Sunteți pe pagina 1din 5

„Capitalismul si inamicii sai”

Ludwig von Mises


In cartea „Capitalismul si dusmanii sai”, autorul Ludwig von Mises abordeaza frontal
fenomenul economic numit capitalism, facand referire directa atat la caracteristicile sale
pozitive, cat si a celor negative. In acelasi timp ne sunt prezentate si fenomene contrare
capitalismului, care stau in calea desfasurarii corespunzatoare a pietei. Acestea sunt
elementele care fac diferenta intre o economie de tip capitalist si una de tip socialist.
Conform teoriei lui Ludwig von Mises, capitalismul reprezinta singura metoda in
vederea dezvoltarii unei societati libere, in care cererea si oferta sa se formeze exclusiv pe
piata, avand in vedere interesele elementului pe care se bazeaza o economie de piata,
consumatorul.
Istoria a demonstrat ca numai prin aplicarea unor practici capitaliste sanatoase se poate
asigura populatiei unui stat un nivel de trai relativ ridicat. Orice alta metoda s-a dovedit a fi
inutila. Inflatia, interventionismul sau alte practici guvernamentale aplicate necorespunzator
au drept consecinta agravarea problemelor deja existente in respectivul sistem economic.
Singurul sistem economic viabil este acela capitalist. Acest lucru se datoreaza
principiului de baza al capitalismului, conform caruia consumatorul este cel care hotaraste
mersul pietei.
In concluzie, putem spune ca orice stat in curs de dezvoltare isi poate imbunatati
nivelul de trai prin aplicarea unor practici capitaliste, dar si prin neinterventia in buna
desfasurare a proceselor pietei. Dar mai ales, trebuie sa inteleaga ceea ce enunta o celebra
sintagma: „clientul nostru, stapanul nostru”.
I. Capitalismul
Capitalismul a aparut ca o reactie impotriva situatiei sociale, dar si economice
existente in Statele Unite ale Americii si in Europa la inceputul sec al XVIII-lea. In acea
perioada, statutul social era ereditar, fiind fixat de la un capat la altul al vietii unei persone.
Productia era puternic divizata, industriile primitive producand exclusiv in beneficiul
celor avuti (aprox 10% din pop). 90% din populatie lucra pamantul si nu intra in contact cu
industria, aceasta fiind orientata spre orase. Dezechilibrul social a aparut pe masura ce
populatia rurala sporea, aparand un surplus de persone relativ la pamant. Acest surplus nu isi
gasea de lucru in agricultura si nici in industrie deoarece erau impiedicati. O parte din acei
oameni saraci, care nu isi gaseau locul in societatea engleza, au incercat sa isi organizeze mici
ateliere, in care se puteau produce anumite bunuri. Aceste bunuri erau mai ieftine fata de cele
produse pana atunci, fiind destinate tuturor oamenilor. Acesta reprezinta inceputul productiei
de masa, principiul fundamental al industriei capitaliste.
Dezvoltarea capitalismului consta in obtinerea de catre toti a dreptului de a deservi
clientii mai bine si/sau mai ieftin.Aceasta metoda a transformat intreaga lume, intr-un timp
relativ scurt, facand cu putinta o crestere fara precedent a populatiei.
In ciuda numeroaselor beneficii pe care le-a adus, capitalismul a fost atacat si criticat
cu vehementa. Principalii oponenti s-au dovedit a fi clasele superioare, nobilimea britanica si
cea continentala. Acestia reprosau capitalismului salariile sporite platite de industriasi
muncitorilor, aristocratii fiind nevoiti sa plateasca salarii la fel de ridicate muncitorilor
agricoli.
Capitalismul a dus la diminuarea diferentei intre nivelul de trai al asa-ziselor clase
superioare si, respectiv al celor inferioare, prin prisma faptului ca ambele se bucura de hrana,
imbracaminte si adapost.
Cel care a dat denumirea de „capitalism” a fost Karl Marx, unul dintre cei care
considera fenomenul, cel mai rau dintre toate sistemele istorice. Cu toate acestea, termenul
impus de Karl Marx nu poate fi respins, deoarece prezinta intocmai sursa marilor progrese
sociale facute cu putinta de capitalism. Aceste progrese se datoreaza acumularii de capital; ele
se bazeaza pe faptul ca oamenii nu consuma tot ceea ce produc, ci economisesc, si investesc
o parte din acest produs.
