Sunteți pe pagina 1din 7

CURSUL 13

CUPRINS
Tulburările de vedere
Diagnosticul tulburărilor de vedere. Examenul funcŃiei vizuale. Determinarea refracŃiei
Determinarea astigmatismului prin oftalmoscopie
PATOLOGIA GLOBULUI OCULAR
Anomaliile globului ocular
InflamaŃia sclerei
Contuzia şi comoŃia globului ocular
DislocaŃiile globului ocular

TULBURĂRILE DE VEDERE

Sunt relativ frecvente la animale, având de cele mai multe ori cauză ereditară, fapt ce
impune diagnosticarea lor şi eliminarea de la reproducŃie a animalelor bolnave.
După sediul cauzal sau funcŃia afectată, tulburările de vedere se pot grupa în două
categorii:
a) datorate deficienŃelor de fotorecepŃie
b) datorate viciilor de refracŃie
a. Tulburări ale fotorecepŃiei:
- Hemeralopia – este scăderea şi/sau pierderea acuităŃii vizuale la lumină
(cecitate diurnă). Tulburarea este cauzată de displazia, degenerarea sau
lipsa celulelor cu conuri.
- Nictalopia (hesperanopia) – este scăderea acuităŃii vizuale la lumină
redusă sau noaptea (cecitate nocturnă). Este cauzată de displazia,
degenerarea sau lipsa celulelor cu bastonaşe.
- Ambliopia – este reducerea percepŃiei şi calităŃii imaginii datorată unor
procese degenerative ale fibrelor optice.
- Amauroza – este pierderea completă a funcŃiei vizuale ca urmare a unor
afecŃiuni ale segmentelor extravasculare ale transmiterii şi prelucrării
stimulilor luminoşi şi cromatici.
b. Tulburări ale refracŃiei:
Globul ocular funcŃionează asemănător cu o cameră fotografică. Razele luminoase
parcurg sistemul dioptric al mediilor transparente şi se reflectă (focalizează) pe retină în
zona vizuală a acesteia, de unde stimulii sunt receptaŃi, diferenŃiaŃi, în raport cu specificul
lor, de celulele fotoreceptoare şi transmişi pe căile optice la centrii vizuali corticali.
SuprafeŃele de separaŃie ale mediilor transparente prezintă indici de refracŃie diferiŃi care
prin sumare formează sistemul dioptric coaxial. Starea de normalitate a refracŃiei,
respectiv focalizarea pe retină a razelor luminoase pătrunse în ochi se numeşte
emetropie; ochiul normal este numit emetrop. Cel cu tulburări de refracŃie ametrop.
1. Miopia. Se caracterizezază prin vedere normală de aproape şi neclară departe.
Defectul se datorează unei puteri mari de refracŃie a dioptrului ocular, ceea ce face ca
razele de lumină să se focalizeze într-un punct situat anterior de retină.

1
Miopia poate fi: de curbură sau de indice, când creşterea puterii de refracŃie se
datoreşte creşterii curburii corneei sau cristalinului; axială când diametrul anteroposterior
este mai mare faŃă de normal. Corectarea vederii se face cu lentile divergente.
2. Hipermetropia – se caracterizezază prin vedere clară departe şi neclară aproape. De
asemenea, poate fi de curbură şi axială, anormalitatea în acest caz este în sens invers.
Corectarea vederii se afce cu lentile convergente.
3. Presbiopia – este limitarea capacităŃii de acomodare a cristalinului datorită pierderii
elasticităŃii acestuia. Ametropia este de tip hipermetrop şi se instalează progresiv afectând
animalele senile.
4. Astigmatismul se caracterizezaă prin modificarea refracŃiei într-un teritoriu al corneei
sau cristalinului.
Astigmatismul cornean este de două feluri:
- regulat, când refracŃia diferă de la un meridian la altul, putând fi normală,
spre exemplu pe meridianul vertical şi mai mică sau mai mare pe cel
orizontal
- neregulat, când refracŃia este inegală pe acelaşi meridian sau de la o zonă
la alta. Apare ca urmare a unor cicatrici sau deformări ale grosimii şi
curburii corneei. Imaginea apare deformată, asemănătoare cu imaginea
dintr-o oglindă mincinoasă sau geam cu grosime neuniformă.
Astigmatismul cristalinian poate fi, de semenea, regulat şi neregulat. După zonele
afectate poate fi: concentric, când tulburările refracŃiei sunt date de straturile concentrice;
periferic, când este cauzat de reducerea contracŃiei zonulare şi stelar, când defectul de
refracŃie este dat de zonele de sudură a fibrelor cristaliniene. Acestea din urmă preced
cataracta.
5. Anizometropia. Este starea în care valorile refracŃiei diferă la acelaşi individ de la un
ochi la altul.

