Sunteți pe pagina 1din 10

BENCH SEAT

De Neil LaBute

Un TIP şi o FATĂ stau într-o maşină parcată.


TIPUL: … ce?
FATA: Nimic.
TIPUL: Nu, pe bune. Ce e?
FATA: Eu… (ridică din umeri) Asta-i tot ce vreau să ştiu.
TIPUL: Ce? Că eu… eu…
FATĂ: Că nu încerci doar să-mi dai papucii.
TIPUL: Eu… hei, nu vreau asta. Nu.
FATA: Deci, nu e despre asta, nu? Îmi spui verde în faţă că “nu”.
TIPUL: Da. Adică nu, nu vreau asta.
FATA: Care?
TIPUL: Păi, ştii tu, nu fac asta.
FATA: Care asta?
TIPUL: Evident…
FATA: Nu…
TIPUL:… îţi dau papucii.
FATA: Nu vrei asta.
TIPUL: Nu. Deloc.
FATA: Ok, bine. Mulţumesc.
TIPUL: Sigur… adică, ştii…
FATA: Zic pentru că de-asta vin oamenii aici. De obicei. Aici sus.
TIPUL: Da?
FATA: Da. Mă rog, ori de-asta ori ca să se sărute… astea două lucruri, de cele mai multe ori.
TIPUL: Ha.
FATA: Mda.
TIPUL: Super… (aşteaptă) E, mă rog, interesant. N-am ştiut.
FATA: Păi, asta-i situaţia. Aşa că…
Se uită la el, în expectativă. Aşteaptă.
TIPUL: Ce-i?
FATA. Vrei să…?
TIPUL: A. Ăă… sigur, da. Să ne sărutăm.
FATA: ‘mbine.
Şi asta fac. Câteva minute. Au mai făcut asta.
TIPUL: A fost drăguţ.
FATA: Da. Îmi place cum săruţi. Săruţi bine.
TIPUL: Mersi. Şi tu.
FATA: Pe bune
TIPUL: Clar.
FATA: Bine, pentru că afli niciodată…
TIPUL: Nu, nu afli.
FATA: Adică, dacă nu-ţi spune cineva.
TIPUL: Aşa e.
FATA: Eu întotdeauna am crezut că…
TIPUL: Ce?
FATA: Nimic.
TIPUL: Nu, serios… ce?
FATA: Păi… nu ştiu. Mă gândisem că poate buzele mele sunt prea subţiri.
TIPUL: Zău?
FATA: Da. Mă rog, când mă uit la ele sau aşa… par cam subţiri. Oricum, mai degrabă subţiri.
TIPUL: Hmm. Nu m-am gândit niciodată aşa.
FATA: Da?
TIPUL: Nu. Sunt…. bune. Cred că ai o gură bună. Buzele.
FATA: Mersi.
TIPUL: Sigur.
FATA: Vrei să ne mai sărutăm?
TIPUL: Ok.
Şi iar o fac. Mai mult. Nimic ieşit din comun, dar implicat.
FATA: E destul?
TIPUL: Ah, da. E bine.
FATA: Ţi-a plăcut?
TIPUL: Foarte mult… mai mult decât atât.
FATA: Da? Cât mai mult?
TIPUL zâmbeşte şi arată cu mâinile.
TIPUL: Atât de mult.
FATA: E mult.
TIPUL: Păi, atât de mult a fost. A fost mult mai bine decât “bine”.
FATA: Super.
TIPUL: Hei, n-am zis super…
FATA: Taci din gură! (îl pocneşte) Eşti cam amuzant…
TIPUL: Nu tocmai. Nu chiar.
FATA: Ridicol-amuzant. Asta eşti.
TIPUL: Mda. (zâmbeşte) E drăguţ aici sus, ştii? Drăguţ loc. Liniştit.
FATA: Aşa e.
TIPUL: Dar luminile din oraş… (arată)… ca să nu uiţi unde eşti.
FATA: Da. Doar dacă nu-i dai papucii cuiva.
TIPUL: Ce înseamnă asta?