Referitor la capitalism, un fapt adesea trecut cu vederea este acesta: economiile aduc
beneficii tuturor celor doritori sa produca sau sa castige salarii.
II. Socialismul
Daca capitalismul se caracterizeaza prin economie libera, prin economie de piata, in
care cooperarea indivizilor in cadrul diviziunii sociale a muncii este realizata prin intermediul
pietei, socialismul se bazeaza pe planificarea centrala, elaborate de guvern, caruia toti trebuie
sa se supuna.
Prin libertate economica se intelege faptul ca individual este in masura sa aleaga felul
in care doreste sa se integreze in ansamblul societatii. Libertatea economica reprezinta de fapt
economia de piata. Piata nu este un loc, este un process, este modul in care, prin vanzare si
cumparare, prin productie si consum, indivizii contribuie la mersul de ansamblu al societatii.
Cu toate acestea, libertatea trebuie inteleasa in sensul ca omul este eliberat de constrangeri
naturale. Intr-o economie de piata, individul este liber sa-si aleaga modul propriu de integrare
in societate. Intr-un regim socialist, lucrurile stau cu totul altfel: orientarea profesionala este
stabilita prin decret guvernamental. Libertatea in societate inseamna ca un om depinde de
ceilalti in aceeasi masura in care ceilalti depind de el. In sistemul capitalist, patronii sunt, in
ultima instanta, consumatorii. In concluzie, libertatea inseamna, de fapt, libertatea de a gresi.
Karl Marx spunea in primul capitol al „Manifestului comunist” ca exista intre clase un
conflict ireconciliabil. El avea dreptate doar prin prisma faptului ca, in acele timpuri,
conflictul dintre clase era ireconciliabil pentru ca cei dintr-o anumita clasa sociala nu puteau
adera la o alta. De aceea, in sistemul socialist, evolutia unui stat din toate punctele de vedere
depinde exclusiv de intelepciunea, talentele si inzestrarile celor care alcatuiesc autoritatea
suprema.
Cand e vorba de a opta intre socialism si capitalism ca sistem economic, problema este
oarecum diferita. Aceasta problematica este evidenta in modul de dezvoltare alert al statelor
capitaliste, spre deosebire de modul lent al celor socialiste.
III. Interventionismul
Interventionismul reprezinta un fenomen care apare in momentul in care guvernul unei
tari nu-si limiteaza activitatile sale in cadrul unei economii de piata libere la pastrarea ordinii.
Puterea politica trebuie sa protejeze indivizii impotriva atacurilor violente si
frauduloase ale raufacatorilor si trebuie sa apere tara de inamicii straini. Acestea sunt
atributiile fundamentale care revin guvernului in sistemul economiei de piata. Prin
comparatie, intr-un regim socialist, unde guvernul este totalitar, nimic nu ramane in afara
sferei sale de jurisdictie.
Unul dintre cele mai populare forme de interventionism, mai ales in vremuri de
inflatie, il reprezinta controlul preturilor. Guvernul recurge la controlul preturilor dupa ce au
inflationat cantitatea de bani oferita si populatia a inceput sa se planga de preturile in crestere
rezultate. Iata si motivele care stau la baza esecului acestor masuri. Guvernul stabileste un
pret maximal in cazul produselor primare, in incercarea de a stopa cresterea semnificativa a
preturilor acestor produse. Acest pret este unul inferior pretului potential care s-ar forma pe
piata. Pe masura accentuarii interventiei statului pe piata, ne vom apropia de punctul in care
toate preturile, salariile, dobanzile vor fi controlate de guvern. In acest mod ajungem in
socialism.
O situatie similara se intampla in tarile dependente de importul de materie prima si
hrana, care trebuie, deci, sa exporte produse manufacturate.
Remediul impotriva acestor situatii il reprezinta putere cetatenilor. Acestia trebuie sa
se impotriveasca instalarii la conducerea unui stat a acestor regime autocratice, care se pretind
mai presus decat cetateanul obisnuit.
IV. Inflatia
In sec al XVIII-lea, o data cu descoperirea si exploatarea resurselor americane de aur
si argint, cantitati enorme de metal pretios au luat drumul Europei. Consecinta acestei cresteri
a cantitatii de bani a fost o tendinta de crestere a preturilor in Europa. Acelasi lucru se
intampla in zilele noastre, cand un guvern sporeste cantitatea banilor de hartie. Rezultatul
acestui proces este o tendinta de scadere a puterii de cumparare a unitatii monetare si o
crestere a preturilor. Acest fenomen poarta numele de inflatie.
