Veterinary Ortopedia

Chirurgia ortopedica a animalelor de companie
12. FRACTURILE HUMERUSULUI
Fracturile humerusului se întâlnesc cu o frecventa de cca 18 % din totalul

fracturilor oaselor lungi [Dvorak –2000]. Etiologia este în majoritatea cazurilor
traumatica [Fossum – 1999, Miller – 1988], întâlnindu-se însa si cazuri de fracturi
provocate de evolutia unor procese neoplazice [Radasch– 1999].
Rememorari anatomice
[Nicolescu – 1985, Evans – 1971, Nunamaker – 1985, Olmstead – 1993,
Cotofan –1985, Chitescu –1985, Sumner – 1988, Cornila – 1985, Hare - 1961]
Humerusul este un os lung format dinntr-un corp si doua extremitati,
reprezentând baza anatomica a bratului.
Portiunea proximala prezinta un cap humeral (cap articular cu cavitatea glenoida
a spetei – articulatia umarului), gîtul humeral distinct doar în portiunea caudala,
tuberculul mare plasat lateral si anterior de cap si medial tuberculul mic. Între tuberculul
mare si mic se delimiteaza santul intertubercular în care se afla plasat portiunea
proximala a tendonului muschiului biceps brahial. Pe tuberculul mare se insera muschii
supraspinos, infraspinos si o parte din pectoralul profund. Pe tuberculul mic se insera
tendonul muschiului subscapular. Trecerea dintre epifiza proximala si diafiza
humerusului se face printr-o metafiza (placa de crestere) dispusa într-un unghi de cca
102º si care pâna la vârsta de 10 luni trebuie sa fie osificata (închisa).
Diafiza humerusului prezinta o fata craniala usor convexa care în portiunea
proximala prezinta doua creste: una cranio-mediala aflata în continuarea tuberculului
mare (creasta tuberculului mare) pe care se insera muschii pectorali; o alta extinsa caudo-
lateral care formeaza creasta deltoida (insertia muschiului deltoid) si linia de insertie a
portiunii laterale a muschiului triceps. Fata laterala este escavata de un sant spiralat în
care se afla plasat muschiul brahial si care se extinde distal pâna la creasta epicondilului
lateral. În aceasta portiune nervul radial traverseaza înspre latero-distal santul musculo-
spiralat. Localizarea majoritatii fracturilor la diafiza humerusului cresc riscul de
traumatizare a nervului radial. Fata mediala prezinta un tubercul pentru insertia marelui
rotund si a muschiului marele dorsal. Pe aceasta fata paralel cu corpul humerusului se
regasesc traiectele nervilor ulanar, median si musculocutanat si artera brahiala a caror risc
de traumatizare este de asemenea, crescut. Fata caudala are forma convexa. La rasele
brahignate de câini corpul humerusului este mai accentuat curbat în forma de „S”.
Insertiile musculare sunt redate în..............
Extremitatea distala prezinta o trochlee prin care se articuleaza cu incizura
verticala (trochleara) a ulnei si un condil situat lateral prin care se articuleaza cu radiusul.
Pe fata craniala între trochlee si corpul humerusului se afla o adâncitura – fosa radiala
care comunica cu fosa olecraniana, plasata pe fata caudala si marginita de cei doi
epicondili humerali (medial - mai mare si lateral) prin gaura supratrochleara. Fosa
olecraniana permite în timpul extensiei cotului patrunderea procesului anconat al ulnei.
Epicondilul medial prezinta o fosa de insertie a muschilor flexori (flexor carpo-radial,
flexor carpo-ulnar, pronator rotund, flexor digital profund si superficial) iar epicondilul
lateral o fosa de insertie a muschilor extensori (extensor digital comun, extensor digital
1
Cornel Igna
lateral si extensor carpoulnar). Fosele extensorilor si flexorilor reprezinta doua puncte

importante de reper pentru insertia materialului metalic utilizat pentru fixarea focarelor de
fractura intercondilare si sau ale regiunii supracondilare
Fracturile humerusului, dependent de localizarea focarului de fractura, pot fi

sistematizate în [Brinker – 1990, Denny – 1996, Bardet – 1983, Braden – 1975]:
1. fracturi ale extremitatii (epifizare, metafizare) humerale proximale,
întâlnite în cca 3 – 8 % din cazurile cu fracturi ale humerusului;
2. fracturi ale diafizei humerale, cu o incidenta de cca 40 %;
3. fracturi ale extremitatii distale a humerusului, care apar în cca 52 % din
cazuri si care la rândul lor pot fi sistematizate în:
- fracturi ale regiunii supracondilare;
- fracturi ale epicondililor humerali (lateral sau medial);
- fracturi ale regiunii intercondilare.
Examinarea unui animal suspect de fracturarea humerusului trebuie sa permita

atât precizarea certa a diagnosticului de fractura cât si depistarea leziunilor asociate
(colaps pulmonar sau / si cardiac, hemotorax, pneumotorax, fracturi ale coastelor, hernie
diafragmatica, avulsii ale nervilor spinali cervicali C6 – C8, lezarea plexului brahial,
întreruperea continuitatii trunchiurilor nervoase periferice – n. radial, n. median, n. ulnar,
n. musculocutanat) care pot modifica ordinea prioritatilor terapeutice sau pot impune
alegerea unei alte metode de tratament [Olmstead – 1993, Jakson – 1990, 1983, Brinker –
1990, Braden – 1975, Fossum – 1999].
Lezarea nervului radial se întâlneste în foarte multe cazuri ceea ce impune
obligativitatea examinarii neuro-functionale a membrului afectat. Determinarea reflexelor
si a tulburarilor motorii [Bolte – 1994, Hoerlein – 1971] în conditiile co-existentei
traumatismului este dificila [Fossum – 1999]. Sensibilitatea superficiala testata pe fata
dorsala a labei declanseaza usor o reactie dureroasa care atesta integritatea nervului radial
[Fossum – 1999]. Jakson A.D. – 1990 [...] recomanda recurgerea la evaluarea integritatii
trunchiurilor nervoase prin teste de electodiagnostic [Hoerlin – 1971] cu verificarea
intraoperatorie a corectitudinii rezultatelor. Brinker O.W. si colab. – 1990 [...] considera
testele relevante doar dupa sapte zile de la operatie.
Examinarea clinica a membrului afectat permite decelarea semnelor clasice –
tumefactie, deformarea regiunii, impotenta functionala, durere, crepitatie. Examinarea
radiografica în doua incidente (cranio-caudala si laterala) este preferabil sa fie facuta sub
anestezie, fiind recomandata si explorarea radiografica a membrului congener, ceea ce
ofera detalii referitoare la lungimea si forma humerusului, facilitând alegerea materialului
metalic utilizat pentru fixare si reconstructia intraoperatorie [Fossum – 1999, Morgan –
1995].
Alegerea procedeului terapeutic este dictata de localizarea si tipul fracturii,
experienta si abilitatile chirurgului si de posibilitatile financiare ale proprietarului.
Tratamentul conservator este nerecomandat, în marea majoritate a cazurilor,

datorita imposibilitatii de a imobiliza corespunzator articulatia scapulo-humerala [Fossum
– 1999]. Imobilizarea humerusului într-un bandaj amovibil de tip atela modelanta sau
prefabricata [Davenport – 1979] fixata prin înfasare în spica sau într-un pansament de tip
2
Velpeau este aplicabila în foarte putine cazuri – animale foarte tinere care au suferit
fracturi extraarticulare incomplete sau complete fara deplasare [Olmstead – 1993]. Durata
imobilizarii nu trebuie sa depaseasca 2 – 3 saptamâni, perioada dupa care se instaleaza o
anchiloza severa a cotului.
Tratamentul operator consta în recurgerea la procedee de fixare externa -
fixatori externi [Aron – 1998, Anderson – 1978, Beck – 1999, Farese – 2002, Fearnside –
2002, Guerin – 1998, Klause – 1990, Langley-Hobbs – 1997, Lauer – 2000, Olmstead –
1993, Jackson – 1983, 1990, Brinker – 1990, Nunamaker – 1990, Fossum – 1999, Braden
– 1975, Denny – 1980, 1996, Cross – 1999, Dewey - 1994], fixare interna – cu brose,
cerclaje si ligaturi metalice, placi, suruburi, tije intramedulare [Bruse – 1996, Chafee –
1983, Dueland – 1999, Harrison. – 1976, Hinko –1975, Leighton – 1993, McLaughlin R.
– 1999, Miller W.C.– 1988*, Morshead – 1984, Moses– 2002, Pardo– 1993, Tomlinson –
1990, Van Bree – 1980, Olmstead – 1993, Jackson – 1983, 1990, Brinker – 1990,
Nunamaker – 1990, Fossum – 1999, Braden – 1975, Denny – 1976,1980, 1996, Anderson
– 1990, Kaya – 2000, Wolf – 1974, Zaslow – 1976, ***] sau combinatii între acestea
[Olmstead – 1993, Jackson – 1983, 1990, Brinker – 1990, Nunamaker – 1990, Fossum –
1999, Braden – 1975, Denny – 1976, 1980, 1996]
Anestezia practicata pentru reducerea externa urmata de un tratament
conservator este de tip NLA si de tip N-NLA cu narcoza inhalatorie în cazul recurgerii la
mijloace terapeutice operatorii.
12.1. Fracturile extremitatii proximale a humerusului
Fracturile extremitatii proximale a humerusului apar mai ales la câinii tineri,

linia de fractura fiind localizata metafizar ceea se soldeaza cu detasarea completa sau
incompleta a epifizei humerusului. Studii recente nu au reusit sa releve în configuratie
osului din aceasta regiune o predispozitie morfologica si nici relatii de interconditionare
cu vârsta si greutatea corporala pentru fracturare [Muir – 2000]. Au fost semnalate si
fracturi aparute în urma recoltarii de fragmente de spongioasa pentru grefe osoase
[Ferguson – 1996]. Dependent de afectarea epifizei humerale proximale, fracturile de la
acest nivel sunt sistematizate ca fracturi Salter-Harris de tip I – III [Sumner – 1988,
Brinker – 1990, Newton – 1985, Salter - 1963] – NR. Fracturile Salter-Harris de tip III, în
care detasarea epifizara este incompleta, afecteaza fie capul humeral, fie tuberculul mare
al humerusului NR. Au fost semnalate si fracturi ale tuberculului mic al humerusului
[Clements – 2003] caracterizate de instabilitatea accentuata a articulatiei umarului,
putând fi însotite si de rupturi ale tendonului muschiului biceps brahial.
Tratamentul conservator, cu imobilizarea humerusului într-un pansament de tip
Velpeau, extins peste fata craniala a extremitatii humerale proximale, este aplicabil la
câinii foarte tineri în fracturile Salter-Harris de tip I fara deplasare sau cu deplasare
minima [Brinker – 1990, Nunamaker – 1985]. Durata imobilizarii este de cca doua
saptamâni.
Tratamentul operator este indicat în toate formele de fracturi ale extremitatii
proximale a humerusului, reducerea si coaptarea efectuându-se cu mai multa precizie iar
stabilizarea fiind mai ferma conduce la rezultate postoperatorii mult mai bune.
3
Cornel Igna
Accesul operator la extremitatea proximala a humerusului

[Piermattei – 1979, Fossum - 1999]
Contentia se efectueaza în decubit lateral pe partea sanatoasa.

Incizia pielii pe fata cranio-laterala a humerusului, pornind de la 2 – 3 cm deasupra
punctului cel mai înalt al tuberculului mare al humerusului, continuând în sens distal pâna
deasupra mijlocului diafizei humerale NR.
Incizia fasciei profunde a bratului în lungul marginii laterale a muschiului brahiocefalic
NR.
Decolarea boanta a marginii laterale a muschiului brahiocefalic permite retractarea
craniala a acestuia.
Incizia periostului se face în lungul osului între insertiile muschilor deltoid si pectoral
superficial. Ramurile venei cefalice antebrahiale care traverseaza câmpul operator sunt
ligaturate NR.
Decolarea subperiostala a insertiilor muschilui deltoid si a originii portiunii laterale a
tricepsului, situati pe fata latero-caudala a humerusului si a muschiului pectoral
superficial situat cranial sub muschiul brahiocefalic. Retractarea divergenta a
musculaturii decolate expune extremitatea proximala a humerusului NR.
Fixarea focarului de fractura

Alegerea metodei de fixare a focarului de fractura se face tinând cont de forma
focarului de fractura si de vârsta animalului.
În fracturile Salter-Harris de tip I sau de tip II este preferata fixarea cu brose
Kirschner sau Steinmann subtiri [Brinker-1990, Miller – 1988, Olmstead – 1993, Fossum
– 1999, Jakson – 1985, 1990], cu tije Roush [Jakson – 1985, 1990], cu suruburi [Brinker-
1990, Braden – 1975, Olmstead –1993] sau cu placi de sprijin [Fossum – 1999, Olmstead
– 1993].
La câinii tineri, pentru a nu produce osificarea prematura a cartilajului de
crestere, se utilizeaza o singura brosa Kirschner sau Steinmann amplasata prin tuberculul
mare al humerusului NR.
La animalele adulte fixarea se face cu doua brose inserate normograd, într-un
montaj paralel NR. Amplasarea în „8” a unei ligaturi metalice de tensionare între capetele
broselor si o gaura forata pe fata craniala a humerusului, sub linia de fractura
îmbunatateste stabilitatea fixarii NR.
O fixare stabila se poate obtine si prin inserarea normograda prin tuberculul
mare în canalul medular al diafizei humerusului a doua tije de tip Rush [Jakson – 1985,
1990]. Inserarea tijelor Rush se face de pe fata cranio-laterala si respectiv cranio-mediala
a tubercului mare sub un unghi de 20º NR, amplasându-le într-un montaj elastic de tip arc
secant cu contact în trei puncte NR.
Fixarea cu suruburi presupune fixarea cu un singur surub de spongioasa NR
[Brinker – 1990] (metoda care prezinta dezavantajul necontracararii fortelor de rotatie din
focar, motiv pentu care Olmstead L.M. – 1993 [..] recomanda inserarea aditionala a unei
4
brose NR), cu doua suruburi de spongioasa plasate într-un model convergent NR [Braden
– 1975] sau cu doua suruburi de corticala sau de spongioasa amplasate într-un montaj „în
cruce” NR [Olmstead – 1993].
Fixarea cu placi permite stabilizarea atât a fracturilor de tip Salter-Harris I si II
cât si a celor de tip III si IV. Se utilizeaza placi în forma de „T” plasate pe fata craniala a
humerusului, fixate cu suruburi de corticala în diafiza humerusului si respectiv suruburi
de spongioasa în epifiza humerala [Olmstead –1993, Fossum –1999] NR. Este necesar ca
suruburile sa nu penetreze suprafata articulara a capului humeral si cel putin un surub sa
fie amplasat oblic distalo-proximal pentru a spori stabilitatea montajului.
În fracturile Salter-Harris de tip III, dependent de portiunea detasata (tuberculul
mare, capul articular sau ambele) se recurge la fixarea cu suruburi de spongioasa la
animalele tinere sau de corticala la cele adulte NR [Miller – 1988]. La animalele imature
se poate recurge si la fixarea cu brose NR iar la cele adulte la metode combinate brose,
suruburi si ligaturi de tensionare NR [Jakson – 1985, 1990]. Fixarea capului articular
humeral cu doua brose Kirschner subtiri presupune inserarea lor normograda prin fata
laterala a capului si înfundarea lor sub suprafata cartilajului articular NR. Accesul
operator este asigurat prin prelungirea proximala a inciziei pielii si a dilacerarii
muschiului deltoid cu descoperirea si sectionarea tendonului muschiului infraspinos
urmata de artrotomie si expunerea capului articular – vezi artroplastia humerala cu acces
cranio-lateral, cap. 10, pag..... Fixarea cu o placa în „T” reprezinta o alta optiune
terapeutica, regulile fiind descrise mai sus NR [Olmstead – 1993].
În fracturile tuberculului mic se recurge la fixarea acestuia cu un surub si la
refacerea ligamentului transvers humeral sau la tenodeza tendonului muschiului biceps
brahial – vezi pag..............
Închiderea plagii operatorii se face prin sutura cu fir resorbabil a fasciilor muschilor
pectoral superficial si deltoid, în primul plan; sutura fasciei muschiului brahiocefalic în
planul al doilea; sutura tesutului conjunctiv subcutanat – planul trei si sutura în puncte
separate simple cu fire neresorbabile a pielii.
Îngrijiri postoperatorii
În cazul recurgerii la mijloace interne de fixarea a focarelor de fractura ale
extremitatii proximale a humerusului, imobilizarea externa (în bandaje) nu este necesara.
Regimul de miscare al animalului va fi restrictionat la minimul necesar pentru o perioada
de 4 – 6 saptamâni postoperator [Nunamaker – 1985]. Recuperarea motorie poate fi
accelerata prin mijloace de fizioterapie pasiva (masaj muscular si miscari de flexie-
extensie pasiva a bratului [Fossum – 1999].
Prognosticul postoperator este excelent la animalele tinere si bun – foarte bun la
animalele mature [Fossum – 1999].
12.2. Fracturile diafizei humerusului
Fracturile diafizei humerusului pot fi localizate în portiunile proximala, mijlocie

