Sunteți pe pagina 1din 21

CURS 16

PATOLOGIA CHIRURGICALA A
APARATULUI RESPIRATOR (I)

CUPRINS
1. Patologia nasului si a cavitatilor nazale - vezi semestrul I patologia capului
(plagile nasului si narilor, fracturile osului nazal, hemoragia nazala, faldurile nazale,
paralizia diverticului nazal, necroza septului nazal, necroza cornetilor nazali, tumorile
cavitatilor nazale)
2. Patologia sinusurilor - vezi semestrul I patologia capului
(fracturile peretilor ososi ai sinusurilor, hidropizia sinusala, sinuzita, tumorile)
3. Patologia diverticulelor tubelor auditive - vezi semestrul I patologia capului
(aerocistita, empiemul gutural, timpanismul diverticulelor tubelor auditive).

4. PATOLOGIA LARINGELUI

1. Traumatismele laringelui
2. Hipoplazia epiglotei
3. Chistii epiglotei
4. Aderentele epiglotei
5. Abcesul epiglotei
6. Colapsul laringelui
7. Condropatia aritenoidului
8. Hemiplegia si pareza idiopatica laringiana
9. Neoplasmele laringiene

5. PATOLOGIA TRAHEEI
1. Traumatismele traheei
2. Corpi straini intratraheali
3. Colapsul traheei
4. Stenoza traheei
PATOLOGIA LARINGELUI

Rememorari anatomice
Laringele comunica cu faringele si traheea. Este suspendat de baza craniului prin
intermediul aparatului hioidian.
Laringele este alcatuit din:
? Cartilaje – tiroid, cricoid, aritenoid si cartilajul epiglotic
? Muschi striati – tireohioidian, hioepiglotic, sternotiroidian,
cricoaritenoidian (dorsal, lateral), aritenoidian, tiroaritenoidian
? Mucoasa

1. TRAUMATISMELE LARINGELUI

Frecventa – la toate speciile.


Etiologie – traumatica. Traumatismele laringelui pot fi:
o intrinseci (intubatie, corpuri straine)
o extrinseci (accidente de contentie, accidente de circulatie, împuscaturi,
muscaturi).
Simptomatologie – dispnee mai ales la efort, tuse, respiratie zgomotoasa –
stenoza laringiana localizata prin ascultatie. Examinarea regiunii poate evidentia în
functie de severitatea traumatismului si amploarea distructiilor: edem local, eventual
plagi, emfizem, fracturi ale cartilajelor. Examenul radiografic poate aduce indicii despre
integritatea cartilajelor laringiene ca si a apartului hioid. Examinarea endoscopica a
laringelui si eventual a esofagului poate depista corpurile straine penetrante, hemoragii
ale mucoasei laringiene, plagi ale acesteia, deplasari ale cartilajelor laringiene din pozitia
normala, lipsa de miscare fiziologica impusa de respiratie a cartilajelor laringiene
(paralizii).
În traumatismele severe cazul trebuie tratat ca o urgenta respiratorie – prioritate
fiind acordata asigurarii libertatii cailor aeriene – traheotomia fiind una din optiunile care
trebuie sa preceada examinarea în amanuntime.
Prognosticul este dependent de severitatea traumatismului si amploarea
distructiilor.
Tratamentul consta în traheotomie provizorie si laringotomie mediana ventrala
pentru creerea accesului la leziunea sau modificarea laringiana cauzata de traumatism.
Este posibila extragerea corpurilor straine obstruante, debridarea focarului,
antisepsia acestuia iar în cazul unor plagi sutura mucoasei.
Denudarile cartilajelor trebuie acoperite cu lambouri de mucoasa.
Fracturile cartilajelor impun debridarea focarelor, realinierea cartilajelor si
fixarea acestora cu fire de sutura neresorbabile sintetice. Mentinerea lumenului laringian
este esentiala, unele situatii impunând recurgerea la stenturi intraluminale pentru
mentinerea în pozitie a cartilajelor laringiene sau a fragmentelor din acestea. Smulgerile
cartilajului aritenoid de la cricoid sunt greu de stabilizat , fiind indicata artitenoidectomia.
Postoperator – repaus, antiinflamatorii (2-3 zile postoperator pentru a preveni
edemullaringian) si antibiotice local (sprayuri) si pe cale generala (3-5 saptamâni),
reexaminare periodica pâna la vindecare.

