Vet Ortopedia

Chirurgia ortopedica a animalelor de companie
13. FRACTURILE RADIUSULUI SI ULNEI
Fracturile radiusului si ulnei se întâlnesc cu o frecventa de cca 17 - 18 % din

totalul fracturilor înregistrate la câine si pisica [Phillips - 1979, Neal – 1975]. Ambele
oase sunt fracturate în majoritatea cazurilor. Traumatismele constituie în mod
preponderent cauza fracturilor radiusului si ulnei, dar se întâlnesc si fracturi patologice
provocate si / sau favorizate de deficiente nutritionale sau procese neoplazice [Bloomberg
– 1983].
Incidenta ridicata si diversitatea formelor si tipurilor de fracturi a radiusului si
ulnei ca si a leziunilor asociate (afectarea îndeosebi a nervului radial) si a complicatiilor
post-terapeutice (nonuniune fracturala, maluniune, hiperextensia sau rigidizare articulatiei
antebrachio-carpo-metacarpiana) reflecta complexitatea deosebita a tratarii acestor
fracturi [Egger – 1993, Probst – 1990, Brinker – 1990, Neal – 1975, Leighton - 1993].
Rememorari anatomice
[Nicolescu – 1985, Nunamaker – 1985, Cotofan –1985, Chitescu –1985,
Cornila – 1985, Evans – 1971, Komfebedde – 1993, Sumner-Smith - 1988]
Radiusul si ulna sunt cele doua oase ale antebratului articulate proximal cu
humerusul (articulatia cotului – humero-radio-ulnara) si distal cu oasele carpiene
(articulatia antebrachiocarpiana). Pozitia celor doua oase este oblica, astfel ulna se
regaseste plasata medial în portiunea proximala iar extremitatea distala este plasata lateral
de radius NR.
Extremitatea proximala a radiusului prezinta o suprafata articulara concava cu
condilul lateral al humerusului si un contur articular situat caudal pentru ulna. Imediat
sub gâtul radiusului care este bine demarcat, pe fata laterala se afla tuberozitatea
radiusului. Între epifiza proximala si diafiza se afla un cartilaj de crestere (placa de
crestere) care în mod normal se osifica între sase si noua luni. Aceasta placa de crestere
este responsabila de asigurarea dezvoltarii a cca 30 % din lungimea radiusului. Închiderea
prematura (osificarea) acestei placi produce scurtarea lungimii radiusului sau subluxarea
capului radial.
Diafiza radiusului este relativ uniforma, turtita usor cranio-caudal si usor curba
în sens latero-medial din proximal spre distal. Pe fata caudala a diafizei în portiunea
proximala a acesteia se gaseste gaura de nutritie penetrata de o artera desprinsa din artera
interosoasa palmara. Principalele insertii musculare sunt redate în NR. Canalul medular
este relativ uniform, având o largime în sens medio-lateral mult mai mare decât în sens
dorso-palmar.
Extremitatea distala prezinta o troclee articulara carpala (cu scafolunarul – os
carpi radiale), medial o apofiza stiloida de insertie a ligamentului carpal colateral medial
iar în lateral o suprafata articulara cu ulna. Între diafiza si extremitatea distala se afla o a
doua placa de crestere a radiusului, responsabila de asigurarea dezvoltarii a aproximativ
70 % din lungimea acestui os. Osificarea are loc în mod normal între sase si noua luni.
Închiderea prematura a acesteia produce: scurtarea lungimii radiusului, arcuirea
1
Cornel Igna
radiusului sau subluxatia capului radial. Existenta unei asimetrii între osificarile celor
doua cartilaje de crestere ale radiusului provoaca scurtarea lungimii radiusului si
încurbarea diafizei acestuia înspre placa de crestere osificata primordial. Pe fata craniala a
extremitatii distale se regasesc trei culise de alunecare musculara: mediala – pentru
tendonul muschiului abductor lung al degetului mare (abductor pollicis longus), mijlocie
– pentru muschiul extensor carporadial si laterala – pentru tendonul extensorului digital
comun.
Ulna este localizata în partea caudala a antebratului, fiind mai lunga decât
radiusul, dar mai putin voluminoasa, cu jumatatea proximala sub forma prismatica iar cea
distala sub forma cilindrica.
Extremitatea proximala a ulnei – olecranul este turtit lateral, înclinat medial si
orientat caudal (tras spre înapoi). La pisica olecranul este mai redus în volum si orientat
cranial. Tuberozitatea olecranului prezinta un sant plasat cranial iar partea caudala este
latita si rotunjita. Pe tuberozitatea olecranului se insera muschii: triceps, anconat, tensor
al fasciei antebrahiale si flexor carpoulnar. Pe fata dorsala (craniala, volara) a ulnei se
afla plasate doua suprafete articulare si un proces anconat (ciocul olecranului). Incizura
articulara verticala începe de la fata distala a vârfului ciocului olecranului, având o forma
semicirculara NR, mai accentuata la pisica, si se termina distal pe procesul coronoid NR.
Ea reprezinta suprafata de articulare cu trocleea extremitatii distale a humerusului. În
timpul extensiei cotului procesul anconat al olecranului (ciocul olecranului) patrunde în
fosa olecraniana a humerusului. A doua suprafata articulara, incizura radiala are tot forma
semicirculara si se regaseste sub procesul coronoid într-o orientare orizontala NR.
Incizura radiala a ulnei se articuleaza cu conturul articular caudal al radiusului.
La extremitatea proximala a ulnei se constata trei centrii de crestere (cartilaje de
crestere): olecranian, al procesului anconat (ciocului olecranului) si al procesului
coronoid NR. În mod normal osificarea acestor centrii de crestere are loc între patru si
sase luni.
Epifiza olecranului are forma triunghiulara, iar placa de crestere a acestuia este
responsabila de dezvoltarea a aproximativ 15 % din lungimea ulnei. Osificarea
prematura produce scurtarea ulnei si deformarea articulatiei cotului.
Cartilajul de crestere interpus între procesul anconat si olecran este responsabil
de dezvoltarea proximala a incizurii articulare verticale. Forma si dipunerea acestuia
favorizeaza favorizeaza separarile traumatice (fracturile procesului anconat). Lipsa de
osificare produce nonuniunea procesului anconat (UAP*).
Epifiza si cartilajul de crestere a procesului coronoid sunt dispuse vertical ca si
placa de crestere a procesului anconat, fiind responsabila de dezvoltarea distala a incizurii
articulare verticale Fracturarea procesului coronoid (FCP? ) sau absenta osificarii placii de
crestere a acestuia produc instabilitatea articulatiei cotului.
Diafiza ulnei prezinta trei fete: craniala (interosoasa) de forma neregulata se
articuleaza cu radiusul în treimea proximala si mijlocie si delimiteaza apoi spatiul
interosos pâna în portiunea distala unde se articuleaza din nou cu ulna NR; laterala – pe
care se insera muschii: abductor al degetului mare si flexor digital profund înspre
marginea caudala NR; si mediala – pe care se insera muschii: biceps brahial, brahial (în
treimea proximala), flexor digital profund si pronator patrat care acopera spatiul interosos
*
UAP – Ununited Anconeal Process
?
FCP – Fragmented Coronoid Process
2
radio-ulnar NR. Pe fata craniala a diafizei ulnare în portiunea proximala se gaseste gaura
de nutritie penetrata de o ramura arteriala proprie desprinsa din artera interosoasa
palmara. Canalul medular are forma aproximativ conica, mai larg în portiunea proximala
si se îngusteaza spre extremitatea distala. La câinii din rase de talie mica el este foarte
îngust sau chiar lipseste.
Extremitatea distala a ulnei prezinta pe fata craniala o fateta de articulare cu
radiusul si o apofiza stiloida care depaseste în sens diatal radiusul, articulându-se cu
pisiformul (os carpi accesorium) si piramidalul (os carpi ulnare).
Nervii ulnar si medial plasati sub fascia antebrahiala traverseaza în directie
caudp-craniala fata mediala a articulatiei cotului. Nervul ulnar dupa ce trece peste
epicondilul humeral se situeaza între muschii flexor carporadial si flexor digital
superficial. Nervul median trece cranial de epicondilul median si apoi se înfunda sub
muschiul pronator rotund, însotind artera mediana. Proximal de articulatia cotului, pe fata
laterala, nervul radial se bifurca în doua ramuri. Ramura profunda patrunde sub muschiul
extensor carporadial iar ramura superficiala se divide la rândul ei în doua ramuri care se
extind distal de o parte si alta (medial si lateral) a venei cefalice.
Fracturile radiusului si ulnei, dependent de localizarea focarului de fractura, pot

fi sistematizate în [Brinker – 1990, Denny – 1996, Bloomberg – 1983, Neal – 1975,
Egger – 1993, Probst – 1990, Nunamaker - 1990]:
1. fracturi ale extremitatii proximale a ulnei – linia de fractura poate
realiza separarea tuberozitatii olecranului, procesului anconat,
olecranului la nivelul si cu implicarea incizurii articulare verticale sau a
procesului coronoid NR;
2. fracturi ale extremitatii proximale a radiusului, NR;
3. fracturile proximale ale ulnei însotite de dislocarea radiusului – pot fi
cu sau fara detasare radio-ulnara NR;
4. fracturi ale diafizei radiusului si / sau ulnei NR;
5. fracturi ale extremitatilor distale ale radiusului si ulnei – pot fi ale
articulatiei distale, ale epifizei distale si ale apofizelor stiloide NR.
3
Cornel Igna
13.1. Fracturile extremitatii proximale a ulnei
Fracturile extremitatii proximale a ulnei pot interesa:

- tuberozitatea olecranului, separarea producându-se extraarticular
iar linia de fractura este transversala sau oblica NR;
- olecranul cu implicarea în linia de fractura a incizurii articulare
verticale a ulnei, iar în fracturile multiple este afectat si
procesului coronoid si uneori chiar procesul anconat – fracturi
intraarticulare multiple sau cominutive NR;
- procesul anconat – separarea printr-o linie de fractura numai a
acestuia de metafiza proximala a ulnei nu trebuie confundata cu
nonuniunea procesului anconat datorata lipsei de osificare a
cartilajului de crestere NR.
Diagnosticul se precizeaza în urma coroborarii datelor rezultate din anamneza

(afectarea traumatica, fara legatura cu vârsta animalului), examinarea clinica (schiopatura
de gradul III sau IV, tumefactie, crepitatie, durere, instabilitatea articulatiei cotului,
tulburari de sensibilitate ale membrului afectat, eventual leziuni traumatice asociate – de
regula, toracice) si din examinarea radiografica (incidente: cranio-caudala si laterala
obligatorii si radiografie toracica în caz de suspiciune a unor leziuni costale si / sau
cardio-pulmonare), [Fossum – 1999].
13.1.1. Fracturile extraarticulare ale olecranului
Separarea tuberozitatii olecranului are ca efect deplasarea fragmentului osos

olecranian în sens proximal, peste diafiza posterioara a humerusului, sub efectul tractiunii
exercitate de muschiul triceps [Brinker – 1990, Denny – 1996, Bloomberg – 1983, Egger
– 1993, Probst – 1990] NR. Din acest punct de vedere fracturile tuberozitatii olecranului
(extrarticulare) se comporta asemanator cu fracturile prin avulsie.
Pentru reducerea si fixarea fracturilor extrarticulare ale olecranului este necesara
abordarea operatorie a focarului de fractura. Imposibilitatea contracararii în totalitate a
fortei de retractie exercitata asupra fragmentului osos proximal de catre muschiului
triceps face dificila reducerea închisa a focarului de fractura iar stabilizarea eficienta prin
mijloace conservatoare este imposibila [Egger – 1993].
4
Tehnica reducerii si fixarii fracturilor extraarticulare ale olecranului
Anestezie: N-NLA cu narcoza inhalatorie, miorelaxarea poate fi utila.

Contentia: în decubit dorsal însotit de fixarea craniala provizorie a membrului afectat si
flexarea cotului NR.
Abordare operatorie [Brinker – 1990, Piermattei – 1979]

Incizia pielii pe fata caudala a olecranului, începând de deasupra acestuia si continuând
distal pe marginea caudala a diafizei ulnei NR.
Incizia tesutului conjunctiv subcutanat în aceeasi directie cu pielea, retractând divergent
(latero-medial) marginile inciziei.
Incizia fasciei antebrahiale în septul dintre muschii extensor carpoulnar (lateral) si flexor
carpoulnar (medial) NR.
Decolarea celor doi muschi de la diafiza ulnei permite retractarea divergenta a acestora
expunând focarul de fractura.
Reducerea si fixarea olecranului[1, 2, 5, 10, 19, 34, 45, 67, 69] [Brinker – 1990, Denny –
1996, Bloomberg – 1983, Egger – 1993, Probst – 1990, Nunamaker – 1985, Leighton –
1993, Sumner – 1988, Neal - 1973]
Reducerea focarului de fractura este facilitata de extensia cotului. Mentinerea coaptarii se
face prin compresiune digitala sau cu o pensa de coaptare cu contact punctual.
Pentru fixarea focarului de fractura se poate recurge la inserarea a doua brose si o ligatura
metalica de tensionare pentru compactarea fragmentelor osoase, inserarea unui surub cu
efect de compactare-compresiune sau aplicarea unei placi de sprijin într-un montaj
compresiv.
Fixarea cu doua brose si o ligatura metalica de tensionare
Acest procedeu este aplicabil la toate animalele indiferent de talie si vârsta.

Aplicarea lui la câinii tineri interfereaza la minim placa de crestere epifizara a olecranului
si implicit repercusiunile negative asupra lungimii ulnei sunt minime [Sumner-Smith –
1988].
Inserarea a doua brose Kirschner sau Steinmann (subtiri) se face initial fie normograd fie
retrograd prin fragmentul osos detasat NR. Brosele sunt inserate sunt paralele între ele.
Inserarea broselor este continuata în segmentul distal al ulnei într-o directie paralela cu
incizura articulara verticala oprindu-se în corticala de pe fata craniala a diafizei ulnei NR.
Pentru precizia inserarii este preferabila antrenarea manuala a broselor cu ajutorul unei
mandrine.
În diafiza ulnei, la o distanta egala de focarul de fractura cu lungimea fragmentului
detasat, se foreaza o gaura prin care este trecuta o sârma monofil cu diametru de 18 – 22,
dependent de talia animalului (22 - la câinii din rasele de talie mica si la pisici). Sârma
este petrecuta într-un model în „8” pe dupa capetele broselor inserate anterior NR.
Ligatura de tensionare trebuie sa fie strânsa, printr-o rasucire echilibrata (centrata)
efectuata printr-o bucla pe una din fetele ulnei si a capetelor sârmei pe cealata fata NR. Se
îndoaie brosele (capatul extraosos este îndoit la 90º), se taie relativ scurt, dupa care se
pozitioneaza peste olecran si ligatura de tensionare (întoarcere la 180º), NR. Se ajusteaza
5
Cornel Igna
lungimea înfasurarilor efectuate pentru tensionarea ligaturiii în „8”, capetele îndoindu-se

spre corpul olecranului.
Fixarea cu surub într-un montaj de compactare-compresiune
Metoda de fixare a fracturilor tuberozitatii olecranului cu un surub montat

transfixic prin focarul de fractura este recomandata pentru câinii de talie mijlocie si mare.
Se utilizeza un surub de spongioasa NR sau de corticala NR. Montajul trebuie sa tina cont
de curbura normala a olecranului, de posibilitatea penetrarii în canalul medular al ulnei
(cu o largime mai mare decât diametrul surubului implantat ceea ce poate compromite
stabilitatea montajului) ca si de posibilitatea fragmentarii olecranului în timpul forarii
orificiului de insertie a surubului. Asigurarea prin montaj a efectului de compactare
compresiune se executa prin forarea în segmentul proximal al olecranului fracturat a unei
gauri cu diametru mai mare decât a surubului ce urmeaza a fi inserat NR. În segmentul
distal gaura va avea diametrul corespunzator surubului utilizat: - pentru insertia
autofiletanta a unui surub de spongioasa (cu filet pe jumatate sau pe întreaga lungime)
NR; - insertia unui surub de corticala necesita tarodarea (filetarea) gaurii la un pas
identic cu filetul surubului utilizat NR. În cazul unui fragment proximal olecranian de
dimensiuni mici pentru o corecta aliniere si compactare a celor doua segmente osoase
poate fi necesara utilizarea unei saibe, interpuse între os si surubul folosit pentru fixare
[Palmer – 1988]. Aplicarea aditionala a unei ligaturi metalice de tensionare, dupa tehnica
prezentata la fixarea fracturilor olecranului cu doua brose (vezi paragraful precedent)
sporeste stabilitatea fixarii, scazând considerabil riscul de rupere a surubului în focarul de
fractura.
Fixarea cu o placa de sprijin
Metoda de fixare cu o placa de sprijin aplicata pe fata caudala a ulnei într-un