FATA: Nimic. Ziceam doar… că ar fi altfel dacă cineva ar fi aici pentru un motiv ca ăla. N-ar mai părea aşa
drăguţ…
TIPUL: Nu, bănuiesc că nu.
FATA: Ar fi cam nasol atunci.
TIPUL: Da. Ar fi.
FATA: Nu doar aici… ar fi nasol oriunde s-ar întâmpla.
TIPUL: Mmm. Probabil de-aia se zice aşa.
FATA: Cum?
TIPUL: Ştii tu, din cântec.
FATA: Nu… la ce te…?
TIPUL: “Breaking up is hard to do”. Ăla?
FATA: A, da. Da. (Pauză) Aşa se cheamă sau e doar un vers?
TIPUL: Nu ştiu. Cred că aşa se cheamă… destul de sigur.
FATA: Aha.
TIPUL: Dar, în fine, e şi un vers. Unul din versuri… (cântă) “They say that… breaking up is… hard to do, now
you know, I…”
FATA: Ăăă… ştiu cum e. L-am auzit.
TIPUL: Scuze. Sigur.
FATA: Ok. (Pauză) Şi pentru care crezi că se zice că e mai greu?
TIPUL: Ăăă…
FATA: Pentru despărţitor sau… ştii tu… pentru cel căruia i se dau papucii?
TIPUL: De despărţit. Cred că chiar aşa i se spune. De despărţitul.
FATA: Da, asta. Care crezi?
TIPUL: Păi… e greu pentru amândoi probabil. Nu? Aşa gândesc, oricum.
FATA: Bănuiesc.
TIPUL: Mda. Era un superhit când părinţii mei ieşeau împreună… discul ăla.
FATA: Serios?
TIPUL: Aşa cred. Îl mai ascultă uneori.
FATA: E al lor?
TIPUL: Î-î. Mă rog, nu ca şi cum single-ul e al lor… dar au o chestie d-aia… o compilaţie.
FATA: O ce?
TIPUL: Ştii tu… Power Ballads, sau aşa ceva. O colecţie.
FATA: A, da… cu, mă rog, mai mulţi artişti pe un singur album.
TIPUL: Da. E pe casetă dar… aceeaşi idee.
FATA: Da. (Pauză) Super.
Se uită la el un minut. Un minut întreg. Apoi alunecă spre el pe banchetă. El are o reacţie de retragere, dar nu se
mişcă.
TIPUL: Hei.
FATA: Eşti ok?
TIPUL: Da. Clar.
FATA: E… ce e?
TIPUL: Nimic. Nope.
FATA: Vrei să zici ceva sau eu… ce e?
TIPUL: Nu-i nimic. Zău. Absolut nimic. (ironic-serios). Totul e în regulă.
FATA: ‘mbine.
TIPUL: Este, zău. Vorbesc serios.
FATA: Ok. Doar aveam o senzaţie.
TIPUL: Ce? Ce “senzaţie”? Nu vreau să provoc nici o senzaţie…
FATA: Nici una?
TIPUL: Deloc.
FATA: Bine. Doar că… poate e locul ăsta.
TIPUL: Vrei să plecăm?
FATA: Nu, e… mă rog. Nimic grav.
TIPUL: Putem pleca imediat. Zi doar şi am plecat.
FATA: E ok. (chicoteşte) Mă ţii în braţe?
TIPUL: Sigur.
TIPUL pune un braţ în jurul ei, se joacă puţin cu părul ei. FATA închide ochii.
FATA: Pun pariu că asta e.
TIPUL: Ce?
FATA: E doar locul ăsta. Unde băieţii aduc fetele să le dea papucii… Asta probabil mă deranjează.
TIPUL: Hei, hai să plecăm… haide.
FATA: Nah.
TIPUL: Serios, hai. Nici o problemă.
FATA: Nu, zic doar…
TIPUL: Şi oricum, sunt sigur că şi multe fete aduc tipi aici.
FATA: De ce?
TIPUL: Pentru, ştii tu… acelaşi motiv. Să le dea papucii.
