Sunteți pe pagina 1din 5

"Enigma Otiliei" - 1938 - roman realist de factura balzaciana, are un caracter

polemic, este o replica literara la cultivarea asidua in epoca a formulei


proustiene. Este un roman traditional, amestec de elemente clasice,
romantice, realiste si moderne.

Titlul - initial, "Parintii Otiliei" reflecta ideea balzaciana a paternitatii, pentru


ca fiecare personaj determina cumva soarta orfanei Otilia, ca niste "parinti".
Din motive editoriale, Calinescu a ales un titlu sonor, "Enigma Otiliei", care
evidentiaza povestea de dragoste, in care Otilia ramane pentru Felix o
enigma. Scriitorul insusi spune despre titlu: "Nu Otilia are vreo enigma, ci
Felix crede ca are. Pentru orice tanar de douazeci de ani, enigmatica va fi in
veci fata care il respinge, dandu-i totusi dovezi de afectiune."

Fresca a societatii burgheze bucurestene de la inceputul secolului al XX-lea,


romanul dezvolta doua teme: istoria unei mosteniri si iubirea adolescentina.

Romanul are structura circulara, debuteaza balzacian cu precizarea timpului


si a locului actiunii: intr-o zi de iulie a anului 1909, tanarul Felix Sima, fiul unui
medic militar din Iasi, vine la Bucuresti, la unchiul si tutorele sau, Costache
Giurgiuveanu, ca sa urmeze medicina. Venirea lui Felix in strada Antim, in
casa lui Costache Giurgiuveanu, este simetrica cu finalul, cand Felix,
revenind in acest loc, isi reaminteste cuvintele cu care il intampinase
odinioara unchiul sau: "Aici nu sta nimeni".

Romanul - 20 de capitole - construit pe doua planuri narative care urmaresc


destinele unor personaje, prin acumularea detaliilor (destinul Otiliei, al lui
Felix). Primul plan - al membrilor clanului Tulea pentru obtinerea mostenirii lui
Costahe Giurgiuveanu si inlaturarea Otiliei Marculescu, al doilea plan prezinta
destinul tanarului Felix Sima care, ramas orfan, vine la Bucuresti pentru a
studia medicina, locuieste la tutorele lui si traieste iubirea adolescentina
pentru Otilia. Autorul acorda atentie si planurilor secundare, pentru
sustinerea imaginii ample a societatii citadine.

Conflictul romanului - se bazeaza pe relatiile dintre doua familii inrudite, care


sugereaza universul social prin tipurile umane realizate. O familie este a lui

Costache Giurgiuveanu, posesorul averii, si Otilia Marculescu, adolescenta


orfana, fiica celei de-a doua sotii decedate. Aici patrunde Felix Sima, fiul
surorii batranului, care vine la Bucuresti pentru a studia medicina. Un alt
intrus este Leonida Pascalopol, prieten al batranului, pe care il aduce in
familia Giurgiuveanu afectiunea pentru Otilia, pe care o cunoaste de mica. A
doua familie, vecina si inrudita, care aspira la mostenirea averii batranului,
este familia surorii lui, Aglae. Clanul Tulea este alcatuit din sotul Simion Tulea,
cei trei copii ai lor: Olimpia, Aurica si Titi. In aceasta familie patrunde Stanica
Ratiu pentru a obtine zestrea ca sot al Olimpiei. Istoria unei mosteniri include
doua conflicte succesorale: primul este iscat in jurul averii lui mos Costache
(adversitatea manifestata de Aglae impotriva orfanei Otilia), al doilea
destrama familia Tulea (interesul lui Stanica pentru averea batranului).
Conflictul erotic priveste rivalitatea adolescentului Felix si a maturului
Pascalopol pentru mana Otiliei. Pornind de la teza "obiectul romanului este
omul ca fiinta morala", George Calinescu distinge doua feluri de indivizi, in
functie de capacitatea de adaptare la lume: cei care se adapteaza moral (au
o conceptie morala asupra vietii, sunt capabili de motivatia actelor proprii:
Pascalopol si Felix) si cei care se adapteaza automatic/ instinctual (organizati
aproape schematic si ilustrand cate un chip uman: cocheta, fata batrana,
avarul, "baba absoluta", dementul senil).

Indiscutabil, relatia cea mai interesanta intre personajele romanului e


constituita de povestea de dragoste dintre Felix si Otilia.

Reusita exemplara a cartii si una din eroinele complexe ale romanului


romanesc interbelic, alaturi de Maitreyi a lui Mircea Eliade, ramane Otilia,
personaj realizat prin tehnica moderna a oglinzilor paralele. Relativizarea
imaginii prin reflectarea in mai multe oglinzi alcatuieste un portret complex si
contradictoriu: "fe-fetita" cuminte si iubitoare pentru mos Costache, fata
exuberanta, "admirabila, superioara" pentru Felix, femeia capricioasa, "cu un
temperament de artista" pentru Pascalopol, "o dezmatata, o stricata" pentru
Aglae, "o fata desteapta", cu spirit practic, pentru Stanica Ratiu, o rivala in
casatorie pentru Aurica. Insa niciuna din aceste ipostaze nu cuprind, nici
separat, nici cumulate, complexitatea acestui personaj feminin.

Portretul ei fizic sugereaza tineretea si distinctia: "18-19 ani, fata maslinie, cu


nasul mic si ochii foarte albastrii".

