Sunteți pe pagina 1din 55

Profesor univ. dr. ing.

Constantin NIŢU, 2/8/2010, 22:12:02 a2/p2


GEODEZIA şi SISTEMELE INFORMATICE GEOGRAFICE, Bucureşti
Profesor univ. dr. ing. Constantin NIŢU

GEODEZIA
şi
SISTEMELE INFORMATICE GEOGRAFICE

Bucureşti, 2008

1
Profesor univ. dr. ing. Constantin NIŢU, 2/8/2010, 22:12:02 a2/p2
GEODEZIA şi SISTEMELE INFORMATICE GEOGRAFICE, Bucureşti

1. Date geospaţiale
1.1 Prezentare generală

Datele geografice reprezintă coordonatele unor puncte spaţiale şi atribute


non-spaţiale măsurate în anumite momente de timp. Coordonatele punctelor
care definesc poziţiile sunt elemente fundamentale ale datelor geografice şi se
mai numesc date de poziţie, date geospaţiale sau date de tip G. Pentru o
parcelă, de exemplu, interesează ca poziţie perimetrul sau limita acesteia,
respectiv un set de puncte legate, de regulă, prin segmente de dreaptă. Datele
tematice, asupra cărora nu accentuăm aici, se referă la numele proprietarului,
categoria de folosinţă, tipul de sol, tipul de vegetaţie etc.

Fig. 1.1 Cele trei dimensiuni ale unui element geografic

În teorie, o singură poziţie sau un punct este o entitate "0-dimensională":


Plecând de la punct se construiesc apoi liniile (monodimensionale), zonele
(bidimensionale) şi entităţile de volum (tridimensionale). Este necesar să se
definească suprafeţele de referinţă ale planetei Pământ, sistemele de
coordonate, să se cunoască tehnologiile şi procedurile utilizate pentru a obţine
datele poziţionale, precum şi factorii care determină calitatea acestora.

1.2 Argument

Toţi cei care proiectează sistemele informatice geografice, definesc,


culeg, verifică sau folosesc datele de poziţie trebuie să fie capabili să realizeze:
1. Identificarea şi definirea suprafeţei de referinţă, proiecţiilor cartografice
utilizate, sistemelor de coordonate, respectiv ale aspectelor cheie privind
calitatea datelor, inclusiv rezoluţia şi precizia;
2. Justificarea şi explicarea procedurilor utilizate de operatori în teren
pentru a produce date de poziţie prin metode geodezice şi topografice, inclusiv
prin triangulaţie şi trilateraţie;
3. Determinarea coordonatelor prin metode aerofotogrammetrice;
4. Determinarea cotelor prin nivelment;
5. Explicarea principiilor GPS, a modului de difuzare a semnalelor radio de
poziţionare prin sateliti pentru a determina poziţiile de pe suprafaţa pământului;
6. Cunoasterea tipurilor de erori de determinare prin GPS, a mărimii
erorilor şi a influenţei acestor erori asupra calităţii produselor finale;

2
Profesor univ. dr. ing. Constantin NIŢU, 2/8/2010, 22:12:02 a2/p2
GEODEZIA şi SISTEMELE INFORMATICE GEOGRAFICE, Bucureşti
7. Identificarea metodelor folosite pentru a îmbunătăţi precizia de
poziţionare prin GPS.

1.3 Calitatea datelor geospatiale

Calitatea este o caracteristică ce permite decizia că un lucru este mai bun


decât altul. În contextul datelor geografice, un standard de calitate reprezintă
gradul în care un set de date este apt pentru utilizare într-o anumită aplicaţie.
Prin îndeplinirea standardului datele devin valide sau sunt validate. Standardul
variază de la o aplicaţie la alta. În general, criteriul cheie este mărimea erorilor
prezente într-un set de date şi toleranţa acceptată, un multiplu al erorii medii
patratice, de fapt eroarea maximă posibilă sau toleranţa.
Unele erori sunt întotdeauna prezente în toate cele trei componente ale
datelor geografice: coordonate de poziţie, atribute sau date tematice şi timp..

1.4 Eroarea de incertitudine

Poziţiile sunt obţinute din măsurători. Toate măsurătorile conţin erori.


Erorile sunt introduse în fenomenul de măsurare a poziţiei de pe suprafaţa
pământului. Erorile apar, de asemenea, atunci când rezultă a doua şi a treia
generaţie de date derivate, de exemplu la realizarea hărţii, apoi la scanarea şi
digitizarea vectorială a hărţii (vectorizarea).
În general, există trei surse de eroare de măsurare: datorită operatorului,
datorită mediului în care lucrează operatorul şi datorită instrumentelor de
măsurare folosite.
Erorile umane au diverse cauze, cum ar fi alegerea unei tehnologii
improprii, alegerea unui instrument de măsurare incorect şi a unor documente
improprii pentru culegerea unor date atribut. Documentul nepotrivit devine un
factor atunci când fenomenul care este măsurat nu este direct observabil (cum ar
fi un areal acvifer) sau are limite ambigui (de exemplu pentru o unitate de sol de
acelaşi tip).
Şi caracteristicile de mediu, cum ar fi variaţiile de temperatură, de
gravitaţie şi de declinaţie magnetică, duc la erori de măsurare.
Erorile instrumentelor pleacă de la faptul că spaţiul este continuu. Nu există nicio
limită la cât de precis poate fi specificată o poziţie. Masuratorile pot avea o
anumită precizie, indiferent de instrument, existând întotdeauna o limită minimă
de detectare a unei diferenţe. Această limită se numeşte rezoluţie.
Figura de mai jos arată aceeaşi poziţie, măsurată cu ajutorul a două
instrumente. Cele două modele de reţea reprezintă cele mai mici obiecte care
pot fi detectate de instrumente. Modelul din stânga reprezintă un instrument de
mai mare rezoluţie.

3
Profesor univ. dr. ing. Constantin NIŢU, 2/8/2010, 22:12:02 a2/p2
GEODEZIA şi SISTEMELE INFORMATICE GEOGRAFICE, Bucureşti

Fig. 1.2 Rezoluţia unui instrument

Rezoluţia afectează măsurătorile efectuate cu un instrument de precizie.


În partea din stânga a figurii de mai jos, care a fost luată cu un instrument de
măsurare de cea mai mare rezolutie, precizia este mult mai mare decât la cea
din dreapta. Într-o formă digitală sau numerică, eroarea precisă de măsurare ar fi
fost reprezentată cu zecimale suplimentare. Puteţi să credeţi că există o zonă de
incertitudine a punctului de poziţie.

Fig. 1.3 Precizia unei singure măsurători

Precizia are un sens uşor diferit atunci când este folosită pentru a se referi
la un număr de măsurători repetate. În ilustraţia de mai jos, există diferenţe mai
mici între cele nouă măsurători din stânga, mai grupate, decât la cele nouă
măsurători din dreapta. Setul de măsurători din stânga este declarat a fi mai
precis.

Fig. 1.4 Precizia mai multor măsurători

4
Profesor univ. dr. ing. Constantin NIŢU, 2/8/2010, 22:12:02 a2/p2
GEODEZIA şi SISTEMELE INFORMATICE GEOGRAFICE, Bucureşti
Este uşor de observat că precizia şi rezoluţia sunt independente. Aşa cum
se arată mai jos, precizia ne spune dacă valoarea măsurată a unei mărimi
corespunde cu valoarea reală a acesteia.

Fig. 1.5 Acurateţea

Orice hartă este realizată potrivit unor anumite standarde, inclusiv cele
privind preczia. În ceea ce priveşte hărţile topografice, un standard privind
precizia garantează că 90 sau 95 la sută din punctele bine definite îndeplinesc o
anumită toleranţă faţă de poziţiile lor reale.
O modalitate de a specifica precizia întregii baze de date spaţiale este de
a calcula eroarea medie patratică a erorilor, erori obţinute ca diferenţe între
valorile măsurate şi valorile lor reale. Toleranţa are valoarea de maximum trei ori
eroarea medie patratica, în funcţie de gradul de încredere (0,10 sau 0,05).
Figura de mai jos arată diferenţa dintre erorile sistematică şi aleatoare.
Erorile sistematice tind să fie consecvente în magnitudine şi/sau direcţie. În cazul
în care magnitudinea şi direcţia erorii sunt cunoscute, precizia poate fi
îmbunătăţită printr-o corecţie.
Spre deosebire de erorile sistematice, erorile aleatoare variază în
magnitudine şi direcţie. Conform principiului lui Gauss, valoarea cea mai
probabilă pentru o mărime asupra căreia au fost făcute mai multe măsurători
este media aritmetică a valorilor măsurătorilor.

1.5 Erorile sistematice şi erorile aleatoare

Este necesar să se compare acurateţea şi sursele erorilor de poziţionare


sau ale erorilor coordonatelor pentru două tehnologii importante, respectiv
ridicările topografice şi geodezice pe de o parte şi cele prin folosirea sistemului
de poziţionare globală (GPS), pe de altă parte.

Fig. 1.6 Erorile sistematice şi erorile aleatoare

5
Profesor univ. dr. ing. Constantin NIŢU, 2/8/2010, 22:12:02 a2/p2
GEODEZIA şi SISTEMELE INFORMATICE GEOGRAFICE, Bucureşti

1.6 Puncte de control, puncte de reper sau puncte de sprijin

Coordonatele punctelor care definesc poziţiile geografice sunt date într-un


sistem de referinţă, numit datum geodezic. Poziţiile pot fi definite prin
coordonatele geografice latitudine şi longitudine, pe sfera terestra sau pe
elipsoidul terestru, mărimi unghiulare faţă de planul ecuatorului şi planul
meridianului origine.
Coordonatele rectangulare ale imaginilor punctelor într-o anumită proiecţie
cartografică depind funcţional de coordonatele geografice ale punctelor de pe
sferă sau de pe elipsoid. Cotele sunt distanţele pe verticală dintre o suprafaţă de
referinţă numită geoid ( definit de un datum vertical) şi punctul de pe suprafaţa
terestră. Trebuie reţinut că suprafaţa de referinţă pentru cote în cazul
măsurătorilor cu receptoare GPS este suprafaţa elipsoidului de referinţă al
datumului WGS 84.
Operatorii geodezi şi topografi măsoară în teren valorile unor mărimi,
distanţe, unghiuri, diferenţe de nivel şi realizează reţele de puncte cu coordonate,
cote şi alte mărimi, respectiv reţele de triangulaţie sau de trilateraţie, reţele de
nivelment, reţele gravimetrice etc.
Reţelele sunt materializate pe teren prin borne şi semnale cu puncte bine
determinate. Aceste puncte constituie baza pentru determinarea ulterioară a
poziţiilor altor puncte în vederea reprezentării lor pe hărţi, dar şi în alte scopuri,
pentru realizarea unor studii necesare activităţilor umane.
Punctele acestor reţele se mai numesc puncte de control, puncte de bază
sau puncte de reper. De exemplu, pentru reţeaua de triangulaţie a României,
împărţită pe patru ordine de precizie, se prevede ca eroarea poziţiei plane a unui
punct este ±15 cm.

Fig. 1.7 Schiţele pilaştrilor geodezici din poligonul gravimetric Gruiu-Căldăruşani

6
Profesor univ. dr. ing. Constantin NIŢU, 2/8/2010, 22:12:02 a2/p2
GEODEZIA şi SISTEMELE INFORMATICE GEOGRAFICE, Bucureşti

2. Forma şi dimensiunile Pământului, suprafeţe de


referinţă, sisteme de coordonate şi altitudini ale poziţiei
punctelor din teren
2.1 Forma şi dimensiunile Pământului

Studierea formei şi dimensiunilor Pământului constituie una din


preocuprile pnncipale ale geodeziei. Pämántul este un corp semirigid, cu o
structură neomogenă şi este supus continuu acţiunii unor forţe interne şi externe,
care a condus la configuraţia neregulată a suprafeţei topografice ce prezintă
inălţimi şi adáncimi, faţä de nivelul măriIor,de pánă la 10-11 km.

Fig 2.1 Geoidul şi suprafaţa topografică

Forma generală a Pământului nu se încadrează in niciuna din formele


geometrice cunoscute cu care a fost aproximată, fapt ce a condus Ia noţiunea de
geoid, proprie numai Pãmântului. Geoidul este supraţa echipotenţială care
coincide cu suprafaţa liniştită a mărilor şi oceanclor, prelungită imaginar pe sub
continente (fig. 2.1) şi este perpendicularà, în oricare punct al ei, pe direcţia
verticalei loculul (direcţia firului cu plumb).
Geoidul nu are o suprafaţă matematică, decl nu poate fi delinit geometric.
Totuşi corpul,geometric care aproximează cel mai bine geoidul este elipsoidul de
rotaţie cu turtire mică Ia poli, obţinut prin rotirea unei elipse In jurul axei sale mici.
Geometric, elipsoidul de rotaţie poate II definit prin doi dintre parametrii
menionaţi mal jos, dintre care unul trebuie să fie liniar (fig. 2.2):

a = OE = OE’ - semiaxa mare (raza ecuatoriala);


b = OP = OP’ – semiaxa micä;
f = (a-b)/a - turtirea;
E = a2 - b2 - excentricitatea liniarä;
e = E/a - prima excentncitate;
e‘ = E/b - a doua excentricitate;
c = a2/b - raza de curbură polară.

7
Profesor univ. dr. ing. Constantin NIŢU, 2/8/2010, 22:12:04 a2/p2
GEODEZIA şi SISTEMELE INFORMATICE GEOGRAFICE, Bucureşti

Fig. 2.2 Elipsoidul de rotatie şi razele de curburã

Diférite poziţii ale elipsei în rotaţie poartă numele de. elipse meridiane sau
simplu meridiane. Raza de curbură a unei elipse meridiane intr-un punct
oarecare A (raza AB din figura 2.2) se noteazã cu M. Un plan perpendicular pe
elipsa meridiană într-un punct A poartà denumirea de prim vertical; acesta va
intersecta suprafaţa elipsoidului după o curbă a càrei razä N se numete raza de
curburã a primului vertical.
Cercul mare, de rază a, este ecuatorul elipsoidaI, iar cercurile mici, de
razä r, în planuri paralele cu planul ecuatorial, poartä denumirca de cercuri
paralele sau simplu paralele. Elipsoidul de rotaţie a fost adoptat pentru
rezolvarea problemelor geodezice.
Evoluţia In timp a parametrilor geometrici ai elipsoizilor utilizaţi in geodezie
în anumite perioade este ilustratä in tabelul 2.1. În programele folosite în
sistemele informatice geografice există posibnilitatea personalizării la utilizarea
unui elipsoid de referinţă.

