Sunteți pe pagina 1din 10

Sfaturi practice de la SFANTUL VASILE CEL MARE pentru a

aduce ROADE VREDNICE DE POCAINTA

Din raspunsurile Sfantului Mare Dascal al


lumii si Ierarh, Vasile cel Mare, cuprinse
in Regulile mici:
Intrebarea 10
- Sufletul care s-a ticalosit in multe
pacate, cu ce fel de teama si cu ce fel de
lacrimi trebuie sa se desparta de pacate,
si cu ce nadejde si dispozitie
(sufleteasca) trebuie sa se apropie de
Dumnezeu?
- Mai intai trebuie sa urasca viata lui
dezordonata (exemplu: igara) de mai
inainte si insasi amintirea ei s-o deteste
si sa-i repugne; caci Scriptura spune:
nedreptatea am urat si m-am scarbit,
dar am iubit legea Ta; apoi trebuie sa
invete teama de judecata si pedeapsa
vesnica, iar ca timp al lacrimilor sa
cunoasca timpul pocaintei, asa cum a
invatat David in psalmul sase, facand
cunoscuta curatirea pacatelor prin
sangele lui Hristos intru marimea milei si
a multimii indurarilor lui Dumnezeu. Celui
care a zis ca de vor fi pacatele voastre
(negre) cum e carmazul, ca zapada le voi
albi, si de vor fi rosii ca purpura, ca lana

le voi albi. Atunci luand autoritatea si


puterea de a bineplacea lui Dumnezeu,
(sufletul) spune: seara vine cu lacrimi,
iar dimineata-i bucurie; ai prefacut
plansul meu in bucurie; luat-ai sacul de
pe mine si m-ai incins cu veselie, ca sa-ti
cante Tie marirea mea. Si asa
apropiindu-se canta lui Dumnezeu,
graind: Inalta-Te-voi, Doamne, ca m-ai
ridicat si n-ai lasat pe vrajmasii mei sa se
bucure impotriva mea.
Intrebarea 11
- Cum ajunge cineva sa urasca pacatele ?
- Ura impotriva cauzelor unor asemenea
(pacate) se naste din consecinta
neplacuta si dureroasa (a acestora) (din
experien). Asadar, daca cineva se va
incredinta cat de multe si de mari rele
produc pacatele, in mod automat, si din
launtrul (sufletului), incearca ura fata de
acestea, asa cum a aratat (psalmistul)
care a spus: Am urat nedreptatea si mam scarbit.
Intrebarea 13
- Daca cel care a pacatuit dupa botez
trebuie sa deznadajduiasca pentru
mantuirea lui, daca a facut multime de
pacate, pana la ce limita a pacatelor

trebuie sa nadajduiasca in iubirea de


oameni a lui Dumnezeu, prin pocainta?
- Daca este posibil sa numaram multimea
indurarilor lui Dumnezeu si sa masuram
marimea milelor lui Dumnezeu, (atunci),
in comparatie cu multimea si marimea
pacatelor sa fie si deznadejdea. Dar daca
pacatele noastre, cum este natural, se
intampla sa le si masuram, sa le si
numaram, in timp ce mila lui Dumnezeu
este de nemasurat si indurarile Lui de
nenumarat, nu este timp de deznadejde,
ci de cunoastere a milei (lui Dumnezeu) si
de condamnare a pacatelor, a caror
iertare, precum spune Scriptura, este
intru sangele lui Hristos. Dar ca nu
trebuie sa deznadajduim, aceasta am
invatat-o in multe locuri si in multe
chipuri, dar mai ales din parabola
Domnului nostru Iisus Hristos cea
referitoare la fiul care si-a luat de la tatal
sau partea de avere si a cheltuit-o in
pacate. De cata si de cat de mare
sarbatoare s-a facut vrednica pocainta
lui, cunoastem din insesi cuvintele
Domnului. Iar Dumnezeu vorbeste (in
legatura cu aceasta) si prin Isaia: De vor
fi pacatele (negre), cum e carmazul, ca
zapada le voi albi si de vor fi rosii ca

purpura, ca lana le voi albi. Aceasta


trebuie sa stim ca este adevarat numai
daca pocainta se face in modul vrednic de
luat in considerare, din dispozitia
dispretuitoare a pacatului, precum s-a
scris si in Vechiul si in Noul Testament si
rodul este vrednic, asa cum s-a spus la
intrebarea in legatura cu aceasta.
Intrebarea 20