FATA: Crezi?
TIPUL: Sigur… Adică, dacă ăsta e un loc în care se face asta, atunci sigur.
FATA: Dar mai mulţi tipi dau papucii decât tipe.
TIPUL: Ce?
FATA: I-adevărat. Am citit asta.
TIPUL: Unde? Unde se pot citi chestii din astea?
FATA: Reviste… în unele numere.
TIPUL: Şi zice acolo că…
FATA: Da. Tipii fac asta mai degrabă…
TIPUL: Vrei să zici “mai des”?
FATA: Cum?
TIPUL: Ai zis “mai degrabă” dar cred că ai vrut să zici “mai des”. Ei o fac “mai des” decât fetele.
FATA: Nu. Mai degrabă… Mai degrabă băieţii fac asta.
TIPUL: A, scuze, am înţeles greşit. Pricep.
FATA: Şi în plus, ei vor întotdeauna să conducă maşina. Aşa că fetele nu prea vin aici să facă asta… cu proprie
iniţiativă.
TIPUL: Nu, probabil ai dreptate. Da. Cel puţin nu din proprie iniţiativă.
FATA se uită la TIP din nou. Linişte un moment.
FATA: Cumva tocmai m-ai corectat?
TIPUL: Hmmm? Când?
FATA: Chiar acum… cu chestia cu “proprie iniţiativă”.
TIPUL: A, nu. Eu doar…
FATA: Am zis “cu” şi tu ai spus…
TIPUL: E doar… e un alt fel de a spune.
FATA: Ai zis “din” ca şi cum aş fi…
TIPUL: Amândoi am vrut să spunem acelaşi lucru. Sincer. Nu încercam, pe bune, nu. E doar felul în care am
învăţat eu.
FATA: Bine.
TIPUL: Vorbesc serios, bine? Aşa e. (pauză) Hei, n-aş face asta niciodată.
FATA: Nu putem toţi merge la facultate, ştii. Unii oameni muncesc.
TIPUL: Ştiu asta. Şi eu muncesc.
FATA: Ştii ce vreau să spun. O slujbă adevărată!
TIPUL: Hei…
FATA: Vreau să zic profitabilă. Full-time, nu să corectezi lucrări şi de-astea.
TIPUL: O. Păi asta face un asistent. Notează.
FATA: Şi asta e bine, e super că iei bani pentru asta, dar hai să fim serioşi…
TIPUL: Ce?
FATA: Nu e o slujbă. Cu, adică, un viitor.
TIPUL: Păi… adică, ba da. Ba are. Te pregăteşti să predai. Să fii profesor. Ăsta e un viitor, nu?
FATA: Oarecum.
TIPUL: Ce vrei să spui… de ce “oarecum”?
FATA: Nu, cred că e. E o slujbă. Să predai. Clar. (Pauză) Doar că n-ai una acum.
TIPUL: Ba da, am! E o slujbă, bineînţeles că e… Primesc un cec, am program regulat… deci, da, e o…
FATA: Nu, chiar mi-ai spus… că nu-i zice aşa. E o… ăă… un…
TIPUL: Ce? Assistantship?
FATA: Da! Asta e… assistantship!
TIPUL: Termenul exact e fellowship, dar…
FATA: Vezi? E altceva.
TIPUL: Sunt asistent de profesor. Aşa apare în registru.
FATA: Atunci tu eşti un fellow şi eu muncesc. Şi de-asta ai mai mult timp ca să perfecţionezi felul în care vorbesc
– evidenţiind unele chestii, oricum…
TIPUL: Da’ chiar nu făceam asta! Nu, nu…
FATA: Nu contează. Ne-nţelegem, nu?
TIPUL: Bănuiesc… da.
FATA: Adică, înţelegi ce vreau să spun.
TIPUL: Înţeleg.
FATA: Ok. (Pauză) Vrei să ne sărutăm?
TIPUL: Ăăă…
FATA: Nu trebuie.
TIPUL: Nu, e doar că… Nu pot să revin la asta, când tocmai ne…
FATA: Ce?
