Sunteți pe pagina 1din 17

Logica juridica

Notiuni introductive
Logica = stiinta principiilor si a legilor gandirii corecte
Logica juridica = stiinta care studiaza regulile specifice gandirii juridice
corecte. Este deci un element ajutator al dreptului (exista deci o lo
gica a dreptului, asa cum exista o logica a stiintei, a artei, a religiei, a moralei)
Dupa metoda dominanta, logica este:
a. Deductiva (specifica dreptului)
b. Logica inductiva, a confirmarii
c. Logica transductiva (analogia, metafora, interpretarea)
Locul logicii juridice in sistemul stiintelor juridice ste o stiinta a gandirii despre
drept si care are in vedere:
- Legiuitorul: de regula Parlamentul, legiuitorul creeaza adevarul juridic sub
forma de legi fiindca in procesul de aplicare judiciara tot ce este scris in lege, este
considerat adevarat.
- Judecatorul, el trebuie sa lamureasca controversele judiciare in care ambele parti
par sai aiba dreptate. Prin intermediul logicii juridice el doreste sa afle unde este
adevarul.
- Avocatul, are mare nevoie de logica juridica, fiindca se afla in plina controversa,
care afecteaza procesul (imensa majoritate a proceselor sunt in contradictoriu, adica sunt
contencioase)
Din acest punct de vedere, este limpede ca logica juridica, tinde sa devina o
teorie a argumentarii.

Limbajul juridic
Este un sistem de semne (simboluri) care au semnificatie si care sunt folosite
conform unor reguli pentru fixarea, prelucrarea si transmiterea de informatii. Deci,
folosirea unui limbaj are ca scop comunicarea.
Clasificarea limbajelor:
1. C.f. (conform) naturii lor - scrise (artificiale)
- vorbite (naturale)
Dar, exista si limbi vorbite care sunt totusi artificiale.
2. C.f. domeniului - lb universale (naturale)
- lb speciale (cu aplicabilitate restransa) care la randul lor

pot fi:
- lb naturale speciale (limbajul juridic)
- lb speciale artificiale (limbajul algebric, informatic)
3. C.f. elementelor componente: - limbaj cu structura alfabetica (majoritatea)
- limbaj cu structura ideografica (limba
chineza)
4. C.f. preciziei: - limbaje comprehensive (neformalizate)
- limbaje formalizate
5. C.f. originii:

- limbaje naturale (imprecise, neunivoce)


- limbaje artificiale
Limbajul juridic este deci un ansamblu de semne cu semnificatie juridica,
folosit in vederea fixarii, prelucrarii si transmiterii informatiei din domeniul dreptului.
Este un limbaj natural, neformalizat si totusi specializat (cu aplicabilitate restransa).
Limbajul juridic s-a nascut odata cu dreptul, dar este influentat uneori de
mediul politic, atunci cand se pune problema modernizarii lui.
Functiile limbajului juridic:

1. Fixarea cunostintelor juridice


2. Constituirea constiintei juridice
3. Comunicarea cunostintelor juridice
4. Functia de argumentare (intemeierea

rationamentelor juridice)
Termenii juridici sunt compusi din notiuni simple (contract,instant) si notiuni
compuse (contract commercial , instant de apel ).
a. Unii termeni desemneaza realitati scrict juridice:
- creditor chirografar, este creditorul care nu are nici garantii reale nici
garantii personale, creanta lui fiind garantata doar de patrimoniul debitorului.
Chiromantie = cel care ghiceste in palma
- casarea (desfiintarea de catre instanta de recurs a unei hotarari
judecatoresti)
- inculpat (persoana trimisa in judecata penala)
- sezina (cazul atribuirii posesiei mostenirii din chiar momentul deschiderii)
- stelionat (este ipotecarea succesiva a aceluias bun catre doua persoane
diferite, fara a informa)
Toti acesti termeni, au fost creati pentru universul juridic.
b. Termeni imprumutati:

- a se perima (este stingerea unei actiuni civile, datorita depasirii termenului


legal)
- rol (lista a proceselor supuse judecatii la o instanta)
- sarcina (inseamna o indatorire sau o raspundere)
- titlu (este un act sau un fapt juridic care constituie baza legala a unui drept
sau documentul care constata aceasta baza)
c. Termeni livresti (literari / in sensul de neologisme) sunt termeni neologistici,
utilizati in limbajul juridic.
Ex: Liberalitate, care in sens literar inseamna marinimie iar in drept inseamna
un act juridic prin care se cedeaza cu titlu gratuit un bun propriu unei terte persoane.
d. Termeni strict juridici care au trecut in limbajul comun:
Ex: Rechizitoriu, in limbajul juridic reprezinta actul prin care procurorul
dispunetrimiterea in judecata a inculpatului, insa in limbaj comun are semnificatia de
acuzatie grava.
e. Termeni proveniti din alte limbaje speciale:
Ex: Testare ADN, Manager, Acciza(adios banesc la produsele de lux)
In concluzie, majoritatea termenilor juridici fac parte totusi din lexicul comun al
limbii naturale

Definitiile juridice
Definitia este o propozitie prin care se determina semnificatia unui termen, adica
prin ce se deosebeste acel termen de un altul. Prin urmare, o definitie este formata dintrun termen ce trebuie definit (definitul sau definiendum), un termen prin care se
defineste (definitorul sau definiens) si o relatie de definire.
Termenul prin care se defineste trebuie sa reuneasca un gen proxim cu o
diferenta specifica.
Reguli pentru o definire corecta:
1. Regula adecvarii. Definitia trebuie sa convina obiectului definit si numai lui
(altfel spus, trebuiesc evitate definitiile fie prea stramte fie prea largi).
2. Regula claritatii: termenii trebuie sa fie precisi.
Scripta mane , verba Volant
Capatio benevolutiae

3. Regula formei afirmative. In drept este preferabil ca termenii utilizati sa nu fie


in forma negativa
4. Regula nereflecsivitatii. Termenul nu trebuie sa se defineasca prin sine,
tautologic (contractul e o conventie a partilor).
5. Regula asimetriei, adica cel care defineste nu trebuie sa cuprinda in definitia sa
si pe cel pe care vrea sa il defineasca fiindca s-arajunge la un cerc vicios (infractiunea e
o fapta comisa de un infractor)
Tipuri de definitii juridice

1. Definitii justificative: sunt utilizate fie pentru a legitima, fie pentru a


fundamenta.
2. Definitii prin relatii: ele indica sistemul de relatii sociale vizate prin definitie;
sunt de fapt tot definitii justificative.
3. Definitii care califica: cele care precizeaza sau descriu. Ele sunt fie definitii
impuse prin lege, fie defintii expuse, adica formulate de autori din doctrina.
Ambiguitati ale discursului juridic

Faptul ca stiinta dreptului recurge predominant la limba naturala, creaza multe


imprecizii si in limbajul juridic, cum ar fi:
1. Omonimia, inseamna ca se utilizeaza un acelasi termen care are intelesuri
diferite.
2. Polisemia: reprezinta situatia in care se utilizeaza expresii ce poarta relativ
acelasi inteles, dar se refera la realitati diferite.
Ex: "actiunea".
Ideal ar fi ca, in drept sa se utilizeze numai cuvinte cu un singur inteles.
Particularitati ale limbajului juridic
1. Folosirea expresiilor latine: utilizarea expresiiloe latine reprezinta o
specificitate a limbajului juridic, fiind opera jurisconsultilor romani. In fond (definitive),
expresiile latinesti sunt de fapt formulari ale principiilor de drept. Aceste expresii
utilizate in limbajul juridic au urmatoarele functii:

a) Functia mnemo-tehnica este concizia expresiilor latine le face usor de


memorat , adesea rostirea primelor cuvinte este deja suficienta.
Ex: Infast conception.
b) Functia de conservare a principiilor de drept
Tarile au limbi diferite, iar formularea in limba fiecarei tari a principiilor
de drept le poate altera semnificatia. De aceea, utilizarea expresiilor latine in toate
statele, in domeniul juridic are calitatea de a uniformiza intelesul principiilor.
c) Functia de fundamentare a argumentarii juridice
Utilizarea expresiilor latine ofera o fundamentare solida rationamentului
juridic
d) Utilizarea expresiilor latine sporeste solemnitatea discursului juridic (fie
pledoaria avocatului, fie rechizitoriul procurorului, fie motivarile hotararilor
judecatoresti).
2. Utilizarea arhaismelor: utilizarea cuvintelor arhaice a fost specifica, mai
ales limbajului juridic din dreptul civil (vechiul Cod Civil si vechiul Cod de procedura
civila). Adoptarea unor noi Coduri in domeniu, a redus mult din numarul arhaismelor
utilizate .
Interpretarea limbajului normativ
Interpretarea inseamna clarificarea si explicarea sensului unui termen. Asa
cum zilnic, interpretam in limbajul nostru comun.
Conceptul de limbaj normativ
Este un limbaj inca nefinalizat; el ar trebui sa fie monosemantic si sobru si
sa excluda limba curenta, desi acest lucru nu este posibil cu totul. Din pacate, o eroare
continua a juristilor face ca limbajul normativ sa fie predominant poruncitor, desi in
mod firesc el ar trebui sa fie constatativ.
Reguli de interpretare gramaticala ale limbajului normativ
a) Interpretarea ad literam (adoptarea sensului primar al termenilor).
b) Interpretarea etimologica - se preia sensul originar al expresiei; se utilizeaza
atunci cand textul juridic este vechi, cuprinde arhaisme.
c) Interpretarea oficiala inseamna preluarea sensului dat de insusi legiuitorul. Ea
este folosita si atunci cand leguitorul vrea sa impuna un sens nou sau o expresie noua

inexistenta pana atunci in lexic.


d) Interpetarea in spiritul legii - este o interpretarea mai libera, care uneori ajunge
sa contravina insusi sensului literar, ad literam.
e) Interpretarea contextuala - edte interpetarea in care termenii folositi de
legiuitor sunt preluati in sensul cerut de speta respectiva.
Formele limbajului juridic
Cum vedem prin limbajul nomativ norma juridica trebuie sa-si exprime
mesajul si sa indice motivatia sociala.
Limbajul juridic insa, este limbajul utilizat in activitatea judiciara si care de
aceea utilizeaza atat termeni din limbajul normatvit cat si creatii ale jurisprudenteim(ex:
dreptul societar, este dreptul comercial despre societatile comerciale).
Limbajul judiciar are o pronuntata nota justificativa, fiindca el implica
fundamentarea unei solutii care fie este propusa de avocat, fie propusa de procuror, fie
este aleasa de catre instanta (si aceasta este motivata).
Despre logica intrebarilor (ero tehnica = logica intrebarilor)
O componenta importanta a limbajului judiciar o reprezinta intrebarile.
Intrebari pot pune: - instanta
- procurorul
- partile (uneori partii care i se ingaduie, i se permite chiar
un interogatoriu asupra partii adverse)
Mentionam ca in pocesul penal declaratiile partii vatamate si ale invinuitului
sunt probe supuse intrebarilor.
De asemnea in procese se recurge adeses la depozitia expertilor sau la
efectuarea de expertize, ceea ce genereaza iar un set de intrebari pe marginea depozitiei
expertului sau pe marginea raportului de expertiza.
Structura intrebarilor uilizate in limbajul juridic
Orice intrebare cuprinde: a. O parte interogativa (deci o necunoscuta)
b. O parte descriptiva (o presupozitie, adica o parte
presupus adevarata, presupozitia poate fi, fie rodul unei cunoasteri anterioare, fie o
ipoteza bazata pe o informatie preexistenta).
Daca in logica formala enunturile sunt fie adevarate, fie false, in schimb
intebarile sunt doar relevante sau irelevante.

