Sunteți pe pagina 1din 188

RĂZVAN MIHAIL PAPUC

FINANŢE PUBLICE
-NOTE CURS-

Bucureşti
- 2006 -
CUPRINS

Capitolul 1: Sistemul finanţelor publice


Capitolul 2: Sistemul financiar şi fondurile de resurse financiare
Capitolul 3: Organe cu atribuţii şi răspunderi în domeniul
finanţelor publice.
Capitolul 4: Sistemul bugetar.
Capitolul 5: Procesul bugetar.
Capitolul 6: Bugetele locale.
Capitolul 7: Bugetul asigurărilor sociale de stat.
Capitolul 8: Trezoreria finanţelor publice.
Capitolul 9: Împrumuturile publice. datoria publică. datoria
publică internă şi externă.
Capitolul 10: Resursele financiare publice.
Capitolul 11: Impozitele: generalităţi.
Capitolul 12: Impozitele directe.
Capitolul 13: Impozitele indirecte.
Capitolul 14: Cheltuielile publice.
Capitolul 15: Legea finanţelor publice.

2
CAPITOLUL 1
SISTEMUL FINANŢELOR PUBLICE – CONCEPT /
CLARIFICĂRI TERMINOLOGICE:

Etimologie:
• Latină : - Finis - termen, sfârşit;
-În dreptul roman marchează sfârşitul operaţiunilor juridice, adică efectuarea de
plăţi.
-Termenii financias, finatio, financia pecuniaria erau folosiţi cu sensul de plată în
bani.
• Franceză: - finance - sumă de bani;
- les finances – bani şi cheltuieli ale statului;
• Germană - secolele XV-XVII, finanz (plată în bani), finanzer (cămătar).

Opiniile specialiştilor:
• Paul Leroy Beaulieu (1906) consideră finanţele publice drept - „ştiinţa veniturilor
publice şi a utilizării acestor venituri”.
• Enciclopedia activităţii bancare şi financiare distinge trei înţelesuri ale termenului
de finanţe:
1. Strângerea banilor pentru a organiza, reorganiza sau extinde o întreprindere fie
prin vânzare de acţiuni sau de obligaţiuni.
2. Teoria şi practica creditului monetar, activităţi bancare.
3. Strângerea de bani prin impozite sau emisiuni de obligaţiuni şi administrarea
veniturilor şi a cheltuielilor de către guvern.
• Richard Musgrave (1959), The Theory of Public Finance, McGraw-Hill, New York,
consideră că politica bugetară – ca element fundamental al intervenţiei statului în
economie - îndeplineşte trei funcţii:
1. funcţia de alocare

3
- producerea şi distribuirea bunurilor sociale (publice - non-exclusive şi non-rivale)
prin intermediul autorităţilor publice; statul, producător de bunuri şi servicii, asigură
satisfacerea necesităţilor publice şi ajustările necesare în afectarea resurselor ce se
formează în economie;
o problema care intervine: eficienţa statului ca agent economic producător de
bunuri şi servicii.
2. funcţia de redistribuire
o justeţea, echitatea şi egalitatea socială se pot realiza doar prin redistribuirea
veniturilor de către autorităţile şi instituţiile statului;
o căile de realizare a funcţiei de redistribuire: statul colectează, sub formă de
impozite, o parte din veniturile create pe plan naţional; apoi redistribuie
ceea ce a prelevat prin transferuri cu caracter social şi economic, în cadrul
aşa- numitului stat al bunăstării generale .
o problemele intervenite: redistribuirea veniturilor creează o cultură a
dependenţei şi o societate egalitară care încurajează ne-munca.

3. funcţia de stabilizare a conjucturii economice:


o prin politica fiscală statul urmăreşte atingerea unui set de obiective
economico-sociale sau/şi soluţionarea unor dezechilibre macro-economice
(şomaj, scădere PIB, inflaţie, diminuarea cererii agregate, etc.
o această funcţie este atinsă prin folosirea unui set de politici macroeconomice,
cum ar fi: politica monetară, politici sectoriale, politici bugetare, etc.
o problema intervenită: dimensiunea temporală şi cantitativă a intervenţiei
macroeconomice a statului; de la conjunctură la permanenţă.

• Clasic versus modern în finanţele publice. Concepţia clasică (liberală) - bazată pe


principiul laissez-faire-ului – susţine derularea activităţilor economice prin
intermediul firmelor private, statul prin intermediul finanţelor publice neavând
decât un rol de asigurare a resurselor necesare pentru întreţinerea instituţiilor
publice ce asigură educaţia, apărarea ordinii interne şi externe ca şi cadrul legal al
acţiunii agenţilor economici. Este proclamată neutralitatea sistemului financiar
public. Concepţia modernă pune accentul pe caracterul intervenţionist al statului în
economie şi de aici utilizarea finanţelor publice ca instrumente ale acestui caracter
intervenţionist.

4
Clarificări terminologice:
• Relaţii financiare reprezintă relaţiile economice, exprimate în formă bănească, ce
apar în procesul repartiţiei PIB, pentru satisfacerea nevoilor colective ale societăţii.
• Sfera finanţelor este mai îngustă decât aceea a relaţiilor băneşti, cuprinzând numai
relaţiile băneşti care exprimă un transfer de valoare între persoanele fizice şi
juridice şi stat şi de la acesta către beneficiari, persoane fizice şi juridice,
îndreptăţiţi prin legislaţie.
• Acest transfer are caracterul unui transfer de putere de cumpărare, deoarece se
diminuează puterea de cumpărare a plătitorilor de impozite şi taxe şi creşte cea a
celor îndreptăţiţi prin lege să beneficieze de aceste transferuri .
• În general, se efectuează fără contraprestaţie directă (nici o persoană fizică sau
juridică, plătitoare de taxe şi impozite, nu poate solicita statului rambursarea lor
sau o contraprestaţie egală).
• Parţial transferul se realizează şi în condiţii de rambursabilitate (împrumuturi
contractate de stat pe piaţa internă sau garanţiile vărsate de persoanele ce
gestionează bani).
• Reflectă o formă de solidaritate socială generaţională

Distincţia finanţe publice – finanţe private (Moşteanu, 2004)


Finanţe publice Finanţe private
Instituţiile publice, unităţi administrativ Întreprinderi private, societăţi bancare,
teritoriale, instituţii de asigurare – reasigurare private.
Resurse procurate pe baza de constrîngere, Resurse procurate pe baze contractuale.
în general fără contraprestaţie
Resurse utilizate pentru satisfacerea unor Scopul realizării activităţilor private este
nevoi generale ale societăţii. obţinerea profitului
Gestiunea finanţelor publice supusă Gestiunea financiară urmează regulile
normelor dreptului public. dreptului civil şi comercial.

Concluzie:
• Relaţiile financiare publice cuprind următoarele categorii:
1. relaţii ce exprimă un transfer de resurse băneşti fără echivalent şi cu titlu
nerambursabil, transfer realizat prin: bugetul de stat, bugetul asigurărilor
sociale, bugetele locale, fonduri publice extrabugetare.

5
2. relaţii ce exprimă un transfer de resurse băneşti pe o perioadă de timp
determinată, pentru care se percepe contraprestaţie (i.e. dobânda în cadrul
împrumuturilor guvernamentale).
3. relaţii ce exprimă un transfer facultativ sau obligatoriu de resurse băneşti în
schimbul unei contraprestaţii (asigurări de bunuri, de persoane, de
răspundere civilă, fondul pentru ajutor de şomaj - în aceste cazuri, vom
întâlni obligativitatea doar dacă se realizează prin efectul legii,
rambursabilitatea şi contraprestaţia doar dacă se produce riscul).

Obiectul de studiu al finanţelor publice1 îl constituie:


a) relaţiile economice ce apar în procesul constituirii şi repartizării fondurilor bugetare
şi extrabugetare ale autorităţiilor publice, denumite generic fonduri de resurse publice;
b) metodele de gestionare folosite în cadrul sectorului public;
c) modalităţile de stabilire, percepere şi urmărire a impozitelor, taxelor şi a veniturilor
nefiscale;
d) metode de dimensionare şi repartizare a cheltuielilor publice pe obiective, acţiune şi
beneficiari;
e) procedura de angajare şi efectuare a cheltuielilor publice din fonduri bugetare şi
extrabugetare;
f) întocmirea, aprobarea, executarea şi încheierea bugetelor de venituri şi cheltuieli;
g) modalităţi de echilibrare a diferitelor categorii de bugete;
h) organizarea controlului financiar;
i) plasarea şi rambursarea împrumuturilor de stat;
j) politica financiară promovată de stat.

Structura finanţelor publice (Legea 500-2002):


a.bugetul de stat;
b.bugetul asigurărilor sociale de stat;
c.bugetele fondurilor speciale (fondul pentru asigurările sociale de sănătate şi
bugetul asigurărilor de şomaj);
d.bugetul trezoreriei statului;
e.bugetele instituţiilor publice autonome;
f.bugetele instituţiilor publice finanţate integral sau parţial de la bugetul de stat, din
bugetul asigurărilor sociale de stat sau din bugetele fondurilor speciale;
1
Iulian Văcărel şi colab. – Finanţe publice, Ed.Didactică şi pedagogică, Bucureşti, 2003

6
g.bugetele instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii;
h.bugetul fondurilor provenite din credite externe contractatee sau garantate de stat
şi ale căror rambursare şi dobânzi şi alte costuri se asigură din fonduri publice;
i.bugetul fondurilor externe nerambursabile,
j.bugetele locale;
k.datoria publică;

Funcţiile finanţelor publice:


A . Funcţia de repartiţie:
A.1. Constituirea fondurilor se realizează prin următoarele contraprestaţii -
impozite, taxe, contribuţii pentru asigurările sociale, vărsăminte din veniturile instituţiilor
publice, amenzi, penalităţi, redevenţe, arenzi, dividende, chirii, dobânzi încasate, donaţii,
ajutoare, împrumuturi de stat, venituri din valorificarea unor bunuri ale statului,
valorificarea unor bunuri fără stăpân, venituri nefiscale, alte venituri .
A.2.Distribuirea pe destinaţii - conform clasificaţiei funcţionale a cheltuielilor din
legea bugetară anuală.
• Învăţământ, cultură, sănătate;
• Asigurări sociale şi de protecţie socială;
• Gospodărie comunală şi locuinţe;
• Apărare naţională;
• Ordine publică;
• Acţiuni economice;
• Alte acţiuni;
• Datorie publică.
Cheltuielile, pe fiecare categorie din cele mai sus menţionate, îmbracă forma:
1. salariilor şi drepturilor de personal;
2. achiziţionări de materii prime, materiale şi plata serviciilor;
3. subvenţii pentru instituţii publice şi întreprinderi publice şi private;
4. transferuri către persoane fizice (pensii, alocaţii, burse, ajutoare)
5. investiţii şi rezerve materiale.

B. Funcţia de control

7
- se realizează în fazele producţiei, repartiţiei, schimbului şi consumului, prin organele
împuternicite ale statului.
Îmbracă următoarele forme:
1. politic – exercitat de către Parlament;
2. jurisdicţional – exercitat de Curtea de Conturi, control ulterior;
3. administrativ – exercitat de organele specializate ale Ministerului Finanţelor şi ale
celorlalte ministere.

8
CAPITOLUL 2
SISTEMUL FINANCIAR ŞI FONDURILE DE RESURSE
FINANCIARE

A. Sistemul finanţelor publice – abordări (Văcărel, 2003):


1. sistem de relaţii economice - exprimă un transfer de resurse financiare produse în
anumite condiţii (vezi concluziile din capitolul precedent);
2. sistem de fonduri de resurse financiare - constituite pe diferite niveluri ale
economiei naţionale;
3. sistem de planuri financiare – pentru fenomene ce se vor produce în economie sau
care vor influenţa activitatea economică, într-o perioadă de timp determinată
(ex.diversele categorii de bugete);
4. sistem de instituţii – ce organizează, supravegehează, controlează relaţile generate
de sistemul financiar public şi privat.

B. Componente:
1. bugetul de stat şi bugetele locale - se regăsesc reflectate relaţiile de repartizare a
unei părţi importante a PIB (între 30 - 60%), în scopul satisfacerii nevoilor sociale,
aşa cum au fost ele definite prin programele de guvernare sau prin tradiţie, cutume,
etc. Prelevări de venituri la aceste componente se fac prin mijloace de constrângere
(impozite, taxe, penalizări, amenzi, etc) şi / sau pe baze contractuale (chirii, arenzi,
dividende, redevenţe, încasări din vânzări de bunuri private şi aflate în proprietate
publică). Distribuirea veniturilor colectate se face prin alocaţii bugetare. Soldurile
anuale nu se reportează.
2. asigurările sociale de stat - se realizează protecţia salariaţilor şi altor categorii
sociale, în caz de şomaj, deces, incapacitate temporară sau definitivă de muncă,
maternitate sau la o anumită vechime de muncă prin pensii, indemnizaţii,
suportarea costului medicamentelor. Fondurile necesare acestor prestaţii se
constituie prin contribuţiile la asigurările sociale stabilite prin lege. Plata acestora
este obligatorie la termenele legale.
3. fondurile speciale extrabugetare (ex. sănătate, somaj). Pentru fiecare din acestea se
constituie, din taxe, contribuţii şi alte vărsăminte, un buget propriu, aprobat anual
de Parlament. Acestea reprezintă, anexe la bugetul de stat şi bugetul asigurărilor

9
sociale de stat. Vărsămintele sunt obligatorii şi fără contraprestaţie directă.
Soldurile dintr-un an se raportează anul următor.
4. creditul
• creditul bancar - exprimă relaţii de redistribuire a resurselor financiare între
posesorii de asemenea resurse şi cei ce au nevoie de acestea pentru activităţi
de producţie sau de consum. Face parte din sistemul financiar privat.
• creditul public - reprezentând procurarea de resurse financiare de către
autorităţile centrale şi cele din unităţile administrativ teritoriale, de pe piaţa
internă sau externă, în scopul finanţării unor obiective economice sau /şi
sociale. Face parte din sistemul financiar public.
5. asigurările de bunuri, persoane şi răspundere civilă - au la bază principiul
mutualităţii, fiind constituite pentru prevenirea prejudiciilor provocate de evenimente sau
fenomene aleatorii. Reprezintă relaţii financiare de redistribuire între membrii comunităţii
de risc. Fac parte atât din sistemul financiar public cât şi din cel privat.
6. bugetul de venituri şi cheltuieli al Trezoreriei Statului - veniturile sunt reprezentate
mai ales de dobânzile plătite pentru disponibilităţile instituţiilor publice şi persoanelor
fizice pentru certificate de depozit, taxe poştale, comisioane plătite.
7.Disponibilităţile din fondurile externe nerambursabile şi cele din fondurile publice
destinate cofinanţării contribuţiei financiare a Uniunii Europene. Se reportează în anul
următor.
8. finanţele întreprinderilor - fac parte din sistemul financiar privat

C. Fondurile de resurse financiare:


În scopul înţelegerii structurii fondurilor de resurse financiare se utilizează
gruparea acestora după mai multe criterii astfel:
a. după eşalonul la care se constituie:
1. fonduri la nivel central sau macroeconomic:
• fondul bugetar de stat;
• fondul asigurărilor sociale;
• fondul asigurărilor de bunuri, persoane şi răspundere civilă;
• fondurile de creditare.
2. la nivel intermediar (la dipoziţia unităţilor administrativ teritoriale):
• fondurile bugetare ale judeţelor, municipiilor, oraşelor, comunelor.
3. la nivel microeconomic (agenţi economici, instituţii, gospodării ale populaţiei):

10
• fonduri proprii ale întreprinderilor, instituţiilor şi persoanelor fizice;
b. după destinaţia pe care o capătă:
1. fonduri de înlocuire şi dezvoltare:
a mijloacelor fixe scoase din folosinţă datorită uzurii;
• de creare de întreprinderi noi, restructurare, retehnologizare,
dezvoltarea celor existente.
2. fonduri de consum:
• o parte din fondurile bugetare;
• o parte din fondurile asigurărilor sociale;
• o parte din fondurile proprii ale întreprinderilor;
• o parte din resursele proprii ale populaţiei.
3. fonduri de rezervă:
• fondurile înscrise în bugetul de stat cu acest titlu servind pentru
finanţarea unor acţiuni şi sarcini intervenite în cursul anului bugetar;
• fondurile de risc constituite de către întreprinderi.
4. fonduri de asigurare:
• constituite la dispoziţia societăţilor de asigurare servind la acoperirea
pierderilor suferite de pe urma calamităţilor naturale, accidentelor şi a altor
fenomene aleatorii, dar şi pentru achitarea sumelor datorate persoanelor
asigurate, în urma producerii riscului asigurat;
• fondul de intervenţie al Guvernului, pentru înlăturarea rapidă a efectelor
calamităţilor naturale.
c. după forma de proprietate
. fonduri proprietate publică:
fondul bugetar central de stat.
fondurile unităţilor administrativ teritoriale.
fondul asigurărilor sociale.
fondurile speciale extrabugetare.
fondurile proprii ale întreprinderilor de stat şi ale instituţiilor publice.
fondurile proprii ale băncilor cu capital de stat.
fondurile unor instituţii naţionale cu caracter autonom.
1.a. fondurile statului în calitate de autoritate publică
1.b.fondurile statului în calitate de agent economic

11
1.c.fondurile statului în calitate de asigurator
1.d.fondurile statului în calitate de bancher
. fonduri în proprietate privată
• fondurile aparţinând societăţilor comerciale, agricole, bancare, de asigurare şi
reasigurare cu capital privat sau mixt;
• fondurile ce aparţin întreprinzătorilor particulari;
• resursele băneşti aparţinând populaţiei.
d. după titlul cu care se fac prelevări la fonduri şi plăţi de la acestea:
• prelevări cu titlu definitiv şi caracter obligatoriu (impozite, taxe, contribuţii);
• prelevări cu titlu rambursabil şi caracter facultativ (depuneri în bănci şi alte
instituţii de credit ale statului, subscrieri la împrumuturi de stat);
• transferuri externe rambursabile (împrumuturi sau credite contractate în
străinătate);
• transferuri externe nerambursabile (donaţii, ajutoare).

Aspecte generale:
• Surplusul unui anumit fond poate fi preluat numai la fondul cu care acesta are
corespondenţă;
• Lipsa de resurse a unui anumit fond nu se poate completa decât de la fondul cu care
acesta are legături, trebuind să se respecte principiul compatibilităţii fondurilor;
• Fiecărei componente a sistemului financiar îi corespund mai multe fonduri de
resurse financiare.

12
CAPITOLUL 3

ORGANE CU ATRIBUŢII ŞI RĂSPUNDERI ÎN DOMENIUL


FINANŢELOR PUBLICE

La soluţionarea problemelor financiare participă:

1. organe care fac parte din sistemul democraţiei reprezentative:

a. Parlamentul;

b. Consiliile judeţene, municipale, orăşeneşti şi comunale.

2. organe care fac parte din autoritatea administrativă:

a. Guvernul;

b. Ministerele;

c. Alte organe centrale ale administraţiei publice.

3. organe financiare specializate ale puterii executive, compartimente financiare din unităţi
economice şi instituţii,

Anumite organe, dintre cele prezentate anterior, sunt investite, prin lege, cu dreptul de a
lua decizii şi de a controla modul de aplicare a acestora.

Altele, au atribuţii precise pe linie de planificare financiară, îndrumare şi control.

În continuare, sunt prezentate atribuţile principale în materie de finanţe ale autorităţilor


publice, regiilor autonome, societăţilor comerciale cu capital integral de stat şi instituţiilor
publice.

PARLAMENTUL, în calitate de organ reprezentativ suprem al poporulul român şi unica


autoritate legiuitoare a ţării, are următoarele atribuţiuni în domeniul finanţelor publice:

• dezbate şi aprobă programul Guvernului care cuprinde liniile directoare ale


politicii interne şi externe ale statului şi controlează aplicarea acestuia;

• adoptă legi care reglementează activitatea din toate domeniile vieţii sociale, inclusiv
cele referitoare la problemele economice, financiare şi monetare, cum sunt de
exemplu:

13
1. legea privind finanţele publice;

2. legile privind impozitele şi taxele;

3. legea asigurărilor sociale de stat;

4. legea bancară;

5. legea privind datoria publică;

6. legea contabilităţii;

7. legea asigurărilor de bunuri, persoane şi răspundere civilă;

8. legea privind finanţele publice locale;

9. legea privind impozitele şi taxele locale;

10. legile privind organizarea şi funcţionarea Guvernului, a ministerelor, a


Curţii de Conturi şi a altor instituţii publice.

• examinează şi aprobă, anual, bugetul naţional public, precum şi


conturile de execuţie ale componentelor acestuia.

GUVERNUL ROMÂNIEI îndeplineşte, potrivit reglementărilor în vigoare, următoarele


atribuţiuni în domeniul finanţelor publice:

• asigură realizarea politicii financiare a statului, conform programului de guvernare


acceptat de Parlament;

• elaborează, anual, proiectele bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat,


bugetelor fondurilor speciale, precum şi ale conturilor generale anuale de execuţie
ale acestora, le supune spre aprobare Parlamentului, iar după aprobare răspunde
de realizarea prevederilor bugetare;

• examinează, periodic, execuţia bugetului naţional public şi a bugetelor fondurilor


speciale şi adoptă măsuri pentru menţinerea sau îmbunătăţirea echilibrului
bugetar, după caz;

• răspunde de recuperarea creanţelor externe ale statului;

• emite hotărâri pentru organizarea executării legilor (respectiv norme metodologice,


regulamente de aplicare etc.);

14
• în perioada vacanţelor parlamentare, emite ordonanţe pentru reglementarea unor
probleme, ce nu suferă amânare, din domeniul finanţelor publice.

MINISTERUL FINANŢELOR are, în principal, următoarele atribuţiuni în calitate de


organism de specialitate al administraţiei publice centrale:

• aplică strategia şi programul guvernului în domeniul finanţelor publice;

• exercită administrarea generală a finanţelor publice;

• elaborează proiectul legii bugetare anuale, a legii de rectificare a bugetului de stat;

• stabileşte echilibrul bugetar în faza de elaborare a proiectului bugetului de stat şi a


rectificării acestuia;

• stabileşte metodologii pentru elaborarea proiectului bugetului de stat, a proiectelor


bugetelor fondurilor speciale şi a proiectelor locale;

• urmăreşte execuţia operaţivă a bugetului de stat şi stabileşte măsurile necesare


pentru încasarea veniturilor şi limitarea cheltuielilor în vederea încadrării în
deficitul bugetar aprobat;

• elaborează clasificaţia indicatorilor privind finanţele publice;

• elaborează proiectul bugetului asigurărilor sociale de stat, al legii bugetului


asigurărilor sociale de stat anuale, precum şi proiectul legii de rectificare a acestuia;

• stabileşte sistemul de a trezoreriei statului în vederea asigurării efectuării


operaţiunilor de încasări şi plăţi pentru sectorul public;

• elaborează şi administrează bugetul de venituri şi cheltuieli al trezoreriei statului;

• colaborează cu Banca Naţională a României la elaborarea balanţei de plăţi externe;

• contractează şi garantează împrumuturi de stat de pe pieţele financiare interne şi


externe;

• exercită, prin organele sale de specialitate, controlul utilizării creditelor bugetare de


către instituţiile publice;

• controlează activitatea financiară a unităţilor economice, urmărind stabilirea


corectă şi îndeplinirea integrală şi la termen a obligaţiilor financiare şi fiscale faţă
de stat;

15
• actionează, prin mijloace specifice, pentru combaterea evaziunii fiscale şi a
corupţiei;

• înfăptuieşte politica vamală a statului;

• propune cadrul legislativ şi elaborează cadrul metodologic privind activitatea de


asigurare şi exercită supravegherea aplicării dispoziţiilor legale în acest domeniu;

• exercită calitatea de reprezentant al României la organismele internaţionale cu


caracter financiar;

• coordonează, negociază şi încheie acorduri internaţionale, în numele statului, în


domeniul relaţiilor financiare şi valutare; propune strategii de dezvoltare pe termen
lung şi soluţii de reforma în domeniul finanţelor;

• îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite prin acte normative pentru domeniul său de
activitate;

• conlucrează cu ministerele specializate şi cu aportul bancar pentru elaborarea şi


executarea balanţei de plăţi externe;

• participă la tratative externe privind problemele financiare, valutare şi de


cooperare economică, precum şi la activitatea organismelor financiare
internaţionale, urmărind îndeplinirea obligaţiilor ce revin statului român;

• reprezintă statul, ca subiect de drepturi şi obligaţii financiare, în faţa instanţelor


judecătoreşti interne şi internaţionale;

• elaborează regulamentul vamal al ţării şi asigură înfăptuirea politicii vamale,


potrivit autorizaţiei parlamentare, precum şi a dreptunilor şi obligaţiilor ce revin
ţării noastre ca membră a Acordului General pentru Tarife şi Comerţ (G.A.T.T.);

• organizează şi coordonează activitatea Gărzii Financiare;

• elaborează cadrul normativ şi instituţional general privind organizarea


contabilităţii ş.a.

TREZORERIA GENERALĂ A STATULUI reprezintă o structură specializată a


Ministerului Finanţelor, care cuprinde o trezorerie centrală (organizată în cadrul
Ministerului Finanţelor) şi trezorerii organizate în cadrul Direcţiilor generale ale
finanţelor publice din municipiul Bucureşti şi reşedinţele judeţene, în cadrul

16
Administraţiilor financiare municipale, Circumscripţiilor fiscale orăşeneşti şi a Percepţiilor
rurale.

Prin Trezoreria statului se asigură:

1. execuţia de casă a bugetului de stat, a bugetului asigurărilor sociale de stat şi bugetelor


locale, prin încasarea veniturilor bugetare cuvenite şi asigurarea finanţării obiectivelor
prevăzute, în limita creditelor bugetare stabilite;

2. gestionarea mijloacelor băneşti extrabugetare şi a celor aferente fondurilor speciale;

3. gestionarea datoriei publice interne şi externe (respectiv: primirea împrumuturilor


guvernamentale interne şi externe, alocarea sumelor aferente pe destinaţiile stabilite,
rambursarea ratelor scadente şi plata dobânzilor aferente împrumuturilor publice);

4. efectuarea de plasamente pe diferite termene a disponibilităţilor mobilizate în conturile


sale şi a altor operaţiuni financiare în contul administraţiei centrale de stat.

Contul general al trezoreriei statului funcţionează la Banca Naţională a României, iar


soldul său se include în bilanţul acesteia.

Disponibilităţile băneşti din acest cont se pot utiliza în următoarea ordine obligatorie:

• acoperirea temporară a deficitului curent al bugetului de stat; acopenirea


temporară a golurilor de casă, înregistrate de bugetele locale;

• acoperinea tempoară a deficitului curent al bugetului asigurănilor sociale de stat a


deficitelor temporare ale bugetelor fondunilor speciale;

• efectuarea de plasamente financiare, pe termen scurt, prin Banca Naţională a


României;

• acordarea de împrumuturi pe termen medlu şi lung pentru finanţarea şi


refinanţarea deficitelor anuale ale bugetului de stat, pe seama disponibilităţilor pe
termen mediu şi lung din contravaloarea în lei a împrumuturilor externe.

În scopul funcţionării sale, Trezoreria statului dispune de un buget propriu care se


întocmeşte anual de către Ministerul Finanţelor şi este supus spre aprobare Guvernului, o
dată cu propunerile pentru proiectul bugetului de stat.

De asemenea, periodic, Ministerul Finanţelor întocmeşte informări şi / sau rapoarte în


legatură cu modul cum a fost executat contul general al Trezoreriei statului, pe care le
prezintă Guvernului.

17
CURTEA DE CONTURI

1. constituie organul suprem de control financiar şi de jurisdicţie în domeniul financiar;

2. funcţionează pe lângă Parlamentul ţării, iar în unităţile administrativ-teritoriale,


funcţiile Curţii se exercită prin camerele de conturi judeţene;

Îşi exercită funcţia de control:

1. asupra modului de formare şi întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale


sectorulul public;

2. asupra modului de gestionare a patrimoniului public şi privat al statului şi al unităţilor


administrative teritoriale;

Fac obiectul controlului exercitat de Curtea de Conturi:

1. formarea şi utilizarea resurselor bugetului de stat, ale bugetului asigurărilor sociale de


stat şi ale bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale, precum şi mişcarea fondurilor
între aceste bugete;

2. constituirea, utilizarea şi gestionarea fondurilor speciale şi a fondurilor de tezaur;

3. formarea şi gestionarea datoriei publice şi situaţia garanţiilor guvernamentale pentru


credite interne şi externe;

4. utilizarea alocaţiilor bugetare pentru investiţii, a subvenţiilor şi transferurilor şi a altor


forme de sprijin financiar din partea statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale;

5. constituirea, administrarea şi utilizarea fondurilor publice de către instituţiile publice


autonome cu caracter comercial şi financiar şi de către organismele autonome de
asigurări sociale;

6. situaţia, evolutţa şi modul de administrare a patrimoniului public şi privat al statului şi


al unităţilor administrativ-teritoriale de către instituţiile publice, regiile autonome,
societăţile comerciale sau de către alte persoane juridice în baza unui contract de
concesiune sau închiriere.

Sunt supuse controlului Curţii de Conturi:

1. statul şi unităţile administrativ-teritoriale, în calitate de persoane juridice de drept


public, cu serviciile şi instituţiile publice, autonome sau nu;

2. Banca Naţională a României;

18
3. regiile autonome;

4. societăţile comerciale la care statul, unităţile administrativ-teritoriale, instituţille publice


sau regiile autonome care deţin, singure sau împreună, integral sau mai mult de
jumătate din capitalul social;

5. organismele autonome de asigurări sociale sau de altă natură, care gestionează bunuri,
valori sau fonduri, într-un regim legal obligatoriu;

6. alte persoane juridice care:

o beneficiază de garanţii guvernamentale pentru credite, de subvenţii sau de


alte forme de sprijin financiar din partea statului, a unităţilor administrativ-
teritoriale sau a instituţiilor publice;

o administrează, în baza unui contract de concesiune sau închiriere, bunuri


aparţinând domeniulul public sau privat al statului sau al unităţilor
administrative-teritoriale;

o nu-şi îndeplinesc obligaţiile financiare către stat, către unităţile


administrativ-teritoriale şi instituţiile publice.

Curtea de Conturi efectuează controlul preventiv la ordonatorii principali de credite ai


bugetului de stat, al bugetului asigurărilor sociale de stat şi ai fondurilor speciale, precum
şi controlul ulterior asupra:

1. conturilor anuale de execuţie a bugetelor, a fondurilor de tezaur; contulul anual al


datoriei publice a statului;

2. garanţiilor guvernamentale pentru credite interne şi externe primite de către alte


persoane juridice.

După verificarea conturilor, Curtea de conturi hotărăşte asupra descărcării de gestiune,


iar în cazul descoperirii unor nereguli, acestea sunt aduse la cunoştinţa colegiului
jurisdicţional care judecă şi hotărăşte cu privire la rezolvarea lor.

BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI (B.N.R.):

1. constiutie banca centrală a statului român, având ca obiectiv fundamental asigurarea


stabilităţii monedei naţionale;

19
2. elaborează, aplică şi răspunde de politicile monetară, valutară, de credit şi de plăţi,
precum şi de autorizarea şi supravegherea prudenţiala bancară, în cadrul politicii
generale a statului;

3. urmăreste funcţionarea normală a sistemului bancar;

4. în calitate de unică instituţie autorizată să emită însemne monetare, emite şi pune în


circulaţie bancnote şi monede metalice, ca mijloace de plată legale pe teritoriul ţării;

5. efectuează operaţiuni pe piaţa monetară, operaţiuni în contul statului, precum şi


operaţiuni cu aur şi active externe;

6. acordă băncilor credite, pe timp limitat, garantate cu titluri de stat, cambii, bilete la
ordin şi cu alte hârtii de valoare;

7. deschide băncilor conturi curente şi le asigură servicii de compensare, depozitare şi


plată;

8. participă, în numele statului, la tratative şi negocieri externe în probleme financiare,


monetare, valutare, de credit şi de plăţi.

Conducerea Băncii Naţionale a României este realizată de un consiliu de administraţie,


numit de Parlament, la propunerea comisiilor permanente de specialitate ale celor două
Camere ale acestuia.

Guvernatorul Băncii Naţionale a României prezintă Parlamentului, în numele consiliului


de administraţie, un raport anual cu privire la:

1. evoluţiile economice, financiare, monetare şi valutare;

2. politica monetară promovata în anul precedent şi orientările pentru cel următor;

3. reglementarea şi supravegherea prudentială bancară;

4. bilanţul anului şi contul de profit şi pierdere ale Băncii Natţonale a Romániei.

Alături de Banca Naţională a Romãniei, activitate bancară în ţara noastră desfăşoară


băncile, persoane juridice române, constituite ca societăţi comerciale, precum şi sucursalele
din Romãnia ale băncilor persoane juridice străine.

În activitatea pe care o desfaşoară, băncile sunt obligate să respecte cerinţele prevăzute de


Legea bancară şi de reglementările şi ordinele emise de Banca Naţională a României,
cerinţele de capital şi cele prudenţiale.

20
SOCIETĂŢILE DE ASIGURĂRI ŞI REASIGURĂRI

1. preiau şi asigură în schimbul unor prime, riscuri referitoare la bunuri, persoane sau
răspundere civilă legală;

2. pot practica una sau mai multe categorii de asigurări / reasigurări potrivit obiectului lor
de activitate stabilit prin contractul de societate şi prin statut;

3. potrivit legii, pot încheia următoarele categorii de asigurări:

• asigurări de viaţă;

• asigurări de persoane, altele decât cele de viaţă;

• asigurări de autovehicule;

• asigurări maritime şi de transport;

• asigurări de aviaţie;

• asigurări de incendiu şi alte pagube de bunuri;

• asigurări de răspundere civilă;

• asigurări de credite şi garanţii;

• asigurări de pierderi financiare din riscuri agricole; asigurări agricole.

1. majoritatea asigurărilor au un caracter facultativ şi se realizează pe baze


contractuale; exceptie face asigurarea de răspundere civila pentru pagube
produse prin accidente, care, potrivit legii, are caracter obligatoriu;

2. se constituie cu avizul prealabil al Oficiului de supraveghere a activităţii de


asigurare şi supraveghere;

3. pot fructifica fondurile proprii şi cele atrase temporar în diverse moduri,


cum sunt:

• păstrarea lor în conturi bancare; investitţile în titluri de valoare;


investiţiile în bunuri imobiliare; creditarea instituţiilor bancare etc.

• sunt obligate să respecte întocmai reglementările în materie de


asigurări, indiferent că sunt societăţi cu capital majoritar de stat,
mixte sau private.

21
MINISTERUL MUNCII ŞI PROTECŢIEI SOCIALE are atribuţii în următoarele domenii
ale finanţelor:

1. asigurările sociale de stat;

2. protecţia socială a cetăţenilor.

3. De asemenea, acest minister are atribuţii şi în ce priveşte problemele recalificării şi


reorientării profesionale a persoanelor ce doresc acest lucru, încadrarii în muncă a
şomerilor şi a altor persoane, evidenţa salariaţilor încadraţi de unii agenţi economici
ş.a.

4. elaborează proiectul bugetului asigurărilor sociale de stat şi asigură executarea acestuia,


după aprobarea sa de către Parlament;

5. asigură constituirea şi gestionarea fondului destinat platii ajutorului de somaj;

6. oferă asistenţă de specialitate, la cerere, organismelor care au constituite sisteme proprii


de asigurări sociale;

7. conlucrează cu Inspectoratul de Stat pentru Handicapaţi în activităţile de constituire sau


utilizare a Fondului de risc şi accidente.

8. La nivelul judeţelor şi a municipiului Bucureşti funcţionează direcţii pentru probleme


de muncă şi protecţie socială, care sunt subordonate Ministerului Muncii şi Protecţiei
Sociale şi se ocupă cu asigurările sociale din judeţ.

9. La nivelul municipiilor şi oraşelor din judeţ funcţionează oficii pentru probleme de


muncă şi protecţie socială, oficii de asigurări sociale şi pensii.

MINISTERELE ŞI CELELALTE ORGANE ALE ADMINISTRAŢIEI CENTRALE DE


STAT, prin compartimente specializate, au următoarele atribuţiuni principale în domeniul
financiar:

1. elaborează bugetele de venituri şi cheltuieli şi urmăresc realizarea acestora;

2. repartizează creditele bugetare organelor ierarhic inferioare;

3. exercită controlul financiar intern asupra activităţii unităţilor subordonate, luând sau
propunând, după caz, măsurile pentru remedierea deficienţelor constatate.

ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ LOCALĂ

22
1. funcţionează în unităţile administrativ-teritoriale (comune, oraşe şi judeţe) bazându-se
pe principiile:

a. autonomiei locale;

b. eligibilităţii autorităţilor administraţiei publice locale;

c. consultării cetăţenilor în problemele locale de interes deosebit. la nivelul


comunelor şi oraşelor funcţionează consiliile locale (care au calitatea de
autorităţi deliberative) şi primăriile (ca autorităţi executive);

d. la nivelul judeţelor şi al capitalei functţonează consilii judeţene, respectiv


consiliul general al municipiului Bucureşti

Atribuţiile principale ale consilillor locale în problemele legate de finanţele publice locale şi
de altă natură de interes local sunt:

1. aprobă bugetul local, formarea, administrarea şi executarea acestuia; stabileşte


impozitele şi taxele locale, precum şi taxele speciale, pe termen limitat, în condiţiile legii

2. administrează domeniul public şi privat al localităţii şi exercită drepturile legale cu


privire la societăţile comerciale pe care le-a înfiinţat;

3. înfiinţează instituţii şi unităţi economice de interes local;

4. hotărăşte asupra concesionării sau închirierii de bunuri sau de servicii publice de


interes local, precum şi asupra participării, cu capital sau cu bunuri, la societăţi
comerciale pentru realizarea de lucrări şi servicii de interes public local, în condiţiile
legii.

Atribuţiile principale ale primarului care ţin de domeniul finanţelor publice sunt:

1. întocmeşte proiectul bugetului local, contul de încheiere a exerciţiului bugetar şi le


supune aprobării consiliului local;

2. exercită funcţia de ordonator principal de credite;

3. verifică încasarea şi cheltuirea sumelor din bugetul local şi comunică consiliului cele
constatate;

4. supraveghează inventarierea şi administrarea bunurilor care aparţin localităţii


respective (comună, oraş).

23
CONSILIUL JUDEŢEAN reprezintă autoritatea administraţiei publice judeţene pentru
coordonarea activităţii consiliilor comunale şi oraşeneşti în vederea realizării serviciilor
publice de interes judeţean. în domeniul finanţelor publice locale consiliul judeţean are
următoarele atribuţiuni principale:

1. adoptă programe şi prognoze de dezvoltare economico-sociala a judeţului şi urmăreşte


realizarea acestora;

2. adoptă bugetul propriu al judeţulul şi contul de încheiere a exerciţiului bugetar;

3. stabileste impozitele şi taxele judeţene, precum şi taxele speciale pe timp limitat, în


condiţiile legii.

PREŞEDINTELE CONSILIULUI JUDEŢEAN

1. este ordonator principal de credite;

2. întocmeşte proiectul bugetului propriu al judeţului şi contul de încheiere a exerciţiului


bugetar şi le supune spre aprobare consiliului prefectul, în calitate de reprezentant al
Guvernului pe plan local,

3. poate ataca, în fata instanţei de contencios administrativ, actele autorităţilor


administraţiei publice locale, în cazul că le consideră ilegale.

REGIILE AUTONOME ŞI SOCIETĂŢILE COMERCIALE, prin compartimentele lor


specializate, au următoarele atribuţii principale:

1. gestionează activele, întreţin relaţii financiare cu salariaţii, furnizorii şi beneficiarii lor,


cu băncile, cu organele financiare;

2. elaborează proiectul anual al bugetului de venituri şi cheltuieli;

3. după aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli, adoptă masuri pentru buna


executare a indicatorilor bruţi;

4. organizează şi conduc contabibitatea, întocmesc bilanţul contabil, contul de profit şi


pierderi şi situaţia principalilor indicatori economico-financiari;

5. întocmesc, la timp şi corect, documentele de încasare şi plăţi în numerar şi prin


virament, le introduc în bancă, verificând înregistrarea lor în extrasele de cont şi în
registrul de casa;

24
6. organizează şi exercită controlul financiar preventiv şi controlul gestionar de fond
asupra modului de gestionare a resurselor materiale şi băneşti;

7. examinează, periodic, activitatea economico-financiară a unităţii;

8. periodic, efectuează inventarierea bunurilor patrimoniale şi adoptă masuri necesare


pentru asigurarea integrării avutului public şi privat.

25
CAPITOLUL 4
SISTEMUL BUGETAR

Elemente de analiză:
• Conceptul de buget;
• Principiile bugetare;
• Elaborarea proiectului de buget;
• Aprobarea proiectului de buget;
• Execuţia bugetului;
• Incheierea şi aprobarea contului de execuţie bugetară;
• Controlul bugetar;
• Execuţia bugetară.

Conceptul de buget
-Etimologie: - „bouge”, „bougette”- pungă din piele în care se păstrau banii.
- în Romania termenul este utilizat prima oară în Regulamentele Organice.
- În Constituţia Romaniei din 1864 întâlnim sintagma „bugetul cheltuielilor şi
al recentelor”, iar în cea din 1866 observăm enunţul „toate veniturile şi cheltuielile sau
cheltuielile statului trebuie trecute în buget şi socoteli”.

1.Caracteristici:
• caracter juridic - reprezintă un act prin care sunt stabilite veniturile şi cheltuielile
anuale ale statului; În sistemul financiar românesc există diferenţe între
prevederile Constituţiei şi cele ale Legii 500-2002: art.138 alin (1) foloseşte termenul
de „buget public naţional” ce cuprinde „bugetul de stat, bugetul asigurărilor
sociale de stat şi bugetele locale ale comunelor, ale oraşelor, şi ale judeţelor.” Legea
500-2002 foloseşte termenul de “sistem bugetar” – ce desemnează un sistem unitar
de bugete care cuprinde bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2)
a) bugetului de stat;
b) bugetului asigurărilor sociale de stat;
c) bugetelor fondurilor speciale;
d) bugetului trezoreriei statului;
e) bugetelor instituţiilor publice autonome;

26
f) bugetelor instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din bugetul de stat,
bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele fondurilor speciale, după caz;
g) bugetelor instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii;
h) bugetului fondurilor provenite din credite externe contractate sau garantate de
stat şi ale căror rambursare, dobânzi şi alte costuri se asigură din fonduri publice;
i) bugetului fondurilor externe nerambursabile şi bugetele locale
• caracter obligatoriu –presupune aprobarea sa anuală de către Parlament sub
denumirea generică de „legi bugetare anuale”, devenind astfel obligatoriu;
• finanţele clasice, consideră bugetul public ca o listă a cheltuielilor şi a veniturilor
publice fără specificarea vreunei legături cu dinamica economiei naţionale şi cu
obiectivele de guvernare.
• finanţele moderne leagă existenţa acestuia de dinamica întregii economii naţionale,
politica bugetară reprezentând un element definitoriu al aşa numitor politici
conjuncturale aflate la dispoziţia autorităţilor publice.
• În ţările dezvoltate noţiunea de buget se referă la două structuri diferite:
1. bugetul economiei naţionale;
2. bugetul de stat (bugetul propriu-zis ale autorităţii publice).
Bugetul economiei naţionale - program ce se întocmeşte anual şi cuprinde totalitatea
veniturilor şi a cheltuielilor dintr-o economie naţională, indiferent dacă acestea sunt
publice sau private. Acest buget cuprinde: bugetele autorităţii publice şi bugetele agenţilor
economici privaţi.
Caracteristici: buget orientativ şi nu executoriu, serveşte ca bază pentru argumentaţia
financiar-economică, politică şi socială a guvernului.
Bugetul public se elaborează plecând de la bugetul economiei naţionale (acolo unde se
realizează), cuprinzând numai resursele şi cheltuielile autorităţii publice.
Caracteristici: supus în mod obligatoriu discuţiei şi aprobării Parlamentului; după
aprobarea de Parlament devine lege făcând astfel posibilă încasarea veniturilor şi
efectuarea cheltuielilor publice; anual,

2.Structura sistemului bugetar


• statele unitare - bugetul de stat este organizat pe două nivele: bugetul administraţiei
centrale de stat şi bugetele administraţiei locale.
• statele federale - sistemul bugetar este stabilit pe trei nivele : bugetul federaţiei (1),
bugetele statelor membre, ale provinciilor sau ale landurilor (2) şi bugetele locale (3).

