Sunteți pe pagina 1din 12

Curs 4

CUPRINS
4. AFECłIUNILE DINłILOR (continuare)
9. NeregularităŃi dentare de tocire
10. AfecŃiunile traumatice ale periodontului
11. Fracturile dentare
12. Hiperemia pulpară şi pulpita dentară
13. Tartrul dentar
14. AfecŃiunile periodontale: gingivita şi periodontita
15. Chistul rădăcinii dintelui (chistul dentar)
16. Hipoplazia smalŃului
17. Caria dentară
18. Tumorile dentare
5. AFECłIUNILE FARINGELUI
1. Faringita traumatică

9. NeregularităŃi dentare de tocire

Uzura inegală a suprafeŃei de tocire a dinŃilor duce la apariŃia unor neregularităŃi dentare
care modifică forma suprafeŃei (relieful) de tocire a tablei dentare
Cauze:
- rezistenŃa inegală a dinŃilor
- malformaŃii dentare congenitale
- malformaŃii congenitale ale masivului osos
- afecŃiuni dentare inflamatorii
- intoxicaŃii cronice cu fluor
- absenŃa dinŃilor antagonisşti
- afecŃiuni traumatice
- afecŃiuni ale muşchilor masticatori şi/sau ale articulaŃiei temporo-mandibulare
- particularităŃi de furajare
- tulburări de comportament.
Semiotică: prehensiunea este îngreunată, masticaŃia rară, întreruptă, dureroasă, inapetenŃă,
slăbire progresivă, diminuarea producŃiei, plăgi ale gingiilor, obrajilor, limbii, depozite
alimenatre, miros fetid al gurii.
NeregularităŃi de tocire ale incisivilor. Forme:
- uzură excesivă
- tocire în bizou anterior cauzate de ticul de sprijin
- tocire în bizou convergent
- uzură simultană în diagonală
- uzură în cioc de papagal
- uzuă într-o parte
NeregularităŃi de tocire ale premolarilor şi molarilor. Forme:
- abraziune excesivă – dispare coroana, ramân doar resturi parodontice
- uzura în dinŃi de fierăstrău
- uzura în foarfecă
- uzura în trepte, frecventă la bovine şi ovine, rezultat al unor mişcări masticatorii
exagerate de lateralitate pe fondul rezistenŃei inegale a dinŃilor
- uzură în valuri (ondulantă)

1
- colŃii – alungirea exuberantă a coroanei dintelui, datorită absenŃei anatgonistului sau a
lipsei sale de integritate. Formă: bonŃi sau ascuŃiŃi. După amplasare colŃii pot fi:
anteriori, posteriori, de mijloc de tablă dentară.
Diagnosticul: tabloul clinic şi examenul cavităŃii orale
Tratament: după stabilirea formei de uzură a dinŃilor se recurge în mod diferenŃiat la
tratament, după ce în prealabil s-a practicat anestezia şi contenŃia:
- pentru neregularităŃile dentare proeminente (dinŃi de fierăstrău) regularizarea tablei
dentare se face în doi timpi: rezecŃia colŃilor (cu freze pentru tăiat de preferat, dalta
dublă adaptată la mânerul ciocanului); pentru colŃii solitari, frecvenŃi la cabaline, dalta
obişnuită care taie prin lovirea cu un ciocan uşor.; dinŃii exuberanŃi (crescuŃi în exces)
se pot regulariza cu foarfecele dentar. În timpul al doilea muchiile tăioase rezultate în
urma rezecŃiei colŃilor, se netezesc prin pilire (pile manuale, freza electrică).
- Anomaliile de tocire ale întregii table dentare se nivelează prin rabotaj dentar (pilire –
freze electrice sau pile manuale). Pentru tabla dentară superioară se va folosi o pilă la
care mânerul de acŃionare este prins sub un unghi de 45 de grade la mijlocul ghidajului
pilei (se evită contuziile şi dizlocările molarilor). Controlul suprafeŃei regularizate se
face prin palpare manuală directă. Antisepsie cu permanganat, seroprevenŃie
antitetanică.

10. AfecŃiunile traumatice ale periodontului

Traumatismele, sau contuziile dentare, pot determina şi leziuni de diferite grade ale
periodontului, permiŃând dintelui să se subluxeze, luxeze sau să fie avulsionat.
SUBLUXAłIA - periodontul este afectat într-un grad care permite o mişcare a dintelui în
alveolă limitată doar pe direcŃie orizontală. Dintele nu este deplasat în direcŃie verticală.
Simptomatologie: mobilitate dentară anormală, anorexie, durere la percuŃie.
Tratament: singurele indicaŃii sunt administrarea de hrană cu o consistenŃă mai scăzută şi
privarea de jucării pentru aproximativ o săptămână.
LUXAłIA implică o afectare a periodontului într-un astfel de grad ce va permite mişcarea
acestuia atât pe direcŃie orizontală cât şi pe verticală. În funcŃie de direcŃia spre care este luxat
dintele, putem vorbi de intruzie, de extruzie şi de luxaŃie laterală.
Intruzia dintelui apare atunci când acesta este deplasat spre apical şi constă în
înfundarea dintelui în alveola sa. Dintele nu prezintă o mobilitate anormală, fiind fixat stabil
de osul alveolar. Din punct de vedere clinic dintele este mai scurt decât dinŃii adiacenŃi, iar din
punct de vedere radiografic spaŃiul periodontal (spaŃiul dintre dinte şi alveola sa) este mai
îngust.
Extruzia este luxaŃia verticală a dintelui din alveola sa. Acesta este mobil atât în
direcŃie verticală cât şi în direcŃie orizontală, iar din punct de vedere clinic, este mai înalt
decât dinŃii adiacenŃi. La examenul radiografic se constată o mărire a spaŃiului periodontal.
LuxaŃia laterală constă în deplasarea coroanei dentare în direcŃie palatinală/linguală în
timp ce rădăcina este deplasată în direcŃie labială/bucală sau vice versa. De obicei acest tip de
luxaŃie este însoŃită de fracturarea unuia din pereŃii alveolari (palatal/lingual sau labial/bucal),
fapt ce va permite dintelui să se luxeze. În cazul în care peretele alveolar opune rezistenŃă
tendinŃa dintelui este de a se fractura.
Tratament - repoziŃionare şi stabilizare (prin ancorare de dinŃii adiacenŃi) cât mai repede cu
putinŃă.
AVULSIA este extruzia completă a acestuia, dintele părăsindu-şi alveola. Acest dinte trebuie
repus în alveola sa şi fixat în poziŃie normală. Prognosticul este favorabil dacă dintele a fost
repoziŃionat în cel mult 30 de minute. Între timp dintele avulsionat trebuie păstrat într-un

