FINANŢE PENTRU ANTREPRENORI

Capitolul 1. Noţiuni de bază

MF6 – Costul mediu al capitalului

Moment 1

1.5. Costul mediu al capitalului

Una dintre cele mai importante decizii financiare din viaţa unei firme este
determinarea proiectelor profitabile pentru firma. Putem calcula dacă un proiect
este rentabil folosindu-ne de Valoarea Actualizată Netă sau de Rata Internă de
Rentabilitate.
Exerciţiu: Ne aducem aminte din lecţiile anterioare că un proiect profitabil este cel
care are:
a) VAN > 0
b) VAN ≤ 0
(raspuns corect a)
Deoarece Rata Internă de Rentabilitate despre care vorbeam în lecţia anterioară
este un indicator al profitabilităţii proiectului, putem folosi RIR pentru selectarea
proiectelor profitabile.
Pentru a aduce beneficii firmei un proiect trebuie să aducă o profiatbilitate
superioară costurilor, sau altfel spus

Rata Internă de Rentabilitate a unui proiect trebuie să fie mai mare decât costul
capitalului folosit.

Pentru a calcula costul capitalului trebuie să avem în vedere din ce este compus
acest capital şi să mediem costurile specifice ale fiecărei componente.

Moment 2
1.5.1. Componentele capitalului
Capitalul folosit de către o firmă provine din două mari surse:
A. surse proprii (capitaluri proprii) şi
B. surse atrase (credite bancare, obligaţiuni şi alt fel de credite, inclusiv cele de
la acţionari şi rudele acestora).
Capitalurile proprii conţin pe lângă capitalul social, acel cont 101 din contbilitate, a
cărui valoare este înscrisă în actele firmei şi în antetul documentelor oficiale emise
de către firmă, şi rezervele, primele şi rezultatul exerciţiului.
Sursele atrase conţin:
împrumuturi obţinute de la instituţii de credit (bănci, societăţi de leasing,
etc.),
 obligaţiuni emise de către societate (un împrumut specific la care auacces
societăţile pe acţiuni),
credite de la acţionari (în cazul SA) sau asociaţi (în cazul SRL),
credite de la alte persoane sau societăţi comerciale.

Moment 3
1.5.2. Relaţia cost - risc
Este cunoscut faptul că între cost (sau profitabilitate) şi risc există o relaţie directă.

Cu cât o investiţie este percepută ca fiind mai riscantă, cu atât costul solicitat de
către finanţatori va fi mai mare.

Înainte de a merge mai departe trebuie făcut un comentariu: în finanţe noţiunea de

risc nu se referă doar la posibilitatea ca rezultatul final să fie dezastruos (ca de
exemplu în cazul unei investiţii să pierdem toţi banii). Riscul este o măsură a
variabilităţii rezultatului final, a posibilităţii ca rezultatul real să difere de cel
prognozat.
Astfel să considerăm că avem două proiecte de investiţii:
1. primul în care depunem 100 RON la Trezorerie şi primim garantat după un
an 110 RON (o dobândă de 10%),
2. al doilea în care investim tot 100 RON, dar rezultatul după un an poate fi fie
105 RON, fie 115 RON (ambele cu probabilitate de 50%).
Ambele proiecte au ca rezultat matematic un profit de 10 RON, primul ca rezultat
garantat, al doilea ca medie a celor două rezultate cu probabilităţi egale.
Deoarece primul proiect de investiţie are rezultatul garantat, riscul său este zero. Al
doilea proiect deşi are acelaşi rezultat mediu, acesta provine din medierea celor
două rezultate posibile. Faptul că nu ştiu cu certitudine care va fi rezultatul exact
conduce la considerarea acestui proiect ca fiind mai riscant.
Aşadar riscul în finanţe nu înseamnă pierderea tuturor banilor investiţi, ci
incertitudinea referitoare la rezultatul final.
Pentru a duce exemplul mai departe introducem un al treilea proiect, în care în
urma investiţiei primim după un an 100 RON (cu probabilitate de 25%), 105 RON
(cu probabilitate de 25%), 115 RON (cu probabilitate de 25%), sau 120 RON (cu
probabilitate tot de 25%). Rezultatul mediu este tot de 110 RON, însă incertitudinea
este mai mare decât în cazul ambelor proiecte anterioare.
Între cele trei proiecte primul va avea riscul cel mai mic (chiar zero pentru că
rezultatul este garantat de către Stat), al doilea un risc intermediar (avem două
rezultate potenţiale), iar al treilea riscul maxim (vom obţine unul dintre cele patru
rezultate posibile).

Moment 4
1.5.3. Costul surselor atrase
Costul surselor atrase este uşor de calculat, cu atât mai mult cu cât acesta este de
cele mai multe ori înscris în documente.
Pentru un credit bancar rata dobânzii este definită în contract sau o putem calcula
ca DAE din datele prezentate în scadenţar. La fel, obligaţiunile plătesc dobânda
înscrisă în prospect (contractul de creditare între firmă şi investitori).
Probleme pot aparea la determinarea costurilor crediteor mai puţin oficiale, de tipul
celor primite de către firmă din partea acţionarilor sau a cunoştinţelor acestora.
Chiar dacă firma nu plăteşte dobândă pentru asemenea credite, trebuie asociat un
cost acestei surse de finanţare.

Exerciţiu:
Firma pe care o deţineţi şi conduceţi este finanţată cu două credite, unul de la
bancă, cu dobândă fixă de 10% pe an, garantat cu hala de producţie, şi un altul,
primit de la dumneavoastră şi pentru care firma nu a adus nicio garanţie.
Care ar putea fi costul creditului primit de firmă de la dumneavoastră?
a) zero
b) mai muc de 10%
c) 10%
d) mai mare de 10%
Notă: se poate alege un singur răspuns (radio button)
De ce?
Notă: se introduce o casetă în care cursantul să poată introduce un text de răspuns.
După ce cursantul a introdus răspunsul, îi apare răspunsul corect:
Costul este mai mare de 10% deoarece riscul dumneavoastră este mai mare decât
al băncii. În cazul în care firma are dificultăţi va rambursa întâi creditul bancar
pentru că riscă să piardă hala de producţie, deci creditul bancar este mai puţin
riscant pentru finanţator.

La punctul anterior am discutat despre risc şi spuneam că există o corelare între

risc şi cost: la risc mai mare, cost mai mare. Astfel, costul creditului negarantat va fi
mai mare decât al celui garantat. Cu cât mai mare este o chestiune relativ
subiectivă şi care ţine de situaţia specifică, insă cu siguranţă mai mare.

Moment 5
1.5.4. Costul surselor proprii
Exerciţiu:
Care este costul capitalului propriu al firmei? Cât credeţi că este costul pe care
firma trebuie să îl ia în calcul?
a) zero
b) destul de mic, cam cât cel al unui credit bancar
c) mai mare decât cel al unui credit bancar
d) nu ştiu.
Notă: se poate alege un singur răspuns (radio button)
După ce au ales le apare răspunsul corect:
c) mai mare decât cel al unui credit bancar.
Răspunsul cel mai frecvent printre antreprenori este „a) zero. Firma nu este obligată
să-mi plătească ceva; plăteşte dividende dar doar dacă are profit”. Deşi
raţionamentul este logic, acesta nu este corect din punct de vedere financiar.
Toţi banii au un cost. Gandiţi-vă că dacă nu investeaţi în firmă puteaţi depune banii
la bancă şi obţineaţi dobândă, sau că îi investeaţi în altceva şi obţineaţi profituri.
Am văzut anterior că există o corelaţie directă între risc şi cost.
În cazul în care apar probleme economice, ordinea rambursării capitalurilor este
una clară:
1. întâi se plătesc împrumuturile garantate cu active (neplata acestora ar
conduce la pierderea activelor aduse în garanţie),
2. apoi împrumuturile negarantate (neplata acestora ar putea implica solicitarea
falimentului de către creditori),
3. şi doar în ultimă instanţă capitalurile contribuite de către acţionari ca aport la
capitalul social.
Cu alte cuvinte, riscul finanţării este mic pentru împrumuturile garantate, mai mare
pentru cele negarantate şi maxim pentru capitalurile proprii. Prin urmare şi costurile
ar trebui să urmeze aceeaşi ordine:
creditele garantate sunt cele mai ieftine
cele negarantate sunt mai scumpe
capitalurile proprii sunt cele mai costisitoare.
Acest raţionament se referă la costurile reale şi totale, nu neapărat la cele înscrise
pe hârtie. Chiar dacă finanţez propria firmă cu dobândă zero, penntru a face calcule
de eficienţă a firmei trebuie să iau în calcul o dobândă după raţionamentul de mai
sus.
În cursurile elaborate de management finaciar există diverse metode de calcul a
costului capitalurilor proprii, bazat pe rata de creştere a dividendului sau pe modele
de piaţă de capital. Nu vom prezenta aceste modele pentru că sunt şi complexe şi
realmente inutile pentru calculul costului capitalurilor proprii pentru o firmă mică.
Din păcate singura modalitate de determinare a costului capitalurilor proprii pe care
o avem cu adevărat la dispoziţie este una subiectivă, bazată pe raţionamentul
anterior: costul creşte în paralel cu riscul.
Astfel, dacă ştim că o bancă ne-ar finanţa la o Diferenţa între creditul garantat şi
dobândă de 12%, însă ne-ar solicita garanţii, putem cel negarantat se poate deduce
considera că un credit negarantat ar necesita o din comisionul de garantare
dobândă cu 2% mai mare, iar capitalurile proprii ar solicitat de fondurile de garantare
costa 18%. de tipul FNGCIMM:
Aceste valori sunt relative, cea mai indicată persoană http://www.fngcimm.ro/
pentru a face această evaluare a costurilor sunteşi
chiar dumneavoastră, proprietarul firmei.

