Sunteți pe pagina 1din 48

No. 9-10

2 0 1 5

No. 9-10 V I T R I N Ă D E A R T Ă N
No. 9-10 V I T R I N Ă D E A R T Ă N
No. 9-10 V I T R I N Ă D E A R T Ă N
No. 9-10 V I T R I N Ă D E A R T Ă N

V I T R I N Ă D E A R T Ă N O u Ă

FO N DATĂ D E G EO BO G ZA LA 1 IA N uA R IE 1928 C Â M P I N A S E R I A A D O u A A N u L   I I

No. 9-10 V I T R I N Ă D E A R T Ă N

În acest număr semnează:

Florin Dochia, C. Trandafir, Dan Drăguş, Mioara Bahna, Dan Perşa, Emil Niculescu, Codruţ Radi, Ioan Vintilă Fintiş, Diana Adriana Matei, Liviu Vişan, Alice Sturiale, Alexandra Irimia, Fernando Pessoa, Charles Bukowski, Liliana Ene, Charles Baudelaire, Raymond Queneau, Adonis, Federico García Lorca, Boris Vian, Czeslaw Milosz, Jorge Luís Borges, Alexandra Alina Negru, Diana-Andreea Beldeanu, Victoriţa Tudor, Adina Maria Vaman, Ani Bradea, Mihaela Galu

P u B L I C Aţ I E C u Ş I D E S P R E P O E Z I E

Î N G R I J I T Ă D E F L O R I N D O C H I A

editorial

Poezia nu e marfă!

Florin Dochia

Vara ce trecu şi începutul toamnei ce veni m-am lăsat (con)dus spre o seamă de întâlniri poetico-literariceşti de toată stima şi cu mare încărcătură de prietenie şi de desfătare sufletească. Spre cu folos şi chiar nostalgică aducere aminte, am să le pun aici în rând: 1. „Ridicat-am ochi mei la munţi” – colocviu de literatură creştină, care m-a păstrat în delicată, dulce şi adâncă „rătăcire” cu oameni senini şi luminoşi prin grădinile generoase ale mănăstirii caraimaneze din Buştenii de Prahova (3-5 iulie); 2. la Sibiu, Tabăra de poezie „Artgothica” m-a adunat, încă o dată, trei zile faste, cu oameni deosebiţi, dedicaţi melancoliei proactive (ca să folosesc un termen aflat în trend); 3. la Cafeneaua Regală din Sinaia, un Maraton de poezie a adunat, în sala Ferdinand, vreo patruzeci de poeţi şi de bine-ascultători răbdători, vreme de peste trei ore; 4. Câmpina a serbat iarăşi Ziua limbii române cu un Maraton de poezie şi a adăugat festivitatea decernării celor zece premii ale Festivalului naţional de literatură «Geo Bogza»; 5. la Râmnicu Sărat, gazdă fiind Costică Marafet, s-au decernat premiile concursului „Titel Constantinescu”, prilej de întâlniri cu vechi sau noi cunoscuţi din lumea largă a literaturii şi de scurtă şi încântătoarea călătorie pe urmele lui Octavian Moşescu, la Balcic; 6. Braşoavele de la… Braşov au însemnat o inedită şi foarte frumoasă tabără de literatură şi muzică

editorial Poezia nu e marfă! Florin Dochia Vara ce trecu şi începutul toamnei ce veni m-am

(de coarde), organizată impecabil de poeţii Laurenţiu-Ciprian Tudor şi Cătălin Stanciu, în trei locuri semnificative ale oraşului: Casa „Ştefan Baciu”, Librăriile „Okean” şi „Şt. O. Iosif ”(serile în cafenele cu parfum de epocă au fost off the record); 7. Am fost la Iaşi, adică şi eu, cu prietenii mei Marian Ruscu, Gabi şi Codruţ Radi, nu am lipsit de la lansarea cărţii de critică literară „Zigzag prin literatura lumii”, a minunatei Mioara Bahna, la Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” (prilej de periple nocturne prin Iaşii dintotdeauna, pe la Bolta Rece, Terasa Bursei şi alte stabilimente de petrecere şi mare încărcare spirituală). După lungul raport al drumurilor din ultimele luni, am ajuns, din nou, la confirmarea unei convingeri care a dat titlul acestui text: Poezia nu e marfă! Poezia e orice altceva, cu deosebit folos pentru suflet şi pentru minte. Ea este aceea care face din prima literă a cuvântului „om” majusculă şi îl aşază pe acela care se hrăneşte cu ea în fruntea fiinţelor raţionale. Poezia este şi o treabă de intimitate, ca iubirile secrete ori nemărturisite. Aiurea, în lume, se petrec recitaluri de poezie în săli sau în parcuri, vin spectatori plătitori şi ascultă şi se ascultă pe ei înşişi – căci poezia nu se spune pe sine, ci te spune pe tine. Se poate trăi din poezie? Nu. Se poate trăi fără poezie? Da. Dar merită?

VITRINĂ DE ARTĂ NOuĂ

  • 2 NO. 9-10 / 2015

editorial Poezia nu e marfă! Florin Dochia Vara ce trecu şi începutul toamnei ce veni m-am

cronica literară

„Chipul poeziei ”