Diagnosticul tulburărilor de vedere

Tulburările de vedere cauzate de leziuni ale componentelor fotoreceptoare şi/sau ale


sistemului de transmitere extraocular se diagnostică prin examenul funcŃiei vizulale şi
prin examen neurologic, iar cea de-a doua categorie prin determinarea refracŃiei.
Examenul funcŃiei vizuale
Evaluarea funcŃiei vizuale la animale este evident mai dificil de realizat, există numai
posibilitatea obŃinerii unor informaŃii indirecte, care printr-o interpretare adecvată, pot
releva eventuale tulburări.
Pentru evaluare se folosesc următoarele determinări şi/sau probe: comportamentul, proba
ameninŃării, proba obstacolelor, reflexul de prehensiune şi reflexele oculare.
Comportamentul este evident schimbat la animalele cu tulburări de vedere, iar
manifestările sunt corelate cu gradul de pierdere al acuităŃii vizuale şi particularităŃile de
specie. În general se remarcă o stare de agitaŃie, cu reacŃii mai intense la zgomote şi la
schimbarea locului. La cazurile cu cecitate sau amauroză se remarcă intensificarea
celorlalte funcŃii senzoriale (miros, auz, palpaŃie).
Proba ameninŃării se face fără zgomot şi fără ca animalul să fie atins. Gestul de
ameninŃare trebuie să fie făcut în câmpul vizual. AbsenŃa reacŃiei semnifică starea de

2
cecitate sau amauroză, iar răspunsul întârziat sau exagerat semnifică reducerea vederii
sau vedere astigmată.
Proba obstacolelor este foarte simplă şi constă în deplasarea animalului într-un loc în
care s-a aşezat obstacolul; dacă animalul nu ocoleşte obstacolul înseamnă că acesta nu
vede sau dacă oprirea este bruscă şi aproape de obstacol înseamnă că este miop. Această
probă dacă se face în condiŃii diferite de lumină putem să depistăm şi tulburările de
hemeralopie sau nictalopie (testul fototopic şi testul scotopic).
Reflexul de prehensiune se detrmină prin apropierea furajului (hranei) de capul
animalului. Animalul orb schiŃează gestul de prehensiune înainte de a ajunge sau de a
atinge furajul, se deplasează spre furaj după miros, dar niciodată nu nimereşte direct fiind
nevoie de o căutare.
Reflexele oculare se determină şi se interpretează după logica suportului anatomo-
funcŃional. Pentru diagnosticul tulburărilor funcŃiei vizuale, în mod curent se determină
reflexele palpebrale şi pupilare.
- reflexele palpebrale:
- reflexul optico-facial (optic de clipire) se provoacă prin iluminarea sau
apropierea bruscă a degetului de ochi.
Interpretare: abolit – în amauroză sau cecitate; diminuat – în reducerea
acuităŃii vizuale; crescut – în afecŃiuni inflamatorii;
- reflexul trigemino-facial (sensibil de clipire) se provoacă prin atingerea
cililor palpebrali.
Interpretare: abolit – în paralizia de trigemen (senzitiv) sau facial (motor);
crescut – în inflamaŃia anexelor şi a polului anterior al globului ocular.
- reflexele pupilare:
- reflexul fotomotor se provoacă prin închiderea celor doi ochi ai animalului
timp de 50-60 de secunde sau prin proiectarea unui fascicol de lumină. În
primul caz la deschiderea fantei palpebrale se va constata midriază, în cel
de-al doilea caz se va produce mioză.
Interpretare: abolit – cecitate sau amauroză, intoxicaŃie cu midriatice,
glaucom; diminuat – atrofie iriană, afectarea inervaŃiei autonome; spasm –
inflamaŃia tractului uveal.
- reflexul consensual se provoacă la fel, dar se urmăreşte dinamica celor
două pupile. Prin interpretarea răspunsului se poate preciza localizarea
leziunilor. Sediile lezionale pot fi: retină sau nerv optic, chiasmă optică,
tract optic, nerv oculomotor sau nucleu oculomotor.