Moment 6
1.5.5. Costul mediu
Am văzut că putem determina sau evalua costurile componentelor capitalului.
Costul întregului capital va fi media acestor costuri ponderată cu valorile fiecărei
componente a capitalului.
Trebuie să fim atenţi la o particularitate a calculului: se mediază costurile nete. Iată
la ce ne referim:
Presupunem că firma noastră este profitabilă, plăteşte impozite pe profit, şi avem
un contract de credit bancar pentru care trebuie să plătim o dobândă de 100 RON.
Care este costul net, pentru noi ca acţionari, al acestui credit?
Calculăm făcând diferenţa între situaţia cu credit şi cea fără credit:
Presupunem că fără credit avem un profit brut de 1000 RON.
Acesta se impozitează (la o rată de 16%) cu 160 RON, deci profitul net este de 840
RON.
În situaţia în care avem credit, profitul brut este mai mic cu valoarea dobânzii
plătite, adică 100 RON; profitul brut cu credit este de 900 RON.
Impozitul va fi de 900 x 16% = 144 RON, deci profitul net este de 900 – 144 = 756
RON.
Diferenţa între cele două rezultate este exact costul net al creditului, adică 840 –
756 = 84 RON.

Pentru o mai clară evidenţiere a calculului punem cele două situaţii în coloane
paralele:
Fără credit Cu credit
profit înainte de costul PICF PICF
financiar
dobânda de plată 0 D
profit brut PICF PICF - D
impozit (la i%) i% x PICF i% x (PICF - D)
profit net PICF x (1-i%) (PICF - D) x (1-i%)
diferenţă D x (1-i%)
Costul net al creditului este de D x (1-i%); în exemplul numeric de mai sus, deşi
plătim la bancă 100 RON, costul nostru net este de doar 84 RON ( 100 x (1-16%) ).
Diferenţa provine din faptul că dobânda este un cost fiscal care reduce profitul
impozabil şi reduce implicit şi impozitul de plată.
Altfel spus, cei 100 RON încasaţi de către bancă provin de la firmă (84 RON) şi de
la Stat prin reducerea impozitului încasat (16 RON).
Nu-i aşa că este interesant că Statul vă plăteşte parte din dobândă?

Costul net al creditului = costul brut x (1 – rata impozitului)

Dn = D x (1-i%)

Costul capitalului unei firme este egal cu media ponderată a costului capitalurilor
proprii şi a costului net (după impozitare) a capitalurilor atrase.

Notăm costul mediu al capitalului cu CMC:

CMC =
unde:
CP = valoarea capitalurilor proprii
CA = valoarea capitalurilor atrase
CCP = costul capitalurilor proprii
CCA = costul capitalurilor proprii
i% = rata impozitului pe profit
Capitolul 2. Contabilitate managerială

MF7 – Rapoarte financiare fiscale

Moment 1
Contabilitatea ne ajută să urmărim activitatea unei firme din punct de vedere
financiar. Prin intermediul înregistrărilor şi rapoartelor contabile putem afla la orice
moment care este situaţia economică a firmei.
Scopul acestui capitol nu este de a face o prezentare exactă şi completă a
contabilităţii, ci de a trece în revistă anumite aspecte ale contabilităţii care sunt
necesare unui manager în activitatea sa cotidiană. Informaţiile sunt generale, şi de
câte ori a fost posibil s-a încercat evitarea utilizării termenilor de specialitate şi a
definiţiilor complicate. În cazul în care se doreşte aprofundarea cunoştinţelor în
domeniul contabilităţii este indicată urmarea unui curs de specialitate.
Vom discuta despre două tipuri de contabilitate, fiscală şi managerială, prima
reglementată de către Stat şi cealaltă organizată de către managementul firmei
conform necesităţilor proprii. Tinerea unei evidenţe contabile fiscale este necesară
ca urmare a obligaţiilor legale, pe când contabilitatea managerială este utilă pentru
a avea o imagine exactă şi corectă asupra stării firmei şi activităţii acesteia.

Moment 2
Aminteam în paragraful anterior de două tipuri de contabilitate:
fiscală şi
managerială.
Atenţie, în funcţie de punctul de vedere din care sunt prezentate cele două tipuri de
contabilitate, definiţia acestora va diferi. Pentru un contabil contabilitatea
managerială va reprezenta un subsistem al contabilităţii fiscale destinat urmăririi
analitice a gestiunii interne şi a costurilor.
Însă în acest curs privim contabilitatea din punctul de vedrea al omului de afaceri, al
managerului general, care este interesat să deţină informaţii corecte din punct de
vedere al afacerii, nu neapărat al unor norme elaborate de autorităţi. Astfel,
definiţiile de mai jos trebuie privite ca reprezentând punctul de vedere managerial,
nu cel contabil.
Contabilitatea fiscală (numită şi financiară) este cea pe care o întâlnim în mod
curent în firmele pe care le administrăm, organizată conform legilor şi care are
reguli definite de către legiuitor. Scopul principal al acestei contabilitaţi este de a
înregistra veniturile şi cheltuielile, activele şi pasivele în mod identic pentru toate
entităţile economice din România în vederea impozitării profiturilor obţinute.
Datorită unicităţii şi stricteţii normelor sale, contabilitatea fiscală nu se poate mula
pe realităţile economice ale fiecărui agent economic. Toate raportările fiscale se fac
pe baza acestei contabilităţi.
Contabilitatea managerială are ca scop reflectarea exactă a realităţilor economice,
fără constrângerile introduse de normele legale. Această contabilitate este folosită
doar în interiorul firmei pentru urmărirea activităţii şi luarea de decizii, iar managerii
au libertarea de a determina ce reguli să folosească pentru ca situaţiile contabile
manageriale să reflecte cât mai exact realitatea.
Despre aceste două tipuri de contabilitate vom discuta pe parcursul următoarelor
câteva lecţii.

Moment 3

2.1. Rapoarte financiare fiscale

Contabilitatea fiscală (numită şi contabilitate financiară) presupune urmărirea,
controlul şi prezentarea fidelă a patrimoniului, a situaţiei financiare şi rezultatului
exerciţiului.
Are un caracter unitar pentru toţi agenţii economici şi se organizează pe baza unor
norme elaborate de autorităţi.
Moment 4
2.1.1. Definiţii
Această secţiune a cursului conţine informaţii specifice contabilităţii fiscale, care ar
fi bine să fie cunoscute de către manageri, însă care nu sunt absolut necesare în
activitatea managerială.
Conform Legii contabilităţii nr. 82/1991 contabilitatea se ocupă cu măsurarea,
evaluarea, cunoaşterea, gestiunea şi controlul activelor, datoriilor şi capitalurilor
proprii, precum şi a rezultatelor obţinute din activitatea persoanelor fizice şi juridice.
Pentru acest scop trebuie să asigure înregistrarea cronologică şi sistematică,
prelucrarea, publicarea şi păstrarea informaţiilor cu privire la poziţia financiară,
performanţa financiară şi fluxurile de trezorerie, atât pentru cerinţele interne ale
acestora, cât şi în relaţiile cu investitorii prezenţi şi potenţiali, creditorii financiari şi
comerciali, clienţii, instituţiile publice şi alţi utilizatori.
În cadrul standardelor de contabilitate, planul contabil general reprezintă "platforma"
de lansare a întregului mecanism de reprezentare şi calcul al situaţiei patrimoniale
şi al rezultatelor obţinute. Fiecare cont dimensionat în cadrul planului se delimitează
ca o pistă pe care aleargă datele în vederea constituirii indicatorilor economici şi
financiari necesari în gestiune şi comunicare, în măsurarea poziţiei financiare şi a
performanţelor. În structura sa cea mai generală conturile sunt sistematizate,
înainte de toate, pe clase omogene cu o adresă clar delimitată. Dacă analizăm
această structură aşa cum este ea reglementată în ţara noastră, în consens cu
normele internaţionale de contabilitate, constatăm următorul tablou al conturilor
(valabil pentru orice tip de persoană juridică, eventualele paricularităţi regăsindu-se
în interiorul claselor:
Moment 5
2.1.2. Clasele de conturi
Clasele de conturi din contabilitatea fiscală sunt preztentate mai jos, cu detalii
suplimentare în cazul în care se doresc mai multe informaţii:
- clasa 1: Conturi de capitaluri (inclusiv rezultate) – lista detaliată a conturilor [notă:
link către o pagină în care se copiază conţinutul http://www.arsson.ro/cls1.htm]
- clasa 2: Conturi de active imobilizate – lista detaliată a conturilor [notă: link către o
pagină în care se copiază conţinutul http://www.arsson.ro/cls2.htm]
- clasa 3: Conturi de stocuri şi producţie în curs de execuţie – lista detaliată a
conturilor [notă: link către o pagină în care se copiază conţinutul
http://www.arsson.ro/cls3.htm]
- clasa 4: Conturi de terţi (decontări) – lista detaliată a conturilor [notă: link către o
pagină în care se copiază conţinutul http://www.arsson.ro/cls4.htm]
- clasa 5: Conturi de trezorerie – lista detaliată a conturilor [notă: link către o pagină
în care se copiază conţinutul http://www.arsson.ro/cls5.htm]
- clasa 6: Conturi de cheltuieli – lista detaliată a conturilor [notă: link către o pagină
în care se copiază conţinutul http://www.arsson.ro/cls6.htm]
- clasa 7: Conturi de venituri – lista detaliată a conturilor [notă: link către o pagină în
care se copiază conţinutul http://www.arsson.ro/cls7.htm]
- clasa 8: Conturi speciale
- clasa 9: Conturi interne de gestiune
MF7 – Rapoarte financiare fiscale

Moment 1
2.1.3. Rapoarte contabile periodice
Rapoartele contabile fiscale care se întocmesc periodic, semestrial, sunt:
Bilanţul contabil
Contul de profit şi pierdere (numit şi cont de venituri şi cheltuieli).
Într-una dintre lecţiile următoare vom discuta componenţa acestor două tipuri de
rapoarte contabile. Trebuie reţinut însă că este posibil ca de la an la an forma şi
conţinutul acestor rapoarte să se modifice.
Moment 2
2.1.4. Bilanţul contabil
Bilanţul contabil prezintă un tablou al stării firmei la un moment în timp, cel mai
adesea 30 iunie şi 31 decembrie, însă în teorie se pot întocmi bilanţuri la orice
moment dorim. Acesta conţine trei mari componente:
active
datorii
capitaluri proprii.
Datoriile si capitalurile se numesc împreună şi „pasive”.
Între active şi pasive există constant o relaţie de egalitate:

Active = Datorii + Capitaluri proprii

Active
Un activ reprezintă o resursă la dispoziţia firmei care generează beneficii
economice viitoare. Unele active produc (de exemplu pământul, un utilaj, un
calculator), altele se comercializează (mărfurile şi produsele finite), altele se
încasează (creanţele).
Tipuri de active:
– numerar şi echivalente (conturi şi depozite bancare), investiţii financiare
(parte din clasa 5 de conturi)
– imobilizări (clasa 2 de conturi): imobilizări necorporale (de tipul cheltuielilor
de constituire, a brevetelor, softwareului) şi imobilizări corporale (teren, construcţii,
utilaje, mijloace de transport, mobilier, birotica, etc),
– stocuri de materii prime, materiale şi ambalaje, produse finite, producţia în
curs de execuţie, mărfuri (clasa 3 de conturi),
– creanţe de încasat de la terţi, inclusiv de la clienţi (parte din clasa 4 de
conturi)
Moment 3
Datorii
Datoriile reprezintă o obligaţie actuală a firmei către un terţ, provenind din
evenimente trecute. Pentru stingerea unei datorii în viitor va avea loc o ieşire de
resurse (numerar sau mărfuri).
Din punctul de vedere al celui catre care avem datoria, aceasta se impart in doua
tipuri de datorii:
– datorii de plătit către terţi, inclusiv furnizori, stat, angajaţi (parte din clasa 4
de conturi),
– credite bancare şi obligaţiuni (parte din clasa 5 de conturi şi parte din clasa
1).
Din punct de vedere contabil datoriile se clasifica in:
– datorii pe termen scurt (de pana la un an), si
– datorii pe termen lung (de peste un an).
Moment 4
Capitaluri
Capitalul (numit şi patrimoniu propriu) reprezintă valoarea atribuibilă proprietarilor
din activele unei firme după deducerea tuturor datoriilor sale şi după încasarea
creanţelor.
Capitalul este aşadar diferenţa între Activ şi Datorii.
Capital = Activ – Datorii
Capitalul poate fi pozitiv sau, dacă datoriile sunt mai mari decât activele, negativ.
Exerciţiu:
Indicaţi ce sunt următoarele:
Activ Datorie Capital

Bani (numerar) ■ □ □

Capitalul social □ □ ■
Cuptor de pâine ■ □ □

Credit bancar □ ■ □

Moment 5
Capital de lucru
Capitalul de lucru (numit si fond de rulment) este suma de bani necesara unei firme
pentru a opera si este egal cu diferenta intre Activele Circulante si Datoriile Curente
(sumele care trebuie platite in mai putin de un an).
Capital de Lucru = Active Circulante - Datorii Curente
Vom discuta mai pe larg despre capitalul de lucru in Capitolul 3 Operatiuni.
MF9 – Contul de profit şi pierdere. EBIT. EBITDA
Moment 1
2.1.5. Contul de profit si pierdere
Am amintit în lecţia anterioară de existenţa a două raportări financiare fiscale:
bilantul si contul de profit si pierdere.
Acesta din urma prezintă totalitatea veniturilor si cheltuleililor unei firme, calculeaza
profitul brut si stabileste impozitul pe venit.
Venituri
Desi stim cu totii ce reprezinta veniturile, in contabilitatea fiscala exista o definitie a
acestora:
Veniturile reprezinta cresteri ale beneficiilor economice inregistrate pe parcursul
exercitiului contabil sub forma de intrari sau cresteri ale activelor sau descresteri ale
datoriilor, care se concretizeaza in cresteri ale capitalului propriu, fara a proveni
insa din contributii ale actionarilor.
Recunoaşterea veniturilor (înregistrarea contabilă a acestora) are loc la momentul
facturării, nu la încasare.
Moment 2
Cheltuieli
In contabilitate prin Cheltuială se intelege un consum de resurse (mijloace de
productie, forta de munca, mijloace banesti) pentru satisfacerea unor necesitati de
productie sau individuale.
Exista doua mari tipuri de cheltuieli:
– Cele care au loc în numerar, indiferent ca sunt platite la momentul cumpararii
produsului sau serviciului sau ulterior. In aceasta categorie intra aproape toate
cheltuielile dintr-o firma (cu materii prime si materiale, cu marfurile, cu forta de
munca, cu utilitatile, cu impozitele, etc).
– Cele asa-numite non-cash, care nu implica o iesire de numerar. Acest tip de
cheltuiala este reprezentat de amortizare. Amortizarea este includerea in cheltuieli a
unei parti din suma platita deja la momentul achiziţionarii activului.

Exerciţiu:
Indicaţi ce sunt următoarele, din punctul de vedere al firmei:
Venit Cheltuiala Nici una

Vanzarea produsului finit ■ □ □

Cumpararea unei hale de □ □ ■

productie

Salariile angajatilor □ ■ □

Amortizarea halei de productie □ ■ □

Moment 3
2.1.6. EBIT şi EBITDA
Un indicator important al profitabilitatii firmei este cel numit EBIT. Acesta este util
atat in evaluarea activitatii firmei pe care o conducem cat si in compararea cu
competitorii. Este de asemenea folositor in discutiile premergatoare obtinerii unei
finantari.
EBIT, folosit si in limba romana in forma sa din engleza, reprezinta „Profitul inainte
de dobanzi si impozitul pe venit”.
EBIT reprezinta profitabilitatea firmei in condiţiile in care nu se tine cont de modul
de finantare al acesteia si de impozitarea impusa de catre Stat.
Calculul EBIT este necesar pentru a izola în cadrul raportării financiare efectul
activităţii curente a firmei, eliminând „zgomotul” introdus de costurile de finanţare.
Modul de finantare al unei firme influenteaza profitul sau net. Astfel, o firma care are
un credit bancar plateste dobanzi, prin urmare profitul sau net este mai redus decat
in cazul in care ar fi fost finantata exclusiv prin capitaluri proprii.
Prin urmare acest indicator este util pentru a putea compara rezultatele
operationale ale firmelor.
In engleza EBIT este prescurtarea termenului „Earnings Before Interest and Taxes”.
De notat ca in limba engleza „taxes” inseamna „impozite”, nu „taxe” („taxe” se
traduce prin „fees”).
EBIT include pe langa veniturile operationale si pe cele venituri non-operationale.
EBIT = Venituri Operationale – Cheltuieli Operationale + Venituri Non-operationale
(„altele decât cele operaţionale”),
sau, in alta exprimare,
EBIT = Venituri Totale - Cheltuieli Operationale.
Nu trebuie confundat cu rezultatul operational, care este egal cu diferenta dintre
veniturile operationale si cheltuielile operationale.
O firma poate lua credit fara sa inregistreze pierderi contabile atata vreme cat
dobanzile de plata sunt mai mici decat valoarea EBIT.
Moment 4
Un indicator derivat este EBITDA, „Profitul inainte de dobanzi, impozitul pe venit si
amortizare” sau „Earnings Before Interest, Taxes, Depreciation and Amortization”.
Si acesta se foloseste in forma sa din limba engleza. Cu titlu de informatie generala
trebuie spus ca in aceasta limba se face diferenta intre amortizarea imobilizarilor
(activelor tangibile) numita „Depreciation” si cea a activelor intangibile numita
„Amortization”.
EBITDA = EBIT + Amortizare = Venituri Totale - Cheltuieli Operationale +
Amortizare.
Scopul sau este de a da o indicatie referitoare la fluxul de numerar produs de catre
o firma fara sa se tina cont de structura capitalului care finanteaza firma (daca are
sau nu credit) si de impozitare.
O firma isi permite sa ia credit pana cand servicul datoriei (dobanzile, comisioanele
şi capitalul de plată) ajung egale cu EBITDA.
Exerciţiu:
Indicaţi dacă următoarele afirmaţii sunt adevărate sau false:
1) EBITDA este întotdeauna mai mare sau egal cu EBIT ■ adevărat □ fals
2) EBIT reprezintă o indicaţie asupra fluxului de numerar al firmei □ adevărat ■ fals
MF10 – Exemplu de raportări fiscale
Moment 1

2.2. Exemplu de raportări fiscale

În cele ce urmează vom parcurge rapid fiecare rubrică dintr-un set de raportări
financiare fiscale.
Pentru a putea urmări prezentarea ar fi indicat să tipăriţi cele două raportări
financiare: bilanţul şi contul de profit şi pierdere.
De asemenea, ar fi indicat să deschideţi într-un program de calcul (Excel,
OpenOffice Calc, iWork Numbers) acest fişier care conţine raportările financiare.
Urmărind în fişier veţi putea observa cum se însumează şi cum se scad diversele
rubrici pentru a se obţine rezultatele intermediare şi finale.
Moment 2
2.2.1. Bilanţ
Bilanţul prezintă activele şi pasivele (datoriile şi capitalurile) firmei în unităţi
monetare întregi, lei (RON).
Elementele de activ sunt prezentate după gradul lor de lichiditate, adică după
rapiditatea cu care pot fi transformate în bani.
Contabilitatea managerială prezintă mai întâi elementele care suferă modificări
seminficative de la o perioadă la alta şi care necesită o atenţie sporită, adică
activele circulante. Însă în contabilitate fiscală se pune accentul pe elementele de
soliditate, pe imobilizari, acestea fiind prezentate mai întâi.
BILANŢ
A. ACTIVE IMOBILIZATE
I. IMOBILIZĂRI NECORPORALE 8.432
II. IMOBILIZĂRI CORPORALE
1. Terenuri şi construcții 9.720
2. Instalații tehnice şi maşini 34.098
3. Alte instalații, utilaje şi mobilier 12.092
4. Avansuri şi imobilizări corporale 8.632
TOTAL 64.542
III. IMOBILIZĂRI FINANCIARE
1. Acțiuni deținute la entitățile afiliate 0
2. Împrumuturi acordate entităților afiliate 0
3. Interese de participare 0
4 . Împrumuturi acordate entităților de care compania este legată în virtutea
intereselor de participare 0
5. Investiții deținute ca imobilizări 0
6. Alte împrumuturi 0
TOTAL 0
ACTIVE IMOBILIZATE – TOTAL 64.542
Imobilizările sunt activele fixe, folosite pentru activitatea firmei.
Activele imobilizate reprezinta totalitatea bunurilor care au o durata de utilizare mai
mare de un an si participa la mai multe faze de exploatare.
Imobilizările corporale sunt cele care au o formă fizică, de exemplu teren, hala de
producţie, utilaje, etc.
Imobilizarile necorporale sunt acele active care nu au o forma concreta, tangibila,
ca de exemplu programele de calculator.
Imobilizările financiare sunt investiţiile băneşti efectuate de către firmă sub forma
deţinerii de acţiuni în alte societăţi comerciale, precum şi eventualele împrumuturi
acordate altora.

