Sunteți pe pagina 1din 12

Saminta de viata

La inceput nu era nici o diferenta. Eram ca voi, majoritatea oamenilor,


crescind intr-o familie cu necazurile si fericirea ei. Traiam si ma bucuram de
viata, o priveam cu ochi naivi de copil si ma minunam de ea. Ce frumos era
totul! Si cit de miraculos!

Apoi am vrut sa pastrez totul asa cum era in inima mea, am vrut sa inteleg,
ca sa nu uit niciodata. In nevinovatia mea, dorintele mi se implineau. M-am
pomenit deschizind ochii mari, din ce in ce mai mari, si-am inceput sa invat.
Am deschis o poarta...

Am vazut si cealalta parte a lumii, mizeria ei si intunericul, si-am vrut sa las


totul in urma si sa fug departe. Atat de departe incat sa nu ma mai pot
intoarce niciodata. Atunci am atins eternitatea, si m-am agatat plingind de
"niciodata". M-am pomenit trasa de o forta ciudata pe poarta pe care eu, in
inocenta mea, o deschisesem....

Surprinsa, m-am intors inapoi doar cit sa apuc sa vad poarta inchizindu-se.
Oh, ce durere! Poarta nu mai putea fi deschisa. Nu mai exista drumul înapoi.
O alta dorinta mi se implinise, "niciodata" ramasese acolo, langa mine, si ma
oprea sa ma intorc. Ma simteam protejata, desi stiam ca lasasem totul in
urma. Nu mai aprtineam acelei lumi! Totul era atit de nou, incit nu-mi
dadusem seama ca imi alesesem drumul.

Am privit in jos, la picioarele mele. Talpile imi paseau pe o linie galbena.


Citisem despre ea cu mult timp in urma, intr-o carte care trata ideea evolutiei
spirituale. Am zambit, si-am privit in stanga mea...

Aveam din nou ochii mari, imi priveam viata, trecutul, prezentul si
viitorul.Tristetea ma parasea, nu mai avea loc langa mine. Acum stiam ca
voi face tot ce voi putea mai bine, ca eram eliberata de vina. Era o vina
cruda, pe care n-o chemasem langa mine. Am zimbit din nou, si-am privit in
dreapta mea...

Oare totul era dual acolo? Priveam moartea in fata, si vedeam ca nu era nici
pe departe asa de urata precum auzisem, nici ca dupa ea ar fi fost sfirsitul.
Oh, mai erau atatea! Lumi diferite de ce stiam, frumoase fiecare in felul ei.
Intelepciunea m-a prins de mina si mi-a aratat frumosul, m-a invatat din nou
sa ma bucur si sa rid. Am vrut sa pasesc acolo, sa caut fericirea si s-o tin in
brate.

Moartea a ris si mi-a promis prietenia. M-a pus sa-mi privesc iar viata si sa
vad prin cite accidente trecusem si urma sa mai trec. Mi-a zis ca as putea sa
o fac, dar ca mai puteam face ceva: sa ajut oamenii, sa mai ajut si pe altii sa
urce langa mine. Ajutorul parea sa vina linga mine din toate partile .

Cu lacrimi in ochi, am inceput sa pasesc din nou pe linia galbena, granita


dintre viata si moarte. Aflasem ce cautasem: rostul vietii mele. Atunci mi-
am adus aminte ca luasem acea hotarare cu mult timp in urma. Urma sa ridic
si pe altii, sa le arat minunea din sufletul meu, din sufletul lor, din
eternitatea careia ii apartineam. Zimbeam din nou, caci imi gasisem locul...

Paseam din nou pe linia galbena, pas linga pas, si-i priveam pe cei carora le-
am semanat. Incercam sa traiesc din nou linga ei. Am vazut din nou mizeria
si nepasarea lor. Imi venea sa urlu, sa strig tare ca sa ma auda toti :
Cum puteti fi atit de inconstienti? De ce va balaciti in mocirla? Deschideti-
va ochii si pasiti in lumina! Vedeti ce am vazut si eu Oricine poate, de ce
intoarceti spatele fericirii, frumosului? Nu mai stiti sa visati frumos?