27
3. Aspecte generale:
• Înscrierea şi aprobarea cheltuielilor se face doar în condiţiile stabilirii
resurselor din care se vor efectua.
• Orice sumă care se cuvine statului se face venit la bugetul de sta, dacă
legea nu prevede altfel.
• nici un impozit sau taxa nu se înscriu în buget dacă nu sunt stabilite
prin lege.
 Repartizarea veniturilor şi cheltuielilor pe fiecare nivel administrativ se face
în raport cu atribuţiile ce revin la fiecare nivel în realizarea acţiunilor
publice.
 De regulă, toate impozitele indirecte sunt venituri ale administraţiei centrale
de stat, iar impozitul pe avere este venit la bugetele locale.
 Impozitele pe venituri se repartizeaza între organele administraţiei centrale
şi locale, în funcţie de sarcinile ce revin fiecărui nivel organizatoric al
statului.
 Sumele aprobate în limitele cărora se pot efectua cheltuieli cu caracter public
reprezintă credite bugetare care nu pot fi depăşite.
 Excedentele rezultate din execuţia bugetelor instituţiilor publice, finanţate în
condiţiile art. 62 alin. (1) lit. b), se regularizează la sfârşitul anului cu bugetul
din care sunt finanţate, în limita sumelor primite de la acesta.
 Excedentele anuale rezultate din execuţia bugetelor instituţiilor publice,
finanţate integral din venituri proprii, se reportează în anul următor.
 În execuţia bugetului se interzice acoperirea cheltuielilor bugetului de stat
prin recurgerea la emisiune monetară sau prin finanţarea directă de către
bănci.
 Dacă în execuţia bugetului apar goluri temporare de casă, acestea pot fi
acoperite, până la încasarea veniturilor corespunzătoare, pe seama:
- resurselor aflate în conturile de trezorerie ale statului;
- bonurilor de tezaur, purtătoare de dobânda a căror scadenţă nu poate
depăşi sfârşitul anului bugetar (totalul bonurilor de tezaur şi al altor
instrumente specifice aflate în circulaţie nu va putea depăşi 8% din
volumul total al cheltuielilor bugetului de stat aprobat);

28
- împrumutului fără dobândă acordat de BNR, care nu poate depăşi
într-un an financiar 10% din totalul cheltuielilor bugetului aprobat,
precum şi dublul capitalului acestuia şi cel al fondului de rezervă;
acest împrumut trebuie rambursat până la sfârşitul anului financiar
respectiv, pe seama veniturilor bugetare sau a unui împrumut de stat
efectuat în condiţiile legii.

4. Principiile bugetare
- Principiile bugetare sunt norme orientative ce guvernează realizarea procesului bugetar.
-Scop: precizarea condiţiilor în care se face elaborarea şi execuţia bugetului public.
- În România, aceste principii bugetare sunt precizate în Legea finanţelor publice 500/2002,
fără a cuprinde toate principiile tratate mai jos.
Principiile bugetare:
I. principiul universalitătii bugetului;
II. principiul unităţii bugetului;
III. principiul realităţii bugetare;
IV. principiul anualităţii bugetului;
V. principiul echilibrului bugetar;
VI. principiul neafectării veniturilor bugetare;
VII. principiul specializării;
VIII. principiul publicitaţii bugetului;
IX. principiul unităţii monetare.

I.Principiul universalităţii bugetului:


Totalitatea veniturile şi cheltuielile unui nivel al autorităţii publice trebuie să fie cuprinse
în proiectul de buget pe total venituri şi cheltuieli (total brut).
In practica bugetară, principiul universalităţii bugetului se respectă doar parţial, având în
vedere că, în locul bugetelor brute s-a trecut la elaborarea unor bugete mixte, în care
veniturile şi cheltuielile unor instituţii publice figurează cu sumele lor totale în buget, iar
altele numai cu soldurile.
-Se inscriu numai cu soldul2 :
• veniturile de la întreprinderile publice;
• subvenţiile către întreprinderile publice;

2
Iulian Văcărel şi colab. – Finanţe publice, pag.511, Ed.Didactică şi pedagogică, Bucureşti, 2003

29
• vărsămintele către bugetul de stat sau subvenţiile primite de la acesta, în relaţiile dintre
bugetele locale şi bugetul statului;
• subvenţiile primite în completarea resurselor financiare proprii a unor instituţii publice
(universităţi, unităţi de cercetare ştiinţifică, şcoli, spitale etc.).
Excepţii de la principiul universalităţii:
- donaţiile - au o afectaţie specială;
- fondurile de sprijin - resurse ale particularilor la dispoziţia administraţiilor
publice pentru prestaţii determinate;
- reconstituirea creditelor bugetare - restituirea la buget a sumelor necuvenite sau
acordate cu titlu provizoriu.
Acest principiu este cuprins în Legea 500/2002, Capitolul II, Secţiunea 1.

II.Principiul unităţii bugetului:


Toate veniturile şi cheltuielile statului trebuie cuprinse într-un singur document după o
schemă unitară de clasificare a veniturilor şi cheltuielilor (de regulă clasificaţia funcţională
a acestora).
Avantaje:
• prezentarea exactă a surselor de provenienţă a resurselor bugetului şi a utilizării lor.
• permite analiza pertinentă din punct de vedere politic şi economic a resurselor şi
utilizărilor de către Parlament.
• permite realizarea analizelor comparative la nivel internaţional.
• crează posibilitatea determinării exacte a modului în care a fost realizat- respectiv
echilibrat, excedentar, deficitar.
De regulă acest principiu nu este riguros respectat deoarece se întocmesc şi alte categorii de
bugete cum sunt:
• bugete autonome - pentru instituţii ale statului cu autonomie financiară deplină şi
personalitate juridică. Nu figurează în bugetul general.
• bugete anexe – reprezentând anumite resurse financiare alocate într-un anumit scop,
întocmite de instituţii sau servicii publice ale statului care oferă servicii şi au
autonomie financiară relativă, fără a avea personalitate juridică. Se ataşează
bugetului statului
• bugete extraordinare – pentru înscrierea unor cheltuieli cu caracter extraordinar,
temporar cum ar fi un buget în caz de război, calamităţi naturale,crize economice,
realizate pe baza unor venituri speciale.

30
• conturile speciale de trezorerie – evidenţiază anumite încasări ce nu reprezintă un venit
la bugetul de stat şi plăţi fără caracter definitiv.Tipologie:
 conturi cu afectaţie specială (pentru cheltuieli cu acoperire în resurse
special disponibilizate; aceste conturi descriu operaţii finanţate prin
resursele adoptate prin decizii legislative speciale)
 conturi de comerţ (pentru operaţiuni cu caracter comercial ale unor
instituţii ale statului; aceste conturi derivă din activităţile industriale şi
comerciale efectuate cu titlu auxiliar prin serviciile publice ale statului; de
exemplu: contul de recepţionare şi vânzare a mărfurilor primite ca ajutor
străin)
 conturi de reglementare cu guvernele altor ţări (pe baza unor acorduri
internaţionale alte state contribuie la finanţarea unor cheltuieli publice ale
ţării care deschide aceste conturi; aceste conturi descriu operaţii monetare
efectuate cu Guverne străine sau organisme internaţionale)
 conturi de operaţiuni monetare (pentru venituri şi cheltuieli rezultate din
emisiunea monetară metalică sau din operaţiunile ţării cu FMI).
 conturi de avans (pentru avansuri acordate colectivităţilor locale până la
încasarea impozitelor locale).
 conturi de împrumuturi şi de consolidare (pentru împrumuturi de
trezorerie cu o durată mai mare de 4 ani).
• bugete program - pentru perioade mai mari de un an.
• taxele parafiscale- constituie contributiile obligatorii catre diferite institutii de drept
publice si private, dar care nu figureaza in buget.
• debugetizarea, consta in scoaterea unor cheltuieli in afara bugetului general

Acest principiu este cuprins în Legea 500/2002, Capitolul II, Secţiunea 1.

III. Principiul realităţii bugetare:


- toate veniturile şi cheltuielile trebuie previzionate plecând de la starea reală a economiei
naţionale.
- pentru stabilirea mărimii resurselor şi cheltuielilor bugetare în economia finanţelor
publice sunt utilizate două categorii de metode:
1. clasice:
• metoda automată sau a penultimei – se ia ca bază execuţia bugetară a
penultimului an bugetar; pentru întocmirea bugetului pentru anul n se

31
utilizează ca bază veniturile şi cheltuielile anului n-2, deoarece nu se cunosc
realizările eecuţiei bugetului anului n-1 (anul în curs). Avantaje: este o
metoda simplă, ce nu necesită un volum mare de lucrări. Dezavantaje: este
deseori departe de realitate deorece condiţiile economice, sociale şi politice
existente cu 2 ani în urmă nu se pot menţine ca atare şi în anul pentru care se
elaborează bugetul.
• metoda majorării –diminuării - se ia în calcul un ritm de variaţie a
indicatorilor bugetari pe o perioada de 5 -10 ani; rezultatul acestei metode
este aproximativ deoarece în fiecare an intervin factori noi cu o influenţă mai
mare sau mai mică asupra bugetului de stat. în fapt, se transpun în viitor
influenţele negative ale unor fenomene economico-financiare care s-au
manifestat în anii care reprezintă baza de calcul.
• metoda evaluării directe – coroborează analiza evoluţiei veniturilor şi
cheltuielilor şi cu cea a modificărilor legislative; previziunea veniturilor se
face în funcţie de situaţiile conjuncturale reflectate în evoluţia bazei fiscale:
PIB, prin volumul producţiei, al salariilor, al profitului, etc. Creşterea
veniturilor, a tranzacţiilor, va determina o creştere a încasărilor fiscale. O
scădere a acestora, va determina o scădere a încasărilor fiscale. Revizuirea
cheltuielilor presupune modificarea, în sensul de solicitări suplimentare faţă
de nivelul reînnoit al cheltuielilor din anul în curs sau de solicitări diminuate,
prin nereînnoirea solicitărilor.
2. moderne:
• metode americane:
i. metoda de planificare, programare, bugetizare - bazată pe cuantificarea
necesităţilor fianciare pe termen lung, după care se estimează
costurile (minime-maxime) variantelor alternative şi mărimea
creditelor bugetare.
ii. metoda bază bugetară zero – bazată pe analizele cost-beneficiu şi cost
eficacitate a diverselor programe alternative implicând venituri şi
cheltuieli de la bugetul de stat. consta în examinarea critică periodică
a tuturor cheltuielilor finanţate de la buget, inclusiv cele aprobate şi
înscrise în bugetele anilor precedenţi, reexaminandu-se astfel
utilitatea lor, şi pornindu-se totodată de la zero întotdeauna.

32
Aplicarea acestei metode presupune o multitudine de programe
alternative, grupate în aşa numitele „decizii pachet”.
iii. management prin obiective.
• metoda franceză:
i. metoda raţionalizării opţiunilor bugetare – bazată pe transpunerea
analizei cibernetice input - output într-un sistem închis. Urmăreşte
obiective pe termen mediu, putând fi reexaminate perioadic opţiunile
de politică bugetară.
Aceste metode (metodele moderne) presupun proiectarea bugetului în mai multe variante
şi alegerea uneia dintre ele în funcţie de rezultatele cunatificate în cadrul analizei specifice
bazate pe criterii diferite de optimizare a raporturilor: costuri – avantaje, costuri –
eficienţă, sau alte criterii.
Acest principiu nu este cuprins în Legea 500/2002.

IV. Principiul anualităţii bugetului:


- de regula, bugetul se intocmeşte pentru un an, având în vedere faptul că eficienţa
execuţiei şi controlului poate fi reală doar pe perioade scurte de timp.
- anualitatea înseamnă:
I. perioada pentru care se întocmeşte şi se aprobă bugetul.
-elaborarea şi aprobarea se face pe o perioadă de 12 luni.
-anul bugetar poate coincide sau nu cu cel calendaristic.
-exemple: -coincidenţă: România, Franţa, Germania, Italia.
-1.04 – 31.03: Japonia, Marea Britanie, Israel
-1.07 – 30.06: Australia, Suedia
-1.10 – 30.09: SUA
II. perioada în care se execută bugetul.
Sisteme:
A. De gestiune bugetară (România)
Caracteristici:
• la sfîrşitul anului se închide automat bugetul.
• în contul de încheiere sunt înscrise doar veniturile încasate şi
cheltuielile efectuate.
• veniturile neîncasate şi cheltuielile angajate şi neefectuate se
evidenţiază în bugetul anului următor.

33
• se interzice reportul veniturilor şi cheltuielilor de la un an la altul.
• creditele bugetare după încheierea anului bugetar sunt anulate de
drept.

B. De exerciţiu bugetar
Caracteristici:
• Perioadă de 3-6 luni de la expirarea anului bugetar pânî la încheierea
contului de exerciţiu bugetar.
• În această perioadă se continuă încasarea veniturilor şi efectuarea
cheltuielilor.
• toate operaţiunile de încasare a veniturilor şi efectuare a cheltuielilor se
reflectă în contul de încheiere a execuţiei bugetare în anul în care au fost prevăzute şi
autorizate.
• veniturile şi cheltuielile sunt reflectate integral în bugetul anului respectiv,
chiar dacă sunt efectuate în anul următor.
Acest principiu este cuprins în Legea 500/2002, Capitolul II, Secţiunea 1.

V. Principiul echilibrului bugetar:


- impune ca acoperirea cheltuielilor statului să se realizeze doar pe seama veniturilor
ordinare ale acestuia.
- în finanţele publice moderne, se admite un anumit deficit bugetar la nivel anual, cu
posibilitatea absorbţiei sale într-un interval redus de timp.
- deficitul poate avea efecte pozitive, contribuind la dezvoltarea economiei şi rezultând din
aceasta, în viitor, o creştere a bazei generatoare de venituri publice (cum ar fi cheltuieli
pentru efectuarea de investiţii) sau negative dacă este de lungă durată, de dimensiuni mari
(cum ar fi în cazul deficitelor apărute ca urmare a creşteri mari a cheltuielilor fără efecte
productive imediate – cheltuieli de consum).
-Keynes considera ca bugetul trebuia să fie ciclic echilibrat, sa fie deficitar in fazele
economice de recesiune ce impun o interventie stimulativă, finanţând deficitul prin
intermediul datoriei publice ce va putea fi amortizată cu excedentul altor ani. Cu toate
acestea, aplicarea politicii keynesiene de catre guvernele occidentale dupa al doilea razboi
mondial s-a tradus în realitate intr-un deficit public sustinut an dupa an. Chiar dacă în anii
de expansiune economică deficitul se diminuează ca procent din PIB, el se păstrează lungi

34
perioade de timp contribuind la ceea ce FMI numeste deficite structurale ale balanţelor de
plăţi.
Acest principiu nu este cuprins în Legea 500/2002.

VI. Principiul neafectarii veniturilor bugetare


- un venit odată încasat se administrează global, fiind destinat acoperirii cheltuielilor în
ansamblul lor - veniturile bugetare se depersonalizează.
- Abateri:
• lăsarea la dispoziţia instituţiilor publice a unor cote-părţi din veniturile proprii, din
încasările directe pentru acţiuni specifice.
• Întocmirea unor bugete extraordinare, autonome, anexe.
Acest principiu nu este cuprins în Legea 500/2002.

VII. Principiul specializarii bugetare:


- în bugetul de stat, cheltuielile şi veniturile, se cuprind atât în sumă globală cât şi defalcat.
- venituril bugetare se înscriu pe surse de provenienţă iar creditele bugetare pe categorii de
cheltuieli, după natura lor economică şi destinaţia acestora, potrivit clasificaţiei bugetare
tip elaborate de Ministerul Finanţelor.
Acest principiu este cuprins în Legea 500/2002, Capitolul II, Secţiunea 1.

VIII. Principiul publicităţii bugetului :


- sistemul bugetar este deschis şi transparent.
- bugetul este supus dezbaterii publice atât în stadiul de proiect cât şi cu prilejul aprobării
acestuia şi a încheierii contului de execuţie;
- actele normative de aprobare a bugetelor şi conturilor anuale de execuţie a acestora sunt
publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I.
-totodată mijloacele mass-media publică informaţii despre buget aflat atât în faza de
aprobare cât şi în cele de execuţie şi încheiere.
Acest principiu este cuprins în Legea 500/2002, Capitolul II, Secţiunea 1.

IX. Principiul unităţii monetare:


- toate operaţiunile se exprimă în monedă naţională.
Acest principiu este cuprins în Legea 500/2002, Capitolul II, Secţiunea 1.

35
36
CAPITOLUL 5
PROCESUL BUGETAR

Elemente de analiză:
• Elaborarea proiectului de buget.
• Aprobarea proiectului de buget .
• Execuţia bugetară.
• Încheierea şi aprobarea contului de execuţie bugetară.
• Controlul bugetar.

1.Elaborarea bugetului de stat:


- bugetul de stat se elaboreaza ca proiect de puterea executivă, doar guvernul are iniţiativă
legislativă în domeniul finanţelor publice.
- proiectul de buget se elaborează de către Ministerul Finanţelor.
- elaborarea proiectului de buget începe de la jumătatea anului precedent, deoarece se
cunoaşte execuţia bugetului din penultimul an.
- se face concomitent pentru toate structurile organizatorice ale statului.
- are la bază: obiectivele programului de guvernământ, analizele Ministerului Finanţelor.
- documentele elaborate şi trimise Parlamentului cuprind prevederile privind mărimea
veniturilor şi a creditelor bugetare, anexele la proiectul de lege, propuneri de modificări
legislative, expunerea de motive şi proiectul de lege pentru aprobarea bugetului (art.15-
Legea 500/2002).

2.Aprobarea bugetului:
- proiectul de buget se prezintă Parlamentului şi se aprobă de către acesta.
- Rolul Parlamentului:
- Parlamentul adoptă legile bugetare anuale şi legile de rectificare.
- în cazul în care legile bugetare anuale, depuse în termen legal, nu au fost adoptate
de către Parlament până cel târziu la data de 15 decembrie a anului anterior anului
la care se referă proiectul de buget, Guvernul va solicita Parlamentului aplicarea
procedurii de urgenţă.
- în timpul dezbaterilor Parlamentul nu poate aproba amendamente la legile
bugetare anuale, care determină majorarea nivelului deficitului bugetar.

37
- adoptă legile contului general anual de execuţie.
- dezbaterea şi aprobarea proiectului de buget în Parlament presupun, parcurgerea
următoarelor etape:
1. prezentarea de către primul ministru sau ministrul finanţelor, a proiectului
de buget în Parlament;
2. analiza proiectului de buget în comisiile parlamentare de specialitate;
3. concilierea amendamentelor (modificărilor) propuse la proiectul de buget;
4. aprobarea proiectului de buget în Parlament;
5. ratificarea bugetului de preşedintele republicii.

3. Execuţia bugetului:
-Constă în realizarea veniturilor şi efectuarea cheltuielilor
-Execuţia bugetară se realizează de către Ministerul Finanţelor şi de către administraţiile
financiare.
-Prevederile de venituri sunt sarcini minime (cu execpţia împrumuturilor care sunt sarcini
maxime) iar cheltuielile sunt limite maxime.
-Veniturile şi cheltuielile se repartizează pe trimestre.
-Creditele bugetare aprobate pot fi folosite de către ordonatorii principali numai după
deschiderea de credite de Ministerul Finanţelor a conturilor bancare deschise pentru
acestea.
-Pentru a asigura execuţia cheltuielilor s-a organizat sistemul ordonatorilor de credite.
Ordonatorul este o persoană care are dreptul de a repartiza creditele bugetare.
Ordonatorii principali de credite sunt miniştrii, conducătorii celorlalte organe de
specialitate ale administraţiei publice centrale, conducătorii altor autorităţi publice şi
conducătorii instituţiilor publice.
-Ordonatori secundari sau terţiari de credite sunt după caz, conducătorii instituţiilor
publice cu personalitate juridică din subordinea ordonatorilor principali de credite.
-Ordonatorii terţiari sunt spre exemplu rectorii, inspectorii generali în învaţâmântul
preuniversitar, directorii institutiilor publice operaţionale: spitale, şcoli, teatre, muzee, etc.
-Pentru bugetele locale exista doar ordonatori principali şi secundari sau terţiari, după caz.
Ordonatori principali: preşedinţii consiliilor locale judeţene şi primarii, iar ordonatori
secundari sau terţiari, după caz, conducatorii instituţiilor publice cu personalitate juridică
din subordinea organului de decizie al fiecărei unităti administrativ – teritoriale.
Ordonatorii răspund de execuţia bugetului în domeniul lor.

38
Ordonatorii de credite răspund (art.22 Legea 500/2002), de:
a) angajarea, lichidarea şi ordonanţarea cheltuielilor în limita creditelor bugetare
repartizate şi aprobate;
b) realizarea veniturilor;
c)angajarea şi utilizarea creditelor bugetare pe baza bunei gestiuni financiare;
d)integritatea bunurilor încredinţate instituţiei pe care o conduc;
e) organizarea şi ţinerea la zi a contabilităţii şi prezentarea la termen a situaţiilor
financiare asupra situaţiei patrimoniului aflat în administrare şi execuţiei bugetare;
f) organizarea sistemului de monitorizare a programului de achiziţii publice şi a
programului de lucrări de investiţii publice;
g) organizarea evidenţei programelor, inclusiv a indicatorilor aferenţi acestora;
h) organizarea şi ţinerea la zi a evidenţei patrimoniului, conform prevederilor legale.
-Execuţia veniturilor bugetare este un proces distinct de execuţia cheltuielilor bugetare.
-Încasarea veniturilor cuvenite bugetului şi, efectuarea plăţilor de la buget se realizează
prin trezoreria statului sau prin sistemul băncilor comerciale, pe baza unor convenţii
privind prestarea de servicii, încheiate între acestea şi Ministerul Finanţelor

-Executia cheltuielilor:

• Efectuarea cheltuielilor publice implică respectarea destinaţiei şi a


cuantumului aprobat pentru fiecare categorie de cheltuieli bugetare şi
impune parcurgerea mai multor faze procedurale succesive, pentru fiecare
alocaţie bugetară, după cum urmează: angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi
plata.

1.angajarea cheltuielilor - presupune asumarea unei obligaţii viitoare de plată a unei


instituţii publice către un terţ. Ea are un temei legal şi se realizează prin semnarea unui
contract , acceptarea unei oferte, trimiterea unei comenzi, decizie ministerială, hotărâre
judecătoarească, etc . Angajarea este facută de către ordonatorii de credite principali numai
în limita stabilită în buget pentru acţiunile sau obiectivele respective.

2.lichidarea - reprezintă constatarea operaţiunilor angajate şi stabilirea sumei de plată.Se


face pe baza unor acte justificative sau prin constatare faptică (furnizarea efectivă a
bunurilor şi/sau serviciilor contractate).

3.ordonanţarea – reprezintă emiterea unei dispoziţii de plată ce trebuie să poarte viza de


control financiar preventiv. Ea reprezintă acea fază în procesul execuţiei bugetare în care
se confirmă că livrările de bunuri şi de servicii au fost efectuate sau alte creanţe au fost
verificate şi că plata poate fi realizată. (Legea 500/2002)

39
4.plata – reprezintă actul final prin care instituţia publică achită obligaţiile sale faţă de
terţi, deci se stinge obligaţia statului faţă de persoanele fizice sau juridice, furnizori sau
creditori.

-Execuţia veniturilor presupune existenţa mai multor etape:


1.aşezarea impozitului - identificarea materiei impozabile şi determinarea mărimii acesteia.
2.lichidarea impozitului – stabileşte cuantumul impozitului şi se deschide rolul pentru
persoana fizică sau juridică (adică se înscrie suma datorată ca impozit în debitul persoanei
în cauză).
3.emiterea titlului de percepere a impozitului- desemnează deschiderea rolului, adică
înscrierea cuantumului impozitului într-un act pe baza căruia se autorizează perceperea
unui anumit venit (el poate fi titlu de încasare sau ordin de încasare - după cum
contribuabilul achită spontan sau silit datoria sa).
4.perceperea impozitului - încasarea efectivă a sumei datorate.
- Aşezarea, lichidarea şi emiterea titlului de percepţie a impozitului se execută prin organe
specializate ale Ministerului Finanţelor, iar încasarea propriu-zisă a creanţelor se
realizează prin contabili (încasatori) din serviciul trezoreriei.
-Procedura execuţiei este identică pentru toate celelalte tipuri de venituri bugetare.
-Actele emise de ordonatorii principali sau secundari trebuie să poarte viza controlului
financiar, pe baza acestora efectuându-se plăţi ce vor afecta resursele statului.
-Plata este efectuată de către gestionarii de bani publici: contabili, casieri, plătitori.
-Pentru realizarea veniturilor este necesară încasarea acestora la termenul legal şi în
cuantumul prevăzut. Încasarea veniturilor se face prin unităţile trezoreriei sau prin alte
persoane împuternicite special, prin plăţi prin virament (agentul economic dispune virarea
din contul propriu de la bancă în contul bugetului de stat a sumelor datorate bugetului de
stat), plăţi prin numerar (în cazul persoanelor fizice), prin aplicarea de timbre fiscale mobile
pe acte3.

4. Incheierea şi aprobarea contului de execuţie bugetară:


-Constă în întocmirea unei analize complete cu privire la realizarea veniturilor şi
efectuarea cheltuielilor pentru anul bugetar expirat. Contul de încheiere a execuţiei
bugetare este alcătuit din totalitatea veniturilor realizate şi a cheltuielilor efectuate şi
reflectă rezultatul execuţiei bugetare (deficit sau excedent).
-Contul de încheiere a execuţiei bugetare, este întocmit de Ministerul Finanţelor şi este
prezentat Guvernului, care, după discutare, îl supune spre dezbatere şi aprobare
3
Dan Drosu Şaguna, Dan Şova – Drept financiar public, p.92, Editura ALL Beck, Bucureşti.

40
Parlamentului.
-În sistemul de exerciţiu:

 contul de execuţie bugetară pe un an cuprinde toate operaţiunile aferente


bugetului respectiv, chiar dacă efectuarea operaţiunilor este ulterioară datei
care marchează încheierea anului bugetar;
 pentru o perioada de timp, funcţionează conturi duble:

-unul referitor la anul bugetar precedent;

-altul privind anul în curs.

-În sistemul de gestiune:

 operaţiunile prevăzute în bugetul unui anumit an, neefectuate până la


sfârşitul anului bugetar, se reflectă în contul de încheiere a bugetului pe anul
următor;
 prin urmare, contul de încheiere a execuţiei bugetare cuprinde operaţiunile
efectuate în anul bugetar respectiv, aferente atât anului respectiv cât şi celui
anterior.

-Contul de execuţie bugetară este aprobat şi dezbătut de Parlament în al treilea trimestru


al anului următor, odată cu examinarea proiectului de buget prezentat de Guvern pentru
anul viitor.

5.Controlul bugetar:
Controlul poate fi:
1. politic şi legislativ este exercitat de către Parlament, în trei situaţii distincte:
a. cu ocazia examinării şi adoptării proiectului de buget ;
b. în timpul execuţiei bugetare, la cerere sau din oficiu, de comisiile financiare de
specialitate ale acestuia şi în baza rapoartelor prezentate de guvern în cursul anului
bugetar ;
c. în momentul examinării şi aprobării contului de încheiere a exerciţiului bugetar.

2. jurisdicţional – exercitat de Curtea de Conturi ( se realizează prin verificarea, piesă cu


piesă a actelor justificative, după care acesta se pronunţă asupra legalităţii actelor
justificative şi dă sau nu descărcarea de gestiune); Curtea de Conturi cuprinde magistraţi

41
inamovibili a căror atribuţie principală este de a judeca pe toti administratorii, contabilii şi
gestionarii statului. Pe lângă Curtea de Conturi funcţioneaza procurorul general financiar
şi procurorii financiari. în fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti funcţioneaza câte o
Cameră de Conturi ce cuprinde compartimentul de control financiar şi un colegiu
jurisdicţional alcătuit din judecători financiari şi condus de un preşedinte. Atribuţiile
jurisdicţionale ale Curţii de Conturi sunt detaliate în Legea 94/1992.

3. administrativ sau de specialitate – acesta este un control ierarhic exercitat în cadrul


autorităţii executive, astfel:

 Guvernul exercită conducerea generală a activităţii executive în domeniul


finanţelor publice, deci examinează periodic sistemul financiar pe economie,
execuţia bugetului de stat şi stabileşte măsuri pentru îmbunătăţirea echilibrului
financiar.
 Ministerul finanţelor exercită, în numele statului, controlul în întreaga economie
asupra administrării şi utilizării fondurilor de la bugetul de stat, a realizării
veniturilor bugetare şi pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale. Organe
specializate din cadrul Ministerului Finanţelor:
o Direcţia Generală a Controlului Financiar de Stat şi Garda
Financiară.
o La nivelul judeţelor şi a municipiului Bucureşti: Direcţii de control
financiar de stat inclusiv secţii ale Gărzii financiare ce funcţionează în
cadrul Direcţiei Generale de finanţe publice locale.
 Controlul propriu al Ministerelor.

Controlul bugetar se poate exercita:

a) Controlul preventiv

o poate opri derularea operaţiilor ilegale, sau ineficiente.

b) Controlul concomitent

o în momentul plăţii unei marfi sau al unui serviciu prestat.

c) Controlul posterior (postoperativ)

42
o are ca obiectiv principal identificarea incălcărilor legii, a neregulilor în
execuţia bugetului, stabilirea persoanelor vinovate şi sancţionarea acestora,
urmărirea recuperării prejudiciilor aduse statului.

6.Calendarul bugetar

 până la data de 31 martie a anului curent indicatorii macroeconomici şi sociali


vor fi elaboraţi de organele abilitate.
 până la data de 1 mai, Ministerul Finanţelor Publice va înainta Guvernului,
obiectivele politicii fiscale şi bugetare pentru anul bugetar pentru care se
elaborează proiectul de buget şi următorii 3 ani, împreună cu limitele de
cheltuieli stabilite pe ordonatorii principali de credite,
 până la 15 mai, Guvernul aprobă obiectivele politicii fiscale şi bugetare pentru
anul bugetar şi informează comisiile pentru buget, finanţe şi bănci ale
Parlamentului asupra principalelor orientări ale politicii sale macroeconomice şi
ale finanţelor publice.
 până la data de 1 iunie, Ministrul finanţelor publice transmite ordonatorilor
principali de credite, o scrisoare-cadru care specifică contextul macroeconomic
pe baza căruia vor fi întocmite proiectele de buget, metodologiile de elaborare a
acestora, precum şi limitele de cheltuieli aprobate de Guvern.
 până la data de 15 iunie, Ministerul Finanţelor Publice comunică ordonatorilor
principali de credite limitele de cheltuieli, în vederea definitivării proiectelor de
buget.
 până la data de 15 iulie, ordonatorii principali de credite au obligaţia să depună
la Ministerul Finanţelor propunerile pentru proiectul de buget şi anexele la
acesta, cu încadrarea în limitele de cheltuieli, şi estimările pentru următorii 3
ani.
 până la data de 1 august, proiectele de buget şi anexele la acesta, definitivate se
depun la Ministerul Finanţelor.
 până la data de 30 septembrie, Ministerul Finanţelor, pe baza proiectelor de
buget ale ordonatorilor principali de credite şi a bugetului propriu, întocmeşte
proiectele legilor bugetare şi proiectele bugetelor, pe care le depune la Guvern a
fiecărui an.
 până la data de 15 octombrie, Guvernul supune spre adoptare Parlamentului
proiectelor legilor bugetare.

43
-bugetele se aprobă de Parlament pe ansamblu, pe părţi, capitole, subcapitole,
titluri, articole, precum şi alineate, după caz, şi pe ordonatorii principali de
credite, pentru anul bugetar, precum şi creditele de angajament pentru acţiuni
multianuale.
 dacă legile bugetare nu au fost adoptate cu cel puţin 3 zile înainte de expirarea
exerciţiului bugetar, Guvernul îndeplineşte sarcinile prevăzute în bugetul anului
precedent, limitele lunare de cheltuieli neputând depăşi de regulă 1/12 din
prevederile bugetelor anului precedent, cu excepţia cazurilor deosebite, temeinic
justificate de către ordonatorii principali de credite, sau, după caz, 1/12 din
sumele propuse în proiectul de buget, în situaţia în care acestea sunt mai mici
decât cele din anul precedent.
-instituţiile publice şi acţiunile noi, aprobate în anul curent, dar care încep cu
data de 1 ianuarie a anului bugetar următor, vor fi finanţate, până la aprobarea
legii bugetare, în limita a 1/12 din prevederile acestora cuprinse în proiectul de
buget.

44
CAPITOLUL 6
BUGETELE LOCALE

Elemente de analiză:

• Organizarea finanţelor locale;


• Venituri şi cheltuieli locale;
• Procesul bugetar la nivelul autorităţilor locale;
• Legea 189-1998

Bugetele locale - aspecte generale:

• Bugetul local reprezintă actul juridic în care se înscriu veniturile şi cheltuielile


colectivităţilor locale, pe o perioadă de un an.
• Bugetele locale sunt instrumente de planificare şi conducere a activităţii financiare
a unităţilor administrativ-teritoriale care au personalitate juridică (comuna,
oras, municipiu, sector al municipiului Bucureşti, judeţ, municipiul Bucureşti);

• Origine - apariţia bugetelor locale se datorează apariţiei principiilor autonomiei


şi descentralizării locale apărute în administraţia locală în majoritatea statelor
moderne.
• Aceste principii reprezintă premizele obligatorii ale autonomiei financiare,
deoarece autonomia administrativă nu este posibilă fără autonomia financiară.
• Motivaţie - organizarea distinctă a finanţelor locale pe baza autonomiei lor
financiare este necesară deoarece:

o comunităţile locale cunosc, cel mai bine, nivelul şi structura resurselor


baneşti de provenienţă publică locală şi nevoile de resurse financiare
respectiv cheltuielile ce pot fi şi trebuie acoperite din resurse publice locale;
o permite delimitarea mai exactă a patrimoniului public aflat în proprietatea
primăriilor, de cel aflat în proprietatea statului;
o permite degrevarea finanţelor centrale de numeroase cheltuieli ce pot fi
acoperite foarte bine şi din resurse locale;

45
o permite o urmărire mai eficientă şi un control mai eficient a modului în care
sunt utilizate fondurile financiare constituite;
o autorităţile locale pot satisface mai bine cerinţele de servicii şi utilităţi
publice.
• Dilemă: până unde se poate întinde autonomia administrativă şi financiară?
• In Europa există trei modele în ceea ce priveşte raportul dintre finanţele publice
centrale şi cele locale:
o francez (unităţile administrativ teritoriale: regiunea, departamentul,
comuna identitate a competenţelor la toate structurile,
o german (federalist, landurile au Constituţii, colectivităţile locale dispun şi
de competenţe legislative în materie de drept comun , principiul
subsidiarităţii este fundamental în organizarea sistemului administrativ),
o britanic (eterogen-autorităţile locale sunt comitatele şi districtele).
• Din punct de vedere al dreptului administrativ sistemul de organizare locala. se
clasifica in:
o autonomie completă
o autonomie limitată
o tutelă – problemele locale sunt rezolvate de autorităţile centrale
• Autonomia financiară îmbracă deasemenea trei modalităţi :
o veniturile proprii constituite în virtutea dreptului de a percepe impozite şi
taxe, acoperă integral cheltuielile proprii,
o veniturile proprii sunt completate cu sume defalcate din veniturile
bugetului central,
o necesităţile proprii sunt finanţate integral de la bugetul central.
• Comparaţii internaţionale:
o în UE ponderea veniturilor locale în bugetul general consolidat este între
11% Belgia şi 46% Danemarca
o in ţările în curs de dezvoltare: 4% Mexic şi 13% Brazilia
o în România în 2001: 19%
• Descentralizarea financiară - principii (Văcărel, 2001) :

o principiul diversităţii, explicat pe seama varietăţii de forme şi a măsurii


diferite a solicitărilor de bunuri şi servicii publice;

46
o principiul echivalenţei în finanţarea serviciilor publice, explicat pe baza
beneficiilor geografice pe care acestea le aduc cetăţenilor;
o principiul acceptării costului descentralizarii, determinat de diferenţele
fiscale regionale, care se interferează cu răspândirea în spaţiu a activităţilor
economice;
o principiul redistribuirii şi stabilizării centralizate, impus de realitatea
conform căreia comunităţile locale nu dispun de instrumentele
macroeconomice pentru infăptuirea unor obiective de importanţă naţională;
o principiul compensării fluxurilor financiare dintre colectivităţi, cauzate de
transferurile involuntare de venituri, pe seama deosebirilor economice şi
care prejudiciaza infăptuirea programelor de cheltuieli;
o principiul asigurarii serviciilor sociale vitale, conform căruia această sarcina
cade în seama autorităţilor centrale; Guvernul trebuie sa ofere minimum de
servicii publice esenţiale (sănătate, siguranţă socială, educaţie) tuturor
cetăţenilor ţării;
o principiul accesului echitabil la resursele financiare publice, determinat de
situaţia unor colectivităţi locale a căror balanţă de nevoi şi capacitate fiscală
este deficitară, necesitând compensarea minusului de resurse prin
transferuri guvernamentale, pe seama unei scheme prestabilite;
o principiul echilibrului financiar, conform căruia repartizarea între nivelurile
de autoritate publică ale finanţelor publice trebuie să asigure exercitarea
conducerii în limita atribuţiilor şi competenţelor ce revin fiecăreia (adică,
resursele financiare publice trebuie redistribuite, deopotrivă, pentru
acoperirea cheltuielilor cu funcţionarea sectorului public în administrarea
statului şi în aceea a colectivităţii locale).

În România, organizarea teritoriala a finanţelor publice este structurată pe niveluri


ierarhice în limitele fiecărei unităţi administrative: judeţe, municipii, oraşe, comune.
Organizare:

o Direcţiile generale ale finanţelor publice şi controlului financiar de stat, la


nivel de judeţ şi la nivelul municipiului Bucureşti;
o Administraţiile financiare, la nivelul municipiilor şi al sectoarelor
municipiului Bucureşti;
o Circumscripţiile financiare, la nivelul oraşelor;

47
o Percepţiile rurale şi agenţii fiscali, la nivelul comunelor.

Toate aceste organe sunt indrumate şi controlate de către Directia Generala a finanţelor
Publice şi Controlului Financiar de Stat, cu următoarea structură:

o Direcţia de trezorerie, cu serviciile:


a. contabilitatea trezoreriei;
b. metodologie,
c. verificare şi control;
d. buget;
o Direcţia impozite şi taxe, cu serviciile:
a. constatare şi impunere persoane fizice;
b. constatare şi impunere persoane juridice;
c. urmărire persoane juridice;
d. urmărirea şi încasarea impozitelor, taxelor şi altor venituri;
e. biroul pentru evidenţa şi valorificarea bunurilor;
f. serviciul TVA;
o Direcţia controlului financiar de stat, cu serviciile:
a. controlul financiar la regii şi societaăţi comerciale;
b. control financiar la instituţii publice şi agenţi economici privaţi;
c. controlul financiar la societăţi comerciale de turism şi prestări
servicii;
o Garda financiară.

Structura veniturilor şi cheltuielilor bugetelor locale:


1. Conform clasificaţiilor economice şi funcţionale ONU, structura veniturilor şi a
cheltuielilor bugetelor locale este comună cu cea a bugetului de stat (central)
prezentându-se astfel:
I. Venituri:
I.1. Veniturile proprii ale bugetelor locale:
a. sunt reglementate prin Legea privind finanţele publice şi Legea privind
finanţele publice locale;
b. cuprind: impozitele, taxele şi vărsămintele de venituri cuvenite de la agenţi
economici şi instituţii publice de importanţă locală; impozitele şi taxele locale
(de la populaţie sau de la persoanele juridice).

48
I.2. Venituri atribuite, în care intră sumele defalcate din anumite venituri
cuvenite, potrivit legii, bugetului de stat.

I.3. Transferuri acordate de la bugetul de stat pentru finanţarea unor obiective de


interes naţional, dar care sunt organizate şi controlate eficient de către organele
locale (cum sunt acţiunile de protecţie socială, unele investiţii etc.);

I.4. împrumuturile contractate pe piaţa financiară internă sau externă, fie direct,
în numele organelor administraţiei publice locale, fie garantate de către Guvern.

II. Cheltuieli:
II.1. Autorităţile executive (serviciile publice generale);
II.2. Invaţământ, sănătate, cultura şi religie, asistenţă socială, ajutoare şi indemnizaţii
(acţiuni social-culturale);
II.3. Servicii, dezvoltare publică şi locuinţe;
II.4. Transporturi, agricultura, alte acţiuni economice (acţiuni economice);
II.5. Alte acţiuni;
II.6. Fondul pentru garantarea împrumuturilor externe, plata dobânzilor şi a
comisioanelor aferente;
II.7. Plaţi de dobânzi şi comisioane (datoria publică şi altele);
II.8. Rambursări de împrumuturi (rambursări de împrumuturi şi pentru echilibrare
bugetară);
II.9. Fonduri de rezervă;
II.10. Cheltuieli cu destinaţie specială (finanţate din fonduri speciale).

În România, sursele de formare a veniturilor bugetelor locale sunt următoarele:

1. Impozite, taxe şi alte venituri, precum şi cotele adiţionale la unele venituri ale bugetului de
stat şi bugetelor locale.
2. Vânzarea sau valorificarea materialelor obţinute ca urmare a incasării activelor fixe sau
din vânzarea unor bunuri materiale. Aceste sume constituie venituri ale bugetelor locale
sau ale instituţiilor (care nu sunt finanţate integral de la bugetul local) şi servesc la
finanţarea investiţiilor.
3. Sumele încasate din vânzarea bunurilor aparţinând domeniului privat al unităţilor
administrativ-teritoriale sunt venituri cu destinaţie specială şi servesc la finanţarea
investiţiilor.

49
4. Sumele încasate din valorificarea bunurilor confiscate, în funcţie de subordonarea
instituţiilor care au dispus confiscarea.
5. Transferuri cu destinaţie specială de la bugetul de stat, aprobate anual prin legea
bugetului de stat, pe ansamblul fiecărui judeţ şi municipiul Bucureşti.
6. Imprumuturile contractate pe piaţa financiară internă sau externă pentru:

o finantarea de investitii publice de interes local;


o refinantarea datoriei publice locale.

Procesul bugetar la nivelul colectivităţilor locale din România


• Metodologia elaborării şi execuţiei bugetelor locale este stabilită de Ministerul
Finanţelor.
• Elaborarea proiectelor bugetelor locale este de competenţa primarilor în cazul
bugetelor comunale şi oraşeneşti şi a preşedinţilor consiliilor judeţene în ceea ce
priveşte bugetele judeţelor.
Proiectele bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale se elaborează pe baza
proiectelor de bugete ale administraţiei proprii din subordine, în etapele prevăzute
pentru bugetul de stat.
Proiectele bugetelor locale, concentrate pe judeţe şi municipiul Bucureşti, se
prezintă Ministerului Finanţelor în scopul corelării acestora cu proiectele de bugete
ale ministerelor şi altor organe centrale de stat.
• Aprobarea bugetelor locale este de competenţa consiliilor comunale, oraşeneşti şi
judeţene. Proiectele bugetelor anuale ale comunelor şi oraşelor (implicit al
municipiilor) sunt supuse aprobării consiliilor locale de către primari, iar proiectele
bugetelor judeţene sunt supuse aprobării consiliilor judeţene de către preşedinţii
acestora.
Pentru aprobarea bugetelor locale, conform dispoziţiilor Legii administraţiei
publice locale privind procedura bugetară locală, sunt necesare următoarele acte
procedurale:

o publicarea proiectelor de buget anuale, astfel încât locuitorii să aibă


posibilitatea de a cunoaşte prevederile de venituri şi cheltuieli publice locale,
de a le contesta (dacă este cazul) în termen de 15 zile de la data publicării lor;
o supunerea proiectelor de bugete spre deliberare consiliilor competente, în
prima sedinţă a acestor consilii după expirarea termenului de 15 zile de la

50
data publicării, insoţite de raportul primarului sau al preşedintelui
consiliului judeţean, precum şi de contestaţiile depuse împotriva datelor
cuprinse în respectivele proiecte de bugete;
o deliberarea prevederilor de venituri şi cheltuieli bugetare de către membrii
comisiilor locale şi, respectiv, judeţene cu obligaţia de pronunţare asupra
contestaţiilor depuse, urmată de votarea pe articole şi adoptarea bugetului
local.

In cadrul deliberării în scopul aprobării bugetelor locale se dezbat şi se stabilesc


impozitele, taxele şi celelalte venituri publice locale, categoriile de cheltuieli, precum şi,
dacă este cazul, împrumuturile şi transferurile necesare pentru echilibrarea bugetelor
respective.
Bugetele locale se adoptă (aprobă) prin hotarâri ale consiliilor comunale, oraşeneşti şi
judeţene, pe baza votului a cel puţin două treimi din numărul membrilor consiliului.
După aprobarea de către organele locale, Direcţiile generale ale finanţelor publice ale
judetelor şi municipiului Bucuresti intocmesc şi transmit Ministerului Finanţelor bugetele
pe ansamblul fiecărui judeţ şi pe celelalte subdiviziuni, împreună cu repartizarea pe
trimestre a veniturilor şi cheltuielilor, pe structura clasificaţiei bugetare.
• Execuţia bugetelor locale cuprinde actele şi operaţiunile de realizare a veniturilor şi
de efectuare a cheltuielilor prevăzute şi autorizate prin actele decizionale de
aprobare a acestor bugete.
Execuţia părţii de venituri a bugetelor locale este urmarită de către perceptorii şi
casierii din comune, de către funcţionarii serviciilor de impozite, taxe şi alte venituri
din organele financiare ale celorlalte unităţi administrativ-teritoriale.
Execuţia de casă a bugetelor locale se efectuează prin trezoreriile locale sau prin
unităţile bancare stabilite să încaseze veniturile bugetare locale, prevăzute de
normele juridice în vigoare, şi să finanţeze cheltuielile acestor bugete în limita
creditelor bugetare aprobate.
Execuţia părţii de cheltuieli a bugetelor locale se bazează, la fel ca şi execuţia părţii
de cheltuieli a bugetului statului, pe procedeul „creditelor bugetare" întrebuinţate
cu aprobarea unor ordonatori de credite.
Ordonatorii principali de credite pentru bugetele locale sunt preşedinţii consiliilor
judeţene şi primarii celorlalte unităţi administrativ-teritoriale.
Ordonatorii secundari sau terţiari de credite bugetare sunt conducatorii instituţiilor
sau serviciilor publice cu personalitate juridică din subordinea fiecarui consiliu

51
local, judeţean şi Consiliu General al Municipiului Bucureşti.
Procesul de repartizare se derulează astfel:
o repartizarea efectuată de către ordonatorii principali între bugetul propriu şi
bugetele ordonatorilor subordonaţi;
o repartizarea efectuată de către ordonatorii secundari ai creditelor bugetare
aprobate pe unităţile subordonate şi a celor cuprinse în bugetul propriu;
o ordonatorii terţiari utilizează creditele ce le-au fost repartizate.

