Sunteți pe pagina 1din 10

dAdevarata Putere- sa te invingi pe tine insuti

Daca doresti libertatea, atunci incearca mai intai sa te eliberezi de tine insuti. Daca pentru
stiinta si cunostinta a fost valabila regula cunoaste-te pe tine insuti, pentru morala este
valabila regula: dezrobeste-te de tine insuti.
Daca vrei sa ajungi la libertate prin revolutie, fa mai intai revolutie in tine insuti; si te vei
incredinta apoi ca toate celelalte revolutii sunt de prisos.
Daca vrei sa ajungi la libertate prin razboi, porneste mai intai razboi impotriva ta insuti;
si daca vei duce acest razboi la bun sfarsit, atunci te vei convinge ca toate celelalte
razboaie sunt de prisos.
Spui ca doresti libertatea? Atunci trebuie sa stai alaturi de Dumnezeu impotriva ta insuti
si impotriva lumii.
Invinge-te pe tine insuti, si vei fi in afara tuturor inchisorilor si a tuturor coliviilor.
[Episcopul Nicolae Velimirovici "Invataturi despre bine si rau"]
Nu exista vrajmas mai mare pentru om decat omul insusi si de nimic nu trebuie sa se
teama omul ca de el insusi. Cine isi stapaneste simtamintele, acela isi petrece viata in
pace.
Nu e biruitor mai mare pe pamant decat acela care se biruieste pe sine insusi si domneste
asupra patimilor sale. [Parintele Arsenie Boca]
In pilda fiului risipitor (Luca 15:11-32), Mantuitorul Iisus ne-a dat o inchipuire a
dragostei adevarate, a dragostei dumnezeiesti.
Dragostea nesfarsita a lui Dumnezeu pentru oameni se vede in indelunga Sa rabdare,
marea Sa iertare si marea Sa bucurie. Rabdarea, iertarea si bucuria sunt cele trei mari
chipuri ale dragostei dumnezeiesti, chipuri fara de care orice dragoste nu ar fi o dragoste
adevarata.
Acela care nu are rabdare cu noi cand gresim, acela nu ne iubeste. Nici acela nu ne
iubeste care nu ne iarta atunci cand ne pare rau pentru greseala noastra. Si cel mai putin
dintre toti ne iubeste acela care nu se bucura de indreptarea noastra. [Sf. Nicolae
Velimirovici]
Un om avea doi fii. Si a zis cel mai tanar dintre ei tatalui sau: Tata, da-mi partea ce mi
se cuvine din avere. Si el le-a impartit averea.

Printele care avea doi fii este Tatl nostru cel ceresc. Fiul mai mare simbolizeaz pe
cretinii buni i asculttori de Dumnezeu, iar fiul mai mic, pe cretinii ri i neasculttori,
asemenea lui.
Din ceata cretinilor asculttori fac parte toi fiii Bisericii lui Hristos care mplinesc cu
sfinenie poruncile Lui. Acetia merg regulat la slujbele Bisericii, se roag ziua i
noaptea, ascult de Dumnezeu i de pstorii rnduii, nasc i cresc copii n frica
Domnului, se spovedesc i se mprtesc cu Sfintele Taine regulat, duc via smerit i
fac milostenie la cei sraci. Toate le fac cu bucurie, cu binecuvntare i cu rugciune. De
aceea Dumnezeu le ajut n toate.
Nu aa ns se ntmpl cu cretinii neasculttori i robii de pcate ca fiul cel mai mic din
Evanghelie. Dintre acetia fac parte cei ce nu merg Duminica la biseric, cei ce-i ucid
copiii, beivii, hulitorii de Dumnezeu care njur de cele sfinte, desfrnaii, lacomii,
zgrciii, i mai ales mndrii, n frunte cu sectele, c ce sunt sectanii, dect cretini
rzvrtii, mndri i neasculttori care nu vor s asculte de Biserica ntemeiat de Hristos,
ci i fac legi i dogme, dup mintea lor, asemenea fiului mai tnr din Evanghelie. Toi
acetia sunt czui din ascultare, sunt departe de Hristos, de Biseric, de Sfini i se ceart
pe seama Sfintei Scripturi, pe care o explic dup voia lor. Dar cine cade din ascultare i
din Biseric, acela cade i din Dumnezeu. [Parintele Cleopa]
Omul cel drept este mai cuprins cu anii decat cel pacatos; caci Dumnezeu, la inceput, a
facut omul drept, omul singur a pacatuit. Pacatosul cauta partea ce i se cuvine, atat de la
Dumnezeu, cat si de la fratele sau cel drept.