C. Trandafir

Corneliu Sântioan Cubleşan e poet şi pictor. A publicat până acum cinci volume de versuri, despre „poemul desenat ”, „plânsul secret ”, „singurătate”, „splendoarea capcanelor ” ş.a. Comentatorii decelează caracteristici, cum ar fi „oscilaţie între senzualitatea formei şi abstracţiune”, „exerciţiul metaforic” (Gheorghe Grigurcu), „temperament de raţiune ori chiar de ştiinţa poemului ” (Nicolae Prelipceanu), „mixtura organică dintre abstract şi concret ”, „Senzaţia vizuală” (Nicolae Oprea), timbrul „eleat ” (Lucian Gruia), „dimesiunea elegiacă nedisimulată”, „virtualitatea structurată din suferinţă” (Florin Dochia). Cine vorbeşte de suprarealism se gândeşte la insolit. Dar poetul e „deschis” chiar şi când transfigurează special, e drept, recurgând abundent la metaforă. De aceea, lasă i m p r e s i a c ă î ş i c o n st r u i e şt e d i s c u rs u l după un tipar consacrat, adus la scenariu/registru propriu. Maşina de cuvinte, cel mai recent volum al său, spune chiar din titlul despre „facerea poemului ” şi, din poemul cu acelaşi titlu, despre puterea cuvântului, nepieritoare dacă are sevă poetică. În realitate, poetul cată să ontologizeze în limbajul subiectivităţii. Se autodefineşte ca exponent al fiinţei, prin arhicunocuta coincidenţă a opuselor, în doi timpi oximoronici, „în părţi albe şi negre” - „dublă oglindă”, cele mai uzuale fiind înfăţările sumbre. Imagistul vede mai mult în spaţiu, dar nu putea să se lipsească de efectul timpului. În tonul meditaţiei şi al elegiei, se caută pe sine („poezia trebuie să capete chipul poetului ”), pândeşte „sonurile cosmice” şi „sufletul înregistrează

cronica literară „Chipul poeziei ” C. Trandafir Corneliu Sântioan Cubleşan e poet şi pictor. A publicat

cutremurele fiinţei ”. Rar se împacă retorica liricizată cu peisajele umanizate, dar şi atunci poetul-pictor se îmbracă „în faţa şevaletului ca într-un sicriu”. Ca la romantici, cel mai frecvent e visul: „noapte înstelată. / Cerul e un câmp de păpădii / ce-şi scutură florile / în visul meu”. Dincolo de vis e singurătatea, peisajele de gheaţă, timpul „al nimănui ”, haina „de ceaţă”, lumina îl acoperă „precum rănile pe Iov ”, „aceleaşi cuvinte / ară acum nisipuri ” (Sisif), între strigăt şi tăcere, unde strigătul ar fi „modern”, iar tăcerea nu-i a poeziei romantice sau simboliste, ci a stărilor neguroase, în ciuda declaraţiilor patetice:

„Un gol ca un şarpe flămând mă hrăneşte / în nopţile albe cu imaginea oglinzii întunecate / ce aşteaptă fulgerul trupului tău. / Mi-e sufletul ca un Bărăgan iarna, / locuiesc singurătatea lumii – o floare a soarelui / ce-şi scutură seminţele însângerate în mine” (La capătul strigătului). Poetul, cum spune, „îşi culcă visele pe o pernă de gheaţă”, închipuie cenuşă, umbră, cimitir, „mâinile neantului ”, „carnea neantului ”, moartea. S-ar crede că secţiunea a doua, Viaţa pe bicicletă, aduce un fior insular prin invocarea femeii-cântec, dar şi raiul de odinioară se topeşte, e o amintire a unui început, şi acela incert. Şi, din nou, visul şi obsesiile înlocuiesc trecutul şi „spaţiile /lui/ virgine”. E o artă a visului care vrea să resimtă senzaţiile de altădată, „e o carte transparentă / pe care o citesc numai îngerii” (Visul). Alt poem, intitulat tot Visul, se întâlneşte fericit, aproape textual, fără să fie în paradigmă postmodernă, cu un fragment mai vechi:

cronica literară „Chipul poeziei ” C. Trandafir Corneliu Sântioan Cubleşan e poet şi pictor. A publicat

VITRINĂ DE ARTĂ NOuĂ

NO. 9-10 / 2015

3

cronica literară

cronica literară „Suntem visul / pe care-l visează altcineva / adormit / altcuiva”. Să se observe

„Suntem visul / pe care-l visează altcineva / adormit / altcuiva”. Să se observe densitatea de haiku specifică lui Cornel Sântioan Cubleşan, muzicalitatea de flaut, enunţul pilduitor, acurateţea stilistică (mai puţin construcţiile genitivale!), aliajul de glacialitate şi incandescenţă, autocontrol şi descătuşare:

„La marginea lumii să fiu / o moară alcătuită din orgi, / în delir / să mă rotesc, în cântec / să mă destram, ca într-o înflorire / dusă de vânt, / până dincolo de pământ ” (În delir). Erotica retrospectivă are şi câteva secvenţe atemporale, cu o execuţie bine implantată în temă (Şansa, Albastru de banchiză, Jertfa, Trupul tău verde, Jocuri cu fotografii). Poemele lui Cornel Sântion Cubleşan, grave şi muzicale, îşi caută expresia mai apropiată de chipul poeziei celei mari.

„Maşina de cuvinte”

Dan Drăguş

Cu virtuţile sale picturale, Cornel Sântioan Cubleşan îşi desenează poemele, uneori mort de somn, robit de emoţii, alteori cu suliţa raţiunii în noapte. Apele-sudori îi şterg numele din triunghiul neputinţei, din „forma soarelui negru”. Moştenitor al „celor mai rafinate dureri ”, Cubleşan îşi acoperă poemele cu i a r b a c u v i nte l o r. S a u n umă ră , ră s n umă ră „o bibliotecă umplând coridoarele creierului ”, o bibliotecă scrisă la zi. În cuvintele poetului parcă atinse de leucemie, prin „uşa subţire a unei clipe” aud plânsul numerelor, „ce-şi caută inima pierdută / printre semne” /, printre cifre. Intrarea în parabola poemelor lui Cubleşan nu e deloc uşoară, acestea au gustul mustului de toamnă ori plutesc „pe gratii unsuroase” adulmecate de „câinele

cronica literară „Suntem visul / pe care-l visează altcineva / adormit / altcuiva”. Să se observe

negru a lui Goya”. Intrarea în poemele sale o cauţi cu lupa printre „galaxii de corbi ” şi, evident, vei găsi PICTURA – aşa cum o defineşte Cubleşan: Lumina ce licăreşte printre cuvinte. Cornel Sântioan Cubleşan cred că va rămâne prins în această „maşinărie lacomă”, în această bandă a sufletului numită POEZIE:

Linişte de acuarelă / O transparenţă de acvariu / În ochiul ce mă reflectă / Ochi ce mă apasă încet / Ca o roată vie / Deformându-mă / Încât această lume nu mă mai încape / Lumea în palme reci; / O linişte de acuarelă în care / Lumina, formele, / Se dizolvă / Încet

Cubleşan rămâne însă şi în culori noi, leagă stâlpi de apă cu „o culoare mov / la butoniera nopţii//. Îl cuprinde apoi o «Linişte de acuarelă», o „Maşină de cuvinte”.