Daca are nevoie de bani, guvernul trebuie sa procure acesti bani prelevand taxe de la
cetateni. Insa, majoritata guvernelor apeleaza la o alta modalitate: tiparirea banilor necesari
pentru rezolvarea problemelor existente. Fara a recurge la inflatie, guvernul poate folosi banii
colectati pentru a face noi angajari sau pentru a spori salariile celor angajati de stat. Rezultatul
acestui procedeu il reprezinta cresterea puterii de cumparare a salariatilor, iar a
contribuabililor va scadea. Cu toate acestea, preturile nu vor creste. Daca se recurge la
inflatie, inseamna ca unii oameni vor dispune acum de mai multi bani, in timp ce restul
populatiei continua sa dispuna de aceeasi cantitate de bani. Deci, beneficiarii banilor nou
tipariti vor intra in competitie cu cei ai caror resurse banesti au ramas neschimbate. Avand in
vedere ca oferta este aceeasi, dar exista mai multi bani pe piata, rezultatul va fi o crestere a
cererii pentru aceeasi cantitate constanta de bunuri. Deci, preturile vor tinde sa creasca.
In concluzie, inflatia afecteaza intotdeauna in mod diferentiat diferite segmente ale
populatiei. Pentru unele, inflatia nu este chiar atat de daunatoare, ba chiar doresc ca ea sa
continue, ele fiind primele care profita de pe urma ei.
Ideea principala este aceea ca o crestere a cantitatii de bani, aduce dupa sine scaderea
puterii de cumparare a unitatii monetare. Acesta este lucrul de care sunt nemultumiti oamenii
ale caror afaceri private sunt afectate defavorabil.
Inflatia este o masura politica, si ca orice masura politica, se poate schimba. Daca
acest fenomen economic este perceput ca fiind negativ, atunci va trebui sa i se puna capat. In
acest sens, prima care trebuie sa ia atitudine este opinia publica. Intelectualii trebuie sa-i faca
pe toti sa vada efectele inflatiei si sa puna bazele unei economii sanatoase, incepand cu
echilibrarea bugetului guvernului.
V. Investitiile straine
Atata timp cat o tara importa capital, balanta sa comerciala este, dupa cum o numesc
non-economistii, „defavorabila”, aceasta inseamna ca exista un exces de importuri relativ la
exporturi.
Atunci cand afirmam ca dezvoltarea investitiilor straine a fost cel mai mare eveniment
al sec al XIX-lea, trebuie sa avem in vedere toate acele bunuri care nu ar fi existat in conditiile
absentei investitiilor straine.
Investitiile straine sunt facute anticipandu-se ca ele nu vor fi expropriate. Nimeni nu ar
investi nimic, daca ar stii dinainte ca cineva ii va expropria investitia. In momentul in care,
aceste investitii au fost facute, in sec al XIX-lea si inceputul sec al XX-lea nu se punea
problema exproprierii. Dupa sfarsitul sec al XIX-lea, a perioadei marete in care capitalul
strain a ajutat in toate colturile lumii la dezvoltarea metodelor moderne de transport, de
manufactura, de minerit si agricultura, a inceput o noua era, in care guvernele si partidele
politice il considerau pe investitorul strain ca fiind un exploatator care trebuie expulzat din
tara. Aceasta situatie creata de sistemul de expropiere a capitalului strain, consta fie din
expropriere directa, fie din exproprierea indirecta, prin controlul ratelor de schimb sau prin
discriminare fiscala. Aceasta este mai ales o problema a tarilor in curs de dezvoltare. Pentru a
evita exproprierea capitalului strain, exista anumite metode care pot fi aplicate. Una ar fi
aceea de a stabili anumite statute internationale, care ar scoate investitiile straine de sub
jurisdictiile nationale.
O alta solutie in cresterea nivelului de trai al tarilor in curs de dezvoltare este aceea a
acumularii de capital. Pentru realizarea acestui lucru este nevoie de o moneda nationala
stabila, precum si de libertatea de a utiliza capitalul, tinand cont de disciplina pietei, si nu de
disciplina guvernelor. Aceste tari trebuie sa acumuleze capital autohton, si in acest timp sa
faca posibila sosirea capitalului strain.