TIPUL: Ştii tu.
FATA: Când ne ce? Despărţeam?
TIPUL: Nu! Nu mai vorbi aşa. Nu, e doar că ne… certam sau mă rog. Deci nu pot să fac asta. Să mă pornesc şi să
mă opresc ca un…
FATA: În regulă. Bine. E ok. (Se ridică şi se alunecă de-a lungul banchetei, departe de el) Oricum, e adevărat.
TIPUL: Ce?
FATA: Ce ţi-am zis despre fete. Ele nu vin aici să facă chestii din astea. Nu de obicei, cel puţin.
TIPUL: Înţeleg. (Pauză) Dar oamenii se despart, adică, fie aici fie în oraş… se întâmplă. Şi cred că femeile o fac
la fel de – sau aproape la fel de des ca şi bărbaţii.
FATA: Hmm. Poate. (Pauză) Da’ ştiu că vorbeşti mult despre asta.
TIPUL: Păi, eu doar…
FATA: Doar am observat asta. Asta-i tot. Ăsta-i un loc special pentru asta, şi eu am subliniat asta.
TIPUL: Aha.
FATA: Aşa că, mă cam surprinde că am ajuns aici sus, asta-i tot.
TIPUL: Abia am aflat de el, ok? Am auzit că e un drum frumos până aici, şi m-am gândit că am putea să… ştii
tu…
FATA: Eu chiar am fost părăsită aici, odată, aşa că…
TIPUL: O. Pe bune?
FATA: Yep. Cam acum doi ani.
TIPUL: Îmi pare rău.
FATA: Nu e mare lucru. Adică, pe moment a fost, a fost chiar nasol atunci, dar, ştii tu… treci peste. Nu?
TIPUL: Sigur. Bănuiesc.
FATA: Am trecut peste. Adică, o luasem puţin razna, eram cu nervii şi altele, dar a trecut. Sunt ok cu asta acum.
TIPUL: Bine. Asta e…
FATA: Şi el era student. Mda. Era la un curs de-ăsta de doi ani ca tine şi… las-o baltă. Ce plictisitor! Scuze.
TIPUL: Nu, te rog… continuă dacă…
FATA: E doar că el… ştii, eram împreună tot timpul, de nedespărţit, chiar… şi-apoi vine luna mai a anului II al
lui, cam cu o săptămână înainte de examenele finale… eram aici sus şi scoate discursul cu “oamenii sunt diferiţi”
fix din cur de parcă cita din Scripturi sau aşa ceva, de parcă nimeni nu-l mai folosise sau auzise înainte, şi eu
trebuia să înţeleg şi să-l eliberez ca să-şi facă chestia lui poly sci fi ca şi cum n-am fi petrecut nici două minute
împreună… (Pauză) M-a adus aici sus pentru un picnic şi pe urmă mi-a trântit-o ca pe o prăjitură cu cireşe. Nici
nu-mi place Dr. Oetker, aşa că ce pizda mă-sii, am plecat pe jos acasă. Mi-am târât curul pââână la casa părinţilor
mei, care e la 4 mile bune de-aici, după cum ştii. Dar, hei, aia a fost ultima oară când am fost aici, aşa că poate de-
asta sunt puţintel prudentă…
Se rezeamă de banchetă, supărată. TIPUL îşi drege vocea, şi apoi se mută spre ea.
TIPUL: Păi, eu nu sunt aşa. Eu nu sunt tipul ăla, sau să fac asta, sau… aşa că, pur şi simplu nu sunt.
FATA: ‘mbine.
TIPUL: Am auzit că se vede frumos. Unul din colegii mei de la seminarul de miercuri mi-a zis că e foarte… ăă…
FATA: Păi, este. Este aşa, atâta timp cât eşti aici doar pentru asta. Sau poate ca să te săruţi.
TIPUL: Ă-hă. E un loc bun pentru asta.
FATA: Vrei
TIPUL: A, sigur. Te rog, da.