Prin doi fii se mai intelege firea dubla care se afla in fiecare om. O fire care inseteaza
dupa Dumnezeu si alta care este aplecata spre pacat. O fire indeamna omul sa vietuiasca
dupa poruncile lui Dumnezeu, dupa omul cel launtric, dupa cum spune Apostolul, si
cealalta este dupa legea trupului (Romani 7:22-23).
Omul duhovnicesc si omul trupesc doi oameni intr-unul si acelasi om. Omul
duhovnicesc nu-si poate inchipui vietuirea departe de Dumnezeu, pe cand omul trupesc
socoteste ca viata sa incepe numai atunci cand el este despartit de Dumnezeu. Omul
duhovnicesc este mai cuprins cu varsta; cel trupesc este mai imputinat cu anii. Chiar de la
zidirea sa, omul duhovnicesc este mai adunat cu anii, caci ni se spune ca Dumnezeu a zis
la inceput: Sa facem pe om dupa asemanarea noastra (Facerea 1:26) si asemanarea cu
Dumnezeu este firea duhovniceasca a omului, nu cea trupeasca si, dupa aceea, trupul
omului a fost facut din tarana (Facerea 2:7).
Da-mi partea ce mi se cuvine din avere In acest chip Ii vorbeste pacatosul lui
Dumnezeu. Si, de fapt, ce este a omului fara sa fie a lui Dumnezeu? Toate sunt ale lui
Dumnezeu.
Atata vreme cat omul nu este despartit de Dumnezeu, toate cele ce sunt ale lui Dumnezeu
sunt si ale lui. Dupa cum spune si Dumnezeu: Fiule, toate ale Mele ale tale sunt. Dar
cand omul doreste sa se desparta de Dumnezeu si atunci cand el cauta sa primeasca

partea ce i se cuvine din cele ce sunt fara de numar ale lui Dumnezeu, Dumnezeu poate sa
nu-i dea nimic si totusi sa fie drept. Fiindca omul fara Dumnezeu nu este nimic si tot ceea
ce are el este nimic.
Ceea ce s-a intamplat cu Adam se intampla iarasi si iarasi cu milioane de urmasi ai lui
Adam care, despartindu-se de Dumnezeu din pricina pacatului, isi iau partea lor si pleaca
intr-o tara indepartata. Dumnezeu nu sileste pe nimeni sa ramana cu El, caci Dumnezeu a
facut omul ca sa fie liber si, potrivit firii Sale, El nu cauta niciodata sa ingradeasca
aceasta libertate.
Cand omul paraseste calea lui Dumnezeu, se trezeste intr-un labirint cu multe cai si se
napusteste cind pe o cale cind pe alta. Omul acesta aseaza securea la radacina propriei
sale vieti, si in fiecare zi taie cate o parte din radacina, pana cand copacul incepe sa se
usuce. [Sf. Nicolae Velimirovici]
Ce cumplit este pcatul neascultrii! Ce greu este s trieti dup mintea ta, s nu asculi
de nimeni, s te deprtezi de Dumnezeu, de credin, de rugciune, de Biseric, de preot,
i de prinii care te-au nscut. Aa a fcut tnrul din Evanghelie: Tat, d-mi partea ce
mi se cuvine din avere i s-a dus ntr-o ar deprtat i acolo i-a risipit averea,
trind n desfrnri.
Neascultarea este fiica mndriei. De aceea cel mndru i neasculttor este lsat de
Dumnezeu s cad n pcate grele, ca s se smereasc i s se ntoarc la pocin. Cel
dinti pcat n care cad mndrii i neasculttorii este desfrnarea, o patim grea, urt,
ruinoas. [Parintele Cleopa]
Si dupa ce a cheltuit totul, s-a facut foamete mare in tara aceea, si el a inceput sa duca
lipsa.