Fig. 2.3 Fereastra de definire a parametrilor elipsoidului de referinţă în


aplicaţia Geographic Transforner

8
Profesor univ. dr. ing. Constantin NIŢU, 2/8/2010, 22:12:04 a2/p2
GEODEZIA şi SISTEMELE INFORMATICE GEOGRAFICE, Bucureşti

Trebuie remarcat că pentru lucràri geodezice care acoperă suprafeţe mici


şi pentru calcule geografice chiar pentru întreaga planetă, Pàmántul poate fi
aproximat cu o sferà, fapt care simplifică mult calculele.

2.2 Suprafeţe de referinţă

Mäsurãtorile geodezice de once fel se executà pe suprafaţa fizicä, definità


de formele de relief, iar prelucrarea lor se face pe o suprafaţă matematicà,
denumită suprafaţã de referintă
.
A. Suprafeţe de nive!, geoldul

Asupra unui punct de pe suprafaţa PământuIui acţioneazà permanent


douà forţe (fig. 2.4): o forţä de atracţie (F1) Indreptată spre centrul de masă al
Pämántului şi o forţä centrifugă (F2) dirijatà spre exterior, a cärei direcţie este
perpendiculară pe axa de rotaţie a Pämántului. Evident, forţa centrifugă are
valoarea maximă Ia ecuator şi minimă la poli
Rezultanta (G) a celor douä forţe la care se adaugă atracţia lunii, Soarelui
şi a planetelor este gravitatea, dirijată pe direcţia verticalei locului sau a firului cu
plimb.

Fig. 2.4 Forţa de gravitate (gravitaţie)

Valoarea forţei de gravitaţie este dată de expresia:

G = mg (2.1)

unde g este acceleraţia greutăţii.


Dacă se considerä masa corpului atras egală cu unitatea (m=1),
gravitatea G este numeric egală cu acceleraţia sa, fapt ce conduce Ia folosirea

9
Profesor univ. dr. ing. Constantin NIŢU, 2/8/2010, 22:12:04 a2/p2
GEODEZIA şi SISTEMELE INFORMATICE GEOGRAFICE, Bucureşti
denumirii de gravitate şi pentru acceleraţia greutăţii. Axa verticală a oricărui
aparat de măsurare coincide cu direcţia forţri de gravitate.
Suprafaţa construitä astfel incát să fie perpendiculară in once punct al ei
pe direcţia verticalei se numeşte suprafaţa de nivel (fig. 2.5) sau suprafaţă
echipotenţialã (de potenţial constant). Din infinitatea suprafeţelor de nivel care
pot fi construite, pentru geodezie prezintă interes geoidul, definit ca suprafaţa de
nivel zero. Fiind o suprafaţă complicată, greu de definit matematic, geoidul nu
poate fi utilizat ca suprafaţà de referinţä pentru scopuri geodezice practice. El
constituie insä referinţä pentru màsurätorile de altitudini.

Fig. 2.5 Suprafeţe echipotenţiale, geoidul

Fig. 2.6 Reorezentarea plană a ondulaţiilor geoidului

B. Elipsoidul de referinţă

Elipsoidul de rotaţie cu turtire mică este suprafaţa de referinţă definitä


matematic şi corespunde cel mai bine formei generale a Pämántului. Un punct P
de pe suprafaţa topografică se proiectează pe suprataţa elipsoidului ducánd

10
Profesor univ. dr. ing. Constantin NIŢU, 2/8/2010, 22:12:04 a2/p2
GEODEZIA şi SISTEMELE INFORMATICE GEOGRAFICE, Bucureşti
perpendiculara la suprafaţa elipsoidului prin punctul respectiv, care poartà
numele de normală la elipsoid. In orice punct de pe suprafaţa Pământului,
direcţia normalei nu coincide cu direcţia vertiçalei, cele două direcţii formând un
unghi numit unghi de deviaţie a verticalei (fig. 2.7).

Tabelul 2.1 Parametrii geometrici ai unor elipsozi de rreferinţă


Denumirea
Semiaxa Perioada
elipsoidului, Anul Semiaxa
mică Turtirea de
sistemului determinării mare a (m)
b (m) utilizare
geodezic
1873
Bessel 1811 6377397,115 6356079 1:299,2
1916
1916-
Clarke 1880 6378243,000 6356515 1:293,5
1930
1959
Helmert 1906 6378140,000 6356758 1:298,3
prezent
6378 1930-
Hayford 1909 6356 912 1 297,0
388,000 1952
1952 -
Krasovski 1940 6378245,000 6356863 1:298,3
prezent
SGR 1967 6356774,50 1:
1967 6378160,000 -
4 298,2
1:
WGS 72 1972 6378135,000 6356750,520 —
298,26
1:
SGR 1980 1980 6378137,000 6356752,298 -
298,3
1: 1992 -
WGS 84 1984 6378137,000 6356752,314
298,3 prezent

Elipsoidul adoptat ca suprafaţà de referinţă se orientează In corpul


Pămántului prin metode astronomice, astfel incât axa de rotaţie a acestuia sä fie
paralelă cu axa de rotaţie a Pämántului, iar planul ecuatorului elipsoidal să fie
paralel cu planul ecuatorului terestru.

Fig. 2.7 Deviaţia verticalei

C. Sfera de razä medie

11
Profesor univ. dr. ing. Constantin NIŢU, 2/8/2010, 22:12:04 a2/p2
GEODEZIA şi SISTEMELE INFORMATICE GEOGRAFICE, Bucureşti
Pentru suprafeţe mici şi pentru anumite calcule geografice simplificate,
elipsoidul de referinţã definit mai sus poate fi înlocuit printr-o sferà a
cărei rază (R) este egala cu media geometrică a valorilor razei de curbură (M) a
elipsei meridiane şi razei de curbură (N) a primului vertical:

R = (MN)1/2 (2.2)

Fig. 2.8 Sfera terestră şi elementele ei

Această suprafaţä de referinţà este des folositä in calculele gecdezice, dar mai
ales în cele geografice.

D. Planul de proiecţie

În cartografie reprezentarea hărţii se face pe un plan de proiecţie sau pe o


altă suprafaţă desfăşurabilă pe un plan. In reţelele de triangulaţie de Indesire
numărul punctelor este foarte mare şi nu se mai pot folosi comod calculele pe
elipsoid sau pe sfera de rază medie, fiind necesar să se treacă la o suprafaţă
plană, prin adoptarea unui anumit sistem de proiecţie cartografică.
In ţara noastră sunt folosite sistemul de proiecţie conformă Gauss-Kruger
şi sistemul de proiecţie stereogratIcă 1970, ambele având punctele definite pe
elipsoidul Krasovski, datumul geodezic sau sistemul geodezic de referinţă fiind
Sistemul ]942. Pentru zone mai mici se poate folosi şi un plan local de proiecţie,
la care se raportează reţeaua geodezică considerată. Standardele NATO prevăd
folosireab ănh scopuri militare a datumulu7i WGS84 şi a proiecţiei UTMJ (cu
aceeşi bază matematică a proiecţiei Gauss-Kruger).

2.3 Sisteme de coordonate

Un sistem de coordonate spaţial este definit de o axä fundamentală şi un


plan fundamental.

A. Sisteme globale de coordonate

12
Profesor univ. dr. ing. Constantin NIŢU, 2/8/2010, 22:12:04 a2/p2
GEODEZIA şi SISTEMELE INFORMATICE GEOGRAFICE, Bucureşti

Considerând planui.ecuatorial drept plan fundamental şi axa polilor drept axă


fundamentalä se pot defini douä tipuri de sisteme globale de coordonate (fig.
2.9): cartezian (O,X,Y,Z), elipsoidal (B,L,H) şi în particular sferic (φ,λ,H). In
sistem global de coordonate, poziţia unui punct P se poate defini fie în sistemul
global cartezian, fie In cel elipsoidal.
In figura 2.9: O - originea sistemului; axa OX reprezintă intersecţia planului
ecuatorului cu planul meridianului origine (Greenwich); axa OZ - axa polilor; axa
OY – axa situată în planul ecuatorului, perpendiculară pe planul XOZ, astfel ca
sistemul să fie direct (sensul X Y Z, sensul trigonometric direct); B - latitudinea
punctului P (unghiul dintre planul ecuatorului şi normala PQ Ia suprafaţa de
referinţä), care ia valori de la 0 la 90°, fiind nordică sau pozitivă la nord şi sudicà
sau negativă la sud de ecuator; L - longitudinea punctului P (unghiul diedru dintre
planul meridianului origine Greenwich şi planul meridianului punctului P, care ia
valori de 1a 0 la ± 180°, fiind pozitiva la est sau notată cu E şi negativă la vest de
meridianul Greenwich sau notată cu W; H — inälţimea punctului P deasupra
suprafeţei de referinţà.
Dacä originea sistemului se aflà In centrul de masă al Pàmántului, iar PQ 0
este verticala locului, coordonatele punctului P sunt in sistem global cartezian
ecuatorial, denumit şi global geocentric (OXYZ).

Fig. 2.9 Sistemele globale de coordonate

Dacă originea sistemului se află In centrul geometric al elipsoidului de


rotaţie, iar dreapta PQ0 este normala la elipsoid, atunci apare sistemul global
elipsoidal (B,L,H).

B. Sisteme locale de coordonate

Considerând drept plan fundamental planul orizontului locului, iar ca axă


fundamentală direcţia zenitului, se definesc aşa numitele sisteme locale de
coordonate sau sisteme de orizont local (fig. 2.10).
Sistemul local de coordonate este un sistem indirect, deoarece sensul x y
z este sensul trigonometric direct.

13
Profesor univ. dr. ing. Constantin NIŢU, 2/8/2010, 22:12:04 a2/p2
GEODEZIA şi SISTEMELE INFORMATICE GEOGRAFICE, Bucureşti
Dacă planul fundamental este planul onzontului astronomic, iar axa
fundamentală este direcţia zenitului astronomic, atunci apare cazul sistemului
local astronomic. Dacă se face referire la zenitul geodezic (normala la elipsoid) şi
orizontul geodezic atunci este cazul sistemului local geodezic.
In figura 2.10, punctul P este un punct de coordonate cunoscute sau
atribuite (de exemplu x = y = z = 0), iar R este un punct ale cărui coordonate se
determină.

Fig 2.10 Sisteme locale de coordonate, polare şi rectangulare

Efectuând măsurarea în teren a elementelor D0 (distanţa înclinată PR), ζ0


(distanţa zenitală a punctului R) şi A (azimutul de Ia direcţia nord a direciţei PR),
coordonatele punctului R In sistem local sunt:

x = Do cos A sin ζ0
y = Do sinA sin ζ0 (2.3)
z = D0 cos ζ0

2.4 Sistemele de altitudini

Pentru determinarea altitudinilor punctelor de pe suprafaţa terestră este


necesar să se stabilească o suprafaţă de referinţă şi un punct fundamental. După
al doilea război mondial, România a adoptat în anul 1952, ca suprafaţă de
referinţă a altitudinilor, nivelul Mării Baltice pentru hărţile topografice şi in anul
1970 nivelul Mării Negre pentru planurile la scară mare şi alte lucrări inginereşti.
Nivelul mărilor se stabileşte prin mäsurätori continui executate cu
medimaregrafe.
Determinarea diferenţei de altitudine ΔH dintre două puncte se realizează
mäsurând, succesiv, thferenţele de altitudine Δhi (i=1,2,...) dintre două puncte
apropiate, dispuse pe un traseu stabilit (fig. 2.11). Datorità neparalelismului
suprafeţelor de nivel (vezi fig. 2.11), suma diferenţelor de altitudine măsurate In
teren ñu va fi egalä, de regulă, cu diferenţa altitudinilor punctelor A B:

∑Δhi ≠ ΔHAB (2.4)

Pentru a realiza egalitatea în relaţia 2.4, valorilor rezultate din màsuràtori


Δhmas= ∑iΔhi li se aplică o corecţie δh funcţie de gravitate. In raport de modul cum

14
Profesor univ. dr. ing. Constantin NIŢU, 2/8/2010, 22:12:04 a2/p2
GEODEZIA şi SISTEMELE INFORMATICE GEOGRAFICE, Bucureşti
se determinä valoarea gravităţii cu care se calculeazä corecţia δh, se deosebesc
trei sisteme de altitudini: dinamice, normale, ortometrice.

a) Sistemul de altitudini dinamice (HD)

Fg.2.11 Traseul de nivelment geometric de la A la B

În acest sistem, corecţia δh se calculează în funcţie de rnärimea gravitäţii


normale (gravitatea unui elipsoid omogen, cu densitatea maselor constantä) la
latitudinea de 45°, iar diferenţa de altitudine se exprima cu re1aţia:

ΔHABD = ΔhABmas + δhABD (2.5)

Altitudinile dinamice se exprimă in metri şi nu au semnificaţie geometrică.

b) Sistemul e altitudini ortometrice (HOR)

În acest sistem, corecţia δh se calculeazä în funcţie de gravitatea medie


măsurată de-a lungul verticalei în punctul considerat (direcţia BB 1 din fig. 4.19),
iar diferenţa de altitudine se exprimă cu relaţia:

ΔHABOR = ΔhABmas + δhABOR (2.6)

Altitudinile ortorneirice se exprimà în metri şi au ca suprafaţă de referinţă


geoidul. Distanţa dintre elipsoidul de referinţă şi geoid, notatä cu N, poarta
numele de ondulaţia geoidului şi se calculează prin metode ale geodeziei fizice.

c) Sistemul de altitudini normale (HN)

In acest sistem, corecţia δh se calculeazA In funcţie de gravitatea normalà


de-a lungul normalei la elipsoid în punctul considerat (direcţia BB4 din fig. 2.12),
iar diferenţa de altitudini se determinà cu relatia:

ΔHABN = ΔhABmas + δhABN (2.7)

