Sunteți pe pagina 1din 19

Cultura si civilizatia Chinei antice.

Valoarea si amplitudinea creatiilor culturii si civilizatiei chineze impresioneaza


prin grandoarea si vechimea lor de aproape patru milenii, in spatiul geografic
imens de-a lungul marilor fluvii din Extremul Orient: Huang-Ho, Yangtze si
Zhuziang, unde prin fertilizarea tehnologica (irigatii, asanari, etc.) a acestor
bazine fluviale s-a constituit una din primele civilizatii ale antichitatii, alaturi
de cea egipteana, sumeriana-mesopotamiana si indiana. V tea cadrului
geografic ofera o mare varietate de conditii naturale si climatice specifice
zonelor muntoase, stepelor, deserturilor, campiilor fertile sau mlastinoase si
de jungla, care au contribuit la configurarea a doua centre economice legate
in nord de bazinul Fluviului Galben si in partea centrala si de sud de bazinele
fluviilor Albastru si al Perlelor.

In urma cu cca. 3-4 mii de ani i.Hr. in bazinele fluviilor din spatiul civilizatiei
chineze, oamenii s-au indeletnicit cu agricultura, vanatoarea si pescuitul,
precum si in activitati mestesugaresti de producere a ceramicii policrome si a
prelucrarii metalelor.

Dovezile arheologice evidentiaza ca in nordul Chinei, cu clima uscata si rece,


se intinde o imensa campie aluvionara foarte fertila in conditii de irigare unde
se asigura bogate culturi de mei si grau. In schimb, zona sudica a Chinei are o
clima subtropicala umeda si calda, insa cu relief accidentat, acoperit cu
paduri si regiuni mlastinoase, aici s-au cultivat, din cele mai vechi timpuri,
orezul, ceaiul si dudul pentru cresterea viermilor de matase.

Chinezii din punct de vedere etnic apartin familiei turano-mongolice,


penetrand din N-V Chinei peste populatia bastinasa de neam tartaric (Miao)
impinsa treptat, treptat spre S-V, a caror urmasi traiesc in grupuri mici intr-o
regiune muntoasa. In legatura cu directiile de raspandire si sedentarizare a
acestor populatii in China antica sunt emise diverse ipoteze. Cert ramane un
fapt de necontestat de nimeni ca prin calitatile lor umane (harnicie,
cumpatare, inventivitate, inteligenta si ospitalitate), chinezii au realizat de
timpuriu un inalt nivel de cultura si civilizatie pe acest imens teritoriu .

Capacitatea culturii si civilizatiei chineze de asimilare si integrare lenta a


culturii altor populatii (autohtone sau intrate in spatiul chinez) se explica prin
unitatea si omogenitatea ei realizata, fara indoiala, si prin caracterul
unificator al scrierii chineze. Cele 214 semne ideografice nu traduc fenomene
exprimate prin litere, aceste semne sugereaza imagini concrete, ceea ce a
facut ca ideogramele scrierii chineze sa fie adoptate si de alte popoare
asiatice care nu vorbesc limba chineza. Daca in jurul anului 1700 scrierea
chineza continea 40.000 ideograme, in dictionarul modern sunt peste
8.000, din care cca. 3.000 sunt utilizate curent in mass-media.

De-a lungul secolelor limba scrisa, artificiala si culta s-a impus ca un factor de
stabilitate istorica si culturala, iar din 1919 a fost adoptata si in scris ca limba
vorbita de marea majoritate a populatiei chineze. Ca limba monosilabica,
chineza are o gramatica simpla, fara flexiunile caracteristice altor limbi
vorbite pe glob. Cuvintele chineze sunt formate din doua sau mai multe
morfeme monosilabice care exprima sens logic conversatiei. De pilda, limba
literara chineza opereaza cu cca. 400 de monosilabe, in timp ce unele
dialecte ajung la cca. 5.000, iar cuantumul semantic al limbii chineze
depaseste 30.000 de semne semantice, care in final trebuie sa fie acoperite
de cele 400 monosilabe sonore. In prezent scrierea chineza este singura
scriere ideografica din lume folosita de peste 4.000 de ani de cca. un sfert din
populatia globului. Aceasta scriere, asa cum subliniaza O. Dramba, s-a
dovedit apta de a exprima cele mai subtile nuante ale gandirii si
sentimentului, de a crea opere filosofice de o rara originalitate si profunzime,
precum si una din cele mai rafinate literaturi ale lumii antice si
medievale[1].

Antologia celor mai vechi scrieri literare chineze, transmise pe cale orala, dea lungul multor secole, este grupata in 5 opere semnificative creatiei si
intelepciunii din China antica. Astfel, Cartea Documentelor (Yi-Ying sau YiKing) cuprinde fragmente despre fapte povestite care apartin in special
legendei, cu privire la rege si institutiile monarhiei chineze; Cartea primaverii
si a Toamnei (Shu-Jing sau Su-King), o cronica a evenimentelor istorice
(sec.VIII-I i.H.) realizata de Kong-Fuzi (confucius latinizat); Cartea Schimbarilor
este un manual de divinatie in care semnele sunt interpretate in raport cu
schimbarile din cadrul naturii; Cartea Ritualurilor (Li-Ki sau Li-Ji) cuprinde
texte despre normele de comportare a oamenilor la toate nivelurile sociale;
Cartea cantecelor (Ciun-Cien) este opera cea mai reprezentativa a literaturii
chineze ce contine 311 poezii din cele 3.000 selectate in opera lui Kong-Fuzi.

Civilizatia chineza cuprinde in dezvoltarea sa istorica mai multe perioade


marcate de diversele dinastii care si-au pus amprenta asupra organizarii
politico-statale a Chinei. Istoria chineza isi afla inceputurile sale antice in
traditia legendelor, mai mult sau mai putin fanteziste, despre personaje si
fapte de civilizatie materiala si spirituala realizate in cadrul acestei arii
geografice.