2
mediu umed, cel mai bun fiind soluŃia salină (serul fiziologic) iar dacă acesta nu este
disponibil, în lapte. În orice caz, dintele nu trebuie lăsat să se usuce.
Există contraindicaŃii ale repunerii dinŃilor avulsionaŃi: dinŃii deciduali, dinŃii afectaŃi
de periodontopatii sau cei cu leziuni carioase sau resorbtive exinse.

11. Fracturile dentare

Orice dinte se poate fractura. La animalele de companie adulte caninii de pe maxilar se


fracturează cel mai frecvent, sunt urmaŃi de fracturi ale caninilor de pe mandibulă, apoi ale
premolarului 4 de pe maxilar şi în final incisivii.
Cauze: cel mai frecvent fracturile apar în urma muşcării gratiilor cuştii sau a jucăriilor tari.
Forme:
- transversale – pot deschide sau nu cavitatea pulpară
- longitudinale – cavitatea pulpară este deschisă
Simptome: fracturile fără deschiderea cavităŃii pulpare evoluează de regulă în prima fază
asimptomatic, apar leziuni ale mucoasei bucale datorate muchiilor dentare tăioase. Chiar
dacă traumatismul determină doar fractura smalŃului sau dentinei este suficient pentru a
cauza leziuni vasculare directe şi hemoragii care pot duce la inflamarea şi distrugeri
tisulare. Bacteriile găzduite în zona traumatizată pot determina ulterior leziuni pornind de
la inflamaŃii, carii dentare până la abcese apicale. În fracturi cu deschiderea camerei
pulpare se constată hemoragie minoră, leziuni gingivale, deschiderea alveolei (frecventă
în fracturile longitudinale), jenă masticatorie, sensibilitate, ulterior pulpite. Camera
pulpară deschisă apare sub forma unei pete roşii sau maronii pe suprafaŃa fracturată. Dacă
pata are culoare neagră sau lucioasă camera pulpară nu este deschisă, acesta fiind aspectul
unei zone de scleroză sau de dentină reparatorie.
Pentru a diagnostica deschiderea camerei pulpare se foloseşte un instrument ascuŃit al
cărui vârf se introduce în camera presupus deschisă. Dacă vârful instrumentului explorator
nu penetrează atunci camera pulpară nu este deschisă.
Prognostic: favorabil
Tratamentul: se face sub anestezie generală N-NLA, blocaj analgezic regional şi contenŃie
în decubit lateral la animalele mari şi sterno-abdominal la cele mici
1 - în fracturile transversale fără deschiderea cavităŃii pulpare se tratează prin pilirea
muchiilor tăioase (în cazul fracturilor limitate doar la smalŃ) şi apoi diferenŃiat (în caz de
fracturi ale smalŃului şi dentinei):
a) tratament obturativ: dacă linia de fractură se găseşte în apropierea cavităŃii pulpare se
impune protejarea acesteia şi evitarea cariei dintelui:
- frezarea cavităŃii retentive în dentină până în apropierea pulpei
- aplicarea unei substanŃe protectoare - hidroxid de calciu - pentru stimularea
dentinogenezei şi pentru evitarea deschiderii indirecte a cavităŃii pulpare.
- obturarea cavităŃii cu un amalgam (de argint) sau un material compozit
b) reconstituirea adezivă – la animalele de companie:
– curăŃirea emailului dentar şi a suprafeŃei de fractură iniŃial cu o piatră abrazivă şi apoi
cu o perie
– când cavitatea pulpară este acoperită de un start de dentină (cement) sub 2 mm se
aplică o substanŃă protectoare (hidroxilină sau hidroxid de calciu)
– mondasarea dintelui cu acid fosforic şi uscarea cu jet de aer
– aplicarea materialului composit şi modelarea lui, întărirea are loc în 5-10 minute,
pentru a reda forma dintelui
c) reconstituirea prin implante parapulpare
- clişeu radiologic pentru precizarea topografiei radiculare