VITRINĂ DE ARTĂ NOuĂ

  • 4 NO. 9-10 / 2015

cronica literară „Suntem visul / pe care-l visează altcineva / adormit / altcuiva”. Să se observe

cronica literară

Se mai poate cineva salva?

Mioara Bahna

Versurile lui Nicolae Grigore Mărăşanu din volumul Deşertul invizibil [Editura Tipo Moldova, Iaşi, 2014, apărut în C o l e c ţi a OP E R A O M NI A , Po ezi e ro mâ n ă co ntemp o ra n ă ] tra s e a ză u n p e ri metr u s p irit u a l a l e că r u i d ate s- a u s e d i me ntat d e mu lt î n si n e l e p o et u l u i , f i i n d atri b u te l e d eve n iri i l u i a d u n ate p ri n ti mp , p e ca re a c u m, d e l a î n ă lţi me a u n o r d e c e n i i d e ex p e ri e nţă d e v i aţă , l e d e ca nte a ză , tra n sfo rmâ n d u - l e î ntr- o p o ezi e u n e o ri d o a r n o sta l g i că , î n s ă , p e a n s amb l u , ma i a l e s, g ravă , d e o tristeţe p ro f u n d ă , î n s ă re s emn ată . Aşa cum se anunţă încă din titlu, volumul sugează existenţa a două spaţii în care se desfăşoară sinele, unul vizibil, exoteric, şi altul nici măcar bănuit de ceilalţi, al cărui ezoterism este dezvăluit prin creaţie, constituind deşertul invizibil, teritoriu care are însă două forme concentrice de manifestare: e deşertul lumii şi, în interiorul lui, deşertul celui conştient de acest statu-quo şi, prin urmare, dublu apăsat de durerile tuturor. Poezia lui Nicolae Grigore Mărăşanu, din acest volum, este un palimpsest, unde persistă urmele trecutului, dintre care cele mai pregnante sunt ale casei părinteşti, ale părinţilor, şi – covârşitor pentru memoria cuiva, mai ales când un fapt de o asemenea gravitate se petrece în copilărie – arderea bibliotecii şcolii, în contextul larg al tragicului eveniment petrecut în anii ’50 ai secolului trecut, cu urmări de neşters pentru orice ins conştient de

cronica literară Se mai poate cineva salva? Mioara Bahna Versurile lui Nicolae Grigore Mărăşanu din volumul

gravitatea momentului, când Cu flaacără înaltă, / cu dogoare până la cer / ard cărţile interzise / în curtea şcolii sub invazie, iar gestul copilului hipnotizat de marea lumină, care simte imboldul de a se arunca în rugul cărţilor, este oprit de învăţător, pentru că, spune acesta, cineva trebuie să trăiască, / să aibă cine, /ce povesti. Aşa, deşertului din afară, vizibil pentru toţi, i se adaugă unul, al omului în devenire, covârşitor de la început, care sporeşte cu fiecare întâmplare ontologică, a cărei gravitate o percepe şi şi-o asumă cu durere, ca pe un dat. Volumului lui Nicolae Grigore Mărăşanu, cuprinzând trei secvenţe, CARTEA ÎNTÂIA. ARDEREA LUI A, CARTEA A DOUA. MIRIAPODUL şi CARTEA A TREIA. TRIPOLITANELE, se deschide cu un text programatic, Crucea Sudului, unde, în versificaţie modernă, dar cu evidente rezonanţe folclorice, se trasează un teritoriu spiritual jalonat de metafore-simbol, expresii artistice ale eforturilor fiinţei, prin care caută să se salveze de efemer, convertindu-l, în felul acesta, fie şi parţial, în forme care să aibă datele perenităţii sau chiar ale veşniciei. În scopul amintit, eul

identifică în sine un loc

(...)

/unde poţi zidi

o mănăstire, materialul de construcţie fiind logosul, a cărui extracţie (din foc, aer, apă şi sânge) face trimitere, mutatis mutandis, la cea a fluierelor ciobanului mioritic, având menirea de a-i atesta dreptul la viaţă, materializat prin ridicarea zidului care să cuprindă – ca pe o altă Ană –

cronica literară Se mai poate cineva salva? Mioara Bahna Versurile lui Nicolae Grigore Mărăşanu din volumul

VITRINĂ DE ARTĂ NOuĂ

NO. 9-10 / 2015

5

cronica literară

memoria trecutului, cu tot ce a adunat dintr-un trecut cu datele lui edenice, dar şi cu germenii infernului.

Din această perspectivă, evaluarea devenirii proprii, de când Eram tânăr /şi departe de iminenţa morţii, având drept dar doar bucuria de a trăi, încât toate ale mele cântau, şi până la maturitate, când sunt povestaş despre fiinţă / şi păstorul ei sunt, capătă o tonalitate gravă. Versurile traduc maturitatea creatoare a autorului lor şi, totodată, fireşte, experienţa culturală acumulată, din perspectiva cărora poate să proclame că Trebuia să ştii până acum / că întruparea verbului /este întemeiere.