Sapaturile arheologice efectuate dau informatii cu privire la prima epoca din


istoria Chinei legata de dinastia Xia (sec. XXI i.Hr.) cand si-a facut aparitia cea
dintai organizare statala, in valea Fluviului Galben, corespunzatoare
civilizatiei neolitice specifice ceramicii negre si policolore (negru, rosu si alb)
chinezesti. Dupa cinci secole urmeaza perioada dinastiei Shang ce dureaza
pana la 1066 i.H., care la randul sau va fi supusa de triburile Zhon. Format in
N-V Chinei, regatul Shang se structureaza in ultima sa perioada ca un sistem
social in care regele, stapanul absolut al tarii si seful cultului de stat (cultul
stramosilor), impartea pamantul anturajului sau, capeteniilor tribale in
schimbul obligatiei acestora de a furniza trupe in situatii de razboi. Societatea
chineza, sub aspect economic, era preponderent legata de agricultura
(cultura cerealelor), cresterea viermilor de matase, care va juca un rol
important in economia chineza in toate timpurile. Civilizatia tehnica a acestei
epoci este legata de prelucrarea si turnarea bronzului sub diverse forme si
ornamente si de continuarea produselor ceramice.

Pe plan social, prin guvernarea autocratica si legislatia excesiva (taxe, biruri,


etc.), abuzurile si injustitia birocratica vor genera nemultumiri populare care
vor duce la prabusirea statului Shang in fata triburilor Zhan, inferioare ca
nivel de civilizatie.

Regii Zhan vor cauta sa asimileze cultura predecesorilor sai, organizand un


sistem militar de fortificare a oraselor conduse de dictatori militari. Este
perioadele amenajare a cursurilor de apa prin indiguiri, asanarea mlastinilor,
cand se amplifica activitatile mestesugaresti si comerciale in centrele urbane.
Societatea chineza in aceasta epoca se structureaza pe plan social tot mai

rigid, iar pe plan politic regele ramane stapanul suprem si vasal al Cerului
in timp ce monarhia devine ereditara, fiind totusi sustinuta de principii etice
si speculatii filosofice pe baza unui cod de morala practica cu implicatii
umanitare.

Confucius (Kong-Fu-Zi, 551-479 i.H.) considerat primul ganditor care


formuleaza o conceptie umanista bazata principii filosofico-morale, omenie,
cunoastere, curaj si dreptate, pe care fiecare individ trebuie sa le transforme
in norme de viata. Pe baza acestor principii apar numeroase scoli filosofice de
un subtil rafinament metafizic, epoca in care s-a realizat opera literara,
Cartea Cantecelor si s-a afirmat arta bronzului si a jadului.

Epoca dinastiei Zhan este legata de activitatea unor mari ganditori, precum
Kong-Fu-Zi (Confucius), Lao-zi, Mo-zi, Meng-zi, considerati fondatorii epocii
clasice in istoria culturii si civilizatiei din China antica.

Sistemul social-politic chinez intra intr-o criza accentuata incepand cu


mijlocul secolului al VIII-lea i.Hr. ca urmare a subminarii autoritatii regale
generata de conceptia si decaderea anturajului curtii, a crimelor si imoralitatii
clasei nobiliare chineze, care s-a dovedit neputincioasa in fata invaziilor
tatare si a rascoalelor interne. Timp de peste 250 de ani, luptele pentru
putere vor marca o perioada de haos, de decadenta politica si economica,
cunoscuta sub denumirea de epoca Regatelor Combinate, cand vechile
institutii si principii morale decad.

Stoparea acestei degringolade social-politice va fi realizata prin initierea unor


reforme prin care taranii vor primi loturi de pamant in proprietate, vor fi
intensificate lucrarile hidrotehnice de irigare si in locul nobililor vor fi numiti
functionari in posturi de conducere.

Rolul important in realizarea acestor reforme a revenit dinastiei militariste Qin


(255-206 i.H.) care infaptuieste pentru prima data unificare politica intr-un
singur stat, marcand inceputul perioadei imperiale in istoria Chinei. Qin se
proclama imparat (221 i.H.) si inlatura prin violenta sistemul regatelor feudale
Zhon , instituind o administratie noua a regatului in districte si guvernatorate
a stabilit o legislatie unitara cu functionari in regim militarizat, obligatoriu, a
introdus in comert un sistem de masuri si greutati standardizate, modificand

inclusiv vechiul sistem de scriere. De asemenea, initiaza reconstructia Marelui


Zid de aparare pe o distanta de peste 2.500 de Km, cu fortarete si turnuri de
paza, una din marele constructii ale antichitatii, la care se adauga circa 300
resedinte imperiale de vara amplasate pe o raza de 100 de Km in jurul
capitalei, numeroasele palate, parcuri si 'drumuri regale (late de 75 de m, si
plantati cu pini). Pe plan spiritual, gandirea si educatia erau supuse cenzurii
monopolului de stat, inclusiv distrugerea cartilor legate de politica dinastiei
anterioare.

Urmeaza dinastia Han care reunifica toate teritoriile ce compun statul chinez
astazi, inlaturand, totodata, excesele si asuprirea guvernarii Qin. Imparatii
Han acorda atentie dezvoltarii agriculturii, comertului si oraselor, introduce
sistemul monetar, aduce din Persia si India cultura canepei, nucului si vitei de
vie. Pe plan spiritual cartile lui Confucius intra in circuitul educational, iar
confucianismul devine religie de stat, alaturi de buddhism, recunoscut ca un
cult oficial. Cu toate acestea spre sfarsitul epocii Han, apar organizatii secrete
(ex. Turbanele Galbene 184 d.H.) care vor sprijini diverse rascoale populare,
in conditiile in care unii imparati procedeaza la masacrarea in masa a celor
revoltati. Pe fondul luptelor sociale, a jafurilor si a intrigilor de palat, dinastia
Han dispare in anul 220 d.H.