3
- introducerea în masa dintelui a ştifturilor (implante) autoforante care se înşurubează
parapulpar
- aplicarea materialului compozit pentru a reda forma dintelui.
2 - în fracturile dentare transversale cu deschiderea cavităŃii pulpare este necesar
tratament endodontic. Scopul principal al terapiei endodontice este acela de a sigila apexul
pentru a preveni diseminarea bacteriilor spre structurile periapicale. Se procedează în două
etape:
- etapa I (iniŃial se aplică un procedeu de conservare al pulpei dentare):
- ablaŃia şi extragerea cu o freză rotundă cu viteză mare de rotaŃie a stratului
superficial de pulpă dentară necrozată (6-8 mm), practic doar porŃiunea
coronară a pulpei - PULPOTOMIA
- efectuarea cu o freză conică a unei cavităŃi retentive
- aplicarea peste pulpa dentară sănătoasă a unei substanŃe cu proprietăŃi
regenerative pe bază de hidroxid de calciu (ledermix, gerovital, calxil, caldec,
pulpodent, regeneran, vitocalc) care va stimula celulele nediferenŃiate libere
din pulpa aflată în vecinătatea zonei necrozate să se transforme în odontoblaste
şi să secrete dentina terŃiară sau reparatorie. Deoarece restul rădăcinii dentare
rămâne neafectată producŃia de dentină secundară va continua în mod normal.
- obturarea provizorie (8-10 zile cu oxid de zinc, eugenate)
- etapa II:
- după 8-10 zile se redeschide cavitatea pulpară îndepărtând obturarea
provizorie cu un escavator dentar
- aspectul uscat şi inodor permit aplicarea unei pelicule de Ledermix,
Pulpodent, Dentisolan şi obturarea definitivă cu amalgan sau un material
compozit.
- prezenŃa supuraŃiilor şi a unui miros ihoros denotă un proces infecŃios ceea ce impune
irigarea cavităŃii cu un antiseptic (merfen, hexaclorfen) şi umplerea ei cu Ledermix. Dacă
procesul infecŃios persistă se trece la pulpectomie.
ObservaŃie: avantajele pulpotomiei parŃiale cu acoperire directă a pulpei:
- păstrează pulpă intactă şi permite maturarea dintelui, fenomen important mai ales la
animalele tinere
- menŃine o sursă de umezeală pentru dentină, ajutând-o să rămână elastică, flexibilă.
3 – în fracturi dentare vechi cu infecŃia sau gangrena pulpară – extracŃia pulpei
necrozate prin pulpectomie şi obturarea rădăcinii.
PULPECTOMIA
IndicaŃii: gangrena pulpară gravă, necroze pulpare profunde, dinŃi decoloraŃi care indică
necroza pulpei, înainte de procedurile de restaurare a coroanei cu coroană din amalgan sau
metalică
Tehnică:
- lărgirea prin frezare a deschiderii pulpare. La canini se impune o trepanaŃie accesorie
ca şi la dinŃii cu rădăcini multiple la care se va deschide separat cavitatea pulpară a
fiecărei rădăcini
- extragerea pulpei cu ace extractoare de nerv (la introducere mişcare de rotaŃie
continuă, la extragere mişcare liniară)
- antisepsia cavităŃii pulpare cu alcool 70 grade, hipoclorit
- curăŃirea chimică a cavităŃii pulpare cu apă oxigenată 3%
- uscarea cavităŃii cu jet de aer
- alezarea (lărgirea) canalului pulpar şi curăŃirea cavităŃii pulpare de resturi de dentină
cu ajutorul unui ac giromatic

4
- obturarea retrogradă a canalelor radiculare cu amalgam de cupru aplicat cu un ac de
obturare Lentullo
- coafarea marginală a pereŃilor canalului radicular cu ciment fosfat de zinc iodoformat
- umplerea cavităŃii cu conuri dentare din gutapercă până la debordarea cimentului
- aplicarea unui material izolant (substanŃă de fund de cavitate: dentinoid, ciment Fuco,
pulpol)
- obturarea definitivă cu amalgam de argint sau materiale compozite (acriloxid, adent)
Atunci când nu este posibilă extragerea pulpei cu ace extractoare de nerv, situaŃii întâlnite
în cazul rădăcinilor curbe, a canalelor radiculare îngustate se poate proceda astfel:
- lărgirea prin frezare a cavităŃii pulpare
- extragerea Ńesutului pulpar accesibil
- irigarea cavităŃii cu un produs antiseptic
- tratarea cu un produs mortificant a resturilor pulpare
- aplicarea unei substanŃe de fund de cavitate
- obturarea definitivă cu amalgam sau material compozit.
Riscul persistenŃei unui proces infecŃios, substrat al formării ulterioare a unui granulom
apical, impune control radiologic al dintelui la câteva săptămâni după obturare.
În situaŃia particulară unui dinte fracturat cu gangrenă pulpară, dinte care a erupt recent şi
la care apexul este încă larg deschis deoarece nu se poate aplica pulpotomia parŃială se va
recurge la procedeul numit APEXIFICARE:
- pulpectomie (cu ace extractoare de nerv)
- lavajul canalului cu soluŃie salină
- umplerea lui cu pastă de hidroxid de calciu şi refacrea coroanei. Hidroxidul de calciu va
stimula Ńesuturile din jur să producă un Ńesut similar osului sau cementului închizând astfel
apexul. Dintele va fi reradiografiat (pentru evaluarea închiderii apicale) şi conŃinutul
canalului va fi înlocuit la fiecare 2-3-6 luni până la formarea unui apex solid, moment în
care canalul va fi curăŃat pentru ultima oară umplut cu gutapercă şi obturat definitiv. Acest
tratament va salva dintele dar prognosticul pe durată lungă rămâne incert.
La câinii şi pisicile sub vârsta de 1,6 ani vârful rădăcinii dinŃilor nu este închis complet şi
astfel procedurile de sigilare definitivă sunt nerecomandate. Trebuie să se permită
maturarea rădăcinii.