montaj compresiv este, în general, rezervata pentru pentru fracturile multiple, cominutive
– vezi cap. 13.1.2. – fracturile intraarticulare ale olecranului, pag............
Închiderea plagii operatorii se face prin sutura în puncte separate simple cu material
resorbabil a fasciei antebrahiale, urmata de sutura în surjet simplu sau printr-o tehnica de
endoversare a tesutului conjunctiv subcutanat (material resorbabil) si sutura pielii în
puncte separate simple cu material neresorbabil.
Îngrijiri postoperatorii
Daca fixarea intraoperatorie a focarului de fractura este stabila nu este necesara
o imobilizare suplimentara cu mijloace conservatoare [Brinker – 1990, Egger – 1993,
Probst – 1990]. Aplicarea unui mijloc conservator de imobilizare poate duce la instalarea
contracturii si ulterior a fibrozei muschiului ticeps [Sumner-Smith – 1988]. În cazul unei
tumefieri accentuate a membrului se recomanda aplicarea pentru 1 – 2 zile a unui
pansament elastic de tip Robert-Jones [Egger – 1993]. Protejarea plagii operatorii cu un
pansament protector-antiseptic timp de 7 – 10 zile contribuie la o vinecare per primam a
leziunii cutanate. Dupa doua saptamâni animalul va fi încurajat sa utilizeze piciorul
afectat în locomotie.
6
În cazul în care postoperator se constata radiografic instabilitatea montajului se

recomanda aplicarea unei imobilizari conservatoare într-un pansament cu fixarea în flexie
a articulatiei carpale [Kraus – 1990]. Imobilizarea trebuie mentinuta timp de 3 –5
saptamâni [Egger – 1993] iar locomotia trebuie limitata timp de 6 – 8 saptamâni [Probst –
1990].
Dupa confirmarea radiologica a vindecarii fracturii materialul utilizat pentru
osteosinteza metalica este extras [Brinker – 1990, Bloomberg – 1983]. Bloomberg S.M. –
1983 [..] recomanda, pentru evitarea unui traumatism operator suplimentar, extragerea
doar a broselor, ligatura metalica de tensionare ramânâd pe loc.
13.1.2. Fracturile intraarticulare ale olecranului
Fracturile intraraticulare ale olecranului cu implicarea în linia de fractura a

incizurii articulare verticale a ulnei sunt, de regula, fracturi multiple. Mai rar se constata
separarea fracturala a procesului coronoid si în mod exceptional a procesul anconat
[Nunamaker – 1985]. În acest tip de fracturi cu segmentari multiple sunt mai frecvent
implicati condili humerali si epifiza proximala a radiusului – fracturi intraarticulare
multiple sau cominutive ale cotului – vezi cap......, pag.....
Fixarea stabila a fracturilor intrarticulare ale olecranului se face prin recurgerea
la aplicarea unei placi pe fata caudala a ulnei [Brinker – 1990, Bloomberg – 1983, Egger
– 1993, Probst – 1990, Neal - 1973]. Plasarea placii pe fata laterala a ulnei este de
asemenea o metoda fezabila [Probst – 1990, Clark – 1987], având indicatii în special
pentru fracturile cu fragmentatie multipla[Egger – 1990]. Brinker O.W. si colab. – 1990
[....] stabilizeaza fracturile intraarticulare ale olecranului, la câinii de talie mica printr-un
montaj transfractural a doua doua brose Kirschner acompaniate de o ligatura metalica de
tensionare NR si recurge la câinii de talie mare la fixarea cu o placa plasata pe fata
caudala a ulnei NR.
Abordarea operatorie a focarului de fractura este identica cu cea prezentata
pentru fracturile extraarticularea ale olecranului, cap. 13.1.1., pag..... Pentru abordarea
portiunii mediale a fetei caudale a capsulei articulatiei cotului, respectiv a incizurii
articulare verticale a ulnei, este necesara reflectarea înspre medial a insertiei proximale a
muschiului flexor carpoulnar NR [Fossum – 1999, Piermattei – 1979]. Incizia partiala a
insertiei muschiului anconat urmata de retractarea sa înspre lateral împreuna cu muschiul
extensor carpoulnar NR [Piermattei – 1979] expune portiune laterala a fetei caudale a
capsulei articulatiei cotului. Incizia capsulei articulare NR este necesara pentru a expune
interiorul articulatiei.
Pentru plasarea pe fata caudala a ulnei se pot utiliza placi semitubulare, de tip
DCP [Brinker – 1990] sau de tip cu croset simplu sau dublu. Placile cu croset sunt utile
pentru compactarea sub tensiune a fragmentelor de dimensiuni reduse ale tuberozitatii
olecranului NR [Egger – 1993]. Dupa modelarea placii la conformatia ulnei, fixarea cu
suruburi trebuie sa se faca într-un montaj care sa îi confere doua functii: de sprijin si de
compactare-compresiune a focarului de fractura NR. Insertia suruburilor se face cu
atentie pentru a nu le iesi capatul în incizura articulara verticala a ulnei [Brinker – 1990,
Egger – 1993] NR, fiind preferabil chiar un montaj divergent pentru a evita interceptarea
7
Cornel Igna
suprafetelor articulare [Probst – 1990] NR. În segmentul olecranian proximal este

necesara insertia a minim doua suruburi [Bloomberg – 1983].
Fixarea focarelor de fractura multiple, cominutive cu o placa plasata pe fata
laterala a ulnei recurge la placi de rip DCP, capabile sa asigure o compactare-
compresiune a tuturor fragmentelor. Stabilizarea initiala a fragmentelor osoase presupune
insertia dinspre caudal spre cranial a unor suruburi interfragmentare prin tehnica
compactare-compresiune [Probst – 1990] NR, vezi si cap......, pag..........
13.1.3. Fracturile procesului anconat al olecranului
Fracturile procesului anconat – ciocului olecranului sunt extrem de rare

[Nunamaker – 1985]. Modalitatile de tratament vor fi prezentate în cadrul nonuniunii
procesului anconat, vezi cap....., pag......
8
13.2. Fracturile extremitatii proximale a radiusului
Fracturile extremitatii proximale a radiusului sunt rar întâlnite, datorita

conformatiei anatomice a regiunii cotului, care predispune condilul humeral lateral pentru
o afectare primordiala, menajând radiusul [Schwarz – 1991, Egger – 1993, Radasch –
1999].
Dupa localizarea liniei de fractura, la acest nivel, se pot întâlni urmatoarele
afectari:
- fracturi ale epifizei (desprinderea epifizei de la nivelul cartilajului de
crestere) NR;
- fracturi ale capului radial NR care la rândul lor pot fi intra- sau
extraarticulare.
Tratamentul aplicabil este dependent de posibilitatea reducerii focarului de
fractura si eventual luxatie, fiind conservator sau operator. O reducere exacta si o fixare
eficienta, mai ales în cazul fracturilor intrarticulare, impune recurgerea la abordarea
deschisa a focarului de fractura [Brinker – 1990, Denny – 1996, Egger – 1993, Probst –
1990, Neal – 1975, Bloomberg –1983].
Pentru reducerea si fixarea operatorie a focarului de fractura au fost descrise mai
multe modalitati de abordarea prin acces cranio-lateral [Egger – 1993, Turner – 1980,
Piermattei – 1979] sau lateral a articulatiei cotului [Probst – 1990].
Accesul cranio-lateral la extremitatea proximala a radiusului

prin tenotomia muschiului extensor carpoulnar
[Piermattei D.L. si Greeley R.G. – 1979]
Anestezie: generala de tip N-NLA.

Contentie: în decubit lateral pe membrul sanatos.
Incizia curba a pielii si a tesutului conjunctiv subcutant NR, pornind de deasupra
epicondilului humeral lateral peste articulatia cotului pâna în treimea proximala a diafizei
radiusului.
Retractarea divergenta a marginilor plagii cutanate este urmata de incizia, între aceleasi
puncte de reper a fasciei brahiale (proximal) si a fasciei antebrahiale – distal NR.
Decolarea boanta a portiunii laterale a muschiului triceps permite aplicarea unui
departator Gelpi si retractarea craniala si respectiv caudo-proximala a fasciei brahiale si a
tricepsului ceea ce permite evidentierea insertiei muschiului anconat pe marginea
condilului lateral al humerusului NR. Un al doilea departator Gelpi, aplicat distal permite
vizualizarea celor patru muschi ai fetei cranio-laterale a antebratului: extensor
carporadial, extensor digital comun, extensor digital lateral si extensor carpoulnar (ulnar
lateral) NR (enumerare în sens cranio-caudal), [Evans – 1971].
Decolarea subperiostala a insertiei muschiului anconat pe marginea condilului humeral
lateral expune compartimentul caudal al articulatiei cotului NR.
9
Cornel Igna
Incizia septului intermuscular dintre extensorul digital lateral si extensorul carpoulnar

(ulnarul lateral) permite evidentierea insertiei ultimului si efectuarea tenotomiei acestuia
(la 1 – 2 cm de insertia humerala) NR.
Un retractor Hohmann introdus între muschiul extensor digital lateral si radius, evitând
traumatizara nervului radial, permite îndepartarea craniala a muschilor extensori,
expunând capsula articulara si cele doua ligamente articulare: ligamentul inelar si
ligamentul colateral lateral NR.
Incizia ligamentului colateral lateral în sens transversal între cele doua puncte de insertie
NR expune focarul de fractura.
Închiderea plagii operatorii începe cu sutura cu fir resorbabil sintetic (preferabil
polidioxanon) a ligamentului colateral lateral si a capsulei articulare. Refacerea
continuitatii tendonului muschiului extensor carpoulnar printr-o sutura de tip Bunnel-
Mayer modificata – vezi cap....., pag...., utilizând un fir resorbabil. Sutura cu fir
resorbabil a muschiului anconat la originea insertiilor proximale a muschilor extensori ai
antebratului. Portiunea laterala a muschiului triceps decolata în timpul accesului este
atasata cu câteva puncte separate simple de sutura cu material resorbabil la aceleasi
origini ale insertiilor proximale ale muschilor extensori ai antebratului. Fasciile brahiala
si antebrahiala sunt suturate în puncte separate simple de sutura cu material resorbabil.
Pielea se afronteaza cu puncte separate simple cu material neresorbabil.

prin tenotomia muschiului extensor digital comun
[Turner T.M. si Hohn R.B. - 1980]

Incizia curba a pielii si a tesutului conjunctiv subcutant NR, între aceleasi puncte de
reper prezentate si pentru initierea accesului cranio-lateral la extremitatea proximala a
radiusului prin tenotomia muschiului extensor carpoulnar (pag....).
Retractarea divergenta a marginilor plagii cutanate este urmata de incizia, între aceleasi
puncte de reper a fasciei brahiale (proximal) si a fasciei antebrahiale – distal NR.
Departarea divergenta a tuturor structurilor incizate pâna în acest moment expune
musculatura extensoare a antebratului NR.
Amorsarea printr-o butoniera în septul intermuscular dintre extensorul carporadial si
extensorul digital comun a unui plan de decolare- disectie permite evidentierea insertiei
ultimului si efectuarea tenotomiei acestuia (la 1 – 2 cm de insertia sa humerala) NR.
Muschiul extensor digital comun este retractat distal.
Retractarea caudo-mediala a muschilor extensor digital lateral si extensor carpoulnar
(ulnar lateral) expune capsula articulara si cele doua ligamente articulare: ligamentul
inelar si ligamentul colateral lateral NR.
Incizia ligamentului colateral lateral si a capsulei articulare NR permite accesul direct la
focarul de fractura.
Închiderea plagii operatorii începe cu sutura cu fir resorbabil sintetic a ligamentului
colateral lateral si a capsulei articulare. Refacerea continuitatii tendonului muschiului
extensor digital comun printr-o sutura de tip Bunnel-Mayer modificata – vezi cap.....,
10
pag...., utilizând un fir resorbabil. Fasciile brahiala si antebrahiala sunt suturate în puncte
separate simple de sutura cu material resorbabil. Pielea se afronteaza cu puncte separate
simple cu material neresorbabil.

prin osteotomia epicondilului humeral lateral

Incizia curba a pielii si a tesutului conjunctiv subcutant pe fata laterala a articulatiei
cotului NR, pornind de deasupra epicondilului humeral lateral pâna în treimea proximala
a diafizei radiusului.
Retractarea laterala respectiv mediala a pielii si a tesutului conjunctiv subcutanat.
Incizia fasciei antebrahiale pe marginea caudala a muschiului extensor carporadial si a
septului intermuscular dintre acesta si muschiul extensor digital comun, pornind în sens
distalde sub portiunea laterala a muschiului triceps NR. O a doua incizie a fasciei
antebrahiale este efectuata în mod similar între muschii extensor carpoulnar (ulnar lateral)
si anconat NR. Cele doua incizii delimiteaza grupul muscular (extensor digital comun,
extensor digital lateral si extensor carpoulnar) care se insera pe epicondilul lateral al
humerusului.
Retractarea divergenta a marginilor plagii operatorii (piele, tesut conjunctiv subcutanat,
fascia antebrahiala) permite evidentierea insertiei pe epicondilul lateral a grupului celor
trei muschi extensori delimitati anterior.
Osteotomia epicondilului lateral cu dalta sau cu un ferastrau oscilant, respectând
paralelitatea liniei de osteotomie cu fata laterala a epicondilului NR. Osteotomia începe
de deaupra insertiilor celor trei muschi extensori NR si continua pâna la detasarea
completa a epicondilului lateral, fara a interesa cartilajul articular.
Incizia capsulei articulare permite retractarea distala a epicondilului osteomizat pe care
sunt atasati muschii: extensor digital comun, extensor digital lateral si extensor
carpoulnar si ligammentul colateral lateral ale articulatiei cotului NR.
Un retractor Hohmann introdus pe sub muschii extensor carporadial si supinator si sub
capul radiusului, protejând traiectul nervului radial care trece peste fata profunda a
muschiului supinator, se efectueaza o departare craniala a celor doi muschi, expunând
capul radiusului NR.
Refacerea integritatii anatomice a zonei presupune în primul rând efectuarea
osteosintezei epicondilului lateral. Dupa repunerea portiunii osteomizate se poate recurge
la fixarea acesteia cu doua brose Kirschner si o ligatura de tensionare NR sau cu un
surub de corticala sau spongioasa într-un montaj de compactare-compresiune intrafocala
NR. În urmatorii timpi operatori se efectueaza suturi etajate în puncte separate simple cu
material resorbabil a urmatoarelor planuri: capsula articulara, septurile intermusculare
(dintre extensorul carporadial si extensorul digital comun si respectiv dintre extensorul
carpoulnar si anconat) si fascia antebrahiala. Sutura în surjet simplu simplu sau
11
Cornel Igna
endoversat cu fir resorbabil a tesutului conjunctiv subcutanat. Pielea se coase în puncte

separate simple cu material neresorbabil.
Accesul lateral la extremitatea proximala a radiusului

[Probst W. C. - 1990]