Moment 3
B. ACTIVE CIRCULANTE
I. STOCURI
1 . Materii prime şi materiale consumabile 4.309
2 . Producția în curs de execuție 10.548
3 . Produse finite şi mărfuri 12.009
4. Avansuri pentru cumpărări de stocuri 782
TOTAL 27.648
II. CREANȚE
1 . Creanțe comerciale 21.098
2 . Sume de încasat de la entitățile afiliate 0
3 . Alte creanțe 0
5. Capital subscris şi nevărsat 0
TOTAL 21.098
III. INVESTIȚII PE TERMEN SCURT
1 . Acțiuni deținute la entitățile afiliate 0
2 . Alte investiții pe termen scurt 0
TOTAL 0
IV. CASA ŞI CONTURI LA BĂNCI 4.529
ACTIVE CIRCULANTE 53.275
C. CHELTUIELI ÎN AVANS 572
Activele circulante sunt valorile care se utilizează pe perioada anului următor.
Creantele sunt valori pe care firma urmează să le recupereze sau încaseze de la
terţi.
Creantele comerciale apar cand au loc vanzari ale produselor şi serviciilor cu plata
la termen.
Investiţiile pe termen scurt sunt cele pe care compania plănuieşte să le vândă în
termen de maxim 12 luni.
Casa şi conturile la bănci indică disponibilul bănesc al firmei.
Un alt post de activ sunt Cheltuielile înregistrate în avans, aferente unor servicii sau
produse încă neprimite de către firmă.
Moment 4
Elementele de pasiv sunt organizate şi prezentate după gradul de exigibilitate,
adică după rapiditatea cu care devin scadente. Atât contabilitatea managerială cât
şi actuala formă de prezentare în contabilitatea fiscală românească pun pe primul
plan datoriile curente, cele care trebuie plătite mai repede, în termen de până la un
an.
Datoriile pe termen mai scurt de un an, sau datoriile curente conţin exclusiv partea
din sumele de plată care se referă la plăţile care urmeaza a fi efectuate în următorul
an.
contractat anul trecut un credit bancar de 100.000 RON
pentru care în următorul an vom plăti conform scadenţarului suma de 25.000 RON
formată din 14.000 RON plăţi de capital (principal), 10.000 RON dobânzi şi 1.000
RON comisioane diverse, în bilanţ vom include ca datorie curentă doar valoarea
capitalului de plată.
Restul de 86.000 RON (adică 100.000 – 14.000) urmează a fi plătit în următorii ani,
deci va fi înregistrat ca datorie pe termen lung.
Aşadar în exemplul nostru datoria de 100.000 RON va fi prezentată ca
datorie pe termen scurt (sub un an) de 14.000 RON
datorie pe termen lung (peste un an) de 86.000 RON
Cheltuielile cu dobânda şi comisioanele vor fi înregistrate în contul de profit şi
pierdere al anului în care se plătesc.
Aşadar datoriile vor fi împărţite în două categorii, cele exigibile (de plată) mai
devreme de 12 luni, incluzând aici şi partea curentă a datoriilor pe termen lung; şi
cele exigibile în mai mult de 12 luni.
Este important de reţinut că o datorie care se plăteşte eşalonat se împarte în parte
pe termen lung şi parte pe termen scurt şi se înregistrează distinct.
D. DATORII: SUMELE CARE TREBUIE PLĂTITE
ÎNTR-O PERIOADĂ DE PÂNĂ LA UN AN
1. Împrumuturi din emisiunea de obligațiuni 0
2. Sume datorate instituțiilor de credit 3.287
3. Avansuri încasate în contul comenzilor 439
4. Datorii comerciale – furnizori 3.250
5. Efecte de comerț de plătit 231
6. Sume datorate entităților afiliate 0
7. Alte datorii 0
TOTAL 7.207
E. ACTIVE CIRCULANTE NETE/DATORII CURENTE NETE 46.640
F. TOTAL ACTIVE MINUS DATORII CURENTE 111.182
Datoriile comerciale sunt cele izvorâte din cumpărarea de bunuri şi servicii cu plata
la termen, reprezintă sumele de bani pe care le datorăm partenerilor comerciali
pentru aceste bunuri şi servicii.
Moment 5
Veniturile în avans reprezintă inversul cheltuielilor înregistrate în avans, adică sunt
fonduri încasate pentru un bun sau serviciu nelivrat încă.
G. DATORII: SUMELE CARE TREBUIE PLĂTITE
ÎNTR-O PERIOADĂ MAI MARE DE UN AN
1. Împrumuturi din emisiunea de obligațiuni 0
2. Sume datorate instituțiilor de credit 43.909
3. Avansuri încasate în contul comenzilor 1.209
4. Datorii comerciale – furnizori 0
 5. Efecte de comerț de plătit 0
6. Sume datorate entităților afiliate 0
7. Alte datorii 0
TOTAL 45.118
H. PROVIZIOANE
1. Provizioane pentru pensii 0
2. Provizioane pentru impozite 0
3. Alte provizioane 0
TOTAL 0
I. VENITURI ÎN AVANS
1. Subvenții pentru investiții 0
2. Venituri înregistrate în avans 0
TOTAL 0
Moment 6
Capitalurile sunt fondurile proprii ale companiei şi se compun din capitalul social,
din prime de capital (apărute ca urmare a emiterii de acţiuni sau părţi sociale la
valoare mai mare decât valoarea nominală), reevaluări şi diferite rezerve constituite
din profiturile anilor anteriori.
Profitul reportat este cel aferent exerciţiilor financiare (anilor) anterioare, iar cel al
exerciţiului curent aparţine anului pentru care se face raportarea.
Pentru a vedea cum se însumează diferitele rubrici, urmăriţi pe fişierul Excel.
J. CAPITAL ŞI REZERVE
i. Capital
- Capital subscris vărsat 32.876
- Capital subscris nevărsat 0
- Patrimoniul regiei 0
TOTAL 32.876
II. PRIME DE CAPITAL 0
III. REZERVE DIN REEVALUARE 19.640
IV. REZERVE
1. Rezerve legale 2.108
2. Rezerve statutare sau contractuale 0
3. Rezerve din reevaluare 0
4. Alte rezerve 1.298
TOTAL 3.406
Acțiuni proprii 0
V. PROFITUL SAU PIERDEREA REPORTAT(Ă) 5.406
VI. PROFITUL SAU PIERDEREA EXERCIȚIULUI FINANCIAR 8.847
Repartizarea profitului 383
CAPITALURI PROPRII – TOTAL 69.792
Patrimoniul public 0
CAPITALURI-TOTAL 69.792
Moment 7
2.2.2. Cont de profit şi pierdere
Cifra de afaceri include totalitatea veniturilor din operaţiunile firmei, adică cele
obţinute din vânzarea de mărfuri şi produse. Cifra de afaceri nu include alte venituri
de tipul veniturilor financiare şi excepţionale, care sunt evidenţiate separat.
Veniturile din vânzarea mărfurilor sunt cele rezultate ca urmare a comercializării
altor bunuri decât cele produse direct de către firmă.
Cheltuielile cu materii prime, materiale, mărfuri precum şi cheltuielile cu personalul
reprezintă ceea ce spune şi denumirea lor.
Ajustările de valoare privind imobilizările, mai exact partea de cheltuieli a acestei rubrici
(7.a.1. Cheltuieli privind imobilizarile) reprezintă amortizarea mijloacelor fixe.
Cheltuielile privind prestaţiile externe se referă la servicii subcontracatte terţilor. În cazul în
care deţinem o firmă care produce confecţii metalice, dar care pentru acoperirea
electrolitică a acestora trebuie să trimită produsele sale la un furnizor de asemenea servicii,
plata pentru acoperirea electrolitică a confecţiilor metalice se va înregistra ca şi cheltuială
cu prestaţiile externe.
CONTUL DE PROFIT ȘI PIERDERE
1. Cifra de afaceri netă 100.000
Producţia vândută 90.000
Venituri din vânzarea mărfurilor 10.000
2. Variația stocurilor de produse 4.200
3. Producția realizată de entitate pentru scopurile proprii 120
4. Alte venituri din exploatare 328
VENITURI DIN EXPLOATARE – TOTAL 104.648
5. Cheltuieli cu materii prime, consumabile, mărfurile 32.239
6. Cheltuieli cu personalul 39.083
7. a) Ajustări de valoare privind imobilizările 12.034
b) Ajustări de valoare privind activele circulante 3.427
8. Alte cheltuieli de exploatare 1.277
8.1 Cheltuieli privind prestațiile externe 385
8.2 Cheltuieli cu alte impozite, taxe 892
8.3 Cheltuieli cu despăgubiri, donații 0
Ajustări privind provizioanele (203)
CHELTUIELI DE EXPLOATARE – TOTAL 87.857
PROFITUL SAU PIERDEREA DIN EXPLOATARE 16.791
Observaţi că o rubrică are cifrele prezentate între paranteze. În contabilitate
numerele negative se reprezintă fie cu ajutorul semnului minus, fie prin scrierea
numărului respectiv între paranteze rotunde, iar uneori şi prin scriere cu cifre roşii a
valorii respective.
Astfel (203) înseamnă -203.