sau distala a diafizei. Fracturile localizate în portiunea distala a diafizei humerusului –
fracturile supracondilare – datorita unor considerente de ordin anatomic si patologic care
5
Cornel Igna
implica de regula extremitatea distala si impun metodologii aparte de reducere si fixare

vor fi tratate separat, vezi cap............, pag.............
Fracturile portiunilor proximala si mijlocie a diafizei humerusului pot avea
urmatoarele forme: transverse, oblice, spiralare, cominutive sau multiple [Braden – 1975,
Jakson – 1985, 1990, Nunamaker - 1985].
12.2.1. Fracturile diafizei proximale a humerusului
Fracturile diafizei proximale a humerusului sunt de regula fracturi transversale

sau prin înfundare – Salter-Harris tip V. În cazul fracturilor transversale se constata
deplasarea în sens caudal a extremitatii proximale sub efectul tractiunilor exercitate de
muschii deltoid si marele dorsal [Jakson – 1990]. Tratamentul ortopedic conservator este
nerecomandat, fixarea obtinuta prin bandaje fiind considerata inadecvata [Fossum –
1999].
Reducerea focarului de fractura poate fi efectuata dupa tehnica închisa
(neoperatorie) sau deschisa (intraoperatorie), [Brinker – 1990, Jakson – 1985, 1990].
Reducerea închisa este urmata de fixare prin insertie normograda a unei tije
centromedulare NR [Brinker – 1990, Jakson – 1985, 1990] sau a doua brose Kirschner
amplasate într-un montaj elastic în arc secant NR [Jackson – 1985, 1990]. Fixatorii
externi sunt mai rar utilizati pentru fixarea închisa a fracturilor diafizei proximale a
humerusului, fiind preferata insertia lor sub control vizual, dupa reducerea deschisa a
focarului de fractura. Un montaj care se preteaza pentru aceasta localizare este cel în care
se recurge la o fixare centromedulara cu tija unica si suplimentarea cu un fixator extern
hibrid de tip I – II conectat la tija centromedulara – vezi reducerea operatorie pag..........
Tehnica fixarii fracturilor diafizei proximale a humerusului

prin insertie normograda centromedulara
[Braden – 1975, Fossum – 1999]

Incizia unei butoniere cutanate (cca 1 cm) pe suportul reprezentat de tuberculul mare al
humerusului la întretaierea fetei craniale cu cea laterala NR.
Cu o mandrina manuala sau cu una antrenata mecanic (electric sau pneumatic) se insera
prin rotire o tija centromedulara în tuberculul mare al humerusului, orientând-o în lungul
axului humerusului. Tija va fi exteriorizata în focarul de fractura 3 - 5 mm.
Efectuarea reducerii închise a focarului de fractura cu efectuarea coaptarii capatului distal
al humerusului în continuarea capatului de tija din focar este urmata de antrenarea
mecanica a tijei în sens distal. Exista doua modalitati de conducere si stabilizare: 1 - în
directie distalo-caudala cu sprijin pe fata caudala a diafizei humerusului si blocare la
nivelul istmului humeral deasupra gaurii supratrochleare NR; 2 – în directie distala cu
orientare caudo-mediala cu patrundere si blocare în epicondilul medial NR. Alegerea
corecta, preoperatorie, a grosimii tijei este indispensabila. o supradimensionare poate
duce la fracturarea accidentala a epicondilului iar o subdimensionare poate compromite
stabilitatea fixarii. Atunci când lungimea tijei nu a fost corect stabilita preoperator capatul
6
extern al tijei se taie la 0,5 – 1 cm de os (tuberculul mare), facilitând prinderea si

extragerea ei dupa vindecare.

prin insertie normograda centromedulara a doua brose amplasate
într-un montaj elastic de tip arc secant
[Jakson – 1985, 1990]
În cazul amplasarii de brose Kirschner Rush sau Ender [Jakson – 1985, 1990] stabilitatea
fixarii poate fi obtinuta printr-un montaj elastic de tip arc secant.
În trocanterul mare al humerusului, la acelasi nivel, cranio-lateral si respectiv cranio-
medial, se foreaza cu un burghiu, sub un unghi de 20º doua orificii de amorsaj, penetrante
în cavitatea medulara a osului NR. Insertia broselor se face divergent prin batere cu
ciocanul NR. La animalele de talie mare este indicata utilizarea broselor Rush
dimensionate preoperator si cu capatul extern preîndoit (încurbat din fabricatie). În cazul
utilizarii broselor Kirschner (animale de talie mica) capetele exterioare se îndoaie la 90º
si se taie scurt NR.
Sutura tesutului conjunctiv subcutanat si a fasciei bratului cu fir resorbabil.
Sutura pielii 1 – 2 puncte separate simple cu fir neresorbabil.
Radiografie de control.
Reducerea intraoperatorie (deschisa) a focarului de fractura este preferabila.

Reducerea sub control vizual este mult mai exacta, permitând o extragere mai facila a
capetelor osoase din tesuturile moi traumatizate si edematiate [Jakson – 1985, 1990].
Accesul operator este cranio-lateral, vexi cap. 12.1.- accesul operator la extremitatea
proximala a humerusului, pag..... Fixarea focarului de fractura se face cu o singura tija
inserata retrograd centromedular NR , stabilitatea montajului putând fi crescuta prin
asocierea cu un fixator extern într-un montaj unilateral cu doua semibrose Kirschner,
montaj care are rolul si de a anula fortele de rotatie manifestate în focarul de fractura
[Jakson – 1985, 1990, McPherron - 1992].

prin insertie retrograda centromedulara
[Fossum – 1999]
Din focarul de fractura se patrunde cu tija în cavitatea medulara a segmentului osos

proximal.
Tija va fi antrenata mecanic spre articulatia umarului, pozitionând-o în lungul axului
osului în contact cu peretele cranio-lateral al diafizei humerale. Tija va fi exteriorizata pe
fata cranio-laterala a tuberculului mare al humerusului. Se continua exteriorizarea tijei
pâna când capatul distal al acesteia ajunge sa depaseasca cu doar 3 - 5 mm capatul
proximal al osului NR.
Se efectueaza reductia si fixarea provizorie a focarului de fractura cu o pensa de coaptare.
Se antreneaza mecanic, în sens distal tija, aplicând una din cele doua modalitati de
conducere si stabilizare a tijei prezentate în cazul antrenarii normograde, pag.....
7
Cornel Igna
Tehnica suplimentarii fixarii fracturilor diafizei proximale a humerusului pironite

centromedular cu fixatori externi
Dupa fixarea centromedulara a focarului de fractura prin insertia normograda (închisa)

sau retrograda (deschisa – operatorie) a unei tije se poate recurge la suplimentarea fixarii
cu diferite monataje de fixatori externi [Klause – 1990, Braden – 1975, Brinker – 1990,
Jackson – 1985, 1990, Fossum – 1999, Aron – 1995, Johnson – 1999, Olmstead – 1993,
Dewey – 1994, Beck – 1999, Foland – 1991].
Fixator extern de tip Ia

Sporirea stabilitatii fixarii prin fixare externa presupune insertia prin antrenare mecanica
a unei semibrose Kirschner proximal de focarul de fractura în tuberculul mare si o a doua
semibrosa în diafiza humerusului, imediat deasupra gaurii supratrochleare [Brinker –
1990, Marti – 1994] NR. Pentru a nu se intersecta traiectul semibroselor cu tija
centromedulara este necesara, initial, o insertie de tatonare efectuata o brosa foarte subtire
[Fossum – 1999]. Insertia semibroselor este recomandat sa fie oblica, unghiul format de
prelungirea imaginara a celor doua semibrose trebuind sa fie de aproximativ 34 - 40º NR
[Braden – 1975, Jakson – 1985, 1990]. Insertia semibroselor Kirschner este posibila
deoarece tija centromedulara ocupa între 50 si 75 % din cavitatea medulara a humerusului
[Jakson – 1985, 1990, Fossum – 1999, McPherron - 1992].
Definitivarea fixarii se realizeaza prin conectarea semibroselor cu o singura, sau cu doua
bare de conectare pe fata cranio-laterala a bratului într-un montaj de tip I NR – vezi si
cap....., pag.......
Montajul hibrid de tip I conectat la tija centromedulara

Dupa insertia centromedulara a unei tije Steinmann sau Kirschner, dependent de
talia animalului, sau a unei alt tip de tija cu sectiune rotunda se amplaseaza unilateral (pe
fata cranio-laterala sau laterala) 2 – 6 semibrose în diafiza humerusului. Inserarea
semibroselor respecta regulile generale de amplasare a fixatorilor externi (vezi cap..........,
pag........) si detaliile de tehnica prezentate la metoda anterioara.
Conectarea semibroselor se face prin intermediul clemelor la o bara de
conectare la care se va fixa dupa îndoire printr-o clema de conectare dubla si capatul
proximal al tijei centromedulare [Beck – 1999, Foland – 1991, Aron – 1991, Fossum –
1999, Peirone - 2002] NR.
Montajul tip Ib
Acest tip de fixator extern este utilizat de regula ca unica metoda de fixare dar
poate fi amplasat si ca mijloc de suplimentare a fixarii cu tija centromedulara [Johnson –
1999, Fossum - 1999]. Montajul de tip Ib este un montaj uniplanar, bilateral, formând, cu
osul, dupa amplasare o configuratie triunghiulara NR. Amplasarea semibroselor se face
rectiliniu pe doua rânduri unul pe fata craniala a diafizei humerusului si celalalt pe fata
laterala, fiecare rând fiind fixat la câte o bara de conectare.Ambele extremitati ale celor
doua bare vor fi interconectate între ele prin doua bare suplimentare NR.
8
Solidarizarea montajelor în configuratiile prezentate se poate face si prin

înlocuirea barelor de conectare cu substante acrilice [Ross – 1993, Johnson – 1999,
Herndon - 2001] – vezi si cap....., pag.....
Montajele de fixatori externi se extrag dupa 4 – 6 saptamâni, când exista confirmarea

radiologica a vindecarii fracturii [Jakson – 1985, 1990, Fossum – 1999].
12.2.2 Fracturile portiunii mijlocii a diafizei humerusului
Alegerea metodei de tratament a fracturilor portiunii mijlocii a diafizei

humerusului este dependenta de tipul fracturii si talia animalului afectat.
Reducerea închisa este aplicabila doar la pisici si la câinii de talie mica în

fracturile transverse sau oblice scurte ale caror capete pot fi palpate cu usurinta [Brinker –
1990]. Pentru imobilizarea focarului de fractura se poate recurge la:
- fixarea centromedulara prin insertia normograda (vezi si cap. 12.2.1.,
pag....) a una sau doua tije [Chaffee – 1985] NR.
- fixarea cu o tija centromedulara inserata normograd si suplimentata cu un
fixator extern de tip I. La câinii de talie mare este recomandata inserarea a
patru (câte doua în fiecare segment osos) semibrose cu capat filetat -
Steinmann, Turner [Olmstead – 1993] în montaje monoplanare cranio-
laterale cu una NR sau cu doua bare de conectare NR [Leighton – 1993,
Chaffee - 1985] – vezi si cap.12.2.1., pag...........
- fixatori externi, de regula în montaje de tip Ia cu 4 - 6 semibrose cu cap
filetat - doua sau trei semibrose vor fi inserate în fiecare segment fracturat
si plasate divergent în asa fel încât unghiul format de prelungirea
imaginara a celor doua semibrose sa fie de aproximativ 30 - 45º NR
[Olmstead – 1993, Anderson – 1988, Aron – 1984, 1995, 1986, 1998
Brinker – 1985 Egger 1986, Langley – 1997, Fossum - 1999] – vezi si
cap.12.2.1., pag............si cap........, pag............
- o atela de tip Thomas modificata (cu partea mediana a inelului metalic în
sprijin la nivelul focarului de fractura – vezi si......., pag......) care aplicata
ca unica metoda de imobilizare este foarte rar utilizata, fiind de regula
aplicata ca mijloc aditional de fixare [Brinker – 1990].
Reducerea deschisa (operatorie) presupune abordarea focarului de fractura

printr-un acces cranio-lateral, preferat pentru abordarea focarelor de fractura localizate în
treimea mijlocie a diafizei humerale sau în cazul fracturilor localizate la limita dintre
portiunile mijlocie si distala a humerusului. Dependent de localizarea si tipul fracturii
abordarea humerusului se poate face si prin acces cranio-lateral limitat distal sau prin
acces medial [Piermattei – 1979, Brinker – 1980, Fossum - 1999].
9
Cornel Igna
Accesul operator cranio-lateral la diafiza humerusului

[Brinker – 1990, Piermattei – 1979, Fossum - 1999]

Incizia pielii, pornind de la tuberculul mare, pe fata cranio-laterala a humerusului, pâna la
epicondilul lateral NR. Traiectul inciziei urmareste curbura normala a humerusului.
Incizia tesutului conjunctiv subcutanat, a fasciei brahiale si a stratului adipos. Marginile
inciziilor se retractateaza divergent împreuna cu marginile inciziei cutanate. Disectia
tesuturilor permite evidentierea venei cefalice antebrahiale. NR.
Tripla ligaturare a venei cefalice brahiale si a ramurii comunicante distale NR.
Incizia fasciei brahiale în lungul marginii laterale a muschiului brahiocefalic peste ramura
venoasa distala, comunicanta a venei cefalice NR. Brinker O.W. si colab. – 1990 [..]
prefera o incizie plasata caudal de vena cefalica pe care o retracteaza cranial împreuna cu
muschiul brahiocefalic NR.
Piermattei L.D. si Greeley G.R. – 1979 [...] efectueaza rezectia venei cefalice urmata de
doua incizii periostale: prima plasata latero-cranial NR urmata de decolarea subperiostala
a insertiilor muschilor brahiocefalic si pectoral superficial si a doua plasata latero-caudal
pe fascia muschiului brahial si pe insertia portiunii laterale a tricepsului NR urmata de
decolare si retractarea caudala a acestora. Traiectul nervului radial care în portiunea
superioara a treimii distale a humerusului iese dintre muschii triceps (portiunea laterala)
si brahial, urmând un traiect oblic care înconjoara humerusul trebuie identificat si protejat
de eventualele traumatizari accidentale din timpul incizarii si retractarii maselor
musculare NR.
Retractarea cranio-mediala cu ajutorul unor retractoare Hohmann a muschilor
brahiocefalic, pectoral superficial si biceps brahial si respectiv caudala a muschilor
brahial si triceps expune portiunea mijlocie a diafizei humerusului NR.
Îmbunatatirea accesului la portiunea proximala a diafizei humerale presupune decolarea
subperiostala si retractarea caudala a muschiului deltoid NR. Pentru un acces adecvat la
portiunea distala a diafizei humerale sau a regiunii supracondilare este necesara
retractarea craniala si a muschiului brahial împreuna cu nervul radial NR. Walace M.K si
Berg J. – 1991 [...] propun un acces în care se recurge la sectionarea transversala a
muschiului brahial, ceea ce largeste suprafata osoasa expusa.
Închiderea plagii operatorii presupune suturarea urmatoarelor planuri: - insertiile
muschilor pectoral superficial si brahiocefalic sunt acolate cu puncte separate simple
(material resorbabil) la fascia muschiului brahial distal si la muschiul deltoid proximal; -
insertia portiunii laterale a tricepsului se sutureaza la muschiul brahiocefalic (fire
resorbabile); - fascia brahiala, tesutul conjunctiv si adipos subcutanat se afronteaza în
surjet simplu cu material resorbabil; - pielea se coase în puncte separate simple cu fire
neresorbabile.
10
Accesul operator cranio-lateral limitat la diafiza distala a humerusului