Adesea conceptuală, poezia lui Nicolae Grigore Mărăşanu face, pe de altă parte, din alegorie (cu deosebire în partea a treia a cărţii, unde imaginile artistice,

construite prin largul aport al câmpului semantic al lumii deşertului, reconstituie, la suprafaţă, exotismul caracteristic al acestui spaţiu, traversat de arabi, cămile, miraje, muftii, beduini etc.) una dintre formele ei principale de manifestare, fiindcă, de pidă, eul liric îşi încrucişează replicile cu ale fachirului, care î l învaţă cum să-şi deschidă larg pieptul, în aşteptarea cuţitelor, primindu-şi destinul, cu amintirea dramaticelor prejudicieri ale evoluţiei lui, când Copil, mi-aţi smuls icoanele din pereţi, / crucea, / cristelniţa, / catapeteasma. // Legate cu funii aţi

culcat turlele bisericilor la pământ

(...).

În

acelaşi context, înlocuind experienţe fireşti, cum este cea a întâlnirii cu sacrul canonic, devenirea înglobează trista conştiinţă a unui neam sortit să trăiască necontenita demolare a propriei construcţii şi continua reiterare a miticei

jertfe creatoare, câtă vreme Nu se

cronica literară memoria trecutului, cu tot ce a adunat dintr-un trecut cu datele lui edenice, dar

termină ce zideşte tatăl / că vine fiul / şi cu râvnă războinică incendiază, încât mitul surpării nu se termină / şi invaziile nu se mai opresc, iar traiul între două fronturi pare a fi singurul ştiut. Totodată, cu incantaţii amintind, uneori, de retorica sacrului, căruia îi relevă influenţa asupra actului creator, volumul lui Nicolae Grigore Mărăşanu avansează, subliniind, în acelaşi timp, aspiraţia spre o pacificare a creatorului cu sine. Fără a fi, totuşi, religioasă, poezia lui, coroborată, uneori, intertextual, cu fragmente din scrieri sacre, face din credinţă scheletul argumentativ, pe care se expun propriile convingeri, adunate prin timp, ale poetului, despre existenţă, despre artă etc. Între dorinţa alungării sau, măcar, a marginalizării acidelor iasme de pe târâmul sufletului său şi şansa de a fi făcută limba cântătoare, poetul trăieşte pe lunecoasa gheaţă a poemului, pe care a căzut, mai

VITRINĂ DE ARTĂ NOuĂ

  • 6 NO. 9-10 / 2015

cronica literară memoria trecutului, cu tot ce a adunat dintr-un trecut cu datele lui edenice, dar

cronica literară

întâi, tânăr şi la tuleie, deprinzând devreme crucificarea din sfatul tatălui: Să-ntinzi braţele-n cruce, / să nu te duci ca fierul, / ca fierul afund, / să te fure curentul.

Valorificând, în consecinţă, învăţătura paternă, fiul o transformă în crez artistic pe care, la rându-i, îl împărtăşeşte

cititorului: Şi de nu ţii de povaţă, / de nu- tinzi repede braţele-n cruce, / de nu spargi gheaţa cu pieptul, // gheaţa cu pieptul până la mal, / la tuleie,/ cu pieptul, / te

duci...

//Te fură curentul!

D e a s e m e n e a , a c c e p tâ n d u - ş i d e st i n u l , s u b e t i c h e ta n e b i r u i t u l u i n a u f r a g i u , c re ato r u l d e a r tă – t re c u t p r i n experienţe-limită, cum sunt cele prilejuite de un regim totalitar în care şi-a dus cea mai mare parte a vieţii, dar şi de o izolare venind din teama, aproape concomitentă de cei din est, dar şi de cei din vest – trăieşte angoasele fireşti ale omului care-i înţelege implacabilitatea, fără ca acest atu să-i anuleze sau, cel puţin, să-i minimalizeze gravitatea şi, asemenea celorlalţi confraţi ai lui, în context, îşi face din posibilitatea scrisului unicul aliat, Că singură rostirea / colac de salvare mă ţine / pe creasta nebiruitului naufragiu, fiindcă, preocupat de actul creaţiei, caută să înţeleagă, în acelaşi timp, şi perspectiva din afară asupra acestui alt mod de manifestare, umană, pentru care E o sfidare a realului să scrii poezii!

Prin urmare, pe traiectul existenţial, eul creator, privind de la înălţimea unor decenii a căror sumă îl duce acum nu spre începuturile fiinţei, recunoaşte (recunosc păcatul), resemnat sau nu, tot ce a trăit, zbateri, nelinişti, trădări (Sunt Brutus), voluntare, dar, mai ales, impuse. Din altă perspectivă, fără a fi vorba de o percepţie insolită, în poezia lui Nicolae

Grigore Mărăşanu, fiinţa se desfăşoară între două coordonate: tinereţea, cu încredere-n sine, care-i creează convingerea că se află deasupra a tot şi a toate (În tinereţe fost-am zeu!) şi acuta credinţă, aflată la antipodul primeia, că acumulările ontologice î l pun în altă postură: Acum / sunt povestaş despre fiinţă / şi păstorul ei sunt. În plus, simte Strâns, / tot mai strâns / în jurul trupului / năvodul sticlosului deşert, fără a obosi să urmărească obsedantul miraj, cu speranţa că ne lepădăm de propriile lanţuri. Simboluri translate, aşa cum am văzut, din textele religioase în poezie, constuie osatura celor mai multe dintre poeziile din volum şi, prin extindere, susţin coloana vertebrală a întregului, de-a lungul căruia poetul îşi analizează parcursul vieţii, implicat, pentru că e vorba de evenimentele sale, dar şi cu detaşarea pe care a aşezat-o timpul între momentul când s-au petrecut şi prezent. Astfel, Cain, Achereonul, Leviathanul, nunta din Niceea sunt dar câteva asemenea eşantioane cruciale ale unei spritualităţi care influenţează omenirea de nişte milenii şi pe care poetul le aduce în creaţiile sale, propunându-le ca simbol al încercărilor de tot felul pe care omul le-a traverasat în istoria sa. Aproape rituali că, atingerea cu sacrul devine, în consecinţă, în creaţia lu Ni colae Grgore Mărăşanu, un modus vivendi, fiindcă, mai ales după o îndelungă experienţă de viaţă, identifi carea unor reverberaţii în amurg este revanşa pe care şi-o ia fiinţa după toate cele trăite, dar, mai ales, după estimarea lor înţeleaptă. Mai mult, eşantioane din propriile trăiri, din propria istorie, transcend, la rândul lor, timpul în care au fost şi răzbat

cronica literară întâi, tânăr şi la tuleie , deprinzând devreme crucificarea din sfatul tatălui: Să-ntinzi braţele-n

