Sunteți pe pagina 1din 15

CURS 21

PATOLOGIA CHIRURGICALA A ABDOMENULUI


( IV )

CUPRINS

1. Afectiunile intestinelor

PATOLOGIA CHIRURGICALA INTESTINALA

SINDROMUL DE OCLUZIE INTESTINALA

Este starea patologica determinata de oprirea persistenta, partiala sau totala a


tranzitului gastro-intestinal, cu repercusiuni locale si generale ce se înscriu, de regula, în
categoria de abdomen acut.
Terminologie. În literatura se utilizeaza urmatorii termeni:
-ocluzie ( lat. oclusio-închidere) cu semnificatie de oprire a tranzitului prin închiderea sau
astuparea lumenului intestinal, fie printr-un obstacol interior, fie prin compresiune de la
exterior;
-ileus ( gr. eileos-a torsiona , a rasuci) sinonim cu termenul de ocluzie, fiind utilizat de
numerosi autori cu aceeasi semnificatie;
-obstructie (lat. obstructus-astupat);
-stenoza (gr. stenos-îngustare).
Pentru a se evita unele confuzii se propune a se folosi termenul de ocluzie în loc de
ileus (SUTE SI BUCUR, 1986) desi nici unul din cei doi termeni nu acopera totalitatea
starilor posibile de oprire a tranzitului intestinal.
Clasificare si etiopatogenie. Pentru clasificare s-au propus diferite criterii dintre
care de utilitate pentru practica chirurgicala sunt cele care au în vedere suferinta
vasculara si libertatea lumenului intestinal. Dupa primul criteriu ocluziile se clasifica în:
neischemiante si ischemiante, iar dupa cel de al doilea în: functionale (cu lumen liber) ,
mecanice (cu lumen blocat prin obturatie, obstructie sau strangulatie) si vasculare
(necroza ischemica). Se considera ca severitatea unei ocluzii este determinata în primul
rând de ischemie si în al doilea rând de libertatea lumenala, de topografia si etiologia
obstacolului. Clasificarea tipologica, folosita la om ( SUTEU si BUCUR, 1986)
corespunde întru totul si la animale, fapt relevat în numeroase publicatii (LANTZ,1981,
HUSKAMP,1982, DAVIES, 1984, MULLER, 1986).
Oprirea persistenta, partiala sau totala a tranzitului gastro-intestinal este determinata
de tulburarea celor trei componente principale: motilitate, tranzit luminal si viabilitate.
Dupa ordinea de afectare primara a acestora pot rezulta patru tipologii patogene de
ocluzie.
Pentru a întelege consecintele loco-regionale si sistemice ale ocluziei gastro-
intestinale, trebui sa rememoram mecanismele de reglare functionala a tubului digestiv
(vezi fiziologia si fiziopatologia). Fiziopatologia generala, desi etiopatogenic poate fi
fundamental diferita, parcurge o suita de evenimente care se înscriu într-un tipar în care
axa comuna este reprezentata de:
? distensia intestinala,
? hipovolemie,
? distonie neurovegetativa
? septicotoxiemie, ajungându-se în scurt timp la starea de soc.
Ocluziile functionale sunt consecinta dezechilibrarii paralitice sau spastice a
motilitatii unui segment sau a întregului tract digestiv, ceea ce duce laoprirea tranzitului
si la acumularea fluido-gazoasa, consecutiv, distensie si durere cu severe efecte locale si
generale.
Ocluzia spastica este rara si pote fi produsa de cauze locale (corpi straini sau
alimente iritante, paraziti, ulceratii), cauze reflexe (leziuni ale plexului celiac, contuzii
abdominale, traumatism operator) si cauze neuronale (centrale sau periferice).
0cluzia paralitica este determinata de inhibarea motilitatii intestinale si consecutiv a
capacitatii de propulsie. Poate avea cauze intraabdominale (iritatie, traumatica, chimica
sau microbiana, embolia sau tromboza vaselor meyenterice) si extaabdominale (toxice,
neurogene etc. (vezi si patologia medicala).
Ocluziile prin obturare au etiologie diversa care poate fi sistematizata în leziuni