Incizia pielii si a tesutului conjunctiv subcutanat pe fata laterala a articulatiei cotului NR.
Retractarea divergenta a marginilor plagii cutanate este urmata de incizia fasciei brahiale
si a fasciei antebrahiale NR.
Departarea divergenta a tuturor structurilor incizate pâna în acest moment expune
musculatura extensoare a antebratului NR.
Amorsarea printr-o butoniera în septul intermuscular dintre extensorul digital lateral si
extensorul digital comun a unui plan de decolare - disectie permite retractarea divergenta
a acestora si evidentierea în profunzime a muschiului supinator, a ramurii profunde a
nervului radial, a ramurilor dorsale ale arterei interosoasa si a unei portiuni din capul
radial.
Incizia muschiului supinator, în lungul insertiei sale radiale NR, expune capsula
articulara ligamentul inelar si ligamentul colateral lateral.
Incizia capsulei articulare si a ligamentului inelar în lungul marginii craniale a
ligamentului colateral lateral NR permite vizualizarea portiunii intraarticulare a capului
radial.
Închiderea plagii operatorii începe cu sutura cu fir resorbabil sintetic (preferabil
polidioxanon) a ligamentului inelar si a capsulei articulare.. Sutura cu fir resorbabil a
muschiului anconat la originea insertiilor sale pe periostul radiusului. Fasciile brahiala si
antebrahiala sunt suturate în puncte separate simple de sutura cu material resorbabil.
Pielea se afronteaza cu puncte separate simple cu material neresorbabil.
13.2.1. Fracturile epifizei proximale a radiusului
Fracturile epifizei proximale a radiusului sunt întâlnite la animalele tinere, fiind

uneori asociate cu luxatia laterala a cotului [Egger – 1993, Brinker – 1990]. În mod
obisnuit fracturile epifizei sunt rare, fiind încadrate în tiparul fracturilor de tip Salter-
Harris (I – V). Fracturile de tip Salter-Harris I sunt cele mai frecvente [Bloomberg –
1983] si pot fi reduse si tratate în cazul unor deplasari minime si în mod conservator.
Fracturile de tip Salter-Harris II – IV se întâlnesc mai rar si necesita recurgerea la
reducerea si fixarea intraoperatorie a focarului. Tipul V de fracturi Salter-Harris ale
epifizei proximale a radiusului sunt greu de diagnosticat si de regula se soldeaza cu
deformitati angulare ale membrului afectat [Sumner-Smith – 1988].
Reducerea conservatoare a focarului de fractura (inclusiv a luxatiei când aceasta
este prezenta) este urmata de imobilizarea piciorului afectat în extensie într-un bandaj
12
amovibil preconfectionat [Davenport – 1979] sau de tip atela automodelanta – vezi

cap...., pag...... Durata imobilizarii este de 7 – 10 zile [Probst – 1990, Egger – 1993].
În caz de esec al reducerii conservatoare este necesara initierea tratamentului
operator. Abordarea focarului de fractura se face printr-un acces cranio-lateral [Egger –
1993, Bloomberg – 1983]. Reducerea fracturii se face prin exercitarea din sens medial a
unei presiuni asupra epifizei radiusului si eventual ridicarea epifizei cu un levier mic,
bont. Imposibilitatea reducerii corecte a fracturii prin aceste manevre face necesara si
abordarea mediala a radiusului [Bloomberg – 1983].
Fixarea focarului de fractura trebuie sa tina cont de viteza de crestere a
animalului si de necesitatea ca materialul utilizat pentru fixare sa produca o distructie
minima a placii de crestere . Inserarea a doua brose Kirschner din platoul epifizar în
metafiza radiusului reprezinta solutia recomandata de majoritatea autorilor [Egger –
1993, Bloomberg – 1983, Nunamaker – 1985, Brinker – 1990]. Montajul broselor se
poate face „în cruce” sau „paralel”, ultimul fiind recomandat pentru câinii cu crestere
rapida [Egger – 1993, Probst – 1990].
Pentru montajul „în cruce”, [Bloomberg – 1983], dupa reducerea focarului se
începe insertia unei brose Kirschner din fata laterala a meta-diafizei radiusului în directie
oblica spre partea mediala a platoului capatului radial, imediat sub fata articulara (directie
disto-proximala). Capatul proximal al brosei va servi ca reper pentru abordarea limitata
(printr-o butoniera cutanata) dinspre medial a capului radiusului. A doua brosa se
introduce oblic din partea laterala a platoului articular al capatului radial spre fata mediala
a meta-diafizei radiusului, în a carui corticala se fixeaza, penetrarea fiind minima
(insertie în directie proximo-distala). Capatul latero-distal al brosei se taie scurt, la nivelul
meta-diafizei radiusului, iar capetele proximale ale ambelor brose, întâi se îndoaie la 90º
dupa care se taie scurt NR. Theresa Welch Fossum si colab. – 1999 [...] prezinta o tehnica
similara, fiind schimbata doar ordinea de insertie a broselor: prima - din fata laterala a
epifizei oblic în fata mediala a metafizei radiusului; a doua – din fata laterala a metafizei,
oblic, în epifiza mediala a radiusului. Trebuie evitata penetrarea suprafetei articularea a
capului radiusului.
În cazul recurgerii la un montaj paralel directia de insertie va fi proximo-distala,
brosele fiind perpendiculare pe cartilajul (placa) de crestere NR [Egger – 1993]. În unele
cazuri se poate folosi si o singura brosa [Egger – 1993].
Postoperator, un pansament de tip Robert Jones poate fi aplicat ca mijloc
adjuvant de suport si imobilizare [Brinker – 1990]. Vindecarea survine rapid, 2 – 3
saptamâni, interval dupa care este necesara extragerea materialului metalic utilizat pentru
fixare [Egger – 1993, Probst – 1990, Bloomberg – 1983, Nunamaker – 1985, Brinker –
1990]. În cazul unor câini cu crestere foarte rapida, proprietarul trebuie sa supravegheze
modul în care decurge vindecarea, fiind posibila o osificare (închidere) prematura a placii
de crestere si aparitia unor deformari (angulari) ale antebratului [Egger – 1993]. În aceste
cazuri materialul utilizat pentru osteosinteza se extrage imediat, pâna la vindecarea
deplina fiind adesea suficienta o imobilizare usoara cu un pansament Robert Jones.
13
Cornel Igna
13.2.2. Fracturile capului radial
Fracturile capului radial se întâlnesc rar, de regula la animalele adulte. Ele pot fi
intra- si extrarticulare.
Fracturile extraarticulare îmbraca forme transversale. Pentru fixarea focarului de
fractura, în cazul unei deplasari minime se poate recurge la o reducere închisa cu
imobilizarea conservatorie într-un bandaj inamovibil. Fracturile cu deplasare necesita
reducere deschisa – vezi tehnicile de abordarea a extremitatii proximale a radiusului,
cap...., pag..... – si fixarea focarului de fractura prin inserarea a doua brose Kirschner într-
un montaj „în cruce” [Bloomberg – 1983, Probst - 1990] sau prin montarea unei placi în
forma de „T” pe fata laterala a radiusului NR [Probst – 1990]. Prima metoda este
aplicabila la câinii de talie mica si la pisici – vezi cap. 13.2.1., pag....., NR iar cea de a
doua pentru câinii de talie mijlocie si mare [Probst – 1990].
Fracturile intraarticulare sunt preponderente, ele necesitând o abordare
operatorie (vezi tehnicile descrise în cap....., pag.....) si o reducere meticuloasa pentru a
evita aparitia unei artrite secundare sau a anchilozei cotului [Egger – 1993]. În creerea
accesului operator capsula articulara trebuie conservata cu atentie pentru a putea fi
ulterior suturata, conferind stabilitate articulatiei [Bloomberg – 1983].
În cazul unor fracturi transversale simple se recurge la fixarea focarului cu brose
Kirschner inserate dupa tehnica utilizata în fracturile epifizei proximale a radiusului la
câinii tineri, vezi cap.13.2.1., pag....., NR.
Pentru fracturile oblice incomplete ale capului radial, fixarea fragmentului
detasat se poate face cu un surub inserat într-un montaj de compactare-compresiune NR.
Mentinerea reducerii în timpul manoperelor de burghiere, tarodare, reajustarea
diametrului forajului si înfiletare a surubului se face cu o pensa de compactare cu contact
punctual. Surubul utilizat poate fi de corticala sau de spongioasa, alegerea fiind dictata de
densitatea osului la locul de insertie. Pentru a preveni rotatia fragmentului fixat în jurul
surubului în partea distala a acestuia se va întari fixarea prin insertia unei brose Kirschner
sau Steinmann NR. Acest tip de fixare ofera stabilitatea necesara vindecarii normale
[Egger – 1993]. În cazul imposibilitatii utilizarii unui surub pentru fixarea focarului de
fractura (animal de talie mica si / sau fragment osos detasat de dimensiuni reduse) se
poate recurge la insertia divergenta a doua sau mai multe brose Kirschner [Egger – 1993,
Bloomberg – 1983, Probst – 1990, Neal – 1975, Nunamaker – 1985].
În cazul unor fracturi multisegmentale, atunci când refacerea integritatii osului
este posibila, Bloomberg S.M. – 1983 [...] recomanda sa se înceapa reconstructia cu
suprafata articulara a radiusului. Se utilizeaza suruburi, brose, ligaturi metalice de
tensionare, cerclaje sau combinatii între acestea NR. Reatasarea capului radial
„reconstruit” la diafiza radiusului este un timp operator dificil, o fixare acceptabila fiind
conferita de utilizarea unei placi de sprijin fixata, de regula pe fata laterala a radiusului,
cu suruburi inserate într-un montaj de compactare-compresiune NR [Bloomberg – 1983].
În perioada postoperatorie, pentru 4 – 6 saptamâni, este necesara completarea imobilizarii
membrului afectat într-un bandaj amovibil de tip atela automodelanta din gips sau din
fibra de sticla.
14
Atunci când gradul ridicat de segmentare (cominutie a fracturii) a capului radial

nu permite reconstruirea osului sunt accesibile doua metode terapeutice: excizia capului
radial si artrodeza cotului. Excizia capului articular al radiusului urmareste sa evite
blocarea definitiva a articulatiei cotului care poate apare în urma unei calusari vicioase,
exuberante [Egger – 1993, Bloomberg – 1983, Putnam – 1968]. Abordarea operatorie a
capului radial se face în mod identic cu cea practicata pentru creerea acesului în fracturile
capului radial – vezi pag......... Conservarea capsulei articulare trebuie respectata pentru a
permite ulterior închiderea prin sutura a articulatiei cotului. Îndepartarea eschilelor osoase
este urmata de scurtarea lungimii gâtului radiusului (osteotomie) în asa fel încât condilul
humeral, chiar în timpul sprijinului animalului cu toata greutatea pe piciorul afectat, sa nu
ajunga în contact cu restul de diafiza radiala. Sutura capsulei articulare are si ea scopul de
a preveni acest contact, evitând aparitia unei osteoartrite secundare. Rezectia capului
radial este o metoda ale carei rezultate sunt mai putin satisfacatoare la animale decât la
oameni, locomotia fiind însotita de schiopatura [Bloomberg – 1983]. Pentru tehnica
artrodezei cotului vezi cap........., pag..........
15
Cornel Igna
13. 3. Fracturile proximale ale ulnei însotite de dislocarea radiusului
Fracturile proximale ale ulnei însotite de dislocarea radiusului pot fi localizate

între incizura articulara verticala si mijlocul diafizei ulnei [Probst – 1990, Brinker – 1990,
Bloomberg – 1983, Nunamaker – 1985, Neal – 1975].
Dependent de leziunile structurilor articularo-ligamentare asociate focarului de
fractura se deosebesc doua tipuri de fracturi ale ulnei însotite de dislocarea radiusului:
- fracturi ale ulnei cu disclocarea radiusului si detasare radio-ulnara
(fracturi de tip Monteggia) NR;
- fracturi ale ulnei cu dislocare proximala a ambelor oase (capul
radiusului si diafiza fracturata a ulnei) si cu mentinerea integritatii
membranei interosoase dintre radius si ulna (fara detasare radio-
ulnara) NR.
13. 3. 1. Fracturile ulnei însotite de dislocarea radiusului si de detasare

radio-ulnara
În fracturile ulnei însotite de dislocarea radiusului, descrise în medicina umana

ca fracturi de tip Monteggia, se întâlneste urmatorul inventar lezional specific [Brinker –
1990, Bloomberg – 1983, Probst – 1990, Neal – 1975, Nunamaker – 1985, Egger – 1993,
Schwarz – 1984, Boyd – 1969, Fossum – 1999, Sumner-Smith - 1988]:
- un focar de fractura ulnar, localizat între incizura articulara
verticala si mijlocul diafizei ulnei;
- luxarea capului radial din articulatia humero-radio-ulnara datorita
ruperii ligamentului inelar;
- separarea radiusului de ulna ca urmare a ruperii ligamentului
interosos (membranei interosoase) dintre cele doua oase;
- în cca 39 % din cazuri apar si fracturi prin aschiere (fragmente de
dimensiuni reduse) ale capului radial.
Acest tip de fracturi apar ca urmare a actiunii puternice a unui factor traumatic
pe fata caudala a ulnei atunci când piciorul animalului se afla în sprijin pe sol iar
antebratul este extins [Schwarz – 1984, Nunamaker - 1985]. Ulna cedeaza si se rupe iar
capul radiusului se deplaseaza în sens cranio-proximal, luxându-se. Reducerea si
stabilizarea incorecta a acestor fracturi poate cauza luxatii cronice ale capului radial,
nonuniunea focarului ulnar de fractura, periosificarea capului radial, osteoartrite si
scaderea mobilitatii articulatiei cotului [Neal – 1975, Bloomberg – 1983]. Pe lânga aceste
considerente, tumefierea rapida a regiunii, aparitia spasmelor musculare si a unei
proliferari fibroase locale impun recurgerea urgenta la reducerea deschisa si fixarea
interna a focarelor de fractura si de luxatie [Egger – 1993].
Reducerea luxatiei capului radial va fi încercata initial conservator. Animalul
aflat sub anestezie este plasat pentru 10 – 30 de minute în decubit dorsal cu piciorul
afectat în extensie fortata. Combinarea manoperelor de extensie a membrului,
16
contratractiune a humerusului, manipulare digitala si contrapresiune exercitata asupra

capului radial poate duce la reducerea luxatiei radiusului. Reducerea închisa este de
obicei dificila datorita interpunerii muschiului extensor carporadial între capul radiusului
si ulna [Bloomberg – 1983]. Reusita reducerii luxatiei permite abordarea ulterioara a
focarului de fractura ulnar printr-un acces posterior [Egger – 1993] – vezi cap...., pag.....
Esecul reducerii conservatoare a luxatiei capului radial face necesara abordarea
cranio-laterala a articulatiei cotului [Turner – 1980, Piermattei – 1979] – vezi pag...., ceea
ce permite atât rezolvarea luxatiei radiale cât si fixarea focarului ulnar de fractura.
Pentru stabilizarea articulatiei cotului în fracturile de tip Monteggia, dependent

de starea terenului biologic local (gradul de distructie), se poate recurgere la una din
urmatoarele modalitati de fixare.
- Refacerea prin sutura a integritatii ligamentului inelar a capului
radiusului [Bloomberg – 1983]. Sutura se executa în puncte separate
simple cu fire neresorbabile NR. Sutura este greu de realizat,
identificarea capetelor ligamentului inelar rupt fiind dificila. În aceste
cazuri este recomandata recurgerea la plastia ligamentului cu portiuni de
fascia lata recoltate de la un membru posterior sau la plastii sintetice cu
fir de otel inoxidabil, nylon sau poliester [Bloomberg – 1983].
Majoritatea autorilor recomanda însa executarea fixarii radio-ulnare prin
insertia transfixica a unu sau doua suruburi NR [Brinker – 1990,
Bloomberg – 1983, Probst – 1990, Neal – 1975, Nunamaker – 1985,
Egger – 1993, Schwarz – 1984, Boyd – 1969, Fossum – 1999, Sumner-
Smith – 1988, Denny – 1996, Leighton - 1996] sau a unui hemicerclaj
radio-ulnar NR [Egger – 1993]. Fixarea radio-ulnara asigura atât capul
radial împotriva reluxarii cât si mentinerea atasarii radio-ulnare
(suplineste ruptura ligamentului interosos, efectuând o sinostoza între
cele doua oase). Sutura ligamentului inelar sau efectuarea sinostozei
radio-ulnare este necesara pentru a preveni reluxarea capului radial,
complicatie care se întâlneste în cca 32 % din cazuri [Schwarz – 1984].
- Fixarea focarului ulnar de fractura se poate face cu: doua brose si o
ligatura „în 8” de tensionare [Bloomberg – 1983, Neal – 1975, Fossum -
1999] NR, o tija inserata centromedular [Bloomberg – 1983, Neal –
1975, Nunamaker – 1985, Egger – 1993, Fossum - 1999] NR, la care în
unele cazuri se adauga o sutura osoasa pentru asigurarea compactarii NR
[Brinker – 1990], doua – trei suruburi inserate în cazul fracturilor oblice
din fata posterioara a ulnei în radius [Brinker – 1990, Sumner-Smith –
1988, Probst - 1990], un surub inserat din fata posterioara a ulnei în
radius (care realizeaza atât fixarea radio-ulnara cât si a fracturii ulnare)
si imobilizare suplimentara într-un bandaj inamovibil NR [Bloomberg –
1983, Neal – 1975], o placa plasata pe fata posterioara [Blomberg –
1983, Neal – 1975, Egger – 1993, Fossum – 1999, Probst - 1990] NR
sau laterala [Denny – 1996, Probst - 1990] NR a ulnei.
17
Cornel Igna
Îngrijiri postoperatorii
Protejarea plagii operatorii, controlul tumefactiei membrului si suplimentarea
fixarii se asigura printr-un pansament de tip Robert Jones, mentinut 5 – 10 zile [Egger –
1993, Bloomberg – 1983, Probst – 1990]. Limitarea activitatii locomotorii a animalului
pentru 5 – 12 saptamâni trebuie sa asigure repausul necesar vindecarii [Bloomberg –
1983, Probst – 1990]. Prevenirea anchilozei cotului se face prin miscari pasive de
fizioterapie, 10 – 15 minute de 2 – 3 ori / zi [Fossum – 1999]. Controlul evolutiei
vindecarii focarului de fractura se executa prin controale radiografice la 2, 4 si 6
saptamâni [Fossum – 1999]. Implanturile metalice se extrag dupa vindecare în cazul în
care limiteaza miscarea cotului si / sau produc iritatii ale tesuturilor moi adiacente
[Fossum – 1999].
13. 3. 2. Fracturile ulnei însotite de dislocarea proximala a radiusului si

ulnei fara detasare radio-ulnara
În acest tip de fracturi se întâlneste urmatorul inventar lezional specific [Brinker