Urmeaza o perioada de dezintegrare politica a statului concomitent cu


amplificarea buddhismului dupa care sub dinastia Sui (sec. VI d.H.) se
realizeaza din nou reunificarea imperiului prin instituirea unor reforme in
domeniul finantelor, justitiei si al administratiei. Se incepe constructia celui
mai lung canal din lume 1.500 Km terminat abia in secolul al XIV-lea.

In conditiile invaziei turcilor si a unor rascoale, dinastia Sui este inlocuita de


dinastia Tang (618-907). Dinastia Tang marcheaza epoca de apogeu a
civilizatiei chineze, cand imperiul s-a extins in toate directiile (Indochina,
Mongolia, Asia Centrala) prin organizarea centrala a guvernului, sistemul de
examene pentru functionarii publici, improprietarirea taranilor, dezvoltarea
comertului, a facut din China un stat puternic. Viata culturala din china a
stimulat creatia artistica in toate domeniile influentand intreg spatiul asiatic.

Dinastia Tang a fost inlaturata sub presiunea arabilor aliati cu turcii si


tibetanii (907) si pe fondul unei mari rascoale taranesti extinsa din sudul spre
nordul Chinei. Dupa 60 de ani de anarhie se impune un sef militar care

fondeaza dinastia Song (960-1279) care reunifica din nou China, instaurand
pacea pe plan intern intre rivali, prin demobilizarea armatei si
improprietarirea taranilor, suprimarea corvezilor si inlocuirea cu impozitul
personal, precum si alte facilitati cu caracter social.

Epoca de pace a favorizat, de asemenea, viata intelectuala si creatiile literare


si artistice, scrierile s-au raspandit ca urmare a inventarii tapirului (xilografiei)
in secolele VIII-IX d.H., care a iradiat in Asia Orientala.

Incepand cu anul 1122, imperiul Song se destrama ca urmare a invaziei


triburilor tungusilor care ocupa Nordul Chinei. Peste un secol mongolii lui
Gengis Khan ocupa capitala Beijing (1215) iar pana in 1279 cucereste si
nordul Chinei. Stapanirea mongola a durat pana in 1368.

Hanul Kuhilai s-a proclamat imparat al Chinei si a refacut Beijingul, fondand


dinastia Yuan, s-a dovedit a fi tolerant fata de cultele religioase, protejand
buddhitii tibetani si chiar misionari crestini (franciscani catolici). Aceasta este
perioada in care negustorii venetieni ajung in China (1271 Marco Polo a
ramas 24 de ani in China).

Criza economica provoaca, peste un secol, marea rascoala (1351) condusa de


un taran energic Zhu Yuan-Thang, care ocupa capitala, se proclama imparat
initiind noua dinastie Ming fiind a treia de origine taraneasca. Noul imparat a
desfiintat institutiile mongole si a stabilit un guvern central condus de un
consiliu al imparatului format din functionari de cariera. Imperiul a fost
impartit in 13 mari regiuni, impartire care a ramas pana in secolul XX, astazi
fiind 18 regiuni. Dupa ce a neutralizat pericolul invaziilor mongole din nord,
imperiul si-a organizat o flota fluviala si maritima, a transferat capitala
definitiv la Beijing unde s-au construit maretele palate imperiale, existente si
in prezent.

Imperiul Ming, dupa 1555, incepe sa slabeasca in fata atacurilor piratilor


japonezi asupra oraselor de coasta si triburilor mongole care atacau din nord,
astfel in 1633 populatia tungusa din N-E Chinei (Manciuria) se organizeaza
intr-un stat (dinastia manciuriana). Ultimul imparat al dinastiei Ming se
sinucide, in 1644, sub presiunea taranilor rasculati care ocupa Beinjingul.
Nobilimea chineza solicita sprijinul dinastiei manciuriene care pune stapanire

pe China intre, 1644-1911.

Noua dinastie Qing a fost reorganizata sub administratia manciuriana.


Manciurienii reprezentau abia 2% din populatia Chinei si ca simbol al
dominatiei lor obliga toti barbatii sa poarte pieptanatura cu acea coada
pastrata pana la inceputul secolului nostru, in schimb aveau dreptul sa-si
pastreze obiceiurile. O data cu patrunderea misionarilor iezuiti in China
(1601) la curtea imperiala se studiaza matematica si astrologia europeana, se
realizeaza cartografierea tarii, primele harti geodezice, atlasul Chinei (1717)
si reforma calendarului. Este perioada in care portelanurile splendide din
China se exporta masiv pe pietele Europei. De asemenea, se elaboreaza
marile enciclopedii in secolul al XVIII-lea, poezia si proza se diversifica,
romanul ajunge un gen popular iar teatrul devine tot mai rafinat.

Incepand cu secolul al XVI-lea marile Chinei vor fi dominate de negustori si


navigatori europeni: portughezii fondeaza colonia Macao (1557), apoi
olandezii si, in final, englezii. Anglia, la inceputul sec. al XIX-lea, introduce
deliberat viciul ruinator al opiului, iar intre 1840-1842 (razboiul opiului)
englezii debarca si ocupa insula Hong-Kong devenita posesiune a coroanei
pana in 1997. Celelalte puteri europene si SUA vor obtine, dupa 1844, drept
de rezidenta pentru cetatenii lor in China, profitand de slabiciunea acesteia.

Situatia sociala grea determina marea rascoala taraneasca Tai-ping (Marea


Pace cand conducatorul rascoalei se proclama imparat (1850+1864).
Urmeaza razboiul Angliei si Frantei care ocupa Beijingul si obliga China la noi
concesii prin tratatul din 1860. Puterile europene, cu ajutorul mercenarilor,
inlatura toate regimurile chineze instaurate de rasculati, evident cu milioane
de pierderi omenesti. Colonialismul european se cunoaste ca a determinat
decaderea agriculturii si mestesugurilor, cu exceptia prosperitatii unor
negustori chinezi. La sfarsitul secolului al XIX-lea destinul Chinei, pentru 40
de ani, a fost in mainile imparatesei Cixi, o femei cruda, egoista si obsedata
de traditii conservatoare, care pierde teritorii mari in diverse conflicte cu
Rusia si Japonia. Miscarea boxerilor contra strainilor va fi inabusita de o
expeditie internationala.