Departe de Dumnezeu, intotdeauna este foamete mare. Aceasta este situatia cu fiecare
pacatos, care se lasa cu totul in voia celor pamantesti, a trupului si a implinirii poftelor
celor trupesti. Vine o clipa pentru pacatos cand acestea devin murdarie si duhoare
respingatoare.
El a uitat de Dumnezeu si incepe sa urasca lumea aceasta. Ce va face acum? Cand omul
se gaseste intr-o asemenea stare de deznadejde, ii apare diavolul indata, ducandu-l dintrun rau in altul. Dar acum i se arata, il ia in slujba sa si il trimite la tarina sa, ca sa
ingrijeasca porcii. Ca sta scris: Si ducandu-se, s-a alipit el de unul din locuitorii acelei
tari, si acesta l-a trimis la tarinile sale sa pazeasca porcii. Aceasta se intampla fiecarui
fiu neascultator, care s-a indepartat de tatal sau: ducandu-se departe, cu mandrie si cu
planuri mari pentru fericirea sa, ajunge sa fie slujitor la cel rau.
Fata de cel dintai, omul-tata, pacatosul este numit fiu, dar fata de celalalt, omuldiavol, el este numit slujitor tocmit. Pe cand se afla cu omul-tata, el era binecuvantat
cu toata imbelsugarea, dar cu omul-diavol el este flamand, atat de infometat, ca ar fi
mancat din roscovele pe care le mancau porcii, insa nimeni nu-i dadea.

Prin porci, intr-un inteles mai adanc, trebuie sa intelegem duhurile cele rele,
salasluitorii imparatiei diavolului. Fiindca duhurile cele rele sunt purtatorii a toata
necuratia, si porcii sunt simbolul vazut al necuratiei. Cand Dumnezeu a scos duhurile
necurate din omul indracit, El le-a ingaduit sa intre in porci (Luca 8:32-33). Precum
porcii rama in pamant, tot la fel si duhurile rele rama in om, pana ce gasesc in el
necuratie, cu care sa se hraneasca. Prin roscove trebuie sa intelegem toata necuratia din
launtrul omului: ganduri rele, doriri necurate, scopuri care urmaresc iubirea de sine,
pacate, pofte si patimi. Duhurile necurate se hranesc si se ingrasa cu tot ceea ce roade
sufletul omului si il duce la pieire. Tot ceea ce creste in intunecimea sufletului omului,
ascuns de lumina nemijlocita a lui Dumnezeu, asa cum cresc roscovele in intunericul de
sub pamant, este hrana necurata pentru duhurile necurate.
Dar, in clipa celei mai mari deznadajduiri, a foamei si a infricosarii fiului risipitor, a
licarit o scanteie inlauntrul sau; ca o lampa tainica, ardea in interiorul lui lumina de mult
uitata a constiintei si a intelegerii. Numai cu ajutorul acestei lumini a putut sa vada
prapastia in care cazuse, toata duhoarea pe care o respirase si in care traise, toti oamenii
netrebnici cu care se insotise. Cu ajutorul luminii acestei lampi tainice, pe care mana
milostiva a tatalui a sadit-o in el, acesta s-a desteptat din visul sau de groaza, si a inceput
sa faca o asemanare intre viata pe care o traise mai inainte alaturi de tatal sau si viata pe
care o ducea acum.
Dar, venindu-si in sine, a zis: Cati argati ai tatalui meu sunt indestulati de paine, iar eu
pier aici de foame! Sculandu-ma, ma voi duce la tatal meu si-i voi spune: Tata, am gresit
la cer si inaintea ta; nu mai sunt vrednic sa ma numesc fiul tau. Fa-ma ca pe unul din
argatii tai. Si s-a sculat si a venit la tatal sau.
Teofilact spune: Si cand si-a venit in sine: de aici decurge lamurit faptul ca, pe vremea
cand savarsea raul, el nu era in sine. Cu adevarat, umbland cu ajutorul simturilor noastre
pe aiurea, ne instrainam de noi insine si ne indepartam de Imparatia lui Dumnezeu, care
se afla in launtrul nostru (Luca 17:21). [Sf. Nicolae Velimirovici]
Care era foamea fiului risipitor care a zis: iar eu pier aici de foame? Oare la hrana cea
trupeasc se gandea el? Nu, Dumnezeu zice prin Sfntul Prooroc Isaia: Iat, cei ce slujesc
Mie vor manca, iar voi vei flmanzi. Iat, cei ce slujesc Mie vor bea, iar voi vei nseta.