– 1990, Bloomberg – 1983]:
- un focar de fractura ulnar, localizat între incizura articulara
verticala si mijlocul diafizei ulnei;
- deplasarea craniala a capului radial si a fragmentului ulnar distal,
solidaritatea miscarii celor doua oase fiind asigurata de mentinerea
integritatii ligamentului interosos NR.
În fracturile recente este posibila reducerea închisa a focarului urmata de fixarea
operatorie prin insertia normograda a unei tije centromedulare NR. Reducerea deschisa
este necesara în foarte multe cazuri pentru a realiza o coaptare corecta a fragmentelor
osoase deplasate. Reducerea operatorie este urmata de insertia ulnara normograda sau
retrograda a unei tije centromedulare si eventual a unui hemicerclaj pentru realizarea
compresiunii focarului NR [Brinker – 1990] sau de fixarea fracturii ulnei cu unu pâna la
trei suruburi inserate transfixic ulnaro-radial NR si completarea imobilizarii cu un bandaj
amovibil preconfectionat (eventual atela modelanta), [Bloomberg – 1983].
Îngrijirile postoperatorii sunt similare cu cele acordate fracturilor de tip
Monteggia.
18
13. 4. Fracturile diafizei radiusului si / sau ulnei
Fracturile diafizei radiusului si ulnei reprezinta cea mai obisnuita forma de

fractura a antebratului la animalele de companie. Localizarea cea mai frecventa o
reprezinta treimea mijlocie si cea distala a diafizei celor doua oase. Mai rar se întâlnesc
forme unilaterale de fractura, fie numai ale radiusului, fie numai ale ulnei.
Frecventa relativ ridicata a complicatiilor fracturilor diafizei radiusului si ulnei
(angulari ale antebratului, rotatia fragmentelor, întârzierea vindecarii, nonuniunea sau
maluniunea focarului de fractura) în special la rasele de câini de talie mica si miniaturala
(toy) este expresia unei aplicari incorecte a mijloacelor terapeutice [Brinker – 1990, Neal
– 1975, Bloomberg – 1983, Hunt - 1980]. Greselile cele mai frecvente constau în
incorectitudinea reductiei (angularea laterala sau mediala în valgus sau varus este o cauza
a artritei secundare), fixare inadecvata si / sau deteriorarea mijloacelor de fixare si a celor
antirotationale utilizate, disectia excesiva a tesuturilor, suspendarea prematura a
imobilizarilor si reluarea precoce a locomotiei [Bloomberg – 1983, Egger – 1993].
Fracturile diafizei radiusului si ulnei afecteaza animalele de companie din toate
rasele si categoriile de vârsta. Etiologia este traumatica, accidentele rutiere fiind
predominante mai ales la animalele tinere [Fossum – 1999]. Examinarea clinica si
radiografica (incidente cranio-caudala si laterala, incluzând articulatia cotului si
antebrahio-carpo-metacarpiana) releva o simptomatologie comuna si modificari tipice
fracturilor, permitând enuntarea cu usurinta a diagnosticului. Examinarea neurologica
pentru depistarea integritatii nervilor radial si ulnar este necesara [Sumner-Smith – 1988].
Fracturile deschise se întâlnesc relativ frecvent, subtirimea acoperirii musculare a
susbstratului osos actionând favorizant [Fossum – 1999].
Selectarea metodei de tratament a fracturilor diafizelor radiusului si ulnei este
dependenta de talia si vârsta animalului, tipul fracturii, stabilitatea axiala a focarului de
fractura si prezenta leziunilor tesuturilor moi [Egger – 1993, Sumner-Smith – 1988].
La rasele de talie mica si „toy” în fracturile localizate în treimea distala a
diafizei radiusului si ulnei este obligatorie recurgerea la mijloace interne de fixare [Egger
– 1993, Larsen – 1999, Sumner-Smith - 1974, Sumner-Smith – 1974, *** - 2002].
Complicatiile post-imobilizare externa (nonuniunea sau maluniunea focarului de fractura,
sinostoza radio-ulnara, angulari deformante) atingând o frecventa de peste 75 % [Lapin –
1983, Alexander - 1978].
Tratamentul conservator este aplicabil în fracturile simple, închise care îsi

mentin stabilitatea dupa reductie (fracturi transversale sau oblice scurte). În mod curent
imobilizarea în bandaje este aplicabila la animalele tinere cu fracturi incomplete, „în lemn
verde” ale radiusului si ulnei [Brinker – 1990].
Reducerea închisa a focarului de fractura este posibila în maxim 48 de ore de la
producere în conditiile unei anestezii care sa realizeze o relaxare musculara eficienta
[Egger – 1993, Neal –1975, Nunamaker – 1985]. Pentru o corecta aliniere a fragmentelor
osoase este necesara hiperextensia membrului afectat (animalul aflat sub anestezie este
plasat pentru 10 – 30 de minute în decubit dorsal cu piciorul afectat în extensie fortata
19
Cornel Igna
sub propria greutate) concomitent cu rotarea oaselor carpiene spre înafara si cu

manipulare digitala transcutanata a capetelor osoase - vezi si cap...., pag..... Literatura de
specialitate [Egger – 1993, Brinker – 1990, Nunamaker – 1985, Leighton – 1993]
considera reducerea adecvata atunci când contactul între capetele osoase fracturate este
de minim 50 %, aliniere osoasa care trebuie verificata în mod obligatoriu prin examen
radiografic din doua incidente (cranio-caudala si latero-mediala).
Datorita manoperelor de reducere a focarului de fractura exista tendinta de
imobilizare a membrului în aceasta pozitie (hiperextensia oaselor carpiene si rotarea spre
înafara a membrului) ceea ce cauzeaza o pierdere a tonusului muschilor flexori ai
antebratului si o deformare a dezvoltarii osoase – valgus. Pentru a împiedica aparitia
acestor impedimente (complicatii postoperatorii) indiferent de mijlocul conservator de
imobilizare utilizat (bandaje amovibile sau inamovibile) se recomanda ca dupa reducerea
focarului de fractura, pentru imobilizare membrul afectat sa fie pozitionat în flexie si într-
un usor varus (rotit spre înauntru) [Egger – 1993, Neal –1975, Nunamaker – 1985,
Brinker – 1990, Bloomberg – 1983, DeAngelis – 1973, Knecht C.D. – 1975, McLaine -
1982].
Aplicarea de bandaje este recomandata la animalele tinere, cu viteza mare de
vindecare [Fossum 1997, 2002]. Imobilizarea se realizeaza în cazul fracturilor închise în
bandaje inamovibile (gips, fibra de sticla, plasticul de Paris) extinse de la mijlocul
bratului (incluzând cotul) în sens distal pâna la nivelul articulatiilor interfalangiene I – II.
Includerea în bandaj, la extremitatea distala, a unei bare metalice (bara de aluminiu) NR,
pe care animalul va face sprijin în timpul mersului, exclude dezaxarea oaselor datorita
fortarii premature a a articulatiilor carpo-metacarpo-falangiene, patrunderea de corpuri
straine interdigital sau sub bandaj ca si deteriorarea bandajului în urma contactului cu
solul [Bloomberg – 1983]. Pentru a preveni anchiloza cotului, dupa 4 – 6 saptamâni de
imobilizare bandajul se poate taia partial, excluzînd portiunea care imobiliza cotul,
redând astfel mobilitatea articulatiei si îmbunatatind deplasarea animalului [Egger –
1993]. Inspectarea integritatii bandajului si a fidelitatii aplicarii se face în prima
saptamâna zilnic si apoi saptamânal pâna la confirmarea clinica si radiografica a
vindecarii fracturii.
Utilizarea mijloacelor amovibile de imobilizare (atele automodelante din gips,
plastic sau fibra de sticla, atele preconfectionate (Tomas, atela metalica Mason, s.a.) -
vezi si cap...., pag..... , NR .... este recomandata în fracturile deschise (imobilizare
provizorie pâna la vindecarea leziunilor cutanate) si în fracturile incomplete care
intereseaza treimea distala a radiusului si / sau ulnei [Egger – 1993, Bloomberg – 1983,
Davenport - 1979]. Pozitia recomandata pentru imobilizare este în flexie si usor varus
(rotit spre înauntru) [Brinker – 1990], pozitie care în cele mai multe cazuri de utilizare a
atelelor preconfectionate(nu permit imobilizarea ferma a articulatiilor) este imposibil de
conservat.
Tratamentul operator , cu variantele sale, care recurg la fixatori externi si / sau

la mijloace interne de fixare, reprezinta solutia optima pentru majoritatea formelor de
fracturi ale radiusului si ulnei.
Imobilizarea cu fixatori externi poate fi utilizata pentru toate fracturile oaselor

antebratului, fiind indicata în special pentru fracturile deschise, întârzierea vindecarii
20
focarelor de fractura, nonuniunea osoasa postfracturala si în cazul imobilizarii dupa

osteotomia corectiva a deformarilor radiusului si ulnei [Egger – 1993, Bloomberg – 1983,
Anderson. – 1993 Aron – 1983 Brinker– 1975, Kraus – 1999, Laverty – 2002 Lewis –
1999, Lincoln J.D. – 1992, Rahal – 2001, Rudd – 1992, Sumner-Smith G. – 1988].
Principiile imobilizarii cu fixatori externi au fost descrise în cap...., pag..... Alegerea
configuratiei de stabilizare cu fixatori externi depinde de stabilitea si localizarea focarului
de fractura [Egger – 1983, 1993, Igna – 199..]. Alinierea capetelor osoase din focarul de
fractura care urmeaza sa fie imobilizat cu fixatori externi, dependent de configuratia
focarului de fractura, se poate face prin reducere închisa sau deschisa. Theresa Welch
Fossum si colab. – 1999 [...] recomanda abordarea deschisa a focarului de fractura în
cazul fracturilor simple pentru a facilita o aliniere corecta si respectiv efectuarea unei
reduceri închise în cazul fracturilor multiple cominutive.
Literatura de specialitate [Johnson – 1999, Brinker – 1975, Lewis – 1999,
Marcellin-Little – 1999, Piermattei -1997] descrie doua tipuri de fixatori externi – liniari
si circulari, care sunt utilizati pentru imobilizarea fracturilor antebratului.
Fixatorii externi liniari de tip Kirschner-Ehmer (KE) pot fi amplasati în cele

trei configuratii de baza NR – vezi cap......, pag......... Pentru conectarea broselor pot fi
utilizate bare si cleme de conectare simple sau duble de tip Imex, Secur, ........, ......... sau
materiale polimerizabile (acrilat, metacrilat, etc), [Johnson – 1999, Brinker – 1975, Lewis
– 1999, Marcellin-Little – 1999, Piermattei –1997, Igna – 199.., Bloomberg – 1983,
Laverty – 2002]. Alegerea dimensiunii fixatorilor de tip KE din cele trei variante
comercializabile (mic (S), mediu (M) si mare (L) se face tinând cont de talia (inclusiv
grosimea razelor osoase), vârsta, tipul de activitate-comportament al animalului si
soliditatea preconizata pentru montaj [Johnson – 1999] – vezi si cap.............
Theresa Welch Fossum si colab. – 1999 [...] prezinta pentru fiecare tip de
configuratie a fixatorilor externi, urmatoarele indicatii:
- montajele de tip Ia NR sunt recomandate pentru imobilizarea fracturilor
diafizei radiusului, în special pentru fracturile deschise si care prezinta un grad
ridicat de stabilitate dupa efectuarea reducerii;
- configuratiile biplanare de tip Ib sunt utilizate în fixarea focarelor multiple,
cominutive de fractura;
- montajele biplanare de tip II sunt utilizate pentru fracturile cu grad ridicat de
cominutivitate;
- la montajele de tip III se recurge pentru sporirea rigiditatii unui montaj de tip
II, recurgându-se la amplasarea aditionala de semibrose (în al treilea plan al
osului) si a celei de a treia bare de conectare.
Insertia unui fixator extern de tip Ia.