VITRINĂ DE ARTĂ NOuĂ

NO. 9-10 / 2015

7

cronica literară

scurt la suprafaţă, apoi coboară, din nou, în adâncurile memoriei, de unde au fost aduse la
scurt la suprafaţă, apoi coboară, din nou,
în adâncurile memoriei, de unde au fost
aduse la suprafaţă, ca în Balada celor două
brazde de mărar. Tata, mama vin de
departe, animaţi de aceeaşi iubire
dintotdeauna, să dea sfaturi, să
reamintească, să avertizeze: ai grijă, fiul
meu, / frigul taie pe nesimţite!
acest sens fiind, în acelaşi timp, de pildă,
ecourile, între altele, din creaţiile
blagiene, ca în Crude şi coapte, Nimic nu
ştiu; Laudă celui ce aprinde focul etc. Iată,
de pildă, distihurile primei poezii
Concomitent, eul se confesează,
subliniind necontenit lupta, în primul
rând cu sine, încât eşecurile şi vi ctoriile,
feţe ale aceluiaşi tot, nu sunt decât
consecinţe ale unor acumulări. De aceea,
de pildă, dezvăluie constatări de felul:
biruind războiul, / fiara din mine am
biruit, iar, din perspectiva isihastului,
conchide: Îmi iese că nu cu duşmanul am
luptat, / c i cu trupul.// Şi nu oamenii m-
au învins, când fost-am învins, / c i
neputinţa de a rezista ispitei.
.
s u nt s u b i m i n e nţa d eza st r e l o r, / i a r ze i i
Te m a f ra g i l i tăţ i i co n d i ţ i e i u m a n e
e ste , d e a s e m e n e a , p reze ntă î n p o ez i a
l u i N i co l a e G r i g o re M ă ră ş a n u ( c âtă
v re m e vo c e a l i r i c ă co n stată / st r i gă :
s u nt a tâ t d e n e p ă s ă to r i , / d e i n e r ţ i
,
co ro b o rată c u s e c ve nţe a u to b i o g ra f i c e ,
a c ă ro r re ve r b e a re , î n p o e m e , s e t ra d u c e
)
p r i n p r i n i m a g i n e a tată l u i m u r i b u n d , c u
g r i j ă d e c e l e ră m a s e , a s e nt i m e nt u l u i
i m i n e nţe i î n e c u l u i , c â n d d e s e o r i a m
c ă zu t î n m a r e l e f l u v i u , a u n o r ta b l o u r i
c a re s e d e c u p e a ză s i n g u re d i n co p i l ă r i e ,
a u re o l ate d e co nv i n ge re a c ă , m a i
m e re u , î n m o m e nte c r u c i a l e , C i n e va m - a
s a l v a t d e f i e c e d a tă .
Prezenţa livrescului, prin trimiteri la o
seamă de creaţii literare sau la numele
unor scriitori (Ezra Pound, Eliot, Seferis,
Eminescu, Voronca etc.), este o altă
caracteristică a poeziei lui Nicolae Grigore
amintite: Coaptă vârtute / viaţa îşi
scutură. // Lumi ne-ncepute /flamuri îşi
flutură. // Lămuri de oase / sună chindiile.
//Ard în mătănii /noaptea chiliile. //
Cremenea plânge. / veselă-i dalta. // Stea
de se stinge, / scapără altă. // Cântă
ciuvica / noapte de noapte. // Cresc cele
crude, /cad cele coapte. Sau, în altă
parte: Seara / sprijinit de lespedea veche /
întreb pe cei morţi despre tine...
Prin deşertul invizbil, de fapt, poetul
etalează, fără să fie elegiac, dramatismul
condiţiei umane, de care cei mai mulţi
semeni, dacă devin conştienţi, aceasta se
întâmplă abia târziu, odată cu trecerea
timpului, ceea ce explică şi prezenţa flash-
urilor din trecut, prin care se accentuează
convingerea existenţei, în pofida tuturor
dramelor aduse de epoca străbătură, a
unui paradis pierdut, a unei epoci de aur
din care fiecare se simte, mai devreme sau
mai târziu, alungat.
Între conceptual şi alegori c, aşadar,
poezia lui Ni colae Grigore Mărăşanu este
expresia artisti că a bilanţului unei vieţi,
ajunse la înaltul nivel adus de zestrea
spirituală şi de experienţa adunată, prin
prisma cărora cel care se află în această
ipostază poate privi înapoi fără
resentimente, în ciuda timpului care a
trecut, privându-l ireversibil de
posibilitatea de a adăsta întru salvarea de
nefiinţă. Şi, de ai ci, întrebarea spre care
converge întregul demers liri c din volum,
de un dramati c retorism: Se mai poate
c ineva salva?