ale peretelui intestinal, compresiuni extrinseci ale intestinului, obliterari ale lumenului si
vicii de pozitii. Sunt dependente patogenic de topografia obstacolului ( piloric, duodenal,
jejunal, ileal, colon) si de rapiditatea ( acut, subacut) si modalitatea instalarii obstructiei(
obstacol intraluminal, parietal sau extraparietal).
Fiziopatologic, elementele nocive ale ocluziei prin obturarea sau obstructie sunt
acumularile fluido-ionice si gazoase în portiunea craniala obturarii si consecutiv distensia
intestinala, ale carei efecte loco-regionale si sistemice odata declansate se autoîntretin si
se autoagraveaza. Distensia intestinala este considerata substratul clinic (SUTEU si
BUCUR, 1986).
Fata de evenimentul intrinsec obturativ si hipertensiv, intestinul supraîncarcat
raspunde imediat printr-o reactie vagotona concretizata prin hiperperistaltism si
hipersecretie si consecutiv o acumulare progresiva, dar rapida de lichide si de gaze, fapt
ce duce la distensie.
Acumularile fluidoionice sunt similare unei hidroelectrolitoragii interne având
aceleasi consecinte socogene ca si hemoragiile sau plasmoragiile severe. Volumul
acumularii de lichid intralumenal este de peste 60 L la cal (STEFFEY, 1977), si de peste
100 ml/Kg la câine (LANTZ, 1981 ).
Presiunea intraenterica joaca rolul determinant în tulburarile microcirculatiei
parietale si contribuie la distructia mucoasei. Masurarea acesteia poate constitui un
indicator de prognoza. Astfel, la o presiune mai mare de 13 cm coloana H2 O sansele de
supravietuire sunt minime în cazul calului (WHITE, 1987). În acelasi timp datorita
blocarii întoarcerii venoase în peretele intestinal se produc sechestrari hidroelectrolitice
extralumenale. Treptat se ajunge la socul hipovolemic, toxic si septic.
Ocluzile prin strangulare includ toate starile patologice în care un segment de
ansa intestinala este dublu închisa, când la obliterarea lumenului se adauga întreruperea
fluxului sangvin arterial si /sau venos al ansei respective. Posibilitatile de strangulare sunt
multiple si difera ca localizare si frecventa de la o specie la alta. Elementele
fiziopatologiei sunt date de acumularile fluidoionice si de necroza. Drama este evident
mai violenta ca instituire si ca rasunet sistemic, iar socul este predominant septico-toxic
(mixt). Bariera intestinala este la scurt timp dupa instalarea ischemiei compromisa, ceea
ce face posibila septicizarea peritoneala prin trecerea germenilor microbieni din lumenul
intestinal.
Simptomatologia generala
Reflecta într-o relativa masura tipul ocluziei si localizarea sau segmentul
intestinal afectat (intestin subtire sau gros). Desi expresia clinica este diferita de la o
specie la alta, si aceasta în raport de tipul ocluziei, se recunosc trei simptome constante si
anume : durerea, absenta tranzitului si voma (la câine, pisica, porc). La acestea se adauga
distensia abdominala si dupa scurt timp aterarea starii generale cu manifestarile
caracteristice socului hipovolemic si endotoxic ( vezi socul).
Recunoasterea timpurie a ocluziei, respectiv a starii de abdomen acut chirurgical,
prezinta importanta hotarâtoare pentru tratamentul operator. Sansele de reusita, cel putin
la cal, se limiteaza la 8-10 ore de la debutul colicilor. Dupa Huskamp (1982) urmatoarele
simptome stau la baza suspiciunii de ocluzie la cal: colica intensa cu debut brusc si de
durata; neinfluentata sau recidivanta dupa spasmoanalgezice; tranzit absent; la explorare
rectala semnul bratului pozitiv, distensie viscerala, eventual tulburari topografice; unda