În configuratiile monoplanare de tip Ia este recomandata [Bloomberg – 1983]
insertia a minim doua semibrose în fiecare fragment osos major. În fracturile multiple,
cominutive insertia a trei sau patru semibrose (dependent si de talia animalului) în fiecare
fragment osos major sporeste soliditatea montajului, îmbunatatind stabilitatea imobilixarii
[Brinker – 1975, 1990]. Unghiul format între brosele implantate într-un segment osos
trebuie sa fie de 35 – 45º [Bloomberg – 1983]. Directia de insertie a semibroselor dinspre
fata craniala spre cea mediala a radiusului evita penetrarea principalelor mase musculare
21
Cornel Igna
[Marti – 1994]. Dupa reducerea închisa a fracturii sau în cazul reducerii deschise dupa
aplicarea pensei de coaptare si mentinere a alinierii capetelor osoase, în radius la ambele
extremitati (metafiza proximala si cea distala) sunt inserate în acelasi plan doua
semibrose NR Bara de conectare cu un numar de cleme egal cu numarul de semibrose
care urmeaza sa fie amplasate în montaj (4, 6, 8) se ataseaza la cele doua semibrose NR.
Prin orificiul clemelor libere plasate la mijlocul barei de conectare se insera în directie
corespunzatoare, pentru a respecta unghiul de insertie, semibrosele care completeaza
montajul NR. Strângerea clemelor si ajustarea lungimii semibroselor care depasesc
clemele definitiveaza montajul [Brinker – 1990].
Atunci când se doreste îmbunatatirea soliditatii montajului se poate monta si o a
doua bara de conectare NR.
În cazul recurgerii la reducerea închisa a focarului de fractura aceasta se poate
realiza si dupa amplasarea în fiecare segment osos a doua semibrose conectate la o
semibara pe care se afla amplasata o clema de conectare dubla NR. Manipularea celor
doua semimontaje (tractiuni si deplasari lateral sau medial) asigura reducerea focarului de
fractura. Stabilitatea montajului se asigura prin conectarea prin intermediul clemelor
libere de pe cele doua semimontaje a unei a treia bare de conectare NR.
Insertia unui fixator extern de tip Ib

respecta aceleasi reguli de insertie a semibroselor ca si în cazul montajelor de
tip Ia. Se realizeaza initial un montaj monoplanar pe fata craniala a radiusului NR urmat
apoi de un al doilea montaj monoplanar pe fata mediala NR. Interconectarea barelor
montajelor monoplanare, care se realizeaza cu patru cleme duble si doua bare plasate la
extremitatile montajelor realizate anterior – NR, definitiveaza configuratia de tip Ib - NR.
Insertia unui fixator extern într-un montaj biplanar de tip II

Montajele de tip II prezinta o stabilitate a imobilizarii superioara montajelor de
tip I [Kraus – 1999]. Initial se insera perpendicular pe diafiza radiusului, paralel cu
suprafetele articulare, doua brose la extremitatile proximala si distala ale acestuia. În
vecinatatea focarului de fractura, la cca 1 – 2 cm de acesta se insera alte doua brose.
Directia de insertie a acestora este de regula oblica în asa fel încât sa formeze între ele un
unghi de 30 - 35º.
Toate cele patru brose se insera transfixic prin mijlocul grosimii diafizei
radiusului dinspre medial spre lateral, respectând plasarea lor în aceeasi linie.
Reducerea focarului de fractura se face cu piciorul în extensie fortata sub
propria greutate a animalului, utilizând pentru alinierea capetelor osoase manopere
combinate de manipulare digitala a focarului, tractiuni asupra broselor si pense de
mentinerea reducerii.
Aplicarea pe ambele fete ale osului a doua bare de conectare pe care se afla
amplasate un numar predeterminat de cleme, egal cu numarul total de brose utilizate
pentru întregul montaj de tip II. Conectarea la cele doua bare a celor patru brose inserate
deja este urmata de verificarea corectitudinii reducerii si completarea insertiei prin
orificiile clemelor existente cu înca 2 – 4 brose, dependent de talia animalului. Strângerea
clemelor si ajustarea lungimii broselor care depasesc clemele definitiveaza montajul.
22
Insertia unui fixator extern într-un montaj de tip III

La montajele de tip III se recurge pentru sporirea rigiditatii unui montaj de tip
II, prin amplasarea aditionala a celei de a treia bare de conectare într-un plan
perpendicular pe montajul biplanar NR. Bara amplasata aditional serveste la inserarea
osoasa a 2 – 4 semibrose dupa regulile montajului de tip Ia si la interconectare cu barele
montajului de tip II NR.
Fixatorii circulari sunt utilizati pentru tratamentul fracturilor deschise.

Posibilitatea creearii în timpul imobilizarii a unei usoare si constante presiuni de
compresie sau distractie între capetele osoase prezinta avantajul cresterii activitatii
vasculare si osteogenice din focarul de fractura ceea ce duce la eliminarea infectiei
[Aronson – 1994, Marcellin-Little – 1999].
Pentru imobilizarea cu un fixator extern circular se pot utiliza chiturile
comercializate de firmele: Hofmann SaS, Monza, Italia – Small Bone Fixator (SBF) si
Imex, Longview – Texas, USA (Imex ring fixator system), în configuratii si tipo-
dimensiuni adaptate taliei animalului – vezi si cap................. În mod obisnuit, pentru
imobilizarea fracturilor diafizelor radiusului si ulnei se recurge la un montaj preasamblat
format din 3 – 4 inele complete si un inel incomplet 3/4 sau 5/8 (fixat la extremitatea
proximala în apropierea cotului, permitând flexia) ca elemente de suport, interconectate
cu 3 – 4 bare filetate acompaniate de piulitele si saibele corespunzatoare – NR.
Dependent de forma fracturii si numarul de fragmente în radius se vor insera brose sau
semibrose (într-un numar care sa asigure o corecta aliniere a fragmentelor osoase) prin
bolturile corespunzatoare fixate la inelele suport. Tensionarea broselor si strângerea lor în
elementele de fixare este recomandat sa se faca sub control radioscopic sau atunci când
exista certitudinea radiografica a corectitudinii reducerii [Marcellin-Little – 1999] - NR.
Abordarea operatorie a diafizei radiusului si / sau a diafizei ulnei se poate

realiza prin mai multe variante de acces operator, dependent de localizarea focarului de
fractura (portiunea proximala, mijlocie sau distala a diafizei; la unul sau la ambele oase),
tipul fracturii si mijlocul de fixare apelat.
Accesul medial la diafiza radiusului

[Piermattei D.L. si Greeley R.G. – 1979, Brinker O.W.,
Piermattei D.L. si Flo L.G. – 1990, Fossum - 2002]

Contentie: în decubit lateral pe membrul bolnav cu fixarea membrului congener
înspre posterior, în lungul toracelui NR.
Punctele de reper pentru incizia pielii sunt: epicondilul medial al humerusului,
proximal si procesul stiloid al radiusului, distal NR.
Dupa incizia pielii si a fasciei subcutanate marginile plagii sunt retractate
divergent, expunând straturile musculare. Fascia antebrahiala este incizata în lungul
osului în spatiul dintre muschii extensor carpo-radial si pronator rotund NR. Trebuie
23
Cornel Igna
avuta grija pentru a evita lezarea structurilor vasculo-nervoase din vecinatate: artera, vena
si nervul median.
Departarea în plan lateral a muschiului extensor carpo-radial descopera în
portiunea proximala muschiul supinator. Pentru evidentierea portiunii proximale a
radiusului este necesara decolarea subperiostala sau incizia insertiilor pe radius a
muschilor supinator si pronator rotund NR. Nervul radial care trece pe sub portiunea
proximala a muschiului supinator trebuie protejat în timpul retractarii laterale (craniale) a
muschiului.
Retractarea înspre medial (caudal) a tendonului muschiului flexor carpo-radial
expune 1/3 mijlocie a diafizei radiusului NR. Când este necesar un acces mai larg
retractarea caudala a tendonului muschiului flexor carpo-radial va fi însotita si de
mobilizarea în aceeasi directie a muschiului flexor digital superficial, impunându-se
multa atentie pentru a evita lezionarea grava a arterei radiale care trece în spatiul dintre
acesti doi muschi si radius.
Pentru expunerea extremitatii distale a radiusului se prelungeste incizia cutanata
sub forma curba pe fata dorsala a articulatiei antebrahio-carpale NR.
Dupa incizia fasciei subcutanate vena cefalica antebrahiala va fi retractata
cranio-distal, în accesurile largi, împreuna cu vena cefalica accesorie NR.
Descoperirea procesului stiloid al radiusului impune retractarea în acelasi sens a
tendoanelor muschilor extensor carpo-radial si abductor lung al degetului mare NR (pag.
37 Miller ghid anat).
Închiderea plagii operatorii. În cazul în care nu este posibila sutura muschilor
supinator si pronator rotund la insertiile proprii sectionate în timpul crearii accesului
operator, muschiul pronator rotund se acoleaza cu fire separate din material resorbabil la
muschiul pronator patrat (dispus în treimea proximala între radius si ulna) iar muschiul
supinator se sutureaza la marginea mediala a muschiului extensor carpo-radial NR. Fascia
antebrahiala profunda se sutureaza în surjet simplu cu material resorbabil si într-un alt
plan, dupa aceeasi tehnica, fascia subcutanata. Pielea se sutureaza în puncte separate
simple cu fire neresorbabile.
Accesul cranial la extremitatea distala a radiusului


Contentie: decubit sterno-abdominal NR.
Deasupra regiunii cotului este plasat un garou sau o banda Esmarch NR.
Incizia pielii porneste în sens distal de la bifurcatia venei cefalice antebrahiale
cu vena cefalica accesorie (treimea distala a radiusului) spre mijlocul regiunii carpiene,
fiind plasata pe fata dorsala a membrului NR. Când este necesara si abordarea articulatiei
antebrahio-carpale incizia va fi prelungita distal, în sens curb spre lateral, pe marginea
ramurii dorsale comune a degetului IV desprinse din vena cefalica accesorie, pâna la
mijlocul regiunii metacarpiene NR.
Incizia fasciei subcutanate urmareste traiectul sectiunii pielii si paralel si lateral
de vena cefalica accesorie, respectiv ramura dorsala comuna a degetului IV (în portiunea
distala) NR. Fascia si venele sunt retractate înspre medial NR.
24
Fascia antebrahiala profunda este incizata pe mijlocul fetei dorsale (craniale) a

radiusului între tendoanele muschilor extensor carpo-radial si extensor digital comun NR.
Pentru accesul la treimea distala a radiusului incizia se întinde între: muschiul abductor
lung al degetului mare, proximal si marginea proximala – daca nu se doreste deschiderea
articulatiei antebrahio-carpale NR sau pâna la marginea distala a primului rând de oase
carpiene (os carpo-radial, os carpo-ulnar) – când se abordeaza compartimentul superior al
articulatiei NR. Incizia este profunda interesând si periostul radiusului. Abordarea mai
larga a treimii distale a radiusului în sens proximal presupune incizia muschiului abductor
lung al degetului mare NR. Pentru accesul la toate cele trei compartimente ale articulatiei
antebrahio-carpo-metacarpiene, incizia se prelungeste distal pâna la mijlocul
metacarpului II NR.
Decolarea periostului de pe suprafata treimii distale a radiusului înspre lateral si
medial permite ridicarea tendoanelor muschilor extensori din santurile dorsale ale
radiusului si retractarea lor înspre medial (m. extensor carpo-radial) si respectiv lateral
(m. extensor digital comun) NR. Excizia tesutului adipos atasat tendoanului muschiului
extensor carpo-radial permite o vizualizare mai buna a capsulei articulatiei antebrahio-
carpo-metacarpale.
Pentru abordarea procesului stiloid al radiusului decolarea periostului va fi
continuata în sens medial, retractând mult înspre medial tendonul muschiului extensor
carpo-radial si descoperind insertiile ligamentare pe procesul stiloid medial (lig. colateral
medial superficial si lig colateral medial profund) NR.(anat Niculescu p 147)
Abordarea procesului stiloid al ulnei presupune continuarea decolarii laterale a
periostului cu retractarea laterala a tendoanelor muschilor extensor digital comun si
extensor digital lateral, descoperind ligamentele colateral lateral superficial si colateral
lateral profund inserate pe apofiza stiloida laterala NR.
Pentru accesul la articulatia antebrahio-carpo-metacarpiana, dupa retractia
mediala a tendonului extensorului carpo-radial si laterala a tendonului extensorului digital
comun se incizeaza capsula articulara pe o lungime care sa permita abordarea
compartimentului articular dorit: antebrahio-carpal, carpo-carpal, carpo-metacarpian NR.
Capsula articulara este puternic aderenta la suprafata dorsala a oaselor carpale, fiind
necesara decolarea ei de pe suprafata fiecarui os care se doreste a fi abordat. Flexia
articulatiei antebarahio-carpo-metacarpiene faciliteaza expunerea compartimentelor
articulatiei NR.
Închiderea plagii operatorii se face în straturi: capsula articulara (în cazul
artrotomiilor, dar frecvent nici nu este posibil) împreuna cu fascia antebrahiala profunda
în primul strat, fascia subcutanata în al doilea strat si în final pielea. Când muschiul
abductor lung al degetului mare a fost incizat integritatea lui se reface printr-o sutura cu
fire separate amplasate în „U” orizontal.
25
Cornel Igna
Accesul cranio-lateral la diafizele radiusului si ulnei

[Brinker O.W., Piermattei D.L. si Flo L.G. - 1990]

Contentie: în decubit lateral cu sprijin pe piciorul sanatos, iar membrul bolnav
în usoara extensie.
Pielea, fascia subcutanata si fascia antebrahiala sunt incizate longitudinal în
lungul marginii cranio-laterale a radiusului NR. Aceasta abordare este mult mai
hemoragica decât accesul medial, zona fiind traversata de numeroase vase sangvine de
dimensiuni reduse.
Expunerea treimii mijlocii a diafizelor radiusului si ulnei impune retractarea
craniala a tendonului muschiului extensor carpo-radial si respectiv caudala a tendoanelor
muschilor extensor digital comun si extensor digital lateral NR. În spatiul dintre radius si
ulna devine vizibil muschiul abductor lung al degetului mare. Plasarea unei placi pe fata
laterala a portiunii mijlocii a diafizei radiusului impune ridicarea de pe os a muschiului
abductor policis longus NR sau sectionarea lui, caz în care la final integritatea îi va fi
refacuta printr-o sutura cu fire separate amplasate în „U” orizontal.
Prelungirea inciziei în sens distal în spatiul dintre tendonul extensorului digital
lateral si tendonul extensorului carpoulnar va permite abordarea apofizei stiloide a ulnei
NR. Este necesara retractarea craniala a tendonului extensorului digital lateral cu
portiunea sa laterala pentru degetul V (exista si o portiune mediala pentru degetul IV) si a
muschiului extensor lung al degetului mare si respectiv spre medial a tendonului
extensorului carpoulnar (vezi si accesul lateral la portiunea mijlocie si distala a ulnei).
Piermatei atlas p111.
Închiderea plagii operatorii se face prin suturi trietajate: fascia antebrahiala,
fascia subcutanata si pielea.
Accesul caudal la portiunea proximala a diafizei ulnei


Contentie: decubit dorsal cu membrul pe care se intervine fixat în fata NR.
Incizia pielii începe de la olecran urmarind în sens distal proeminenta marginii
caudale a ulnei NR.
Tesutul adipos si fascia subcutanata sunt incizate în aceeasi directie. Retractarea
divergenta a marginilor pielii permite vizualizarea fasciei antebrahiale.
Fascia antebrahiala este incizata între muschii extensor carpo-ulnar si flexor
carpo-ulnar NR.
Prin decolarea subperiostala si disectia celor doi muschi de la substratul osos
ulnar devine posibila retractarea divergenta a acestora si descoperirea diafizei ulnare NR .
Suturile fasciei antebrahiale, tesuturilor subcutanate (fascia subcutanata si
stratul adipos) si a pielii închid plaga operatorie.
26
Accesul lateral la portiunea mijlocie si distala a ulnei


Contentie: în decubit lateral cu sprijin pe piciorul sanatos NR.
Incizia pielii se executa pe fata laterala direct deasupra diafizei ulnei, pornind de
la apofiza stiloida a ulnei în sens proximal pâna la mijlocul regiunii antebratului NR.
Incizia fasciei subcutanate si retractarea divergenta a marginilor plagii.
Fascia antebrahiala va fi incizata în spatiul dintre tendoanele muschilor extensor
digital lateral si extensor carpo-ulnar NR. Este o incizie profunda care intereseaza si
periostul, între acesta si fascia antebrahiala existând o puternica acolare.
Tendonul muschiul extensor digital lateral va fi decolat subperiostal împreuna
cu portiunea sa laterala (tendonul extensor al degetului V), cu tendonul muschiului
extensor lung al degetului mare si partea musculara a insertiei muschiului abductor lung
al degetului mare NR.
Tendonul muschiului extensor carpoulnar va fi decolat subperiostal. Pentru
vizualizarea fetei caudale a diafizei ulnei este necesara si decolarea portiunii ulnare a
flexorului digital profund NR.
Expunerea portiunii mijlocii si distale a diafizei ulnei impune retractarea
craniala a tendonelor muschiului extensor digital lateral, extensor lung al degetului mare
si abductor lung al degetului mare si respectiv caudala a tendoanelor muschilor extensor
carpoulnar si flexor digital profund NR.
Închiderea plagii operatorii se face prin sutura în doua planuri succesive. Fascia
antebrahiala si fascia subcutanata se sutureaza împreuna în primul plan. În al doilea plan
se sutureaza pielea.
Mijloacele interne de fixare a focarelor de fractura diafizare radio-ulnare sunt:

tijele intramedulare, suruburile si placile fixate cu suruburi.
Aplicarea de tije intramedulare
Fracturile diafizei radiusului