Iat, cei ce slujesc Mie se vor veseli, iar voi v vei vei ruina. Iat, cei ce slujesc Mie cu
bucurie se vor bucura, iar voi va vei ntrista. Iat, cei ce slujesc Mie se vor veseli, iar
voi vei striga pentru zdrobirea duhului vostru (Isaia 65, 13-14).
Aceasta era foamea cea mare a fiului risipitor. Aceast hran duhovniceasc pe care
acum o pierduse, o formau faptele sale cele bune: credina, ndejdea, dragostea,
rugciunea, nfrnarea, curia i toate celelalte virtui care cu adevrat sunt hran a
sufletului.
Cnd Apostolii l rugau s mnnce, Mntuitorul le-a zis: Eu am de mncat o mncare pe
care voi nu o tii (Ioan 4, 32). Mncarea Mea este s fac voia Celui ce M-a trimis pe
Mine i s svresc lucrul Lui (Ioan 4, 34). Cci oricine face o fapt bun pentru sufletul

su, sau pentru mntuirea aproapelui su, cu adevrat i hrnete sufletul su cu darul lui
Dumnezeu. [Parintele Cleopa]
Si tatal sau este foarte bogat: langa el nu se afla foamete; argatii sai sunt indestulati de
paine si fiul sau moare de foame. Prin paine noi trebuie sa intelegem viata; argatii
sunt fiinte din zidirea lui Dumnezeu care sunt mai imputinate decat oamenii, cum sunt
animalele si alte fapturi. Fiul risipitor cazuse mai jos decat animalele si a cautat sa duca o
viata cel putin la fel cu a lor. Animalele nu sunt fiinte libere si Dumnezeu le stapaneste
desavarsit prin puterea si voia Sa. Dumnezeu le da viata potrivit nevoii lor, are grija de
ele si le implineste nevoile. Dar fiul risipitor si-a irosit in desfranare acele energii ale
vietii, pe care Dumnezeu le da tuturor fiintelor si pe care animalele le folosesc cu
dreptate.
Si inca departe fiind el, l-a vazut tatal sau si i s-a facut mila si, alergand, a cazut pe
grumazul lui si l-a sarutat. Asa este dragostea lui Dumnezeu este fara margini! Cat de
mare I-a fost pana acum rabdarea fata de pacatos, la fel de mare Ii sunt acum iertarea si
bucuria. [Sf. Nicolae Velimirovici]
Mai nainte de a striga omul pctos greit-am, Dumnezeu cunoate hotrrea lui cea
din inim de a se pocai si ntoarce ctre El. De aceea l-a primit cu atta bucurie i nu i-a
mai pomenit greutatea pcatelor. [Parintele Cleopa]
Bucuria mamei este mare atunci cand vede indreptare in copilul ei; bucuria pastorului
este mare atunci cand isi gaseste oaia cea pierduta; bucuria femeii este mare atunci cand
isi gaseste banutul cel pierdut dar nimic din toate astea nu se poate asemana cu bucuria
lui Dumnezeu cand un pacatos se pocaieste si se intoarce la El. La primul semn de
pocainta din inimile noastre, chiar daca inca ne aflam departe, Dumnezeu deja ne vede si
se grabeste sa intampine omul cel nou care, prin pocainta, se zamisleste in noi.
i i-a zis fiul: Tat, am gresit la cer si inaintea ta i nu mai sunt vrednic s m numesc
fiul tu.
Prin cer trebuie sa intelegem, mai intai, toate cetele ingerilor lui Dumnezeu si mai ales
ingerii nostri pazitori; in al doilea rand, trebuie sa intelegem darurile duhovnicesti pe care
Dumnezeu le da fiecarui om si care inseamna toata Dumnezeirea din oamenii pacatosi, ca
dupa omul cel launtric ma bucur de legea lui Dumnezeu (Romani 7:22).
Si faptul ca cer inseamna aici ingerii lui Dumnezeu, se vede chiar din cuvintele
Domnului: Zic voua, asa se face bucurie ingerilor lui Dumnezeu pentru un pacatos care
se pocaieste. (Luca 15:2-10). Asadar, cand exista bucurie pentru un pacatos care se
pocaieste, exista si suparare pentru un pacatos nepocait.