peristaltica scazuta sau inexistenta, tahicardie, tahipnee, timp de reumplere capilara
prelungit, hematocrit crescut si lichid peritoneal tulbure si cu flocoane. Instalarea starii de
adinamie dupa câteva ore de colica intensa si agravarea parametrilor cardiovasculari
semnifica stadiul final al bolii.
Dintr-un studiu statistic facut pe 36 de cai rezulta efectul spasmoanalgeziei cu
Finadyn poate fi folosit ca un criteriu de diagnostic. Astfel daca durerea reapare dupa 4-6
ore de la administrare de flunixin-meglumine este aproape sigur ca avem de a face cu o
ocluzie mecanica prin obturare, obstructie sau strangulatie care necesita de urgenta
interventia operatorie (BOLTE si colab. 1987).
La rumegatoare, în contrast cu cabalinele si într-o masura mai mica cu
omnivorele, ocluzia intestinala se manifesta prin colica mai putin dramatica, prezenta
numai în primele ore de la debutul bolii, urmata de o perioada de 4-6-8 zile de adinamie
si de epuizare prin toxiemie progresiva.
La porc si câine se remarca prezenta vomei, alaturi de absenta defecarii si de
distensia abdominala. Dupa 2-3 zile de la instalarea ocluziei, voma are continut fecaloid.
Starea generala se altereaza progresiv, animalele devin adinamice, hipovolemice,
ajungîndu-se la moarte în 4-5 zile.
Diagnostic
Diagnosticul preoperator. Se obtine prin anamneza, examen clinic si printr-o
serie de alte explorari radiologice, ecograficecsi de laborator, urmarându-se aceeasi
conduita de lucru descrisa la abdomenul acut chirurgical. În ocluziile intestinale prin
diagnosticul preoperator se va urmari ca obiectiv principal obtinerea de date care sa
justifice interventia operatorie. Se va retine regula dupa care '' este preferabil sa se
intervina la momentul oportun cu un diagnostic incomplet, decât la un moment
depasit cu un diagnostic foarte exact '' (GRAZ citat de Suteu si Bucur, 1986). Doua
problem de diagnostic se ridica si anume:
- recunoasterea sindromului de ocluzie printr-un diagnostic diferntial de ansamblu
si
- precizarea tipologoiei patogene a ocluziei printr-un diagnostic diferential de
amanunt.
În etapa preoperatorie de regula trebuie rezolvata prima problema, urmînd ca cea
de-a doua sa se rezolve definitiv intraoperator.
Diagnostic pozitiv de ocluzie este dat de oprirea tranzitului (absenta defecarii),
durere, distensie abdominala si de voma ( în cazul porcului, cîinelui si pisicii).
Extrapolarea unor date de la om la animale este posibila, daca nu chiar foarte
utila, având în vedere gradul ridicat de specializare a clinicianului chirurg uman si
usurinta de abordare a subiectului dar si uimitoarea similitudine de stari patologice mai
ales în cazul animalelor monogastrice. Spre exemplu, la om o colica intestinala ocluziva
adevarata, în faza de debut, este intermitenta, cu durata între 30-60 sec., afebrila si
sincronizanta cu zgomote hidroaerice, hiperstaltice (SUTEU si BUCUR 1986), fapt
remarcat aproape cu aceeasi fidelitate mai ales la cal. În colicile biliare si ureterale
durerea este de regula contiua si de durata. Nu se sincronizeaza cu peristaltismul, putâmd
fii insotita sau precedata de febra.
Diferentierea devine dificila în colicile abdominale tipice date de enterocolitele
bacteriene, virale sau toxice, fapt ce explica numeroasele celiotomii exploratorii negative
efectuate în deosebi la câini. În aceste cazuri, diferentierea se va face dupa prezenta
tranzitului diareic. Desigur, se va întelege ca ne-am limitat doar la o exemplificare si ca
exista o multitudine de alte stari patologice care prin rationament asemanator vor putea fi