Moment 8
Diferenta dintre veniturile si cheltuielile financiare reprezinta rezultatul financiar care
impreuna cu rezultatul exploatarii formeaza rezultatul curent al exercitiului.
9. Venituri din interese de participare 0
10. Venituri din alte investiții şi împrumuturi 0
11. Venituri din dobânzi 92
Alte venituri financiare 11
VENITURI FINANCIARE – TOTAL 103
12. Ajustări de valoare privind imobilizările financiare 0
 13. Cheltuieli privind dobânzile 5.000
Alte cheltuieli financiare 532
CHELTUIELI FINANCIARE – TOTAL 5.532
PROFITUL SAU PIERDEREA FINANCIAR(Ă) (5.429)
14. PROFITUL SAU PIERDEREA CURENT(Ă) 11.362
15. Venituri extraordinare 23
16. Cheltuieli extraordinare 853
17. PROFITUL/PIERDEREA DIN ACTIVITATEA EXTRAORDINARA
Moment 9
Însumând toate veniturile se obţine valoarea veniturilor totale. Scăzând din acestea
cheltuielile totale se obţine profitul sau pierderea brută.
VENITURI TOTALE 104.774
CHELTUIELI TOTALE 94.242
PROFIT SAU PIERDEREA BRUT(Ă) 10.532
18. Impozitul pe profit 1.685
19. Alte impozite 0
20. PROFITUL SAU PIERDEREA NET(Ă) 8.847
MF11 – Rapoarte financiare manageriale
Moment 1

2.3. Rapoarte financiare manageriale

Contabilitatea managerială are ca scop urmarirea din punct de vedere de afaceri al
firmei şi furnizarea de informaţii necesare managementului în procesul decizional.
Parte din aceste informaţii sunt oferite de contabilitatea de gestiune (calculul
costurilor, etc) care nu face însă obiectul acestui curs. Aici dicscutăm de rapoartele
financiare generale, cele referitaore la firmă pe ansamblul său.
Contabilitatea managerială utilizează acelaşi tip de rapoarte ca şi contabilitatea
fiscală, dar cu un conţinut uşor schimbat şi bazat pe un mod diferit de calcul.
Rapoartele financiare manageriale conţin trei mari componente:
bilanţul,
contul de profit şi pierdere (numit şi cont de venituri şi cheltuieli),
fluxul de numerar.
Deşi rapoartele financiare manageriale diferă de cele fiscale, ele nu au o problemă
de legalitate. Ele sunt destinate excusiv utilizării de către conducerea firmei şi nu
sunt destinate inducerii în eroare a autorităţilor fiscale.
Managementul companiei trebuie să îşi fundamenteze deciziile pe date financiare
corecte. Poate utiliza raportările fiscale, însă acestea nu sunt concepute pentru a se
mula perfect pe realitatea de afaceri a fiecărei firme, ci pentru a oferi un cadru
comun de raportare tuturor agenţilor economici din ţară.
Prin urmare managementul va trebui să adapteze rapoartele fiscale transformându-
le în raportări financiare manageriale înainte de a lua decizii bazate pe acestea.
Principalele modificări sunt generate de natura economică a veniturilor şi
cheltuielilor. În rapoartele manageriale voi înregistra un venit asupra căruia am
certitudinea încasării şi voi modifica cheltuielile astfel încât să reflecte resursele
folosite de către firmă.
Astfel voi include cheltuielile făcute în interesul firmei, chiar dacă nu am documente
justificative, voi modifica amortizarea astfel încât să reflecte viaţa utilă a activului
amortizat, şi aşa mai departe.
Singurul element preluat direct din raportarile fiscale, fără recalculare, este cel
referitor la taxe şi impozite, inclusiv (şi mai ales) impozitul pe profit. Aşadar
deoarece impozitul pe profit este o cheltuială calculată exclusiv pe baza raportărilor
fiscale, voi prelua întocmai valoarea acestuia în raportările manageriale.
Exemplu:
Firma pe care o conduceţi a realizat următoarele performanţe economice
simplificate:
Raportări fiscale Raportări manageriale

Venituri totale 100.000 Venituri totale 98.000

Cheltuieli totale 54.000 Cheltuieli totale 59.000

Profit brut 46.000 Profit brut 39.000

Impozit pe profit 7.360 Impozit pe profit 7.360

Profit net 38.640 Profit net 31.640

Valoarea impozitului este preluată direct din raportarea fiscală, nu calculată

aplicând profitului brut managerial impozitul de 16% (39.000 x 16% = 6.240).
Motivul acestei preluări a valorii din raportările fiscale este imediat: indiferent ce
calcule facem în contabilitatea managerială, Statul va solicita plata impozitului pe
profit pe baza raportărilor fiscale.
Este important de reţinut că
Raportările financiare manageriale sunt destinate exclusiv uzului managementului
firmei, nu se depun la Administraţia Financiară şi nu există obligaţie de a se
prezenta în timpul controlalelor organelor Statului.
Prin urmare avem posibilitatea ca în aceste raportări să introducem toate
modificările pe care le credem de cuviinţă faţă de raportările fiscale în aşa fel încât
acestea să prezinte cât mai complet şi corect situaţia economică a firmei.

2.3.1. Cont de profit şi pierdere

Spre deosebire de bilanţ care ziceam în lecţiile anterioare că este un instantaneu,
prezentând starea financiară a formei la un anume moment, contul de profit şi
pierdere măsoară performanţa financiară de-a lungul unei perioade de timp, de
regulă un an (sau de la începutul anului). Dacă bilanţul este o fotografie, contul de
profit şi pierdere este înregistrarea video a evenimentelor dintre două fotografii
consecutive.

Modificările principale aduse rapoartelor fiscale pentru a obţine rapoarte

manageriale sunt:
1. Recalcularea amortizării.
Aceasta se va calcula în funcţie de viaţa utilă a activului folosit, nu în funcţie de
normele contabile.
Exemplu:
La achiziţionarea unui laptop normele de contabilitate fiscală impun amortizarea pe
o durată de 3 ani, sau dacă valoarea sa îi permite să fie considerat obiect de
inventar, includerea în întregime pe cheltuieli.
În cazul contabilităţii manageriale trebuie să trecem printr-un proces de gândire
pentru a stabili modalitatea de amortizare. În primul rând, având în vedere faptul că
acest laptop este un produs de uz îndelungat, îl vom considera activ fix
(imobilizare), nu obiect de inventar, şi îl vom amortiza, nu îl vom include direct în
cheltuieli. Apoi vom identifica perioada sa de viaţă utilă. Viaţa utilă a unui
echipament ţine în mare parte de utilizarea pe care i-o dau.
Astfel dacă folosesc acel laptop pentru a rula programe complexe de proiectare,
care au nevoie de caracteristici superioare ale calculatorului, voi putea considera că
peste 18 luni voi fi nevoit să cumpăr un nou laptop deoarece viitoarea variantă de
program va solicita un hardware îmbunătăţit. Prin urmare voi amortiza acest laptop
pe o perioadă de 18 luni, nu 36 (3 ani) cum se întâmplă în contabilitatea fiscală.
Dacă însă acel laptop va fi folosit exclusiv pentru activităţi de secretariat care vor
putea fi efectuate pe el şi peste 5 ani, voi considera că voi fi nevoit să îl înlocuiesc
abia după trecerea acestei perioade şi îl voi amortiza pe 60 de luni (5 ani).
2. Cheltuială sau investiţie?
Conform normelor legale există un plafon sub care activele achiziţionate e
consideră a fi obiecte de inventar. Acest plafon se actualizează periodic. Valoarea
obiectelor de inventar se „trece pe cheltuieli”.
Din punct de vedere managerial trebuie să identificăm modul de utilizare al activului
cumpărat. Dacă acesta se utilizează în întregime pe termen de sub un an îl vom
include în cheltuieli indiferent de valoarea sa. Daca însă are o durată de viaţă
superioară duratei de 1 an, îl vom considera imobilizare (investiţie) şi îl vom
amoritza.
3. Înregistrarea cheltuielilor nedocumentate
Există anumite momente în care nu putem lua documente de plată (facturi, chitanţe,
bonuri fiscale) pentru toate cheltuielile pe care le efectuăm în interesul firmei.
Parcarea, costul spălării maşinii, un bacşiş lăsat la restaurant sau şoferului de taxi
nu au cel puţin câteodată documente de plată, prin urmare nu le putem introduce în
contabilitatea fiscală. Însă deoarece sunt cheltuieli efectuate în interesul firmei, va
trebui să le includem în contabiltatea managerială.
4. Înregistrarea veniturilor incerte
În contabilitatea fiscală veniturile se înregistrează la facturare.
În contul de profit şi pierdere întocmit ca parte a contabilităţii manageriale vom
înregistra veniturile la valoarea lor reală. Astfel, dacă am emis unui client o factură
pentru marfa vândută însă avem motive serioase să cosiderăm că nu vom încasa
niciodată acei bani, nu vom înregistra acea factură ca venit (sau o vom elimina,
dacă deja a fost inclusă între venituri). În contabilitatea fiscală mecanismul este mai
greoi, implicând introducerea unor provizioane conform unor reguli contabile.
Exemplu:
Firma pe care o conducem deţine a vândut unui client cu plata la termen marfă în
valoare de 7.000 RON. În urmă cu câteva zile am aflat că firma client a dispărut şi
suntem convinşi că nu ne vom recupera banii niciodată.
Ştim că de la momentul cumpărării preţul mediu al motorinei s-a majorat cu 10%,
iar cel al fierului beton a scăzut cu 15%. În contabilitatea managerială vom
înregistra astfel cele două stocuri:
Contabilitate fiscală Contabilitate managerială

Venit 7.000 0

Provizion Până la -7.000 0

Provizionul din contabilitatea fiscală se constituie conform normelor contabilităţii şi,

în funcţie de regulile aplicabile la momentul întocmirii raportării, este posibil să
trebuiască să aşteptăm să treacă termenul înscris în factură, să introducem în
bancă biletele la ordin şi aşa mai departe, şi chiar şi în aceste condiţii să putem
proviziona doar o parte din sumele pe care nu le vom mai încasa niciodată.
5. Eliminarea cheltuielilor care nu sunt necesare firmei
Anumite cheltuieli înregistrate în contabilitatea fiscală nu sunt neaparat necesare
activităţii firmei. Unele dintre ele au ca scop confortul nostru personal, altele nu
reflectă un beneficiu adus firmei.
Aceste cheltuieli trebuie eliminate din raportările manageriale.
Exerciţiu:
Sunteţi proprietarul unei firme de producţie care are lângă hala de producţie un
spaţiu de birouri. Tinând cont că uneori lucraţi la sfârsit de săptămână la proiectele
firmei, decideţi să înfiinţaţi un punct de lucru la domiciliul dumneavoastră.
În casa în care locuiţi amenajaţi un birou şi îl dotaţi pe cheltuiala firmei. Între
aparatele electrocasnice cumpărate cu acest prilej se numără:
– o imprimantă pe care o veţi folosi aprope exclusiv pentru activităţi legate de
firmă,
– un aspirator care va fi folosit pentru întreţinerea acestui birou, dar şi a
restului casei,
– un frigider care este folosit în realitate de familie.
Ce cheltuieli intră în raportarea managerială şi în ce proporţie?
integral parţial deloc

Imprimanta ■ □ □ Imprimanta este folosită doar pentru

firmă, prin urmare cheltuiala este inclusă
integral.

