O scrisoare pierduta

I.L. Caragiale
-relatia dintre Zoe Trahanache si Stefan Tipatescu-

Reprezentata pe scena in 1884, comedia O scrisoare pierduta de I.L. Caragiale este a

treia dintre cele patru scrise de autor, o capodopera a genului dramatic.
Ca specie, opera este o comedie de moravuri, in care sunt satirizate aspecte ale
societatii contemporane autorului, fiind inspirata din farsa electorala din anul 1883.
Comedia este o specie a genului dramatic ce starneste rasul prin surprinderea unor
moravuri, a unor tipuri umane sau a unor situatii neasteptate, avand un final fericit.
Personajele comediei sunt inferioare. Conflictul comic este realizat prin contrastul intre
aparenta si esenta. Sunt prezentate formele comicului- umorul, ironia si diferite tipuri de
comic (de situatie, de caracter, de limbaj si de nume).
Incadrandu-se in categoria comediilor de moravuri, prin satirizarea unor defecte
omenesti, piesa prezinta aspecte din viata politica (lupta pentru putere in contextul
alegerilor pentru Camera) si de familie (relatia dintre Tipatescu si Zoe) a unor reprezentanti
corupti ai politicianismului romanesc.
Titlul pune in evidenta contrastul comic dintre aparenta si esenta. Instrument al
santajului politic, o scrisoare pierduta devine pretextul dramatic al comediei.
Articolul nehotarat indica atat banalitatea intamplarii, cat si repetabilitatea ei (pierderile
succesive ale scrisorii).
Textul dramatic este structurat in patru acte alcatuite din scene, fiind construit sub
forma unui schimb de replici intre persoanaje.
Ca specie a genului dramatic, comedia este destinata reprezentarii scenice, dovada fiind
lista cu Persoanele de la inceputul piesei si didascaliile, singurele interventii directe ale
autorului in piesa. Creatia impune anumite limite in ceea ce priveste amploarea timpului si
spatiului de desfasurare a actiunii. Actiunea comediei este plasata in capitala unui judet
de munte, in zilele noastre, adica la sfarsitul secolului al XIX-lea, in perioada
electorala, intr-un interval de trei zile.
Principalul mod de expunere este dialogul, prin care personajele isi dezvaluie
intentiile, sentimentele, opiniile. Prin dialog se prezinta evolutia actiunii dramatice, se
definesc relatiile dintre personaje si se realizeaza caracterizarea directa sau indirecta. In
dialogul dramatic, stilul este marcat de oralitate; limbajul oral este mai spontan, mai
putin elaborat, fiind marcat de forme populare, exprimari eliptice, exclamatii,
simplitatea frazelor etc.
Cum structura fundamentala a textului este dialogica, prezenta monologului
dramatic (discursurile electorale Farfuridi-Catavencu) si aparte-ului (interventiile lui Ghita)
este mai restransa.
Indicatiile scenice contureaza indirect persoanjele, prin semnificatia, in plan moral sau
intentional, a gesturilor si a mimicii. In lista cu Persoanele de la inceputul piesei se
precizeaza, pe de alta parte, alaturi de numele semnificative, si statutul social sau
ocupatia personajelor, ceea ce sugereaza apartenenta la o tipologie.
Personajele comediei au trasaturi care inlesnesc incadrarea lor tipologica. Caragiale
este considerat cel mai mare creator de tipuri din literatura romana. In O scrisoare
pierdutase intalnesc cele noua tipuri de personaje precizate si de Pompiliu
Constantinescu in articolul Comediile lui Caragiale- tipul incornoratului (Trahanache),