2. HIPOPLAZIA EPIGLOTEI

Lungimea epiglotei în cazul hipoplaziei este cu 1 – 1,5 cm mai scurta decât


lungimea normala (7,5 – 8,7 cm).
Frecventa - subdezvoltare epiglotei a fost raportata la caii de curse – Pur sânge
englez.
Etiologie – necunoscuta.
Simptomatologie – dispnee mai ales la efort, tuse, respiratie zgomotoasa.
Hipoplazia epiglotei poate reprezenta cauza pneumoniei prin aspiratie.
Diagnostic. La examinarea endoscopica se observa ca epiglota este mai scurta
si/sau mai îngusta si mai subtire decât normal. Frecvent epiglota se afla plasat sub palatul
moale, când de fapt se constata deplasarea dorsala a valului palatin. Hipoplazia epiglotei
este frecvent observata la caii cu aderente ale epiglotei.
Prognosticul este rezervat in hipoplaziile minore si defavorabil în cazurile de
hipoplazie severa.
Tratamentul consta în cresterea rigiditatii mecanice a epiglotei (epiglota
subtire, flasca) prin injectarea submucoasa de Teflon, procedeu care însa nu
îmbunatateste lungimea epiglotei.
Corectarea deplasarii dorsale a valului palatin presupune fie:
- miectomia sternotirohioidianului, fie
- rezectia unei portiuni din valul palatin (stafilectomie).

3. CHISTII EPIGLOTEI

Frecventa - Chistii subepiglotici au fost diagnosticati la cabaline, în special la


tineretul apartinând raselor usoare (de curse).
Etiologie bolii este incomplet elucidata, fiind incriminata o transmitere
congenitala.
Simptomatologie – prezenta chistilor subepiglotici induce dispnee mai ales la
efort, respiratie zgomotoasa, disfagie si poate reprezenta cauza pneumoniei prin aspiratie.
Diagnosticul – se precizeaza prin examen endoscopic, dimensiunea chistilor
variind între 1 si 4 cm baza. Originea chistilor epiglotei este în submucoasa epiglotei.
Prognosticul – favorabil.
Tratament - inlaturarea chistilor se face chirurgical, accesul operator fiind cel
oral sau prin laringotomie. Dupa incizia mucoasei epiglotice se diseca chistul si se rezeca.
Mucoasa epiglotica ramâne nesuturata pentru asigurarea drenajului sau se aplica doar
câteva puncte de sutura. Excizia cu laserul este preferata în cazul abordarii orale.
Postoperator – repus, antiinflamatorii si antibiotice local (spray
uri) si pe cale generala, reexaminare periodica pâna la vindecare (aproximativ 14 zile).
.
4. ADERENTELE EPIGLOTEI

Aderenta epiglotei reprezinta o anomalie a faldurilor mucoasei de pe fata


dorasala a epiglotei care este aderenta la procesele corniculate ale cartilajului aritenoid.
Frecventa - la cabaline, în special la tineretul apartinând raselor usoare (de
curse).
Simptomatologie –dispnee mai ales la efort, respiratie zgomotoasa, tuse si
adesea exudat nazal.
Diagnosticul – se precizeaza prin examen endoscopic, când se apreciaza
pozitia, mobilitatea si gradul de aderenta al epiglotei fata de cartilajele aritenoide si
prezenta ulceratiilor pe faldurile mucosei epiglotice. Majoritatea aderentelor dintre
epiglota si procesele corniculate ale cartilajului aritenoid (97%) sunt dense - strânse,
modificând evident pozitia epiglotei.
Prognosticul – rezervat datorita recidivelor.
Tratament - divizarea prin incizarea (sectionarea) la mijloc a axului lung al
faldului mucos aritenoido-epiglotic (ligamentului vestibular) reda pozitia normala si
mobilitatea epiglotei. Accesul operator poate fi endoscopic sau prin laringotomie.
Incizarea faldului aritenoido-epiglotic se poate face cu bisturiul electric, cu laser sau
mijloace clasice (bisturiu curb, foarfece). Rata recidivei dupa acest procedeu este de cca.
40%.
Excizia endoscopica a faldului (ligamentului vestibular) pornind dinspre caudal
spre rostral reduce rata recidivelor la 5%
Postoperator – repaus, antiinflamatorii si antibiotice local (sprayuri) si pe cale
generala, reexaminare periodica pâna la vindecare (aproximativ 14 zile).
5. ABCESUL EPIGLOTEI

Abcesul epiglotei se intâlneste rar la cabaline.


Simptomatologia este dominata de respiratie zgomotoasa, dispnene la efort,tuse
si durere la palparea laringelui.
Diagnosticul se precizeaza endoscopic.
Prognosticul – favorabil.
Tratamentul consta în drenarea endoscopica a abcesului, lavajul cu
clorhexidina a cavitatii acestuia, antibiotice pe cale generala timp de 3-5 zile si
reexaminarea animalului la 10 zile postoperator.