[Piermattei – 1979]

Incizia pielii urmareste marginea cranio-laterala a diafizei humerusului, pornind de la
jumatatea acesteia în sens distal spre epicondilul lateral NR.
Retractarea divergenta a plagii cutanate, urmata de incizia si disectia tesutului conjunctiv
subcutanat si a stratului adipos permite vizualizarea venei cefalice brahiale care
traverseaza proximal câmpul operator NR.
Incizia curba a fasciei brahiale profunde în lungul marginii craniale a portiunii laterale a
muschiului triceps NR. În partea distala a plagii, câmpul operator este traversat de nervul
radial a carui traumatizare trebuie evitata.
Retractarea craniala a fasciei brahiale profunde si a venei cefalice brahiale expune
muschii brahial si brahiocefalic si nervul radial NR.
Incizia septului intermuscular dintre muschii brahial si brahiocefalic NR este urmata de
decolarea subperiostala craniala a muschiului brahiocefalic si a insertiei muschiului
pectoral superficial si caudala a muschiului brahial.
Retractarea craniala a muschilor brahiocefalic si pectoral superficial si respectiv caudala a
portiunii laterale a muschiului triceps, a muschiului brahial si a nervului radial expune
treimea mijlocie si distala a diafizei humerusului NR.
Pentru un acces mai larg la treimea distala a diafizei humerusului si la zona
supracondilara este necesara retractarea caudala numai a portiunii laterale a muschiului
triceps si retractarea craniala a muschilor brahiocefalic, pectoral superficial, brahial si a
nervului radial NR.
Refacerea integritatii anatomice presupune sutura cu puncte separate simple, utilizând
material resorbabil, a fasciei muschiului brahial la cea a muschilor brahiocefalic si
pectoral superficial. Al doilea strat de sutura, executat în acelasi mod, înglobeaza fascia
brahiala profunda si portiunea laterala a muschiului triceps. Sutura în surjet simplu
(material resorbabil) a stratului adipos si a tesutului conjunctiv subcutanat. Pielea se
sutureaza în puncte separate simple cu material neresorbabil.
Accesul operator medial la diafiza distala a humerusului

[Brinker – 1990, Piermattei – 1979, Fossum - 1999]
Contentia se efectueaza în decubit dorsal cu fixarea laterala a piciorului afectat NR.

Incizia pielii în lungul marginii craniale a humerusului, pornind de la mijlocul diafizei
pâna deasupra epicondilului medial NR.
Decolarea marginilor inciziei cutanate si a stratului adipos subcutanat permite
descoperirea arterei si venei brahiale si a bifurcatiei de desprindere a arterei si venei
colaterale ulnare NR. Nervii ulnar si median care însotesc aceste formatiuni vasculare se
afla plasati mai profund si nu pot fi înca identificati.
Incizia atenta a fasciei brahiale profunde se face pe suportul osos al diafizei distale a
humerusului între cele doua trunchiuri vasculare. Prelungirea inciziei în sens proximal se
face peste trunchiurile vasculare NR.
11
Cornel Igna
Disectia stratului adipos subfascial expune structurile profunde, alaturate formatiunilor

vasculare descoperite anterior: nervul ulnar, nervul musculocutanat si nervul median.
Straturile musculare profunde sunt: muschiul biceps brahial (cranial) si portiunea mediala
a muschiului triceps (caudal) NR.
Manipularea structurilor expuse este dependenta de portiunea de diafiza care se doreste a
fi abordata.
Expunerea jonctiunii dintre portiunea mijlocie si cea distala a diafizei humerale
presupune retractarea caudala a muschiului biceps brahial împreuna cu nervul median si
vasele brahiale, decolarea subperiostala a muschilor brahiocefalic si pectoral superficial si
retractarea lor craniala NR.
Expunerea fetei mediale a portiunii distale a diafizei humerusului impune decolarea si
retractarea caudala a portiunii mediale a muschiului triceps împreuna cu artera si vena
colaterala ulnara si nervul ulnar si respectiv decolarea si retractarea craniala a muschiului
biceps brahial împreuna cu artera si vena brahiala si nervul median NR.
La pisica traiectul nervului median trece pe sub muschiul anconat prin gaura
supracondilara iar traiectul nervului ulnar este între portiunea lunga a muschiului
triceps si portiunea mediala a acestuia care se insera pe fata mediala a olecranului.
Theresa Fossum-Welch si colab. – 1999 [...] descriu un acces mai larg, incizia pielii
efectuându-se între tuberculul mare si epicondilul medial. Incizia fasciei brahiale
profunde în lungul marginii caudale a muschiului brahiocefalic conservând cu atentie
trunchiurile vasculo-nervoase plasate distal. Se retracteaza cranial muschiul brahiocefalic
si se incizeaza insertia muschiului pectoral superficial. Timpii operatori necesari pentru
expunerea portiunii mijlocii sau distale a diafizei humerusului sunt identici cu cei
prezentati anterior NR si NR.
Reducerea operatorie a fracturilor diafizei humerale recurge la metodele clasice

de extensie si coaptare (vezi cap..., pag.......) dar exista cazuri în care restabilirea
continuitatii osoase impune utilizarea unor mijloace speciale de reducere si prima fixare
ca: cerclaje si / sau hemi-cerclaje (fracturi oblice sau spiroide) NR si suruburi (fracturi
multiple segmentale) NR.
Dupa reducerea fracturii si eventuala fixarea primara, fixarea definitiva se poate

executa prin una din urmatoarele metode:
- tija(e) centromedulara(e) aplicate singure în diverse montaje sau cu
recurgere la mijloace suplimentare de fixare;
- placi de diverse tipuri si suruburi de corticala singure sau în asociere cu
alte mijloace de fixare – tije, fixatori externi;
- fixatori externi.
Fixarea cu tija centromedulara este indicata în fracturile transverse si oblice

scurte la pisici si câini de talie mica [Brinker – 1990, Marcelin-Little – 1995, Matthiensen
– 1992]. Utilizarea unei tije Steinmann cu insertie normo- sau retrograda (vezi pag...) NR
este facila mai ales la pisici la care cavitatea medulara are un diametru uniform iar
humerusul aproape rectiliniu [Fossum –1999]. Insertia distala a tijei îi va pozitiona
capatul deasupra gaurii supratrochleare NR sau în epicondilul medial NR – vezi pag........
12
Se va evita patrunderea în gaura supratrochleara, mai ales la pisici, la care pe aici trece
nervul median. Principalul dezavantaj legat de utilizarea unei singure tije consta în
neanularea fortelor de rotatie din focarul de fractura care pot conduce la dezaxarea
fragmentelor. Pentru anularea fortelor de rotatie si îmbunatatirea fixarii exista mai multe
metode:
- ocuparea în grad mai mare a canalului medular prin insertia a doua tije
Steinmann NR [Jakson 1985, 1990, Brinker – 1990, Chaffee - 1985],
insertia unei tije Kuntscher simple NR [Nunamaker – 1985];
- utilizarea unor mecanisme de blocaj a tijei – doua hemicerclaje inserate în
fiecare segment de fractura pentru blocajul tijei pe peretele caudal al
humeusului NR [Brinker – 1990], insertia unor tije cu mecanism de
zavorâre NR [Dueland – 1999, Durall – 1994, McLaughlin R. – 1999,
Moses - 2002], brosa Kirschner trecuta transcortical în fracturile oblice si
solidarizarea segmentelor cu o ligatura în „8” sprijinita pe capetele brosei
NR [Olmstead – 1993];
- sporirea stabilitatii coaptarii capetelor osoase prin aplicarea în fracturile
oblice si spiroide de de cerclaje NR [Brinker – 1990, Jackson – 1985,
1990, Olmstead – 1993, Kaya -2000], suturi osoase NR [Brinker – 1990]
sau de suruburi de corticala NR [Brinker – 1990];
- îmbunatatirea stabilitatii fixarii prin aplicarea în fracturile transverse a
fixatorilor externi monoplanari (tip Ia, Ib sau montaje conectate la tija
centromedulara) NR, vezi si cap. 12.2.1., pag........ [Brinker – 1990, Denny
– 1996, Jackson – 1985, 1990, Olmstead – 1993, Leighton – 1993,
McPherron – 1992, Peirone - 2002] – vezi si cap....., pag..... - sau prin
recurgerea la insertia a doua tije Kirschner sau Rush, dependent de talia
animalului, amplasate într-un montaj elastic de tip arc secant NR – vezi si
pag........ [Jackson – 1985, 1990].
Tijele intramedulare se extrag dupa ce exista confirmarea radiologica a
vindecarii fracturii. Mentinerea lor poate cauza complicatii postoperatorii tardive [Hunt –
1980, Van Bree – 1980].
Fixarea cu placi si suruburi este aplicabila în majoritatea formelor de fracturi

ale diafizei humerusului, dar este, în general, utilizata la câinii de talie mare în fracturile
multisegmentale sau cominutive [Brinker – 1990, Jakson – 1985, 1990, Miller - 1988]. Se
pot utiliza placi de tip DCP (Dynamic Compresion Plate), LCP (Limited Contacte Plate),
PC-fix (Point Contact Fixator) sau la animalele de talie mica - VCP (Veterinary Cuttable
Plate), [Brinker – 1990, Fossum – 1999, Jakson – 1985, 1990, Olmstead – 1993,
Werthern – 2000, Little - 2000]. Dependent de talia animalului se utilizeaza placi cu
dimensiuni cuprinse între 2,7 si 4,5 mm [AO/ASIF - 2002]. În utilizarea placilor de tip
PC-fix s-a raportat absenta necrozei corticale la locul de contact cu placa si o scurtare a
timpului necesar pentru vindecare cu cca 38 % [Werthern – 2000].
Dupa tipul de reconstructie adoptat (mijloacele auxiliare utilizate pentru
refacerea continuitatii humerusului - suruburi si mai rar tije, hemicerclaje sau cerclaje)
fixarea cu placi poate recurge la montaje care sa satisfaca de la una pâna la patru functii:
neutralizare, sprijin, compresiune statica si / sau compresiune dinamica [Olmstead –
1993, Hinko - 1975].
13
Cornel Igna
Montajele de neutralizare sunt utilizate pentru protectia mijloacelor auxiliare

utilizate pentru reconstructie NR.
Montajele de sprijin sunt aplicate în fracturile cominutive unde pe lânga rolul de
mentinere a lungimii osului, a pozitiei fragmentelor si uneori a grefelor de spongioasa, ele
trebuind sa suplineasca si deficitele (pierderile) de corticala (compensare mecanica a
stabilitatii osului) NR.
Compresiunea statica este realizabila prin utilizarea unor dispozitive de
tensionare în timpul aplicarii placii (placi simple cu gauri rotunde sau VCP) – NR, prin
aplicarea de placi de tip DCP – NR sau a unor placi pre-tensionate (placi simple cu gauri
rotunde sau VCP) – NR.
Compresiunea dinamica este realizabila prin montajul cranial al unei placi cu
compresiune statica. Placa aplicata în compresiune statica pe fata tensionata a
humerusului si respectiv contractia musculara exercitata pe partea caudala a osului
(muschiul triceps) realizeaza o compresiune circulara, manifestata pe întrega
circumferinta a capetelor osoase din focarul de fractura NR.
Dimensionarea lungimii placii trebuie sa tina cont de tipul montajului [Fossum
– 1999]. În montajle de neutralizare sau compresiune se vor utiliza placi cu minim trei
gauri plasate proximal si trei gauri distal de focarul de fractura. În montajele de sprijin
este recomandata utilizarea de placi cu minim opt gauri, patru plasate proximal si patru
distal de focarul de fractura.
Amplasarea placii se poate face pe oricare din fetele diafizei humerusului,
alegerea fiind dependenta de tipul fracturii si de preferintele chirurgului [Olmstead –
1993].
Amplasarea craniala a placii este recomandata în fracturile localizate în treimile
proximala si mijlocie a diafizei humerusului [Brinker – 1990, Jackson – 1985, 1990,
Olmstead – 1993, Nunamaker –1985] - NR.
Plasarea placii pe fata laterala a humerusului este indicata în fracturile treimii
distale a humerusului [Olmstead – 1993] - NR. Conturarea (modelarea) placii pentru
aplicarea laterala este dificila datorita formei osului (prezenta santului spiralat si a
epicondilului medial). Amplasarea laterala prezinta si dezavantajul prezentei trunchiului
nervului radial si a muschiului brahial, placa fiind necesar sa fie montata sub aceste
structuri [Brinker – 1990]
Fata mediala poate fi utilizata pentru realizara fixarii cu placi în fracturile
localizate în treimea mijlocie si distala a humerusului - NR. Pe lânga necesitatea
asigurarii unui acces care sa menajeze principalele structuri neuro-vasculare ale bratului
(artera si vena brahiala, artera si vena colaterala ulnara, nervii ulnar si median) plasarea
placii trebuie sa evite si deteriorarea structurilor vasculare proprii ale osului care patrund
prin gaura vasculara, interferarea lor putând duce la aparitia unor grave complicatii
postoperatorii [Hunt – 1980, Komenou – 2000].
Amplasarea placii pe fata caudala a humerusului (caudo-lateral sau caudo-
mediala) este în general rezervata pentru fixarea fracturilor localizate în regiunea
supracondilara sau intraarticulare distale – vezi cap. 12.3., pag.........
Inserarea suruburilor se face de regula perpendicular pe placa, dar stabilirea
unghiului optim de insertie este conditionata de forma fracturii – vezi cap........, pag.......
Suruburile utilizate pentu inserarea diafizara sunt în mod obisnuit de corticala si doar în
fracturile multiple care afecteaza si epifizele, proximala si / sau distala ale humerusului,
14
fixarea placii în aceste regiuni poate necesita recurgerea la insertia de suruburi de

spongioasa.
Mijloace auxiliare de fixare sunt mai rar utilizate. Recurgerea la aditia de
fixatori externi fiind necesara în fracturile multiple a caror fixare cu placi nu ofera
suficienta stabilitate sau când în acelasi tip de fracturi inserarea unei tije centromedulare
reprezinta un mijloc adjuvant pentru reconstructia, alinierea, coaptare fragmentelor si
mentinerea lungimii osului si implicit a membrului.
Stabilizarea suplimentara a fracturilor diafizei humerale prin aditia de fixatori
externi recurge la amplasarea acestora în montaje de tip Ia, Ib – vezi pag........ sau la
montaje hibride de tip I-II NR vezi si cap...., pag si cap...., pag....
Utilizarea în reconstructia fracturilor humerusului a unei tije centromedulare
care sa ocupe între 25 si 50 % din cavitatea medulara permite definitivarea fixarii prin
aplasarea unei placi [De Keyser – 2000, Hulse - 2000]. Metoda este aplicabila pentru
tratamentul fracturilor multiple (complexe), instabile atât la câini cât si la pisici. Fixarea
placii presupune inserarea transcorticala a patru suruburi (câte doua în fiecare segment
osos – proximal si distal de focarul de fractura), restul de suruburi putând fi inserate
mono- sau transcortical NR. Extragerea tijei dupa 2 – 3 saptamâni favorizeaza vindecarea
osului [Hulse – 1997]. Coetzee L.G. – 1999 [...] utilizeaza în combinatie cu o tija
centromedulara o placa cu croset în forma de „C” implantat în tuberculul mare al
humerusului.
Placile, în conformitate cu normele ASIF (Association for the Study of Internal
Fixation – USA), trebuie ridicate dupa ce exista confirmarea radiologica a vindecarii
fracturii. Timpul necesar vindecarii este în corelatie cu tipul fracturii si viteza de
vindecare – vârsta animalului, vezi si cap....., pag.....
Fixatorii externi utilizati intraoperator ca unica metoda de fixare si stabilizare a

