Sunteți pe pagina 1din 91

Teste la chirurgia oro-maxilo-facială anul V examen de stat

1. C.M. Scopurile esenţiale ale examenului clinic sunt:


A. Descoperirea tuturor manifestărilor patologice dentoparodontale şi maxilo-faciale, care necesită diagnosticare şi supuse
tratării;
B. Determinarea tuturor semenelor bucale cauzate de boli generale;
C. Recunoaşterea pacientului pentru care o intervenţie chirurgicală prezintă un risc;
D. Edentificarea unor boli contagioase şi protejarea medicului, celorlanţi pacienţi şi a personalului auxiliar;
E. Găsirea metodelor optime de obţinere a colaborării pacientului.
(COMF pag.19 Bucureşti 1999)
1. C.M. Etapele examenului clinic a unui bolnav cu afecţiuni oro-maxilo-faciale sunt:
A. Anamneza;
B. Examenul obiectiv loco-regional;
C. Examenul clinic general pe sisteme;
D. Examene suplimentare;
E. Consultarea confraţiilor de diferite specialităţi. (COMF pag.19 Bucureşti 1999)

1. C.S. Anamneza se culeje de la un bolnav prin următoarele căi dintre care din ele cea mai bună este:
A. Interogatoriu;
B. Chestionar simplu (anchetă);
C. Asocierea celor două metode;
D. Consultarea rudelor, sau a însoţitorilor;
Nici una din ele. (C.Burlibaşa COMF pag.20 Bucureşti 1999)
1. C.M. Prin anamneză precizăm următoarele date:
A. Identitatea, adresa;
B. Vârsta, genul;
C. Momentul şi condiţiile apariţiei afecţiunii;
D. Ocupaţia;
E. Antecedentele familiare, personale. (C.Burlibaşa COMF pag.20-22 Bucureşti 1999)
1. C.M. La examinarea unui pacient în cabinetul de chirurgie orală se efectuiază:
A. Interogatoriu;
B. Examenul obiectiv loco-regional;
C. Inspecţia instrumentară;
D. Radiografie;
E. Ultrasonografia. (C.Burlibaşa COMF pag.20, 23 Bucureşti 1999)
1. C.M. Studiind geneza maladiei clasificăm următoarele:
A. Momentul apariţiei;
B. Modul în care a debutat maladia;
C. Evoluţia;
D. Tulburările observate de pacient.
E. Tratamentele efectuate anterior şi rezultatele lor. (C.Burlibaşa COMF pag.20-21 Bucureşti 1999)
1. C.S. Simptomul principal care-l aduce pe pacient la medic este:
A. Tulburări generale;
B. Deformaţii;
C. Durerea;
D. Tumefacţiile;
E. Hiperemia sau poluarea tegumentelor. (COMF pag.21 Bucureşti 1999)
1. C.M. Studiind antecedentele personale se dă o atenţie deosebită asupra patologiei generale ca:
A. TBC;
B. Diverse boli generale;
C. Sifilisul;
D. Accidente de erupţie dentară;
E. Traumatismele oro-maxilo-faciale. (G. Timoşca CBMF pag. 31-32 Chişinău 1992)
1. C.M. Analizând istoricul bolii, dăm o atenţie următoarelor momente:
A. Modul în care a apărut boala;
B. Evoluţia acesteia;
C. Tratamentul efectuat şi rezultatele;
D. Afecţiuni generale pasajere;
E. Tulburări psihice. (CBMF pag 31-CBMF Chişinău 1992)
1. C.M. De obicei bolnavii cu afecţiuni ale regiunei OMF se adresează medicului în caz de:
A. Durere;
B. Apariţia a deformaţiilor, tumefacţiilor;
C. Tulburări funcţionale (masticatori, trismus);
D. Tulburări psihice;
E. Boli cardiovasculare. CBMF pag 21 Bucureşti 1999
1. C.M. Examinând la concret durerea vom preciza:
A. Localizarea durerii;
B. Iradiaţiile durerii;
C. Intensitatea şi forma;
D. Caracteristicile durerii (spontană, provocată);
E. Fenomene asociate (salivaţia, lăcrimare, hiperemie). (C.Burlibaşa COMF pag.21 Bucureşti 1999)
1. C.M. Studiind acuzele despre deformaţii se va clarifica:
A. Când şi în ce condiţii au apărut;
B. Spontan sau a fost provocată;
C. Precedate de dureri, tumefacţie, traumă;
D. Se va preciza ocupaţia;
E. Se stabileşte starea socială. (C.Burlibaşa COMF pag.21 Bucureşti 1999)
1. C.M. Evoluţia deformaţiei este importantă pentru stabilirea diagnosticului şi elaborarea unui plan de tratament. Evoluţia poate
fi :
A. acută;
B. spontană;
C. creştere lentă, progresivă;
D. unică sau multiplă;
E. toate. (C.Burlibaşa COMF pag.21 Bucureşti 1999)
1. C.M. Tulburările funcţionale sunt:
A. De masticaţie;
B. De deglutiţie;
C. De fonaţie;
D. Limitarea mişcărilor de mandibulă;
E. De mimică a feţei. (Manualul G. Timoşca CBMF pag. 31 Chişinău 1992)
1. C.M. Tulburările generale asociate pot fi:
A. Febra;
B. Cefalee;
C. Insomnie;
D. Slăbiciuni;
E. Ameţeli.(G. Timoşca CBMF pag. 31 Chişinău 1992)
1. C.M. Examenul obiectiv loco-regional cuprinde:
A. Examenul exobucal;
B. Examenul endobucal;
C. Examenul general pe aparate;
D. Examenul radiologic;
E. Examenul de laborator(C.Burlibaşa COMF pag.23 Bucureşti 1999).
1. C.S. Examenul exobucal se efectuiază prin:
A. Studiul histologic;
B. Radiografia cu substanţă de contrast;
C. Rezonanţa magnetică nucleară;
D. Inspecţii şi palpare;
E. Tomografia coputerizată. CBMF pag 32 Bucureşti 1992- COMF pag.23 Bucureşti 1999)
1. C.M. Prin inspecţie noi cercetăm:
A. Simetria feţei, reliefului şi şanţurile naturale, mişcările mimice:
B. Modificările de coloraţie ale pielii
C. Deformaţiile.
D. Semne de inflamaţie,fistule,plăgi,etc;
E. Febră, cefalee, insomnie,inapetentă. (C.Burlibaşa COMF pag.23 Bucureşti 1999).
1. C.M.Palparea se face în modul următor şi pentru a depista următoarele:
A. Comparativ cu partea opusă;
B. Se urmăresc contururile oaselor;
C. Defecte,deformaţii;
D. Tulburări de sensibilizaţie;
E. Modificările ganglionilor limfatici,glandelor salivare,etc.
( COMF pag.23, pag.24 Bucureşti 1999).
20.C.M.În cazul formaţiilor tumorale sau deformaţiilor se cercetează:
A. Mărimea în centimetri;
B. Forma(regulată,boselată,infiltrativă);
C. Consistenţa(dură,păstoasă,fluctuantă);
D. Dureroasă;
E. Raportul cu ţesuturile adiacente. (C.Burlibaşa COMF pag.23 Bucureşti 1999).
21.C.S.Examenul ganglionilor limfatici se face:
A. Cu instrumentarul;
B. Cu aparataj special;
C. Prin palpare cu degetele,comparativ cu partea opusă;
D. Radiografie;
E. Puncţie. (CBMF pag 32 Bucureşti 1992 -C.Burlibaşa COMF pag.23 Bucureşti 1999)
22. C.S. Examenul endobucal poate fi efectuat:
A. În orice condiţie;
B. În cabinetul radiologic, laborator, cabinet de examinare funcţională;
C. În condiţii de o bună expunere şi eluminare, bolnavul cu capul bine fixat şi poziţie fiziologică în fotoliu;
D. Cu mâinile;
E. Se examinează numai dinţii şi limba. (C.Burlibaşa COMF pag.24 Bucureşti 1999)
23. C.M. Pentru examenul endobucal este necesar un şir de instrumente ca:
A. Oglinda stomatologică;
B. Pensa dentară;
C. Sonda dentară;
D. Aparat de roenthghen;
E. Pulpatest. (C.Burlibaşa COMF pag.25 Bucureşti 1999)
24. C.M. La examinarea endobucală se dă o atenţie deosebită la:
A. Simetria feţei;
B. Gradul de deschidere a gurii;
C. Starea mucoasei bucale;
D. Examenul dentoparodontal;
E. Culoarea pielii feţei.( COMF pag.25 Bucureşti 1999)
25. C.M. Examinând mucoasa bucală atragem atenţia la următoarele:
A. Coloraţia;
B. Prezenţa unor formaţiuni patologice (erozii, ulcere, papile, noduli, etc.);
C. Papilele ducturilor glandelor salivare mari;
D. Frenul labial, lingual;
E. Faţa dorsală a limbii (depozite, neoplasme, defecte, mărirea papilelor, etc.);
( COMF pag.25 Bucureşti 1999)
26. C.M. Examenul dentoparodontal cuprinde:
A. Examenul de ansamblu al arcadelor dentare;
B. Apelul dinţilor;
C. Starea dinţilor;
D. Starea paradonţiului;
E. Starea mucoaselor înconjurătoare. ( COMF pag.26 Bucureşti 1999)
27. C.M. Prin examenul stării generale a bolnavului căpătăm date importante pentru:
A. Stabilirea etiologiei şi diagnosticului bolilor BMF;
B. Stabilirea unui plan de tratament adecvat;
C. Urmărirea evoluţiei bolii; prognosticul;
D. Alegerea anesteziei şi planului de operaţie;
E. Unde să-l tratăm (în ambulator, în spital). ( COMF pag.28 Bucureşti 1999)
28. C.S. Pentru determinarea stării generale a pacientului de bază este:
A. Anamneza, examenul stării generale;
B. Examenul de laborator;
C. Consultaţia confracţiilor;
D. Consultări bibliografice;
E. Radiografia. ( COMF pag.28 Bucureşti 1999)
29. C.M. La examenul stării generale dăm o deosebită atenţie bolilor care au dat manifestări bucale:
A. Boli sangvine (anemie, leucoze, hemofilie, etc.);
B. Boli cardiovasculare (insuficienţă cardiacă, hipertenzie, ictus, infarct);
C. Boli gastro-duodenale, hepatice;
D. Boli renale, endocrinopatii;
E. TBC, sifilis, SIDA. ( COMF pag.28-29 Bucureşti 1999)
30. C.S. Examenele de laborator sunt necesare întotdeauna pentru:
A. Diagnosticul afecţiunii bucomaxilofaciale;
B. Pentru completarea examenului clinic local şi general;
C. Stabilirea planului de operaţie;
D. Alegerea anesteticului;
Controlul stării organizmului după operaţie. ( COMF pag.30 Bucureşti 1999)
31. C.M. Principalele examene (investigaţii) de laborator sunt:
A. Hemograma, RSE, coagulograma;
B. Examenul sumar de urină;
C. Calcemie, glucemie, ionograma;
D. Reacţiile serologice pentru Lues, SIDA;
E. Proba de desproteinemie. ( COMF pag.30 Bucureşti 1999)
32. C.S. Examenul bacteriologic se efectuiază pentru:
A. Identificarea germenilor patogeni antibioticograma;
B. Aprecierea diagnosticului;
C. Stabilirea planului operatoriu;
D. Alegerea metodei de anestezie;
E. Determinarea debutului, evoluţiei şi prognosticul bolii.
( COMF pag.30-31 Bucureşti 1999)
33. C.M. Pentru precizarea diagnosticului se fac următoarele examene complementare:
A. Examene radiologice;
B. Biopsia, citologia;
C. Puncţia exploratoare;
D. Stomatoscopia, diafanoscopia;
E. Ecografia, termografia, craniometria RMN; etc. ( COMF pag.35-36 Bucureşti 1999)
34. C.M. Puncţia exploratoare se face cu scopul de a diferenţia:
A. Tumorile, formaţiuni chistice;
B. Adenopatiile;
C. Afecţiuni purulente;
D. Defecte, deformaţii;
E. Leziuni dentoparadontale. ( COMF pag.38 Vol.II N.Gănuţă A.Bucur)
35. C.M. Biopsia se efectuiază de a căpăta material pentru histologie şi a depista:
A. Formaţiunile tumorale benigne;
B. Formaţiunile tumorale maligne;
C. Procesele patologice suspecte;
D. Procesele inflamatorii;
E. Orice patologie a regiunii BMF. ( COMF pag.37 Bucureşti 1999)
36. C.M. Examenul radiologic este prezentat de o gamă întreagă de metode, însă cel mai des sunt folosite:
A. Radiograme retroalveolare (mici) ;
B. Radiografia panoramică;
C. Radiografia cu substanţe de contrast;
D. Teleradiografia;
E. Radiografia computerizată. ( COMF pag.36 Bucureşti 1999)
37. C.S. Asepsia prezintă:
A. O măsură de nimicire a microorganismelor patogene din procesele inflamatorii;
B. Totalitatea măsurilor şi mijloacelor folosite pentru a împedica contaminarea infecţioasă a plăgilor operatorii;
C. Sterilizarea instrumentelor prin autoclavare;
D. Pregătirea câmpului operator prin prelucrarea cu alcool;
E. Curăţirea instrumentelor prin diferite metode.
(C Dragomirescu, manual de chirurgie pentru stude. Facult. de stomatologie 1998 pag.13)
38. CM. Metodele optime de studiu R-logiea articulatiei temporo-mandibulare :
A. dupa Şuller, dupa Porders;
B. proiectia axiala;
C. Radiologia proiecţiei laterală a mandibulei;
D. Nazofrontala;
E. Ortopantomografia. (C Dragomirescu, manual de chirurgie pentru stud. Facult. de stomatologie 1998
pag.13)
39. C.M. Asepsia cuprinde două mari categorii de măsuri şi mijloace:
A. Sterilizarea;
B. Antisepsia;
C. Prelucrarea câmpului preoperator;
D. Protejarea personalului medical;
E. Folosirea de antiseptice şi dezinfectante.
(C Dragomirescu, manual de chirurgie pentru stud. Facult. de stomatologie 1998 pag.13)
40. C.S. Sterilizarea reprezintă:
A. Ansamblul procedurilor folosite pentru distrugerea tuturor organismelor de pe instrumentele şi materialele
chirurgicale;
B. Folosirea instrumentelor de o singură folosinţă;
C. Prelucrarea cu alcool a câmpului operator;
D. Antibioticoterapia;
E. Toate împreună.
(C Dragomirescu, manual de chirurgie pentru stud. Facult. de stomatologie 1998 pag.13)
41. C.M. Pentru realizarea sterilizării se folosesc:
A. Mijloace fizice;
B. Mijloace chimice;
C. Combinarea acestor două;
D. Dezinfectarea prin mai multe metode;
E. Toate împreună.
(C Dragomirescu, manual de chirurgie pentru stud. Facult. de stomatologie 1998 pag.13-14)
42 C.S. Cel mai obişnuit mijloc fizic de sterilizare (şi mai des folosit) este:
A. Fierberea;
B. Iradierea;
C. Folosirea gazelor;
D. Căldura uscată şi umedă;
E. Flambarea.
(C Dragomirescu, manual de chirurgie pentru stud. Facult. de stomatologie 1998 pag.13)
43. C.S. Prin autoclavare (aburi fierbinţi sub presiune) se sterilizează:
A. Instrumentariul chirurgical stomatologic;
B. Materialul moale (salfete, halate, comprese, etc.);
C. Piesele de la bormaşini;
D. Soluţiile;
E. Toate împreună.
(C Dragomirescu, manual de chirurgie pentru stud. Facult. de stomatologie 1998 pag.14)
44. C.M. Pentru sterilizarea prin mijloace fizice se folosesc:
A. Căldura umedă (autoclav) şi uscată (paupinel);
B. Fierberea (măsură de excepţie);
C. Iradierea (în situaţii particulare);
D. Prelucrarea cu antiseptice;
E. Folosirea gazelor bactericide.
(C Dragomirescu, Bucureşti 1998 pag.13-14)
45. C.S. Autoclavarea se face la o temperatură şi presiune anumită:
A. 200-250 °C şi 10 atm, 30 min;
B. 136-140 °C şi 2-2,2 atm, 30 min;
C. 150-160 °C şi 2-3 atm., 30 min;
D. 180-190 °C şi 2-5 atm, 30 min;
E. 200-210 °C şi 2-3 atm, 30 min.
(C Dragomirescu, pag.14)
46. CS. Celule sangvine - producatori de anticorpi :
A. leucocite
B. basofile
C. eozinofile
D. limfocite
E. monocite
47. C.M. Dezideratele principale ale anesteziei generale sunt:
A. Combaterea durerii (analgezia);
B. Protecţia vegetativă (antişoc);
C. Relaxarea musculară;
D. Hipnoza;
E. Toate împreună.
COMF M. Voroneanu pag.15, N.Gănuţă pag. 111,112.
48. C.M. Tendinţele principale ale anesteziei sunt:
A. Să găsească tehnici de anestezie simple;
B. Să se efectuieze uşor;
C. Să nu necesite o dotare tehnică costisitoare;
D. Să fie lipsită de nocivitate;
E. Să fie utilizată în marea majoritate a intervenţiilor chirurgicale.
COMF M.Voroneanu pag.16 Vol I.
49. C.S. Metoda de anestezie utilizată cel mai des în stomatologie este:
A. Anestezia generală;
B. Anestezia locală;
C. Anestezia regională;
D. Anestezia loco-regională;
E. Metode intermediare. G. Timoşca Chişinău 1992 CBMF pag.73, 52.
50. C.S. Clasificarea metodelor de anestezie se face după:
A. Principiul dezvoltării tehnicii (aparatajului);
B. În raport cu descoperirea unor noi substanţe anestezice;
C. În dependenţă cu cunoaşterea bazelor fiziologice asupra anesteziei;
D. În dependenţă de dezvoltarea tehnicilor de anestezie modernă;
E. În dependenţă de condiţiile în care se efectuiază anestezia.
G. Timoşca CBMF pag.51.
51. C.M. Indicaţiile anesteziei loco-regionale în chirurgia oro-maxilo-faciale sunt:
A. Extracţii dentare, extirpaţii, şlefuiri etc.;
B. Chirurgia orală (pentru îndepărtarea chisturilor, tumorilor mici, chirurgie preprotetică etc.);
C. Chirurgie parodontală;
D. Intervenţii chirurgicale mai laborioase;
E. În orice intervenţie de amploare mică, medie sau mare.
N.Gănuţă Anestezia m. stomatologie şi COMF pag.23
52. C.M. Particularităţile anesteziei în stomatologie sunt:
A. Actele terapeutice sunt extrem de diverse ca amploare, durată, intensitate etc.;
B. Se execută în cabinet la bolnavii ambulatori în majoritatea cazurilor neinvestigaţi şi nepregătiţi pentru investigaţii;
C. Bolnavii nu pot fi controlaţi postoperator;
D. Manoperele se efectuiază endobucal, fapt ce încurcă alegerea unor metode de anestezie (ca anestezie generală
inhalatorie);
E. Nici una din cele enumerate mai sus.
N.Gănuţă pag.21,22
53. C.M. Alegerea metodei de anestezie depinde de:
A. Starea generală şi psihică a pacientului;
B. Vârsta;
C. Natura şi durata probabilă a operaţiei;
D. Modificările patologice generale şi locale;
E. Locul intervenţiei, condiţiile de dotare tehnică, competenţa şi experienţa cadrelor.
CBMF pag. 51,52
54. C.M. Avantajele anesteziei loco-regionale sunt:
A. Uşor de administrat fără pregătiri speciale;
B. Nu necesită un personal special instruit şi nici o aparatură deosebită;
C. Oferă posibilitatea colaborării cu pacientul;
D. Nu e costisitoate;
E. Poate fi administrată oricărui pacient în intervenţii de orice amploare.
N.Gănuţă pag.22
55. C.M. Anestezia loco-regională în unele cazuri este contraindicată:
A. Bolnavilor alergici la anestezie;
B. Bolnavilor cu dificienţe organice;
C. Bolnavii la care se presupun operaţii mari, laborioase de durată;
D. În lipsa aparatajului pentru anastezie generală;
E. Bolnavilor cu procese patologice în locul de înţepare a acului.
N.Gănuţă pag.22
56. C.S. Preanestezia prezintă:
A. Totalitatea măsurilor de pregătire psihică, fizică şi medicamentoasă a bolnavului în vederea anesteziei;
B. Reducerea excitabilităţii sistemului nervos central;
C. Sanarea cavităţii bucale, prelucrarea cu antiseptice;
D. Examinarea totală a bolnavului;
E. Toate împreună.
CBMF pag. 53
57. C.M. Preanestezia cuprinde:
A. Precizarea unor date din paşaport;
B. Interogatoriul pacientului;
C. Pregătirea psihică;
D. Pregătirea psihică;
E. Pregătirea medicamentoasă (premedicaţia).
CBMF pag. 53
58. C.M. Soluţiile anestezice întrebuinţate în stomatologie trebuie să posede anumite calităţi şi anume:
A. Acţiune periferică temporară şi reversibilă asupra celulelor şi fibrelor nervoase sensitive;
B. Să nu fie iritante pentru ţesuturi;
C. Să nu provoace modificări structurale;
D. Să nu provoace efecte generale nedorite;
E. Să nu fie toxice, toxomanice şi să nu provoace alergie.
COMF M.Voroneanu pag.223-224 Vol I.
59. C.M. Substanţele anestezice trebuie să aibă următoarele calităţi:
A. Să fie solubile în apă;
B. Să rămână stabile în soluţii;
C. Să nu se degradeze prin căldură (fierbere) în vederea sterilizării;
D. Să difuzeze uşor în ţesuturi, dar să nu se absoarbă prea repede;
E. Acţiunea anestezică să se instaleze şi să fie suficient de intensă.
COMF. M.Voroneanu pag.224 Vol I.
60. C.M. Pentru obţinerea calităţilor pozitive a soluţiilor anestezice e necesar ca ele să cuprindă:
A. Substanţa anestezică;
B. Substanţa vasoconstrictoare;
C. Substanţe adjuvante;
D. Soluţie diluată;
E. Alcool.
COMF M.Voroneanu pag.224 Vol I. Anestezia generală şi loco-regională.
61.CS. Leucocitoza cu diviere spre stanga se intalneste in :
A. Gripa;
B. Boala Botchin;
C. Tifosul abdominal;
D. Variola;
E. Procesele inflamatorii purulente.
COMF M.Voroneanu pag.223 Vol I 1994.
62. C.S. Anestezicele locale sunt distruse prin hidroliză de către esterazele plasmatice sau de esteraze hepatice, însă produsele de
degradare sunt eliminate prin:
A. Transpiraţii;
B. Salivă;
C. Rinichi;
D. Cu masele fecale;
E. Prin toate cele sus numite.
COMF M.Voroneanu pag.223 Vol I 1994.
63. C.M. Substanţele anestezice întrebuinţate în stomatologie au următoarele proprietăţi comune:
A. Toate sunt sintetice;
B. Conţin grupuri ”amino”;
C. Formează săruri cu acizii tari ;
D. Sărurile sunt solubile în apă, stabile;
E. Au acţiune reversibilă.
COMF M.Voroneanu pag.225-226 Vol I 1994.
64. C.M. Efectele secundare şi adverse ale substanţelor anestezice loco-regionale sunt:
A. Alergii –destul de flecvente;
B. Acţiunile pe sistemul nervos central exteriorizată prin: tremurături, anxietate, convulsii, moarte;
C. Efectele cardiace manifesrare prin: extrasistole, scăderea forţei de contracţie a cordului, fibrilaţie ventriculară;
D. Au efect iritant asupra ţesuturilor;
E. Se cumulează în organism, creează dependenţă.
COMF M.Voroneanu pag.226 Vol I
65. C.M. Din punct de vedere chimic principalele grupe de anestezice (loco-regionale) de sinteză sunt derivaţi esterici ai:
A. Acizilor benzoic, paraaminobenzoic, paraaminosalicilic;
B. Derivaţi anilidici;
C. Derivaţi chinoleinici;
D. Derivaţi amidaţi;
E. Nici unul din ei. Gănuţă pag. 41.
66. C.M. Din grupul de substanţe anestezice de provenenţă esterică fac parte:
A. Cocaina; Benzocaina;
B. Procaina (Novocaina), Tetracaina;
C. Hostocaina, Oxyprocaina;
D. Lidocaina, Lignospanul;
E. Mepivacina, Ultracaina, Alfocaina.
COMF M.Voroneanu pag.224 Vol I. Anestezia generală şi loco-regională.
67. C.M. Din grupul de substanţe anestezice de provinenţă a derivaţilor amidaţi fac parte:
A. Lidocaina, Lignospanul, Ultracaina;
B. Mepivacina, Alfocaina, Primocaina;
C. Procaina;
D. Hostocaina;
E. Cocaina. Gănuţă. N.Anestezia generală şi loco-regională.
68. C.M. Substanţele vasoconstricoare folosite ca adjuvante în soluţiile anestezice locale sunt:
A. Adrenalina;
B. Noradrenalina (norepinefrina, levofed, levarterenol);
C. Corbefrin (nordefrin, hidroclorid);
D. Corbasilul (corbefrina);
E. Fenilefrina (norsinefrin).
Gănuţă pag. 48,50,51
69. C.M. Unii dintre hormonii produşi de lobulul posterior al hipofizei evită efectele nefavorabile ale substanţelor anestezice cu
acţiune simpaticomimetică. Aceştea sunt:
A. Vasopresina;
B. Feliprepsina;
C. Ornipresina;
D. Adrenalina;
E. Noradrenalina. Gănuţă pag. 52
70. C.S. Revenirea după anestezia loco-regională are loc în timp de 2-3 ore însă în acest timp persistă:
A. Hipoestezie remanentă;
B. Parestezii de durată;
C. Anemie locală;
D. Hiperestezie;
E. Toate acestea. N.Gănuţă Anestezia în stomatologie şi chirurgie MF pag.53
71. C.M. Etapele oricărui tip de anestezie generale sunt:
A. Inducţia;
B. Menţinerea;
C. Trezirea;
D. Relaxarea;
E. Hipnoza. Робустова Т.-Хирургическая стомат. Москова 1990, CBMF pag. 60-62 G.Timoşca Chişinău 1992.
72. C.M. Particularităţile anesteziei generale în stomatologie şi chirurgie OMF sunt:
A. Câmpul de activitate al stomatologului şi al anestezistului este comun;
B. Unele procese patologice (supuraţii, tumori, fracturi etc.) au raport strâns cu căile aeriene superioare, deformează
anatomia regiunii, inundă cavitatea bucală cu sânge, secreţii, exacerbează reflexele;
C. Limitarea deschiderii gurii prin trismus, construcţii temporo-mandibulare, anchiloza duc la adoptarea unor tehnici
speciale de narcoză (traheostomie, intravenoza);
D. Menţinerea liberă a căilor aeriene este dificil de realizat (sânge, secreţii, corpi străini, compresiuni etc.);
E. Anestezicul trebuie să lase chirurgului capul şi gâtul şi să meargă pe altă cale.
M. Vorneanu COMF Vol I pag.103-104
73. C.M. În indicaţia şi alegerea substanţelor anestezice generale a tipurilor de anestezie, recuperarea reflexelor protectoare
constituie un important obiectiv şi anume:
A. Stomatologii tratează toate vârstele, diverse tipuri de sistem nervos central, ce explică necesitatea cunoaşterii
aprofundate a anesteziei generale;
B. Specificul specialităţii duce frecvent la diverse riscuri ale anesteziei generale;
C. Unele elemente de risc sunt determinate de specificul regiunii OMF, poziţia semişezând, sânge, salivă, puroi etc.;
D. Modificările căilor aeriene (edem, tumoare etc.) duc la intubaţii traheale dificile, reflexe vagale;
E. Adeseori bolnavii au afecţiuni generale cronice, insuficient investigate etc.
M. Vorneanu COMF Vol I pag.106 Anestezia generală şi loco-regională
74. C.M. Anestezia generală îndeosebi în chirurgia OMF este indicată:
A. La copii;
B. La pacienţi cu teren alergic, sau care prezintă intoleranţă la anesteziile locale;
C. La bolnavii cu deficienţe neuropsihice şi neuromotorii;
D. În procesele septice evolutive unde nu se poate folosi anestezia locală;
E. Dorinţa pacientului. Gănuţă pag 128-129
75. C.M. Patrulaterul anesteziei generale moderne este:
A. Analgezia;
B. Amnezia-hipnoza;
C. Relaxarea musculară;
D. Asigurarea homeostazei generale;
E. Trezirea. Gănuţă pag. 111
76. C.M. Principalele metode de anestezie terminală (locală) sunt:
A. Anestezia prin refrigeraţie (Kelenul, azotul lichid etc.);
B. Anestezia de suprafaţă prin contact (topică);
C. Anestezia prin badijonare;
D. Anestezia prin îmbibiţie;
E. Anestezia prin pulverizare. Gănuţă pag. 62,63,64.
77. C.M. Substanţele anestezice folosite în stomatologie pentru anestezia de contact se găsesc sub forme diverse:
A. Lichide;
B. Paste;
C. Pulberi;
D. Preparate pulverizabile;
E. Ape de gură. M. Vorneanu COMF Vol I pag.225
78. C.M. Preparatele pulverizabile (sprayuri) sunt:
A. Gingicain;
B. Xilestezin;
C. Stomacain;
D. Lidocain 10%;
E. Xilonor. Gănuţă pag.63, M. Vorneanu COMF pag.225
79. C.M. Printre avantajele anesteziei loco-regionale figurează:
A. O poate efectua oricine;
B. Nu necesită aparatură deosebită;
C. Tehnica de administrare este simplă;
D. Asigură un câmp operator liber;
E. Oferă posibilitatea de colaborare a bolnavului cu medicul.
CBMF pag.73
80. C.M. Tipurile de anestezie prin injecţie sunt:
A. Anestezia prin infiltraţie locală;
B. Anestezia prin infiltraţie la distanţă;
C. Anestezia plexală;
D. Anestezia loco-regională periferică;
E. Anestezia regională centrală.
M. Vorneanu pag.259-260.
81. C.S. Tehnica Vausbrem realizată la nivelul proieminenţei mandibulare produce anestezia:
A. N. mentonier;
B. N. lingual, bucal şi alveolar inferior;
C. N. alveolar inferior;
D. N. mandibular;
E. N. maseterin. CBMF pag.90
82. C.M. Printre reperele anatomice pentru anestezia n. alveolar inferior pe cale retromandibulară (posterioară) figurează:
A. Pavilionul urechii;
B. Marginea posterioară a ramului ascedent la mijlocul înălţimii acesteea;
C. Lobul urechii;
D. Marginea bazilară a mandibulei;
E. Incisura semilunară. Gănuţă pag.90 CBMF pag.91.
83. C.M. Pe cale cutanată, reperele folosite în anestezia la tuberozitate sunt:
A. Marginea anterioară a muşchiului maseter;
B. Marginea posterioară a muşchiului maseter;
C. Creasta zigomato-alveolară;
D. Marginea inferioară a osului zigomatic;
E. Marginea superoexternă a osului zigomatic. Gănuţă pag.72
84. C.M. Puncţia anestezică pentru anestezia nervului nazopalatin se practică:
A. Pe mijlocul papilei incisive;
B. Pe marginea papilei incisive;
C. La 0,5 cm înapoia marginii gingivale;
D. La 1 cm înapoia şi deasupra marginii gingivale;
E. La 0,3 cm înaintea şi sub marginea gingivală. Gănuţă pag.79
85. C.M. Care dintre următoarele afirmaţii sunt adevărate în cazul anesteziei nervului nazopalatin prin procedeul Hofer:
A. Este o anestezie topică;
B. Este o anestezie prin injecţie;
C. Se realizează prin introducerea unui tampon cu cocaină de 10% în fosa nazală;
D. Se practică o puncţie anestezică cu un ac subţire în planşeul fosei nazale, pe marginea septului;
E. Tamponul cu sol. de cocaină de 10% se aplică pe podeaua fosei nazale, înapoia pragului narinar.
Gănuţă pag.80
86. C.M. Aria anesteziată după o anestezie plexală este:
A. Mucoasa vestibulară;
B. Periostul;
C. Osul;
D. 1-2 dinţi dacă subsanţa a fost lăsată într-un singur loc;
E. nici una dintre acestea. Gănuţă pag.67
87. C.M. Indicaţiile anesteziei plexale pot fi:
A. Pulpectomii;
B. Extracţii;
C. Rezecţii apicale;
D. Extirpări de chisturi, epulide;
E. Intervenţii de chirurgie parodontală. Gănuţă pag.67
88. C.S. În anestezia la tuberozitate pe cale orală, se pătrunde cu acul dea lungul tuberozităţii, până la o aprofunzime de:
A. 2-2,5 cm;
B. 2,5-3,5 cm;
C. 3,5-4 cm;
D. 1-1,5 cm;
E. 1,5-2,5 cm. Gănuţă pag.72
89. C.M. Direcţia acului în anestezia la tuberozitate pe cale orală este:
A. În jos;
B. În sus;
C. Înapoi;
D. Înainte;
E. Înăuntru. Gănuţă pag.72
90. C.M. Prin anestezia la tuberozitate, teritoriul anesteziat v-a fi:
A. Osul alveolar;
B. Constant zona premolarilor;
C. Constant zona molarilor;
D. Gingivo-mucoasa palatina până la nivelul Pm1, C;
E. Peretele posterior al sinusului maxilar. Gănuţă pag.72
91. C.S. Puncţia în anestezia nervului infraorbitar pe cale cutanată se practică:
A. La 5-8 mm sub rebordul orbitar inferior;
B. La 5 mm în afara liniei medio-pupilare;
C. În dreptul aripei nazale la 0,5-1 cm în afara şanţului nazogenian;
D. La 10-15 mm sub rebordul orbitar;
E. La 3-5 mm deasupra apexului PM2 superior. Gănuţă pag.75
92. C.M. Pentru anestezia la gaura palatină se folosesc următoarele repere:
A. Ultimul molar la 1 cm deasupra coletului acestuia;
B. La 1 cm înaintea marginii posterioare a palatului dur;
C. La 0,5 cm înaintea marginii posterioare a palatului dur;
D. La 1 cm înaintea cârligului aripei interne a apofizei pterigoide;
E. La 0,5 cm înaintea câ rligului aripei interne a apofizei pterigoide-
Gănuţă pag.77
93. C.M. Anestezia locală în stomatologie se foloseşte pentru:
A. Eliminarea durerii în timpul tratamentului;
B. Cu scop diagnostic;
C. Reducerea hemoragiei;
D. Relaxarea şi sedarea bolnavilor;
E. Confortul pacientului. Gănuţă pag.23-24.
94. C.M. Avantajele anesteziei locale faţă de anestezia generală în stomatologie:
A. Protecţia pacientului;
B. Administrarea uşoară;
C. Cooperare cu pacientul;
D. Timpul operator nelimitat;
E. Sângerarea redusă în timpul intervenţiei. Gănuţă Anestezia pag.25-26
95. C.M. Printre reperele pentru anestezie nervului nazopalatin figurează:
A. Linia mediopupilară;
B. Între incisivii centrali;
C. Papila incisivală;
D. Imediat îndărătul incisivilor centrali;
E. Septul nazal. CBMF pag.86
96. C.S. Anestezia plexală la maxilar dă rezultate bune, pe toată întinderea sa, cu excepţia:

A. Zonei interincisive;
B. Regiunii molarului pe 6 ani;
C. Regiunii tuberozitare, când plexul venos pterigoidian este procedent;
D. Fosei canine;
E. Zonei situate la 0,5 cm distal şi mezial de creasta zigomato-alveolară.
CBMF pag.79
97. C.M. Printre reperele pentru anestezia nervilor alveolari superiori şi anteriori figurează:

A. Linia verticală, care trece prin sutura maxilomolară;


B. Creasta zigomato-alveolară;
C. Linia verticală mediopupilară;
D. Planul de ocluzie al arcadei superioare;
E. Sutura intermaxilară. CBMF pag.84
98. C.S. Anestezia nervului suborbitar se efectuiază pentru extracţia:
A. Molarilor;
B. Incisivilor;
C. Caninilor;
D. Incisivilor, caninilor şi premolarilor;
E. Premolarilor şi primului molar. CBMF pag.82-83
99. C.S. Prin anestezia la gaura suborbitară pe calea orală se blochează:
A. Nervii alveolari superiori şi posteriori;
B. Nervul nazopalatin;
C. Nervii alveolari superiori anteriori şi medii;
D. Nervul palatinal;
E. Toţi aceşti nervi. CBMF pag.84
100. C.M. Accidentele determinate de substanţele vasoconstrictoare sunt:
A. Edemul angioneurotic Quincke;
B. Accidente nervoase;
C. Tremurături, cefalee, ameţeli, nelinişte;
D. Slăbiciuni, palpitaţii, constricţie toracică;
E. Şocul anafilactic. CBMF pag.102
101. C.S. Printre accidentele generale în practica stomatologică cel mai frecvent întâlnim:
A. Manifestări isterice;
B. Accidente alergice;
C. Lipotimia;
D. Sincopa;
E. Convulsiile. CBMF pag.100
102. C.M. În accidentele toxice determinate de substanţele anestezice se i-au următoarele măsuri:
A. Spitalizarea de urgenţă a bolnavului;
B. Asigurarea libertăţii căilor aeriene;
C. Asigurarea respiraţiei;
D. Asigurarea circulaţiei sanguine;
E. Tratament medicamentos după necesitate. Anestezia m.stomat. şi CMF N.Gănuţă pag.257-258 CBMF pag.100
103. C.S. Lipotimia este provocată cel mai des de:
A. Acţiunea locală a novocainei;
B. Scăderea bruscă a tensiunii arteriale;
C. Acţiunea hipotensivă a novocainei (Procainei);
D. De starea imunodeficitară a organismului;
E. De toxicitatea sporită a anestezicului. CBMF pag.100
104. C.M. Sincopa cardiacă, ca accident al anesteziei locale:
A. Se poate manifesta prin edem angioneurotic;
B. Necesită resuscitarea cardiorespiratorie;
C. Se manifestă prin absenţa pulsului;
D. Se instalează cu pierderea parţială a cunoştinţei;
E. Se înregistrează numai la bărbaţi. CBMF pag.100-101
105. C.M. Printre simptomele sincopei respiratorii figurează unele dintre următoarele:
A. Cianoza;
B. Paloarea generalizată;
C. Oprirea respiraţiei;
D. Dispneea de efort;
E. Fibrilaţia atrială. CBMF pag.100
106. C.M. Printre simptomele principale ale lipotemiei figurează:
A. Pierderea totală a cunoştinţei pe un timp îndelungat;
B. Somnolenţă, transpiraţii, paloarea feţei;
C. Slăbiciuni, greaţă;
D. Pierderea parţială a cunoştinţei;
E. Oprirea respiraţiei, cianoză. CBMF pag.100
107. C.M. Măsurile elementare de susţinere a funcţiilor organismului în lipotimie sunt:
A. administrarea de urgenţă a medicamentelor (adrenalina, atropina etc.);
B. asigurarea circulaţiei prin poziţionarea pacientului orizontal;
C. asigurarea respiraţiei prin slăbirea vestimentaţiei (cravata, gulerul, centura);
D. excitarea centrilor respiratorii şi cardiovasculare cu vapori de amoniac;
E. asigurarea unui flux de aer curat (ventilator, deschiderea geamului) sau folosirea oxigenului.
Gănuţă pag.257
108. C.S. Care din următoarele afirmaţii sunt adevărate în cazul noradrenalinei:
A. Acţiunea predominantă a noradrenalinei este de creştere a presiunii arteriale;
B. Acţiunea principală este scăderea ritmului cardiac;
C. Supradozajul poate provoca o uşoară hipotensiune şi tahicardie;
D. Toxicitatea este de 8 ori mai crescută decât a adrenalinei.
E. Toate. N.Gănuţă Anestezia în stomat şi COMF pag.50.
109. C.M. Trismusul postanestezic persistent trebuie pus în legătură cu:

A. Dezvoltarea unui proces infecţios în lojile învecinate, prin însămânţare septică;


B. Procese de miozită traumatică, prin puncţie septică sau iritaţii produse de anestezie;
C. Vasoconstricţie bruscă şi prelungită;
D. Injectarea intravasculară a anestezicului;
E. Toate acestea. Gănuţă Anestezia în stomatologie şi chirurgie MF pag.256.
110. C.M. Necroza mucoasei apare de obicei după anesteziile plexale sau locale practicate submucos sau subperiostal şi se
produce datorită:
A. injectării soluţiei anestezice intravascular superficial;
B. decolării brutale a periosteomucoasei;
C. înţepării trunchiului nervos;
D. ischemiei prelungite;
E. toxicităţii soluţiei. N.Gănuţă pag 254
111. C.M. Care dintre următoarele metode se pot folosi pentru profilaxia accidentelor alergice postanestezice:
A. Anamneza;
B. Proba garoului;
C. Teste de efort;
D. Teste biologice;
E. Toate aceste metode.CBMF pag.102
112. C.S. În care dintre următoarele tehnici de anestezie este mai mare riscul producerii unui hematom:
A. Anestezia la gaura mentonieră;
B. Anestezia la tuberozitate;
C. Anestezia la gaura incisivă;
D. Anestezia la gaura infraorbitară;
E. Anestezia la gaura palatină. CBMF pag.103
113. C.S. În care dintre următoarele tehnici de anestezie este posibilă ca accident pareza facială tranzitorie:
A. Anestezia nervului auriculo-temporal;
B. Anestezia nervului maseterin pe cale endobucală;
C. Anestezia nervului infraorbitar pe cale endobucală;
D. Anestezia nervului alveolar inferior pe cale endobucală;
E. Anestezia nervului mentonier pe cale cutanată. CBMF pag.103
114. C.M. Accidentele şi complicaţiile extracţiilor dentare se divizează în :
A. Incidente intraoperatorii;
B. Complicaţii postoperatorii;
C. Accidente locale;
D. Accidente generale;
E. Accidente uşoare, medii, grave. Робуства р.123
115. CS. Cine a descoperit primul substanta anestetica .
A. Pirogov
B. Vaisblat
C. Anrep
D. Filatov
E. Limberg
116. C.M. Prevenirea accidentelor şi complicaţiilor în anestezie se realizează prin:
A. Examenul complet şi corect al pacientului;
B. Pregătiri preanestezice corespunzătoare;
C. Tehnica perfectă de anestezie;
D. Evitarea dozelor prea mari de anestezie;
E. O bună cunoaştere a farmacologiei substanţelor anestezice utilizate.
Manualul CBMF pag.99
117. C.M. În lipotimie tratamentul se începe cu:
A. Întreruperea injectării anestezicului;
B. Aşezarea pacientului în poziţie orizontală cu capul mai jos decât corpul cu 15-20o (Poza Tredelemburg);
C. Controlul şi favorizarea respiraţiei (slăbirea gulerului, cravatei, centurei etc.);
D. Activarea respiraţiei şi circulaţiei sanguine (flagelaţie, aplicare de comprese reci pe faţă, inhalarea de vapori de
amoniac);
E. Tratamentul simptomatic medicamentos. CBMF pag.100
118. C.M. Sincopa cardio-respiratorie în anestezie se prezintă prin:
A. Accentuarea anaxiei cerebrale acute cu paralizia brutală a circulaţiei şi respiraţiei;
B. Inconştienţa completă a pacientului;
C. Paliditate, inert, sau cianoză;
D. Reflexe abolite sau dispărute;
E. Puls imperceptabil, TA redusă, respiraţia absentă, transpiraţii reci, midriază pupilară.
COMF M.Voroneanu pag.325 Vol I. Anestezia generală şi loco-regională.
119. C.M. Medicamentele absolut obligatorii pentru reanimare în cabinetul stomatologic sunt:
A. Antihipoxice;
B. Cardiovasculare;
C. Antialergice;
D. Anticonvulsante;
E. Antiseptice. COMF M.Voroneanu pag.343 Vol I. Anestezia generală şi loco-regională.
120. C.M. Reacţiile alergice în anestezie sunt consecinţa eliberării bruşte şi masive de histamină în circulaţia generală, ca rezultat
al reacţiei antigen-anticorp şi ele sunt:
A. Urticarie;
B. Dermatită atropică;
C. Exeme de contact;
D. Edemul angio-necrotic (edemul Quincke);
E. Şocul anafilactic. COMF M.Voroneanu pag.347-348 Vol I.
121. C.M. Extracţia dentară este:
A. O intervenţie chirurgicală de necesitate, care urmăreşte îndepărtarea unui dinte care nu mai poate fi recuperat, prin
tratament conservativ;
B. O intervenţie ce implică principii chirurgicale îmbinate cu o serie de principii adaptate din fizică şi mecanică, ce au
drept scop îndepărtarea unui dinte din alveola sa;
C. Este cea mai frecventă intervenţie chirurgicală, care se practică în stomatologie;
D. O intervenţie mutilantă de lichidare a unui dinte cu proces patologic local, însă numai după ce s-au epuizat toate
metodele conservatorii;
E. Operaţia de rutină a fiecărui medic stomatolog, care o poate îndeplini în orice condiţii şi la orice dinte.
COMF Bucureşti pag.51, N.Gănuţă, A.Bucur COMF Vol II pag.109, CBMF pag.105 Chişinău.
122. C.M. Indicaţiile majore ale extracţiei dentare sunt date de:
A. Complicaţiile cariilor şi prodontopatiilor marginale;
B. Dinţii ce provoacă complicaţii locale, loco-regionale sau la distanţă;
C. Afecţiuni dento-alveolare prin traumatisme;
D. Stări de necesitate;
E. Dinţi ce împiedică redresările ortodontice.
N. Gănuţă Vol II COMF pag.110.
123. C.S. Extracţia dentară:
A. Este indicată la dinţii cu carii complicate;
B. Este indicată la dinţii cu gangrenă;
C. Este indicată la dinţii cu pulpite;
D. Este indicată la dinţii cumalpoziţie;
E. Este o intervenţie de necesitate.
C.Burlibaşa COMF Bucureşti 1999 pag.51
124. C.M. Indicaţiile extracţiei dentare în cazurile complicaţiilor cariilor dentare sunt:
A. Distrucţii coronoradiculare extinse ce nu pot fi tratate;
B. Gangrenă pulpară, necroză pulpară ce nu pot fi tratate endodontic;
C. Eşecuri ale tratamentului endodontic;
D. Dinţii cauzali ai proceselor inflamatorii (periostită, osteomielite, flegmoane etc.);
E. Dinţii supranumerari. N. Gănuţă Vol II COMF pag.110.
125. C.M. În parodontopatiile marginale cronice extracţia dentară este indicată în:
A. Leziuni parodontale extinse cu pierderi osoase excesive;
B. Mobilitatea dentară de gradul III şi IV;
C. Pungi parodontale adânci în zonă la unu-doi dinţi şi cu mobilitate ireversibilă;
D. Leziuni parodontale pronunţate în zona molarilor de minte;
E. În abcese parodontale.
126. C.M. Extracţii dentare în traumatismele dento-parodontale şi ale osului maxilarelor este indicată în:
A. Fracturi dentare irecuperabile;
B. Dinţi din linia de fractură ce împiedică reducerea corectă a fracturilor;
C. Fracturi pe coroana dentară;
D. Fracturi radiculare verticale;
E. Fracturi în treimea apicală a rădăcinei. N. Gănuţă Vol II COMF pag.111.
127. C.M. Extracţia dinţilor ce provoacă complicaţii locale este indicată în următoarele cazuri:
A. Dinţii supranumerari ce împiedică erupţia normală sau deplasarea dinţilor vecini;
B. Dinţii în malpoziţie ce nu pot fi trataţi ortodontic;
C. Dinţii incluşi ce nu au spaţiu de erupţie;
D. Dinţii ce provoacă leziuni traumatice ale mucoasei jugale sau linguale;
E. Dinţii care induc tumori de granulaţie prin iritaţii cronice locale.
N. Gănuţă Vol II COMF Bucureşti pag.110-111
128. C.M. Extracţia dinţilor ce provoacă complicaţii loco-regionale sau la distanţă este indicată în următoarele cazuri:
A. Dinţii cauzali ai sinusitelor acute sau cronice;
B. Dinţii cauzali ai osteomielitelor;
C. Dinţii cauzali ai abceselor, flegmoanelor, adenitelor;
D. Dinţii ce provoacă supuraţii în focarele de fractură;
E. Dinţii care întreţin bolile de focar. N. Gănuţă Vol II COMF pag.111.
129. C.S. Extracţia în plin proces inflamator acut se poate efectua într-unul din următoarele cazuri:
A. În cardiopatiile decompensate pentru a preveni agravarea bolii;
B. În leucemia acută;
C. În cazurile în care procesul septic este localizat intraalveolar, periradicular;
D. În reumatismul reticular cronic pentru a preveni acutizarea bolii;
E. Niciodată nu este admisă extracţia la cald. CBMF pag.111
130. C.S. Extracţia dentară în plin proces inflamator acut se recomandă în următoarele cazuri:
A. La bolnavii cu diabet compensat, la care persistenţa infecţiei poate produce decompensarea;
B. La bolnavii cu endocardită lentă, la care este posibilă agravarea bolii;
C. În cazurile în care procesul septic este localizat peridentar şi când prin îndepărtarea dintelui, se creează o cale de
drenaj eficient;
D. În osteoradionecroza maxilarelor, pentru a preveni complicaţiile septice;
E. În toate acestea situaţii. CBMF pag.111
131. C.M. Pentru extracţia dinţilor de pe arcada superioară se folosesc cleştii:
A. Drepţi;
B. S.- fără pinteni;
C. Baionetele;
D. S – cu un pinten la falca vestibulară;
E. În cioc. Робустова Хирургическая стомат. Москова 1990 pag. 107-110
132. C.M. Pentru extracţia dinţilor de pe arcada inferioară se folosesc cleştii:
A. În baionetă;
B. În cioc cu fălcile înguste;
C. În cioc cu pinteni pe ambele fălci;
D. Îndoit pe lat(cioc);
E. S- cu un pinten pe falca vestibulară. Робустова pag. 110-112
133. C.M. Extracţia dentară cu cleşti se efectuiază în mai multe etape care urmează unul după altul:
A. Aplicarea;
B. Insinuarea;
C. Fixarea;
D. Luxaţia;
E. Extracţia propriu zisă. Робустова.-Хирургическая стомат. Москова 1990 pag. 102-104
134. C.M. Etapele secundare în extracţia dentară sunt:
A. Luxaţia ;
B. Sindesmotomia;
C. Anestezia;
D. Chiuretajul;
E. Aplicarea suturilor. Робустова pag. 116,121
135. C.S. Luxarea dintelui se face cu scop de:
A. Rupere a ligamentelor alveolo-dentare şi mobilizarea dintelui;
B. A fixa mai bine cleştele pe dinte;
C. De a extrage dintele;
D. De a înlătura ţesutul patologic periapical;
E. De aface loc pentru întroducerea elevatorului.CBMF pag.117
136. C.M. Mişcările de luxaţie sunt:
A. De rotaţie;
B. Basculante (vestibulo-orale) ;
C. Verticale (în sus, în jos);
D. De tracţie;
E. Toate împreună. CBMF pag.117
137. C.S. Extracţia dentară se poate efectua fără riscuri dacă timpul de săngerare este de:
A. 1-4 minute;
B. 8-12 minute;
C. 20-30 minute;
D. 60 minute;
E. la orice valoare a timpului de sîngerare. CBMF pag.160
138. C.M. Avantajele suturii postextracţionale sunt:
A. Diminuarea sângerării;
B. Scăderea durerii;
C. Cicatrizarea mai rapidă;
D. Protejarea plăgii de mediul septic bucal.
E. În cazul proceselor inflamatorii acute sutura favorizează o regenerare osoasă rapidă.
N.Gănuţă. Teste de stomatologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.17
139. C.S. Pentru extracţia primului molar superior, la început, pentru luxaţia dintelui, se fac mişcări de basculare în sens:
A. Palato-vestibular;
B. Vestibulo-oral;
C. Numai vestibular;
D. Vertical (tracţiune în ax);
E. Numai palatinal. CBMF pag.121
140. C.M. Tehnicile folosite în extracţia dentară se bazează pe:
A. Elasticitatea osului;
B. Rezistenţa ţesuturilor dentare;
C. Grosimea tablelor osoase;
D. Posibilitatea de dilatare a alveolei;
E. Elasticitata fibrelor ligamentare peridontale. CBMF pag.114
141. C.S. Indiferent de tehnica de extracţie folosită, pentru reuşita intervenţiei este necesar:
A. Să se realizeze o lărgire a alveolei care să permită eşirea dintelui;
B. Coroana dentară să fie integră sau parţial distrusă;
C. Rădăcinile să prezinte o porţiune extraalveolară suficient de mare;
D. Rădăcinile să nu aibă anomalii de formă sau orientare;
E. Să nu existe procese patologice periapicale. CBMF pag.114
142. C.M. Extracţia cu separarea rădăcinilor este recomandată la:
A. Rădăcini în limbă de clopot;
B. Rădăcini barate;
C. Ankiloze dento-alveolare;
D. Rădăcini divirgente;
E. Rădăcini cu carii profunde. CBMF pag.134
143. C.M. Extracţia rădăcinilor intraalveolare este obligatorie pentru:
A. Prevenirea unor procese septice;
B. Conformarea unui cîmp protetic corespunzător;
C. Prevenirea unor procese iritative;
D. Prevenirea unor procese tumorale;
E. Prevenirea unor procese inflamatorii sau proliferative gingivo-parodontale.
CBMF pag.129
144.C.M. Extracţia-rezecţia este o metodă de necesitate cu următoarele caracteristici:
A. Se extrage rădăcina împreună cu peretele alveolar;
B. Se efectuează la dinţii frontali;
C. Necesită crearea unui şanţ periradicular;
D. Se aplică la arcada maxilară;
E. Se aplică la rădăcinile situate mult sub nivelul alveolei.
CBMF pag.130
145. C.S. Pentru extracţia incisivilor şi caninilor de pe arcada superioară se folosesc cleştii:
A. În baionetă;
B. În cioc;
C. Drepţi;
D. S-fără pinteni;
E. Orice cleşte. ( Робустова -Хирургическая стомат. 1990, pag.107 C.Burlibaşa COMF pag.75,77 Bucureşti 1999)
146. C.S. Pentru extracţia primilor doi molari de pe arcada superioară se folosesc cleştii:
A. În cioc;
B. Drepţi;
C. În baionetă;
D. S-cu un pinten pe falca vestibulară;
E. În cioc cu pinten pe ambele fălci. ( Робустова, pag.110)
147. C.S. Pentru extracţia molarului trei de pe arcada superioară se folosesc cleştii:
A. Cioc îndoieţi pe lat;
B. Drepţi;
C. S-fără pinteni;
D. Cleşti pentru extracţia molarilor de minte superiori;
E. Toţi cleştii. (C.Burlibaşa COMF pag.82 Bucureşti 1999)
148. C.M. Primul premolar superior poate fi extras după următoarele cerinţi:
A. Pacientul poziţionat cu capul puţin pe spate, gura larg deschisă;
B. Se folosesc cleştii S fără pinten;
C. Primele mişcări de basculare se fac vestibular;
D. Se folosesc cleştii drepţi;
E. Se fac mişcări de rotaţie. COMF pag.78-79
149. C.M. Pentru extracţia dinţilor de pe arcada inferioară se folosesc următoarele instrumente:
A. Cleşti în cioc pentru incisivi (înguşti), canini şi premolari (fălcile late);
B. Cleşti în cioc cu doi pinteni pe ambele fălci pentru primul şi al doilea molar;
C. Cleşte pentru dintele de minte îndoit pe lat;
D. Elevator în unghi (stânga, dreapta);
E. Elevator Lecluze. ( Робустова, pag.110-112 C.Burlibaşa COMF pag.88)
150. C.M. Pentru extracţia dinţilor de pe arcada inferioară pacientul este aşezat:
A. Fotoliul ridicat în sus şi speteaza pe spate;
B. Fotoliul aşezat în poziţie ca câmpul operator să fie la nivelul cotului chirurgului;
C. Gura larg deschisă, capul se rotează după necesitate;
D. Pacientul este culcat pe spate;
E. Pacientul în decubitus (poza Trandelenburg).
(G. Timoşca CBMF pag.123 Chişinău)
151. C.M. Elevatorul Lecluse poate fi folosit pentru extracţia molarului de minte inferior numai în unele dintre următoarele
situaţii:
A. Molarii 1 şi 2 prezenţi pe arcadă;
B. Molar de minte inferior cu rădăcini drepte;
C. Molar de minte inferior inclus;
D. Molar de minte inferior cu coroană integră;
E. Molar de minte inferior care prezintă pericoronarită supurată.
(CBMF pag.127)
152. C.M. Extracţia prin alveolotomie se recomandă în următoarele situaţii:
A. Dinţi extruzaţi;
B. Resturi radiculare profunde intraosoase;
C. Rădăcini cu procese de hipercementoză;
D. Anchiloze dento-alveolare;
E. Rădăcini foarte precurbate care riscă să se fractureze în cursul tentativei de extracţie.
(CBMF pag.135)
153. C.M. În unele dintre următoarele afecţiuni, extracţia dentară se poate efectua numai sub protecţie cu antibiotice:
A. Infarctul miocardic în primele 3 luni;
B. Afecţiuni valvulare;
C. Afecţiuni hepatice;
D. Diabet zaharat;
E. Leucoză cronică. (C.Burlibaşa Bucureşti 1999 COMF pag.59-60 G. Timoşca CBMF pag.110)
154. C.M. Pentru extracţii atipice ale molarului de minte inferior se folosesc:
A. Bormaşina (unitul) freze;
B. Dăltiţă, ciocan;
C. Elevator în unghi (ascuţite);
D. Elevator drept (ascuţit);
E. Elevator Lecluse.
155. C.S. Elevatorul Lecluse se poate folosi pentru extracţia:
A. Dinţilor maxilari;
B. Dinţilor mandibulari;
C. Incisivilor şi caninilor;
D. Molarului de minte inferior;
E. Molarului de minte superior. (G. Timoşca CBMF pag.127 Chişinău1992)
156. C.M. La examenul postextracţional al unei rădăcini se urmăresc:
A. Procese de rizaliză;
B. Integritatea rădăcinii;
C. Căi false;
D. Procese de hipercementoză;
E. Resturi de ţesut de granulaţie. (CBMF pag.141)
157.C.S. Cleştii în cioc încovoiaţi pe lat se folosesc pentru extracţia:
A. Incisivilor;
B. Caninilor şi premolarilor;
C. Primilor doi molari;
D. Dinţii de minte inferiori;
E. Toţi dinţii. (C.Burlibaşa Bucureşti 1999 COMF pag.88)
158 C.M. Pentru extracţia molarului de minte inferior cleştele este indicat dacă:
A. Rădăcinile dintelui sunt recurbate distal;
B. Rădăcinile dintelui sunt drepte;
C. Coroana dentară este rezistentă;
D. Nu există antagonişti;
E. Arcadele dentare sunt integre. (CBMF pag.127)
159. C.M. Tehnica de extracţie a dinţilor temporari se alege în funcţie de:
A. Dimensiunea coronară a dintelui;
B. Vîrsta pacientului ;
C. Gradul de rizaliză;
D. Structura osoasă elastică ;
E. Raportul cu mugurele dintelui permanent.
(C.Burlibaşa Bucureşti 1999 COMF pag.54, Gănuţă. Teste de stomatologie şi COMF pag.17)
160. C.M. Instrumentul pentru extracţia dentară se alege în funcţie de:
A. Arcada dentară;
B. Grupul de dinţi;
C. Forma coroanei şi rădăcinilor;
D. Distrucţia coroanei dentare;
E. Vârsta pacientului
161. C.S. Pentru extracţia căror dinţi de pe arcada superioară gura nu trebuie să fie larg deschisă:
A. Incisivilor;
B. Caninilor;
C. Premolarilor;
D. Molarului de minte;
E. Primilor doi molari. (CBMF pag.122)
162. C.S. Pentru extracţia unor dinţi avem cleşti speciali:
A. Incisivi;
B. Canini;
C. Premolari;
D. Primii doi molari;
E. Molarii de minte.
163. C.S. Pentru extracţia dentară la arcada superioară prima mişcare de basculare spre palatin este permisă la:
A. Incisivii centrali;
B. Incisivii laterali;
C. Canini;
D. Premolari;
E. Molari. (CBMF pag.118)
164. C.S. În cursul extracţiei dentare, mişcările de rotaţie sunt permise la:
A. Molarii de minte;
B. La molari în general;
C. La molari şi premolari;
D. La monoradiculari, cu rădăcini drepte;
E. Numai la dinţii maxilari. (CBMF pag.117)
165. C.M. Scopul chiuretajului după extracţie este:
A. Înlăturarea chiagului de sânge;
B. Înlăturarea ţesutului patologic (granulaţiile);
C. Înlăturarea corpilor străini (tartru, rămăşiţi de rădăcini, fragmente de coroană etc.);
D. Umple alveola cu sânge;
E. A stopa hemoragia. (CBMF pag.144)
166. C.S. Extracţia dentară cu separarea rădăcinilor este indicată într-una din următoarele situaţii:
A. Molarii care reprezintă stâlpi de punte;
B. Molarii cu rădăcini divergente;
C. Molari cu fracturi radiculare longitudinale;
D. Molari cu carii aproximale;
E. Molari incluşi. (CBMF pag.134)
167. C.M. Extracţia cu cleştele de rădăcini este indicată în cazurile în care:
A. Există sau se pot crea condiţii de aplicare şi priză a rădăcinii;
B. Rădăcina dentară prezintă o porţiune extraalveolară suficient de proeminentă pentru a fixa fălcile cleştelui;
C. Rădăcina dentară se găseşte la limita peretelui alveolar şi osul permite crearea unui şanţ periradicular ca să insinuăm
şi să fixăm cleştele;
D. Rădăcina dentară se găseşte sub nivelul osului;
E. Rădăcina dentară se găseşte la fundul alveolei. (CBMF pag.129)
168. C.M. Extracţia rădăcinilor dentare cu elevatoarele este indicată în cazurile în care:
A. Rădăcinile dentare prezintă o destrucţie întinsă şi nu e posibilă folosirea cleştelui;
B. Rădăcinile sunt vizibile în alveolă;
C. Este posibil de a insinua elevatorul între pereţii alveolei şi rădăcinii;
D. Rădăcina se găseşte adânc în alveolă;
E. La orice rădăcină dentară. (CBMF pag.130)
169. C.M. Se pot extrage prin alveolotomie:
A. Rădăcini sudate la peretele alveolar;
B. Rădăcini convergente;
C. Rădăcini cu hipercementoză;
D. Rădăcini situate sub punţi dentare;
E. Rădăcini foarte recurbate. (CBMF pag.135)
170. C.S. În timpul extracţiei se produce fractura 1/3 apicale a rădăcinei distale. În această situaţie, cea mai bună atitudine este:
A. Continuarea extracţiei după separarea rădăcinilor;
B. Finalizarea extracţiei prin alveolotomie;
C. Extirparea 1/3 apicale a rădăcinii prin rezecţie apicală;
D. Restul radicular fiind foarte mic poate fi lăsat pe loc, dar cu avertizarea pacientului;
E. De la caz la caz se poate utiliza oricare dintre aceste metode.
171. C.S. După trei zile de la extracţie pacientul prezintă dureri vii iradiante spre ureche, hipersalivaţie, eongestia mucoasei din
jurul alveolei, alveola prezintă un cheag murdar, muguri cărhoşi care sângerează la atingere, secreţii purulente din alveolă.
Diagnosticul cel mai probabil în această situaţie este:
A. Alveolită uscată;
B. Nevrită postanestezică;
C. Alveolită umedă;
D. Pericoronarită congestivă;
E. Pericoronarită supurată. (CBMF pag.164)
172. C.S. Elementul primar prin care începe procesul de vindecare a unei plăgi postextracţionale este:
A. Chiuretajul minuţios al fundului alveolei;
B. Apropierea marginilor gingiei;
C. Formarea cheagului endoalveolar;
D. Hemoragia pereţilor alveolei;
E. Aplicarea suturilor. (CBMF pag.140)
173. C.M. Procesul de vindecare a plăgii postextracţionale este condiţionat de:
A. Factorii locali;
B. Factorii generali (terenul pacientului);
C. De calitatea intervenţiei;
D. Atitudinea pacientului şi îngrigirea plăgii;
E. De toate împreună. . (C.Burlibaşa Bucureşti 1999 COMF pag.119)
174. C.M. Dintre factorii locali ce acţionează asupra vindecării plăgii postextracţionale de bază sunt:
A. Prezenţa focarelor septice cronice sau acute;
B. Prezenţa agresiunii microbiene;
C. Enzimele salivei;
D. Extracţii laborioase;
E. Calitatea cheagului intraalveolar. (CBMF pag.140)
175. C.S. cea mai potrivită atitudine faţă de o plagă postextracţională este următoarea:
A. Spălătura locală cu apă oxigenată şi protejarea plăgii cu o compresă sterilă introdusă intraalveolar;
B. Spălătura intraalveolară cu o substanţă antiseptică şi aplicarea unui pansament cu Gelaspon şi Trombină pentru
accelerarea hemostazei;
C. Controlul plăgii alveolare, regularizarea ciocurilor osoase, strângerea marginilor alveolei şi protejarea ei cu comprese
sterile aplicate supraalveolar;
D. După o extracţie normală nu este necesar nici un tratament;
E. În plaga postextracţională se introduce pulbere de sulfamidă şi se începe imediat antibioterapia pentru prevenirea
complicaţiilor septice. . (CBMF pag.142)
176. C.S. După extracţia unui dinte cu parodontită apicală acută supurată se recomandă:
A. Introducerea unei meşe în alveolă;
B. Sutura plăgii alveolare;
C. Aplicarea unui pansament cu Gelaspon şi Trombină menţinut cu gutieră sau proteză;
D. Spălătură antiseptică a alveolei;
E. În astfel de cazuri nu se recomandă nici un tratament.
(CBMF pag.143)
177. C.M. Vindecarea plăgii postextracţionale poate fi întârziată de:
A. Plăgi alveolare delabrante;
B. Rezecţia pereţilor alveolari;
C. Persistenţa septului interradicular;
D. Hipovitaminoze C şi D;
E. Corticoterapie. (CBMF pag.141)
178.CS. Ramul oftalmic a n. trigemen intra in orbita prin :
A. orificiul rotund;
B. orificiul oval;
C. fisura orbitala superioara;
D. fisura orbitala inferioara;
E. orificiul optic. (N.Gănuţă Anestezia în stomatologie şi CMF pag.54)
178. CS. Ramul maxilar al n. trigemen iese din baza craniului prin :
A. orificiul rotund;
B. orificiul oval;
C. orificiul stilo-mastoidian;
D. orificiul optic;
E. gaura spinosa. (N.Gănuţă Anestezia în stomatologie şi CMF pag.55)
178. CS. Ramul mandibular iese din cavitate craniana prin :
A. orificiul rotund;
B. orificiul oval;
C. orificiul stilo-mastoidian;
D. fisura orbitală inferioară;
E. gaura spinosa. (N.Gănuţă Anestezia în stomatologie şi CMF pag.57)
178. CS. Inervatia vegetativa a glandei parotide se efectuiaza prin :
A. n. infraorbital
B. n. auriculotemporal
C. n. facial
D. n. vag
E. n. trigemen (N.Gănuţă Anestezia în stomatologie şi CMF pag.58)
178.CS. Ganglionul submandibular primeste fibre senzitive de la :
A. n.auriculotemporal
B. n. lingual
C. alveolar inferior
D. nazo-ciliar
E. n. bucal (Voroneanu pag.88)
183. C.M. Alveola infectată se meşează în următoarele situaţii:
A. Procesul patologic este limitat, interesarea osoasă fiind redusă;
B. În alveolă s-a format cheagul sanguin;
C. Cînd se îndepărtează ţesut patologic în cantitate mare;
D. Se aplică o meşă mică afânată, răsfrânată peste plagă;
E. După 48 de ore se înlocuieşte cu alta mai mică.
(CBMF pag.145)
184. C.M. Leziunile oaselor în timpul extracţiei dentare pot fi:
A. Fractura procesului alveolar;
B. Fractura tuberozităţii maxilarului superior;
C. Fractura mandibulei;
D. Fractura maxilei;
E. Fractura osului molar. (CBMF pag.155, 156)
184. C.S. Una din leziunile osoase ce au loc în timpul extracţiei dentare poate cointeresa osul în întregime şi chiar n.alveolar:
A. Fractura tuberozităţii maxilei;
B. Fractura procesului alveolar;
C. Fractura sinusului maxilar;
D. Fractura mandibulei;
E. Fractura maxilei. (G. Timoşca Chişinău 1992 CBMF pag156)
184. C.M. Fractura procesului alveolar are loc cel mai frecvent la extracţia:
A. Caninilor superiori;
B. Molarului superior (M1);
C. Incisivilor de pe arcada inferioară;
D. Molarilor inferiori;
E. Premolarilor superiori. (C.Burlibaşa Bucureşti 1999 COMF pag.123)
184. C.S. Fractura tuberozităţii maxilei are loc:
A. În timpul luxaţiei cu elevatorul a molarului de minte superior;
B. În timpul extracţiei molarului doi;
C. În timpul extracţiei molarului de 6 ani;
D. În timpul extracţiei premolarilor;
E. În timpul extracţiei molarului de minte inferior. (CBMF pag.155)
184. C.M. Accidentele ce pot apare în cursul manevrelor cu elevatorul Lecluse au:
A. Fractura mandibulei;
B. Plăgi ale limbii;
C. Luxaţia dinţilor vecini;
D. Plăgi gingivoalveolare întinse;
E. Fracturarea dinţilor vecini. (CBMF pag.153, 154, 155)
184. C.M. Fractura mandibulei în timpul extracţiei dentare de obicei se produce:
A. Prin aplicarea unor forţe excesive cu elevatorul;
B. Când e redusă rezistenţa osoasă (chisturi, tumori, dinţi incluşi, osteomielită);
C. Îndeosebi la extracţia molarului de minte inferior;
D. Extracţia cu cleştii a molarilor inferiori;
E. În orice extracţie a dinţilor de pe arcada inferioară. (CBMF pag. 156)
184. C.M. În marea majoritate a leziunilor osoase tratamentul constă în:
A. Îndepărtarea fragmentului de os (când este mic şi complet detaşat) cu regularizarea marginilor şi aplicarea suturei;
B. Reducerea fragmentelor facturii (cînd sunt mari şi ataşate) şi stabilizarea cu atele, gutiere;
C. Aplicarea suturilor la fragmentele de os şi pe mucoasă;
D. Se lasă câteva zile până rana se vindecă;
E. Se indică numai tratament medicamentos. (CBMF pag. 156)
184. C.M. Luxaţia mandibulei apare de obicei în extracţia dinţilor inferiori şi este cauzată de:
A. Lascitatea ligamentară sau capsulară;
B. Utilizarea unor presiuni excesive pe mandibulă;
C. Deschiderea largă şi forţată a gurii;
D. Folosirea unor instrumente neadecvate;
E. Utilizarea unor substanţe vasoconstrictoare. (CBMF pag.156)
184. C.M. În luxaţia temporo-mandibulară în timpul extracţiilor pacientul acuză:
A. Durere intensă în ATM;
B. Imposibilitatea închiderii gurii;
C. Eliminarea salivei din cavitatea orală;
D. Imposibilitatea masticaţiei;
E. Pierderea capacităţii de muncă. (CBMF pag. 156 Робустова pag. 402)
193. C.S. În cazul unei luxaţii de mandibulă se procedează astfel:
A. Reducerea luxaţiei după Hipocrate;
B. Imobilizarea cu o frondă mentonieră sau bandaj mento-cefalic;
C. Se indică tratament fizioterapeutic;
D. Se indică tratament medicamentos;
E. Se spitalizează. Робустова pag. 404 Москова 1990)
194. C.M. Accidentele sinusale apar cel mai frecvent în extracţiile:
A. Molarului de minte superior;
B. Primului molar superior;
C. Al doilea molar superior;
D. Al doilea premolar;
E. Caninului superior. (CBMF pag.156)
195. C.M. Accidentele sinusale în timpul extracţiei dentare sunt:
A. Deschiderea sinusului maxilar;
B. Împingerea rădăcinilor în cavitatea sinuzală;
C. Fractura tuberozităţii maxilei cu perforarea sinusului;
D. Perforarea peretelui anterior;
E. Fractura osului palatin cu perforare de sinus. (CBMF pag.156)
196. C.M. Accidentele sinuzale sunt favorizate de:
A. Condiţii anatomice, vecinătatea intimă a rădăcinilor dinţilor şi fundul sinusului;
B. Procesele resorbtive (chisturi, granuloame, ostiomielită etc);
C. Folosirea instrumentarului neadecvat;
D. Utilizarea unor presiuni mari în timpul extracţiei;
E. Prezenţa osteoporozei accentuate. (CBMF pag.156)
197. C.S. Accidentele sinusale ale extracţiei dentare se pot produce la:
A. Toţi dinţii arcadei superioare;
B. Incisivii şi caninii superiori;
C. Premolarii şi molarii superiori;
D. Premolarii şi molarii inferiori;
E. Nu contează localizarea dintelui extras.
(CBMF pag.156)
198. C.M. Accidentele dentare în extracţii pot fi:
A. Fractura coroanei sau a dintelui care se extrage;
B. Luxaţia dinţilor vecini;
C. Fractura dinţilor vecini sau antagonişti;
D. Smulgerea sau lezarea mugurilor dinţilor permanenţi;
E. Extracţia unui alt dinte. (CBMF pag.153)
199. C.S. Cele mai fregvente accidente intraoperatorii în timpul extracţiilor dentare sunt:
A. Accidente dentare (fracturi, luxaţii, lezarea mugurulor etc.);
B. Luxaţia mandibulei;
C. Leziuni osoase;
D. Leziuni a părţilor moi;
E. Accidente sinuzale. (G. Timoşca CBMF pag.153 Chişinău 1992)
200. C.M. Fractura coroanei dentare în timpul extracţiei dintelui este favorizată de:
A. Distrucţii mari corono-radiculare;
B. Prezenţa unor obturaţii voluminoase;
C. Rădăcini foarte convergente sau divergente;
D. Rădăcini cu procese de hipercimentoză;
E. Tehnica incorectă de operaţie. (CBMF pag.153)
201. C.M. Luxaţia dinţilor vecini în extracţia dentară este cauzată de :
A. Înghesuiri dentare;
B. Folosirea incorectă a instrumentarului de extracţie;
C. Utilizarea incorectă a elevatorului;
D. Examinarea incompletă a pacientului;
E. Manevre brutale în cursul operaţiei. (CBMF pag.153)
202. C.M. Fractura dinţilor vecini în timpul extracţiei dentare de obicei are loc la:
A. Dinţii cu obturaţii voluminoase;
B. Dinţii cu un proces carios extins;
C. Deraparea elevatoarelor;
D. Deraparea cleştilor;
E. Mişcări brutale. (CBMF pag.153)
203. C.M. Fractura coronară sau radiculară a dinţilor în timpul extracţiei este favorizată de:
A. Distrucţia întinsă corono-radiculară prin carie;
B. Rădăcini convergente, divergente sau diformate;
C. Structura dură a osului în care sunt implantaţi dinţii;
D. Tehnica incorectă de extracţie;
E. Toţi aceşti factori. (CBMF pag.153)
204. C.M. Complicaţiile postextracţionale pot fi:
A. Precoce (hemoragia, alveolita);
B. Tardive (dezechilibru ocluzoarticular, exostoze, bride cicatriciale periosoase etc.);
C. Uşoare (abcese, periostite, alveolite etc.);
D. Medii (osteomielită, sinuzită, flegmon etc. );
E. Grave (septicemie, tromboze,flegmon).
(CBMF pag.159-160)
205.CS. N. facial este :
A. n. senzitiv
B. n. secretor
C. n. gustativ
D. n. motor
E. mixt
206. C.S. În mod normal timpul în care se formează cheagul în alveolă este de:
A. 30-50 min;
B. 20-40 min;
C. 15-20 min;
D. o oră;
E. 50-60 min. (CBMF pag.160)
207. CS. Cum se indreapta acul in cazul anesteziei infraorbitale metoda extrabucală :
A. in sus, interior, median
B. in jos, posterior si lateral
C. in sus, îndărăt şi înafară
D. in jos, interior si median
E. posterior, îndărăt, înafară (CBMF pag.84)
208. C.M. Caracteristic pentru alveolita umedă este faptul că:
A. Predomină leziunile de tip inflamator;
B. Este lipsită de fenomene inflamatorii;
C. Mucoasa din jur este tumefiată, turgescentă, iar în alveolă se găsesc cheaguri alterate, purulente;
D. Gingia este palidă, atonă iar din alveolă lipseşte cheagul;
E. Vasoconstrucţia prelungită alături de tulburările trofice, produce necroza pereţilor osoşi alveolari.
(CBMF pag.164)
209. C.S. Simptomul dominant în alveolita postextracţională este:
A. Fetiditatea bucală;
B. Durerea;
C. Adenopatia loco-regională;
D. Febra;
E. De la caz la caz, oricare din aceste simptome.
(CBMF pag.164)
210. C.M. Printre simptomele alveolitei uscate figurează:
A. Gingivomucoasa palidă, atonă;
B. Din alveolă se scurge secreţie purulentă;
C. Pereţii alveolii sunt albicioşi cu secreţii mici lameliforme;
D. Durere violentă, iradiată;
E. Din alveolă burjonează ţesut de granulaţie sângerând foarte uşor la atingere.
G. Timoşca, C.Burlibaşa 1983 CBMF pag.164
211. C.S. Alveolita postextracţională este:
A. O complicaţie septică a plăgii alveolare ce cointeresează pereţii alveolei;
B. O osteită localizată, în care fenomenul inflamatoriu se asociază cu necroza superficială a pereţilor osoşi;
C. O necroză a cheagului de sânge;
D. O înpuroere a alveolei;
E. O complicaţie ce implică alveola, osul, gigivomucoasă.
CBMF pag.163.
212. CM. Locul de injectare la anestezia infraorbitala intrabucala este :
A. proiectia radacinilor incizivului central si lateral
B. de asupra caninului superior
C. de asupra I si II premolar superior
D. la nivelul incisivului central
E. de asupra primului molar.
CBMF pag.84.
213. C.M. În unele cazuri însăşi pacienţii sunt de vină în apariţia alveolitelor:
A. Nerespectarea de către pacient a îngrigirilor postextracţionale;
B. Consumarea unor alimente dure, calde;
C. Clătitul puternic al gurii;
D. Înlăturarea cheagului de sânge cu scobitori;
E. Folosirea alcoolului, fumatul etc.
CBMF pag. 163-164.
214. C.M. În practică se descriu mai multe forme de alveolită:
A. Alveolita umedă;
B. Alveolita supurată;
C. Alveolita putridonecrotică;
D. Alveolita uscată;
E. Alveolita mixtă. CBMF pag.163.
215. C.M. Tratamentul curativ în alveolita postextracţională urmăreşte:
A. Combaterea durerii;
B. Combaterea infecţiei;
C. Stimularea procesului de regenerare tisulară;
D. Promovarea hemostazei;
E. Replantarea dintelui extras.
CBMF pag.165
216. C.M. Momentul erupţiei dinţilor permanenţi este influenţat de o serie de factori:
A. Sexul (apariţia mai devreme cu 3-5 luni la fete);
B. Clima;
C. Factori socio-economici;
D. Urbanizarea;
E. Diferenţe rasiale.
CBMF pag.219
217. C.M. O serie de factori generali pot produce variaţii patologice în cronologia erupţiei dinţilor permanenţi:
A. Endocrinopatiile;
B. Bolile genetice (sindromul Down, Turner);
C. Disfuncţiile nutriţionale metabolice;
D. Boli ale aparatului digestiv;
E. Boli cardio-vasculare. CBMF pag.226.
218.CS. Zona de anestezie la anestezia infraorbitală :
A. numai incisivii
B. incisivii si caninii
C. incisivii , caninii, premolarii apofiza alveolară cu mucoasa din regiunea vestibulara, tesuturile moi din regiunea
infraorbitala
D. incisivii , caninii, premolarii apofiza alveolară din regiunea linguală şi palatinală, tesuturile moi din regiunea
infraorbitala
E. numai canini CBMF pag.84
218.CS. Tinta la anestezia tuberala este :
A. nervul infraorbital
B. nervul alveolar superior-anterior
C. n. alveolar superior-mediu
D. n. alveolar superior-posterior
E. n. bucal CBMF pag.85
220. C.M. Complicaţiile septice la distanţă în erupţia molarului de minte inferior pot fi:
A. Tromboflebita sinusului cavernos;
B. Complicaţii pulmonare;
C. Septicemii;
D. Septicopioemii;
E. Complicaţii septice vasculare (tromboflebite a venelor faciale), cardiace.
CBMF pag.242
221. C.M. Infectarea sacului pericoronar sau pericoronarita (după Laskin – operculita) molarului de minte inclus se face:
A. Printr-un traumatism care produce o soluţie de continuitatea şi o comunicare a sacului coronar cu cavitatea orală;
B. De la o gangrenă complicată a dintelui vecin;
C. De la o pungă paradontală de vecinătate;
D. Printr-o leziune de decubit produsă de o proteză mobilă;
E. Pe cale sanguină în cursul bolilor infecţioase. CBMF pag.228
222. C.M. Flora microbiană care determină pericoronarita poate fi:
A. Saprofiţi aceeaşi care se găsesc în sacul gingival;
B. Specii de coci aerobi grampozitivi;
C. Specii de coci anaerobi gramnegativi;
D. Actinomijces specii diferite;
E. Escherichia colii.
223. C.S. Una dintre formele septice “operculita” de complicaţii a erupţiei dintelui de minte inferior se mai numeşte şi “accident
de alarmă” care-i :
A. Pericoronarita supurată;
B. Supuraţii ale planşeului bucal;
C. Abces latero-faringian;
D. Pericoronarita congestivă;
E. Abces sublingual.
CBMF pag.85
224. CS. Cum se indreapta acul in anestezia tuberala :
A. superior, lateral si posterior
B. superior, lateral si anterior
C. în sus, îndărăt şi înăuntru
D. superior, medial si anterior
E. în sus, îndărăt şi înafară. CBMF pag. 85
225. C.M. Dintre tulburările senzitive, provocate de erupţia dificilă a molarului de minte inferior, fac parte:
A. Sinalgiile dento-cutanate;
B. Paraliziile faciale;
C. Trismusul;
D. Algiile cervico-facial;
E. Nevralgiile dentare. CBMF pag.222
226. C.M. În pericoronarita congestivă, imptomatica este prezentată de:
A. Dureri spontane sau provocate de intensitatea variabilă, în regiunea retromolară, jenă în deglutiţie şi discret trismus;
B. În regiunea retromolară mucoasa hiperemiată, congestivă, tumefiată, uneori pe ea se vedee amprenta antagonistului;
C. La presiune, de sub capiuşonul de mucoasă apare o secreţie sserosanguinolentă;
D. La palpare cu sonda dentară se percepe coroana molarului de minte inferior;
E. După câteva zile fenomenele inflamatorii retrocedează ori evoluiază spre supuraţie.
CBMF pag.222
227. C.M. Pericoronorita supurativă are o gamă bogată de simptome, care sunt ele:
A. Starea generală alertată cu febră 38-39°C, inapetenţa, insomnie, cefalee;
B. Genă în deglutiţie şi trismus antalgic şi se datorează inflamaţiei locale;
C. Durere vie retromolară ce iradiază în regiunea auriculo-temporală şi de-a lungul mandibulei;
D. Tumefiere şi congestie a tegumentelor în regiunea periangulomandibulară;
E. La palpare se constată o îngroşare periostală la nivelul unghiului mandibular, adenopatie.
CBMF pag.225
228. C.M. Local (endobucal) în pericoronarita supurată se determină:
A. Capiuşonul de nmucoasă îngroşat, tumefiat, congestionat, dureros la presiune;
B. Se determină amprenta dintelui antagonist;
C. De sub capiuşonul de mucoasă la presiune apare puroi;
D. Cu sonda dentară se poate palpa coroana dintelui de minte;
E. Complicaţii septice în părţile moi (abcese şi flegmoane).
CBMF pag.223
229. C.S. Din intervenţiile chirurgicale ajutătoare tratamentului endodontic enumerate mai jos una este utilizată cel mai des:
A. Replantarea dentară;
B. Rezecţie apicală, amputaţie radiculară;
C. Chiretajul periapical;
D. Osteotomia transmaxilară;
E. Transplantare dentară. CBMF pag.170
230. C.S. Osteotomia transmaxilară este indicată în:
A. Parodontite apicale cronice cu secreţie persistentă pe canal;
B. Depăşiri ale apexului cu substanţe de obturaţie ce nu se resorb;
C. Chisturi radiculare mici;
D. Fracturi radiculare în o treime apicală;
E. Ace rupte în o treime apicală. CBMF pag.167
231. C.S. Indicaţia de bază a osteotomiei transmaxilare este:
A. Extracţia molarilor de minte incluşi;
B. Drenajul parodontitei apicale acute în faza periapicală;
C. Extracţia resturilor radiculare profunde;
D. Pregătirea osului pentru aplicarea unui implant osteointegrat;
E. Tratamentul parodontopatiilor cronice. CBMF pag.167.
232. C.S. Cea mai utilizată metodă chirurgicală ajutătoare tratamentului endodontic este:
A. Amputaţia radiculară;
B. Drenaj apical transmaxilar;
C. Chiretaj periapical;
D. Replantarea dentară;
E. Rezecţia apicală. CBMF pag.170
233. C.S. Care este avantajul major al metodelor chirurgicale ajutătoare tratamentului endodontic:
A. Dau posibilitatea realizării tratamentului corect de canal;
B. Păstrează dintele sau o parte din el pe arcadă;
C. Sunt metode chirurgicale simple;
D. Pot înlocui uneori tratamentul endodontic;
E. Se pot face în orice cabinet stomatologic.
CBMF pag.167
234. C.M. Drenajul apical transmaxilar poate fi utilizat ca metodă de tratament conservator în unele dintre următoarele situaţii:
A. Impermebialitatea canalului radicular prin obstacole sau corpi străini;
B. Parodontite apicale acute în stadiul periapical şi endoosos când drenajul endodontic nu este posibil sau nu este
eficient;
C. Chisturile odontogene suprainfectate,
D. Parodontite apicale cronice atunci când tratamentul endodontic durează prea mult sau expune la complicaţii;
E. Gangrene la copii cu care nu se poate colabora. CBMF pag.167
235. C.S. În care dintre următoarele afecţiuni este indicat drenajul apical transmaxilar:
A. Chistul radicular suprainfectat;
B. Abcesul palatinal;
C. Parodontite apicale acute în stadiul periapical şi endoosos;
D. Granulom chistic rezidual;
E. Necroza de apex. CBMF pag.167
236. C.S. Indicaţiile chiuretajului periapical sunt:
A. Parodontite apicale acute în stadiul endoosos;
B. Parodontite apicale cronice granulomatoase;
C. Osteita periapicală cronică;
D. Intoleranţa materialului de obturaţie ce a depăşit apexul;
E. Focarele de fractură, chiuretarea făcându-se prin focarul deschis.
CBMF pag.169
237. C.S. Indicaţia de elecţie pentru chiuretajul periapical este:
A. Periodontita apicală acută;
B. Reacţia periapicală după obturaţia de canal cu depăşire;
C. Necroza de apex;
D. Osteita periapicală reziduală cu obturaţie incompletă de canal;
E. Dispozitive corono-radiculare cimentate care împiedică rezecăia apicală cu obturaţie directă.
CBMF pag.169
238. C.S. Chiuretajul periapical constă în:
A. Îndepărtarea conţinutului pungilor parodontale;
B. Chiuretarea unui focar cronic periapical şi a apexului dintelui respectiv, precedată de obturaţie endodontică corectă;
C. Chiuretajul cementului necrozat în patodontita marginală cronică;
D. Îndepărtarea ţesutului patologic din alveola postracţională;
E. Oricare dintre acestea în funcţie de cazul clinic.
CMF pag.169
239.C.M. Avantajele chiuretajului periapical constau în:
A. Menţinerea lungimii totale a rădăcinii;
B. Certitudinea radicalităţii intervenţiei;
C. Pot fi abordaţi şi dinţii cu obturaţii incomplete de canal;
D. Nu alterează implantarea dintelui;
E. Se foloseşte la dinţii cu compacte osoase groase.
CMF pag.169
240. C.M. Între dezavantajele chiuretajului periapical putem menţiona:
A. Păstrează întreaga lungime a rădăcinii;
B. Nu se poate elimina întreg ţesutul patologic periapical;
C. Nu îndepărtează delta apicală;
D. Inpune temporizarea obturaţiei canaliculare pînă la vindecarea plăgii vestibulare;
E. Este utilizat un grup restrîns de dinţi.
CBMF pag.169
241. C.M. Rezecţia apexului se practică din două motive:
A. Eliminarea deltei apicale infectate care nu poate fi sterilizată ;
B. Efectuarea unei obturaţii corecte a canalului radicular;
C. Vizualizarea zonei situate oral faţă de rădăcină în vederea îndepărtării ţesutului patologic;
D. Reducerea lungimii rădăcinii în vederea unei cicatrizări fibroase;
E. Reducerea corectă a lamboului peste defectul osos.
CBMF pag.170
242.C.M. Ca regulă, rezecţia apicală se utilizează în cazurile în care:
A. După îndepărtarea apexului mai rămâne 1/3 din rădăcină implantată în os sănătos;
B. După îndepărtarea apexului mai rămâne 2/3 din rădăcină implantată în os sănătos;
C. După îndepărtarea apexului mai rămâne 1/2 din rădăcină, dar acest dinte este un intermediar într-o lucrare protetică
fixă;
D. După îndepărtarea apexului mai rămâne 1/2 din rădăcină dar acest dinte este stâlpul distal, pe care se aplică croşetul
unei proteze mobile;
E. Procesul apical nu interesează doi dinţi vecini.
CBMF pag.170
243. C.S. La un canin superior cu o reconstruire corono-radiculară, obturaţie incompletă de canal şi granulom periapical, se
recomandă:
A. Osteotomie transmaxilară;
B. Chiuretaj periapical;
C. Rezecţie apicală cu obturaţie directă;
D. Rezecţie apicală cu obturaţie retrogradă;
E. Amputaţie radiculară. CBMF pag.170
244. C.M. Precizaţi în care dintre următoarele situaţii este recomandată rezecţia apicală:
A. Parodontita apicală cronică granulomatoasă;
B. Parodontita marginală cronică cu pungi profunde;
C. Chisturi radiculare mici şi mijlocii;
D. Osteită periapicală cronică cu persistenţa secreţiei pe canal;
E. Parodontita marginală cronică hiperplazică.
CBMF pag.170
245. C.M. Indicaţi în care dintre următoarele cazuri se poate practica rezecţia apicală pentru evitarea extracţiei:
A. Impermiabilitatea canalului radicular prin obstacole sau corpi străini;
B. Parodontite apicale acute;
C. Obturaţii incomplete de canal, care nu pot fi îndepărtate;
D. Căi false în apropierea apexului;
E. Osteoradionecrozele maxilarelor. CBMF pag.171
246. C.M. Printre indicaţiile rezecţiei apicale figurează:
A. Parodontita apicală cronică granulomatoasă;
B. Chistul radicular,
C. Persistenţa reacţiei periapicale cronice sau a unei fistule după tratament endodontic;
D. Supurări în focarul de fractură mandibular,
E. Parodontita marginală cronică.
CBMF pag.171
247. C.M. Indicaţiile amputaţiei radiculare pot fi:
A. Molarii cu reacţii inflamatorii cronice, constituite pe o rădăcină;
B. Molarii cu o rădăcină fracturată în 1/3 medie sau cervicală;
C. Molarii de 12 ani care împiedică prin porţiunea lor distală, extracţia molarilor de minte incluşi;
D. Molari cu canale impermiabile pe o rădăcină;
E. Pungi parodontale adânci pe o rădăcină a unui molar.
CBMF pag.176
248. C.S. Amputaţia radiculară se poate practica:
A. La molarii superiori şi inferiori;
B. La premolarii superiori şi inferiori;
C. Din punct de vedere tehnic intervenţia este mai uşor de efectuat la monoradiculari;
D. La premolarii şi molarii superiori;
E. În principiu intervenţia se poate efectua la toate grupele de dinţi, dar din cauza condiţiilor anatomice nu toţi dinţii pot
beneficia de această metodă. CBMF pag.176
249. C.S. Replantarea terapeutică a dinţilor este indicată în:
A. gangrene pulpare la molari în care tratamentul este împiedicat de imposibilitatea accesului corect pe canale;
B. Parodontite apicale cronice la pluriradiculari imposibil de tratat endodontic;
C. Procese osteitice interradiculare;
D. Perforaţii radiculare accidentale la molari;
E. În toate cazurile enumerate mai sus. CBMF pag.176
250. C.M. Parotiditele cronice nespecifice se pot prezenta în următoarele forme:
A. Parotidita cronică simplă;
B. Parotidita cronică recidivantă;
C. Actinomicotică;
D. Sarcoidază;
E. Tuberculoză. CBMF pag.469
251. C.S. Abcesul este:
A. Un proces inflamatoriu difuz în ţesuturile osoase;
B. Un proces inflamatoriu difuz în ţesuturile moi subcutanate, intramusculare în organe parenchimatoase;
C. O inflamaţie supurată localizată, circumscrisă;
D. Un proces inflamatoriu al tegumentelor;
E. Nici o definiţie nu corespunde.
CBMF pag.323
252. C.S. Flegmonul este:
A. O inflamaţie supurativă localizată;
B. Un proces inflamator cu caracter difuz;
C. Un proces pseudomembranos;
D. Un proces cu infiltraţie seroasă;
E. Un proces cu infiltraţie fibrinoasă.
CBMF pag.323
253. C.M. Flegmonul se caracterizează prin:
A. Infiltrarea difuză a ţesuturilor (fără delimitare precisă);
B. Tumefacţie, hiperemie, dură la palpare, dureroasă;
C. Conţinerea unui exudat cu polimorfonucleare, bacterii, resturi de material necrotic;
D. Sunt provocate de germeni patogeni mai agresivi cu o virulenţă pronunţată (streptococi);
E. Reacţia de apărare locală şi generală scăzută.
CBMF pag.323
254. C.M. Căile de desimilare a infecţiei din focarul inflamator sunt:
A. Limfatică;
B. Hematogenă;
C. De-a lungul pachetelor vasculo-nervoase;
D. Prin spaţiile interfasciale, intermusculare;
E. Prin spaţiile intratisulare. CBMF pag.321
255. C.M. Mecanismul de declanşare a unui proces inflamator se prezintă prin:
A. Reacţia generală a organismului (t°, tabloul sanguin);
B. Reacţii locale (mediatori, tulburări circulatorii, tulburări de permeabilitate vasculară);
C. Local (rubor, calor, dolor, tumor, funcţia laesae);
D. Activarea elementelor de fagocitoză (micro şi macrofagii);
E. Activarea factorului XII, plasminogenul, chininogenul.
CBMF pag.321
256. C.M. Schimbările metabolice în focarul inflamator sunt caracterizate prin:
A. Predominanţa glicolizei anaerobe cu formarea de acizi piruvic şi lactic;
B. Intensificarea metabolismului proteic cu acumularea de globuline, polipeptide, peptone, acizi aminaţi;
C. Acumularea unei mari cantităţi de lipide;
D. Creşterea presiunii osmotice în focar;
E. Acidoza metabolică iniţial compensată, iar ulterior decompensată, care este consecutivă stazei şi hipoxiei.
CBMF pag.321
257. C.M. Mecanismele patogene prin care agenţii infecţioşi din os difuzază în părţile moi sunt:
A. Calea transosoasă prin canalele Hawers;
B. Calea submucoasă;
C. Calea directă;
D. Calea limfatică;
E. Calea venoasă.
CBMF pag.321
258. C.M. Din punct de vedere anatomo-patologic celulita acută se caracterizează prin:
A. Tromboză septică vasculară, urmată de necroză, cu apariţia de bule gazoase;
B. Congestia capilară şi hemoragii difuze;
C. Vasodilataţie accentuată, exudat, seros;
D. Diapedeză leucocitară şi infiltrat celular;
E. Toate acestea.CBMF pag.323
259. C.S. Celulita cronică este caracterizată din punct de vedere anatomo-patologic prin:
A. Vasodilataţie accentuată, exudat seros, diapedeză leucocitară şi infiltrat celular;
B. Tromboză septică vasculară urmată de necroză cu apariţia de bule gazoase;
C. Membrana piogenă ce conţine în interior vase de neformaţie, celulele parţial sau total distruse alături de histiocite,
plasmocite, limfocite;
D. Congestie capilară şi hemoragii difuze;
E. Toate acestea. CBMF pag.323
260. C.S. Abcesul din punct de vedere anatomo-patologic se caracterizează prin:
A. Congestie capilară şi hemoragii difuze;
B. Membrană piogenă ce conţine vase de neoformaţie, histiocite, plasmocite, limfocite şi polimorfo-nucleare;
C. Tromboză septică vasculară;
D. Necroză cu apariţia de bule gazoase;
E. Vasodilataţie accentuată, exudat seros, diapedeză leucocitară şi infiltrat celular.
CBMF pag.323
261. C.S. Anatomo-patologic flegmonul se caracterizează prin:
A. Vasodilataţie accentuată, exudat seros, diapedeză leucocitară şi infiltrat celular;
B. Tromboză septică vasculară urmată de necroză cu apariţia de bule gazoase;
C. Congestie capilară;
D. Hemoragii difuze;
E. Membrană piogenă ce conţine în interior celule parţial sau total distruse alături de histiocite, plasmocite, limfocite.
CBMF pag.323
262. C.M. Cauzele abceselor periosoase (periostitei) sunt:
A. Odontogene;
B. Traumaticce;
C. Infecţii specifice;
D. Osteomielita, sinusita;
E. Suprainfectarea hiturilor mailare.
CBMF pag.324
263. C.S. Cel mai frecvent periostitele sunt cauzate de:
A. parodontitele apicale cronice;
B. osteomielita odontogenă;
C. parodontitele apicale exacerbate;
D. erupţia dificilă a molarului de minte inferior;
E. gangrenele pulpare complicate.
CBMF pag.325
264. C.M. Abcesele periosoase apar mai frecvent la:
A. Mandibulă;
B. Maxilă;
C. Vestibular;
D. Lingual;
E. Palatinal. CBMF pag.325
265. C.M. Bolnavul cu osteomielită difuză a mandibulei poate prezenta:
A. Hipersalivaţie;
B. Trismus;
C. Fistule cutanate sau mucoase;
D. Îngroşare osteo-periostică limitată la dintele cauzal;
E. Semnul vincent d’Alger.
CBMF pag.355
266. C.S. În ce stadiu al osteomielitei se practică sechestrectomia?
A. La 1-2 săptămâni de la debut;
B. La 2-3 săptămâni de la debut;
C. La o lună de la debut;
D. La 3-5 săptămâni de la debut;
E. Precoce. . CBMF pag.358
267. C.M. Diagnosticul diferenţial al osteomielitei cronice se face cu:
A. Osteoperiostita;
B. Supuraţiile periosoase;
C. Displazii fibroase;
D. Osteomielita acută;
E. Tumori benigne osoase centrale şi periferice.
CBMF pag.357
268. C.M. Procesul infecţios în osteomielita odontogenă poate avea o evoluţie:
A. Acută;
B. Subacută;
C. Cronică;
D. Recidivantă;
E. Nici una din ele. . CBMF pag.355-357
269. C.M. Anatomia patologică. Microscopic, osteomielita odontogenă trece prin următoarele faze:
A. Etapa de necroză osoasă;
B. Etapa de reparaţie osoasă;
C. Etapa de supuraţie osoasă;
D. Etapa de congestie osoasă;
E. Etapa de mineralisare şi restabilire definitivă.
CBMF pag.354
270. C.S. Cel mai frecvent (90%) în osteomielite se întâlnesc următorii germeni patogeni:
A. Streptococ hemolitic;
B. E, coli;
C. Pneumococii;
D. Stafilococii auriu şi alb;
E. Actinomicete.CBMF pag.354
271. C.M. Există o serie de criterii de care este necesar să se ţină cont în stabilirea gravităţii unei osteomielite acute de cauză
dentară:
A. Rapiditatea cu care s-au instalat fenomenele clinice;
B. Dificultăţi funcţionale severe în respiraţie, deglutaţie, şi masticaţie (trismus extrem de strâns);
C. Interesarea lojilor şi spaţiilor perimaxilare;
D. Febră peste 38,5o c;
E. Deficienţe ale capacităţii proprii de apărare.
CBMF pag.355
272. C.M. Simptomatologia generală în osteomielita odontogenă acută este marcată de:
A. Febră, freson, tahicardie, tahipnee;
B. Greţuri, vărsături, inapetenţă, disfuncţii tractului digestiv;
C. Cefalee, insomnie;
D. Stare generală alterată, pierderea capacităţii de muncă;
E. Paliditatea tegumentelor corporale, transpiraţii.
CBMF pag.355
273. C.M. Simptomatologia locală în osteomielita odontogenă acută este marcată:
A. Tumefacţie difuză, cu tegumentele congestionate, lucioase, distinse;
B. La palpare regiunea este infiltrată sau fluctuentă;
C. Mucoasa bucală congestionată şi edemaţiată;
D. Palparea proceselor alveolare este dureroasă pe versantele orale ţi vestibulare remarcându-se îngroşarea periostală;
E. Dinţii sunt dureroşi spontan şi la percuţie, mobili acoperiţi de papile dentare hipertrofiate. Din şanţul gingival se
elimină puroi.CBMF pag.355
274. C.M. În osteomielita odontogenă acută sunt observate schimbări matabolice, biochimice ca:
A. Acidoză şi deshidratare;
B. Albuminuria;
C. Anemie prin scăderea numărului de eritrocite şi hemoglobine;
D. Leucocitoza cu creşterea numărului de p.m.n.neutrofile;
E. VSH-ul este crescut. CBMF pag.355
275. C.M. Înr-un abces sau flegmon a regiunii suborbitare punctul de plecare a infecţiei este:
A. Incisivii;
B. Caninii;
C. Premolarii;
D. Molarii;
E. Molarul de minte. Робустова Хир. Стоматология стр.197
276. C.M. Semnele clinice a unui abces (flegmon) a regiunii suborbitare sunt:
A. Tumefiere în regiunea suborbitară, pleoapei inferioare;
B. Tumefacţie buzei superioare şi ştergerea plicei nasopalatine;
C. Aripa nazală este deviată spre partea sănătoasă;
D. Buza suprioară puţin anesteziată;
E. Fundul de vas vestibular superior bombat.
Т.Робустова Хир. Стоматология 1990 стр.197
277. C.S. În abcesul (flegmonul) regiunii suborbitare incizia se face:
A. Pe marginea inferioară a orbitei;
B. Pe plica nazo-labială;
C. Pe versantul nazal;
D. Pe fundul sacului vestibular;
E. În fosa canină. Робустова Хир. Стоматология стр.198
278. C.M. Tabloul clinic al abcesului regiunii zigomatice poate fi reprezentat de:
A. Edem, congestia tegumentelor regiunii molare,
B. Edemul se poate răspândi spre regiunile învecinate (temporale, suborbitale, parotidiene);
C. În unele cazuri de trismus este implicat m. maseterin;
D. Temperatură locală mărită;
E. Toate. Робустова Хир. Стоматология стр.205
279. C.S. Un abces al regiunii zigomatice poate fi deschis printr-o incizie:
A. Pe fundul sacului vestibular superior;
B. La tuberozitate;
C. Pe marginea inferioară a orbitei;
D. Pe marginea inferioară a osului molar;
E. În regiunea temporală. Т.Робустова Хир. Стоматология стр.205
280. C.M. Simptomatologia unui flegmon genian este prezentată de:
A. Tumefacţie de obraz difuză cu pielea congestionată, netedă, lucioasă, în tensiune;
B. Şanţurile peribucale şterse;
C. Edemaţie puternică a regiunilor din jurul obrazului;
D. Mucoasa jugală congestionată, lucioasă, cu amprenta dinţilor, acoperită cu depozite;
E. Palparea dureroasă, se determină, fluctuenţă.
CBMF pag.331
281. C.M. Pe lângă simptomatologia clasică a flegmonului genian, mai apar simptoame pasagere, ca:
A. Trismus;
B. Hipersalivaţie;
C. Halenă fetidă;
D. Tulburări funcţionale (masticaţie, fonaţie);
E. Anchiloze. CBMF pag.331
282. C.M. Formele periostitelor sunt:
A. Periostita acută seroasă;
B. Periostita acută purulentă;
C. Periostita cronică hyperplastică (productivă);
D. Periostita cronică purulentă;
E. Nici una din ele. . Робустова Хир. Стоматология стр.168
283. C.M. Despre abcesul vestibular se poate spune că:
A. Este mai frecvent la dinţii arcadei superioare;
B. Debutează prin fenomene de parodontită apicală acută;
C. Durerile dispar aproape complet când se erodează periostul;
D. Incizia este longitudinală, până la planul osos;
E. Se drenează 24-48 de ore cu lamă de cauciuc. CBMF pag.324
284. C.M. Unde este plasată incizia pentru deschiderea colecţiei pe cale cutanată într-un flegmom genian:
A. Pretragian;
B. Submandibular;
C. Prestemocleidomastoidian;
D. În treimea inferioară a regiunii geniene;
E. În regiunea geniană, sub nivelul bombării maxime. CBMF pag.332
285. C.M. În abcesul (flegmonul) lojei parotidiene factorii etiologici sunt:
A. Infecţiile glandei parotide (parotidite cute supurate);
B. Adenitele intraparotidiene;
C. Infecţii la nivelul mastoidei;
D. Procese dentoparodontale la molarul de minte inferior;
E. Infecţii la nivelul conductilui auditiv extern. CBMF pag.334
286. C.M. Simptomatologia generală într-un abces (flegmon) al regiunii parotidiene este:
A. Febră, freson;
B. Stare septică;
C. Pierderea capacităţii de muncă.
D. Cefalee, insomnie, inapetenţă;
E. Nici una din ele.
CBMF pag.334
287. C.M. Simptomatica locală într-un abces (flegmon) parotidian este:
A. Tumefacţie cu pielea netedă, congestionată, în tensiune;
B. Palaprea foarte dureroasă;
C. Trismus;
D. Uneori torticolis sau uşoară disfagie;
E. Modificări evidenţiate de secreţie salivară. CBMF pag.334
288. C.S. Diagnosticul diferenţial al unui abces parotidian se face cu:
A. Tumorile mixte parotidiene;
B. Chistadenolimfoamele;
C. Parotidele acute supurate;
D. Chistul sebaceu pretragian;
E. Parotida epidemică. CBMF pag.334
289. C.S. O supuraţie care a cuprins loja parotidiană o incizaţi:
A. Preauricular;
B. Subangulomandibular;
C. Presternocleidomastoidian;
D. Pe marginea anterioară a ramului mandibular;
E. Oricare din aceste incizii. CBMF pag.334
290. C.S. În abcesul lojii parotidiene, pe lângă incizia şi drenajul colecţii purulente se recomandă şi instalaţiile endocanaliculare cu
tripsină în glanda parotidă atunci când:
A. Prin incizie ne s-a evacuat întreaga colecţie;
B. Secreţia salivară este modificată;
C. Irigaţiile pe tub cu soluţii antiseptice nu se pot efectua deoarece tuburile sunt obstruate;
D. S-a practicat o inciziee mică de 1-2 cm urmărindu-se remisiune cât mai rapidă;
E. Toate acestea. CBMF pag.334
291. C.S. Complicaţiile septice postanestezice în fosa subtemporală apar în special după:
A. Anestezia plexală sau prin baraj;
B. Anestezia la gaura incisivă sau infraorbitară;
C. Anestezia la spina Spix sau la tuberozitate;
D. Anestezia la gaura mandibulară sau palatinală;
E. În nici una din aceste situaţii. CBMF pag.104
292. C.M. Simptoamele locale ale unui abces (flegmon) a regiunii subtemporale sunt:
A. Edem supra şi subzigomatic (simptomul ceasului de nisip);
B. Tumefacţia regiunilor învecinate;
C. Trismus;
D. Endobucal tumefacţie pretuberozitară cu mucoasa congestionată, lucioasă, în tensiune;
E. Tulburări funcţionale (de masticaţie, glutiţie, fonaţie). CMF pag.337
293. C.M. Diagnosticul diferenţial al flegmonului regiunii subtemporale se face cu:
A. Neuralgiile trigemine;
B. Tumorile cu localizare infratemporală;
C. Osteomielita ramului ascendent a mandibulei;
D. Fracturile osului molar, arcului zigomatic, candilul şi ramul ascendent a mandibulei;
E. Nici una din ele. CBMF pag.337
294. C.S. În abcesul fosei intratemporale apariţia semnelor: chemosis, edem palpebral, uşoară exoftalmie este datorată:
A. debutului cu dureri nevralgiforme;
B. tresmusului puternic;
C. difuzării procesului septic spre orbită;
D. difuzării infiltratului inflamator perituberozitar;
E. toate acestea. CBMF pag.337
295. C.S. În cazirile în care supuraţiile de fosă intratemporală au drept cauză o sinuzită maxilară supurată se indică:
A. Deschiderea supuraţiei endobucal retromaxilar;
B. Deschiderea supuraţiei pe cale submandibulară;
C. Deschiderea supuraţiei pe cale transsinuzală;
D. Deschiderea supuraţiei pe cale endobucală pterigomandibulară;
E. Oricare cale este corectă. CBMF pag.337
296. C.M. Osteomielita odontogenă este un proces infecţios extensiv care interesează:
A. Porţiunea medulară osoasă;
B. Sistemul Hawersian;
C. Corticala maxilarelor;
D. Periostul;
E. Ţesuturile înconjurătoare moi. CBMF pag.354
297. C.M. Ca factor etiologic în osteomielita maxilarelor se încriminează:
A. Gangrena pulpară, complicată cu parodontită apicală acută;
B. Procese periapicale cronice acutizate;
C. Fracturile oaselor maxilare;
D. Însămânţare pe cale hematogenă din focare de la distanţă;
E. Plăgile postextracţionale, dinţii incluşi. CBMF pag.355
298. C.M. După localizarea şi forma clinică a procesului infecţios, infecţiile oaselor maxilare se clasifică în:
A. Osteomielite supurate şi nesupurate;
B. Periostită;
C. Osteită alveolară,
D. Osteomielita primară şi secundară;
E. Osteomielita acută şi cronică. CBMF pag.352
299. C.M. Etiologia abceselor şi flegmonului lojii submandibulare poate fi:
A. Procese septice cu punct de plecare molarii inferiori;
B. Adenite supurate submaxilare;
C. Litiaza salivară submandibulară suprainfectată;
D. Osteomielita, periostita odontogenă a corpului mandibulei;
E. Traumatismele dentoparadontale fracturii de corp a mandibulei.
CBMF pag.328
300. C.M. Semnele clinice locale în flegmonul de lojă submandibulară sunt:
A. Tumefacţie în regiunea submandibulară;
B. Tegumentele congestiv-lucioase, netede cu ştergerea reliefului;
C. La palpare durere, fluctuenţă;
D. Endobucal edemul mucoasei, roşaţă în unele cazuri fluctuenţă;
E. Trismusul. CBMF pag.328
301. C.M. Semnele clinice generale în flegmonul de lojă submandibulară sunt:
A. Febră (38,5-40,0°C), freson;
B. Starea generală alterată;
C. Tulburări funcţionale (deglutiţie, masticaţie, fonaţie);
D. Pierderea capacităţii de muncă;
E. Paliditatea tegumentelor, transpiraţii, tremur. CBMF pag.328
302. C.S. deschiderea abcesului de lojă submaxilară, pe cale cutanată:
A. Este indicată în supuraţiile ce se dezvoltă în porţiunea posterioară a lojei;
B. Este rareori folosită datorită cicatricii nefizionomice consecutive;
C. Se face printr-o incizie de 5-6 cm paralelă şi înăuntrul marginii bazilare a mandibulei;
D. Se poate asocia şi o incizie în recesus;
E. Nici una din acestea. CBMF pag.328
303. C.S. Incizia în recesus, în cazul supuraţii de lojă submandibulară o efectuaţi în:
A. Supuraţiile anterioare ale lojei;
B. Supuraţiile posterioare ale lojei;
C. În ambele localizări;
D. În localizările de pe linia mediană;
E. Când pacientul nu are trismus. CBMF pag.329
304. C.S. Abcesul lojei submandibulare se incizează pe cale endobucală, atunci când:
A. Supuraţia este situată subangulomandibular;
B. Osul nu este deperiostat;
C. Osul trebuie deperiostat;
D. Supuraţia este recentă (48-72 ore);
E. Supuraţia evoluiază în recesus. CBMF pag.329
305. C.M. Condiţiile care favorizează cantonarea proceselor infecţioase mai frecvent la mandibulă sunt:
A. Prezenţa canalului mandibular;
B. Frecvenţa mai mare a fracturilor la acest nivel;
C. Vascularizaţia săracă de tip terminal;
D. Corticala groasă;
E. Frecvenţa crescută a parodontopatiilor. CBMF pag.353
306. C.S. În cazul unui flegmon submandibular care este elementul principal cauzal:
A. Osteomielita acută a corpului mandibulei;
B. Fractura deschisă a corpului mandibulei;
C. Parodontita apicală exacerbată;
D. Adenita supurată submaxilară;
E. Abcesul sublingual ce sa difuzat în loja submandibulară. CBMF pag.353
307. C.S. Care este incizia pentru deschiderea colecţiei de puroi în loja submandibulară:
A. Incizia în fundul de sac vestibular;
B. Incizia retrotuberozitară;
C. Incizia retromandibulară;
D. Incizia pe şanţul planşeului bucal;
E. Incizia liniară (6-8 cm) paralelă cu marginea bazilară a mandibulei la 21,5-2 cm.
F. CBMF pag.328
308. C.M. Factorii etiologici ale abcesului şi flegmonului lojei submentonieră sunt:
A. Procese septice cu punct de plecare incisivii şi caninii inferiori;
B. Adenitele supurate submentoniere;
C. Furuncule ale buzei inferioare sau ale mentonului;
D. Propagarea de la lojile vecine (sublinguală, submandibulară);
E. Osteomielita de menton, factori mediane. CBMF pag.330
309. C.M. Simptomatologia locală a unui abces al lojei submentoniere se prezintă prin:
A. Tumefacţie a regiunii submentoniere;
B. Tegumentul congestionat, lucios, neted cu ştergerea reliefului;
C. Aspect clinic de bărbie dublă;
D. Palparea dereroasă, fluctuenţă;
E. Trismus. CBMF pag.330
310. C.M. Diagnosticul diferenţial al abcesului submentonier se face cu:
A. Ranula şi chistul dermoid;
B. Adenita supurată;
C. Osteomielita ramului ascendent;
D. Piodermite cu localizare submentonieră;
E. Abcesul perimandibular extern. CBMF pag.331
311. C.S. Abcesul submentonier se incizează:
A. Longitudinal, pe linia mediană;
B. Paralel cu arcul mentonier;
C. Endobucal;
D. Combinat;
E. Sunt corecte toate variantele. CBMF pag.331
312. C.M. Factorii etiologici într-un abces sublingval sunt:
A. Procese dentoparodontale ale premolarilor şi molarilor inferiori;
B. Litiaza infectată a canalului Wharton;
C. Înţepături septice sau corpi străini localizaţi la nivelul planşeului bucal;
D. Pericoronaritele;
E. Fracturi de mandibulă. CBMF pag.329
313. C.M. Simptoamele clinici locale ale unui abces sublingval sunt:
A. Tumefacţie în partea anterioară a planşeului;
B. Congestia mucoasei care este lucioasă, proeminentă;
C. Plica sublinguală în “creastă de cucoş” acoperită cu depozite fibrinoase;
D. Limba împinsă spre partea sănătoasă;
E. La palpare durere, fluctuenţă. CBMF pag.329
314. C.M. Tulburările funcţionale într-un abces sublingual sunt reprezentate de:
A. Disfagie;
B. Jenă în masticaţie şi fonaţie;
C. Mişcările limbii dureroase;
D. Trismus pronunţat;
E. Diplopie. CBMF pag.330
315. C.M. Diagnosticul diferenţiat a abcesului sublingual se face cu:
A. Abcesul lojii submandibulare;
B. Abcesul subgingivomucos;
C. Ranula şi chistul dermoid al planşeului bucal;
D. Osteomielita mandibulei;
E. Fracturi de mandibulă. CBMF pag.330
316. C.S. Abcesul lojei sublinguale îl deschideţi de obicei:
A. Pe cale cutanată;
B. Pe cale endobucală;
C. Pe cale combinată;
D. Prin decolarea mucoasei la coletul dintelui;
E. Orice tehnică este corectă. CBMF pag.330
317. C.M. Etiologia abcesului (flegmonului) limbii poate fi:
A. Procese dentoparodontale ale premolarilor şi molarilor inferiori;
B. Suprainfectarea unor hematoame linguale;
C. Leziuni traumatice;
D. Corpi străini;
E. Propagarea de la corpi străini. CBMF pag.335
318. C.M. Tabloul clinic local în abcesul limbii este prezentat de:
A. Tumefacţie, congestie, suprafaţa netedă lucioasă;
B. Pe marginile limbii amprenta dinţilor;
C. Macroglosie;
D. Depozite alb-cenuşii;
E. Dureri la palpare, fluctuenţă. CBMF pag.335
319. C.M. Modificările funcţionale în abcesul (flegmonul) limbii pot fi:
A. Hipersalivaţie;
B. Deglutiţia afectată;
C. Respiraţie cu fenomene asfixice;
D. Masticaţie;
E. Fonaţie. CBMF pag.335
320. C.S. În flegmonul limbii apar tulburări funcţionale majore, însă unul din ele pune în pericol viaţa pacientului:
A. Tulburări de deglutiţie;
B. Tulburări de masticaţie;
C. Tulburări de fonaţie;
D. Tulburări de respiraţie cu fenomene asfixice;
E. Trismusul. CBMF pag.335
321. C.M. Simptomatologia generală în flegmonul limbii este:
A. Starea generală alterată;
B. Febră (38,2-40°C), frisoane;
C. Agitaţie,
D. Insomnie;
E. Pierderea capacităţii de muncă. CBMF pag.335
322. C.M. Tratamentul abcesului (flegmonului) limbii constituie o urgenţă datorită complicaţiilor asfixice care pot apărea şi
incizia se face:
A. Pe cale exobucală între osul hioid şi menton;
B. Calea endobucală în traiect orizontal (2-3 cm) situată la polul cel mai bombat al colecţiei;
C. În regiunea sublinguală (dreapta, stânga);
D. La rădăcina limbii pe suprafaţa dorsală;
E. În regiunea submandibulară. CBMF pag.335
323. C.M. Complicaţiile flegmonului lingual pot fi:
A. Difuzarea în alte loji din vecinătate;
B. Septicemie;
C. Afixie;
D. Anchiloze;
E. Paralizii linguale. CBMF pag.336
324. C.S. Incizia exobucală în abcesele de limbă o practicaţi în:
A. Abcesele porţiunii libere a limbii;
B. Supuraţiile marginale ale limbii;
C. Când procesul este localizat posterior şi are tendinţa de a invada planşeul bucal;
D. Când supuraţia apare după o înţepătură cu retenţie de corpi străini;
E. Toate acestea. CBMF pag.337
325. C.M. Procesul infecţios al lojei maseteriene se poate dezvolta având de obicei ca punct de plecare:
A. Erupţia dificilă a molarilor de minte inferiori;
B. Osteomielita odontogenă a ramului ascendent a mandibulei;
C. Chisturile odontogene suprainfectate (la unghi,ram);
D. Propagarea de la lojile de vecinătate;
E. Procese dentoparodontale ale molarilor inferiori. CBMF pag.333
326. C.M. Procesul infecţios în abcesul (flegmonul) maseterin se poate dezvolta:
A. Între muşchi şi piele;
B. Între muşchi şi os,
C. Între partea externă şi internă a muşchiului;
D. În ramul ascendent al mandibulei;
E. În glanda parotidă. CBMF pag.333
327. C.M. Simptomatologia generală într-un abces (flegmon) maseterin poate fi prezentată de:
A. Febra ridicată, freson;
B. Iritabilitate;
C. Cefalee, insomnie;
D. Paliditate tegumentelor, transpiraţii;
E. Simptomatologia generală lipseşte. CBMF pag.333
328. C.M. Simptomatologia locală în abcesul (flegmonul) maseterin este:
A. Tumefacţie de-a ramului ascendent cu pielea congestionată, netedă în tensiune;
B. Palparea dureroasă;
C. Duritate şi lipsa fluctuenţei în caz de localizare profundă;
D. Fluctuenţa în localizarea superficială;
E. Trismusul puternic. CBMF pag.333
329. C.M. Indicaţi care dintre următoarele afecţiuni trebuie luate în consideraţie în scopul precizării diagnosticului:
A. Abcesul obrazului;
B. Abcesul lojei maseterine;
C. Parotidita acută supurată;
D. Fractura ramului ascendent mandibular;
E. Fractura arcadei temporo-zigomatice. CBMF pag.333
330. C.S. În cazul unui abces meseterin care este semnul funcţional dominant:
A. Hipersalivaţie;
B. Dispneea;
C. Trismusul;
D. Tahicardia;
E. Disfagia. CBMF pag.333
331. C.S. Care este incizia pentru deschiderea colecţiilor profunde submaseterine:
A. Incizia în fundul şanţului vestibular inferior;
B. Incizia verticală plasată în afara marginii anterioare a ramului ascendent mandibular;
C. Incizia retrotuberozitară;
D. Incizia transversală, jugală de la comisura bucală la comisura intermaxilară;
E. Incizia în şanţul paralindual paralelă cu creasta alveolară.
CBMF pag.333
332. C.M. Cauzele abcesului pterigomandibular sunt:
A. Afecţiunile dentoparodontale molarilor inferiori;
B. Puncţia septică la spina Spix;
C. Erupţia dificilă a molarului de minte inferior;
D. Propagarea de la lojile de vecinătate;
E. Pătrunderea corpilor străini. Т.Робустова Хир. Стоматология стр.211
333. C.M. Simptomatologia locală în abcesul lojii pterigo-mandibulare este prezentată de:
A. Edem şi infiltraţia sub unghiul mandibulei;
B. Mucoasa plicii pterigo-mandibulare congestionată, netedă, roşie, lucioasă;
C. Trismusul;
D. Glutiţia dureroasă;
E. Macroglosie. Т.Робустова Хир. Стоматология стр.212
334. C.M. Trismusul apare în evoluţia următoarelor abcese:
A. În semilună;
B. Al obrazului;
C. Lojei submandibulare;
D. Lojei parotide;
E. Submentoniere.CBMB pag. 327,328,334.
335. C.M. Puncţia septică poate fi incriminată în etiologia următoarelor supuraţii:
A. Abces palatinal;
B. Abces perimandibular intern submucos;
C. Abcesul spaţiului pterigomaxilar;
D. Abces vestibular;
E. Abcesul spaţiului pterigomandibular. CBMF pag.337
336. C.M. Abcesul (flegmonul) lojii pterigomandibulare se deschide prin incizia:
A. Endobucală paralel cu plica pterigo-mandibulară;
B. Exobucal incizie în unghi ce înconjoară unghiul mandibular;
C. Submandibulară de o lungime 7-8 cm;
D. Retromandibulară de-a lungul marginii posterioare a ramului ascendent;
E. Pe fundul sacului vestibular. CBMF
337. C.M. Complicaţiile abcesului (flegmonului) pterigo-mandibular pot fi:
A. Propagarea în loja laterofaringiană;
B. Propagarea în loja submaxilară;
C. Propagarea în loja sublinguală;
D. Propagarea în loja subtemporală;
E. Osteomielita secundară corticală a mandibulei.
Т.Робустова Хир. Стоматология стр.212
338. C.M. Cauzele frecvente ale abceselor laterofaringiene sunt:
A. Supuraţii amigdaliene;
B. Accidente de erupţie ale molarilor inferiori;
C. Difuzia din loji vecine;
D. Puncţia septică;
E. Adenite supurate latero-cervicale. CBMF pag.338
339. C.M. Simptomatologia locală unui abces (flegmon) al regiunii laterofaringiene este:
A. Edem pre- şi retrosternocleidomastoidian;
B. Trismus;
C. Endobucal o tumefacţie voluminoasă unilaterală a peretelui laterofaringian;
D. Istmul gâtului aproape închis;
E. Sub unghiul mandibulei la palpare se determină infiltraţie sau fluctuenţă.
CBMF pag.339
340. C.M. Însămânţarea osului cu germeni patogeni pe cale directă se poate face de la:
A. Fracturi deschise ale oaselor maxilare;
B. Amigdalita acută;
C. Otita medie;
D. Pericoronarita supurată;
E. Procese septice nazale. CBMF pag.353
341. C.M. Însămânţarea osului cu germeni patogeni pe cale hematogenă poate avea drept cauză:
A. Sinuzita maxilară;
B. Furunculul pielii;
C. Impetigo;
D. Gripa;
E. Erizipel. CBMF pag.353
342. C.M. În cursul unei boli infectocontagioase, la nivelul oaselor maxilare se pot produce:
A. Creşterea receptivităţii ţesutului conjunctiv osos pentru germenii circulanţi;
B. Congestie cu hiperemie şi vasodilataţie;
C. Embolii şi tromboze capilare;
D. Microabcese, demineralizări, necroză osoasă;
E. Ischemia periostului. CBMF pag.353
343. C.M. Într-o osteită a corticalei osoase putem întâlni:
A. Febra moderată;
B. Adenopatie loco-regională;
C. Fond dureros continuu;
D. Nobilitate dentară;
E. Edem genian moderat. CBMF pag.354
344. C.M. Etiologia flegmonului planşeului bucal este:
A. Procese dentoparodontale ale dinţilor inferiori;
B. Litiaza infectată a canalului Warthon;
C. Procese dentoparodontale ale dinţilor superiori;
D. Înţepături septice sau corpi străini;
E. Furuncule cu localizare în etajul inferior al feţei.
CBMF pag.340
345. C.M. Conţinutul lojei planşeului bucal este:
A. Glandele salivare submaxilare şi sublinguale;
B. Grupe de limfonoduli (submandibulari, submentonieri);
C. Vase sanguine (a. linguală, a. facială, a. sublinguală);
D. Nervii lingual, hipoglos;
E. Muşchi şi ţesut conjunctiv lax. CBMF pag.340
346. C.S. Flegmonul planşeului bucal constituie un proces:
A. Inflamator limitat seros;
B. Inflamator supurativ delimitat;
C. Inflamator hemoragic difuz;
D. Inflamator putrido-necrotic cu caracter difuz;
E. Supurativ localizat. CBMF pag.340
347. C.M. Simptomatologia generală într-un flegmon difuz al planşeului bucal este:
A. Febră crescută (39-40,5°C), freson, curbatură;
B. Stare septică;
C. Puls crescut, slab bătut, neregulat;
D. Albuminurie, glicozirie, oligurie;
E. Schimbări sanguine evidenţiate. CBMF pag.340
348. C.M. Germenii patogeni cauzali într-un flegmon difuz al planşeului bucal sunt:
A. Microbi anaerobi;
B. Clostridium perfringeus;
C. Clostridium oedematicus;
D. Clostridium histoliticus, vibrion septicus;
E. Anaerobi sporulaţi. CBMF pag.340
349. C.M. Aspectul tegumentelor într-un flegmon al planşeului bucal poate fi:
A. Hiperemic-congestiv;
B. Cianotic;
C. Flictenular;
D. Marmorat;
E. Sfacelizat. CBMF pag.340
350. C.M. Simptomatologia locală într-un flegmon al planşeului bucal este:
A. Tumefacţia voluminoasă, masivă totală a planşeului bucal;
B. Edem în pelerină (în sus şi în jos);
C. Tegumentele în tensiune, pe piele zone marmorate care apoi se sfacelizază;
D. La palpare o duritate lemnoasă fără fluctuenţă;
E. Crepetaţii gazoase. CBMF pag.340
351. C.M. Simptomatologia endobucală într-un flegmon al planşeului bucal este:
A. Mucoasa sublinguală bombată bilateral în creastă de cucoş;
B. Mucoasa este în tensiune, roşie violacee, acoperită cu depozite fibrinoleucocitare;
C. Limba mărită în volum, pe margini amprentele dinţilor;
D. Limba acoperită cu depozite murdare;
E. La palpare duritate lemnoasă. CBMF pag.341
352. C.M. Tulburările funcţionale într-un flegmon al planşeului bucal sunt:
A. Salivaţie abundentă cu o salivă vâscoasă;
B. Bolnavul nu poate înghiţi;
C. Tulburări de fonaţie;
D. Respiraţia deficilă;
E. Trismus cu imposibilul de masticaţie. CBMF pag.341
353. C.S. Cel mai complicat sindrom care pune în pericol viaţa pacientului în flegmonul planşeului bucal este:
A. Deglutiţia dureroasă;
B. Edem al glotei cu pericol de asfixie;
C. Salivaţia abundentă;
D. Trismusul;
E. Halenă felidă. CBMF pag.341
354. C.M. Complicaţiile unui flegmon al planşeului bucal sunt:
A. Extinderea infecţiei spre craniu (meningite, tromboflebite);
B. Extinderea infecţiei spre mediastin (mediastâinite, pneumonii, gangrenă pulmonară);
C. Agitaţie cu semne de iritaţie centrală;
D. Sincope toxice bulbare;
E. Colaps cardios. CBMF pag.341
355. C.M. Schimbările de sânge şi urină într-un flegmon al planşeului bucal sunt:
A. Anemie marcată;
B. Formula leucocitară deviată spre stânga;
C. Eozinofile scăzute sau absente;
D. Oligurie cu albuminurie;
E. Cilindrurie şi glicozurie. CBMF pag.341
356. C.M. Tratamentul chirurgical într-un flegmon al planşeului bucal se instituie cât mai precoce şi constă în:
A. Incizie în potcoavă, dedesubtul şi înăuntrul arcului mandibular (1,5-2 cm);
B. Incizii (3-4) în zonele submandibulare, mentoniere;
C. Incizii în planşeul bucal;
D. Puneţii cu ace largi;
E. Toate. CBMF pag.341
357. C.S. După incizii în flegmonul planşeului bucal, din rană se elimină:
A. Puroi gălbui în limite voluminoase;
B. Eliminări hemoragice;
C. Eliminări seroase;
D. O serozitate murdară foarte fetidă;
E. Puţin puroi gălbui cu grungi. CBMF pag.341
358. C.M. După deschiderea chirurgicală a flegmonului planşeului bucal, evoluţia favorabilă se manifestă prin:
A. Bradicardie şi poliurie;
B. Dispariţia puroiului;
C. Reducerea trismusului;
D. Apariţia puroiului;
E. Apariţia febrei. CBMF pag.342
359. C.M. După deschiderea flegmonului planşeului bucal toate lojile deschise se vor drena cu tuburi de cauciuc pentru a permite:
A. O aeraţie a ţesuturilor profunde;
B. O irigaţie cu soluţii antiseptice calde (apă oxigenată, potasiu, cloramidă, dimexid, dioxidin etc.);
C. Introducerea antibioticelor în rană;
D. Introducerea fermenţilor;
E. Eliminarea puroiului abundent din rană. CBMF pag.341
360. C.M. Farmacoterapia unui flegmon a planşeului bucal constă în administrarea:
A. Antibiotice cu spectru larg (cefalosporine, clotrimazol, lincomicină, eritromicină, tetraciclină etc.);
B. Tonice cardiace;
C. Perfuzii cu sânge;
D. Imunocorecţia (seruri imune, imunoglobuline, vaccinuri, apatoxine);
E. Oxigenoterapie (introducerea oxigenului în rană, barocameră). CBMF pag.312
361. C.M. Evoluţia favorabilă a unui flegmon al planşeului bucal se manifestă prin:
A. Apariţia în plagă a puroiului;
B. Apariţia febrei;
C. Dispariţia celorlalte semne toxico-septice;
D. Reglarea funcţiei cardio-vasculare;
E. Dispariţia trismusului. CBMF pag.342
362. C.S. Discordanţa dintre pulsul tahicardic, greu perceptibil, şi febra scăzută se observă într-una din următoarele afecţiuni:
A. Flegmonul difuz al planşeului bucal;
B. Abcesul retrotuberozitar postanestezic;
C. Osteomielita maxilarelor de cauză generală; abcesul de orbită;
D. Abcesul genian difuzat în loja maseterină. CBMF pag.341
363. C.M. Printre semnele clinice ale flegmonului difuz al planşeului bucal se numără:
A. Tegumente cianotice, livide;
B. Palparea dureroasă;
C. Crepitaţii gazoase;
D. Fluctuenţa în zona de maxilă tumefacţie;
E. Stare generală toxico-septică. CBMF pag.340-341
364. C.M. Flegmonul difuz hemifacial interesează:
A. Lojile submandibulare, mentonieră, limbii sublinguale;
B. Maxila şi mandibula;
C. Lojile superficiale şi profunde ale feţei (obraz, maseterină, temporală, subtemporală, orbitară, submandibulară);
D. Sinusul şi orbita;
E. Limba şi planşeul bucal. CBMF pag.342
365. C.S. În flegmonul hemifacial maxilarele sunt interesate fiind:
A. În stare de osteomielită totală;
B. Fără schimbări;
C. Deperiostate, cu periostul distrus, necrozat;
D. Necroza osului maxilar;
E. Necroza osului mandibular. CBMF pag.342
366. C.M. Simptomatologia generală în flegmonul difuz hemifacial este:
A. Starea generală toxico-septică;
B. Bolnavul adinamic sau agitat;
C. Aspect de toxemie profundă cu facies teros;
D. Febra (39-40°C), fresoane;
E. Discordanţa între pulsul tahicardic (120/min) greu perceptibil şi febră scăzută (37-37,5°C).
G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag. 342
367. C.M. Simptoamele clinice locale în flegmonul difuz hemifacial sunt:
A. Tumefacţie normă, edimatoasă a hemifeţei;
B. Edemul voluminos al pleoapelor, globul ocular acoperit;
C. Reliefurile osoase ca şi şanţurile naturale şterse;
D. Tegumentele infiltrate, tensionate, alb-vinete cu aspect eschimatoase sau cu aspect de erizipel;
E. La palpare duritate, fără fluctuenţă. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag. 342
368. C.M. Simptomatologia endobucală într-un flegmon difuz hemifacial este prezentată de:
A. Mucoasa obrazului şi buzelor tumefiată cu amprenta dinţilor pe ele;
B. Saliva vâscoasă;
C. Helenă fetidă;
D. Trismus puternic;
E. Nici una din ele. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag. 342
369. C.M. Flegmonul hemifacial poate difuza:
A. Către regiunea cervicală;
B. În cavitatea craniană;
C. Spre cutia toracică producând supuraţii preuropulmonare;
D. În orbită;
E. Spre oase provocând osteomielita maxilarelor.
G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag. 342
370. C.M. Precizia care dintre următoarele semne clinice se întâlnesc într-un flegmon hemifacial:
A. Tegumente congestionate;
B. Tegumente cianotice;
C. Infiltrat dur la palpare;
D. Fluctuenţă la palpare;
E. Crepitaţii gazoase. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag. 342
371. C.S. Flegmonul difuz hemifacial debutează de obicei cu un:
A. Abces maseterin;
B. Abces parotidian;
C. Abces vestibular;
D. Abces genian;
E. Abces de fosă infratemporală. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag. 342
372. C.M. Discordanţa între puls tahicardic (120/min) şi febra scăzută este specifică în:
A. Flegmonul difuz hemifacial;
B. Abcesul laterofaringian;
C. Flegmonul planşeului bucal;
D. Tromboflebita de sinus cavernos;
E. Supuraţie a fosei infratemporale. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag. 337-343
373. C.S. Deschiderea unui flegmon hemifacial se face:
A. Pe cale endobucală;
B. Pe cale cutanată;
C. Pe cale mixtă (combinată), exo şi endobucală;
D. În recesus;
E. Toate acestea. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag. 342-343
374. C.M. Trismusul pronunţat se întâlneşte în mod frecvent în:
A. Flegmonul submentonier;
B. Flegmonul subtemporal;
C. Flegmonul hemifacial;
D. Flegmonul temporal;
E. Flegmonul genian. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.331-343
375. C.M. Indicaţi care dintre următoarele afecţiuni trebuie luate în consideraţie pentru precizarea diagnosticului:
A. Flegmonul obrazului;
B. Fractura ramului ascendent de mandibulă;
C. Flegmonul temporal;
D. Flegmonul orbitei;
E. Flegmon difuz hemifacial. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.331-343
376. C.M. În asemenea formă de glegmon investigaţiile paraclinice, examenul de laborator poate arăta următoarele schimbări în
sânge:
A. Leucocite 38-4500/mm.c;
B. Neutrofile 80%;
C. Eozinofile1%;
D. Limfocite 25%;
E. Monocite 8%. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.340
377. C.M. La examenul urinei se poate depista:
A. Oliguri;
B. Albuminuri;
C. Ilinriuri;
D. Glicozurie;
E. Nici una din ele. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.340
378. C.S. Aavînd în febre exzamnul de laborator,în acest caz formula leucocitară este:
A. Deviata spre dreapta;
B. Deviata spre stînga;
C. Influenţată de glicozurie;
D. Influenţată de glicozurie;
E. Toate sunt prezente. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.320-323
379.C.M. Complicaţiile ce pot să apară în flegmonul hemifacial sunt:
A. Meningită septică;
B. Abcesul lojei sublinguale;
C. Mediastinita;
D. Septicemie;
E. Abces subtemporal. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.342, 343
380. C.S. Deschiderea unui asemenea flegmon hemifacial se face:
A. Pe cale cutanată;
B. Pe cale endobucală;
C. Pe cale mixtă(combinată);
D. În recesus;
E. Toate acestea. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.342, 343
381. C.M. În tratamentul conservator proces al flegmonului hemifacial se indică:
A. Antibiotice cu spectru larg;
B. Topice cardiace;
C. Transfuzii cu sînge;
D. Imunoterapie;
E. Vitamine. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag. 321,324, pag.342, 343
382. C.M. Factorii etiologici incriminaţi în obcesele şi flegmoanele cervicale sunt:
A. Afecţiunele dentoparodontale la dinţii arcadei inferioare;
B. Propagarea din lojile învecinate(planşeului bucal,laterofaringiană,pterigomandibulară,etc);
C. Furuncului,carbuncului pe pielea gîtului;
D. Chisturi mandibulare supainfectate;
E. Chisturi cervicale suprainfectate. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.320-324
383. C.S. Din procesele inflamatorii situate în regiunea cervicală cel mai frecvent se întîlnesc:
A. Abcese;
B. Flegmoane;
C. Celulite acute şi cronice;
D. Adenoflegmoane;
E. Toate în egală măsură. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.343-348
384. C.M. Simptomatologia generală într-un flegmon cervical este:
A. Febră (38,9-40oC), freson;
B. Dereglări funcţionale (glutiţie, respiraţie);
C. Alterarea stării generale;
D. Pierderea capacităţii de muncă;
E. Paliditatea tegumentelor, transpiraţii. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.345-349
385. C.S. Cel mai periculos simptom în flegmonul cervical pentru viaţa pacientului este:
A. Febră (38,9-40oC), freson;
B. Alterarea stării generale;
C. Pierderea capacităţii de muncă;
D. Paliditatea tegumentelor, transpiraţii.
E. Dereglări funcţionale (glutiţie, respiraţie). G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.343-349
386. C.M. Localizarea furunculului la nivelul feţei este foarte periculoasă îndeosebi dacă el este localizat:
A. La buza superioară;
B. Perinazal;
C. Regiunea frontală;
D. Genian;
E. La buza inferioară. Prelegeri
387. C.M. Furunculul se poate prezenta:
A. Unitar;
B. Multiplu (furunulară);
C. Furunul antracoid;
D. Hidrosadenita;
E. Nici una din ele. Prelegeri
388. C.M. În caz de furuncul antracoid sunt prezente şi semne generale de stare, ca:
A. Frisoane, febră 39-40°C;
B. Alterarea stării generale;
C. Cefalee, vârtejuri, inomniee;
D. inapetenţă, greeţuri, vomă;
E. paliditatea tegumentelor, transpiraţii, tremor. Prelegeri
389. C.M. Furunculii în etapele incipiente pot fi confundaţi cu noduli înflamatori de altă natură şi de aceea se face diagnossticul
diferenţial cu:
A. Eritem nodos;
B. Infecţii fungice;
C. Chisturi sebacee infectate;
D. Flegmon;
E. Limfadenite acute. Prelegeri
390. C.M. Furunculul (la baza superioară, plica nazolabială, regiunea nazală, regiunea suborbitară) localizat în zona cu reţea
bogată sanguină şi limfatică, adeseori provoacă complicaţii severe a:
A. Tromboflebita venelor faciale;
B. Meningita;
C. Tromboza sinusurilor cerebrale;
D. Septicemie;
E. Abces endocranian. Prelegeri
391. C.M. Tratamentullocal al furunculului în stadiul incipient, constă în:
A. Prelucrarea cu soluţie de iod 5%;
B. Pansamente umectate cu rivanol;
C. Aplicarea pungilor cu gheaţă;
D. Prişniţe cu soluţii hipertonice;
E. Pansamente cu unguent de sintomicina sau streptomicină. Prelegeri
392. C.M. Tratamentul general al furunculului este prezentat prin administrarea de:
A. Antibiotice (oxaciline, cefalosporine, tetraciclina);
B. Imunoglobuline, gamaglobuline, vaccinuri;
C. Autohemoterapia;
D. Transfuzii de sânge conservat în doze mici;
E. Sulfamide. Prelegeri
393. C.S. Ce nu se recomandă de făcut într-un furuncul al feţei:
A. De a face incizie;
B. De a tăia burbonul;
C. De a încerca examinarea prin presiuni digitale;
D. De a aplică comprese calde sau termofor;
E. Nu se va face fizioterapie. Prelegeri
394. C.S. Tratamentul chirurgical al furunculului constă în:
A. Deschiderea prin incizie şi evacuarea conţinutului;
B. Prin presiune digitală se sparge colecţia purulentă;
C. Puncţia colecţiei cu puroi , cu un ac larg;
D. Abcesul în buton de cămaşă, se deschide prin două incizii încrucişate adânci;
E. Nu se face incizii, se aşteaptă autodeschiderea furunculului.
Prelegeri
395. C.M. Mediastenita ca complicaţie a proceselor purulente BMF şi cervicale adeseori are ca punct de plecare de la:
A. Lojele parafaringiene;
B. Planşeul bucal;
C. Lojile cervicale;
D. Flegmonul difuz hemifacial;
E. Loja submentonieră. Prelegeri
396. C.M. Simptomatologia mediastenitei este specifică şi se prezintă prin:
A. Poza de şezut capul plecat;
B. Adinamia, somnolenţa, agitaţie;
C. Tendinţă de a fugi din salon, logoree agresivitate;
D. Febră (39-40oC), freson;
E. Puls (140-150), aritmie, slab bătut, tensiune arterială scăzută.
Prelegeri
397. C.S. Simptomul principal în mediastenită poate fi:
A. Tusea;
B. Afectarea deglutiţiei;
C. Dispnee cu ritm sporit de respiraţie 45-50;
D. Greţuri, vărsături;
E. Febră, frison. Prelegeri
398. C.S. Un alt simptom important în diagnosticul mediastenitei este:
A. Cefalee, vertigii, insomnie;
B. Febră, frison;
C. Greţuri, vărsături, afectarea deglutiţiei;
D. Dureri retrostenale (simptomul Gerke);
E. Toate . Prelegeri
399. C.M. Mediastenitele odontogene după formele patologoanatomice se clasifică:
A. Seroase;
B. Purulente;
C. Purulente-necrotice;
D. Puritido-necrotice;
E. Puritido-purulente. Prelegeri
400. C.M. După formele clinice mediastenitele sunt:
A. Compensatorii;
B. Subcompensatorii;
C. Decompensate;
D. Instantanee;
E. Nici una din ele. Prelegeri
401. C.M. Tratamentul chirurgical al mediastenitelor constă în efectuarea inciziilor în:
A. Fosa jugală pe marginea anterioară a muşchiului sternocleidomastoidian;
B. Suprasternal;
C. Incizie verticală transsternală (A.Ivanov);
D. Mediastinotomie transdiaframală (Savin-Rozinov);
E. Parasternal după Madelung. Prelegeri
402. C.S. Un semn important în mediastenită este mărirea în volum a mediastinului care o putem determina:
A. Vizual;
B. Alnator;
C. Auscultativ;
D. Radiologic (roentgen);
E. Sopirometric. Prelegeri
403. C.M. manifestările clinice a unei pericardite (ca complicaţie a proceselor inflamatorii BMF) sunt foarte variate şi au
următoarele simptoame generale:
A. Fabră înaltă, frisoane;
B. Distrucţia valvulelor cardiace, dureri torace, insuficienţă cardiacă;
C. Astenie, dispnee, tuse;
D. Paliditate, transpiraţii, anorexie;
E. Cefalee, mialgie, artralgie, edemie. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.71
404. C.M. Septicemia adeseori este provocată de următorii agenţi patogeni:
A. Stafilococul auriu;
B. Pneumococii;
C. Streptococul viridans;
D. Streptococul faecalis;
E. Germeni anaerobi, bacili. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.321
405. C.M. Mecanismul patogenic al septicemiei presupune prezenţa următorilor factori:
A. Poarta de intrare (înţepături şi plăgi septice, infecţii osoase sau ţesuturilor moi);
B. Focarul septic (septicemie) este locul în care microbii se multiplică şi de unde este revărsat în organism;
C. Reţeaua vasculară bogată a regiunii feţei, amegdalelor favorizează producerea de septicemii (căile vasculare, directe,
etc.);
D. Prezenţa germenilor patogeni în sânge, continuă sau intermitentă, este dovedit prin hemoculturi pozitive;
E. Metastazele septice (pulmonare, articulare, osoase, peritoniale, cerebrale, cardiace, mediastin, etc.).
G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.320-321
406. C.S. Un rol important, dacă nu cel mai de bază în septicemie îl joacă:
A. Cantitatea şi virulenţa agenţilor patogeni;
B. Forma de exigenţă a microbilor (aerobi, anaerobi);
C. Starea rezistenţei organismului uman (imunodeficitul);
D. Vârsta, genul, starea socială a pacientului;
E. Mărimea şi localizarea focarului. Prelegeri
407. C.M. Siptomatologia septicemiei (ca complicaţie a proceselor inflamatorii BMF) este deosebit de variată în funcţie de:
A. Natura agentului patogen;
B. Situaţia focarului septic;
C. Legătura lui cu circulaţia generală;
D. Starea de rezistenţă a organismului invadat;
E. Nici una din ele. Prelegeri
408. C.M. Pentru un diagnostic corect în septicemie este necesar să ştim că:
A. Febra şi fresoanele ce nu corespund cu focarul şi starea lui locală;
B. Depistarea focarului (furuncul, flegmon, etc.);
C. Erupţii cutanate (furunculi) de-a lungul vaselor;
D. Semne clinice caractzeristice metastazelor (pulmonare, renale, osoase, endocraniene, mediastin, etc.);
E. Stare de depresie imunologică. Prelegeri
409. C.S. Confirmarea etiologiei septicemiei se face prin:
A. Examenul clinic loco-regional minuţios;
B. Valoarea agentului patogen din sânge;
C. Examenul radiologic;
D. Examene ale imunităţii organismului;
E. Toate. Prelegeri
410. C.M. Izolarea agentului patogen din sânge în septicemie se face prin mai multe hemoculturi:
A. Pentru germenii aerobi obişnuiţi;
B. Pentru anaerobi;
C. Pentru germenii care se dezvoltă în atmosferă de CO2;
D. O singură hemocultură pentru toţi germenii patogeni;
E. Nici un răspuns nu e corect. Prelegeri
411. C.M. Diagnosticul diferenţial al septicemiei (cauzată de infecţiile BMF) se face cu:
A. Febra tifoidă şi febrele paratefoide;
B. Infecţii sistematice cu salmonele;
C. Bruceloza;
D. Tuberculoza;
E. Actinomicoza. Prelegeri
412. C.M. Tratamentul septicemiei este instituit de urgenţă, intensiv şi complex:
A. Asanarea focarului septic (chirurgical);
B. Antibioticoterapie în doze optime, cu două, trei sau mai multe antibiotice;
C. Tratamentul cu antibiotice va fi prelungit 14-16 zile;
D. Imunoterapie raţională (gamaglobule, săruri, anatoxine);
E. Corticoterapia, reechilibrarea hidroelectrolitică şi acidobazică, tratamentul insuficienţei circularorii, oxigenoterapia,
etc. Prelegeri
413. C.M. Printr-un tratament adecvat al septicemiei se pot evita manifestările severe ca:
A. Şocul bacterian;
B. Insuficienţa renală acută;
C. Coagulare diseminată intravasculară;
D. Metastazele septice;
E. Toate împreună. Prelegeri
414. C.M. Şocul în cursul infecţiilor buco-maxilo-faciale ca o tulburare hemodinamică, însoţită de tulburări matabolice celulare de
o etiopatogenie:
A. Şocul cardiogen (incapacitatea miocardului de a asigura volumul bătaie şi volumul pe minut);
B. Şocul hipovolemic (reducerea volumului circulant);
C. Şocul normovolenic;
D. Şocul în care se asociază mai multe mecanisme;
E. Şocul anafilactic. Prelegeri
415. C.S. În dependenţă de cauză şi tabloul clinic mai frecvent întâlnim următoarele forme de adenite:
A. Adenite cronice;
B. Adenite specifice;
C. Acute seroase (celulite);
D. Acute purulente;
E. Adenoflegmonul. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.345-346
416. C.M. Limfangita acută se caracterizează prin următoarele simptome clinice:
A. Hipertemie şi edem în formă de făşii;
B. Dureri neevidenţiate;
C. Palpator ce determină nişte filete moi, puţin dureroase;
D. Rareori se determină o febră 37—37,5°C;
E. Slăbiciuni, cefalee, insomnie, etc. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.343-345
417. C.M. Principalele simptome clinic ale adenitelor purulente acute sunt:
A. Dureri violente;
B. Mărirea în volum a limfonodulului;
C. Hiperemia tegumentelor;
D. Febră 37,8-38,5°C;
E. Palpator se determină mărirea în volum a limfonodulului, durere, nodulul fixat.
G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.345
418. C.M. Adenoflegmonul debutează:
A. Spontan (în câteva ore);
B. Acut (în 24-36 ore);
C. Lent (în câteva zile, săptămâni );
D. Invizibil;
E. Fără nici o simptomatică. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.343-345
419. C.M. Principalele simptome clinice ale adenoflegmonului sunt:
A. Stare generală alterată;
B. Febră până la 38-39,5oC;
C. Durere;
D. Simptoame de intoxicaţie;
E. Schimbări sanguine. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.345
420. C.M. Diagnosticul diferenţial al adenitelor purulente se face cu:
A. Actinomicoză;
B. Maladii oncologice;
C. Granulomul piogen subcutan;
D. Tumori benigne ale ţesuturilor moi;
E. Cu sifilisul. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.345, 352
421. C.S. Care forme clinice de adenite sunt tratate conservativ:
A. Adenitele acute purulente;
B. Adenite specifice;
C. Adenite acute seroase (celulita);
D. Traumatice;
E. Toate formele de adenite. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.347-348
422. C.S. De bază în tratamentul adenitelor acute purulente este:
A. Pătrunderea în focar;
B. Antibioticoterapie;
C. Intervenţia chirurgicală (deschiderea lăcaşului cu puroi);
D. Prişniţe, pansamente cu unguente;
E. Fizioterapie. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.347-348
423. C.M. În care forme de adenite intervenţia chirurgicală (deschiderea lăcaşului cu puroi) este principală:
A. Acute seroase;
B. Cronice;
C. Acute purulente;
D. Specifice;
E. Adenoflegmon. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.347-348
424. C.M. Indicaţi care din cele 5 specii de actinomyces cel mai frecvent provoacă actinomicoza la om:
A. Actinomyces bovi;
B. Actinomyces israeli;
C. Actinomyces odontoliticus;
D. Actinomyces viscosus;
E. Actinomyces naeslundii. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.349-350
425. C.S. Oasele faciale pot fi invadate de actinomicoză, însă cel mai frecvent invadează osul:
A. Maxila;
B. Nazale;
C. Zigomat (malarul);
D. Mandibula;
E. Palatinal. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.349-350
426.C.S. Elementul de bază patalogoanatomic a actinomicozei este:
A. Fistulele;
B. Puroiul;
C. Granulomul specific (nodulul);
D. Necroza ţesuturilor;
E. Toate. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.351
427. C.M. Actinomiile pot pătrunde în ţesuturile afectate (oase, părţi moi) din:
A. Cariile dentare;
B. Pungi gingivale;
C. Amigdale;
D. Din exterior de la bovine;
E. Cu alimentele. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.349-351
428. C.M. Actinomicoza în regiunea BMF poate fi localizată la nivelul:
A. Pielei şi ţesutul subcutan;
B. Mucoasei şi ţesutul submucos;
C. Subcutano-muscular;
D. În ţesutul osos şi periost;
E. În organele cavităţii bucale (amigdale, glande salivare, limbă, sinus, etc).
G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.350, 351
429. C.M. Nodul actinomicotic este format din:
A. Zonă centrală cu puroi filant în care se găsesc grăunţi liberi;
B. Zonă periferică cu puroi filant în care se găsesc - grăunţi fixaţi;
C. Strat intermediar de celule mononucleare de tip epiteliod plasmatic;
D. Strat intermediar de degenerescenţă granuloasă cu resturi nucleare şi picături de grăsime;
E. Nici una dintre acestea. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.350, 351
430. C.S. În actinomicoza osoasă, atunci când osul este invadat progresiv de la periferie spre centru şi când prezintă cavităţi
endoosoase pline cu ţesut moale, inflamator, ne orientăm câtre:
A. Forma hiperostozantă în actinomicoza osoasă;
B. Forma rarefiantă în actinomicoza osoasă;
C. Forma mixtă în actinomicoza osoasă;
D. Forma pseudoneoplazică în actinomicoza osoasă;
E. Forma difuză. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.350, 351
431. C.S. În stadiile incipiente sau în formele clinice mai puţin caracteristice ale actinomicozei, când examenele microbiologice şi
histopatologice au fost negative se poate folosi în scop diagnostic:
A. Intradermoreacţia cu BCG;
B. Intradermoreacţia cu actinolizat;
C. Reacţia cu Corynbacterium parvum;
D. Reacţia de coloraţia intravitală cu albastru de toluidină 1%;
E. Nici una din acestea. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag. 351
432. C.M. Caracteristic pentru actinomicoza osoasă pseudoneoplazică este:
A. Debutul de la periferie spre centru;
B. Debutul central endoosos;
C. Debutul sub forma unei osteoperiostite;
D. În os apar zone cu aspect chistic şi conţinut gelatinos;
E. Evoluţia favorabilă se manifestă prin: apariţia fistulelor tegumentare.
G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.364, 365
433. C.M. Tratamentul chirurgical în actinomicoza orală constă în:
A. Deschiderea şi aerisirea abceselor colectate;
B. Excizia chirurgicală în colecţii limitate;
C. Rezecţia limitată a osului afectat;
D. Chiuretajul traiectelor fistuloase;
E. Tratamentul actinomicozei este doar medicamentos.
G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag. 352
434. C.M. Tratamentul actinomicozei este complex de lungă durata (30-40 zile) şi constă în:
A. Administrarea preparatelor de iod (soluţie Lugol);
B. Antibiotice şi sulfamidelor în doze masive;
C. Imunoterapia cu actinolizat;
D. Chirurgical se deschid abcesele;
E. Roentgenterapia în doze de 1000-2000g. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.352
435. C.M. În teritoriul ţesuturilor buco-maxilo-faciale se descriu următoarele forme de tuberculoză:
A. Primară;
B. Secundară;
C. Vaselor maxilare;
D. Limfonodulilor;
E. Glandelor salivare. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.362-364
436. C.M. Manifestări bucale ale tuberculozei secundare îmbracă următoarele aspecte clinice:
A. Ulceraţia;
B. Lupusul bucal;
C. Goma;
D. Granulaţia circumscrisă;
E. Adenita bacilară. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.362-364
437. C.M. Ulceraţia din TBC este de obicei:
A. Unică;
B. De formă rotundă;
C. Acoperită de depozite gălbui;
D. Înconjurată de puncte de culoare galbenă (granulaţiile Trelat);
E. Este foarte dureroasă spontan şi la atingere.
G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.362-364
438. C.M. Adenita în tuberculoză cervico-facială se:
A. Fistulizează;
B. Dispare după un timp;
C. Indurează;
D. Rămâne ca adenită cronică persistentă;
E. Nici una din acestea. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.362-364
439. C.S. Scopurile esenţiale ale examenilui clinic sunt:

A. Descoperirea tuturor manifestărilor patologice dentoparodontale şi maxilo-faciale, care trebuie diagnosticate şi supuse
tratării;
B. Determinarea tuturor semenelor bucale determinate de boli generale;
C. Recunoaşterea pacientului pentru care o intervenţie chirurgicală prezintă un risc;
D. Edentificarea unor boli cotagioase şi protejarea medicului, celorlanţi pacienţi şi a personalului auxiliar;
E. Găsirea metodelor optime de obţinere a colaborării pacientului. Prelegeri pag.30-41
440. C.M. La nivelul oaselor maxilare, leziunile terţiare din sifilis se manifestă prin:
A. Ulceraţie – şancru;
B. Sifilomul circumscris;
C. Sifilomul difuz;
D. Goma difuză;
E. Formă pseudotumorală. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.361-362. Prelegeri
441. C.M. Sifilisul este o boală venerică, cu evoluţie cronică şi perioade intermitentă:
A. Celulita acută şi cronică;
B. Sifilisul primar;
C. Sifilisul secundar;
D. Sifilisul terţial;
E. Nici una din ele. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.361-362. Prelegeri
442. C.M. În perioada primară sifilisul se prezentă sub eroziuni neinflamatorii ale epiteliului care are următoarele caracteristici:
A. Forma e rotundă;
B. Suprafaţa roşietică, lucioasă;
C. Ganglionii măriţi, nedureroşi;
D. Limfangiită;
E. Toate. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.361-362. Prelegeri
443. C.S. Localizarea cea mai frecventă a unei gome sifilitice o constituie:
A. Buzele;
B. Limba;
C. Bolta palatină;
D. Obrazul;
E. Joncţiunea cutaneo-mucoasă a buzelor. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.361-362.
444. C.M. Sifilomul circumscris se poate prezenta sub următoarele forme clinice:
A. Goma;
B. Ulceraţia;
C. Hiperostoza;
D. Şancrul;
E. Nici una din acestea. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.361-362.
445. C.M. Perioada secundară a sifilisului în teritoriul BMF se prezintă ca:
A. O eroziune eritematoasă;
B. Sifilidele desiminate pe mucoasa bucală;
C. Tuberculii sifilitici;
D. Gomele;
E. Nici una din ele. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.361-362.
446. C.M. În stadiul terţiar sifilisul în regiunea BMF se prezintă sub formă de:
A. Tuberculii;
B. Gome;
C. Sifilomul circumscris al oaselor;
D. Sifilomul difuz al oaselor;
E. Toate. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.361-362.
447. C.M. Funcţiile de bază ale sinuzului maxilar sunt:
A. Rezonanţa;
B. Apărare;
C. Umectează, curăţp şi încălzeşte aerul;
D. Uşurează scheletul facial (1%);
E. Olfactoriu. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.366
448. C.M. Din toate formele de sinuzite cel mai frecvent întâlnim (aşezaţile în ordinea cuvenită):
A. Alergice;
B. Traumatice;
C. Rinogene;
D. Odontogene;
E. Toate în egală măsură. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.367-369
449. C.S. Flora microbiană în sinuzita odontogenă mai des este:
A. Mixtă;
B. Specifică;
C. Poliformă;
D. Anaerobă;
E. Putrido-necrotică. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.369-370
450. C.M. Printre factorii etiologiei ale sinuzitelor odontogene, adeseori se întâlnesc:
A. Parodontita apicală granuloasă la dinţii superiori frontali;
B. Rezistenţa organismului scăzută;
C. Pungi parodontale adânci în regiunea premolarilor;
D. Parodontite apicală acute şi exacerbate ale molarilor superiori;
E. Chisturi radiculare suprainfectate ale premolarilor şi molarilor superiori.
G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.367-369.
451. C.M. Factorii cei mai des întâlniţi în sinuzita odontogenă sunt:
A. Tratamente endodontice la premolari şi molari cu împingerea maselor necrotice după apex;
B. Suprainfectarea chisturilor radiculare;
C. Extracţii complicate ale 5,6,7;
D. Parodontită apicală acută sau exacerbată ale 5,6,7;
E. Scăderea rezistenţei organismului. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.367-369
452. C.M. În etiologia sinuzitelor odontogene acute un rol important îl au:
A. Procese inflamatorii la dinţii situaţi sub sinus;
B. Osteomielita crestei alveolare;
C. Suprainfectarea chisturilor radiculare;
D. Pungi parodontale adânci la dinţii frontali;
E. Tratamente endodontice la 1,2,3. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.367-369
453. C.M. Simptoamele clinice locale ale sinuzitelor acute sunt:
A. Dureri cu contractarea muşchilor;
B. Dureri violente cu iradiere în regiunea suborbitală;
C. Cacosmie, dureri pulsatile ce iradiază şi se inteţesc la schimbarea poziţiei capului;
D. Hiperemie şi edem a mucoasei nazale;
E. Eliminări de puroi din nas. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.370-371
454. C.M. În etiologia sinuzitelor maxilare se pot incrimina:
A. Leziuni periapicale ale dinţilor din vecinătatea sinusului;
B. Osteite ale procesului alveolar;
C. Chisturi suprainfectate;
D. Pungi parodontale adânci;
E. Tratamente endodontice. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.367, 369
455. C.M. Simptomatologia locală în sinuzita acută maxilară poate releva:
A. Durere însoţită de manifestări musculare şi vasomotorii;
B. Durere cu caracter strict diurn, iradiată pretragian;
C. Cacosmie subiectivă şi durere cu caracter pulsatil, iradiată, exacerbată de poziţia declivă a capului;
D. Edem şi hiperemia mucoasei;
E. La rinoscopia anterioară se observă o secreţie purulentă şi, uneori, polipi sinuzali.
G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.370-371
456. C.M. Care din următoarele semne clinice sunt întâlnite în sinuzita maxilară acută de cauză dentară:
A. Dureri în etajul mijlociu al feţei, cu caracter pulsatil şi exacerbate de poziţia declivă a capului;
B. La rinoscopia anterioară se decelează puroi în fosa nazală centralizată;
C. Senzaţia de plenitudine geniană şi cacosmie subiectivă;
D. Manevra Valsalva pozitivă;
E. Nici unul din semnele menţionate. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.370-371
457. C.M. Care din următoarele semne sunt prezente în cazul unei comunicări bucosinuzale:
A. Prin alveolă se pătrunde cu un stilet butonat în sinus;
B. Manevra Valsalva negativă;
C. Radiologic, apare imagine de sinus normal;
D. Se poate decela radiologic comunicarea buco-sinuzală;
E. Refluarea lichidelor pe nas. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.373-374
458. C.M. În cazul comunicării buco-sinuzale care întreţine o sinuzită cronică se practică:
A. Extracţia dintelui cauzal sub protecţie de antibiotice;
B. Puncţie sinuzală şi plastia comunicării;
C. Plastia comunicării;
D. Cura radicală a sinusului afectat;
E. Toate acestea. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.374-376
459. C.M. care din următoarele metode pot fi folosite în închiderea unei comunicări buco-sinuzale:
A. Sutura într-un plan;
B. Sutura în două planuri cu lambou pediculat,
C. Avivarea marginilor plăgii cu sutură;
D. Sutura în două planuri, cu mucoasă adusă din vecinătate;
E. Sutură într-un plan, cu protecţie de meşă iodoformată subconformator.
G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.374-376
460. C.S. În sinuzita cronică de origine dentară se începe tratamentul prin:
A. Cura radicală a sinusului;
B. Extracţia dintelui cauzal;
C. Tratamentul fizioterapic;
D. Aerosolii;
E. Toate au indicaţie. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.374-376
461. C.S. În sinuzita maxilară cronică odontogenă fără comunicare buco-sinuzală se indică:
A. Administrare de antibiotice cu spectru larg;
B. Extracţia dintelui cauzal sub protecţie de antibiotice;
C. Gura radicală a sinusului, după metoda Caldwell-Luc, atunci când suprimând cauza, efectele se remit;
D. Drenajul sinusului;
E. Funcţia sinusului. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.374-376
462. C.S. De bază în diagnosticul sinuzitelor cronice este:
A. Puncţia;
B. Rinoscopia;
C. Radiografia;
D. Diafanoscopia;
E. Examenul clinic. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.371-372
463. C.S. În sinuzita odontogenă cel mai frecvent se întâlnesc următoarele complicaţii:
A. Osteomielita maxilarului superior;
B. Infectarea orbitei;
C. Abcese şi flegmoane geniene;
D. Septicemie ;
E. Croniosepsis. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.372
464. C.M. Care din manoperele enumerate mai jos ne dau informaţie în diagnosticul comunicărilor buco-sinuzale:
A. Trecerea cu o sondă butonată prin alveolă în sinus;
B. Puncţia;
C. Simptomul pozitiv Valsalva;
D. Rinoscopia anterioară;
E. La presiune pe creasta alveolară este dureroasă.
G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.373-376
465. C.S. Cea mai des întâlnită cauză a perforării fundului sinuzului este:
A. Rezecţia de os în îlăturarea tumorilor;
B. Extracţia molarilor superiori;
C. Gomma sifilitică;
D. Osteoradionecroză;
E. Trauma osului maxilar. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.373-374
466. C.M. Sialodochitele reprezintă procese inflamatorii localizate la nivelul:
A. Canalului Wharton;
B. Canalului Stenon;
C. Glandelor salivare mari;
D. Glandelor salivare mici;
E. Toate. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.465-466
467. C. M. Principalii factori etiologice în sialodochite sunt:
A. Igiena bucală dificitară;
B. Factorii de iritaţie cronică (proteze, tartru dentar, dinţii incluşi);
C. Corpi străini sau calculi salivari pe traiectul canalelor excretorii;
D. Leziuni de stomatită în vecinătatea osteomului;
E. Creşterea presiunii intrabucale la muzicanţi,suflători în sticlă.
G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.465-466
468. C.M. Sialodochita se prezintă sub mai multe forme:
A. Sialodochita litiazică acută;
B. Sialodochita litiazică cronică;
C. Sialodochita fibrinoasă cronică;
D. Sialodochita purulentă cronică;
E. Toate. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.465-466
469. C.S. La examenul sialografic cu substanţe de contrast în sialodochită se determină:
A. Îngustarea canalului exterior;
B. Dilatarea importantă a canalului exterior;
C. Nici o schimbare a canalului exterior;
D. Canalul exterior prezintă zone lărgite altele normale;
E. Toate răspunsurile sunt corecte. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.465-466
470. C.M. Diagnosticul diferenţial al sialodochitei se face cu:
A. Litiaza canalului stenon sau Wharton;
B. Corpii străini cu localizare în planşeu sau în obraz;
C. Sialoadenitele acute şi cronice,
D. Tumorile benigne sau maligne;
E. Osteomielita odontogenă. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.465-470
471. C.M. Tratamentul sialodochitei constă în:
A. Îndreptarea dopurilor de fibră sau a calculilor salivari;
B. Administrarea de sialogoge şi dezinfectate salivare,
C. Tratament antiinfecţios general şi local în caz de sialodochită purulentă;
D. Masaj al glandelor şi ducturilor spre ostium;
E. Fizioterapia (raze laser, ultrasunet, electroforez, etc.). G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.466
472. C.S. Siloadenitele acute reprezintă inflamaţii localizate la nivelul:
A. Canalelor glandelor salivare mari;
B. Glandelor salivare mici;
C. Glandelor parotide şi submandibulare,
D. Limfonodulelor situaţi în logă cu glandele;
E. Toate răspunsurile sunt corecte. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.468-469
473. C.M. Siloadenitele acute sunt determinate de germenii patogeni ca:
A. Stafilococi, pneumococi;
B. Viruşii (gripei, rujeolei, etc.);
C. Paraziţii (toxoplasma);
D. Anaerobii (vibrionul septic, bacilul perfringens, histoliticus, oedematicus, fuzosperili, etc.);
E. Toţi. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.466, 468
474. C.M. Factorii favorizanţi ai sialodenitelor acute sunt:
A. Igiena defectuasă;
B. Pătrunderea de corpi străini pe canalele excretorii;
C. Boli cronice ale glandelor salivare;
D. Deminuarea secreţiei salivare;
E. Infecţii grave şi în deosebi stări caşetice şi postoperatorii.
G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.466-467
475. C.M. În patogenia sialodenitelor acute intervin:
A. Tulburările funcţiei de secreţie salivară (hipo- sau asilie);
B. Blocarea canalelor excretorii;
C. Invadarea glandei de către agenţii patogeni;
D. Evoluarea spre formarea unui abces, flegmon intraglandular;
E. Evoluarea spre cronicizare sau spre vindecare. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag. 466-467
476. C.M. Care dintre următorii germeni microbieni sensibilizează parenchimul glandular predisponându-l apoi la infectarea cu
germenii saprofiţi:
A. Pneumococul;
B. Virusul rabiei,
C. Candida albicans;
D. Virusul rugeolei;
E. Virusurile gripale. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.465-466
477. C. M. Infectarea glandelor salivare se poate face prin următoarele mecanisme:
A. Transosoasă;
B. Submucoasă;
C. Limfatică;
D. Hematogenă,
E. Pe calea canalului principal de excreţie. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.465-466
478. C.M. Care dintre următoarele afirmaţii sunt corecte în cazul parotiditelor supurate:
A. Bombarea apare în dreptul tragusului;
B. Orificiul canalului Stenon este tumefiat întredeschis, iar la presiune apare puroi;
C. Tegumente discret congestionate,
D. Trismus accentuat,
E. Afecţiunea se însoţeşte din mişcări mandibulare dureroase.
G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.467-468
479. C.M. Diagnosticul diferenţial al parotiditelor supurate îl facem cu:
A. Parotidita epidemică;
B. Osteomielita de ram ascendent,
C. Abcesul de lojă parotidiană;
D. Litiaza parotidiană;
E. Tumori parotidiene. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.467-468
480. C.M. Formarea gangrenoasă a sialodenitelor parotidiene prezintă:
A. Tegumente discret congestionate;
B. Starea generală uşor alterată;
C. Tegumente de culoare cenuşiu-violacee;
D. Starea generală alterată;
E. Nervul facial poate fi compromis. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.468
481.C.M. În sialodenitele parotidiene, se descriu următoarele forme anatomoclinice:
A. Toxică;
B. Sialozică;
C. Gangrenoasă;
D. Catarală;
E. Litiazică. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.467-468
482. C.M. În parotidita acută supurată, bilateralitatea fenomenelor este:
A. Un semn de gravitate a bolii;
B. Un semn de remisie spontană a bolii;
C. Un prognostic rezervat;
D. De obicei acestă afecţiune este bilaterală, rareori unilaterală;
E. Bilateral, numai când debutul este nodular. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.467-468
483. C.M. Submaxilita acută supurată se prezintă printr-un şir de simptoame locale ca:
A. Tumefacţie submandibulară cu pielea congestionată;
B. Marginea mandibulei apare ştearsă;
C. Glanda mătită în volum, infiltrată, dureroasă la palpare;
D. Congestia şi edemul mucoasei sublinguale;
E. La presiune pe glandă, prin orificiul canalului Wharton ese puroi.
G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.468-471
484. C.M. Diagnosticul diferenţial al submaxilei acute se face cu:
A. Abcesele lojei submaxilare;
B. Litiaza salivară;
C. Tumorile suprainfectate;
D. Limfadenitele acute supurate submandibulare;
E. Cu toate bolile sus numite. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.462-463
485. C.M. Care dintre următoarele afirmaţii sunt corecte în parotiditele supurate:
A. Bombarea apare înaintea tragusului;
B. Orificiul canalului Stenon este tumefiat, întredeschis, la presiune apare puroi;
C. Tegumentele congestionate pronunţate;
D. Trismusul;
E. Afecţiunea este însoţită de dureri la mişcarea mandibulei.
G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.467-468
486. C.M. Diagnosticul diferenţial al parotiditelor supurate îl facem cu:
A. Parotidita epidemică;
B. Osteomielita de rang ascendent;
C. Abces de lojă parotidiană;
D. Litiaza parotidiană;
E. Tumori parotidiene. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.468
487. C.M. În sialodenitele parotidiene, se descriu următoarele forme anatomo-clinice:
A. Toxică;
B. Supurată;
C. Gangrenoasă;
D. Catarală;
E. Litiazică. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.467-468
488. C.M. Infectarea glandelor salivare are loc prin intermediul:
A. Retrograd prin dictul principal;
B. Pe cale limfatică;
C. Pe cale hematogenă;
D. Pe cale directă (traume);
E. Ptin mucoasa cavităţii bucale. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.465-466
489. C.S. Sialografia cu lipoidol în sialodenite se face în caz de:
A. Inflamaţie catarală acută;
B. Inflamaţie purulentă ;
C. Parotidită epidemică;
D. Sialodenite cronice parenchimatoase;
E. Sialodenite cronice interestiţiale. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.470
490. C.M. În parotidita parenchimatoasă sialograma prezintă aspect de:
A. Cavităţi ovale sau rotunde pe fondul parenchimului intact;
B. Imaginea de strugure (pom în floare);
C. Ducturile în unele locuri sunt abrupte, însă sunt bine conturate;
D. Ductul principal e dilatat;
E. Toate ducturile glandei sunt dilatate. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.469-470
491. C.M. Citograma în parotidita parenchimatoasă este reprezentată de:
A. Prezenţa fragmentelor de mucus;
B. Neutrofile degenerate;
C. Limfocite,
D. Celule reticolocitare, histocite, macrofagi;
E. Celule cu mitoză pronunţată, polimorfism de nucleu şi citoplasmă.
G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.469-470
492. C.S. Principalul în tratamentul sialodenitelor acute este.
A. Incizia (deschiderea în orice caz;
B. Masaj a glandelor şi fozioterapie;
C. Antibioticeterapie, desensibilizante, dezintoxicante, sialogoje;
D. Tratament balnear;
E. Înlăturarea glandei afectate. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.469
493. C.M. Palparea şi masajul glandei în sealodenitele purulente acute determină:
A. Dureri în glandă;
B. Induraţii cu contururi nelimitate;
C. Din orificiul ductului se elimină puroi;
D. Glanda mărită, dură dar nedureroasă la palpare;
E. Din orificiul ductului se elimină salivă curată. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.468
494. C.M. În tratamentul complex al sialodenitelor acute în canalul exterior se introduce:
A. Apă oxigenată de 3%;
B. Lipoidol 1-2 ml;
C. Antibiotice şi fermenţi;
D. Soluţie caldă de furacilină;
E. Salivă artificială. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.469
495. C.S. În tratamentul sialodenitelor acute sunt recomandate comprese cu:
A. Unguent Vişnevschii;
B. Cu alcool diluat;
C. Dimexid, hydrocortizon, analgezice;
D. Comprese calde cu antibiotice;
E. Fierturi de plante medicinale. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.469
496. C.S. Pentru stimularea secreţiei glandelor salivare în sialodenite se recomandă sialogoge timp de 10 zile (anume cât):
A. De 3-4 ori pe zi câte 20-30 de soluţie pilocarpină 1%;
B. 5-6 picături de soluţie de pilocarpină 1%;
C. De 8-10 ori pe zi câte 10-15 de soluţie pilocarpină 1%;
D. Înainte de mese de administrat 0,5 ml de soluţie de pilocarpină 1%;
E. De 2-3 ori pe zi câte 6-8 picături de soluţie pilocarpină 3%.
G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.463-464
497. C.M. Din toate procedeele fizioterapeutice în tratamentul sialoadenitelor cele mai bune rezultate dau:
A. Fizioterapia cu unde ultrascurte;
B. Electroforeza;
C. Fizioterapia cu raze laser;
D. Ultrasunetul;
E. Cuarţul. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.458-459
498. C.M. În formele clinice avansate de parotidită interstiţială se determină:
A. În permanenţă glanda e mărită în volum;
B. Suprafaţa (la palpare) e netedă;
C. Suprafaţa noduroasă, neconturată, pe alocuri zone moi;
D. În unele cazuri apar uscăciuni în cavitatea bucală;
E. La masajul glandei din ostium se elimină abundent – salivă.
G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.465-466
499. C.S. Sialoadenita limfogenă cel mai des o întâlnim la:
A. Aparatul limfoid al glandei;
B. Sistemul interstiţial al glandei;
C. Parenchima glandei;
D. Ducturile mici;
E. Toate ducturile.
500. C.M. Sialodenita postgripoasă are următorul tablou clinic:
A. Procesul începe spontan la o glandă apoi în 24-48 ore glanda total e împuroiată;
B. Dureri la deschiderea gurii şi la mişcări de rotaţie a capului;
C. Edemul difuzază în regiunea geniană, retromandibulară şi alte regiuni învecinate;
D. Palpator se determină un infiltrat dur, dureros;
E. Localizarea este bine limitată, simptome clinice sărăcăcioase.
501.C.M. Traumatismele buco-maxilo-faciale ocupă un loc aparte în cadrul traumatologiei contemporane, deoarece:

A. Este înregistrată frecvenţă crescută;


B. Îmbracă aspecte extrem de variate şi complicate;
C. Traficul rutier din ce în ce mai intens cu multiple forme de accidente ce înregistrează regiunea BMF;
D. Nerespectarea regulilor de protecţie a muncii în industrie şi agricultură;
E. Mai avem diverse forme de agresiune umană, în rezultatul cărora este afectată regiunea BMF destul de frecvent (50-
80%). Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.243
502.C.M. Formele traumatismelor buco-maxilo-faciale sunt destul de diverse ca fiind:

A. Traume izolate (numai părţi moi, maxilare sau dinţii);


B. Forme asociate (traume BMF şi alte părţi ale organismului);
C. Leziuni asociate ale părţilor moi şi ale oaselor maxilo-faciale;
D. Leziuni combinate (agenţi traumatici, termici, chimici etc.);
E. Toate. Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.243
503.C.S. Care-i principala cauză că reginea BMF este mai uşor expusă traumatismelor:

A. Este bogată în vase, nervi, noduli limfatici etc.;


B. În această regiune sunt situate organe principale (ochii, urechile, nasul, glandele salivare etc.);
C. Este neprotejată (toţi agenţii traumatici mai des sunt îndreptaţi spre faţă), expusă, fragilă;
D. Piele subţile, ţesutul conjunctiv-adipos aproape absent;
E. Toate împreună. Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.243
504. C.M. Particularităţile traumatismelor buco-maxilo-faciale sunt determinate de aspectele morfo-funcţionale specifice ale
acestei regiuni:

A. Structura anatomică a feţei (piele fină, muşchi pieloşi, schelet arcuit încurbat, dinţii);
B. Situarea regiunii BMF în imediata vecinătate a neurocraniului;
C. Situarea răspântiei aerodigestive de care sunt legate de funcţiile vitale (respiraţia, masticaţia, deglutiţia, fonaţia etc.);
D. Inervaţia senzitivă, simpatică, parasimpatică;
E. Vascularizaţia foarte bogată. Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.243
505. C.M. În traumatismele buco-maxilo-faciale este afectat relieful şi suferă fizionomia cu consecinţe psihoemoţionale grave
pentru pacient, deoarece:

A. Regiunea BMF are un rol determinat în aspectul fizionomie individual;


B. Muşchii mimici afectaţi duc la schimbări importante a fizionomiei;
C. Deformările oricât de mici ale orificiilor naturale (gura, nas, pleoape etc.) sunt ca motiv de retrăiri psihoemoţionale;
D. Şanţurile funcţionale fiind defectate produc modificări a fizionomiei destul de impresionante;
E. Pentru pacient toate acestea nu joacă nici un rol. Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa)
a.1992, pag.243
506. C.M. În traumatismul BMF mai suferă şi alte organe de o importanţă vitală pentru viaţa omului:

A. Organele de simţ;
B. Organele de miros;
C. Organele de gust;
D. Organele de văz;
E. Organele de auz. Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.247
507. C.M. Din cele peste 200 oase ale corpului uman ce constituie circa 12 kg sau 18% din greutatea corpului în regiunea BMF
avem numai 10 şi care din ele sunt pare:
A. Maxilarul superior;
B. Maxilarul inferior;
C. Molarul;
D. Frontalul;
E. Nazale. (Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag. 143-152)
508. C.M. Unele oase ce formează scheletul facial sunt impare:
A. Palatinale;
B. Nazale;
C. Maxilarul superior;
D. Vomerul;
E. Maxilarul inferior. Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.123
509.C.M. În scheletul uman deosebim mai multe forme de oase:
A. Os tubular;
B. Os plat;
C. Os de formă şi structură mixtă;
D. Os spongios;
E. Toate. Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.66-76
510. C.S. Cea mai mare frecvenţă a plăgilor părţilor moi se întâlneşte la:
A. Femei tinere;
B. Bătrâni;
C. Copii;
D. Elevi, liceeni;
E. Bărbaţi între 16-55 ani. Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.244
511. C.S. Din ce motive plăgile regiunii BMF sunt destul de frecvente:
A. Din cauza particularităţilor anatomo-morfologice;
B. Faţa este bogat vascularizată;
C. Scheletul facial arcuit;
D. Este neprotejată şi este expusă agenţilor nocivi;
E. Toate răspunsurile sunt corecte. Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.243
512. C.M. Agenţii traumatici ce produc traumele BMF sunt:
A. Agresiuni umane;
B. Accidente de circulaţie;
C. Sportul;
D. Accidente de muncă;
E. Căderi accidentale (pe stradă, la domiciliu etc.). Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa)
a.1992, pag.244
513. C.S. Cauza cea mai frecventă a producerii plăgilor BMF o constituie:
A. Accidente de circulaţie;
B. Căderi accidentale;
C. Accidente de muncă;
D. Accidente sportive;
E. Agresiunile umane. Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.244
514. C.M. Arsurile feţei sunt frecvent şi mai des sunt produse de:
A. Accidente sportive;
B. Accidente de muncă;
C. Accidente de circulaţie;
D. Agresiuni umane;
E. Accidente casnice. Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.244
515. C.M. Gravitatea leziunilor părţilor moi BMF este direct proporţională cu:
A. Localizarea leziunii;
B. Întinderea zonei afectate;
C. Lezarea vaselor mari şi nervilor;
D. Lezarea muşchilor mimici ce răsfrâng marginile rănii dându-i un aspect înspăimântător;
E. Toate cele sus numite. Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.244
516. C.M. Clasificarea plăgilor părţilor moi BMF se face în funcţie de:
A. Timpul scurt după accident (recentă, veche, suprainfectată);
B. Agentul vulnerat (agresiune, accident de circulaţie, muncă etc.)
C. Regiunea topografică interesată (geniană, menton, labilă etc.);
D. Ţesuturile afectate;
E. Forma anatomo-patologică. Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.244
517. C.M. În plăgile părţilor moi BMF ţesuturile afectate pot fi:
A. Cele superficiale (pielea, muşchii);
B. Sau şi cele profunde (pielea, muşchii, glandele, mucoasa);
C. Nervii cranieni (trigement, facial, hypoglos etc.);
D. Ramurile carotidei externe;
E. Cu sau fără lipsă de substanţă; Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.244
518. C.M. Adeseori pot fi înt’lnite plăgi ale părţilor moi BMF prin muşcătură de origine:
A. Automuşcătură endobucală (mucoasa jugală, buzelor, limbii) cu dinţii în timpul meselor sau alte cauze psihice;
B. Muşcătură de câine;
C. Muşcătură de cal;
D. Muşcătură de porc;
E. Muşcătură de animale sălbatice. Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.244
519. C.M. În timpul executării unor procedee stomatologice pot fi lezate mucoasa jugală, limba, planşeul bucal cu:
A. Frezele în timpul tratamentelor sau şlefuirii dinţilor;
B. Discuri diamantate;
C. Elevatoarele drepte ascuţite;
D. Cleştii de extracţie;
E. Sindesmotomul, bisturiul, foarfece. Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992,
pag.154
520. C.S. Caracteristic pentru plăgile penetrante este faptul că:
A. Prezintă un orificiu de intrare mai mic şi un orificiu de ieşire mai mare;
B. Sunt produse prin strivirea părţilor moi şi au margini neregulate cu decolări mari putând fiind interesate vasele,
nervii şi glandele salivare;
C. Sunt leziuni profunde ale părţilor moi însoţite de fracturi ale oaselor maxilare;
D. Au un orificiu unic şi sunt produse prin înţepare, pătrundere de corpi străini, sau proiectele cu viteză mică;
E. Sunt leziuni ce nu depăşesc dermul prin frecare de un plan dur. Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C.
Burlibaşa) a.1992, pag.245
521. C.M. Semnele comune ale plăgilor BMF pot fi:
A. Durerea;
B. Sângerarea;
C. Tulburări respiratorii;
D. Tulburări de deglutiţie, masticaţie;
E. Tulburări de fonaţie. Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.246
522. C.M. Prin ce se poate manifesta şocul neurogen în plăgile BMF:
A. Lipotimie;
B. Sincopă;
C. Convulsii;
D. Stop cardiorespirator;
E. Toate acestea. Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.249
522. C.S. Cum procedaţi în asfixia prin căderea limbii:
A. Intubaţi bolnavul;
B. Tracţionaţi limba cu un fir tractor;
C. Imobilizaţi mandibula cu frondă mentonieră;
D. Efectuaţi o traheostomie;
E. Toate acestea. Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.248
522. C.S. Care este limita maximă de timp de la producerea unei plăgi faciale, pentru a efectua o sutură primară:
A. 1-18 ore;
B. 12-24 ore;
C. 24-36 ore;
D. Peste 36 ore;
E. Este posibil în orice din acestea intervale datorită specificităţii plăgilor faciale. Chirurgie Buco- maxilo-facială
(G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.251
525. C.M. Rolul suturii de poziţie este:
A. De capitonaj, suprimând spaţiul mort;
B. Restabileşte simetria şi controlul cutaneo-mucos;
C. Fixează părţile moi şi îndeosebi lambourile de piele în poziţie corectă;
D. Suprimă în mare măsură pansamentul;
E. Permite transportul bolnavilor. Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.251
526.C.M. Transportul rănitului cu tulburări de asfixie, se face în:
A. Poziţie şezând cu capul întors într-o parte;
B. Decubit dorsal;
C. Decubit lateral;
D. Decubit ventral;
E. Nu are importanţă poziţia. Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.248
527. C.S. Sutura unei plăgi transfixiante de obraz se reflectă:
A. Într-un plan;
B. În două planuri;
C. În trei planuri;
D. Nu se suturează imediat;
E. Nici una din acestea. Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.245
528. C.S. Care este frecvenţa traumatismelor dento-parodontale:
A. 5%;
B. 3,2%
C. 3,8%;
D. 6,5%;
E. 4,9%. (Lecţie)
529. C.S. Cele mai frecvente cauze ale traumatismelor dento-parodontale sunt:

A. Accidente de muncă;
B. Accidente de circulaţie;
C. Căderi pe stradă;
D. Accidente în sport;
E. Agresiunile. Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.244
530. C.M. Formele principale de traumatisme dento-parodontale sunt:
A. Contuzii dento-parodontale;
B. Fracturi coronare;
C. Fracturi radiculare;
D. Luxaţii incomplete;
E. Luxaţii complete. Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.257
531. C.M. Factorii favorizanţi în producerea unor fracturi coronare sunt:
A. Obturaţii masive;
B. Distrucţii corono-radiculare extinse;
C. Сarii de colet;
D. Parodontitele marginale cronice;
E. Defecte cu niforme. Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.255
532. C.M. Unele manopere stomatologice pot duce la traume dento parodontale:
A. Deraparea elevatoarelor;
B. Luxarea dinţilor vecini prin sprijinirea cu elevatorul în ei;
C. Trauma antogoniştilor cu cleştii la extracţie;
D. Traume cu deschizătoare de gură;
E. Fracturi dentare în timpul înlăturării protezelor. Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa)
a.1992, pag.255
533. C.S. În luxaţiile dentare parţiale se recomandă:
A. Repoziţionarea manuală a dintelui luxat, imobilizarea acestui timp de 4 sămtămâni şi controlul periodic al vitalităţii
pulpare;
B. Depulparea de urgenţă a dintelui luxat pentru evitarea necoroziei pulpare;
C. Imobilizarea elestică intermaxilară timp de 4-6 săptămâni;
D. Extracţia dintelui, urmată de alveoloplastie;
E. Evitarea unor noi traumatisme care pot agrava situaţia.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.263
534. C.S. Precizaţi în care din aceste situaţii este de regulă necesară extracţia dintelui:
A. Luxaţia dentară parţială;
B. Fractura coronară penetrantă;
C. Fractura coronară-radiculară;
D. Fractura coronară nepenetrantă;
E. Contuzie parodontală.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.264
535. C.S. Leziunile traumatice dento-parodontale sunt mai frecvente la:
A. Incisivii centrali inferiori;
B. Incisivii centrali superiori;
C. Caninii inferiori;
D. Caninii superiori;
E. Premolarii inferiori şi superiori.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.256
536. C.S. Într-un traumatism dento-parodontal diagnosticul de fractură coronară penetrantă semnifică:
A. Asocierea cu o plagă transfixantă labilă sau geniană;
B. Împingerea dintelui fracturat într-o cavitate naturală învecinată;
C. Împingerea dintelui fracturat într-o lojă învecinată;
D. Deschiderea camerei pulpare;
E. Asocierea cu o fractură deschisă a maxilarelor.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.259
537. C.S. În leziunile traumatice dento-parodontale cea mai importantă măsură terapeutică este:
A. Extirparea pulpară şi obturaţia corectă de canal;
B. Extracţia imediată a dintelui lezat;
C. Extracţia tardivă a dintelui lezat;
D. Evitarea oricărui tratament până la vindecare;
E. Imobilizarea dinţilor.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.262
538. C.M. Precizaţi care dintre următoarele intervenţii sunt necesare în tratamentul fracturilor coronare ale dinţilor devitali:
A. Extracţia precoce;
B. Tratamentul corect endodontic;
C. Aplicarea unui implant transdentar;
D. Reconstruirea coroanei;
E. Temporizarea tratamentului.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.262
539. C.S. În lucsaţiile dentare totale la pacienţii tineri se recomandă:
A. Sutura plăgii alveolare şi aplicarea unui menţinător de spaţiu;
B. Replantarea dintelui luxat imediat după vindecarea plăgii alveolare;
C. Urmărirea vitalităţii dinţilor vecini;
D. Replantarea imediată a dintelui luxat;
E. Aplicarea unui implant subperiostal.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.263
540. C.S. Pentru tratamentul fracturilor cominutive ale dinţilor se pot utiliza:
A. Replantarea imediată;
B. Replantarea tardivă;
C. Coafajul pulpar direct;
D. Amputaţia pulpară vitală;
E. Nici una din aceste metode.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.263
541. C.S. În fracturile coronare penetrante:
A. În majoritatea cazurilor extracţia dentară este inevitabilă;
B. Când plaga pulpară este redusă şi tratamentul este efectuat la câteva ore după accident, se aplică coafajul pulpar
direct cu pastă de hidroxid de calciu;
C. După repoziţionarea dintelui împreună cu peretele alveolar se suturează fibromucoasa gingivală de o parte şi de alta
a coletului dentar şi se imobilizează pentru un interval de două săptămâni;
D. Cînd leziunea este veche sau a interesat aproape întreaga coroană sunt indicate extirpare vitală, tratament endodontic
şi reconstituire;
E. Când fragmentul mic pătrunde în alveolă mai puţin de 3-4 mm acesta se îndepărtează şi se poate păstra fragmentul
mare.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.262
542. C.M. Regiunea maxilo-facială se împarte în trei etaje principale:
A. Superior;
B. Mediu;
C. Inferior;
D. Lateral;
E. Posterior.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.27
543. C.M. Care din următoarele regiuni ale feţei sunt pare:
A. Orbitară, suborbitară;
B. Zigomatică, geniană;
C. Nazală, labială (orală), mentonieră;
D. Submandibulară, parotido-maseterină;
E. Submentonieră, frontală.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.27
544. C.M. Oasele ce formează scheletul facial sunt:
A. Maxila;
B. Mandibula;
C. Malarul;
D. Nazale;
E. Frontal.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.298
545. C.S. Osul mobil ce intră în componenţa scheletului facial (splanchnocraniului) este:
A. Maxila;
B. Mandibula;
C. Malarul;
D. Nazale;
E. Palatinale.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.260
546. C.S. Maxila are mai mulţi pereţi:
A. 4;
B. 5;
C. 6;
D. 7;
E. 8. Lecţie
547. C.M. Maxila are următoarele apofize:
A. Alveolară;
B. Frontală;
C. Malară;
D. Palatinală;
E. Temporală.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.366
548. C.M. Osul maxilar participă la formarea următoarelor cavităţi:
A. Orbitei;
B. Nazală;
C. Orală;
D. Pterigo-maxilară;
E. Sinusul maxilar.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.27
549. C.M. S-au determinat următoarele forme de sinus maxilar:
A. Pneumonic;
B. Sclerotic;
C. Multicameral;
D. Un sinus mare şi câteva mici;
E. Toate împreună. Lecţie
550. C.M. Funcţiile de bază ale sinusului:
A. Rezonatoare;
B. Olfactorie;
C. Respiratorie (umectează, încălzeşte, curăţă aerul);
D. Protecţie;
E. Uşurează scheletul. Lecţie
551. C.S. Pereţii sinusului sunt acoperiţi cu:
A. Epiteliu multistratulat cilindric cu cili;
B. Epiteliu cubic;
C. Epiteliu plat;
D. Epiteliu prismatic;
E. Epiteliu folicular.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.367
552. C.S. Sinusul maxilar comunică cu:
A. Cavitatea nazală;
B. Cavitatea bucală;
C. Orbita;
D. Glota;
E. Fosa subtemporală.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.366
553. C.M. Raportul sinusului maxilar cu dinţii de pe arcada superioară este intim şi cei mai apropiaţi de fundul sinusului sunt
dinţii:
A. Molarul de şase ani;
B. Incisivii;
C. Molarul doi;
D. Premolarii;
E. Caninul.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.366
554. C.S. Volumul cavităţii sinusului (în cm3) este de:
A. 14-25 cm3;
B. 15-40 cm3;
C. 10-20 cm3;
D. 7-15 cm3;
E. 20-50 cm3.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.367
555. C.M. Luxaţia dentară se produce prin:
A. Strivirea sau repararea parţială a ligamentelor dento-alveolare;
B. Ruperea în totalitate a ligamentelor dento-alveolare;
C. Fractura procesului alveolar;
D. Fractura maxilarului sau a mandibulei;
E. Toate acestea.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.257
556. C.S. Luxaţia dentară cu intruzie este:
A. O luxaţie parţială;
B. O luxaţie totală;
C. Luxaţie în care se poate leza foliculul unui dinte permanent;
D. Împingerea unui dinte într-o cavitate chistică;
E. Nici una din acestea.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.258
557. C.S. Într-o luxaţie dentară parţială efectuaţi:
A. Reducerea şi imobilizarea dintelui;
B. Extirparea pulpei;
C. Restaurarea protetică;
D. Transfixaţia dentară;
E. Lăsăm dintele în repaus fără să-i facem nimic.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.263
558.C.S. Cea mai mare parte din fracturile mandibulei se datoresc:
A. Căderi pe stradă;
B. Accidente de circulaţie;
C. Accidente sportive;
D. Accidente de muncă;
E. Agresiunile.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.265
559. C.M. Fracturile spontane ale mandiobulei (în os patologic) au loc când rezistenţa este scăzută în caz de:
A. Afecţiuni generale ca osteodisrofiile;
B. Osteoradionecroze;
C. Osteomielite;
D. Chisturi;
E. Tumori maligne;
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.266
560. C.S. Fractura Walther constă în:
A. Asocierea a două linii de fractură verticală cu una orizonală;
B. Asocierea a două linii de fractură orizontală cu una verticală;
C. Asocierea unei fracturi oblice cu una verticală;
D. Nu este o fractură asociată;
E. Toate acestea.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.304
561. C.M. Mandibula se poate fractura în timpul unor intervenţii chirurgicale ca:
A. Extracţia dinţilor incluşi;
B. Extracţii traumatice ale molarilor de minte inferiori;
C. Extirpări de tumori;
D. Operaţii ortognatice;
E. Nici una din acestea.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.266
562. C.M. Din ce motive mandibula este expusă atât de frecvent fracturilor:
A. Este un os proeminent;
B. Forma dublu incurbată;
C. Dinţii implantaţi;
D. Periostul extrem de aderent,
E. Prezenţa unor zone de os slăbit.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.266
563. C.M. Fracturile de mandibulă pot fi:
A. Unitare;
B. Duble;
C. Triple;
D. Multiple;
E. Directe şi indirecte.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.268
564. C.M. Din ce cauze fracturile de mandibulă sunt cele mai frecvente (70-80%) din toate oasele regiunii buco-maxilo-faciale:
A. Mandibula este un mobil;
B. este situată în partea inferioară proeminentă;
C. Prezenţa unor zone puţin rezistente la agresiuni;
D. Prezenţa multor dinţi incluşi;
E. Prezenţa unor procese patologice (tumori, osteomielite etc.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.266
565. C.M.Fracturile mandibulei se produc prin următoarele mecanisme:
A. Tasare;
B. Flexiune;
C. Presiune;
D. Smulgere;
E. În os patologic.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.266
566. C.S. Mecanismul cel mai frecvent de producere a unei fracturi de mandibulă este:
A. Tasare;
B. Flexiune;
C. Presiune;
D. Smulgere;
E. În lemn verde.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.260
567. C.S. Zona cu cea mai scăzută rezistenţă la traumatismele mandibulare:
A. Unghiul mandibulei;
B. La nivelul caninului;
C. între rădăcinile premolarilor;
D. Simfiza mentonieră;
E. Gâtul condilului.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.268
568.C.M. Între factorii ce influenţează deplasarea fragmentelor în fracturile de mandibulă se înscriu:
A. Forţa traumatismului;
B. Contracţia muşchilor ce se inseră pe aceasta;
C. Mecanismul de producere a fracturii;
D. Direcţia liniei de fractură;
E. Alte stări patologice concomitente (osteoporoză).
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.268
569.C.M. Semne comune tuturor fracturilor de mandibulă:
A. Durere;
B. Tulburări de fonaţie;
C. Mobilitate anormală;
D. Tulburări de ocluzie;
E. Tulburări de sensibilitate în teritoriul nervului mandibular.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.270
570.C.S. În ce tip de fractură de mandibulă este prezent edemul precoce, echimozele apărând după 24 ore:
A. Fractura de condil;
B. Fractura de corp mandibular;
C. Fractura ramului ascendent;
D. Fractura mediosimfizară;
E. Fractura de proces alveolar.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.270
571.C.M. Care din următoarele tipuri de fracturi mandibulare sunt considerate de Rowe ca fracturi simple:
A. Fractura ramului orizontal;
B. Fractura de condil;
C. Fractura crestei alveolare;
D. Fractura de coronoidă;
E. Fractura de ram ascendent.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.270
572. C.M. Care este rolul imobilizării de urgenţă:
A. Să reducă fragmentele în poziţie anatomică;
B. Să reducă durerea;
C. Să împiedice suprainfecţia;
D. Să scadă riscul de asfixie;
E. Să reducă hemoragia.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.282
573.C.S. Fronda mentonieră este contraindicată în următoarele tipuri de fracturi mandibulare:
A. Mediosimfizară;
B. De ram orizontal cu fragmentul mic lingualizat (edentaţi neprotezaţi);
C. De ram ascendent;
D. Bicondiliene;
E. În nici unul din situaţiile menţionate.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.282
574.C.M. Ligatura bipocratică este indicată în imobilizarea:
A. Fracturilor crestei alveolare;
B. Fracturi mediosimfizare cu deplasare pe plan vertical;
C. Dinţilor luxaţi;
D. Fractura paramediană fără deplasare;
E. În nici unul din cazurile menţionate.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.283
575.C.S. În care din următoarele tipuri de fracturi mandibulare apare contact molar prematur de partea leziunii:
A. Fractura ramului orizontal;
B. Fractura longitudinală a ramului ascendent;
C. Fractura orizontală a ramului ascendent;
D. Fractura gonionului;
E. Fractura intracapsulară a condilului.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.274
576.C.S. Hipoestezia în interiorul nervului alveolar inferior se întâlneşte în:
A. Fractura mediană a mandibulei;
B. Fractura paramediană a mandibulei;
C. Fractura laterală a mandibulei;
D. Fractura apofizei condiliene a mandibulei;
E. În toate aceste fracturi.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.270
577.C.S. Cea mai frecventă complicaţie secundară a fracturilor de mandibulă este:
A. Şocul;
B. Asfixia;
C. Comoţie cerebrală;
D. Infecţia;
E. Hemoragia.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.279
578.C.S. Ce înţelegeţi prin plăgi în seton:
A. Plăgi unipolare;
B. Plăgi penetrante;
C. Plăgi contuzie;
D. Plăgi perforante;
E. Plăgi tăiate.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.245
579.C.M. Asfixia posttraumatică poate apărea după:
A. Fractura cominutivă a arcului mentonier;
B. Îngustarea căilor aeriene;
C. Edem laringian;
D. Dislocarea vălului în fracturile maxilarului superior;
E. Nici una din acestea.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.248
580.C.S. Fractura de mandibulă în “lemn verde” sunt caracterizate pentru:
A. Mandibula edentată total;
B. Mandibula edentată parţial;
C. Bătrâni;
D. Adulţi;
E. Copii.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.277
581.C.M. Într-o fractură unilaterală a corpului mandibular, deplasarea secundară a fragmentului mic se produce:
A. În jos;
B. În sus;
C. Înainte;
D. Înapoi;
E. Înăuntru.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.271
582.C.M. Mecanismele prin care se pot produce fracturile de mandibulă sunt:
A. Flexiune;
B. Contuzia;
C. Presiunea;
D. Înţeparea;
E. Smulgerea.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.266
583. C.M. Factorii care influenţează deplasarea fragmentelor într-o fractură de mandibulă sunt:
A. Forţa traumatismului;
B. Contracţia muşchilor inseraţi pe mandibulă;
C. Locul şi direcţia liniei de fractură;
D. Prezenţa dinţilor implantaţi pe fragmentele fracturate sau pe arcada antagonistă;
E. Tipul de imobilizare.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.268
584. C.M. Formele clinice ale fracturilor apofizei condiliene a mandibulei sunt:
A. Fractura bandulieră;
B. Fractura intracapsulară;
C. Fractura Parma;
D. Fractura subcondiliană înaltă;
E. Fractura subcondiliană joasă.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.274
585. C.M. În fractura mediană a mandibulei:
A. Tracţiunile musculare care se exercită fiind în echilibru, deplasarea secundară este absentă;
B. În mobilizareamandibulei se observă ocluzia în armonică;
C. Bolnavul prezintă echimoze în fundul de sac vestibular sau sublingual;
D. Bolnavul prezintă hipoestezie în teritoriul nervului dentar inferior;
E. Este frecvent întâlnită otoragia.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.271
586. C.M. Diagnosticul diferenţial al unei luxaţii temporo-mandibulare se face cu:
A. Artrita temporo-mandibulară;
B. Contractura spastică a muşchilor masticatori;
C. Fractura gâtului condilului mandibular;
D. Anchiloza temporo-mandibulară;
E. Paralizii faciale.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.488
587. C.M. Semne clinice ale unei luxaţii temporo-mandibulare posterioare:
A. Otoragie;
B. Incluzie frontală;
C. Menton deviat anterior şi inferior;
D. Gura întredeschisă;
E. Prezenţa unei bombări preauriculare ca efect al ieşirii condilului din articulaţie.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.490
588. C.S. Care din formele anatomoclinice de luxaţie a articulaţiei temporo-mandibulare se însoţeşte obligatoriu de fracturi la
nivelul condilului:
A. Luxaţii anterioare;
B. Luxaţii posterioare;
C. Luxaţii laterale;
D. Luxaţii menisco-temporale;
E. Luxaţii condilo-meniscale.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.490
589. C.S. Care din următoarele forme anatomoclinice de luxaţii temporo-mandibulare prezintă ocluzie încrucişată:
A. Luxaţii anterioare;
B. Luxaţii menisco-temporale;
C. Luxaţii condilo-meniscale;
D. Luxaţiiposterioare;
E. Luxaţii laterale.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.490
590. C.M. Între cautele ce conduc la modificări morfo-funcţionale ale articulaţiei temporo-mandibulare, cu producerea ulterioară
de luxaţii recidivante se înscriu:
A. Tulburări mioclonice postencefalitice;
B. Reumatism poliarticular;
C. Atrofia maseterilor după poliomielită;
D. Fracturi condiliene intracapsulare în antecedente;
E. Dezechilibru ocluzo-articular.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.491
591.C.S. Indicaţi definiţia cea mai corectă a traumei asociate:
A. Leziunile părţilor moi şi ale oaselor regiunii buco-maxilo-faciale;
B. Plăgi ale părţilor moi însoţite de fracturi simple ale maxilarelor;
C. Plăgi ale părţilor moi însoţite de fracturi multiple cu zdrobiri întinse şi pierderi de substanţă;
D. Leziuni ale regiunilor B.M.F. şi ale regiunilor învecinate sau regiunilor îndepărtate ce au fost produse de unul şi
acelaşi agent;
E. Trauma produsă de mai mulţi agenţi (mecanici, termici, chimici etc.). LECŢIE
592. C.S. Care este frecvenţa traumatismelor asociate:
A. 4,7%;
B. 30%;
C. 34%;
D. 45%;
E. 56%. LECŢIE
593.C.M. Deseori traumatismele buco-maxilo-faciale sunt însoţite de :
A. Comoţii cerebrale;
B. Fracturile bazei craniene;
C. Lezarea organelor lăuntrice;
D. Trauma coloanei vertebrale;
E. Fracturile membrelor. LECŢIE
594 C.M. Simptomatologia unui flegmon genian este prezentată de:
A. Tumefacţie de obraz difuză cu pielea congestionată, netedă, lucioasă, în tensiune;
B. Şanţurile peribucale şterse;
C. Edemaţie puternică a regiunilor din jurul obrazului;
D.Mucoasa jugală congestionată, lucioasă, cu amprenta dinţilor, acoperită cu depozite;
A. Palparea dureroasă, se determină, fluctuenţă. LECŢIE
595. C.M. Tratamentul traumelor asociate se începe cu:
A. Aplicarea bandajelor pe răni şi imobilizarea fracturilor;
B. Tratamentul de urgenţă al şocului;
C. Hemostaza şi degajarea căilor aeriene;
D. Susţinerea centrelor vitale;
E. Toate. LECŢIE
596. C.S. Un pacient a fost adus la spitalul clinic de urgenţă, cu o traumă asociată: fractura mandibulei, fractura bazei craniene, şi
hematom cerebral, în ce secţie îl veţi spitaliza:
A. În secţia de traumatologie;
B. În secţia de chirurgie buco-maxilo-facială;
C. În secţia de neurologie;
D. În secţia de neurochirurgie;
E. În secţia de reanimare. LECŢIE
597. C.M. Tratamentul de urgenţă al traumelor asociate include:
A. Examenul detaliat;
B. Hemostaza şi degajarea căilor aeriene superioare;
C. Tratamentul şocului traumatic;
D. Bandaje şi aplicarea şinelor la oasele fracturate;
E. Tratamentul cu antibiotice şi sulfamide. LECŢIE
598. C.M. Ce metodă utilizăm în cazul traumelor asociate:
A. Neuroleptanalgezia;
B. Anestezie loco-regională;
C. Anestezie generală de durată;
D. Anestezie loco-regională cu premedicaţie;
E. Anestezie generală inhalatorie prin intubare. LECŢIE
599.C.M. Timpul şi volumul intervenţiilor chirurgicale al traumelor buco-maxilo-faciale la pacienţii cu traume asociate depind
de :
A. Starea generală a pacientului;
B. Gravitatea traumei faciale;
C. Gravitatea traumei asociate;
D. Evoluţia stării generale şi stării locale a traumelor asociate;
E. Nici una dintre acestea. LECŢIE
600. C.S. Precizaţi în care din următoarele leziuni traumatice ale masivului facial este posibilă o traumă a oaselor bazei craniene:
A. Fracturile mandibulei;
B. Traume zdrobite cu fractura arcadei temporo-zigomatice;
C. Trauma etajului mijlociu;
D. Trauma piramidei nazale;
E. Fractura bilaterală a apofizei condilare.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.303
601. C.S. Cea mai frecventă complicaţie a traumatismelor buco-maxilo-faciale este:
A. Hemoragia abundentă;
B. Comoţia cerebrală;
C. Asfixia;
D. Şocul traumatic;
E. Complicaţii infecţioase.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.279
602. C.M. Când poate surveni o anchiloză temporo-mandibulară dreaptă:
A. când în cavitatea articulară apare un hematom;
B. când se organizează un calus ce uneşte condilul cu cavitatea glenoidă;
C. numai când fractura este intracapsulară;
D. când se practică o imobilizare a mandibulei, cu înălţare pe ultimul molar ce depăşeşte 10-12 zile;
E. în imobilizări prelungite.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.500
603. C.S. Cât timp menţineţi placa de osteosinteză la nivelul unghiului mandibular:
A. rămâne permanent, chiar şi după consolidare;
B. se îndepărtează după formarea calusului osos;
C. se îndepărtează numai dacă apare o supuraţie în focarul de fractură;
D. depinde de la caz la caz, în funcţie de toleranţa bolnavului;
E. nu este obligatorie îndepărtarea plăcii de osteosinteză. LECŢIE
604. C.S. Pseudartroza se instalează în cazurile ăâîn care lipsa de consolidare depăşeşte:
A. 8-10 săptămâni;
B. 1-2 luni;
C. 6 luni;
D. 1 an;
E. 8-10 luni.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.280
605. C.M. Aplicarea guierilor de acrilat autopolimerizabil este indicată în următoarele cazuri:
A. Bolnavii cu dinţii mici, cu diasteme şi treme, care favorizează alunecarea sîrmelor de ligatură;
B. când numărul de dinţi este insuficient;
C. când forma dinţilor nu asigură o bună retentivitate pentru ligaturi;
D. când nu există puncte de contact;
E. nici una din aceste indicaţii.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.287
606. C.S. Care din următoarele metode de osteosinteză se utilizează cel mai frecvent în practică?
A. Ligaturi de sîrmă trasosoase;
B. dispozitivele metalice fixate în os cu şuruburi;
C. andricele lui Chirşner;
D. broşe metalice trecute transfocal prin fragmentele mandibulare;
E. ligaturile de catgut sau serozofil.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.290
607. C.M. Metoda chirurgical-ortopedică sau serclajul permandibular(Blăk-Ivy) sunt recomandate la:
A. Fracturi de mandibulă edentată;
B. Fracturi de mandibulă adentată în regiunea mentonieră;
C. Fracturi de mandibulă cu linii oblice;
D. La copii în timpul cînd se schimbă dinţii;
E. Nici în unul din aceste cazuri.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.292
608. C.M. Care sunt regulile de bază la aplicarea ligaturilor pentru fixarea atelelor pe arcada dentară?
A. Atela se fixează cu sărma pe fiecare dinte sau peste un dinte;
B. Ligatura este situată la coletul dentar;
C. Ligatura nu trebuie să traumeze papilele gingivale;
D. Capetele ligaturii au lungimea 5-7 mm şi se îndoaie spre centru şi linia ocluzală;
E. Ligatura se îndoaie îndărăt şi spre marginea gingivală.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.285
609. C.M. Aplicarea atelei netede (scoabă) monomaxilară este indicată la:
A. Fractura unghiului;
B. Fracturi laterale;
C. Fractura extracapsulară a apofizei condiliare;
D. Fractura mediană fără deplasare;
E. Fractura segmentară a apofizei alveolare.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.284
610. C.S. Care este frecvenţa fracturilor maxilei:
A. 11-30%;
B. 20-25%;
C. 15%;
D. 3,3%;
E. 8%.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.298
611. C.M. Diagnosticul fracturilor de etaj mijlociu (a maxilei) se bazează pe:
A. Examenul radiologic;
B. Semnele clinice comune tuturor fracturilor (dureri, echimoze, crepetaţii, hematome, deplasări de fragmente etc.);
C. Semne clinice specifice;
D. Rinoscopie şi diafanoscopie;
E. Toate împreună sau nici unul din cele enumerate.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.304
612. C.M. Complicaţii tardive ale fracturilor etajului mijlociu (a maxilei) sunt:
A. Asimetrii faciale;
B. Tulburări de masticaţie şi fonaţie;
C. Consolidare vicioasă;
D. Supuraţii sinuzale sau ale obrazului;
E. Comunicări buco-sinuzale.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.305
613. C.M. Tratamentul de urgenţă a fracturilor maxilei urmăreşte o fixare provizorie a masivului facial pentru:
A. A permite o respiraţie normală;
B. A transporta bolnavul;
C. A regla modificările de ocluzie;
D. O hemostază definitivă;
E. A combate durerea.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.306
614. C.M. Tabloul clinic ale fracturilor după Le Fort I este:
A. Mobilitatea fragmentului în sens transversal;
B. Echimeze labio-geniene şi pe plica de trecere;
C. Dureri la presiune;
D. Tulburări de ocluzie;
E. Hemoragii în masă.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.301
615. C.M. Factorii etiologici a fracturilor de etaj mijlociu cel mai frecvent întâlnite sunt:

A. Accidente de sport;
B. Agresiuni;
C. Căderi accidentale;
D. Accidente de muncă;
E. Accidente de circulaţie.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.299
616. C.S. Care din următoarele forme de fracturi a maxilei cu componenţă dento-alveolară se întâlneşte cel mai frecvent:
A. Fractura tuberozităţii;
B. Fracturile orizontale inferioare;
C. Fracturile bolţii palatine;
D. Fracturi segmentare a crestei alveolare în zona sa frontală;
E. Toate în egală măsură.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.300
617. C.M. Care din simptomele enumerate mai jos sunt generale tuturor fracturilor maxilei:
A. Mobilitatea patologică a fragmentelor fracturate;
B. Dureri;
C. Tulburări de ocluzie;
D. Înfundarea etajului mijlociu;
E. Diplopia, Tulburări de sensibilitate, epistaxis, deformaţia feţei.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.270
618. C.M. Criteriul principal al corectitudinii reducerii fragmentelor maxilei este:

A. Dispariţia diplopiei şi dereglările nervului;


B. Lipsa scăriţelor pe liniile fracturilor;
C. Formarea normală a configuraţiei feţei;
D. Obţinerea unei ocluzii interdentare normală;
E. Reducerea corectă şi contenţa fragmentelor până la consolidare.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.306
619. C.M. Reducerea fragmentelor maxilei poate fi efectuată manual prin următoarele metode:
A. Tracţiunea manuală directă prin prinderea arcadei dentare cu degetele;
B. Tracţiunea prin intermediul unui fir metalic;
C. Tracţiunea prin folosirea unui tub elastic ce se introduce prin fosele nazale şi orofaringe şi scoase prin gură;
D. Tracţiunea prin instrumente speciale;
E. Tracţiunea lentă şi moale cu ajutorul şinelor.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.282
620. C.S. Dintre fracturile etajului mijlociu (a maxilei) cel mai frecvent întâlnite sunt:
A. Fracturi de creastă alveolară;
B. Fracturi orizontale inferioare (Le Fort I);
C. Fracturi orizontale mijlocii (Le Fort II);
D. Fracturi orizontale înalte “piramidele subzigomatice” (Le Fort III);
E. Fracturi verticale, disjuncţii intermaxilare. LECŢIE
621. C.M. Tabloul clinic al fracturilor după Le Fort II este:
A. Tumefacţia accentuată a feţei;
B. Tulburări de sensibilitate;
C. Ocluzia fără schimbări;
D. Echimoze palpebrale;
E. Faţa turtită antero-posterior.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.301
622. C.M. Tratamentul chirurgical al fracturilor maxilei este indicat la:
A. Fracturile maxilei edentate;
B. Fracturi multiple;
C. În caz de leziuni ale calotei craniene;
D. Fracturile etajului mijlociu înalte (Le Fort III);
E. Fracturile verticale sau oblice.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.308
623. C.M. Tulburările respiratorii la fracturile maxilei adeseori au loc din cauza:
A. Dereglării reflexului laringian;
B. Obstrucţia căilor respiratoare;
C. Deplasării maxilei împreună cu palatul dur şi moale;
D. Aspirării sângelui, maselor vometare;
E. Dereglării centrelor respiratori bulbări.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.279
624. C.S. Tratamentul definitiv al fracturilor maxilei se realizează cel mai des cu ajutorul:
A. Metodelor chirurgicale;
B. Metodelor ortopedice;
C. Metodelor combinate;
D. Bandajelor mento-cefalice;
E. Frondelor mentoniere.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.306
625. C.S. Care este elementul anatomic de bază a maxilei:
A. Corpul maxilei;
B. Apofizele;
C. Sinusul maxilar;
D. Găurile suborbitale, incisivală, tuberale, palatinale;
E. Fosele (canină, subtemporală, pterigopalatină). LECŢIE
626. C.S. Care simptom nu se întâlneşte la fracturile maxilei:
A. Deformaţia feţei;
B. Deplasări osoase cu tulburări de ocluzie;
C. Mobilitatea fragmentelor;
D. Blocaj mandibular;
E. Epistaxis, tulburări oculare, tulburări de sensibilitate.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.300-303
627. C.M. Cele mai grave complicaţii generale precoce ale fracturilor maxilei sunt:
A. Hemoragii în masă;
B. Comoţia cerebrală;
C. Tulburări de ocluzie;
D. Şocul traumatic;
E. Flegmone, osteomielită acută, sinusită.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.305
628. C.M. Tratamentul de urgenţă a fracturilor de etaj mijlociu (a maxilei) constă în:
A. Ligaturi din sârmă bimaxilare;
B. Fronde mentoniere;
C. Gutiere metalice “cu mustăţi”;
D. Bandaje mento-cefalice de tifon;
E. Atele monomaxilare.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.306
629. C.S. Tulburări de sensibilitate (parestezii, hipo- sau anestezii) la fracturile maxilei au loc din cauza:
A. Compresiei sau elongării nervului infraorbital;
B. Dislocării fragmentelor;
C. Lezării nervului în timpul loviturii;
D. Fracturii podelei orbitare;
E. Înfundării osului maxilar şi molar.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.302
630. C.S. Fracturile orizontale mijlocii (Le Fort II) au o linie de fractură compusă ce trece:

A. De asupra proceselor alveolare, prin fosa nazală, fosa canină, tuberozitatea maxilară, vomer şi septul nazal;
B. Pe sutura fronto-nazală, oasele lacrimale, peretele inferior al orbitei, baza apofizei pterigoide, arcada temporo-
zigomatică, etmoidul şi vomerul;
C. Despică pe linia mediană arcada alveolo-dentară, podeaua nazală, bolta palatină şi corpul maxilei;
D. Prin sutura fronto-nazală, osul lacrimal, pe fisura infraorbitală, pe sub osul zigomatic spre tuberozitate;
E. Nici una dintre acestea.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.301
631. C.M. Complicaţiile secundare ale fracturilor maxilei sunt:
A. Supuraţii sinusale sau ale obrazului;
B. Osteomielita maxilei;
C. Hemoragii secundare;
D. Tulburări respiratorii;
E. Dereglări de sensibilitate.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.305
632. C.M. La tratamentul unor fracturi ale etajului mijlociu (a maxilei) se utilizează dispozitive cefalice şi endobucale:
A. Fracturile segmentare a apofizei alveolare;
B. Fracturile orizontale (Le Fort I, II, III);
C. Fracturile multiple şi cominutive;
D. Disjuncţii intermaxilare sau fracturile medio-sagitale;
E. La toate.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.307
633. C.S. Care din simptomele enumerate mai jos nu se întâlneşte la fracturile etajului mijlociu (piramidale-subzigomatice Le Fort
II)?
A. Tumefacţia accentuală cu echimoze palpebrale şi nazogeniene;
B. Epistaxis pe ambele nări;
C. Echimoze în fundul de sac vestibular;
D. Modificări de ocluzie (ocluzie deschisă frontal);
E. Absenţa sau blocajul mişcărilor mandibulei.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.301
634. C.S. Din ce cauză apare diplopia în fracturile maxilei:
A. Prin coborârea podelei orbitei;
B. Contuzia muşchilor oculamotori:
C. Hematomul retrobulbar;
D. Lezarea nervului oculomotor;
E. Înfundarea oaselor maxilar şi malar.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.303
635. C.M. În cazul clasificării Rowe şi Killey sunt incluse în fracturile cu componenţă dentoalveolară:
A. Fracturi suprazigomatice;
B. Fractura tuberozităţii;
C. Fractura Le Fort II;
D. Fractura Le Fort III;
E. Fractura Guerrin;
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.298
636. C.S. Care este cel mai frecvent accident ce însoţeşte o fractură a tuberozităţii maxilare:
A. Hemoragie abundentă din plexul venos pterigoidian;
B. Împingerea fragmentului osos în fosa pterigoidă;
C. Deschiderea sinusului maxilar;
D. Blocarea mişcărilor mandibulare;
E. Aspirarea în căile aeriene superioare a fragmentului osos;
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.300
637. C.M. În fractura Guerrin linia de fractură trece prin:
A. Oasele nazale;
B. Oasele lacrimale;
C. Fosa canină;
D. Treimea medie a apofizelor pterigoide;
E. Peretele extern al foselor nazale.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.298
638.C.M. Între tulburările de ocluzie ce apar ăn fracturile orizontale inferioare tip Le Fort II se poate menţiona:
A. Retrognatism;
B. Inocluzie frontală;
C. Ocluzie încrucişată,
D. Contact molar prematur bilateral;
E. Ocluzie în doi timpi;
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.301
639. C.M. Linia de fractură ăn cazul fracturilor orizontale mijlocii trece prin:
A. Setul cartilaginos;
B. Apofiza ascendentă a maxilarului;
C. Podeaua orbitei;
D. Treimea inferioară a apofizelor pterigoide;
E. Peretele extern al orbitei.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.301
640.C.S. În fracturile tip Wassmund ale etajului mijlociu linia de fractură nu intersectează:
A. Oasele lacrimale;
B. Oasele nazale;
C. Apofiza ascendentă a maxilarului;
D. Vomerul;
E. Treimea mijlocie a apofizelor pterigoide.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.303
641. C.M. Care din următoarele semne clinice apar ăn cazul unei fracturi tip Le Fort II:
A. Echimoză în monoclu;
B. Echimoze în ochelari;
C. Epifora şi epistaxis bilateral;
D. ocluzie inversă;
E. Hipoestezie înteritoriul nervului palatin anterior.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.300
642. C.M. Linia de fractură în disjuncţiile cranio-faciale înalte trece prin:
A. Lama perpendiculară a etmoidului;
B. Peretele extern al foselor nazale;
C. Peretele extern al orbitei;
D. Baza apofizei pterigoide;
E. Tuberozitatea maxilarului.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.302
643. C.S. Între semnele clinice ce apar într-o fractură Le Fort III se pot menţiona:
A. Exoftalmie;
B. Echimoze palpebrale inferioare;
C. Pseodoprognatism;
D. Emfizem subcutanat;
E. Hipoestezie în teritoriul nervului infraorbitar.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.302
644. C.M. Care din următoarele semne clinice apar în fracturile mediosagitale ale maxilarului superior:
A. Echimoze palpebrale inferioare;
B. Muşcătură în armonică;
C. Tulburări de sensibilitate ăn teritoriul nervului infraorbitar;
D. Exognaţie;
E. Ocluzie în doi timpi.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.303
645. C.M. Fracturile complexului zigomatico-maxilar pot interesa:
A. Osul zigomatic;
B. Peretele intern al orbitei;
C. Peretele anterolateral al sinusului maxilar;
D. Apofiza ascendent a maxilarului;
E. Podeaua orbitei.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.310
646. C.S. În fracturile tip “blowout” leziunile osoase apar la nivelul:
A. Peretelui extern orbitar;
B. Peretelui intern orbitar;
C. Podeaua orbitei;
D. Oase nazale;
E. Arcadei temporo-zigomatice.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.311
647. C.M. În disjuncţia maxilo-malară de fractură trece prin:
A. Sutura zigomatico-maxilară;
B. Peretele intern al orbitei;
C. Sutura zigomatico-temporală;
D. Sutura fronto-zigomatică;
E. Peretele posterior al sinusului maxilar.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.310
648.C.S. Echimoza palpebrală în monocul caraterizează următoarele tipuri de fracturi:
A. Fractura arcadei temporo-zigomatice;
B. Fractura orbito-sinusală;
C. Fractură Le Fort III;
D. Fractura Le Fort II;
E. Fractura Walther.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.310
649. C.M. Enoftalmia apare ăn următoarele tipuri de fracturi:
A. Le Fort II;
B. Le Fort III;
C. Disjuncţiile intermaxilare;
D. Orbito-sinusale;
E. În nici una dintre acestea.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.303
650. C.M. În fracturile orbito-sinusale cu deplasarea plăcii malare înainte şi înafară se pot întâlni următoarele semne clinice:
A. Tulburări de sensibilitate în teritoriul nervului infraorbital;
B. Blocajul mişcărilor mandibulare;
C. Echimoza în monoclu;
D. Asimetrii facială prin proeminenţa reliefului zigomatic;
E. Epistaxis bilateral.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.311
651. C.S. În fracturile posterioare ale complexului zigomatico-maxilar este interesată:
A. Podeaua orbitei;
B. Apofiza pterigoidă;
C. Apofiza frontală a malarului;
D. Arcada temporo-zigomatică;
E. Peretele posterior al sinusului maxilar.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.311
652. C.M. Căile de reducere ale unei fracturi orbito-sinusale sunt:
A. Suborbitală;
B. Temporală;
C. Transjugală;
D. Sinusală;
E. Endobucală.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.313
653. C.M. Calea sinusală de tratament a fracturilor orbito-sinusale este indicată în:
A. Fracturi cominutive ale plăcii malare;
B. Fracturi cu hematoame intrasinusale;
C. Fracturi tip “blowout”;
D. Fracturi cu dislocări mari;
E. Fracturi ale plăcii malare în care acesta are tendinţa de a se înfunda.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.314
654. C.M. Între sechelele ce pot apare după fracturi ale complexului zigomatico-maxilar se înscriu:
A. Blocajul mandibulei;
B. Tulburări fizionomice;
C. Cicatrici retractile;
D. Diplopie;
E. Pseudartroză balantă.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.315
655. C.S. În fracturile complexului zigomatico-maxilar, unul dintre următoarele semne este întâlnit în mod obişnuit:
A. Echimoze ale conjunctivei bulbare;
B. Modificarea rapoartelor de ocluzie;
C. Echimoze labio-geniene în fundul de sac vestibular superior bilateral;
D. Otoragie unilaterală;
E. Contactul molar prematur.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.311
656. C.M. Care dintre următoarele simptome se pot întâlni în fracturile anterioare ale complexului zigomato-maxilar:
A. Diplopia;
B. Hipoestezia infraorbitală;
C. Inocluzia frontală;
D. Epistaxis;
E. Devierea uşoară a liniei mediane.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.311
657. C.M. Linia de fractură care este interzisă oaselor nazale, apofiza ascendentă a maxilarului, osul lacrimal, rebordul orbital,
peretele anterolateral al sinusului maxilar, tuberozitatea, apofiza pterigoidă, peretele extern al fosei nazale, vomerul şi septul
cartilaginos, se întâlneşte în:
A. Fractura orizontală inferioară a maxilarului superior;
B. Fractura orizontală mijlocie a maxilarului superior;
C. Fractura orizontală înaltă a maxilarului superior;
D. Disjuncţiile intermaxilare;
E. Nici una din aceste forme.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.303
658.C.M. Cum poate fi aplicată ligatura pe limbă în caz de asfixie prin dislocare:
A. Vertical;
B. Orizontal;
C. În treimea anterioară;
D. Pe vărful limbii;
E. La mijlocul limbii.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.248
659.C.S. Osteomielita traumatică adeseori apare la fracturile:
A. De mandibulă în limita arcadei dentare;
B. De maxilă;
C. Piramidei nazale;
D. Osul malar şi arcadei zigomatice;
E. De mandibulă în limita ramului ascendent.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.280
660. C.M. La fracturile de maxilă adeseori apar următoarele complicaţii tardive:
A. Osteomielita traumatică;
B. Comunicările buco-sinuzale;
C. Sinuzita;
D. Supuraţii ale ţesuturilor paramaxilare;
E. Deformaţii osoase.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.306
661. C.S. Abcesul posttraumatic din punct de vedere anatomo-patologic se caracterizează prin:
A. Congestie capilară şi hemoragii difuze;
B. Membrană piogenă ce conţine vase de neoformaţie, histiocite, plasmocite, limfocite şi polimorfo-nucleare;
C. Tromboză septică vasculară;
D. Necroză cu apariţia de bule gazoase;
E. Vasodilataţie accentuată, exudat seros, diapedeză leucocitară şi infiltrat celular.

662. C.S. Disjuncţiile intermaxilare sunt fracturi:


A. Orizontale;
B. Verticale;
C. Oblice;
D. Asociate;
E. Cominutive.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.303
663. C.M. Care din următoarele afirmaţii sunt corecte pentru a fractură de maxilar superior:
A. Este dată de lovituri directe, frontale sau laterale;
B. Apar tulburări de ocluzie;
C. Determină dureri la deschiderea gurii;
D. Apar echimoze în fundul de sac vestibular superior;
E. Se complică frecvent cu pseudartroze.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.300-301
664. C.S. Osteosinteza în fracturile maxilarului este indicată:
A. La bolnavi diabetici;
B. La edentaţi;
C. Lka fracturile verticale;
D. La fracturile orizontale;
E. În toate acestea.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.308
665. C.S. Datorită structurii spangioase şi unei vascularizaţii bogate în fracturile maxilarului superior, calusul fibros se formează
în:
A. 10-18 zile;
B. 8-10 zile;
C. 6-8 zile;
D. 18-25 zile;
E. peste 25 zile.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.671
666. C.M. Linia de fractură de tip Le Fort II trece:
A. Prin oasele nazale;
B. Traversează rebordul orbitar;
C. Prin podeaua orbitei;
D. Prin punctul nasion;
E. Pe sub osul zigomatic spre tuberozitate.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.301
667. C.M. Dintre fracturile etajului mijlociu, cel mai frecvent întâlnite sunt:
A. Fracturi de creastă alveolară;
B. Fracturi orizontale inferioare (Le Fort I);
C. Fracturi orizontale mijlocii (Le Fort II);
D. Fracturi orizontale înalte (Le Fort III);
E. Fracturi verticale (disjuncţii intermaxilare).
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.300
668. C.M. Fractura de tip Le Fort II favorizează deplasarea maxilarului:
A. Anterior;
B. Posterior;
C. Lateral;
D. Inferior;
E. Oricare din aceste deplasări în funcţie de fractură.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.301
669. C.S. Disjuncţia cranio-facială este:
A. O fractură de tip Le Fort I;
B. O fractură de tip Le Fort II;
C. O fractură de tip Le Fort III;
D. O fractură Richet;
E. O fractură Walther.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.302
670. C.M. Diagnosticul unei fracturi orbito-zigomatice se pune pe:
A. Semnele clinice;
B. Examenul radiologic;
C. Tulburările funcţionale;
D. Prezenţa şi a altor leziuni osoase;
E. Toate acestea.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.311
671. C.S. Datorită structurii spangioase şi unei vascularizaţii bogate, în fracturile maxilarului superior, calusului fibros se
formează în:
A. 10-18 zile;
B. 8-10 zile;
C. 6-8 zile;
D. 18-25 zile;
E. peste 30 zile.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.655
672. C.S. Fracturile orizontale de maxilar superior cu reducere se reduc prin:
A. Tracţiune intermaxilară;
B. Tracţiune “în punte” transpalatină;
C. Cu dispozitivul “în zăbală”;
D. Cu tracţiune cu trompa fixată la o capelină gipsată;
E. Numai prin osteosinteză.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.307
673. C.M. O fractură de maxilar parţială cu deplasare verticală o reduceţi şi o imobilizaţi cu:
A. Tracţiune pe atele de partea fracturată;
B. Tracţiune pe atele de partea sănătoasă;
C. Tracţiune pe atele întrerupte la nivelul focarului de fractură;
D. Blocaj rigid intermaxilar;
E. Toate aceste metode.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.306
674. C.M. Care din următoarele tipuri de fracturi sunt localizate la maxilarul superior:
A. Fractura Walther;
B. Fractura Le Fort II;
C. Fractura apofizei coronoide;
D. Fractura Guerin;
E. Fractura arcadei temporo-zigomatice.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.301
675. C.M. Tratamentul chirurgical al fracturilor maxilarului este indicat în:
A. Fracturile maxilarului edentat;
B. Fracturi multiple;
C. În caz de leziuni ale calotei craniene;
D. Fracturile etajului mijlociu înalte (Le Fort II);
E. Fracturi verticale sau oblice.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.308
676. C.M. Tratamentul de urgenţă al fracturilor maxilarului urmăreşte o fixare provizorie a masivului facial, pentru:
A. A permite o respiraţie normală;
B. A transporta bolnavul;
C. Normalizarea ocluziei;
D. Hemostaza definitivă;
E. Combaterea durerii.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.306
677. C.S. O fractură de maxilar de tip Walther este:
A. O fractură orizontală;
B. O fractură verticală;
C. O fractură asociată;
D. O fractură cominutivă;
E. Nici una din acestea.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.304
678. C.S. Tulburările oculare importante ca diplopie, exoftalmie sunt prezente în:
A. Fractura Le Fort II;
B. Fractura tip Richet;
C. Fractura Le Fort III;
D. Fractura Guerin;
E. Fractura Walther.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.303
679. C.M. Care dintre următoarele tipuri de fracturi prezintă şi o componentă dento-alveolară:
A. Fractura Walther.
B. Fractura tip Richet;
C. Fractura Le Fort I;
D. Fractura parţială laterală (Hurt);
E. Fractura Le Fort II;
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.302
680. C.M. Bolnavul cu osteomielită posttraumatică difuză a mandibulei poate prezenta:
A. Hipersalivaţie;
B. Trismus;
C. Fistule cutanate sau mucoase;
D. Îngroşare osteo-periostică limitată la dintele cauzal;
E. Semnul vincent d’Alger.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.280
681. C.S. Fractura Walther constă în:
A. Asocierea a două linii de fractură verticală cu una orizonală;
B. Asocierea a două linii de fractură orizontală cu una verticală;
C. Asocierea unei fracturi oblice cu una verticală;
D. Nu este o fractură asociată;
E. Toate acestea.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.304
682. C.M. Tabloul clinic al fracturilor Le Fort I este:
A. Mobilitatea fragmentului în sens transversal;
B. Echimoze labio-geniene;
C. Dureri la presiune;
D. Tulburări de ocluzie;
E. Hemoragii în masă.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.301
683. C.S. Disjuncţiile intermaxilare se produc prin:
A. Lovituri anterio-posterioare;
B. Lovituri laterale;
C. Lovituri pe menton de jos în sus;
D. Lovituri pe rădăcina nasului;
E. Orice lovitură asupra maxilarului.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.303
684. C.S. Care este frecvenţa fracturilor arcadei temporo-zigomatice:
A. 9,8%;
B. 8%;
C. 15%;
D. 7,9%;
E. 3,3%. LECŢIE
685. C.M. Ce factori răspund la fracturile arcadei zigomatice şi osului malar:
A. Poziţia şi proeminenţa lor;
B. Forma arcuită;
C. Rezistenţa redusă a osului şi arcadei zigomatice;
D. Stratul de ţesut gras foarte redus sau chiar absent;
E. Toate acestea.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.309
686. C.M. Din ce motive apar tulburările nervoase a n.infraorbital (parestezii, hipostezii, anestezii):
A. Fracturei podelei orbitare;
B. Deplasării osului malar;
C. Înfundării plăcii malare;
D. Lezării nervului în timpul loviturii;
E. Nici una dintre acestea.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.311
687. C.S. Care din simptomele enumerate mai jos nu se întâlneşte la fracturile de tip posterior (arcada zigomatică):
A. Deformaţia feţei;
B. Dureri;
C. Blocajul mandibulei;
D. Modificări de ocluzie;
E. La palpare se percepe o prăbuşire în formă de treaptă sau unghi ascuţit.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.311
688. C.M. Pentru ce este necesar şi examenul radiologic în fracturile osului malar şi arcadei zigomatice:
A. Pentru determinarea prezenţei fracturii;
B. Pentru precizarea diagnosticului;
C. Localizarea fracturii;
D. Dislocaţia fragmentului;
E. Toate împreună.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.311
689. C.S. Care din simptomele enumerate mai jos nu se întâlnesc la fracturile osului malar:
A. Echimoze palpebrale şi chemozesul;
B. Epistaxis prelungit prin fosa nazală;
C. Tulburări nervoase (hipostezie, anestezie);
D. Deformaţia feţei;
E. Modificări evidente de ocluzie.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.311
690. C.S. Fracturile anterioare ale complexului zigomatico-maxilar interesează următoarele elemente anatomice:
A. Osul maxilar;
B. Peretele infero-extern al orbitei;
C. Peretele sinusului maxilar;
D. Osul malar;
E. Osul frontal.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.311
691. C.M. Reducerea fragmentelor la fracturile temporo-zigomatice pe cale exobucală poate fi realizată:
A. Cu cârligul Limberg;
B. Cu cârligul Strohmezer;
C. Cu elevatorul după D. Teodorescu;
D. Cu degetul;
E. Cu o spatulă.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.313
692. C.M. Calea transinuisală de reducere a osului malar se utilizează în următoarele cazuri:
A. La fracturi ale osului, malar şi maxilei;
B. În cazul prăbuşirii în bloc a malarului;
C. La orice fractură anterioară;
D. La fracturile combinate (osul malar şi arcadei zigomatice);
E. Nici în unul din aceste cazuri.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.314
693. C.M. Când e destul de dificilă diagnosticarea fracturilor temporo-zigomatice:
A. Adresarea întârziată a pacientului;
B. Fracturi fără deplasări;
C. Forme asociate cu plăgi ale părţilor moi şi altor oase;
D. O tumefiere evidenţiată;
E. Nici unul din aceste cazuri.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.311
694. C.M. Complicaţiile tardive ale fracturilor arcadei temporo-zigomatice sunt:
A. Tulburări de sensibilitate;
B. Diplopia;
C. Deformaţia feţei;
D. Blocajul mandibular de lungă durată;
E. Toate împreună.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.315
695. C.S. Care sunt simptomele caracteristice pentru fracturile posterioare temporo-zigomatice:
A. Epistaxis;
B. Blocarea mişcărilor mandibulare;
C. Diplopia;
D. Înfundarea osului malar;
E. Hemoragii nazale.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.311
696. C.M. Fracturile anterioare la oasele temporo-zigomatice pot fi:
A. Simple fusuri;
B. Fracturi multiple cu fragmente mici;
C. Fracturi cu deplasări “în treaptă”;
D. Fracturi multiple ale arcadei;
E. Fractura osului malar şi a maxilei.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.310
697. C.M. Placa osului malar poate să se deplaseze:
A. Înapoi şi înăuntru;
B. Rotindu-se în jurul axei sale;
C. Poate fi basculată înăuntru şi lateral;
D. În afară şi în sus;
E. Se poate roti.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.311
698. C.S. La diagnosticarea fracturilor complexului zigomatico-maxilar principiul de bază este:
A. Radiografia;
B. Diagnosticul funcţional;
C. Diafanoscopia;
D. Examenul semnelor clinice (deplasări, blocaj, tulburări de sensibilitate, diplopia, semne sinusale etc.);
E. Termoviziografia.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.311
699. C.S. O fractură “V” arcadei temporo-zigomatice se caracterizează prin:
A. O linie de fractură;
B. Două linii de fractură;
C. Trei linii de fractură;
D. Este o fractură cominutivă;
E. Nici una din acestea.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.311
700. C.S. Simptomatologia într-o fractură de arcadă temporo-zigomatică se manifestă prin:
A. Epistaxis pe o singură narină;
B. Hipoestezie în teritoriul nervului intraorbitar;
C. Emfizem subcutanat;
D. Diplopie;
E. Blocarea mişcărilor mandibulei.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.311
701. C.S. Consolidarea fracturilor complexului zigomatico-maxilar fără deplasare sau corect reduse se produc în:
A. 5-12 zile;
B. 15-20 zile;
C. 25-30 zile;
D. 30-35 zile;
E. 8-10 zile. LECŢIE
702. C.S. Anestezia regiunii zigomatice apare în:
A. Fracturi ale podelei orbitei;
B. Fracturi ale peretelui anterior al sinusului maxilar;
C. Fracturi ale arcadei temporo-zigomatice;
D. Fracturi de tip blowout;
E. Fracturi fronto-zigomatice.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.311
703. C.M. Clasificarea fracturilor complexului orbito-zigomatic se face după:
A. Sediul fracturii;
B. Segmentul osos afectat;
C. Sensul dislocării fragmentelor osoase afectate;
D. Agentul vulnerant;
E. Asocierea cu alte fracturi ale viscerocraniului.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.310
704. C.M. Balonul cateter se foloseşte în fracturile:
A. Arcadei temporo-zigomatice;
B. Disjuncţia osului zigomatic;
C. Sutura fronto-zigomatică;
D. Fracturile podele orbitei;
E. Toate acestea. LECŢIE
705. C.M. Simptoamele fracturilor complexului orbito-zigomatic pot fi:
A. Consolidări vicioase;
B. Diplopii;
C. Asimetrii faciale;
D. Blocajele mandibulei;
E. Tulburări de sensibilitate.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.311
706. C.M. Diagnosticul unei fracturi orbito-zigomatice se stabileşte pe:
A. Semnele clinice;
B. Examenul radiologic;
C. Tulburări funcţionale;
D. Prezenţa şi a altor leziuni osoase;
E. Toate acestea.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.311
707. C.M. Cel mai frecvent întâlnite sunt următoarele forme de traumatisme a piramidei nazale:
A. Traumatismele scheletului cartilaginos;
B. Disjuncţia cranio-facială mijlocie (Le Fort II);
C. Disjuncţia cranio-facială înaltă (Le Fort III);
D. Fracturile scheletului osos a piramidei nazale (deschise);
E. Fracturile scheletului osos a piramidei nazale (închise).
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.316
708. C.S. Frecvenţa fracturilor oaselor piramidei nazale este mare din cauza poziţiei şi proieminenţei sale şi prezintă:
A. 5%;
B. 8%;
C. 15%;
D. 3%;
E. 20%. LECŢIE
709. C.S. Reducerea fragmentelor piramidei nazale se efectuiază cel mai des:
A. Cu ajutorul degetelor (manual);
B. Cu ajutorul pensei în cioc de raţă cu Joseph;
C. Cu o pensă hemostatică pe care se îmbracă un tub elastic;
D. Cu un elevator;
E. Cu ajutorul pensei hemostatice endonazal şi exonazal cu ajutorul degetelor.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.318
710. C.M. Imobilizarea fragmentelor după reducere este necesară şi constă în:
A. Tamponamentul foselor nazale;
B. Fixarea jgheabului de tablă pe dinafară;
C. Introducerea balonaşelor de gumă în fosele nazale;
D. Aplicarea pansamentului de figură nasului cu cleol;
E. Tamponamentul foselor nazale şi cu o contrapresiune externă cu un jgheab confecţionat din tifon cu gips.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.318
711. C.S. La fractura piramidei nazale nu întâlnim unele din simptomele de mai jos:
A. Tumefacţii şi echimoze;
B. Dureri spontane;
C. Mobilitatea anormală a piramidei nazale;
D. Obstrucţie nazală, ansomie;
E. Deformaţii evidenţiate a feţii.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.316
712. C.M. La fracturile piramidei nazale obiectiv se constată:
A. Mobilitatea anormală, crepetaţii osoase;
B. La rinoscopie în fosele nazale se constată cheaguri de sânge;
C. Echimoze;
D. Deplasarea sau înfundarea septului;
E. Modificări de glutiţie.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.316
713. C.S. Dacă tratamentul fracturilor piramidei nazale nu s-a efectuat la timp (în primele 15 zile) atunci se recomandă:
A. Refractura imediată şi reducerea fragmentelor;
B. Aplicarea unor aparate de distracţie şi compresie;
C. Osteosinteză;
D. Corectarea plastică peste 4-6 luni;
E. Nu se recomandă nimic.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.319
714. C.M. Uneori tratamentele piramidei nazale sunt însoţite de emfizem, când?
A. Când este deschis sinusul maxilar;
B. Când este interesată zona etmoidoorbitală;
C. La fracturile cu deplasări mari;
D. Când fracturile nazale sunt însoţite din fracturile baze craniului;
E. Nici unul din aceste cazuri.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.316
715. C.M. Traumatismele scheletului cartilaginos sunt însoţite de următoarele simptome clinice:
A. Deformaţie cu înfundare;
B. Anosmie;
C. Epistaxis;
D. Rinolalie închisă;
E. Obstrucţia foselor nazale prin angularea sau încălecarea fragmentelor.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.318
716. C.S. Care este metoda de bază în diagnosticul fracturilor piramidei nazale:
A. Examenul radiologic;
B. Rinoscopia anterioară;
C. Examenul direct al semnelor clinice;
D. Diagnosticul ultrasonor;
E. Toate acestea.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.318
717. C.M. Complicaţiile tardive ale fracturilor piramidei nazale sunt:
A. Deformaţii nazale;
B. Devierea septului nazal;
C. Obstrucţii nazale;
D. Obturaţia canalului nazo-lacrimal;
E. Afectarea respiraţiei.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.319
718. C.M. În traumatismele grave ale piramidei nazale pot apare complicaţii locale:
A. Abcesul septului;
B. Condrite;
C. Pericondrite;
D. Perforaţia septului;
E. Sinuzite.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.319
719. C.M. În traumatismele piramidei nazale complicate pot apărea unele complicaţii de vecinătat:
A. Sinuzite;
B. Manifestări oculare;
C. Osteomielite d maxilă;
D. Etmoidite, frontite;
E. Septicemii.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.319
720. C.S. Una din complicaţii ale fracturii piramidei nazale pun în pericol viaţa pacientului:
A. Septicemia;
B. Modificări de respiraţie;
C. Sinuzita;
D. Condritele,
E. Etmoidita.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.319
721. C.M. Hemostaza în caz de hemoragii nazale se efectuiază prin:
A. Tamponament anterior cu meşe de tifon;
B. Tamponament posterior;
C. Întroducerea unor balonaşe de gumă ce se umflă;
D. Aplicarea suturilor pe vasele efecate;
E. Toate acestea.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.318
722. C.S. După reducerea fragmentelor oaselor nazale este necesar de a imobiliza cu:
A. Tamponament de presiune endo-şi exonazal;
B. Tamponament strâns endonazal;
C. Tamponament posterior prin glotă;
D. Plăcuţe de plumb de forma nasului;
E. Toate sunt bune.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.318
723. C.M. Unele fracturi nazale se pot vindeca spontan şi anume:
A. Fracturi fără deplasări;
B. Fracturi ale oaselor cu deplasări;
C. Fracturi ale cartilagelor;
D. Fracturi în totalitate;
E. Toate fracturile piramidei nazale.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.316
724. C.M. În luxaţiile temporo-mandibulare cauzele favorizante sunt:
A. Laxitatea capsulei ligamentare;
B. Hipotonia muşchilor motori;
C. Deschiderea forţată şi exagerată a gurii;
D. Procese patologice în articulaţie;
E. Micşorarea pantei tuberculului temporal anterior.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.486
725. C.M. Când recurge la metoda chirurgicală de tratament a luzaţiilor temporo-mandibulare:
A. Luxaţii anterioare uni- şi bilaterale;
B. Luxaţii posterioare;
C. Luxaţii cu fractura apofizei condilare;
D. Luxaţii recidivante compuse;
E. Luxaţii vechi ireductibile.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.489
726. C.M. La luxaţiile recidivante sunt prezente toate simptomele numite mai jos sau numai unele din ele:
A. Luxaţia pare deseori şi cu uşurinţă;
B. Gura larg deschisă;
C. Bărbia deplasată în jos şi înainte;
D. Muşcătura fără schimburi;
E. Obrajii apar turtiţi.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.391
727. C.M. Care sunt complicaţiile luxaţiilor articulaţiei temporo-mandibulare:
A. Modificări de ocluzie;
B. Inflamaţii ale tubului auditiv;
C. Apare o organizare fibro-conjuctivă ce fixează condilul;
D. Dureri nevralgice;
E. Hiposalivaţia.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.492
728. C.M. Care sunt principalele elemente anatomice ale articulaţiei temporo-mandibulare:
A. Condilul;
B. Fosa glenoidă;
C. Tuberculul articular;
D. Oasele temporal şi mandibular;
E. Discul articular.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.484
729. C.M. Factorii favorizanţi ai luxaţiilor temporo-mandibulare pot fi:
A. Starea de graviditate;
B. Tubercul temporal cu pantă abruptă;
C. Scăderea tonicităţii muşchilor temporali, maseteri;
D. Tubercul temporal cu panta plată;
E. Nici una dintre acestea.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.486
730. C.M. Semne clinice ale unei artrite temporo-mandibulare nespecifice pot fi:
A. Dureri pulsatile cu iradiere optică, temporală şi geniană;
B. Menton deviat de partea sănătoasă;
C. Mişcări reduse în articulaţie;
D. Tumefacţie preauriculară;
E. Prezenţa cracmentului articular.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.493
730. C.M. Între mecanismele patogenice ale construcţiei de mandibulă pot fi incluse:
A. Organizarea unui ţesut osos la nivelul articulaţiei temporo-mandibulare;
B. Transformarea sclerocicatricială a capsulei articulaţiei şi ligamentelor periarticulare;
C. Modificări ale reperelor osoase (panta condilului temporal);
D. Scleroza sau hipertonia muşchilor coborâtori ai mandibulei;
E. Apariţia unei cicatrici retractile pe tegumentele regiunii maseterine sau pe mucoasa jugală.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.498
730. C.M. Argumentele în favoarea diagnosticului de construcţie de mandibulă pot fi:
A. Limitarea doar a muşchilor de deschidere şi mai puţin ai celor de lateralitate şi propulsie;
B. Decelarea în antecedentele patologice a unor afecţiuni ce putea să genereze sechele priarticulare şi cutaneomucoase;
C. Lipsa modificărilor radiologice la nivelul articulaţiei temporo-mandibulare;
D. Posibilitatea lărgirii gurii prin metode mecanice;
E. Nici unul din aceste argumente.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.495
730. C.M. Modificările anatomo-patologice în artrita actinomicotică interesează în special:
A. Ligamentele periarticulare;
B. Canalul mandibular;
C. Capsula articulară;
D. Cavitatea glenoidă;
E. Meniscul.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.495
730. C.M. Care dintre următoarele semne clinice se întâlnesc în contractură de mandibulă:
A. Debut brusc, posttraumatic;
B. Limitarea mişcărilor mandibulare mai ales cele de lateralitate de propulsie;
C. Mandibula are tendinţă la deviere laterală în partea leziunii;
D. Mişcările condililor au amplitudine redusă;
E. Mişcarea de deschidere a gurii este dedublată.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.498
730. C.M. Care sunt simptomele unei artrite acute nespecifice:
A. Devierea mentonului;
B. Dureri spontane, pulsatile, iradiate, din zona afectată;
C. Tumefacţia şi congestia preauriculară;
D. Mişcări mandibulare reduse, uneori imposibile;
E. Toate acestea.
Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.493
730. C.M. Diagnosticul diferenţial al artritelor acute nespecifice se face cu:
A. Furuncul pretragian;
B. Otomastoidite;
C. Limfadenită pretragiană;
D. Construcţia de mandibulă;
E. Adenită subangulomandibulară.
730. C.M. Ce elemente anatomice sunt interesate în faza de artrită temporo-mandibulară subacută:
A. Capsula artriculară;
B. Ligamentele articulare;
C. Meniscul articular;
D. Condilul mandibular;
E. Cavitatea glenoidă.
730. C.M. În artrita actinomicotică, modificările patologice interesează în special:
A. Cartilajul articular;
B. Meniscul;
C. Ligamentele;
D. Capsula articulară;
E. Osul.
730. C.M. Triada simptomatică a artritelor cronice cuprinde:
A. Durerea;
B. Cracmente;
C. Tulburări mecanice articulare;
D. Limitarea mişcărilor mandibulare;
E. Semne de inflamaţie acută.
730. C.M. Diagnosticul diferenţial al unei artrite cronice îl faceţi cu:
A. Artrite din cursul reumatismului poliarticular acut;
B. Artrite cronice gonococice;
C. Supuraţii ale lojii parotidiene;
D. Luxaţia unilaterală anterioară;
E. Nici una din acestea.
730. C.M. Luxaţia unilaterală, produsă în articulaţia temporo-mandibulară, este însoţită de:
A. Devierea mentonului de partea bolnavă;
B. Devierea mentonului de partea sănătoasă;
C. Turtirea obrazului de partea bolnavă;
D. Proeminenţă subzigomatică de partea sănătoasă;
E. Imposibilitatea închiderii arcadelor dentare.
730. C.M. Diagnosticul diferenţial în luxaţiile anterioare unilaterale se face cu:
A. Fracturile apofizei condiliene;
B. Paralizii faciali;
C. Fracturile mediosimfizare;
D. Parotidita acută supurată;
E. Contractura spastică a muşchilor masticatori.
730. C.M. Formele anatomo-clinice ale luxaţiilor recidivante sunt:
A. Luxaţiile laterale;
B. Luxaţiile condilo-miniscale;
C. Luxaţiile antero-laterale;
D. Luxaţiile menisco-temporale;
E. Luxaţiile condilo-temporale.
744.C.M. Contractura de mandibulă de cauză musculară, poate apare după:
A. Hipertonia muşchilor ridicători;
B. Supuraţii periarticulare;
C. Scleroza muşchilor ridicători;
D. Traumatisme articulare;
E. Fistulizarea abcesului genian.
745. C.M. Leziunile traumatice care pot duce la anchiloză temporo-mandibulară sunt:
A. Fracturile apofizei coronoide;
B. Fracturile cavităţii glenoide;
C. Fracturile intraarticulare ale condilului;
D. Leziuni osoase şi leziuni ale meniscului prin traumatism obstretical.
746. C.M. Din punct de vedere al localizării, anchilozele temporo-mandibulare parţiale pot fi:
A. Anterioare;
B. Posterioare;
C. Mediale;
D. Compacte;
E. Laterale.
747. C.M. În unele cazuri, bolnavilor cu traumatisme BMF li se aplică pungi cu gheaţă şi anume în ce situaţii:
A. La tratamentul contuziei;
B. În caz de hematoame;
C. La rănile părţilor moi ale feţei;
D. La fracturile maxilarelor;
E. La toate traumele.
748. C.S. La vindecarea traumelor BMF un rol important revine pansamentului, precizaţi de ce el se schimbă des:
A. Secreţiile din plagă îl îmbibă şi-l fac greu de suportat;
B. Apasă asupra ţesuturilor plăgii şi provoacă dureri;
C. Împiedică alimentaţia normală a bolnavilor;
D. Rănile se vindecă mai greu;
E. Miros urât.
749. C.M. Pentru irigarea cavităţii bucale a bolnavilor cu traumatisme BMF cel mai des sunt folosite următoarele substanţe
antiseptice:
A. Apă oxigenată;
B. Soluţie slaba de permanganat de potasiu;
C. Cloramină;
D. Clorhexidină;
E. Soluţie de carbonat de sodiu;
750. C.M. Din ce cauză, la răniţii cu plăgi maxilo-faciale, septicitatea gurii este mărită:
A. Eliminarea secreţiilor din plagă în gură;
B. Limitarea funcţiei masticatorii;
C. Retenţia rămăşiţelor de alimentare în spaţiile interdentare, atelele;
D. Imposibilitatea de a-şi curăţi dinţii cu periuţa;
E. Toate împreună;
751. CS. La baza clasificării tumorilor în benigne şi maligne stă criteriul:

A. Etiologic,
B. Patogenetic;
C. Histologic,
D. Clinic;
E. Anatomo-patologic.N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
752. CS. La tumorile odontogene adevărate se referă:
A. Ameloblastomul;
B. Cimentomul;
C. Odontomul dur;
D. Toate neoformaţiunile enumerate.
E. Nici una. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
753. CS. Clasificarea histologică internaţională a tumorilor se foloseşte pentru:
A. Stabilirea diagnosticului bolnavilor oncologici;
B. Stabilirea planului de tratament;
C. Sistematizarea bolilor oncologice;
D. Toate enumerate.
E. Nici una. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
754. CS. Ameloblastomul mai des se întâlneşte:

A. La bărbaţi;
B. Femei 20-40 ani;
C. La fel la bărbaţi, ca şi la femei.
D. La copii.
E. La bătrîni. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
755. CM. Rengoenologic ameloblastomul se caracterizează:

A. Rarefiere osoasă;
B. Prezenţa opacităţii;
C. Contururi clare;
D. Prioritar a structurilor celulare în formă de “bule de săpun”;
E. Distrucţie osoasă cu contururi neclare.
N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
756. CS. La tratamentul ameloblastomului se foloseşte:

A. Înlăturarea focarului;
B. Terapia laser;
C. Rezecţia maxilarului;
D. Laserocoagularea.
E. Tratament conservativ. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
757. CS. Defectele osoase postoperatorii la tratamentul ameloblastomului se înlocuieşte:

A. Unimomentan;
B. Peste 3 luni după operaţie;
C. P este 6 luni;
D. Peste 1 an.
E. Peste 2 ani. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
758. CS. La examenul citologic al punctatului ameloblastomului se depistează celulele:

A. Epiteliale;
B. Conjunctive;
C. Musculare;
D. Nevroase.
E. Adipoase. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
759 .CS. La plastia combinată a mandibulei după înlăturarea ameloblastomului se folosesc implantele din:

A. Volfram;
B. Plastic;
C. Platină;
D. Tantal;
E. Colapol. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
760. CM. În patogeneza chisturilor foliculare are importanţă:

A. Dezvoltare instabilă a folicului dentar;


B. Hipoplazia smalţului;
C. Deteriorarea foliculului dentar;
D. Infectarea foliculului dentar;
E. Fluoroza. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
761.CM. În cazurile când se înlocuieşte cavitatea osoasă în chistectomie se foloseşte:
A. Embrioplast;
B. Colapol;
C. Turundă iodoformată;
D. Toate metodele enumerate.
E. Nici una. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
762. CS. La examenul citologic a punctatului osteoclastomului nu se găseşte:

A. Eritrocitele;
B. Leucocitele;
C. Celule epiteliale;
D. Osteoblaşti;
E. Osteoclaşti. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
763. CS. Tabloul clinico-roengenologicc a osteoclastomului aminteşte acelaş în caz de:

A. Osteom;
B. Osteoid-osteom;
C. Odontom dur;
D. Ameloblastoame;
E. Cimentom. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
764. CS. La tratamentul osteoblastomului maxilarelor se efectuiază:

A. Radioterapia;
B. Chiretajul tumorii;
C. Riocchirurgia;
D. Chistotomia;
E. Rezecţia maxilarului. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
765. CS. După tratamentul chirurgical al osteoclastomului osteoplastia se petrece:
A. Unimomentan;
B. Peste 3 luni;
C. Peste 6 luni;
D. Peste 1 an.
E. Peste 2 ani. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.