Efectuarea cheltuielilor din bugetele locale şi ale instituţiilor publice finanţate din aceste
bugete este supusă procedurii de angajare, lichidare, ordonanţare şi plată a tuturor
cheltuielilor din bugetul statului.
Transferurile de la bugetul de stat către bugetele locale se efectuează, în limitele prevazute,
de către Ministerul Finantelor, prin Directiile generale ale finanţelor publice, la cererea
ordonatorilor principali, în funcţie de necesitatile execuţiei bugetare.
In situaţiile în care în executia bugetelor locale apar goluri temporare de casa, acestea pot
fi acoperite, până la încasarea veniturilor bugetare, pe seama resurselor aflate în conturile
de trezorerie ale statului.
Trimestrial, ordonatorii principali de credite intocmesc dări de seamă contabile asupra
execuţiei bugetare, pe care le transmit Ministerului Finanţelor, prin Direcţiile generale ale
finanţelor publice.

• Întocmirea conturilor anuale de execuţie a bugetelor locale. Pentru stabilirea


rezultatelor finale ale execuţiei bugetelor locale, ordonatorii principali de credite
întocmesc conturile anuale de execuţie a bugetelor locale pe care le transmit spre
aprobare consiliilor judetene, Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi
consiliilor locale. în cadrul contului anual al execuţiei bugetului local se înscriu:

1. la venituri:

a) prevederile aprobate iniţial;


b) prevederile bugetare definitive;
c) încasările realizate.

2. la cheltuieli:

a) creditele aprobate iniţial;

52
b) creditele definitive;
c) plăţile efectuate.

Pe baza acestor date se stabileşte rezultatul execuţiei.

Anexe

Ponderea impozitelor locale în


ţările Uniunii Europene
% din
PIB
2004
Danemarca 17.5
Suedia 16.8
Finlanda 9.2
Italia 6.7
Lituania 5.2
Slovenia 4.7
Franţa 4.6
Letonia 4.6
Austria 4.5
Cipru 4.3
Ungaria 4.3
Cehia 4.3
Spania 3.1
Slovacia 3.1
Germania 2.9
Malta 2.8
Belgia 2.6
Portugalia 2.3
Luxemburg 2.0
Olanda 2.0
Regatul Unit 1.8
Irlanda 1.1
Estonia 0.5
Grecia 0.3
Polonia 0.0

53
CAPITOLUL 7
BUGETUL ASIGURĂRILOR SOCIALE DE STAT

Elemente de analiză:
• Conceptul de buget al asigurărilor sociale de stat;
• Venituri atrase şi cheltuieli realizate prin intermediul bugetului asigurărilor sociale
de stat;
• Procesul bugetar în cadrul asigurărilor sociale de stat.

Bugetul asigurărilor sociale de stat - aspecte generale:

• Definiţie: BASS reprezinta un plan financiar anual care reflectă constituirea,


repartizarea şi utilizarea fondurilor băneşti necesare ocrotirii pensionarilor, salariaţilor
şi membrilor de familie.
• Incepând cu 1991, bugetul asigurărilor sociale de stat se întocmeşte distinct de bugetul
de stat.
• Se aprobă de Parlament o dată cu bugetul de stat, având o autonomie deplină (ex.
Legea nr. 519/2003)
• Excedentele dintr-un an pot fi reportate în anul următor.
• Este format din:

1. bugetul asigurărilor sociale, elaborat de organul de specialitate din Ministerul Muncii şi


Protecţiei Sociale şi care include veniturile şi cheltuielile cu caracter centralizat.
2. bugetele pentru realizarea asigurărilor sociale de la nivelul Direcţiilor judeţene de muncă
şi protecţie socială şi a municipiului Bucureşti rezultate din concentrarea bugetelor pentru
realizarea asigurărilor sociale întocmite de către unităţi economice şi instituţii publice.

Structura veniturilor şi cheltuielilor bugetului asigurărilor sociale de stat::

I. Venituri:

• Contribuţia pentru asigurările sociale de stat;


• Contribuţia parţială a personalului salariat pentru obţinerea biletelor de tratament
balnear;
• Contribuţia parţială a pensionarilor pentru trimiterile la tratament balnear;
• Contribuţia pentru fondul de ajutor de somaj, a alocaţiei de sprijin şi a ajutorului de
integrare profesională;
• Dobânzi pentru disponibilităţi de conturi;
• Alte venituri.

II. Cheltuieli:

• Pensiile plătite prin oficiile poştale;


• Pensiile plătite prin unităţi economice;
• Indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă;
• Indemnizaţiile pentru prevenirea îmbolnăvirilor, refacerea şi întărirea capacităţii de
muncă;
• Indemnizaţiile în caz de maternitate şi pentru îngrijirea copilului bolnav;
• Indemnizaţiile pentru creşterea şi îngrijirea copilului până la împlinirea vârstei de doi
ani;
• Ajutoarele sociale;
• Acordarea biletelor de tratament balnear şi odihnă;
• Cheltuielile cu plata ajutorului de şomaj, a alocaţiei de sprijin, a ajutorului de integrare
profesională;
• Ajutoarele în caz de deces etc.

Procesul bugetar la nivelul bugetului asigurărilor sociale de stat


• Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale stabileşte metodologia elaborării, executării
şi încheierii bugetului asigurărilor sociale de stat.
• Elaborarea bugetului asigurărilor sociale de stat
o Bugetul asigurarilor sociale de stat se elaborează şi administrează de către
Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale prin Direcţia generală a asigurărilor
sociale şi pensiilor.
o Lucrările privind elaborarea acestui buget încep în luna iulie a anului în
curs.
o Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale elaborează proiectul bugetului
asigurarilor sociale de stat pentru anul următor. Acesta, însoţit de un

55
memoriu explicativ, se înaintează Ministerului Finanţelor pentru verificare şi
avizare.
o Dupa avizare, proiectul bugetului asigurarilor sociale de stat se depune la
Guvern. Acesta îl examineaza şi, cu eventualele amendamente aduse la
venituri şi la cheltuieli, îl înaintează Parlamentului, până la 30 noiembrie,
pentru dezbatere şi adoptare.
• Adoptarea bugetului asigurărilor sociale de stat
o Parlamentul analizează proiectul bugetului asigurărilor sociale de stat prin
comisiile de specialitate.
o Proiectul bugetului asigurarilor sociale de stat se supune dezbaterilor în
plenul Parlamentului.
o După adoptarea de către Parlament, bugetul asigurărilor sociale de stat se
publică în Monitorul Oficial şi se remite la Ministerul Muncii şi Protecţiei
Sociale.
o În cazul în care bugetul asigurarilor sociale de stat nu este adoptat cu cel
puţin trei zile înainte de expirarea exerciţiului bugetar, se aplică în
continuare bugetul asigurărilor sociale de stat al anului precedent, până la
adoptarea noului buget.
• Executarea bugetului asigurărilor sociale de stat
o Cuprinde procesul de încasare integrală şi la termenele legale a tuturor
veniturilor bugetului în vederea efectuării cheltuielilor.
o Executarea bugetului asigurărilor sociale de stat este în competenţa
Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale şi a organelor sale locale, a
organelor financiar-contabile din cadrul unităţilor economice şi instituţiilor
publice. De asemenea, la executarea bugetului asigurarilor sociale de stat
participa şi Ministerul Finantelor, Trezoreria Statului, Banca Comerciala
Româna, Casa de Economii şi Consemnaţiuni, oficiile PTTR etc.
o Veniturile şi cheltuielile bugetului asigurarilor sociale de stat se repartizează
pe trimestre în scopul echilibrării.
o Repartizarea pe trimestre a veniturilor şi cheltuielilor bugetului asigurărilor
sociale de stat este de competenţa Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale şi
se efectuează după adoptarea bugetului de către Parlament.
o La baza organizării executării de casă a acesteia stau următoarele principii:

56
 principiul delimitării atribuţiilor organelor care dispun de mijloacele
bugetare de atribuţiile organelor care se ocupă efectiv cu încasarea,
păstrarea şi eliberarea resurselor bugetare;
 principiul unităţii de casă, conform căruia veniturile fiecărui buget
pentru asigurările sociale sunt concentrate integral la organul de casa
respectiv, într-un singur cont, din care se eliberează resursele
necesare acoperirii cheltuielilor.
o Executarea veniturilor bugetului asigurarilor sociale de stat se desfăşoara pe
subcapitole, conform clasificaţiei bugetare, în conturile deschise la unităţile
Trezoreriei Statului sau la sucursalele Bancii Comerciale Române.
o Cheltuielile bugetului asigurarilor sociale de stat se efectuează pe baza
creditelor bugetare ce se repartizeaza direcţiilor judeţene de muncă şi
protecţie socială şi a municipiului Bucureşti prin conturi speciale deschise la
Trezoreria Statului şi la sucursalele Băncii Comerciale Române.
o Creditele bugetare de asigurări sociale sunt administrate de către
ordonatorii de credite bugetare. în funcţie de drepturile ce le sunt acordate,
ordonatorii de credite sunt de trei feluri:
 ordonatori principali (sau de gradul I)- ministrul muncii şi protecţiei
sociale, iar secretarii de stat - ordonatori principali delegaţi;
 ordonatori secundari (sau de gradul II) - Oficiul central de plati pensii,
subordonat Ministerului Muncii şi Protectiei Sociale, caruia
ordonatorii principali ii repartizeaza credite bugetare atât pentru
cheltuielile proprii, cât şi pentru distribuirea lor între ordonatorii de
gradul III aflati în subordine
 ordonatori terţiari (sau de gradul III) - şefii oficiilor de asigurări
sociale, pensii şi asistenţă socială din cadrul direcţiilor judeţene de
muncă şi protecţie socială şi a municipiului Bucureşti, care primesc
credite de la ordonatorii principali sau secundari.
o În funcţie de locul şi de procedura efectuării lor, în procesul executării
bugetului asigurărilor sociale de stat se întâlnesc două categorii de cheltuieli:
1. cheltuieli care se efectuează la locul de muncă, de către casieriile unităţilor
economice şi ale instituţiilor publice; Pentru executarea cheltuielilor de asigurări
sociale care se efectuează la locul de muncă (acordarea de proteze dentare, auditive,
oculare ş.a.., cheltuielile reprezentând ajutoarele în caz de pierdere temporară a

57
capacităţii de muncă, etc.) nu este necesară deschiderea de credite bugetare, deoarece
unităţile economice şi instituţiile publice primesc sumele reprezentând contribuţiile de
asigurări sociale datorate de ele însele. Diferenţa de contribuţie la luna respectivă se
prelevă în contul direcţiilor judeţene de muncă şi protecţie socială, iar de aici în contul
Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, deschis la Banca Comerciala Româna sau la
Trezoreria Statului.
2. cheltuieli care se efectueaza în mod centralizat. Se efectuează pentru plata
pensiilor, pentru tratamentul balnear, odihna, investiţii etc.

Executarea cheltuielilor centralizate de asigurări sociale presupune în prealabil


deschiderea creditelor bugetare.

Pentru deschiderea creditelor bugetare coordonatorii de credite bugetare de gradele III şi


II înaintează lunar Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale cereri de deschideri de credite
pentru plata pensiilor.

Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale adresează, pe baza acestor cereri, Ministerului


Finanţelor o cerere de deschidere de credite, în baza căreia acesta din urma aprobă
deschiderea de credite dispunând autorizarea organelor de casă (unităţile Trezoreriei şi
unităţile bancare) să acorde resurse bugetare ordonatorilor de credite subordonaţi
Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, în anumite limite, în conformitate cu prevederile
bugetare. Deschiderea creditelor bugetare se efectueaza lunar, în limitele a 1/3 din alocatia
bugetara trimestrială.
Procedura deschiderii de credite bugetare asigura un echilibru permanent între veniturile
şi cheltuielile bugetare de asigurări bugetare.

Pe baza dispoziţiilor primite de la organele financiare, unităţile bancare şi cele ale


Trezoreriei Statului virează sumele la oficiile poştale care plătesc efectiv pensiile, prin
factorii postali, pensionarilor, la domiciliul acestora.

• Încheierea bugetului asigurarilor sociale de stat


o La 31 decembrie bugetul asigurarilor sociale de stat inceteaza de a mai avea
aplicabilitate.
o Veniturile bugetare încasate după 31 decembrie se înregistrează în contul
anului următor, iar creditele bugetare de asigurări sociale rămase

58
necheltuite până la sfârsitul anului se închid, urmând ca la 1 ianuarie a
anului următor toate cheltuielile să se efectueze din noul buget.
o Incheierea lucrărilor privind executarea bugetului asigurărilor sociale de
stat are la bază datele evidenţei contabile pe care organele participante la
executarea bugetului sunt obligate s-o ţină.
o Direcţiile judeţene de muncă şi protecţie socială întocmesc periodic (lunar,
trimestrial şi anual) conturi de executie şi dări de seamă asupra modului cum
s-a desfăşurat executarea veniturilor şi cheltuielilor de asigurări sociale, pe
care, ulterior le înaintează la Direcţia Generală a Asigurărilor Sociale şi
Pensiilor din Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale.
o Pe baza conturilor de execuţie şi a dărilor de seamă lunare, trimestriale şi
anuale primite de la unităţile locale subordonate, precum şi pe baza
propriilor date referitoare la executarea veniturilor şi cheltuielilor
centralizate, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale întocmeşte, pentru
fiecare lună, trimestru şi an, contul de execuţie şi dările de seamă, pe care le
înaintează Ministerului finanţelor spre examinare şi avizare.
o Contul anual de execuţie se prezintă Guvernului până cel mai târziu la
1 mai a anului următor care, după examinare, îl înaintează Parlamentului
până la 1 iulie a anului următor, pentru dezbatere şi aprobare.
o Comisiile de buget-finanţe-banci examinează contul de execuţie şi îl supune
dezbaterii şi aprobării de către Parlament.
o După verificarea lui de către Curtea de Conturi, contul general de execuţie a
bugetului asigurărilor sociale de stat se aprobă prin lege.
o După aprobare, contul de execuţie se publică în Monitorul Oficial al
României şi în presă, pentru a fi adus la cunoştinţa opiniei publice.
o Separat de bugetul asigurărilor sociale de stat, Ministerul Muncii şi
Protecţiei Sociale elaborează şi execută bugetul anual privind constituirea şi
utilizarea fondului pentru pensia suplimentară.
o Pensiile suplimentare au fost concepute şi instituite, în statul nostru, ca
drepturi băneşti ale pensionarilor şi urmaşilor acestora, condiţionate de
plată de către salariaţi a unei contribuţii băneşti în acest scop. De aceea,
separat de bugetul asigurărilor sociale de stat se constituite fonduri băneşti
speciale pentru aceste pensii.

59
o Fondurile speciale pentru pensiile suplimentare se constituite pe baza unor
bugete care se elaborează de către Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale
pentru pensionarii civili şi agricultori, precum şi de către Ministerul
Apărării Naţionale, Ministerul de Interne, Serviciul Român de Informaţii şi
celelalte servicii speciale, pentru pensionarii militari.

Anexe:

In anul 2004 cotele de contribuţie de asigurări sociale se stabilesc în baza art. 18 alin. (2) şi
(3) din Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare, după cum urmează:

- pentru condiţii normale de muncă - 31,5%;


- pentru condiţii deosebite de muncă - 36,5%;
- pentru condiţii speciale de muncă - 41,5%.

Cota contribuţiei individuale de asigurări sociale, datorata potrivit art. 21 alin. (2) din
Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare, este de 9,5%, indiferent de
condiţiile de muncă.

In anul 2004 cota de contribuţie la bugetul asigurărilor pentru şomaj datorată de


angajatori, prevăzută la art. 26 din Legea nr. 76/2002, cu modificările şi completările
ulterioare, este de 3%.

Cota de contribuţie la bugetul asigurărilor pentru şomaj datorată de persoanele asigurate


în baza contractului de asigurare pentru şomaj, prevăzută la art. 28 din Legea nr. 76/2002,
cu modificările şi completările ulterioare, este în anul 2004 de 4%.

60
61
CAPITOLUL 8
TREZORERIA FINANŢELOR PUBLICE

Elemente de analiză:
• Trezorerie publică;
• Funcţiile trezoreriei;
• Execuţie de casă a încasărilor şi plăţilor;
• Bancher al statului;
• Bugetul trezoreriei finanţelor publice;

Trezoreria finanţelor publice - aspecte generale:


• Sensuri:
1. casieriile statului;
2. o instituţie, administraţie publică – realizează un serviciu public-gestiunea
fondului public.
• Funcţiile trezoreriei:
1. casier public – prin depunerea şi gestionarea fondurilor publice;
Aspecte:
1.1Execuţia de casă a încasărilor şi plăţilor:
Obiectul acestor operaţii îl constituie execuţia operaţiunilor statului şi ale instituţiilor
publice şi ale corespondenţilor. În calitate de casier al statului, Trezoreria efectueaza un
numar mare de încasari şi plati, care sunt operaţiuni prevăzute de legea bugetara (adica
venituri şi cheltuieli bugetare propriu-zise), precum şi operaţiuni ale conturilor speciale ale
trezoreriei.
Trezoreria este şi casierul corespondenţilor care depun cu titlu obligatoriu sau facultativ
fondurile la Trezorerie sau sunt autorizate să procedeze la operaţii cu venituri şi cheltuieli
prin intermediul trezoreriei.
De asemenea, Trezoreria are ca sarcina emisiunea titlurilor de împrumut public şi
gestionarea datoriei statului.
1.2. Asigurarea disponibilităţilor băneşti în cuantum suficient pentru a face faţă cheltuielilor
statului şi corespondenţilor săi.
Pentru echilibrarea Trezoreriei se poate apela la trei categorii de resurse:

62
• utilizarea fondurilor corespondenţilor (colectivitati locale, instituţii publice, intreprinderi
publice ş.a..) în intervalul de timp până când acestia îşi retrag din conturi sumele necesare
pentru efectuarea plăţilor proprii;
• emisiunea bonurilor de tezaur (înscrisuri ce certifică împrumuturi pe termen scurt şi
mediu) - regulată;;
• avansurile acordate de Banca Centrală, statului, realizate prin convenţie încheiată între
Banca Naţională şi Ministerul Finanţelor;
2. bancher al statului - activitate de creditare pe termen scurt, cu sarcina de a
echilibra intrările şi ieşirile de fonduri; ea este o bancă de afaceri şi bancă de
emisiune. În România, se interzice acoperirea cheltuielilor bugetului de stat
prin recurgerea la emisiune monetara sau prin finanţarea directa de către
banci. Refinantarea datoriei publice interne, finanţarea deficitului bugetar şi
echilibrarea balantei de plati externe se efectueaza prin contractarea şi
garantarea de către Ministerul finanţelor pe piaţa financiară internă şi
externă, de împrumuturi în limitele aprobate anual de către Parlament.
Pe parcursul executiei bugetului de stat, acoperirea golurilor temporare de casa şi a
deficitului înregistrate se efectueaza prin:
• folosirea resurselor disponibile aflate în conturile Trezoreriei statului; legea prevede ca
aceste resurse se pot folosi pentru finanţarea temporară de până la 20% din deficitul
înregistrat pe parcurs;
• emisiunea de bonuri de tezaur sau alte instrumente specifice, în primele zece luni ale
fiecarui an şi care sunt purtatoare de dobânda şi cu scadenta până la sfârsitul anului
financiar (valoarea totala a acestor inscrisuri aflate în circulatie nu poate depasi 7% din
volumul total al cheltuielilor statului);
• imprumuturi fără dobânda acordate de Banca naţionala a României, pe baza resurselor
de creditare ale acesteia şi pe o perioada de maxim 6 luni şi fără a depasi anul financiar în
curs (imprumuturile acordate nu pot depasi într-un an financiar 10% din totalul
cheltuielilor bugetare, precum şi dublul capitalului Bancii naţionale a României şi fondului
de rezerva constituit);
• suplimentarea unor credite bugetare aprobate prin Legea bugetului de stat în vederea
finantarii unor actiuni şi sarcini noi, aparute pe parcursul anului.
3. control asupra ansamblului de activităţi financiare a statului
• Funcţiile trezoreriei (Sempe,1989):
1. administrator al banilor publici;

63
2. intermediar financiar;
3. mandatar al puterii publice;
4. agent al intervenţiei financiare publice în economie,
5. supravegehetor al echilibrelor macroeconomice.

• Principiile funcţionării trezoreriei:


1. centralizarea fondurilor publice – generată de necesitatea exercitării
depline a suveranităţii de către statele moderne; pas important în planul
separarii finanţelor publice de cele private;
2. gestionarea fondurilor publice - se efectueaza în timp şi în spaţiu
Gestionarea fondurilor publice în timp se efectuează în cadrul anului financiar. Previziunea
anuală a incasărilor şi cheltuielilor bugetare este necesara deoarece nu exista o egalitate în
timp între ritmul încasărilor şi cel al plăţilor, rolul Trezoreriei fiind să ajusteze încasările şi
cheltuielile, în timp - apelând la împrumuturi pe termen foarte scurt, în aşteptarea
încasăriilor prevăzute de buget.
Previziunile exceptionale, pe perioade mai lungi, se pot realiza numai prin conturi speciale
– acestea se referă numai la cheltuieli publice cu caracter provizoriu ce trebuie compensate
prin intrări corespondente (Ex.avansuri acordate de stat unor întreprinderi, garanţiile depuse
de gestionarii de bani şi valori publice) – aceasta deoarece în veniturile şi cheltuielile publice
nu se contabilizează decât veniturile şi cheltuielile cu caracter definitiv.
Gestionarea fondurilor publice în spaţiu presupune compensaţiile între diferitele casierii,
din teritoriu, unele fiind excedentare iar altele deficitare; raporturile între trezoreriile
locale şi cea centrala. Sarcina trezoreriei - ţinerea contabilităţii mişcării fondurilor publice,
adică a contabilităţii trezoreriilor.

• Legislaţie:
-În România, infiinţarea Trezoreriei finanţelor publice s-a realizat pe baza Legii
contabilităţii nr. 82 din 24 decembrie 1991 şi Hotarârii Guvernului nr. 78 din 15
februarie 1992.
-Ministerul finanţelor a fost autorizat sa organizeze contabilitatea trezoreriei finanţelor
publice.
-Trezoreria este organizata şi funcţionează ca un sistem unitar atât la nivel central, în
cadrul Ministerului Finanţelor, cât şi la nivelul unităţilor teritoriale ale Ministerului

64
Finanţelor, în cadrul direcţiilor generale ale finanţelor publice.
-Sistemul Trezoreriei finanţelor Publice include:
• Trezoreria centrala
• Trezoreriile judetene şi a municipiului Bucuresti
• Trezoreriile municipale
• Trezoreriile orasenesti
• Trezoreriile perceptiilor rurale

La nivel central, în cadrul Ministerului finanţelor functioneaza Directia Generala a


Trezoreriei Statului, care indeplineste următoarele atribuţii specifice:
• elaboreaza instructiunile privind organizarea şi functionarea trezoreriilor
statului;
• asigura evidenta contabila privind constituirea şi utilizarea fondurilor statului;
• deschide creditele bugetare la trezoreriile teritoriale, trezoreria centrala având
contul de corespondent la Centrala Bancii naţionale;
• efectueaza operaţiuni de decontare între trezoreriile judetene;
• gestioneaza fondurile cu destinatie speciala constituite la nivelul economiei
naţionale;
• administreaza conturile de clearing, barter şi cooperare economica în
conformitate cu acordurile guvernamentale;
• contracteaza şi gestioneaza împrumuturile pentru acoperirea deficitului bugetar;
• gestioneaza datoria publica;
• elaboreaza lucrarile de executie bugetara şi ale contului trezoreriei la termenele
stabilite;
• elaboreaza raportul public şi contul general al executiei bugetare, a fondurilor
speciale şi extrabugetare.

La judete şi la municipiul Bucuresti, trezoreria este organizata ca directie în cadrul Directiei


Generale a finanţelor Publice şi a Controlului Financiar de Stat, iar în atributiile acesteia
se includ:
• coordonarea activitatii de trezorerie la organele financiare teritoriale;

65
• gestionarea contului corespondent al trezoreriei judetene deschis la sucursala
judeteana a Bancii naţionale, asigurând efectuarea operaţiilor de decontare între
trezoreriile locale şi instituţiile bancare corespondente;
• deschiderea creditelor bugetare dispuse de ordonatorii de credite secundari
finantati din bugetul de stat şi bugetul asigurarilor sociale de stat în toate
trezoreriile locale;
• asigurarea incheierii exercitiului financiar la nivelul judetului şi al municipiului
Bucuresti;
• intocmirea bilantului centralizat al Trezoreriei, analiza şi elaborarea raportului
de analiza;
• elaborarea lucrarilor de sinteză privind execuţia bugetara, conturile de trezorerie,
pe care le inainteaza periodic Ministerului Finantelor;
• propunerea de masuri privind asigurarea încasării veniturilor şi intarirea
controlului asupra cheltuielilor bugetare.

La municipii, orase şi comune trezoreriile sunt unităţi direct functionale care efectueaza
operaţiuni de încasari şi plati, asigurând înregistrarea în contabilitate a veniturilor şi
cheltuielilor publice, intocmirea conturilor sintetice şi analitice şi a situatiilor de incheiere a
executiei bugetelor la sfârsitul anului.
Pentru activitatea proprie a institutiei Trezoreriei se întocmeşte bugetul de venituri şi
cheltuieli al acesteia. Bugetul se intocmeste anual şi se aproba de către Guvern o data cu
propunerile bugetului de stat.
De regulă, acesta se poate modifica semestrial şi ori de câte ori este necesar, de către
Guvern, la propunerea Ministerului Finantelor, în funcţie de schimbările intervenite în
politica monetară.

66
67
CAPITOLUL 9
IMPRUMUTURILE PUBLICE. DATORIA PUBLICĂ. DATORIA
PUBLICĂ INTERNĂ ŞI EXTERNĂ

Elemente de analiză:
• Împrumut de stat;
• Denumirea împrumutului;
• Valoare nominlă şi valoare reală;
• Plasarea împrumuturilor de stat;
• Conversiune;
• Consolidare;
• Rambursare;
• Datorie publică;
• Serviciul datoriei publice;
• Datorie externă;
• Indicatori ai datoriei.

I. împrumuturile publice - aspecte generale, caracteristici:


• Deficitul bugetar impune apelul statelor la alte resurse financiare, astfel aparând
creditul public cu ajutorul căruia aceste ţări îşi procură complementul de resurse.
• Creditul public reprezintă expresia ansamblului operaţiilor prin care statul işi
procură o parte din resursele publice necesare acoperirii cheltuielilor publice, în
condiţiile de rambursabilitate şi cu plata unei dobânzi sau cu acordarea altor
avantaje subscriitorilor.
• Formele creditului:
1. contractare direcă de stat (si asimilatele acestuia) a împrumuturilor angajate
de la persoanele fizice sau/şi juridice;
2. prin instituţii specializate – bănci, case de economii, case de asigurări sociale,
case de pensii, societăţi de asigurări şi reasigurări etc. – care colectează o
parte din disponibilităţile baneşti de pe piaţă şi le pun la dispoziţia statului (şi
asimilatelor sale) pe o perioadă de timp determinată şi în condiţii clar
precizate.

68
Caracteristicile împrumutului de stat:
1. caracter contractual;
2. caracter facultativ, în rare cazuri, forţat (ex.împrumuturile forţate în caz de
război)
3. are caracter rambursabil – statul stabileşte termenul de rambursare;
4. asigură contraprestaţie – dobândă sau căştig.
• Destinatia împrumuturilor publice:
1. Necesităţi de trezorerie
- Pe parcursul anului, poate exista o neconcordanţă între termenele la care se
incaseaza veniturile şi cele la care se efectueaza cheltuielile. Pe timpul execuţiei
bugetare, apar fie goluri de casă (când plăţile devansează încasările), fie un plus
de resurse.
- Golurile de casă ale bugetului public sunt acoperite cu ajutorul sumelor
împrumutate de la alte instituţii de stat, care înregistreaza un surplus de resurse
financiare. în momentul incasării veniturilor bugetare prevăzute, suma
împrumutată se restituie instituţiei creditoare.
- dacă resursele financiare disponibile ale instituţiilor publice nu sunt suficiente
pentru a acoperi golurile de casa ale bugetului, atunci se solicită împrumuturi,
pe termen scurt, de la alţi deţinători de resurse baneşti de pe piaţă, inclusiv de la
banca centrală (sub forma unui avans în contul veniturilor bugetare viitoare, în
limitele şi în condiţiile prevăzute de lege). Resursele baneşti, împrumutate de la
diverşi deţinători publici sau privaţi, nu măresc masa monetară, ci numai o
redistribuie. Resursele împrumutate de la banca centrală constituie o emisiune
de bani fără acoperire. De asemenea, apelul la împrumuturi din necesitati de
trezorerie poate avea consecinţe negative asupra circulaţiei monetare dacă
sumele obţinute nu se rambursează la termenele stabilite.
2. Necesităţi de echilibru bugetar.
- Pentru finanţarea deficitului bugetar, statul se împrumută pe piaţa internă sau
externă.
- Pentru împrumuturile contractate pe piaţa internă, pe termen scurt, se emit
bonuri de tezaur. Emisiunea bonurilor de tezaur, în unele ţări, este limitată prin
lege, în timp ce în altele este nelimitată. Când nu este plafonată devine mijloc de
echilibrare a bugetului de stat.
- în cursul anului, pentru acoperirea decalajului temporar dintre încasările şi

69
plăţile din contul curent general al Trezoreriei statului, Banca naţională a
României poate acorda împrumuturi, pe o perioadă de cel mult 180 de zile şi în
conditii de dobânda la nivelul pietei, pe baza unor conventii incheiate cu
Ministerul Finantelor. Suma totala a împrumuturilor acordate statului, de către
Banca naţionala a României, nu poate depăşi în nici un exreciţiu financiar anual
echivalentul a 7% din veniturile bugetului de stat realizate în anul precedent, iar
soldul permanent al împrumuturilor acordate şi nerambursate nu poate depăşi
suma totală rezultată din dublarea capitalului şi a fondului de rezervă al Bancii
Naţionale a României.
- Pentru acoperirea deficitelor bugetare, se utilizează deasemenea contractarea
de împrumuturi, pe termene medii (1-5 ani) şi lungi (mai mari de 5 ani).

Tipologia împrumuturilor publice:


1. după forma de exprimare, împrumuturile publice sunt:
• in natură;
• in bani.
2. în funcţie de moneda în care se exprimă:
• imprumuturi publice în moneda naţionala;
• imprumuturi publice în moneda straina, care poate fi a statului creditor sau o terţa
moneda straina (D.T.S., EURO, etc.);
3. în funcţie de garanţiile acordate de state subscriitorilor la împrumuturi:
• imprumuturi publice cu garanţii personale (care obliga statul debitor sa angajeze
cautiunea asiguratorie a altui stat);
• imprumuturi publice cu garanţii reale (implică angajamentul garantării printr-un
venit bugetar sigur şi permanent, proporţional cu serviciul aferent datoriei publice
angajate).
4. după clauza rambursarii, împrumuturi publice :
• amortizabile (termenele de rambursare şi modalitatile de efectuare a rambursarii se
stabilesc în prealabil);
• imprumuturi neamortizabile (când statul se obliga sa plateasca, anual, dobânzile
datorate, fără sa defineasca precis termenele de stingere a datoriei sale fata de subscriitorii
împrumutului)
5. după forma titlurilor emise de stat:

70
• imprumuturi cu titluri nominative sau cele cu clauza de inscriptiune (se emit
când numarul subscriitorilor este redus şi se caracterizeaza prin restrictia
platii veniturilor aferente şi rambursarea sumelor scadente doar către
titulari);
• imprumuturi cu titlu „la purtator" (se emit în cazul unor subscrieri cu larga
adresabilitate, în scopul asigurarii operaţivitatii în încasarea cupoanelor aferente
veniturilor promise şi în transmiterea capitalului);
• imprumuturi cu titluri mixte (capitalul, fiind nominativ, se ramburseaza doar
titularilor, iar dobânzile se platesc pe baza cupoanelor „la purtator").
6. în funcţie de natura raporturilor juridice dintre părţi:
• voluntare sau liber consimtite (in acest caz, subscrierea este voluntara, fără nici o
constrângere directa);
• fortate (in acest caz, statul obliga anumite categorii de contribuabili sa subscrie, iar
aceste împrumuturi pot fi, asa cum s-a precizat anterior, directe sau deghizate).
7. în funcţie de perioada de timp pentru care se contractează, deosebim:
• imprumuturi pe termen scurt sau flotante (au termene de rambursare de până la 1
an);
• imprumuturi pe termen mediu (contractate pe perioade cuprinse între 1 şi 5 ani);
• imprumuturi pe termen lung (contractate pe perioade mai mari de 5 ani);
• imprumuturi fără termen (este cazul împrumuturilor perpetue şi a rentelor
viagere).
8. în funcţie de posibilitatea negocierii titlurilor de credit public:
• imprumuturi publice certificate cu titluri negociabile (titlurile au o circulatie
asemanatoare cu aceea a efectelor de comert şi pot fi vândute/cumparate la
bursele de valori, în funcţie de cotatia lor efectiva);
• imprumuturi publice certificate cu titluri nenegociabile (titlurile nu sunt cotate la
bursa, dar pot fi vândute la valoarea lor nominala);
• imprumuturi publice certificate cu titluri nelombardabile (aceste titluri nu pot fi în
gaj pentru constituirea garantiei în scopul obtinerii unui împrumut de la banca
sau de la alta institutie de credit).
9. în funcţie de avantajele acordate de stat creditorilor sai:
• cu dobânda (in acest caz rata dobânzii este stabilita de emitent, putând fi fixa sau
variabila şi este precizata în cupoanele atasate titlurilor de credit inmânate
subscriitorilor);

71
• cu câştiguri sau premii (acestea asigura participarea subscriitorilor la tragerile la
sorti periodice, iar suma totala a câştigurilor sau premiilor se stabileste în
funcţie de rata dobânzii aferenta unor împrumuturi similare şi se repartizeaza,
cu titlu de câştig, doar posesorilor titlurilor iesite câştigatoare);
• cu dobânda şi câştiguri (in cazul carora dobânda se stabileste şi se plateste la fel
ca la împrumuturile cu dobânda, iar câştigurile revin sub forma primelor de
emisiune sau/si a primelor de rambursare);
• cu clauza de indexare (care presupun dependenta lor de o valoare reala şi sunt
lansate de stat în scopul prevenirii discriminarii ofertei de capital pentru
creditul public, datorate inflatiei).
10. în funcţie de locul de plasare a titlurilor de credit public:
• imprumuturi publice interne (se contracteaza pe piaţa interna de capital şi se
exprima în moneda naţionala sau/si în unele monede straine);
• imprumuturi publice externe (se contracteaza pe piaţa internationala de capital
sau în terţe tari, iar titlurile emise se exprima în valutele tarilor creditoare, în
valuta unei terţe tari, în EURO, în D.S.T. etc.).
11. în funcţie de scopul lansării lor către public, împrumuturile publice pot fi:
• financiare (când se contracteaza în scopul finantarii unor investitii ale statului);
• bugetare (se angajeaza în scopul acoperirii unor parti din cheltuielile bugetare
ordinare);
• monetare (se contracteaza în scopul restrângerii masei monetare şi al reducerii
preturilor);
• de repartitie (vizeaza atragerea unei fractiuni din disponibilitatile temporare ale
pietei de capital, în care se includ şi economiile băneşti ale populatiei, pentru
realizarea unor redistribuiri de produs intern brut, prin acoperirea unei parti
din necesitatile financiare ale prezentului);
• ciclice-conjuncturale (se emit în perioadele de recesiune în scopul finantarii unor
lucrari publice de anvergura, de pe urma carora se asteapta o relansare
economica);
• de razboi (militare), lansate în scopul obtinerii de resurse financiare pentru
finanţarea dotarii armatei, pentru sustinerea financiara a razboiului aflat în
desfasurare si, în ultima instanta, pentru suportarea consecintelor financiare ale
razboiului (plati de despagubiri de razboi, plati de pensii pentru veterani,
invalizi, orfani şi vaduve de razboi, refacerea zonelor distruse).

72
Elementele tehnice ale împrumuturilor publice:
• sunt stabilite în actele normative pe baza cărora sunt lansate şi sunt angajate.
• pe baza lor subscriitorii pot face judecaţi de valoare cu privire la condiţiile
plasarii disponibilitaţilor baneşti proprii în înscrisuri ale împrumutului public.
1. Denumirea împrumutului - se precizeaza destinaţia dată de către emitent resurselor
obţinute pe baza sa şi anul contractării împrumutului.
2. împrumutatul (subscris, debitor sau emitent) este autoritatea publică solicitantă a
creditului. în cazul împrumutului de stat, acesta devine debitor şi emitent, deoarece emite
inscrisuri cu denumiri specifice (obligatiuni, bonuri de tezaur, rente de stat ş.a..) care
atesta:
• subscrierea la împrumut;
• valoarea efectului public;
• anuitatea;
• dobânda sau/si câştigul;
• scadenta.
3. împrumutatorii (subscriitori, creditori sau depunători) sunt persoanele fizice şi/sau
juridice care consimt să crediteze statul (sau orice autoritate publica), primind, în schimbul
sumelor subscrise, obligaţiuni, poliţe sau alte titluri de stat).
4. Titlurile de credit public sunt documente scrise având o forma şi un conţinut stabilite
prin actul normativ de lansare a împrumutului, în care se precizeaza sumele subscrise şi
drepturile creditorilor. Aceste inscrisuri sunt denumite diferit (efecte publice, obligatiuni,
titluri publice sau hârtii de valoare), în funcţie de termenul de rambursare a împrumutului
şi de caracteristicile lor juridice.
- în funcţie de termenul de rambursare, în cazul împrumuturilor pe termen scurt (de până
la 1 an) se emit:
• bonuri de tezaur (sunt inscrisuri care se adreseaza unei categorii speciale de
subscriitori, deoarece nu se supun regulilor dreptului cambial şi nu pot fi transmise
la cursuri variabile, prin cesiunea de creante; ele pot fi, insa, lombardate la banci şi
pot fi vândute la licitatii, la cursuri variabile).
• certificate de datorie (sunt inscrisuri care au caracteristicile bonurilor de tezaur, dar
se vând numai la valoarea lor nominala, având, deci, cursuri fixe).
• certificatele sau bonurile de impozite (sunt inscrisuri nepurtatoare de dobânda pe
care statul le inmâneaza creditorilor sai pentru plata unor furnituri sau pentru

73
onorarea altor angajamente; detinatorii acestor inscrisuri le pot utiliza pentru
achitarea impozitelor datorate statului şi nu pot fi transmise decât statului).
• politele de tezaur (spre deosebire de inscrisurile prezentate anterior, acestea se afla
sub incidenta dreptului cambial, care reglementează condiţiile în care pot fi scontate
la bănci, executate silit etc.; de asemenea, acestea pot fi scontate la banci sau pot fi
negociate la bursele de valori).
• obligatiunile aferente creditului public (sunt titluri de credit emise de către stat
pentru împrumuturile angajate pe termen mediu sau lung şi asigura posesorilor
acestora un venit fix, de dobânzi anuale; sunt cazuri când sunt atribuite doar
câştiguri sau atât câştiguri cât şi dobânzi).
• titlurile de renta (pentru împrumuturile fără termen, iar posesorii acestor inscrisuri
au dreptul sa primeasca de la stat anumite sume de bani, precizate anticipat, care se
platesc periodic, pe toata durata vietii acestora).
în funcţie de caracteristicile lor juridice, titlurile de credit public pot fi:
- nominale (se emit când împrumutul public se adreseaza unui numar redus de
subscriitori, iar plata veniturilor aferente şi rambursarea sumelor scadente se efectueaza
doar către titulari sau reprezentanti ai acestora);
- la purtător (se emit când împrumutul public se adreseaza unui numar mare de
subscriitori, iar plata veniturilor aferente şi rambursarea sumelor scadente se efectueaza
oricarui detinator al acestor inscrisuri şi în orice localitate unde functioneaza ghiseele sale
de specialitate).
De asemenea, trebuie retinut faptul ca, sumele exigibile, de la autorităţile publice emitente
ale împrumuturilor pe termene scurte formeaza datoria publica flotanta, iar cele exigibile
pe termene medii şi lungi (inclusiv cele fără termen) reprezinta datoria publica consolidata.
5. Cuantumul (marimea) împrumutului public apare sub forma cuantumului aprobat de
organul legislativ sau executiv,şi sub forma cuantumului realizat după incheierea
operaţiunilor de plasare.
Cuantumul aprobat se prezinta în următoarele forme:
- cuantum limitat, ca valoare nominala a unei sume ce urmeaza a fi împrumutata şi în ce
priveste perioada de timp în care se pot efectua subscrierile;
- cuantum nelimitat, când statele solicita împrumuturi deschise (ca suma şi/sau ca durata a
subscrierii).
Cuantumul realizat este : în funcţie de condiţiile stabilite de autorităţile emitente cu privire
la dobânzi, câştiguri şi anuitate şi evidenţiază încrederea/neîncrederea potenţialilor

74
creditori (subscriitori) în autorităţile emitente.
Cuantumul împrumutului public se determină cu relaţia:
Cip = VT · Nr.Te(pl) (1)
unde:
Cip – cuantumul împrumutului public
VT – valoarea unui titlu
Nr.Te(pl) – numarul titlurilor emise sau plasate efcetiv
6. Cursul de emisiune al împrumutului public (Cei) reprezinta pretul, stabilit de emitent,
pentru 100 de unităţi monetare din valoarea nominala a acestuia.
Totuşi, acest curs se stabileste de emitent şi în funcţie de raportul dintre cererea şi oferta de
capital de împrumut, de nivelul dobânzii şi al altor avantaje promise de acesta potenţialilor
emitenţi. în acest context, în practică se utilizeaza:
curs „al pari", când Cei = 100 u.m.;
curs „sub pari", când Cei < 100 u.m.;
curs „supra pari", când Cei > 100 u.m.
De regula, datorită concurenţei care se manifestă pe piaţa capitalului şi a inexistentei unor
solutii alternative, cursul de emisiune al împrumuturilor publice este „sub pari",
subscriitorii beneficiind de o prima de emisiune, data de diferenţa dintre valoarea nominala
a titlului şi suma plătită la subscriere.
Când statul emitent are o reputatie buna pe piaţa capitalului, cursul de emisiune al
titlurilor de stat este „al pari" şi în mod excepţional „supra pari".
7. Valoarea titlului creditului public:
- valoarea nominală - reprezintă suma inscrisă pe titlul de credit public şi exprimă mărimea
datoriei pe care statul o are de plătit deţinătorului titlului;
- valoarea reală - reprezintă suma efectivă cu care se vinde sau se cumpără un titlu de
credit public şi se manifestă nu doar cu ocazia emiterii şi angajării creditului respectiv, ci şi
în cursul perioadei de valabilitate a împrumutului angajat, în funcţie de cursul la care se
opteaza la bursa inscrisurile publice negociabile.
8. Veniturile şi alte avantaje ce revin subscriitorilor la împrumuturile publice sunt plati
efective pe care statul le efectueaza către creditorii sai, ca „pret" al dreptului de folosinta
temporară a sumelor băneşti împrumutate, sub formă de: dobânzi, câştiguri, dobânzi şi
câştiguri, rente, prime de rambursare, precum şi anumite avantaje sau facilităţi, care nu
presupun fluxuri monetare directe.