Mărăşanu din acest volum, relevante, în

VITRINĂ DE ARTĂ NOuĂ

  • 8 NO. 9-10 / 2015

cronica literară scurt la suprafaţă, apoi coboară, din nou, în adâncurile memoriei, de unde au fost

cronică literară

Între minte şi inimă

Dan Perşa

Vo l u m u l d e p o ez i i „ Î nt re d e s c h i s ” a l C a m e l i e i I u l i a n a R a d u e ste c a r te a u n e i o b s e s i i . A u n e i o b s e s i i d e s p re a d â n c i m e a u n i ve rs u l u i , a u n e i a d â n c i m i i m a g i n ate fă ră vo i e ş i i n d e p e n d e ntă d e v i aţa d i u r n ă a o m u l u i . Î n v i z i u n i c e v i n fă ră a f i c e r u te , fă ră a f i c ă u tate . Ş i n i c i o d ată c u a d e vă rat î nţe l e s e . Ş i avâ n d co n şt i i nţa c ă ex i stă u n co s m o s re a l ,

n e l i m i tat , d i n c a re p o ţ i c u n o a şte d o a r c ât î ţ i i m a g i n ez i . I m a g i n aţ i a s u p ra p u n e o v i z i u n e p e ste re a l u l co s m o s , v i z i u n e n i c i o d ată s u f i c i e ntă p e nt r u î nţe l e g e re a a d e vă rat u l u i u n i ve rs . D e a c e e a v i z i u n i l e d o a r î nt re d e s c h i d o u ş ă , o

p o a r tă

ş i o m u l ( p o e t u l ) p o ate s ă

. . . ră m â n ă î n p at u l s ă u , c ă u tâ n d s ă - ş i a s u m e s e n s i b i l v i aţa d e z i c u z i , d a r î nt re r u p t d e re ve r i i a st ra l e , c e a d u c ve şt i d e s p re u n s p aţ i u c e n u p o ate f i p ăt r u n s c u gâ n d u l , n u p o ate f i î nţe l e s – ş i ră m â n e d o a r i m a g i n e a l u i , a d i c ă v i z i u n e a u n u i co s m o s î n c a re p l u te s c f ra n j u r i d e p i e l e n ă p â r l i tă a l u m i i .

F ra n j u r i c e a l c ăt u i e s c o a l tă l u m e , d i n

m ate r i e o rga n i c ă m o a r tă

Pe d e a l tă

. . . p a r te , m a i p u ţ i n o b s e s i vă , m a i d e st i n s ă , a p a re î n c a r te i m a g i n e a v i e ţ i i

t ră i te , i nt i m e , b i n e c u n o s c u te c e l u i c e - a t ră i t- o ş i to t u ş i , ş i e a , ref u g i ată î n t re c u t , ră m a s ă c a u n e co u n u m a i , p e nt r u a d e ve n i , c a ş i co s m o s u l , o re ve r i e . I a r î n c e nt r u l a c e sto r re ve r i i stă e u l p o e t i c , s a u n u e u l , c i s u b i e c t u l

cronică literară Între minte şi inimă Dan Perşa Vo l u m u l d e

v i u a l c e l u i c e - ş i n o te a ză re ve r i i l e ş i t u l b u ră r i l e s a u n e t u l b u ră r i l e , p e nt r u c ă re ve r i i l e s u nt i nvo l u nta re ş i i n d i fe re nte . S u b i e c t u l v i u a r p u te a f i m i nte a , c e a c a re gâ n d e şte , d a r n u p o ate p ăt r u n d e , c i d o a r a p rox i m e a ză p r i n î n c h i p u i r i , î n s ă p o e ta a r v re a c a

s u b i e c t u l v i u s ă f i e i n i m a , c e nt r u a l v i e ţ i i u m a n e , c e nt r u a l ex i ste nţe i s e n s i b i l e . D a r n i c i p e i n i m ă p o e ta î ş i d ă s e a m a c ă n u p o ate f i stă p â n ă , d i n c a u za c u rg e r i i t i m p u l u i , c e d u c e v i aţa

t ră i tă î n t re c u t

ş i d i n e a n e p a r v i n e

. . . to t u n v i s . I a r p reze nt u l ( c ă c i n u ră m â n e d e c ât p reze nt u l ) ? E co m p ro m i s d e a l te r i tate , e co m p ro m i s d e l i p s a d e ră s p u n s l a p ro p r i i l e s e nt i m e nte , c e co n d a m n ă , î n u l t i m ă i n sta nţă , l a s i n g u rătate . A ş a î n c ât , a ş î n d ră z n i s ă s p u n c ă , d i n co l o d e t ro m b a v i z i u n i l o r, a ex p l o ră r i l o r, c a r te a d e p o ez i i a C a m e l i e i R a d u e ste o c a r te d e s p re s i n g u rătate . I a r i m a g i n e a e m b l e m ati că a si n g u rătăţi i e ste c e a a b ă r b at u l u i i n d i fe re nt, ste ri l , d a r ca re -şi î n s u ş e şte v i aţa l ă u ntri că a fe m e i i , p e ntr u a p u te a p ă re a fe c u n d , î n s ă n u re u ş e şte , î n s u şi n d u -şi - o, d e cât s ă o tra n s p u n ă î ntr- u n a l t l i m b a j , s- o d e g h izeze , e a ră m â n â n d d e fa pt co p i l u l a d evă rate i s a l e m a m e , fe m e i a d e l a ca re a fo st f u rată . S u nt d o u ă g ra n i ţe , a ş a d a r, d e ca re s e l ove şte e u l p o eti c ( ca s u b i e c t v i u ) : p e d e o p a rte i n d i fe re nţa a p ati că

