4.

CINEMATICA FLUIDELOR

Acest capitol se ocupă cu studiul mişcării fluidelor din punct de vedere cinematic, adică fără luarea în
considerare a sistemului de forţe care determină mişcarea.

4.1. Noţiuni fundamentale de cinematica fluidelor

4.1.1. Parametrii cinematici ai mişcării unui fluid
Mişcarea unui fluid este cunoscută din punct de vedere cinematic atunci când se cunoaşte legea de variaţie a unuia
  
dintre cei trei parametri cinematici: vectorul de poziţie r , viteza v şi acceleraţia a , care sunt legaţi între ei prin relaţiile
 
 dr  dv
v= , a= . (4.1)
dt dt
Pentru stabilirea legilor de variaţie în spaţiu şi timp a parametrilor cinematici se folosesc două metode.
Metoda LAGRANGE constă din studierea mişcării pentru găsirea legii de variaţie a vectorului de poziţie în raport cu
coordonatele x0, y0, z0 ale poziţiei iniţiale a particulei de fluid, numite variabilele LAGRANGE:
 
r = f1 ( x0 , y0 , z0 , t ) , (4.2)
după care se folosesc relaţiile (4.1) pentru aflarea legilor de variaţie a vitezei şi acceleraţiei.
În cazul metodei EULER, utilizate în mod curent, se stabileşte mai întâi legea de variaţie a vitezei particulei de
fluid în timp şi spaţiu:
 
v = f 2 ( x, y , z , t ) . (4.3)

Proiecţiile vitezei v pe cele trei axe carteziene, notate cu vx, vy, vz, se numesc variabilele EULER şi se folosesc la
determinarea vectorului de poziţie şi acceleraţiei astfel
   
r =i ∫v x dt +j ∫v y dt +k ∫v z dt , (4.4)
  ∂v x ∂v x ∂v x ∂v x   ∂v y ∂v y ∂v y ∂v y 
a =i   + j
 ∂t + ∂x v x + ∂y v y + ∂z v z  
 ∂t + ∂x v x + ∂y v y + ∂z v z  +
   
 ∂v ∂v z ∂v z ∂v z 
+k
 ∂t + ∂x v x + ∂y v y + ∂z v z 
z
. (4.5)
 
4.1.2. Câmp de viteze
Mulţimea vectorilor viteză asociaţi particulelor unui fluid se numeşte câmp de viteză. Variaţia în timp a
câmpului de viteză este exprimată de relaţia (4.3). Mişcarea unui fluid este staţionară sau nestaţionară după cum
câmpul vitezelor este invariabil sau variabil în timp.

4.1.3. Linie de curent

Locul geometric al punctelor la care vectorii viteză ai particulelor de fluid sunt tangenţi se numeşte linie de curent.
 
Dacă se notează cu ds un element vectorial de linie de curent şi cu v viteza fluidului în originea elementului

ds , din definiţia liniei de curent rezultă ecuaţia vectorială a acesteia:
 
v ×ds =0 . (4.6)
Ştiind că  
     
v =i v x + j v y +k v z , ds =i dx + j dy +k dz , (4.7)
iar produsul vectorial are expresia
  
i j k

 
v ×ds = v x vy

( 
) (
v z =i v y dz −v z dy + j (v z dx −v x dz ) +k v x dy −v y dx , )
dx dy dz
ecuaţia vectorială (4.6) este echivalentă cu relaţiile
dx dy dz
= = , (4.8)
vx vy vz
numite ecuaţiile scalare ale liniei de curent.

4.1.4. Tub de curent

Mulţimea liniilor de curent care trec printr-o linie curbă închisă formează o suprafaţă tubulară care mărgineşte un
domeniu tubular numit tub de curent. Suprafaţa tubului de curent are caracter de instantaneitate (se modifică în timp) şi
36 Capitolul 4. Cinematica fluidelor

se comportă ca o suprafaţă impermeabilă (nu este traversată de fluid).