75
a) Dobânda reprezintă suma de bani pe care statul o plăteşte creditorilor săi pentru
împrumuturile angajate de la aceştia. Nivelul (mărimea) dobânzii anuale (Da) se stabileşte
pe baza ratei dobânzii (d’), care se fixeaza anticipat, prin prospectul de emisiune a
împrumutului public şi se foloseşte relaţia:
Da = VT · d’ (2)
unde:
VT – valoarea titlului de credit public
Rata dobânzii la împrumuturile publice se fixează la un nivel apropiat de cel al ratei
medii a dobânzii la creditul bancar.
Rata medie a dobânzii practicate la împrumuturile publice difera de la o tara la alta, iar
nivelul acestora se modifica de la o perioada la alta, înregistrându-se o tendinta de crestere
a lor. De asemenea, în ţările şi în perioadele în care procesele inflaţioniste sunt mai
accentuate, nivelul ratei medii a dobânzilor la împrumuturile publice este mai ridicat decât
atunci când monedele naţionale prezentau o stabilitate mai mare.
În final, este de menţionat ca rata medie a dobânzii la creditele publice creşte pe masură
ce termenele pe care se angajează sunt mai îndelungate.
Dobânda cuvenită subscriitorilor se acordă pe baza detaşarii periodice (anual sau de două
ori pe an) a cupoanelor ce sunt anexate fiecărui titlu de credit public cu dobândă.
În funcţie de cursul de emisiune al împrumutului public, se dimensionează rata nominală a
dobânzii (d’n) şi rata reală a dobânzii (d’r), folosindu-se următoarele relaţii:

(3)
si

(4)
unde:
Vn – valoarea nominală a titlului de credit public
Vr – valoarea reală a titlului de credit public
În funcţie de raportul dintre valoarea reala (incasata de stat cu ocazia subscrierii) şi
valoarea nominala (incasata pe titlu de credit public), pot să apară următoarele situaţii:
dacă Vr < Vn, atunci d’r > d’n;
dacă Vr = Vn, atunci d’r = d’n;
dacă Vr >Vn, atunci d’r < d’n.

76
b) Câştigurile sunt veniturile încasate de subscriitorii care sunt detinatori ai titlurilor de
credit public câştigatoare cu ocazia tragerilor periodice la sorti. Suma totala a câştigurilor
se stabileste, în acest caz, la nivelul dobânzilor care se atribuie în varianta titlurilor publice
cu dobânda, dar suma se imparte doar posesorilor de titluri de credit public iesite
câştigatoare. Aceste titluri de credit public se emit de către stat în scopul cresterii
atractivitatii unor împrumuturi şi se adreseaza acelor subscriitori carora li se pare mai
tentanta perspectiva obtinerii unui câştig mare, în comparatie cu realizarea certa a unui
venit de câteva procente pe an, sub forma de dobânda.
în concluzie, rezulta ca, în cazul titlurilor de credit cu câştiguri, sunt subscriitori care
risca şi devin mari câştigatori, în timp ce pierd dobânda pe care ar fi încasat-o în cazul
titlurilor de credit cu dobânda. în cazul împrumuturilor publice cu dobândă şi câştiguri
subscriitorii accepta o rata a dobânzii mai scazuta, în condiţiile în care diferenta de venit
astfel rezultata este compensata sau chiar „remunerata" prin câştigurile atribuite sub
forma primelor de emisiune şi a primelor de rambursare.
c) Rentele sunt sumele de bani pe care statul se obliga sa le plateasca persoanelor fizice
care subscriu la împrumuturile publice fără un termen expres de rambursare. Aceste sume
de bani, denumite şi rente viagere, se platesc regulat, în cuantumuri fixe stabilite anticipat,
până la sfârsitul vietii subscriitorilor, după care, obligatia statului se stinge.
e) Primele de asigurare sunt venituri promise subscriitorilor la împrumuturile publice sau
care revin efectiv acestora datorită diferentei, favorabile lor, dintre cursul de emisiune şi
cursul de rambursare ale obligaţiunilor.
f) Avantajele sau facilităţile non-substanţiale (care nu presupun fluxuri monetare directe)
se refera la:
- scutirea de impozite a veniturilor încasate pentru împrumuturile subscrise sau
pentru titlurile de credit public negociabil procurate în tranzacţiile bursiere;
- acceptarea, de către autorităţile fiscale, a unora dintre titlurile de credit public, la
valoarea lor nominala, pentru stingerea unor obligatii fata de stat a subscriitorilor;
- acordarea privilegiului juridic pentru unele inscrisuri ale împrumuturilor publice
de a nu fi expuse executării silite, în cazul declarării stării de faliment pentru deţinătorii
acestora;
- garantarea juridică a unor împrumuturi publice împotriva deprecierii monetare,
prin exprimarea lor într-o valută mai stabilă sau prin indexarea lor ş.a..

II. Datoria publică - aspecte generale, caracteristici:

77
• Datoria publică reprezintă valoarea totală a angajamentelor statului, incluzând şi
cheltuielile generate de acestea.
• Forme de manifestare:

• Datoria publică totală reprezintă totalitatea obligaţiilor pecuniare ale statului


(guvern, instituţii publice, financiare, unităţi administrativ-teritoriale) la un
moment dat, rezultate din împrumuturi interne şi externe (in lei şi în valuta)
contractate pe termen scurt, mediu şi lung, precum şi obligatiile statului către
trezoreria proprie, pentru sumele avansate temporar în scopul acoperirii deficitului
bugetar.
- împrumuturile pot fi contractate de stat, prin Ministerul Finantelor, în nume
propriu sau garantate de acesta.
- Datoria publica se exprima în moneda naţională sau în valuta, în funcţie de locul
unde se contracteaza şi de condiţiile împrumutului.
- în scopul evaluarii datoriei publice a României, obligaţiile exprimate în altă monedă
decât cea naţionala se calculează în monedă naţională, utilizându-se cursul de
schimb comunicat de Banca Natţonală a României.
- De asemenea, datoria publica totala a unei tari se poate exprima în valori absolute
(pentru a cunoaste sarcina la care este supusa economia tarii respective fata de

78
creditori), în valori relative, ca procent din P.I.B. (pentru a permite comparaţia în
timp şi între ţări) şi ca marime medie pe locuitor (pentru a permite comparaţii şi
analize în timp şi spaţiu).
Datoria publică totală se calculează şi se gestionează separat pe cele două forme ale
sale, respectiv datoria publică internă şi datoria publică externă.
• Datoria publică internă constituie o parte integrantă a datoriei publice totale şi
evidenţiază împrumuturile de stat de pe piaţa financiară internă, de la persoane
fizice şi/sau juridice, în monedă naţională sau în valute străine, precum şi
împrumuturile angajate de terţi, cu garanţia statului, nerambursate la un moment
dat.
• Datoria publică externă constituie, de asemenea, o parte integrantă a datoriei publice
totale şi se defineşte prin creditele externe contractate şi angajate de către stat, în
nume propriu, sau de către autorităţile administraţiei publice locale, precum şi prin
creditele externe contractate şi angajate de către alti subiecţi autonomi, cu garanţia
expresă a statului.
Gradul de exigibilitate a datoriei publice se exprimă cu ajutorul datoriei flotante şi
a datoriei consolidate.
• Datoria publica flotanta reprezinta datoria publica pe termen scurt şi cuprinde
împrumuturile contractate, pe perioade de până la un an, în scopul acoperirii
golurilor de casa generate de neconcordanţa, în timp, a veniturilor cu cheltuielile
bugetare.
• Datoria publica consolidata cuprinde totalitatea datoriilor rezultate din
împrumuturile de stat contractate pe termen mediu şi lung, precum şi a celor
rezultate din prelungirea termenelor de rambursare a împrumuturilor pe termen
scurt, pe perioade de timp mediu şi lung.
• Datoria publica la vedere - include atât depozitele constituite la Trezoreria publica,
de către diversi subiecti autonomi, cât şi alte sume băneşti colectate de aceasta prin
circuitul sau propriu.
Distincţia dintre datoria publică flotantă şi cea consolidată este importantă şi pentru
aprecierea efortului financiar pe care statul este nevoit să-l facă, în mod curent, pentru
rambursarea datoriei scadente şi pentru plata dobânzilor aferente în cursul unui an.
Astfel cu cât ponderea datoriei publice flotante în totalul datoriei publice este mai
mare, cu atât nevoia curenta de resurse financiare menite sa acopere serviciul datoriei
publice* este mai presantă, şi invers.

79
De asemenea, în funcţie de termenele scadentelor sale, structura datoriei publice variază
de la o ţară la alta şi chiar de la o perioadă la alta, datorită condiţiilor financiar-monetare
în care se formează. Astfel, ţarile în care procesele inflaţioniste sunt de amploare şi de
lungă durată sunt nevoite să apeleze mai mult la împrumuturile pe termen scurt şi
uneori, mediu, deoarece plasamentele pe termen lung nu sunt destul de atractive pentru
deţinătorii de capitaluri băneşti disponibile pentru împrumut
Aceasta atractivitate scăzută, datorată eroziunii sistematice a puterii de cumpărare a
monedei, obliga statele, în cauză, să crească nivelul ratei dobânzii şi să acorde alte
avantaje subscriitorilor la împrumut.
Datoria publică brută - Valoarea totala a împrumuturilor contractate, la un moment
dat, de către autoritaţile publice;
• Datoria publică netă – din datoria publică brută se scade valoarea împrumuturilor
angajate de la instituţiile de stat (Trezoreria publica, Banca Centrală, ş.a.).
• Plafonul de indatorare publică - cuprinde totalitatea împrumuturilor pe care statul
le poate contracta şi garanta în decursul unui an calendaristic; se stabileşte anual
prin lege.
Este format din:
1. plafonul de indatorare publica interna, care se stabileşte în funcţie de deficitul
bugetar anual aprobat şi de prevederile unor legi speciale;
2. plafonul de indatorare publica externa, care se stabileste ca suma maxima a
împrumuturilor externe pe care statul le poate contracta şi garanta în
decursul unui an calendaristic.

Tabelul 8.2 – Datoria publică netă în % din PIB pentru ţările OECD

Ţara 1970 1980 1990 2004

Germania -8,2 11,8 22,1 46,1

Franţa -0,8 -3,3 16,5 31,5

Belgia 55,1 69,6 119,6 128,3

Spania - 6,1 31,7 47,4

Italia 33,2 52m7 84,3 108,6

Olanda 29,4 24,5 36,9 42,7

80
Marea Britanie 52,0 36,2 18,8 35,4

Suedia -22,2 -13,9 -8,1 23,5

Canada 11,6 13,3 44,0 64,4

S.U.A. 30,0 22,7 41,0 51,8

Japonia -7,8 16,4 10,8 7,8

Media OECD 13,1 19,8 31,0 44,5


In cazul României, datoria publică a evoluat asa cum se prezintă în tabelele 3 şi 4.

Tabelul 8.3 – Evoluţia datoriei publice interne a României

1993 1995 1997

Datoria publică internă


481 6.099,6 14.977,4
(in mld. lei)

% din P.I.B. 2,4 8,5 6,0


Sursa: CNS

Tabelul 8.4 – Evolutia datoriei publice externe a României

1985 1989 1991 1995 1997

In cifre absolute
6.830 174 1.143 5.482,1 8.391
(mld. USD)

% din P.I.B. 11,5 0,3 4,0 15,5 24,1


Sursa: CNS şi BNR

Datoria publică internă


La nivel naţional, atât angajarea împrumuturilor publice de pe piaţa financiara interna,
cât şi garantiile acordate de stat unor terţi pentru a contracta împrumuturi se realizeaza de
către Guvern, în limita sumei aprobate de Parlament, prin intermediul Ministerului
finanţelor sau al altor instituţii financiare specializate, care dobândesc calitatea de agent al
statului.
Datoria publica interna constituie o obligaţie irevocabilă şi necondiţionată a statului de a
rambursa împrumuturile contractate în lei, de a plăti dobânzile, câştigurile şi alte costuri

81
aferente.
Pentru plata dobânzilor aferente datoriei publice interne se acordă o autorizare bugetară
permanenta, respectiv o aprobare nelimitată de rambursare a împrumuturilor şi de plată a
dobânzilor şi câştigurilor aferente, care nu necesită aprobari suplimentare prin legea
anuală a bugetului de stat.
Datoria publică internă este determinată de:
- împrumuturile pe termen scurt, contractate de stat, la Banca Naţională a României, pentru
echilibrarea bugetului de stat şi care se rambursează în cursul anului;
- emisiunea de bonuri de tezaur în scopul echilibrarii bugetului de stat, rambursabile din
resurse bugetare până la finele anului;
- plasarea de inscrisuri, prin subscriptie publică, pe termen mediu şi lung, în scopul
procurarii resurselor băneşti necesare pentru acoperirea deficitului bugetar anual;
- garantiile ce se acorda de stat pentru credite bancare interne primite de anumite unităţi
economice şi administrativ-teritoriale în scopul satisfacerii unor nevoi de dezvoltare
economică;
- folosirea pe termen scurt a disponibilităţilor din conturile Trezoreriei publice.
În cazul României, în baza aprobărilor date de Guvern, Ministerul finanţelor este
autorizat să garanteze, în numele şi în contul statului, credite bancare interne, pe termen
scurt, mediu şi lung, contractate de unităţi economice la bănci comerciale pentru
următoarele destinaţii:
• realizarea programelor de restructurare aprobate de organele şi autorităţile legal
constituite;
• constituirea stocurilor la principalele produse strategice, necesare economiei
naţionale, stabilite de către Guvern;
• finantarea efectuarii unor lucrari agricole;
• finantarea realizării producţiei cu ciclu lung de fabricaţie destinată exportului;
• realizarea unor obiective de investiţii de interes naţional.
Emiterea de către Ministerul finanţelor a garantiilor necesare unităţilor economice,
pentru contractarea creditelor interne, este condiţionata de acceptarea de către minister a
clauzelor cuprinse în contractele de credit.
Constituirea resurselor financiare necesare rambursării ratelor scadente şi platii
dobânzilor aferente reprezintă sarcina unităţilor economice beneficiare a creditelor
garantate de stat.
Pentru determinarea gradului de risc se efectuează o analiză economico-financiara a

82
documentaţiei prezentate de persoana juridică ce solicită o garanţie de stat şi se prezintă
Ministerului Finanţelor, care determină, în procente, gradul de risc.
Dacă acesta nu depăşeşte 10% din valoarea împrumutului gradul de risc se acceptă. Apoi,
în funcţie de gradul de risc determinat, Ministerul finanţelor calculează cuantumul
comisionului de risc ce trebuie virat în contul fondului de risc, de către beneficiarul
împrumutului garantat.
Comisionul de risc se determina prin aplicarea cotei procentuale (a gradului de risc) la
valoarea împrumutului garantat şi se vireaza în cuantumul şi la termenele stipulate în
conventia incheiata cu Ministerul Finanţelor.
În scopul acoperirii riscurilor care pot sa apara, se constituie „Fondul de risc pentru
garantii interne" şi se gestionează de către Ministerul Finantelor, în regim extrabugetar,
prin Contul General al Trezoreriei Statului.
Alimentarea acestui fond se realizează cu:
• sumele încasate sub forma de comisioane de la beneficiarii creditelor bancare
angajate;
• dobânzile bonificate la disponibilitatile fondului şi păstrate la Trezoreria publică
sau la banci, sub forma depozitelor bancare sau ca disponibilităţi la vedere;
• penalizarile aplicate pentru neplata la termen a comisioanelor negociate şi stabilite
cu beneficiarii creditelor bancare garantate;
• sumele prevăzute în bugetul de stat cu aceasta destinatie, care se stabilesc şi se
aproba anual în funcţie de gradul minim de expunere la risc şi de cuantumul
celorlalte resurse care alimenteaza fondul.
Angajamentele de datorie publica, în lei sau în valuta, se înregistreaza în Registrul
datoriei publice interne, instituit legal la Ministerul Finanţelor.
Gestionarea datoriei publice interne se asigură de către Ministerul finanţelor şi constă în:
• contractarea împrumuturilor de stat;
• organizarea şi ţinerea evidentei, prin conturi specifice, a datoriei publice interne;
• rambursarea datoriei publice;
• calculul şi plata dobânzilor, comisioanelor şi spezelor datorate;
• efectuarea altor operaţiuni specifice.
în practica româneasca actuala, indatorarea publica interna se caracterizeaza printr-o
dinamica relativ sustinuta, în condiţiile utilizarii unor diverse modalitati de indatorare,
cum ar fi:

83
• emisiunea şi plasarea certificatelor de trezorerie cu dobânda adresabile persoanelor
juridice;
• emisiunea şi plasarea certificatelor de trezorerie cu discont adresabile persoanelor
juridice rezidente în România;
• emisiunea şi plasarea certificatelor de trezorerie cu dobânda pentru populatie ş.a..
La nivelul comunităţilor locale, datoria publică internă se formează:
• prin împrumuturi interne, contractate de autorităţile publice locale de la bănci
comerciale sau de la alte instituţii de credit;
• pe baza titlurilor de valoare emise de către autorităţile publice locale şi subscrise de
către diverse persoane fizice sau/si juridice.
în cazul unităţilor administrativ-teritoriale, Consiliile locale şi judetene sau Consiliul
General al Municipiului Bucuresti pot aproba contractarea de împrumuturi interne şi
externe, pe termen mediu şi lung, pentru realizarea de investitii publice de interes local,
precum şi pentru refinanţarea datoriei publice locale.
Împrumuturile interne locale pot fi contractate fără garanţia Guvernului, cu condiţia
informării prealabile a Ministerului Finantelor, insa cele externe locale necesita aprobarea
comisiei de autorizare a acestor împrumuturi formata din reprezentanti ai Guvernului,
Bancii naţionale a României şi ai autorităţilor publice locale.
Datoria publică locală internă reprezintă o obligaţie generală ce presupune rambursarea ei
la scadentele convenite şi plata dobânzilor şi a comisioanelor stabilite prin acordurile
incheiate. în acest context, ratele scadente aferente împrumuturilor contractate, dobânzile
şi comisioanele datorate se inscriu în bugetul local.
Prin urmare, Guvernului nu-i revine nici o obligaţie de plată în legătură cu datoria publică
locală scadentă.
De asemenea, împrumuturile contractate de unităţile administrativ-teritoriale pot fi
garantate de către autoritatea administraţiei publice locale prin oricare din veniturile
proprii, exceptându-se cele provenite din transferurile cu destinatie speciala de la bugetul
de stat.
În scopul cunoasterii marimii, structurii şi evolutiei datoriei la nivelul fiecarei autorităţi
publice locale, se instituie Registrul de evidenta a datoriei publice locale, în care se
consemneaza:
• sumele aferente fiecarui împrumut contractat;
• modalitatile de rambursare şi scadentele convenite;
• veniturile cu care se garanteaza rambursarea;

84
• dobânzile şi comisioanele datorate;
• alte informatii semnificative pentru fiecare împrumut.
Potrivit legislatiei românesti în vigoare, capacitatea de indatorare la nivel local este
plafonata la maximum 20% din totalul veniturilor curente ale bugetelor locale. În scopul
determinarii acestei limite, pentru împrumuturile contractate cu o rata a dobânzii
variabila se ia în considerare rata dobânzii în vigoare la data efectuarii calculului, iar dacă
împrumuturile sunt contractate în valuta, se ia în considerare cursul de schimb comunicat
de Banca naţionala a României, de asemenea, la data efectuarii calculului.
autorităţile publice locale pot contracta împrumuturi şi pe termen scurt, dacă pe parcursul
executiei bugetare apar goluri de casa temporare, datorate decalajului dintre veniturile
încasate şi cheltuielile exigibile mai mari ale bugetului local.
În prima instanta, aceste goluri de casa se acopera din fondul de rulment*, iar după
epuizarea acestuia se apeleaza la împrumuturile fără dobânda ce pot fi acordate din
disponibilitatile Contului General al Trezoreriei Statului.
Cea mai mare parte a datoriei publice interne provine de la împrumuturile contractate
pentru finanţarea şi refinantarea deficitelor bugetare înregistrate incepând cu anul 1992.
Cealalta partea a datoriei publice interne provine de la împrumuturile contractate de stat
cu destinatie speciala, cum ar fi:
• acoperirea pierderilor din activitate înregistrate de intreprinderile de stat în
perioada 1989-1990;
• acoperirea creditelor neperformante preluate de la bancile de stat, inclusiv a
creditelor aferente investitiilor sistate de către Guvern;
• acoperirea pierderilor din calamitati, reflectate în credite bancare nerambursabile;
• regularizarea unor credite şi dobânzi, considerate ca nerecuperabile, la Banca
Agricola şi Bancorex;
• continuarea participarii României la constituirea Combinatului minier de la Krivoi-
Rog din Ucraina;
• alte destinatii aprobate prin legi speciale.
Indicatori de apreciere, dintre care mentionam:
1. gradul de îndatorare a statului (se determină ca raport procentual între cuantumul
datoriei publice şi produsul intern brut, iar cu cât acest indicator are o valoare mai
mare, cu atât tara este mai indatorata);
2. datoria publică internă angajată (ca totalitate a obligatiilor asumate de stat fata de
creditorii interni şi nerambursate în momentul realizarii analizei);

85
3. datoria publică angajată pe locuitor (ca raport între marimea absoluta a acesteia şi
numarul locuitorilor unei tari);
4. serviciul datoriei publice interne, în marime absoluta;
5. ponderea serviciului datoriei publice interne în produsul intern brut sau în totalul
cheltuielilor bugetare;

Datoria publică externă


Împrumuturile externe reprezintă o formă a exportului de capital şi au înregistrat o
dezvoltare foarte mare în secolul al XX-lea datorită existentei, pe piaţa tarilor dezvoltate, a
unui surplus relativ de capital, care îşi cauta plasament peste granita în conditii mai
avantajoase decât în interior.
Împrumuturile sau creditele externe se grupează după anumite criterii, astfel:
1. în funcţie de destinatie, deosebim:
• credite pe marfuri (sunt mai frecvente şi se acorda pentru cumpărări de mărfuri de
la creditor sau din ţara acestuia);
• credite financiare (se folosesc mai rar şi se acorda de organisme financiare
internaţionale în valuta convertibila; acestea se utilizeaza de către debitor, potrivit
nevoilor sale, fie pe piaţa creditorului, fie pe o terţa piata, în special în scopuri
productive cum ar fi: construirea de intreprinderi extractive, centrale electrice,
fabrici producatoare de bunuri de consum, drumuri şi poduri, cai ferate şi alte
lucrari de infrastructura etc.);
2. în funcţie de durata pentru care se acorda, distingem:
• credite acordate pe termene scurte (1-2 ani);
• credite acordate pe termene medii (3-5 ani);
• credite acordate pe termene lungi (peste 5 ani).
Beneficiarul unui credit extern este interesat ca termenul de rambursare sa fie suficient de
indepartat pentru a-si procura resursele necesare restituirii acestuia şi achitarii dobânzilor,
comisioanelor şi a altor cheltuieli aferente.
dacă împrumutul extern are o destinatie productiva, atunci termenul de rambursare
trebuie stabilit în funcţie de momentul punerii în functiune a obiectivului respectiv şi de
valoarea adaugată ce se poate obtine de pe urma acestuia. De aceea, în cadrul termenului
final de rambursare se stabilesc trei perioade distincte, şi anume:
• perioada de utilizare a creditului;

86
• perioada de gratie a creditului (in cursul careia nu se efectueaza plati pentru
rambursarea acestuia);
• perioada de rambursare propriu-zisa a creditului.
în concluzie, termenele creditelor se stabilesc în funcţie de:
• destinatia acestora;
• rentabilitatea obiectivului pentru care se contracteaza împrumutul;
• practica internationala;
• legislatia existenta în tara creditorului si, respectiv, în tara beneficiarului creditului;
• prevederile unor conventii internaţionale în materie ş.a..
3. în funcţie de modalitatea de rambursare, deosebim:
• credite externe rambursate în cote egale;
• credite externe rambursate în cote inegale (care cresc progresiv);
• credite externe rambursate într-o singura transa (la scadenta).
4. din punct de vedere al garantiei solicitate, intâlnim:
• credite externe acordate pe baza unei garantii materiale (cum ar fi: marfuri,
documente de dispozitie asupra marfurilor, actiuni şi obligatiuni, depozite ale unor
firme, ale unor instituţii guvernamentale, venituri ale statului, rezervele de aur şi
devize ale statului etc.);
• credite externe acordate pe baza unei garantii morale.
5. din punctul de vedere al creditorului, creditele externe pot fi acordate de catre:
• intreprinderi furnizoare (credite comerciale sau de firma);
• banci şi alte instituţii de credit (credite bancare);
• guverne (credite guvernamentale);
• organisme financiare internaţionale (credite financiare);
• rentieri şi alte persoane fizice (imprumuturi de stat).
Intreprinderile furnizoare şi instituţiile financiar-bancare acorda credite pe baze
bilaterale, guvernele acorda asistenta publica bilaterala, iar organismele financiare
internaţionale acordă asistenţă publică pe baze multilaterale.
Asistenţa publică bilaterală prezintă următoarele caracteristici:
• se acorda de către:
o guvernele ţărilor dezvoltate, membre ale Comitetului de Asistenta pentru
Dezvoltare pentru Tarile membre ale O.C.D.E.;
o guvernele unor ţări exportatoare de petrol, membre ale O.C.D.E. etc.

87
• îmbracă urmăoarele forme:
o ajutoare în natura sau în bani;
o asistenta tehnica şi militara;
o împrumuturi în condiţii privilegiate.
Asistenta publica multilaterala se acorda de organisme financiare internationale, cum ar fi:
• Banca Internationala pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (B.I.R.D.), denumita şi
Banca Mondială;
• organismele financiare regionale: Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi
Dezvoltare, Banca Interamericana de Dezvoltare, Banca Africana de Dezvoltare,
Banca Asiatica de Dezvoltare, Banca de Dezvoltare a Caraibelor;
• organisme financiare ale Comunitatii Economice Europene: Fondul European de
Dezvoltare, Banca Europeana de Investitii.
6. din punctul de vedere al beneficiarului de credite externe, în calitate de împrumutat pot
să apară:
• intreprinderi private şi publice;
• banci şi alte instituţii financiare;
• guverne, unităţi administrativ-teritoriale;
• alte instituţii de drept public.
Uneori, în cazul împrumuturilor acordate pe baze bilaterale de către tarile dezvoltate,
aprobarea acestora este insotita de:
• conditii economice, cum ar fi:
o utilizarea sumelor acordate pentru finanţarea unor programe economice
numai pentru obiectivele agreate de tarile creditoare;
o valorificarea resurselor naturale, de către tarile în curs de dezvoltare,
preponderent, sub forma de materii prime şi semifabricate;
o utilizarea creditelor externe pentru procurarea de echipamente şi alte
produse industriale din tarile creditoare ş.a..
• conditii politice, cum ar fi:
o sprijinirea politicii interne şi externe a guvernului tarii creditoare, a
initiativelor şi actiunilor acestuia pe plan international, de către guvernul
tarii debitoare;
o respectarea drepturilor omului;
o restaurarea şi consolidarea democraţiei ş.a..

88
• conditii militare, cum ar fi:
o aderarea tarii beneficiare la anumite aliante militare;
o crearea de baze militare straine pe teritoriul tarii beneficiare;
o participarea la anumite actiuni militare;
o achizitionarea de tehnica de lupta şi armament din tara creditoare ş.a..
Ca parte a datoriei publice, datoria publica externa se manifesta în anumite forme în
toate tarile lumii, dar ponderea sa în totalul datoriei publice difera de la o tara la alta şi de
la un grup de tari la altul, altfel:
• in tarile dezvoltate din punct de vedere economic, ponderea datoriei publice externe în
totalul datoriei publice este relativ scazuta;
• in tarile în curs de dezvoltare, ponderea datoriei publice externe în totalul datoriei
publice este relativ ridicata, deoarece, de regula, acestea sunt nevoite sa apeleze pe o
scara mai larga la resurse externe.
Optiunea tarilor lumii pentru împrumuturile interne şi externe este dependenta de:
• marimea pietei interne a capitalului de împrumut;
• volumul comertului exterior;
• raportul dintre exportul şi importul care compun comertul exterior.
Spre deosebire de datoria publica interna, datoria publica externa este mai impovaratoare
din următoarele motive principale:
• imprumuturile externe trebuie rambursate, în timp ce împrumuturile interne pot fi
transformate în împrumuturi perpetue, sau rambursarea lor poate fi amânata
printr-o conversie într-un împrumut pe termen lung;
• obligatiile privind dobânzile şi alte cheltuieli aferente împrumuturilor externe se
stabilesc de către creditori, guvernul tarii beneficiare neavând control asupra
acestora;
• deprecierea valutei debitorului pe pietele monetare interne creste povara platilor de
dobânzi şi a capitalului rambursat;
• platile trebuie efectuate la termenele stabilite de către creditori şi nu la cele
convenabile tarii debitoare;
• neplata/nerestituirea la termene stabilite a dobânzilor, comisioanelor sau a
capitalului împrumutat atrage penalitati şi creeaza dificultati pentru obtinerea unor
credite în viitor;

89
• balanta de plati este influentata negativ dacă sumele obtinute, prin împrumuturi
externe, nu sunt utilizate pentru cresterea exporturilor, sau pentru reducerea
importurilor tarii debitoare;
• pierderea de suveranitate reprezinta, uneori, un pret indirect al recurgerii la
împrumuturi externe (este cazul împrumuturilor obţinute de la unele instituţii
financiare internaţionale şi care pot cere guvernului tarii beneficiare sa promoveze
anumite politici economice).
Potrivit legislatiei românesti în vigoare, la propunerea Guvernului, Parlamentul aproba
plafonul de credite externe în limita gradului de indatorare externa, în care se incadreaza
necesarul de împrumuturi externe pe baza strategiei privind datoria publica externa.
Garantarea de către stat, prin Ministerul Finantelor, a unor credite externe pentru
investitii contractate de societăţi comerciale, regii autonome şi instituţii publice, se
efectueaza pe baza analizelor de proiect ale Bancii de Export-Import a României
(EXIMBANK ş.a..). Analizele de proiect, care au la baza documentatiile intocmite de către
solicitantii creditelor externe, se inainteaza Comitetului Interministerial de Garantii şi
Credite de Comert Exterior, care poate sa aprobe sau nu continuarea procedurii de
contractare a creditelor externe.
Solicitantii creditelor externe garantate de stat sunt obligati sa prezinte Ministerului
finanţelor următoarele documente:
• aprobarea Comitetului Interministerial de Garantii şi Credite de Comert Exterior,
dacă aceasta aprobare este ceruta de lege;
• proiectul acordului de împrumut;
• proiectul scrisorii de garantie;
• contractul comercial de împrumut;
• fundamentarea resurselor mobilizabile necesare rambursarii împrumutului, platii
avansului, dobânzilor şi a comisioanelor aferente;
• alte documente solicitate de către banca straina creditoare.
Pe baza analizei acestor documente, Ministerul finanţelor intocmeste o nota-mandat cu
privire la condiţiile de negociere a acordului de împrumut, prin care se fixeaza şi eventualele
limite de negociere pe care acest minister le accepta în favoarea diversilor solicitanti de
credite externe.
în calitate de garant al creditelor externe, Ministerul Finantelor, în numele statului,
evalueaza riscurile monetare, valutare şi financiare asociate împrumutului analizat,
oportunitatea şi condiţiile de acordare a garantiei, astfel incât credibilitatea financiara a

90
statului român, pe plan international, sa nu fie afectata.
dacă aceste conditii sunt intrunite, Ministerul finanţelor emite scrisoarea de garantie si, pe
baza mandatului primit de la Guvern, participa la negocierea acordurilor de împrumut.
Totodata, concomitent cu emiterea scrisorii de garantie, între Ministerul finanţelor (in
calitate de garant) şi beneficiarul creditului extern (in calitate de garantat) se incheie o
conventie, prin care se stabilesc cotele procentuale de participare la Fondul de risc pentru
garantii externe şi împrumuturi subsidiare, precum şi obligatiile şi drepturile partilor
contractante.
Fondul de risc pentru garantii externe şi împrumuturi subsidiare se constituie de către
Ministerul Finantelor, se administreaza în regim extrabugetar şi se alimenteaza cu:
• sumele datorate de către beneficiarii de credite externe, garantate de stat;
• dobânzile bonificate la disponibilitatile acestui fond de către Trezoreria publica;
• penalitatile aplicate pentru neplata la termen a comisioanelor datorate.
împrumuturile externe contractate de statul român, în nume propriu, precum şi cele
garantate de stat se inscriu în Registrul datoriei publice externe, care este instituit legal la
Ministerul Finantelor.
Când situatia o impune, Guvernul analizează oportunitatea şi condiţiile de reeşalonare,
refinanţare şi/sau conversiune a datoriei publice externe şi prezintă propunerile sale
Parlamentului în vederea aprobării.
Revizuirea datoriei publice externe se efectueaza, adesea, atunci când tara debitoare, fie
intâmpina dificultati în respectarea termenelor scadente (datorita insuficientei resurselor
valutare), fie nu are dificultati în onorarea serviciului datoriei publice externe,* dar doreste
sa beneficieze de conjunctura favorabila a pietei de capital (prin rambursarea anticipata a
unor împrumuturi). în practica internationala se utilizeaza următoarele metode de
revizuire a datoriei publice:
• reamenajarea sau restructurarea (prin care se modifica scadentarul rambursarilor şi
rata dobânzii în scopul asigurarii conditiilor ca debitorul sa poata achita arieratele
înregistrate);
• recapitalizarea sau consolidarea (prin recapitalizare se urmareste angajarea unui nou
împrumut pentru restituirea celui restant, iar consolidarea inseamna a considera
stinsa o datorie anterioara, ramasa neplatita, prin subscrierea unui împrumut nou
pe o perioada mai indelungata);

91
• anularea sau „usurarea" datoriei publice (reprezinta metoda de ultima instanta a
revizuirii datoriei, foarte greu acceptata de creditori şi consta în scutirea totala sau
partiala a tarii debitoare de serviciul aferent unor împrumuturi scadente).
Deseori, revizuirea datoriei publice, prin anularea sau „usurarea" datoriei publice, se
efectueaza din ratiuni politice, în scopul cresterii influentei creditorilor în tarile debitoare.
Marimea şi evolutia datoriei publice externe se afla în strânsa dependenta fata de balanta
de plati externe, al carei proiect se elaboreaza de către Ministerul Finantelor, în colaborare
cu Banca naţionala a României.
Executia balantei de plati externe se urmareste de către Banca naţionala a României, care
intocmeste şi transmite, trimestrial, Ministerului finanţelor situatia drepturilor şi
angajamentelor externe ale statului.
Semestrial, Ministerul finanţelor şi Banca naţionala a României prezinta Guvernului
informari cu privire la modul de realizare a prevederilor inscrise în balanta de plati
externe, precum şi propuneri de solutii pentru acoperirea deficitului sau de utilizare a
excedentului din contul curent al acesteia.
Documentele vizând executia balantei de plati externe pentru anul financiar incheiat se
finalizeaza de către Guvern şi se inainteaza, spre aprobare, Parlamentului, până la 30
iunie.
România, cu o datorie publica externa de circa 300 dolari SUA pe locuitor, de
aproximativ 20% în raport cu produsul intern brut şi de circa 80% fata de exporturi, la
finele anului 1997, se numara printre tarile debitoare cu o dezvoltare medie putin
indatorate fata de străinătate.

Aici? Bonurile de tezaur sunt titluri de împrumut, purtatoare de dobânda, la fel ca


obligatiunile şi impreuna fac parte din categoria efectelor publice protejate, prin Codul
Penal, împotriva falsificarii sau contrafacerii. Fiecare bon de tezaur cuprinde denumirea,
emitentul, precizarea sumei de bani stabilita ca unitate valorica a împrumutului, precum şi
alte informatii privind dobânda, termenul de rambursare, eventual numarul de serie şi alte
conditionari din ansamblul carora rezulta ca titlul respectiv dovedeste şi reprezinta o
creanta a detinatorului fata de stat.
în România, potrivit Legii nr. 72/1996 privind finantele publice, Ministerul finanţelor
poate fi autorizat anual, prin legea bugetului de stat, şi cu aprobarea Guvernului, sa emita
bonuri de tezaur, purtatoare de dobânda, şi a caror scadenta nu trebuie sa depaseasca

92
sfârsitul anului bugetar.
Bonurile de tezaur se pun în circulatie prin Banca naţionala a României, având la baza o
conventie incheiata de aceasta cu Ministerul Finantelor. Totalul bonurilor de tezaur şi a
altor instrumente specifice, aflate în circulatie, nu trebuie sa depaseasca 8% din volumul
total al cheltuielilor bugetului de stat aprobat. De asemenea, emiterea bonurilor de tezaur
şi a altor instrumente specifice se efectueaza numai în primele zece luni ale exercitiului
bugetar, iar retragerea lor trebuie să se faca fără a depăşi anul financiar în care au fost
emise.

93
CAPITOLUL 10
RESURSELE FINANCIARE PUBLICE

Elemente de analiză:
• Resurse financiare;
• Structura resurselor financiare publice;
• Clasificarea resurselor financiare publice;

Resursele financiare - definiţii, aspecte generale, clarificări terminologice:


• Resursele financiare reprezintă totalitatea mijloacelor băneşti necesare realizării
obiectivelor economice şi sociale într-un interval de timp determinat (Văcărel, 2001)
• Provenienţă: PIB şi importuri.
• Destinaţii: consum, formare brută a capitalului, exporturi.
• Resursele financiare naţionale: resurse financiare publice + resursele
întreprinderilor publice şi private + resursele organizaţiilor fără scop lucrativ +
resursele populaţiei.
• Resursele financiare publice: resursele administraţiei centrale de stat + resursele
locale + resursele asigurărilor sociale de stat + resursele instituţiilor cu caracter
autonom

Structura resurselor financiare publice - clasificări:


I. Din punct de vedere al conţinutului economic:
I.1. Prelevările cu caracter obligatoriu:
• Impozite.
• Taxe.
• Contribuţii.
I.2. Resurse de trezorerie (pentru acoperirea temporară a deficitelor curente ale
bugetului de stat, bugetelor locale şi bugetului de asigurări sociale, pentru acoperirea
golurilor de casă şi a deficitelor temporare ale bugetelor fondurilor speciale)
I.3. Împrumuturi publice
I.4. Finanţarea prin emisiune monetară fără acoperire, nerecomandabilă pe termen
mediu şi lung . O creştere a inflaţiei determină creşterea resurselor fiscale (cresc

94
încasările din impozitele pe venit şi din impozitele indirecte, determinând o
diminuare relativă a obligaţiilor de plată ale statului, îndeosebi în ceea ce priveşte
datoria publică, în situaţia în care rata dobânzii la împrumuturi este sub nivelul
inflaţiei.

II. Din punct de vedere al ritmicităţii încasării la buget distingem


II.1. Resurse ordinare,curente: venituri fiscale, nefiscale, cotizaţii, etc.
II.2. Resurse extraordinare: împrumuturi de stat, transferuri, ajutoare, donaţii,
emisiunea bănească fără acoperire, valorificarea unor bunuri ale statului.

III. Conform structurii organizatorice a statelor


1. În statele de tip federal: resurse ale bugetului federal, ale statelor membre, locale.
2. În statele de tip unitar: resurse ale bugetului central, ale bugetelor locale.

IV. În funcţie de provenienţă:


• Interne
• Externe: împrumuturi de la organisme financiare internaţionale, bănci străine sau
guverne ale altor ţări, transferuri externe nerambursabile, etc.

Evoluţia resurselor publice – comparaţii internaţionale (Văcărel,2003):


• Cea mai mare parte a resurselor publice din ţările cu economie de piaţă sunt
rezultatul procesului de redistribuire al PIB.
• Veniturile curente ale ţărilor OECD, reprezintă aprox.1/3 din PIB.
• Ponderea cea mai mare din resursele publice o deţin veniturile fiscale (impozitul pe
venitul persoanelor fizice şi cel al persoanelor juridice), impozitele indirecte, taxe
vamale, taxe de timbru şi de înregistrare.
• Veniturile fiscale (% din PIB) se situează între 19% (Canada) şi 43% (Olanda şi
Belgia) pentru ţările dezvoltate şi între 1% şi 25% în ţările în curs de dezvoltare. În
România în 2000 – 27,5%.
• Veniturile nefiscale (de la întreprinderile şi instituţiile publice) au un nivel redus –
aprox. 4%.
• Impozitele constituie principalul canal de procurare a veniturilor publice.
• Impozitele , taxele şi contribuţiile pentru A.S reprezintă aprox. 9/10 din veniturile
curente în ţările foarte dezvoltate.

95
• Veniturile curente cresc mai rapid decât PIB dar mai lent decât cheltuielile publice,
de aici apelul la resursele extraordinare.
• În România: ponderea veniturilor în bugetul general consolidat a evoluat de la 38%
din PIB în 1990 la 31% în 2000, din care veniturile fiscale au reprezentat 35% din
PIB în 1990 şi 29% în 2000. Gradul de fiscalitate sub 30 %.
• Din veniturile fiscale cea mai mare parte o reprezintă veniturile indirecte (68%) cu
TVA reprezentând 41% din acestea, în timp ce veniturile directe au reprezentat
26%, în 2000, reprezentând o inversare a accentului către impozitele indirecte (în
1994 - impozite directe 51% şi impozite indirecte 42% din veniturile bugetului de
stat)

96
CAPITOLUL 11
IMPOZITE: GENERALITĂŢI

Elemente de analiză:
• Elementele impozitului.
• Principiile impozitării.
• Aşezarea şi perceperea impozitelor
• Clasificarea impozitelor.

Impozitele - definiţie, aspecte generale:


• Impozitele reprezintă o formă de prelevare a unei părţi din veniturile sau averea
persoanelor fizice şi juridice la dispoziţia statului în vederea acoperirii cheltuielilor
publice.
• Prelevarea are următoarele caracteristici:
1. este obligatorie - plata impozitelor este o sarcină impusă tuturor persoanelor
fizice şi juridice care posedă o anumită sursă de venit. Dreptul de a introduce
impozite îl are Parlamentul şi organele de stat locale.
2. este cu titlu definitiv, nerambursabil
3. este fără contraprestaţie directă din partea statului - în schimbul prelevării,
plătitorii nu pot solicita statului un contraservicu de valoare egală sau apropiată.
• Caracteristica esenţială a evoluţiei impozitelor după cel de-al doilea război mondial
este creşterea continuă atât în mărime absolută cât şi în mărime relativă.
• Creşterea s-a realizat prin:
1. creşterea numărului de plătitori;
2. prin extinderea bazei de impunere;
3. majorarea cotelor de impunere.

Elementele impozitului:
1. SUBIECTUL IMPOZITULUI (CONTRIBUABILUL) - persoana fizică sau juridică
obligată prin lege la plata acestuia. (Impozit pe salariu - muncitor, funcţionar,
profesor, la impozitul pe profit - firma respectivă, etc.). Chiar dacă impozitul este
vărsat la stat de către o altă persoană (cum ar fi patronul în cazul impozitului pe
salariu) subiectul impozitului este tot salariatul respectiv.

97
2. SUPORTĂTORUL (DESTINATARUL) IMPOZITULUI- persoana care suportă
efectiv impozitul
3. OBIECTUL IMPUNERII - materia supusă impunerii (ex. venitul, averea, profitul,
salariul - pentru impozitele directe şi produsul vândut, serviciul prestat, bunul importat
- pentru impozitele indirecte). Pentru exprimarea dimensiunii acestuia se folosesc
anumite unităţi de măsură (numite unităţi de impunere) - moneda pentru impozitul
pe venit - metrul pătrat de suprafaţă utilă pentru impozitul pe clădiri - hectarul la
impozitul funciar - bucata - litru - kg la taxele de consumaţie.
4. SURSA IMPOZITULUI - din ce se plăteşte impozitul: venit (obiectul coincide cu
sursa) sau avere (impozitul se plăteşte din venitul realizat de pe seama averii
respective).
5. COTA IMPOZITULUI - reprezintă impozitul aferent unei unităţi de impunere (în
sumă fixă sau cote procentuale proporţionale, progresive sau regresive)
6. TERMENUL DE PLATĂ - data până la care trebuie achitat.
7. ASIETA (MOD DE AŞEZARE) – totalitatea măsurilor permise de lege luate de
organele fiscale pentru identificarea obiectului impozabil, stabilirea mărimii materiei
impozabile, determinarea impozitului datorat statului.

Principiile impunerii:
1. Principii de echitate, dreptate, fiscală :
• Stabilirea minimului neimpozabil - în cazul impozitelor directe - legiferarea
scutirii de impozit a unui venit minim.
• Sarcina fiscală - stabilită în funcţie de puterea contributivă a fiecărui
plătitor, cu luarea în considerare a mărimii venitului sau averii care face
obiectul impunerii, ca şi a situaţiei personale a acestuia.
• La o anumită putere contributivă, sarcina fiscală a unei categorii sociale să fie
stabilită în comparaţie cu sarcina fiscală a altei categorii sociale.
• Impunerea să fie generală – cuprinzând toate categoriile sociale, care
realizează venituri sau care au o anumită avere.
• Cota de impunere- impunerea în sume fixe (capitaţie) şi în cote procentuale
proporţionale –aceeaşi cotă indiferent de mărimea obiectului impozabil,
regresive – impozitele indirecte – ponderea impozitului indirect în venitul
cumpărătorului este invers proporţională cu veniturile sale, progresive – cota
creşte pe măsura creşterii materiei impozabile, sub forma cotelor progresive

98
simple – aceaşi cotă de impozit asupra întregii materii impozabile aparţinând
contribuabilului şi sub forma cotelor progresive compuse - se divide materia
impozabilă în mai multe tranşe, iar pentru fiecare tranşă este stabilită o altă
cotă de impozit.