ObservaŃie: dezavantajele pulpectomiei includ:


- sistarea producŃiei de dentină astfel peretele dintelui niciodată nu va deveni mai gros
- teoretic deshidratarea graduală a dentinei va face ca dintele să devină mai fragil în
decurs de câŃiva.

4 - Reconstruirea prin obturaŃie armată


Reconstruirea dintelui fracturat cu cavitatea pulpară deschisă se poate face prin obturaŃie
armată:
- dintele este pregătit prin pulpectomie
- umplerea cavităŃii pulpare cu ciment silico-fosfatic în care se fixează un ştift metalic
(obturaŃia armată)
- obturaŃia fizionomică (ciment silico-fosfatic sau acrilat) redă forma şi culoarea dintelui
prin modelarea coroanei pe ştiftul metalic. Coroana poate fi realizată din material
acrilic sau metalic (nichel şi crom).
5 – Fracturile longitudinale – de regulă lasă cavitatea pulpară deschisă, aceşti dinŃi se extrag.
În practica stomatologică la animalele de companie în fracturile dentare cu dechiderea
camerei pulpare se Ńine cont şi de vârsta animalului, la animalele tinere încercându-se
conservarea pulpei dentare (aplicarea pulpotomiei) pe când la cele adulte (peste 2 ani) în

5
general se recomandă pulpectomia deoarece se consideră că există un număr redus
(insuficient) de celule nediferenŃiate care să secrete dentina terŃiară şi să salveze astfel pulpa
restantă după traumatismul iniŃial şi tratamentul în sine.

12. Hiperemia pulpară şi pulpita dentară

AfecŃiunile pulpei dentare sunt denumite pulpopatii. Ele pot îmbrăca un aspect inflamator -
pulpite sau degenerativ.
Hiperemia pulpară apare consecutiv traumatismelor sau extinderii leziunilor din zonele
adiacente pulpei dentare. Deoarece camera pulpară este în totalitate înconjurată de dentină,
edemul inflamator are drept rezultat necroze pulpare prin menŃinerea crescută timp îndelungat
a presiunii. Hiperemia de scurtă durată este fără consecinŃe, pulpa dentară nu are de suferit.
Pulpita dentară este inflamaŃia piogenă şi necoza postcompresivă a pulpei dentare (nervi,
vase, Ńesut conjunctiv) aflată în cavitatea dintelui. Poate fi un fenomen reversibil sau nu.
Etiologie:
- factori generali - pe cale hematogenă proces infecŃios metastatic
- factori locali
o toxiinfecŃioşi prin invazia cu germeni patogeni în cazul cariilor profunde, a
infectării chiştilor dentari, a progresării infecŃiei de la periodonŃiu (boală
periodontală) sau de la osul alveolar (osteomielite, osteonecroze) ;
o factori chimici substanŃe utilizate în tratamentul endodontic
o factori termici în timpul şlefuirii dinŃilor
o factori traumatici- fracturi dentare.
Clasificarea pulpitelor, forme clinice:
- pulpita acută - seroasă şi purulentă cu localizări coronare, radiculare şi/sau apicale
- pulpita cronică – evoluând spre forma necrozantă
Simptomatologie: în general, abcesul pulpar este iniŃial steril cu excepŃia situaŃiilor în care
camera pulpară a fost deschisă prin traumatism dentar sau carii. Dintele este foarte dureros,
animalul se sustrage manipulării sau percuŃiei dintelui, apar tulburări masticatorii. Pe măsură
ce pulpa moare (necroză, gangrenă pulpară) şi presiunea exercitată de gazele degajate de
procesul de distrucŃie bacterian, sângele este împins în structura dentinei şi dintele deseori îşi
schimbă culoarea spre roşu-maroniu sau gri închis. După gangrenarea pulpei dentare dintele
devine insensibil dar apar complicaŃii ca: periostita alveolară supurativă, periodontita şi în
final fistula alveolo-dentară cu extruzia dintelui.
Prognostic: rezervat, fără un tratament endodontic adecvat şi restaurarea dintelui, dintele este
compromis. În cazul pulpitei purulente cronice dacă dintele nu este vital pentru ocluzia
dentară sau funcŃionarea dentiŃiei poate fi extras.
Tratamentul pulpitei dentare apicale (granulomul apical): rezecŃia apicală a rădăcinii urmată
de pulpectomie şi obturare retrogradă a canalului radicular. În pulpitele radiculare:
pulpectomie.

13. Tartrul dentar

Este reprezentat de formaŃiuni organo-minerale (carbonaŃi şi fosfaŃi de calciu şi magneziu)


depozitate pe suprafeŃele dinŃilor supra- şi subgingival.
Simptomatologie: tartrul dentar supragingival este o placă mineralizată de culoare diferită de
la specie la specie, între cenuşiu şi negricios cu nuanŃe gălbui, acoperită superficial de o placă
dentară nemineralizată. Tartrul subgingival menŃine creasta gingivală depărtată de coletul
dintelui şi lezează periodonŃiul şi ligamentul alveolo-dentar. Formele vechi coexistă cu

6
stomatite cronice manifestate prin apetit capricios, pseudoanorexie, depozite alimentare. Sub
staratul de tartru dinŃii sunt mobili, cu rădăcini descoperite.
Prognostic: favorabil în faze incipiente, rezervat spre defavorabil în cazul periodontopatiilor.
Tratament: detartrajul dinŃilor: instrumental sau cu aparate cu ultrasunete. Tartrul subgingival
se va îndepărta după gingivectomie, sub anestezie generală. După detartraj suprafaŃa dintelui
rămâne rugoasă necesitând o polizare cu discuri abrazive evitând astfel depunerile ulterioare.
Marginile gingiei se antiseptizează repetat cu clorură de zinc 30%.