Determinarea refracŃiei
Se poate realiza prin schioscopie şi oftalmoscopie.
Schioscopia se bazează pe jocul umbrei imaginii pupilare pe fundul ochiului în timpul
iluminării frontale cu o lampă care este mascată. În continuare este necesar un set de
lentile plasate pe o riglă. Metoda în prezent este înlocuită de metoda oftalmoscopiei.
Oftalmoscopia este o metodă expeditivă şi suficient de precisă pentru determinarea
refracŃiei la animale. Principii, reguli, tehnică de lucru:
1. Procedeul poate fi folosit doar de examinatorii emetropi sau cu ametropie de tip
sferic; el nu poate fi folosit de persoanele care au astigmatism accentuat.

3
2. Dacă ochiul examinat este emetrop şi acomodat pentru vedere departe, fascicolul
divergent de raze reflectate dintr-un punct de pe tapetul fundului de ochi, prin
sistemul dioptric devine paralel la ieşirea sa din cornee. Fiind captat de un ochi
examinator emetrop, acomodat pentru vederea departe, el va fi concentrat tot într-
un punct, imaginea va fi clară. Ochiul hipermetrop având refracŃia mai scăzută
poate aduce razele să fie paralele, ele rămânând cu un oarecare grad de
divergenŃă. Pentru a le face paralele este necesară interpunerea unei lentile
convergente. Invers, ochiul miop, cu un plus de putere totală de refracŃie, va face
ca fascicolul emergent să fie convergent. Pentru a paraleliza razele se interpune o
lentilă divergentă. În ambele situaŃii valoarea lentilei de corecŃie corespunde
valorii ametropiei.
3. Deoarece distanŃa dintre ochiul examinator şi ochiul examinat, pe măsură ce
creşte, dă erori din ce în ce mai mari, examinarea trebuie făcută aducând
oftalmoscopul cât mai aproape de ochi, atât cât să se evite atingerea cililor
palpebrali. Această manevră anulează acomodarea ochiului de examinat care şi ea
ar da erori de citire.
4. Ochiul examinator poate fi ametrop. În acest caz se schimbă rezultatul citirii cu
valoarea ametropiei sale, fiind necesare corecŃii.
5. Examinatorul va trebui să fie sigur că are ochiul acomodat pentru vedere departe.
Propria sa acomodare involuntară poate să schimbe total valoarea rezultatului şi
să dea erori mari de citire.
În timpul examenului oftalmoscopic este posibil să se folosească mai multe lentile
corectoare, dând fiecare imagine clară,deoarece involuntar ochiul se acomodează.Gama
acestor lentile diferă de la examinator la examinator şi este dependentă de starea refracŃiei
şi de amplitudinea acomodativă a fiecăruia.
Din aceste lentile cea care se găseşte la limita extremă care corectează valoarea
cea mai scăzută a refracŃiei ochiului examinator şi ce corespunde vederii departe, este
lentila care va servi pentru citirea rezultatului. Pentru a se alege se roteşte succesiv discul
oftalmoscopului aducând pe rând lentilele corectoare dinspre cele divergente spre
valoarea zero şi apoi înspre cele convergente. De exemplu dacă gama se cuprinde între –
3D şi +1D se va lua valoarea +1D, iar dacă ea este între –5D şi –1D se va lua valoarea –
1D (D = dioptrii).
În vederea stabilirii valorii reale este necesară verificarea şi determinarea
punctului zero al examinatorului pe lentilele oftalmoscopului şi să se facă corecŃia
necesară. Pentru acestea se alege un obiect situat mai departe de 10 m şi se priveşte prin
oftalmoscop, schimbând lentilele întocmai cum s-a recomandat şi în timpul examenului
pentru a alege setul ce permite imagini clare. Un ochi emetrop va avea setul de lentile ce
dă imagine clară cuprinsă între valorile 0 şi –4 sau –5D. Unul hipermetrop va vedea clar
şi cu +1D sau chiar cu +3D etc. Lentila situată la limita ce corespunde celei mai scăzute
refracŃii din ochiul examinator reprezintă punctul zero. În primul exemplu punctul zero
corespunde cu valoarea zero de pe oftalmoscop iar al doilea cu +1D respectiv +3D. În
primul caz corecŃia nu se face. În cel de al doilea da.Dacă punctul zero este +1D lentila
cu valoarea –1D va indica o refracŃie de –2D. Dacă el este +3D valoarea după corecŃie va
fi –4D.