15
Profesor univ. dr. ing. Constantin NIŢU, 2/8/2010, 22:12:04 a2/p2
GEODEZIA şi SISTEMELE INFORMATICE GEOGRAFICE, Bucureşti
Suprafaţa de referinţă nu mai este geoidul, ci o suprafaţă dedusä analitic,
ţinând seama de distribuţia maselor, numită cvasigeoid (fig. 2.12), care coincide
cu geoidul numai pe suprafaţa mărilor şi oceanelor. Distanţa dintre elipsoid şi
cvasigeoid, notatä cu ζ, poartă denumirea de anornalia Inãlţimii şi se calculeazä
prin metode ale geodeziei fizice. Altitudinile normale se exprimă in metri.
Sistemul de altitudini normale este sistemul oficial adoptat In Rornania Incepând
cu anul 1952.

d) Sistemul de altitudini elipsoidale (HE)

Aşa cum rezultă din figura 2.12, altitudinea unui punct se poate determina şi In
raport cu suprafaţa elipsoidului de referinţä, dacă se cunoaşte altitudinea
ortometricà sau normalä, precum şi ondulaţia geoidului sau anomalia inălţimii în
punctul considerat:

HBE = HBOR + NB; HBE = HBN + ζB (2.8)

Fig. 2.12 Altitudini ortometrice, normale şi elipsoidale

16
Profesor univ. dr. ing. Constantin NIŢU, 2/8/2010, 22:12:05 a2/p2
GEODEZIA şi SISTEMELE INFORMATICE GEOGRAFICE, Bucureşti

3. Reţele de triangulaţie, clasificare, proiectare,


materializare, măsurare şi calcul
3. Reţele de triangulaţie

S-a arătat semnificaţia geometrică a coordonatelor rectangulare şi a


coordonatelor polare. Un punct se reprezintă pe un plan prin coordonatele sale
rectangulare. Dacă se cunosc coordonatele rectangulare ale unui punct şi se
măsoară orientarea şi distanţa către un al doilea punct, se pot determina
coordonatele rectangulare ale acestui din urmă punct. Pentru a reprezenta cât
mai multe puncte pe hartă, este bine ca valorile coordonatelor acestor puncte să
se determine din câteva puncte cunoscute.
Aceste puncte cu coordonate şi cote cunoscute trebuie să fie dispuse pe
suprafaţa zonei de reprezentat, formând o reţea de puncte, situate în locuri
dominante, observate de la o cât mai mare distanţă. Aceste puncte, unite două
câte două, formează o reţea de triunghiuri, de aici denumirea de triangulaţie. Ca
atare, triangulaţia este ansamblul de puncte ale unei zone şi metodele de
alegere, marcare, măsurare a unor mărimi liniare şi unghiulare şi de determinare
a coordonatelor.

3.1 Elementele componente ale reţelelor de triangulaţie

Triangulaţia este o succesiune de figuri geometrice - triunghiuri,


patrulatere şi poligoane cu puncte centrale, formate din puncte cărora li se
cunosc coordonatele şi puncte cărora li se determină coordonatele.
Mărimile măsurate sunt unghiurile orizontale, distanţele şi căteva
azimute sau orientări, dar şi unghiurile zenitale.

3.2 Clasificarea reţelelor de triangulaţie

Nu se iau în consideraţie toate criteriile de clasificare, respectiv după


numărul elementelor din reţea, după formă etc. Se iau în considerare numai
clasificarea după destinaţie. Se deossebesc:
- reţea de triangulaţie internaţională - pe teritoriul mai multor ţări;
- reţea de triangulaţie de stat, împărţită pe ordine;
- reţele de ordin superior, I şi II;
-reţele de ordinele III şi IV;
- reţea de ordinul V;
- reţea de triangulaţie de importanţă locală;
- reţea de ridicare.
Reţelele se construiesc de la ordinul superior către ordinul inferior.

17
Profesor univ. dr. ing. Constantin NIŢU, 2/8/2010, 22:12:05 a2/p2
GEODEZIA şi SISTEMELE INFORMATICE GEOGRAFICE, Bucureşti

Fig. 3.1 Exemplu de reţea de triangulaţie

Reţelele diferă între ele prin diferite valori ale parametrilor - lungimea
laturilor, mărimile unghiurilor, precizia de măsurare a unghiurilor şi altor mărimi,
precizia coordonatelor finale, metoda de compensare etc. În tabelul de mai jos
sunt date valorile unor patametri pentru triangulaţia României.

Tabelul 3.1 Valori ale parametrilor reţelelor


Ordinul de Lungimea medie Lungimea minimă a
triangulaţie a laturii (km) laturii (km)
I 25 la munte, 10
20 la şes
II 13 7
III 8 5,5
IV 4 2
V 2 1

Fig. 3.2 Reţeaua de triangulaţie de ordinul I a României

18
Profesor univ. dr. ing. Constantin NIŢU, 2/8/2010, 22:12:05 a2/p2
GEODEZIA şi SISTEMELE INFORMATICE GEOGRAFICE, Bucureşti

3.3 Fazele realizării unei reţele

Proiectarea reţelei se face pe o hartă şi constă în alegerea poziţiilor


punctelor reţelei, propunerea poziţiei punctelor de bază sau cunoscute, alegerea
poziţiei punctelor noi, analiza vizibilităţii dintre puncte, a metodelor de
semnalizare, de măsurare şi de calcul (compensare). Totul se încheie cu schiţa
pe hartă, memoriul tehnic justificativ şi devizul. Se folosesc hărţi topografice de
scară mai mică, de exemplu 1:200.000 pentru reţelele de ordinul I şi II,
1:100.000 pentru ordinele III şi IV etc. Densitatea punctelor reţelelor de ordinele I
- IV este de cel puţin un punct la 20 km2, respectiv un punct într-un pătrat cu
latura 4,5 km sau între puncte să fie distanţa de aproximativ 4,5 km.
Reţelele de triangulaţie din localităţi au formă compactă, conţinând reţele
principale cu laturi de 3 - 7 km şi reţele secundare cu laturi de 1 - 3 km.
Reţelele locale de triangulaţie se realizează pentru executarea unor mari
lucrări hidrotehnice, de irigaţii, desecări,amenajări teritoriale complexe ş.a,
Proiectarea se face pe hărţi la scările 1:10.000 - 1:25.000.

3.4 Recunoaşterea în teren a punctelor reţelei

Scopul recunoaşterii terenului este: alegerea exactă a poziţiei fiecărui


punct; stabilirea înălţimii semnalelor geodezice; reperarea punctelor geodezice,
prin coordonate polare faţă de două detalii cunoscute şi uşor de găsit în teren şi
pe hartă; stabilirea unor măsuri organizatorice etc.
Principii generale la recunoaştere:
a) Fiecare punct să fie găsit în natură (pe un bot de deal, pe un vârf de
munte, pe o clădire înaltă permanentă etc.), pe un sol stabil, să fie vizibile din
celelalte puncte, din el să se vadă celelalte puncte.
b) Punctele să fie departe de linii de înaltă tensiune, de linii de cale ferată,
de autostrăzi.
c) Punctul se marchează în mod obligatoriu cu borne şi semnale.
d) Denumirile se dau după denumirea localităţii sau locului pe care este
situat. Pentru fiecare punct se întocmeşte o descriere topografică.
e) Justificat, în teren poate fi schimbat locul punctului şi proiectul trebuie
refăcut.
Semnalizarea punctelor recunoscute se face cu punct martor la
adâncime, bornă geodezică, piramidă semnal, piramidă pilastru din lemn
sau metal, semnal geodezic etc. Bornele sunt prefabricate şi se introduc în
pământ. În bornă poate fi lăsat un orificiu pentru semnalul cu fluture. Se poate
alege şi soluţia construirii unei piramide semnal la sol sau cu mai multe
poduri (pe partea de sus se vizează din punctele vecine). În unele puncte se
poate construi o piramidă pilastru, cu un pop în mijloc, pe care se aşază
aparatul. Construcţiile de semnalizare se fac din lemn sau din metal.
Totul se termină cu o descriere topografică pentru fiecare punct, pe
formulare tip, cu denumirea punctului, localitate, judeţul, staţia de cale ferată cea
mai apropiată, staţia de autobuz, denumirea hărţii, coordonatele aproximative,

19
Profesor univ. dr. ing. Constantin NIŢU, 2/8/2010, 22:12:05 a2/p2
GEODEZIA şi SISTEMELE INFORMATICE GEOGRAFICE, Bucureşti
starea şi tipul construcţiei, tipul bornei, căi de acces, dispunerea reperelor
azimutale, schema direcţiilor spre punctele vecine, tabelul direcţiilor, alte
informaţii, devizul antecalculat al lucrărilor în punct etc.
Etapele următoare sent executarea măsurătorilor şi centralizarea
rezultatelor, executarea calculelor, compensarea şi aprecierea preciziei şi
întocmirea documentaţiei finale.

3.5 Metode de măsurare a mărimilor unor elemente


3.5.1 Măsurarea unghiurilor

Pentru unghiuri se foloseşte metoda Schreiber la triangulaţia de ordinele I şi II


şi metoda turului de orizont pentru celelalte ordine, cu diferite ponderi. Se
folosesc teodolite clasice, teodolite electronice şi staţii totale de diferite ordine de
precizie, cu observaţii ziua pe semnale şi noaptea pe faruri, finalizate cu carnete
cu observaţii de teren, clasice sau electronice. Unghiurilor li se aplică diferite
corecţii, ca cea datorată refracţiei atmosferice, de centrare şi reducere etc.
Un teodolit constă dintr-un sistem de observare sau o lunetă pentru
vizarea obiectelor-ţintă îndepărtate, două cercuri gradate de măsurare, unul
orizontal, altul vertical, pe care se citesc valorile unghiurilor orizontale şi verticale,
precum şi nivele de orizontalizare, instrumentul fiind montat pe un trepied. La
teodolitele moderne unele părţi mecanice sunt înlocuite cu componente
electronice, iar orizontalizarea se face automat.

Fig. 3.3 Un exemplu de teodolit

Operatorii măsoară, de regulă, direcţii, unghiurile fiind determinate din


valorile acestor direcţii. Valoarea unghiului dintre direcţia nordului caroiaj şi o
direcţie oarecare din teren se numeşte orientare sau gisment. Aici mai intervin şi
azimutele geografice, măsurate de la originea meridian geografic, unghiurile
interioare ale triunghiurilor.
Unghiurile sunt măsurate în diferite unităţi de măsură, cele uzuale fiind
gradele, minutele şi secundele centesimale. Precizia unghiurilor este exprimată
în secunde centesimale.

20
Profesor univ. dr. ing. Constantin NIŢU, 2/8/2010, 22:12:05 a2/p2
GEODEZIA şi SISTEMELE INFORMATICE GEOGRAFICE, Bucureşti
3.5.2 Măsurarea distanţelor

Pentru a măsura distanţele în teren, operatorii au folosit la început panglici


de metal sau fire metalice (de invar) gradate în metri şi milimetri, ulterior
distanţele măsurându-se prin unde electromagnetice, inclusiv cu raza laser, cu
instrumente numite geodimetre. Instrumentele cele mai moderne au şi sisteme
de măsurare electronică atât a unghiurilor, cât şi a distanţelor, unele numindu-se
staţii totale. Şi distanţele sunt măsurate cu erori, exprimate absolut în centimetri
sau relativ prin raportul dintre eroarea absolută şi distanţa măsurată, aceasta
fiind de fapt eroarea unităţii de distanţă. Distanţele măsurate trebuie reduse la
suprafaţa de referinţă, respectiv suprafaţa sferei, elipsoidului sau cea a planului
proiecţiei.

Fig. 3.4 Exemplu de staţie totală

Staţiile totale ca cea de mai sus au componente electronice de măsurare


a unghiurilor orizontale şi verticale şi a distanţelor, compactate într-o singură
unitate.
Determinarea coordonatelor punctelor noi se face prin diferite metode
plecând de la punctele de control sau de bază, respectiv prin drumuire,
intersecţie, radiere, triangulaţie şi trlateraţie.
Măsurarea se termină cu prelucrarea preliminară a rezultatelor şi
compensarea în staţie.

3.6 Executarea calculelor, compensarea şi aprecierea preciziei

Pe baza datelor centralizate, cu programe adecvate, sunt prelucrate toate


măsurătorile şi sunt apreciate preciziile diferitelor elemente. Se folosesc datele
iniţiale sau măsurătorile, rezultând date intermediare şi elemente finale.
Programele de prelucrare conţin proceduri de calcule topografice (metoda
polară, drumuirea, intersecţia directă, intersecţia inversă, rezolvarea triunghiului
etc.), proceduri de formare a ecuaţiilor de erori sau de corecţii, de formare a
ecuaţiilor de condiţie, de formare şi rezolvare a ecuaţiilor normale şi de

21
Profesor univ. dr. ing. Constantin NIŢU, 2/8/2010, 22:12:05 a2/p2
GEODEZIA şi SISTEMELE INFORMATICE GEOGRAFICE, Bucureşti
determinare a mărimilor necesare, de apreciere a preciziei acestor mărimi etc. La
lucrările de laborator sunt exemplificate asemenea calcule, cu programe
adecvate. În pachrtul de programe ArcGIS, in programul ArcInfo, există modulul
COGO pentru unele geodezice şi t5opografice.
Rezultatele finale se trec în fişe ale punctelor, în cataloage sau tabele de
coordonate şi în fişiere sau în baze de date.