unui focar de fractura humeral sunt indicati în fracturile multiple cu segmentare în
fragmente de dimensiuni mici în care restaurarea totala a integritatii diafizei este dificila
sau imposibila [Brinker – 1990, Fossum – 1999].
În reducerea unei fracturi cominutive pentru reusita alinierii se poate recurge la
inserarea provizorie normograda, centromedulara a unei brose Kirschner. Nu este
recomandata manipularea fragmentelor osoase din zona afectata de multisegmentare
[Fossum – 1999]. Aplicarea semibroselor fixatorului extern va urmari realizarea unui
montaj de tip Ia sau Ib, dependent de conditiile locale oferite de suportul osos. Se
utilizeaza semibrose cu lise sau cu vârf filetat încarcat (pozitiv) sau vârf filetat încrustat
(negativ) – vezi si cap........, pag....... Numarul de semibrose utilizate este dependent de
starea osului, forma fracturii si talia animalului, în general utilizându-se între 4 si 8
semibrose. Respectarea normelor generale de insertie si dispunere a semibroselor confera
stabilitate montajului, desi în decursul vindecarii pot fi necesare ajustari ale pozitiei pe
bara de conectare pentru a realiza o realiniere a fragmentelor osoase cât mai apropiata de
pozitia normala. Dupa realizarea montajului de fixatori externi brosa inserata
centromedular se extrage. Plaga operatorie va fi închisa dependent de accesul abordat.
Brinker O.W. si colab. – 1990 [...] în fracturile diafizei distale ale humerusului
recomanda un fixator de tip Ia cu cinci semibrose. Semibrosa distala va fi inserata
transcondilar imediat sub protuberanta laterala respectiv mediala a celor doi epicondili
humerali NR. Acest tip de montaj asigura o mobilitate normala a cotului pe durata
15
Cornel Igna
imobilizarii. O imobilizare stabila poate fi conferita si de aplicarea unor montaje hibride

de tip I –II , similare cu cele aplicate în fracturile regiunii supracondilare – vezi cap.
12.3.1., pag................
Îngrijiri postoperatorii în fracturile diafizei humerusului
În cazul utilizarii stabilizarii focarului de fractura cu fixatori externi între acestia

si tegument este recomandata aplicarea unui pansament absorbant schimbat zilnic ân
primele 4 – 5 zile, iar întreaga constructie va fi protejata prin înfasare cu o fasa elastica.
În prima saptamâna capatul extern al broselor va fi curatat zilnic cu apa oxigenata [Aron
– 1984, 1992, Jonson – 1999]. Pe cale generala, dependent de tipul fracturii (închisa,
deschisa) si evolutia vindecarii se vor administra antibiotice. Supuratia observata în jurul
unei brose însotita de mobilitatea excesiva a acesteia presupune extragerea acesteia si
reinsertia unei brose noi în vecinatate. De asemenea examenul radiografic este obligatoriu
pentru depistarea eventualelor complictii septice osoase ca si initierea unui tratament pe
cale generala cu antibiotice cu spectru larg.
Tratmentul operator si fixarea interna reclama doar protectia plagii cu un
pansament protector – antiseptic pe perioada vindecarii cutanate (5 – 10 zile) si
supravegherea clinica a evolutiei vindecarii.
Regimul de miscare al animalului va fi restrictionat drastic în perioada
postoperatorie imediata (1 – 3 satamani), urmat apoi pâna la confirmarea radiologica a
vindecarii osoase de fizioterapie pasiva pentru încurajarea animalului în utilizarea
membrului, evitând însa exercitiul fizic excesiv (alergare, sarituri, etc), [Downer –1975].
12.3. Fracturile extremitatii distale
Fracturile extremitatii distale a humerusului afecteaza, prin consecintele

functionale, preponderent regiunea cotului, existând studii care le încadreaza ca atare –
fracturi ale cotului [Nunamaker – 1985, Degner – 2003, Dingwall – 1970, Wolf - 1978].
Dependent de structurile osoase afectate fracturile extremitatii distale a humerusului pot
fi sistematizate în:
- fracturi supracondilare, care intereseaza zona supraadiacenta gaurii
supratrochleare NR, zona care este supusa unui stres biomecanic deosebit
[Braden – 1975];
- fracturi ale epicondililor humerali, care sunt fracturi unilaterale, afectând fie
epicondilul lateral fie epicondilul medial NR;
- fracturi intercondilare, care sunt fracturi bicondilare, linia de fractura având
forma de „T” sau „Y” NR;
- fracturi segmentale sau cominutive cu afectare multipla – a mai multor
structuri distale ale cotului, inclusiv din extremitatea proximala a radiusului si
ulnei NR – vor fi tratate ca fracturi intrarticulare ale cotului, vezi cap.....,
pag..........
16
12.3.1. Fracturile supracondilare
Fracturile regiunii supracondilare detin 13 % din fracturile care afecteaza

humerusul [Bardet – 1983]. Linia de fractura poate îmbraca numeroase forme, dar
frecvent se constata fracturi transversale sau oblice care intersecteaza gaura
supratrochleara [Braden – 1975, Brinker – 1990, Campbell - 1972]. La animalele tinere
se întâlnesc adesea fracturi care intereseaza si cartilagiile de crestere – fracturi de tip
Salter-Harris tip I si II.
Reducerea focarului de fractura se poate face închis urmata apoi, de regula, de
aplicarea unei imobilizari cu fixatori externi, sau deschis (operator) urmata de fixare
interna. Alegerea modalitatii de reducere si fixare este dictata de forma, tipul fracturii si
vârsta animalului [Olmstead – 1993].
Tehnica reducerii închise si stabilizarii cu fixatori externi

a fracturilor humerale supracondilare
Reducerea închisa a focarului de fractura se face sub anestezie generala prin

elongatia clasica a membrului afectat (vezi cap..., pag....) sau utilizând ca puncte de
efectuare a elongatiei brose inserate proximal si respectiv distal de linia de fractura NR.
Insertia transfixica a unor brose Steinmann se face prin tuberculul mare al humerusului –
plasamentul proximal si transcondilar ( vezi cap. 12.2.2.- fixatorii externi, pag....) pentru
plasamentul distal.
Stabilizarea focarului de fractura se poate face cu fixatori externi într-o
constructie de tip Ia, în montaje hibride I –II sau în montaj hibride cu fixatori circulari.
Montajele de tip I sunt foarte rar utilizate datorita incapacitatii de a contracara fortele de
rotatie din focarul de fractura [Olmstead – 1993] motiv pentru care vor fi utilizate doar ca
mijloace de suplimentare de stabilizare a fixarii interne – tije centromedulare, placi,
cerclaje [Olmstead – 1993, Braden – 1975, Beck – 1999, Guerin – 1999, Matthiensen –
1992]. Fixatorii externi sunt recomandati pentru tratamentul fracturilor cominutive care
afecteaza câinii de talie mica si mijlocie. Pentru câinii de talie mare este preferabila
fixarea interna a focarului de fractura [ Miller – 1988].
Montajul hibrid I - II este o achizitie relativ recenta [Aron – 1998, Beck –
1999, Dewey – 1994, Guerin – 1999, Klause – 1990, Fearnside – 2002, Lauer - 2000]
care permite o stabilizare ferma cu rezultate postoperatorii foarte bune.
Montajul se realizeaza prin insertia proximal de focarul de fractura a trei
semibrose (Kirschner sau Steinmann) cu capat filetat în profil pozitiv, identic cu un
montaj de tip Ia si insertia distal de focarul de fractura a doua brose (transcondilar),
identic cu un montaj de tip II. Pentru câinii de talie mare brosele inserate distal vor fi de
tip Steinmann cu mijloc filetat în profil pozitiv. La câinii de talie mica brosele distale vor
fi de tip Kirschner sau Steinmann lise sau cu mijloc filetat în profil negativ. Conectarea
semibroselor si a capetelor laterale a broselor se va face la o bara laterala ca un montaj de
tip Ia. Între capetele mediale ale broselor distale si capatul proximal al barei laterale de
conectare se plaseaza în diagonala o bara suplimentara de conectare NR. Se recomanda
17
Cornel Igna
efectuarea conectarii cu materiale acrilice [Beck – 1999, Guerin – 1999, Fearnside –

2002, Shabar - 2000], deoarece datorita complexitatii montajului utilizarea unor cleme de
conectare este greoaie. În locul barei laterale de conectare se poate recurge la fixarea
semibroselor si broselor cu o coloana de material acrilic care va îngloba si capatul distal
al barei suplimentare montate în diagonala [Herndon – 2001]. Durata imobilizarii este de
4 – 8 saptamâni [Beck – 1999, Fearnside - 2002, Lauer – 2000].
O alternativa de conectare o reprezinta plasarea distala a unui conector circular
(Imex SK-circular external fixator). care serveste pentru insertia broselor si rigidizarea
celor doua bare de conectare [Farese – 2002]. Durata medie a imobilizarii este de
aproximativ 90 de zile [Farese – 2002].
Imobilizarea într-o atela de tip Schroder-Thomas [Nunamaker – 1985] modelata
într-o conformatie în unghi drept pentru a preveni rotatia fragmentelor reprezinta a
alternativa care confera foarte putina siguranta pentru mentinera stabilitatii necesare unei
vindecari corecte [Brinker – 1990, Olmstead – 1993].
Tehnica reducerii deschise si fixarii interne a

fracturilor humerale supracondilare
Abordarea operatorie a focarului de fractura situat în regiunea supracondilara se

poate face prin acces lateral (vezi si accesul cranio-lateral limitat la diafiza distala a
humerusului cap.12.2.2., pag....), medial (vezi si accesul la diafiza distala a humerusului
cap.12.2.2., pag....), caudo-lateral, caudal prin osteotomia olecranului sau prin
osteotomia diafizei proximale a ulnei. Adeseori o reducere si o fixare interna corecta
impune o combinare a abordarii laterale sau caudo-laterale cu cea mediala (abordare
dubla), [Jakcson – 1985, 1990], pentru inserarea materialului de fixare (tije, brose,
suruburi, placi) fiind necesara atât expunerea uneia sau a mai multor fete ale diafizei
humerusului din zona supracondilara cât si expunerea fetelor laterale ale celor doi
epicondili, lateral si medial. Accesul transolecranian este indicat la câinii de talie mare
pentru o abordare caudala care permite o expunere larga, necesara pentru fixarea interna
a fracturilor supracondilare cu doua placi [Jakcson – 1985, 1990].
Accesul dublu lateral (lateral- sau caudo-lateral) si median la articulatia cotului

[Snavely - 1977, Fossum – 1999, Piermattei – 1979]
Contentia: în decubit dorsal însotit de fixarea craniala a membrului afectat si flexarea

cotului permite accesul operator concomitent la fata laterala, caudala si mediala a
articulatiei NR.
Accesul lateral debuteaza prin incizia pielii care urmareste marginea cranio-laterala a
diafizei humerusului, pornind din treimea distala a acesteia, peste epicondilul lateral si
continuând 4 – 5 cm distal de articulatie NR.
Incizia fasciei brahiale profunde în lungul marginii craniale a portiunii laterale a
muschiului triceps NR. În partea proximala a plagii, câmpul operator este traversat de
nervul radial a carui traumatizare trebuie evitata.
Retractarea caudala a portiunii laterale a muschiului triceps expune fata laterala a regiunii
supracondilare si a epicondilului lateral NR. Brinker O.W. si colab. – 1990 [..] pentru a
18
largi expunerea efectueaza decolarea subperiostala a insertiei proximale a muschiului

carpo-radial de pe creasta epicondilului lateral NR. Theresa Welch Fossum si colab. –
1999 [...] recurg la incizia septului intermuscular dintre muschii extensor carpo-radial si
extensorul digital comun urmata de retractarea craniala a extensorului carpo-radial sub
care se descopera capsula articulara si epicondilul lateral NR.
În unele cazuri, atât pentru corectitudinea reducerii si coaptarii, cât mai ales pentru
amplasarea ca mijloc de fixare a unei placi, este necesara si o abordare caudala a
epicondilului. Theresa Welch Fossum si colab. – 1999 [...] bazati pe procedeul de
abordare caudo-laterala a articulatiei cotului a lui Snavely D.A. si Hohn R.B. – 1977
[...] continua timpii operatori ai accesului cranio-lateral cu incizia insertiei pe creasta
epicondilului lateral a muschiului anconat si apoi în forma de „L” a capsulei articulare,
expunând si fata caudala a epicondilului lateral si pe cea caudo-laterala a diafizei distale
a humerusului NR.
În cazul fracturilor oblice care presupun si abordarea treimii mijlocii a diafizei
humerusului, pentru a largi expunerea la aceasta regiune vezi detaliile prezentate la
accesul operator cranio-lateral limitat la diafiza distala a humerusului, cap. 12.2.2.,
pag.....
Refacerea integritatii anatomice presupune în cazul abordarii combinate laterale – caudo-
laterale, în primul rând, sutura cu puncte separate simple, utilizând material resorbabil a
capsulei articulare. Sutura în surjet simplu cu fir resorbabil a septului intermusular dintre
extensorul carpo-radial si extensorul digital comun. Sutura cu material resorbabil
amplasat în puncte separate simple a insertiei proximale a extensorului carpo-radial la
muschiul anconat. Continuarea refacerii integritatii regiunii se face cu timpii operatori
specifici închiderii accesului lateral: sutura cu puncte separate simple, utilizând material
resorbabil, a fasciei brahiale profunde la portiunea laterala a muschiului triceps; sutura în
surjet simplu (material resorbabil) a stratului adipos si a tesutului conjunctiv subcutanat;
sutura pielii în puncte separate simple cu material neresorbabil.
Accesul medial la epicondilul medial si la fata medio-caudala a diafizei distale a

humerusului este initiat concomitent cu accesul lateral.
Incizia pielii în lungul marginii caudale a diafizei distale a humerusului, continuând pe
marginea caudala a epicondilului medial care este depasit în sens distal cu 3 – 5 cm NR.
Incizia tesutului conjunctiv subcutanat si a stratului adipos subcutanat se face în acceasi
directie cu pielea.
Incizia fasciei brahiale profunde se face paralel cu marginea craniala a portiunii mediale a
muschiului triceps NR. Se descopera nervul ulnar, artera si vena colaterala ulnara care
sunt decolate bont de la structura osoasa.
Retractarea craniala a structurilor vasculo-nervoase împreuna cu portiunea mediala a
muschiului triceps expune epicondilul medial NR.
Largirea accesului înspre jonctiunea dintre treimea distala si mijlocie a humerusului si
completarea expunerii fetei medio-craniale impune decolarea si retractarea cranio-laterala
cu un retractor Hohmann a muschiului biceps brahial împreuna cu artera si vena brahiala
si nervul median NR - vezi si accesul median la portiunea distala a diafizei humerusului,
cap. 12.2.2., pag............
19
Cornel Igna
Închiderea plagii operatorii se realizeaza triplan: sutura cu puncte separate simple,

utilizând material resorbabil, a fascia brahiale profunde la portiunea mediala a muschiului
triceps; sutura în surjet simplu (material resorbabil) a stratului adipos si a tesutului
conjunctiv subcutanat; sutura pielii în puncte separate simple cu material neresorbabil.
Accesul caudal la extremitatea distala a humerusului

prin osteotomia olecranului
[Mostosky – 1959, Piermattei – 1979, Fossum - 1999]

cotului NR.
Incizia curba a pielii pe fata caudo-laterala a articulatiei cotului între treimea distala a
diafizei humerusului si treimea proximala a ulnei NR.
Incizia, între aceleasi repere, a fasciei profunde.
Expunerea olecranului se realizeaza prin retractarea laterala si respectiv mediala a
marginilor inciziilor cutanate si fasciale NR.
Insertia temporara, centromedulara intraulnara a unei brose Kirschner NR are menirea de
a oferi reperele necesare fixarii olecranului dupa osteotomie. Brinker O.W. si colab. –
1990 [...] prefera ca dupa efectuarea marcajului sa insere în extremitatea proximala a
olecranului un surub de spongioasa NR, utilizat ulterior pentu stabilizarea focarului de
fractura creat prin osteotomia olecranului.
Pe fata mediala a cotului se creeaza un acces în profunzime prin incizia fasciei
muschiului triceps si disecarea intermusculara între muschii tensor al fasciei antebrahiale
si triceps – portiunea mediala NR. Atentie trebuie acordata menajarii traiectelor nervului
ulnar, arterei si venei colaterale ulnare care împreuna cu portiunea mediala a muschiului
triceps vor fi retractate distal.
Prin spatiul creat se introduce înspre lateral o pensa hemostatica curba, a carei vârf
serveste ca reper de incizare a fasciei tricepului NR.
Incizia fasciei în lungul marginii laterale a portiunii laterale a muschiului triceps permite
exteriorizarea vârfului pensei în care se va încarca un ferastrau de tip Gigli NR.
Ferastraul va fi plasat între tuberozitatea olecranului si ciocul acestuia. Osteotomia se
efectueaza sub un unghi de 45º fata de diafiza unei NR.
Retractarea proximala a portiunii osteomizate descopera articulatia humero-radio-ulnara.
Incizia muschiului anconat si a capsulei articulare se face în lungul insertiei lor pe creasta
epicondilului medial NR.
Departarea în medio-distal a traiectelor nervului ulnar, arterei si venei colaterale ulnare
care împreuna cu portiunea mediala a muschiului triceps si respectiv în lateral a portiunii
laterale a muschiului triceps cu ajutorul unui retractor Hohmann expune zona
supracondilara NR. Expunerea poate fi îmbunatatita prin flectarea maxima a cotului.
Refacerea integritatii anatomice a regiunii presupune:
- replasarea muschiului anconat si atunci când este posibil, sutura acestuia si a capsulei
articulare (material resorbabil);
- reatasarea portiunii osteomizate a olecranului este urmata de fixarea acestuia prin
continuarea insertiei surubului de spongioasa NR sau a doua tije Kirschner la care se
20
completeaza stabilizarea printr-o ligtura metalica de tensionare dispusa în „8” – vezi

si cap...., pag.....;
- sutura cu fir resorbabil a inciziilor (mediala si laterala) practicate în fascia muschiului
triceps;
- sutura în fir continuu simplu sau endoversat cu material resorbabil a fasciei profunde
si a tesutului conjunctiv subcutanat;
- pielea se sutureaza în puncte separate simple cu material neresorbabil;
- aplicarea unui pansament protector antiseptic pentru 4 – 7 zile.