2. Principii de politică financiară


• Randament fiscal ridicat
a) Impozitul trebuie să aibe caracter universal - trebuie să fie plătit de toate
persoanele care obţin venituri din aceeaşi sursă sau posedă aceeaşi avere.
Toată materia impozabilă trebuie să fie supusă impozitului
b) Trebuie să nu existe posibilităţi de sustragere de la impunere a unei părţi
din materia impozabilă.
c) Volumul cheltuielilor privind stabilirea materiei impozabile, calcularea şi
perceperea trebuie să fie cât mai redus posibil.
Stabilitate - randamentul trebuie să fie constant o perioadă lungă de timp a ciclului economic
Elasticitatea - trebuie ca acesta să fie permanent adaptabil necesităţilor de venituri ale statului

3. Principii de politică economică:


• Procurarea de venituri necesare acoperirii cheltuielilor publice
• Folosirea ca instrument de promovare a unor ramuri economice
• Reducerea, stimularea producţiei sau a consumului unor mărfuri
• Extinderea exportului şi restrângerea importului

4. Principii social-politice: partide, categorii sociale, produse cu consecinţe dăunătoare

Clasificarea impozitelor

A. În funcţie de trăsăturile de fond şi de formă:


1. Impozitele directe se stabilesc nominal în sarcina unor persoane fizice sau/şi juridice,
în funcţie de veniturile sau averea acestora, pe baza cotelor legale de impunere şi se
percep direct de la subiectul impozitului la anumite termene precis stabilite. De regulă,
în cazul acestor impozite, subiectul şi suportatorul impozitului sunt una şi aceeaşi
persoană.
Pe baza criteriilor care stau la baza aşezarii impozitelor directe, acestea se grupează

99
în:
a) impozite reale (obiective, pe produs), care:

o se stabilesc în legătură cu deţinerea unor obiecte materiale (cum sunt


pamântul, clădirile, magazinele etc.), făcându-se abstracţie de situaţia
personală a subiectului impozitului;
o au cunoscut o largă aplicabilitate în perioada capitalismului premonopolist,
dar ele se practică şi în prezent în cazul clădirilor, terenurilor ocupate de
clădiri, exploatărilor agricole;
o în această categorie se includ:

o impozitul funciar;
o impozitul pe clădiri;
o impozitul pe activităţi industriale, comerciale şi profesii
libere;
o impozitul pe capitalul mobiliar sau bănesc.

b) impozite personale (subiective), care:

o se aşează asupra veniturilor sau averii avându-se în vedere şi situaţia


personală a subiectului impozitului;
o în această categorie se includ:

o impozitele pe veniturile persoanelor fizice;


o impozitele pe veniturile societăţilor de capital;
o impozitele pe averea propriu-zisă;
o impozitele pe circulaţia averii;
o impozitele pe sporul de avere.

2. Impozitele indirecte se percep cu ocazia vânzării unor bunuri şi al prestării unor


servicii, fiind vărsate la bugetul public de către producători, comercianţi sau prestatori
de servicii şi suportate de către consumatorii bunurilor şi serviciilor impozabile.
În cazul acestor impozite, prin lege, se atribuie calitatea de subiect al impozitului altei
persoane fizice sau juridice decât suportatorului acestora.
În funcţie de forma lor de manifestare, impozitele indirecte se grupează în:

100
o taxe de consumaţie;
o venituri care provin de la monopolurile fiscale;
o taxe vamale;
o taxe de timbru şi de înregistrare.

B. Obiectul asupra cărora se aşează:

1. Impozite pe venit;
2. Impozite pe avere;
3. Impozite pe consum (sau pe cheltuieli).

C. Scopul urmărit de stat prin introducerea lor:

1. Impozite financiare, instituite de stat în scopul realizării de venituri necesare


acoperirii cheltuielilor statului (cum sunt, de exemplu, impozitele pe venit, taxele de
consumaţie etc.).
2. Impozite de ordine, introduse de stat în scopul limitării unei activităţi anume sau în
vederea realizării unor obiective nefiscale cum sunt, de exemplu, introducerea unor
accize ridicate asupra consumului de alcool şi tutun sau utilizarea unor taxe vamale
antidumping în scopul limitării importului anumitor mărfuri ce au preţ de dumping.

D. Frecvenţa cu care se realizează - percep la buget:

1. Impozite permanente (ordinare), care se percep cu regularitate (de regulă, anual),


fiind înscrise în cadrul fiecărui buget public.
2. Impozite incidentale (extraordinare), care se instituie în situaţii excepţionale (cum ar
fi, de pildă, în situaţii de criză şi război) şi se percep o singură dată, motiv pentru care
ele nu sunt înscrise în bugetul public.

E. Instituţia care le administrează:

1. în statele de tip federal

1. impozite federale;
2. impozite ale statelor, landurilor, cantoanelor, regiunilor
sau provinciilor membre ale federaţiilor;

101
3. impozite locale, ale departamentelor, provinciilor sau
judeţelor, ale municipiilor, oraşelor şi comunelor.

2. în statele de tip unitar:

1. impozite ale administraţiei centrale de stat;


2. impozite locale, ale organelor administrativ-teritoriale.

CAPITOLUL 11
IMPOZITELE DIRECTE

Elemente de analiză:
• Caracteristicile impozitelor directe .
• Impozitele reale.
• Impozitele personale.

Caracterizare generală

• In decursul timpului, impozitele directe au evoluat o dată cu dezvoltarea economiei,


ele stabilindu-se pe diferite obiecte materiale, genuri de activităţi, pe venituri sau pe
averi.
• Sunt individualizate.
• Constituie cea mai veche formă de impunere. în primele decenii ale secolului al XX-
lea, impozitele aşezate pe obiecte, materiale şi genuri de activităţi (adică impozitele
de tip real) au fost înlocuite treptat cu impozitele stabilite pe diferite venituri
(salarii, profit, renta) sau pe avere (mobiliară sau imobiliară), adică cu impozite de
tip personal.
• Începând cu ultimele decenii ale secolului al XIX-lea, datorită creşterii continue a
cheltuielilor publice, sporul de venituri realizat de stat prin introducerea
impozitelor personale nu a fost suficient pentru acoperirea acestora, astfel încât s-a
recurs şi la impunerea indirectă.

102
• Deoarece impozitele directe sunt nominative, reglementate în funcţie de mărimea
venitului sau a averii şi au termene de plată stabilite şi cunoscute în anticipaţie, ele
sunt preferabile faţă de impozitele indirecte.
• avantaje:

o constituie venituri sigure pentru stat, cunoscute din timp şi pe


care se poate baza la anumite intervale de timp;
o îndeplinesc obiective de justiţie fiscală, deoarece sunt
exonerate veniturile necesare minimului de existenţă;
o se calculează şi se percep relativ uşor.
• dezavantaje:
o nu sunt agreabile plătitorilor;
o se apreciază că nu sunt productive, deoarece conducerile
statelor nu ar avea interes să devină nepopulare, prin creşterea
acestor impozite;
o pot genera abuzuri în ceea ce priveşte aşezarea şi încasarea
impozitelor.

Impozitele directe pot fi reale şi personale.

Impozitele reale

Impozitele reale au fost larg utilizate în perioada capitalismului ascendent.


În primele stadii de dezvoltare a capitalismului, când pamântul reprezenta principalul mijloc
de producţie, în anumite ţări europene a fost introdus impozitul funciar (pe pamânt).
Mărimea acestui impozit se stabilea pe baza unor criterii ca, de exemplu:

o numărul plugurilor utilizate în vederea lucrării pamântului;


o suprafaţa terenurilor cultivate;
o calitatea terenurilor cultivate;
o mărimea arenzii;
o preţul pământului etc.

Utilizarea acestor criterii, în stabilirea impozitului funciar, nu permitea stabilirea reală şi


corectă a capacităţii de plată a proprietarului funciar, deoarece se aveau în vedere numai
unii dintre factorii care influenţau nivelul producţiei agricole. De aceea, un pas important

103
în stabilirea mai aproape de realitate a impozitului funciar l-a reprezentat introducerea
cadastrului.
Cadastrul reprezintă atât acţiunea de descriere a bunurilor funciare din fiecare localitate,
cu precizarea veniturilor pe care le produc, cât şi registrele în care figureaza înscrişi
contribuabilii cu bunurile lor, pe baza cărora se stabileau impozitele directe. Cadastrul
este, de fapt, starea civilă a terenurilor şi a fost folosit nu numai pentru impozitul funciar,
ci şi pentru alte impozite denumite cadastrale.
În afară de pamânt, impozitul real s-a calculat şi pentru clădiri în funcţie de destinatia lor
(locuinţe, magazine, birouri etc.).
Stabilirea impozitului pe clădiri avea la bază, de asemenea, anumite criterii, cum sunt:

o numărul şi destinaţia camerelor;


o suprafaţa construită;
o numărul uşilor, ferestrelor şi al coşurilor;
o suprafaţa curţii;
o mărimea chiriei etc.

Utilizarea acestor criterii nu asigură o imagine clară asupra mărimii obiectului impozabil,
iar impunerea devenea inechitabilă, datorită dezvoltării manufacturilor, a fabricilor, a
comerţului şi a altor activităţi libere, numărul meşteşugarilor, fabricanţilor, comercianţilor
şi liber-profesioniştilor a crescut. Pentru impunerea acestora, a fost instituit impozitul pe
activităţile industriale, comerciale şi profesiile libere, care avea la baza stabilirii lui, de
asemenea, anumite criterii de ordin exterior, ca de exemplu:

o mărimea localităţii în care se desfăşurau aceste activităţi;


o natura întreprinderii (atelier, fabrică, comerţ cu ridicata,
comerţ cu amanuntul etc.);
o mărimea capitalului;
o numărul lucrătorilor;
o capacitatea de producţie;
o forta motrice folosită etc.

Nici acest impozit nu era aşezat în funcţie de capacitatea contributivă a plătitorului şi nu


asigura echitate fiscală.

104
Dezvoltarea industriei şi comerţului a generat extinderea relaţiilor de credit, a activităţii
bancare şi a comerţului cu hârtii de valoare. în aceste condiţii a apărut o categorie de
persoane care s-a ocupat cu plasarea propriilor capitaluri băneşti în operaţii speculative,
iar pentru impunerea acestora s-a introdus impozitul pe capitaluri băneşti. Acest impozit se
stabilea fie pe baza sumei dobânzilor pe care debitorul le platea pentru capitalul luat cu
împrumut, fie în funcţie de volumul dobânzilor pe care creditorul le încasa pentru capitalul
acordat cu împrumut.
Şi acest impozit a avut un randament fiscal scăzut, deoarece atât debitorul cât şi creditorul
nu erau interesaţi să informeze corect organele fiscale despre relaţiile de credit existente
între ei, pentru a se sustrage de la obligaţiile de plată.
Unele impozite de tip real se practică şi în prezent într-o serie se ţări în curs de dezvoltare
(în special exploataţiile agricole sunt supuse unor impozite de tip real).

Impozitele personale

În a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi în primele decenii ale secolului al XX-lea, în


diverse ţări s-a trecut de la impozitul de tip real la cel de tip personal.
Spre deosebire de cele reale, impozitele personale privesc în mod direct persoana
contribuabilului.
Înlocuirea impunerii reale cu impunerea personală se datorează mai multor cauze, astfel:

o în primul rând, muncitorii din perioada capitalismului


ascendent fiind lipsiti de proprietăţi funciare, clădiri sau capitaluri
mobiliare nu puteau fi supuşi la plata impozitelor reale; în schimb ei
suportau greul impozitelor indirecte;
o în al doilea rând, trecerea la impozitele personale a devenit o
necesitate, deoarece impozitele indirecte erau tot mai greu de suportat
de cei cu venituri mici.

Drept urmare, s-a recurs la o anumita diferenţiere a sarcinii fiscale, în funcţie de mărimea
veniturilor sau a averii şi de situaţia personală a fiecărui plătitor, ceea ce a marcat, de fapt,
trecerea la sistemul impozitelor personale.
Impozitele personale se întâlnesc sub forma:

o impozitelor pe venit;

105
o impozitelor pe avere.

Impozitul pe venit

Forma de bază a impozitelor personale, impozitele pe venit, au fost introduse în perioada


când s-a înregistrat o diferenţiere suficientă a veniturilor realizate de diferite categorii
sociale. Practic, introducerea acestor impozite a fost posibilă când muncitorii şi
funcţionarii realizau venituri sub forma salariilor, când industriaşii, comercianţii şi
bancherii realizau venituri sub forma profitului, iar proprietarii funciari sub forma rentei.
În calitate de subiecte ale impozitului pe venit apar atât persoanele fizice, cât şi cele
juridice care realizează venituri din diferite surse.

Impozitul pe veniturile persoanelor fizice


La plata acestui impozit sunt supuse persoanele fizice care au domiciliul sau rezidenţa
într-un anumit stat, precum şi persoanele nerezidente care realizează venituri din surse
aflate pe teritoriul acelui stat, cu unele excepţii prevăzute de lege.
De la plata impozitului pe venit sunt scutiţi, frecvent, suveranii şi familiile regale,
diplomaţii străini acreditati în ţara respectivă (cu condiţia reciprocităţii), uneori militarii,
instituţiile publice şi persoanele fizice care realizează venituri sub nivelul minimului
neimpozabil.

Obiectul impozabil îl reprezintă veniturile obţinute din industrie, agricultura, comerţ,


bănci, asigurări, profesii libere etc. de către proprietari, întreprinzatori, mici meşteşugari,
muncitori, funcţionari, liber-profesionişti.

Venitul impozabil reprezintă suma care rămâne după ce se efectuează anumite


scăzăminte din venitul brut, cum sunt:

o cheltuielile de producţie;
o sumele prelevate la fondul de amortizare şi la cel de rezervă;
o primele de asigurare plătite;
o dobânzile plătite pentru creditele primite;
o cotizaţiile la asigurările de boală, de accidente şi şomaj,
precum şi la casele de pensii;
o pierderile provocate de calamităţi naturale etc.

106
De regulă, impozitul pe venit este o impunere individuală, fiind aşezat pe fiecare persoană
care a realizat venituri. Exista şi situaţii când veniturile se obţin în comun de mai multe
persoane şi nu pot fi individualizate (cum ar fi de pildă impozitul agricol).
În aceste situaţii, impozitul de plată se stabileşte fie cu luarea în considerare a unor factori
sociali (starea civilă a plătitorului de impozit, vârsta, numărul persoanelor aflate în
întreţinerea sa etc.) fie fără să se ţină cont de aceştia.
În practica fiscală se întâlnesc două sisteme de aşezare a impozitelor pe veniturile
persoanelor fizice, şi anume:

1. sistemul impunerii separate care presupune fie o impunere


diferenţiată pentru fiecare categorie de venit în funcţie de natura
acestuia, fie instituirea mai multor impozite, care vizează fiecare în
parte venitul obţinut dintr-o anumită sursă;
2. sistemul impunerii globale care presupune cumularea tuturor
veniturilor realizate de o persoana fizică, indiferent de sursa de
provenienţă şi supunerea venitului cumulat unui singur impozit.

Impunerea globală a veniturilor realizate de persoanele fizice este cea mai des întâlnită, ea
utilizându-se în ţări ca: SUA, Germania, Franţa, Italia, Belgia, Marea Britanie, Ungaria,
România ş.a.
Pentru stabilirea impozitului pe veniturile persoanelor fizice se utilizeaza cote
proporţionale sau progresive. Cea mai frecvent utilizată este impunerea în cote progresive pe
tranşe de venit. Astfel, în SUA se utilizează două cote de impozit, respectiv 15% pentru cei
care realizează venituri între 2.001-30.000 dolari şi 28% pentru cei cu venituri mai mari de
30.000 dolari.
În Japonia nivelul progresivităţii ajunge până la 50%, iar în Australia până la 60%.
De regulă, impozitul pe veniturile persoanelor fizice se stabileşte anual, pe baza
declaraţiei de impunere întocmite de subiectul impozitului. După stabilirea impozitului
datorat statului, acesta se înregistrează în debitul contribuabilului în registrul de rol. De
regulă, încasarea impozitului stabilit asupra veniturilor din salarii, dobânzi, rente ş.a. se
realizează prin stopaj la sursă, iar impozitul asupra celorlalte venituri se încasează direct
de la contribuabili.
În România, veniturile persoanelor fizice se impozitează global pe baza Ordonanţei
Guvernului nr. 73/1999.
Se supun impozitului pe venit următoarele categorii de venituri:

107
o Veniturile din salarii;
o Veniturile din activităţi independente;
o Veniturile din cedarea folosinţei bunurilor;
o Veniturile din dividende şi dobânzi;
o Alte venituri.

Nu sunt impozabile şi nu se impoziteaza următoarele:

o Ajutoarele, indemnizaţiile şi alte forme de sprijin cu destinaţie specială,


acordate din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetelor fondurilor
speciale, bugetele locale şi din alte fonduri publice, precum şi cele de aceeaşi natură
primite de la terţe persoane, cu excepţia indemnizaţiilor pentru incapacitate
temporară de munca, de maternitate şi pentru concediul plătit pentru îngrijirea
copilului în vârstă de până la 2 ani, care sunt venituri de natură salarială;
o Sumele încasate din asigurări de bunuri, de accidente, de risc profesional şi
din altele similare, primite drept compensaţie pentru paguba suportată;
o Sumele primite drept despăgubiri pentru pagubele suportate ca urmare a
calamităţilor naturale, precum şi pentru cazurile de invaliditate sau de deces, produse
ca urmare a unor acţiuni militare, conform legii;
o Sumele fixe de îngrijire pentru pensionarii care au fost încadraţi în gradul I
de invaliditate, precum şi pensiile de orice fel;
o Contravaloarea cupoanelor ce reprezintă bonuri de valoare care se acordă
cu titlu gratuit persoanelor fizice conform dispoziţiilor legale în materie;
o Contravaloarea echipamentelor tehnice, echipamentului individual de
protecţie şi de lucru, alimentaţiei de protecţie, medicamentelor şi materiilor igienico-
sanitare, ce se acordă potrivit legislaţiei în vigoare;
o Sumele sau bunurile primite sub formă de sponsorizări sau mecenat;
o Alocaţia individuală de hrană acordată sub forma tichetelor de masa,
suportată integral de angajator şi hrana acordată potrivit dispoziţiilor legale;
o Veniturile obţinute ca urmare a transferului dreptului de proprietate asupra
bunurilor imobile şi mobile corporale din patrimoniul personal, exclusiv cele obţinute
din transferul dreptului de proprietate asupra valorilor mobiliare şi părţilor sociale;
o Sumele primite pentru acoperirea cheltuielilor de natura celor de transport,
cazare, indemnizaţiei sau diurnelor acordate pe perioada delegării şi detaşării în altă
localitate (în ţară şi în străinatate), precum şi cazul deplasării (în cadrul localităţii), în

108
interesul serviciului, inclusiv sumele primite pentru acoperirea cheltuielilor de mutare
în interesul serviciului;
o Drepturile în bani şi în natură primite de militarii în termen, militarii cu
termen redus, studentii şi elevii militari ai instituţiilor de învăţământ militare şi
civile;
o Bursele primite de persoanele care urmează orice formă de şcolarizare sau
perfecţionare profesională în cadru instituţionalizat;
o Sumele sau bunurile primite cu titlu de moştenire sau donaţie;
o Veniturile din agricultură şi silvicultură.

Impozitul anual se calculează prin aplicarea asupra venitului anual global impozabil a
unui barem anual de impunere, care se actualizează semestrial prin Hotărârea Guvernului,
în funcţie de indicele de inflaţie realizat pe 6 luni, comunicat de Comisia Naţională pentru
Statistică.

Impozitul pe profitul persoanelor juridice


Impunerea profitului realizat de persoanele juridice este determinată de organizarea
acestora ca societăţi de persoane sau ca societăţi de capital.
În cazul societăţilor de persoane, impunerea veniturilor acestora se face frecvent ca în
cazul impunerii veniturilor persoanelor fizice, deoarece este greu de realizat o demarcaţie
precisă între averea fiecăreia din persoanele asociate şi patrimoniul societăţii respective.
În cazul societăţilor de capital se poate efectua o demarcaţie precisă între averea personală
a acţionarilor şi patrimoniul societăţii, iar acţionarii răspund pentru actele şi faptele
societăţii numai în limitele părţii de capital pe care o deţin.
Deoarece profitul obţinut de o societate de capital se repartizează atât acţionarilor (sub
formă de dividende) cât şi la dispoziţia societăţii (pentru constituirea unor fonduri), putem
vorbi de:

o profitul societăţii inainte de repartizare;


o profitul repartizat acţionarilor sub forma de dividende;
o profitul rămas la dispoziţia societăţii.

Aceasta repartizare a profitului permite luarea în considerare a mai multor modalităţi de


impunere a veniturilor realizate de societăţile de capital, şi anume:

109
o o primă modalitate constă în impunerea iniţială a profitului total obţinut şi
apoi, separat, profitul repartizat acţionarilor sub forma de dividende (acest sistem,
considerat clasic, se practică în: SUA, Olanda, Belgia, Luxemburg, Elveţia, Suedia);
o o a doua modalitate constă în aceea că se impun numai dividendele, în timp
ce partea de profit lăsată la dispoziţia societăţii de capital este scutită de impozit;
o a treia modalitate presupune numai impunerea părţii din profit care rămâne
la dispoziţia societăţii de capital, dividendele repartizate acţionarilor nefiind
impozitate;
o a patra modalitate presupune impunerea separată mai intâi a dividendelor
repartizate acţionarilor şi apoi a părţii din profit rămase la dispoziţia societăţii de
capital.

Pentru stabilirea venitului impozabil din venitul brut se scad:

o cheltuielile de producţie;
o dobânzile plătite;
o prelevările la fondul de rezervă şi la alte fonduri speciale
permise de lege etc.

În ceea ce priveşte impozitarea propriu-zisă a profitului net obţinut de societăţile de


capital, practica fiscală internaţionala permite evidenţierea următoarelor situaţii:

o diferenţierea cotelor de impunere în funcţie de proprietarul


capitalului social (întreprinderi de stat de interes naţional sau local,
societăţi private, societăţi cu capital străin);
o diferenţierea cotelor de impunere în funcţie de natura
activităţilor din care se obţine profitul (aceasta situaţie se întâlneşte în
Franţa, Germania, Ucraina, Bulgaria şi România);
o stabilirea nivelului cotelor de impunere în funcţie de cifra de
afaceri a societăţilor comerciale (în Marea Britanie);
o utilizarea unor cote de impozit diferite, după cum impozitul
este un venit al bugetului de stat (federal) sau al bugetelor locale
(aceasta situaţie se întâlneşte în Rusia, Norvegia, Portugalia, Finlanda
etc.);

110
o utilizarea unei singure cote de impunere (de exemplu în
Polonia şi Ungaria – 40%, Australia şi Belgia – 39%, Danemarca –
38%, Italia – 36%, Spania şi Olanda – 35%, Romania, 16% etc.).

în România, după decembrie 1989, sistemul de impozitare a persoanelor juridice care


realizează profit a cunoscut o evoluţie continuă, în strânsă legătură cu schimbările
intervenite în derularea reformei economice şi sociale.
În categoria plătitorilor impozitului de profit, potrivit legislaţiei în vigoare, se includ
următoarele persoane juridice şi fizice (contribuabili):

o persoanele juridice române pentru profitul impozabil obţinut din orice sursă,
atât în România, cât şi din străinatate; în această categorie de contribuabili se
cuprind:

 regiile autonome, indiferent de subordonare;


 societăţile comerciale, indiferent de forma de proprietate şi de forma
juridică de organizare, inclusiv cele cu participare de capital străin
sau cu capital integral străin;
 societăţile agricole;
 organizaţiile cooperatiste;
 instituţiile financiare şi de credit;
 alte persoane juridice române.

o persoanele juridice străine care desfăşoara activităţi printr-un sediu


permanent în România, pentru profitul impozabil aferent acelui sediu permanent,
cum ar fi: companiile, organizaţiile, fundaţiile, trusturile sau alte entităţi similare.
o persoanele juridice şi fizice străine, atunci când participă, în baza unui
contract de asociere, la realizarea de activităţi în scopul obţinerii de profit;
o persoanele juridice şi fizice române, partenere într-un contract de asociere
care nu dă naştere unei persoane juridice, pentru profitul realizat, caz în care
impozitul datorat de persoana fizică se calculează, se reţine şi se varsă de către
persoana juridică;
o instituţiile publice, pentru veniturile extrabugetare obţinute din activităţi
economice în condiţiile legii.

De la plata impozitului pe profit sunt exceptate:

111
o trezoreria statului, pentru operaţiunile din fondurile publice derulate prin
contul general al trezoreriei;
o instituţiile publice, pentru fondurile publice constituite potrivit legii
finanţelor publice;
o unităţile economice, fără personalitate juridică, ale organizaţiilor de
nevăzători, de invalizi şi ale asociaţiilor persoanelor cu handicap;
o persoanele juridice fără scop lucrativ (asociaţiile, fundaţiile, cultele
religioase, organizaţiile sindicale, partidele politice ş.a..), care obţin venituri din
cotizaţii, contribuţii băneşti, donaţii, sponsorizări, dobânzile şi dividendele obţinute
din plasarea disponibilităţilor rezultate din asemenea venituri şi din alte venituri de
aceeasi natură;
o fundaţiile testamentare;
o cooperativele care funcţioneaza ca unităţi protejate, special organizate,
potrivit legii;
o instituţiile de învăţământ particular acreditate, precum şi cele autorizate
provizoriu, potrivit legii, pentru veniturile realizate în activitatea de invatamânt, cu
conditia utilizarii acestora pentru baza tehnico-materiala;
o asociatiile de proprietari, constituite ca persoane juridice, pentru veniturile
obţinute din activităţi economice, care sunt utilizate pentru îmbunătăţirea confortului
şi a eficienţei cladirilor, pentru întreţinerea şi repararea proprietăţii comune.

o in cazul Bancii Naţionale a României, cota de impozit pe profit este de 80% şi


se aplică asupra veniturilor rămase după scăderea cheltuielilor deductibile şi a fondului
de rezervă;
o se impozitează cu o cotă de 10% orice majorare a capitalului social efectuată
prin încorporarea rezervelor precum şi a profiturilor, cu excepţia rezervelor legale şi a
diferenţelor favorabile din reevaluarea patrimoniului;
o contribuabilii care au realizat venituri în valută, din export, şi încasarea
acestora are loc printr-un cont bancar din România, plătesc o cotă de impozit de 5%
pentru partea din profitul impozabil care corespunde ponderii acestor venituri în totalul
veniturilor realizate de contribuabil.

Profitul impozabil se determină ca diferenţă între veniturile contribuabilului şi


cheltuielile aferente acestor venituri realizate cu excepţia cheltuielilor nedeductibile.

112
Veniturile contribuabilului reprezintă sumele sau valorile încasate ori de încasat şi includ:

o veniturile din exploatare, respectiv veniturile din vânzarea


produselor, lucrărilor executate şi serviciilor prestate, din producţia
stocată, din producţia de imobilizări, din subvenţii de exploatare,
precum şi alte venituri din exploatarea curentă;
o veniturile financiare, respectiv veniturile din participaţii, din
alte imobilizări financiare, din creanţe imobilizate, din titluri de
plasament, din diferenţe de curs valutar, din dobânzi, din sconturi
obţinute, creanţe imobilizate şi alte venituri financiare;
o veniturile excepţionale, încasate din operaţiuni de gestiune, din
operaţiuni de capital (despăgubiri, penalităţi încasate, venituri din
cedarea activelor, cote-părţi de subvenţii pentru investiţii virate la
rezultatul exerciţiului) şi alte venituri excepţionale.

La stabilirea profitului impozabil se iau în calcul numai cheltuielile care contribuie direct
la realizarea veniturilor şi care se regăsesc în costul produselor şi serviciilor.

Cheltuielile efectuate pentru realizarea veniturilor reprezintă sumele sau valorile plătite ori
de plătit, şi includ:

o cheltuielile de exploatare, respectiv cheltuielile cu materiile prime, cu


materialele şi mărfurile, cheltuielile cu lucrările şi serviciile executate de terţi,
cheltuielile cu personalul, cheltuielile cu impozitele, taxele şi vărsămintele
asimilate, alte cheltuieli de exploatare;
o cheltuielile financiare, respectiv cheltuielile privind titlurile de plasament
cedate, cheltuielile din diferenţele de curs valutar, cheltuielile cu dobânzile,
pierderile din creanţele legate de participaţii, alte cheltuieli financiare;
o cheltuielile exceptionale, respectiv cheltuielile privind operaţiunile de capital şi
cele privind operaţiunile de gestiune.

Pentru determinarea profitului impozabil, cheltuielile sunt considerate deductibile dacă


sunt aferente realizării profitului şi în limitele prevederilor legale. dacă o cheltuială este
aferenta mai multor activităţi, ea se repartizează pe fiecare activitate în parte proporţional
cu veniturile realizate de fiecare din aceste activităţi.

113
Exista, însă, anumite cheltuieli, expres prevăzute de lege, care nu sunt deductibile, cum
sunt:

o cheltuielile cu impozitul pe profit, inclusiv cele reprezentând diferente din


anii precedenti, precum şi impozitele platite în străinătate;
o impozitele cu retinere la sursa, platite în numele persoanelor fizice şi juridice
nerezidente, pentru veniturile realizate în România;
o amenzile, confiscarile, majorarile de întârziere şi penalităţile datorate către
autorităţile române, altele decât cele prevăzute în contractele economice;
o amenzile, penalităţile sau majorările datorate către autorităţi străine sau în
cadrul contractelor economice încheiate cu persoane nerezidente în România;
o cheltuielile de protocol care depăşesc limita de 1% aplicată asupra diferenţei
rezultate dintre totalul veniturilor şi cheltuielilor aferente, inclusiv accizele, mai
puţin cheltuielile cu impozitul pe profit şi cheltuielile de protocol înregistrate în
cursul anului;
o cheltuielile cu diurna care depăşesc limitele legale stabilite pentru instituţiile
publice;
o sumele utilizate pentru constituirea sau majorarea rezervelor peste limita
legală, cu excepţia celor create de bănci în limita a 2% din soldul creditelor acordate
şi a fondului de rezervă potrivit Legii bancare nr. 58/1998, a rezervelor tehnice ale
societăţilor de asigurare şi reasigurare create conform reglementărilor în vigoare,
precum şi a fondului de rezervă, în limita a 5% din profitul contabil anual, până
când acesta va atinge a cincea parte din capitalul social subscris sau varsat;
o sumele pentru constituirea provizioanelor peste limitele legale;
o sumele care depăşesc limitele cheltuielilor considerate deductibile, potrivit
legii bugetare anuale;
o cheltuielile privind bunurile de natura stocurilor constatate lipsă din gestiune
sau degradate şi neimputabile, precum şi pentru activele corporale pentru care nu
au fost încheiate contracte de asigurare, taxa pe valoarea adaugată aferentă acestor
cheltuieli, taxa pe valoarea adaugată aferentă bunurilor, altele decât cele din
producţia proprie, acordate salariaţilor sub forma unor avantaje în natură, precum
şi taxa pe valoarea adaugată nedeductibila, aferentă cheltuielilor care depăşesc
limitele prevăzute de lege;
o cheltuielile de asigurare care nu privesc activele corporale şi necorporale ale
contribuabilului, inclusiv asigurările de viaţa ale personalului angajat;

114
o orice cheltuieli făcute în favoarea acţionarilor sau asociatilor, inclusiv
dobânzile plătite în cazul contractelor civile, în situaţia în care nu sunt impozitate la
persoana fizică;
o sumele angajate la nivelul contractului de asociere în participaţiune în
favoarea partenerului contractual, sub forma unor sume fixe sau cote procentuale
raportate la venit, altele decât cele rezultate pe baza decontului întocmit;
o cheltuielile de conducere şi cheltuielile de administrare, înregistrate de un
sediu permanent care apartine unei persoane fizice sau juridice straine, indiferent
dacă s-au efectuat în statul în care se afla sediul permanent sau în alta parte, care
depasesc 10% din salariile impozabile ale sediului permanent din România;
o cheltuielile înregistrate în contabilitate pe baza unor documente care nu
indeplinesc, potrivit Legii contabilitatii nr. 82/1991, cu modificările ulterioare,
condiţiile de document justificativ;
o cheltuielile de sponsorizare peste limitele prevăzute de normele legale în
vigoare;
o cheltuielile cu dobânzile aferente împrumuturilor altele decât cele acordate
de bănci şi de alte persoane juridice autorizate potrivit legii, care depăşesc dobânzile
active medii ale băncilor, comunicate de Banca Naţională a României;
o cheltuielile cu serviciile, inclusiv de management sau consultanţă, în situaţia
în care nu sunt justificate de un contract scris şi pentru care nu pot fi verificate
prestatorii în legătură cu natura acestora;
o cheltuielile determinate de diferenţele nefavorabile de valoare ale titlurilor
de participare înregistrate la societatea la care se deţin participaţiile, cu excepţia
celor determinate de vânzarea-cumpararea acestora.

Impozitul pe profit se calculează lunar şi cumulat de la începutul anului calendaristic prin


aplicarea cotelor de impozit, legal stabilite, asupra profitului impozabil.
Dacă, în cursul anului, în anumite luni se înregistreaza pierderi şi, ulterior, profit,
pierderea se recuperează din profitul realizat în următoarele luni. dacă se înregistreaza o
pierdere anuala, aceasta se recupereaza din profitul obţinut în următorii 5 ani, iar
pierderea fiscala , datorata divizarii sau fuziunii contribuabililor (persoane juridice), nu se
recupereaza.
Impozitul pe profit se plateste trimestrial, până la data de 25 inclusiv a primei luni din
trimestrul următor, cu exceptia Bancii Naţionale a României şi a societăţilor bancare care

115
efectueaza plăţi lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se
calculeaza impozitul.
Contribuabilii, cu excepţia Bancii Naţionale a României şi societăţilor bancare, au
obligaţia să plătească în contul impozitului pe profit pentru trimestrul IV, până la data de
25 ianuarie inclusiv a anului următor, o sumă egală cu impozitul calculat şi evidenţiat pe
lunile octombrie şi noiembrie, iar pentru luna decembrie adauga o sumă echivalentă cu
impozitul calculat pentru luna noiembrie. Ulterior, se efectuează regularizarea pe baza
datelor din bilanţul contabil, până la termenul prevazut pentru depunerea bilanţului
contabil.
În cursul anului fiscal, contribuabilii sunt obligati sa depuna declaratia de impunere până
la termenul de plata al impozitului inclusiv, urmând ca după definitivarea impozitului pe
profit, pe baza datelor din bilantul contabil anual, sa depuna declaratia de impunere
pentru anul fiscal expirat până la termenul prevazut pentru depunerea bilantului contabil.
Dacă organul fiscal apreciaza ca impozitul pe profit nu a fost corect determinat, îl
recalculeaza şi îl comunică, în scris, contribuabilului. Contribuabilul este obligat să
plătească impozitul pe profit comunicat de către organul fiscal, prin înştiinţare de plată.
Dacă impozitul pe profit, recalculat, este considerat prea mare, sarcina probării acestui
fapt revine, exclusiv, contribuabilului.
De asemenea, organul fiscal determină impozitul pe profit şi în cazul contribuabililor care
fie nu au completat declaraţia de impunere, fie nu au furnizat informaţiile necesare pentru
a determina obligaţia fiscală.
Plata impozitului pe profit se face în lei. În situaţiile în care încasarea veniturilor de către
beneficiarii de venit se face în valută, plata impozitului, a eventualelor majorari de
întârziere şi a amenzilor se efectuează în lei proveniţi din schimbul valutar la cursul în
vigoare la data plăţii.
Pentru neplata la termen a impozitului pe profit, contribuabilul este obligat la plata
majorărilor de întârziere, pentru suma respectivă, pe perioada cuprinsă între termenul de
plată şi data la care obligaţia fiscală este efectuată. De asemenea, majorări, de acest fel,
sunt plătite şi de organul fiscal pentru sumele platite în plus, ca impozite, de către
contribuabili şi nerestituite în termenul legal.
Constatarea, controlul, urmărirea şi încasarea impozitelor, precum şi a majorărilor de
întârziere aferente se efectuează de organele fiscale din subordinea Direcţiilor generale ale
finanţelor publice şi controlului financiar de stat.

116
În afară de majorări se pot aplica şi amenzi contravenţionale, executarea silită, iar în
cazuri de abateri grave se aplică pedepse penale.

117
CAPITOLUL 13
IMPOZITELE INDIRECTE

Elemente de analiză:

• Taxe de consumaţie;
• Monopolurile fiscale;
• Taxe vamale;
• Taxe;

Impozitele indirecte definiţii, aspecte generale, clasificări, clarificări


terminologice

• Au fost introduse începând cu deceniul trei al sec.XX.


• se percep la vânzarea mărfurilor şi serviciilor;
• se încasează de la toate persoanele care cumpără mărfuri şi servicii, indiferent de
veniturile, averea sau situaţia personală a acestora;
• se stabilesc în cote proporţionale asupra preţului mărfurilor supuse vânzării şi
serviciilor sau în sumă fixă pe unitatea de măsură a acestora;
• au un caracter regresiv;
• au un caracter inechitabil, deoarece nu prevăd venit minim neimpozabil sau
facilităţi în cazul celor care au copii sau persoane în întreţinere;
• nu există o concordanţă între plătitorul acestora la buget şi suportatorul lor; se
plătesc la bugetul public de producători, comercianţi, dar sunt suportate de către
consumatori, fiind incluse în preţurile mărfurilor sau tarifele serviciilor ;

• utilizarea lor conduce la scăderea nivelului de trai al populaţiei;


• mărimea lor este necunoscută de consumatori, fiind inclusă în preţuri sau tarife;
• manifestă sensibilitate ridicată faţă de conjunctura economică (de pildă, când o
economie are o evolutie ascendenta, impozitele indirecte pot avea un randament
fiscal ridicat şi invers în situaţia de recesiune economică);
• perceperea lor este comodă şi reclamă un cost relativ redus.
• în ţările dezvoltate, aportul impozitelor indirecte la resursele bugetare publice este
mai mic decât cel al impozitelor directe;

118
• în ţările în curs de dezvoltare, ponderea impozitelor indirecte o devansează pe cea a
impozitelor directe, datorită nivelului mediu scăzut al veniturilor şi averii realizate
şi deţinute de majoritatea populaţiei acestor ţări.
• forme:

1. taxe de consumaţie;
2. monopoluri fiscale;
3. taxe vamale;
4. alte taxe;

.
1.Taxele de consumaţie

• reprezintă, cel mai important impozit indirect.


• sunt impozite indirecte care se includ în preţul de vânzare al mărfurilor şi
serviciilor realizate în interiorul ţării care percepe impozitul.
• se percep asupra mărfurilor de larg consum.
• pot fi:

1. taxe generale pe vânzări, când se percep la vânzarea tuturor mărfurilor,


indiferent dacă acestea sunt bunuri de consum sau mijloace de producţie;
2. taxe speciale de consumaţie, care se aplică numai asupra unor categorii de
mărfuri sau servicii.

1.1.Taxele generale pe vânzări

Taxele generale pe vânzări apar sub forma impozitului pe cifra de afaceri.

În funcţie de unitatea economică la care se încasează (unitatea producătoare, unitatea


comerţului cu ridicata sau cu amănuntul), impozitul pe cifra de afaceri apare sub forma
de:

o impozit cumulativ;
o impozit pe cifra de afaceri.

Impozitul cumulativ - utilizat o anumită perioadă în Olanda, Germania etc. s-a aplicat
mărfurilor la toate verigile pe la care au trecut din momentul ieşirii lor din producţie şi

119
până ajungeau la consumator. Cu cât o marfa trecea prin mai multe verigi, cu atât se
plătea statului un impozit mai mare.
Impozitul pe cifra de afaceri, apare sub forma de:
a. impozit pe cifra de afaceri brută - se determină prin aplicarea cotei de impunere asupra
întregii valori a mărfurilor vândute, care include şi impozitul plătit la verigile precedente;
Inconveniente:

o utilizarea lui conduce la o stratificare de impozit, la perceperea de impozit la


impozit;
o are ca efect concentrarea producţiei, unităţile economice integrate evitând
plata impozitului la verigile intermediare;
o este lipsit de transparenţă, adică nu se cunoaşte precis cât s-a platit la buget
de la producător la consumatorul final.
o nu are caracter neutru în privinţa schimburilor economice internaţionale.

b. impozit pe cifra de afaceri netă: se aplică numai asupra diferenţei dintre preţul de
vânzare şi preţul de cumpărare, adică numai asupra valorii adaugate de către fiecare
participant la procesul de producţie şi circulaţie al mărfii respective. Acest impozit este
cunoscut şi sub denumirea: Taxa pe valoarea adaugată (T.V.A.).

Caracteristici:

• are un caracter universal, deoarece se aplică tuturor mărfurilor şi serviciilor


din economie;
• asigură o buna transparenţă, deoarece fiecare plătitor cunoaşte exact care
este mărimea impozitului şi a obligaţiei de plată ce-i revine;
• are un randament fiscal ridicat, deoarece este perceput la fiecare tranzacţie
cu produse şi servicii;
• asigura neutralitatea.
• taxa pe valoarea adaugată se aplică operaţiunilor cu plată, precum şi asupra
celor asimilate acestora, efectuate de o manieră independentă de către
persoanele fizice şi juridice, în mod obişnuit sau ocazional, cum sunt:

 livrarile de bunuri mobile, executările de lucrări şi prestările de


servicii efectuate în cadrul exercitarii activitatii profesionale;

120
 transferul proprietatii bunurilor imobiliare între agentii economici,
între acestia şi instituţii sau persoane fizice;
 importul de bunuri şi servicii.

Livrarile de bunuri mobile corporale sunt considerate a fi:

o operatiunile de vânzare obişnuite;


o schimbul reciproc de bunuri (barterul) – care este interpretat ca fiind
constituit din două livrări separate, ce se impoziteaza distinct.

Operaţiunile asimilate livrărilor şi prestărilor de servicii sunt cele care vizează:

o vânzarea cu plata în rate sau închirierea bunurilor pe baza unui contract cu


clauza transferării proprietăţii asupra acestora după plata ultimei rate sau la
o anumită dată;
o preluarea de către agenţii economici a unor bunuri în vederea folosirii sub
orice forma, în scop personal sau pentru a fi puse la dispoziţia altor persoane
fizice sau juridice în mod gratuit.

În categoria bunurilor imobiliare, în sensul T.V.A., se includ:

o toate construcţiile imobiliare prin natura lor, cum sunt: locuinţele, vilele,
construcţiile industriale, comerciale, agricole sau cele destinate exercitării
altor activităţi;
o terenurile;
o bunurile mobile care nu pot fi detaşate fără a fi deteriorate sau fără a
antrena deteriorarea imobilelor înseşi (instalaţii de forţă, cazane montate în
subsoluri tehnice, conducte etc.).

prestările de servicii impozabile sunt realizate pe baza de contract în scopul obţinerii de


profit. În sensul T.V.A., prin prestare de servicii impozabile se întelege orice activitate
desfăşurata de o persoana fizica sau juridica şi care nu reprezintă transfer al dreptului de
proprietate asupra bunurilor mobile sau imobile. În categoria prestărilor de servicii
impozabile se includ, printre altele:

o lucrările de construcţii-montaj;
o transportul de persoane şi mărfuri;

121
o serviciile de poştă şi telecomunicaţii;
o închirierea de bunuri mobile sau imobile;
o operaţiunile de comision şi intermediere;
o reparaţiile de orice natură;
o cesiunea unor bunuri mobile necorporale, cum sunt: drepturile de autor, de
brevete şi licenţe, titlurile de participare, mărcile de fabrică şi de comerţ;
o operaţiunile de consulting, publicitate, expertizare ş.a..

Importurile de bunuri şi servicii impozabile sunt cele pentru care se datorează şi taxele
vamale, potrivit Regulamentului vamal de import al României, indiferent dacă bunurile
sau serviciile au fost introduse în ţară pentru producţie, investiţii, comercializare sau uz
personal. De asemenea, în această categorie se includ şi materiile prime, materialele şi
subansamblele scutite de taxe vamale, dar folosite în continuare pentru obţinerea de
produse destinate schimbului sau consumului propriu al agenţilor economici.