Tabelul 3.2 Model de tabel cu coordonatele şi alte date referitoare la punctele din
reţeaua naţională de triangulaţie

Tabelul 3.3 Model de tabel cu coordonatele punctelor geodezice de sprijin

22
Profesor univ. dr. ing. Constantin NIŢU, 2/8/2010, 22:12:05 a2/p2
GEODEZIA şi SISTEMELE INFORMATICE GEOGRAFICE, Bucureşti

4. Reţele de nivelment

Reţeaua de nivelment constă din mulţimea punctelor terestre dintr-un


areal dat, cu altitudinile cunoscute Intr-un sistem stabilit, puncte materializate în
teren cu semne distinctive (repere sau mărci de nivelment), dispuse de-a lungul
unor trasee fránte închise (poligoane) sau deschise (linii).
Retelele de nivelment de precizie se realizeazä prin metode geometrice,
màsurând direct In teren, dupà principii şi metodologii stabilite, diferenţele de
nivel dintre perechi de puncte vecine succesive (fig. 4.1). Nivelmentul realizat
prin metode geometrice se numeşte nivelment geometnc. Reţeaua nivelmentului
de stat se realizează pe ordine (spre exemplu, reţeaua de nivelment de ordinul I
a Romániei este arătatä in fig. 4.2) determinate de lungimea Iiniilor sau a
perimetrelor poligoanelor, distanţa dintre repere sau mărci şi precizia
mäsurätorilor.
Reţeaua de nivelment geometric de stat a României este realizată pe
patru ordine (I, II, IlI şi IV). Reţelele de nivelment de ordinele I şi II constituie baza
altimetrică principală cu ajutorul cäreia se stabiIeşte un sistem unic de cote sau
altitudini pe întreg arealul considerat.
Liniile de nivelment de ordinul I sunt racordate cu liniile de nivelment ale
ţărilor vecine.
Nivelmentui de ordinul I se dezvoItă în general, în lungul căiIor ferate, iar
cel de ordinul II in lungul căilor ferate, şoselelor şi altor căi de comunicatie,
precum şi in lungul fluviilor şi ráurilor man.
Reţelele de nivelment de ordinele III şi IV le ‘ndesesc pe cele de ordinele I
şi II şi servesc pentru satisfacerea ridicări1or topografice şi rezolvarea
problemelor ingineresti.
Reţeaua nivelmentului de stat asigurä o densitate pe liniile de nivelmenţ
de 1 punct la 1-4 km, ceea ce corespunde Ia 1-2 puncte pe o foaie de hartà la
scara 1:25000. Existä şi reţeIe de nivelment geometric ale 1ocalităţilor care sunt
reţele locale, legate de reţeaua nivelmentului de stat şi care asigură o densitate
de cel puţin un reper sau o marcà (punct cotat marcat la teren) la 1 km de linie
de nivelment .

Fig. 4.1 Principiul rnãsurãrii geometrice a diferenţelor de nivel între A şi B

23
Profesor univ. dr. ing. Constantin NIŢU, 2/8/2010, 22:12:05 a2/p2
GEODEZIA şi SISTEMELE INFORMATICE GEOGRAFICE, Bucureşti

Fig. 4.2 Configuraţia reţeIei de nivelment de ordinul I a Rornâniei

Instrumentele folosite în nivelmentul geometric sunt nivelmetrele denumite


obişnuit nivele, precum şi şi mire sau stadii metalice nedeformabile.
.

Fig. 4.3 Nivelmetru sau nivelă pentru determinarea diferenţei de nivel

Nivelmentul este mare consumator de timp şi de resurse materiale si


financiare. Un instrument modern de nivelment este prezentat în figura de mai
sus. Figura de mai jos ilustreaza o tehnică numită nivelment diferenţial.
În figură se observă uşor principiul nivelmentului diferenţial. Instrumentul
de nivelment este poziţionat la jumătatea distanţei între un punct în care este
cunoscută altitudinea la sol (punct inapoi, A) şi un punct a cărui altitudine trebuie
determinată prin măsurare (punct înainte, B). Notaţiile din figură ajută înţelegerea
procedeului.
Un alt procedeu de determinare a cotelor este nivelmentul trigonometric, dar care
nu mai este descris aici.

24
Profesor univ. dr. ing. Constantin NIŢU, 2/8/2010, 22:12:05 a2/p2
GEODEZIA şi SISTEMELE INFORMATICE GEOGRAFICE, Bucureşti

Fig. 4.4 Principiul nivelmentului diferenţial

25
Profesor univ. dr. ing. Constantin NIŢU, 2/8/2010, 22:12:05 a2/p2
GEODEZIA şi SISTEMELE INFORMATICE GEOGRAFICE, Bucureşti

5. Reţele gravimetrice

Cunoaşterea cámpului gravitaţional terestru constituie o preocupare de


larg interes a specialişti1or geodezi, geofizicieni şi geologi şi are ca obiect:
determinarea formei, dirnensiunilor şi structurii Pămántului, studierea mareelor
terestre, stabilirea locului, naturii şi volumului zàcămintelor din subsol, studiul
influenţei asupra navelor aeriene şi cosmice, a lansárilor de rachete, a tragerilor
de artilerie s,a. In acest scop, Ia nivel internaţional s-au creat reţele gravimetrice
internaţionale cum este “Reţeaua lnternatională Slandardizată de Gravimetrie
1971” (International Gravity Standardizated Net 1971, prescurtat IGSN-71),
constituită din 1854 staţii gravimetrice caracterizate printr-o precizie a gravităţii
absolute cuprinsă intre ±0,01 mGal - ±0,1 mGal. Un număr de circa 500 puncte
de staţii principale din această reţea constituie sistemul gravimetric internaţional
de referinţă.
La nivel naţional, fiecare ţară şi-a creat propria reţea gravimetrică sub
forma unor mulţimi de puncte distribuite cât mai uniform in teren, în care a fost
determinată valoarea gravităţii. ReţeIele gravimetrice naţionale sau regionale
sunt racordate Ia sistemul gravimetric internaţional.

Fig: 5.1 Configuratia reţeIei gravinetrice de ordinul I a Rornâniei

Retelele gravimetrice se realizează, ca şi cele de triangulaţie sau de


nivelment, pe ordine, de Ia mic Ia mare. Reţeaua gravimetrică a României,
realizată de Institutul de Geologie şi Geofizică în colaborare cu Direcţia
Topografică Militară, în perioada 1976-1987. sub formă de reţea de triunghiuri,
este structurată pe trei ordine (I, II şi Ill). Reţeaua de ordinul I, a cărei configuraţie
este prezentată în figura 5.1, este constituită din l9 puncte şi 42 laturi cu lungimi

26
Profesor univ. dr. ing. Constantin NIŢU, 2/8/2010, 22:12:05 a2/p2
GEODEZIA şi SISTEMELE INFORMATICE GEOGRAFICE, Bucureşti
cuprinse intre 150 şi 300 km. Gravitatea absolută în punctele reţelei, transmisă
prin măsurări de diferenţe de gravitate de-a lungul laturilor pornind de la punctul
origine cu gravitatea absolută cunoscutä (situat in Bucureşti), a fost determinatä
cu o precizie de ± 0,05 mGal.
Reţeaua de ordinul II, sprijinità pe reţeaua de ordinui I, este constituitä din
222 puncte şi 605 laturi cu lungirni cuprinse între 30 şi 40 km. Precizia de
determinare a gravităţii absolute în punctele reţelei de ordinul II este de ±0,04
mGal. Reţeaua de ordinul Ill era in curs de realizare în 1989, ulterior neglijându-
se continuarea lucrărilor.
Studiul câmpului gravitaţional terestru la nivel global se realizeazä şi prin
gravimetria satelitară, cu ajutorul sateliţilor geodezici, care evoluează pe orbite
polare Ia mică altitudine, echipaţi cu accelerometre.

27
Profesor univ. dr. ing. Constantin NIŢU, 2/8/2010, 22:12:05 a2/p2
GEODEZIA şi SISTEMELE INFORMATICE GEOGRAFICE, Bucureşti

6. Mijloace moderne de determinare a poziţiei punctelor


6.1 Tehnici geodezice satelitare

Tehnicile geodezice satelitare de poziţionare a punctelor terestre se


bazează pe folosirea sateliţilor geodezici care evoluează pe orbite cunoscute şi
sunt purtätori de coordonate intr- un sistem geodezic de referinţä adoptat.
După modul in care se execută măsurătorile asupra sateliţilor. in vederea
poziţionării terestre se deosebesc următoarele categorii de tehnici:
- fotografice (optice);
- radiotehnice:
- interferometrice;
- tehnici Doppler;
- laseri satelitari (telemetre cu laser).
Mijloacele radiotehnice şi telemetrele cu laser permit efectuarea de
măsurători In once condiţii, atát ziua cât şi noaptea. Toate tehnicile de observare
presüpun existenţa unei baze de timp sau a unui sistem de măsurare a timpului
şi cunoaşterea (ănregistrarea) cu foarte mare precizie a momentului măsurării.

A. Tehnici fotografice

Coordonatele unei staţii terestre in sistemul global geocentric se pot


determina cu precizie de ±4 ÷ ±6 m folosind carnere fotografice speciale, cu care
se fotografiază satelitul geodezic pe fondul cerului instelat Ia momente de timp
stabilite.

Fig 6.1 Principiul de poziţionare geodezicã cu mijloace fotografice

Fotografiind satelitul S (fig. 6.1) la aceleaşi mornente de timp t1 , t2, t3, t4


din mai multe staţii terestre P1, P2, P3 cu coordonatele cunoscute, precum şi dintr-
o staţie P4 ale cărei coordonate nu se cunosc. Prin relaţii ale geodeziei spaţiale
se pot determina coordonatele staţiei P4 In sistemul global geocentric.

28
Profesor univ. dr. ing. Constantin NIŢU, 2/8/2010, 22:12:05 a2/p2
GEODEZIA şi SISTEMELE INFORMATICE GEOGRAFICE, Bucureşti

Fig. 6.2 Statie fotografică satelitară utilizată de autor în 1980 în Cheng


Chew, China

B. Tehnici interferometrice

Tehnicile interferometrice folosite In scopul poziţionării terestre se


bazează pe principiul interferenţei semnalelor radio emise de sateliţii geodezici
sau alte surse radio (cazul stelelor pulsatoare, numite quasari) şi recepţionate de
sisteme terestre prin două antene (fig.6.2).
In figura 6.2, distanţa d dintre antenele A1 şi A2 este baza interferometrului,
care poate fi scurtă (sute de metri până la kilometri), lungă (zeci până Ia sute de
kilometri) sau foarte lungă (pánă la mărimea diametrului Pământului). Dacá
distanţele de Ia antene până la sursa radio S de pe satelit sunt mult mai mari
decát baza d a interferometrului, atunci diferenţa de fazä a semnalelor
interferometrice primite va fi proporţională cu segmentul PA1, iar direcţia A2S se
determină cu altă relaţie. Distanţa PA2 se determină din diferenţa dintre timpii de
sosire ai frontului de undă la cele două antene, cunoscând viteza C de propagare
a undelor radio:

PA2 = CΔt (6.1)

unde C este viteza luminii, iar Δt este diferenţa de timp.

29
Profesor univ. dr. ing. Constantin NIŢU, 2/8/2010, 22:12:06 a2/p2
GEODEZIA şi SISTEMELE INFORMATICE GEOGRAFICE, Bucureşti

Fig 6.2 Principiul de poziţionare geodezicä prin tehnici interferometrice

Cunoscând coordonatele antenei A1, precum şi lungimea şi orientarea


bazei interferometrului, se determină coordonatele antenei A2.
Prin interferometria cu bază foarte lungă se poate determina lungimea
bazei cu o precizie relativä situatä Intre ± 10-8 şi ±10-9 (adicà o sutirne pánă Ia o
miime de milimetru la un kilometru) şi direcţia acesteia cu precizia de ± 0,’’01 ÷ ±
0,’’001.
Interferometria se foloseşte totuşi mai mult In scopuri tiinţifice, fiind prea
complicată şi costisitoare şi cu randament scäzut pentru rezolvarea problemelor
geodezice practice de fiecare zi

C. Tehnici Doppler

Mijloacele iadiotehnice de poziţionare care folosesc efectul Doppler


(variaţia frecvenţei unui semnal cánd erniţàtorul şi receptorul se mişcä unul în
raport cu celălalt) determinä viteza radialà a satelitului în funcţie de diferenţa
frecvenţelor radiosemnalelor emise şi recepţionate, precum şi distanţa emiţător-
receptor, cánd aceasta are valoare minimă, din timpul de propagare a semnalului
de Ia emiţàtor la receptor. Practic, satelitul emite un semnal codificat pe o
frecvenţă stabilitä, iar receptorul primeşte semnalul, îl decodficà, prelucrează
informaţiile şi ii determina poziţia.
Pentru a se crea posibilitatea efectuàrii de observaţii multiple, la once
moment şi din once punct de pe glob, s-au realizat reţele de sateliţi (emiţători)
care, impreună cu staţiile de corectare, comandă şi control de la sol, precum şi
cu staţiile ce urmează să îşi determine poziţia (receptoare), formeazä sisteme
satelitare de poziţionare Intr-un cadru de referinţă global. Printre sistemele
satelitare realizate sau In curs de realizare se pot enumera: GEOSTAR (SUA),
NNSS TRANSIT (SUA), MOBILSAT (SUA), GRANAS (Germania), GLONASS
(Rusia), NAVSTAR GPS (SUA), Galileo (UE), ultimele trei fiind de bază în
prezent.
. Pnincipalul scop al sistemelor satelitare de poziţionare îl constituie
asigurarea navigaţiei şi comunicaţiilor aeriene, maritime şi terestre. Datorită
operativităţii, preciziei şi siguranţei în funcţionare, aceste sisteme şi-au extins
domeniul de aplicaţie şi în lucränile geodezice, fiind folosite la crearea şi
indesirea reţelelor geodezice şi a cámpului de puncte cu coordonate cunoscute.
Pozţionarea în scopuri geodezice se realizează cu receptoare Doppler geodezice
care, în principiu, se compun din receptorul propriu-zis, antena omnidirecţionalä
şi sistemul de stocare. şi prelucrare a datelor (înglobat in receptor).

30
Profesor univ. dr. ing. Constantin NIŢU, 2/8/2010, 22:12:06 a2/p2
GEODEZIA şi SISTEMELE INFORMATICE GEOGRAFICE, Bucureşti

Fig. 6.3 Utilizarea sistemului de poziţionare globală

Fig 6.4 Principiul de poziţionare geodezicã cu ajutorul receptoarelor Doppler

D.Telemetre cu laser (laserul satelitar)

Laserul satelitar foloseşte un impuls tip radar pentru măsurarea precisà a


distanţelor pánă la satelit. Telemetrul cu laser generează un impuls luminos de
durată foarte scurtă spre un satelit echipat cu prisme retro. Când recepţionează
impulsul reflectat de la sateliţ sistemul de ceas al telemetrului determină timpul
necesar impulsului pentru a parcurge distanţa pánà la satelit cu precizia de 10 -8 ÷
10-9 m (adică o sutime până Ia o miime de mm Ia 1 km). Dintr- un număr mare de
mãsuràtori (ce! puţin trei) se determină coordonatele geocentrice ale staţiei de
observare.