6. COLAPSUL LARINGELUI

Colapsul laringelui reprezinta imposibilitatea pastrarii formei si dimensiunilor


normale ale deschiderii laringiene.
Frecventa – afectiunea a fost diagnosticata la carnivore, mai ales la câine.
Etiologie Sunt incriminate doua cauze:
o Traumatisme – soldate cu fracturi ale cartilajelor laringiene
o Sindromul respirator al raselor brahiocefalice (Pechinez, Bulldog, etc) –
caracterizat prin narine strâmte (stenotice) si val palatin lung, elemente
anatomice care contribuie la aparitia etapizata (în trei etape) a colapsului
laringian.
? În prima faza, marirea efortului de inspiratie declanseaza o
presiune negativa anormala la nivelul laringelui care provoaca
exoversarea diverticulilor laringieni, obstruând orificiul glotic.
? In etapa a doua procesele cuneiforme ale fiecarui cartilaj
aritenoid îsi pierd rigiditatea si cad (colaps) în lumenul
laringelui.
? În stadiul III arcul dorsal al proceselor corniculate dispare,
rezultând colapsul complet al laringelui.
Simptomatologie – la rasele brahiocefalice afectiunea evolueaza progresiv
(dispnee mai ales la efort, tuse, respiratie zgomotoasa) spre stadiul final de colaps
laringian în care crizele asfixice sfârsesc prin sufocarea animalelor.
Diagnostic. La examinarea endoscopica se observa pozitia caracteristica a
cartilajelor aritenoide corespunzatoare unuia din cele trei stadii ale bolii.. Frecvent
epiglota se afla plasata sub valul palatin.
Prognosticul este defavorabil la cazurile care nu beneficiaza de tratament
chirurgical si favorabil din punct de vedere vital la cazurile tratate chirurgical.
Tratamentul este numai chirurgical si consta în functie de stadiul evolutiv în
carea a fost diagnosticata afectiunea în:
Stadiul I – rezectia limitata a valului palatin (stafilectomie), corectarea narilor
stenotice si excizia diverticulilor laringieni - vezi Tehnici chirurgicale an IV
Stadiul II - aritenoido-cordectomie partiala
Stadiul III – laringectomie partiala sau traheotomie permanenta - vezi Tehnici
chirurgicale an IV
Interventiile chirurgicale se executa sub protectia unei traheotomii temporare.
Postoperator se recomanda repaus, antiinflamatorii si antibiotice local (spray
uri) si pe cale generala. Edemul laringian postoperator necesita o monitorizare atenta.
7. CONDROPATIA ARITENOIDULUI

Condropatia aritenoidului sau condrita aritenoidului este o afectiune


inflamatorie progresiva a cartilajului aritenoid si a proceslor corniculate caracterizata
prin mineralizarea distrofica, modificarea formei si pozitiei acestora, hiperplazia
intraluminala a cartilajelor sau a tesutului de granulatie care pot necroza si fistuliza. În
stadiile avansate modificarile se extind perilaringian.
Frecventa – afectiunea a fost descrisa la cabaline.
Etiologia – este necunoscuta.
Simptomatologie – afectiunea evolueaza initial asimptomatic. Ulterior primele
manifestari apar în cursul supunerii animalului la efort, intensitatea manifestarilor fiind în
strânsa dependenta cu intensitatea exercitiilor fizice. Semnele clinice sunt: dispnee, mai
severa daca afectiunea este bilaterala, tuse si mai rar tulburari de deglutitie.
Simptomatologia seamana cu cea din hemiplegia laringiana. La cazurile avansate prin
inspectie se poate remarca îngrosarea evidenta a regiunii laringiene.
Examenul radiografic evidentiaza mineralizarea cartilajului aritenoid.
Endoscopia poate releva:
o Devierea înspre medial a cartilajului aritenoid însotita de proliferarea unui tesut
de granulatie pe fata mediala a aritenoidului;
o Îngrosarea si rotarea cartilajului aritenoid si a proceselor corniculate
o Formarea de fistule
Diagnosticul se suspicioneaza clinic si se confirma prin examinare endoscopica
si eventual radiografica.
Prognosticul este rezervat datorita vindecarii greoaie postoperatorii (4-8
saptamâni) si gradului ridicat de risc al aparitiei complictiilor (laringita, traheita, bronsita,
dispnee si disfagie).
Tratamentul este numai chirurgical, constând în rezectia portiunii afectate a
cartilajului aritenoid si / sau a proceselor corniculate.
Procedeele aplicabile sunt:
o Corniculo-aritenoidectomia
Tip I se rezeca în intregime procesele corniculate si aritenoidul
Tip II aceeasi rezectie dar se conserva processul muscular
o Aritenoidectomia subtotala se rezeca doar aritenoidul
o Aritenoidectomia partiala se rezeca doar protuberanta aritenoidului.
Interventiile chirurgicale se executa sub protectia unei traheotomii temporare.
Postoperator se recomanda repaus si se administreaza antiinflamatorii si antibiotice.
Reexaminarea endoscopica periodica este necesara pentru a evalua vindecarea.