La 1911 adunarea revolutionarilor din Nan Kin aleg pe Sun Yat-sen presedinte
al tinerei republici care determina abdicarea monarhiei chineze. Dupa primul
razboi mondial si in urma mai multor razboaie revolutionare, China intra dupa

al doilea razboi (1949) sub zodia unui regim comunist de orientare ideologica
chineza care cunoaste dupa moartea lui Mao-Tze-dum noi coordonate de
evolutie determinate de reformele economice specifice economiei de piata in
contextul pastrarii structurilor politice si ideologice comuniste.

In spatiul civilizatiei chineze, viata economica a fost cele mai vechi timpuri
legata de munca istovitoare si tenace a taranului chinez, ceea ce a facut din
agricultura temeiul intregii istorii a Chinei. Agricultura domeniu predominant
al vietii economice din societatea chineza a facut din chinezi unul din cele
mai vechi popoare sedentare din lume, care s-au ocupat, in principal, de
cultura orezului, a ceaiului, viermilor de matase, a cresterii animalelor (mai
ales porcul, cainele, oaia, bivolul), a pescuitului si vanatorii.

Terenul agricol era exploatat de mici proprietari arendasi sau lucratori agricoli
pe ferme, nevoiti sa predea in schimbul arendei 50% din produse, la care se
adaugau taxele si datoriile contractate pentru banii imprumutati, situatia
sociala care se acutiza pentru taranii chinezi in conditiile neprielnice din anii
de seceta sau de inundatiile catastrofale. De regula, lucratorii agricoli
munceau in orezarii din primavara pana toamna tarziu, pe timp de zi lumina,
pentru 50 Kg cereale pe luna, o camasa, un pantalon si o pereche de
incaltaminte, fiind lipsiti de asistenta medicala sau sociala in caz de nevoie.
Statutul social al majoritatii zdrobitoare a chinezilor se reducea la obligatia
platii impozitelor si corvezilor pentru efectuarea unor lucrari publice: canale,
drumuri, fortificatii, palate imperiale, etc., care in conditiile mizere ale
disperarii si foametei generau rascoalele taranesti ce afectau intreaga
societate chineza.

Despre China antica, sinologii considera ca nu se poate vorbi de un sistem


social de tip sclavagist, sclavia n-a reprezentat un nod de productie,
comparabil cu alte tipuri de civilizatie ale antichitatii, (sclavii proveneau din
randul criminalilor, datornicilor si a unor prizonieri de razboi). La mijlocul
secolului al XIX-lea, Kleaux, analizand succesiunea modurilor de productie,
considera ca in zona asiatica s-a constituit, in antichitate, un nod de

productie asiatic, iar sociologul roman H. Stahl il definea sistem tributal,


deoarece taranii erau liberi, ne-legati de pamant, dar obligati la munca pe
obstea comunala, care imbraca forma tributului. Caracteristic regimului
proprietatii funciare, pentru China, pana in secolul al III i.Hr. este existenta
obstei agrare care n-a permis aparitia proprietatii private decat tarziu in
secolul al III d.Hr. din timpul dinastiei Han, care a facut trecerea de la obstea
sateasca la sistemul feudal, cand pamantul putea fi obiect de vanzare
cumparare sau putea fi lasat mostenire. In aceste conditii pamantul
apartinand seniorilor feudali era dat in folosinta taranilor. In China, in
principal, pamantul apartinea imparatului care il distribuia vasalilor sai in
schimbul unor servicii, insa nu peste mult timp marii vasali imperiali vor
considera pamanturile apartinandu-le prin dreptul de mostenire, ca expresie
a independentei lor economice. In schimb taranii dependenti de pamantul
luat in folosire de la senior, erau obligati sa dea acestuia o parte din recolta,
sa efectueze unele prestatii publice si sa participe la razboi.

Nobilimea chineza isi afla originea in descendenta ei din stramosi


recunoscuti, drept pentru care poseda pamanturi, putea ocupa functii
publice, transmitea urmasilor aceleasi privilegii si oficia in fata comunitatii
cultul stramosilor. Nobilimea era riguros ierarhizata pe baza unor criterii care
stabileau pozitia fiecaruia in anumite ranguri. De pilda, unii nobili puteau fi
senior si totodata vasal al altui nobil mai bogat, iar la nivelul imperiului toti
nobilii erau vasalii imparatului. Imparatul era considerat vasal al Seniorului
din Inaltimi (Fiu al Cerului), fiind investit cu functii sacre de promulgare a
legilor, sef suprem al justitiei si al armatei, oficiind marile sacrificii, in virtutea
carora monarhia era considerata ereditara pentru primul fiu legitim. Desi,
aureolat de natura divina ca Fiu al Cerului imparatul trebuia sa garanteze
prin virtutile lui morale prestigiul si bunastarea societatii.

Un rol important in anturajul imparatului revenea functionarilor, mai ales din


secolul al III-lea d.H., cand erau numiti in functii pe baza de concurs,
contribuind la cresterea prestigiului si eficientei lor administrative. Concursul
se organiza periodic la trei ani constand in sustinerea unor examene, in
special, cu pondere in domeniul cunostintelor umaniste (litere, drept, religie,
istorii si studii clasice), mai putin vizand latura pregatirii practice. Candidatii
care obtineau titlul de doctor in litere intrau in casta celor considerati culti
care-si arogau maniera distincta a mandarinilor.