Clasificarea intrebarilor
a. Din punct de vedere lingvistic
- intrebari de decizie (acestea cer doar o aprobare sau o respingere)
- intrebari completive (sunt intrebari care solicita un raspuns mai complex,
care implica fie o descriere "unde si cand..." fie presupune o alegere de tipul "Credeti
ca...?"
b. Din punct de vedere al posibilitatilor de raspuns
- intrebari de alternativa unica (intrebari care presupun un singur raspuns
valabil "Unde va aflati cand...?"
- intrebari de alternativa limitata (presupun un numar determinat de alternative
adevarate, de genul: "Cine se mai afla...?"
- intrebari de alternativa libera (permit orice fel de raspuns, de genul "Cum ati
fi reactionat...?"
c. Din punct de vedere al sigurantei fudamentarii prezumtiei:
- intrebari sigure (care pornesc de la o presupunere valida, de genul "Cu ce tip
de...?"
- intrebari riscante (fiindca ele pornesc de la o presupunere intemeiata pe o
opinie , de genul "Il frecventati des pe inculpat?"
Tipuri de intrebari eronate: sunt intrebari gresit puse, nu din punct de vedere
logic, ci din punct de vedere deontologic sau etic.
1. Intrebari sugestive: fiindca ele conduc subiectul inspre raspunsul dorit de
anchetator, sau de cel care pune intebarea (de tipul "credeti ca.." "in loc de..." "de ce...?"
2. Intrebari retorice (sunt intrebari ce nu asteapta raspuns sau admit doar
raspunsul dorit de cel care intreaba; de fapt sunt doar in aparenta intrebari, scopul lor
nefiind acela de s afla ceva ci de a impresiona, de tipul "N-ar fi cazul sa recunosti...?"
3. Intrebarile multiple, sunt de doua catgorii:
- intrebari care cuprind intr-un singur enunt doua sau mai multe necunoscute
dar solicita un singur raspuns
- intrebari care contin o alta intrebare, neformulata dar implicita

Despre raspunsuri
In raport de conformitatea cu intrebarea, raspunsurile sunt:
A.
a. Adecvate
b. Inadecvate (de tip corectiv "nici...nici...")
B.

- Raspunsuri directe
- indirecte ("m-am temut sa...")

C.
la fata locului ?

- complete (fiindca contin o enumerare completa) de tipul Cine era


- incomplete (fiindca sunt evasive.. Era serban si alte doua

pers)
Limbajul juridic persuasiv
Reprezinta de fapt pledoaria avocatului. Este un limbaj cu forta de comunicare
care recurge la:
- verbe performative (verbe care poruncesc: declar, sustin, avertizez ca, de
remarca ca, va rog, solicit, ma opun);
- componente paraverbale (topica propozitiei, accentul, intonatia)
- limbajul corpului (gesturile(ample))
Cinci clase de enunturi din pledoaria avocatului
1. Enunturile verdictive (apreciez ca)
2. Enunturi exercitive (solicit sa/ca.)
3. Enunturi comisive (ma angajez sa.)
4. Enunturi comportative (ne cerem scuze ca)
5. Enunturi expozitive (aceasta este starea de fapt)
Precizare: avocatul ar trebui sa urmareasca in pledoaria sa, nu sa se auda vorbind,
ci sa obtina efecte non-verbale asupra alocutorului(auditoriului). Avocatul trebuie deci
sa le influenteze acestora gandurile si opiniile.
In raport de emitent (avocatul), receptorul (judecatorul) poate adopta trei
comportamente distincte:
a. Sa reacioneze conform asteptailo avocatului
b. Judecatorul sa transmita un mesaj care sa initieze etapa urmatoare a
comunicarii
c. Reactia de feed back, prin aceasta judecatorul il instiinteaza pe avocat despre
felul in care decurge comunicarea
Statutul judecatorului (arbitrului, juratului)
La arbitru partile isi spun povestea , arbitru da verdictul pe care il vor respecta
prin juramant.
1. Judecatorul nu are voie sa se ante-pronunte, adica sa lase sa se intrevada
solutia procesului. Deci magistratul sau judecatorul este obligat sa nu manifeste intentii
de comunicare cu avocatul.
2. Evident, din punct de vedere fizionomic, judecatorul se tradeaza, iar avocatul
trebuie sa sesizeze si sa speculeze mesajele non-verbale primite de la judecator (iritare,

nerabdare, plictiseala etc.).

Teoria argumentarii (neoretorica)