Încep din nou să se sărute, implicându-se din ce în ce mai tare. El se apleacă s-o atingă pe sân, iar ea se retrage.
FATA: N-am zis că vreau sex.
TIPUL: Ce?
FATA: De ce faci asta?
TIPUL: Eu doar…
FATA: Glumeam. Adică, oarecum.
TIPUL: Eu nu… m-ai pierdut. Tu…?
FATA: Voiam doar să… da’ ştiu că de data asta ai putut schimba vitezele, huh?
TIPUL: Păi, eu… da, dar…
FATA: E ok. Fără scuze… Doar mă gândeam, că poate ar trebui numai să ne sărutăm deocamdată.
TIPUL: În regulă, e… sigur…
FATA: Restul e cam prea mult. Ştii? De vreme ce chiar credeam că mă aduci aici pentru altceva.
TIPUL: … altceva…?
FATA: Chestia cu papucii.
TIPUL: A. Da… nu. Nu de-asta. Promit.
FATA: Nu, ştiu, ştiu asta acum, dar ziceam… chiar până sus. Pe drum încoace eram sigură că asta o să faci, aşa
serios în timp ce conduceai, şi m-am gândit.
TIPUL: Erau serpentine, asta-i tot. E un drum cu foarte multe serpentine.
FATA: Ştiu. Îmi dau seama, dar la momentul ăla – am crezut că asta făceai. Te pregăteai să mă părăseşti sau aşa
ceva. Ca şi celălalt. Şi în acelaşi loc!
TIPUL: Nu, mi-e teamă că nu.
FATA: Bine. Fiindcă cred că aş lua-o rău de tot dacă s-ar întâmpla. Cum ar fi o criză sau de-astea, chiar aici pe
bancheta ta.
TIPUL râde, dar e cam de suprafaţă. Se îndreaptă către locul şoferului.
TIPUL: Nu, nu… orice ai face, nu strica bancheta. (Râde) E un model clasic, nu ştii asta?
FATA: Sigur. Nu mi-ai spus decât de 1 milion de ori.
TIPUL: Păi, este. Buick a produs modelul ăsta numai trei ani.
FATA: Huh. Tare.
TIPUL: Da, şi cu spatele aşa cum e, şi cu o singură fereastră. E o adevărată frumuseţe.
FATA: Tatăl tău ţi-a dat-o, nu?
TIPUL: Da. Când am pornit spre oraşul ăsta.
FATA: Ăsta e un gest drăguţ. Un cadou.
TIPUL: Păi, da, e singurul lucru pe care mi l-a dat vreodată. Care să se poate folosi, oricum…
FATA: Deci, voi doi sunteţi…
TIPUL: Da. Suntem. Aşa cum ajung băieţii şi taţii lor. (Pauză) Distanţi.
FATA: Îmi pare rău.
TIPUL: N-ai de ce. Am primit maşina, şi din punctul meu de vedere… era singura parte a lui care merita ceva.
FATA: Huh.
TIPUL: Oricum…
FATA: Da. Mă rog… (Pauză) Partea bună este că nu suntem aici pentru aia – ca să poţi să-mi dai papucii. Nu-i
aşa?
TIPUL: Da. Deloc.
FATA: Slavă Domnului. Drăguţ… (Alunecă spre el şi îl sărută pe obraz. El încearcă să zâmbească, dar iese ca şi
cum ar fi fost repetat, prea forţat). Sunt prea subţiri, nu?
TIPUL: Ce?
FATA: Buzele mele. Sunt, îmi dau seama.
TIPUL: Nu! Zău aşa, deloc. Eu doar, ştii… mă gândeam.
FATA: Oh. La noi?
TIPUL: Într-un fel, da. Da. E despre noi. (Se uită la ea pentru un moment destul de lung, apoi îşi drege vocea. Se
agită un pic, apoi se uită în ochii ei). Fiindcă îmi place de tine. Serios. Mi-ai plăcut de prima oară când te-am
văzut la Pizza Hut.
FATA: Hmmm.
TIPUL: Aşa e. Total.