Mi-am simtit alegerea ca o povara, atit de grea, atit de grea... Voiam oare
imposibilul? Am auzit o voce chemindu-ma. De unde venea? M-am pomenit
singura intr-o camera fara tavan si fara podea, suspendata in neant. In jurul
meu erau porti, majoritatea inchise, cu exceptia uneia, de unde venea vocea.
Era o poarta spre viitor, un viitor indepartat, si-am vazut acolo fericirea. Asa
am aflat ca merita sa lupt, si asta mi-a dat putere.

Acuma stiu ca pot ajunge in acea camera oricind vreau, e destul sa inchid
ochii. Pot alege orice timp vreau, sa deschid poarta si sa privesc dincolo de
ea. E darul pe care-l primisem...
Oare citi pasi voi mai face pe linia galbena? E un dar, si in acelasi timp un
blestem, caci, traind printre voi, am invatat ce inseamna singuratatea. E o
crima sa ai inima doar ca sa suferi...

Nu e o poveste , nu e un basm . E ceva la fel de real ca mine si ca tine .


Am mai vazut oameni ca mine, si i-am vazut pe altii inaltindu-se. Legendele
spun ca linia galbena e pazita de niste fiinte ciudate, strajerii. Aceia nu lasa
sa o atinga cei care nu au alungat distrugerea din sufletele lor. Granita
galbena e un dar, si o capcana in acelasi timp. Caci daca incerci sa atingi
mizeria, strajerii te arunca din nou in mocirla, unde nu poti decat sa te
scufunzi incet... Te pot ajuta, sa-ti intinda o mana, dar tu esti singurul
raspunzator de faptele tale, de drumul pe care ti-l alegi .

Oare ce vei alege, omule ? Mocirla sau lumina ?


Primul pas

Nu a fost prima oara cind mi-am asternut gindurile si sufletul pe hirtie. Insa
a fost prima oara cind am vazut la ce foloseste o asemenea fapta…

Unul din cei mai buni prieteni ai mei avea o perioada dificila, pe care eu n-o
intelegeam. Iubea pe cineva, dar fata l-a amagit si nu-l iubea. Totul se
sfirsise pentru ei. Prietenul meu nu-si mai vedea rostul in lume, nu-si mai
intelegea propria viata si voia sa renunte la ea. Voiam sa-l ajut cumva, dar
uitasem cum sa vindec un alt suflet de om.
Asa ca am dat buzna-n colectia mea de amintiri, am incercat sa gasesc ceva
ce sa fie similar experientei lui si sa-i explic care-a fost solutia mea, dar nu
gaseam o asemenea amintire, oricit ma zbateam. Si cum as fi putut oare?

E cineva pregatit vreodata sa renunte la iubire, la fericirea de a avea pe


cineva in sufletul sau si a se simti implinit si intreg? Poti vreodata sa uiti
iubirea si sa nu privesti cu regret inapoi, sa-ti doresti sa te intorci?
Invatam doar sa supravietuim cu aceste regrete si sa tinjim continuu dupa
ele: caldura unui iubit, a unei iubite, a unui prieten, zilele copilariei cind
simteam din plin afectiunea parintilor si nu aveam atitea griji si ginduri
contradictorii… vremea cind puteam crede in noi fara nici o rezistenta si nu
simteam nevoia sa gasim explicatii nenaturale pentru niste sentimente cit se
poate de naturale si de senine.

Oricit incercam sa privesc in urma, nu gaseam nimic similar. Doar suferinta


si disperarea.
Dar aceste sentimente le-am invatat deja. Nu gaseam cuvinte sa le explic, si
cum am reusit sa trec peste ele… oare am reusit vreodata sa trec de ele?