Ca prin cer trebuie sa mai intelegem si darurile duhovnicesti pe care Dumnezeu le-a dat
oamenilor, se vede din cuvintele Apostolului Pavel pe care le-am citat deja, si din
urmatoarele cuvinte: Sau nu stiti ca trupul vostru este templu al Duhului Sfant, Care
este in voi, pe Care-L aveti de la Dumnezeu si ca voi nu sunteti ai vostri? (I Corinteni

6:19). Si aceasta se vede si mai lamurit din cuvintele Mantuitorului: Imparatia lui
Dumnezeu este inlauntrul vostru (Luca 17:21). Si astfel, cel ce pacatuieste impotriva lui
Dumnezeu pacatuieste si impotriva ingerilor lui Dumnezeu si a omului celui drept
dinlauntrul sau, care este de la Dumnezeu, si aceasta inseamna impotriva cerului. Si de
aceea spune fiul se pocaieste: Am gresit la cer si inaintea ta. [Sf. Nicolae
Velimirovici]
Fiul risipitor, cunoscndu-i starea lui vrednic de plns i gndind s se ntoarc la
Printele su cu mare smerenie, nu se mai socotea vrednic a fi fiul tatlui su. Si de aceea
a zis: Primete-m ca pe unul din argaii ti.
Trei sunt strile celor ce se mntuiesc. Starea celor dinti este a fiilor, adic a celor care cu
mare dragoste slujesc lui Dumnezeu din toat inima lor i cu toat puterea voinei lor se
srguiesc s fac poruncile Lui. Despre acetia spune dumnezeiasca Scriptur: Ct am
iubit Legea Ta, Doamne, ea toat ziua cugetarea mea este (Psalm 118, 97).
A doua ceat este a argailor, care, cutnd plat, se silesc a lucra poruncile lui Dumnezeu
pentru a dobndi fericirea cea venic a mpriei Sale. Despre acetia scrie: Plecat-am
inima mea ca s fac ndreptrile Tale n veac pentru rspltire (Psalm 118, 112).
Starea a treia este a robilor, adic a celor care, temndu-se de pedeapsa lui Dumnezeu
pentru clcarea poruncilor Lui se silesc a pzi toate poruncile Lui dup mrturia care
zice: Strpunge cu frica Ta trupul meu, c de judecile Tale m-am temut (Psalm 118,
120).
Deci, fiul risipitor, gndindu-se c i argaii, adic cei ce fac poruncile lui Dumnezeu,
pentru rspltire primesc daruri duhovniceti i se mprtesc de ele, a cerut Tatlui su
s fie primit n casa printeasc mcar ca un argat. Aceast ntoarcere a lui din toat inima
ctre printele su, i smerenia cea mare s fie primit ca un argat de Tatl su, i-a fost
pricin de mare folos, cci nu ca pe un argat l-a primit, ci ca pe un adevrat fiu al su care
se ntoarce cu toat inima ctre El.
i a zis tatl ctre slugile sale:Aduceti degraba haina lui cea dintai si-l imbracati si dati
inel in mana lui si incaltaminte in picioarele lui; si aduceti vitelul cel ingrasat si-l
junghiati si, mancand, sa ne veselim. Caci acest fiu al meu mort era si a inviat, pierdut
era si s-a aflat.