prin osteotomia diafizei proximale a ulnei
[Fossum – 1999, Lenehan - 1982]

cotului NR sau în decubit lateral.
Incizia pielii pe fata caudo-laterala, începând de la 6 – 7 cm deasupra olecranului în
spatiul dintre acesta si epicondilul humeral lateral NR. Extinctia distala a inciziei pe
marginea caudo-laterala a olecranului se opreste în trimea proximala a ulnei.
Incizia dubla a tesutului conjunctiv subcutanat si a fasciei profunde antebrahiale NR. O
incizie este plasata pe partea laterala a diafizei ulnei între aceasta si muschiul extensor
carpo-ulnar, ceea ce va permite vizualizarea si incizia insertiei muschiului anconat. A
doua incizie este plasata pe fata mediala a diafizei proximale a ulnei între aceasta si
muschiul flexor carpo-ulnar NR.
Decolarea subperiostala a muschilor extensor si flexor carpo-ulnar este urmata de
retractarea lor craniala cu doua leviere Hohmann plasate cu vârful în spatiul interosos
dintre radius si ulna NR.
Osteotomia oblica a ulnei (sub un unghi de 45º fata de diafiza acesteia) se face cu un
ferastru cu lama oscilanta NR. Pentru sectionarea corticalei de pe fata craniala a ulnei este
necesar sa se recurga la un osteotom.
Pentru a permite rotirea mediala a segmentului ulnar osteomizat, pe fata laterala a
articulatiei cotului se incizeaza ligamentul colateral lateral si ligamentul anular NR.
Rotirea mediala a portiunii proximale a ulnei expune articulatia cotului NR.
Fixarea portiunii osteomizate a ulnei se face cu doua brose Kirschner inserate retrograd si
stabilizate prin plasarea unei ligaturi metalice de tensionare (în „8”) între capatul
proximal al broselor si o gaura forata în diafiza ulnei distal de linia de osteotomie NR - ”
– vezi si cap...., pag.....;
Ligamentul anular si cel colateral lateral nu se sutureaza.
Sutura muschiului anconat si a capsulei articulare, cu material resorbabil amplasat în
puncte separate simple.
Sutura în puncte separate simple cu material resorbabil a fasciei antebrahiale profunde.
Sutura în surjet simplu sau endoversat cu material resorbabil a tesutului conjunctiv
subcutanat.
Pielea se sutureaza în puncte separate simple cu material neresorbabil.
21
Cornel Igna
Dupa reducerea fracturii dependent de tipul si forma fracturi fixarea focarului

de fractura se poate executa prin una din urmatoarele metode:
- tija(e) centromedulara(e) aplicate singure în diverse montaje sau cu
recurgere la mijloace suplimentare de fixare;
- placi de diverse tipuri si suruburi de corticala;
- fixatori externi.
Fixarea simpla cu o tija centromedulara NR este o metoda mai putin utilizata,

deoarece neanulând posibilitatea rotirii fragmentelor osoase din focarul de fractura,
realizeaza o stabilizare precara [Brinker – 1990, Olmstead – 1993]. Procedeul este
acceptabil doar în cazul recurgerii la metode de zavorâre a tijei în fragmentul distal sau a
fracturilor transversale zimtate, reduse perfect, la pisici si la câini de talie mica [Brinker –
1990].
Se utilizeaza o tija Steinmann inserata retrograd (vezi si cap....., pag...) si al
carei capat distal va fi condus si pozitionat în epicondilul medial [Brinker – 1990,
Olmstead – 1993].
Jakcson A.D. – 1990 [...] recomanda o insertie normograda distala a tijei.
Insertia începe pe fata latero-caudala a epicondilului medial NR, pozitionând tija paralel
cu corticala mediala a epicondilului si conducând-o spre tuberculul mare al humerusului.
În timpul inserarii tijei coaptarea fragmentelor osoase va fi mentinuta, utilizând un cleste
de coaptare pentru segmentul proximal si cu o pensa de coaptare cu contact punctual
amplasata pe ambii epicondili humerali pentru segmentul distal. Dupa penetrarea
tubercului mare capatul distal al tijei va fi taiat scurt. Se amplaseaza mandrina pe capatul
proximal si se efectueaza o evidentiere mai pronuntata a tijei pentru a realiza îngroparea
capatului distal în epicondilul medial. Lungimea capatului proximal al tijei se ajusteaza
prin taiere la dimensiuni care sa nu produca un traumatism exagerat în timpul locomotiei
postoperatorii si care sa permita totusi extragerea tijei în momentul confirmarii
radiologice a vindecarii fracturii.
Pentru anularea fortelor de rotatie si îmbunatatirea fixarii exista mai multe

metode:
- utilizarea unor mecanisme de blocaj a tijei – doua hemicerclaje inserate în
fiecare segment de fractura pentru blocajul tijei pe peretele medial al
humeusului NR [Braden - 1975], insertia unor tije cu mecanism de
zavorâre NR [Dueland – 1999, Durall – 1994, McLaughlin R. – 1999,
Moses – 2002, Suber - 2002];
- sporirea stabilitatii coaptarii capetelor osoase prin aplicarea în fracturile
oblice de cerclaje NR [Brinker – 1990];
- insertia aditionala prin epicondilul lateral a unei tije NR, brose NR sau
surub de corticala cu efect de compactare-compresiune NR, plasate în
diagonala în corticala mediala a diafizei humerusului [Brinker –1990,
Jackson – 1985, 1990, Olmstead – 1993, Denny – 1996, Fossum – 1999,
Miller – 1988];
22
- îmbunatatirea stabilitatii fixarii prin aplicarea în fracturile transverse a

fixatorilor externi monoplanari tip Ia, NR, vezi si cap. 12.2.1., pag........
[Braden – 1975];
- recurgerea la insertia intramedulara normograda distala, începând de pe
fetele laterale ale epicondililor (lateral si respectiv medial), a doua tije
Kirschner sau Rush, dependent de talia animalului, amplasate într-un
montaj „în cruce” NR [Leighton – 1993] sau elastic de tip arc secant NR
[Jackson – 1985, 1990] – vezi si pag........ ;
Fixarea cu tije centromedulare poate fi aplicata în fixarea fracturilor

supracondilare la câinii de orice vârsta, dar este, în special, indicata pentru animalele
imature, datorita interferarii reduse si minimei traumatizari a cartilajelor epifizare de
crestere [Miller – 1988, Fossum – 1999]. Montajele de tip arc secant cu doua tije
reprezinta cea mai favorabila optiune pentru câinii tineri.
Fixarea cu placi si suruburi este utilizata la câinii de talie mare în fracturile

multisegmentale sau cominutive [Brinker – 1990, Jakson – 1985, 1990, Miller - 1988].
Aplicarea de placi reprezinta metoda care asigura cea mai sigura stabilitate a fixarii,
permitând si substituirea unor fragmente osoase cu grefe de spongioasa [Kackson – 1985,
1990]. Pentru a realiza o amplasare corecta, fixarea cu placi si suruburi presupune
respectarea unor detalii tehnice, de modelare adevata a placii la forma epicondililor si de
insertie si fixare a suruburilor fara a compromite functionarea articulatiei. Se pot utiliza
placi de tip DCP , LCP sau VCP. Placile de tip VCP se preteaza pentru amplasarile
caudale pe epicondilul lateral, atât datorita dimensiunilor reduse cât si a pretabilitatii
deosebite pentru modelare [Fossum – 1999, Jakson – 1985, 1990, Olmstead – 1993].
Amplasarea placii(lor) în fracturile supracondilare ale humerusului se poate face
într-un montaj simplu cu o singura placa fixata pe marginea caudala sau pe fata caudo-
mediala a epicondilului medial NR [Olmstead – 1993] sau într-un montaj dublu – cu doua
placi, una montata pe fata caudo-mediala sau mediala a epicondilului medial si cea de a
doua pe marginea caudala a epicondilului lateral NR [Jackson – 1985, 1990]. În ambele
tipuri de montaje este necesara inserarea a doua suruburi în fragmentul osos plasat distal
de linia de fractura (epicondilii humerali).
În montajul simplu, cu o singura placa abordarea operatorie a articulatiei cotului
se face prin acces medial – vezi pag........ Placa este plasata medial în lungul marginii
caudale a epicondilului medial. Suruburile vor fi inserate normal în directie medio-
laterala, perpendicular pe placa. În cazul fracturilor oblice unul sau doua suruburi vor fi
amplasate dupa tehnica de obtinere a efectului de compactare-compresiune NR. În unele
cazuri, când forma fracturii o impune, este necesar sa se recurga initial pentru realizarea
coaptarii sau ulterior dupa amplasarea placii pentru realizarea conpactarii la mijloce
auxiliare de fixare – brose inserate prin epicondilul lateral NR.
Accesul operator la fata caudala a extremitatii distale a humerusului pentru
fixarea cu doua placi a unei fracturi supracondilare este asigurat în conditii de expunere
adecvata prin osteotomia olecranului [Jackson – 1985, 1990]. O placa mai mare, de
regula de tip DCP este amplasata medial, conferind soliditate fixarii iar o placa cu o
latime redusa este plasata caudal peste marginea caudala a epicondilului lateral NR.
Aceasta selectare a dimensiunilor placilor este necesara pentru a mentine mobilitate
23
Cornel Igna
normala a articulatiei, se evita blocarea miscarilor olecranului. Tot în acelasi scop

inserarea suruburilor prin marginea caudala a epicondilului lateral se va face în directie
caudo-craniala cu orientare oblica înspre lateral. Inserarea suruburilor de fixare a placii
plasate medial este medio-laterala, perpendicular pe placa. Inserarea suruburilor din
segmentul distal al fracturii (epicondilul medial) nu trebuie sa interfereze gaura
supratrochleara. În amplasarea placilor trebuie sa se tina cont de intercalarea gaurilor
celor doua placi pentru a putea insera suruburile. Mijloace auxiliare de fixare sunt mai rar
utilizate, de regula nefiind necesare.
Fixatorii externi utilizati intraoperator ca unica metoda de fixare si stabilizare a

fracturilor supracondilare sunt indicati în fracturile cominutive cu segmentare multipla în
fragmente de dimensiuni mici în care restaurarea totala a integritatii diafizei este dificila
sau imposibila [Brinker – 1990, Fossum – 1999]. Metoda prezinta avantajul preciziei
insertiei semibroselor sau a broselor utilizate pentru stabilizare. O stabilitate buna este
asigurata de montajele hibride I – II – vezi „tehnica reducerii închise si stabilizarii cu
fixatori externi a fracturilor humerale supracondilare”, pag................
12.3.2. Fracturile epicondililor humerali
Fracturile epicondililor femurali sunt fracturi intraarticulare însotite de regula de

luxatia cotului [Olmstead – 1993, Brinker – 1990, Brunnberg – 1985]. Fractura
epicondilului lateral este mai fracvent întâlnita decât cea a epicondilul medial [Meutstege
– 1988, Jackson – 1985, 1990, Brinker – 1990, Lakatos - 1973], fiind afectati mai ales
câinii tineri [Degner – 2003] la care îmbraca forma fracturilor Salter-Harris tip IV
[Olmstead – 1993]. Afectarea preponderenta a epicondilului lateral se datoreaza
subtirimii marginii supratrochleare a acestui epicondil si faptului ca el si condilul aferent
sustine o proportie mai mare din greutatea corporala a membrului anterior [Brinker –
1990]. Au fost constate si fracturi incomplete ale epicondilior humerali [Butterworth –
2001]. La câinii adulti, traumatisme de intensitate minora pot cauza fracturi ale
epicondililor humerali. O predispozitie aparte o manifesta câinii din rasele Cocker spaniol
[Olmstead – 1999, Vanini – 1988] si Rottweiler [Degner – 2003], la care se constata
frecvent o osificare incompleta [Degner – 2003, Marcelin-Little – 1994, Meyer-
Lindenberg – 2002]. Cauza întârzierii osificarii o reprezinta scaderea densitatii vasculare
osoase din epicondilii humerali [Larsen – 1999]. În astfel de cazuri la câinii sub un an se
observa în cca 54 % din cazuri afectarea ambelor membre, fara a putea depista focare de
fractura. În absenta unei stabilizari prin fixare interna, odata cu înaintarea în vârsta se
observa artroza articulatiei cotului [Meyer-Lindenberg – 2002].
Fracturile epicondililor humerali recunosc cauze traumatice care principalul
aport este adus de mecanisme care actioneaza forfecant asupra extremitatii distale a
humerusului [Schwarz – 1991].
La examinarea radiografica a articulatiei cotului se observa luxatii sau subluxatii
datorate deplasarii epicondilului fracturat sub actiunea musculaturii. În fracturile
epicondilului lateral se observa o deplasare proximala însotita de rotire înspre lateral si
cranial iar în cazul afectarii epicondilului medial acesta este rotit medial si caudal
24
[Brinker – 1990]. În ambele forme de fracturi linia de separare dintre fragmentele osoase
este moderata [Nunamaker – 1985].
Procedura de reducere si fixare a fracturii este dependenta de timpul scurs de la
producerea fracturii, prezenta edemului postraumatic si de posibilitatea palparii
fragmentelor osoase [Brinker – 1990, Miller – 1988, Lakatos – 1975, Schebitz H., –
1976].
Reducerea închisa a fracturii epicondililor humerali este posibila în cazul
scurgerii a mai putin de 24 - 48 de ore de la producerea fracturii si presupune efectuarea
sub anestezie a extinderii membrului într-un dispozitiv Gordon timp de 10 – 15 minute
[Brinker – 1990] – vezi cap......., pag..... Aplicarea unei imobilizari conservatoare într-o
atela de tip Schroder-Thomas ofera rezultate satisfacatoare doar în mod sporadic
[Nunamaker – 1985], ceea ce face din fixarea interna indicatia terapeutica majora
[Schebitz – 1976, Brinker – 1990, Olmstead – 1993, Jackson – 1985,1990, Denny – 1996,
Leighton – 1993, Nunamaker – 1985, Miller – 1988, Turner – 1980].
Pentru reducerea deschisa a focarului de fractura, dependent de epicondilul
afectat, abordarea operatorie este asigurata prin acces cranio-lateral [Turner – 1980] în
cazul fracturarii epicondilului lateral si prin acces medial în fracturile epicondilului
medial [Brinker – 1990, Piermattei – 1979]. În ambele metode de acces se urmareste
expunerea epicondililor humerali care reprezinta punctul de reper pentru inserarea
mijloacelor de fixare interna (brose, suruburi).
Accesul operator cranio-lateral la epicondilul lateral al humerusului

[Turner – 1980, Tomlinson - 1990]

Incizia a pielii si a tesutului conjunctiv subcutanat urmareste curbura normala articulatiei
cotului NR.
Retractarea divergenta a marginilor plagii cutanate expune portiunea laterala a
muschiului triceps, muschiul brahial si muschiul extensor carpo-radial NR.
Incizia fasciei antebrahiale în lungul marginii craniale a portiunii laterale a muschiului
triceps este urmata de retractarea caudala a acestuia NR.
Traiectul nervului radial care traverseaza înspre cranial masa muschiului brahial trebuie
protejat cu atentie.
Insertia humerala a muschiului extensor carpo-radial este incizata iar muschiul este
retractat distal, ceea ce permite vizualizarea capsulei articulare si a ligamentului colateral
lateral NR. Tomlinson L.J. si Constantinecu M.Gh. – 1990 [...] efectueaza decolara
subperiostala a insertiilor proximale ale muschilor extensor carpo-radial si a extensorului
digital comun de pe creasta epicondilului lateral si îi retracteaza disto-medial în lungul
traiectului nervului radial NR.
Incizia capsulei articulare expune epicondilul humeral lateral.
Refacerea integritatii anatomice presupune: sutura cu puncte separate simple a capsulei
articulare., utilizând material resorbabil; sutura cu material resorbabil amplasat în puncte
separate simple a insertiei proximale a extensorului carpo-radial la muschiul anconat (în
cazul decolarii si a insertiei muschiului extensor digital comun acesta este suturat la
tesuturile adiacente); sutura cu puncte separate simple, utilizând material resorbabil, a
fasciei brahiale profunde la portiunea laterala a muschiului triceps; sutura în surjet simplu
25
Cornel Igna
(material resorbabil) a tesutului conjunctiv subcutanat; sutura pielii în puncte separate

simple cu material neresorbabil.
Accesul operator la epicondilul medial al humerusului

[Piermatei – 1979]
Contentia se efectueaza în decubit dorsal cu fixarea laterala a piciorului afectat NR.