Aplicarea de tije intramedulare pentru stabilizarea fracturilor diafizare ale
radiusului reprezinta în cele mai multe cazuri o decizie terapeutica riscanta [Egger –
1993, Fossum – 1999, 2002, Leighton – 1993]. Factorii de risc constau în: insertie
intramedulara dificila datorita dimensiunilor reduse si configuratiei ovale a canalului
medular al radiusului, necesitatea abordarii intraarticulare (articulatia radio-carpala) a
canalului medular al radiusului, lezarea endoostala a vascularizatiei radiusului si
stabilitatii reduse a montajului, îndeosebi la forte de compresiune axiala si de rotatie.
Frecventa complicatiilor postoperatorii dupa fixarea intramedulara a fracturilor diafizare
radiale este de cca. 80% [Lappin 1983], înregistrându-se: fracturi complementare
destabilizarii montajului, angulatii, rotatii, pierderea compactarii, nonuniune avasculara,
27
Cornel Igna
pseudoarticulatii, osteomielite si artrite degenerative [Ackerman – 1979, Egger – 1993,

Fossum – 1999, 2002].
Brinker O.W. si colab. – 1990 [....] prezinta pentru fracturile stabile ale diafizei
radiusului la câinii de talie mica patru tehnici de fixare cu tije intramedulare, metode
utilizabile doar în conditiile acompanierii lor cu mijloace externe de fixare (bandaje sau
fixatori externi.
1. Insertia prin procesul stiloid al radiusului

Abordarea focarului de fractura se face pe fata mediala a antebratului, pe o
lungime care sa permita accesul la focar si descoperirea procesului stiloid al
radiusului – vezi tehnica de abordare mediala a diafizei radiusului, pag.... Este
necesara dimensionarea preoperatorie cu exactitate a lungimii tijei în cazul utilizarii
tijelor de tip Rush. Se începe forajul din procesul stiloid al radiusului cu o tija
elastica, subtire (tip Rush sau Steinmann), înaintând proximal si oblicizând gradat
directia de înainatare pâna la patrunderea în canalul medular, punct din care trebuie
respectat paralelismul cu corticala diafizei radiusului NR. Aparitia tijei în focarul de
fractura presupune reducerea fracturii iar dupa realizarea alinierii segmentelor
osoase, mentinând compactarea se continua antrenarea tijei în canalul medular a
fragmentului osos proximal NR. Antrenarea se realizeaza de regula cu ajutorul unei
mandrine actionate manual sau prin batere cu ciocanul NR. În cazul utilizarii unei
tije Steinmann capatul distal al tijei se taie, lasând în exteriorul osului o portiune
care sa nu lezeze tesuturile supraadiacente dar care sa permita ulterior extragerea
tijei. Nu recomandam curbarea portiunii exteriorizate distal, manopera putând duce
la destabilizarea focarului de fractura sau chiar la deteriorarea montajului prin
producerea de fracturi complementare.
2. Insertia oblica prin corticala craniala a diafizei distale a radiusului

Abordarea focarului de fractura se realizeaza printr-un acces medial la diafiza
radiusului - vezi pag.........iar pentru descoperirea locului de start pentru insertia
tijei se va utiliza un abord cranial de dimensiuni reduse a diafizei distale a
radiusului, în proxima vecinatate cu articulatia antebrahio-carpala – vezi pag..........
Se plaseaza tija oblic, sub un unghi de 35 - 40º pe corticala craniala a diafizei distale
a radiusului, initiind forajul. Pe masura înaintarii forajului în sens proximal unghiul
de insertie se reduce pâna la patrunderea în canalul medular, punct din care trebuie
respectat paralelismul cu corticala diafizei radiusului NR. Ulterior, tehnica de
insertie respecta timpi operatori si principii similare cu insertia prin procesul stiloid
al radiusului.
3. Insertia prin focarul de fractura cu telescopare

Se descopera focarul de fractura (acces medial la diafiza radiusului – vezi
pag....). Tija se insera în segmentul proximal al radiusului, lasând cca. ¼ din
lungimea tijei neinserata. Coaptarea celor doua segmente ale radiusului se
realizeaza prin angulare si introducerea capatului neinserat al tijei în canalul
medular al segmentului distal. Se forteaza patrunderea tijei în segmentul distal al
radiusului prin reducerea angularii realizate pentru coaptare. Telescoparea reuseste
treptat, pe masura realizarii alinierii celor doua segmente NR.
28
Dezavantajul major al aceatei tehnici îl constituie dificultatea sau chiar

imposibilitatea extragerii tijei în cazul în care o infectie oaoasa reclama aceasta
necesitate.
4. Insertia prin articulatia radio-carpala

Abordarea prin acces medial a focarului de fractura (vezi pag.......) este urmata
de insertia unei tije Steinmann în segmentul distal al radiusului. Este necesara
flectarea la maxim a articulatiei antebrahio-carpala. Exteriorizarea capatului distal
al tijei se produce, de regula, intrarticular. Insertia tijei continua, exteriorizând-o
distal, pâna când capatul proximal al tijei (evident în focarul de fractura) permite
coaptarea, efectuarea reducerii si alinierea segmentelor fracturate NR. Tija este apoi
antrenata retrograd inserând-o în segmentul proximal al radiusului NR. Capatul
distal al tijei se scurteaza la o lungime care sa cauzeze leziuni minime ale
cartilajelor articulatiei radio-carpale, dar care sa permita extragerea ei dupa
realizarea vindecarii fracturii.
Metoda este, în general, dezavuata de majoritatea ortopezilor veterinari datorita
complicatiilor postoperatorii, aproape iminente: osteoartrita si limitarea extensiei
membrului de la nivelul articulatiei antebrahio-carpale.
Egger L.E. – 1993 [...] prezinta un procedeu de stabilizare a fracturilor diafizei

radiusului prin insertia a doua tije Rush într-un montaj în arc secant dublu NR.
Insertia a doua tije elastice Rush presupune o dubla abordare a radiusului,
respectiv a focarului de fractura (acces medial – vezi pag.....) si a extremitatii distale
(acces cranial – vezi pag......). Dupa reducerea focarului de fractura si asigurarea
mentinerii alinierii cu o pensa sau un cleste de fixare a osului se începe insertia tijelor de
pe fata craniala a extremitatii distale a radiusului, în vecinatatea articulatiei radio-
carpale. Antrenarea tijei în directie proximala începe sub un unghi ascutit, mentinut pâna
la penetrarea fetei craniale a corticalei osului. Fata de axul lung al osului directia de foraj
este oblica din lateral spre medial pentru o tija si din medial spre lateral pentru cea de a
doua NR. Antrenarea tijei în timpul forajului este indicat sa se efectueze cu o mandrina
manuala. Dupa patrunderea în canalul medular se reduce unghiul ascutit format cu fata
craniala a extremitatii distale a radiusului, cautând o mentinere paralela cu corticala
craniala. Directia oblica (lateral – medial sau medial – lateral) de înaintare a tijei se
mentine pâna când rezistenta întâmpinata indica contactul cu corticala din interiorul
canalului medular NR. Se verifica realizarea contactului dintre capatul oblic al vârfului
tijei Rush si peretele endoostal al corticalei diafizei (se utilizeaza ca reper gradul de
corespondenta dintre pozitia buclei de la capatul distal si portiunea oblica a vârfului tijei
Rush), eventual se repozitioneaza tija (miscari de rotatie) pâna la realizarea contactului
indicat NR. Se continua antrenarea proximala a tijei prin batere cu ciocanul, urmarind
atent ca schimbarea directiei de înaintare a tijei NR sa se realizeze în proxima vecinatate
sau chiar la nivelul focarului de fractura. Dupa realizarea primului contact tangential tija
– corticala endoostala si a primei schimbari de directie se continua antrenarea în
segmentul proximal fie cu o mandrina manuala fie prin batere cu ciocanul. Antrenarea
tijelor cu o mandrina manuala permite sesizarea mai usoara a realizarii celui de al doilea
contact între corticala endoostala si vârful tijei. Asigurarea celui de al doilea contact
tangential si respectiv a celei de a doua schimbari de directie se face prin batere cu
29
Cornel Igna
ciocanul, similar cu prima modificare de directie NR. Insertia celei de a doua tije se
realizeaza în mod similar, completând montajul NR. Dimensionarea corecta a lungimii
tijelor Rush înainte de demararea insertiei este o conditie esentiala pentru reusita
montajului ca si utilizarea de tije si echipament special pentru insertie. Controlul
radioscopic al corectitudinii realizarii insertie poate constitui un avantaj considerabil, în
unele cazuri fiind chiar un ajutor indispensabil.
Tenica insertiei tijelor într-un montaj în arc secant dublu este dificil de realizat
la pisici si la câinii de talie mica.
În cazul fracturilor oblice ale diafizei radiusului stabilizarea focarului de

fractura se poate realiza acceptabil si prin insertia în cruce a doua brose Kirschner cu un
cerclaj de mentinere a compresiei fragmentelor fracturate [Gambardella – 1984]. Dupa
reducerea focarului de fractura se plaseaza un cerclaj care sa mentina pozitia câstigata.
Insertia primei brose se face perpendicular pe linia de fractura iar cea de a doua sub un
unghi divergent fata de prima, asigurând intercalarea cerclajului si prevenind alunecarea
acestuia în lungul osului NR.
Fracturile diafizei ulnei

Aplicarea de tije intramedulare poate fi utilizata cu succes pentru stabilizarea
focarelor singulare de fractura ale diafizei ulnei sau ca mijloc de realizare a alinierii si
mentinerii reducerii în cazul fracturilor diafizare de radius (fracturi cominutive sau multi-
segmentale) si ulna când stabilizarea radiusului se face consecutiv printr-un alt mijloc de
fixare - placa, fixatori externi, brose inserate în cruce [ Fossum 1999, 2002].
Pentru insertia intramedulara a unei tije în ulna se va aborda focarul de fractura,
în functie de localizare, printr-un acces caudal – vezi pag...... în cazul unor fracturi ale
portiunii proximale sau ale 1/3 mijlocii a diafizei ulnare si prin acces lateral – vezi pag....
în cazul unor fracturi ale 1/3 distale a diafizei ulnare.
Tehnica anterograda reprezinta modalitatea recomandata de insertie

intramedulara a unei tije în ulna [Fossum – 1999, 2002].
Dupa descoperirea, printr-o incizie cutanata de dimensiuni reduse, a suprafetei
proximale a olecranului, pe acesta se plaseaza perpendicular tija initiind forajul si
dirijindu-o spre focarul de fractura NR. În timpul forajului, directia de înaintare - paralel
cu suprafata corticala laterala a ulnei, trebuie mentinuta cu atentie, evitând iesirea din
canalul medular.
Aparitia tijei în focarul de fractura impune reducerea fracturii cu realizarea
alinierii segmentelor osoase si mentinerea compactarii cu o pensa sau un cleste de fixarea
a osului.
Se continua antrenarea tijei în canalul medular a fragmentului osos distal NR.
Antrenarea se realizeaza de regula cu ajutorul unei mandrine (actionate manual, electric
sau pneumatic) sau prin batere cu ciocanul.
Dependent de talia animalului si de grosimea tijei utilizate, capatul proximal al
acesteia se îndoaie într-o semibucla dupa care se taie scurt NR. Tija se antreneaza apoi în
directie distala înca câtiva mm, realizând un contact strâns cu suprafata proximala a
olecranului NR - în cazul tijelor subtiri. Mentinerea compactarii si alinierii focarului de
30
fractura cu o pensa sau cu un cleste de fixare este necesara în timpul îndoirii tijei pentru a
preveni deteriorarea montajului si / sau producerea de fracturi complementare. În cazul
tijelor groase, capatul proximal al al tijei se taie sub nivelul pielii, lasând în exteriorul
olecranului o portiune care sa nu lezeze tesuturile supraadiacente dar care sa permita
ulterior extragerea tijei NR.
Tehnica retrograda de insertie intramedulara a tijei în diafiza ulnei presupune

initierea forajului portiunii proximale a ulnei din focarul de fractura înspre olecran NR.
Dupa vizualizarea capatului tijei la nivelul suprafetei proximale a olecranului se schimba
capatul de antrenare al tijei, efectuând retragerea tijei pâna când capatul distal al acesteia
ajunge la nivelul focarului de fractura. Reducerea fracturii si realizarea alinierii capetelor
osoase permite reluarea insertiei tijei în fragmentul distal al ulnei NR, antrenare în
directie proximo-distala. Timpii operatori urmatori sunt similari celor descrisi la tehnica
anterograda de insertie.
Medoda insertiei retrograde este dificil de executat în cazul utilizarii unor tije cu
diametru mijlociu si mare cu elasticitate redusa. Riscul imposibilitatii mentinerii
paralelismului între suprafata corticala caudala a olecranului si tije este crescut. Devierea
traiectoriei de foraj este de regula anterioara ceea ce poate cauza penetrarea articulatiei
cotului sau chiar fracturi ale procesului anconat.
Controlul compresiunii în focar si îmbunatatirea stabilitatii montajului cu tija

inserata intamedular în fracturile diafizei ulnei se poate realiza cu o sutura osoasa cu fir
metalic dispus în „8” între cele cele doua segmente osoase pe fata caudala a ulnei
[Brinker – 1990] - NR. Plasarea unui hemicerclaj NR previne rotatia fragmentelor osoase
si dezaxarea montajului [Egger – 1993].
Aplicarea de suruburi
Utilizarea suruburilor reprezinta o metoda de realizare a alinierii fragmentelor
osoase si a compresiunii interfragmentare în fracturile oblice lungi sau spiroide ale
diafizei radiusului si / sau ulnei. Pentru stabilizarea focarelor de fractura, fixarea cu
suruburi trebuie acompaniata si de alte mijloace de imobilizare: bandaje, fixatori externi
NR, tije intramedulare NR si placi de neutralizare NR [Brinker – 1990, Leighton – 1993].
Brinker p 204 Se utilizeaza suruburi de corticala NR, respectând regulile de insertie
pentru realizarea compresiunii interfragmentare (vezi capitolul........ pag..........).
Aplicarea de placi fixate cu suruburi