I-a dat haina cea dinti, adic haina sfinteniei si nepatimirii in care era invesmantat Adam,
inainte de caderea in pacat si de izgonirea intr-o tara indepartata de Dumnezeu. i inel i-a
pus pe mna lui, semnul legturii celei dinti cnd petrecea n via curat i neprihnit,
mai nainte de a se despri de tatl su. Iar dup ce i-a dat lui haina cea dinti i inel, i-a
dat nclminte n picioarele lui, adic voina tare de a merge pe calea poruncilor lui
Dumnezeu. [Parintele Cleopa]
Nu exista nici o haina mai minunata decat aceasta din cer. Apostolul spune: cati in
Hristos v-ati botezat, in Hristos v-ati imbracat (Galateni 3:27). Sufletul, care fusese

despuiat de toata lucrarea cea buna, este in intregime imbracat din nou: haina cea veche,
murdara si zdrentaroasa este aruncata si sufletul sau este imbracat in haina noua. Aceasta
haina noua pentru suflet semnifica omul cel nou pocait, iertat si primit de catre
Dumnezeu. Fara aceasta haina noua, nimeni nu se poate salaslui in Imparatia lui
Dumnezeu, dupa cum vedem lamurit din pilda lui Hristos despre nunta fiului imparatului
(Matei 22:2-14). Potrivit cuvintelor Apostolului, aceasta haina este alcatuita din:
milostivirile indurarii, din bunatate, smerenie, blandete, indelunga rabdare, iar peste
toate acestea dragoste, care este legatura desavarsirii (Coloseni 3:12-14; cf. Efeseni
4:24, Apocalipsa 7:14, Zaharia 3:4)
Prin vitelul cel ingrasat care a fost junghiat, trebuie sa intelegem ca Il semnifica pe Iisus
Hristos Insusi, Care S-a dat spre junghiere pentru curatirea pacatosilor de pacatele lor.
Prin slugi trebuie sa intelegem fie ingerii, fie preotii. Daca intelegem prin casa tatalui ca
ar fi chiar cerul, atunci trebuie sa vedem sugile ca pe ingeri; daca ca o alta interpretare
corecta intelegem prin casa tatalui ca si cum ar fi Biserica de pe pamant (cea vazuta),
atunci trebuie sa vedem slugile ca pe preoti, care sunt chemati sa slujeasca taina jertfei lui
Hristos si, prin aceasta, sa asigure oamenilor hrana pentru viata cea vesnica. Este limpede
ca aici se vorbeste mai intai despre Biserica, din faptul ca Fiul Risipitor nu era totusi mort
din punct de vedere trupeste si, pana cand omul se desparte de trupul sau, el este al
Imparatiei lui Dumnezeu, in chipul Bisericii lui Dumnezeu care se afla pe pamant. Faptul
ca slugile semnifica la fel de bine si ingerii, este limpede mai intai din faptul ca ingerii
sunt de fata in biserica la Sfintele Taine si, in al doilea rand, din faptul ca Dumnezeu
foloseste ingerii pazitori ai oamenilor ca sa-i indrume pe calea mantuirii.
Caci acest fiu al meu mort era si a inviat, pierdut era si s-a aflat. Trupul lui mai era
inca viu, dar sufletul sau era ca si mort. Singura scanteie a darului dumnezeiesc, care mai
licarea, s-a aprins in el si a inviat sufletul intreg. El era deja pierdut in clipa cand si-a
cerut partea din avere ce i se cuvenea de la tatal lui. Si si-a venit in sine. Aceasta
inseamna: el si-a venit in sine la lumina scanteii lui Dumnezeu, fiindca se pierduse.
Dumnezeu il stia pe el si l-a pastrat in priveliste chiar pana in ultima clipa clipa
pocaintei.
Si au inceput sa se veseleasca. Auzind toate cate se intamplasera, fratele mai mare s-a
maniat si i-a spus tatalui sau: Iata, de atatia ani iti slujesc si niciodata n-am calcat
porunca ta. Si mie niciodata nu mi-ai dat ied, ca sa ma veselesc cu prietenii mei. Dar
cand a venit acest fiu al tau, care ti-a mancat averea cu desfranatele, ai junghiat pentru
el vitelul cel ingrasat.
Fiule, i-a spus tatal, tu totdeauna esti cu mine si toate ale mele ale tale sunt. Trebuia
sa ne veselim si sa ne bucuram, caci fratele tau acesta mort era si a inviat, pierdut era si
s-a aflat.
Astfel, Dumnezeu linisteste pe omul cel drept, amintindu-i de bunatatile cele multe, pe
care el le stapaneste si le imparte impreuna cu El. Toate ale Mele ale tale sunt. Odata cu
intoarcerea fratelui tau celui pocait, partea ta nu se imputineaza, ci bucuria ta va trebui sa

fie sporita, caci fratele tau acesta mort era si a inviat, pierdut era si s-a aflat. [Sf.
