Sunteți pe pagina 1din 14

GLANDELE SALIVARE

Glandele salivare (Glandulae oris) sunt glande anexe ale cavit ii orale, în
care se vars produsul de secre ie - saliva. Au rol în men inerea umidit ii
cavit ii orale i în fluidificarea alimentelor. Sunt absente la pe ti, iar dintre
mamifere lipsesc la majoritatea cetaceelor, sunt slab dezvoltate la pinipede, dar
prezente la toate mamiferele domestice.
Glandele salivare sunt alc tuite dintr-un esut ro ietic sau gri-g lbui,
granulos i sunt organizate fie în lobuli salivari solitari, disemina i, care vor forma
glandele salivare mici, fie în lobuli salivari aglomera i, care vor forma glandele
salivare mari.

Glandele salivare aglomerate

Sunt clasificate în: glande seroase pure (glanda parotid ) i glande mixte
(glanda mandibular , glanda sublingual ).
Glanda parotid (Glandulae parotis) la mamiferele domestice este cea mai
voluminoas dintre glandele salivare, fiind o gland de tip seros, care î i vars
produsul de secre ie prin canalul parotidian (Ductus parotideus), denumit în
trecut canalul lui Stenon, care se deschide în vestibulul bucal la nivelul unei
papile parotidiene situat diferit în func ie de specie, în dreptul arcadei premolare
i molare superioare. Glanda este plasat ventral de pavilionul urechii, lateral
vine în contact cu pielea de care este desp r it printr-o fascie parotidian .
Dorsal se muleaz pe baza pavilionului urechii, iar ventral este variabil ca form
i dispozi ie în func ie de specie. Marginea rostral vine în contact cu ramura
mandibulei i cu marginea caudal a mu chiului maseter, iar marginea caudal
este în contact cu aripa atlasului i cu mu chii gâtului.
Vasculariza ia glandei parotide este realizat prin artere care provin din
artera carotid extern sau din artera carotid comun (la ecvine, suine,
leporide), sângele fiind apoi drenat la vena retromandibular , v. temporal
superficial , v. maxilar i v. auricular caudal .
Inerva ia glandei parotid este realizat de nervii care provin din plexul
parotidian extern dar i de nervul auriculo-temporal.
La ecvine, glanda parotid este de culoare roz-g lbuie, fiind mai l it spre cele
dou extremit i, dorsal i ventral i mai îngust în 1/3 mijlocie. Marginea
rostral este mai îngro at , marginea caudal concav . Marginea dorsal se
muleaz pe baza pavilionului urechii, formând un unghi preauricular i un unghi
postauricular, ajungând ventral pân la vena linguo-facial . Fa a medial a
glandei parotide vine în contact cu punga gutural . Canalul parotidian este lung
i voluminos, se exteriorizeaz pe la marginea rostral a glandei, încruci eaz
tendonul mu chiului sternomandibular, trece medial de ramura mandibulei de-a
lungul mu chiului pterigoidian medial, plasându-se subcutanat, iar la nivelul
incizurii vaselor faciale se al tur arterei i venei faciale. Apoi, urc de-a lungul
marginii rostrale a mu chiul maseter spre mu chiul buccinator pe care-l
perforeaz pentru a se deschide în vestibulul bucal la nivelul papilei parotidiene,
situat în dreptul ultimului premolar superior.