Stabilizarea focarelor de fractura diafizare ale radiusului si / sau ale ulnei cu
placi fixate cu suruburi reprezinta solutia chirurgicala cel mai frecvent uzitata în cazul
fracturilor ambelor oase (radius si ulna), a fracturilor multiple a radiusului (fracturi
multifragmentare, cominutive cu un fragment mare în forma de fluture) ca si a fracturilor
localizate în portiunea distala a diafizei radiusului si / sau ulnei la câinii de talie mica la
care vindecarea survine greu si frecvent se înregistreaza nonuniunea atrofica a focarelor
de fractura [Brinker – 1990, Bloomberg –1983, Denny – 1996, Bruse S – 1996, Glennon
– 1994, Hunt – 1980, Lapin – 1983, Larsen – 1999, McLaine – 1982, Muir – 1994, Probst
– 1990, Reidi – 1975, Rudd – 1992, Sardinas – 1997, Sarmiento – 1980, Watson – 1980,
*** - 2002].
31
Cornel Igna
Algoritmul de utilizare a fixarii focarelor de fractura cu placi de osteosinteza

prevede [Fossum – 2002]:
- fracturi transversale ale diafizei radiusului asociate sau nu cu diferite
tipuri de fracturi ale ulnei – placi de compresiune dinamica (DCP)
aplicate pe fata craniala sau mediala a radiusului NR;
- fracturi oblice lungi sau spiroide ale radiusului asociate sau nu cu
diferite tipuri de fracturi ale ulnei – suruburi interfragmentare de
compresiune, cerclaje sau hemi-cerclaje si placi de neutralizare cu
forma dreapta sau semitubulara (mai rar) NR;
- fracturi cominutive cu fragment mare în forma de fluture ale diafizei
radiusului asociate sau nu cu diferite tipuri de fracturi ale ulnei –
surub în montaj de compresiune cerclaj sau hemicerclaj pentru
reatasarea fragmentului si placa de neutralizare NR;
- fracturi multifragmentare ale radiusului asociate sau nu cu diferite
tipuri de fracturi ale ulnei – eventual grefe de tesut osos spongios
(recoltat din tuberculul mare al humerusului) si placi fixate în montaj
de sprijin pe fata craniala a radiusului NR.
Realizarea refacerii configuratiei tubulare a osului cu ajutorul cerclajelor este
dificil de realizat, insertia sârmei între diafiza radiusului si cea a ulnei se face greu, iar
petrecerea sârmei peste ambele oase duce la imposibilitatea realizarii compresiunii
interfragmentare prin strângerea sârmei care poate aluneca [Egger – 1993, Gambardella –
1984]. Compactarea intefragmentara cu suruburi trebuie sa respecte regulile de montaj
impuse de tipul surubului utilizat – vazi pag.........
Placile recomandate pentru fixarea diafizei fracturate a radiusului sunt în
general placi drepte normale sau de compresiune dinamica (DCP) cu grosimea de 2,0 –
3,5 mm [Brinker – 1990, Alexander - 1983]. Placile semitubulare se pot utiliza în montaje
de neutralizare sau de sprijin în conditiile în care se recurge si la mijloace suplimentare de
imobilizare (bandaje, fixatori externi, osteosinteza interna a fracturilor asociate ale ulnei).
Pentru fracturile localizate în portiunea distala a diafizei radiusului la câinii de talie mica
si la pisici stabilizarea focarului se poate face cu o placa în „T” NR [Egger 1993] iar în
cazul câinilor de talie foarte mare cu o placa cu doua crosete NR [Bellah –1987].
Realizarea accesului operator presupune un abord medial sau cranio-lateral a
portiunii proximale si mijlocii a diafizei radiusului sau cranial pentru portiunea distala -
vezi pag............. Dupa reducerea fracturii, si aplicarea provizorie a placii fixarea acesteia
se realizeaza cu suruburi de corticala cu o grosime de 1,5 – 3,5 mm [Brinker – 1990,
Kudnig – 2002 Linn – 2001], respectând regulile specifice fiecarui tip de montaj – vezi
pag.............
În cazul fracturilor ambelor oase ale antebratului, dupa reducerea focarelor de
fractura, alinierea oaselor si aplicarea placii de osteosinteza pe radius se apreciaza gradul
de stabilitate al fixarii. În mod obisnuit, în cazul unei stabilizari corespunzatoare a
radiusului, fracturile diafizare ulnare nu necesita aplicarea nici unui mijloc de fixare
[Brinker – 1990]. La câinii de talie foarte mare si / sau în cazul unei stabilizari mai putin
ferme a fracturii radiusului se recurge la fixarea operatorie a fracturii ulnei prin insertia
intramedulara a unei tije NR sau prin aplicarea unei placi semitubulare sau miniplaci,
într-un montaj de neutralizare pe fata caudala NR [Brinker – 1990, Egger – 1993,
Nunamaker – 19.., Fossum – 2002].
32
Extragerea mijloacelor interne de fixare a osului se face numai dupa ce exista

certitudinea ferma a vindecarii focarului sau focarelor de fractura (inclusiv confirmare
radiologica), de regula intervalul de timp variaza între 5 si 14 luni [Brinker – 1990, Egger
– 1993]. Extragerea precoce constituie, de regula, cauza refracturarii, complicatie
întâlnita destul de frecvent – DeLuca P.A. si colab. – 1988 si Chapman M.W. si colab. –
1989 citati de Egger L.E. [...]. Inamovilitatea placilor nu este recomandata, persistenta lor
timp îndelungat putând sa constituie un factor favorizant pentru aparitia tumorilor osoase
[Leighton – 1993, Boudrieau – 1991].
33
Cornel Igna
13. 5. Fracturile extremitatilor distale ale radiusului si ulnei
pot interesa epifiza distala a radiusului NR (separare epifizara – epifizioliza),

suprafata articulara a radiusului (fracturi intraarticulare) NR si apofizele stiloide ale
radisului si / sau ulnei NR.
13. 5. 1. Fracturile epifizei distale a radiusului
Fracturile epifizei distale a radiusului se întâlnesc cu frecventa ridicata la

animalele imature, fiind întâlnite toate cele cinci forme ale clasificarii Salter-Harris
[Fossum – 2002]. Extremitatea membrului afectat este frecvent deviata înspre lateral –
valgus [Denny – 1996, Nunamaker – 1984]. Examinarea radiografica permite
identificarea cu usurinta a fracturilor de tip I – IV. Identificarea fracturilor de tip V
(fracturi prin înfundare cu strivirea cartilajului de crestere) este dificila atât clinic cât si
radiografic. Indiferent de tipul fracturii exista riscul osificarii premature a cartilajelor de
crestere cu aparitia deformarii angulare a membrului afectat [Egger – 1993]. Nu exista
corelatii sau conditionari între tipul de tratament aplicat, vindecarea fracturii si riscul de
osificare prematura a cartilajelor de crestere.
Fracturile cu separarea epifizei distale a radiusului (Salter-Harris tip I – IV) pot
fi tratate conservator, recurgând la o reducere închisa si imobilizare într-un bandaj
inamovibil [Egger – 1993]. Dupa efectuarea reducerii închise (vezi pag..........), înainte de
aplicarea bandajului, membrul afectat se pozitioneaza cu articulatia carpala în flexie si
laba în varus [Sumner-Smith – 1988]. Esecul reducerii închise a fracturii impune un
tratament operator. Pentru efectuarea reducerii deschise a focarului de fractura se poate
apela la un acces cranial la extremitatea distala a radiusului (vezi pag..........) si fixarea
epifizei cu brose Kirschner inserate extraarticular, perpendicular de pe fata craniala a
epifizei în diafiza radiusului NR [Egger – 1993]. Stabilitatea montajului este consolidata
de un bandaj amovibil aplicat pe fata caudala a regiunii antebrahio-carpale. Bandajul
trebuie mentinut 10 – 14 zile.
Theresa Welch Fossum si colab. – 2002 [...] abordeaza extremitatea distala a
radiusului printr-un acces medial (vezi pag.....). Stabilizarea focarul de fractura se face cu
doua brose Kirschner inserate într-un montaj în cruce [Fossum – 2002, Denny – 1996]
NR (Fossum pag816). Prima brosa este inserata din procesul stiloid, medial al radiusului
în directie oblica prin epifiza spre corticala laterala a diafizei radiusului pe care o
penetreaza usor (vârful brosei este exteriorizat cca 1-2 mm). Cea de a doua brosa este
inserata de pe fata laterala a epifizei radiusului si directionata înspre corticala mediala a
radiusului, încrucisându-se cu prima brosa. Inserarea broselor trebuie facuta cu atentie
pentru a evita penetrarea suprafetelor articulare.
Brosele se extrag dupa 3 – 4 saptamâni, când exista certitudinea radiologica a
vindecarii focarului de fractura.
Denny R.H. –1996 [...] recurge pentru stabilizarea focarelor de fractura a
epifizei distale a radiusului, la câinii foarte tineri (sub 7 luni), pe lânga metoda cu doua
brose inserate si la un alt procedeu bazat pe realizarea coaptarii cu o ligatura metalica
amplasata în „8” între epifiza si metafiza radiusului NR. (denny pag227)
34
Sumner-Smith G – 1988 [.....] recomanda în cazul fracturilor însotite de de un

grad ridicat de deplasare a fragmentelor osoase fixarea cu o miniplaca în „T” în care
surubul aflat proximal de focarul de fractura este inserat oblic într-un montaj de
compresiune interfragmentara prin cele doua segmente osoase NR. (Smithpag56)
13. 5. 2. Fracturile intraarticulare ale extremitatii distale a radiusului
Fracturile intrarticulare ale extremitatii distale a radiusului, apar ocazional,

interesând portiunea centrala a suprafetei articulare a radiusului NR. Sunt afectate atât
câinii cât si pisicile, indiferent de vârsta sau rasa [Fossum – 1999].
Principiile de tratament al fracturilor intraarticulare impun reducerea deschisa si
alinierea anatomica perfecta, urmata de o fixare interna rigida [Brinker – 1990].
Abordarea operatorie a extremitatii distale a radiusului se poate face prin acces medial
(vezi pag............). Pentru fixarea fragmentului osos detasat se poate recurge la un surub
de spongioasa sau de corticala, inserat într-un montaj interfragmentar de compresiune
(vezi pag....), acompaniat de o brosa Kirschner cu rol de a preveni rotatia fragmentului
NR(Egger pag 1746, Fossum pag814) iar la rasele de câini de talie mare se pot insera
chiar doua suruburi NR (Brinker pag 208) sau la fixarea multipla cu brose Kirschner
inserate divergent NR(Egger pag 1746) [Brinker – 1990, Dee – 1984, Denny – 1996,
Egger – 1993, Fossum – 2003].
În fracturile intrarticulare multiple ale extremitatii distale a radiusului se
recomanda un acces cranial cu retractarea mediala a tendonului muschiului extensor
carpo-radial (vezi pag.............) iar pentru stabilizarea focarului se recurge la doua
suruburi de corticala sau al doua brose Kirschner inserate în directie medio-laterala, cu
rolul de a realiza alinierea si compactarea fragmentelor si la o placa de neutralizare
montata pe fata craniala NR. (Dennypag227)
Indiferent de mijloacele de fixare utilizate se recomanda imobilizarea
suplimentara timp de 4 – 6 saptamâni într-un bandaj amovibil [Brinker – 1990].
13. 5. 3. Fracturile apofizei stiloide a radiusului si ale apofizei stiloide a ulnei
Fracturile apofizelor stiloide ale radiusului si ulnei sunt, de regula, fracturi

produse prin avulsia acestor fragmente osoase însotite de detasare împreuna cu
ligamentele colateral si profund corespunzatoare NR [Egger – 1993].(egger pag1747)
Fracturile apofizei stiloide a ulnei sunt frecvent însotit de luxatia sau subluxatia
articulatiei antebrahiocarpale NR [Brinker – 1990, Dee – 1988, denny - 1996].
(brinkerpag209) Tratamentul presupune reducerea deschisa a fracturilor si fixare interna.
Abordarea operatorie a apofizei stiloide a radiusului se poate realiza prin acces
medial (vezi pag.........) sau cranial (vezi pag........). Pentru abordarea apofizei stiloide a
ulnei se utilizeaza accesul cranio-lateral (vezi pag..............) sau lateral (vezi pag........).
Când este necesara abordarea ambelor apofize stiloide (radiala si ulnara) este preferat
accesul cranial [Piermattei – 1979], (vezi pag.......).
Fixarea apofizei stiloide radiale avulsionate se poate realiza cu un surub
amplasat într-un montaj de compresiune interfragmentara, însotit de o brosa Kirschner
35
Cornel Igna
pentru a preveni rotatia NR [Dee – 1984, 1988, Fossum - 2002], (SumnerSmithpag60)

sau cu doua brose Kirschner, inserate oblic transcortical, însotite de o ligatura metalica de
tensionare amplasata în „8” între capetele broselor si metafiza radiusului [Egger – 1993,
Fossum – 2002] (pag1747 , 814)
Pentru fixarea apofizei stiloide a radiusului se recurge la o brosa Kirschner
inserata longitudinal si stabilizata cu o ligatura metalica de tensionare amplasata în „8”
între capatul brosei si metafiza sau diafiza ulnei [Bloomberg – 1983, Brinker – 1990, Dee
– 1984, Denny – 1996, Egger – 1993, Fossum – 2002, Nunamaker – 1984, ***].
Postoperator stabilitate fixarii interne este suplimentata de aplicarea unui bandaj
amovibil, articulatia antebrahiocarpiana fiind pozitionata într-o flexie usoara [Bloomberg
– 1983, Brinker – 1990, Egger – 1993]. Tijele si ligaturile metalice se extrag numai daca
s-a constatat parasirea locului de insertie si sau lezionarea tesuturilor moi din vecinatate
[Egger – 1993].
Bibliografie
1. Ackerman N., Silverman S. – 1979 – Orthopedic fixation device failure. Mod.