Incizia pielii a tesutului conjunctiv subcutant si a stratului adipos urmeaza curbura
normala a articulatiei cotului, situându-se în lungul marginii caudale a diafizei distale a
humerusului si continuând pe marginea caudala a epicondilului medial care este depasit
în sens distal cu 3 – 5 cm NR.
Incizia fasciei brahiale profunde se face paralel cu marginea craniala a portiunii mediale a
muschiului triceps NR. Se descopera nervul ulnar, artera si vena colaterala ulnara care
sunt decolate bont de la structura osoasa.
Retractarea craniala a structurilor vasculo-nervoase împreuna cu portiunea mediala a
muschiului triceps expune epicondilul medial NR.
Închiderea plagii operatorii se realizeaza prin: sutura cu puncte separate simple, utilizând
material resorbabil, a fascia brahiale profunde la portiunea mediala a muschiului triceps;
sutura în surjet simplu (material resorbabil) a stratului adipos si a tesutului conjunctiv
subcutanat; sutura pielii în puncte separate simple cu material neresorbabil.
În cazul fracturilor mai vechi de 48 de ore Brinker O.W. si colab. – 1990 [...]
recomanda pentru efectuarea reducerii initierea unui acces operator prin osteotomia
olecranului – vezi cap. 12.3.1., pag......... La câinii tineri mai multi autori recomanda
[Brinker – 1990, Olmstead – 1993] recurgerea la accesul preconizat de Dueland R. –
1974 [...] bazat pe tenotomia muschiului triceps (vezi cap. 12.3.3., pag....), evitând
osteotomia olecranului a carui vindecare este problematica la aceasta vârsta, se pot
înregistra complicatii în pâna la 37 % din cazuri [Halling – 2002].
Înainte de reducerea deschisa a fracturii se chiureteza coagulii aderenti la

sectiunea osoasa din focar. Dupa reducerea deschisa (operatorie) a focarului de fractura,
pentru mentinerea coaptarii în timpul inserarii materialului metalic de fixare, este
necesara recurgerea la instrumente sau dispozitive speciale care sa permita inserarea
materialului metalic de fixare (suruburi, brose): pensa de coaptare cu contact punctual si
ghid de foraj NR, pensa de coaptare cu patru gheare NR sau dispozitiv de tip placa dubla
de mentinere a epicondililor NR.
În cazul în care reducerea fracturii a putut fi realizata conservator (închis)
accesul operator va fi initiat doar dupa ce s-a aplicat o pensa de coptare cu contact
punctual între cei doi epicondili humerali NR.
Fixarea focarului de fractura se face tinând cont de vârsta animalului.

La câinii tineri fixarea focarului de fractura condilar se face cu trei brose
Kirschner, doua inserate transcondilar „în cruce” si una inserata din protuberanta
epicondilului în diafiza distala a humerusului NR [Tomlinson – 1990, Morshead – 1984,
26
Miller - 1988], respectând regula insertiei perpendiculare pe linia de fractura. La aceasta

categorie de vârsta nu este necesar creerea unui efect de compresiune în focar. Lanz I.O.
si colab. [...] utilizeaza în fracturile Salter-Harris de tip IV, la rasele de talie mica si „toy”
o brosa Kirschner cu vârf filetat pozitiv (Orthofix®).
La animalele adulte pentru fixarea fracturilor condilare se recurge la inserarea
condilara a unui surub de corticala sau de spongioasa iar proximal, în fragmentul adiacent
fie a unui surub de corticala fie a unei brose Kirschner NR [Brinker – 1990, Olmstead –
1993, Denny – 1996, Leighton – 1993, Nunamaker – 1985, Braden – 1975, Fossum –
1999].
În cazul fracturarii epicondilului lateral pensa de coaptare cu ghid de foraj se
aseaza cu vârfurile de contact exact pe cei doi epicondili (lateral si medial) în asa fel încât
ghidul de foraj sa fie plasat în fosa extensorilor. Utilizarea pentru directionarea burghiului
a examenului fluoroscopic creste considerabil precizia inserarii, fiind deosebit de utila în
cazul reducerii închise a focarului de fractura [Cook – 1999].
În fracturile epicondilului medial ghidul de foraj este asezat peste acesta
[Olmstead – 1993].
Când se utilizeaza alte instrumente de mentinere a coaptarii, printre bratele
ghearelor pensei de coaptare sau prin gaura placii duble de mentinerea epicondililor se
asezeza burghiul în aceleasi puncte de reper, mentinându-l într-o directie paralela cu
marginea celor doi epicondili NR.
Forajul se începe cu o brosa subtire si apoi se continua cu un burghiu cu
diametru adecvat grosimii surubului ales pentru realizarea fixarii. Indiferent de tipul de
surub utilizat, montajul se va face asigurând efectul de compactare-compresiune a
focarului [Brinker – 1990, Olmstead – 1993, Denny – 1996, Fossum – 1999]. În acest
scop filetul se tarodeaza, în mod obisnuit, doar în epicondilul neimplicat în focarul de
fractura. Când se utilizeaza suruburi de spongioasa este preferabila utilizarea celor cu filet
doar pe jumatate din lungime NR. Alegerea lungimii corecte a surubului este importanta
atât pentru obtinerea unei fixari ferme cât si pentru mentinerea functionalitatii articulatiei.
Strângerea surubului nu trebuie sa-i înfunde capul în compacta osoasa a epicondilului
[Olmstead – 1993].
Pentru prevenirea rotatiei epicondilului, în fragmentul osos proximal adiacent
acestuia, deasupra (proximal) capului surubului se insera în directie oblica în diafiza
proximala a humerusului o tija Kirschner NR [Olmstead – 1993, Denny – 1996, Braden –
1975, Nunamaker - 1985] sau un surub de corticala plasat deasupra gaurii supratrochleare
NR [Brinker – 1990]. Indiferent de mijlocul antirotational utilizat trebuie respectat
principiul insertiei perpendiculare pe linia focarului de fractura si de asemenea trebuie
evitata interceptarea gaurii supratrochleare. Interpunerea de material metalic în gaura
supratrochleara compromite functionabilitatea articulatiei cotului prin blocarea accesului
ciocului (procesului) olecranului.
27
Cornel Igna
12.3.3. Fracturile intercondilare
Fracturile intercondilare apar mai frecvent la animalele mature [Brinker – 1990]

în urma unor accidente rutiere [Fossum – 1999]. Rasa Cocker spaniol prezinta o
susceptibilitate ridicata pentru acest tip de fractura. Contractia spastica a musculaturii
membrului anterior deplaseaza în sens proximal olecranul, plasându-l în focarul de
fractura între cei doi epicondili ai humerusului [Brinker – 1990].
Fracturile intercondilare sunt întotdeauna însotite de fracturi:
- simple transversale – fracturi în „T” NR
- simple oblice – fracturi în „Y” NR sau
- cominutive NR
ale ambilor epicondili humerali (lateral si medial), [Fossum – 1999].
Greselile terapeutice de reducere si fixare a fracturilor humerale intercondilare
sunt frecvente si se soldeaza cu restrictionari drastice ale mobilitatii articulatiei cotului si
anomalii degenerative [Brinker – 1990]. Certitudinea corectitudinii reducerii focarului de
fractura intercondilar este asigurata numai de reducerea deschisa (operatorie). Abordarea
fracturii se face prin acces caudal prin osteotomia olecranului (vezi cap....., pag.....), prin
osteotomia difizei proximale a ulnei (vezi cap...., pag....), sau prin miotomia tricepsului
procedeu aplicabil la câinii de talie mica si la pisici [Brinker – 1990, Sturgeon - 2000].

prin miotomia tricepsului
[Dueland – 1974]

cotului NR.
Incizia curba a pielii si a fasciei antebrahiale pe fata caudo-laterala a articulatiei cotului,
între treimea distala a diafizei humerusului si treimea proximala a ulnei NR.
Retractarea laterala si respectiv mediala a marginilor inciziilor cutanate si fasciale expune
olecranul si insertia portiunilor laterala si mediala a muschiului triceps NR.
Pe fata mediala a cotului se creeaza un acces în profunzime prin incizia fasciei
muschiului triceps si disecarea intermusculara între muschii tensor al fasciei antebrahiale
si triceps – portiunea mediala NR. Atentie trebuie acordata menajarii traiectelor nervului
ulnar, arterei si venei colaterale ulnare care împreuna cu portiunea mediala a muschiului
triceps vor fi retractate distal.
Prin spatiul creat se introduce înspre lateral o pensa hemostatica curba, a carei vârf
serveste ca reper de incizare a fasciei tricepului - portiunea laterala NR.
Incizia fasciei în lungul marginii laterale a portiunii laterale a muschiului triceps permite
exteriorizarea vârfului pensei.
Printre bratele se va introduce un tenotom cu care se va face miotomia muschiului tensor
al faciei antebrahiale si a portiunii laterale a muschiului triceps NR.
Flexarea maxima a cotului si retractarea craniala a muschilor sectionati expune fata
caudala a articulatiei acoperita de muschiul anconat NR.
Incizia muschiului anconat si a capsulei articulare se face în lungul insertiei lor pe creasta
epicondilului medial NR.
28
Departarea în medio-distal a traiectelor nervului ulnar, arterei si venei colaterale ulnare

care împreuna cu portiunea mediala a muschiului triceps expune o parte din zona
supracondilara NR.
Refacerea integritatii anatomice a regiunii presupune:
- replasarea muschiului anconat si atunci când este posibil, sutura acestuia si a capsulei
articulare (material resorbabil);
- sutura cu material resorbabil sintetic, amplasat în „U” orizontal sau în puncte de tip
Bunnell (vezi cap....., pag.....) a insertiilor muschilor triceps – portiunea laterala si
tensor al fasciei antebrahiale;
- sutura cu fir resorbabil a inciziilor (mediala si laterala) practicate în fascia muschiului
triceps;
- sutura în fir continuu simplu sau endoversat cu material resorbabil a fasciei profunde
si a tesutului conjunctiv subcutanat;
- pielea se sutureaza în puncte separate simple cu material neresorbabil.
Alegerea procedeului terapeutic este dictata de forma fracturii (simple sau

cominutive) si talia animalului [Braden – 1975, Miller – 1988].
În fracturile simple în „T” sau „Y” la animalele de talie mica si mijlocie fixarea
presupune insertia transcondilara a unui surub într-un montaj care sa asigure un efect de
compactare-compresiune (vezi tehnica de insertie), insertia centromedulara a unei tije de
tip Steinmann blocata distal în epicondilul medial (vezi tehnica insertiei retrograde din
cap....., pag.....) sau a doua brose Rush într-un montaj de tip arc secant (vezi cap.....,
pag....). Pentru prevenirea rotatiei epicondililor, proximal de capului surubului inserat
transcondilar (deasupra lui), se insera în directie oblica în diafiza proximala a
humerusului o tija Kirschner sau unu - doua suruburi de corticala plasate deasupra gaurii
supratrochleare NR [Brinker – 1990, Olmstead – 1993, Denny – 1996, Braden – 1975,
Nunamaker - 1985] NR. Trebuie respectat principiul insertiei perpendiculare pe linia
focarului de fractura si de asemenea, pentru a nu compromite functionabilitatea
articulatiei cotului trebuie evitata interceptarea gaurii supratrochleare.
La câinii de talie mare fixarea fracturilor intercondilare se face prin insertia
transcondilara a unui surub într-un montaj care sa asigure un efect de compactare-
compresiune si aplicarea caudala a una sau doua placi [Miller – 1988, Brinker – 1990,
Sturgeon - 2000]. Theresa Welch Fossum si colab. – 1999 [...] recomanda fixarea cu un
surub transcondilar, o tija centromedulara blocata distal în epicondilul medial si o placa
fixata pe marginea caudala a epicondilului lateral NR.
În fracturile intercondilare cominutive atunci când exista posibilitatea reducerii
si reconstructiei fixarea se face cu un surub inserat transcondilar, doua placi amplasate pe
marginile caudale ale celor doi epicondili si grefe de spongioasa osoasa [Miller – 1988].
Când reducerea si reconstructia sunt imposibile se va recurge la artrodeza cotului [Miller
– 1988, Turner – 1983, 1985, 1990, Lesser – 1993, Brinker – 1990, Olds - 1975] – vezi
cap...., pag..... sau la amputatia membrului [Miller – 1988, Daly – 1985, 1990, Leighton -
1975] – vezi cap...., pag.....
Ordinea de desfasurarea a timpilor de reducere si fixare a fracturilor
intercondilare debuteaza de regula cu inserarea surubului transcondilar, refacând
integritatea segmentului distal care este apoi fixat la diafiza humerala [Olmstead – 1993].
29
Cornel Igna
Practic ordinea de reducere si fixare, în functie de tipul fracturii si conditiile locale, poate
începe si cu coaptarea epicondililor la diafiza humerusului si ulterior se solidarizeaza cei
doi epicondili prin insertia unui surub într-un montaj de compactare-compresiune
[Brinker – 1990]. Denny R.H. – 1996 [...] asigura initial reducerea supracondilara a
epicondililor, efectuând o fixare provizorie cu o brosa Kirschner inserata deasupra gaurii
supratrochleare, urmata de fixarea intercondiliara si retragerea fixarii provizorii, refacerea
integritatii osului printr-o fixare auxiliara cu una doua brose Kirschner inserata din
directie contrara surubului intercondilar (de regula din medial) si în final fixarea
definitiva cu o placa DCP aplicata pe marginea caudala a epicondilului medial NR
(redesenat dupa Denny...).
Tehnica reducerii si fixarii focarului de fractura intercondilar prin inserarea unui