14. AfecŃiunile periodontale: gingivita şi periodontita

InfecŃia bacteriană a Ńesuturilor din jurul dintelui determină inflamarea gingiei, ligamentului
periodontal, cementului şi osului alveolar. Forma iniŃială a bolii periodontale, gingivita,
progresează spre periodontită dacă este lăsată netratată. În final, dinŃii cad prin pierderea
Ńesuturilor de suport.
Periodontita reprezintă principala cauză a pierderii dinŃilor la câine. Peste 85% din cânii şi
pisicile având mai mult de 4 ani au periodontită.
Etiologie şi patogeneză: Boala periodontală este rezultatul acumulării a numeroase bacterii –
placa bacteriană – la marginea gingivală din cauza lipsei de igienă orală. Placa bacteriană este
un fluid transparent adeziv compus în principal din populaŃii de bacterii alături de care se
găsesc particule de hrană, mucină, celule epiteliale şi salivă. Placa bacteriană începe să se
formeze în 2-5 zile după curăŃirea dinŃilor la câine şi pisică (la om după 2 ore). În timp flora
bacteriană se schimbă de la coci aerobi gram-pozitivi imobili la bacterii mobile gram-negative
anaerobe (Porfhyromonas gingivalis, Bacteroides asaccharolyticus, Fusobacterium nucleatum,
Actinomyces viscosus, Actinomyces odontolyticus). Atunci când placa bacteriană nu este
îndepărtată sărurile minerale din salivă precipită formând tartrul dentar implicat în iritarea
Ńesutului gingival, modificarea pH-ului permiŃând supravieŃuirea subgingivală florei patogene
gran-megative anaerobe. AlŃi factori incriminaŃi în apariŃia bolii sunt: răspunsul gazdei, specia
şi rasa, factorii genetici, vârsta şi dieta.
Dacă numărul bacteriilor subgingivale creşte de 10-20 de ori faŃă de normal, apare gingivita.
Acumularea produşilor rezultaŃi din metabolismul bacterian (amoniac, hidrogen sulfurat,
hialuronidază, condroitin sulfatază, mucopeptide etc.) creşte permeabilitatea epiteliului.
Aceşti produşi metabolici alături de mcanismele defensive ale gazdei determină necroze
tisulare. Leucocitele polimorfonucleare migrează spre epiteliu şi formează o barieră între
bacteriile subgingivale şi gingie. În urma morŃii lor se eliberează diferite substanŃe chimice.
Sistemul imun produce limfokine care participă la distrugerea tisulară, pe calea sanguivă
locală. Distrugerea tisulară accelerată şi refacerea inadecvată duc la pierderea suportului
periodontal. Se recunosc două forme de boală, şi anume: gingivitele şi periodontitele.

Gingivita

Reprezintă inflamaŃia marginii gingivale având drept principală cauză placa bacteriană şi nu
afectează ligamentul periodontal sau alveola dentară. Apare secundar în localizările
interdentare ale corpurilor străine (traumatisme), a cariilor dentare sau a tartrului.
Simptomatologie: gingie tumefiată, roz-purpurie, posibil exudat seros sau purulent,
sângerândă (traumatisme), dureroasă, tulburări masticatorii. Miros fetid al gurii. La animale
nu este normală perceperea unui miros neplăcut din gură. La pisicile de 6-8 luni se cunoaşte
o formă de gingivită juvenilă manifestată prin hiperemia gingiei şi halenă.
Prognostic: defavorabil, există pericolul infectării - formele supurative se extind în vecinătate,
sau al degenerării gingiei (parodontoză).