Vet. Pract., 60, 154.
2. Alexander A.H., Caubaud H.E., Johnston J.O., Lichtman D.M. – 1983 –
Compresion plate position. Extraperiosteal or subperiosteal ? Clin. Orthop., 175,
280.
3. Alexander J.W., Walker T.L., Roberts R.E., Dueland R. – 1978 – Malformation of
canine forelimb due to synostosis between the radius and ulna. J. Am. Vet. Med.
Assoc., 173, 1328.
4. Anderson M.A., Mann F.A., Wagner-Mann C., Hahn A.W., Jiang B.L.,
Tomlinson J.L. – 1993 – A comparison of nonthreaded, enhanced threaded, and
Ellis fixation pins used in type I external skeletal fixators in dogs. Vet. Surg., 22,
482.
5. Aron N.D. – 1983 – Delayed union and nonunion of fractures. În: Current
techniques in small animal surgery, 2nd ed. (ed. Bojrab M.J.) Ed. Lea & Febiger,
Philadelphia, 775-780.
6. Aronson J. – 1994 – Temporal and spatial increases in blood flow during
distraction osteogenesis. Clin. Orthop., 301, 124.
7. Bellah J.R. – 1987 – Use of a double hook plate for treatment of a distal radial
fracture in a dog. Vet. Surg., 16, 278.
8. Bloomberg S.M. – 1983 – Fractures af the radius and ulna. În: Current techniques
in small animal surgery, 2 nd ed. (ed. Bojrab M.J.) Ed. Lea & Febiger,
9. Boyd H.B., Boals J.C. – 1969 – The Monteggia lesion. Clin. Orthop. Relat. Res.,
66, 94.
36
10. Brinker W.O., Flo L.G. – 1975 – Principles and application of external skeletal
fixation. Vet. Clin. North Am., 5, 197-208.
11. Brinker O.W., Piermattei L.D., Flo L.G. – 1990 – Small animal orthopedics &
Fractures treatment. Fractures of radius and ulna. Ed. W.B. Saunders,
12. Bruse S., Prieur W.D. – 1996 – The use of the veterinary cuttable plate in 160
cases. Tierarztl Prax., 24, 581.
13. Boudrieau R.J. – 1991 – Principles of screw and plate fixation. Sem. Vet. Med.
(small animal). Fracture management 1, Ed. WB Saunders, Philadelphia, 6, 1, 75-
89.
14. Chitescu S. – 1985 – Muschii membrului toracal. În: Anatomia comparata a
animalelor domestice (ed. Pastea E.), vol. I. Ed. Didactica si pedagogica,
Bucuresti, 200-219.
15. Clark D.M. – 1987 – Treatment of open comminuted intrarticular fractures of the
proximal ulna in dogs. J. Am. Anim. Hosp. Assoc., 23,331.
16. Cornila N. – 1985 – Sistemul nervos periferic. În: Anatomia comparata a
animalelor domestice (ed. Pastea E.), vol. II. Ed. Didactica si pedagogica,
Bucuresti, 132-180.
17. Cotofan V. – 1985 – Aparatul circulator (Angiologia). În: Anatomia comparata a
animalelor domestice (ed. Pastea E.), vol. II. Ed. Didactica si pedagogica,
Bucuresti, 11-107.
18. Davenport D.D. – 1979 – Use a prefabricated support bandage after internal
fixation of radius, ulna, and humeral fractures in a large setter. Vet. Med. Small
Anim. Clin., 74, 1132.
19. DeAngelis M., Olds R.B., Stoll S.E., et.al. – 1973 – Repair of fractures of the
radius and ulna in small dogs. J. Am. Anim. Hosp. Assoc., 9, 436.
20. Dee F.J. – 1984 – Injuries to distal radius and ulna, carpus and metacarpus. Proc.
Am. Anim. Hosp. Assoc., 349.
21. Dee F.J. – 1988 – Styloid fracture. În: Decision making in small animal
orthopaedic surgery (ed Sumner-Smith G.). Ed. B.C. Decker Inc., Toronto, 60-61.
22. Denny H.R. – 1996 – Orthopadische chirurgie an hund und katze – Radius and
ulna. Ed. Ferdinand Enke, Stuttgart, 216-228.
23. Dingwall J.S. – 1970 – Management of elbow fractures in the dog. Mod. Vet.
Pract., 37.
24. Egger L.E. – 1983 – Static strength evaluation of six external fixation
configurations. Vet. Surg., 12, 130.
25. Egger L.E. – 1993 – Fractures of the radius and ulna. În: Texbook of small animal
surgery (ed. Slatter D.H.). Ed. W.B. Saunders Comp., Philadelphia, 1736-1757.
26. Evans E.H., deLahunta A. – 1971 – Miller’s guide to the dissection of the dog.
Ed. W.B. Saunders Comp., Philadelphia, 6-144.
27. Fossum Theresa Welch, Hedlund S. Cheryl, Hulse A.D., Johnson L .Ann, Howard
B.S., Willard D.M., Gwendolyn L. Carroll, Orton E.C. – 1997 – Small Animal
Surgery – Management of specific fracture. Ed. Mosby, St. Louis, 767-882.
B.S., Willard D.M., Gwendolyn L. Carroll – 1999 – Manual of Small Animal
Surgery – Radial and ulnar fractures. Ed. Mosby, St. Louis, 657-667.
37
Cornel Igna
B.S., Willard D.M., Gwendolyn L. Carroll – 2002 – Small Animal Surgery –
second ed. - Radial and ulnar fractures. Ed. Mosby, St. Louis, 797-907.
30. Gambardella P.C., Griffiths R.C. – 1984 – A technique for repair of oblique
fractures of the distal radius in dogs. J. Am. Anim. Hosp. Assoc., 20, 429.
31. Glennon J.C., Flanders J.A., Beck K.A., Trotter E.J., Erb H.N. – 1994 – The
effect of long-term bone plate application for fixation of radial fractures in dogs.
Vet. Surg., 23, 40.
32. Hunt J.M., Aitken M.L., Denny H.R., Gibbs C. – 1980 – The complication of
diaphyseal fractures in dogs: a review of 100 cases. J. Small Anim. Pract., 21,
103.
33. Igna C.,...... – 199 - Configuratii de fixatori externi........??????
34. Johnson L.A., DeCamp E.C. – 1999 – External skeletal fixation. Linear fixators.
În: Fracture management and bone healing (ed. Martinez A.S.). The veterinary
clinics of North America, 29, (5), 1135-1152.
35. Kasa G., Kasa F. – 1978 – Positioning and approach to surgical management of
radius and ulna fractures in the dog. Berl. Munch. Tierarztl. Wochenschr., 91,
148.
36. Knecht C.D. – 1975 – Principles and application of traction and coaptation splints.
Vet. Clin. North Am., 5, 177-195.
37. Kudnig S.T., Fitch R.B., Pluhar G.E., Salman M.D. – 2002 – In vitro comparison
of the holding power of 1.2 mm, 1.5 mm, and 2.0 mm orthopaedic screws in
canine radii. Vet. Comp. Orthop. Traum., 2, 78.
38. Komfebedde J., Vasseur B.P. – 1993 – Elbow luxation. În: Texbook of small
animal surgery (ed. Slatter D.H.). Ed. W.B. Saunders Comp., Philadelphia, 1729-
1736.
39. Kraus H.K. – 1990 – Carpal flexion bandage. În: Current techniques in small
animal surgery, 3rd ed. (ed. Bojrab M.J.) Ed. Lea & Febiger, Philadelphia, 911.
40. Kraus H.K., Wotton H.M. – 1999 – Effect of clamp type on type II external
fixator stiffness. Vet. Comp. Orthop. Traum., 4, 138.
41. Lappin M.R. et al. – 1983 – Fractures of the radius and ulna in the dog. J. Am.
Anim. Hosp. Assoc., 19, 643.
42. Larsen L.J., Roush J.K., McLaughlin R.M. – 1999 – Bone plate fixation of distal
radius and ulna fractures in small – and miniature – breed dogs. J. Am. Anim.
Hosp. Assoc., 35, 243.
43. Laverty P.H., Johnson A.L., Toombs J.P., Schaeffer D.J. – 2002 – Simple and
multiple fractures of the radius treated with an external fixator comparison of
healing of „simple” fractures and multiple fractures of the radius treated with
external skeletal fixation in dogs: 56 cases (1983 – 1999). Vet. Comp. Orthop.
Traum., 2, 97.
44. Leighton L.R.– 1993 – Small animal orthopedics – Fractures of the radius and
ulna. Ed. Wolfe, London, 2.19. – 2.35.
45. Lenehan T.M., Nunamaker D.M. – 1982 – Lateral approach to the canine elbow
by proximal ulnar diaphyseal osteotomy. J. Am. Vet. Med. Assoc., 180, 523.
46. Lesser A.S. – 1986 – Cancellous bone grafting at plate removal to counteract
stress protection. J. Am. Vet. Med. Assoc., 189, 696.
38
47. Lewis D.D., Radasch R.M., Beale B.S., Stallings J.T., Lanz O.I., Welch R.D.,
Samchulov M.L. – 1999 – Initial clinic experience with the IMEX (TM) circular
external skeletal fixation system – PartI: Use in fractures and arthrodeses. Vet.
Comp. Orthop. Traum., 3, 108.
48. Lincoln J.D. – 1992 – Treatment of open, delayed union, and nonunion fractures
with external skeletal fixation. Vet. Clin. North Am. Small Anim. Pract., 22, 195-
207.
49. Linn L.L., Rochat M.C., Brusewitz G.H., Payton M.E. – 2001 – Extraction
resistance of 2.7 mm medio-lateral-placed cortical screws compared with 2.7 mm
and 3.5 mm cranio-caudal placed cortical screws in canine cadaver radii. Vet.
Comp. Orthop. Traum., 1, 1.
50. Marcellin-Little J.D. – 1999 – Fracture treatment with circular external fixation.
În: Fracture management and bone healing (ed. Martinez A.S.). The veterinary
clinics of North America, 29, (5), 1153-1170.
51. Marti J.M., Miller A. – 1994 – Delimitation of safe corridors for the insertion of
external fixator pins in the dog. 2: Forelimb. J.Small Anim. Pract., 35, 78.
52. McLaine D.L., Brown S.G. – 1982 – Fixation of radius and ulna fractures in the
immature dog and cat; a review of popular techniques and a report of eight cases
using plate fixation. Vet. Surg., 11, 140.
53. Muir P., Manley P.A. – 1994 – Stabilisation of fractures of the proximal radius
and ulna in a dog by application of a single plate to the ulna. Vet. Rec., 134, 599.
54. Muir P., Ruaux-Mason C.P. – 2000 – Microcrack density and lenght in the
proximal and distal metaphyses of the humerus and radius in dogs. Am. J. Vet.
Res., 61, 6.
55. Neal M.T. – 1975 – Fracture of the radius and ulna. În: Current techniques in
small animal surgery (ed. Bojrab M.J.). Ed. Lea & Febiger, Philadelphia, 529-535.
56. Newton C.D., Nunamaker D.M. – 1985 – Pediatric fractures. În: Textbook of
small animal orthopaedics (ed. Newton C.D., Nunamaker D.M.). Ed. J.B.
Lippincott, Philadelphia, 333-342.
57. Nicolescu V. – 1985 – Oasele membrului toracic. În: Anatomia comparata a
animalelor domestice (ed. Pastea E.), vol. I. Ed. Didactica si pedagogica,
Bucuresti, 91-113.
58. Nunamaker M.D. – 1985 – Fractures and dislocation of the elbow. În: Textbook
of small animal orthopaedics (ed. Newton C.D., Nunamaker D.M.). Ed. J.B.
Lippincott, Philadelphia, 333-342.
59. Palmer R.H., Aron D.N., Chambers J.N. – 1988 – A combined tension band and
lag screw tecnique for fixation of olecranon osteotomies. Vet. Surg., 17, 328.
60. Phillips I.R. – 1979 – A survey of bone fractures in the dog and cat. J. Small
Anim. Pract., 20, 661.
61. Piermattei D.L., Flo G.L. – 1997 – Handbook of small animal orthopedics and
fracture repair. 3nd ed. Ed. W.B. saunders, Philadelphia, 82-85.
62. Piermattei D.L., Greeley R.G. – 1979 – An atlas of surgical approaches to the
bones of the dog and cat. 2rd. Ed. W.B. Saunders Co., Philadelphia, 96-99, 106-
116.
39
Cornel Igna
63. Probst W.C. – 1990 – Stabilization of fractures of the radius and ulna. În: Current
techniques in small animal surgery, 3rd ed. (ed. Bojrab M.J.) Ed. Lea & Febiger,
64. Putnam R.W., Archibald J. – 1968 – Excision of canine radial head. Mod. Vet.
Pract., 49, 32.
65. Radasch M.R. – 1999 – Biomechanics of bone and fractures. În: Fracture
management and bone healing (ed. Martinez A.S.). The veterinary clinics of
North America, 29, (5), 1045-1082.
66. Reidi R.L. – 1975 – Symposia management of limb fractures in small animals.
Vet. Clin. North. Am., 5, 145.
67. Rudd R.G., Whitehair J.G. – 1992 – Fractures of the radius and ulna. Vet. Clin.
North Am. Small Anim. Pract., 22, 135-148.
68. Salter R.B., Harris W.R. – 1963 – Injuries involving the epiphyseal plate. J. Bone
Joint Surg., 45A, 587.
69. Sardinas J.C., Montavon P.M. – 1997 – Use of a medial bone plate for repair of
radius and ulna fractures in dogs and cats: a report of 22 cases. Vet. Surg., 26,
108.
70. Sarmiento A., Mullis D.L., Latta L.L., Tarr R.R., Alvarez R. – 1980 – A
quantitative comparative analysis of fracture healing under the influence of
compression plating vs. closed weight-bearing treatment. Clin. Orthop., 149, 232.
71. Schwarz P.D., Schrader S.C. – 1984 – Ulnar fracture and dislocation of the
proximal radial epiphysis (Monteggia lesion) in the dog and cat: a review of 28
cases. J. Am. Vet. Med. Assoc., 185, 190.
72. Schwarz P.D. – 1991 – Fracture biomechanics of the appendicular skeleton:
fracture etiology and assessment. În: Mechanism of surgical disease in small
animals. (ed. Bojrab M.J.). Ed. Lea & Febiger, Philadelphia, 1009-1026.
73. Snavely D.A., Hohn R.B. – 1977 – A modified lateral surgical approach to the
elbow of the dog. J. Am. Vet. Med. Assoc., 169, 826.
74. Sumner-Smith G. – 1974 – A comparative investigations into the healing of
fractures in miniature poodles and mongrel dogs. J. Small Anim. Pract., 15, 323.
75. Sumner-Smith G. – 1974 – A histological study of fracture nonunion in small
dogs. J. Small Anim. Pract., 15, 571.
76. Sumner-Smith G. – 1988 – Fracture suspected in immature animals. În: Decision
making in small animal orthopaedic surgery (ed Sumner-Smith G.). Ed. B.C.
Decker Inc., Toronto, 28-29.
77. Sumner-Smith G. – 1988 – Fracture in the young animal involving a growth plate.
În: Decision making in small animal orthopaedic surgery (ed Sumner-Smith G.).
Ed. B.C. Decker Inc., Toronto, 30-31.
78. Sumner-Smith G. – 1988 – Antebrachial fractures. În: Decision making in small
animal orthopaedic surgery (ed Sumner-Smith G.). Ed. B.C. Decker Inc., Toronto,
28-29.
79. Sumner-Smith G. – 1988 – Growth plate closure. În: Decision making in small
animal orthopaedic surgery (ed Sumner-Smith G.). Ed. B.C. Decker Inc., Toronto,
201-210.
40
80. Turner T.M., Hohn R.B. – 1980 – Craniolateral approach to the canine elbow for
repair of condylar fractures or joint exploration. J. Am. Vet. Med. Assoc., 176,
1264.
81. Watson A.D., Johnson K.A. – 1980 – Compression fracture of the distal
metaphyses of the right radius and ulna. J. Am. Vet. Med. Assoc., 176, 457.
82. *** - 2002 – Fracture of the distal radius & ulna in miniature & toy breed dogs.
Newsletter, 8, 2.
41

Vet Ortopedia

Încărcat de

Informații document

Descriere:

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Descriere:

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Vet Ortopedia

Titlu original:

Încărcat de

Descriere:

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Chirurgia ortopedica a animalelor de companie

13. FRACTURILE RADIUSULUI SI ULNEI

Fracturile radiusului si ulnei se întâlnesc cu o frecventa de cca 17 - 18 % din

Fracturile radiusului si ulnei, dependent de localizarea focarului de fractura, pot

13.1. Fracturile extremitatii proximale a ulnei

Fracturile extremitatii proximale a ulnei pot interesa:

Diagnosticul se precizeaza în urma coroborarii datelor rezultate din anamneza

13.1.1. Fracturile extraarticulare ale olecranului

Separarea tuberozitatii olecranului are ca efect deplasarea fragmentului osos

Tehnica reducerii si fixarii fracturilor extraarticulare ale olecranului

Anestezie: N-NLA cu narcoza inhalatorie, miorelaxarea poate fi utila.

Abordare operatorie [Brinker – 1990, Piermattei – 1979]

Fixarea cu doua brose si o ligatura metalica de tensionare

Acest procedeu este aplicabil la toate animalele indiferent de talie si vârsta.

lungimea înfasurarilor efectuate pentru tensionarea ligaturiii în „8”, capetele îndoindu-se

Fixarea cu surub într-un montaj de compactare-compresiune

Metoda de fixare a fracturilor tuberozitatii olecranului cu un surub montat

Fixarea cu o placa de sprijin

Metoda de fixare cu o placa de sprijin aplicata pe fata caudala a ulnei într-un

În cazul în care postoperator se constata radiografic instabilitatea montajului se

13.1.2. Fracturile intraarticulare ale olecranului

Fracturile intraraticulare ale olecranului cu implicarea în linia de fractura a

suprafetelor articulare [Probst – 1990] NR. În segmentul olecranian proximal este

13.1.3. Fracturile procesului anconat al olecranului

Fracturile procesului anconat – ciocului olecranului sunt extrem de rare

13.2. Fracturile extremitatii proximale a radiusului

Fracturile extremitatii proximale a radiusului sunt rar întâlnite, datorita

Accesul cranio-lateral la extremitatea proximala a radiusului

Anestezie: generala de tip N-NLA.

Incizia septului intermuscular dintre extensorul digital lateral si extensorul carpoulnar

Accesul cranio-lateral la extremitatea proximala a radiusului

Anestezie: generala de tip N-NLA.

Accesul cranio-lateral la extremitatea proximala a radiusului

Anestezie: generala de tip N-NLA.

endoversat cu fir resorbabil a tesutului conjunctiv subcutanat. Pielea se coase în puncte

Accesul lateral la extremitatea proximala a radiusului

Anestezie: generala de tip N-NLA.

13.2.1. Fracturile epifizei proximale a radiusului

Fracturile epifizei proximale a radiusului sunt întâlnite la animalele tinere, fiind

amovibil preconfectionat [Davenport – 1979] sau de tip atela automodelanta – vezi

13.2.2. Fracturile capului radial

Atunci când gradul ridicat de segmentare (cominutie a fracturii) a capului radial

13. 3. Fracturile proximale ale ulnei însotite de dislocarea radiusului

Fracturile proximale ale ulnei însotite de dislocarea radiusului pot fi localizate

13. 3. 1. Fracturile ulnei însotite de dislocarea radiusului si de detasare

În fracturile ulnei însotite de dislocarea radiusului, descrise în medicina umana

contratractiune a humerusului, manipulare digitala si contrapresiune exercitata asupra

Pentru stabilizarea articulatiei cotului în fracturile de tip Monteggia, dependent

13. 3. 2. Fracturile ulnei însotite de dislocarea proximala a radiusului si

În acest tip de fracturi se întâlneste urmatorul inventar lezional specific [Brinker

13. 4. Fracturile diafizei radiusului si / sau ulnei

Fracturile diafizei radiusului si ulnei reprezinta cea mai obisnuita forma de

Tratamentul conservator este aplicabil în fracturile simple, închise care îsi

sub propria greutate) concomitent cu rotarea oaselor carpiene spre înafara si cu

Tratamentul operator , cu variantele sale, care recurg la fixatori externi si / sau

Imobilizarea cu fixatori externi poate fi utilizata pentru toate fracturile oaselor

focarelor de fractura, nonuniunea osoasa postfracturala si în cazul imobilizarii dupa

Fixatorii externi liniari de tip Kirschner-Ehmer (KE) pot fi amplasati în cele

Insertia unui fixator extern de tip Ia.