diferentiate si excluse. În toate aceste cazuri colaborarea, daca este posibila, cu medicul
veterinar specializat în patologia medicala este indispensabila, iar daca nu este posibila se
va rememora patologia medicala a abdomenului.
Motivatia operatorie de urgenta este dictata de urmatoarele situatii:
- ocluzii prin strangulari exteriorizate
- ocluzii prin mecanisme ischemice intraabdominale certe sau posibile
- obturatii jejuno-ileale si colonice tipice.
Operatia poate fi temporizata pentru câteva ore în ocluziile de tip obstructiv
neischemice si în ocluziile colonului distal (MULLER, 1986). Este important ca
intraoperator dupa ce sa reperet segmentul ocluzionat, sa se determine viabilitatea anselor
intestinale ischemiate.
Diagnosticul intraoperator presupune o explorare sistemica a abdomenului,
actiune dificila la animalele mari, urmarindu-se toate aspectele posibile (distensie
abdomonala si viscerarea, lichidul peritoneal, aderentele, modificarile morfopatologice,
topografice etc.).
Elemente generale terapeutice
În tratamentul ocluziilor intestinale trebuie indeplinite urmatoarele obiective:
- reechilibrarea si stabilizarea functionala (în primul rând cardiovasculara),
prevenirea si/sau combaterea starii de soc
- combaterea distensiei gastrointestinale
- înlaturarea obstructiei
- prevenirea si combaterea recidivelor si a complicatiilor postoperatorii
primare si secundare.
Reeechilibrarea si stabilizarea functionala se realizeaza prin refacerea
volemica, hidroelectrolitica si acido-bazica si prin oxigeno terapie (vezi terapie intensiva
soc).
Combaterea distensiei gastrointestinale
Se impune cu stringenta necesitate, mai ales la cal si vaca. Pentru distensia
gastrica se foloseste sondajul naso-esofagian, care se aplica înca din primele momente si
se mentine pe tot parcursul trasportului, contentiei, anesteziei si operatiei (WHITE,
1987). Daca distensia afecteaza cecul si exista pericolul rupturii în timpul contentiei, se
va recurge la ceco-centeza, folosind un trocar adecvat. Intraoperator, distensia se va realia
prin aspirare prin intermediul unui tub simplu sau dublu, fixat la peretele abdominal
print-o sutura în bursa. Atunci când intestinul este si încarcat cu continut, mai ales
colonul, se va recurge la evacuare si spalare (MARKEL si col., 1988).
Înlaturarea obstructiei se poate realiza prin mai multe procedee, dupa cum
urmeaza:
- procedee fara deschidere a lumenului digestiv, aplicabile în toate cazurile
când nu s-au produs suferinte vasculare, cu leziuni ireversibile si constând
în largirea inelelor herniale, îndepartarea bridelor sau aderentelor,
repunerea, detorsionarea anselor distopice, invaginate etc. Dupa
dezobsturare se vor înlatura cauzele predipozante, recurgându-se la
diverse pexii, disectii, închidere de inele herniale etc.
- procedee cu deschideri simple ale lumenului digestiv, aplicabile în
ocluziile, deasemenea, neischemiante, produse prin corpi staini
intraluminali sau în cele stenozante si constau in enterotomie longitudinala
sau trasversala – vezi Tehnici chirurgicale an IV.
- procedee de scurtcircuitare interna, prin care se ocoleste obstacolul; sunt
aplicate în ocluziile tumorale sau în cele localizate în zone inoperabile (un
astfel de de procedeu se practica la cal în obstructia prin hipertrofia
ileonului – vezi Tehnici chirurgicale, an IV – anastomoza ileo sau jejuno-
cecala termini-laterala sau latero-laterala
- procedeul prin derivare externa, sunt rar utilizate la animale mai mult cu
caracter experimental – colostomie definitiva vezi Tehnici chirurgicale, an
IV
ALTE ENTEROPATII CHIRURGICALE ÎNTÂLNITE LA ANIMALE