8. HEMIPLEGIA SI PAREZA LARINGIANA

Hemiplegia si pareza laringelui apar în urma întreruperii inervatiei intrinseci a


muschilor laringelui. Termenii uzuali pentru a defini diferite stadii ale acestor afectiuni
sunt:
a. Hemipareza subclinica (incompleta) – denumita si hemiplegie subclinica,
evolueaza fara semne clinice;
b. Hemipareza completa (hemiplegie completa) – evolueaza cu semne
clinice fiind afectata o singura parte (stânga sau dreapta);
c. Pareza - evolueaza cu semne clinice fiind afectate ambele parti (stânga si
dreapta) a laringelui.
Frecventa – afectiunea a fost descrisa la cabaline, manifestându-se clinic la 3 –
9 % din populatie, la câini (Huski, Saint Bernard, Labrador, Retrievers – în general la
câini de talie mare) si la pisici.
Etiologia. În hemiplegia si în pareza laringiana obstruarea lumenului laringian
este data de imposibilitatea ridicarii complete a cartilajului aritenoid si a proceselor
corniculate în timpul inspirului. Aceasta imposibilitate de marire a diametrului orificiului
laringian este cauzata de o întrerupere a transmisiei nervoase prin nervii vagi sau prin
nervii recurenti laringieni – neuropatie laringiana.
Întreruperea continuitatii nervoase poate avea etiologie:
o Idiopatica – axonopatie distala mai ales la cabaline (infectii bacteriene, virale,
micotice, neoplazii, intoxicatii cu organofosforice) si ca polineuropatie – la
câinii batrâni (peste 9 ani);
o Traumatica;
o Iatrogena – injectarea perivasculara si / sau perineurala a unor substante
iritante;
o Congenitala – mai ales la câini când apare sub vârsta de un an (Huski,
Bulldog). La cabaline s-a încercat sa se explice frecventa mai mare a
hemiparezei laringiene stângi pe baza unei diferente între lungimea nervilor
recurenti laringieni drepti si stângi, ceea ce incrimineaza o transmitere ereditara.
Simptomatologie – afectiunea evolueaza initial asimptomatic. Ulterior primele
manifestari apar în cursul supunerii animalului la efort, intensitatea manifestarilor fiind în
strânsa dependenta cu intensitatea exercitiilor fizice.
Semnele clinice la cabaline sunt: dispnee, extrem de severa daca afectiunea este
bilaterala (pareza), cornaj, voce schimbata (tonalitati joase), tuse si mai rar tulburari de
deglutitie. Simptomatologia seamana cu cea din condropatia aritenoidului. Evolutia este
progresiva manifestarile clinice crescând în intensitate într-o perioada de timp variabila
de la câteva saptamâni la câteva luni. Palparea laringelui permite destul de rar semnalarea
unei atrofi a musculaturii laringiene de pe parte stânga. Palparea laringiana imediat dupa
efort accentueaza cornajul. Examinarea endoscopica releva în majoritatea cazurilor
(frecventa ridicata a hemiparezei laringiene stângi) un asincronism al miscarii proceselor
corniculate în timpul respiratiei – latura stânga are un grad mai redus de miscare sau chiar
este imobila. Afectarea bilaterala la cabaline este rara. În aceste cazuri dispneea este
permanenta iar animalul refuza sa raspunda la chiar si la solicitari fizice minore. Crizele
asfixice se declanseaza foarte usor.
La carnasiere semnele clinice sunt: schimbari în tonalitatea latratului, evitarea
efortului fizic, tuse in special în timpul deglutitiei, cornaj inspirator, dispnee, crize
asfixice cu cianoza si sincope cardiorespiratorii. La carnasiere majoritatea cazurilor
sufera de o afectare bilaterala – pareza laringiana. Afectiunea evolueaza progresiv in
decurs de luni sau chiar ani de zile.
Diagnosticul se suspicioneaza clinic si se confirma prin examinare endoscopica.
La cabaline examinarea endoscopica se încearca pe animalul vigil semnul
patognomonic fiind asincronismul miscarii proceselor corniculate ale cartilajului
aritenoid. O metoda moderna de relevare a asimetriei orificiului glotic este masurarea
asistata de computer care permite calcularea cu exactitate a gradului de stenoza
laringiana.
La carnasiere examinarea endoscopica releva în majoritatea cazurilor o afectare
bilaterala datorata disfunctiei muschiului cricotiroidian dorsal. Stenoza orificiului glotic
este vizibila atât în inspir cât si în expir. Inflamatia tonsilelor, a faringelui si laringelui
sunt frecvent observate.
Prognosticul este favorabil din punct de vedere economic – tratamentul
chirurgical îmbunatatind considerabil capacitatea respiratorie la efort moderat la 87% din
cabaline. Prognosticul este rezervat la cabalinele de sport unde rata de succes
postoperator este de 50 – 90 %. Din animalele operate doar 70% sunt capabile sa se
reîntoarca la curse.
La carnasiere prognosticul vital este favorabil. Prognosticul functional este
rezervat pentru câinii cu activitate atletica intensa.
Tratamentul.
La carnasiere se poate încerca un tratament medicamentos cu efecte paleative
în timpul crizelor asfixice. Se administreaza oxigen – combaterea hipoxiei, hipertermia
datorata hiperventilatiei se combate prin comprese umede sau chiar cu gheata, pentru
contracarea spasmului laringian se injecteaza iv corticosteroizi iar pentru prevenirea
edemului pulmonar – diuretice. Uneori este nevoie de traheotomie.
Tratamentul chirurgical vizeaza:
o repozitionarea sau exereza cartilajelor care produc obstructionarea orificiului
glotic;
o reinervarea muschilor laringieni
o traheostomie permanenta
Pentru aplicarea procedeelor operatorii este necesara traheostomia provizorie.
I. Procedeele operatorii pentru repozitionarea sau exereza cartilajelor care
produc obstructionarea orificiului glotic sunt:
? Laringoplastia prin lateralizarea cartilajului aritenoid – recunoaste doua
variante de executie
- ancorarea cu doua fire de sutura neresorbabile a aritenoidului de
tiroid sau
- ancorarea cu fire de sutura a aritenoidului de cricoid
? Laringectomia partiala poate fi executata pe cale orala sau prin
laringotomie ventrala. Operatia presupune rezectia unuia sau a ambilor
diverticulilor vocali împreuna cu corzile vocale (ventriculectomie -
saculectomie) si rezectia unilaterala a procesului corniculat si a celui
cuneiform.