31
Profesor univ. dr. ing. Constantin NIŢU, 2/8/2010, 22:12:06 a2/p2
GEODEZIA şi SISTEMELE INFORMATICE GEOGRAFICE, Bucureşti

Fig. 6.5 Staţia de măsurare cu laser la care autorul a făcut măsurători în


anul 1980, la Observatorul Astronimic Cheng Chew, China

32
Profesor univ. dr. ing. Constantin NIŢU, 2/8/2010, 22:12:06 a2/p2
GEODEZIA şi SISTEMELE INFORMATICE GEOGRAFICE, Bucureşti

7. Sistemul de poziţionare globală GPS

Sistemul de poziţionare globală (GPS) se bazează pe modelul matematic


al trilateraţiei, respectiv al măsurării distanţelor între sateliţi şi un receptor dispus
pe sol sau deasupra solului, fix sau în mişcare Pe baza coordonatelor sateliţiilor
şi a distanţelor măsurate sunt determinate coordonatele latitudine şi longitudine
în sistemul sau datumul geodezic WGS 84 şi cota faţă de suprafaţa elipsoidului
acestui datum.

Fig. 7.1 Recepţionarea semnalelor de la trei sateliti GPS

Un receptor GPS afişază aceste date şi le stochează în memoria internă,


în vederea unei utilizări ulterioare. Receptorul GPS poate fi cuplat la un sistem
de calcul sau poate face parte dintr-un sistem complex pentru determinarea
poziţiei şi pentru transmiterea în timp real a datelor măsurate şi a mărimilor
determinate.
Dacă sunt recepţionate semnale de la patru sau mai mulţi sateliţi, poziţia
este determinată cu o precizie mai mare. Dacă receptorul este dispus pe un
vehicul, poate fi determinată automat şi viteza vehiculului.
Departamentul Apararii SUA a creat sistemul de poziţionare globală ca un
suport modern pentru navigaţie. De când a fost declarat pe deplin operaţional în
1994, poziţionarea cu GPS a fost folosită pentru multe scopuri militare,
socioeconomice şi ştiinţifice.
Rusia menţine un sistem similar de poziţionare prin sateliţi denumit
GLONASS (http://www.glonass-ianc.rsa.ru), «globalinaia navigazyonnaia
sputnikovaia sistema»). Ţările membre ale Uniunii Europene se află în faza de
implementare a unui sistem numit Galileo (http://www.esa.int/esaNA/), până în
2010, primul satelit Galileo, GIOVE-A, incepând să transmită semnale în ianuarie
2006. Este posibilă şi unirea în viitor a celor trei sisteme într-unul singur. Multe
receptoare sunt astfel realizate încât pot prelua semnale de la primele două
sisteme.

7.1 Segmentul spaţial

Segmentul spaţial al sistemului de poziţionare globală este format


în prezent din aproximativ 30 de sateliţi activi şi de rezervă. (sunt lansaţi,

33
Profesor univ. dr. ing. Constantin NIŢU, 2/8/2010, 22:12:06 a2/p2
GEODEZIA şi SISTEMELE INFORMATICE GEOGRAFICE, Bucureşti
periodic sateliţi noi, cei mai vechi fiind scoşi din uz). Fiecare satelit,
înconjoară Pământul în 12 ore. Sateliţii sunt dispuşi în şase planuri
orbitale, la o altitudine de circa 20.200 km. Sateliţii sunt astfel aranjaţi,
încât cel puţin cinci sunt vizibili (electronic) în orice moment din orice
punct de pe suprafaţa pământului. Sateliţii emit semnale ce pot fi
recepţionate de către receptoarele GPS.

Fig. 7.2 Segmentul spaţial al reţelei de sateliti GPS

7.2 Segmentul de comandă şi control

Segmentul de comandă şi control este o reţea de staţii dispuse pe sol


care monitorizează forma orbitelor şi viteza sateliţilor. Precizia datelor GPS
depinde de cunoaşterea în orice moment a poziţiilor sateliţilor. Orbitele sateliţilor
sunt perturbate de interacţiunea dintre forţa gravitatională a Pământului şi forţa
de atracţie a Lunii, Soarelui şi planetelor.

Fig. 7.2 Staţiile de comandă şi control ale sistemului de poziţionare globală

În staţiile de comandă şi control sunt instalate receptoare GPS de foarte


mare precizie. Coordonatele geografice ale staţiilor sunt cunoscute. Din aceste
staţii sunt măsurate poziţiile sateliţilor la diferite momente de timp şi sunt
calculate poziţiile viitoare. Datele sunt transmise la staţia principală de comandă
din Colorado Springs. Aici sunt realizate toate calculele. Poziţiile sateliţilor în
diferite momente de timp (numite şi efemeride) se transmit acestora prin

34
Profesor univ. dr. ing. Constantin NIŢU, 2/8/2010, 22:12:06 a2/p2
GEODEZIA şi SISTEMELE INFORMATICE GEOGRAFICE, Bucureşti
intermediul staţiilor de control şi a staţiei principale. De la sateliţi sunt transmise
receptoarelor GPS.

7.3 Segmentul utilizatorilor

Administraţia Federală a Aviaţiei SUA (FAA) arăta că în anul 2006 au fost


folosite circa 500.000 receptoare GPS în mai multe tipuri de aplicaţii, în
transporturi, agricultură, geofizică, recreere, fără a menţiona navigarea în scopuri
militare. Mă îndoiesc asupra cifrelor, subsemnatul dispunând în anul 2007 de un
receptor GPS Garmin, de trei sisteme de dirijare a circulaţiei MioMAP, Tomcat şi
Route 66 si de aplicaţia Route 66 pe un telefon mobil Nokia de generaţie 3G,
sistem dotat şi cu un receptor GPS incorporat.

Fig. 7.3 Două sisteme de navigaţie MioMAP C720 şi C 320

Fig. 7.4 Receptor personal GPS pentru amatori

Sateliţii GPS emit semnale în două frecvenţe, 1575,42 MHz (L1) şi 1227,6
MHz (L2). Numai semnalul L1 este destinat utilizărilor civile. Receptoarele care
folosesc o singură frecvenţă determină coordonatele orizontale cu o precizie de
aproximativ trei la şapte metri. Unele unităţi permit utilizatorilor să
îmbunătăţească precizia prin filtrarea erorilor identificate în apropiere de
receptoarele staţionare, o postprocesare numită "Corectarea diferenţială",
receptoarele staţionare făcând parte dintr-o reţea de staţii fixe la sol.

35
Profesor univ. dr. ing. Constantin NIŢU, 2/8/2010, 22:12:07 a2/p2
GEODEZIA şi SISTEMELE INFORMATICE GEOGRAFICE, Bucureşti
Coordonatele corectate diferenţial pentru o singură frecvenţă au precizia de unul
până la trei metri.
Semnalul emis pe frecvenţa L2 este criptat doar pentru uz militar. Şi aici
se poate aplica o corectare diferenţială, obţinând precizia coordonatelor absolute
de câţiva decimetri, iar a celor relative faţă de punctele cu receptoare fixe de
ordinul centimetrilor sau chiar al milimetrilor.
În acelaşi timp, o nouă generaţie de sateliti GPS (blocul IIR seria M) au
adăugat un semnal de frecvenţă L2 pentru scopurile civile, care va permite
îmbunătăţirea substanţială a poziţionării GPS.

7.4 Distanţele receptor sateliţi

Pentru a calcula distanţele până la sateliţi, receptoarele GPS măsoară


diferenţa de timp necesar pentru ca semnalul să ajungă la sol. Pentru a face un
astfel de calcul, receptorul înregistrează momentul în care a fost emis semnalul
şi momentul când a fost primit. De aceea sateliţii sunt echipaţi cu ceasuri atomice
extrem de precise, astfel încât este cunoscut permanent calendarul de
transmisie. Semnalele difuzate prin sateliţi, numite "coduri pseudo-aleatoare",
sunt însoţite de efemeridele de date care descriu formula orbitei satelitului.
Distanţa D se determinä cu reIaţia:

D = CΔt (7.1)

unde C este viteza luminii, iar Δt este diferenţa de timp între emisie şi recepţie.
Cunoscánd distanţele Di de la receptorul P Ia fiecare satelit Si, pentru un
moment de timp t precum şi coordonatele globale geocentrice X i, Yi, Zi ale
poziţiilor sateliţilor Si. prin rezolvarea unul sistem de ecuaţii de forma

(Xi—X0)2+(Yi—Y0)2+(Zi—Z0)2=D2 , i = 1,n (7.2)

unde necunoscutele sunt coordonatele staţiei receptoare X0, Y0 şi Z0, iar n este
numărul sateliţilor recepţionaţi sau numărul de ecuaţii.

Fig. 7.5 Principiul determinării distanţei receptor – satelit

36
Profesor univ. dr. ing. Constantin NIŢU, 2/8/2010, 22:12:07 a2/p2
GEODEZIA şi SISTEMELE INFORMATICE GEOGRAFICE, Bucureşti
Reţeaua de sateliţi GPS este configurată astfel încât să fie "vizibili" cel
puţin cinci sateliţi în orice punct de pe planeta Pămant. Din orice satelit cu
semnal recepţionat se poate trasa ipotetic o sferă cu raza distanţa satelit –
receptor. Se pot construi astfel minim cinci sfere, toate trecând prin punctul de
determinat, unde este receptorul. Se cunosc coordonatele centrelor sferelor, se
pot determina ecuaţiile sferelor. Intersecţia sferelor este chiar poziţia punctului,
dată prin coordonate, obţinute ca soluţii prin rezolvarea sistemului de ecuaţii ale
sferelor.
Receptoarele GPS sunt de obicei destul de «inteligente» pentru a alege
cea mai apropiată locaţie la suprafaţa pământului. Sunt necesari minim trei
sateliţi pentru o determinare bidimensională (orizontală) a poziţiei. Pentru o
determinare a poziţiei tridimensionale (orizontal şi vertical) sunt necesari patru
sateliţi.

7.5 Sursele erorilor coordonatelor determinate cu GPS

O experienţă simplă este măsurarea repetată şi înregistrarea


coordonatelor cu un receptor fixat într-un punct, de exemplu la interval de zece
minute, în 24 de ore. Rezultă 144 de perechi de coordonate diferite ale
receptorului,. Cea mai probabilă poziţie este obţinută din mediilr aritmetice ale
valorilor fiecărei coordonate.
Erorile măsurătorilor se obţin din diferenţele dintre coordonatele fiecărei
determinări şi coordonatele medii determinate. Interesant este să se calculeze şi
eroarea medie patratica a fiecărei coordonate, egală cu radicalul din raportul
dintre suma patratelor erorilor şi numărul lor redus cu o unitate.
95% din cele 144 de puncte rezultate vor aparţine unui elipsoid al erorilor
cu centrul în punctul mediu determinat. Nu insistăm aici în detaliu asupra acestui
mecanism.
Sursele erorilor sunt diverse, respectiv de tipul şi clasa de precizie ale
receptorului folosit (cu o frecvenţă, cu două frecvenţe etc.), starea atmosferei,
numărul de măsurători etc.

7.6 Erori ale distanţei

Sursele erorilor sunt diferite. Un factor important este precizia ceasurilor


atomice de la bordul sateliţilor. Precizia timpului standard universal poate fi de o
millisecondă. Staţiile de monitorizare ale segmentului de comandă şi control
răspund de calibrarea ceasului fiecărui satelit. Receptoarele GPS introduc
corecţiile de timp de la calibrare, corecţii prezente în semnal.
O altă sursă de erori este starea ionosferei. Stratul superior al atmosferei,
ionosfera, de la aproximativ 50 la 1000 de km deasupra suprafeţei pământului.
este spaţiul aproape vid.
Semnalele GPS sunt întârziate şi refractate. Semnalele transmise de
sateliţii aflaţi aproape de orizont au un traseu de peste 850 km, grosimea

37
Profesor univ. dr. ing. Constantin NIŢU, 2/8/2010, 22:12:07 a2/p2
GEODEZIA şi SISTEMELE INFORMATICE GEOGRAFICE, Bucureşti
ionosferei, şi sunt astfel supuse mai multor interferenţe. Densitatea aerului
Ionosferei variază în funcţie de latitudine, de sezon şi de ora din zi, de furtunile
solare ce emit radiaţii ultraviolete.
Segmentul de control este în măsură să modeleze influenţa ionosferei, dar
cu unele erori de modelare. Staţiile de monitorizare transmit corecţii sateliţilor,
integrate în semnale. Astfel de corecţii elimină doar aproximativ trei sferturi din
eroarea totală datorită ionosferei, cea mai mare parte a erorii finale fiind parte a
influenţei ionosferei.
Şi receptoarele GPS sunt echipate cu ceasuri cu cristal de cuarţ, care sunt
mai puţin stabile decât ceasurile atomice utilizate la sateliti. Dar eroarea se
reduce prin măsurarea diferenţei de timp şi nu a timpului.
Un alt factor sau sursă de eroare este orbita satelitului. Receptoarele GPS
calculează coordonatele faţă de poziţiile cunoscute ale sateliţilor. Ştiind
coordonatele satelitului la un moment dat, acestea derivă din ecuaţiile orbitelor
ca funcţii de timp şi din viteza satelitului. Atracţiile majore, gravitaţionale a
Pamantului, a Soarelui, a Lunii şi ale planetelor complică formele ecuaţiilor orbitei
unui satelit. Segmentul de comandă şi control GPS monitorizează poziţiile
fiecărui satelit în orice moment, calculează ecuaţia orbitei şi introduce corecţii în
efemeride. O efemeridă este transmisă la un moment de timp cu semnalul de la
satelit. Receptoarele GPS, care sunt capabile să proceseze efemeridele, pot
înlătura unele erori orbitale.
O altă influenţă o are partea inferioară a atmosferei (troposfera,
tropopauza şi stratosfera), cu grosimea de circa 50 km. Semnalele de la sateliţii
aflaţi aproape de orizont sunt întârziate cel mai mult, deoarece prin atmosferă
trec cele mai multe semnale de la sateliţii GPS.
O sursă de erori este şi recepţionarea altor semnale, în afara celor directe.
În mod ideal, semnalele de la satelitii GPS călătoresc prin atmosferă direct la
receptoarele GPS. În realitate, receptoarele GPS trebuie să discrimineze între
ele semnalele primite direct de la sateliti si alte semnale care au fost reflectate de
obiectele inconjuratoare, cum ar fi clădirile, arborii şi chiar solul. Unele, dar nu
toate semnalele reflectate, sunt identificate în mod automat şi respinse. Antenele
sunt proiectate pentru a minimiza interferenţele de la semnalele reflectate de mai
jos, dar de la semnalele reflectate de mai sus sunt mult mai dificil de eliminat. O
tehnică de minimizare a erorilor multipath este de a le urmări doar pe cele de la
sateliţii care sunt la cel puţin 15° deasupra orizontului, un prag denumit "mască
de vizualizare"

7.7 Diluarea preciziei

Şi constelaţia sateliţilor deasupra unui punct afectează precizia de


poziţionare GPS. Aranjamentul Ideal (de minim patru sateliţi) este cu un satelit
deasupra punctului, ceilalţi trei distribuiţi în mod egal aproape de orizont (peste
masca de vizibilitate).