SCUTIRI DE TAXA PE VALOAREA ADAUGATĂ:

a) spitalizarea, îngrijirile medicale, inclusiv veterinare, şi operaţiunile strâns legate de


acestea, desfăşurate de unităţi autorizate pentru astfel de activităţi, indiferent de forma de
organizare şi de titularul dreptului de proprietate, respectiv: spitale, sanatorii, centre de
sanatate rurale sau urbane, dispensare, cabinete şi laboratoare medicale, centre de
ingrijire medicala şi de diagnostic, statii de salvare şi alte unităţi autorizate să desfăşoare
astfel de activităţi, precum şi cantinele organizate pe lângă aceste unităţi. Sunt de asemenea
scutite serviciile de cazare, masa şi tratament prestate cumulat de către persoane
impozabile autorizate care îşi desfăşoara activitatea în staţiuni balneoclimaterice şi a căror
contravaloare este decontată pe baza de bilete de tratament, precum şi serviciile funerare
prestate de unităţile sanitare.

b) prestările de servicii efectuate în cadrul profesiunii lor de către tehnicienii dentari,


precum şi livrarea de proteze dentare efectuata de către stomatologi şi de către tehnicienii
dentari, indiferent de forma de organizare şi de titularul dreptului de proprietate;

c) prestările de îngrijire şi supraveghere la domiciliu a persoanelor efectuate de personal


specializat, cu exercitarea profesiunilor medicale şi paramedicale;

d) livrarile de organe, de sange şi de lapte uman;

122
e) activitatea de învăţământ prevăzută la art. 15 alin. (5) din Legea învăţământului nr.
84/1995, republicată, cu modificările ulterioare, desfăşurată de unităţile autorizate de
Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi care sunt cuprinse în sistemul naţional de învăţământ,
precum şi achiziţionarea de către acestea de documentaţie tehnică şi materiale de
construcţii destinate învăţământului de stat şi particular, precum şi de aparatură, utilaje,
publicaţii şi dotări pentru procesul didactic. Sunt de asemenea scutite cantinele organizate
pe lângă unităţile cuprinse în sistemul naţional de învăţământ autorizate de Ministerul
Educaţiei şi Cercetării;

f) prestările de servicii şi livrarile de bunuri strâns legate de asistenţa şi protecţia socială


efectuate de instituţiile publice, instituţiile de interes public, sau de alte organisme
recunoscute ca având caracter social;

g) prestările de servicii şi livrarile de bunuri strans legate de protectia copiilor şi tinerilor,


efectuate de instituţiile publice, instituţiile de interes public sau de alte organisme
recunoscute ca avand caracter social;

h) prestările de servicii şi livrarile de bunuri furnizate membrilor în interesul lor colectiv,


în schimbul unei cotizaţii fixate conform statutului, de organizaţii fără scop patrimonial ce
au obiective de natură politică, sindicală, religioasă, patriotică, filozofică, filantropică sau
civică, precum şi obiective de reprezentare a intereselor membrilor lor, în condiţiile în care
această scutire nu provoacă distorsiuni de concurenţă;

i) serviciile ce au strânsă legătură cu practicarea sportului sau a educaţiei fizice prestate de


organizaţii fără scop patrimonial în beneficiul persoanelor care practică sportul sau
educaţia fizică;

j) prestări de servicii culturale şi livrarile de bunuri legate nemijlocit de acestea, efectuate


de instituţii publice;

k) prestările de servicii şi livrările de bunuri efectuate de unităţi ale caror operaţiuni sunt
scutite conform lit. a), e), f), g), h), i) şi j) cu ocazia manifestărilor destinate să le aducă
sprijin financiar şi organizate în profitul lor exclusiv, cu condiţia ca aceste scutiri să nu
producă distorsiuni concurenţiale.

l) realizarea şi difuzarea programelor de radio şi televiziune, cu excepţia celor de


publicitate;

123
m) vânzarea de filme sau licenţe de filme destinate difuzarii prin televiziune, cu excepţia
celor de publicitate;

n) transportul bolnavilor sau răniţilor cu vehicule special amenajate şi autorizate în acest


sens.

o) activităţile de cercetare-dezvoltare şi inovare pentru realizarea programelor,


subprogramelor, proiectelor şi temelor componente ale Programului naţional de cercetare
ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică, precum şi acţiunile cuprinse în acestea, în baza
Ordonanţei Guvernului nr. 25/1995 privind reglementarea organizării şi finanţării
activităţii de cercetare-dezvoltare, cu modificările ulterioare, aprobată prin Legea nr.
51/1996, sau ale Planului naţional de cercetare-dezvoltare şi inovare prevazut în
Ordonanţa Guvernului nr. 8/1997, aprobată prin Legea nr. 95/1998. Sunt de asemenea
scutite activităţile de cercetare-dezvoltare şi inovare finanţate în parteneriat internaţional,
regional şi bilateral;

p) livrările de bunuri şi/sau prestările de servicii efectuate de producătorii agricoli


individuali;

r) următoarele operaţiuni bancare şi financiare:

• acordarea de credite, inclusiv acordarea de împrumuturi de asociaţii/acţionarii


societăţilor comerciale în vederea asigurării resurselor financiare ale societăţii,
precum şi acordarea de împrumuturi de către orice persoană fizică sau juridică în
condiţiile prevăzute la art. 100 din Legea nr. 99/1999 privind unele măsuri pentru
accelerarea reformei economice, cu modificările ulterioare;
• operaţiunile prevăzute la art. 8 din Legea bancară nr.58/1998, cu modificările
ulterioare, efectuate de băncile, persoane juridice române, sucursalele din România
ale băncilor persoane juridice străine, organisme financiar-bancare internaţionale,
casele de economii, casele de ajutor reciproc, cooperativele de credit şi alte societăţi
de credit, casele de schimb valutar precum şi alte persoane juridice autorizate să
desfăşoare activităţi bancare, cu excepţia următoarelor operaţiuni: operaţiunile de
leasing financiar, închirierea de casete de siguranţa, tranzacţii în cont propriu sau
în contul clienţilor cu metale preţioase, obiecte confecţionate din acestea şi/sau
pietre preţioase, expertizare de studii de fezabilitate, acordarea de consultanţă,
evaluări de patrimoniu;

124
• operaţiunile specifice efectuate de Banca Naţionala a României, reglementate în
mod expres prin Legea nr.101/1998 privind Statutul Băncii Naţionale a României,
cu modificările ulterioare. Nu sunt scutite de taxa pe valoarea adaugată achiziţiile
de aur, argint, alte metale şi pietre pretioase efectuate de Banca Naţionala a
României de la persoane impozabile înregistrate ca plătitori de taxa pe valoarea
adaugată.
• operaţiunile de investiţii financiare, de intermediere financiară, operaţiunile cu
valori mobiliare sau instrumente financiare derivate, inclusiv cele cu valori
mobiliare care nu sunt tranzacţionate pe piaţa de capital, precum şi operaţiunile cu
alte instrumente financiare;
• intermedierea în plasamentul de valori mobiliare şi oferirea de servicii legate de
acesta;

s) gestiunea fondurilor comune de plasament şi a fondurilor comune de creanţă efectuate


de Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar, Fondul Român de Garantare a
Creditelor pentru Întreprinzatorii Privaţi - ş.a.., Fondul de Garantare a Creditului Rural -
ş.a.., Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii
ş.a.., precum şi de alte organisme constituite în acest scop;

ş) operaţiunile de asigurare şi de reasigurare, precum şi prestările de servicii aferente


acestor operaţiuni efectuate de intermediarii în operaţiuni de asigurare;

t) activităţile de organizare şi exploatare a jocurilor de noroc efectuate de Compania


Naţională "Loteria Română" - ş.a.. şi contribuabilii autorizati de Comisia de coordonare,
avizare şi atestare a jocurilor de noroc;

ţ) livrările de bunuri şi/sau prestările de servicii realizate cu deţinuţi de unităţile din


sistemul penitenciar;

u) lucrările de construcţii, amenajări, reparaţii şi întreţinere executate pentru monumente


comemorative ale combatanţilor, eroilor, victimelor de război şi ale Revoluţiei din
decembrie 1989, precum şi pentru muzee, case memoriale, monumente istorice şi de
arhitectură;

125
v). încasările din taxele de intrare la castele, muzee, târguri şi expoziţii, grădini zoologice şi
botanice, biblioteci, precum şi operaţiunile care intră în sfera de aplicare a impozitului pe
spectacole;

x) editarea, tiparirea ăi/sau vânzarea de manuale şcolare şi/sau de cărţi, exclusiv activitatea
de publicitate;

y) livrările de proteze de orice fel, accesorii ale acestora, precum şi de produse ortopedice;

w) valorificarea obiectelor şi veşmintelor de cult, tipãrirea cărţilor de cult, teologice sau cu


conţinut bisericesc, necesare practicării cultului, precum şi a celor asimilate obiectelor de
cult, potrivit art. 1 din Legea nr.103/1992 privind dreptul exclusiv al cultelor religioase
pentru producerea obiectelor de cult;

z) Sunt scutite de taxa pe valoarea adaugată activităţile persoanelor impozabile cu venituri


din operaţiuni taxabile declarate, sau după caz realizate anual, de până la 1,5 miliarde lei
inclusiv. În situaţia realizării unor venituri superioare plafonului de impozitare de 1,5
miliarde lei în cursul unui an fiscal, persoanele impozabile au obligaţia să solicite
înregistrarea ca plătitori de taxa pe valoarea adaugată în conformitate cu prevederile
legale în vigoare. După înscrierea ca plătitori de taxa pe valoarea adaugată, persoanele
impozabile respective nu mai beneficiază de scutire chiar dacă ulterior realizează venituri
inferioare plafonului de 1,5 miliarde lei. Persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de
taxa pe valoarea adaugată, care în anul 2001 au realizat venituri din operaţiuni taxabile
sub plafonul de 1,5 miliarde lei, pot solicita scoaterea din evidenţă ca plătitori de taxa pe
valoarea adaugată, în condiţiile stabilite prin normele de aplicare a prezentei legi, etc.

SCUTIRI LA IMPORTURI:

a) bunurile importate destinate comercializării în regim duty-free,


precum şi prin magazinele pentru servirea în exclusivitate a reprezentanţelor
diplomatice şi a personalului acestora;
b) bunurile introduse în ţară de călători sau alte persoane fizice cu
domiciliul în ţară sau în străinătate, în condiţiile şi în limitele stabilite prin
hotãrâre a Guvernului, potrivit regimului vamal aplicabil persoanelor fizice;

126
c) reparaţiile şi transformările la nave şi aeronave româneşti în
străinătate, precum şi carburanţii şi alte bunuri, aprovizionate din străinătate,
destinate utilizării pe nave şi/sau aeronave;
d) importul de bunuri a caror livrare de către persoane impozabile este
scutită de taxa pe valoarea adaugată în interiorul ţării. Acelaşi regim se aplică
pentru serviciile efectuate de prestatori cu sediul sau cu domiciliul în străinătate
pentru care locul prestării se consideră a fi în România potrivit prevederilor art.7;
e) licenţe de filme şi programe, drepturi de transmisie, abonamente la
agenţii de ştiri externe şi altele de această natură, destinate activităţii de radio şi
televiziune;
f) importul de bunuri primite în mod gratuit cu titlu de ajutoare sau
donaţii destinate unor scopuri cu caracter umanitar, social, filantropic, religios, de
apărare a sănătăţii, cultural, artistic, educativ, ştiinţific, sportiv, de protecţie şi
ameliorare a mediului, de protecţie şi conservare a monumentelor istorice şi de
arhitectură şi importurile de bunuri finanţate direct din împrumuturi
nerambursabile, acordate României de organisme internaţionale, de guverne
străine şi/sau de organizaţii nonprofit şi de caritate, în condiţii stabilite prin
normele de aplicare a prezentei legi;
g) importul următoarelor bunuri: mostrele fără valoare comercială,
materialele publicitare şi de documentare, bunurile de origine română, bunurile
străine care potrivit legii devin proprietatea statului, bunurile reparate în
străinătate sau bunurile care le înlocuiesc pe cele necorespunzatoare calitativ,
returnate partenerilor externi în perioada de garanţie, bunurile care se înapoiaza
în ţară ca urmare a unei expedieri eronate, echipamentele pentru protecţia
mediului stabilite prin hotărâre a Guvernului,

SCUTIRI PENTRU EXPORTURI SAU ALTE OPERAŢIUNI SIMILARE ŞI PENTRU


TRANSPORTUL INTERNAŢIONAL:

a) exportul de bunuri, transportul şi prestările de servicii legate direct


de exportul bunurilor, precum şi bunurile comercializate prin magazinele duty-
free;
b) transportul internaţional de persoane în şi din străinătate, precum şi
prestările de servicii legate direct de acesta;

127
c) transportul de marfă şi de persoane, în şi din porturile şi
aeroporturile din România, cu nave şi aeronave sub pavilion românesc,
comandate de beneficiari din străinătate;
d) trecerea mijloacelor de transport de mărfuri şi de călători cu mijloace
de transport fluvial specializate, între România şi statele vecine;
e) transportul, prestările de servicii accesorii transportului precum şi
alte prestări de servicii aferente marfurilor din import, şi a caror contravaloare
este inclusa în baza de impozitare conform art.19 alin (1) şi (2);
f) livrările de bunuri destinate utilizarii pe nave şi aeronave, sau
încorporarii în nave şi aeronave, care prestează transporturi internaţionale de
persoane şi de mărfuri;
g) prestările de servicii efectuate în aeroporturi aferente aeronavelor în
trafic internaţional, precum şi prestările de servicii efectuate în porturi aferente
navelor de comerţ maritim şi pe fluvii internaţionale;
h) reparaţiile la mijloacele de transport contractate cu beneficiari din
străinătate;
i) alte prestări de servicii efectuate de persoane impozabile cu sediul în
România, contractate cu beneficiari din străinătate;
j) prestările de servicii pentru navele aflate în proprietatea companiilor
de navigaţie care îşi desfăşoara activitatea în regimul special maritim sau operate
de acestea, precum şi livrările de nave în întregul lor către aceste companii;
k) livrările de bunuri şi prestările de servicii în favoarea directăa a
misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare, precum şi a personalului acestora, pe
baza de reciprocitate; livrările de bunuri şi prestările de servicii în favoarea
directăa a reprezentanţelor internaţionale interguvernamentale acreditate în
România, precum şi a personalului acestora ;
l) bunurile cumpărate din expoziţiile organizate în România, precum şi
din reţeaua comercială, expediate sau transportate în străinătate de către
cumpărătorul care nu are domiciliul sau sediul în România;
m) livrarile de bunuri şi prestările de servicii finanţate din ajutoare sau
împrumuturi nerambursabile acordate de guverne străine, de organisme
internaţionale şi de organizaţii nonprofit şi de caritate din străinătate şi din ţară,
inclusiv din donaţii ale persoanelor fizice;

128
n) construcţia, extinderea, reabilitarea şi consolidarea lacasurilor de cult
religios.
o) livrările de utilaje, echipamente şi prestările de servicii legate
nemijlocit de operaţiunile petroliere, realizate de titularii acordurilor petroliere
persoane juridice străine în baza Legii petrolului nr. 134/1995;
p) livrarile de utilaje, echipamente şi prestările de servicii aferente
obiectivului de investitii "Dezvoltarea şi modernizarea Aeroportului internaţional
Bucureşsti - Otopeni".

FAPTUL GENERATOR

Faptul generator al taxei pe valoarea adaugată ia naştere în momentul efectuării livrării de


bunuri şi/sau în momentul prestării serviciilor, cu excepţiile prevăzute de prezenta lege.

Pentru operaţiunile prevăzute mai jos, faptul generator al taxei pe valoarea adaugată ia
naştere la:

a) data înregistrării declaraţiei vamale, în cazul bunurilor plasate în regim de import;

b) data primirii facturii externe pentru serviciile contractate de persoane impozabile din
România cu prestatori cu sediul sau domiciliul în străinătate, pentru care locul prestării se
consideră a fi în România;

c) data plăţii prestatorului extern în cazul plăţilor efectuate fără factura pentru serviciile
contractate de persoane impozabile din România cu prestatori cu sediul sau domiciliul în
străinătate, pentru care locul prestării se consideră a fi în România;

d) data la care bunurile aflate într-un regim vamal suspensiv sunt plasate în regim de
import;

e) data stabilirii debitului pe bază de factură pentru prestările de servicii care dau loc la
decontări sau plăţi succesive, acestea fiind considerate că au fost efectuate în momentul
expirării perioadelor aferente acestor decontări sau plăţi ;

f) data vânzării bunurilor către beneficiari, în cazul operaţiunilor efectuate prin


intermediari sau prin consignaţie;

129
g) data emiterii documentelor în care se consemnează preluarea de către persoane
impozabile a unor bunuri achiziţionate sau fabricate de către acestea pentru a fi utilizate în
scopuri care nu au legătură cu activitatea economică desfăşurată de acestea, sau pentru a fi
puse la dispoziţia altor persoane fizice ori juridice în mod gratuit;

h) data documentelor prin care se confirmă prestarea de către persoane impozabile a unor
servicii în scopuri care nu au legătură cu activitatea economică desfăşurată de acestea sau
pentru alte persoane fizice ori juridice în mod gratuit;

i) data colectării monedelor din maşina pentru mărfurile vândute prin maşini automate;

j) termenele de plată a ratelor prevăzute în contracte pentru operaţiunile de leasing;

EXIGIBILITATEA TAXEI PE VALOAREA ADAUGATĂ

• Exigibilitatea este dreptul organului fiscal de a pretinde plătitorului de taxa pe valoarea


adaugată, la o anumita dată, plata taxei datorate bugetului de stat.
• Exigibilitatea ia naştere concomitent cu faptul generator, cu excepţiile prevăzute de
prezenta lege.
• Pentru livrarile de bunuri cu plata în rate exigibilitatea taxei pe valoarea adaugată
intervine la data prevăzută pentru plata ratelor.
• Exigibilitatea taxei pe valoarea adaugată este anticipată faptului generator atunci
când:

a) factura fiscală este emisă înaintea efectuării livrării bunurilor sau prestării
serviciilor ;

b) contravaloarea bunurilor sau a serviciilor se încasează înaintea efectuării livrării


bunurilor sau prestării serviciilor;

c) se încasează avansuri, cu excepţia avansurilor acordate pentru:

1. plata importurilor şi a datoriei vamale stabilite potrivit legii;

2. realizarea producţiei destinate exportului;

3. efectuarea de plăţi în contul clientului;

130
4. livrări de bunuri şi prestări de servicii scutite de taxa pe valoarea
adaugată.

• Pentru livrările de bunuri şi/sau prestările de servicii care se efectuează continuu -


energie electrică, energie termică, gaze naturale, apă, servicii telefonice şi altele
similare- exigibilitatea taxei pe valoarea adaugată intervine la data stabilirii debitului
beneficiarului pe baza de factura fiscală sau alt document legal.
• Exigibilitatea taxei pe valoarea adaugată aferentă avansurilor încasate de
persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxa pe valoarea adaugată care au
câştigat licitaţii pentru efectuarea obiectivelor finanţate din credite acordate de
organismele financiare internaţionale statului român sau garantate de acesta ia naştere
la data facturării situaţiilor de lucrări.
• Exigibilitatea taxei pe valoarea adaugată aferentă sumelor constituite drept garanţie
pentru acoperirea eventualelor reclamaţii privind calitatea lucrărilor de construcţii-
montaj ia naştere la data încheierii procesului verbal de recepţie definitivă sau, după
caz, la data încasării sumelor, dacă încasarea este anterioară acestuia.
• Exigibilitatea taxei pe valoarea adaugată pentru lucrările imobiliare intervine la
data încasării avansurilor pe bază de situaţii de lucrări, dar antreprenorii pot să opteze
pentru plata taxei pe valoarea adaugată la data livrării, în condiţii stabilite prin
normele de aplicare a prezentei legi.

BAZA DE IMPOZITARE

(1) Baza de impozitare a taxei pe valoarea adaugată este constituită din:

a) pentru livrările de bunuri şi/sau prestările de servicii, altele decât cele prevăzute la lit.
b)-c), din tot ceea ce constituie contrapartida obţinută sau care urmează a fi obţinută de
furnizor sau prestator din partea cumpărătorului, beneficiarului, sau a unui terţ, inclusiv
subvenţiile direct legate de preţul acestor operaţiuni, exclusiv taxa pe valoarea adaugată.

b) preţurile de achiziţie sau, în lipsa acestora, preţul de cost determinat la momentul


livrării/prestării;

c) compensaţiile;

(2) Sunt cuprinse în baza de impozitare:

131
a) impozitele, taxele, dacă prin lege nu se prevede altfel, exclusiv taxa pe valoarea
adaugată;

b) cheltuieli accesorii cum ar fi: comisioanele, cheltuielile de ambalare, transport şi


asigurare, decontate cumpărătorului sau clientului.

(3) Nu se cuprind în baza de impozitare următoarele:

a) rabaturile, remizele, risturnele, sconturile şi alte reduceri de pret acordate de furnizori


direct clientilor în vederea stimulării vânzărilor, în condiţiile prevăzute în contractele
încheiate;

b) penalizările, precum şi sumele reprezentând daune-interese stabilite prin hotărâre


judecătorească definitiva, solicitate pentru neîndeplinirea totală sau parţială a obligaţiilor
contractuale;

c) dobânzile percepute pentru: plăţi cu întârziere, vânzări cu plata în rate, operaţiuni de


leasing;

d) sumele achitate de furnizor sau prestator în contul clientului şi care apoi se decontează
acestuia;

e) ambalajele care circulă între furnizorii de marfă şi clienţi, prin schimb, fără facturare;

(4) Baza de impozitare se reduce corespunzător:

a) în cazul refuzurilor totale sau parţiale privind cantitatea, preţurile sau alte elemente
cuprinse în facturi ori în alte documente legal aprobate, precum şi în cazul retururilor de
pânã la 15% din presa scrisă;

b) în situaţia în care reducerile de preţ prevăzute la alin. (3) lit. a) sunt acordate conform
contractelor încheiate după livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor;

c) în cazul în care cumpărătorii returnează ambalajele în care s-a expediat marfa, pentru
amblajele care circulă prin facturare.

La importul de bunuri

132
(1) Pentru bunurile importate baza de impozitare este constituită din valoarea în vamă,
determinată potrivit legii, la care se adaugă taxele vamale, comisionul vamal, accizele şi
alte taxe datorate potrivit legii.

(2) Sunt cuprinse în baza de impozitare, în măsura în care nu au fost cuprinse în baza de
impozitare determinată potrivit alin. (1), cheltuieli accesorii cum ar fi: comisioanele,
cheltuielile de ambalare, transport şi asigurare care intervin după intrarea bunului în tara
până la primul loc de destinaţie a bunurilor.

(3) Prin primul loc de destinaţie se întelege locul care figureaza pe documentul de transport
care însoţeşte bunurile la intrarea în ţară.

COTELE DE IMPOZITARE ŞI CALCULUL TAXEI

(1) în România cota standard a taxei pe valoarea adaugată este de 19% şi se aplica
operaţiunilor impozabile, cu excepţia celor scutite de taxa pe valoarea adaugată.

(2) Cota de taxa pe valoarea adaugată aplicabila este cea în vigoare la data la care ia
naştere faptul generator al taxei pe valoarea adaugată.

(3) Taxa pe valoarea adaugată se calculeaza prin aplicarea cotei standard asupra bazei de
impozitare.

(4) Prin derogare de la prevederile alin. (1), taxa pe valoarea adaugată se calculează prin
aplicarea cotei recalculate, determinată potrivit metodologiei stabilite prin normele de
aplicare a prezentei legi, asupra:

a) sumelor obţinute din vânzarea bunurilor comercializate prin comerţul cu amănuntul -


magazine comerciale, consignaţii, unităţi de alimentaţie publică sau alte unităţi care au
relaţii directe cu populaţia, ale căror preţuri cuprind şi taxa pe valoarea adaugată;

b) sumelor obţinute din unele prestări de servicii - transport, poşta, telefon, telegraf şi
altele de aceeaşi natură ale căror tarife practicate cuprind şi taxa pe valoarea adaugată;

c) sumelor obţinute din vânzarea de bunuri pe baza de licitaţie, pe bază de evaluare sau
expertiză, precum şi pentru alte situaţii similare;

133
d) compensaţiei, pentru transferul dreptului de proprietate a unor bunuri din patrimoniul
persoanelor impozabile în domeniul public, în condiţiile prevăzute de legislaţia referitoare
la proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia.

Principiul de baza pe care se sprijină sistemul de funcţionare a T.V.A. constă în aceea ca din
taxa facturată pentru bunurile livrate şi serviciile prestate se scade taxa aferentă bunurilor
şi serviciilor prestate sau executate în unităţile proprii destinate realizării operaţiunilor
impozabile. Diferenţa de taxă în plus se prelevă la bugetul de stat, iar diferenţa în minus se
regularizează în condiţiile legii.
Taxa pe valoarea adaugată deductibilă (T.V.A./d) reprezintă taxa înscrisă în facturile
primite pentru bunurile şi serviciile destinate realizării de operaţii impozabile.
Deci,

T.V.A./d = totalul sumelor de T.V.A. din facturile primite

adica

T.V.A./d = valoarea mărfurilor din facturile primite x cota de T.V.A.

Taxa pe valoarea adaugată colectată (T.V.A./c) reprezinta taxa înscrisă distinct în facturile
emise pentru bunurile şi serviciile destinate realizării de operaţii impozabile la intern.
Deci,

T.V.A./c = totalul sumelor de T.V.A. din facturile emise


adica
T.V.A./c = valoarea mărfurilor din facturile emise x cota de T.V.A.
Taxa pe valoarea adaugată de plată (T.V.A./p) reprezintă diferenţa dintre T.V.A./c şi
T.V.A./d.
T.V.A./p se poate determina şi pe baza valorii adaugate (V.A.) cu relaţia:
T.V.A./p = V.A. x cota de T.V.A. = (Mf/FE – Mf/FP) x cota de T.V.A.
unde: Mf/FE – valoarea mărfurilor din facturile emise;
Mf/FP – valoarea mărfurilor din facturile primite
Taxa pe valoarea adaugată de încasat (T.V.A./i) reprezintă diferenţa dintre T.V.A./d şi
T.V.A./c.
Deci,

134
T.V.A./i = T.V.A./d – T.V.A./c
Aceasta situatie se intâlneste mai rar şi apare atunci când valoarea facturilor primite plus
valoarea facturilor emise pentru mărfurile exportate, este mai mare decât valoarea
facturilor emise la intern.
Când întreaga producţie este destinată exportului, T.V.A./d se restituie integral,
realizându-se egalitatea:
T.V.A./d = T.V.A./i

o iar T.V.A./c = 0 şi T.V.A./p = 0.

dacă întreaga producţie a unei unităţi economice constă în realizarea de produse


scutite de la plata T.V.A, T.V.A./d se trece pe costuri, T.V.A./c nu se calculează
şi nu se aplică T.V.A./p şi T.V.A./i.

Plătitorii de T.V.A. sunt obligaţi să depună, sub semnatura persoanelor


autorizate, la organul fiscal competent, o declaraţie de înregistrare fiscală, în
termen de 15 zile de la data eliberarii certificatului de inmatriculare, a
autorizaţiei de funcţionare sau a actului de constituire, după caz.

De asemenea, în caz de încetare a activităţii, plătitorii T.V.A. sunt obligaţi să


solicite organului fiscal competent scoaterea din evidenţă ca plătitor de T.V.A.

1.2.ACCIZE

Reglementări legislative: -Ordonanţa 27-2000, 158-2001, 3-2003, Legea 553-2002, Codul


fiscal

• Sunt incluse în preţul de vânzare a mărfurilor importate sau produse şi vândute în


interiorul ţării şi apreciate că nu sunt de strictă necesitate în consumul populaţiei.
• Unii economişti consideră că accizele sunt impozite indirecte pe lux şi vicii.
• Spre deosebire de T.V.A., care se percepe la vânzarea tuturor mărfurilor, accizele
sunt taxe de consumaţie care se percep asupra produselor ce se consumă în cantităţi
mari şi care nu pot fi înlocuite, de cumpărători, cu altele.
• Prin urmare, accizele au un randament fiscal ridicat şi se instituie asupra unor
produse de larg consum, cum sunt: alcoolul etilic alimentar, berea, ţuica şi
rachiurile naturale, vinurile şi orice alte produse destinate industriei alimentare şi

135
consumului care conţin alcoole etilic alimentar, cafeaua, produsele din tutun, unele
confecţii din blănuri naturale cu excepţia celor din iepure, oaie şi capra, articole de
cristal, mobilierul sculptat, articolele de parfumerie şi toaleta, cărţile de joc,
bijuteriile din metale preţioase (exclusiv verighetele de aur), produsele petroliere,
gazul metan sau gazul de sondă, benzina, motorina ş.a..
• Accizele se datorează bugetului de stat într-o singură fază a circuitului economic,
respectiv de către producători sau achizitori. Ele se calculează fie în sumă fixă pe
unitatea de masură, fie pe baza unor cote procentuale proporţionale aplicate asupra
preţului de vânzare.
• Nivelul cotelor utilizate pentru determinarea accizelor diferă de la o ţară la alta şi
de la un produs la altul.
• Dupa decembrie 1989, în România, regimul accizelor a fost stabilit prin Legea nr.
42/1993, când accizele se calculau, în principal, în baza sistemului ad-valorem prin
aplicarea unor cote procentuale asupra bazei de impozitare. La ţigarete, acciza se
calcula în sumă fixă pe unitatea de măsură.
• Datorită unor aspecte negative apărute ca urmare a utilizării sistemului ad-valorem
(fenomene de evaziune fiscală prin subevaluarea bazei de impozitare a băuturilor
alcoolice, comercializarea ilicita a băuturilor alcoolice, concurenţa neloiala între
producătorii de alcool ş.a.) prin Ordonanţa Guvernului nr. 82/1997 s-a trecut la
calcularea accizelor pe baza unei sume fixe stabilite pe unitatea de măsură şi
exprimată în ECU. Acest sistem a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1998 şi viza
produse şi grupe de produse ca: alcool, băuturi alcoolice, ţigarete, cafea şi produse
petroliere.
Deşi a reprezentat un pas important în direcţia armonizării legislaţiei fiscale
româneşti cu cea din Uniunea Europeană, sistemul de accize stabilite în ECU pe
unitatea de măsură a creat anumite dificultăţi în aplicarea lui. De asemenea, acest
sistem nu a putut contracara extinderea evaziunii fiscale frauduloase astfel ca s-a
înregistrat o scădere considerabilă a veniturilor bugetare provenite din accize.

Drept urmare, de la 1 ianuarie 1999, s-a trecut la:

o stabilirea de accize în lei/U.M. pentru alcool, băuturi alcoolice, vinuri şi


produse de baza de vin, bere, produse din tutun şi cafea;

136
o actualizarea trimestriala, prin ordin al ministrului finanţelor, a nivelului
accizelor stabilite în lei, în funcţie de evolutia ratei inflaţiei şi a cursului de
schimb valutar pentru alcool, băuturi alcoolice, produse din tutun şi cafea.

De asemenea, conform Ordonanţei Guvernului nr. 50/1998, pentru a se diminua


evaziunea fiscală şi a uşura activitatea de control a organelor fiscale, privind determinarea
corectă a cuantumului accizelor datorate bugetului de stat, în cazul alcoolului etilic
alimentar, al băuturilor alcoolice şi al oricăror altor produse destinate industriei
alimentare sau consumului, care conţin alcool etilic alimentar, accizele se calculează şi se
datorează o singură dată de către agentul economic producător sau importator.
• Accizele se plătesc până la 25 ale lunii următoare, pe baza decontului lunar de
impunere depus la organul financiar până la aceeaşi dată, prin virament sau în
numerar, după caz, în contul bugetului de stat deschis la unităţile teritoriale ale
Trezoreriei Publice.
• Sunt scutite de la plata accizelor:
o produsele exportate direct sau prin agenţii economici care îşi desfăşoara
activitatea pe bază de comision;
o mărfurile vândute prin magazinele autorizate să comercializeze mărfuri în
regim duty-free (fără taxe vamale);
o produsele exportate în regim de tranzit sau impozit temporar, atât timp cât
se află în această situaţie;
o bunurile din import provenite din donaţii sau finanţate direct din
împrumuturi nerambursabile, precum şi din programe de cooperare
ştiinţifică şi tehnică, acordate de guverne străine, organisme internaţionale şi
organizaţii nonprofit şi de caritate, instituţiilor de învăţământ şi cultura,
ministerelor, altor organe ale administraţiei publice;
o produsele livrate la rezerva de stat şi la rezerva de mobilizare, pe perioada
cât au acest regim;
o alcoolul etilic alimentar, utilizat în producţia de medicamente, de alcool
sanitar şi de oţet alimentar;
o alcool etilic alimentar utilizat în scop medical în spitale şi farmacii.
• Neplata la termen a accizelor sau a impozitului la ţiţeiul şi gazele naturale din
producţia internă, se sancţioneaza prin aplicarea unei majorări pentru fiecare zi

137
întârziere din ziua următoare expirării termenului de plată până în ziua plăţii
inclusiv.
• dacă prin controlul efectuat, de către organele de specialitate ale Ministerului
Finanţelor, se constată diferenţe în minus, acestea trebuie plătite în termen de 7 zile
de la data încheierii actului de control, împreună cu majorările de întârziere
aferente.
• Daca se constată diferenţe în plus, acestea se compensează cu plăţile ulterioare sau se
restituie la cererea plătitorilor în acelaşi termen.
• Toate documentele emise de organele de control ale Ministerului finanţelor
constituie titluri executorii, iar unităţile bancare sunt obligate să le pună în aplicare
fără acceptul plătitorilor.
• Stabilirea accizelor ca şi executarea silită a acestora se prescriu după cinci ani.
• In ţările Europei Occidentale, hidrocarburilor le este rezervată o impozitare
specifică, făcându-se distincţie între impozitarea acestora şi accizele practicate.

2.Monopolurile fiscale

Monopolul reprezintă dreptul ce şi-l rezervă statul de a produce sau/şi de a vinde anumite
bunuri de consum.

Monopolul fiscal nu este un impozit special, ci o modalitate de percepere a impozitului


indirect şi este egal cu diferenţa dintre preţul de vânzare stabilit de către stat şi costul de
producţie inclusiv profitul întreprinzatorului.

Relaţia de calcul a acestui impozit este:

I = PV – (CP + P) (1)
unde: I – impozitul
PV – preţul de vânzare stabilit de către stat
CP – costul de producţie
P – profitul întreprinzatorului
Monopoluri fiscale au fost instituite, de către stat, asupra producţiei şi/sau vânzării unor
mărfuri ca: tutunul, sarea, alcoolul, zahărul, cărţile de joc, chibriturile şi alte produse
specifice.
Printre ţările în care monopolurile fiscale aduc încasări importante menţionam: Italia

138
(asupra chibriturilor şi tutunului), Germania (asupra alcoolului şi băuturilor alcoolizate),
Spania (asupra tutunului şi petrolului) şi Tunisia.
În funcţie de sfera lor de cuprindere, monopolurile fiscale pot fi:

o depline, când se stabilesc de către stat atât asupra producţiei, cât şi asupra
vânzării cu ridicata şi cu amănuntul;
o parţiale, când se aşează fie numai asupra producţiei şi comerţului cu
ridicata, fie numai asupra comerţului cu amănuntul.

În România, monopoluri fiscale se instituie asupra chibriturilor, parţial asupra alcoolului


şi diferitelor produse alcoolice, tutunului, timbrelor fiscale, judiciare şi poştale, Loteriei
naţionale, subsolului ş.a..
Acolo unde se utilizează, monopolurile fiscale deşi aduc venituri importante statului,
afectează veniturile reale ale consumatorilor.

3.Taxele vamale

Taxele vamale sunt impozite indirecte ce se percep de către stat asupra importului,
exportului şi tranzitului de mărfuri.

Plătitorii taxelor vamale sunt persoanele fizice şi juridice care au ca activitate importul,
exportul şi tranzitul de mărfuri.

Cele mai frecvent utilizate sunt taxele vamale de import, deoarece alimentează bugetul
statului cu venituri importante, limitează – într-o anumită măsură – importul de mărfuri şi
au un randament fiscal ridicat.

Taxele vamale au un caracter complex şi exercită o mare influenţă asupra competitivităţii


şi schimbului de mărfuri pe plan internaţional.

Datorită diversităţii şi complexităţii acestora, taxele vamale se clasifică aşa cum se


prezintă în figura 6.1.

Taxele vamale de import se instituie asupra importului de mărfuri şi se calculează asupra


valorii acestora când trec frontiera ţării importatoare.
Odata cu depunerea documentelor necesare pentru a intra în posesia mărfurilor
importate, importatorul achită şi taxa vamală de import corespunzătoare.

139
Totodata, taxele vamale de import au fost şi sunt considerate mijloc de protecţie a
economiilor naţionale, deoarece prin aplicarea lor asupra mărfurilor importate, rezultă o
scumpire a acestora si, implicit, se realizează o protecţie a producţiei autohtone de acelaşi
gen.
De regulă, nivelul taxelor vamale de import este determinat de raportul cerere-ofertă din
ţara importatoare şi de politica economică şi fiscală pe care aceasta le promovează. Taxele
vamale de import au un nivel diferit în funcţie de natura mărfurilor care fac obiectul
taxării (mărfuri agro-alimentare, industriale, materii prime, semifabricate, produse finite
ş.a.). De regulă, nivelul taxelor vamale pentru produsele finite importate este superior
nivelului taxelor vamale la materii prime şi semifabricate. Atunci când o ţară nu dispune
de anumite materii prime, ea poate reduce sau chiar elimina taxele vamale pentru importul
acestora.

4.Alte taxe

Principalele trăsături ale taxelor:

o reprezintă plata neechivalentă pentru servicii sau lucrări efectuate de organe


sau instituţii care primesc, întocmesc sau eliberează diferite acte, prestează
servicii şi rezolvă alte interese legitime ale persoanelor fizice sau juridice;
o subiectul plătitor este determinat în momentul când acesta solicită efectuarea
unei activităţi din partea unui organ sau instituţii publice;
o se datorează numai atunci când are loc o ontraprestaţie din partea organului
de stat.
o au caracter nerambursabil.
o au caracter obligatoriu

Subiecţi ai taxelor (plătitori) sunt atât persoanele fizice cât şi cele juridice pentru care se
prestează un serviciu, se întocmesc acte sau se efectuează activităţi supuse taxelor de
timbru.
Principalele categorii de acte sau servicii supuse taxelor de timbru sunt următoarele:

o actele şi serviciile prestate de birourile notariale şi de organele administraţiei


publice cu atribuţii notariale;

140
o reclamatiile şi memoriile adresate organelor administraţiei publice şi
certificatele de orice fel;
o actele de stare civilă;
o actele de identitate;
o acţiunile şi cererile adresate instanţelor judecătoreşti;
o autorizaţiile eliberate de organele administraţiei publice şi autorizaţiile
acordate;
o eliberarea permiselor de conducere şi a certificatelor de înmatriculare a
autovehiculelor.

Cuantumul taxelor de timbru se stabileşte în funcţie de natura şi complexitatea serviciului


prestat, de valoarea bunurilor sau a drepturilor ce fac obiectul actului taxabil, de
caracterul actelor sau faptelor solicitate. De aceea, în practică, distingem două categorii de
taxe de timbru, şi anume:

o taxe fixe, care se aplică, de regulă, actelor neevaluabile valoric şi se exprimă


în sume absolute;
o taxe procentuale (proporţionale, progresive sau regresive pe tranşe de
valoare), care se aplica „ad-valorem" în cazul actelor evaluabile valoric.

Obiectul taxelor de timbru îl constituie actele şi faptele întocmite sau prestate de instituţii
publice sau alte organe specializate. În funcţie de organele care primesc, întocmesc,
eliberează sau prestează servicii taxabile, taxele de timbru se grupează în:

o taxe de timbru pentru actele şi serviciile notariale;


o taxe judiciare de timbru pentru actele şi faptele cu caracter jurisdicţional; în
literatura de specialitate, referitor la expresia taxa de timbru s-au conturat
două accepţiuni, şi anume:

a) – în sens restrâns (stricto sensu), taxele de timbru sunt acele plăţi


efectuate prin aplicarea de timbre fiscale (practica legislativă a lărgit
sensul acestei noţiuni, incluzând în sfera sa şi unele plăţi pentru care
nu există condiţia perceperii lor prin timbre fiscale, aceasta fiind
motivată de dificultăţile de încasare a taxelor de timbru, atunci când
sumele sunt mari);
b) – în sens larg (lato senso), taxele de timbru sunt plăţile referitoare

141
la timbru, efectuate pentru soluţionarea unor interese legitime ale
persoanelor fizice şi juridice, sau pentru anumite servicii prestate de
către anumite instituţii de drept public.

Initial, taxele de timbru erau definite ca fiind „acele contribuţii, datorate de către
particulari, cu ocazia formării diferitelor acte sau formulări de pretenţiuni în justiţie şi
înaintea autorităţilor publice pentru ca în schimbul achitării lor, să se obţina dreptul de a li se
lua în considerare cererile şi admite prezentarea actelor ca instrumente probatorii".
În prezent, taxele de timbru reprezintă plata serviciilor prestate ori a lucrărilor efectuate
de diferite organe sau instituţii publice care primesc, întocmesc sau eliberează diferite acte,
prestează diferite servicii sau rezolvă anumite interese legitime ale părţilor.
Rezultă, din definiţia de mai sus, că taxele de timbru au un echivalent în serviciile prestate
sau lucrările efectuate de către diferite instituţii de drept public, chiar dacă raportul de
echivalenţă exista numai principial (între cuantumul fiecarei taxe şi valoarea economică a
serviciului sau a activităţii aferente nu poate fi un raport de egalitate). De aici rezultă şi
deosebirea dintre taxele de timbru şi impozite (care se percep fără vreun echivalent direct
şi imediat plătitorului), precum şi între taxele de timbru şi preţul mărfurilor, prestările de
servicii etc., care includ cheltuielile de producţie, de circulaţie şi alte elemente de
acumulare bănească şi sunt încasate de toţi agenţii economici care le produc şi execută.

142
CAPITOLUL 14
CHELTUIELILE PUBLICE

Elemente de analiză:
• Concept; Criterii de grupare a cheltuielilor publice;
• Indicatori privind cheltuielilor publice;
• Modele economice cu privire la creşterea cheltuielilor publice.

Definiţii, aspecte generale, clasificări, clarificări terminologice

Cheltuielile publice concretizează cea de-a doua fază a funcţiei de repartiţie a finanţelor
publicc.
Prin cheltuielile publice statul acoperă necesităţile publice de bunuri şi servicii considerate
prioritare într-o anumită perioadă de timp sau de un anumit partid politic.

Definiţie: exprimă relaţii economico-sociale în formă bănească, care se manifestă între stat,
pe de o parte, şi persoane fizice şi juridice pe de alta, cu ocazia repartizării şi utilizării
resurselor financiare ale statului, în scopul îndeplinirii funcţiilor acestuia.

Ele se materializează în plăţi făcute de stat din resurse mobilizate pe diferite căi, pentru
achiziţii de bunuri sau servicii necesare pentru îndeplinirea diferitelor obiective ale politicii
statului cum ar fi:
- servicii publice generale
- acţiuni social-culturale
- întreţinerea armatei şi a întregii activităţi desfăşurate în acest domeniu
- acţiuni economice, etc.

- Unele din cheltuieli reprezintă un consum definitiv de PIB, reprezentând valoarea plăţilor
pe care le efectuează instituţiile publice sub forma cheltuielilor curente
- Altele reprezintă o avansare de PIB, reprezentând participarea statului la finanţarea
formării brute de capital în sfera porducţiei materiale şi a celei nemateriale.
Cheltuielile publice contemporane se află în forme extrem de diversificate, fiind folosite ca
instrumente de intervenţie.

143
Ele înglobează:
a. cheltuieli efectuate de administraţiile publice centrale de stat, din fonduri bugetare şi
extrabugetare
b. cheltuielile colectivităţilor locale
c. cheltuielile finanţate din fondurile asigurărilor sociale de stat
d. cheltuielile organismelor internaţionale finanţate din resurse publice prelevate de la
membrii acestora.

Cheltuielile publice consolidate:


1. Cheltuielile administraţiei publice centrale:
• cheltuielile administraţiei publice centrale finanţate de la bugetul de stat (din
bugetul guvernului central)
• cheltuielile finanţate din fondurile securităţii sociale (din bugetul asigurărilor
sociale de stat)
• cheltuielile administraţiei publice centrale finanţate din fonduri speciale.
2. Cheltuielile publice ale subdiviziunilor politice şi administrative intermediare, finanţate
de la bugetele acestor subdiviziuni (bugetele statelor, ale provinciilor şi ale regiunilor
membre ale federaţiei)
3. Cheltuielile colectivităţilor locale, finanţate din bugetele unităţilor administrativ
teritoriale
Suma celor trei formează totalul cheltuielilor publice neconsolidate
Cheltuielile publice consolidate se stabilesc prin scăderea din CPN a Transferurilor între
componentele sistemului de bugete.
4. Cheltuielile autorităţilor supranaţionale.
Având în vedere aceată clasificare trebuie făcută distincţia dintre cheltuieli publice şi
cheltuieli bugetare
Cheltuielile publice se referă la totalitatea cheltuielilor efectuate prin intermediul
instituţiilor publice (aparat de stat, instituţii socio-culturale, armată, ordine internă şi
siguranţă naţională, cercetare ştiinţifică) acoperite fie de la buget, fie din fondurile
extrabugetare sau de la bugetele proprii ale instituţiilor, pe seama veniturilor obţinute de
acestea ca şi cheltuielile efectuate din fondul trezoreriei publice
Cheltuielile bugetare se referă numai la acele cheltuieli care se acoperă de la bugetul de stat,
din bugetele locale, din bugetul asigurărilor sociale de stat.

144
Cheltuielile bugetare < Cheltuielile publice
Delimitarea cheltuielilor publice bugetare în cadrul celor publice se bazează pe câteva
principii:
a. efectuarea cheltuielilor bugetare este condiţionată de prevederea expresă şi aprobarea
nivelului acestora de către Parlament sau de consiliile locale.
b. nerambursabilitatea sumelor alocate şi cheltuite conform destinaţiilor pentru care s-au
aprobat aceste sume.
c. efectuarea cheltuielilor este deteminată de îndeplinirea condiţiilor legale şi nu numai de
constituirea (existenţa) resurselor băneşti.
d. finanţarea se efectuează în funcţie de gradul de subordonare a instituţiilor sau
activităţilor cu caracter bugetar: din bugetul de stat, din bugetul asigurărilor sociale de
stat, din bugetele locale sau din bugetele fondurilor speciale.
e. exercitarea controlului financiar cu caracter preventiv şi acordarea vizei cu ocazia
operaţiunilor de deschidere a finanţării, de alocare şi utilizare a resurselor financiare
publice.