Alaturi de agricultura, in sfera vietii economice a societatii chineze, un loc


deosebit a revenit comertului si mestesugurilor specializate in diverse
ocupatii si profesii, organizate in bresle, mai ales incepand cu secolele XII si
XIII- Tot in aceste secole s-a intensificat si practica comerciala, in raport cu
perioada anterioara in care negustoria nu era agreata de morala traditionala
chineza. Comertul a inflorit, in special, in zona meridionala a Chinei, legat de
artera navigabila (fluviul Yanzi) cat si de tarmul maritim de peste 3.000 Km,
care dupa exemplul arabilor, a permis dezvoltarea navigatiei prin utilizarea
busolei pe care chinezii au inventat-o. Comertul era reglementat printr-un
sistem monetar impus de stat (se foloseau bancnote de hartie sec. IX d.Hr.),
iar unele articole erau monopol de stat (sare, ceai, etc.). Desi, intampinau
concurenta puternica a strainilor, multi negustori chinezi au reusit sa obtina
castiguri mari, mai ales cei care erau legati de asigurarea furniturilor armatei
si ai celor proprietari de vase comerciale. In ierarhia comerciantilor,
majoritatea o formau micii negustori ambulanti care vindeau cele mai diverse
si pitoresti articole.

Cultura si civilizatia Chinei antice s-a impus, mai ales in ultimele secole ale
antichitatii, prin valoarea creatiilor si realizarilor tehnice care insumeaza
numeroase inventii si descoperiri in toate domeniile activitatii sociale. Cea
mai veche si semnificativa, in suita creatiei chinezesti este legata de cultura
viermilor de matase (sericicultura) de care se leaga fabricarea matasii
naturale din care s-au realizat diverse articole de imbracaminte si artizanat
de un deosebit rafinament estetic.

Antichitatea chineza evidentiaza existenta unor cunostinte tehnice referitoare


la turnarea si prelucrarea bronzului, realizand cele mai valoroase opere de
arta de bronz (ex. Leul din Tang-Rai de h = 5 m). De asemenea, in turnarea
fontei (ex. payoda de fonta de la Yu-Ciuan-su) si a primelor poduri de fier.
Chinezii cunosc fenomenul magnetismului (sec.I i.Hr.), pe baza caruia au
ajuns la inventarea busolei utilizata apoi in navigatie. Resursele bogate de
caolin au fost valorificate prin tehnica si arta portelanului in cele mai
frumoase obiecte, pe care nimeni nu le-a depasit.

Tehnica orologeriei mecanice, a panzelor sub forma de trapez pentru


navigatie, carma de pupa si rotile cu zbateri pentru ambarcatiuni au fost
inventii chinezesti. (ex. corbiile chinezesti ajungeau din Extremul Orient pana
pe coastele Africii). De asemenea, chinezii au inventat hartia (prin macerarea
carpelor si fibrelor vegetale) si mai tarziu tiparul bloc care cunoaste mai
multe etape pana cand apare xilografia si, in final, caracterele mobile de
imprimat (argila, lemn si metal).

In timpul dinastiei Tang pulberea se folosea pentru jocuri de artificii, utilizata


mai tarziu (sec. XII d.Hr.) la confectionarea unor bombe si grenade
rudimentare impotriva tatarilor. Fantezia geniului inventiv al chinezilor este
vasta daca ne gandim la o multime de instrumente si obiecte din viata
cotidiana a omului (ex. manivela, scara in sa, curea de transmisie, umbrela cu
nervuri metalice, etc.).

Caracterul esentialmente practic al creatiilor pur tehnice se completeaza


armonios si la nivelul cunostintelor teoretice cu privire la unele fenomene
asupra carora chinezii au fost preocupati sa le cunoasca. Astfel, chinezii au
intreprins observatii minutioase astronomice (datate inca din sec. XIV-lea i.H.
pe oase de ghicit) cu privire la miscarea Soarelui si a Lunii (eclipse si
aparitia unor constelatii pe cer) corelate cu succesiunea anotimpurilor, pe
baza carora au intocmit cca. 5 calendare anuale (textele vechii chinezesti
prevedeau anul impartit in 365 zile si 6 ore). Catalogul astronomic chinezesc
cuprindea pozitionarea a cca. 1.500 de stele grupate in 300 constelatii,
masuratorile fiind efectuate cu instrumente rudimentare )clepsidra),
reprezentandu-le pe o cupola cereasca turnata in bronz (104 i.Hr.). De altfel,
in toate dinastiile chineze au fost preocupari sustinute pentru observatii
astronomice, aici au aparut institutii specializate dotate cu instrumente si
mecanisme de orologie, folosind diviziunea cercului in 365, in loc de 360.
De pilda, la 621 d.Hr. imparatul chinez si-a construit un observator
astronomic langa biblioteca imperiala, ulterior, in 1438 la Beinjing s-a
construit marele observator, preluat de misionarii iezuiti in 1629.

Din epoca Han (sec. XIV i.Hr.) exista documente prin care atesta folosirea
sistemului zecimal in matematica si calculul prin noduri pe sfoara,
asemanator incasilor, iar numerele erau scrise intr-o forma ce dainuie pana
astazi. Dimensiunea practica a cunostintelor din domeniul aritmeticii si
geometriei este evidentiata de faptul ca stiau teorema lui Pitagora (sec. II

d.Hr.), extragerea radacinii patrate si cubice, ecuatii algebrice liniare cu una


si mai multe necunoscute, diverse formule de numarare a suprafetelor din
domeniul geometriei plane, valoarea lui = 3,14, iar mai tarziu in contactul
cu misionarii iezuiti traduc in limba chineza numeroase lucrari stiintifice din
Europa.

Pasiunea pentru cunoasterea fenomenelor din natura, fara sa urmareasca


metodic elaborarea unor teorii, observatiile chinezilor sunt in exclusivitate de
ordin practic, care prin aplicatiile lor tehnice au contribuit la dezvoltarea
civilizatiei universale. (busola, hartia, cerneala, tiparul, portelanul, praful de
pusca, diverse procedee metalurgice, etc.). De asemenea, un loc deosebit
legat de traditia chineza vizeaza cunostintele din domeniul farmacologiei (ex.
cca. 750 medicamente, majoritatea din plante, clasificate, catalogate si
descrise in multe tratate cu caracter utilitar), floriculturii, pomiculturii,
mineralogiei, inclusiv elaborarea unor tratate despre viata animalelor, pesti,
scoici, porumbei si insecte (ex. tratat despre greieri, sec. XII) s.a.