Aspiratorul □ ■ □ Aspiratorul este folosit şi pentru activităţile

firmei (întreţinerea biroului), deci
cheltuiala ar trebui inclusă proporţional cu
utilizarea (de exemplu proporţional cu
suprafaţa biroului raportată la suprafaţa
totală a casei).
Frigiderul □ □ ■ Frigiderul nu este folosit deloc de către
firmă sau în interesul acesteia şi costul
său nu ar trebui inclus în raportările
manageriale.
Aici este vorba de a lămuri un principiu, nu de a repartiza costurile (relativ mici) ale
unei imprimante sa ale unui aspirator. Important este să înţelegem ce se include în
cheltuielile firmei şi ce nu. Există şi active mai importante, a căror influenţă
financiară este semnificativă – gândiţi-vă la autoturismul pe care îl conduceţi. Este
proprietatea firmei? Îl utilizaţi exclusiv în interesul firmei?
6. Includerea costului managementului
De multe ori firmele mici sunt conduse de către unul sau mai mulţi acţionari. Aceştia
primesc salarii mai mici decât ar primi în altă parte pentru că îşi completează
veniturile din dividende.
Însă pentru a face un calcul corect, ar trebui ca salariile reale, la valori de piaţă, să
fie incluse în costul salarial.

2.3.2. Bilanţ
Bilanţul reprezintă o fotografie, un instantaneu al stării financiare a firmei, se referă
la valorile existente în firmă la momentul întocmirii sale.
Elementele bilanţului se înregistrează conform valorilor de piaţă, nu neapărat celor
contabile fiscale.
Exemplu:
Firma pe care o conducem deţine un stoc de câteva tone de motorină la valoarea
de intrare de 10.000 RON şi un stoc de fier-beton cumpărat cu 7.000 RON.
Ştim că de la momentul cumpărării preţul mediu al motorinei s-a majorat cu 10%,
iar cel al fierului beton a scăzut cu 15%. În contabilitatea managerială vom
înregistra astfel cele două stocuri:
Contabilitate fiscală Contabilitate managerială

Motorină 10.000 11.000

Fier beton 7.000 5.950

Cele două active se înregistrează conform valorii lor de piaţă de la momentul

întocmirii bilanţului managerial.
Un alt impact semnificativ asupra bilanţului îl are amortizarea. Principiul de calcul al
acesteia a fost prezentat anterior va influenţa valoarea activelor imobilizate.
Acestea vor fi amortizate conform contabilităţii manageriale şi prin urmare vor avea
o altă valoare decât cea prezentată de raportările fiscale.
În urma ajustărilor valorilor activelor şi pasivelor conform valorii de piaţă şi a
includerii amortizării manageriale, determinăm capitalurile proprii ca diferenţa:
Capitaluri proprii = Total active – Total datorii
Moment 5
2.3.3. Flux de numerar
Anumite sume inregistrate in contul de venituri şi cheltuieli nu sunt efectiv incasate
sau platite pe parcursul exercitiului financiar respectiv. Pentru a include efectul
acestor încasări şi plăţi decalate şi pentru a avea o imagine asupra starii
numerarului la dispozitia firmei calculam fluxul de numerar.
Fluxul de numerar reprezinta diferenta dintre numerarul incasat si cel platit de catre
firma pe parcursul unui exercitiu financiar.
În practică există două metode de determinare a fluxului de numerar:
1. Metoda directă, cea în care se înregistrează direct intrările şi ieşirile de numerar.
2. Metoda indirectă, preferată în finanţele manageriale, şi care se bazează pe
datele prezentate in Contul de Profit si Pierdere si in Bilant. Aceată metodă este
relativ complicată si ar solicita mai mult timp decat avem la dispozitie pentru acest
curs, de aceea detaliile care urmeaza au doar caracter informativ.
Fluxul de numerar se compune din trei secţiuni:
– flux de numerar din exploatare
– flux de numerar din investitii
– flux de numerar financiar
Sursa principala a calcularii fluxului de numerar este contul de profit si pierdere.
Insa trebuie tinut cont ca anumite venituri nu sunt incasate simultan cu vanzarea
(vanzari cu plata in avans, cu plata la termen), la fel cum exista cheltuieli care nu
sunt platite la cumparare (cumparari cu plata in avans, la termen) sau care
reprezinta cheltuieli non-cash (amortizarea).
Acestui flux de numerar (din exploatare) i se adauga fluxul din investitii (achizitia si
vanzarea de imobilizari) si cel financiar (contractare si rambursare de credite, plati
de dividende, majorare a capitalului prin aport de capital, reducere a capitalului prin
rascumparare de actiuni sau prin anularea unor actiuni).
Un flux de numerar pozitiv indica o crestere de la an la an a resurselor banesti ale
firmei, iar fluxul de numerar negativ este echivalent cu o scadere a resurselor
banesti.
Moment 6
2.3.4. O concluzie
Uitându-ne la natura diferenţelor dintre contabilitatea fiscală şi cea managerială
înţelegem un lucru esenţial:
În contabilitatea managerială facem acele modificări faţă de contabilitatea fiscală
care au logică de afaceri.
Prin urmare nu suntem limitaţi la ajustările prezentate în acest curs sau în alte
cursuri similare, putem opera şi alte modificări asupra înregistrărilor contabile dacă
acestea au ca rezultat o mai exactă imagine asupra stării economice a firmei.
MF12 – Raţii financiare
2.4. Raţii financiare
Moment 1
Datele financiare existente in rapoartele financiare sunt reativ dificil de interpretat
fara o prelucrare prealabila. In general observam imediat daca firma pe care o
conducem a facut profit sau pierdere, daca cifra de afaceri a crescut fata de anul
trecut, insa informatiile mai de detaliu ne scapa.
Pentru a obtine maximul din raportarile financiare trebuie sa facem niste calcule
simple, care in general imbraca forma unor raţii. Având în vedere multitidinea
datelor financiare disponibile în raportările financiare, este posibil să calculăm un
număr foarte mare de raţii financiare. Fiecare analist are un set distinct de raţii cu
care lucrează.
În general formulele de calcul a raţiilor financiare sunt consacrate, dar putem întâlni
şi devieri de la formulele tip. Mai mult, datele primare folosite (cele preluate din
raportările financiare) sunt şi ele calculate după proceduri diferite.
Cu toate aceste mici neajunsuri, raţiile financiare rămân un foarte bun instrument de
management financiar.
Toate datele folosite în calcularea raţiilor ar fi bine să fie extrase din rapoartele
financiare manageriale, nu din cele fiscale, însă în cazul în care datele manageriale
lipsesc, se pot folosi şi cele din contabilitatea fiscală.
În următoarele două lecţii trecem în revistă cele mai importante raţii financiare,
urmând ca o a treia lecţie să o dedicăm în întregime interpretării acestor raţii.

La prezentare fiecărei raţii financiare va trebui să faceţi calculele folosind datele

financiare din fişierul pe care l-aţi descărcat în lecţile anterioare (care poate fi găsit
aici). Pentru anumite calcule va trebui să vă reamintiţi anumite formule pe care le-
aţi învăţat în lecţiile anterioare (de exemlu cea a capitalului de lucru).
Activele totale includ activele imobilizate, pe cele curente şi cheltuielile înregistrate
în avans.

Moment 2
2.4.1. Lichiditate
Lichiditatea reprezintă capacitatea firmei de a-şi achita obligaţiile de plată pe
termen scurt.
Raportul curent (current ratio in engleză) = active circulante (sau curente) /
datorii pe termen scurt (pasive curente)
Raportul curent este cel mai utilizat indicator al lichidităţii. Valoarea sa este bine să
fie supraunitară, adică activele circulante să fie mai mari decât datoriile pe termen
scurt astfel încât compania să poată face faţă plăţilor imediate.
Se exprimă în unităţi urmate de zecimale (ex. 1,43)
Problema raportului curent este că include în activele circulante anumite valori mai
dificil de transformat în bani pe termen scurt, stocurile. Este interesant de calculat o
raţie similară, dar care exclude stocurile din valoarea activelor circulante:
Test acid, lichiditate imediată = (active circulante (curente) – stocuri) / datorii pe
termen scurt (pasive curente)
Testul acid este un indicator al lichiditatii imediate, pe termen foarte scurt.
Se exprimă în unităţi urmate de zecimale (ex. 1,21)
O raţie mai puţin folosită este Raportul Numerarului care indică ponderea
numerarului în cadrul activelor circulante.
Raportul numerarului = numerar / active circulante (curente)
Se exprimă în procente (ex. 62,3%) şi este tot timpul subunitar.
Un alt indicator este „Capital de lucru pe active” care, aşa cum îi spune numele,
împarte capitalul de lucru la activele totale.
Capital de lucru pe active = capital de lucru net / active totale
Se exprimă în procente (ex. 14,3%)

Moment 3
2.4.2. Solvabilitate

Solvabilitatea măsoară capacitatea firmei de a-şi achita obligaţiile de plată pe

termen mediu şi lung.
Raportul datoriilor este primul calculat, pe baza formulei:
Total datorii = Datorii totale / Active totale = (Active totale – Capitaluri proprii) /
Active totale
Se exprimă în procente şi este mai mic de 100% (ex. 48,2%)
Un indicator mai important şi mai des folosit este D/C, mult mai cunoscut în forma
sa din engleză, D/E, debt to equity:
Datorii pe Capitaluri = Total datorii / Capitaluri proprii
Se exprimă în procente (ex. 44%) şi nu trebuie să se confunde cu un indicator mai
puţin folosit, numit în engleză „debt to capital”, care raportează datoriile la capitaluri
totale, inclusiv datoriile bancare)
Posibilitatea de a face faţă plăţii dobânzilor la credite este măsurată cu „acoperirea
dobânzii” care împarte EBIT la suma anuală a dobânzii
Acoperirea dobânzii = EBIT / Dobânzi anuale
Se exprimă în unităţi urmate de zecimale (ex. 1,43) şi ar trebui să fie supraunitar.
O evoluţie a acestei raţii financiare este „acoperirea cu numerar”, în care EBIT este
înlocuit cu EBITDA deoarece acesta reprezintă o mai bună estimare a fluxului de
numerar generat de către firmă.
Acoperirea cu numerar = EBIT + Amortizare / Dobânzi anuale
Se exprimă în unităţi urmate de zecimale (ex. 1,43) şi ar trebui să fie supraunitar.
MF13 – Administrarea activelor. Profitabilitate. Identitatea DuPont
Moment 1
2.4.3. Administrarea activelor