7
Tratament. Gingivita este reversibilă prin curăŃarea corectă a dinŃilor inclusiv sub marginea
gingivală (îndepărtarea plăcii bacterine şi a tatrului).
- antisepsie mecanică a marginii gingiei care nu mai aderă la dinte (favorizând şi
acumularea de alimente). După curăŃirea completă zona se va sigila sau plomba prin aplicarea
unui gel care previne şi formarea plăcii bacteriene. Acesta conŃine un polimer inert care
formează o punte electrostatică cu suprafaŃa smalŃului creând o barieră hidrofobă.
- combaterea afecŃiunii primare este esenŃială (când gingivita pare secundar)
Cazurile refractare la tratament trebuiesc evaluate privind statusul imun, defecte celulare
(chemotaxie deficitară a neutrofilelor) Ńi boli sistemice (diabet). Gingivita recidivează dacă
dinŃii nu se menŃin curaŃi şi fără bacterii. Prin urmare proprietarul trebuie încurajat în vederea
realizării igienei orale zilnice şi a controlului stomatologic regulat.
Periodontita
Este inflamaŃia piogenă a paradonŃiului (os alveolar, ligament alveolo-dentar, cement şi
gingie). AfecŃiunea este mai frecventă la cal, oaie şi carnasiere. Rasele mici de câini sunt mai
predispuse decât cele mari. Câinii hrăniŃi cu alimente tari au mai puŃine probleme datorită
efectului de curăŃire mecanic al dinŃilor în timpul mestecării hranei. Unii câini sunt mai
susceptibili decât alŃii parŃial şi şi datorită faptului că la aceia la care se produce salivă în
exces şi placa dentară se formează mai repede. DinŃii caudali sunt mai afectaŃi decât cei
rostrali. Maxila este afectată mai sever decât mandibula şi faŃa bucală a dintelui este mai
bolnavă decât cea linguală. Gingivitele devin evidente pe la 2 ani, dar se pot trata.
Periodontitele de obicei încep la 4-6 ani (distrucŃia osului poate dura 2-5 ani) şi dacă nu sunt
tratate progresează până la pierderea dintelui.
Există două sisteme de clasificare a gravităŃii bolii periodontale după manifestările clinice.
Primul sistem foloseşte criteriul mobilităŃii dintelui în alveolă:
- grad I de mobilitate – dinte uşor mobil
- grad II – dinte mobil cu o mişcare sub distanŃa reprezentând lăŃimea coroanei
- grad III - mobilitate depăşind o distanŃă egală cu lăŃimea coroanei. Reflectă o
periodontită severă în care dintele a pierdut mai mult de 50% din suportul de fixare şi
necesită de obicei extracŃie.
Boala periodontală poate fi încadrată în stadii:
 stadiul I – gingivită: placa bacteriană determină inflamarea gingiei
 stadiul II – inflamarea şi edemul gingival. Stadiu reversibil (curăŃare sub anestezie).
(SpaŃiul dintre marginea liberă a gingiei şi dinte nu trebuie să fie mai adânc de 2 mm
la câine şi 1 mm la pisică, se va verifica pentu fiecare dinte în minim patru locuri )
 stadiul III – Stadiu degenerativ, ireversibil (cunoscut în literatură sub termenul vechi
de parodontoză)- distrucŃie osoasă, gingivită cu decolarea gingiei – formarea de
buzunare având dimensiuni de 3-6 mm la câine şi 2-4 mm la pisică, infecŃii - pungi de
puroi subgingivale care pot fistuliza, apetit capricios, miros ihoros al gurii. În urma
sondajului şi a radiografiilor dentare se constată o pierdere de ataşament între 25% -
50% din lungimea rădăcinii. În acest stadiu se constată prezenŃa de defecte pe verticală
ale osului alveolar şi buzunare subalveolare, dintele începând să fie mobil (Marius).
 stadiul IV – retracŃii gingivale, expunerea rădăcinii dintelui, pierderea substratului
osos alveolar duce la mobilitatea dintelui, durere intensă, fistule gingivale sau dentare,
buzunare (pierdere de substrat osos) de peste 6 mm la câine şi peste 4 mm la pisică.
Formele avansate de periodontită care afectează dinŃii de pe maxilă pot duce la apariŃia unor
fistule oro-nazale permanente după căderea dintelui, care necesită pentru corecŃie intervenŃia
chirurgicală.
Tratament:
În stadiul I şi II - iniŃial curăŃarea mecanică în jurul gingiei şi sub marginea gingivală,
detartraj, fluorinări, antisepsie cu clorhexidină. (clorhexidina nu se va folosi în acelaşi timp cu

8
produsele ce conŃin fluor, se inactivează reciproc. Se va aştepta ½-1 oră între folosirea
florului, sau a pastei de dinŃi cu fluor, şi irigaŃiile sau aplicarea de gel cu clorhexidină)
În stadiul III, măsurile de la stadiul II alături de care se vor aplica: curăŃarea acoperită ale
rădăcinii, chiuretaj subgingival - lavaj, injectarea gelului cu antibiotic (doxiciclină,
oxitetraciclină. Gelul eliberează antibioticul timp de câteva săptămâni combătând eficinet
procesul infecŃios de sub gingie, din ligamentul periodontal şi osul alveolar, având posibil ca
efect şi reducerea dimensiunilor buzunarului.
În stadiul IV este necesară intervenŃia chirurgicală fie pentru a expune rădăcinile
tratamentului (chiuretaj cu flap deschis –gingivotomie) sau extracŃie dentară. Dacă există 2-3
mm de gingie sănătoasă ataşată la dinte se va face o repoziŃionare apicală pentru a reduce
dimensiunea buzunarului în zonele cu pierdere de substrat osos. Se poate folosi şi gingie din
zonele adiacente. Gingivectomia se va practica doar dacă există o hiperplazie gingivală.
Pregătirea pentru intervenŃia chirurgicală necesită folosirea clindamicinei timp de o
săptămână înainte de operaŃie, cu 15 minute înainte de anestezie şi postoperator 7-10 zile
şi/sau în primele 5 zile ale fiecărei luni.
În acest stadiu evolutiv dinŃii mai pot fi salvaŃi dacă şi-au pierdut maxim 75% din suportul
osos la una sau mai multe rădăcini. Acest fapt poate fi evaluat prin examen radiografic. Ca
regulă generală, în pierderea a peste 50% din suportul osos din jurul dintelui doar prin
proceduri chirurgicale avansate se poate asigura succesul pe termen lung. Astfel defectele
osoase (situate sub creasta alveolară) pot fi rezolvate prin implant (grefă) osos iar metodele
moderne de terapie includ ghidarea regenerării osoase folosind materiale osteoidnductive şi
osteoconductive cu sau fără barieră epitelială. Incisivii cu mobilitate excesivă pot fi
solidarizaŃi cu un polimer acrilic: se îndepărtează smalŃul prin pensularea coroanei cu acid
fosforic timp de 1 minut, apoi pe suprafaŃa uscată şi deemailată se aplică fascicule de fibre de
sticlă care se modelează cu un material compozit lichid.
“Consil” (Nutramax Laboratories: Baltimore) este un material ceramic bioactiv care se
ataşează la os şi la Ńesutul moale şi care are capacitatea de a regenera osul în buzunarele
periodontale. Produsul pentru uz uman se numeşte “Bioglass” . Aplicarea materialului se face
prin expunerea buzunarului prin gingivotomie, se crează un flap gingival, care apoi este
suturat.
În cazul pierderii de substrat osos înainte de a se practica chirurgia periodontală situaŃia
trebuie evaluată din mai multe puncte de vedere: pacient şi proprietar cooperant (igienă orală
zilnică, recontroale frecvente, costuri suplimetare), este posibilă salvarea dintelui (cât suport
osos există, ce metodă chirurgicală este disponibilă şi aplicabilă). În stadiile avansate şi la un
rezultat negativ al cooperării proprietar-pacient este mai înŃelept să se recurgă la extracŃii
dentare,urmete de chiretare şi antisepsie prin plombare cu iodoform.
Postoperator se impune menŃinerea igienei orale zilnice (periaj şi folosirea unei paste de dinŃi
pentru animale. Se vor evita pastele de uz uman sau bicarbonatul de sodiu), modificarea dietei
asigurând o dietă care împiedică formarea plăcii bacteriene şi a tartrului, folosirea gelului de
gură pentru prevenirea formării plăcii, antisepsia orală cu clorhexidină (10 ml sol. 0,2%) şi
controlul stomatologic la fiecare 3 luni (maxim la un an). Atunci când periodontita coexistă cu
o stomatită se impune administrarea de antibiotice (la câine doxiciclină 2,5 mg/kg timp de 30-
60 de zile). La câine profilaxia periodontitei presupune detartrarea periodică şi tratamentul
corect al gingivitelor.