Intelepciunea mea e-o bucata de Univers instelat pentru cei ce vad in lumea
mea, si-o explozie de nebunie pentru cei ce nu pot intelege si pasi pragul
lumii mele. Intr-un fel sau altul, e bucatica mea, prea personala ca s-o pot
imprumuta si sa ii foloseasca cuiva. Ce era de facut?
Sincer, n-am facut nimic. Am povestit doar experienta mea, de la inima la
inima, si l-am lasat sa inteleaga singur, sa traga singur concluziile potrivite
lui.

Si-a deschis sufletul si a vazut lumina de la capatul tunelului. Cum a reusit?


De ce? Pentru ca eu am putut. Pentru ca se poate. Pentru ca oricine poate.

A fost minunat sa vad schimbarile din el. Superb!

Un boboc care-a inflorit si-a adus in lume frumusete si parfum, dupa o


noapte lunga in care a avut doar speranta ca-l vor atinge primele raze de
Soare ale diminetii.

Si eu am fost boboc cindva...


Sentimente

Am intrat intr-o zi intr-un lacas de cult. Am ajuns la o rascruce, si voiam o


schimbare in viata mea. M-am rugat lui Dumnezeu sa-mi dea ceea ce toti
oamenii din lume isi doresc: fericirea. Mi-am spus ruga si abia dupa aceea
mi-am dat seama cit de naiva ar putea fi. Oare Dumnezeu nu are altceva de
facut decit sa multumeasca toti lenesii din lumea asta?

Dezamagita, am vrut sa plec si sa-mi ling singura ranile, departe de alti


ochii, departe chiar si de Dumnezeu. Atunci mi-a cazut privirea pe o glastra
cu flori, si mi-am primit darul cerut.

Priveam o floare, si-am inteles ca ea traia pentru mine, pentru oricine ar fi


privit-o citeva clipe si apoi avea sa moara. Rostul ei era sa-mi aduca
fumusete si parfum, un strop de bunastare si de bucurie in inima mea.
Privesc in jur si observ o infinitate de vietati care traiesc doar pentru aceasta:
sa aduca un strop de frumuste si de bucurie. Treceam in fiecare zi pe linga
ele si le ignoram. Nu era cinstit nici pentru ele, nici pentru mine. Mi-am
simtit inima plina de bucurie, si-am inteles ce inseamna sa fii fericit. Si m-
am simtit iubita de Dumnezeu, pentru ca mi-a oferit atitea minuni de care sa
ma pot bucura.

Apoi am ajuns sa cunosc suferinta si disperarea. Nu voi insista insa pe


aceasta tema. Sint sentimente deloc placute, si nu e nicidecum o idee buna sa
le retraiesc de fiecare data cind imi aduc aminte. As mai adauga doar o alta
perla inlacrimata la siragul de nemultumiri si mi-as otravi singura si de
bunavoie sufletul. Prefer sa aleg o alta cale de a-mi continua viata.

Iubire si fericire, suferinta si disperare… o multitudine de sentimente la care,


uneori, nu le pot nici macar adauga un nume, stiu doar ca exista in sufletul
meu. Acestea nu sint fapte, nu sint idei sau solutii ale unei probleme. Sint
sentimente care m-au schimbat si mi-au intors mica mea lume linistita pe
dos. Oricit as incerca, nu pot descrie un sentiment.

Aceasta e marea voastra confuzie. Incercati sa explicati sentimentele, sa


gasiti forme si cuvinte pentru dragoste, bucurie, pace interioara, ura,
dezamagire, disperare etc. Vreti sa folositi un cuvint inventat de minti
straine, ca sa desemneze o infinitate de fapte sau obiecte si sa le reduca la
unul singur, mic si lipsit de sens.
Nu credeti? Luati un cuvint la intimplare si repetati-l citeva minute. Mai are
vreun sens?