cronică literară Între minte şi inimă Dan Perşa Vo l u m u l d e

VITRINĂ DE ARTĂ NOuĂ

NO. 9-10 / 2015

9

cronica literară

şi i nf i n i tă d e n e î nţe l e s a co s m o s u l u i , i a r p e d e a l ta co m p ro m is u l v i eţi i re a l e . S trâ n s î ntre a c e ste g ra n i ţe i m ate ri a l e , d e a c e e a i n ata ca b i l e şi n e c u c e ri b i l e , e ste s u b i e c t u l v i u a l p o ezi e i C a m e l i e i I u l i a n a R a d u . R aţi u n e a e ste i n s u f i c i e ntă p e ntr u a c u n o a şte co s m o s u l , s e nti m e nte l e s u nt i n ef i c i e nte î n a atra ge u n ră s p u n s. R ă m â n e si n g u rătate a . D i n co l o d e a c e a stă v izi u n e i nte r n ă a vo l u m u l u i „ Î ntre d e s c h is ”, v izi u n e c u n o s c u tă p o ete i , că c i e p l ă m a d a e i , şi o p o ate c u n o a şte c i ti to r u l ex tre m d e ate nt şi e m p ati c , c e e a c e i nte re s e a ză

e ste p o ezi a , p o ezi i l e ca a l căt u iri d i n c u v i nte şi a d u n ate î n vo l u m . E l e n u u r m ă r e s c e f e c t e l i r i c e . A l t f e l , p o e t a s- a r l ă s a p ra d ă fo r m u l ă ri l o r m u zi ca l e şi fă ră s e n s î n i d e e . C i m e rg p e l i n i a u n u i efo rt d e a i m p u n e raţi u n e a co n str u c to a re , î nţe l e s u l , s e n s u l . D e şi î n v izi u n e p o eta îşi d ă s e a m a că n u p o ate stă p â n i n i c i co s m o s u l (s a u c u n o a şte re a co s m o s u l u i ) şi n i c i v i aţa re a l ă , to t u şi raţi u n e a ca u tă s ă n o r m eze p o ezi i l e , s ă l e fa că i nte l i g i b i l e ( î ntr- o o p ozi ţi e v izi b i l ă c u „ p o e m u l ca re n u p o ate f i î nţe l e s ” m u re ş a n i a n ) . Ş i to t u şi , ca l i tate a ve rs u ri l o r n u a re d e s u fe ri t, i a r a sta d ato ri tă u n e i d o b â n d i te m at u ri tăţi p o eti c e . I a r fa pt u l e ste î ntă ri t d e D a n I a n c u , a u to r u l u n u i „ co l a j fă c u t c u d ra g d i n ve rs u ri l e

a c e ste i că rţi

”. . .

şi a ş ezat ca u n c u vâ nt

î n a i nte l a d e s c h i d e re a vo l u m u l u i

„ Î ntre d e s c h is ”. Dincolo de acest spaţiu poetic al unei lumi în care omul este claustrat, sunt destule delicii ale existenţei ce aduc

cronica literară şi i nf i n i tă d e n e î nţe l

întredeschideri. Unul l-am amintit, conştiinţa subiectului viu că femeia este obârşia creaţiei sensibile şi spirituale. Apoi, scrierea, însăşi, a poeziei. Şi capacitatea ei, neritualică, de purificare, ca în poemul „107”: „parcă îi vedeam insomnia/ cuvintele/ alunecă încet/ foarte/ foarte încet// cea mai frumoasă ispitire/ spălarea de sine”. Iată câteva din cele ce fac existenţa omului antrenantă, ba chiar fericită. C a p a c i tate a d e a s e fo c u s a a s u p ra u n e i v izi u n i p o eti c e şi d e a o tra n s p u n e c u m a re a c u rateţe , ca şi m at u ri tate a ex p re si e i p o eti c e , p u s e c u p re c izi e î n sl u j b a v izi u n i i , fa c d i n C a m e l i a I u l i a n a R a d u o p o etă c e n u p o ate f i i g n o rată .

VITRINĂ DE ARTĂ NOuĂ

  • 10 NO. 9-10 / 2015

cronica literară şi i nf i n i tă d e n e î nţe l

cronica literară

Cultivatorul de umbre

Emil Niculescu

L u â n d ca re p e r titl u l u n u i vo l u m d e ve rs u ri a nte ri o r, „ F l a ge l ”, u lti ma ca rte a l u i Oc tav i a n M i h a l c e a , , , E p i c riza ” ( Ed it u ra „ S emn e ”, 2 0 1 1 , c u ex p re si ve d e s e n e d e A l ex I va n ov ) , a r p ă re a s ă c u p ri n d ă ma i d e g ra b ă p a ste l u ri , ge n l iri c î ntr u to t u l sti ma b i l şi d i n c e î n c e ma i p u ţi n fre c ve ntat. A c c i d e nta l , şti u to r a l u n o r a n u mite î ntâmp l ă ri d i n v i aţa co ti d i a n ă a a u to r u l u i , s u nt c u mva s o mat d e tex te s ă i a u a c t d e o ex p e ri e nţă ca re şi - a d e p ă şit c e e a c e s- a r n u mi , î n te rme n i d e s p e c i a l itate , fo i l e d e o bs e r vaţi e şi a re o a n u mită g rav itate , c e o ex tra ge d i ntre c rize l e d e s u p rafaţă o ri e ntâ n d - o către l ite rat u ră . D i n c râmp e i e , fra gme nte , fă râme l i v rate c u p a rc i mo n i e , o tra n s ă , d e mu lte o ri co ntro l ată d e o o me rta a d is c reţi e i , s e p o ate re a l iza o atmo sfe ră , u n to p o s a l s u fe ri nţe i şi c l a u stră ri i :