La bovine, glanda parotid este relativ mai pu in dezvoltat i are o culoare
brun-ro ietic . Este alungit dorso-ventral, având extremitatea dorsal mai mare
decât cea ventral i care se muleaz pe marginea caudal a mu chiului
maseter i pe unghiul mandibulei. Canalul parotidian trece de-a lungul marginii
ventrale a ramurei mandibulei, se plaseaz în incizura vaselor faciale i se
deschide apoi în vestibulul bucal în dreptul celui de al doilea molar superior.
La ovine i caprine, glanda parotid este mai dezvoltat în compara ie cu
cea de la bovine. Extremitatea dorsal a glandei parotide formeaz un unghi
retro-auricular, care acoper vena auricular caudal . Canalul parotidian are un
traiect mai scurt i este plasat la suprafa a mu chiului maseter, deschizându-se
apoi în vestibulul bucal în dreptul primului molar superior.
La suine, glanda parotid este cea mai dezvoltat în seria mamiferelor
domestice, are culoare gri-rozie sau g lbuie, cu extremitatea dorsal îngust i
rotunjit , iar extremitatea ventral foarte l rgit , glanda parotid având un aspect
triunghiular. Marginea ventral a glandei parotide ajunge rostral pân la incizura
vaselor faciale, iar caudal pân aproape de intrarea pieptului. Canalul parotidian
are un traiect medio-ventral de-a lungul mandibulei i se deschide la nivelul unei
papile parotidiene situat în dreptul ultimului premolar superior.
La carnivore, glanda parotid este redus , de culoare brun-ro ietic i
plasat la baza urechii, având aspectul literei "V". Canalul parotidian se
desprinde din marginea rostral a glandei, aproape de unghiul ventral i se
plaseaz la suprafa a mu chiului maseter pentru a se deschide în vestibulul
bucal la nivelul papilei parotidiene, situat în dreptul m selei carnasiere
superioare. Pe traiect, canalul parotidian poate fi înso it de glande parotide
accesorii mici.
La leporide, glanda parotid este l it i de culoare alb-g lbuie, având
marginea dorsal l it i mulat pe baza urechii, acoperind regiunea temporo-
mandibular . Canalul parotidian trece peste mu chiul maseter i se deschide în
dreptul ultimului molar superior.
Glanda mandibular (Glandula mandibularis) denumit în trecut glanda
submaxilar , este o gland mixt , sero-mucoas , plasat medio-caudal de
ramura mandibulei, lateral de regiunea hioidian i faringian . Are aspect diferit
în func ie de specie i prezint o fa lateral situat în raport cu mu chiul
parotido-auricular, cu vena retromandibular i cu mu chiul pterigoidian medial i
o fa medial plasat pe fe ele laterale ale laringelui i faringelui i care vine în
contact cu fa a lateral a mu chiului milohioidian. Canalul glandei mandibulare
(Ductus mandibularis), denumit în trecut canalul lui Wharton, are un traseu
rostral, trece printre mu chii milohioidian, hioglos i stiloglos, pe fa a medial a
glandei sublinguale pentru a se deschide împreun cu canalul glandei
sublinguale monostomatice (la speciile la care exist ) pe plan eul cavit ii orale,
aproape de frâul limbii, la nivelul carunculei sublinguale.
Glandele salivare profunde la cal (dup Barone, 1984)