Anomalii congenitale si dobândite.


Sunt mai frecvente la porc si câine si mai rar la alte specii. Între aceste
anomalii se citeaza : hipertrofia pilorica, diverticulul Meckel, atrezia jejunala si ileala,
megacolonul si ocluzia cu meconiu (la mânji).
Diverticulul Meckel reprezinta persistenta canalului omfalo-mezenteric fetal.
Morfoclinic, apare ca un apendice al intestinului subtire sau ca un cordon fibros ce face
legatura cu cicatricea ombilicala. Uneori acest cordon poate continua un traiect prin care
intestinul fistulizeaza la exterior. Diverticulul Meckel este frecvent implicat în continutul
herniilor, îndeosebi ombilicale si în patogeneza ocluziilor intestinale – brida ocluziva sau
suport pentru torsiune sau invaginatie.
Tratamentul consta în extirparea chirurgicala - vezi Tehnici chirurgicale, an IV.

Megacolonul (boala HIRSCHPRUNG) eate o dilatare cu hipertrofia anormala a


colonului, întâlnita la câini si pisici. Clinic se remarca abdomenul marit, tranzit redus sau
absent, iar la palpatie se constata acumulare de fecale. Evolutia este cronica si de regula
duce la ocluzie prin obstructie prin fecalom.
Tratamentul operator consta în rezectia portiunii dilatate, recurgându-se fie la
enterectomia transversala, fie la cea longitudinala, prin care se încearca îngustarea
lumenului.
Ocluzia prin retentia de meconiu este întâlnita la mânji în primele zile dupa
nastere. Se manifesta prin colici, tenesme si absenta defecarii. La palparea abdomenului
si la exploratia rectala se constata masa de meconiu retentionata în portiunea terminala a
colonului.
Tratament. Initial se încearca clisme calde si se va administra purgative usoare (
sulfat de magneziu 25-40 g în apa 1:5 sau sulfat de sodiu 40-50 g, breuvaj sol. 25%).
Daca dopul de meconiu nu este eliminat se va recurge la operatie. Prin celiotomie se
identifica colonul,al carui continut va fi mobilizat prin masaj usor si deplasat spre rect.
Daca nu se reuseste se va recurge la colonotomie.
ENTEROPATII TOPOGRAFICE (VICII DE POZITIE )

Este grupul cu cele mai frecvente enteropatii ce necesita tratament chirurgical.