In China antica, sub influenta vechilor conceptii astrologice, a inceput


medicina chineza sa-si impuna medicamentatia prin prisma empiriei, a
magiei si vrajitoriei, similar si altor popoare. In materie de anatomie si
fiziologie umana, chinezii aveau cunostinte extrem de vagi, determinate de
legaturile omului cu universul, prin care tot ce actioneaza in mediul
inconjurator influenteaza sanatatea oamenilor. In aceste conditii, diverse boli
si tulburari functionale ale organismului sunt in viziunea chinezilor antici
legate de ruptura armoniei individului cu Universul. Ca si indienii, chinezii siau dat seama de influenta agentilor patogeni externi (frig, caldura, vant ,
etc.) si de cei interni (durere, emotii, frica, placere, etc.) la care mai tarziu
adauga influenta exercitata de alimentatia nerationala, mai ales, excesul de
bauturi, etc. De pilda, in China s-a utilizat o terapie medicamentoasa foarte
diversa de la combaterea febrei cu ajutorul arsenicului, a anemiei cu actiunea
fierului, mercurul contra sifilisului, etc., substante minerale utilizate cu mult
timp inaintea europenilor.

Semnificativa in sfera terapeuticii chineze este terapia prin acupunctura, pe


baza careia medicii chinezi cunosteau cele 120 de puncte de pe suprafata
corpului uman (corespunzator organelor vitale) asupra carora actionau cu ace
subtiri din aur, platina, argint tinute 5-6 minute pentru reglarea normala a
functiilor unor organe. Medicina traditionala chinezeasca cuprindea alaturi de
acupunctura si alte practici (multe de esenta religioasa daoismul), prin care
s-au introdus medicamente minerale prin intermediul alchimiei, dar si practici

legate de helioterapie, masajul, dialectica Kinezioterapia preluate astazi de


medicina moderna.

Viata spirituala a Chinei antice reprezinta, prin valorile ei filosofico-religioase


si etice, o dimensiune importanta a culturii chineze care s-a dezvoltat
independent de cultura europeana, cel putin pana in secolul al XIX-lea, cand
colonialismul european o atrage tot mai pregnant in circuitul mondial de
valori. Comparativ cu filosofia europeana, definita de dimensiunile ei
metafizice, epistemologice, logice si etice, gandirea filosofica chineza este
predominant mareata fata de sfera dimensiunii ei etice. Cu toata reducerea la
sfera etica, gandirea filosofica chineza ne-a transmis o conceptie
cosmogonica, prin care intelege intr-o forma originala cuplul unitate-totalitate
ca manifestare de contrarii a doua principii Yang si Yin care in
complementaritatea lor dialectica determina diversitatea obiectelor si
fenomenelor cosmice. Cele doua principii (Yangsi Yin) s-au constituit in
temeiul culturii arhaice chineze, prin care explica succesiunea anotimpurilor,
alternanta zi-noapte, toate metamorfozele la scara vietuitoarelor, toate
mutatiile posibile care fac periodic trecerea de la unul la altul in conditiile
asigurarii echilibrului si ordinii cosmice.

Traditia filosofiei antice din China este legata, in primul rand, de numele lui
Kong-Fu-zi (Confucius) care prin conceptia sa a influentat toate sferele culturii
chineze, prin ideile valoroase, prin interpretarile si comentariile inscrise in
opera sa.

Confucius pune la baza conceptiei sale umaniste un temei valoric filosoficomoral, prin care omenia (jan) trebuie sa devina o norma de viata pentru
fiecare individ inteleasa ca o datorie in raport cu ceilalti oameni din societate.
Omenia presupunea bunavointa, marinimie si harnicie, care trebuia sa-si
gaseasca realizarea in cele cinci sfere ale raporturilor sociale, respectiv dintre
stapani-supusi, parinti-copii, dintre frati si nurori, dintre prieteni si dintre soti
in familie. De asemenea, Confucius lega anemia in mod organic de
cunoastere (stiinta), in sensul necesitatii ca omul sa actioneze in mod

constient, similar conceptiei lui Socrate care considera ca prin intermediul


cunoasterii oamenii ajung la intelepciune.

Alaturi de oameni si cunoastere, Confucius pune la loc de cinste virtutile


legate de curaj si dreptate, ambele asigura manifestarea virtuoasa a omului
in societate (sa nu-i fie frica si sa sustina dreptatea. In fine, cea mai inalta
virtute era pentru Confucius, calea de mijloc sau de aur, ideea pe care o
regasim atat la alti ganditori chinezi cat si la unii europeni (ex. Aristotel), prin
care fiecare nu poate evita extremele, asigurand armonia in toate planurile
existentei.

Evident, armonizarea naturii umane cu intreaga ordine cosmica constituie o


axioma in evolutia gandirii filosofice chineze. Confucius intelesese
dezechilibrele dintre vicii si virtuti menite sa afecteze ordinea naturala (legile
Cerului) si de aceea vedea, ca si Socrate, nevoia realizarii corespondentei
intre notiune (abstractie) si realitate, prin principiul rectificarii numelor (tata
sa fie tata, ministru ministru, etc.), functiile in stat sa fie incredintate celor
mai priceputi, cu profunde semnificatii morale. De altfel, unii istorici ai
filosofiei au redus valoarea gandirii filosofice a lui Confucius la o singura
dimensiune morala (de ex. Hegel), facand din el un moralist legiuitor, om
politic fara sa aprecieze complexitatea personalitatii si spiritul sau profund
umanist.

Confucius a fost preocupat, de asemenea, de functia religiei de a realiza


raporturile sociale pe baze si criterii morale, contribuind la rationalizarea
religiei prin indepartarea din sfera ei a unor aspecte irationale, magice,
mitologice, etc., respectand insa vechiul cult al stramosilor. Principiul suprem
nu era dat de o divinitate suprema mitologica, Cerul era cel ce dadea viata si
intelepciune oamenilor.