766. CM. Înlăturarea osteomului se petrece:

A. În indicaţii estetice;
B. În indicaţii funcţionale;
C. În indicaţii vitale;
D. În toate cazurile.
E. Nici în unu. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
767. CM. Din metodele adăugătoare de examinarea bolnavilor cu osteoclastom a maxilarelor cele mai informative sunt:
A. Rentghenografia;
B. Tomografia compiuterizată;
C. Ultrasunetul;
D. Examenul citologic;
E. Examenul patohistologic. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
768. CS. Granulomul eozinofil a maxilarilor se referă:

A. La tumorile odontogene;
B. La formaţiunile tumorale odontogene;
C. La tumorile osteogene;
D. La formaţiunile pseudotumorale osteogene.
E. La tumori de origine necunoscută. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
769. CS. La formele clinice a displaziei fibroase a maxilarelor se referă următoarele forme:
A. Monoosoasă de focar;
B. Monoosoasă difuză;
C. Poliosoasă de foccar;
D. Poliosoasă difuză;
E. Toate formele enumerate. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
770.CS. La elefantiazia feţei se afectează:
A. Maxila;
B. Mandibula;
C. Os zigomatic;
D. Oasele nazale.
E. Toate oasele scheletului facial.
N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
771.CM. La tratamentul displaziei fibroase a maxilarelor se foloseşte:
A. Înlăturarea focarului;
B. Rezecţia maxilarului;
C. Radioterapie;
D. Crioterapie;
E. Fizioterapie. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
772. CS. În boala Reclinhauzen la pacienţii în sânge se atestă:
A. Concentraţie normală de la calciu;
B. Concentraţie scăzută de la calciu;
C. Concentraţie sporită de la calciu;
D. Lipsă de la calciu.
E. Concentraţia mărită de fluor. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
773. CS. Chisturile şi fistulele înnăscute ale feţei şi gâtului se referă la formaţiunile:
A. De natură conjunctivă;
B. De natură neurogenă;
C. De natură epitelială;
D. De natură miogenă.
E. De natură lipomatoasă. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
774. CS. La examenul citologic al punctatului chisturilor înnăscute a gâtului nu se atestă:
A. Leucocite;
B. Eritrocite;
C. Celule epiteliale;
D. Osteoblaşti;
E. Cristale de holesterină. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
775. CS. Pentru concretizarea diagnozei fistulelor gâtului se foloseşte:
A. Metoda citologică;
B. Metoda radioizotopă;
C. Metoda ultrasonoră;
D. Fistulografia de contrast;
E. Angiografia de contrast. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
776. CS. Chistul lateral al gîtului se diferenţiază cu:
A. Limfadenită acută;
B. Limfadenită cronică;
C. Limfadenită specifică.
D. Lipomă;
E. Cu toate maladiile enumerate. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
777. CS. Metoda de bază a tratamentului chisturilor înnâscute a gâtului este:
A. Sclerozarea;
B. Criodistrucţia;
C. Laserocoagularea;
D. Pansamentul;
E. Înlăturarea chistului. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
778. CM.La neoformaţiunile benigne a ţesuturilor moi maxilo-faciale se referă:

A. Tumorile ţesuturilor epiteliale;


B. Tumorile ţesutului fibros;
C. Tumorile ţesutului adipos;
D. Tumorile muşchilor;
E. Tumorile vasculare şi limfatice. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81
779. CM. La tumorile din ţesutul fibros se referă:
A. Fibromul moale;
B. Fibromul dur;
C. Dermatofibromul;
D. Neurofibromul;
E. Fibromatoza. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
780. CS. Rezecţia maxilarului se indică:
A. Fibromă, fibromatoză;
B. Lipomă, lipomatoză;
C. Leiomiome, rabdomiome;
D. Ameloblastomă;
E. Epulis fibros. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
781. CS. Nevromul în regiunea maxilo-facială se referă la formaţiunile:
A. Origine inflamatorie;
B. Origine traumatică;
C. Origine alergică;
D. Natură tumorală.
E. Necunoscută. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
782. CM. Schimbarea culorii pielii feţei în:
A. Hemangiomă capilară;
B. Hemangiomă cavernoasă;
C. Hemangiom ramificat;
D. Limfangiom;
E. Anevrism veno-arteriale.
N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
783. CM. La tratamentul angiomului ţesuturilor moi a feţei se foloseşte:
A. Sclerozare;
B. Incizie;
C. Electrocoagulare;
D. Criodistrucţie;
E. Toate enumerate.
N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
784 CS. Pentru sclerozarea hemangiomului se foloseşte:
A. Rezorcin;
B. Formalină;
C. Alcool;
D. Tripsin.
E.Nici una. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
785. CS. La tratamentul teleangioectoziei se foloseşte:
A. Radioterapie;
B. Criodistrucţie;
C. Diatermocoagularea;
D. Iradierea cu heliuneon;
E. Nici una.
N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
786. CS. Limfangiomele feţei în comparaţie cu hemangiomul se întâlnesc:
A. Des;
B. Rar;
C. La fel.
D. Nu se întîlnesc.
E. Foarte frecvent. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
787. CS. Semnele ce caracterizează malignizarea este:
A. Mitoza;
B. Hiperemia;
C. Anaplazia morfologică.
D. Creştere bruscă.
E. Creştere nu este. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
788. CS. În tumorile maligne are loc transmiterea:
A. Oncoviruşilor;
B. Genelor celulare;
C. Moleculelor celulare;
D. Celulelor tumorale;
E. Nucleelor celulare. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
789. CM. Către factorii cancerogeni clinici se referă:
A. 3,4 – Benzipiren;
B. Cobalt radioactiv;
C. Chimopsin;
D. ADN.
E. DDT. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
790. CS. Către factorii cancerogeni fizici nu se referă:
A. Radiaţia cosmică;
B. Radiaţia solară;
C. Razele rentghen;
D. Razele gama;
E. Implant de titan. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
791. CS. Toxina oncovirus reprezintă factor cancerogen:
A. De origine chimică;
B. De origine fizică;
C. De origine biologică.
D. Mecanică.
E. Nu este cancerogen. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
792.CS. Tumorile capului şi gâtului în structura morbidităţii oncologice alcătuiesc:
A. 10 %;
B. 25 %;
C. 50 %.
D. 60 %.
E. 70 %. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
793.CS. Pentru diagnosticul corect a tumorii maligne importanţă are:
A. Vârsta bolnavului;
B. Ereditatea;
C. Durata maladiei;
D. Rezultatele citogramei;
E. Dimensiunea tumorii. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
794.CS. Pentru diagnosticul corect a tumorilor maligne importanţă are:
A. Explorări clinice;
B. Tomografie compiuterizată;
C. Ultrasonografie;
D. Rezonanţa magnetică nucleară;
E. Explorări histologice. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
795.CS. Sub atenţia oncologică se determină cunoaşterea:
A. Sisteme de organizarea ajutorului bolnavilor oncologici;
B. Mecanismul acţiunii a medicamentelor pentru tratamentul bolnavilor oncologici;
C. Treapta fonului radioactiv natural;
D. Simptomele bolii precoce;
E. Dozele terapiei radiante acceptabile.
N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
796.CS. Sistema TNM apreciază:
A. Gradul diferencierii tumorii;
B. Gradul tumorii maligne;
C. Răspândirea tumorii;
D. Prognosticul maladiei.
E. Dimensiunile tumorii.
N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
797.CS. Stadiu tumorii maligne se pune pe faza:
A. Acuzele bolnavului;
B. Acuzele bolnavului şi anamneza bolii;
C. Acuzele, anamneza şi dimensiunea tumorii;
D. Acuze, dimensiunea tumorii şi starea nodulilor limfatici regionali;
E. Dimensiunea tumorii, prezenţa metastazelor regionale şi îndepărtate.
N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
798.CS. Diagnosticul primar a formaţiunilor maligne în regiunea maxilo-facială se petrece de:
A. Stomatolog-terapeut;
B. Stomatolog-chirurg;
C. Medic ORL;
D. Dermatolog;
E. Toţi medicii enumeraţi mai sus.
N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
799.CS. După stabilirea diagnosticului tratamentul bolnavilor oncologici începe nu mai târziu:
A. 10 zile;
B. 1 lună;
C. 3 luni.
D. 4 luni.
E. 5 luni. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
800.CM. Mai informativ pentru precizarea diagnosticului ultrasonografia se efectuiază în:
A. Localizarea tumorii primare în ţesut moi;
B. Localizarea tumorii primare în ţesut osos;
C. Localizarea tumorii primare în cavitatea nazală;
D. Prezenţa metastazelor în noduli limfatici regionali;
E. În toate cazurile. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
801.CM. Clasificarea tumorilor maligne pe stadii se bazează pe datele:
A. Clinice;
B. Bioclinice;
C. Histologice;
D. Anatomice.
E. Topografice. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
802.CS. Noţiune “precancer” prima dată s-a atras atenţia în lucrările:
A. Şabad;
B. Paces;
C. Diubreil;
D. Pirogov.
E. N.N.Petrov. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
803.CS. Noţiune “precancer” se foloseşte pentru caracteristica schimbărilor pretumorale:
A. Ţesut conjunctiv;
B. Ţesut nervos;
C. Ţesut epitelial;
D. Ţesut muscular;
E. Toate enumerate. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
804.CS. Către schimbări precancer în structurile celulare se referă:
A. Anaplazia;
B. Creştere infiltrativă;
C. Metastazare;
D. Dereglări în microcirculaţie.
E. Hipoplazie. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
805.CS. În dezvoltarea schimbărilor în precancer în regiunea maxilo-facială nu joacă rol:
A. Vârsta;
B. Greutatea;
C. Sex;
D. Ereditate;
E. Factorii meteorologici. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
806.CS. Clasificarea maladiilor pretumorale a pielii feţei, făşiei roşii a buzelor şi mucoasei cavităţii bucale, iniţiată de organizaţia
ce strudiază tumorile capului şi gâtului, este:
A. Histologică;
B. Histochimică;
C. Clinică;
D. Etiopatogenetică.
E. Anatomică. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
807.CS. Planul de tratament a bolnavilor cu tumori maligne în regiunea maxilo-facială e format de:
A. Oncolog;
B. Radiolog;
C. Chimioterapeut;
D. De trei specialişti.
] E. De patru specialişti. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.

808.CM. Metodele de bază de tratament a bolnavilor cu tumori maligne se referă:


A. Chirurgical;
B. Radiant;
C. Medicamentos;
D. Poliativ;
E. Simptomatic. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
809.CM. Cauza de bază în neglijarea formaţiunilor maligne în regiunea maxilo-facială este:
A. Morbiditatea mărită cu tumori maligne;
B. Perioadă ascunsă a tumorii;
C. Adresare tardivă a bolnavilor;
D. Lipsa atenţiei încordate oncologice a medicilor de prima echipă;
E. Lipsa terapiei etiotrope. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
810.CS. În caz de suspiciune la tumori maligne stomatolog-chirurg de policlinică:
A. Indică tratament de probă;
B. Cercetarea bolnavului la timp;
C. Îndreaptă bolnavul în staţionarul stomatologic;
D. Îndreaptă bolnavul la oncologul raional;
E. Un consilium medical organizează. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
811.CS. Extracţie dentară în mod planic la bolnav oncologic care a primit radioterapie, se petrece peste:
A. 7 zile;
B. 10-15 zile;
C. 1 lună;
D. 3 luni;
E. 6 luni. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
812.CS. Mai frecvent pacienţilor cu tumori maligne a feţei şi cavităţii bucale se indică tratament:
A. Chirurgical;
B. Radioterapie;
C. Simptomatic;
D. Paliativ.
E. Radical. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
813.CM. În care stadiu este indicată numai radioterapie la bolnavi cu tumori maligne a feţei şi organele cavităţii bucale:
A. 1 stadiu;
B. 2 stadiu;
C. 3 stadiu;
D. 4 stadiu;
E. 5 stadiu. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
814.CS. Doza de focar sumară la radioterapie cu tumori maligne a feşei şi cavităţii bucale este de:
A. 20 gr;
B. 40 gr;
C. 60 gr;
D. 100 gr.
E. 200 gr. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
815.CM. La radioreacţii, apărute la radioterapie a bolnavilor oncologici formează:
A. Ulcer radiant (actinic);
B. Epiteleită radiantă;
C. Epidemită radiantă;
D. Fibroza fielii radiantă;
E. Necroze maxilarului radiantă. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
816.CM. Profilaxia radiocomplicaţiilor bolnavilor oncologici pentru tratament se indică:
A. Radioprotector;
B. Radiodesensibilizator;
C. Antibiotici;
D. Hormoni.
E. Heparin. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
817.CM. Preponderent de a începe un tratament a bolnavilor cu tumori maligne a feţei şi organelor cavităţii bucale e necesar:
A. Asanarea cavităţii bucale;
B. Înlăturarea protezelor metalice;
C. Înlăturarea obturaţiilor metalice;
D. Hematransfuzii;
E. De confecţionat atele de masă plastică pe dinţi.
N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
818.CM. Radioterapiea se întrerupe la oncobolnavi când apare:
A. Leucocitoza;
B. Leucopenia (3.103 mii);
C. Eritrocitoză;
D. Epidemită umedă;
E. Epitelită congruentă. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
819.CM. Radioosteomielita maxilarelor se dezvoltă în rezultatul:
A. Radiaţiei ionizante;
B. Scăderea masei corporale;
C. Infectarea;
D. Psihicul bolnavului defectat;
E. Traume. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
820.CS. Către precancer obligativ a pielii feţei se oferă:
A. Xeroderma pigmentată;
B. Lichen roşu plat;
C. Lupus tuberculos;
D. Lupus eritematos;
E. Cheratoacantomul. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
821.CM. În diagnosticul precancer obligativ pielii feţei mai informativ e metoda de:
A. Ultrasonografia;
B. Topografie computerizată;
C. Termoviziografia;
D. Citologic;
E. Patohistologic. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
822. CS. În tratamentul precancer obligativ pielii feţei nu se indică:
A. Metoda radiantă;
B. Metoda chirurgicală;
C. Metoda laserochirurgicală;
D. Metoda poliativă;
E. Metoda electrochirurgicală. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
823. CS. Către precancer facultativ al pielii feţei se referă:
A. Dermatită;
B. Papilomul;
C. Psoriaza;
D. Radioepidermita;
E. Boala Bouăna. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
824.CS. Bolnavii cu precancer pielii feţei se referă la:
A. Ia grupă;
B. Ib grupă;
C. II grupă;
D. III grupă;
E. IV grupă. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
825. CS. Bolnavii cu precancer obligativ a pielii feţei se află la supravegere de dispanser la:
A. Dermatolog;
B. Stomatolog chirurg;
C. Oncolog;
D. Chimioterapeut;
E. Radiolog. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
826. CS. Printre formaţiunile maligne a regiunii maxilo-faciale, tumorile pielii feţei după frecvenţă ocupă:
A. 1 loc;
B. 2 loc;
C. 3 loc.
D. 4 loc.
E. 5 loc. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
827. CS. Mai frecvent din tumorile maligne epiteliale ale pielii feţei se întâlnesc:
A. Cancer plat pavimentos cornificat;
B. Cancer plat pavimentos necornificat;
C. Cancer bazeocelular;
D. Adenocarcinoma.
E. Bazaliomul. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
828. CM. Cancer plat pavimentos a pielii feţii se diferenţiază cu:
A. Papilomul;
B. Boala Bown;
C. Bazaliomul;
D. Ateromul;
E. Chistul dermoid. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
829 CS. Tratamentul cancerului pielii fieţii T3 N2M0 :
A. Chirurgical;
B. Poliativ;
C. Combinat;
D. Radiant;
E. Chimioradiant. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
830. CS. După tratamentul radical al cancerului pielii fieţii bolnabii se află sub supraveghere la:
A. Dermatolog;
B. Radiolog;
C. Oncolog;
D. Chirurg-stomatolog;
E. Chimioterapeut. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
831.CS. Către nevii pigmentaţi obligativi a pielii feţei se referă:
A. Xeroderma pigmentată;
B. Boala Bown;
C. Melanoză Diubreili;
D. Cheratoză senilă.
E. Nev gigant. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
832.CS. Prioritatea metodei de tratament a nevilor feţei:
A. Conservativ;
B. Radiaţie;
C. Chirurgical;
D. Combinat.
E. Complect. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
833.CM. În dezvoltarea melanomului importanţă are:
A. Vârsta;
B. Sexul;
C. Trauma;
D. Alimentarea;
E. Insolarea. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
834.CM. Melanomul pielii feţei dă metastaze :
A. Cale limfogenă;
B. Cale hematogenă;
C. Ambele căi.
D. Nu dă metastaze.
E. Dă. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
835.CM. Către precancerul obligativ a buzelor se referă:
A. Xerodermia pigmentală;
B. Nev pigmentat;
C. Goma luis;
D. Cheilită exfoliativă;
E. Cheilita Manganoti. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
836.CM. La precancerul obligativ nu se referă:
A. Nevusul pigmentat;
B. Xerodermia pigmentată;
C. Cheilita exfoliativă;
D. Cheilita Manganoti;
E. Hiperceratoză focară. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
837.CM. La precancerul facultativ a buzei se referă (aparţin):
A. Papiloma;
B. Papilomatoza;
C. Cheratoză senilă;
D. Nev simplu;
E. Leucoplachie plată. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
838.CS. Diagnoza difinitivă la precancerul buzei se determină după cercetările:
A. Citologice;
B. Hematologice;
C. Patohistologice;
D. Bacteriologice;
E. Biochimice. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
839.CS. Bolnavii cu precancerul buzelor aparţin la:
A. 1a grupă;
B. 1b grupă;
C. 2 grupă;
D. 3 grupă;
E. 4 grupă; N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.

840.CS. După însănătoşirea bolnavului cu precancer buzelor el se află la supravegherea de dispensar:


A. 1 lună;
B. 3 luni;
C. 6 luni;
D. Toată viaţa;
E. 3 ani. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
841.CS. La cancerul buzelor se referă tumorele, ce apar din epiteliul:
A. Pielea buzelor;
B. Făşia roşie a buzelor;
C. Mucoasa buzelor;
D. Toate cele enumerate.
E. Nici una. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
842.CM. Cancerul buzelor este avansat în prezenţa la bolnav tumoarii:
A. 1 stadie;
B. 2 stadie;
C. 3 stadie;
D. 4 stadie.
E. 5 stadie. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
843.CS. După tratamentul radical al cancerului buzelor bolnavii se află la evidenţă:
A. 1 an;
B. 2 ani;
C. 3 ani;
D. 5 ani.
E. Pe parcursul vieţii. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
844.CS. În tratamentul bolnavilor cu metastaze regionale a cancerului buzelor în cazuricurabile se foloseşte:
A. Metodă radiantă;
B. Metodă chirurgicală;
C. Metodă criochirurgicală;
D. Metodă combinată.
E. Metode complexe. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
845.CS. Supravegherea de dispensar a bolnavilor cu cancerul buzelor din grupa IV o efectuiază:
A. Oncologul;
B. Radiologul;
C. Chimioterapeut;
D. Medicul de familie;
E. Chirurg stomatolog. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
846.CS. După tratamentul cancerului buzelor prin metoda combinată defectul se înlătură:
A. Unimomentan;
B. Peste 3 luni;
C. Peste 6 luni;
D. Peste 1 an.
E. Peste 2ani. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
847. CS. La precancerul obligativ al mucoasei bucale se referă:
A. Stomatita aftoasă cronică recidivantă;
B. Stomatită herpetică;
C. Boala Bown;
D. Stomatita Vencent;
E. Sindromul Şegren. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
848. CS. La precancerul facultativ al mucoasei bucale nu se referă:
A. Papilomul;
B. Papilomatoză;
C. Stomatită alergică;
D. Leucoplazia verucoasă;
E. Leucoplazia erozivă. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
849. CS. Erozii şi ulcer a mucoasei bucale frecvent se dezvoltă în:
A. Arsuri termice;
B. Insuficienţă cardiovasculară;
C. Traume cronice;
D. Boli de sânge;
E. Boli al sistemului digestiv. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
850.CS. În diagnosticul bolilor precanceroase mucoase cavităţii bucale nu se efectuiază:
A. Expres-biopsia;
B. Cercetări citologice;
C. Tomografia computerizată;
D. Cercetări patohistologice;
E. Colorarea ţesuturilor intravitale. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
851.CS. Bolnavii cu precancer a mucoasei bucale se referă la grupa clinică:
A. 1a;
B. 1b;
C. 2;
D. 3;
E. 4. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
852.CS. Prioritatea în tratamentul bolilor precanceroase a mucoasei bucale:
A. Conservativ;
B. Radioterapie;
C. Chimioradiologie;
D. Chirurgicală;
E. Poliativă. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
853.CS. După tratamentul precancerului obligat a mucoasei bucale bolnavul se supraveghează la:
A. Stomatolog-chirurg;
B. Radiolog;
C. Chimioterapeut;
D. Oncolog;
E. Terapeut-stomatolog. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
854. CM. După tratamentul precancerului facultativ a mucoasei cavităţii bucale bolnavul se supraveghează la:
A. Stomatolog terapeut;
B. Stomatolog chirurg;
C. Oncolog;
D. Radiolog;
E. Chimioterapeut. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
855.CS. După tratamentul bolnavilor cu precancer a mucoasei bucale se supraveghează la dispensar:
A. 1 lună;
B. 3 luni;
C. 6 luni;
D. Toată viaţa;
E. 3 ani. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
856.CM. În stadiile avansate cancerului cavităţii bucale se referă:
A. 1 stadie;
B. 2 stadie;
C. 3 stadie;
D. 4 stadie.
E. 5 stadie. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
857.CS. Cancerul mucoasei cavităţii bucale se diferenţiază cu:
A. Leucoplazia plată;
B. Boala Bown;
C. Stomatită;
D. Ranulă.
E. Ulcus durum. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
858.CS. Cancerul mucoasei cavităţii buccale see diferenţiază cu:
A. Arsuri mucoasei bucale;
B. Stomatită;
C. Boli specifice;
D. Chist reţentiv;
E. Sialodochită. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
859.CS. Prioritatea în tratamentul cancerului mucoasei bucale este:
A. Radiologic;
B. Chirurgical;
C. Combinat;
D. Chimiotarapeutic;
E. Poliativă. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
860.CS. După tratamentul radical bolnavii cu cancer a mucoasei bucale se supravegheză:
A. 1 an;
B. 2 ani;
C. 3 ani;
D. 5 ani;
E. pe parcursul vieţii. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
861.CS. Observaţia de dispensar a bolnavilor cu cancer mucoasei bucale în a 3 grupă clinică se petrece de:
A. Stomatolog-chirurg;
B. Radiolog;
C. Chimioterapeut;
D. Oncolog;
E. Medic de familie. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
862. CS. Observaţia de dispensar a bolnavilor cu cancer mucoasei bucale în a 3 grupă clinică se petrece de:
A. Stomatolog-chirurg;
B. Radiolog;
C. Chimioterapeut;
D. Oncolog;
E. 5) Medic de familie. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
863.CS. Cancerul limbii mai des se întâlneşte la:
A. Femei în vârsta 40-50 ani;
B. Bărbaţi 40—50 ani;
C. Femei 50-60 ani;
D. Bărbaţi 50-60 ani.
E. Bărbaţi -70 ani. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
864.CS. Elementul primar la cancerul lingual este:
A. Veziculă;
B. Hipercheratoză;
C. Ulcer;
D. Fisură.
E. Ranulă. N.Gănuţa Teste de stomatologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
865.CM. Stadiile avansate al cancerului lingual sunt:
A. 1 stadie;
B. 2 stadie;
C. 3 stadie;
D. 4 stadie.
E. 5 stadie. N.Gănuţa Teste de stomatologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
866.CS. Cancerul lingual dă metastaze în ganglionii limfatici:
A. Paraauriculare;
B. Retroaoriculare;
C. Cervicale;
D. Bucale.
E. Jugale. N.Gănuţa Teste de stomatologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
867.CS. Din formele clinice al cancerului lingual în stadia de dezvoltare mai des se întâlneşte:
A. Papilară;
B. Ulceroasă;
C. Infiltrativ-ulceroasă;
D. Infiltrativă;
E. Submucos. N.Gănuţa Teste de stomatologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
868.CS. Cancerul lingual frecvent se diferenţiază de:
A. Chist lingual;
DB. Ranula;
C. Afecţiuni specifice a limbei;
D. Macroglosie;
E. Abces lingual. N.Gănuţa Teste de stomatologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
869.CS. Tratamentul principal al cancerului limbii este:
A. Chirurgical;
B. Radiologic;
C. Combinat;
D. Chimioterapeutic;
E. Paliativ. N.Gănuţa Teste de stomatologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
870.CS. După tratamentul radical al cancerului limbii bolnavii se află la supravegherea de dispensar:
A. Radiolog;
B. Stomatolog-chirurg;
C. Oncolog;
D. Medic de familie;
E. Chimioterapeut. N.Gănuţa Teste de stomatologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
871.CS. Din tumori maligne maxilarului superior mai des se întâlneşte:
A. Cancer;
B. Osteosarcomă;
C. Hondrosarcomă;
D. Fibrosarcomă.
E. Toate împreună. N.Gănuţa Teste de stomatologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
872.CS. Cancerul maxilei mai frecvent se dezvoltă din:
A. Gingivita cronică;
B. Xerostomia;
C. Sinusita cronică;
D. Chist radicular supurat;
E. Rinită cronică. N.Gănuţa Teste de stomatologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
873.CS. Pentru stadiul incepient a cancerului maxilar este caracretistic:
A. Dereglarea văzului;
B. Mobilitatea dinţilor;
C. Simptome neurologice pronunţate;
D. Asimptomatic;
E. Ereglarea respiraţiei nazale. N.Gănuţa Teste de stomatologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
874.CM. La bolnavii cu cancerul maxilarului superior mai des se determină:
A. 1 stadiu;
B. 2 stadiu;
C. 3 stadiu;
D. 4 stadiu;
E. 5 stadie. N.Gănuţa Teste de stomatologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
875.CS. După tratamentul radical al cancerului maxilarului superior bolnavul se transferă în grupa clinică:
A. 1-a;
B. 1-b;
C. 2;
D. 3;
E. 4. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
876.CS. Bolnavii după tratamentul radical al cancerului se află la supraveghere de dispensar la:
A. Stomatolog-chirurg;
B. Radiolog;
C. Medicul de familie;
D. Chimioterapeut;
E. Oncolog. N.Gănuţa Teste de stomatologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
877.CS. Din tumoarele maligne al mandibulei mai des se întâlnesc:
A. Osteosarcoma;
B. Ameloblastoma;
C. Cancer;
D. Hondrosarcoma.
E. Lipom. N.Gănuţa Teste de stomatologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
878.CS. Cancerul mandibulei mai des este:
A. Primar;
B. Secundar;
C. Metastazează;
D. Diseminat.
E. Nu apreciat. N.Gănuţa Teste de stomatologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
879.CS. Diagnosticul difinitiv al cancerului mandibulei se determină după:
A. Tomografia computerizată;
B. Ultrasonografia;
C. Radioizotop;
D. Cercetări patohistologice;
E. Cercetări angiografice. N.Gănuţa Teste de stomatologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
880.CS. Metoda principală de tratament al cancerului mandibulei este:
A. Chirurgical;
B. Radiologic;
C. Combinat;
D. Chimioterapeutic;
E. Electrochirurgical. N.Gănuţa Teste de stomatologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
881.CS. Din investigaţile operatorie la focarul primar în cancerul mandibulei se foloseşte:
A. Periostotomie;
B. Operaţia Krailea;
C. Rezecţia mandibulei;
D. Decorticarea;
E. Osteoplastica. N.Gănuţa Teste de stomatologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
882.CS. Înlocuirea defectului osos la mandibulă după cancer se efectuiază peste:
A. 1 lună;
B. 6 luni;
C. 2 ani;
D. unimomentan.
E. 1 an. N.Gănuţa Teste de stomatologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
883.CS. La rezecţia sectorului central al mandibulei este indicat:
A. Tub aierifer;
B. Instalarea gastrostomiei;
C. Instalarea traheostomiei;
D. Aplicarea legaturărei vasului;
E. Întrebuinţarea oxigenaţii hiperbalice. N.Gănuţa Teste de stomatologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
884.CS. Sarcomul ţesuturilor moi poate să se dezvolte din:
A. Insulele epiteliale Melase;
B. Epidermis;
C. Membrana Şwan;
D. Epiteliul glandular.
E. Din granulaţie. N.Gănuţa Teste de stomatologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
885.CS. Sarcomul ţesuturilor moi poate să se dezvolte din:
A. glanda sebaceia;
B. glande sudoripare;
C. Straturile profunde ale dermei;
D. Din glande salivare mici.
E. Din ţesut lipomatos. N.Gănuţa Teste de stomatologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
886.CS. Sarcomul scheletului facial se dezvoltă din:
A. Epiteliul gingiei;
B. Epiteliul Melase;
C. Dentina;
D. Ţesut osos;
E. Ciment. N.Gănuţa Teste de stomatologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
887.CS. Sarcomul scheletului facial nu se dezvoltă din:
A. Periost;
B. Placă corticală;
C. Ţesut spongios;
D. Smalţ;
E. Cartilaj Rialin. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
888.CS. Mai des se întâlnesc tumorile glandelor salivare:
A. Glande salivare mici;
B. Parotida;
C. Submandibulare;
D. Sublinguale.
E. Linguale anterioare. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
889.CS. Din metodele mai informative adăugătoare pentru cercetările glandelor salivare sunt:
A. Sondarea;
B. Determinarea funcţiei secretorii;
C. Sialografia;
D. Termoviziografia.
E. Viziografia. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
890.CS. Diagnosticul definitiv al formaţiunilo glandelor salivare se efectuiază după:
A. Tomografia computerizată;
B. Ultrasonografia;
C. Morfologie;
D. Angiografie;
E. Ortopantomografia. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
891.CS. Din tumorele epiteliale ale glandelor salivare mari mai des se întâlnesc:
A. Chist;
B. Adenome monomorfă;
C. Adenome polimorfă;
D. Adenocarcinomă;
E. Carcinome adenochistoasă. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
892.CS. În cazul tumorilor benigne al glandei submandibulară se efectuiază:
A. Înlăturarea tumorii;
B. Înlăturarea cu o parte de glandă;
C. Înlătură tumoarea şi leagă ductul;
D. Înlătură tumoarea împreună cu glanda.+
E. Înlăturarea ţesutului conjunctiv cervical superior în fascie teacă.
N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
893.CS. Pentru paratidoectomie se administrează operaţia după:
A. Coldual-Liuk;
B. Bilirot;
C. Spasocucoţkii;
D. Kovtunovici.
E. Redon. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
894.CS. La înlăturarea tumorei glandei parotidă se administrează operaţia după:
A. Bruns;
B. Muhin;
C. Redon;
D. Iovcev.
E. Covtunovici. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
895.CS. Chisturile retentive al glandei mici se formează în urma:
A. Procesul inflamator;
B. Traumei ductului salivar;
C. Reacţiei alergice;
D. Toate sus enumerate.
E. Nici una. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
896.CS. Carcinoma adenochistoase al glandei salivare dau metastaze mai des:
A. Limfogen;
B. Hematogen;
C. Mixt.
D. Complex.
E. Nu dă. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
897. CM. Unele din principiile de bază ale chirurgiei plastice sunt:
A. Evitarea durerii
B. Evitarea suturilor în tensiune
C. Hemostaza şi coaptarea corectă
D. Accelerarea regeneraţiei
E. Micşorarea edemului N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
898. CM. Etapele principale în autoplastii cu tubul Filatov-Gillies :
A. Formarea tubului
C. Migrarea tubului
B. Antrenarea tubului
D. Fixarea în defect
E. Suturarea lui.
N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
899. CM. Complicaţiile care pot surveni în cursul preparării şi folosirii tubului Filatov :
A. Tromboze venoase
B. Hematoame
C. Necroze parţiale
D. Bronhopneumonii
E. Hemoragii.N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
900. CM. Grefele libere de piele pot fi :
A. Grefe totale
B. Grefe parţiale
C. Grefe dreptunghiulare
D. Grefe ovale
E. Grefe rotunde. N.Gănuţa Teste de stomatologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.

BLIOGRAFIA

1. Timoşca G. şi Burlibaşa C. “Chirurgia oro-maxilo-facială” Universitas. Chişinău 1992.


2. Robustova T. şi alţii «Хирургическая стоматология» Мoscova 1990.
3. Zausaev I. şi alţii «Хирургическая стоматология» М. 1981.
4. C.Burlibaşa “Chirurgia orala si maxila-facială” Bucuresti 1995.
5. N. Gănuţă, I. Canavea “Anestezia în stomatologie şi chirurgia orală şi maxilo-facială” Bucureşti 1993.
6. Iu.I.Bernadskii «Основы челюстно-лицевой хирургии и хирургической стоматологии». Vitebsk 1998.
7. A.А.Тimofeev «Pуководство по челюстно-лицевой и хирургической стоматологии». Volumul 1, Kiev 1997.
8. А.G.Şargarodskii «Воспалительные заболевания челюстно-лицевой области» Мoscova 1985.
9. B.D.Cabacov, V.I.Luchieanenco, P.Z.Аrjanţev «Учебное пособие по военной челюстно-лицевой хирургии,
терапевтической стоматологии» Мoscova 1980.
10. Iu. I. Bernadskii “Травматология восстановительная хирургия челюстно-лицевой области” Кiev 1985.
11. Lurie T.M. “Врачебно-трудовая экспертиза в стоматологии” Moscova 1984.
12. Gh. Tîbîrnă “Cancerul” Chişinău 1997.
13. А.I. Pares “Опухоли головы и шеи” Мoscova 1983.