Aici e eroarea: sentimentul il simti, insa poti explica doar efectele lui, nu
sentimentul in sine. Fiecare om simte in propriul sau mod. Cind etichetezi
ceea ce simti, e ca si cum ai micsora si lipsi de sens o parte din sufletul tau,
din ceea ce esti tu, si oricit de mult ai incerca sa faci asta, niciodata nu va fi
suficient de bine... pentru ca intotdeauna vei simti ca lipseste ceva, acea
bucatica de Univers pe care o negi... tu insuti!

Nu simt nevoia sa imi descopar tot sufletul in fata voastra. Am ridicat doar
putin vălul si astept ziua in care nu va mai fi nevoie sa pastrez secrete in
interiorul meu. Inca n-a sosit timpul sa las sa cada acest văl, pentru ca v-ati
obisnuit sa traiti intre umbre si sa va speriati de lumina. Fara aceasta umbra
de mister, veti fauri singuri umbre peste cuvintele mele, umbre de mizerie la
care nu vreti sau nu stiti inca sa renuntati… sper doar ca, prin puterea
exemplului, sa ridicati si voi putin din vălul de umbre ce va acopera sufletele
si sa descoperiti minunea de-a te simti viu.
A uita

A sosit si timpul cind ceva trebuia facut. Am ticluit un plan cu familia mea,
apoi ne-am imbratisat si mi-am luat ramas bun. Am parasit ceturile albe
insotita de urarile lor de succes si-am pornit la drum. Stiam ca-mi va fi greu,
dar eram impacata de hotarirea luata.

Am strabatut rapid spatiul ce ma despartea de destinatia mea, si pe masura


ce ma apropiam de planeta voastra, am ajuns sa-i admir frumusetea si s-o
indragesc. Am plutit deasupra unui munte cu un peisaj mirific si-as fi vrut sa
ramin acolo, dar trebuia sa plec mai departe. Am ajuns deasupra unui orasel,
apoi am intrat intr-o locuinta micuta si-am vazut o femeie tinara si draguta.
M-am indreptat spre burtica ei si-am intrat inauntru, apoi m-am grabit sa ies
afara, la lumina Soarelui. Apoi, am uitat…

Au trecut ani lungi si-am trait printre voi. Am adunat frici si minciuni si le-
am lipit de sufletul meu, reguli straine de mine si nelinisti neintelese. Am
trecut prin incercari si-am intrat in clubul inimilor frinte. Am descoperit ca
oglinda sufletului meu s-a spart si-am inceput sa ma chinui sa adun iar si iar
bucatelele sparte si sa recompun oglinda, ca pe un puzzle. Speram sa pot
gasi suficiente bucatele astfel incit, la un moment dat, sa pot sa-mi vad
reflexia, sa vad cine sint si lumina din sufletul meu. Am uitat cine eram, am
uitat cum trebuia sa fiu. Am uitat motivul pentru care venisem, am uitat, am
uitat ce am uitat...

Intr-o zi, cineva mi-a spus: unii oameni se imbraca in minciuni, si asta le
face rau, ii imbolnaveste. Privea la mine, ar fi trebuit sa inteleg ca se referea
si la mine, dar, in aroganta mea, am negat.

E imposibil sa fie vorba de mine! Eu caut adevarul, si incerc sa nu mint. Nu


ma imbrac in minciuni! Intotdeauna, pe baza informatiilor pe care le am, ma
gindesc bine si incerc sa iau cea mai buna decizie. Astfel, inlatur regretele
inutile si evit minciunile. Sint sincera cu mine si refuz minciuna.

Simteam ca acele vorbe erau pentru mine, dar nu aveau sens... Apoi, am
inteles. Imi creasem singura o inchisoare si m-am incatusat singura in lanturi
groase, pe care uitam sa le vad. Da, invatasem sa traiesc ca voi, intre ziduri
de „eu nu...” sau „eu sint...” sau „eu pot...” sau „eu nu pot...”. M-am inlantuit
in minciuni de „trebuie...” sau „doar atit se poate” ... si-am uitat sa fiu libera,
am uitat sa gindesc si sa traiesc cu adevarat. M-am ingropat in idei
preconcepute si ma miram de ce nu ma simteam multumita, de ce simteam
nevoia de „altceva”. Apoi, ca un tavan greu de beton, am adaugat un „toti
oamenii vor imposibilul” si m-am complacut in lene si neputinta. Am uitat
ce voiam, am uitat, am uitat...