4.1.5. Fluxul vitezei


Fluxul vitezei v relativ la suprafaţa S cu aria A se numeşte debit volumic de fluid şi are, prin definiţie, expresia
 
∫
A
∫
Q = v ⋅n dA = vn dA ,
A
(4.9)
 
unde n este versorul normalei la elementul de suprafaţă cu aria dA, iar vn este proiecţia vitezei pe normala n . Prin
multiplicarea debitului volumic cu densitatea ρ sau cu greutatea specifică γ se obţin debitul masic, respectiv debitul
gravific:
M = ρ Q , G = γ Q = ρ gQ . (4.10)
Raportul dintre debitul volumic şi aria suprafeţei asociate acestui debit se numeşte viteză medie:
vm = Q/A . (4.11)

4.1.6. Rotorul vitezei

Prin definiţie, rotorul vitezei unei particule de fluid are expresia
  
i j k
 ∂ ∂ ∂  ∂v z ∂v y   ∂v x ∂v z   ∂v y ∂v x 
rot v = =i 
 ∂y − ∂z  + j  ∂z − ∂x  + k 
 ∂x − ∂y 
 . (4.12)
∂x ∂y ∂z      
vx vy vz

Dacă rot v ≠ 0, particula de fluid are o mişcare de rotaţie în jurul unui punct propriu.

Mişcarea fluidului la care rot v ≠ 0 în orice punct se numeşte mişcare rotaţională. Mişcarea caracterizată prin

rot v = 0 pentru orice particulă din domeniul ocupat de fluid poartă numele de mişcare potenţială sau irotaţională,

iar când în domeniul fluidului există un număr finit de particule pentru care rot v ≠ 0, mişcarea fluidului respectiv se

numeşte mişcare potenţială cu vârtejuri. Vectorul vârtej, notat ω, reprezintă jumătate din rotorul vitezei fluidului
 1 
ω = rot v . (4.13)
2
Condiţia necesară pentru ca mişcarea fluidului să fie potenţială

rot v =0 , (4.14)
este îndeplinită dacă există o funcţie ϕ (x, y, z, t), numită potenţial de viteză, al cărui gradient să fie egal cu viteza
fluidului. adică

v =∇ ϕ. (4.15)

4.1.7. Linia de vârtej


Locul geometric al punctelor la care vectorul vârtej ωeste tangent se numeşte linie de vârtej şi are ecuaţia vectorială
 
rot v ×ds =0 . (4.16)
Folosind a doua egalitate (4.7) şi relaţia (4.12), se poate scrie expresia

  
i j k
  ∂v z ∂v y ∂v x ∂v z ∂v y ∂v x  ∂v ∂v   ∂v y ∂v x  
rot v ×ds = − − − = i  x − z  dz − 
 ∂x − ∂y  dy  +
∂y ∂z ∂z ∂x ∂x ∂y  ∂z
 ∂x    
dx dy dz (4.17)

 ∂v y ∂v x   ∂v ∂v    ∂v ∂v   ∂v ∂v  
+ j  −  dx –  z − y  dz  + k  z − y  dy − x − z  dx  .
 ∂x ∂y     

  ∂y ∂z     ∂y
 ∂z   ∂z ∂x   
care arată că ecuaţia (4.16) este echivalentă cu formulele
dx dy dz
= = ,
∂v z ∂v y ∂v x ∂v z
−
∂v y∂v (4.18)
− − x
∂y ∂z ∂z ∂x ∂x ∂y
numite ecuaţiile scalare ale liniei de vârtej.

4.1.8. Tub de vârtej

Mulţimea liniilor de vârtej care trec printr-o linie curbă închisă formează o suprafaţă tubulară care mărgineşte un
domeniu tubular numit tub de vârtej.

4.1.9. Circulaţie
Hidraulica generală 37


Integrala pe o linie curbă închisă a produsului scalar dintre viteza v şi elementul vectorial de linie de curent

ds se numeşte circulaţie şi se exprimă astfel
 
∫
Γ= v ⋅ds .
C
(4.19)
Conform formulei lui STOKES de trecere de la integrala curbilinie la integrala de suprafaţă, se poate scrie relaţia
   
∫
Γ= v ⋅ds = rot v ⋅n dA ,
C
∫
A
(4.20)
care exprimă teorema lui STOKES: circulaţia de-a lungul unei curbe închise C este egală cu dublul fluxului de vârtejuri ce
trece printr-o suprafaţă S de arie A, mărginită de curba C. Din ecuaţiile (4.14) şi (4.20) se constată că, pentru mişcările
potenţiale, Γ = 0, iar potenţialul de viteză ϕ este o funcţie uniformă.
Înlocuind relaţia (4.15) în expresia (4.20) particularizată pentru cazul mişcării potenţiale, circulaţia îmbracă forma

∫
Γ= ∇
C
∫
ϕ⋅ds = dϕ=ϕA 2 −ϕA1 ,
C
(4.21)

unde ϕ A1, ϕ A2 sunt valorile potenţialului de viteză înainte de parcurgerea curbei C, respectiv după parcurgerea acestei curbe.