15. Chistul rădăcinii dintelui (chistul dentar)

Reprezintă o degenerare chistică a unor resturi embrionare din epiteliul oral care în cursul
dezvoltării ontogenice au rămas sechestrate peridentar. Apare numai la dantura permanentă, la
cabaline şi carnasiere.

9
Etiologie: rezultatul infecŃiei dentare consecutiv căreia se formează granulomul apical (punga
de puroi) iar insulele de epiteliu înconjurate de o capsulă osoasă degenerează chistic.
Simptomatologie: în zona rădăcinii apare o tumefacŃie circumscrisă, dureroasă, care datorită
infectării poate fistuliza. Radiologic chistul apare ca o umbră perfect delimitată şi localizată în
jurul rădăcinii.
Diagnostic: clinic şi radiologic.
Diagnostic diferenŃial:
- chistul dentar folicular – afectează doar dinŃii de lapte, îndeosebi Pm2 şi Pm3, mai
frecvent la cabaline, nedureros, se retrage fără tratament
- pulpita purulentă – alături de umbra granulomului şi rarefiere osteomielitică în
porŃiunea apicală a alveolei dentare
Tratament: trepanarea alveolei dentare cu descoperirea rădăcinii dintelui şi chiuretarea
chistului. Antisepsie cu iodoform pulbere. Sutura gingiei. În cazul fistulelor se explorează
traiectul fistulos incizându-l până la pătrunderea în alveolă. Rădăcina dintelui se descoperă
prin trepanaŃie, iar chistul sau granulomul apical şi traiectul fistulos se chiuretează. ExtracŃia
dentară este recomandată când se constată afectarea gravă a ligamentului alveolo-dentar şi/sau
infecŃia osului alveolar.

16. Hipoplazia smalŃului

Este o tulburare de amelogeneză (proces de formare a structurii smalŃului) manifestată prin


perturbări în formarea matricei organice, fenomen care poate să apară atât la animalele de
companie cât şi la animalele de fermă. Frecvent observată la Huskie siberian. Hipoplazia
smalŃului la câine apare înaintea vârstei de 6 luni (înainte ca acesta să se formeze)
Cauze: febra, traumatisme (în hipoplazii localizate la un singur dinte), malnutriŃia, toxicoze
(fluoroza la bovine) şi infecŃii (jigodie la câine – virusul se ataşează de ameloblaste).
Leziunile varianză în funcŃie de durata factorului declanşator de la un smalŃ puŃin doevoltat
până la absenŃa acestuia cu o dezvoltare incompletă a dintelui.
Simptomatologie: smalŃ subŃire, aspru, fisurat, galben-maroniu, se uzează foarte repede.
Afectează mai mulŃi dinŃi localizându-se pe coroană la aceeaşi înălŃime distanŃată faŃă de
marginea gingivală. SmalŃul neafectat are aspect perlat, cretos, albicios. Dintele afectat are
predispoziŃie spre formarea de placă bacteriană şi acumulare de tartru şi prin urmare este mai
sensibil la atacul bacterian şi formarea de carii.
Diagnostic diferenŃail:
- uzura normală
- tartru
- caria dentară
- modificări de culoare de altă natură. Exemplu – colorarea definitivă în galben-maroniu
la femelele gestante sau la puii sub 6 luni cărora li se administrează tertacicline.
Tratament: la animalele mici împiedicarea uzurii precoce a dinŃilor afectaŃi prin refacerea
integrităŃii cu un material compozit - răşini.