II. Exista mai multe procedee pentru realizarea reinervarii muschilor


laringieni
- grefa de pedicul neuromuscular
- anstomoza nervului recurent laringian
- anastomoza segmentului distal a nervului recurent laringian la
ramura ventrala a primei perechi de nervi cervicali.

III. Traheostomie permanenta - vezi Tehnici chirurgicale an IV.

La cabaline exista mai multe variante de tratament chirurgical:


Interventiile chirurgicale se executa sub protectia unei traheotomii temporare..

? Ventriculectomia (saculectomia) – exereza diverticulilor vocali - vezi


Tehnici chirurgicale an IV
? Laringoplastia presupune ancorarea cu doua fire de sutura neresorbabile a
aritenoidului de cricoid.
? Aritenoidectomia – vezi condropatia aritenoidului
? Reinervarea muschilor laringieni se realizeaza prin anastomoza nervului
recurent laringian (ramura abductoare) la prima pereche de nervi cervicali.

Exista situatii în care este necesara aplicarea concomitenta prin laringotomie


atât a ventriculectomiei cât si a laringoplastiei.

Postoperator la ambele specii se recomanda repaus, antiinflamatorii si


antibiotice local (sprayuri) si pe cale generala. Edemul laringian postoperator necesita o
monitorizare atenta. Suspendarea traheotomiei provizorii se face dupa 24 - 72 de ore,
când a disparut riscul de edem laringian si de obstructie respiratorie. Antisepsia plagii
operatorii – mai ales în cazul laringotomiilor lasate sa se vindece secundar prin
înmugurire.

Complicatiile postoperatorii mai frecvent întâlnite sunt:


o Esecul realizarii abductiei proceselor corniculate prin laringoplastie
o Tuse
o Catar nazal
o Condrita a aritenoidului si sau a cricoidului
o Fistule laringiene
o Edem laringian
o Hipertrofia intralaringiana a tesutului de granulatie
o Infectia plagii operatorii
o Traheita
o Pneumonie
9. NEOPLASMELE LARINGIENE