FATA: Da… dar probabil e pentru că ţi-am dat toate extra toppingurile alea.
TIPUL: Păi, asta n-a stricat în nici un caz.
FATA: Da, clar! E normal.
TIPUL: Chiar aşa! (râde) Chiar m-am gândit să te părăsesc când ai plecat de-acolo, dar… Am glumit. (râde din
nou, râde şi ea, dar ceva nu-i pică bine. Se opreşte repede şi se uită la el). Serios, acuma… Chiar am crezut că
eşti grozavă şi mă bucur foarte tare că am început să ieşim împreună… a fost, ştii, complet drăguţ. Chiar a fost.
(pauză) Dar… Aşa că, voiam să spun că, ăă, am putea… (Se joacă cu volanul un moment, apoi încearcă o altă
abordare). Oricum, nu cred că asta se întâmplă mereu într-un cuplu, dacă te uiţi cu atenţie. Când unul spune asta,
sau propune asta. O, ştii tu, separare. Uneori nu e asta, nu e o despărţire în sensul strict al cuvântului, sau o rupere
a… nu? Uneori e doar că ei par să se îndrepte în direcţii diferite şi poate… E doar o propunere de “pauză”. O mică
perioadă de timp petrecută separat. Un răgaz. Am auzit că se foloseşte şi cuvântul ăsta… “răgaz”.
FATA: “Răgaz”, ă? Un “răgaz”… şi cum se silabiseşte ăsta?
TIPUL: Ăă… ră-gaz.
FATA: Vezi, sună exact cum mi-a spus şi celălat tip… Îmi pare rău, dar aşa sună. Cuvinte noi, poate, dar acelaşi
lucru.
Ea pare destul de furioasă; el încearcă să rămână pe poziţii dar de pierde imediat. Decide să o sucească pe
partea cealaltă.
TIPUL: Nu, zău, deloc! Doar încercam să spun că… Vezi, mi-ar plăcea să vorbim despre viitor, asta-i tot… cum
ar putea să fie viitorul nostru.
FATA: Oh.
TIPUL: Adică, dacă ne vezi având aşa ceva. Un viitor împreună, adică.
FATA: Păi, da, duh. Sigur. (Pauză) Sigur că văd.
TIPUL: Ok. Aşa. Şi cum ar fi…? Unde? Aici, sau…?
FATA: Oriunde. Supermaketuri sunt peeeste tot, aşa că mă pot transfera acolo.
TIPUL: Clar. Sigur.
FATA: Ştiu că inginerii lucrează în toate părţile lumii, aşa că sunt gata de orice. Spune-mi tu.
TIPUL: Ok. E doar că… ştii… Cred că o să fie… mă rog….
FATA: Părinţii mei n-ar avea nici o problemă, aşa că nici o problemă aici. Adică, probabil s-ar întreba de ce n-ai
reuşit să-ţi găseşti o slujbă pe-aici, cu fabrica Beoing în apropiere şi astea, dar hei… nu sunt sfârşitul lumii.
BĂIATUL: Sigur. (Pauză) Vrei să spui “e”. Nu e sfârşitul lumii.
FATA: Chiar nu-mi place când faci asta. Când mă corectezi.