Divinitatea suprema la chinezi era denumita Ti (Domn, Stapan) sau Tian


(Cerul). Comparativ cu alte popoare ale antichitatii, panoplia divinitatilor
religioase in China este mult mai redusa, ceea ce explica lipsa unor razboaie
cu caracter religios, cu exceptia celor de ordin politic. Observam ca in locul
speculatiilor dogmatice religioase, Confucius pune nevoia perfectionarii
morale prin care se imprima un caracter concret si practic vietii oamenilor.

Pentru prestigiul sau Confucius devine un cult religios, oficializat si proclamat


ca atare in timpul dinastiei Ming.

In configuratia spiritualitatii religioase din China antica, opus


confucianismului, va fi daoismul, conceptie filosofico-religioasa legata de
numele Lao-zi (sec. IV. i.H.) caruia i se atribuie Cartea Caii si Virtutii (Dao
dejing, Dao = calea, cararea virtutii), considerat de Mircea Eliade cel mai
profund si enigmatic text al literaturii antice chineze.

Dao nu reprezinta numai sensul etic al virtutii ci el are li o dimensiune


cosmica ce ne infatiseaza imaginea asupra unei lumi eterne, necreata, aflata
intr-o perpetua miscare, asemanatoare conceptiei lui Heraclit. Dao principiu
cosmic este in masura, in primul rand, sa desemneze ordinea universala,
aratand calea (drumul) la nivel macro si microcosmic. In al doilea rand, Dao
nu poate fi cunoscut pe cale empirica a simturilor, cu numai pe calea
deductiva a ratiunii. In fine, doctrina fiosofico - religioasa a lui Lao-zi vorbeste
si de un principiu al non-actiunii (u-vei), care nu implica imobilism, ci
reprezinta manifestarea umana concordanta naturii inconjuratoare
desfasurata in sensul Dao, necesara armoniei intregii vieti sociale. Prin
caracterul sau contemplativ, daoismul a fost o doctrina convenabila pentru
suveranii chinezi, ceea ce explica si sprijinul care i s-a acordat acestui curent
de gandire.

Incepand cu secolul al III i.Hr., impotriva tendintelor umaniste si democratice


reprezentate, mai ales, de adeptii confucianismului, s-au ridicat producatorii
scolii filosofilor legisti care au sustinut instaurarea despotismului imperial,
cand multe lucrari elaborate in timpul lui Confucius au fost distruse.

Mai tarziu, in primele doua secole din era noastra, pe fondul mizeriei sociale
si despotismului politic, in China si-a facut aparitia buddhismul, care oferea
prin filosofia sa iluzia salvarii prin Nirvana, care arata calea pacii si linistii
viitoare.

In timp ce confucianismul si daoismul necesita o pregatire culturala,


buddhismul nu pretindea nici o pregatire, fapt pentru care aceasta doctrina a
fost adoptata relativ rapid de mentalitatea chineza (sec. VI), sub forma
sancrita de Dyana (= meditatie, in lb. chineza Chan sau japoneza zen). In

China buddhismul este deosebit foarte mult de forma sa indiana deoarece in


locul abstinentei contemplative, chinezii adopta o viata dedicata ajutorarii
oamenilor, a realizarii unor forme de caritate sociala.

In China au fost, si au ramas, in sfera spiritualitatii religioase cele trei mari


religii confucianismul, daoismul si buddhismul (cf. M. Eliade)1.

Cultura Chinei antice cuprinde in sfera creatiilor artistice toate domeniile artei
care s-au dezvoltat in corespondenta cu evolutia sociala, ceea ce a imprimat
artei chineze anumite particularitati:

1. Lipsa dimensiunii monumentale a artei chineze, comparativ cu alte


civilizatii ale antichitatii. De pilda, arhitectura este absenta in primele epoci
ale istoriei chineze, iar mai tarziu edificiile arhitectonice s-au dovedit a fi
perisabile deoarece materialul de constructie de baza era lemnul si pamantul
batut. (ex. cel mai vechi edificiu din lemn care s-a pastrat este o poarta din
sec. XII d.Hr.).

Arhitectura pagodei a capatat forma sa definitiva in timpul dinastiei Tang


(618-907), copiind modelul templului indian. Unele pagode ating chiar 50 m
inaltime, cum este Pagoda celor Sapte Fericiri (din Hang-tsu), care prin mai
multe supraetajari asigura echilibru si eleganta marginilor inferioare ale
acoperisului prin ridicarea lor gratioasa si incadrarea perfecta in peisajul
natural. Chiar mai tarziu, cand pagodele vor fi construite din caramida arsa
(epoca Tang), ele vor pastra liniile specifice arhitecturii chineze din lemn si al
armonizarii constructiei cu elementele mediului ambiant.

Sculptura, ca si arhitectura, nu se ridica la nivelul artistic pe care acest


domeniu, al artei, l-a atins in alte spatii de civilizatie antica, cu exceptia
sculpturii de mici dimensiuni realizata din portelan, fildes, jad sau bronz ca o

particularitate chinezeasca.

2. Arta chineza exceleaza prin miniaturismul dimensiunilor ei sculpturale ce


nu depaseste 45 cm, pentru ca artistul este interesat sa redea anumite tipuri
(sfinti sau intelepti) si mai putin forma corpului uman, precum realizau
egiptenii, indienii si grecii.

De asemenea, in sculptura chinezii sunt mai ales interesati de reprezentarea


animalelor, dintre care cel mai raspandit este balaurul (simbolul imparatului,
dragonul) ce infatiseaza puterea ti intelepciunea fantastica. De abia in
epoca Han (sec.II-III d.H.) sculptura chineza inregistreaza dimensiuni mai mari
(ex. Buddha de 14 m inaltime din grota templu de la Yuan-Kang) sun
influenta sculpturii buddhiste.