Eroina acumuleaza o serie de trasaturi contradictorii: copilaroasa si matura,


expansiva si interiorizata, rationala si impulsiva. Comportamentul ei este
derutant atat pentru Felix, tanarul in formare, cat si pentru Pascalopol,
batranul blazat. Ea nu are nicio enigma, cum sugereaza titlul romanului.
Rostul substantivulul "enigma", urmat de atributul substantival genitival, este
de a infatisa enigma eterna a feminitatii, receptata din perspectiva tanarului
Felix..

Fire complexa, plina de neprevazut, libera in atitudini si capricioasa, ea are o


influenta magica asupra celorlalti. Are puterea de a se autoanaliza, gasinduse "mediocra" si e constienta de relativitatea frumusetii: "noi nu traim decat
cinci-sase ani!Pe urma am sa capat cearcane la ochi, zbarcituri pe obraz," ii
spune ea lui Felix.

Ambiguitatea Otiliei este determinata in primul rand de comportament..


Multa vreme, fata oscileaza, aproximativ egal, cu argumente logice adesea,
cu altele subintelese uneori, intre Felix si Pascalopol, doua ipostaze
masculine, optand in cele din urma, pentru mosier, imagine a paternitatii
regasite, care ii putea asigura protectie si o existenta linistita. In urma unei
discutii cu Otilia, Felix ramane cu senzatia ca sufletul fetei era de nepatruns.
S-ar parea ca ambiguitatea evolueaza spre rezolvare indata dupa
imbolnavirea lui Costache Giurgiuveanu. Eventuala pierdere a tatalui vitreg
trezeste, prin revers, dorinta de ocrotire. Felix ii este devotat, dar inevitabil
lipsit de practica vietii. Ambiguitatea se adanceste, Otilia doarme o noapte in
camera tanarului, iar dimineata urmatoare paraseste impreuna cu Pascalopol
tara.

Poate ca cel mai aproape de esenta sufleteasca a Otiliei este Felix, pentru ca
singura cale de cunoastere, fie e relativa, a celuilalt, e raportul sentimental
profund. Pentru acesta Otilia e o intruchipare a misterului feminitatii. Desi are
o minte lucida, Felix e intrigat de reactiile derutante ale fetei, trecerea cu
rapiditate de la o stare afectiva la alta. Tanarul se intreaba de ce il prefera pe
maturul Pascalopol, desi ii poarta o incontestabila afectiune, de ce il
paraseste apoi si pe acesta pentru o alta relatie. Nu intelege inepuizabila
mobilitate sufleteasca a eroinei. Gaseste in camea verisoarei sale un volum
de versuri scrise de poetul francez Albert Samain si, indata, prin analogie,
Otilia ii aparu ca "o fiinta tragica, suferind de o muzica prea tare, ca o floare
respirand in intuneric umiditatea". Numai in fata lui Felix, fata isi dezvaluie
temerile cele mai ascunse, gandul inspaimantator al imbatranirii: "noi nu
traim decat cinci-sase ani!"

Intre Otilia, pe care o vede Felix la inceput plina de farmec si de candoare, si


femeia din fotografia din final ("o doamna foarte picanta, gen actrita
intretinuta, dar care nu mai era Otilia, nu era fata nebunatica.un aer de
platitudine stingea totul"), pe care i-o arata Pascalopol, este viata unei eroine
moderne.

Felix este tipul intelectualului in formare. Portretul lui fizic este prezentat in
prima pagina a romanului: "un tanar de vreo optsprezece ani, cu fata juvenila
si prelunga, aproape feminina", cu o culoare "maslinie" a obrazului si o
taietura "elinica" a nasului.

Fire rationala, cu un spirit de observatie foarte dezvoltat, Felix este cel care
observa si analizeaza, perspectiva lui fiind cea dominanta.

Intelegand ca studiul este pentru el unica sansa, el merge la universitate,


publica articole in reviste de specialitate si ajunge medic apreciat si profesor
universitar.

Felix reprezinta omul superior care-si canalizeaza intreaga activitate cu o


incordare tipic balzaciana a vointei spre realizarea unui tel anume. Viitorul il
vede sub semnul unei activitati stiintifice neintrerupte.

Simpatia lui pentru Otilia devine, in timp, dragoste. Purtarea contradictorie a


fetei, familiaritatea dintre ea si Pascalopol, precum si plecarea lor,
neasteptata, la Paris sunt manifestari care-l surprind, facandu-l banuitor si
gelos. Otilia revine, si prietenia lor se reia. Dupa moartea lui mos Costache,
ea se casatoreste insa cu mosierul, iar in sufletul lui Felix va ramane
amintirea unei iubiri romantice si enigmatice.

Otilia nu e iubita lui Felix, ci reprezentarea lui, ideea lui de feminitate. Vorbind
cu partenera lui sentimentala, tanarul se adreseaza de fapt imaginii ei
idealizate. Stanjenit in registrul realului, dialogul e firesc in planul
imaginarului. Felix se simte mai aproape de Otilia in odaia ei, decat in
prezenta acesteia. Fotografia Otiliei dezlantuie energii inhibate: declara

acestei imagini ireale, toate framantarile interioare, nu si in realitate. El


prefera sa nu compare imaginea ideala a Otiliei cu cea reala, nu vrea sa fie
deceptionat.

S-ar putea să vă placă și