Glanda sublingual (Glandula sublingualis) este o gland mixt ,


predominant mucoas i plasat în mucoasa recesului sublingual lateral.
Nu este o gland unic ci este alc tuit din mai mul i lobi care ar putea fi
considera i glande distincte. Astfel, lobii caudali vor constitui glanda sublingual
monostomatic (Gl. sublingualis monostomatica), în care canalele excretoare
vor conflua formând un canal unic, satelit al canalului mandibular, canalul
sublingual principal (Ductus sublingualis major), numit în trecut canalul lui
Bartholin. Por iunea rostral formeaz glanda sublingual polistomatic (Gl.
sublingualis polystomatica) care î i dreneaz secre ia în cavitatea oral prin mai
multe canale sublinguale accesorii (Ductus sublingualis minor), denumite în
trecut canalele lui Rivinius.
La ecvine, glanda mandibular este alungit i plasat medial de ramura
mandibulei, cu fa a lateral în contact cu mu chiul pterigoidian medial, cu fa a
medial orientat spre faringe i laringe, iar caudal se întinde pân la tendonul
mu chiului sternomandibular. Canalul mandibular se deschide la nivelul vârfului
carunculei sublinguale.
Glanda sublingual polistomatic se întinde din dreptul primului sau a celui
de-al doilea premolar inferior pân la nivelul simfizei mandibulare. Canalele
sublinguale polistomatice sunt în num r de 15-20, flexuoase i se deschid pe
creasta sublingual printr-un tubercul mic.
La rumeg toare, glanda mandibular este foarte dezvoltat , putând fi
sistematizat în doi lobi, lobul rostral mai mare i lobul caudal mai mic, care vine
în contact cu glanda parotid . Canalul mandibular rezult din dou ramuri ce
provin din lobii rostral i caudal, care vor conflua în dreptul pântecelui rostral al
mu chiului digastric, deschizându-se pe fa a ventral a carunculei sublinguale.
Sunt prezente atât glanda sublingual monostomatic cât i glanda sublingual
polistomatic . Canalul glandei sublinguale monostomatice înso e te canalul
glandei mandibulare pentru a se deschide pe marginea carunculei sublinguale.
Canalele glandelor sublinguale polistomatice se deschid pe plan eul sublingual
de-a lungul crestei sublinguale.
La suine, glanda mandibular este mai redus decât glanda parotid i are
culoare roz. Este format din doi lobi, lobul rostral mai mic i dispus între
mu chiul pterigoidian medial, limfonodurile mandibulare i lobul caudal, rotund
sau oval situat la fa a profund a parotidei. Canalul mandibular se deschide la
nivelul carunculei sublinguale. Glanda sublingual monostomatic este situat
caudal, iar glanda sublingual polistomatic rostral. Canalul glandei
monostomatice acompaniaz canalul glandei mandibulare pentru a se deschide
pe caruncula sublingual . Canalele glandei polistomatice se vars în cavitatea
oral fie direct fie prin intermediul canalului glandei sublinguale monostomatice.
La carnivore, glanda mandibular este voluminoas , aplatizat sau ovoid ,
plasat ventral de glanda parotid i caudal de procesul angular al mandibulei,
putând fi palpat transcutanat în vecin tatea faringelui. Canalul glandei
mandibulare se deschide în comun cu canalul glandei sublinguale
monostomatice la nivelul carunculei sublinguale. Sunt prezente ambele tipuri de
glande sublinguale, cea polistomatic este plasat rostral de cea monostomatic .
Glanda polistomatic este mai pu in dezvoltat i uneori este absent la feline.
Canalele glandelor polistomatice se deschid la nivelul crestelor sublinguale.
La leporide, glanda submandibular este compact i ovoid , plasat
rostral de unghiul mandibulei i de unghiul ventral al parotidei de care nu este
acoperit decât par ial. Canalul glandei mandibulare se deschide pe plan eul
sublingual la nivelul carunculei sublinguale. Glanda sublingual se reduce numai
la por iunea polistomatic , alc tuit din lobi eliptici i care î i vars secre ia prin
canalele accesorii ce se deschid în recesul sublingual la nivelul crestelor
sublinguale.

Glandele salivare difuze

Glandele salivare diseminate sunt sistematizate dup caracterul func ional


în: glande mucoase pure (glande bucale dorsale i labiale), glande mixte (glande
labiale, glande bucale, glande linguale), glande seroase pure (glande bucale
ventrale i glande labiale la ecvine i bovine).
Glandele labiale (Gl. labialis) sunt plasate sub mucoasa buzelor, glandele
palatine (Gll. palatinae) sunt localizate sub mucoasa fe ei orale a palatului
moale, glandele linguale (Gl. linguales) se g sesc pe marginile i în
submucoasa limbii.
Glandele bucale (Gl. bucales) sunt sistematizate în: gl. bucale dorsale, gl.
bucale intermediare i gl. bucale ventrale.
Glandele bucale dorsale (Gll. bucales dorsales) sunt plasate în mucoasa
vestibulului bucal, de la unghiurile orale pân la mu chiul maseter, dispuse de-a
lungul arterei labiale superioare i a por iunii bucale a mu chiului buccinator.
Glandele bucale intermediare (Gll. bucales intermediae) sunt prezente
numai la rumeg toare i se g sesc plasate de-a lungul arterei labiale inferioare.
Glandele bucale ventrale (Gll. bucales ventrales) se extind de la unghiurile
orale spre mu chiul maseter, ventral de artera labial inferioar , iar cele plasate
sub mu chiul maseter formeaz a a numitele glande molare (Gll. molares).
La leporide, glandele salivare ventrale se aglomereaz spre unghiul oral
formând un conglomerat salivar.
La canide i leporide, glandele salivare dorsale vor forma prin aglomerarea
lor glanda zigomatic (Gl. zygomatica), plasat medio-rostral de arcada
zigomatic i care se deschide în vestibulul oral, caudal de papila parotidian în
dreptul primului molar superior prin canalul glandei zigomatice, denumit în trecut
conductul lui Nück.
Glandele salivare la canide (dup Barone, 1984)
Glandele salivare la porc (dup Barone, 1984)
FARINGELE