4
O ultimă recomandare este de a se fixa privirea examinatorului în zona centrală
a retinei, deasupra liniei intertapetale şi de a se urmări desenul pigmentului de pe tapet.
Pe cât posibil trebuie evitată atropinizarea deoarece schimbă valoarea refracŃiei.

Determinarea astigmatismului prin oftalmoscopie

Dacă în timpul oftalmoscopiei nici una din lentilele sferice nu redă imaginea clară, ochiul
examinat are refracŃie astigmatică.
Unele oftalmoscoape au lentile suplimentare cilindrice, care pot fi utilizate în acelaşi scop
şi procedând la fel ca şi în ametropia sferică, adăugându-le peste celelalte cu ajutorul unui
disc.
Desenul fundului de ochi la calul cu astigmatism regulat va avea punctele închise la
culoare uşor alungite- toate în aceeaşi direcŃie. Dacă astigmatismul este neregulat vor
apărea zone clare şi zone neclare sau întregul desen este neclar şi nu se obŃine nici o
ameliorare prin corecŃie.
Astigmatismul corneean se poate determina fară a se indica valoarea sa, cu ajutorul
discului Placido (cheratoscopul Placido ). Cercurile concentrice –alb-negru-ale sale vor
apărea deformate regulat sau neregulat pe suprafaŃa corneei.

PATOLOGIA GLOBULUI OCULAR

Anomaliile globului ocular

-microftalmia- globul ocular este sub dimensiunea normală.


-anoftalmia – absenŃa globului ocular.
-ciclopia – contopirea celor doi globi.

InflamaŃia sclerei
Este frecvent întâlnită, fie primar, când etiologia este, de regulă traumatică, fie secundar
însoŃind inflamaŃia celorlalte componente (conjunctivă, cornee, uvee).
Poate fi localizată în zona limbului sclerocorneean, când capătă denumirea de episclerită.
Episclerita după aspectul clinic poate avea trei forme: erozivă, proliferativă şi difuză.
Forma erozivă este cea mai severă, se poate produce ruptura peretelui, necesită sutură.
Forma proliferativă apare ca o îngroşare.
Tratamentul. În cele traumatice deschise se va interveni chirurgical, recurgându-se la
sutură, dacă este cazul, şi se vor preveni şi/sau combate complicaŃiile inflamatorii şi
septice, utilizându-se un protocol asemănător cu cel din conjunctivite.