VI. Politici si idei
Cu toate acestea, multe dintre aceste asteptari s-au dovedit a fi excesiv de optimiste.
Este adevarat ca in sec al XIX-lea si al XX-lea, lumea a cunoscut o imbunatatire fara
precedent a conditiilor economice, facand cu putinta ca o parte mult mai mare a populatiei sa
se bucure de un nivel de trai cu mult mai ridicat. Cu toate acestea, multe dintre sperantele
filozofilor din sec al XVIII-lea, au fost naruite. Ne referim aici la speranta ca nu vor mai fi
razboaie, si ca revolutiile nu vor mai fi necesare. In aceasta privinta, filozofii s-au inselat.
Desi, pe durata sec al XIX-lea a existat o perioada in care razboaiele scazusera atat in
intensitate cat si ca numar, sec al XX-lea a adus cu sine o renastere a spiritului razboinic.
Sistemul constitutional dezvoltat la sfarsitul sec al XVIII-lea, si inceputul sec al XIX-
lea, a dezamagit omenirea. Acest lucru s-a datorat conceptiei din acele vremuri, conform
careia nu exista nici un fel de legatura intre fateta economica a problemelor, si cea politica.
Oamenii tind sa analizeze declinul parlamentarismului ca si cum acest fenomen ar fi complet
independent de sistemul economic si de ideile economice care determina activitatea
oamenilor. In aceasta privinta se inseala. Cele doua fenomene se interconditioneaza. Declinul
guvernelor constitutionale si al institutiilor reprezentative este, de fapt, consecinta unei
modificari radicale, in sfera ideilor economice, cat si in sfera ideilor politice. Evolutiile
politice sunt consecinte inevitabile ale modificarilor survenite in politica economica.
Fundamentele noului sistem politic pornea de la premisa ca intr-o tara, toti cetatenii
cinstiti impartasesc acelasi tel ultim. Acest tel reprezinta bunastarea intregii tari, si de
asemenea, bunastarea altor tari. Rivalitatea participantilor era privita ca un lucru natural,
considerand ca e perfect normal sa fie diferente de opinie privitoare la modul optim de
gestionare a treburilor unui stat.
Partidul reprezinta modul de cooperare intre persoane care impartasesc idei similare cu
privire la o problema. Structura unui partid nu era permanenta, in sensul ca se puteau modifica
in momentul in care indivizii considerau ca pozitiile lor initiale se bazau pe premise sau idei
eronate. Insa, toate aceste lucruri au luat fiinta odata cu aparitia interventionismului, care a
raspandit o filosofie foarte diferita de cea implementata pana in acel moment. Conform ideilor
interventioniste, datoria guvernului este aceea de a sustine, de a subventiona si de a privilegia
grupuri speciale. In acest fel au aparut grupurile de presiune, inlocuind partidele politice, in
vechea acceptiune clasica. Un grup de presiune reprezinta un grup de persoane care doreste sa
obtina un privilegiu special, pe seama restului populatiei, acest privilegiu asigurand grupului o
pozitie speciala. Consecinta actiunii acestor grupuri de persoane este una negativa in
majoritatea cazurilor. In acest fel, avem in legislaturi, reprezentanti ai cultivatorilor de grau, ai
crescatorilor de vite, ai mineritului de argint, ai petrolistilor si asa mai departe, dar inainte de
orice, ai diverselor sindicate. Doar un singur lucru nu este reprezentat in parlament: natiunea
ca intreg. Toate problemele sunt abordate din perspectiva intereselor grupurilor speciale de
presiune. Toate aceste schimbari politice, consecinte ale interventionismului, au redus
considerabil puterea natiunii si a reprezentilor lor de a rezista aspiratiilor dictatoriale si a
manevrelor tiranice.
Unii afirma ca toate civilizatiile trebuie sa se prabuseasca in ruine si sa se
dezintegreze. In concluzie, ideile rele trebuie combatute prin intermediul altor idei, de aceasta
data unele bune. Ideile acestea trebuie puse in atentia publicului, intr-un mod care sa-l
convinga. Dovada este faptul ca la baza marilor realizari ale capitalismului au stat ideile
economistilor clasici. In speranta ca civilizatia nu este condamnata la pieire, conform teoriei
lui Spengler si Toynbee, nu ramane decat sa asteptam ca tanara generatie sa reuseasca
schimbarea ideilor rele, cu unele bune, care sa ajute la supravietuirea civilizatiei noastre.