Faringele (Pharynx) este un conduct musculo-membranos larg, comun


aparatului respirator i aparatului digestiv i care debuteaz la nivelul coanelor i
a istmului gâtlejului pentru a se continua caudal cu esofagul.
Cavitatea faringian (Cavum pharyngis) este delimitat dorsal de un
plafon, ventral de plan eul faringelui i lateral de doi pere i.
Fa a ventral sau plan eul faringelui este format din palatul moale,
r d cina limbii, intrarea laringelui, organe care nu sunt proprii faringelui.
Fa a dorsal sau plafonul faringelui este concav, str b tut median de rafeul
faringian (Raphe pharyngis) i care sprijin baza craniului. La limita dintre
plafonul i pere ii laterali ai faringelui sunt situate trompele auditive (Tuba
auditiva), cunoscute în trecut sub denumirea de trompele lui Eustache.
Fe ele laterale ale faringelui sunt convexe i reprezentate de mu chi.
Extremitatea rostral a faringelui se inser pe baza craniului i în jurul
choanelor, pe fascia buco-faringian i marginea rostral a ramurei mandibulei.
Extremitatea caudal se continu cu esofagul f r o delimitare exterioar
net .
Cavitatea faringian este dispus pe dou etaje: etajul dorsal care
constituie nazofaringele i etajul ventral care formeaz orofaringele.
Nazofaringele sau por iunea nazal a faringelui (Pars nasalis) comunic cu
cavit ile nazale prin intermediul coanelor. La baza craniului se formeaz
fornixul faringian (Fornix pharyngis), care la rumeg toare i suine este divizat
de un sept faringian (Septum pharyngis). Caudo-dorsal în mucoasa fornixului se
g se te tonsila faringian (Tonsilla pharyngea), denumit în trecut amigdala lui
Luschka, excep ie f când rumeg toarele i suinele la care tonsila faringian se
afl plasat pe septul faringian.
Caudal, la nivelul septului faringian, dorsal de esofag se g se te la suine
diverticulul faringian (Diverticulum pharyngeum), iar la ungulate este situat
recesul faringian (Recessus pharyngeus), de forma unei ni e, plasat în unghiul
dorsal al nazofaringelui, considerat vestigiul canalului faringo-hipofizar la
embrion.
Orificiul faringian al tubei auditive (Ostium pharyngeum tubae auditivae)
este protejat de o clapet mucoas , ca un pliu i sus inut de un cartilaj, formând
torul tubar (Torus tubaris). Mucoasa orificiului tubei auditive este înc rcat de
un ansamblu de limfonoduri care vor forma tonsila tubar (Tonsilla tubaria).
Orofaringele sau por iunea oral a faringelui (Pars oralis) este divizat într-
o por iune rostro-ventral , gâtlejul (Fauceus), care comunic cu cavitatea oral
propriu-zis prin orificiul faringian i o por iune caudal numit orofaringele
propriu-zis. În pere ii laterali ai orofaringelui, între arcurile palato-glose i palato-
faringiene se afl o depresiune, mai mult sau mai pu in profund în func ie de
specie, fosa tonsilar (Fossa tonsillaris) care ad poste te o forma iune limfoid
important , tonsila palatin (Tonsilla palatina).
Conforma ia interioar a faringelui la cal (dup Barone, 1984)