Retorica argumentativa, il are ca protagonist pe Chaim Perelman. In conceptia
lui, acul argumentativ inseamna mai ales sustinerea sau respingerea de probe.
A. Despre raportul logica-neoretorica:
- obiectul teoriei argumentarii este studiul tehnicilor care permit cresterea
adeziunii spiritelor la tezele ce li se prezinta in vederea obtinerii asentimentului
acestora;
- aceste tehnici de convingere sunt predominant demonstrative si deductiviste
(plus mentiunea ca orice discurs demonstrativ ca sa aiba succes trebuie imbracat intr-o
haina retorica)
B. Argumentarea ca demers rational
- adevarul rezultat in urma unei demonstratii trebuie comunicat, apoi acceptat.
Ratiunea care genereaza astfel de argumentatii poate fi insa uilizata in unele situatii
diferite. Deci arta argumentarii consta in acceptarea tehnicilor de argumentare in functie
de auditoriu.
Mentionam ca:
- auditor inseamna interlocutor, adica cel ce poate admite adevarul unei teze
deminstrate, dar nu adera intotdeauna la ea.
- a te adresa unui auditor abstract, acelasi oriunde si mereu egal cu sine,
inseamna a rupe argumentarea de viata; ori argumentarea trebuie adecvata auditoriului
concret, fiindca relatia auditor-orator este primordiala pentru reusita argumentarii.
- oratorul trebuie sa mai cunoasca situaia auditoriului sau pentru a se adapta
mai bine situatiei, se sustine chiar ca auditoriul este o constructie a oratorului, ca
auditoriul (instanta) devine ceea ce poate face din el oratorul (avocatul) in actul
argumentativ
Nota: Mentionam ca, structurile argumentative fiind aceleasi, oratorul poate fi
si autor, asa cum si auditoriul poate fi si citor, atunci cand demonstratia se realizeaza in
scris.
Intre orator si auditor ar trebui sa existe un acord, o intelegere minima intre ei,
cu privire la continutul premiselor argumentarii, un acord cu privire la tipurile de
conexiuni pe care oratorul le realizeaza, dar si un acord asupra felului in care oratorul isi
verifica aceste conexiuni. Asadar, nu numai tehnicile de argumentare sunt importante,
cinsi punctele de plecare ale argumentarii fiindca instanta poate de la inceput sa
respinga punctele de plecare ale argumentarii, deoarece:
- instanta nu accepta ceea ce oratorul prezinta ca fiind stabilit deja (deci nu se

accepta premizele avocatului)


- pentru ca instanta poate fi nemultumita de alegerile unilaterale ale
argumentelor avansate de orator
- pentru ca instanta poate fi socata de tendentiozitatea cu care oratorul isi
prezinta premizele
Daca insa, se intampla un acord intre orator si instanta, atunci obictele acestui
acord vor fi:
- faptele (orice argumentare sustinuta pe fapte este greu de atacat; faptele sunt
deci probele predilecte)
- adevarurile (adevar, in acest caz inseamna concordanta dintre asertiune si
fapte) si adevarurile sunt greu de respins in cadrul argumentarii
- presupnerile (presupozitiile):
Presupozitiile nu au aceeasi putere de convingere, dar pot fi utile in discurs. In
ceea ce priveste problema valorilor aceasta este o problema locala (o comunitate in care
individul este recunoscut).
Tehnici de argumentare
1. Tehnicile de legatura - au ca scop sa reliefeze ceea ce leaga argumentele,
favorizand sustinerea unei teze. In acest sens, sunt cateva tipuri de argumentare:
- argumentele cvasilogice (le spunem asa deoarece se aseamana cu schemele
logice rationale)
- argumente intemeiate pe realitate
2. Tehnici de ruptura - le numim astfel deoarece ele doresc identificarea a ceea
ce desparte, a ceea ce disociaza argumentele
Discursul juridic
Procedee:
a. Persintologia, este teoria organizarii discursului retoric.
Discursul retoric poate fi: - persuasiv
- seductiv
- incitativ
b. Discursul judiciar, este discursul pronuntat in proces, fie
pentru a apara (pledoaria), fie pentru a acuza (rechizitoriu).
Structura unui discurs
1. Exordium (introducere), este inceputul discursului. Are ca destinatie
pregatirea auditoriului si castigarea bunavointei acestuia prin enuntarea sumara a
continutului acestuia (cuvantarii).

Exordul poate fi:

- simplu: enuntarea sumara si scurta a subiectului care va

fi abordat
- insinuant (cand se stie ca auditoriul nu agreeaza in mod
deosebit subiectul, se porneste de la un alt subiect, agreabil, pentru a se ajunge apoi la
subiectul de baza).
- pompos (ostentativ) este folosit cu ocazia unor
evenimente solemne (abunda in figuri de stil si cuvinte pretioase menite a sublinia
unicitatea momentului)
- vehement, cand oraorul intra direct si rapid in subiect,
speculand starea de spirit a auditoriului
2. Propozitia (propunere,asumtia), este expunerea clara si exacta a
subiectului. Poate fi simpla (un singur cap de acuzare) sau compusa (mai multe capete
de acuzare).
3. Diviziunea, inseamna expunerea partilor discursului (oratorul isi prezinta
planul discursului).
4. Naratiunea, inseamna expunerea gradata a faptelor pentru a face posibila
cunoasterea si clarificarea lor. O naratiune trebuie sa fie: - clara
- verosimila
- interesanta
- scurta
O naratiune poate fi: - istorica, (faptele se prezinta riguros si cronologic)
- oratorica (o prezentare pretentioasa care sa
impresioneze)
5. Confirmarea, reprezinta partea discursului in care se probeaza faptele
relatate in naratiune (preferabil ca argumentele sa fie folosite gradat, prin procedeul
amplificarii).
6. Respingerea, este partea discursului in care se demonteaza argumentele
adversarului, se evidentiaza erorile din argumentatia acestuia. Un rol important, il are
aici ironia. (de preferat a se face acida caustica!)
7. Peroratia sau epilogul, este incheiera discursului, prilej de recapitulare a
ideilor principale.

Etica discursului juridic


Aceasta consta defapt in subordonarea ideilor unor valori juridice, religioase.
Datoria morala a avocatului consta in cautarea dreptatii impreuna cu adversarul si cu
instanta. Numai ca, avand obligatia de a-si apara clientul, avocatul nu mai poate ramane
impartial. In schimb, judecatorul ramane mereu rastignit intre valorile juridice eterne si
legile perisabile.

Privitor la sinceritatea partilor


Un avocat vorbeste intotdeauna in numele partii pe care o apara, iar nu in
numele sau. Daca insa el doreste ca discursul sau sa fie moral el trebuie:
- sa nu ascunda informatii
- sa nu deformeze informatiile
- sa nu recurga la rationamente ambigue
- sa nu rastalmaceasca argumentele
Fundamentarea adevarului juridic prim argumentare - fundamentul inseamna
temeiul asertiunilor (propozitiilor). Temeiul asertiunilor este judecata, din care acestea
deriva, iar asertiunile inseamna enunturile rostite.
Functiile fundamentarii prin argumentare
- stabilirea adevarului enunturilor formulate
- prezentarea sistematica a enunturilor
- determinarea recunoasterii enunturilor, adica recursul la intemeiere (justificatea
enunturilor)
Tipuri de demonstratie in argumentarea juridica:
a. Demonstratia directa - este aceea in care adevarul tezei se deduce din fundamentarea
demonstratiei (adica din axiome, definitii, etc.)
b. Demonstratia indirecta este deminstratia in care se stabileste falsitatea tezei
contradictorii prin urmatoarele modalitati:
- eliminarea pe rand a alternativelor, pana se ajunge la cea adevarata
- prin reducerea la absurd (adica prin demonstrarea faptului ca acceptarea tezei
contradictorii ar duce la consecinte absurde)

Avantajele demonstratiei sunt: - fapul ca asigura un fundament cert enunturilor juridice


- unifica intr-un singur sistem cunostintele juridice
- permite stabilirea starilor de fapt corespunzatoare
probelor administrate
- permite corelarea tipurilor de judecati
Trasaturi ale argumentarii
- in functie de auditoriu (avocatul isi regleaza discursul in functie de instanta)
- utilizeaza intotdeauna limbajul natural
- argumenatarea nu are rigoarea deminstratiei
- este prin excelenta polemica
- scopul argumentarii este convingerea, dar fiindca nu beneficiaza de rigurozitate,
prin argumentare avocatul incearca sa faca adevarul sa devina plauzibil
Mentionam ca: - acelasia argument nu poate intemeia atat o opinie cat si opusul
acesteia
- o afirmatie nu poate fi utilizata si ca argument si in calitate de
contraargument
- argumentele trebuie sa fie relevante, adica sa sustina premisele de
baza
- argumentele trebuie sa fie valide, adica bazate pe realitate
- daca suntem in prezenta unei decizii alternative, atunci nu mai
cerem validitate, dar macar accceptabilitate
-argumentele au insemnatate diferita unele fata de celelalte.
Din acest punct de vedere apare posibilitatea comparatiei intre valorile
argumentelor. Din aceasta cauza s-au formulat doua criterii de apreciere a argumentelor,
prevazute chiar de lege:
1. Argumentul bazat pe un inscris autentic este superior celui bazat pe un inscris
sub semnatura privata.
2. Un argument extras dintr-un inscris sub semnatura privata este superior cerut
dedus din depozitiile martorilor.
Prin urmare, argumentele probatorii nu sunt suficiente daca nu sunt completate
cu norme juridice care in aceasta privinta devin argumente justificatorii.
Argumentele probatorii: sunt informatiile pe care subiectul le extrage in urma
administrarii mijloacelor de proba. Aceste informatii obtinute pot fi:
- indiscutabile (sunt informatiile complete si univoce
- completabile (sunt incomplete dar univoce)
- discutabile (sunt si incomplete si echivoce)