Contuzia şi comoŃia globului ocular


Contuzia se produce prin lovirea directă a globului cu corpuri contondente, iar comoŃia
prin transmiterea şocului traumatic de la Ńesuturile din jur. Ambele stări sunt importante

5
pentru că se constituie într-un teren susceptibil unor complicaŃii grave (panoftalmie
traumatică).
Clinic se remarcă următoarele simptome asociate traumatismului ocular: hipohema,
chemosis, edem palpebral, edem corneean, subluxaŃia sau luxaŃia cristalinului, decolare şi
hemoragie retiniană şi alte semne conexe particularităŃilor funcŃionale şi anatomice ale
formaŃiunilor adiacente.
Gravitatea, uneori extremă a leziunilor, impune un diagnostic complet şi rapid şi
instituirea tratamentului intensiv.
Tratament:
- dexametazon i.m. sau i.v.,
- flunixin meglumine (1mg./kg. i.v.),
- cloramfenicol (25 mg./kg.),
- atropină 1% instilaŃie în sacul conjunctival de două ori pe zi,
- substituirea lacrimilor sau umezirea ochiului, dacă este cazul.
După patru ore se reexaminează şi dacă este cazul se vor aplica şi alte tratamente.

DISLOCAłIILE GLOBULUI OCULAR


Sunt, relativ, frecvente la câine, în special la rasele brahiocefalice şi cu orbita ştearsă sau
cu exoftalmie naturală (Pekinez).
Se disting doua stări patologice:
luxaŃia – când nervul optic şi vascularizaŃia rămân funcŃionale;
avulsia – când se produce ruperea acestora şi consecutiv compromiterea funcŃională
a ochiului.
Clinic – se remarcă în ambele situaŃii ochiul afară din orbită. Pleoapele nu mai pot să-l
protejeze, iar datorită stazei sau întreruperii circulaŃiei sangvine apar modificări de
volum, transparenŃă.
Diagnosticul este uşor de stabilit, este însă necesar să se precizeze cât mai precoce. În
primele 8-12 ore, maxim 24, se poate examina pupila şi astfel se poate dovedi integritatea
nervului optic. Pupila răspunde la reflexul fotomotor şi consensual.
Prognosticul este rezervat în luxaŃie şi grav sau defavorabil în avulsie.
Tratamentul în luxaŃie constă în repunerea cât mai urgentă a globului în orbită. OperaŃia
de repunere este dificilă şi presupune următorii timpi de lucru:
- anestezie generală;
- antisepsia globului luxat şi lubrefierea lui;
- cantotomie (dacă este cazul);
- fixarea pleopelor cu pense sau cu câte un fir in „U” – ale cărui capete se
vor lăsa mai lungi pentru a le folosi pentru tracŃiune;
- repunerea globului prin comprimarea atentă a acestuia concomitent cu
tracŃionarea celor două fire fixate în pleoape;
- blefarorafia de protecŃie- cu pleoapa a III-a la pleoapa superioară şi/sau a
celor două pleoape.
După repunere, se instituie tratamentul cu antibiotice şi corticosteroizi. Când există riscul
infecŃiei se va recurge la antiinflamatorii necorticosteroide (Finadyn, Aspirină,
Algocalmin). Concomitent se va administra local atropină.

6
Pleoapele se eliberează după 6-10 zile. Leziunile sau sechelele cheratice existente se vor
trata adecvat.
În avulsie se va recurge la operaŃia de globectomie.

BIBLIOGRAFIE:

- Bolte S., Igna C. – Chirurgie veterinară, vol. I, Ed. Brumar, Timişoara, 1997
- Bolte S., Igna C. – Clinica şi terapeutica chirurgicală (Patologia capului), partea a
II-a, vol. I, Ed. Mirton, Timişoara, 1993
- Moldovan M., Bolte S. – Oftalmologie veterinară, Ed. Ceres, Bucureşti, 1984
- Moldovan M., Cristea I., Morosan N., Murgu I. – Patologie şi clinică chirurgicală,
Ed. Didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1983
- Slatter D. – Textbook of Small Animal Surgery, ediŃia a II-a, vol. I şi II, Ed. W.
B. Saunders Comp., Philadelphia, 1993
- Auer J. A. – Equine surgery, Ed. W. B. Saunders Comp., Philadelphia, 1993
- http://www.merckvetmanual.com