- Daca cel care a trait in


pacate trebuie sa se fereasca sa aiba
relatii cu eterodocsii sau chiar sa se si
separe de cei care traiesc rau?
- Fiindca Apostolul a spus: sa va feriti
de tot fratele care umbla in neoranduiala
si nu dupa predania pe care a primit-o de
la noi, in general este pagubitoare si
primejdioasa pentru fiecare om o
legatura in orice lucru oprit, si cu gandul
si cu cuvantul si cu fapta; dar cei care au
trait in pacate trebuie sa fie cu atat mai

mult atenti; intai, pentru ca sufletul care


s-a obisnuit cu pacatul este inclinat in
mod obisnuit mai usor catre acesta, apoi
fiindca cei bolnavi cu sufletul au
trebuinta de mult mai mare asistenta si
grija, cum se intampla desigur cu cei
bolnavi cu trupul, cand ingrijirea lor
pretinde o asistenta mai amanuntita, ca
sa nu fie lipsiti de multe ori chiar si de
acelea de care au nevoie cei sanatosi.
Dar cat de mare este paguba rezultata
din raporturile cu cei pacatosi o
infatiseaza insusi Apostolul, referindu-se
la un asemenea caz, cand zice: putin
aluat dospeste toata framantatura.
Asadar, daca este atat de mare paguba
care vine de la cei care cad in delicte
morale, ce trebuie sa spunem despre cei
care invata gresit despre Dumnezeu?
Pentru ca pe acestia invatatura gresita
nu-i lasa sa fie sanatosi nici in celelalte,
fiindca din cauza ei se dedau dintr-odata
cu totul patimilor necinstirii, asa cum se
arata in multe locuri si chiar in cele spuse
in Epistola catre Romani:
si dupa cum nu s-au ingrijit sa aiba pe
Dumnezeu in cuget, i-a dat si Dumnezeu
in seama mintii lor celei ratacite, ca sa
faca ceea ce nu se cade; incat sunt plini

de toata nedreptatea, de desfranare, de


viclesug, de rautate, de pizma, de
ucidere, de certuri, de inselatorie, de
naravuri rele; paratori, graitori de rau,
uratori de Dumnezeu, batjocoritori,
taiosi, mandri, scornitori de rele,
neascultatori de parinti, nechibzuiti,
calcatori ai conventiilor, neiubitori, de
neimpacat, nemilostivi; acestia,
cunoscand dreptatea lui Dumnezeu, n-au
inteles ca aceia care fac unele ca acestea
sunt vrednici de moarte; dar nu numai ca
fac acestea, ci si lauda pe faptuitorii
(lor).
Intrebarea 21
- De unde (vine) imprastierea si gandurile
si cum le vom indrepta?
- Imprastierea provine din nelucrarea
mintii, nepreocupandu-se de cele
necesare. Iar mintea nu lucreaza si este
fara de grija din cauza necredintei in
prezenta lui Dumnezeu care cerceteaza
inimile si rarunchii. Caci daca ar fi crezut
aceasta, in mod sigur ar fi facut ceea ce
s-a spus: Pururea pun pe Domnul
inaintea mea; ca, de este la dreapta mea,
nu ma voi clatina. Dar cel care face
aceasta si cele asemenea nici nu va
indrazni vreodata, nici nu va avea timp sa