Aici sunt incluse urmatoarele entitatii: herniile interne si externe, invaginatiile si
volvusurile.
Herniile externe se produc cel mai frecvent la cal si intereseaza intestinul subtire.
Distopia se poate produce prin gaura epiplonica, prin defecte în peretele mezenterului (
congenitale sau dobândite ), prin rupturi accidentale ale epiplonului mare, prin angajari
între ligamentul gastro-spenic sau nefrosplenic, prin defecte ale ligamentului larg (la
femele) si prin angajari pe sub pediculul unor lipoame sau ale canalului deferent.
Toate aceste forme de hernii se manifesta clinic ca ocluzii mecanice, stangulante,
remarcându-se triada simptomatica plus distensie. Durerea apare brusc si este violenta,
mai ales la cal, si nu cedeaza sau cedeaza foarte putin la spasmoanalgezice.
Tratamentul este operator si are caracter de maxima urgenta.
Invaginatiile sunt semnalate la toate speciile si intereseaza intestinul subtire, în
special portiunea jejuno-ileala si cea ileo-cecala. Se produce în urma unor tulburari de
peristaltica, provocate de infestatii parazitare, inflamatii, corpi straini, consum de apa
rece, tumori pediculate intralumenale etc., când un segment de intestin intra în spasm, în
timp ce segmentul imediat cranial este relaxat, sau invers, având loc o veritabila
telescopare. Ocluzia pote fi subtotala sau totala. Clinic se semnaleaza colica si tulburari
de tranzit. Fecalele sunt reduse, diareice si deseori sangvinolente, cu resturi de mucoasa.
Treptat starea generala se agraveaza si moartea survine de regula dupa 7-10 zile. La
bovine se descrie o evolutie în trei faze. Prima faza este dominata de colica, oprirea
rumegarii si de tulburari carido-vasculare (tahicardie 100-200, rareori bradicardie). De
regula simptomele primare, mai ales cel de colica, dispar dupa 6-12 ore. În faza a doua se
constata hipotonie ruminala si intestinala, absenta tranzitului, la explorarea rectala bratul
se acopera cu mucus cu sânge si resturi de membrane fibrinoase. Animalul geme, este
usor timpanizat, cu evidenta reactie abdominala. Faza a III a, care începe cu a 3-4 a zi, se
remarca adinamie, pozitia decubitala, hipovolemia, tahicardie (120-140). Animalul
încearca sa defece, eliminând cantitati mici de mucus cu resturi de mucoasa de culoare
închisa. Moartea survine dupa 8-14 zile ca urmare a socului hipovolemic si toxic (
WEAVER, 1986).
Tratamentul este operator. Se exteriorizeaza segmentul invaginat si prin manopere
atente se desinvagineaza. Se examineaza vitalitatea ansei si în raport de aceasta se
practica sau nu rezectia si enteroanastomoza. Pentru a se preveni recidiva se recomanda
enteropexia. Desigur, atunci când operatia de desinvaginare nu se poate realiza sau când
se constata un proces neoplazic, se va recurge la rezectia în bloc si enteroanastomoza.
Volvusurile sunt rasuciri sau torsionari a unei anse sau a mai multor anse în jurul
axului de sustinere a mezenterului si consecutiv ocluzie atât luminala cât si vasculara.
Apar, relativ frecvent la cal, interesand jejunul, ileonulsi rar la micul colon. Rotatia este
favorizata de aceeasi factori descrisi la invaginatie, fiind deseori declansata de
rostogolirea animalului, ale carui anse intestinale sunt inegal pline de continut. La
bovinele adulte este favorizata de golirea rumenului. Torsiunea cecului este semnalata
foarte rar la cabaline (Harrison, 1989). La bovine torsiunea poate fi spre dreapta sau
stânga si se asocieaza cu dilatarea cecala.
Torsiunea colonului mare este una dintre cele mai severe stari de abdomen acut la cal.
Majoritatea cazurilor sunt cu torsiuni complete (360?) putând interesa si cecul.
Clinic, la toate speciile, volvulusul se manifesta prin colica violenta, cu sfârsit
letal dupa 12-24 ore la cal si dupa 2-5 zile la vaca si porc (HUSKAMP, 1965).
Tratamentul este în toate cazurile operator si are caracter de maxima urgenta
obictivul interventiei este de a repozitiona organul, de a examina atent viabilitatea
acestuia, recurgându-se la rezectii în toate situatiile în care se constata necroze. În
torsiunea cecului la bovine se recomanda cecotomia si evacuarea continutului si apoi
repunerea si fixarea prin cecopexie. Tiflectomia partiala pote fi aplicata cu succes
(Weaver,1986). La cal detorsionaea are sanse de succes daca se practica în primele 2-3
ore. Recent s-a experimentat cu succes colopexia în prevenirea recidivelor (Mc Ilwraith,
]987, Markel si colab., 1986). Atunci când sunt portiuni necrozate se va recurge la
rezectie si la colonoastomoza.
PLAGILE RECTULUI