Am vazut poze vechi ale mamei, apoi mi-a povestit de locuinta micuta de la
celalalt capat al oraselului unde traia cind m-am nascut eu. Am vazut muntii
care mi-au ramas dragi, si frinturi de amintiri s-a intors la mine, sa mai
completez putin din puzzle.

In virf de munte, am invatat sa ma bucur iar de verdeata ierbii si de parfumul


florilor, de aerul tare si curat, si de furtuna care intuneca complet cerul in
amiaza, cind norii pling si explozii de lumina brazdeaza vazduhul. Atunci
ating cerul si sint din nou in zorii Creatiei...
Scoala Strajerilor

M-am pomenit la un moment dat la Scoala Strajerilor. Nu eram singura, mai


erau si altii veniti acolo ca sa invete. Stateam in banca mea si incercam sa
inteleg lectia care ni se preda. Mi-era destul de greu sa ma concentrez,
deoarece faceam comparatii cu experientele trecute, cu nemuultumirile si
problemele anterioare si ma pierdeam in sirul gindurilor.

- V-am adus aici ca sa invatati legile de baza ale Universului vostru. Sint
sapte reguli fara de care Universul vostru nu ar putea sa existe, nu doar trei,
cum credeai tu.

Mi s-a parut o acuzatie nedreapta. Eu nu ma gindisem deloc la aceste legi, cu


atit mai putin sa le numar. Abia mai tirziu, cind am plecat de la scoala lor,
mi-am continuat viata si am incercat sa-mi amintesc cele sapte legi, nu
reuseam decit sa-mi amintesc trei dintre ele. Mi-am dat seama ca primisem o
profetie care trebuia cumva sa ajunga in trecut, sa trec peste ea. Am vrut sa-
mi aduc aminte, sa le stiu pe toate cele sapte legi si… am primit un cadou de
la un prieten, un film, care m-a facut sa-mi aduc aminte inca una din cele
sapte legi. Se mai umpluse un gol. Acum stiu ca, in timp, voi reusi sa-mi
amintesc si celelalte trei, si astept cu drag momentul cind voi avea colectia
completa.

- Prima lege este Legea Luminii: Universul vostru este sub influenta
Luminii, sub toate formele ei, exterioare sau interioare. Formele de viata se
dezvolta pe planetele voastre datorita energiei solare, bunastarea tuturor
oamenilor se bazeaza pe progresul provocat de lumina mintii, relatiile dintre
voi va multumesc cind folositi lumina spiritului. Desigur, exista forme de
coruptie, simbioze sau parazitism, manifestari ale intunericului. Dar, exact
ca in propriile voastre organisme, mai devreme sau mai tirziu, ceea ce este
considerat nociv este izolat si anihilat. Astfel va vindecati de boli, sau
dizolvati imperii. Trebuie sa invatati aceasta lege, e foarte importanta. In
contactul dintre civilizatii, dintre planete, nu veti putea rezista daca insistati
sa fiti distructivi. La fel ca in organism, se vor aduna mai multi si vor
distruge ei microbul. Dar daca veti invata sa formati o alianta pasnica cu o
alta rasa/specie/civilizatie veti avea doar de cistigat. Pentru ca intr-o alianta
de doi membri se poate alipi un al treilea s.a.m.d. Importanta unei asemenea
alianta este cruciale, ceea ce ne explica a doua lege.