Ostiul intrafaringian (Ostium intrapharyngeum) este delimitat de peretele


dorsal al faringelui, de marginea liber a palatului moale i de arcurile palato-
faringiene. Ventro-rostral de epiglot se remarc valecula epiglotic (Vallecula
epiglotica), o depresiune redus , la jonc iunea dintre baza epiglotei i r d cina
limbii, delimitat bilateral de pliul gloso-epiglotic lateral (Plica glossoepiglottica
lateralis), iar median este traversat de pliul gloso-epiglotic median (Plica
glosso-epiglottica mediana). Bilateral, valecula epiglotic se continu cu câte un
reces piriform (Recessus piriformis) care înconjoar coroana laringelui.
Faringele este suspendat de baza craniului prin fascia faringo-bazilar
(Fascia pharyngobasilaris), numit în trecut aponevroza faringian i ac ionat de
6 mu chi constrictori i o pereche de mu chi dilatatori.
Mu chii constrictori sunt: mu chiul palato-faringian, mu chiul pterigo-
faringian, mu chiul stilo-faringian rostral, mu chiul hio-faringian, mu chiul tireo-
faringian i mu chiul crico-faringian.
Mu chiul palato-faringian (M. palatopharyngeus) are originea pe palatul
moale i termina ia pe peretele lateral al faringelui. Este comun faringelui i
palatului moale.
Mu chiul pterigo-faringian (M. pterigopharyngeus) este sub ire, lat i
trapezoidal, având originea pe osul pterigoid i termina ia pe rafeul faringian prin
por iunea sa rostral i pe peretele lateral al faringelui prin por iunea sa ventral .
Mu chiul stilo-faringian rostral (M. stylopharyngeus rostralis), constant la
rumeg toare i inconstant la celelalte specii, are forma unei benzi înguste, cu
originea pe jum tatea distal a stilohioidului, iar termina ia pe rafeul median
Mu chiul hio-faringian (M. hyopharyngeus) are aspectul unei benzi
musculare, cu originea pe ceratohiod i tireohiod, iar termina ia pe rafeul median.
Mu chiul tiro-faringian (M. thyropharyngeus) î i are originea pe linia oblic
de pe lama cartilajului tiroid al laringelui i termina ia pe rafeul faringian.
Mu chiul crico-faringian (M. cricopharyngeus) are originea pe arcul
cartilajului cricoid al laringelui i termina ia pe rafeul faringian.
Mu chiul stilo-faringian caudal (M. stylopharyngeus caudalis) face parte
din categoria mu chilor dilatatori, fiind de forma unui fascicul muscular mic i
aplatizat, cu originea pe jum tatea proximal a stilohioidului i termina ia pe
peretele lateral al faringelui.
Arterele care vascularizeaz faringele provin fie din artera carotid comun ,
fie din artera faringian ascendent care provine din artera tiroidian cranial .
Venele faringiene sunt în general satelite ale arterelor.
Inerva ia faringelui este realizat de un plex faringian format din nervi care
provin din perechile IX i X de nervi cranieni (glosofaringian i vag).

Forma iunile limfatice ale cavit ii orale i faringelui

Tonsilele (Tonsilae) sunt forma iuni limfatice anexe ale mucoasei


faringiene, cu o activitate limfopetic i antimicrobian cunoscut . Se cunosc i
sub denumirea de amigdale i formeaz la nivelul faringelui arcul tonsilar
faringian.
Structural, tonsilele sunt alc tuite din aglomer ri de limfocite dispuse printre
macrofage, circumscrise i delimitate de o capsul conjunctiv .
Sec iune sagital a capului la câine (dup Barone, 1984)