38
Profesor univ. dr. ing. Constantin NIŢU, 2/8/2010, 22:12:07 a2/p2
GEODEZIA şi SISTEMELE INFORMATICE GEOGRAFICE, Bucureşti
Când sateliţii GPS nu sunt răspândiţi pe tot cerul, ci grupaţi într-o zona
mică, are loc o micşorare a preciziei, numită diluare sau diluţie a preciziei,
respectiv o micşorare a preciziei (DOP – dilution of precision).
Există diluarea preciziei orizontale (HDOP) şi verticale (VDOP).
Combinaţia acestor două componente dă eroarea de poziţie tridimensională
numită diluarea preciziei poziţionale - PDOP. Un element cheie al misiunii de
planificare GPS este de a identifica ora din zi, atunci când PDOP este mimimă,
când determinările de precizie nu sunt recomandate. Deoarece orbitele sateliţilor
sunt cunoscute, PDOP poate fi estimată pentru o anumită perioadă de timp şi
pentru o zonă. Diverse produse software permit determinarea perioadei cu cele
mai bune condiţii de lucru pentru GPS.

7.8 Corectarea erorilor GPS

O varietate de factori, inclusiv ceasurile de pe sateliţi şi receptoare,


atmosfera, orbitele sateliţilor, suprafeţele reflectorizante şi în apropierea
receptorului, degradează calitatea coordonatelor determinate cu GPS.
Constelaţia sateliţilor pe cer poate afecta precizia. Au fost dezvoltate
câteva tehnici pentru a filtra erorile de poziţionare. Erorile aleatoare pot fi
depăşite parţial prin medierea coordonatelor determinate repetat în aceeaşi
poziţie, deşi acest lucru nu este mereu o soluţie foarte eficientă. Erorile
sistematice pot fi corectate prin modelarea fenomenului care cauzează eroarea
şi estimarea valorii compensate.
Unele erori, cum ar fi erorile cauzate de semnale GPS multiple (multipath),
atunci când sunt semnale reflectate de drumuri, clădiri şi arbori, variază în
magnitudine şi direcţie de la o poziţie la alta. Alţi factori, inclusiv ceasurile,
atmosfera şi excentricităţile orbitelor, tind să producă erori similare pe mari zone
din suprafaţa pământului în acelaşi timp. Erorile de acest tip pot fi corectate
folosind o colecţie de tehnici, denumite corectarea diferenţială.

7.9 Corectarea diferenţială

Corectarea diferenţială este o clasă de metode de îmbunătăţire a preciziei


de poziţionare GPS, prin compararea măsurărilor efectuate de către două sau
mai multe receptoare. Iată cum funcţionează.
Adresele a două receptoare GPS, unul stationar, unul mobil, sunt ilustrate
mai jos. Receptorul staţionar (sau "staţia de bază") înregistrează continuu
semnalele într-un punct geodezic fix. Diferenţa dintre poziţia reală a statiei de
bază şi poziţia sa calculată este o măsură a erorii de poziţionare care afectează
acest receptor în acea poziţie, la fiecare moment de timp. În acest exemplu,
staţia de bază este situată la aproape 25 de kilometri de receptorul mobil.
Operatorul se mută de la un loc la altul cu receptor deplasabil. Operatorul face
determinări în toate aceste puncte.

39
Profesor univ. dr. ing. Constantin NIŢU, 2/8/2010, 22:12:07 a2/p2
GEODEZIA şi SISTEMELE INFORMATICE GEOGRAFICE, Bucureşti

Fig. 7.6 Corectarea diferenţială

Corecţia de eroare calculată la staţia de bază este aplicată la poziţia


calculată de către receptorul mobil în acelaşi moment de timp.

Fig. 7.7 Staţie de bază GPS utilizată pentru corectarea diferenţială


(antena este situată direct deasupra bornei)

7.10 Corectarea diferenţială în timp real

Pentru corectarea diferenţială chiar în teren, înregistrările de la receptorul


mobil trebuie să fie sincronizate cu înregistrările de la staţia (statiile) de bază. Se
pot folosi semnalele propriei staţii de bază sau ale unei staţii de bază a reţelei
naţionale de staţii fixe GPS. Sincronizarea poate avea loc imediat ( "în timp real")
sau poate fi folosită ulterior o postprocesare.
Reţeaua naţională de staţii fixe GPS, denumită ROMPOS (Romanian
Position Determination System - Sistemul Romanesc de Determinare a Pozitiei),
este realizată în ţara noastră şi a fost dată în funcţiune la 4 septembrie 2008.
Utilizatorii noului sistem ROMPOS îşi pot determina poziţia pe teritoriul
Romaniei in timp real cu o precizie pana la ordinul milimetrilor. ROMPOS se
adresează în primul rand utilizatorilor de tehnologie GNSS (GPS), in special
celor care realizează lucrări de geodezie, cadastru, fotogrametrie, topografie,

40
Profesor univ. dr. ing. Constantin NIŢU, 2/8/2010, 22:12:07 a2/p2
GEODEZIA şi SISTEMELE INFORMATICE GEOGRAFICE, Bucureşti
cartografie, SIG etc., putand fi utilizat si in alte domenii de activitate in care se
doreste determinarea poziţiei pe baza sistemelor GNSS. Astfel, noile servicii pot
fi folosite n navigaţia terestră, maritimă şi fluvială, managementul dezastrelor,
serviciile de căutare-salvare, geodinamică, meteorologie etc.
În funcţie de nivelul de precizie cerut, se realizează sisteme de
determinare a poziţiei de tip D-GNSS (Differential GNSS) – decimetric şi RTK
(Real Time Kinematic) – centimetric. Un astfel de sistem de determinare a
poziţiei este ROMPOS, realizat de către Agenţia Naţională de Cadastru şi
Publicitate Imobiliară din România.
ROMPOS include următoarele tipuri de servicii:
- ROMPOS DGNSS – pentru aplicaţii cinematice în timp real cu o precizie de
poziţionare între 3 m şi 0,5 m;
- ROMPOS RTK - pentru aplicaţii cinematice în timp real cu o precizie de
poziţionare între 0,5 m şi 2 cm;
- ROMPOS GEO (Geodezic) pentru aplicaţii postprocesare cu o precizie de
poziţionare sub 2 cm.
Aplicaţiile posibile în funcţie de serviciul accesat sunt:
a) cu ROMPOS DGNSS (3 m – 0,5 m): în sisteme informatice geografice (SIG),
monitorizarea flotelor, navigaţia terestră, maritimă şi aeriană, hidrografie, servicii
publice de urgenţă (poliţie, pompieri, salvare), turism ş.a.;
b) cu ROMPOS RTK (0,5 m – 2 cm): în cadastru, sisteme informatice specifice
diferitelor domenii de activitate (administraţie locală, imobiliar-edilitar, utilităţi
publice - apă, canal, gaze naturale, termoficare, energie electrică),
managementul dezastrelor, măsurători în construcţii şi inginerie, cercetare
ştiinţifică, meteorologie, măsurători batimetrice ş.a.;
c) ROMPOS® GEO (sub 2 cm): în realizarea reţelelor geodezice de sprijin şi
de îndesire, reţelelor de sprijin pentru trasarea şi urmărirea în timp a
construcţiilor, în sisteme informatice geografice (SIG), geodinamică,
fotogrammetrie aeriană, scanare laser, cercetare ştiinţifică ş.a.
ROMPOS este sprijinit de un serviciu de conversie şi transformare a
coordonatelor TransDat, incluzând sistemele de referinţă ETRS89 şi S-42
(elipsoid Krasovski 1940, plan de proiecţie stereografic 1970), precum şi alte
sisteme locale (ca de exemplu sistemul de proiecţie local Bucureşti). În viitor va fi
disponibil şi un serviciu pentru determinarea legăturii dintre altitudinile elipsoidale
determinate pe baza ROMPOS şi altitudinile normale (Marea Neagră 1975,
EVRS2000) prin determinarea (cvasi)geoidului pe teritoriul României.
Acoperind întreg teritoriul României cu un număr de 48 de staţii GNSS
permanente (ajungând la 73 de staţii în 2009), ROMPOS este disponibil în orice
moment şi pentru orice locaţie a teritoriului naţional.
Utilizatorul poate beneficia de serviciile ROMPOS cu un singur receptor
GNSS şi acces din teren la internet prin conexiuni de tipul GSM/GPRS,.
Prin integrarea sistemului în sistemul similar european EUPOS, se va asigura
interoperabilitatea sa cu sisteme similare europene, permiţând o poziţionare
uniformă chiar la trecerea frontierei cu ţările vecine. ANCPI a testat deja cu
succes în anul 2008 posibilitatea interconectării ROMPOS cu un sistem similar
din Ungaria. Un număr însemnat de utilizatori (firme din domeniul geodeziei şi

41
Profesor univ. dr. ing. Constantin NIŢU, 2/8/2010, 22:12:07 a2/p2
GEODEZIA şi SISTEMELE INFORMATICE GEOGRAFICE, Bucureşti
cadastrului, persoane fizice autorizate în domeniul geodeziei, producători de
echipamente ş.a.) au putut verifica noile orizonturi deschise de serviciile
ROMPOS de timp real (DGNSS/RTK) prin accesul liber la servicii în perioada
decembrie 2007 – aprilie 2008.
Etapele premergătoare accesării serviciilor ROMPOS sunt:
- informarea generală disponibilă pe site-ul ROMPOS (http://www.rompos.ro);
- informarea tehnică de detaliu disponibilă pe acelaşi site;
- informarea suplimentară prin suport telefonic, fax, e-mail, forum ROMPOS
(serviciul HelpDesk);
- descărcarea de pe site a unui formular de înregistrare, completarea şi
transmiterea acestuia la ANCPI - Centrul Naţional de Servicii ROMPOS sau
Oficiul Judeţean de Cadastru şi Publicitate Imobiliară cel mai apropiat;
- analiza cererii de înregistrare;
- aprobarea accesului la serviciile sistemului;
- semnarea contractului de prestări servicii între furnizor (ANCPI) şi beneficiar;
- comunicarea către beneficiar a modalităţii de acces la serviciile contractate.
Transferul corecţiilor diferenţiale DGNSS/RTK de la staţiile (reţeaua de
staţii) de referinţă la utilizator se poate face prin diverse mijloace, cele mai
întâlnite fiind prin unde radio, prin sisteme de comunicaţii mobile GSM/GPRS sau
prin internet.
Serviciile DGNSS/RTK ale ROMPOS se bazează pe transferul datelor în
format standardizat RTCM (Radio Technical Commission for Maritime Services)
prin intermediul internetului, cu ajutorul tehnologiei NTRIP (Networked Transport
of RTCM via Internet Protocol). NTRIP include un protocol de sine stătător bazat
pe HTTP şi adaptat la cerinţele de transfer al datelor GNSS. El permite difuzarea
corecţiilor diferenţiale (în format RTCM) sau al altor tipuri de date GNSS, spre
utilizatori staţionari sau in mişcare. NTRIP permite accesul la internet prin reţele
mobile bazate pe IP (Internet Protocol), cum sunt reţelele GSM, GPRS, EDGE
sau UMTS.
Utilizarea acestei tehnologii se realizează prin intermediul unor module
care includ Ntrip Server (pentru transferul datelor de la staţiile permanente la
serverul central), Ntrip Caster – pentru administrarea şi transferul datelor de la
serverul central (de ex. serverul ROMPOS) şi Ntrip Client – pentru preluarea
datelor (corecţiilor diferenţiale) de la serverul central de către utilizatori. Modulele
de tip Ntrip Server şi Ntrip Client sunt disponibile în mod gratuit de la diverşi
producători software, în special de la Agenţia Federală de Cartografie şi
Geodezie (BKG) din Germania (http://igs.bkg.bund.de), care a fost promotorul
acestei tehnologii. Aceste module pot fi instalate pe diverse echipamente, de
exemplu receptoare GNSS, calculatoare de tip desktop, laptop, PDA, telefoane
mobile ş.a. Varianta utilă este cea în care utilizatorul are instalat un modul Ntrip
Client direct în receptorul GNSS, care cu ajutorul unui modem GSM/GPRS,
poate realiza conectarea şi transferul datelor de la serverul de date unde rulează
un soft de tip Ntrip Caster la receptorul GNSS.
Puteţi accesa şi mai întâi studia şi serviciul de pozitionare diferenţială
globală (http://www.navcen.uscg.gov/dgps). Pentru comparaţie, descriem şi un
sistem nordamerican pentru marină, util şi vaselor româneşti. Reţeaua DGPS

42
Profesor univ. dr. ing. Constantin NIŢU, 2/8/2010, 22:12:07 a2/p2
GEODEZIA şi SISTEMELE INFORMATICE GEOGRAFICE, Bucureşti
conţine 60 de puncte pe ţărm, fiecare dintre ele cu o staţie de bază şi un
radioemiţător care tansmite semnalele de corecţie pe frecvenţa de 285-325 kHz.
Receptoarele DGPS pot fi conectate la un radioreceptor. Proiectat pentru
navigare DGPS pe mare, în apropierea coastelor SUA, sistemul prevede precizii
de determinare de sub 10 metri.

7.11 Corectarea diferenţială postprocesare

Poziţionarea cinematică poate asigura precizii relative de la 1:100.000 la


1:750.000, cu observaţii doar de la unul la două minute. Pentru aplicaţii care
necesită precizii de 1:1.000.000 sau mai mari, inclusiv măsurătorile deplasărilor
plăcilor tectonice ale pământului, este necesară poziţionarea statică. În
poziţionarea statică GPS, două sau mai multe receptoare măsoară repetat în
poziţii fixe pe durata de la 30 de minute la două ore. Receptoarele pot fi
amplasate până la 300 km unul de altul. Sunt folosite receptoare doar cu dublă
frecvenţă.