Conform ecuaţiei (4.21), dacă ϕ A1 = ϕ A2 atunci Γ = 0. În consecinţă, pentru o mişcare potenţială, Γ = 0 de-a
lungul oricărei curbe închise considerate în domeniul mişcării, iar potenţialul de viteză ϕ este o funcţie uniformă. În
cazul mişcărilor potenţiale cu vârtejuri, Γ ≠ 0 dacă şi numai dacă curba C înconjoară o zonă care conţine cel puţin un vârtej.
Legat de noţiunea de circulaţie, se disting domenii simplu conexe şi domenii multiplu conexe. Un domeniu este
simplu conex dacă orice curbă închisă formează suportul unei familii de suprafeţe ipotetice care nu intersectează
frontierele domeniului mişcării. Domeniile care nu posedă această particularitate se numesc domenii multiplu conexe.

4.2. Mişcarea de deformaţie a unei particule de fluid

O particulă de fluid poate avea o mişcare care, în cazul general, este rezultanta unor mişcări de translaţie, rotaţie
şi deformaţie. Dacă particula ar fi nedeformabilă, ea s-ar comporta ca un solid rigid având o mişcare compusă dintr-o
mişcare de translaţie şi una de rotaţie. Considerând o particulă paralelipipedică de fluid în mişcare, raportată la
sistemele de axe fix O1x1y1z1 şi mobil Pxyz (figura 4.1) şi comparând componentele vitezei în punctul P' cu cele ale
particulei nedeformabile din P, se obţin pentru componentele vitezei de deformaţie expresiile
v xd = a l + γ m +βn ,
v yd = b m + αn + γ l ,
v zd = c n +βl + αm ,
(4.22)
unde
∂v ∂v y ∂v
a= x , b= , c= z
∂x ∂y ∂z
(4.23)
sunt coeficienţii de deformaţie liniară,

Figura 4.1. Particulă paralelipipedică de fluid în mişcare, raportată la sistemele de axe fix şi mobil

1  ∂v z ∂v y  1 ∂v x ∂v z  1  ∂v y ∂v x 
α=  −  , β=   −  , γ =  −  (4.24)
2 ∂y ∂z  2  ∂z ∂x  2 ∂x ∂y 
sunt coeficienţii de deformaţie unghiulară, l, m, n reprezintă dimensiunile paralelipipedului, iar vx, vy, vz – proiecţiile
vitezei punctului P pe cele trei axe ale sistemului mobil.
Coeficienţii de deformaţie liniară şi unghiulară sunt folosiţi în cadrul relaţiilor dintre tensiuni şi deformaţii,
utilizate la stabilirea ecuaţiilor NAVIER–STOKES.

4.3. Ecuaţia continuităţii

Ca ramură a mecanicii mediilor continue, hidraulica are la bază presupunerea că particulele de fluid sunt
prezente în orice punct al domeniului ocupat de acesta. Ca urmare, mărimile asociate fluidelor aflate în repaus sau în
mişcare sunt funcţii continue de coordonatele spaţiale.
Relaţia matematică care exprimă principiul conservării masei de fluid aflate în mişcare, luându-se în considerare
atributul de continuitate a mărimilor ce caracterizează fluidul respectiv, este o ecuaţie de bilanţ masic, cunoscută sub
numele de ecuaţia continuităţii. Dacă această ecuaţie este scrisă relativ la un element de volum, se obţine forma
microscopică, prin integrarea căreia pentru un volum finit de fluid se ajunge la ecuaţia macroscopică a continuităţii.
Ecuaţia de bilanţ masic relativă la un volum de control microscopic sau macroscopic are forma generală
masa intrată – masa ieşită + masa datorată surselor = masa acumulată (4.25)
4.3.1. Ecuaţia microscopică a continuităţii
38 Capitolul 4. Cinematica fluidelor

Considerând, ca domeniu de control, un paralelipiped de dimensiuni infinitezimale (figura 4.2) şi notând

densitatea fluidului şi componentele vitezei în punctul P cu ρ , vx, vy, vz, ecuaţia (4.25) ia, în absenţa surselor, forma

(ρv x dy dz + ρv y dx dz + ρv z dx dy ) dt − ρv x + ∂∂x (ρv x )dx dy dz + ρv y + ∂∂y (ρv y )dy dx dz +
   