Tonsila lingual (Tonsilla lingualis) în general impar , este plasat pe


r d cina limbii, fiind format din foliculi tonsilari la ecvine, bovine, suine.
Tonsila palatin (Tonsilla palatina) este situat în fosa tonsilar , delimitat
de arcul palato-glos i arcul palato-faringian. Lipse te la suine, în schimb la
carnivore este bine eviden iat .
Tonsila v lului palatin (Tonsilla veli palatini) este plasat în mucoasa oral
a palatului moale. Bine eviden iat la suine i ecvine, rudimentar la celelalte
specii.
Tonsila faringian (Tonsilla pharyngea) este prezent în mucoasa
fornixului faringian la ecvine i carnivore, iar la bovine i suine în mucoasa
septului faringian.
Tonsila tubar (Tonsilla tubaria) este plasat în jurul ostiului faringian al
trompei auditive. Lipse te doar la carnivore.
Tonsila paraepiglotic (Tonsilla paraepiglottica) este întâlnit la ovine,
caprine, suine i feline, fiind situat în mucoasa de la baza epiglotei.

ESOFAGUL

Esofagul (Oesophagus) este un conduct musculo-membranos, de lungime


i calibru variabil în func ie de specie i care face leg tura între faringe i stomac,
în care se deschide la nivelul cardiei. Reprezint por iunea ini ial a canalului
alimentar, având rol în transportul alimentelor la stomac i în regurgitare.
Esofagul are originea dorsal de laringe, continuându-se apoi ventro-caudal,
fiind plasat dorsal de trahee în regiunea cranial a gâtului, pentru a se devia la
stânga traheei în regiunea caudal a gâtului. Str bate împreun cu traheea
apertura cranial a toracelui i p trunde în cavitatea toracic , prin mediastinul
cranial, unde se plaseaz din nou dorsal de trahee, trece dorsal peste baza
cordului, traverseaz mediastinul mijlociu i mediastinul caudal pentru a se plasa
la stânga aortei pe care o înso e te pân la diafragm , pe care o traverseaz pe
la nivelul ostiului esofagian al diafragmei i ajunge în cavitatea abdominal unde
dup un traiect foarte scurt se deschide în stomac prin orificiul cardia.
Din punct de vedere topografic, esofagul este divizat în trei p r i inegale:
cervical , toracic i abdominal .
Por iunea cervical (Pars cervicalis) începe dorsal de laringe i se întinde
pân la apertura cranial a toracelui. La extremitatea sa cranial , esofagul este
situat dorsal de trahee i în contact lateral cu mu chiul lungul capului, iar ventral
cu cartilajul cricoid al laringelui. În treimea caudal a gâtului deviaz la stânga de
trahee, venind în contact cu artera carotid comun stâng , cu cordonul
vagosimpatic, cu nervul laringian recurent. În aceast regiune esofagul poate fi
palpat transcutanat.
Por iunea toracic (Pars thoracica) poate subdivizat în patru segmente:
segmentul ini ial care începe la nivelul aperturii craniale a toracelui, venind lateral
în contact cu traheea i cu ganglionul cervico-toracic; segmentul secund,
traverseaz mediastinul cranial, este plasat median pe fa a dorsal a traheei i
este înso it la dreapta de canalul toracic; segmentul ter , traverseaz mediastinul
mijlociu, dorsal de baza cordului, este plasat la dreapta arcului aortic i numai la
ecvine, carnivore i leporide este încruci at de vena azigos la dreapta. Ultimul
segment este cel care corespunde mediastinului caudal, plasat pe fa a medial a
pl mânilor i este înso it dorsal i ventral de trunchiurile nervilor vagi i de artera
bronho-esofagian .
Por iunea abdominal (Pars abdominalis) este cea mai scurt . Începe la
nivelul ostiului esofagian al diafragmei, care este situat între pilierii median stâng
i drept, traverseaz amprenta esofagian a ficatului, pentru a se termina în
stomac la nivelul cardiei.
Esofagul este alc tuit din adventice, musculoas , submucoas i mucoas .
Adventicea consolideaz esofagul de organele din jur, fiind mai lax în
por iunea cervical , se dubleaz în por iunea toracic realizând o tunic seroas