Mentionam ca valoarea argumentelor probatorii creste sau scade in functie de:


-natura probelor
-numarul probelor
-insemnatatea probelor
Argumentel legale/justificatorii
Mijloacele prin care se cauta, se evalueaza si se selecteaza normele juridice
aplicabile in acel caz.
Astfel de norme se deduc din regulile de interpretate a dreptului:
- argumentul sensului general (ad generali sensu) este argumentul care invoca
generalitatea legii
- argumentul limitarii termenilor legii (este argumentul limitarii nomeimla
subiect: pro subjecta materiae)
- argumentul inutilitatii legii (se refera la aplicarea legii astfel incat persoanele
pe care vrea sa le protejeze sa nu fie prejudiciate)
-argumentelul per a contrario - este principiul logic al non-contradictiei, aplicat
la gandirea juridica. Argumentul avocatului pledant.
-argumentul a fortiori - este argumentul extinderii aplicarii unei norme, fiindca
ea se regaseste in cazul cercetat.
-argumentul a simili ad simile - se refera la situatiile in care pentru clarificarea
cazului se utilizeaza fie analogia legii, fie analogia dreptului
-argumentul dilematic - se refera la faptul ca uneori se pot lansa doua ipoteze
posibile si ambele ar ajunge la acelasi rezultat, ceea ce desigur pune in dificultate
instanta cand hotaraste.
-argumentul reducerii la absurd - din teza propusa ca adevarata, se extrage o
consecinta falsa dovedindu-se astfel ca teza opusa este defapt cea adevarat
-argumentul cine poate mai mult, poate si mai putin
Argumentele irelevante
Sunt argumentele sofistice, inutile pentru cauza respectiva si care trebuie
respinse pentru a se asigura obiectivitatea disputei:
a. Argumentul la persoana - se face referire la calitatile persoanei, la faptele sale
anterioare, verand se se dovedeasca intregritatea acestei persoane.
b. Argumemtul autoritatii - este argumentul care face apelmlz competenta sau pozitia
oficiala a unui specialist (ba chiar si la depozitia unui teolog)
c. Apelul la opinia publica: se face apel in mod demagogic la opinia majoritatii
d. Apelul la mila - defapt apelul este la clemementa, atunci cand vina inculpatului este
evidenta (se invoca faptul ca are familie numeroasa, ca sufera de boli grave etc)