- A doua lege este Legea Armoniei: In interactiunea cu un sistem, energia nu


se conserva, ci este influentata de energia sistemului. Mai explicit, se
disperseaza in sistem si este modificata de membrii componenti ai
sistemului, rezultatul fiind altul decit in interactiunea cu un singur membru.
De aceea simtiti nevoia sa traiti in comunitati, iar prietenia este o simpla
consecinta a acestei legi. Intr-un sistem, va asigurati progresul, comfortul,
siguranta, sanatatea etc. Organele din interiorul vostru au diferite functii, dar
supravietuiesc doar ca parte dintr-un sistem mai complex, corpul vostru.
Planetele exista ca parte integranta a sistemului solar/planetar s.a.m.d.
Tulburarile sociale si comportamentale pe care le experimentati sint datorate
faptului ca o parte dintre voi nu s-au armonizat cu sistemul existent, nu si-au
gasit locul si nu se pot simti impliniti. Ar trebui sa invatati ca fiecare parte
dintr-un sistem are un rol important, fara de care sistemul colapseaza, ca
fiecare om are o importanta si un loc special in societate, si sa respectati
asta. Un artist nu valoreaza nimic fara oamenii care-i admira operele, un
politician nu face nimic fara sustinatori, nu ati putea merge pe strada daca
maturatorii de strada nu-si fac meseria, ati muri de foame fara agricultori etc.
Trebuie sa concepeti si sa folositi un sistem de metode prin care fiecare om
sa-si poata gasi locul in societate, in sistemul vostru, modalitati prin care
fiecare sa va puteti gasi armonia.

- A treia lege este….

Din pacate, nu mi-o amintesc inca.

- A patra lege este Legea Atractiei: tot ce exista in acest Univers atrage spre
sine ceea ce ii seamana. Ceea ce voi numiti legea gravitatiei este doar o
consecinta a acestei legi. Stelele atrag interiorul planetar, planetele atrag tot
ce contine minerale etc. Voi va bucurati de inteligenta, ar trebui sa intelegeti
ca atrageti spre voi ceea ce ginditi, ceea ce chemati spre voi, in modul in
care-l chemati. Nu degeaba spuneti: ai grija ce-ti doresti, pentru ca s-ar putea
sa primesti. Dar ca sa folositi aceasta lege, aveti nevoie sa va deschideti spre
Lumina, si sa va creati propriul Univers, asa cum vi-l doriti. Puteti avea
orice doriti, atita vreme cit aveti vointa puternica si perseverenta.
Imposibilul nu exista, doar limitele pe care singuri vi le autoimpuneti.
Restul, e doar o chestiune de antrenament.

A cincea si a sasea lege nu mi le amintesc.

- A saptea lege este Legea Iubirii: singurul lucru de care ai neaparat nevoie
este iubirea. Aveti nevoie de iubire ca sa cresteti si sa va dezvoltati, sa
evoluati. Asa sinteti construiti, fiind parte a luminii si creatie de lumina, cu
un simbure de lumina interioara in voi. Daca dintr-un motiv sau altul nu mai
aveti parte de iubire, ramineti confuzi si goi, veti incerca sa va regasiti, sa
umpleti golul pe care doar iubirea il poate umple. Fara iubire, alergati prin
viata condusi de demonul lacomiei. Iar rezultatele le cunoasteti deja, sint
multe si variate, de la razboaie si terorism, la gelozia pe vecinul care are
“altceva”. Prindeti curaj si invatati sa iubiti, sa sperati, sa prindeti aripi in
suflet si sa zburati. Doar asa puteti gasi fericirea.

Concluzie

Concluzii? Nu exista nici o concluzie! Inca nu am murit, ca sa existe o


concluzie.

Pina cind acea zi va veni, sint in continua schimbare, aidoma unui nor; cresc,
imi schimb interiorul, pling, plutesc sau ofer explozii de lumina…

Azi e prima zi din restul vietii mele. Am o viata intreaga inainte… plec
acum, sa ma bucur de aceasta minune la care-i spunem viata. Vino cu mine!