43
Profesor univ. dr. ing. Constantin NIŢU, 2/8/2010, 22:12:07 a2/p2
GEODEZIA şi SISTEMELE INFORMATICE GEOGRAFICE, Bucureşti

8. Exemple de folosire a extensiei GPS într-un software


pentru sisteme informatice geografice

După cum s-a arătat în alt capitol, GPS, Global Positioning System -
sistemul de pozitionare globala, este un sistem bazat pe sateliţi care permite
oricărui posesor de receptor determinarea precisă a poziţiei unde se află, oriunde
pe suprafaţa terestră. Cele mai multe receptoare au posibilitatea de stocare a
datelor (cunoscute ca puncte ale itinerariului - waypoints), secvenţe de poziţii
care definesc itinerarul şi o traiectorie sau urmă a deplasării receptoarelor în
timp. Punctele de traseu - waypoints, itinerariile - routes şi urma traiectoriilor -
tracks sunt cele trei tipuri de detalii de bază în datele GPS.

8.1. Ce este QGIS?

Quantum GIS (QGIS) este un pachet de programe SIG Open Source.


Proiectul s-a născut în mai 2002 şi a fost stabilit ca un proiect de pe SourceForge
în luna iunie a aceluiaşi an. QGIS este dezvoltat folosind colecţia de instrumente
(funcţii) Qt (http://www.trolltech.com) şi C + +. Dispune de o interfaţă grafică
plăcută, uşor de utilizat.
QGIS are funcţii şi caracteristici comune cu cele ale altor programe
cunoscute. Scopul inţial a fost de a oferi un vizualizator de date SIG. QGIS este
folosit în mod liber, în conformitate cu Licenţa Publică Generală GNU (GPL). Cea
mai recentă versiune a acestui document poate fi găsită întotdeauna la adresa
http://download.qgis.org/doc/user_guide_en.pdf.
Caracteristicile de bază ale QGIS sunt următoarele: sprijin pe biblioteca
OGR pentru date raster şi vectoriale; suport pentru PostgreSQL activat spaţial
utilizând tabele PostGIS; integrare a pachetului GRASS, pentru vizualizare,
editare şi analiză spatiala; digitizare GRASS şi OGR/File shp (shapefile);
realizator de hărţi; suport OGC; prezentare generală a panoului de lucru; legături
spaţiale (bookmarks - semne de carte); identificare/selecţie caracteristici;
editare / vizualizare / cautare atribute; facilitate de scriere a inscriptiilor; alegerea
proiecţiei cartografice; salvarea şi restaurarea proiectelor; export pentru un fişier
hartă Mapserver; modificarea simbolurilor pentru date vectoriale şi raster;
arhitectură extensiblă etc.
QGIS are mai multe extensii (plugins), printre care şi «instrumente GPS»
(GPS Tools). Pachetul de programme asigură şi interconectarea calculatorului
gazdă cu orice receptor GPS în care sunt stocate date.
QGIS afişază punctele de traseu - waypoints în straturi de obiecte
punctuale, iar itinerariile - routes şi urmele traiectoriilor - tracks sunt afisate în
straturi de obiecte liniare.

44
Profesor univ. dr. ing. Constantin NIŢU, 2/8/2010, 22:12:07 a2/p2
GEODEZIA şi SISTEMELE INFORMATICE GEOGRAFICE, Bucureşti
8.2. Incărcarea datelor GPS dintr-un fişier

Există zeci de formate diferite de fişiere pentru memorarea datelor GPS.


Formatul pe care îl foloseşte QGIS este denumit GPX (GPS eXchange format –
format de schimb GPS), un format standard de schimb de date ce poate conţine
orice număr de puncte de itinerar - waypoints, de itinerarii - routes, şi traiectorii -
tracks.
Pentru a ăncărca un fişier GPX trebuie să folosiţi extensia ”GPS Tools” –
instrumente sau proceduri GPS. Când extensia este încărcată, va apărea în bara
cu instrumente un buton cu un receptor de mână GPS (ca un telefon mobil).
Făcând clic pe acest buton este deschisă fereastra de dialog ”GPS Tools” –
instrumente GPS (vezi fig. 8.1).

Fig. 8.1 Fereastra de dialog GPS Tools

Folosiţi butonul de navigare [...] pentru a selecta fişierul GPX, apoi folosiţi
casetele de control pentru a selecta tipurile de detalii pe care doriţi să le încărcaţi
din acest fişier GPX. Fiecare tip de detalii va fi încărcat într-un strat separat când
faceţi clic pe OK.

8.3. Aplicaţia GPSBabel

Când QGIS foloseşte fişiere GPX aveţi nevoie de o metodă de a converti


alte formate de fişiere GPS în GPX. Această conversie poate fi facută pentru
multe formate folosind programul gratuit GPSBabel, care este disponibil la
adresa URL http://www.gpsbabel.org. Acest program poate transfera date GPS
şi intre computerul dvs. şi un receptor GPS. QGIS foloseşte GPSBabel pentru a
face aceste lucruri, astfel că acesta este recomandat să fie instalat. Totuşi dacă
doriţi să încărcaţi date GPS din fişiere GPX nu veţi avea nevoie de el. Versiunea

45
Profesor univ. dr. ing. Constantin NIŢU, 2/8/2010, 22:12:07 a2/p2
GEODEZIA şi SISTEMELE INFORMATICE GEOGRAFICE, Bucureşti
1.2.3 a programului GPSBabel este cunoscută ca lucrând cu QGIS, dar puteţi
folosi alte versiuni ulterioare fără nicio problemă.

8.4 Importul datelor GPS

Pentru a importa date GPS dintr-un fişier care nu este GPX, folosiţi
procedura de import a altui fişier în fereastra de dialog “GPS Tools”. Aici selectaţi
fişierul pe care doriţi să-l importati, ce tip de detaliu doriţi să importaţi din el, unde
doriţi să memoraţi fişierul GPX convertit şi ce nume al noului strat ar trebui dat
Când selectaţi fişierul de importat trebuie să selectaţi şi formatul acelui
fişier prin folosirea meniului în dialogul de selectare a fişierului (vezi fig. 8.2). Nu
toate formatele asigură cele trei tipuri de obiecte, astfel că pentru multe formate
veţi putea alege doar unul sau două tipuri.

8.5. Incărcarea în calculator a datelor GPS dintr-un receptor

QGIS poate folosi GPSBabel pentru a încărca direct într-un strat vectorial
datele dintr-un receptor (device) GPS. Pentru aceasta folosiţi procedura
”Download from GPS” – incarca din receptorul GPS (vezi fig. 8.2), unde selectaţi
tipul de receptor GPS, portul la care este conectat receptorul, tipul de detaliu pe
care doriţi să-l încărcaţi, fişierul GPX unde trebuie memorate datele şi numele
noului strat.
Tipul de receptor GPS selectat în meniul ”GPS device” – receptor GPS
determină cum încearcă să comunice aplicaţia GPSBabel cu receptorul. Dacă
niciun tip de format nu lucrează cu receptorul GPS, puteţi crea un nou tip (vezi
8.7).
Portul este un nume de fişier driver pe care îl foloseşte sistemul de
operare ca referinţă la portul fizic în calculatorul dvs., la care receptorul GPS este
conectat. Pentru Linux acesta este /dev/ttyS0 sau /dev/ttyS1 şi pentru Windows
este COM1 sau COM2.
Când faceţi clic pe OK datele vor fi încărcate din receptor şi apar în QGIS
ca un strat vectorial.

8.6. Incărcarea datelor din calculator într-un receptor GPS

Puteţi încărca datele într-un receptor GPS direct dintr-un strat vectorial din
QGIS, folosind procedura ”Upload to GPS” – încarcă în receptorul GPS. Stratul
trebuie sa fie un strat GPX. Pentru aceasta selectati stratul dorit a fi încărcat,
tipul receptorului GPS şi portul la care este conectat receptorul. Tipul de receptor
este luat dintr-o listă.
Această procedură este foarte utilă împreună cu capabilităţile de editare a
datelor vectoriale ale QGIS. Puteţi sş încărcaţi o hartă, să creaţi unele puncte de

46
Profesor univ. dr. ing. Constantin NIŢU, 2/8/2010, 22:12:07 a2/p2
GEODEZIA şi SISTEMELE INFORMATICE GEOGRAFICE, Bucureşti
itinerar - waypoints şi itinerarii - routes, şi apoi să le încărcaţi în receptorul GPS şi
ulterior să le folosiţi.

8.7. Definirea unor noi tipuri de receptoare

Există multe tipuri diferite de receptoare GPS. Dezvoltatorii QGIS nu le pot


testa pe toate, astfel că pentru un tip inexistent în listă puteţi defini noul tip. Puteţi
face aceasta folosind ”GPS device editor” – editorul receptorului GPS, pe care îl
lansaţi prin clic pe butonul ”Edit devices” – editează receptoarele din fereastra de
încărcare în calculator (download) sau de încărcare în receptor (upload).

Fig. 8.2 Alegerea fişierului în fereastra de dialog pentru import date

Pentru a defini un nou receptor faceţi clic pe butonul ”New device”,


introduceţi un nume, o comandă de încărcare în calculator (download command)
şi o comandă de încărcare în receptor (upload command) pentru receptorul nou
şi faceţi clic pe butonul ”Update device” – actualizare receptor (periferic). Numele
va fi listat în meniurile receptoarelor (device menus) în ferestrele de încărcare în
receptor (upload) şi de încărcare în calculator (download) şi poate fi orice şir de
caractere.
Comanda de încărcare în calculator (download command) este folosită
pentru a transfera datele de la periferic sau receptor în fişierul GPX. Aceasta va fi
probabil o comanda a aplicaţiei GPSBabel, dar puteţi folosi orice altă comandă a
unui program care poate crea un fişier GPX. QGIS va înlocui cuvintele cheie
(keywords) %type, %in şi %out când rulează comanda.

47
Profesor univ. dr. ing. Constantin NIŢU, 2/8/2010, 22:12:07 a2/p2
GEODEZIA şi SISTEMELE INFORMATICE GEOGRAFICE, Bucureşti
%type va fi inlocuit cu “-w” dacă încărcaţi puncte de traseu - waypoints, “-
r” pentru itinerarii - routes şi “-t” pentru traiectorii - tracks. Exista opţiuni de
comenzi care comunică aplicaţiei GPSBabel ce tip de detalii să încarce.
%in va fi inlocuit de numele portului ales în fereastra de încărcare şi %out
va fi inlocuit de numele ales pentru fişierul GPX în care sunt depuse datele.

Fig. 8.3 Fereastra procedurii de incarcare în calculator (download tool)

Aşadar, daca dvs. creaţi un tip de periferic (receptor) cu comanda de


încărcare “gpsbabel %type -i garmin -o gpx %in %out” (aceasta este predefinită
pentru tipul de receptor “Garmin serial” pe care il am şi eu) şi îl folosiţi apoi
pentru a încărca puncte de itinerar - waypoints de la portul “/dev/ttyS0” în fişierul
“output.gpx”, QGIS va inlocui cuvintele cheie şi va rula comanda “gpsbabel -w -i
garmin -o gpx /dev/ttyS0 output.gpx”.
Comanda de încărcare în receptor (upload command) este comanda
folosită pentru transferul datelor din calculator în receptor. Sunt inlocuite aceleaşi
cuvinte cheie, dar %in este inlocuit acum cu numele fisierului GPX pentru stratul
de transferat şi %out este inlocuit de numele portului. Puteţi învăţa mai multe
despre aceste transferuri cu aplicatia GPSBabel şi opţiunile de comenzi
disponibile la adresa http://www.gpsbabel.org.
Odată creat un nou tip de periferic (receptor), acesta va apărea în lista
perifericelor din procedurile de transfer al datelor.

48
Profesor univ. dr. ing. Constantin NIŢU, 2/8/2010, 22:12:07 a2/p2
GEODEZIA şi SISTEMELE INFORMATICE GEOGRAFICE, Bucureşti

9.Georeferenţierea

Referenţierea a două imagini la scări diferite înseamnă suprapunerea


acestora, respectiv aducerea uneia în scara şi orientarea celeilalte.
Georeferenţierea este aducerea imaginii în sistemul de coordonate teren,
imaginea fiind într-o scară oarecare. Pe imaginea georeferenţiată pot fi făcute
măsurători şi determinări ca şi pe o hartă, imaginea georeferenţiată având
aceleaşi proprietăţi metrice ca şi harta. Din acest motiv imaginea georeferenţiată
este numită în continuare hartă imagine.
Pe imaginea sursă trebuie identificate mai multe puncte de referinţă sau
de orientare reciprocă, puncte care există şi pe hartă. Pe imagine se măsoară în
pixeli coordonatele acestor puncte, cu locatorul (mouse), conform aplicaţiei
folosite (Geographic Transformer, ArcMap, Geomedia, Global Mapper etc.). Sunt
cunoscute şi coordonatele aceloraşi puncte în sistemul de coordonate geodezic
(latitudine şi longitudine) sau coordonatele rectangulare plane X şi Y din sistemul
hărţii. Cele două rânduri de coordonate sunt trecute într-un fişier de referenţiere
specific aplicaţiei (*.rsf), un fişier tabelar MapInfo (*.tab) sau un fişier ESRI World
(*.tfw, *.wld, *.jgw). Şi imaginile ADRG (standard NIMA şi NATO) au asociat un
fişier de referinţă (.gen) care conţine coordonatele celor patru colţuri ale imaginii.
Odată cu fişierul imagine trebuie încărcat şi acest fişier. .
Imaginile CADRG, GeoTIFF şi BSB Chart folosesc un header ASCII care
conţine toate informaţiile de referenţiere. Când este deschisă imaginea raster
sursă în aplicaţie, aceste header-e sunt încărcate automat în lista punctelor de
referinţă sau de reper (reference point list).

9.1 Exemplu de operaţiuni de georeferenţiere cu Geographic Transformer

Paşii de georeferenţiere a imaginii sursă sunt:


1) Se selectează butonul Reference (referenţiere).
2) Se deschide o imagine sursă prin selecţia din meniu a comenzii
Source ImagerOpen. Tipurile de fişiere imagine acceptate sunt:

Tabelul 9.1
Tip de fişier Extensie Tip de fişier Extensie
TIFF tif ADRG. img
Windows Bitmap bmp . CADRG (diferite)
JPEG jpg . GeoTIFF tif
BSB Chart kap .