gandeasca ceva care nu contribuie la


zidirea credintei, chiar daca s-ar parea ca
este bun, ca si cum (n-ar fi) din cele
oprite si care nu plac lui Dumnezeu.
Intrebarea 23
- Pana la cate cuvinte se socoteste
vorbire desarta?
- In general orice cuvant care nu
contribuie la implinirea nevoii pe care o
avem in Domnul este desert. Dar
primejdia vorbirii desarte este mult mai
mare, pentru ca, chiar daca ceea ce s-a
spus este bun, dar nu contribuie la
intarirea credintei, cel care a vorbit nu
numai ca nu este scutit de primejdie din
cauza cuvantului bun, dar si intristeaza
pe Duhul Sfant al lui Dumnezeu, fiindca
cuvantul n-a fost ziditor. Caci aceasta nea invatat cu intelepciune Apostolul,
spunand: Nicio vorba putreda sa nu iasa
din gura voastra, ci numai daca este
vreunul bun pentru intarirea credintei, ca
sa aduca folos ascultatorilor si a
adaugat aceasta: Si sa nu intristati pe
Duhul cel Sfant al lui Dumnezeu, intru
Care ati fost pecetluiti. Dar cat este de
mare raul de a intrista pe Duhul cel Sfant
al lui Dumnezeu, mai este nevoie sa
spun?

Intrebarea 24
- Ce este injuria?
Orice cuvant care este spus cu intentia
de a necinsti pe cineva este injurie, chiar
daca cuvantul insusi nu pare sa fie
injurios. Si aceasta rezulta clar din
Evanghelie, care spune despre evrei ca:
l-au ocarat pe el si i-au zis: Tu esti
ucenic al Aceluia.
Intrebarea 25
- Ce este clevetirea?
- Dupa parerea mea, in doua imprejurari
se poate spune ceva rau despre cineva:
cand este nevoie sa se sfatuiasca cineva
cu altii, care sunt iscusiti in asemenea
chestiuni, cum ar putea fi indreptat cel
care a pacatuit si cand ar fi necesar sa fie
salvati unii care din nestiinta pot sa se
amestece de multe ori cu unul rau, ca si
(cum ar fi) bun; pentru ca Apostolul
porunceste sa nu se amestece cineva cu
unii ca acestia ca sa nu-si ia cumva lat
sufletului sau. Aceasta aflam ca a facut-o
insusi Apostolul, prin cele ce scrie lui
Timotei, ca Alexandru faurarul multe
rele mi-a facut mie; de el sa te feresti sit
u, pentru ca s-a impotrivit foarte mult
cuvintelor noastre. In afara de o
asemenea nevoie, cel care spune ceva

impotriva cuiva, ca prin aceasta sa-l


defaime sau sa-l batjocoreasca, este
clevetitor, chiar daca ceea ce spune ar fi
adevarat.
Intrebarea 26
- Cel care cleveteste pe frate sau cel care
asculta pe clevetitor si il sufera, de ce
(pedeapsa) este vrednic?
- Amandoi (sunt vrednici) de afurisire.
Caci pe cel ce cleveteste in ascuns pe
aproapele sau, pe acela il voi pierde, iar
in alta parte s-a spus: sa nu ascultati cu
placere pe cel care cleveteste, ca sa nu
fii aruncat (afara).
Intrebarea 28
- Daca cineva ar raspunde altuia cu glas
ridicat si cu cuvinte tari si, cand i s-ar
atrage atentia, ar spune ca nu are nimic
rau in inima lui, trebuie sa fie crezut?
- Nu toate patimile sufletului sunt
evidente la toti, nici chiar la cel care este
bolnav, precum nu sunt evidente nici
patimile corpului. Deci asa cum se
intampla cu corpul, unde specialistii au
anumite semne pentru bolile ascunse ale
lui, pe care bolnavul nu le poate masca,
la fel si cu sufletul; si chiar daca cel care
pacatuieste nu-si simte propria boala,

trebuie sa aiba incredere in Domnul, Care


l-a incredintat si pe el si pe cei
dimpreuna cu el, ca omul cel rau din
camera cea rea a inimii lui scoate cele
rele. Pentru ca omul rau poate cateodata
sa spuna un cuvant bun, in mod ipocrit;
caci Scriptura spune ca trebuie sa
ganditi cele bune, nu numai inaintea
Domnului, ci si inaintea oamenilor.