surub cu efect de compactare-compresiune
[Fossum – 1999, Brinker – 1990]
Se insera o brosa Kirschner în epicondilul lateral, din focarul de fractura iesind imediat
deasupra fosei extensorilor NR.
Se retrage capatul medial al brosei la nivelul liniei de fractura.
Coaptarea epicondililor efectuata cu o pensa de coaptare cu patru gheare este urmata de
inserarea completa a brosei si apoi de practicarea forajului transcondilar NR. Când se
utilizeaza o pensa de coaptare cu contact punctual NR este necesara utilizarea unui ghidaj
dublu, prin cel proximal se va insera brosa iar prin cel distal fixat în fosa extensorilor se
va intoduce un burghiu pentru forarea gaurii de insertie a surubului.
Se largeste doar gaura practicata în epicondilul lateral (cu un burghiu cu marime imediat
superioara celui utilizat initial) în asa fel încât taierea filetului cu tarodul sa fie efectuata
doar în epicondilul medial NR.
Prin gaura practicata se insera (se înfileteaza) un surub de corticala sau un surub de
spongioasa pe jumatate filetat (grosimea si pasul filetului vor fi adecvate dimensiunilor
filetului practicat în epicondilul medial) NR. O siguranta mai mare o ofera inserarea unui
surub de spongioasa.
Osteoartrita post-traumatica este complicatia care apare cel mai frecvent (28 –
57 %) dupa osteosinteza focarelor de fractura ale extremitatii distale a humerusului –
fracturi epicondilare sau intercondiliare [Gordon – 2003, Bardet – 1983, Denny – 1976],
putând compromite definitiv functionalitatea membrului afectat.
Îngrijiri postoperatorii în fracturile extremitatii distale a humerusului
Îngrijirile postoperatorii constau în protectia plagii operatorii cu un pansament

protector antiseptic aplicat prin înfasare si în restrictionarea regimului de miscare pe
perioada vindecarii. De regula nu este necesara recurgerea la mijloace suplimentare de
imobilizarea conservatoare.
Pentru stabilizarile cu fixatori externi vezi cap. 12.2. “îngrijirile postoperatorii
ale fracturilor diafizei humerusului”, pag… … .
30
Bibliografie
1. Anderson M.A., Aron D.N. – 1998 – Repairing humeral and femoral fractures
with external skeletal fixation. Vet. Med., 93, 455.
2. Anderson T.J., Carmichael S., Miller A. – 1990 – Intercondylar humeral fracture
in the dog: a review of 20 cases. J. Small Anim. Pract., 31, 437.
3. Aron D.N., Toombs J.P. - 1984 – Updated principles of external skeletal fixation.
Comp. Cont. Edu. Pract. Vet., 6, 845-858.
4. Aron D.N., Toombs J.P., Hollingsworth S.C. – 1986 – Primary treatment of
severe fractures by external skeletal fixation: threaded pins compared with smooth
pins. J.Am. Anim. Hosp. Assoc., 22, 659.
5. Aron D.N., Foutz T.L., Keller W.G., Brown J. – 1991 – Experimental and clinical
experience with an IM pinexternal skeletal fixator tie-in configuration. Vet.
Comp. Orthop. Traumatol., 4, 86.
6. Aron D.N., Dewey C.W. – 1992 – Application and postoperative management of
external skeletal fixators. Vet. Clin. North Am. Small Anim. Pract., 22, 69-97.
7. Aron D.N., Palmer R.H., Johnson A.L. – 1995 – Biologic strategies and balanced
concept for repair of highly comminuted long bone fractures. Comp. Cont. Edu.
Pract. Vet.,17, 35-49.
8. Aron D.N. – 1998 – Practical techniques for fractures. În: Current techniques in
small animal surgery, 4th ed. (ed. Bojrab M.J.). Ed. Williams & Wilkins,
Baltimore, 934-941.
9. Bardet J.F., Hohn R.B., Olmstead M.L. – 1983 – Fractures of the humerus in dogs
and cats: a retrospective study of 130 cases. Vet. Surg., 12, 73.
10. Beck J.A., Simpson D.J. – 1999 – Type 1 – 2 hybrid external fixator with tied-in
intramedullary pin for treating comminuted distal humeral fractures in a dog and a
cat. Aust. Vet. J., 77, 18.
11. Bolte S. – 1994 – Examenul preoperator si pregatirea animalelor pentru operatie.
În: Clinica si terapeutica chirurgicala veterinara – Partea I - Propedeutica si
traumatologia generala, (ed. Bolte S., Igna C.), Ed. Mirton, Timisoara, 22-41.
12. Braden D.T. – 1975 – The humerus. Surgical correction of humeral fractures. În:
Current techniques in small animal surgery (ed. Bojrab M.J.). Ed. Lea & Febiger,
Philadelphia, 509-523.
13. Brinker O.W., Piermattei L.D., Flo L.G. – 1990 – Small animal orthopedics &
Fractures treatment. Fractures of the humerus. Arthrodesis of the elbow. Ed.
W.B. Saunders, Philadelphia, 175-194, 515-517.
14. Brunnberg L., Von Putzer-Reibegg A., Waibl H. – 1985 – Sprain fracture of the
medial epicondyle of humerus in dogs. Berl. Munch. Tierarztl. Wochenschr., 98,
146.
15. Bruse S., Prieur W.D. – 1996 – The use of the veterinary cuttable plate in 160
cases. Tierarztl Prax., 24, 581.
16. Butterworth S.J., Innes J.F. – 2001 – Incomplete humeral condylar fractures in the
dog. J. Small Anim. Pract., 42, 394.
31
Cornel Igna
17. Campbell J.R., Pond M.J. – 1972 – Repair of fractures of the distal humerus. Vet.
Rec., 90, 577.
18. Chaffee W.V. – 1983 – Stack-pin technique in the humerus and femur. În: Current
techniques in small animal surgery, 2nd ed. (ed. Bojrab M.J.) Ed. Lea & Febiger,
19. Chitescu S. – 1985 – Muschii membrului toracal. În: Anatomia comparata a
animalelor domestice (ed. Pastea E.), vol. I. Ed. Didactica si pedagogica,
Bucuresti, 200-219.
20. Clements D.N., Carmichael S. – 2003 – Fracture of the lesser tuberosity of the
humerus in a dog. Vet. Comp. Orthop. Traumatol., 16, 112-115.
21. Coetzee L.G. – 1999 – Long bone fracture fixation with an intramedullary pin and
C-clamp-on plate in dogs: 21 cases (1992-1997). Vet. Comp. Ortop. Traum., 1,
16.
22. Cook J.L., Tomlinson J.L., Reed A.L. – 1999 – Fluoroscopically guided closed
reduction and internal fixation of fractures of the lateral portion of the humeral
condyle: prospective clinical study of the technique and results in ten dogs.
Vet.Surg., 28, 315.
23. Cornila N. – 1985 – Sistemul nervos periferic. În: Anatomia comparata a
animalelor domestice (ed. Pastea E.), vol. II. Ed. Didactica si pedagogica,
Bucuresti, 132-180.
24. Cotofan V. – 1985 – Aparatul circulator (Angiologia). În: Anatomia comparata a
animalelor domestice (ed. Pastea E.), vol. II. Ed. Didactica si pedagogica,
Bucuresti, 11-107.
25. Daly R.W. – 1985 – Amputation of the forelimb. . În: Current techniques in small
animal surgery (ed. Bojrab M.J.). Ed. Lea & Febiger, Philadelphia, 689-693.
26. Daly R.W. – 1990 – Amputation of the forelimb. . În: Current techniques in small
animal surgery (ed. Bojrab M.J.). Ed. Lea & Febiger, Philadelphia, 802-806.
27. Davenport D.D. – 1979 – Use a prefabricated support bandage after internal
fixation of radius, ulna, and humeral fractures in a large setter. Vet. Med. Small
Anim. Clin., 74, 1132.
28. Degner A.D. – 2003 – Fractures of the elbow. http://www. vetsurgerycentral.
com/elbowfracture.htm
29. De Keyser R., Geysen F., Luyckx M., Schepmans P., Vanderkerckhove J., Van
Tilburg G., Verthoeven G., Vranckx R. – 2000 – The use of plate & rod for the
repair of complex and unstable fractures of femur, tibia and humerus. Proc. of 10th
ESVOT Congress, Munchen, 75.
30. Denny H.R. – 1976 – Condylar-fractures of the humerus in the dog: a review of
133 cases. J. Small Anim. Pract., 24, 185.
31. Denny H.R. – 1980 – Fracture of the humerus. În: Guide to canine orthopaedic
surgery.(ed.Denny H.R.). Ed. Blackwell Sci. Publ., Oxford, 92-97.
32. Denny H.R. – 1996 – Orthopadische chirurgie an hund und katze – Frakturen des
humerus. Ed. Ferdinand Enke, Stuttgart, 185-198.
33. Dewey C.W., Aron D.N., Foutz T.L., Marks M.A., Budsberg S.C. – 1994 – Static
strenght evaluation of two modified unilateral skeletal fixators. J. Small Anim.
Pract., 35, 211.
32
34. Dingwall J.S. – 1970 – Management of elbow fractures in the dog. Mod. Vet.
Pract., 37.
35. Downer A.H., Spcar V.L. – 1975 – Physical therapy in the management of long
bone fractures in small animals. Vet. Clin. North Am., 5, 157.
36. Dueland R. – 1974 – Triceps tenotomy approach for distal fractures of the canine
humerus. J. Am. Vet. Med. Assoc., 165, 82.
37. Dueland R.T., Johnson K.A., Roe S.C., Engen M.H., Lesser A.S. – 1999 –
Interlocking mail treatment of diaphyseal long-bone fractures in dogs. J.Am. Vet.
Med. Assoc., 214, 59.
38. Durall I., Diaz M.D., Morales I. – 1994 – Interlocking nail stabilisation of
humeral fractures initial experience in seven clinical cases. Vet. Comp. Orthop.
Traumatol., 7, 3.
39. Dvorak M., Necas A., Zatloukal J. – 2000 – Complications of long bone fracture
healing in dogs: functional and radiological criteria for their assessment. Acta
Vet., Brno, 69, 107.
40. Egger E.L., Runyon C.L., Rigg D.L. - 1986 – Use of type 1 double connecting bar
configuration of external skeletal fixation on long bone fractures in dogs: A
review of 10 cases. J.Am. Anim. Hosp. Assoc., 22, 57.
41. Evans E.H., deLahunta A. – 1971 – Miller’s guide to the dissection of the dog.
Ed. W.B. Saunders Comp., Philadelphia, 6-144.
42. Farese J.P., Lewis D.D., Cross A.R., Collins K.E., Anderson G.M., Halling K.B. –
2002 – Use of IMEX SK-circular external fixator hybrid constructs for fracture
stabilization in dogs and cats. J. Am. Anim. Hosp. Assoc., 38, 279.
43. Fearnside S.M., Eaton-Wells R.D., Mitchell R.A.S. – 2002 – Management of
comminuted supracondylar fractures of the humerus with closed reduction and a
hybrid type I – II external fixator. Vet. Comp. Orthop. Traumatol., 4, 233.
44. Ferguson J.F. – 1996 – Fracture of the humerus after cancellous bone graft
harvesting in a dog. J. Small Anim. Pract., 37, 232.
45. Folland M.A., Schwarz P.D., Salman M.D. – 1991 – The use of half-pin (type 1)
external skeletal fixators in combination with intamedullary pins for the humeral
fracture fixation. Vet. Comp. Orthop. Traumatol., 4, 77.
46. Fossum Theresa Welch, Hedlund S. Cheryl, Hulse A.D., Johnson L .Ann, Howard
B.S., Willard D.M., Gwendolyn L. Carroll – 1999 – Manual of Small Animal
Surgery – Humeral fractures. În: Small Animal Surgery. Ed. Mosby, St. Louis,
646-657.
47. Gordon W.J., Besancon M.F., Conzemius M.G., Miles K.G., Kapatkin A.S. –
2003 – Frequency of post-traumatic osteoarthritis in dogs after repair of a humeral
condylar fracture. Vet. Comp. Orthop. Traum., 16, 1.
48. Guerin S.R., Lewis D.D., Lanz O.I., Stalling J.T. – 1998 – Comminuted
supracondylar humeral fractures repaired with a modified type I external fixator
construct. J. Small Anim. Pract., 39, 525.
49. Halling K.B., Lewis D.D., Cross A.R., Kerwin S.C., Smith B.A., Kubilis P.S. –
2002 – Complication rate and factors affecting outcome of olecranon osteotomies
repaired with pin and tensio-band fixation in dogs. Can. Vet., 43, 528.
50. Hare W.C.D. – 1961 – The ages at wich the centers of ossification appear
roentgenographically in the limb bones of the dog. Am. J. Vet. Res., 22, 825.
33
Cornel Igna
51. Harrison J.W., McLain D.L., Hohn R.B., Wilson G.P., Chalman J.A. – 1976 –
Osteosarcoma associated with metallic implants. Report of two cases in dogs.
Clin. Orthop., 116, 253.
52. Herndon D.G., Egger L.E. – 2001 – The effect of contouring the connecting bar in
an acrylic-pin external fixator. Evaluation of the effects on ultimate strenght and
stiffness of countoured acrylic columns placed under axial compression. Vet.
Comp. Orthop. Traum., 4, 190.
53. Hinko P.J., Rhinelander F.W. – 1975 – Effective use of cerclage in the treatment
of long-bone fractures in dogs. J. Am. Vet. Med. Assoc., 166, 520.
54. Hoerlin B.F. – 1971 – Canine neurology diagnosis and treatment. Ed. W.B.
Saunders Comp., Philadelphia, 173-217.
55. Hulse D.A., Johnson A.L. – 1997 – Fracture fixation systems. În: Small Animal
Surgery (ed. Fossum-Welch T.). Ed. Mosby-Year Book, St. Louis733-756.
56. Hulse D., Ferry K., Fawcett A., Gentry D., Hyman W., Geller S., Slater M. – 2000
– Effect of intramedullary pin size on reducing bone plate strain. Vet. Comp.
Orthop. Traum., 4, 185.
57. Hunt J.M., Aitken M.L., Denny H.R., Gibbs C. – 1980 – The complication of
diaphyseal fractures in dogs: A review of 100 cases. J. Small Anim. Pract., 21,
103.
58. Jackson A.D. – 1983 – Fractures of the humerus. În: Current techniques in small
animal surgery, 2nd ed. (ed. Bojrab M.J.) Ed. Lea & Febiger, Philadelphia, 674-
687.
59. Jackson A.D. – 1990 – Management of humeral fractures. În: Current techniques
in small animal surgery, third ed. (ed. Bojrab M.J.) Ed. Lea & Febiger,
60. Johnson L.A., DeCamp E.C. – 1999 – External skeletal fixation: linear fixators.
În: Fracture management and bone healing (ed. Martinez A.S.). The veterinary
clinics of North America, 29, (5), 1135-1152.
61. Kaya U., Saglam M., Temizsoylu D. – 2000 – Clinical studies on treatment of
distal humeral fractures in cats and dogs. Vet. J. Ankara Univ., 47, 2.
62. Klause S.E., Schwarz P.D., Egger E.L., Piermattei D.L. – 1990 – A modification
of the unilateral type I external fixator configuration for primary or secondary
support of supracondylar humeral and femoral fractures. Vet. Comp. Orthop.
Traumatol., 3, 130.
63. Knecht C.D., Allen A.R., Williams D.J., Johnson J.H. – 1981- Fundamental
techniques in veterinary surgery. Ed. W.B. Saunders Comp., Philadelphia, 104-
146, 202-269.
64. Komnenou A.T., Symeonides P.P., Dessiris A.K. – 2000 – Behaviour of an artery
enclosed within a normal oe hypertrophic callus of a long-bone fracture. Injury,
31, 405.
65. Lakatos L. – 1973 – Fractures of humeral epicondyles in young dogs. Schweiz
Arch. Tierheilkd., 115, 412.
66. Lakatos L., Baumberger A. – 1975 – Treatment of humeral fractures in the distal
shaft area in dogs. Schweiz Arch. Tierheilkd., 117, 461.
34
67. Langley-Hobbs S.J., Carmichael S., McCartney W.T. – 1997 – External skeletal
fixation for stabilisation of comminuted humeral fractures in cats. J. Small Anim.
Pract., 38, 280.
68. Lanz I.O., Lewis D.D., Newell M. Susan – 1999 – Stabilization of a physeal
fracture using an Orthofix® partially-threaded Kirschner wire. Vet. Comp. Orthop.
Treaum., 2, 45.
69. Larsen L.J., Roush J.K., McLaughlin R.M., Cash W.C. – 1999 –
Microangiography of the humeral condyle in Cocker Spaniel and non-Cocker
Spaniel dogs. Vet.Comp. Orthop. Traum., 3, 134.
70. Lauer S.K., Aron D.N., Evans M.D. – 2000 – Finite element method evaluation:
articulations and diagonals in an 8-pin type 1B external skeletal fixator. Vet.
Surg., 29, 28.
71. Leighton L.R. – 1975 – Amputation of the foreleg of the dog. . În: Current
techniques in small animal surgery (ed. Bojrab M.J.). Ed. Lea & Febiger,
72. Leighton L.R.– 1993 – Small animal orthopedics – Fractures of the humerus. Ed.
Wolfe, London, 2.6.-2.19.
73. Lenehan T.M., Nunamaker D.M. – 1982 – Lateral approach to the canine elbow
by proximal ulnar diaphyseal osteotomy. J. Am. Vet. Med. Assoc., 180, 523.
74. Little M..F., Hill M.C., Kageyama T., Conzemius G.M., Smith K.G. – 2000 –
Bending properties of stainless steel dynamic compression plates and limited
contact dynamic compression plates. Vet. Comp. Orthop. Traum., 4, 64.
75. Marcelin-Little D.J., DeYoung D.J., Ferris K.K., Berry C.M. – 1994 – Incomplete
ossification of the humeral condyle in spaniels. Vet. Surg., 23, 475.
76. Marcelin-Little D.J. – 1995 – Fractures of the humerus. J. Am. Vet. Med. Assoc.,
206, 770.
77. Marti J.M., Miller A. – 1994 – Delimitation of safe corridors for the insertion of
external fixator pins in the dog. 2: Forelimb. J.Small Anim. Pract., 35, 78.
78. Matthiensen D.T. – 1992 – Fractures of the humerus. Vet. Clin. North Am. Small
Anim. Pract., 22, 121.
79. McLaughlin R. – 1999 – Internal fixation: intramedullary pins, cerclage wires,
and interlocking nails. În: Fracture management and bone healing (ed. Martinez
A.S.). The veterinary clinics of North America, 29, (5), 1097-11.
80. McPherron M.A., Schwarz P.D., Histand M.B. – 1992 – Mechanical evaluation of
half-pine (type 1) external fixation in combination with a single intramedullary
pin. Vet. Surg., 21, 178.
81. Meutstege F.J. – 1988 – Diagnosis and treatment of the fractured lateral humeral
condyle. Tijdschr. Diergeneeskd., 113, suppl., I, 52S.
82. Meyey-Lindenberg A., Heinen V., Fehr M., Nolte I. – 2002 – Incomplete
ossification of the humeral condyle as the cause of lameness in dogs. Vet. Comp.
Orthop. Traum., 3, 187.
83. Miller W.C.– 1988 – Proximal humeral fracture. În: Decision making in small
animal orthopaedic surgery (ed Sumner-Smith G.). Ed. B.C. Decker Inc., Toronto,
44-45.
84. Miller W.C.– 1988 – Humerus shaft fracture. În: Decision making in small animal
orthopaedic surgery (ed Sumner-Smith G.). Ed. B.C. Decker Inc., Toronto, 46-47.
35
Cornel Igna
85. Miller W.C.– 1988 – Distal humeral fracture. În: Decision making in small animal
orthopaedic surgery (ed Sumner-Smith G.). Ed. B.C. Decker Inc., Toronto, 48-49.
86. Morgan P.J., Leighton L.R. – 1995 – Radiology of small animal fracture
management. Ed. W.B. Saunders, Philadelphia, 58-66, 81-124.
87. Morshead D., Stambaugh J.E. – 1984 – Kirschner wire fixation of lateral humeral
condylar fractures in small dogs. Vet. Surg., 13, 1.
88. Moses P.A., Lewis D.D., Lanz O.I., Stubbs W.P., Cross A.R., Smith K.R. – 2002
– Intramedullary interlocking nail stabilisation of 21 humeral fractures in 19 dogs
and one cat. Aust. Vet. J., 80, 336.
89. Mostosky U.V., Cholvin N.R., Brinker W.O. – 1959 – Transolecranon approach
to the elbow joint. Vet. Med., 54, 560.
90. Muir P., Ruaux-Mason C.P. – 2000 – Microcrack density and lenght in the
proximal and distal metaphyses of the humerus and radius in dogs. Am. J. Vet.
Res., 61, 6.
91. Newton C.D., Nunamaker D.M. – 1985 – Pediatric fractures. În: Textbook of
small animal orthopaedics (ed. Newton C.D., Nunamaker D.M.). Ed. J.B.
Lippincott, Philadelphia, 333-342.
92. Nunamaker M.D. – 1985 – Fractures of the humerus. În: Textbook of small
animal orthopaedics (ed. Newton C.D., Nunamaker D.M.). Ed. J.B. Lippincott,
93. Nunamaker M.D. – 1985 – Fractures and dislocation of the elbow. În: Textbook
of small animal orthopaedics (ed. Newton C.D., Nunamaker D.M.). Ed. J.B.
Lippincott, Philadelphia, 333-342.
94. Nicolescu V. – 1985 – Oasele membrului toracic. În: Anatomia comparata a
animalelor domestice (ed. Pastea E.), vol. I. Ed. Didactica si pedagogica,
Bucuresti, 91-113.
95. Olds B.R. – 1975 – Arthrodesis. . În: Current techniques in small animal surgery
(ed. Bojrab M.J.). Ed. Lea & Febiger, Philadelphia, 549-553.
96. Olmstead L.M. – 1993 – Fractures of the humerus. În: Texbook of small animal
surgery (ed. Slatter D.H.). Ed. W.B. Saunders Comp., Philadelphia, 1716-1728.
97. Pardo D.A. – 1993 – Cerclage wiring and tension band fixation. În: Texbook of
small animal surgery (ed. Slatter D.H.). Ed. W.B. Saunders Comp., Philadelphia,
1631-1640.
98. Payne-Johnson M., Lewis D.G. – 1981 – A technique for fixation of intercondylar
humeral fractures in immature small dogs. J. Small Anim. Pract., 22, 293.
99. Peirone B., Camuzzini D., Filippi D., Valazza A. – 2002 – Femoral and humeral
fracture treatment with an intramedullary pin / external fixator tie-in configuration
in growing dogs and cats. Vet. Comp. Orthop. Traum., 2, 85.
100. Piermattei D.L., Greeley R.G. – 1979 – An atlas of surgical approaches to
the bones of the dog and cat. 2rd. Ed. W.B. Saunders Co., Philadelphia, 79-85.
101. Pollo F.E., Hyman W.A., Hulse D.A. – 1993 – The role of the external bar in a 6-
pin type 1 external skeletal fixation device. Vet. Comp. Orthop. Traumatol., 6, 75.
102. Radasch M.R. – 1999 – Biomechanics of bone and fractures. În: Fracture
management and bone healing (ed. Martinez A.S.). The veterinary clinics of
North America, 29, (5), 1045-1082.
36
103. Ross J.T., Matthiensen D.T. – 1993 – The use of multiple pin and
methylmetacrylate external skeletal fixation for the treatment of orthopaedic
injuries in the dog and cat. Comp. Cont. Edu. Pract. Vet., 6, 115.
104. Salter R.B., Harris W.R. – 1963 – Injuries involving the epiphyseal plate. J. Bone
Joint Surg., 45A, 587.
105. Schebitz H., Brunnberg L., Vollmerhaus B., Waibl H., Beck B. – 1976 –
Treatment of fractures of the humeral condyle in the dog. Berl. Munch. Tierarztl.
Wochenschr., 89, 382.
106. Schebitz H., Brunnberg L., Vollmerhaus B., Waibl H., Beck B. – 1976 –
Treatment of fractures of the humeral condyle in the dog. Berl. Munch. Tierarztl.
Wochenschr., 89, 389.
107. Schwarz P.D. – 1991 – Fracture biomechanics of the appendicular skeleton:
fracture etiology and assessment. În: Mechanism of surgical disease in small
animals. (ed. Bojrab M.J.). Ed. Lea & Febiger, Philadelphia, 1009-1026.
108. Shahar R. – 2000 – Evaluation of stiffness and stress of external fixators with
curved acrylic connecting bars. Vet. Comp. Orthop. Traum., 2, 65.
109. Snavely D.A., Hohn R.B. – 1977 – A modified lateral surgical approach to the
elbow of the dog. J. Am. Vet. Med. Assoc., 169, 826.
110. Sturgeon C., Wilson A.M., McGuigan P., Lawes T.J., Muir P. – 2000 – Triceps
tenotomy and double plate stabilization of „Y-T” fracture of the humeral condyle
in three dogs. Vet. Comp. Orthop. Traum., 13, 34.
111. Suber T.J., Basinger R.R., Keller W.G. – 2002 – Two unreported modes of
interlocking nail failure: breakout and screw bending. Vet. Comp. Orthop.
Traumatol., 15, 228-232.
112. Sumner-Smith G. – 1988 – Fracture suspected in immature animals. În: Decision
making in small animal orthopaedic surgery (ed Sumner-Smith G.). Ed. B.C.
Decker Inc., Toronto, 28-29.
113. Sumner-Smith G. – 1988 – Fracture in the young animal involving a growth plate.
În: Decision making in small animal orthopaedic surgery (ed Sumner-Smith G.).
Ed. B.C. Decker Inc., Toronto, 30-31.
114. Sumner-Smith G. – 1988 – Growth plate closure. În: Decision making in small
animal orthopaedic surgery (ed Sumner-Smith G.). Ed. B.C. Decker Inc., Toronto,
201-210.
115. Tomlinson L.J., Constantinescu M.Gh. – 1990 – Fixation of lateral condylar
fractures with multiple Kirschner wires. În: Current techniques in small animal
surgery, third ed. (ed. Bojrab M.J.) Ed. Lea & Febiger, Philadelphia, 770-772.
116. Turner T.M., Hohn R.B. – 1980 – Craniolateral approach to the canine elbow for
repair of condylar fractures or joint exploration. J. Am. Vet. Med. Assoc., 176,
1264.
117. Turner M.T., Lipowitz J.A. – 1985 – Arthrodesis. În: Current techniques in small
757.
118. Turner M.T., Lipowitz J.A. – 1990 – Arthrodesis. În: Current techniques in small
836.
37
Cornel Igna
119. Van Bree H., Verschooten F., Hoorens J., Mattheeuws D. – 1980 – Internal
fixation of a fractured humerus in a dog and late osteosarcoma development. Vet.
Rec., 107, 501.
120. Vanini R. et al. – 1988 – Humeral condylar fractures caused by minor trauma in
20 adult dogs. J. Am. Anim. Hosp. Assoc., 24, 355.
121. Wallace M.K., Berg J. – 1991 – Craniolateral approach to the humerus with
transection of the brachialis muscle. Vet. Surg., 20, 97.
122. Wertheren C.J., Tepic S., Montavon P.M. – 2000 – Application of the point
contactor fixator for fracture repair in dogs: a retrospective study of 53 cases.
Proc. of 10th ESVOT Congress, Munchen, 89.
123. Wolf E.F. – 1974 – Cortex screw for repair of long spiral humeral fractures in
dogs and cats. J. Am. Vet. Med. Assoc., 165, 96.
124. Wolf E.F. – 1978 – Elbow fracture in the dog: an orthopedic problem. Vet. Med.
Small Anim. Clin., 73, 1017.
125. Zaslow J.M., Hanssen P.L. – 1976 – Medial approach to bone plating in repair of
humeral-shaft fractures. Vet. Med. Small Anim. Clin., 71, 1569.
126. *** - 2002 – Stack-pin fixation of fractures. Newsletter 8, 3.
127. *** - 2002 – AO/ASIF (Arbeitsgemeinschaft fur Osteosynthesefragen – Swiss /
Association for the Study of Internal fixation – USA) chart to use to select a
suitable plate. www.AO/ASIF.com
38