3. Arta chineza si-a exprimat genialitatea originalitatii sale in ceea ce criticii


de arta denumesc arte secundare: portelanuri, jaduri, lacuri, matase si
bronzuri, care si-au impus valoarea estetica prin eleganta si finetea formelor,
prin diversitatea tipologica a decoratiilor, in majoritate recipiente destinate
unor ritualuri si ceremonii. Decoratiile pe recipiente sau bronzuri aveau, de
regula, forme geometrice, diverse animale stranii. Scenele de vanatoare si
incrustarile cu aur si argint sau pietre pretioase au fost asimilate de chinezi
sub influenta artistilor din Asia Centrala (ex. Jadul era adus din Siberia, India,
Birmania pentru confectionarea unor obiecte de podoaba coliere, brose,
etc.).

In perioada dinastiei manciuriene (1644-1911) s-a impus in Europa prin


tehnica executiei artistice a portelanurilor policrome (negre, roz imperiala,
galbena si verde) chinezesti. De asemenea, in sfera artei secundare din China
este remarcabila arta lacului (realizat dintr-o rasina de conifer) care s-a
pretat la diversitatea ornamentatiilor fiind rezistent la caldura si umiditate.

Valoarea artistica a prelucrarii matasii naturale a atins in China din cele mai
vechi timpuri cele mai inalte trepte ale creatiei originale chinezesti
recunoscuta in intreaga lume. Finetea panzei de matase obtinuta dintr-un fier
solid, elastic, rezistent, uniform si relativ lung (o crisalida are cca. 1.500 m) a
permis ornamentare colorata extrem de diversificata de la motive florale
pana la reprezentarea unor animale sau figuri fanteziste (dragonul, fenixul,

etc.). Culorile predominante erau negru, verde, rosu si alb, combinate intr-o
multitudine de linii specifice simbolurilor alese de artistul chinez.

In sfera creatiilor artistice chinezesti s-a impus, de asemenea, caligrafia si


pictura, ambele conexate in traditia din China antica. Oasele de ghicit din
epoca Shang ilustreaza scrierea si motivele picturale pe diverse obiecte de
ceramica (cele mai vechi inscrise pe tablite de bambus sunt din sec. IV i.H.).
Pictura chineza are ca element esential combinatia culorii cu linia, asigurand
o vasta gama de nuante si tonuri. Culorile erau obtinute de4 chinezi din
vegetale si substante minerale (de ex. obtineau 40 nuante de negru). Multe
secole pictura pe matase a fost utilizata, in special, pentru ornamentarea
templelor, palatelor si mormintelor imperiale. Incepand cu epoca Tang se
impune in pictura chineza pe langa tematica religioasa si peisajul conceput
intr-o viziune lirica (ex. picturile lui Wang Wei). Ulterior, in epoca Shong (9601276) tehnica picturala a peisajul atinge treptele cele mai inalte de
expresivitatea artistica prin contributia lui Xing Hao si Guo XI. In ultimele
epoci ale istoriei Chinei pana in 1911, pictura chineza devine tot mai
individualista, eliberandu-se de vechile modele adopta o tematica cu caracter
romantic.

4. Arta picturala chinezeasca nu reproduce realitatea, ci are un caracter


sugestiv metafizic si liric (poetic) de a pastra comunicarea omului cu natura si
de a mentine sub control exteriorizarea emotiilor, ceea ce ii asigura decenta
si masura in expresivitatea ei identica. De pilda, starea de melancolie pictorul
chinez o poate reprezenta printr-o pasarica stationata pe o barca fara
barcagiu.

5. Arta chineza evidentiaza legatura organica dintre muzica, teatru si poezie


dat fiind rolul intonatiei si vorbirii in schimbarea intelesului cuvintelor. In
Cartea Cantecelor cu prilejul unor ceremonii religioase, la curtea imperiala
sau la munca agricola s-a pastrat notarea unor melodii a caror melodicitate
se asigura si prin textul poetic care le insotea si prin diversitatea
instrumentelor traditionale chinezesti de coarde, percutie si suflat.

Poezia chineza ca gen literar-artistic ofera o gama diversa de teme si


stiluri, de la tema iubirii la contemplarea visatoare a naturii, dar si suferintele
oamenilor generate de mizeria sociala si de ororile razboaielor.

In China antica teatrul isi are originea in ceremoniile religioase, fiind


armonizata cu coruri si dansuri rituale si avand un caracter popular sau
pentru divertismentul aristocratiei chineze.

Cultura si civilizatia Chinei dincolo de barierele naturale care i-a


inconjurat arealul sau, a fost din antichitate interconectata pe diverse
drumuri comerciale, atat cu Orientul Mijlociu cat si cu spatiul european, mai
ales, prin cunoscutul drum al matasii, iar incepand cu secolul al XVI-lea
europenii vor integra tot mai mult China in circuitul mondial de valori.
Majoritatea sinologilor apreciaza ca in schimbul de valori China a dat din
antichitate pana la inceputul secolului al XIX-lea mai mult restului lumii decat
a primit. Astfel, cresterea viermilor de matase, razboiul de tesut si filaturile
actionate de apa, tehnica si arta portelanului, hartia si tiparul, orologiul
mecanic, podurile arcuite si pe lanturi, busola si compartimentarea navelor
etc., sunt tot atatea inventii in aporturi ale Chinei la patrimoniul civilizatiei
universale.

De asemenea, in domeniul pomiculturii (portocalul, caisul, piersicul si


lamaiul) si al floriculturii (crizantema, busuiocul, camelia, etc.) si ceaiul au
fost aduse europenilor prin intermediul arabilor tot din China.

Un aport deosebit il reprezinta il reprezinta medicina traditionalista din


China (acupunctura si intreaga farmacopee) si alte cunostinte cu caracter
experimental (magnetismul, ideea de camp de forta si propaganda
ondulatorie prin unde, etc.) care au stat la baza dezvoltarii fizicii moderne.
China a influentat gandirea politica a iluministilor din secolul al XVIII-lea (ex.
Voltaire), iar arta chineza prin valoarea sa estetica si prin cultul pentru natura
va influenta romantismul european.