Nicolae Velimirovici]
Mare i nemrginit este milostivirea lui Dumnezeu fa de cei pctoi care se ntorc
ctre El din toat inima i cu toat smerenia i hotrrea de a-i ndrepta viaa!
n pilda Fiului Risipitor vedem c el nu fcuse fapte de pocin, adic nc nu-i fcuse
canonul pcatelor sale cu care a suprat pe printele su. Ci numai venindu-i n sine i
cunoscndu-i starea jalnic n care ajunsese prin deprtarea de printele su a atras
asupra sa mila i ndurarea Printelui su care cu atta bucurie i cu prznuire l-a primit.
Cu adevrat, fraii mei, smerenia i pocina iart multe pcate i fr alte fapte bune. Ce
fapte bune putea s fac tlharul rstignit alturi de Hristos cnd minile i picioarele lui
erau legate? Dar strigarea lui din inim i-a fost deajuns: Pomenete-m, Doamne, cnd vei
veni ntru mpria Ta (Luca 23, 42). Iar Mntuitorul ndat i-a rspuns: Adevr griesc
ie, astzi vei fi cu Mine n rai (Luca 23, 43).
Bine a zis dumnezeiescul Apostol Pavel: Duhul se roag pentru noi cu suspinuri
negrite. Bine a zis i Sfntul Efrem Sirul: Pocina, fr jertfe i fr cheltuieli, poate
s mpace i s milostiveasc pe Dumnezeu. Pocina a oprit jertfa sngeroas, aducnd
jertfa contiinei. Ea nu caut ied, ci mrturisire. Nu cere oaie pentru jertf, ci
mrturisire din contiin. Nu ai turturea de jertf tu cel ce ai pctuit? Suspin i
Dumnezeu, mai presus de turturea, i socotete ie aceasta. Nu ai pasre? Lcrimeaz i,
n loc de jertf, i se va socoti ie. Nu ai porumbel? Vestete-i pcatele tale lui Dumnezeu
i-i vor fi ie ardere de tot. Dac te vei ruga, ca pe un viel de jertf va primi Dumnezeu
rugciunea ta. O, ct de mare este pocina! O, ct de minunate sunt lucrurile cele dintru
dnsa! C una fiind, pe toate le poate.
Pocina fiului risipitor s ne fie pild, ndreptare i ndemn pentru toi, iar neascultarea i
cderea lui n desfru s ne aduc aminte de marea primejdie ce amenin pe copiii lovii
de necredin i desfru. Ne uitm ci prini i cte mame vin plngnd la biseric i
mnstiri pentru copiii lor. Toi ne spun acelai lucru: Nu ne mai ascult copiii; se duc la
tot felul de distracii rele, la filme cu ucideri i filme cu desfrnare; nu mai vor s nvee,
s mearg la biseric i la spovedanie, nu vor s se mai roage lui Dumnezeu i sunt
nervoi. S-au mprietenit cu copii ri; triesc n desfru cu fete rele ca i ei, fumeaz i se
mbat, ce s facem cu ei? Cum s-i scpm de desfru i s-i ntoarcem la credin, la
biseric, la o via cretineasc normal?
Iat marea problem a copiilor notri. Iat durerea de astzi a multor prini. Iat c s-au
nmulit n lume i n familiile noastre fiii risipitori, neasculttori i desfrnai, ca cel din
Sfnta Evanghelie. Ce se mai poate face pentru ei, dup ce au czut n toate pcatele? Ce
trebuie s rspundem acestor prini care vin plngnd la noi?
Rspunsul este unul: s-i ajutm pe copiii notri mai nti s nu cad n pcatele cele grele
care sunt: necredina, neascultarea i desfrnarea. Iar dac au czut ca fiul risipitor din
Evanghelie, s-i ajutm s se ridice din prpastia necredinei i a desfrului. Cum? Mai
nti s-i ducem la un duhovnic bun s-i mrturiseasc pcatele. Apoi s-i ndemnm din

nou la biseric, la o via social normal, i s-i deprindem s se roage i s citeasc


cri sfinte. Numai s luai aminte ca nu cumva chiar prinii, tata i mama, s fie aceia
care i smintesc copiii i-i mping la tot felul de pcate prin exemplul ru pe care l vd
n cas.