Imaginile TIFF comprimate cu metoda LZW nu sunt acceptate. În schimb


se poate folosi opţiunea de comprimare PackBits a imaginii de format TIFF.
Fiecare fişier imagine trebuie să fie identificat în mod unic după extensia sa.
3) Se poate folosi comanda Referencing Wizard (vrăjitorul de
referenţiere) din meniul Wizard. Acest vrăjitor dirijează utilizatorul în procesul de
selectare manuală a punctelor de referinţă. La fiecare pas de ghidare sunt afişate

49
Profesor univ. dr. ing. Constantin NIŢU, 2/8/2010, 22:12:07 a2/p2
GEODEZIA şi SISTEMELE INFORMATICE GEOGRAFICE, Bucureşti
informaţiile descriptive şi operatorul poate selecta continuarea. Toate punctele de
referinţă trebuie definite în acelaşi sistem de coordonate, cunoscut în aplicaţia
Geographic Transformer ca sistem de coordonate de referinţă.
4) Din lista punctelor de referinţă poate fi şters un punct. Pentru aceasta,
după ce a fost selectat punctul de şters din listă, se face clic pe butonul Delete
(ştergere).
5) Apăsarea pe butonul +/- include sau exclude punctul marcat în lista
punctelor de referinţă, fără ştergerea sa din listă.
6) Pe măsură ce se adaugă, se şterg, se includ sau se exclud puncte de
referinţă, este aplicată procedura de calcul al parametrilor de referenţiere. Pentru
fiecare punct din lista punctelor de referinţă sunt afişate erorile asociate
(diferenţa între valorile calculate şi valorile introduse).
Pot fi aplicate tipuri diferite de proceduri, ca:
a) Transformarea afină (Affine) - necesită minimum trei puncte de
referinţă necoliniare, definite şi incluse în lista de puncte (sunt determinaţi şase
parametri). Această transformare trebuie aplicată în general la referenţierea
hărţilor la scară mare (1:100.000 sau mai mare) publicate într-o proiecţie
cartografică conformă, ca de exemplu Gauss.Kruger sau UTM.
b) Transformarea polinomială de ordinul întâi (rototranslaţie) - necesită
definirea a minimum patru puncte de referinţă (sunt determinaţi patru parametri).
c) Transformarea polinomială de ordinul al doilea - necesită minimum
şase puncte de referinţă (12 parametri). Această transformare trebuie aplicată în
general la referenţierea hărţilor la scară mică (1:250.000 sau mai mică), publicate
într-o proiecţie cartografică nerectiliniară, ca de exemplu conică conformă
Lambert. Această transformare se poate folosi şi la referenţierea fotografiilor
aeriene sau a imaginilor satelitare ce conţin distorsii relativ mici datorită reliefului
terenului sau datorită geometriei incorecte a sistemului de culegere (cameră sau
sensor).
Selecţia metodei se face din lista de proceduri afişată sub lista punctelor
de referinţă. Trebuie reţinut că la fiecare acţiune de editare asupra listei de
puncte procedura selectată va fi modificată automat.
7) Se selectează comanda Graph (grafic) pentru a reprezenta erorile
reziduale pe x şi pe y într-un nou strat uşor de citit, corespunzător poziţiei relative
de pe imagine. Graficul poate fi şi tipărit.
8) Se selectează comanda Reference point/Save (salvare a punctelor de
referinţă) din meniul File, salvându-se informaţiile listei punctelor în fişierul de
referinţă (reference file). Se recomandă (deşi nu este necesar) ca numele
fişierului de referinţă să fie acelaşi ca cel al fişierului imagine.

9.2 Georeferenţierea cu programul vrăjitor

A. Deschiderea unei imagini sursă

Pentru georeferenţiere, alegeţi Source Image/Open din meniul File. Într-


o ferestruică apare o vedere generală a imaginii specificate. În plus, apare o

50
Profesor univ. dr. ing. Constantin NIŢU, 2/8/2010, 22:12:07 a2/p2
GEODEZIA şi SISTEMELE INFORMATICE GEOGRAFICE, Bucureşti
vedere în fereastra de vizare a punctului de referinţă a imaginii, centrată într-o
zonă "cadru" din fereastra vederii generale.

B. Folosirea ferestrei vederii generale a imaginii sursă

Ferestra vederii generale (Introduction Window) conţine o vedere


micşorată (thumbnail) a imaginii de georeferenţiat. Făcând click cu butonul din
stânga al mouse-lui în fereastra vederii generale, se centrează fereastra de
marcare a punctelor de referinţă în poziţia corespunzătoare de pe imagine.
Un meniu vertical (pop up menu, activat prin click cu butonul din dreapta
al mouse-ului în fereastra de intrare) permite vizarea de control şi centrarea.
Puteţi controla şi alte preferinţe ale ferestrei de vizualizare prin selectarea
comenzii Preferences… din meniul Options (opţiuni).

C. Folosirea ferestrei de vizare a punctelor de referinţă

Fereastra de vizare a punctelor de referinţă (Reference Point Pick


Window) conţine o vedere a unui fragment mărit din imaginea sursă de
georeferenţiat. Fereastra este folosită pentru vizarea precisă a imaginii sursă
pentru punctele de referinţă care trebuie definite.
Cu vizare şi click cu butonul din stânga al mouse-ului în fereastră se
măsoară coordonatele x şi y în pixeli ale punctului imaginii şi se plasează
automat în casetele rezervate. Un meniu vertical (pop-up, activat prin click cu
butonul din dreapta al mouse-ului în fereastra de vizare) vă permite să controlaţi
alegerea unui nou punct. Puteţi controla şi alte preferinţe ale ferestrei de vizare
prin selectarea comenzii Preferences… din meniul Options (opţiuni).

D. Folosirea ferestrei de referenţiere a hărţii

Fotogramele aeriene, înregistrările de teledetecţie şi alte tipuri de imagini


scanate pot să nu conţină linii ale reţelei cartografice sau puncte de intersecţie a
liniilor reţelei pentru georeferenţiere. Unele hărţi realizate cu calculatorul sau
ortoimagini pot avea asemenea reţele şi puncte. Programul asigură transferul
automat al coordonatelor punctelor de referinţă pentru a obţine punctele de
referinţă direct de la imagini sau de la hărţile cu date vectoriale.
Puteţi vizualiza fişierele ArcView (.shp), MapInfo (.mif şi .tab), AutoCAD
(.dxf şi .dgv), MicroStation (.dgn), Blue Marble Layer şi hărţile imagine
transformate (cu fişierul de referenţiere asociat) în fereastra de referenţiere a
hărţii. Pentru a adăuga un strat hărţii referenţiate, selectaţi Reference Map/
Add Layer din meniul File.

51
Profesor univ. dr. ing. Constantin NIŢU, 2/8/2010, 22:12:07 a2/p2
GEODEZIA şi SISTEMELE INFORMATICE GEOGRAFICE, Bucureşti

Fig. 9.1 Fereastra vederii generale a imaginii sursă (în stânga) şi fereastra
de vizare (în dreapta)

Cu click cu butonul din stânga al mouse-ului în fereastra de referenţiere a


hărţii, sunt plasate automat coordonatele în casetele valorilor coordonatelor.
Un meniu vertical (pop-up, activat prin click cu butonul din dreapta al
mouse-ului în fereastra de referenţiere) permite controlul nivelului vederii şi
punctarea. Puteţi controla şi alte preferinţe, prin selectarea comenzii
Preferences… din meniul Options, inclusiv formatul de afişare a coordonatelor.
Pentru a şterge straturi şi a ajusta centrul, scara şi alte proprietăţi ale hărţii
de referenţiat, selectaţi Reference Map/ View Properties… din meniul File.
Toate straturile trebuie să fie în acelaşi sistem de coordonate. Pentru alte
apşicaţii se folosesc instrucţiunile de georeferenţiere furnizate de autorii aplicaţiei
implementate.

52
Profesor univ. dr. ing. Constantin NIŢU, 2/8/2010, 22:12:07 a2/p2
GEODEZIA şi SISTEMELE INFORMATICE GEOGRAFICE, Bucureşti

]0. Concluzii

Suprafeţele de referinţă, datumul geodezic, proiecţiile cartografice şi


sistemele de coordonate trebuie bine definite şi alese în orice sisten informatic
geografic. Coordonatele poziţiilor sunt elemente fundamentale ale datelor
geografice. Seturile de poziţii sunt caracteristici ale formelor detaliilor terestre.
Coordonatele de poziţie sunt obţinute prin măsurare şi sunt susceptibile de erori
ale omului şi metodei, datorită mediului şi ale instrumentului. Erorile aleatoare de
măsurare nu pot fi eliminate, pe când erorile sistematice pot fi estimate şi
eliminate, dar nu complet.
Operatorii de mai multe specialităţi utilizează instrumente pentru a măsura
unghiuri şi distanţe, din care se calculează poziţii verticale şi orizontale. Sistemul
de poziţionare globală permite determinarea poziţiei atât operatorilor cu
receptoare sofisticate, cât şi oricărui posesor de receptor simplu GPS.
Este important de reţinut că sistemul GPS nu este în măsură să furnizeze
cotele ortometrice (faţă de geoid), ci cotele elipsoidale. Modelul geoidului dă
diferenţele de înălţime între elipsoid şi geoid şi este îmbunătăţit permanent, dar
este departe de a fi ideal.
Legătura geodeziei cu sistemele informatice geografice constă în
furnizarea de către prima a sistemelor de referinţă pentru toate tipurile de date
geospaţiale. Astfel toate produsele finale grafice şi cartografice ale sistemelor
informatice geografice pot fi date în acelaşi datum geodezic şi în aceeaşi
proiecţie cartografică, adică sunt georeferenţiate.

53
Profesor univ. dr. ing. Constantin NIŢU, 2/8/2010, 22:12:07 a2/p2
GEODEZIA şi SISTEMELE INFORMATICE GEOGRAFICE, Bucureşti

Bibliografie

Bundesamt für Kartographie und Geodäsie (BKG), Germany, GNSS Data Center
(GDC), Retrieved September, 11, 2008, from http://igs.bkg.bund.deCoast Guard
Maritime Differential GPS (DGPS) Service, Retrieved September, 11, 2008,
from http://www.navcen.uscg.gov/dgps
Dana, P. H. (1998). Global positioning system overview. The geographer's craft project.
Retrieved September 11, 2008, from
http://www.colorado.edu/geography/gcraft/notes/gps/gps_f.html
Doyle, D. R. (1994). Development of the National Spatial Reference System.
Retrieved Feburary 10, 2008, from
http://www.ngs.noaa.gov/PUBS_LIB/develop_NSRS.htmlFederal Geodetic
Control Committee (1988).
Geometric geodetic accuracy standards and specifications for using GPS relative positioning
techniques. Retrieved February 10, 2008, from
http://www.ngs.noaa.gov/FGCS/tech_pub/GeomGeod.pdfGPS Babel Home, Retrieved
September 11, 2008, from http://www.gpsbabel.org/
Hall, G. W. (1996). USCG differential GPS navigation service. Retrieved September 11,
2008, from http://www.navcen.uscg.gov/pubs/dgps/dgpsdoc.pdfNAVSTAR GPS Joint
Program Office. Retrieved September 11, 2008, from http://gps.losangeles.af.mil/
Niţu, C, (1996). Cartografie matematică. Editura ATM, Bucureşti
Niţu, C. (2004). Geoinformatică. Editura Centrului de Învăţământ CREDIS al Unuiversităţii
din Bucureşti
Niţu, C.(2005). Sisteme informaţionale geografice. Editura Centrului de Învăţământ
CREDIS al Unuiversităţii din Bucureşti
Niţu, C. (2009). Sisteme informaţionale geografice (online). http://sig.trei.ro/ , visited all the
time.
Niţu, C. et all (2002). Sisteme informaţionale geografice şi cartografie computerizată.
Editura Universităţii din Bucureşti
Norse, E. T. (2004). Tracking new signals from space - GPS modernization and Trimble R-
Track Technology. Retrieved September 11, 2008, from
http://www.trimble.com/survey_wp_gpssys.asp?Nav=Collection-27596
QGIS documentation, Retrieved June 5, 2008, from
http://giscartonituconstantin123.blogspot.com/2008_03_01_archive.html
Smithsonian National Air and Space Museum (1998). GPS: A new constellation. Retrieved
September 11, 2008, from http://www.nasm.si.edu/gps/
ROMPOS (Serviciul român de poziţionare), Retrieved September 11, 2008, from
http://www.rompos.ro
Snay, R. (2005, September 13). CORS users forum--towards real-time positioning. Power
point presentation presented at the 2005 CORS Users Forum, Long Beach, CA. Presentation
retrieved September 11, 2008, from http://www.ngs.noaa.gov/CORS/information5
Thompson, M. M. (1988). Maps for America, cartographic products of the U.S. Geological
Survey and others (3d ed.). Reston, Va.: U.S. Geological Survey.U.S. Coast Guard
Navigation Center (n .d.). DGPS general information. Retrieved September 11, 2008, from
http://www.navcen.uscg.gov/dgps/default.htm

54
Profesor univ. dr. ing. Constantin NIŢU, 2/8/2010, 22:12:07 a2/p2
GEODEZIA şi SISTEMELE INFORMATICE GEOGRAFICE, Bucureşti
U.S. Federal Aviation Administration (2007a). Frequently asked questions. Retrieved
September 11, 2008, from
http://www.faa.gov/about/office_org/headquarters_offices/ato/service_units/techops/navserv
ices/gnss/faq/gps/
U.S. Federal Aviation Administration (2007b). Global Positioning System: How it works.
Retrieved September 11, 2008, from
http://www.faa.gov/about/office_org/headquarters_offices/ato/service_units/techops/navserv
ices/gnss/gps/howitworks/
U.S. Federal Aviation Administration. (2007c). Wide Area Augmentation System. Retrieved
Feburary 10, 2008, from
http://www.faa.gov/about/office_org/headquarters_offices/ato/service_units/techops/navserv
ices/gnss/gps/howitworks/
Wormley, S. (2006). GPS errors and estimating your receiver's accuracy. Retrieved
September 11, 2008, from http://www.edu-observatory.org/gps/gps_accuracy.html
Yeazel, J. (2006). WAAS and its relation to enabled hand-held GPS receivers. Retrieved
September 11, 2008, from http://gpsinformation.net/exe/waas.html

55