+ ρv z +
∂
( ρv z )dz dx dy  
dt = ρ +
∂ρ 
dt dx dy dz − ρ dx dy dz ,
 ∂z    ∂t 
care, după reducerea termenilor asemenea, împărţirea prin
dx dy dz dt şi gruparea termenilor într-un singur membru, devine
∂
∂x ∂y
(∂z
)
(ρv x ) + ∂ ρv y + ∂ (ρv z ) + ∂ρ = 0
∂t
(4.26)

şi reprezintă ecuaţia microscopică a continuităţii exprimată în

coordonate carteziene.
Dacă mişcarea fluidului prezintă simetrie faţă de un ax sau
faţă de un punct, este avantajos să se folosească ecuaţia continuităţii
Figura 4.2. Domeniu paralelipipedic elementar de control
scrisă în coordonate cilindrice
1 ∂
( r ρvr ) + 1 ∂ (ρvθ ) + ∂ (ρv z ) + ∂ρ = 0 ,
r ∂r r ∂θ ∂z ∂t
(4.27)
respectiv în coordonate sferice

r
1 ∂ 2
2
∂r
(
r ρvr +
r
1
sin
)ϕ
∂
∂ϕ
ρvϕ sin ϕ +
r
(
1
sin ϕ
∂
∂θ
)
( ρvθ ) + ∂ρ = 0 .
∂t
(4.28)

Folosind relaţia (3.15), ecuaţia (4.26) mai poate fi scrisă sub forma
 ∂ρ
∇(ρv ) + =0 . (4.29)
∂t
Ecuaţiile (4.26…4.29) îmbracă forme simplificate în cazul
fluidelor incompresibile (pentru care ρ = constant), mişcărilor staţionare
(când ∂ρ ∂t = 0), precum şi dacă una sau mai multe componente ale
vitezei sunt constante sau nule.
Ecuaţia continuităţii pentru un tub de curent ţine scama de
caracterul de instantaneitate al tubului de curent, caracter care este
reflectat prin variaţia în timp a ariei secţiunii transversale a tubului.
Aplicând ecuaţia (4.25) domeniului tubular lipsit de surse din figura 4.3 şi Figura 4.3. Tub de curent de lungime infinitezimală
admiţând că tubul de curent are aria A = (A1 + A2)/2, se obţine egalitatea
∂

ρQ dt − ρQ + ( ρQ )ds dt = ρ A + ∂ ( ρ A)dt ds −ρ A ds ,
 ∂s   ∂t 
sau, după reducerea termenilor asemenea şi împărţire prin ds dt,
∂
( ρQ ) + ∂ (ρ A) = 0 , (4.30)
∂s ∂t
care este ecuaţia microscopică a continuităţii pentru un tub de curent. Şi relaţia (4.30) ia forme mai simple dacă fluidul
este incompresibil, mişcarea este staţionară sau o parte din componentele vitezei sunt nule.

4.3.2. Ecuaţia macroscopică a continuităţii

Prin integrarea ecuaţiei microscopice a continuităţii pe volumul finit V (figura 4.4) se obţine forma macroscopică
dm
= M1 − M 2 , (4.31)
dt
unde m este masa totală a fluidului din volumul V la timpul t, iar M1, M2 sunt debitele
masice de fluid care intră în, respectiv care iese din volumul V prin frontiera care
mărgineşte acest domeniu.
În cazul mişcării unidimensionale, ecuaţia (4.31) devine
dm
= ρ1 v1 A1 −ρ2 v2 A2 , (4.32) Figura 4.4. Volum finit de fluid
dt
unde v este viteza medie pe suprafaţă de arie A, iar indicii 1, 2 se referă la suprafaţa de intrare în domeniul V, respectiv
de ieşire din acesta.
Hidraulica generală 39

Dacă mişcarea unidimensională este staţionară, dm/dt = 0, iar relaţia (4.32) se reduce la forma
ρ1 v1 A1 = ρ2 v2 A2 , (4.33)
care poate fi obţinută şi prin integrarea ecuaţiei (4.30) între secţiunile de A1 şi A2 ale tubului de curent.
Pentru fluidele incompresibile ρ = constant, deci ecuaţia (4.33) devine
Q = v1 A1 = v2 A2 , (4.34)
exprimând faptul că debitul volumic de fluid incompresibil aflat în mişcare unidimensională staţionară este constant.
Ecuaţiile (4.32)…(4.34) sunt folosite, în special, în cazul mişcării fluidelor în conducte.