Veterinary Ortopedia

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Veterinary Ortopedia

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Chirurgia ortopedica a animalelor de companie

12. FRACTURILE HUMERUSULUI

Fracturile humerusului se întâlnesc cu o frecventa de cca 18 % din totalul

lateral si extensor carpoulnar). Fosele extensorilor si flexorilor reprezinta doua puncte

Fracturile humerusului, dependent de localizarea focarului de fractura, pot fi

Examinarea unui animal suspect de fracturarea humerusului trebuie sa permita

Tratamentul conservator este nerecomandat, în marea majoritate a cazurilor,

12.1. Fracturile extremitatii proximale a humerusului

Fracturile extremitatii proximale a humerusului apar mai ales la câinii tineri,

Accesul operator la extremitatea proximala a humerusului

Contentia se efectueaza în decubit lateral pe partea sanatoasa.

Fixarea focarului de fractura

12.2. Fracturile diafizei humerusului

Fracturile diafizei humerusului pot fi localizate în portiunile proximala, mijlocie

implica de regula extremitatea distala si impun metodologii aparte de reducere si fixare

12.2.1. Fracturile diafizei proximale a humerusului

Fracturile diafizei proximale a humerusului sunt de regula fracturi transversale

Tehnica fixarii fracturilor diafizei proximale a humerusului

Contentia se efectueaza în decubit lateral pe partea sanatoasa.

extern al tijei se taie la 0,5 – 1 cm de os (tuberculul mare), facilitând prinderea si

Tehnica fixarii fracturilor diafizei proximale a humerusului

Reducerea intraoperatorie (deschisa) a focarului de fractura este preferabila.

Tehnica fixarii fracturilor diafizei proximale a humerusului

Din focarul de fractura se patrunde cu tija în cavitatea medulara a segmentului osos

Tehnica suplimentarii fixarii fracturilor diafizei proximale a humerusului pironite

Dupa fixarea centromedulara a focarului de fractura prin insertia normograda (închisa)

Fixator extern de tip Ia

Montajul hibrid de tip I conectat la tija centromedulara

Solidarizarea montajelor în configuratiile prezentate se poate face si prin

Montajele de fixatori externi se extrag dupa 4 – 6 saptamâni, când exista confirmarea

12.2.2 Fracturile portiunii mijlocii a diafizei humerusului

Alegerea metodei de tratament a fracturilor portiunii mijlocii a diafizei

Reducerea închisa este aplicabila doar la pisici si la câinii de talie mica în

Reducerea deschisa (operatorie) presupune abordarea focarului de fractura

Accesul operator cranio-lateral la diafiza humerusului

Contentia se efectueaza în decubit lateral pe partea sanatoasa.

Accesul operator cranio-lateral limitat la diafiza distala a humerusului

Contentia se efectueaza în decubit lateral pe partea sanatoasa.

Accesul operator medial la diafiza distala a humerusului

Contentia se efectueaza în decubit dorsal cu fixarea laterala a piciorului afectat NR.

Disectia stratului adipos subfascial expune structurile profunde, alaturate formatiunilor

Reducerea operatorie a fracturilor diafizei humerale recurge la metodele clasice

Dupa reducerea fracturii si eventuala fixarea primara, fixarea definitiva se poate

Fixarea cu tija centromedulara este indicata în fracturile transverse si oblice

Fixarea cu placi si suruburi este aplicabila în majoritatea formelor de fracturi

Montajele de neutralizare sunt utilizate pentru protectia mijloacelor auxiliare

fixarea placii în aceste regiuni poate necesita recurgerea la insertia de suruburi de

Fixatorii externi utilizati intraoperator ca unica metoda de fixare si stabilizare a

imobilizarii. O imobilizare stabila poate fi conferita si de aplicarea unor montaje hibride

Îngrijiri postoperatorii în fracturile diafizei humerusului

În cazul utilizarii stabilizarii focarului de fractura cu fixatori externi între acestia

12.3. Fracturile extremitatii distale

Fracturile extremitatii distale a humerusului afecteaza, prin consecintele

12.3.1. Fracturile supracondilare

Fracturile regiunii supracondilare detin 13 % din fracturile care afecteaza

Tehnica reducerii închise si stabilizarii cu fixatori externi

Reducerea închisa a focarului de fractura se face sub anestezie generala prin

efectuarea conectarii cu materiale acrilice [Beck – 1999, Guerin – 1999, Fearnside –

Tehnica reducerii deschise si fixarii interne a

Abordarea operatorie a focarului de fractura situat în regiunea supracondilara se

Accesul dublu lateral (lateral- sau caudo-lateral) si median la articulatia cotului

Contentia: în decubit dorsal însotit de fixarea craniala a membrului afectat si flexarea

largi expunerea efectueaza decolarea subperiostala a insertiei proximale a muschiului