Sunt produse prin exploratie rectala brutala, sau pot sa apara din cauza distociilor,
prin eforturi mari de defecare si mai rar din cauza taumatismelor accidentale.
Plagile rectului pot interesa mucoasa sau pot interesa si restul straturilor, fiind
chiar perforante. Produc hemoragie si determina animalul sa faca eforturi sustinute de
defecare. Prin infectie se pot genera peritonite sau paraproctite, abcese si fistule.
Abcesele se pot la rândul lor drena în peritoneu, sau se pot drena alaturi de anus,
transformându-se în fistule.
Diagnosticul se face prin tuseu rectal.
Prognosticul este rezervat.
Tratamentul se în plagile neperforante si consta din clisme emoliente si
anestezice. Se poate folosi decoctul de seminte de in cu procaina si cu nitrofuran 4% . se
pot face spalaturi rectale cu solutie clorurata izotonica calduta, dupa care manual se
introduce un unguent antiseptic si procainizant (asocilin).
Pentru tratamentul la plagilor perforante se recomanda evaluarea poluarii cavitatii
abdominale (iclusiv prin aprecierea lichidului peritoneal) si luarea deciziei:
- sutura intrarectala - vezi Tehnici chirurgicale, an IV
- vindecare secundara dupa punerea în repus functional a rectului prin
colostomie provizorie - vezi Tehnici chirurgicale, an IV
- colostomie definitiva - vezi Tehnici chirurgicale, an IV
- euthanasie

PROLAPSUL RECTAL

Prin denumirea de prolaps rectal se întelege iesirea partiala sau totala a rectului
prin orificiul anal, în exterior. Portiunea prolabata, de marimi diferite, atârna sub forma
unei tumorete, la început rosie iar mai târziu edematoasa, cianotica sau livida.
Boala se semnaleaza la toate speciile dar cel mai frecvent la suine, pisici si la
câine, apare în urma tulburarilor digestive cu constipatie rebela din cauza eforturilor de
defecatie. Mai poate contribui si iritatia locala data de exploratiile rectale, de prezenta
parazitilor, fatarile distocice, eforturi mari de tractiune si chiar contentia. Anumite
tulburari neuro-endocrine pot de asemenea fi cauza unor stari ce se exprima prin tonus
scazut al sfinterului anal si al muschilor ano-rectali.
Simptome. Când prolapsul este numai partial- intersând mucoasa- în orificiul
anal apare o formatiune încretita, de culoare rosie alcatuind o tumoreta de dimensiuni
reduse, cu un orificiu central.
Când prolapsul este total-întreg peretele ano-rectal se rasfrânge în afara. Peretele tumorii
este dublu, cel extern are mucoasa spre înafara iar celalalt cu mucoasa spre înauntru.
Masa prolabata este cilindrica la porc, iar la cal boselata. Dupa un timp începe sa se
traumatizeze si apar si alte leziuni : plagi, hemoragii, necroze. Mucoasa exterioara devine
rece, edematiata si pastoasa, stare în care volumul este mult crescut si care îngreuneaza
repunerea.
Diagnosticul este usor de stabilit. La examen ne intereseaza modificarile
secundare intervenite.
Prognosticul este favorabil pentru suine si rezervat pentru cabaline.
Tratamentul este conservator si operator vezi Tehnici chirurgicale, an IV