Frecventa Tumorile cu afectare primara a laringelui sunt rare. Dintre speciile


de animale domestice neoplazii laringiene (carcinoame, mastocitoame, tumori mixte,
condroame) au fost raportate la câine si pisica. Carcinoamele sunt cele mai frecvente
tumori primare.
Limfosarcoamele, plasmacitoamele care afecteaza laringele reprezinta în
majoritatea cazurilor metastaze.
Simptomatologie. Semnele clinice sunt: voce schimbata (tonalitati joase),
dispnee, gradul de severitate depinde de volumul masei neoplazice care obstrueaza
lumenul laringelui, cornaj, tuse, tulburari de deglutitie, hipoxie, cianoza.
Diagnosticul se precizeaza pe baza examenului clinic si se confirma prin
examinare endoscopica cu recoltarea de probe bioptice si examen histopatologic.
Examinarea endoscopica releva frecvent spasm laringian, inflamatie perilaringiana si
ulceratii ale tesutului neoplazic. Diagnosticul diferential trebuie facut fata de polipii
inflamatorii si chistii laringelui (confirmare morfo si histopatologica).
Prognosticul este rezervat iar pe termen lung defavorabil.
Tratamentul vizeaza în prima faza (pâna la confirmarea de laborator a
diagnosticului) combaterea crizelor asfixice – vezi tratamentul medicamentos al parezei
laringiene si asiguarea ventilatiei optime prin traheotomie provizorie.
Tratamentul afectiunii neoplazice este radical în cazul tumorilor benigne
(laringectomie partiala, hemilaringectomie sau laringectomie totala dependent de
extinderea afectiunii) si paleativ în tumorile maligne – traheostomie permanenta,
chirurgie citoreductiva, chimio si radioterapie.
PATOLOGIA TRAHEEI

Rememorari anatomice

Traheea este un conduct constituit din cartilagii traheale (40-46 la câine si 48-60
la cal) care continua în sens caudal laringele iar dorsal de inima (spatiile intercostale 4-6)
de bifurca în bronhiile principale. Cartilajele traheale care constituie baza anatomica a
traheei sunt incomplete dorsal. În regiunea cervicala ventrala traheea are raporturi cu
esofagul, v jugulara, a carotida si n recurenti. Traheea este compusa din patru straturi:
adventicea, stratul musculo-cartilaginos (cartilagiile traheale si muschiul traheal),
submucoasa si mucoasa.

1. TRAUMATISMELE TRAHEEI

Frecventa Traumatismele traheei se întâlnesc la toate speciile de animale.


Dupa natura distructiei cauzate de agentul vulnerant traumatismele se clasifica în:
? închise
? deschise (penetrante)
Traumatismele închise (fara întreruperea continiutatii anatomice a traheei) pot
fi:
o extraluminale
o intraluminale

Etiologie, simptomatologie
Afectiunile traumatice extraluminale se datoreaza actiunii compresive a
substraturilor anatomice din jurul traheei traumatizate (contuzii, edeme, hematoame). Ele
se manifestata prin dispnee mai mult sau mai putin accentuata.
Afectiunile traumatice intraluminale sunt cauzate de manopere de intubatie
endotraheala, canulare endotraheala, endoscopie traheala, lavaj traheal, insuficienta
umidificare a amestecului gazos în timpul anesteziei sau oxigenoterapiei (complicatii
iatrogene) si de corpi straini patrunsi în trahee. Manifestarile clinice sunt tipice starilor de
stenoza traheala si / sau de corpi straini intratraheali – vezi afectiunile respective.
Traumatismele deschise sunt:
o penetrante (perforante) în lumenul traheei – mai frecventa la animalele de talie
mare (cauze: întepaturi, plagi cu arme de foc). Se manifesta prin emfizem subcutanat,
zgomote respiratorii traheale (depozite de fibrina intraluminale). Aceste traume se pot
complica rapid cu pneumomediastin, pneumotorax si infectii (peritraheale, pneumonii).
o plagi cu deschidere larga a traheei însotite sau nu de pierderi de tesut (cauze:
muscaturi, sfârtecari, taiere). Evolutia spre exitus este rapida, find însotite de pierderi
masive de sânge si frecvent de obliterare lumenului traheei.
Diagnosticul se precizeaza pe baza examenului clinic, radiografic si
endoscopic.
Prognosticul este dependent de natura si extinderea distructie. În traumatismele
închise si în cele penetrante cu orificii mici prognosticul este favorabil. În traumatismele
soldate cu plagi cu deschidere larga a traheei prognosticul este rezervat. Atunci când este
afectata portiunea toracica a traheei prognosticul este rezervat spre grav.
Tratamentul traumatismelor închise extraluminale vizeaza combaterea
inflamatiilor excesive si drenarea colectiilor care pot compresa traheea. Administrarea de
antiinflamatorii, intubatia orotraheala si oxigenoterapia sunt masuri care pot combate
crizele asfixice.
Tratamentul traumatismelor închise intraluminale va fi prezentat la capitolele
dedicate stenozei traheale si corpilor straini intratraheali – vezi afectiunile respective.
Tratamentul plagilor penetrante de dimensiuni reduse consta în aplicarea unui
pansament compresiv pentru a reduce emfizemul subcutanat. Plagile de dimensiuni mici
se colmateaza rapid cu fibrina, persistând doar riscul aparitiei complicatiilor septice.
Plagile de dimensiuni mari sunt considerate urgente chirurgicale. Manoperele
de curatarea a plagii si de aspiratie a lumenului traheal de cheaguri trebuie sa fie
secondate rapid de intubarea traheala (orotraheala – sonda va depasi în sens caudal
plaga, sau în cazul plagilor complete – sonda se introduce doar în capatul distal al
traheei). Sutura plagii traheale recurge la fire tractoare de aproximare si la plasarea de
stenturi pentru conservarea diametrului si lungimii lumenului traheal. Plasarea de stenturi
sau canule endotraheale prin plaga traheala permite mentinerea acestora pâna la
vindecare, asigurând pastrarea calibrului traheei (se evita stenoza cu tesut de granulatie
hipertrofic).
Sutura plagilor liniare sau anastomoza traheei se face cu fire neresorbabile de
sutura amplasate dupa tehnica punctului separat simplu si completate cu fire de
rezistenta.
La câine este posibila anastomoza termino-terminala si în conditiile în care
exista o pierdere de pâna la 50% din lungimea traheei. Pierderile de dimensiuni mai mari
impun recurgerea la grefe sintetice (tuburi de silicon) pentru refacerea continiutatii
traheei.
Asigurarea drenajului spatiilor peritraheale, antisepsia plagii si profilaxia cu
antibiotice a complicatiilor septice completeza tratamentul. Canulele si / sau stenturile se
înlatura atunci când exista certitudinea disparitiei fenomenelor inflamatorii iar mucoasa
traheala este vindecata.