Modul în care sunt folosite activele firmei este indicat de cateva raţii financiare.
Prima, rotaţia stocurilor, prezintă cât de bine se vinde producţia:
Rotaţia (activitatea) stocurilor = Costul producţiei vândute / Stocuri medii
Costul producţiei vândute în decursul unui an reprezintă suma dintre costurile cu
materii prime şi materiale şi costul de personal.
Stocurile medii se calculează ca medie între valoarea de la finalul anului curent şi
cea de la finalul anului trecut. Dacă nu deţinem datele aferente anului anterior, vom
folosi în loc de această medie valoarea înscrisă în bilanţ la finalul anului curent.
Indicatorul ar trebui să fie supraunitar şi cât mai mare.
Rotaţia stocurilor este dificil de interpretat intuitiv, de aceea se calculează un
indicator derivat şi mult mai frecvent folosit, „zile de vânzări în stocuri”:
Zile de vânzări în stocuri = 365 / Rotaţia stocurilor
Acesta ne indică numărul de zile de vânzări medii „închise” în stocuri.
Acelaşi tip de indicatori se pot calcula pentru contul clienţi: „Activitatea contului
clienţi” şi „Zile de vânzări în cont clienţi”
Activitatea contului clienţi = Vânzări / Soldul contului clienţi (facturi neîncasate sau
„creanţe comenciale”)
Deşi formula este simplă, trebuie acordată puţină atenţie: „vânzări” se referă la
producţia vândută, iar „soldul contului clienţi” poate fi regăsit în bilanţ numit „creanţe
comerciale”.
Zile de vânzări în cont clienţi = 365 / Activitatea contului clienţi
Se poate calcula şi „Activitatea capitalului de lucru”
Activitatea capitalului de lucru = Venituri din exploatare / Capital de lucru net
Rotaţia activelor fixe = Venituri din exploatare / Active imobilizate
Similar cu activitatea contului clienţi se poate calcula şi activitatea contului furnizori,
în care se împarte costul producţiei vândute la soldul contului clienţi
Activitatea contului furnizori = Costul producţiei vândute / Soldul contului furnizori
(facturi de plată sau „datorii comenciale - furnizori”)
Atenţie, trebuie însumate valorile contului „datorii comenciale - furnizori” pe termen
scurt cu cele pe termen de peste 1 an.
Zile de vânzări în cont furnizori = 365 / Activitatea contului furnizori

Moment 2
2.4.4. Profitabilitate
Marja de profit = Profit net / Venituri din exploatare
Profitabilitatea activelor (ROA) = Profit net / Active totale
Principalul indicator, cel care îl interesează în principal pe omul de afaceri este
profitabilitatea capitalului care arată câ profit net produce fiecare leu investit în
firmă. Dacă profitabilitatea capitalului este de 12% înseamnă că fiecare 100 RON
investită în firmă (ne referim la capitalurile proprii, care includ şi profiturile anterioare
reinvestite) a produs 12 RON profit net.
Profitabilitatea capitalului (ROE) = Profit net / Capitaluri proprii
Următorii doi indicatori sunt specifici pieţei de capital şi în mod normal au mică
influenţă asupra managementului de zi cu zi al firmei.
Profitabilitatea per actiune = Profit net / Numărul total de acţiuni
Numărul de acţiuni emise nu îl veţi afla direct din raportările financiare. Pentru
exerciţiul nostru am adăugat numărul de acţiuni la finalul bilanţului.
Preţ per profitabilitate (PER) = Preţul unei acţiuni / Profitabilitatea per acţiune
Acest indicator se poate calcula exclusiv dacă firma este listată pe o piaţă de capital
şi prin urmare există un preţ de piaţă. Pentru exerciţiul nostru am inclus un preţ de
piaţă la finalul bilanţului.

Moment 3
2.4.5. Identitatea DuPont

Un calcul simplu ne conduce la o concluzie interesantă:

Calculăm ROE după formula deja învăţată:
ROE = Profit net / Capitaluri proprii
rescriem formula ca:
ROE = Profit net / Venituri din exploatare x Venituri din exploatare / Active totale x
Active totale / Capitaluri proprii, adică
ROE = Profit net / Capitaluri proprii = Marja de profit x Rotaţia activelor x
Multiplicatorul capitalului (Active / Capitaluri proprii)
De ce este importantă această formulă? Ne indică modurile în care putem majora
profitabilitatea firmei. Pentru a creşte ROE trebuie să acţionăm cel puţin asupra
unuia dintre termenii înmulţirii:
să mărim marja de profit
să mărim rotaţia activelor (să vindem mai mult la aceleaşi active folosite) sau
să mărim aşa-numitul multiplicator al capitalului (aceleaşi active să le
finanţăm cu mai putin capital propriu şi cu mai mult credit).
Fiecare dintre aceste acţiuni (mărirea marjei, a rotaţiei activelor, reducerea ponderii
capitalului propriu) ţin de un alt departament din firmă. Astfel marja de profit poate fi
majorată prin modificări operaţionale (reducerea costurilor); creşterea rotaţiei
activelor se obţine prin vânzări mai mari, apanajul departamentului de marketing; iar
mărirea multiplicatorului capitalului îl poate obţine departamentul financiar
negociând cu băncile obţinerea unui credit pe termen lung care să înlocuiască parte
din capitalurile proprii.
Ultima acţiune aduce însă şi majorarea costurilor, deci reducerea profitabilităţii.

MF14 – Utilizarea raţiilor financiare

Moment 1

2.5. Utilizarea raţiilor financiare

Raţiile financiare sunt relevante luate separat, însă îşi dovedesc adeărata valoare
doar când sunt privite în ansamblu.
O paralelă imediată este cea cu tabloul de bord al unui autotursim unde avem
diverşi indicatori, fiecare cu un scop aparte: vitezometru, turometru, indicator al
nivelului de combustiblil, eventual calculator de bord care arată consumul.
Dacă un indicator în particular se înrăutăţeste (consumul instantaneu creşte) nu
este neapărat un semnal negativ (dacă apare ca urmare a accelerării pentru a
creşte viteza).
Aşadar interpretarea raţiilor financiare ţine de context.
Raţiile financiare au două mari tipuri de utilizări: una orientată către interiorul firmei,
pentru management, o a doua care priveşte dinspre exterior. Vom comenta în
continuare raţiile financiare in fiecare din aceste puncte de vedere.

Moment 2
2.5.1. Utilizare internă
Raţiile financiare sunt utilizate pentru analiza rezultatelor şi optimizarea acestora:
analiza statică, la un anume moment în timp sau
analiză dinamică, observarea evoluţiei de la an la an,
comparare cu competitorii.
O altă utilizare importantă a raţiilor financiare, pe care o vom discuta însă în lecţiile
viitoare, este în întocmirea previziuni financiare.
Vom trece în revistă pe rând raţiile importante şi vom interpreta şi comenta
rezultatele pe care le-aţi obţinut calculând în cele două lecţii anterioare indicatorii
pentru datele din fişierul dat drept exemplu.
Deoarece indicatorii trebuie priviţi în ansamblu, în analiza care urmează vom sări
de la un indicator la altul urmând un fir logic.

Moment 3
Lichiditate
Indicatorii de lichiditate trebuie să se situeze deasupra unor valori critice, însă o
lichiditate foarte mare poate indica o slabă gestionare a banilor. Este de preferat ca
decât să deţinem numerar care să stea nefolosit în conturile bancare, fie să achităm
parte din creditele purtătoare de dobândă, fie să plătim dividende.
Lichiditate
Raportul curent 7,39
Test acid 3,56
Raportul numerarului 8,50%
Capital de lucru pe active 0,39
Valoarea optimă a raportului curent pentru majoritatea firmelor este între 1 şi 2, însă
în anumite cazuri (cele ale companiilor care pot funcţiona cu capital de lucru
negativ, şi vom vedea în capitolul 3 care sunt acestea) valoarea optimă poate fi
subunitară.
Un raport curent foarte mare, ca în cazul exemplului nostru, indică o problemă de
management, insă fără a ne uita la alţi indicatori nu vom putea spune de ce natură
este aceasta.
Raportul curent mare indică un activ circulant disproporţionat, prin urmare va trebui
să ne uităm la raţiile care iau în calcul activul circulant sau componente ale
acestuia. Sesizăm că atât numărul de zile de vânzări în stocuri cât şi numărul de
zile de vânzări în cont clienţi sunt mari: 85 de zile în cont clienţi indică o încasare
foarte lentă a facturilor. Aparent şi numărul de zile de vânzări în stocuri, 141 de zile,
este foarte mare. Acest indicator ne spune că în medie vindem ceea ce producem
după 141 de zile.
Administrarea activelor
Rotaţia (activitatea) stocurilor 2,58
Zile de vânzări în stocuri 141,49
Activitatea contului clienţi 4,27
Zile de vânzări în cont clienţi 85,56
Însă aici trebuie să ţinem seama de natura produselor pe care le vindem. Dacă
vindem pâine avem o problemă majoră (pâinea se vinde rapid sau deloc). Dacă
producem piese auto acest indicator ar putea avea o valoare mare, dar în
continuare 141 de zile pare mult.
Este posibil ca 141 de zile să fie totuşi un indicator bun? Gândiţi-vă la o industrie
care are ciclul de fabricaţie lent. Un bune exemplu este cel al unui şantier naval,
unde ciclul de de producţie al unei nave poate depăşi un an.