ANOMALIILE ANO-RECTALE

Anomaliile congenitale
Constau în dezvoltarea incompleta a partilor care se vor uni în perioada
embrionara si vor da nastere la anus si rect.
Se descriu mai multe feluri de anomalii, dar vom retine doar pe cele care sunt mai
frecvente:
Atrezia ano-rectala consta în lipsa de comunicare dintre anus si rect, al caror
fund de sac se gaseste la distanta de 5-15 cm unul de celalalt.
Atrezia rectului ,când complet dezvoltate cele doua parti ramân separate printr-
un perete membranos.
Imperforarea anusului, când orificiul anal este acoperit de piele.
Fistulele recto-vaginale si recto-uretrale, când între caile vaginale si cele
urinare pe de o parte si rect pe alta parte se constata comunicari.
Simptome. În primele trei anomali nou nascutul este la început vioi si are
apetit, dar în decurs de 2 pâna la 3 zile începe sa se baloneze, lipseste defecatia si devine
abatut. La examenul anatomo-morfologic se constata lipsa de comunicare a anusului cu
rectul sau lipsa orificiului anal.
Tratamentul. În primul rând parintii care dau nastere la astfel de produsi
se exclud de la reprodutie. Anomalia poate fi tratata prin operatie (atrezia si imperforarea)
dar aceasta nu este întotdeauna încununata de un succes deplin. Ea consta din excizia
peretelui si anastomozarea celor doua tuburi, folosind sutura în puncte, iar postoperator se
fac dilatatii repetate prin tuseu rectal.
BIBLIOGRAFIE

1. AUER J. A. –Textbook of Equine Surgery, Saunders, Philadelphia, 1992.


2. CADIOT, J., ALMY, J. – Traite de therapeutique chirurgicale, vol. I, II.
Ed. Vigot Freres, Paris, 1923, 1924.
3. OEHME F.W. –Textbook of Large Animal Surgery Ed. Williams,
Baltimore, 1974.
4. BOJRAB M.J. – Pathophisiology in small animal surgery, Ed.W.B.
Saunders Company, 2003
5. JORG A. AUER, JOHN A. STICK - Equine Surgery, Ed.W.B. Saunders
Company; 2 ed ed, 1999
6. SUSAN L. FUBINI, NORM G. DUCHARME - Farm Animal Surgery, Ed.W.B.
Saunders Company, 2004
7. BURTAN I. - Chirurgie regionala veterinara, Ed. Ion Ionescu de la Brad,
Iasi, 2000
8. MATES N. – Patologia chirurgicala a animalelor domestice, Ed Medicala
Universitara Iului Hatieganu, Cluj-Napoca, 2004
9. VLADUTIU O. – Patologia chirurgicala a animalelor domestice. Ed.
Academiei RPR, Bucuresti, 1966
10. MOLDOVAN M., MURGU I., MOROSANU N., CRISTEA I. – Patologie si
clinica chirurgicala, Ed. Didactica ;I pedagogica, Bucuresti, 1982
11. MOLDOVAN M. – Patologie chirurgicala, Lito. IA Timisoara, 1971, 1973
12. ETTINGER S.J. - Veterinary internal medicine, Ed.W.B. Saunders
Company, Philadelphia, 2000
13. …. – Patologie si clinica mediala…….
14. GHERGARIU S, CAPATANA V – Urgente medico-chirurgicale veterinare,
Ed Ceres, Bucuresti, 1988
15. TURNER A.S., McILWRAITH C.W. – Techniques in Large animal surgery,
Ed. Lea and Febiger Company, Philadelphia, 1989
16. HAMANN H, WOLF V, SCHOLZ H, DISTL O. Relationships between
lactational incidence of displaced abomasum and milk production traits
in German Holstein cows. J Vet Med A Physiol Pathol Clin Med. 2004
May;51(4):203-8
17. CONSTANTINESCU, Gh., RADU, C., PALICICA, R. – Anatomia topografica
a animalelor domestice. Ed. Facla, Timisoara, 1982.
18. Evans E.H., deLahunta A. - Miller’s guide to the dissection of the dog.
Ed. W.B. Saunders Comp., Philadelphia, 1971, 1979
19. GHETIE, V., HILLEBRAND, A. - Anatomia animalelor domestice, vol. I.
Ed. Academiei, Bucuresti, 1971.
20. GHETIE, V. - Anatomia animalelor domestice. Ed. Didactica si
Pedagogica, Bucuresti, 1967.
21. PASTEA, E. (s. red.) – Anatomia comparata a animalelor domestice, vol
I, II. Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1985.