2. CORPI STRAINI INTRATRAHEALI

Frecventa - se întâlnesc la toate speciile de animale.


Etiologie. Corpurile de dimensiuni mici ajung în arborele traheo-bronsic prin
inhalare.
Simptomatologie crize prelungite de tuse, dispnee, uneori epistaxis si / sau
hemoptizie.
Diagnosticul se suspicioneaza pe baza examenului clinic si a datelor de
anamneza si se confirma prin examen radiografic si endoscopic.
Prognosticul este rezervat datorita riscurilor ridicate de aparitie a complictiilor
septice (pneumonie cronica, abcese pulmonare, piotorax, fistule) ca si datorita
imposibilitatii de extragere a corpurilor patrunse adânc în arborele bronsic.
Tratamentul consta în extragera corpului strain prin tehnici de endoscopie sau
prin traheotomie.
3. COLAPSUL TRAHEEI

Frecventa - a fost descries la câine, pisica si cal. La câini apare aproape


exclusiv la rasele de talie mica si toy.
Etiologie. Se recunosc doua forme de colaps traheal:
o Primar care are o etiologie necunoscuta si care apare fie pe fond neurologic
(pareza muschiului traheal), congenital (cartilagii traheale hipoplazice sau
fibrodistrofice) sau ca urmare a anomaliilor de nutritie a cartilagiilor traheale.
o Secundar ca sechele a traumatismelor traheale, abceselor peritraheale sau a
tumorilor.
Simptomatologie dispnee, incapacitate de a efectua efor fizic, tuse, zgomote
traheale audibile la ascultatie.
Diagnosticul se precizeaza pe baza corelarii observatiilor examenului clinic
(palparea traheei si manoperele de flexie a capului induc crize dispneice, cianoza) cu
datele furnizate de anamneza si se confirma prin examen radiografic si mai ales
endoscopic. Este caracteristica laxitatea mucoasei traheale care poate obstrua lumenul
traheei si incapacitate traheei de asi mentine forma de conduct – aplatizarea ei în timpul
inspirului. Severitatea aplatizarii traheei este clasificata în patru grade:
I – aria de sectiune afectata este de maxim 25%
II - aria de sectiune afectata este cuprinsa între 25 si 50%
III - aria de sectiune afectata este cuprinsa între 50 si 75%
IV – în care muschiul traheal sau peretele dorsal al traheei vine în contact cu
mucoasa de pe peretele ventral al traheei.
Prognosticul este rezervat.
Tratamentul consta în îmbunatatirea rigiditatii peretelui traheal sau în
înlocuirea peretelui afectat cu o grefa sintetica. Tehnicile de tratament chirugical
aplicabile atât la cal cât si la câine sunt:
o Plicatura marginii dorsale a traheei – procedeu aplicabil în colapsul
traheal de de gradul I si II
o Sectionarea alternativa pe linia mediana ventrala a inelelor traheale –
procedeu aplicabil la câine.
o Aplicarea de stenturi externe pe marginea dorasala a traheei – semiinele
(potcoave) de teflon sau plastic care sunt ancorate cu fire de sutura la
adventicea si inelele traheale sau spirale de polipropilena care înconjoara
traheea si de care se ancoreaza cu fire de sutura.
o Exereza cartilagiilor afectate si anastomoza traheei – procedeu aplicabil
în conditiile afectarii unei lungimi relativ reduse a traheei.
o Exereza portiunii afectate si înlocuirea ei cu o grefa sintetica (tub de
cauciuc siliconat sau teflon)
Postoperator – repaus, antiinflamatorii, antibiotice, bronhodilatatoare, antitusive
si antisecretorii. Rexaminare endoscopica la o luna dupa operatie.