17. Caria dentară

Este un proces distructiv cronic care evoluează fără fenomene inflamatorii tipice, provocând
necroza Ńesuturilor dentare dure şi în stadiul final infectarea pulpei.
Clasificare după gradul de penetrare în masa dintelui :
- carii superficiale (carie incipientă) – afectează smalŃul, penetrabilitatea microbilor
redusă

10
- carii cu adâncime medie – leziune până la joncŃiunea smalŃ-dentină, apar modificări
ale dentinei, se crează posibilitatea penetrării pentru microbi
- carii profunde – leziunea interesează smalŃul şi dentina aproape în totalitate, există
doar un strat subŃire care separă camera pulpară de exterior, invazia bacteriană este
mare
- carii penetrante – camera pulpară deschisă, complicaŃii pulpare septice.
Etiologie: incomplet elucidată, este implicat Bacillus acidophilus, epifit al cavităŃii orale.
Simptomatologie: la cabaline cariile se localizează mai frecvent la M1; la carnasiere la coletul
caninilor. Tulburări de masticaŃie, hipersalivaŃie, miros putrid. La examenul dinŃilor se
observă o adâncitură de coloraŃie închisă sau un canal cu pereŃii rugoşi umplut cu resturi
alimentare. PercuŃia provoacă durere intensă. łesutul dentar cariat este friabil. În cariile
penetrante simptomatologia este similară cu cea din pulpite.
Diagnostic: examen oral. Examenul radiologic oferă informaŃii asupra extinderii cariei,
adâncimii canalului, existenŃei unor granuloame radiculare.
Prognostic: favorabil în cazul unui tratament ortodontic adecvat (doar în lipsa condiŃiilor de
lucru adecvate dinŃii cariaŃi se extrag).
Tratament:
- în cariile nepetrante identic ca şi în fracturile dentare fără deschiderea cavităŃii
pulpare.
- în cariile penetrante identic ca şi în fracturile dentare cu deschiderea cavităŃii pulpare.

18. Tumorile dentare

Au originea în formaŃiunile embrionare: smalŃ (adamantinoame), dentină (odontoame) sau


cement (cementoame).
Adamantinomul apare mai frecvent la bovine şi carnasiere, preponderent la incisivi, sub forma
unei îngroşări rotunde, cu suprafaŃa acoperită de mucoasă, consistenŃă elastică, în profunzime
conŃinând un strat subŃire de smalŃ. Tratament: chiuretare sau rezecŃia osului şi a dinŃilor
care-l conŃin.
Odontomul imprimă dinŃilorafectaŃi aspectul de malformaŃie: scurtarea porŃiunii
extraalveolare, îngroşări pe feŃele laterale, excrescenŃe, prezenŃa cariilor, aspect de
sedimentare calcară sub formă de foi. Procesul se extinde şi la rădăcini care devin aderente la
peretele alveolar sau chiar penetrează în cavitatea nazală sau mandibulară. Tratament:
extracŃia dinŃilor afectaŃi, numai prin respingere sau prin detaşare laterală după trepanaŃia
alveolei.
Cementomul afectează cu predilecŃie calul. Tumora are aspect circumscris, noduros, gri-
alburiu, localizată la rădăcină. Radiologic: proliferare dentară net delimitată de peretele osos
al alveolei ceea ce-l diferenŃiază de odontom. Tratament: extracŃia dintelui afectat, prin
respingere şi divizarea dintelui cu dalta.

5. AFECłIUNILE FARINGELUI
1. Faringita traumatică

Apare la câine şi pisică în urma înfigerii unor corpuri străine ascuŃite cu predilecŃie în
partea ventrală a faringelui.
Simptomatologie: debut brusc, durere în timpul deglutiŃiei sau la palparea regiunii, accese
de tuse, treptat complicaŃii septice, alterarea stării generale. InspecŃia deschiderii aborale a
cavităŃii orale este posibilă numai sub neuroplegie şi adesea nu duce la identificarea
corpului străin pătruns adânc în mucoasa faringiană. În peretele faringelui se observă o

11
umflătură flegmonoasă deformată, extrem de dureroasă, rar se vizualizează corpul înfipt.
Radiografic se depistează corpurile străine înfipte în faringe.
Diagnostic: clinic şi radiologic
Prognostic: favorabil când se localizează corpul înfipt, rezervat- grav în abcesele sau
flegmoanele faringelui.
Tratament: extragerea corpului străin înfipt sau înglobat în masa abceselor faringiene. Sub
anestezie generală se încearcă extragerea corpului înfipt cu o pensă bu braŃe lungi. Dacă
este înglobat în masa unui abces iniŃial se face incizia abcesului.
Postoperator: antibiotice 5-6 zile. Hrana în primele zile – lichidă. În cazul unor
traumatisme faringiene grave . hrănire artificialăp prin fistulă percutanată faringostomică
cu tub.
FARINGOSTOMIA – timpi operatori:
- anestezie generală, plasarea animalului în decubit lateral
- palparea endoorală a osului epihyoid şi plasarea indexului caudal şi dorso-lateral de
amigdala palatină şi de deschiderea esofagului
- inciozia pielii în regiunea cervicală ventro-laterală pe suportul reprezentat de index
- dilacerarea Ńesuturilor cu o pensă hemostatică
- plasarea unui tub de polietilenă în esofag cu extragerea capătului prin plagă şi ancorare
la piele.
Faringostomia cu tub permite hrănirea artificială a animalelor mici timp de o lună.
După extragerea tubului fistula faringiană nu nse suturează, se vindecă secundar în 7-10
zile.

BIBLIOGRAFIE:

- Bolte S., Igna C. – Chirurgie veterinară, vol. I, Ed. Brumar, Timişoara, 1997
- Bolte S., Igna C. – Clinica şi terapeutica chirurgicală (Patologia capului), partea a II-a,
vol. I, Ed. Mirton, Timişoara, 1993
- Moldovan M., Cristea I., Morosan N., Murgu I. – Patologie şi clinică chirurgicală, Ed.
Didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1983
- Slatter D. – Textbook of Small Animal Surgery, ediŃia a II-a, vol. I şi II, Ed. W. B.
Saunders Comp., Philadelphia, 1993
- Auer J. A. – Equine surgery, Ed. W. B. Saunders Comp., Philadelphia, 1993
- http://www.merckvetmanual.com

12