tipul primului amorez si al donjuanului (Tipatescu), tipul cochetei si al adulterinei (Zoe), tipul
politic si al demagogului (Tipatescu, Catavencu, Farfuridi, Branzovenescu, Trahanache,
Dandanache), tipul cetateanului (Cetateanul turmentat), tipul functionarului (Pristanda), tipul
confidentului (Pristanda, Tipatescu, Branzovenescu), tipul raisoneurului (Pristanda).
Locul central al piesei este ocupat nu de Zaharia si Zoe Trahanache, ci de cuplul
Stefan Tipatescu-Zoe. Prieten cu Trahanache, Tipatescu o iubeste pe sotia acestuia inca din
momentul in care ea se casatoreste cu neica Zaharia , cei trei formand un triughi conjugal
banal si tihnit, banuit de toti si transformat de Catavencu in obiect de santaj.
Ca majoritatea personajelor din piesa, cei doi se incadreaza in tipologii care sugereaza
anumite trasaturi de caracter, fiind individualizati prin modalitati directe de caracterizare
(prin didascalii sau realizate de alte personaje) sau caracterizare indirecta, care
insumeaza gesturi, reactii, atitudini.
Tipatescu este prefectul judetului de munte, stalp al puterii conservatoare,
corespunzand donjuanului sau junelui-prim din teatrul clasic. Ca si alte personaje din
comedie, el este imbatat de sentimentul propriei importante, simtindu-se indreptatit sa emita
pretentii unori exagerate, pentru ca are impresia ca functia politica pe care o detine e un act
de misionarism, data fiind abandonarea unei cariere politice stralucite pentru a ramane
prefect intr-un judet pe care il dispretuieste.
In comparatie cu celelalte personaje ale operei, Tipatescu este cel mai putin marcat
comic, fiind spre deosebire de ceilalti un om instruit, educat, dar impulsiv, dupa cum il
caracterizeaza in mod direct si Trahanache: "E iute! N-are cumpat. Altminteri bun baiat,
destept, cu carte, dar iute, nu face pentru un prefect". In fond, Tipatescu traieste o
drama. De dragul unei femei casatorite, pe care este nevoit sa o imparta cu altcineva,
sacrifica o cariera promitatoare la Bucuresti. Pe de alta parte, Catavencu il considera imoral,
dezvaluindu-i abuzurile in Racnetul Carpatilor, ziar in care prefectul este numit vampir
si canalie.
Relatia cu Zoe il determina sa se creada irezistibil; de altfel, personajul se comporta in
conformitate cu trasaturile tipului ilustrat, limbajul folosit in scrisoarea adresata femeii
accentuand ridicolul situatiei in care se afla si sustinand contrastul dintre esenta si
aparenta.
Ca si Tipatescu, care e mai putin ironizat decat celelalte personaje ale piesei, Zoe
Trahanache este cea mai distinsa dintre toate personajele feminine ale teatrului caragialian.
Nimic nu o incadreaza in categoria ignorantelor sau a femeilor vulgare. Zoe este un personaj
voluntar, care joaca o comedie a slabiciunii feminine. Speriata de santajul lui Catavencu,
ea incearca sa il convinga pe Tipatescu sa accepte conditiile avocatului, facand uz de lacrimi,
lesinuri si de santaj sentimental. Situatia dobandeste accente dramatice si Zoe adopta
vocabularul specific unei eroine de drama romantica, insa vorbele ei sunt lipsite cu
desavarsire de suportul emotiv adecvat (Omoara-ma pe mine, care te-am iubit, care
am jertfit totul pentru tine). Zoe e ridicola prin manifestari dar, spre deosebire de alte
personaje feminine din teatrul lui Caracgiale, nu e ironizata pana la sarcasm. Intr-o oarecare
masura, reactiile ei se justifica daca tinem seama de pozitia sociala dobandita cu efort.
Dincolo de aparente, in cuplul pe care Zoe il formeaza cu Tipatescu, femeia este polul
rational, puternic si care detine controlul asupra relatiei. Stefan, care refuza initial
compromisul politic, propune femeii o solutie disperata, aratandu-se gata sa renunte la tot de
dragul ei (Sa fugim impreuna), insa ea intervine energic , nevrand sa renunte cu niciun
pret la pozitia de prima doamna a judetului, si modereaza astfel entuziasmul barbatului.
Aceasta atitudine reliefeaza o trasatura de caracter dominanta a personajului femininvoluntarismul. Replica lui Zoe la intrebarea lui Tipatescu (Zoe! Zoe! Ma iubesti?/ Te
iubesc, dar scapa-ma!) starneste rasul, cu toate ca ascunde o ironie amara.

Scenele dintre Zoe si Tipatescu parodiaza toposuri din dramele romantice- fuga
perechii de indragostiti, ruperea legaturilor cu un mediu ostil care se opune implinirii
sentimentelor. Scena VI din actul II este ilustrativa in acest sens- barbatul ii face declaratii
infocate, insa ea este preocupata de aparentele sociale.
Relatia cuplului de personaje are o evolutie care se inscrie in parametrii comediei. In
final, satisfacuta ca onoarea ei nu a fost patata, Zoe este intelegatoare si tandra,
generoasa si fermecatoare- Acum sunt fericita... Putin imi pasa daca ai vrut sa-mi
faci rau si n-ai putut, ii spune ea lui Catavencu , pe care il determina sa conduca serbarea
populara prilejuita de incheirea procesului electoral. Tipatescu se retrage in umbra ei,
confiramandu-i autoritatea.
In concluzie, cu manifestari care demonstreaza cele mai adanci trairi de care
sunt capabili, Zoe si Tipatescu pastreaza unitatea de atmosfera a comediei, ferindo de orice alunecare sentimentala. Evolutia relatiilor dintre cele doua personaje
caragialiene confera diversitate tipurilor de personaje ilustrate, viziunea de
ansamblu a comediei castigand astfel obiectivitate.