Moment 4
Revenind la indicatorii de lichiditate: testul acid indică acelaşi lucru ca şi raportul
curent – activele circulante sunt cam mari. Însă în acest caz influenţa stocurilor a
fost eliminată (testul acid nu include în calcul stocurile), rămân ca posibile cauze ale
acestei valori un numerar prea mare sau numărul mare de zile în contul clienţi.
Este util să ne uităm, dacă avem posibilitatea, la raportările financiare ale
competitorilor şi să calculăm aceşti indicatori pentru a-i compara cu ai noştri. Dacă
indicatorii sunt constant mari, înseamnă că aceasta este o caracteristică a industriei
şi nu este un motiv de îngrijorare.
Datele financiare ale competitorilor le putem găsi pe websiteul Ministerului de Finante
(http://www.mfinante.ro/contribuabili/link.jsp?body=/contribuabili/pjuridice.htm), sau în formă
prelucrată pe siteul DoingBusiness.ro (http://www.doingbusiness.ro/financiar/). Veţi sesiza că
anumite raţii poartă nume uşor diferite şi este posibil ca anumite formule să difere. De aceea este
de preferat ca în luarea deciziilor să vă bazaţi pe raţii pe care le calculaţi singuri, pe baza unor
date pe care le cunoaşteţi.
Va trebui să observăm şi dinamica indicatorilor proprii: există semnale de
îmbunătăţire a raţiilor financiare, sau dimpotrivă, asistăm la o deteriorare a situaţiei?
Trebuie să ne gândim care este motivul schimbării: am întreprins noi ceva, s-a
modificat situaţia economică a ţării sau cea din industria în care evoluăm, sau doar
am fost duşi de val?
Aceste comparaţii cu competitorii şi cu situaţia noastră anterioară le putem face şi
pentru ceilalţi indicatori de lichiditate, în fapt pentru toate raţiile financiare.
Trebuie reţinut că nu există un număr magic pentru fiecare raţie financiară, ci că
valorile optime depind de situaţiile particulare în care ne aflăm, iar valorile la care să
ne aşteptăm le putem afla uitându-ne la indicatorii competitorilor, mai ales la ai celor
pe care îi considerăm modele de urmat.

Moment 5
Solvabilitate
Indicatorii de solvabilitate pot avea diverse valori.
Industria în care activaţi are o influenţă hotărâtoare asupra valorilor acceptabile ale
acestor indicatori. Dacă industria este sensibilă la starea economiei în general, este
de dorit ca raţiile să indice o datorie redusă. De exemplu un lanţ de magazine de
electrocasnice, ale cărui rezultate sunt puternic influenţate de starea economiei va
trebui să prezinte raţii de solvabilitate indicând datorii reduse. Pe de altă parte o
brutărie, mai puţin influenţată de variaţiile economice va putea funcţiona cu datorii
mai mari.
Solvabilitate
Total datorii 0,41
Datorii pe Capitaluri 0,75
Acoperirea dobânzii 19,95
Acoperirea cu numerar 17,55

Moment 6
Să ne aruncăm o privirea asupra influenţelor pe care evenimentele curente, de tipul
plăţii furnizorilor, o au asupra lichidităţii şi solvabilităţii.
Exemplu:
Să presupunem că firma pe care o conducem are active circulante de 10.000 şi
datorii curente de 7.000. Lichiditatea în acest caz este de 1,43.
Plătim un furnizor căruia îi datorăm 1.000 RON.
Atât activele circulante cât şi datoriile curente se reduc cu câte 1.000 RON: active
circulante devin 9.000 iar datorii curente 6.000. Noul raport curent devine
9.000/6.000, adică 1,5; asistăm la o îmbunătăţire a acestui indicator.
Anumite evenimente influenţează lichiditatea, deşi eficienţa economică a firmei nu
se schimbă.
În cazul în care putem lua un împrumut pe termen lung, pe care urmează să îl
rambursăm peste 7 ani şi să primim banii în contul bancar.
Ce se întamplă cu lichiditatea? Creşte numerarul, fără a creşte şi datoria pe termen
scurt, deci lichiditatea se îmbunătăţeşte.
Ce se întâmplă cu solvabilitatea? Creşte numerarul, adică activele, însă creşte şi
datoria.
Exemplu:
Iniţial valoarea activelor este de 100.000, iar datoriile sunt 30.000. Valoarea
Datorii/Capital este de 30%.
Accesând un împrumut de 20.000, activele devin 120.000, datoriile 50.000, iar
Datorii/Capital creşte la 41,6%.
Dacă însă avem active de 1.000.000 şi datorii de 300.000, adică Datorii/Capital de
30%, împrumutul de 20.000 duce activele la 1.020.000, datoriile la 320.000, iar raţia
Datorii/Capital la 31,37%, o modificare minimă faţă de situaţia iniţială.
Aşadar un împrumut pe termen lung fie înrăutăţeşte solvabilitatea, fie o păstrează
relativ neschimbată.
Achiziţia de materii prime (stocuri) nu influenţează valoarea raportului curent
(activele circulante rămân constante), însă înrăutăţeşte reultatul testului acid (care
nu ia în calcul creşterea stocurilor, ci doar reducerea numerarului).
Moment 7
Administrarea activelor
Indicatorii din acest domeniu privesc în principal spre stocuri, contul clienţi (viteza
de încasare a creanţelor) şi spre capitalul de lucru.
Spuneam anterior în această lecţie că activitatea stocurilor depinde de industrie. La
fel, valorile dezirabile ale indicatorilor legaţi de capitalul de lucru şi de activele fixe
diferă în funcţie de ramura economică în care evoluăm.
Singurii indicatori care se pot evalua rapid sunt cei referitori la încasarea creaţelor
(contul clienţi).
Administrarea activelor
Rotaţia (activitatea) stocurilor 2,58
Zile de vânzări în stocuri 141,49 zile
Activitatea contului clienţi 4,27
Zile de vânzări în cont clienţi 85,56 zile
Activitatea capitalului de lucru 2,27
Rotaţia activelor fixe 1,62
Cu cât numărul de zile în cont clienţi este mai apropiat de ţinta stabilită, cu atat mai
bine. Altfel spus, dacă am stabilit să dăm clienţilor termen de plată de 30 de zile,
însă obervăm că indicatorul „număr de zile în cont client” este de 50 de zile avem o
problemă pe care trebuie să o rezolvăm – trebuie să acţionăm astfel încât să
încasăm facturile la timp.
Atenţie că acest indicator poate fi înşelător dacă vindem atât cu plata pe loc (sau în
avans), cât şi cu plata la termen. Dacă avem o politică de termen comercial de 30
de zile pentru clienţii care plătesc la termen, însă jumătate din vânzări se fac cu
plata pe loc, iar „numărul de zile în cont client” este de 30 de zile, semnalul nu este
pozitiv...
În acest caz o valoare de 15 zile ar fi indicat faptul că încasăm la timp facturile (50%
le încasăm în 0 zile, iar 50% ar trebui încasate în 30 de zile, deci media ponderată
este 50% x 0 + 50% x 30 = 15).
În cazul exemplului nostru „zile de vânzări în cont clienţi” este de 85 de zile, prin
urmare trebuie să comparăm acest rezultat cu politica noastră de credit comercial.
Lăsăm clienţii să plătească la 90 de zile după facturare? Atunci aceasta este o
valoare normală a indicatorului. Solicităm la facturare plata în 15 zile? Atunci avem
o mare problemă cu încasarea facturilor emise, aceasta durând de 4 ori mai mult
decât ar trebui.
Dacă în momentul în care vă comparaţi cu competitorii observaţi că acest indicator
diferă semnificativ înseamnă că trebuie să modificati politica comercială (cat termen
acordati clientilor pentru plată), pe cea de colectare, sau pe ambele.
Moment 8
Profitabilitate
Profitabilitatea (sau rentabilitatea) este în ultimă instanţă rezultatul cel mai
important. Ne vom dori marje de profit şi profitabilităţi cât mai bune, însă pentru a şti
unde să punem ştacheta trebuie să privim spre competitori.
Profitabilitate
Marja de profit 8,45%
Profitabilitatea activelor (ROA) 7,47%
Profitabilitatea capitalului (ROE) 12,68%
Profitabilitatea per actiune 0,27
Preţ per profitabilitate (PER) 13,82
În cazul din exemplul nostru: marja noastră de profit este de 8,45%. Au competitorii
marje semnificativ mai mari? Atunci avem o problemă de costuri, una de politică de
preţ (avem preţuri prea mici), sau ambele.
Profitabilitatea activelor în cazul nostru este de 7,47%. Este cea a competitorilor
superioară? Înseamnă fie că au marje mai bune, fie că au un proces tehnologic mai
avansat, cu productivitate mai mare.
Profitabilitatea capitalului ne poate trage un semnal de alarmă. Dacă după ce am
făcut ajustările din contabilitatea managerială (am inclus sau modificat cheltuieli şi
venituri), profitabilitatea este an de an foarte mică, inferioară dobânzilor bancare,
trebuie să ne punem întrebarea dacă nu este cumva mai bine să lichidăm firma şi
să depunem banii la bancă.

Pentru întocmirea de previziuni financiare corecte (vom vedea în lecţiile viitoare, în

capitolul 4, că raţiile financiare stau la baza constuirii previziunilor financiare)
Moment 9
 2.5.2. Utilizare externă
Raţiile financiare sunt utile finanţatorilor în general, băncilor în special, în luarea
deciziilor de finanţare.
În general trebuie găsit un echilibru între dorinţa firmelor de a avea cât mai multe
credite şi preferinţa băncilor pentru situaţii financiare stabile, cu credite reduse.
Lichiditate
Atăt pentru bancă dar şi pentru un furnizor care este plătit la termen, o lichiditate
sporită este un semnal pozitiv, indicându-le faptul că vom putea face faţă achitării
datoriilor. Cu cât mai mari indicatorii de lichiditate, cu atât mai bine.
De multe ori băncile includ între condiţiile de cordare ale unui împrumut cerinţe
referitoare la menţinerea lichidităţii (şi solvablilităţii) peste un nivel minim prestabilit.
Solvabilitate
În discuţiile cu băncile valorile raţiilor de solvabilitate considerate acceptabile depind
de starea de optimism din piaţă şi, cum explicam anterior, de industria în care vă
desfăşuraţi activitatea.
Astfel deşi în general doresc să vadă datorii cât mai mici (total datorii şi datorii pe
capitaluri mici şi acoperirea dobânzii şi acoperirea cu numerar cât mai mare) în
momentele de avânt economic băncile vor avea o atitudine mai deschisă faţă
indicatori mai puţin buni.