Nedumerirea si nesiguranta pun stapanire pe tanara femeie, deoarece nu

recunoaste pe niciunul dintre cei care starnisera de trei ori latraturile cainilor,
dar, increzatoare in sotul ei, se linisteste, gandindu-se ca el stie despre ce e
vorba. Desi il iubeste pe Ghita si-i marturiseste ca tine la el "cu toata inima",
este cuprinsa de vraja lui Lica, fiind "oarecum speriata de barbatia infatisarii
lui", mai ales ca si sotul ei o indeamna sa joace cu Samadaul ca doar "n-are
sa-i ia ceva din frumusete". Simtindu-se tot mai instrainata de sotul ei, in
momentul in care se vede lasata drept momeala "Ana cea blanda si
delicata", cum o caracterizeaza direct naratorul omniscient, aluneca rapid
spre prapastia pacatului, inselandu-si barbatul pe care ajunsese sa-l
dispretuiasca pentru slabiciunea si lasitatea lui, gdnduri pe care le
marturiseste Samadaului: "Tu esti om, Lica, iar Ghita nu e decat muiere
imbracata in haine barbatesti, ba chiar mai rau decat asa." Samadaul o
impresioneaza profund (Ana ramase privin ca un copil uimit la calaretul ce
statea [] in fata ei, Ana nu putea sa-l vaza in ochi). Posedand intuitia
specifica oricarei femei, ea isi da seama destul de repede de firea ticaloasa a
lui Lica, pe care o percepea in ranjetul,in cautatura Samadaului, ori in felul
in care acesta isi rodea mustata cu dintii si il previne pe Ghita sa se fereasca
de acest om rau. Instrainarea ei fata de Ghita se accentueaza pe masura ce
cei doi barbati se leaga tot mai mult.
Cu toate acestea, in timp ce Ghita plecase la Ineu, Ana ii cedeaza
Samadaului, apoi il roaga s-o ia cu el, deoarece se rusina de fapta sa, "nu
vreau sa-l mai vad; nu pot sa mai dau fata cu el!".
Femeia devine o victima iar sfarsitul Anei este inevitabil, Ghita o injunghie in
inima, in timp ce ea striga cu disperare: "Nu vreau sa mor, Ghita!". Cand Lica
se apleaca asupra ei, cu ultimele puteri, Ana "ii musca mana si isi infipse
ghearele in obrajii lui", adunand in gestul ei disperat "ura si dispretul pentru
sotul nedemn, setea de razbunare si patima neostoita pentru Lica, regretul
infiorator pentru propriile-i pacate, constiinta vinovatiei si in acelasi timp a

nevinovatiei" (Pompiliu Marcea).

Bun cunoscator al psihologiei umane, al randuielilor rurale, al datinilor,
obiceiurilor si superstitiilor, Ioan Slavici este nendurator cu cei care se abat
de la principiile fundamentale ale moraiei si-si pedepseste personajele
proportional cu greselile savarsite de acestea. Focul din finalul nuvelei este
sugestiv pentru nevoia de a fi purificat locul acela de toate relele ce se
infaptuisera la carciuma Moara cu noroc.
Actiunile lui Ghita ajung sa o ingrozeasca pe Ana, ba chiar sa o raneasca
profound si sa o aduca pe aceasta la capatul disperarii (Ana jalindu-se!,
striga Ana speriata, Ana se necajea, temandu-se ca nu cumva copilul sa
cada ori cainele sa-l muste, Ana tacu, dar ochii I se umplura de lacrami,
fiindca vorbele I se pareau grele).
Motivul pentru care Ana a ramas cu Lica de Paste a fost razbunarea, ea
crezand ca Ghita n-o mai iubeste si simtindu-se jicnita de nepasarea lui.
Pe moarte, aflata in bratele celui vinovat de destramarea casniciei si a vietii
sale, intr-o incercare disperata de a lasa dovada unei intamplari violente pe
chipul Samadaului, ea da dovada de un ultimo moment de luciditate. Prin
aceasta actiune, ea isi dovedeste inca o data dispretul pe care l-a simtit fata
de Lica de la bun inceput.
Ea este un exemplu de daruire si devotament. Desele vizite ale lui Lica la
moara o fac pe Ana sa fie "muncita de ganduri grele care o imbatranira
oarecum intr-un singur ceas".
Evolutia sinuoasa a personajului traverseaza pe rand ingrijorarea,
nedumerirea, spaima, revolta, infruntarea si sila fata de Lica, pe care il refuza
la inceput, cand o invita la joc. Dar Ghita staruie si ea cedeaza pentru a-i
face pe plac sotului: "Ana isi calca pe inima si se dete la joc. La inceput se
vedea ca a fost prinsa de sila", dar, treptat, incepea sa-i placa. Lica are
asupra ei puterea unei vraji.
Disperarea Anei se mistuie in suflet si rareori cuvintele ii vin pe buze: "Tu ma

omori, Ghita, ma seci de viata, ma chinuiesti, ma lasi sa ma omor eu din

mine."
i Ana are un destin tragic, cu toate c ea ntruchipeaz n familie duioia,
candoarea, inocena.
n mod inevitabil, Ana sfrete tragic, njunghiat de Ghi, cruia-i strig
cu disperare c nu vrea s moar. nainte s-i dea sufletul, simindu-1 pe
Lic aproape, ea ip dezmierdat, i muc mana i i nfipse ghearele n
obrajii lui, apoi czu moart lng soul ei". Aceste ultime zvcniri ale
eroinei sugereaz totul: ura i dispreul pentru soul nedemn, setea de
rzbunare, dar i patima neostoit pentru Lic, contiina vinoviei i n
acelai timp a nevinoviei".
umane.