incomplet , care devine apoi complet în por iunea abdominal .
Musculoasa esofagului reprezint continuarea musculoasei faringelui, fiind
alc tuit din fibre circulare i longitudinale. În por iunea cervical i în por iunea
toracal la nivelul mediastinului cranial i mijlociu, fibrele musculare sunt striate,
iar în mediastinul caudal i în por iunea abdominal fibrele musculare sunt
netede.
Esofagul este ata at de cartilajul cricoid printr-un tendon crico-esofagian
(Tendo cricoesophageus), scurt i cu originea pe creasta median dorsal a
lamei cartilajului cricoid, iar termina ia pe fa a ventral a esofagului.
Mu chiul esofagian longitudinal dorsal (M. oesophageus logitudinalis
dorsalis) este prezent doar la ecvine i rumeg toare i are originea dorsal de
faringe, pentru a se plasa dorsal de esofag.
Mu chiul esofagian longitudinal ventral (M. oesophageus logitudinalis
ventralis) este redus, având originea pe tendonul crico-esofagian.
Mu chiul esofagian longitudinal lateral (M. oesophageus logitudinalis
lateralis) este cel mai important dintre mu chii esofagului, având originea pe
cricoid i pe tendonul crico-faringian, iar termina ia pe fa a ventral a esofagului.
Mu chiul bronho-esofagian (M. bronchoesophageus) este format din fibre
musculare variabile în func ie de specie ce se desprind din stratul longitudinal i
se termin pe trahee i bronhii.
Mu chiul pleuro-esofagian (M. pleuroesophageus), întâlnit numai la
canide, se desprinde din stratul longitudinal i se termin pe pleura mediastinal .
Submucoasa esofagului este alc tuit din esut conjunctiv abundent
prev zut cu numeroase fibre elastice i con ine glande esofagiene de tip mucos
ce permit glisarea mucoasei pe musculoas , aspect important în degluti ie.
Mucoasa formeaz pliuri longitudinale care dispar în momentul distensiei
organului.
Arterele care vascularizeaz esofagul sunt multiple i provin, pentru
por iunea cervical din artera carotid comun , pentru por iunea toracic din
artera subclavicular i artera bronhoesofagian , iar pentru por iunea
abdominal provin din artera gastric .
Venele esofagului formeaz un plex submucos i un plex superficial, care
vor transporta sângele de la por iunea cervical la venele jugulare sau la afluen ii
venei cave craniale din por iunea toracic a esofagului.
Inerva ia organului se realizeaz prin filete nervoase ce provin din nervul
vag.
La ecvine, esofagul are lungime i calibru diferit în func ie de individ.
Lungimea sa ajunge pân la 150 cm, iar calibrul pân la 3 cm în repaus i 6 cm
în distensie. Pe traiect, lumenul esofagului se îngusteaz la origine i termina ie.
La rumeg toare, esofagul a o lungime de aproximativ 90 cm la bovine i 75
cm la ovine i caprine, calibrul de 5-6 cm în por iunea cervical i mediastinal
cranial , care apoi cre te progresiv pân la 9 cm în por iunea mediastinal
caudal . În mediastinul caudal esofagul vine în contact cu limfonodurile
mediastinale caudale, care în diferite st ri inflamatorii comprim esofagul,
generând obstruc ii ale tranzitului esofagian.
La suine, esofagul este relativ scurt, m soar aproximativ 35-45 cm, în
func ie de individ i ras i un calibru aproape uniform pe toat lungimea sa.
Canidele au esofagul lung i foarte dilatabil, m surând în jur de 30 cm
lungime i 2-3 cm în diametru. În distensie calibrul esofagului se poate tripla.
Esofagul are peretele mai gros în regiunea cervical , se sub iaz în regiunea
toracic i se îngroa din nou în por iunea abdominal .
La feline, esofagul este asem n tor cu cel de la canide, dar mai scurt, pân
la 15 cm, cu un calibru care se va îngusta la nivelul trecerii prin ostiul esofagian
al diafragmei.
La leporide, esofagul este relativ lung în raport cu specia, având lungimea de
12-14 cm i un calibru de 1 cm în segmentul cervical i care se îngusteaz în
segmentul toracal.