Conventia De La Akkerman (Cetatea Alba)

Rusia si-a continuat si-n aceasta perioada politica balcanica

de presiune asupra Portii otomane si de sprijinire a
miscarilor de eliberare nationala, prin care isi masca
adevaratele intentii, fapt care ii ingaduia un amestec direct
in afacerile din zona. Astfel, Rusia va sustine cauza
grecilor, cat si pe cea a sarbilor sau romanilor.

In Conventia de la Akkerman (1826) ea a impus Turciei

clauze favorabile Principatelor Romane si Serbiei, ceea ce
individualiza problema romaneasca in relatiile politice
europene. Destul de devreme dupa ocupatia militara din
1821-1822, principatele devin iarasi, din aprilie 1828,
teatrul de operatii ruso-otomane, care duc la o noua
administratie militara sub comanda generalului F.P.Pahlen,
si de data aceasta, razboiul ruso-turc a angajat si
detasamente de voluntari romani, dintre care s-au distins
pandurii olteni condusi de polcovnicul Ioan Solomon si
capitanul Gheorghe Magheru (luptele de la Cioroiu,
Bailesti, Calafat, Golenti, Catanele, Izvoarele, Cerneti,
Ciresu etc.).
Convenţia de la Cetatea Albă a fost primul document
oficial care anula principiul domniilor fanariote, instituind
termene de domnie de şapte ani pentru principii aleşi de
Divane şi, totodată, dădea celor două state dreptul de a
efectua , în mod liber, comerţ internaţional (spre deosebire
de tradiţia limitărilor definite de protectoratul otoman,
Istanbulul avea unicul drept de a stabili priorităţi în privinţa
comerţului cu grâu)
Prezenţa militară rusă pe pământul Principatelor a fost
inaugurată în primele zile ale războiului: la sfârşitul lunii
aprilie 1828, armata rusă condusă de Peter Wittgenstein a
atins Dunărea (în mai a pătruns în actuala Bulgarie).
Campania, prelungită în cursul anului următor şi coincizând
cu epidemii devastatoare de ciumă bubonică şi holeră (care,
împreună, au ucis aproxiamtiv 1,6% din populaţia celor
două ţări), a devenit repede o povară pentru economiile
locale: potrivit unor observatori britanici, Valahia a fost
nevoită să se îndatoreze unor creditori europeni cu o sumă
totală de 10 milioane de piaştri, pentru a face faţă cerinţelor
armatei ruse.
Acuzaţii de jaf sistematic au fost făcute de autorul francez
Marc Girardin, care a călătorit în regiune în anii 1830;
Girardin a afirmat că trupele ruse au confiscate practice
toate animalele pentru nevoile lor şi că ofiţerii ruşi au
insultat clasa pollitică afirmând în mod public că în cazul în
care furnizarea de boi s-ar dovedi insuficientă, boierii vor fi
înjugaţi la care în locul acestora; această acuzaţie a fost
reluată de Ion Ghica în amintirile sale.
El a amintit şi despre insatisfacţia crescândă faţă de noua
stăpânire şi că ţăranii erau în mod special supăraţi din cauza
manevrelor continue de pe teritoriul Principatelor.
Per total, rusofilia din cele două Principate pare să fi suferit
o lovitură majoră.
În ciuda confiscărilor, statisticile vremii arată că ritmul de
creştere a şeptelului a rămas constant (o creştere de 50%
pare să fi avut loc între anii 1831 şi 1837).

Bibliografie
+Dan Berindei, "Precursorii României moderne", in
Magazin Istoric, August 2001
+Neagu Djuvara, Între Orient şi Occident. Ţările române la
începutul epocii moderne, Humanitas, Bucharest, 1995
+Stevan K. Pavlowitch, Istoria Balcanilor, Polirom, Iaşi,
2002 (translation of the English-language edition A History
of The Balkans 1804-1945, Addison Wesley Longman
Ltd., 1999)