Avem, ns, multe familii bune, model, prin satele i oraele noastre. Avem nc multe
mame cretine devotate care i cresc frumos copiii lor. Avem biserici, mnstiri i preoi
buni peste tot n ar. Numai s-i cutm, s ne spovedim regulat, s le urmm sfatul. De
aceea s nu dezndjduiasc nimeni.
S ne ntoarcem la Tatl ceresc care ne-a zidit. Dumnezeu ne ateapt n pragul
bisericilor. S venim ct avem vreme, c ne ateapt i ne cheam. i cznd naintea Lui,
s zicem cu cin i lacrimi: Iat, am greit la cer i naintea Ta. Am rtcit pe cile
pcatului. Ne-am deprtat de Tine i de biserica Ta. Am czut n cumplite frdelegi.
Acum ne cim, ne pare ru, ne temem de venica osnd care ne ateapt, c nu mai
suntem vrednici s ne numim fiii ti. Ci primete-ne napoi ca pe cei mai de pe urm robi
ai Ti! Amin. [Parintele Cleopa]
1 Hristos S-a facut ascultator pana la moarte si inca moarte pe cruce (Filipeni 2, 8).
2 Stapanirile de la Dumnezeu sunt randuite (Romani 13, 1). Fericit cel ce intelege
aceasta cereasca invatatura; caci ascultand de arhiereu, de domnitor, de parinte, de oricine
e in adevar slujitor al lui Dumnezeu spre bine, de Dumnezeu singur asculta.
3 Ascultarea este perfectiunea cea mai inalta la care poate ajunge omul; ea singura ne
apara de ratacire si de pacat. Caci ce este ratacirea? Cugetarea unui spirit slabit, ce nu
recunoaste nici un stapan si nu asculta decat de sine. Si ce este pacatul? Fapta unei vointe
corupte, ce nu recunoaste nici un stapan si nu asculta decat de sine.
4 Cand in faptele tale cauti numai la ceea ce-i place lui Dumnezeu si la folosul
aproapelui, atunci te vei bucura de adevarata libertate a duhului.
5 Chiar de nu e buna oranduiala in lume, nu e viata decat prin ascultare; ea e legatura
oamenilor intre ei si cu Facatorul lor, temelia pacii si principiul armoniei universale.
6 Este mai sigur a cere si a lua sfat, decat a da.
7 Intelepciunea voieste ca sa nu facem nimic important, mai inainte de a lua sfat, in spirit
de supunere si de umilinta.
8 Nimeni nu stie a porunci cu indrazneala, daca n-a invatat a asculta cu supunere.
9 Nu cauta mangaierea in nici o faptura, ci bucura-te deplin in Domnul, si in toate, orice
ti s-ar intampla, ramai intotdeauna multumit. Fericirea prea mare sa nu te veseleasca,
nenorocirea prea mare sa nu te intristeze, ci plin de credinta si nadejde lasa-te in mana lui
Dumnezeu, caruia nimic nu-i moare, nimic nu-i piere, ci caruia toate ii traiesc si toate ii
slujesc.
10 Nu e putin lucru a sta sub ascultare, caci este mult mai sigur a fi ascultator, decat
poruncitor.
11 Nu este intru om calea lui. Caci omul hotaraste si Dumnezeu oranduieste.
12 Nu lua aminte cine e cu tine sau impotriva ta, ci ai grija ca Dumnezeu sa fie cu tine in
tot lucrul pe care-l faci. Sa ai constiinta buna, si Dumnezeu te va apara. Caci ce poate
rautatea omului impotriva aceluia pe care Dumnezeu va voi sa-l ajute? Daca stii a tacea si
a patimi, Dumnezeu nu te va lasa; El stie cum si cand sa te scape din tot necazul.

13 Nu vei ajunge niciodata la pacea sufletului, pana cand nu te vei supune mai-marilor tai
din toata inima, pentru Dumnezeu. Dar fiindca multi se supun mai mult de nevoie decat
din dragoste, pentru acestia supunerea este o pedeapsa si viata lor un sir de cartiri.
14 Te poti vantura incoace si incolo si pace nu vei afla, decat numai in smerita supunere
fata de legiuita carmuire a mai marelui tau. Inchipuirea ca in alt loc va fi mai bine si
schimbarea locurilor a inselat pe multi.
.