CRITERII DE GRUPARE A CHELTUIELILOR PUBLICE


Motivaţie: cunoaşterea modului în care sunt orientate resursele băneşti ale statului spre
anumite obiective.

Tipuri de clasificaţii:
A. administrativă.
B. economică.
C. funcţională.
D. financiară.
E. în funcţie de rolul lor în procesul reproducţiei sociale.
F. gruparea folosită de organismele ONU.
G. clasificaţii mixte sau combinate.

A.Clasificaţia administrativă
Are la bază criteriul instituţiilor prin care se efectuează aceste cheltuieli: ministere,
departamente, agenţii guvernamentale, instituţii publice autonome, unităţi administrativ
teritoriale. Utilă prin identificarea bneficiarilor, dar nu permite comparaţii în timp
datorită modificărilor de structură ale instituţiilor beneficiare.

145
B.Clasificaţia economică
După natura lor, prin prisma conţinutului economic al acţiunilor de finanţat:
• cheltuieli curente (de funcţionare)
• cheltuieli de capital (de investiţii)
• cheltuieli ale serviciilor publice sau administrative
• cheltuieli de transfer.
Cheltuieli curente
Asigură întreţinerea şi funcţionarea instituţiilor publice, finanţarea satisfacerii acţiunilor
publice, transferarea unor sume de bani anumitor categorii de persoane, onorarea unor
angajamente speciale ale statului.
Reprezintă un consum definitiv de PIB şi trebuie reînnoite anual. Reprezintă cea mai mare
parte a cheltuielilor publice.
Cheltuielile de capital (de investiţii)
Pentru achiziţionarea de bunuri de folosinţă îndelungată, destinate sferei producţiei
materiale sau sferei nemateriale (şcoli, spitale,cultură).Dezvoltă patrimoniul public
Cheltuieli ale serviciilor publice sau administrative
Cuprind remunerarea serviciilor, a prestaţiilor, a furniturilor necesare bunei funcţionări a
instituţiilor publice sau achiziţionării de mobilier, aparatură sau echipamente.
Cheltuielile de transfer
Reprezintă trecerea unei sume de bani de la buget la dispoziţia unor persoane juridice,
unor persoane fizice (şomeri, pensionari) sau a unor bugete ale administraţiilor locale. Ele
pot avea caracter economic (subvenţii pentru acoperirea unor cheltuieli de producţie,
stimularea exportului, redresarea financiară, restrângerea unor activităţi economice sau
caracter social (burse, pensii, ajutoare, indemnizaţii definitive) şi fără contraprestaţie.
Transferurile sunt consolidabile şi neconsolidabile

C. Clasificaţia funcţională
Foloseşte drept criteriu ramurile, domeniile, sectoarele de activitate, spre care sunt dirijate
resusele financiare publice sau alte destinaţii ale cheltuielilor legate de efectuarea unor
tranferuri între diferitele niveluri ale administraţiilor publice, plata dobânzilor la datoria
publică sau constituirea de rezerve la dispoziţia autorităţii executive.
În România aceste domenii sunt definite de Legea privind finanţele publice astfel:

146
- Domeniul social-învăţământ, sănătate, ocrotiri sociale, cultură, artă, tineret şi
sport,refacere şi ocrotire a mediului.
- Domeniul economic-investiţii şi acţiuni de interes public, subvenţii, facilităţi
- Domeniul cercetării-programe prioritare.
- Domeniul finanţării apărării ţării, menţinerii ordinii publice şi siguranţă naţională
- Domeniul finanţării administraţiei publice centrale şi locale.
- Dobânzile aferente datoriei publice şi cheltuieli determinate de emisiunea şi plasarea
valorilor mobiliare necesare finanţării acestor datorii.

D. Clasificaţia financiară
1. În funcţie de modul în care se efectuează şi de modul în care afectează resursele
financiare publice vom întâlni:
-cheltuieli definitive
- cuprind atât cheltuieli curente cât şi de capital
- se finalizează cu plăţi la scadenţe scurte atenstând lichidarea completă a angajării
statului pentru a efectua cheltuielile prevăzute în buget.Sunt cuprinse ca posturi distincte
în bugetele publice.
- cheltuieli temporare sau-şi operaţiuni de trezorerie
- sunt urmate de finalizarea prin plăţi cu scadenţ certe.
- sunt evidenţiate în conturile speciale ale trezoreriei (i.e. finanţarea rambursării
împrumuturilor)
- nu figurează în bugetele publice, ci se gestionează separat prin trezoreria publică
- cheltuieli virtuale sau posibile.
- cheltuieli pe care statul se angajează să le realizeze în anumite condiţii.
- ex: .garanţiile acordate de stat pentru împrumuturi, cheltuieli pentru acţiuni sau
obiective neprevăzute, pe seama rezervelor la dispoziţia guvernului.

2. După forma de manifestare pot fi:


- cu sau fără contraprestaţie
• au caracter de alocaţii bugetare, reprezentând finanţare definitivă,
fără contraserviciu din partea colectivităţii beneficiare de resurse
publice

147
• cu contraprestaţie se referă la încasarea unor sume de bani de către
stat (dobânzi la împrumuturi acordate, comisioane pentru garanţiile
guvernamentale.
- definitive şi povizorii
• nu presupun restituirea sumelor băneşti alocate de stat
• sunt urmate de rambursarea sau lichidarea obligaţiei de
furnizare de produse sau servicii instituţiilor statului.
- speciale şi globale.

E. Clasificaţia după rolul chltuielilor publice în procesul reproducţiei sociale


- Cheltuieli reale (negative): cheltuielile cu întreţinerea aparatului de stat, plata anuităţilor,
dobânzilor şi a comisioanelor la împrumuturile de stat, întreţinerea şi dotarea armatei cu
armament, etc. Reprezintă un consum definitiv de PIB.
- Cheltuieli economice: investiţii efectuate de stat pentru înfiinţarea de unităţi economice,
dezvoltarea şi modernizarea celor existente, construirea de drumuri, poduri. Ele au ca efect
crearea de valoare adăugată şi reprezintă o avansare de PIB.

F. Gruparea folosită de organismele ONU:


Criterii:
a. clasificaţia funcţională
- servicii publice generale, apărare, educaţie, sănătate, securitate socială, locuinţe şi servicii
comunale, recreaţie, cultură şi religie, acţiuni economice, alte scopuri.
b. clasificaţia economică
- cheltuieli ce reprezintă un consum final:dobânzi aferente datoriei publice, subvenţii de
exploatare şi alte transferuri curente.
- formarea brută de capital: investiţii brute şi creşterea stocurilor materiale,
- achiziţii de terenuri şi active necorporale,
- transferuri de capital

Înscrierea cheltuielilor publice în buget se efectuează conform principiului „cheltuielile


sunt plafoane maxime” deaorece nivelul cheltuielilor aprobate de Parlament poartă
denumirea de credit bugetar.
Suma totală a cheltuielilor efectuate este formată din repartizarea resurselor financiare
interne la care se adaugă intrările de credite externe.

148
La partea de cheltuieli este prevăzut şi deficitul ca diferenţă între totalul cheltuielilor şi
totalul veniturilor.
Calculul deficitului include şi intrările de credite externe, care reprezintă angajamentele
statului faţă de străinătate, pentru partea de cheltuieli neacoperită de resurse interne.
-D.total= - (Da+Crex)
Dt=Deficitul total
Da=Deficitul anului
Crex=Credite externe (intrări)

INDICATORI PRIVIND CHELTUIELILOR PUBLICE

A. NIVELUL
1.Volumul cheltuielilor publice în expresie nominală
2.Volumul cheltuielilor publice în expresie reală
• calculat în preţuri constante, pentru a exprima efortul financiar real
• transformarea valorilor din preţuri curente în preţuri constante se efectuează cu
ajutorul indicelui PIB deflator, ce măsoară modificarea nivelului general al
preţurilor în anul considerat ,0 sau 1, faţă de anul de bază, pentru preţuri constante
Indicele PIB deflator se calculează cu relaţiile:
I p0 / CST = PIB0 / PIBcst × 100

I p1 / CST = PIB1 / PIB cst ×10 0

Cheltuielile reale se calculează cu formulele:


r
C p 0 = C pn0 / I p 0 / cst
r
C p1 = C pn1 / I p1 / cst

În care:
r
C po = cheltuieli le. publice .reale .ale .anului .0
r
C p1 = cheltuieli le. publice .reale .ale .anului .1

Indicatorii de mai sus sunt utili doar la efectuarea de analize pe plan intern, neavând nici o
putere de comparaţie internaţională
Pentru comparaţii internaţionale se pot utiliza indicatorii:
3.Ponderea cheltuielilor în PIB

149
C p / P I B= C n p / P InB× 1 0 0
C p / P I B= p o n d.c eh r ee l alt ou. pri eu lbi.i ln.Pi c IeB
C n p = cheltuielile. publice.in. exp resie.no min ala
4.Cheltuielile publice medii pe un locuitor, în dolari SUA

C p / loc = C n p

B. STRUCTURA
• Se stabileşte ponderea fiecărei categorii de cheltuieli publice în totalul cheltuielilor
publice.
• Se urmăreşte în dinamică modificare opţiunilor bugetare sau extrabugetare ale
statelor
• Se pot efectua comparaţii între state cu diferite niveluri de dezvoltare.

Elemente de statistică internaţională:


- în ţările dezvoltate cheltuielile pentru securitate socială şi bunăstare au ponderea cea mai
mare ( între 29% SUA şi 51% SUEDIA)
- educaţia (între 1,8% SUA şi 10,8 % OLANDA)
- sănătate (între 0.3 % SUEDIA şi 19.7 % SUA)
- apărare (2.1 % AUSTRIA şi 15.9 % SUA)

150
C. DINAMICA CHELTUIELILOR PUBLICE
1.Creşterea nominală şi reală a cheltuielilor publice
Pentru dinamica reală se utilizează indicele deflator:
C Pn1 = C pn1 ÷ I p1 / 0

2.Modificarea ponderii cheltuielilor publice în PIB


3.Modificarea nivelului mediu al cheltuielilor publice pe locuitor

151
4.Modificarea structurii cheltuielilor publice
5.Indicatorul privind corespondenţa dintre creşterea cheltuielilor publice şi creşterea PIB.
I C p1 / 0
K= I PIB1 / 0
Microsoft Equation
3.0

în care K este coeficientul de corespondenţă dintre creşterea cheltuielilor publice şi


creşterea PIB
6.Elasticitatea cheltuielilor publice faţă de PIB
-măsoară amploarea reacţiei cheltuielilor publice la modificarea PIB.
∆ C p1 / 0
ecp = CP0
/ ∆PIB1/ 0
PIB0

Dacă coeficientul de elasticitate este mai mare decât 1- exprimă tendinţa de utilizare într-o
măsură mai mare a PIB, pentru finanţarea cheltuielilor publice-cheltuielile publice sunt
elastice faţă de creşterea PIB.

152
MODELE ECONOMICE CU PRIVIRE LA CREŞTEREA
CHELTUIELILOR PUBLICE

1.MODELELE DEZVOLTĂRII:
MUSGRAVE ŞI ROSTOW
- În stadiile de început ale creşterii şi dezvoltării economice, investiţiile publice ca pondere
în total investiţii erau considerate mari.
- Sectorul public trebuia să asigure infrastructura socială globală, şi investiţiile în resursele
umane.
- Aceste investiţii erau considerate necesare pentru a se realiza trecerea către o etapă mai
dinamică a dezvoltării economice.
- În stadiile de mijloc ale creşterii economice guvernul trebuie să asigure în continuare
realizarea de investiţii dar acestea sunt complementare celor private.
- Şi în continuare statul trebuie să asigure susţinerea unor activităţi deoarece piaţa este
insuficientă şi imperfectă.
- Musgrave susţine că după perioada de dezvoltare, în timp ce investiţiile totale, ca
proporţie PIB cresc, cele publice, ca proporţie în PIB, scad.
- Rostow consideră că în stadiile de maturitate ale dezvoltării economice, marea majoritate
a cheltuielilor publice trebuie să se realizeze în infrastructură, în învăţământ, sănătate şi
asistenţă socială.

2.MODELUL LUI WAGNER:


- Preocuparea lui Wagner (economist german din sec.XIX) a fost să explice partea din PNB
însuşită de sectorul public.
- Explicaţia sa a rămas în economie sub numele de legea lui Wagner enunţată astfel:
„Cauzele interne ale extinderii activităţii statului, şi în principal a activităţilor publice se
pot deduce în parte din caracterul statului şi comuniţăţii, stabilit prin experienţă la
popoarele civilizate aflate în progres (a proiori), iar în altă parte ele rezultă inductiv din
diferite fapte în care iese în evidenţă extinderea acestor activităţi.”
- „Dacă veniturile pe locuitor într-o economie, cresc, mărimea relativă a sectorului public
creşte, de asemenea.”
Bazele formulării legii erau empirice, prin observaţii asupra creşterii sectorului publice
într-o serie de state europene, dar şi în SUA şi Japonia.

153
- Wagner este şi cel care formulează pentru prima oară cu acuitate şi ideea externalităţilor
ca „raţiuni” pentru creşterea cheltuielilor guvernamentale.
- Explică prin elasticitatea cererii în funcţie de venituri şi creşterea cheltuielilor publice
pentru educaţie, recreaţie şi cultură, arătând că la o creştere a veniturilor reale din
economie aceste cheltuieli cresc mai mult decât cresc cheltuielile totale în PIB.

3. MODELUL PEACOCK-WEISEMAN
- Punctul de plecare al analizei celor doi este ipoteza că guvernele trebuie să ţină seama de
dorinţele cetăţenilor lor exprimate sub forma: să nu plătească impozite mai mari dar să
beneficieze de servicii publice sporite. Când decide asupra cheltuielilor publice din bugeet
guvernul urmăreşte îndeaproape reacţia electoraltului la impozitarea aplicată. Ei cred că
există un nivel tolerabil de impozitare care acţionează ca un element de constrângere
asupra comportării guvernului.
- Dacă economia şi veniturile cresc în ritm egal, impozitele cresc, de asemenea, paralel la
cote constante de impunere, ceea ce face posibilă creşterea cheltuielilor publice în ritmul
creşterii PIB.
În perioadele de transformare socială, tendinţa graduală a creşterii cheltuielilor publice
este dereglată, după cum apar perioade de criză economică, care necesită o creştere rapidă
a cheltuielilor publice. O asemenea creştere determină guvernul să mărească nivelurile de
impozitare, care pot fi privite ca acceptabile de electorat în perioade de criză.
- Acesta a fost numit „efectul de transfer”. În perioadele de criză cheltuielile private sunt
transferate cheltuielilor publice.
- În perioada următoare crizei, cheltuielile publice nu vor reveni la nivelul iniţial.Tările
împrumutate în vreme de criză sporesc datoriile pe care le suportă în perioadele
următoare.
- Mai există conform celor doi un efect şi anume „efectul inspecţiei”.Aceştia au sugerat că
acest efect provine din vigilenţa mai mare a electoratului cu privire la problemele sociale în
timpul perioadei de transformare. Astfel, guvernul îşi exprimă scopul programului său de
îmbunătăţire a condiţiilor sociale pe baza percepţiei electoratului faţă de nivelul tolerabil
de impozitare, mai mare decât în perioada anterioară, capabil să finanţeze niveluri înalte
de cheltuieli publice, determinate de scopul de consum al guvernului şi datoriile existente.
- Teoria celor doi poate fi aplicată fenomenului creşterii cheltuielilor publice şi presiunii
fiscale înregistrate în perioade de criză economică, contribuind la explicarea creşterii
presiunii fiscale în perioade de criză.

154
- Analiza creşterii cheltuililor publice se poate efectua pornind de la constatarea tendinţei
de creştere mai rapidă a acestora faţă de ansamblul activităţilor economice exprimate
sintetic prin PIB sau PNB.
- Acest mod de abordare porneşte de la studiul elasticităţii cererii de servicii publice, a
căror mărime este supraunitară, situându-se la categoria bunuri superioare care au
cererea foarte sensibilă la creşterea economică şi creşterea nivelului de viaţă. În aceste
cazuri cheltuilile publice cresc mai repede decât PIB sau PNB.
- Alte analize se bazează pe studiul ofertei de bunuri publice, demonstrând că creşterea
cheltuililor publice nu rezultă din cererea venită de la agenţii privaţi ci din
comportamentul de ofertă al administraţiilor şi decidenţilor politici care să maximizeze
satisfacţia lor în afara arbitrajului eficient al contribuabililor alegători.

155
Legea finanţelor publice

CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
Obiectul legii

Art. 1. - (1) Prezenta lege stabileşte principiile, cadrul general şi procedurile privind
formarea, administrarea, angajarea şi utilizarea fondurilor publice, precum şi
responsabilităţile instituţiilor publice implicate în procesul bugetar.
(2) Dispoziţiile prezentei legi se aplică în domeniul elaborării, aprobării, executării şi
raportării:
a) bugetului de stat;
b) bugetului asigurărilor sociale de stat;
c) bugetelor fondurilor speciale;
d) bugetului trezoreriei statului;
e) bugetelor instituţiilor publice autonome;
f) bugetelor instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din bugetul de stat, bugetul
asigurărilor sociale de stat şi bugetele fondurilor speciale, după caz;
g) bugetelor instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii;
h) bugetului fondurilor provenite din credite externe contractate sau garantate de stat şi
ale căror rambursare, dobânzi şi alte costuri se asigură din fonduri publice;
i) bugetului fondurilor externe nerambursabile.

Definiţii
Art. 2. - În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după cum
urmează:
1. an bugetar - anul financiar pentru care se aprobă bugetul; anul bugetar este anul
calendaristic care începe la data de 1 ianuarie şi se încheie la data de 31 decembrie;
2. angajament bugetar - orice act prin care o autoritate competentă, potrivit legii, afectează
fonduri publice unei anumite destinaţii, în limita creditelor bugetare aprobate;
3. angajament legal - fază în procesul execuţiei bugetare reprezentând orice act juridic din
care rezultă sau ar putea rezulta o obligaţie pe seama fondurilor publice;
4. articol bugetar - subdiviziune a clasificaţiei cheltuielilor bugetare, determinată în funcţie
de caracterul economic al operaţiunilor în care acestea se concretizează şi care desemnează

156
natura unei cheltuieli, indiferent de acţiunea la care se referă;
5. autorizare bugetară - aprobare dată ordonatorilor de credite de a angaja şi/sau de a
efectua plăţi, într-o perioadă dată, în limita creditelor bugetare aprobate;
6. buget - document prin care sunt prevăzute şi aprobate în fiecare an veniturile şi
cheltuielile sau, după caz, numai cheltuielile, în funcţie de sistemul de finanţare a
instituţiilor publice;
7. buget general consolidat - ansamblul bugetelor, componente ale sistemului bugetar,
agregate şi consolidate pentru a forma un întreg;
8. cheltuieli bugetare - sumele aprobate în bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2), în limitele şi
potrivit destinaţiilor stabilite prin bugetele respective;
9. clasificaţie bugetară - gruparea veniturilor şi cheltuielilor bugetare într-o ordine
obligatorie şi după criterii unitare;
10. clasificaţie economică - gruparea cheltuielilor după natura şi efectul lor economic;
11. clasificaţie funcţională - gruparea cheltuielilor după destinaţia lor pentru a evalua
alocarea fondurilor publice unor activităţi sau obiective care definesc necesităţile publice;
12. contabil - denumire generică pentru persoana şi/sau persoanele care lucrează în
compartimentul financiar-contabil, care verifică documentele justificative şi întocmesc
instrumentele de plată a cheltuielilor efectuate pe seama fondurilor publice;
13. compartimentul financiar-contabil - structură organizatorică din cadrul instituţiei
publice, în care este organizată execuţia bugetară (serviciu, birou, compartiment);
14. credite destinate unor acţiuni multianuale - sume alocate unor programe, proiecte,
subproiecte, obiective şi altele asemenea, care se desfăşoară pe o perioadă mai mare de un
an şi dau loc la credite de angajament şi credite bugetare;
15. credit de angajament - limita maximă a cheltuielilor ce pot fi angajate, în timpul
exerciţiului bugetar, în limitele aprobate;
16. credit bugetar - sumă aprobată prin buget, reprezentând limita maximă până la care se
pot ordonanţa şi efectua plăţi în cursul anului bugetar pentru angajamentele contractate în
cursul exerciţiului bugetar şi/sau din exerciţii anterioare pentru acţiuni multianuale,
respectiv se pot angaja, ordonanţa şi efectua plăţi din buget pentru celelalte acţiuni;
17. cofinanţare - finanţarea unui program, proiect, subproiect, obiectiv şi altele asemenea,
parţial prin credite bugetare, parţial prin finanţarea provenită din surse externe;
18. consolidare - operaţiunea de eliminare a transferurilor de sume dintre două bugete
componente ale bugetului general consolidat, în vederea evitării dublei evidenţieri a
acestora;

157
19. contribuţie - prelevare obligatorie a unei părţi din veniturile persoanelor fizice şi
juridice, cu sau fără posibilitatea obţinerii unei contraprestaţii;
20. deficit bugetar - parte a cheltuielilor bugetare ce depăşeşte veniturile bugetare într-un
an bugetar;
21. deschidere de credite bugetare - aprobare comunicată ordonatorului principal de
credite de către Ministerul Finanţelor Publice prin trezoreria statului, în limita căreia se
pot efectua repartizări de credite bugetare şi plăţi;
22. donaţie - fonduri băneşti sau bunuri materiale primite de o instituţie publică de la o
persoană juridică sau fizică cu titlu nerambursabil şi fără contraprestaţie;
23. excedent bugetar - parte a veniturilor bugetare ce depăşeşte cheltuielile bugetare într-
un an bugetar;
24. execuţie bugetară - activitatea de încasare a veniturilor bugetare şi de efectuare a plăţii
cheltuielilor aprobate prin buget;
25. execuţia de casă a bugetului - complex de operaţiuni care se referă la încasarea
veniturilor şi plata cheltuielilor bugetare;
26. exerciţiu bugetar - perioada egală cu anul bugetar pentru care se elaborează, se aprobă,
se execută şi se raportează bugetul;
27. fonduri publice - sume alocate din bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2);
28. fonduri speciale - venituri publice constituite prin legi speciale prin care se stabilesc şi
destinaţiile acestora;
29. impozit - prelevare obligatorie, fără contraprestaţie şi nerambursabilă, efectuată de
către administraţia publică pentru satisfacerea necesităţilor de interes general;
30. instituţii publice - denumire generică ce include Parlamentul, Administraţia
Prezidenţială, ministerele, celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice, alte
autorităţi publice, instituţiile publice autonome, precum şi instituţiile din subordinea
acestora, indiferent de modul de finanţare a acestora;
31. lege bugetară anuală - lege care prevede şi autorizează pentru fiecare an bugetar
veniturile şi cheltuielile bugetare, precum şi reglementări specifice exerciţiului bugetar;
32. lege de rectificare - lege care modifică în cursul exerciţiului bugetar legea bugetară
anuală;
33. lichidarea cheltuielilor - fază în procesul execuţiei bugetare în care se verifică existenţa
angajamentelor, se determină sau se verifică realitatea sumei datorate, se verifică condiţiile
de exigibilitate ale angajamentului, pe baza documentelor justificative care să ateste
operaţiunile respective;

158
34. ordonanţarea cheltuielilor - fază în procesul execuţiei bugetare în care se confirmă că
livrările de bunuri şi de servicii au fost efectuate sau alte creanţe au fost verificate şi că
plata poate fi realizată;
35. plata cheltuielilor - fază în procesul execuţiei bugetare reprezentând actul final prin
care instituţia publică achită obligaţiile sale faţă de terţi;
36. proces bugetar - etape consecutive de elaborare, aprobare, executare, control şi
raportare ale bugetului, care se încheie cu aprobarea contului general de execuţie a
acestuia;
37. program - o acţiune sau un ansamblu coerent de acţiuni ce se referă la acelaşi
ordonator principal de credite, proiectate pentru a realiza un obiectiv sau un set de
obiective definite şi pentru care sunt stabiliţi indicatori de program care să evalueze
rezultatele ce vor fi obţinute, în limitele de finanţare aprobate;
38. sistem bugetar - sistem unitar de bugete care cuprinde bugetele prevăzute la art. 1 alin.
(2) şi bugetele locale;
39. şeful compartimentului financiar-contabil - persoana care ocupă funcţia de conducere a
compartimentului financiar-contabil şi care răspunde de activitatea de încasare a
veniturilor şi de plată a cheltuielilor sau, după caz, una dintre persoanele care îndeplineşte
aceste atribuţii în cadrul unei instituţii publice care nu are în structura sa un
compartiment financiar-contabil sau persoana care îndeplineşte aceste atribuţii pe bază de
contract, în condiţiile legii;
40. taxă - sumă plătită de o persoană fizică sau juridică, de regulă, pentru serviciile
prestate acesteia de către un agent economic, o instituţie publică sau un serviciu public;
41. vărsământ - modalitate de stingere a obligaţiei legale, prin virarea unei sume de bani,
efectuată de un agent economic sau de o instituţie publică ori financiară;
42. venituri bugetare - resursele băneşti care se cuvin bugetelor prevăzute la art. 1 alin. (2),
în baza unor prevederi legale, formate din impozite, taxe, contribuţii şi alte vărsăminte;
43. virare de credite bugetare - operaţiune prin care se diminuează creditul bugetar de la o
subdiviziune a clasificaţiei bugetare care prezintă disponibilităţi şi se majorează
corespunzător o altă subdiviziune la care fondurile sunt insuficiente, cu respectarea
dispoziţiilor legale de efectuare a operaţiunilor respective.

Veniturile şi cheltuielile bugetare


Art. 3. - (1) Veniturile şi cheltuielile sistemului bugetar, cumulate la nivel naţional,
alcătuiesc veniturile bugetare totale, respectiv cheltuielile bugetare totale care, după

159
consolidare, prin eliminarea transferurilor dintre bugete, vor evidenţia dimensiunile
efortului financiar public pe anul respectiv, starea de echilibru sau dezechilibru, după caz.
(2) Creditele bugetare aprobate se utilizează pentru finanţarea funcţiilor administraţiei
publice, programelor, acţiunilor, obiectivelor şi sarcinilor prioritare, potrivit scopurilor
prevăzute în legi şi alte reglementări, şi vor fi angajate şi folosite în strictă corelare cu
gradul previzionat de încasare a veniturilor bugetare.

Autorizarea bugetară/Angajamentele multianuale


Art. 4. - (1) Legea bugetară anuală prevede şi autorizează, pentru anul bugetar, veniturile
şi cheltuielile bugetare, precum şi reglementări specifice exerciţiului bugetar.
(2) Sumele aprobate, la partea de cheltuieli, prin bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2), în
cadrul cărora se angajează, se ordonanţează şi se efectuează plăţi, reprezintă limite
maxime care nu pot fi depăşite.
(3) Angajarea cheltuielilor din aceste bugete se face numai în limita creditelor bugetare
aprobate.
(4) Angajarea şi utilizarea creditelor bugetare în alte scopuri decât cele aprobate atrag
răspunderea celor vinovaţi, în condiţiile legii.
(5) Pentru acţiunile multianuale se înscriu în buget, distinct, creditele de angajament şi
creditele bugetare.
(6) În vederea realizării acţiunilor multianuale ordonatorii de credite încheie angajamente
legale, în limita creditelor de angajament aprobate prin buget pentru anul bugetar
respectiv.

Legile bugetare anuale


Art. 5. - În cadrul legilor bugetare anuale se includ următoarele:
a) legea bugetului de stat, legea de rectificare a bugetului de stat;
b) legea bugetului asigurărilor sociale de stat, legea de rectificare a bugetului asigurărilor
sociale de stat.

Legile de rectificare
Art. 6. - Legile bugetare anuale pot fi modificate în cursul exerciţiului bugetar prin legi de
rectificare, elaborate cel mai târziu până la data de 30 noiembrie. Legilor de rectificare li se
vor aplica aceleaşi proceduri ca şi legilor bugetare anuale iniţiale, cu excepţia termenelor
din calendarul bugetar.

160
Legile privind contul general anual de execuţie
Art. 7. - Rezultatele fiecărui exerciţiu bugetar se aprobă prin:
a) legea privind contul general anual de execuţie a bugetului de stat;
b) legea privind contul general anual de execuţie a bugetului asigurărilor sociale de stat.
CAPITOLUL II
Principii, reguli şi responsabilităţi
SECŢIUNEA 1
Principii şi reguli bugetare

Principiul universalităţii
Art. 8. - (1) Veniturile şi cheltuielile se includ în buget în totalitate, în sume brute.
(2) Veniturile bugetare nu pot fi afectate direct unei cheltuieli bugetare anume, cu excepţia
donaţiilor şi sponsorizărilor, care au stabilite destinaţii distincte.

Principiul publicităţii
Art. 9. - Sistemul bugetar este deschis şi transparent, acestea realizându-se prin:
a) dezbaterea publică a proiectelor de buget, cu prilejul aprobării acestora;
b) dezbaterea publică a conturilor generale anuale de execuţie a bugetelor, cu prilejul
aprobării acestora;
c) publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a actelor normative de aprobare a
bugetelor şi conturilor anuale de execuţie a acestora;
d) mijloacele de informare în masă, pentru difuzarea informaţiilor asupra conţinutului
bugetului, exceptând informaţiile şi documentele nepublicabile, prevăzute de lege.

Principiul unităţii
Art. 10. - (1) Veniturile şi cheltuielile bugetare se înscriu într-un singur document, pentru a
se asigura utilizarea eficientă şi monitorizarea fondurilor publice.
(2) Toate veniturile reţinute şi utilizate în sistem extrabugetar, sub diverse forme şi
denumiri, se introduc în bugetul de stat, urmând regulile şi principiile acestui buget, cu
excepţia celor prevăzute la art. 62 alin. (1) lit. b) şi c) şi la art. 68, precum şi a celor pentru
constituirea, potrivit legii, a fondurilor de stimulare a personalului.
(3) Veniturile şi cheltuielile Fondului special pentru dezvoltarea sistemului energetic şi ale
Fondului special al drumurilor publice se introduc în bugetul de stat ca venituri şi

161
cheltuieli cu destinaţie specială, urmând regulile şi principiile acestui buget.
(4) În vederea respectării principiilor bugetare, în termen de 3 ani de la data intrării în
vigoare a prezentei legi Guvernul va propune Parlamentului modificarea actelor normative
pentru desfiinţarea veniturilor şi cheltuielilor cu destinaţie specială incluse în bugetul de
stat.

Principiul anualităţii
Art. 11. - (1) Veniturile şi cheltuielile bugetare sunt aprobate prin lege pe o perioadă de un
an, care corespunde exerciţiului bugetar.
(2) Toate operaţiunile de încasări şi plăţi efectuate în cursul unui an bugetar în contul unui
buget aparţin exerciţiului corespunzător de execuţie a bugetului respectiv.

Principiul specializării bugetare


Art. 12. - Veniturile şi cheltuielile bugetare se înscriu şi se aprobă în buget pe surse de
provenienţă şi, respectiv, pe categorii de cheltuieli, grupate după natura lor economică şi
destinaţia acestora, potrivit clasificaţiei bugetare.

Principiul unităţii monetare


Art. 13. - Toate operaţiunile bugetare se exprimă în monedă naţională.

Reguli privind cheltuielile bugetare


Art. 14. - (1) Cheltuielile bugetare au destinaţie precisă şi limitată şi sunt determinate de
autorizările conţinute în legi specifice şi în legile bugetare anuale.
(2) Nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2) şi nici
angajată şi efectuată din aceste bugete, dacă nu există bază legală pentru respectiva
cheltuială.
(3) Nici o cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajată, ordonanţă şi plătită dacă nu
este aprobată potrivit legii şi nu are prevederi bugetare.

Limite privind micşorarea veniturilor şi majorarea cheltuielilor bugetare


Art. 15. - (1) În cazurile în care se fac propuneri de elaborare a unor proiecte de acte
normative a căror aplicare atrage micşorarea veniturilor sau majorarea cheltuielilor
aprobate prin buget, iniţiatorii au obligaţia să prevadă şi mijloacele necesare pentru
acoperirea minusului de venituri sau creşterea cheltuielilor. În acest scop iniţiatorii trebuie

162
să elaboreze, cu sprijinul Ministerului Finanţelor Publice sau al altor instituţii implicate,
fişa financiară care însoţeşte expunerea de motive sau nota de fundamentare, după caz, şi
care va fi actualizată în concordanţă cu eventualele modificări intervenite în proiectul de
act normativ. În această fişă se înscriu efectele financiare asupra bugetului general
consolidat, care trebuie să aibă în vedere:
a) schimbările anticipate în veniturile şi cheltuielile bugetare pentru următorii 5 ani;
b) eşalonarea anuală a creditelor bugetare, în cazul acţiunilor multianuale;
c) propuneri realiste în vederea acoperirii majorării cheltuielilor;
d) propuneri realiste în vederea acoperirii minusului de venituri.
(2) După depunerea proiectului legii bugetare anuale la Parlament pot fi aprobate acte
normative numai în condiţiile prevederilor alin. (1), dar cu precizarea surselor de
acoperire a diminuării veniturilor sau a majorării cheltuielilor bugetare, aferente
exerciţiului bugetar pentru care s-a elaborat bugetul.
SECŢIUNEA a 2-a
Competenţe şi responsabilităţi în procesul bugetar

Aprobarea bugetelor
Art. 16. - (1) Bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor
speciale, bugetele instituţiilor publice autonome, bugetele creditelor externe contractate sau
garantate de stat, bugetele fondurilor externe nerambursabile, bugetul trezoreriei statului
şi bugetele instituţiilor publice se aprobă astfel:
a) bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, bugetele
creditelor externe contractate sau garantate de stat şi bugetele fondurilor externe
nerambursabile, prin lege;
b) bugetele instituţiilor publice autonome, de către organele abilitate în acest scop prin legi
speciale;
c) bugetele instituţiilor publice finanţate parţial din bugetele prevăzute la lit. a), prin lege,
ca anexe la bugetele ordonatorilor principali de credite;
d) bugetele instituţiilor publice finanţate integral din bugetele prevăzute la lit. a), de către
ordonatorul de credite ierarhic superior al acestora;
e) bugetele instituţiilor publice care se finanţează integral din venituri proprii, de către
organul de conducere al instituţiei publice şi cu acordul ordonatorului de credite ierarhic
superior;
f) bugetul trezoreriei statului, prin hotărâre a Guvernului.

163
(2) Bugetele prevăzute la alin. (1) lit. d) şi e) se aprobă în termen de 15 zile de la data
publicării legii bugetare anuale sau a legii de rectificare în Monitorul Oficial al României,
Partea I.

Rolul Parlamentului
Art. 17. - (1) Parlamentul adoptă legile bugetare anuale şi legile de rectificare, elaborate de
Guvern în contextul strategiei macroeconomice asumate de acesta.
(2) În cazul în care legile bugetare anuale, depuse în termen legal, nu au fost adoptate de
către Parlament până cel târziu la data de 15 decembrie a anului anterior anului la care se
referă proiectul de buget, Guvernul va solicita Parlamentului aplicarea procedurii de
urgenţă.
(3) În timpul dezbaterilor nu pot fi aprobate amendamente la legile bugetare anuale, care
determină majorarea nivelului deficitului bugetar.
(4) Parlamentul adoptă legile contului general anual de execuţie.

Rolul Guvernului
Art. 18. - (1) Guvernul asigură realizarea politicii fiscal-bugetare, care ia în considerare
perspectivele economice şi priorităţile politice cuprinse în Programul de guvernare
acceptat de Parlament.
(2) Guvernul asigură:
a) elaborarea raportului privind situaţia macroeconomică pentru anul bugetar respectiv şi
proiecţia acesteia în următorii 3 ani;
b) elaborarea proiectelor legilor bugetare anuale şi transmiterea acestora spre adoptare
Parlamentului, în cadrul termenului limită prevăzut de prezenta lege;
c) exercitarea conducerii generale a activităţii executive în domeniul finanţelor publice,
scop în care examinează periodic execuţia bugetară şi stabileşte măsuri pentru menţinerea
sau îmbunătăţirea echilibrului bugetar, după caz;
d) supunerea spre adoptare Parlamentului a proiectelor legilor de rectificare şi a contului
general anual de execuţie;
e) utilizarea fondului de rezervă bugetară şi a fondului de intervenţie la dispoziţia sa, pe
bază de hotărâri.

Rolul Ministerului Finanţelor Publice

164
Art. 19. - În domeniul finanţelor publice Ministerul Finanţelor Publice are, în principal,
următoarele atribuţii:
a) coordonează acţiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul
bugetar, şi anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare,
precum şi ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuţie;
b) dispune măsurile necesare pentru aplicarea politicii fiscal-bugetare;
c) emite norme metodologice privind elaborarea bugetelor şi forma de prezentare a
acestora;
d) emite norme metodologice, precizări şi instrucţiuni prin care se stabilesc practicile şi
procedurile pentru încasarea veniturilor, angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata
cheltuielilor, controlul cheltuirii acestora, încheierea exerciţiului bugetar anual,
contabilizarea şi raportarea;
e) solicită rapoarte şi informaţii oricăror instituţii care gestionează fonduri publice;
f) aprobă clasificaţiile bugetare, precum şi modificările acestora;
g) analizează propunerile de buget în etapele de elaborare a bugetelor;
h) furnizează Parlamentului, la cererea acestuia, cu sprijinul ordonatorilor principali de
credite, documentele care au stat la baza fundamentării proiectelor legilor bugetare
anuale;
i) asigură monitorizarea execuţiei bugetare, iar în cazul în care se constată abateri ale
veniturilor şi cheltuielilor de la nivelurile autorizate, propune Guvernului măsuri pentru
reglementarea situaţiei;
j) avizează, în fază de proiect, acordurile, memorandumurile, protocoalele sau alte
asemenea înţelegeri încheiate cu partenerii externi, precum şi proiectele de acte normative,
care conţin implicaţii financiare;
k) stabileşte conţinutul, forma de prezentare şi structura programelor elaborate de
ordonatorii principali de credite;
l) blochează sau reduce utilizarea unor credite bugetare constatate ca fiind fără temei legal
sau fără justificare în bugetele ordonatorilor de credite;
m) dispune măsurile necesare pentru administrarea şi urmărirea modului de utilizare a
fondurilor publice destinate cofinanţării în bani, rezultate din contribuţia financiară
externă acordată Guvernului României;
n) colaborează cu Banca Naţională a României la elaborarea balanţei de plăţi externe, a
balanţei creanţelor şi angajamentelor externe, a reglementărilor în domeniul monetar şi
valutar;

165
o) prezintă semestrial Guvernului şi comisiilor pentru buget, finanţe şi bănci ale
Parlamentului, împreună cu Banca Naţională a României, informări asupra modului de
realizare a balanţei de plăţi externe şi a balanţei creanţelor şi angajamentelor externe şi
propune soluţii de acoperire a deficitului sau de utilizare a excedentului din contul curent
al balanţei de plăţi externe;
p) participă, în numele statului, în ţară şi în străinătate, după caz, la tratative externe
privind acordurile bilaterale şi multilaterale de promovare şi protejare a investiţiilor şi
convenţiile de evitare a dublei impuneri şi combatere a evaziunii fiscale şi, împreună cu
Banca Naţională a României, în probleme financiare, valutare şi de plăţi;
r) îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de dispoziţiile legale.

Categorii de ordonatori de credite


Art. 20. - (1) Ordonatorii principali de credite sunt miniştrii, conducătorii celorlalte organe
de specialitate ale administraţiei publice centrale, conducătorii altor autorităţi publice şi
conducătorii instituţiilor publice autonome.
(2) Ordonatorii principali de credite pot delega această calitate înlocuitorilor de drept,
secretarilor generali sau altor persoane împuternicite în acest scop. Prin actul de delegare
ordonatorii principali de credite vor preciza limitele şi condiţiile delegării.
(3) În cazurile prevăzute de legi speciale ordonatorii principali de credite sunt secretarii
generali sau persoanele desemnate prin aceste legi.
(4) Conducătorii instituţiilor publice cu personalitate juridică din subordinea ordonatorilor
principali de credite sunt ordonatori secundari sau terţiari de credite, după caz.

Rolul ordonatorilor de credite


Art. 21. - (1) Ordonatorii principali de credite repartizează creditele bugetare aprobate,
pentru bugetul propriu şi pentru bugetele instituţiilor publice ierarhic inferioare, ai căror
conducători sunt ordonatori secundari sau terţiari de credite, după caz, în raport cu
sarcinile acestora, potrivit legii.
(2) Ordonatorii secundari de credite repartizează creditele bugetare aprobate, potrivit alin.
(1), pentru bugetul propriu şi pentru bugetele instituţiilor publice subordonate, ai căror
conducători sunt ordonatori terţiari de credite, în raport cu sarcinile acestora, potrivit
legii.
(3) Ordonatorii terţiari de credite utilizează creditele bugetare ce le-au fost repartizate
numai pentru realizarea sarcinilor instituţiilor pe care le conduc, potrivit prevederilor din

166
bugetele aprobate şi în condiţiile stabilite prin dispoziţiile legale.
(4) Ordonatorii principali de credite vor repartiza, potrivit alin. (1), creditele bugetare,
după reţinerea a 10% din prevederile aprobate acestora, pentru asigurarea unei execuţii
bugetare prudente, cu excepţia cheltuielilor de personal şi a celor care decurg din obligaţii
internaţionale, care vor fi repartizate integral. Repartizarea sumelor reţinute în proporţie
de 10% se face în semestrul al doilea, după examinarea de către Guvern a execuţiei
bugetare pe primul semestru.
(5) Toate instituţiile publice trebuie să aibă bugetul aprobat, potrivit prevederilor prezentei
legi.

Responsabilităţile ordonatorilor de credite


Art. 22. - (1) Ordonatorii de credite au obligaţia de a angaja şi de a utiliza creditele
bugetare numai în limita prevederilor şi destinaţiilor aprobate, pentru cheltuieli strict
legate de activitatea instituţiilor publice respective şi cu respectarea dispoziţiilor legale.
(2) Ordonatorii de credite răspund, potrivit legii, de:
a) angajarea, lichidarea şi ordonanţarea cheltuielilor în limita creditelor bugetare
repartizate şi aprobate potrivit prevederilor art. 21;
b) realizarea veniturilor;
c) angajarea şi utilizarea creditelor bugetare pe baza bunei gestiuni financiare;
d) integritatea bunurilor încredinţate instituţiei pe care o conduc;
e) organizarea şi ţinerea la zi a contabilităţii şi prezentarea la termen a situaţiilor
financiare asupra situaţiei patrimoniului aflat în administrare şi execuţiei bugetare;
f) organizarea sistemului de monitorizare a programului de achiziţii publice şi a
programului de lucrări de investiţii publice;
g) organizarea evidenţei programelor, inclusiv a indicatorilor aferenţi acestora;
h) organizarea şi ţinerea la zi a evidenţei patrimoniului, conform prevederilor legale.

Controlul financiar preventiv şi auditul intern


Art. 23. - Controlul financiar preventiv şi auditul intern se exercită asupra tuturor
operaţiunilor care afectează fondurile publice şi/sau patrimoniul public şi sunt exercitate
conform reglementărilor legale în domeniu.

Controlul financiar preventiv propriu

167
Art. 24. - (1) Angajarea, lichidarea şi ordonanţarea cheltuielilor din fonduri publice se
aprobă de ordonatorul de credite, iar plata acestora se efectuează de către contabil.
(2) Angajarea şi ordonanţarea cheltuielilor se efectuează numai cu viza prealabilă de
control financiar preventiv propriu, potrivit dispoziţiilor legale.

Controlul financiar preventiv delegat


Art. 25. - Controlul financiar preventiv delegat se exercită de Ministerul Finanţelor
Publice, conform legislaţiei în domeniu.

CAPITOLUL III
Procesul bugetar
SECŢIUNEA 1
Proceduri privind elaborarea bugetelor
Conţinutul legilor bugetare anuale
Art. 26. - Legile bugetare cuprind:
a) la venituri, estimările anului bugetar;
b) la cheltuieli, creditele bugetare determinate de autorizările conţinute în legi specifice, în
structura funcţională şi economică a acestora;
c) deficitul sau excedentul bugetar, după caz;
d) reglementări specifice exerciţiului bugetar.

Anexele legilor bugetare


Art. 27. - Anexele legilor bugetare cuprind:
a) sintezele bugetelor prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. a);
b) bugetele ordonatorilor principali de credite şi anexele la acestea;
c) sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat şi criteriile de repartizare a
acestora;
d) alte anexe specifice.

Elaborarea bugetelor
Art. 28. - Proiectele legilor bugetare anuale şi ale bugetelor se elaborează de către Guvern,
prin Ministerul Finanţelor Publice, pe baza:
a) prognozelor indicatorilor macroeconomici şi sociali pentru anul bugetar pentru care se
elaborează proiectul de buget, precum şi pentru următorii 3 ani;

168
b) politicilor fiscale şi bugetare;
c) prevederilor memorandumurilor de finanţare, ale memorandumurilor de înţelegere sau
ale altor acorduri internaţionale cu organisme şi instituţii financiare internaţionale,
semnate şi/sau ratificate;
d) politicilor şi strategiilor sectoriale, a priorităţilor stabilite în formularea propunerilor de
buget, prezentate de ordonatorii principali de credite;
e) propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite;
f) programelor întocmite de către ordonatorii principali de credite în scopul finanţării unor
acţiuni sau ansamblu de acţiuni, cărora le sunt asociate obiective precise şi indicatori de
rezultate şi de eficienţă; programele sunt însoţite de estimarea anuală a performanţelor
fiecărui program, care trebuie să precizeze: acţiunile, costurile asociate, obiectivele
urmărite, rezultatele obţinute şi estimate pentru anii următori, măsurate prin indicatori
precişi, a căror alegere este justificată;
g) propunerilor de sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, precum şi de
transferuri consolidabile pentru autorităţile administraţiei publice locale;
h) posibilităţilor de finanţare a deficitului bugetar.