TIPUL: Scuze, eu nu… Eu doar…
FATA: Zic doar ca să ştii. (El dă din cap şi se opreşte, încercând să se regrupeze. Ea alunecă spre el iar, se
alintă). Orice vrei tu, asta mi-ar plăcea. Oricum ai vrea să facem, e cool. (Râde). Eram aşa de sigură că o să mi-o
arunci în faţă, ştii tu, să mă trimiţi la plimbare sau aşa ceva, că tremuram toată. Aproape înnebunisem pe drum
încoace, nu ştiu dacă ai observat sau nu…
TIPUL: Ăăă, un pic, cred, dar…
FATA: Da, cam scoteam fum pe nări. Adică, trebuie să înţelegi… tipul ăsta dinaintea ta – ţi-am arătat poza lui
atunci, mai ţii minte? – chiar m-a rănit şi cred că sunt aşa hipersensibilă la alt incident ca ăla că sunt încă destul de
iritabilă, sunt. Adică, chiar şi după doi ani. (Pauză). După, şi nu vreau să spun doar în timp ce mergeam spre casă,
dar pentru multe luni de zile, voiam să-i fac rău, chiar voiam. Îl urmăream la ore şi îi trimiteam tot felul de
căcaturi, prin poştă, şoricei de câmp morţi şi porcării… Eram aşa de rău! Da, aflam când se ducea la întâlniri şi d-
astea – colegul lui de cameră era un halterofil care mă plăcea un pic – şi apăream la acelaşi restaurant sau la
Multiplex şi intram la acelaşi film… mă rog. Odată, am aşteptat într-o cabină de toaletă la Gregory’s cam, ăă, o
oră. Am ţipat la tipa asta pe care o dusese la un meci de softball. Adică, chiar în faţă! (ţipă)
AAAAAAAAHHHHHH!!! Dacă i-ai fi văzut… doamne, era de nepreţuit. (amintindu-şi Vezi, el a trebuit să ia
nişte cursuri de vară ca să termine, aşa că i-am făcut-o bine de tot. L-am speriat tare de tot. Chiar a chemat poliţia
odată, dar eu mi-am zis, şi ce? Să-l ia dracu. Am continuat, dar eram foarte vicleană. Făceam să pară totul
întâmpltor, din diferite staţii de poştă din alte oraşe şi de-astea… nu puteau face nimic. Poliţia. (Pauză) I-am aflat
noua adresă de e-mail acum cinci luni – printr-un program de-ăla de pe net cu “găseşte-ţi colegii de clasă!” – şi i-
am trimis câteva nasoale. Nişte, ăă… poze de-astea cu cai care se cacă în gura unei femei şi alte acte de soiul
ăsta… pentru că, ştii, cam asta mi-a făcut el mie. Pur şi simplu… s-a căcat pe mine şi probabil dup-aia s-a şi
distrat. Tot drumul spre casă. (se gândeşte) Cum zici asta la trecut, oricum? Adică, la timpul trecut? Când deja te-
ai căcat pe cineva…
TIPUL: Ăă… “se căcase”, cred.
FATA: Pe bune?
TIPUL: Da. E.. adică, nu sunt sigur dacă e acelaşi lucru pentru cai, dar pentru oameni, este. E “se căcase”.
FATA: Mă rog… asta a făcut. Dl. Student Absolvent cu un Cont Bancar. Se căcase pe mine şi m-a trimis pachet,
şi asta e greşit. E un lucru rău, e rău să faci asta cuiva, cuiva care te iubeşte, aşa că mi-am zis, “Hei, omuleţule, nu!
Î-î! N-am terminat cu tine încă. Nope. Şi poate nici pentru un timp mai lung.” (Pauză) Aşa că, vezi, asta gândeam
pe drum încoace. Scuze dacă am fost ciudată.
TIPUL: Nu, e… nu. N-am observat.
FATA: Bine. Ok, asta e bine. (Se aşează în îndoitura braţului lui. El e pietrificat, ca o căprioară pe autostradă.)
Vrei să ne mai sărutăm, sau poate ar trebui să conducem…?
TIPUL: Ăăă… huh. De ce nu, mai bine, să stăm un pic? În regulă?
FATA: Sigur. Bine.
TIPUL: Am putea sta aici… să ne relaxăm.
FATA: Asta e drăguţ.
TIPUL: Da. Hai să stăm… să ne relaxăm.
Ochii FETEI încep să clipească şi să se închidă. El e foarte treaz.
FATA: Mai spune-mi odată.
TIPUL: Ce?
FATA: Cât de mult…
TIPUL: Huh?
FATA: … ştii tu… cât de mult mai mult a fost. Mai mult decât bine…
TIPUL: Oh. (arată) Atât. A fost atât mai mult… atât, atât de mult.

FATA aţipeşte. TIPUL stă cu mâinile deschise, cu ochii deschişi, uitându-se în noapte.