e. Apelul la modestie - este argumentul de genul invocarii modestiei fata de o


autoritate pe care am acceptat-o multa vreme
f. Apelul la ignoranta - se refera la faptul ca o afirmatie se cere a fi comsiderata falsa
deoarece acela care o sustine nu o poate dovedi.
g. Flatatea vanitatii - este argumentul prin care flatandu-se interlocutorul (instanta) se
incearca obtinerea adeziunii/convingerii acesteia.
h. Argumentul violentei - (ad baculum) inseamna impunerea ideeii prin amenintare
Legi logice de interpretare a legii - aceste legi sunt utilizate atunci cand:
a. Cand reglemenatrea legala a unei chestiuni lipseste (legea tace) - si atunci sunt
utilizate fie teoria lacunei juridice, fie teoria analogiei
b. Cand legea este obscura (neclara) si atunci se utilizeaza actul de interpretare
Teoria lacunei juridice - inseamna defapt modul de complinire (completare) a
lacunei juridice. Lacuna juridica inseamna situatia in care nu exista o norma juridica pe
care judecatorul sa o poata aplica la un caz determinat, sau atunci cand norma existenta
este incompleta (si deci pe baza ei nu se poate emite solutia). Aceste cazuri pun in
discutie completitudinea dreptului:
I - unii autori au contestat exisnta lacunelor in drept avansand teoria plenitudinii
dreptului: in concepia lor orice lege contine si o regula generala complementara la care
sa putem apela prin analogie atunci cand in speta respectiva lipseste reglementarea;
argumentul este ca daca in cazul respectiv lipseste norma necesara, inseamna ca
legiuitorul il lasa pe subiect sa-si aleaga comportamentul, deci norma propie de
conduita. Prin urmare orice lacuna invocata de judecator este o fictiune a acestuia,
intrucat el se poate raporta oricand la sistemul legal al cauzei. In conceptia acestor
autori legile pot avea deci lacune, dar sistemul de drept in intregul sau este intotdeauna
complet.
II - Exista insa sistemele legislative inchise, unde lacuna juridica creata deobicei
de dezgoltarea stiintei sau a societatii nu poate fi completata de judecator (acesta riind
obligat la o interpretare stricta a legii, fara extinderi sau analogii). Aceasta se intampla
in:
1. Dreptul penal - judecatorul este legat de cele doua principii (nu se
sanctioneaza decat infractiunile prevazute de lege; pedeapsa trebuie prevazuta in lege) si
deci el nu are voie sa umple lacunele.
2. Dreptul international public - judecatorul nu poate sa emita o sentinta daca
ordinea juridica nu prevede solutii. Lacunele sunt inerente dreptului, insa nu trebuie
solutionate arbitral. In principiu, se respecta urmatoarele recomandari:
- cand legea este clara, trebuie sa o urmam
- cand legea este neclara (obscura), trebuie sa o aprofundam
- cand legea lipseste, consultam obiceiul sau echitatea (ne intoarce, la legea naturala)

Despre lacuna si antinomie (contradictie): antinomie inseamna contradictie


interna, adica incompatibilitate intre directivele relative la acelasi obiect. Prin urmare,
lacuna inseamna lipsa unei reglementari intr-un caz determinat, iar anyinomia inseamna
dificultatea de a alege solutia dintre mai multe reglementari, unele dintre ele chiar
potrivnice (opuse). Cand apare un astfel de conflict al legilor, se utilizeaza urmatoarele
metode:
a. Legea superioara deroga de la cea inferioara (legea superioara se aplica in
defavoarea legii inferioare)
b. Cand legile sunt ierarhic egale se aplica legea adoptata ultima
Aceste reguli functioneaza doar in dreptul national. In dreptul privat
international exista insa multe antinomii sau contradictii nerezolvabile. Cand rezolvarea
antinomiei nu este posibila, atunci se creaza o lacuna in drept. In practica, exista
urmatoarele tipuri de antinomii:
1. Cand doua norme de drept sunt simultan neaplicabile.
2. Cand legea nationala incalca ordinea publica internationala (in mod normal
judecatorul ar trebui sa aplice legislatia internationala, dar...
3. Antinomia de interpretare: are loc atunci cand este imposibil sa aplicam
simultan doua norme, astfel cum sunt ele enuntate. Se rezolva doar prin inlocuirea
tehnicilor de interpretare.
4. Contradictie nu inseamna incalcarea legii de catre o autoritate ierarhic
subordonata (judecatorul poate alege intre doua legi ierarhic diferite, dar nu poate
decide asupra constitutionalitatii acestor doua legi; prin urmare nu se poate lua nicio
decizie).
Tipuri de lacune juridice:
A. Lacune veritabile - sunt acelea la care nu exista nicio solutie juridica. Sunt trei
cazuri:
a. Lacunele lignvistice
b. Lacuna falsa (aplicarea legii conduce la o decizie contrara intentie legiuitorului)
c. Lacuna politica, in cazul schimbarilor de regim politic, cand niste legi intra in
desuetudine, adica sunt invechite si trebuiesc corectate sau inlocuite.
In drept, mai exista si unele lacune provizorii, cum ar fi:
- lacunele create de legea in alb (lege incompleta, dar pe cale de a fi completata)
- lacuna tehnica (legiuitorul a adoptat o lege fara a reglementa si efectele ei)
Interpretarea logica alegilor: inseamna evidentierea sensului termenilor utilizati
in actele juridice. Mentionam ca:
- legea dispune numai pentru viitor
- legiuitorul poate ordona fie o interpretare restrictiva, fie una extensiva cad legiuitorul

comanda ca legez este enuntiativa