Structura bugetelor
Art. 29. - (1) Veniturile şi cheltuielile se grupează în buget pe baza clasificaţiei bugetare.
(2) Veniturile sunt structurate pe capitole şi subcapitole, iar cheltuielile pe părţi, capitole,
subcapitole, titluri, articole, precum şi alineate, după caz.
(3) Cheltuielile prevăzute în capitole şi articole au destinaţie precisă şi limitată.
(4) Numărul de salariaţi, permanenţi şi temporari, şi fondul salariilor de bază se aprobă
distinct, prin anexă la bugetul fiecărui ordonator principal de credite. Numărul de salariaţi
aprobat fiecărei instituţii publice nu poate fi depăşit.
(5) Cheltuielile de capital se cuprind la fiecare capitol bugetar, în conformitate cu creditele
de angajament şi duratele de realizare a investiţiilor.
(6) Programele se aprobă ca anexe la bugetele ordonatorilor principali de credite.
(7) Fondurile externe nerambursabile se cuprind în anexe la bugetele ordonatorilor
principali de credite şi se aprobă o dată cu acestea.

Fonduri la dispoziţia Guvernului


Art. 30. - (1) În bugetul de stat se includ Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia
Guvernului şi Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului.

169
(2) Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului se repartizează unor ordonatori
principali de credite ai bugetului de stat şi ai bugetelor locale, pe bază de hotărâri ale
Guvernului, pentru finanţarea unor cheltuieli urgente sau neprevăzute apărute în timpul
exerciţiului bugetar.
(3) Alocarea de sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, pentru
bugetele locale, se face prin majorarea sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului
de stat sau a transferurilor de la bugetul de stat către bugetele locale pentru investiţii
finanţate parţial din împrumuturi externe, după caz.
(4) Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului se repartizează unor ordonatori
principali de credite ai bugetului de stat şi ai bugetelor locale, pe bază de hotărâri ale
Guvernului, pentru finanţarea unor acţiuni urgente în vederea înlăturării efectelor unor
calamităţi naturale şi sprijinirii persoanelor fizice sinistrate.
(5) În cursul exerciţiului bugetar Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului poate fi
majorat de Guvern din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, în funcţie de
necesităţile privind asigurarea sumelor pentru înlăturarea efectelor calamităţilor naturale.
SECŢIUNEA a 2-a
Calendarul bugetar
Elaborarea indicatorilor macroeconomici
Art. 31. - Indicatorii macroeconomici şi sociali prevăzuţi la art. 28 lit. a), pentru anul
bugetar pentru care se elaborează proiectul de buget, precum şi pentru următorii 3 ani,
vor fi elaboraţi de organele abilitate până la data de 31 martie a anului curent. Aceşti
indicatori vor fi actualizaţi pe parcursul desfăşurării procesului bugetar.

Limitele de cheltuieli
Art. 32. - Ministerul Finanţelor Publice va înainta Guvernului, până la data de 1 mai,
obiectivele politicii fiscale şi bugetare pentru anul bugetar pentru care se elaborează
proiectul de buget şi următorii 3 ani, împreună cu limitele de cheltuieli stabilite pe
ordonatorii principali de credite, urmând ca acesta să le aprobe până la data de 15 mai şi
să informeze comisiile pentru buget, finanţe şi bănci ale Parlamentului asupra
principalelor orientări ale politicii sale macroeconomice şi ale finanţelor publice.

Scrisoarea-cadru
Art. 33. - (1) Ministrul finanţelor publice va transmite ordonatorilor principali de credite,
până la data de 1 iunie a fiecărui an, o scrisoare-cadru care va specifica contextul

170
macroeconomic pe baza căruia vor fi întocmite proiectele de buget, metodologiile de
elaborare a acestora, precum şi limitele de cheltuieli aprobate de Guvern.
(2) În cazul în care schimbarea cadrului macroeconomic impune modificarea limitelor de
cheltuieli, acestea vor fi adaptate de către Guvern, la propunerea Ministerului Finanţelor
Publice.
Până la data de 15 iunie Ministerul Finanţelor Publice comunică ordonatorilor principali
de credite limitele de cheltuieli, astfel redimensionate, în vederea definitivării proiectelor de
buget.

Propunerile bugetare ale ordonatorilor principali de credite


Art. 34. - (1) Ordonatorii principali de credite au obligaţia ca până la data de 15 iulie a
fiecărui an să depună la Ministerul Finanţelor Publice propunerile pentru proiectul de
buget şi anexele la acesta, pentru anul bugetar următor, cu încadrarea în limitele de
cheltuieli, şi estimările pentru următorii 3 ani, comunicate potrivit art. 33, însoţite de
documentaţii şi fundamentări detaliate.
(2) Camera Deputaţilor şi Senatul, cu consultarea Guvernului, îşi aprobă bugetele proprii
şi le înaintează Guvernului în vederea includerii lor în proiectul bugetului de stat.
(3) Autorităţile administraţiei publice locale au aceeaşi obligaţie pentru propunerile de
transferuri consolidate şi de sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat.
(4) Ministerul Finanţelor Publice examinează proiectele de buget şi poartă discuţii cu
ordonatorii principali de credite asupra acestora. În caz de divergenţă hotărăşte Guvernul.
(5) Proiectele de buget şi anexele la acesta, definitivate potrivit prevederilor alin. (4), se
depun la Ministerul Finanţelor Publice până la data de 1 august a fiecărui an.

Transmiterea proiectului de buget la Guvern şi Parlament/Raportul anual la buget


Art. 35. - (1) Ministerul Finanţelor Publice, pe baza proiectelor de buget ale ordonatorilor
principali de credite şi a bugetului propriu, întocmeşte proiectele legilor bugetare şi
proiectele bugetelor, pe care le depune la Guvern până la data de 30 septembrie a fiecărui
an.
(2) Proiectul legii bugetului de stat este însoţit de un raport privind situaţia
macroeconomică pentru anul bugetar pentru care se elaborează proiectul de buget şi
proiecţia acesteia în următorii 3 ani. Acest raport va cuprinde un rezumat al politicilor
macroeconomice în contextul cărora au fost elaborate proiectele de buget, precum şi
strategia Guvernului în domeniul investiţiilor publice.

171
(3) Raportul şi proiectele legilor bugetare anuale vor exprima politica fiscal-bugetară a
Guvernului, precum şi alte informaţii relevante în domeniu.
(4) După însuşirea de către Guvern a proiectelor legilor bugetare şi de buget, prevăzute la
alin. (1), acesta le supune spre adoptare Parlamentului cel mai târziu până la data de 15
octombrie a fiecărui an.

Aprobarea bugetului de către Parlament


Art. 36. - (1) Bugetele se aprobă de Parlament pe ansamblu, pe părţi, capitole, subcapitole,
titluri, articole, precum şi alineate, după caz, şi pe ordonatorii principali de credite, pentru
anul bugetar, precum şi creditele de angajament pentru acţiuni multianuale.
(2) Estimările pentru următorii 3 ani reprezintă informaţii privind necesarul de finanţare
pe termen mediu şi nu vor face obiectul autorizării pentru anii bugetari respectivi.

Procesul bugetar în cazul neaprobării bugetului de către Parlament


Art. 37. - (1) Dacă legile bugetare nu au fost adoptate cu cel puţin 3 zile înainte de
expirarea exerciţiului bugetar, Guvernul îndeplineşte sarcinile prevăzute în bugetul anului
precedent, limitele lunare de cheltuieli neputând depăşi de regulă 1/12 din prevederile
bugetelor anului precedent, cu excepţia cazurilor deosebite, temeinic justificate de către
ordonatorii principali de credite, sau, după caz, 1/12 din sumele propuse în proiectul de
buget, în situaţia în care acestea sunt mai mici decât cele din anul precedent.
(2) Instituţiile publice şi acţiunile noi, aprobate în anul curent, dar care încep cu data de 1
ianuarie a anului bugetar următor, vor fi finanţate, până la aprobarea legii bugetare, în
limita a 1/12 din prevederile acestora cuprinse în proiectul de buget.
SECŢIUNEA a 3-a
Prevederi referitoare la investiţii publice

Prezentarea investiţiilor publice în proiectul de buget


Art. 38. - Cheltuielile pentru investiţiile publice şi alte cheltuieli de investiţii finanţate din
fonduri publice se cuprind în proiectele de buget, în baza programelor de investiţii publice,
care se prezintă ca anexă la bugetul fiecărui ordonator principal de credite.

Informaţii privind programele de investiţii publice


Art. 39. - (1) Ordonatorii principali de credite vor prezenta anual programul de investiţii
publice, pe clasificaţia funcţională.

172
(2) Ordonatorii principali de credite vor transmite pentru fiecare obiectiv de investiţii
inclus în programul de investiţii informaţii financiare şi nefinanciare.
(3) Informaţiile financiare vor include:
a) valoarea totală a proiectului;
b) creditele de angajament;
c) creditele bugetare;
d) graficul de finanţare, pe surse şi ani, corelat cu graficul de execuţie;
e) analiza cost-beneficiu, care va fi realizată şi în cazul obiectivelor în derulare;
f) costurile de funcţionare şi de întreţinere după punerea în funcţiune.
(4) Informaţiile nefinanciare vor include:
a) strategia în domeniul investiţiilor, care va cuprinde în mod obligatoriu priorităţile
investiţionale şi legătura dintre diferite proiecte, criteriile de analiză care determină
introducerea în programul de investiţii a obiectivelor noi în detrimentul celor în derulare;
b) descrierea proiectului;
c) stadiul fizic al obiectivelor.

Informaţii stabilite la nivelul Guvernului


Art. 40. - Guvernul, prin Ministerul Finanţelor Publice, va elabora strategia în domeniul
investiţiilor publice, pe baza propunerilor de programe de investiţii elaborate de
ordonatorii principali de credite.

Rolul metodologic şi competenţele Ministerului Finanţelor Publice


Art. 41. - (1) Ministerul Finanţelor Publice este împuternicit să stabilească conţinutul,
forma şi informaţiile referitoare la programele de investiţii necesare în procesul de
elaborare a bugetului.
(2) Ministerul Finanţelor Publice stabileşte prin norme metodologice criteriile de evaluare
şi selecţie a obiectivelor de investiţii publice.
(3) Ministerul Finanţelor Publice, potrivit dispoziţiilor prezentei legi, va analiza programul
de investiţii din punct de vedere al încadrării în limitele de cheltuieli stabilite, al respectării
criteriilor de selecţie şi prioritizare şi a eşalonării creditelor bugetare în funcţie de durata
de execuţie a obiectivelor.
(4) Ministerul Finanţelor Publice coordonează monitorizarea întregului program de
investiţii, scop în care va solicita ordonatorilor principali de credite toate informaţiile
necesare.

173
Aprobarea proiectelor de investiţii publice
Art. 42. - (1) Documentaţiile tehnico-economice aferente obiectivelor de investiţii noi care
se finanţează, potrivit legii, din fonduri publice se aprobă de către:
a) Guvern, pentru valori mai mari de 130 miliarde lei;
b) ordonatorii principali de credite, pentru valori cuprinse între 18 miliarde lei şi 130
miliarde lei;
c) ceilalţi ordonatori de credite, pentru valori până la 18 miliarde lei, cu avizul prealabil al
ordonatorului principal de credite.
(2) Documentaţiile tehnico-economice aferente investiţiilor publice ce se realizează pe bază
de credite externe contractate sau garantate de stat, indiferent de valoarea acestora, se
supun aprobării Guvernului.
(3) Limitele valorice privind competenţele de aprobare a documentaţiilor tehnico-
economice ale obiectivelor de investiţii noi se pot modifica prin hotărâre a Guvernului, în
funcţie de evoluţia indicilor de preţuri.

Condiţii pentru includerea proiectelor de investiţii în proiectul de buget


Art. 43. - (1) Obiectivele de investiţii şi celelalte cheltuieli asimilate investiţiilor se cuprind
în programele de investiţii anuale, anexe la buget, numai dacă, în prealabil, documentaţiile
tehnico-economice, respectiv notele de fundamentare privind necesitatea şi oportunitatea
efectuării cheltuielilor asimilate investiţiilor, au fost elaborate şi aprobate potrivit
dispoziţiilor legale.
(2) Ordonatorii principali de credite, pe propria răspundere, actualizează şi aprobă
valoarea fiecărui obiectiv de investiţii nou sau în continuare, în funcţie de evoluţia indicilor
de preţuri.
Această operaţiune este supusă controlului financiar preventiv potrivit prevederilor art. 23
şi 25.

Monitorizarea de către ordonatorii principali de credite a proiectelor de investiţii


Art. 44. - (1) Pe parcursul execuţiei bugetare ordonatorii principali de credite vor urmări
derularea procesului investiţional, în conformitate cu dispoziţiile prezentei legi, şi vor
întocmi rapoarte trimestriale de monitorizare, pe care le vor transmite Ministerului
Finanţelor Publice.
(2) În cazul în care, pe parcursul derulării procesului investiţional, apar probleme în

174
implementarea unui obiectiv, ordonatorul principal de credite va consemna în raportul de
monitorizare cauza şi măsurile ce se impun pentru remedierea acestui lucru.
(3) În situaţia în care, din motive obiective, implementarea unui proiect de investiţii nu se
poate realiza conform proiecţiei bugetare, ordonatorii principali de credite pot solicita
Ministerului Finanţelor Publice, până la data de 31 octombrie, redistribuirea fondurilor
între proiectele înscrise în programul de investiţii anexă la buget.
(4) Ordonatorii principali de credite sunt responsabili de realizarea obiectivelor de
investiţii incluse în programele de investiţii.

Acordurile internaţionale legate de investiţiile publice


Art. 45. - Toate angajamentele legale, din care rezultă o cheltuială pentru investiţiile
publice şi alte cheltuieli asimilate investiţiilor, cofinanţate de o instituţie internaţională, se
vor efectua în conformitate cu prevederile acordului de finanţare.

Structura programelor de investiţii publice


Art. 46. - (1) În programele de investiţii se nominalizează obiectivele de investiţii grupate
pe: investiţii în continuare şi investiţii noi, iar "alte cheltuieli de investiţii" pe categorii de
investiţii.
(2) Poziţia "alte cheltuieli de investiţii" cuprinde următoarele categorii de investiţii:
a) achiziţii de imobile;
b) dotări independente;
c) cheltuieli pentru elaborarea studiilor de prefezabilitate, a studiilor de fezabilitate şi a
altor studii aferente obiectivelor de investiţii;
d) cheltuielile de expertiză, proiectare şi de execuţie privind consolidările şi intervenţiile
pentru prevenirea sau înlăturarea efectelor produse de acţiuni accidentale şi calamităţi
naturale - cutremure, inundaţii, alunecări, prăbuşiri şi tasări de teren, incendii, accidente
tehnice, precum şi cheltuielile legate de realizarea acestor investiţii;
e) lucrări de foraj, cartarea terenului, fotogrammetrie, determinări seismologice,
consultanţă, asistenţă tehnică şi alte cheltuieli asimilate investiţiilor, potrivit legii.
(3) Cheltuielile de investiţii cuprinse la lit. a)-e) ale alin. (2) se detaliază şi se aprobă prin
liste separate de către ordonatorul principal de credite.
SECŢIUNEA a 4-a
Execuţia bugetară

175
Principii în execuţia bugetară
Art. 47. - (1) Prin legile bugetare anuale se prevăd şi se aprobă creditele bugetare pentru
cheltuielile fiecărui exerciţiu bugetar, precum şi structura funcţională şi economică a
acestora.
(2) Creditele bugetare aprobate sunt autorizate pe durata exerciţiului bugetar.
(3) Alocaţiile pentru cheltuielile de personal, aprobate pe ordonatori principali de credite
şi, în cadrul acestora, pe capitole, nu pot fi majorate şi nu pot fi virate şi utilizate la alte
articole de cheltuieli.
(4) Creditele bugetare aprobate pentru un ordonator principal de credite nu pot fi virate şi
utilizate pentru finanţarea altui ordonator principal de credite. De asemenea, creditele
bugetare aprobate la un capitol nu pot fi utilizate pentru finanţarea altui capitol.
(5) Virările de credite bugetare între celelalte subdiviziuni ale clasificaţiei bugetare, care nu
contravin dispoziţiilor prezentului articol sau legii bugetare anuale, sunt în competenţa
fiecărui ordonator principal de credite, pentru bugetul propriu şi bugetele instituţiilor
subordonate, şi se pot efectua în limita a 10% din prevederile capitolului bugetar la nivelul
ordonatorului principal de credite, care urmează a se suplimenta, cu cel puţin o lună
înainte de angajarea cheltuielilor.
(6) Pe baza justificărilor corespunzătoare virările de credite de la un capitol la alt capitol al
clasificaţiei bugetare, precum şi între programe se pot efectua, în limita de 10% din
prevederile capitolului bugetar, la nivelul ordonatorului principal de credite şi, respectiv,
de 5% din prevederile programului, care urmează a se suplimenta, cu cel puţin o lună
înainte de angajarea cheltuielilor, cu acordul Ministerului Finanţelor Publice.
(7) Virările de credite bugetare, în condiţiile prevederilor alin. (5) şi (6), se pot efectua
începând cu trimestrul al III-lea al anului bugetar. Aceste virări se efectuează dacă nu
contravin prevederilor prezentului articol, legilor bugetare sau legilor de rectificare.
(8) Sunt interzise virările de credite bugetare de la capitolele care au fost majorate din
fondurile de rezervă bugetară şi de intervenţie la dispoziţia Guvernului.
(9) Propunerile de virări de credite bugetare sunt însoţite de justificări, detalieri şi
necesităţi privind execuţia, până la finele anului bugetar, a capitolului şi subdiviziunii
clasificaţiei bugetare de la care se disponibilizează şi, respectiv, a capitolului şi
subdiviziunii clasificaţiei bugetare la care se suplimentează prevederile bugetare.
(10) Ordonatorii principali de credite transmit lunar Ministerului Finanţelor Publice, în
termen de 5 zile de la închiderea lunii, situaţia virărilor de credite bugetare aprobate

176
conform alin. (5), potrivit instrucţiunilor aprobate de Ministerul Finanţelor Publice.

Repartizarea pe trimestre a veniturilor şi cheltuielilor bugetare


Art. 48. - (1) Veniturile şi cheltuielile aprobate prin bugetul de stat, bugetul asigurărilor
sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, bugetele creditelor externe contractate sau
garantate de stat, bugetele fondurilor externe nerambursabile şi bugetele instituţiilor
publice autonome se repartizează pe trimestre, în funcţie de termenele legale de încasare a
veniturilor, de termenele şi posibilităţile de asigurare a surselor de finanţare a deficitului
bugetar şi de perioada în care este necesară efectuarea cheltuielilor.
(2) Repartizarea pe trimestre a veniturilor şi cheltuielilor aprobate în bugetele prevăzute la
alin. (1) se aprobă de către:
a) Ministerul Finanţelor Publice: pe capitole de cheltuieli şi în cadrul acestora, pe titluri, la
propunerea ordonatorilor principali de credite; pe capitole şi subcapitole la venituri şi pe
capitole şi în cadrul acestora, pe titluri de cheltuieli, pentru bugetul asigurărilor sociale de
stat şi bugetele fondurilor speciale, la propunerea ordonatorilor principali de credite;
pentru sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat şi pentru transferurile din
bugetul de stat către bugetele locale, la propunerea ordonatorilor principali de credite ai
bugetele locale, transmise de direcţiile generale ale finanţelor publice ale Ministerului
Finanţelor Publice;
b) ordonatorii principali de credite, pentru celelalte subdiviziuni ale clasificaţiei bugetare,
pentru bugetele proprii şi pentru bugetele ordonatorilor secundari de credite bugetare sau
ale ordonatorilor terţiari de credite, după caz;
c) ordonatorii secundari de credite, pentru bugetele proprii şi pentru bugetele
ordonatorilor terţiari de credite bugetare.

Deschiderea de credite bugetare


Art. 49. - (1) Creditele bugetare aprobate prin bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale
de stat şi bugetele fondurilor speciale pot fi folosite, la cererea ordonatorilor principali de
credite, numai după deschiderea de credite, repartizarea creditelor bugetare şi/sau
alimentarea cu fonduri a conturilor deschise pe seama acestora.
(2) Aprobarea deschiderii de credite se face în limita creditelor bugetare şi potrivit
destinaţiilor aprobate pe capitole, subcapitole, titluri de cheltuieli sau alte subdiviziuni ale
clasificaţiei bugetare, după caz, în raport cu gradul de folosire a fondurilor puse la
dispoziţie anterior, cu respectarea dispoziţiilor legale care reglementează efectuarea

177
cheltuielilor respective, precum şi în funcţie de gradul de încasare a veniturilor bugetare şi
de posibilităţile de finanţare a deficitului bugetar.
(3) Deschiderile de credite pentru transferurile către bugetele locale, în cadrul limitelor
prevăzute în bugetul de stat, se efectuează de Ministerul Finanţelor Publice prin direcţiile
generale ale finanţelor publice, la cererea ordonatorilor principali de credite ai bugetelor
locale şi în funcţie de necesităţile execuţiei bugetare, cu respectarea destinaţiei.
(4) În vederea menţinerii echilibrului bugetar Guvernul poate aproba lunar, până la finele
lunii în curs pentru luna următoare, limite lunare de cheltuieli, în funcţie de estimarea
încasării veniturilor bugetare, în cadrul cărora ordonatorii principali de credite deschid şi
repartizează credite bugetare pentru bugetul propriu şi pentru instituţiile publice
subordonate.
(5) Ordonatorii principali de credite pot dispune retragerea creditelor bugetare deschise şi
neutilizate din conturile proprii sau ale instituţiilor subordonate numai în cazuri temeinic
justificate, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice, anterior datei de 25 a fiecărei luni.

Transferurile între ordonatorii principali de credite


Art. 50. - În situaţiile în care, în timpul exerciţiului bugetar, pe baza dispoziţiilor legale, au
loc treceri de unităţi, acţiuni sau sarcini de la un ordonator principal de credite la altul sau
în cadrul aceluiaşi ordonator principal de credite, Ministerul Finanţelor Publice este
autorizat să introducă modificările corespunzătoare în bugetele acestora şi în structura
bugetului de stat, fără afectarea echilibrului bugetar şi a Fondului de rezervă bugetară la
dispoziţia Guvernului.

Fondurile externe nerambursabile


Art. 51. - (1) Creditele bugetare aferente fondurilor externe nerambursabile au caracter
previzional şi se derulează conform acordurilor încheiate cu partenerii externi.
(2) Fondurile externe nerambursabile vor fi acumulate într-un cont distinct şi vor fi
cheltuite numai în limita disponibilităţilor existente în acest cont şi în scopul în care au fost
acordate.

Execuţia bugetară
Art. 52. - (1) În procesul execuţiei bugetare cheltuielile bugetare parcurg următoarele faze:
angajament, lichidare, ordonanţare, plată.
(2) Execuţia bugetară se bazează pe principiul separării atribuţiilor persoanelor care au

178
calitatea de ordonator de credite de atribuţiile persoanelor care au calitatea de contabil.
(3) Operaţiunile specifice angajării, lichidării şi ordonanţării cheltuielilor sunt în
competenţa ordonatorilor de credite şi se efectuează pe baza avizelor compartimentelor de
specialitate ale instituţiei publice.
(4) Plata cheltuielilor este asigurată de şeful compartimentului financiar-contabil în limita
fondurilor disponibile.
(5) Instrumentele de plată trebuie să fie însoţite de documentele justificative. Aceste
documente trebuie să certifice exactitatea sumelor de plată, recepţia bunurilor şi
executarea serviciilor şi altele asemenea, conform angajamentelor legale încheiate.
Instrumentele de plată se semnează de contabil şi şeful compartimentului financiar-
contabil.
(6) Efectuarea plăţilor, în limita creditelor bugetare aprobate, se face numai pe bază de
acte justificative, întocmite în conformitate cu dispoziţiile legale, şi numai după ce acestea
au fost lichidate şi ordonanţate potrivit prevederilor art. 24 şi 25, după caz.
(7) Guvernul poate stabili prin hotărâre, la propunerea ministrului finanţelor publice,
acţiunile şi categoriile de cheltuieli pentru care se pot efectua plăţi în avans de până la 30%
din fondurile publice, criteriile, procedurile şi limitele care se vor folosi în acest scop.
(8) Sumele reprezentând plăţi în avans, efectuate potrivit alin. (7) şi nejustificate prin
bunuri livrate, lucrări executate şi servicii prestate până la sfârşitul anului, în condiţiile
prevederilor contractuale, vor fi recuperate de către instituţia publică care a acordat
avansurile şi se vor restitui bugetului din care au fost avansate. În cazul nelivrării
bunurilor, neefectuării lucrărilor şi serviciilor angajate pentru care s-au plătit avansuri,
recuperarea sumelor de către instituţia publică se face cu perceperea majorărilor de
întârziere existente pentru veniturile bugetare, calculate pentru perioada de când s-au
acordat şi până s-au recuperat.

Plata salariilor în sistemul bugetar


Art. 53. - (1) Salariile în sistemul bugetar se plătesc o dată pe lună, în perioada 5-15 a
fiecărei luni, pentru luna precedentă.
(2) Eşalonarea plăţilor pe zile, pentru ordonatorii principali de credite şi instituţiile publice
din subordine, se face prin ordin al ministrului finanţelor publice.
(3) La ordonatorii principali de credite şi instituţiile publice din subordinea acestora, la
care salariile se plătesc de două ori pe lună, aplicarea prevederilor alin. (1) şi (2) se face
începând cu luna ianuarie 2005.

179
Regimul creditelor bugetare neutilizate de ordonatorii de credite
Art. 54. - (1) Ordonatorii principali de credite au obligaţia de a analiza lunar necesitatea
menţinerii unor credite bugetare pentru care, în baza unor dispoziţii legale sau a altor
cauze, sarcinile au fost desfiinţate sau amânate, şi de a propune Ministerului Finanţelor
Publice anularea creditelor respective.
(2) Pentru ultima lună a anului bugetar termenul limită pentru transmiterea propunerilor
ordonatorilor principali de credite, prevăzute la alin. (1), este 10 decembrie.
(3) Cu creditele bugetare anulate la ordonatorii principali de credite, finanţaţi din bugetul
de stat în condiţiile alin. (1), se majorează Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia
Guvernului prevăzut în bugetul de stat.

Monitorizarea periodică exercitată de Ministerul Finanţelor Publice


Art. 55. - Ministerul Finanţelor Publice solicită ordonatorilor principali de credite, în
cursul anului, rapoarte periodice privind gradul de utilizare a fondurilor publice în
vederea monitorizării execuţiei bugetare.

Contul general anual de execuţie


Art. 56. - (1) Pe baza situaţiilor financiare prezentate de ordonatorii principali de credite, a
conturilor privind execuţia de casă a bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de
stat şi a bugetelor fondurilor speciale, prezentate de organele care, potrivit legii, au această
sarcină, şi în urma verificării şi analizării acestora, Ministerul Finanţelor Publice
elaborează contul general anual de execuţie a bugetului de stat şi, respectiv, contul de
execuţie a bugetului asigurărilor sociale de stat, care au ca anexe conturile anuale de
execuţie a bugetelor fondurilor speciale şi bugetele ordonatorilor principali de credite,
inclusiv anexele la acestea, pe care le prezintă Guvernului.
(2) Ordonatorii principali de credite au obligaţia să întocmească şi să anexeze la situaţiile
financiare anuale rapoarte anuale de performanţă, în care să prezinte, pe fiecare program,
obiectivele, rezultatele preconizate şi cele obţinute, indicatorii şi costurile asociate, precum
şi situaţii privind angajamentele legale.
(3) Contul general anual de execuţie a bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de
stat, precum şi conturile anuale de execuţie a bugetelor fondurilor speciale se întocmesc în
structura bugetelor aprobate şi au ca anexe conturile anuale de execuţie a bugetelor
ordonatorilor principali de credite, inclusiv anexele acestora.

180
(4) Guvernul analizează şi prezintă spre adoptare Parlamentului contul general anual de
execuţie a bugetului de stat, a bugetului asigurărilor sociale de stat şi celelalte conturi
anuale de execuţie, până la data de 1 iulie a anului următor celui de execuţie.
(5) Contul general anual de execuţie a bugetului de stat, a bugetului asigurărilor sociale de
stat şi celelalte conturi anuale de execuţie se aprobă prin lege după verificarea acestora de
către Curtea de Conturi.

Structura conturilor anuale de execuţie a bugetului


Art. 57. - Conturile anuale de execuţie a bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de
stat, bugetelor fondurilor speciale, ale ordonatorilor de credite, inclusiv anexele acestora,
vor cuprinde:
a) la venituri: prevederi bugetare iniţiale: prevederi bugetare definitive; încasări realizate;
b) la cheltuieli: credite bugetare iniţiale; credite bugetare definitive; plăţi efectuate.

Contul general de execuţie a datoriei publice


Art. 58. - (1) Ministerul Finanţelor Publice întocmeşte anual contul general al datoriei
publice a statului. Contul general al datoriei publice a statului va fi anexat la contul general
anual de execuţie a bugetului de stat, ce se depune la Parlament, potrivit prevederilor
prezentei legi.
(2) Contul general al datoriei publice a statului cuprinde conturile datoriei publice interne
şi datoriei publice externe directe a statului şi situaţia garanţiilor guvernamentale pentru
credite interne şi pentru credite externe primite de către alte persoane juridice.

Excedentul/deficitul bugetar
Art. 59. - (1) Excedentul sau deficitul bugetului de stat, al bugetului asigurărilor sociale de
stat şi al bugetelor fondurilor speciale se stabileşte ca diferenţă între veniturile încasate şi
plăţile efectuate până la încheierea exerciţiului bugetar.
(2) Cu excedentele definitive rezultate după încheierea exerciţiului bugetar şi cu alte surse
prevăzute de lege se diminuează deficitele din anii precedenţi, respectiv şi datoria publică
în situaţia bugetului de stat.

Execuţia de casă bugetară


Art. 60. - (1) Execuţia de casă a bugetelor ce compun sistemul bugetar se realizează prin
trezoreria statului pe baza normelor metodologice emise de Ministerul Finanţelor Publice,

181
care asigură:
a) încasarea veniturilor bugetare;
b) efectuarea plăţilor dispuse de persoanele autorizate ale instituţiilor publice, în limita
creditelor bugetare şi destinaţiilor aprobate potrivit dispoziţiilor legale;
c) efectuarea operaţiunilor de încasări şi plăţi privind datoria publică internă şi externă
rezultată din împrumuturi contractate direct sau garantate de stat, inclusiv a celor privind
rambursarea ratelor la scadenţă şi plata dobânzilor, comisioanelor, spezelor şi altor costuri
aferente;
d) efectuarea altor operaţiuni financiare în contul autorităţilor administraţiei publice
centrale şi locale.
(2) Prin trezoreria statului se pot efectua şi următoarele operaţiuni:
a) păstrarea disponibilităţilor reprezentând fonduri externe nerambursabile sau
contravaloarea în lei a acestora, primite pe bază de acorduri şi înţelegeri guvernamentale şi
de la organisme internaţionale, şi utilizarea acestora potrivit bugetelor aprobate sau
folosirea acestora pe bază de hotărâri ale Guvernului, potrivit destinaţiilor stabilite de
donatori sau pentru cheltuieli de capital în sectoarele publice şi economice, după caz;
b) efectuarea de plasamente financiare din disponibilităţile aflate în contul general al
trezoreriei statului prin Banca Naţională a României;
c) alte operaţiuni financiare prevăzute de lege.

Principii ale încheierii execuţiei bugetare


Art. 61. - (1) Execuţia bugetară se încheie la data de 31 decembrie a fiecărui an.
(2) Orice venit neîncasat şi orice cheltuială angajată, lichidată şi ordonanţată, în cadrul
prevederilor bugetare, şi neplătită până la data de 31 decembrie se vor încasa sau se vor
plăti, după caz, în contul bugetului pe anul următor.
(3) Creditele bugetare neutilizate până la închiderea anului sunt anulate de drept.
(4) Disponibilităţile din fondurile externe nerambursabile şi cele din fondurile publice
destinate cofinanţării contribuţiei financiare a Comunităţii Europene, rămase la finele
exerciţiului bugetar în conturile structurilor de implementare, se reportează în anul
următor.
(5) Fondurile prevăzute la alin. (4) se utilizează în condiţiile prevederilor prezentei legi şi
potrivit acordurilor încheiate cu partenerii externi.
(6) În cazul bugetului asigurărilor sociale de stat şi bugetelor fondurilor speciale echilibrate
prin subvenţii de la bugetul de stat, sub forma transferurilor consolidabile, excedentele

182
rezultate din execuţia acestora se regularizează la sfârşitul exerciţiului bugetar cu bugetul
de stat, în limita subvenţiilor primite.
(7) Prevederile legilor bugetare anuale şi ale celor de rectificare acţionează numai pentru
anul bugetar respectiv.
CAPITOLUL IV
Finanţele instituţiilor publice

Finanţarea instituţiilor publice


Art. 62. - (1) Finanţarea cheltuielilor curente şi de capital ale instituţiilor publice se asigură
astfel:
a) integral din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor
speciale, după caz;
b) din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor
sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, după caz;
c) integral, din veniturile proprii.
(2) Instituţiile publice finanţate integral de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale
de stat, bugetele fondurilor speciale, după caz, varsă integral veniturile realizate la bugetul
din care sunt finanţate.

Bunuri materiale şi fonduri băneşti primite de instituţiile publice


Art. 63. - (1) Instituţiile publice pot folosi, pentru desfăşurarea activităţii lor, bunuri
materiale şi fonduri băneşti primite de la persoanele juridice şi fizice, sub formă de donaţii
şi sponsorizări, cu respectarea dispoziţiilor legale.
(2) Fondurile băneşti acordate de persoanele juridice şi fizice, primite în condiţiile alin. (1),
în situaţia instituţiilor publice finanţate integral de la buget, se varsă direct la bugetul din
care se finanţează acestea. Cu aceste sume se majorează creditele bugetare ale bugetului
respectiv şi se vor utiliza potrivit prevederilor art. 49 alin. (1) şi cu respectarea destinaţiilor
stabilite de transmiţător.
(3) Lunar, în termen de 10 zile de la expirarea lunii, ordonatorii principali de credite vor
transmite Ministerului Finanţelor Publice situaţia privind sumele virate la buget şi utilizate
potrivit alin. (2), în vederea introducerii modificărilor corespunzătoare în volumul şi
structura bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetelor fondurilor
speciale, după caz.
(4) Cu fondurile băneşti acordate de persoanele juridice şi fizice în condiţiile alin. (1), în

183
situaţia instituţiilor publice finanţate potrivit prevederilor art. 62 alin. (1) lit. b) şi c), se vor
majora bugetele de venituri şi cheltuieli ale acestora. Aceste instituţii au obligaţia de a
prezenta, în anexa la contul de execuţie bugetară trimestrială şi anuală, situaţia privind
sumele primite şi utilizate în aceste condiţii şi cu care a fost majorat bugetul de venituri şi
cheltuieli.
(5) Bunurile materiale primite de instituţiile publice în condiţiile alin. (1) se înregistrează în
contabilitatea acestora.

Finanţarea unor instituţii publice


Art. 64. - Finanţarea cheltuielilor unor instituţii publice, indiferent de subordonare, se
asigură atât din bugetul de stat, cât şi din bugetele locale, numai în cazurile în care, prin
legea bugetară anuală sau prin legi speciale, se stabilesc categoriile de cheltuieli care se
finanţează prin fiecare buget.

Veniturile proprii ale instituţiilor publice


Art. 65. - (1) Veniturile proprii ale instituţiilor publice, finanţate în condiţiile art. 62 alin.
(1) lit. b) şi c), se încasează, se administrează, se utilizează şi se contabilizează de către
acestea, potrivit dispoziţiilor legale.
(2) Veniturile proprii ale instituţiilor publice, finanţate potrivit art. 62 alin. (1) lit. b) şi c),
provin din chirii, organizarea de manifestări culturale şi sportive, concursuri artistice,
publicaţii, prestaţii editoriale, studii, proiecte, valorificări de produse din activităţi proprii
sau anexe, prestări de servicii şi altele asemenea.

Excedentele bugetelor instituţiilor publice


Art. 66. - (1) Excedentele rezultate din execuţia bugetelor instituţiilor publice, finanţate în
condiţiile art. 62 alin. (1) lit. b), se regularizează la sfârşitul anului cu bugetul din care sunt
finanţate, în limita sumelor primite de la acesta.
(2) Excedentele anuale rezultate din execuţia bugetelor instituţiilor publice, finanţate
integral din venituri proprii, se reportează în anul următor.

Regimul de finanţare a unor activităţi sau instituţii publice


Art. 67. - Guvernul poate aproba înfiinţarea de activităţi finanţate integral din venituri
proprii pe lângă unele instituţii publice sau schimbarea sistemului de finanţare a unor
instituţii publice, din finanţate potrivit prevederilor art. 62 alin. (1) lit. a) şi lit. b) în

184
finanţate în conformitate cu prevederile art. 62 alin. (1) lit. b) şi c), după caz, stabilind
totodată domeniul de activitate, sistemul de organizare şi funcţionare a acestor activităţi,
categoriile de venituri şi natura cheltuielilor.

Bugetele de venituri şi cheltuieli ale unor activităţi


Art. 68. - (1) Bugetele de venituri şi cheltuieli pentru activităţile finanţate integral din
venituri proprii se întocmesc o dată cu bugetul instituţiei publice de care aparţin şi se
aprobă o dată cu bugetul acesteia, în condiţiile art. 16.
(2) Veniturile şi cheltuielile activităţilor finanţate integral din venituri proprii se grupează
pe baza clasificaţiei bugetare aprobate de Ministerul Finanţelor Publice.
(3) În situaţia nerealizării veniturilor prevăzute în bugetele activităţilor finanţate integral
din venituri proprii cheltuielile vor fi efectuate în limita veniturilor realizate.
(4) Excedentele anuale rezultate din execuţia bugetelor de venituri şi cheltuieli ale
activităţilor finanţate integral din venituri proprii se reportează în anul următor.

Împrumut temporar pentru unele activităţi sau instituţii publice


Art. 69. - (1) În cazul în care, la înfiinţarea, în subordinea unor ordonatori principali de
credite, a unor instituţii publice sau a unor activităţi finanţate integral din venituri proprii,
acestea nu dispun de fonduri suficiente, în baza documentaţiilor temeinic fundamentate,
ordonatorii principali de credite pot acorda împrumuturi fără dobândă din bugetul
propriu, pe bază de convenţie.
(2) Împrumuturile acordate în condiţiile alin. (1) vor fi rambursate integral în termen de 6
luni de la data acordării.

Execuţia de casă a bugetelor instituţiilor publice


Art. 70. - (1) Instituţiile publice, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare,
inclusiv activităţile de pe lângă unele instituţii publice, finanţate integral din venituri
proprii, efectuează operaţiunile de încasări şi plăţi prin unităţile teritoriale ale trezoreriei
statului în a căror rază îşi au sediul şi la care au deschise conturile de venituri, cheltuieli şi
disponibilităţi.
(2) Este interzis instituţiilor publice de a efectua operaţiunile de mai sus prin băncile
comerciale.
(3) Instituţiile publice au obligaţia de a transmite bugetul aprobat potrivit prevederilor
prezentei legi unităţii teritoriale a trezoreriei statului.

185
CAPITOLUL V
Sancţiuni

Infracţiuni şi pedepse
Art. 71. - Nerespectarea prevederilor art. 4 alin. (2) şi (3) constituie infracţiune şi se
pedepseşte cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă de la 50 milioane lei la 100
milioane lei.

Contravenţii şi sancţiuni
Art. 72. - (1) Constituie contravenţii următoarele fapte:
a) nerespectarea dispoziţiilor art. 14 alin. (2) şi (3), art. 16 alin. (2), art. 43, art. 47 alin. (10)
şi ale art. 63 alin. (2)-(5);
b) nerespectarea dispoziţiilor art. 24 alin. (2), art. 47 alin. (3), (5)-(8), art. 52 alin. (2)-(6) şi
(8), art. 53 alin. (1), art. 54 alin. (1), art. 56 alin. (2), art. 66 alin. (1) şi ale art. 69 alin. (2);
c) nerespectarea dispoziţiilor art. 4 alin. (4) şi (6), art. 15 alin. (1), art. 21, art. 22 alin. (2),
art. 39 alin. (2), art. 61 alin. (6), art. 62 alin. (2), art. 68 alin. (3), art. 70 alin. (2) şi (3) şi ale
art. 77.
(2) Contravenţiile prevăzute la alin. (1) lit. a) se sancţionează cu amendă de la 5 milioane lei
la 10 milioane lei, cele de la lit. b), cu amendă de la 10 milioane lei la 20 milioane lei, iar cele
de la lit. c), cu amendă de la 20 milioane lei la 30 milioane lei.
(3) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea amenzilor se fac de către Curtea de Conturi,
Ministerul Finanţelor Publice şi de alte persoane împuternicite în acest scop, potrivit legii.

Legislaţia aplicată contravenţiei


Art. 73. - Contravenţiilor prevăzute la art. 72 li se aplică prevederile Ordonanţei
Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi
completări prin Legea nr. 180/2002, cu excepţia art. 28 şi 29.
CAPITOLUL VI
Dispoziţii finale

Contabilitatea publică
Art. 74. - (1) Contabilitatea publică va cuprinde:
a) contabilitatea veniturilor şi cheltuielilor bugetare, care să reflecte încasarea veniturilor
şi plata cheltuielilor aferente exerciţiului bugetar;

186
b) contabilitatea trezoreriei statului;
c) contabilitatea generală bazată pe principiul constatării drepturilor şi obligaţiilor, care să
reflecte evoluţia situaţiei financiare şi patrimoniale, precum şi a excedentului sau
deficitului patrimonial;
d) contabilitatea destinată analizării costurilor programelor aprobate.
(2) Ministerul Finanţelor Publice stabileşte prin norme metodologice procedurile contabile
şi sistemul de raportare privind informaţiile furnizate de contabilitatea publică.

Sume cuvenite statului


Art. 75. - Orice sumă care se cuvine statului se face venit la bugetul de stat, dacă legea nu
prevede altfel.

Regimul veniturilor
Art. 76. - Întocmirea şi depunerea declaraţiilor, stingerea obligaţiilor bugetare,
soluţionarea contestaţiilor, controlul fiscal, executarea creanţelor bugetare, precum şi cele
referitoare la evaziunea fiscală se supun legislaţiei în domeniu.

Regimul sumelor rezultate din valorificarea mijloacelor fixe şi a unor bunuri materiale
Art. 77. - (1) Sumele încasate din vânzarea ca atare sau din valorificarea materialelor
rezultate în urma demolării, dezmembrării sau dezafectării, în condiţiile prevăzute de lege,
a unor mijloace fixe sau din vânzarea unor bunuri materiale, care aparţin instituţiilor
publice finanţate în condiţiile art. 62 alin. (1) lit. a), constituie venituri ale bugetului de stat,
bugetului asigurărilor sociale de stat sau bugetelor fondurilor speciale, după caz, şi se varsă
la acestea.
(2) Sumele obţinute potrivit alin. (1) de către celelalte instituţii publice se reţin de către
acestea în vederea realizării de investiţii.

Fondurile speciale
Art. 78. - (1) Bugetele fondurilor speciale aprobate prin legi speciale, care se constituie şi se
administrează în afara bugetului de stat şi a bugetului asigurărilor sociale de stat, sunt:
bugetul Fondului pentru asigurările sociale de sănătate şi bugetul asigurărilor de şomaj.
Aceste bugete se aprobă ca anexă la legea bugetului de stat şi, respectiv, la legea bugetului
asigurărilor sociale de stat.

187
(2) Proiectele acestor bugete se elaborează de către Ministerul Finanţelor Publice pe baza
propunerilor ordonatorilor principali de credite responsabili cu gestionarea bugetelor
respective.
(3) Elaborarea, aprobarea şi execuţia acestor bugete se efectuează potrivit legilor de
constituire a acestora şi prevederilor prezentei legi.

Norme metodologice şi instrucţiuni


Art. 79. - În aplicarea prevederilor prezentei legi Ministerul Finanţelor Publice este
autorizat să emită norme metodologice şi instrucţiuni.

Intrarea în vigoare
Art. 80. - (1) Prezenta lege intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2003.
(2) Pe data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Legea nr. 72/1996 privind finanţele
publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 152 din 17 iulie 1996, cu
modificările şi completările ulterioare, şi Decretul Consiliului de Stat nr. 151/1975 privind
autofinanţarea unor activităţi ale instituţiilor de stat, publicat în Buletinul Oficial, Partea I,
nr. 130 din 12 decembrie 1975, precum şi orice alte dispoziţii contrare.

188