4. STENOZA TRAHEEI

Stenoza traheei este o complicatie postraumatica (intubatie, traumatisme închise


sau deschise, traheotomie, traheostomie, anastomoza traheala) în care strâmtarea
lumenului are loc ca urmare a proliferarii tesutului de granulatie sau a vindecarii fibros-
aderentiale (stricturii) mucoasei traheale.
Frecventa - la toate speciile de animale.
Etiologie – traumatisme, anestezie inhalatorie, operatii pe trahee.
Simptomatologie - dispnee, zgomot suierator intratraheal în inspir si expir.
Diagnosticul se suspicioneaza pe baza examenului clinic si a datelor de
anamneza si se confirma prin examen radiografic si mai ales endoscopic. Este necesara
recoltarea de probe bioptice din materialul obstruant pentru a face diferentierea fata de
tumorile traheei.
Prognosticul este rezervat datorita riscului de recidiva.
Tratamentul consta în:
o dilatare endoscopica a stricturii si montarea unei stent intraluminal –
postoperator se administreaza corticosteroizi o luna de zile, sau
o rezectia limitata a tesutului de granulatie si plastia mucoasa a
defectului, sau
o rezectia portiunii afectate si anastomoza traheei.

BIBLIOGRAFIE

1. AUER J. A. –Textbook of Equine Surgery, Saunders, Philadelphia, 1992.


2. CADIOT, J., ALMY, J. – Traite de therapeutique chirurgicale, vol. I, II.
Ed. Vigot Freres, Paris, 1923, 1924.
3. OEHME F.W. –Textbook of Large Animal Surgery Ed. Williams,
Baltimore, 1974.
4. BOJRAB M.J. – Pathophisiology in small animal surgery, Ed.W.B.
Saunders Company, 2003
5. JORG A. AUER, JOHN A. STICK - Equine Surgery, Ed.W.B. Saunders
Company; 2 ed ed, 1999
6. SUSAN L. FUBINI, NORM G. DUCHARME - Farm Animal Surgery, Ed.W.B.
Saunders Company, 2004
7. BURTAN I. - Chirurgie regionala veterinara, Ed. Ion Ionescu de la Brad,
Iasi, 2000
8. MATES N. – Patologia chirurgicala a animalelor domestice, Ed Medicala
Universitara Iului Hatieganu, Cluj-Napoca, 2004
9. VLADUTIU O. – Patologia chirurgicala a animalelor domestice. Ed.
Academiei RPR, Bucuresti, 1966
10. MOLDOVAN M., MURGU I., MOROSANU N., CRISTEA I. – Patologie si
clinica chirurgicala, Ed. Didactica ;I pedagogica, Bucuresti, 1982
11. MOLDOVAN M. – Patologie chirurgicala, Lito. IA Timisoara, 1971, 1973
12. ETTINGER S.J. - Veterinary internal medicine, Ed.W.B. Saunders
Company, Philadelphia, 2000
13. VASSEUR P – Surgery of the traheea. Vet. Clin. North Am. Small Anim.
Pract., 9, 1979
14. TURNER A.S., McILWRAITH C.W. – Techniques in Large animal surgery,
Ed. Lea and Febiger Company, Philadelphia, 1982
15. CONSTANTINESCU, Gh., RADU, C., PALICICA, R. – Anatomia topografica
a animalelor domestice. Ed. Facla, Timisoara, 1982.
16. Evans E.H., deLahunta A. - Miller’s guide to the dissection of the dog.
Ed. W.B. Saunders Comp., Philadelphia, 1971, 1979
17. GHETIE, V., HILLEBRAND, A. - Anatomia animalelor domestice, vol. I.
Ed. Academiei, Bucuresti, 1971.
18. GHETIE, V. - Anatomia animalelor domestice. Ed. Didactica si
Pedagogica, Bucuresti, 1967.
19. PASTEA, E. (s. red.) – Anatomia comparata a animalelor domestice, vol
I, II. Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1985.

S-ar putea să vă placă și