Împ ă rţir e a / co r p u l u i p e v e rti ca l ă a mi nte şte că o a s e l e s e ma i şi r u p . B u c u ri a / î nti n d e ri i , g â n d co l o r a t, v a f i î n c h i n a tă u n u i ze u n u mă r â n d ( Ze u n u mă r â n d ) ; s a u : Pă r e r e a d e a f i c u l ca t. Pa t u l p ă tr u n d e şi mo d i f i că str u c t u r a / o r g a n is me l o r v i i . I n e rţi a f i a r e l o r. I n i ma ca d e o s e b ir e ( I nte ri o r) . Tra n sl â n d d i n s p re că rţi ma i ve c h i , s e a u d e u n ri g i d „ M a n e . Te ke l . Fa re s ”, c u m şi o bs e r vaţi i a l e u n u i L a ză r, î n a i nte d e mira co l , o a si mi l a re me nta l ă a me d i u l u i l a co r p u l f izi c . D e fa pt, p at u l n u p ro c u stize a ză re a c ţi i l e c e l o r „ co n d amn aţi ” s ă î i f i e p rizo n i e ri , ex istă tre pte şi g ra d aţi i ; C o n sta nti n Ţo i u , l a r u b ri ca s a „ P re p e l e a c ”, d i n „ Ro mâ n i a

cronica literară Cultivatorul de umbre Emil Niculescu L u â n d ca re p e

l ite ra ră ” ( n r. 1 2 , 2 0 0 4 ) , a p re c i a faţă d e fa za „te rmi n a l ă ” a l u i M iro n R a d u

Pa ra s c h i ve s c u d i n 1 9 7 1 : I d e e a că î ntr e to ţi o a me n i i d e p e p ă mâ nt ex istă a lte g r a n iţe d e câ t ce l e g e o g r a f i ce , g r a n iţe l e c u lt u ri i şi ex p e ri e nţe l o r i n d i v i d u a l e , d o b â n d ite ; p r e c u m şi ce l e ce î i d e s p a rt î n ce l e ce p ri v e şte d is p a riţi a f izi că , fe l u l î n ca r e a cce ptă e i tr e ce r e a d i n co l o, u n d e d is p a r to a te fr o nti e r e l e î n h a o s u l a p a r e nt

a l u n i v e rs u l u i (…) . A c e ste h o tă r n i c i i î l ţi n p e a u to r d e p a rte d e n at u ra l ismu l n a raţi u n i i d e s p re u n o rga n ism î n a l a rmă şi s e r v it u ţi l e b i o l o g i c e a l e a c e ste i p o st u ri , a ş a c u m l e n a re a ză M . B l e c h e r,

d e şi s e af l ă î n L u me a v e n e l o r ex p u s e (Un g h i u l s e c l a ti n ă ) , u n d e B o a l a a s c u n d e u n e l e s e nti me nte ( M a i mu lt d e câ t e şti ) , i a r a n u mite l u c r u ri îşi a rată l at u ra ma l ef i că , Ob i e c t v ă tă mă to r, ce a s u l , f i i n d c ă S u b g r i n z i n e s fâ r ş i te , v e i s p u n e c ă o r e l e / î nv i n s e a u p i e r d u t a v e r e a

î nv i e r i i . Tr u p u r i î n r o b i e . ( G â n d i n d fo c u l ) .

U n f i o r b a cov i a n a l re s o r bţi e i î n e l eme nte / mate ri e , c u o co n şti i nţă a „ s c e n e i ” a co p e rită ( f u n c ţi o n ă re şte ) c u a c te s e i n si n u e a ză î ntr- o l a c u stră b iro c ratizată şi a ntis e pti că . F l u xu l h â rti i l o r n e g r e v e ste şte a n co r a r e a tr u p u l u i î n n ă mo l . Ro l u l v i n e , r ev i n e… ( M a g i a ma l u ri l o r s u bte r a n e ) . Pe ri v i e ra l u i L et h e , u n d e D o a r n isi p u l p l o u a t d i mi n e a ţa î nţe l e g e ma g i a o a me n i l o r v i i (Urma s e p i e r d e s u s) , ex istă o te ntaţi e a d is p a riţi e i , a re n u nţă ri i , iz b ăv ito a re , î n fo n d : H a i s ă a l e g em s e d u c ţi a ! Î n d emn

cronica literară Cultivatorul de umbre Emil Niculescu L u â n d ca re p e

VITRINĂ DE ARTĂ NOuĂ

NO. 9-10 / 2015

11

cronica literară

a şte pta t î n sta d i u l f u l g e r u l u i/ M â i n e u rme a ză a ltă o r d i n e câ n d p o a te n u v r e i s ă i e şi d i n / a d â n c u ri . S u nt p u ţi n e co mo ri . ( C o mo ri ) . S u nt, to t u şi , î ntre co mp e n s aţi i , a c e l e a a l e u n o r i nfo rmaţi i/ d e p ozite ezo te ri c e , a l fa b ete l e u n u i a lt l i mb a j :

C o b o r â r e a î n p â nte ce l e c u v i nte l o r ce n u

s- a u ma i s p u s/ d emu lt, ca s â n g e l e sf i nţit s u b o c h i i to l e r a nţi a i b i b l i o te c i l o r î n g r o p a te . (Urmă şi f l o a r e d e r o ş u p e ti mp d e i a r n ă ) . Î n p o f i d a u n o r va g i p re c iză ri , c e i n d i că o e p o că a p ro p i ată , a e r u l e ste , d e c e l e ma i mu lte o ri , a n isto ri c , şi to t a stfe l a n go a s a : C u o c h i i n o ştri v e d em a n i ma l e d i n / ti mp u ri a p u s e . Pe ntr u că tr e c u t u l tr ă i e şte î mp o d o b it c u p e n e şi b l ă n u ri . Pe ri co l d e mo a rte . E x istă fa mi l i i d e s p irite / ce s e î n e a că î n v is e , s p r e a p l u ti a p o i î n d i mi n eţi o bs c u r e ( Pe ri co l d e mo a rte ) . A rta , p o ate , e ste u n ve c h i exo rc ism, i memo ri a l ă reţetă a ş ama n i l o r/l e c u ito ri l o r; p ri n a s o c i aţi e , u n titl u a l u n e i a nto l o g i i d i n p o ezi a l u i I o n

C a ra i o n : „ A nti c h itate a d u re ri i ”. E x istă d ate , b i o l o g i c e c h i a r, î n afa ra ti mp u l u i , co mp ati b i l ităţi ca re fa c p o si b i l ă s a u n u , s ă zi c em, o o p e raţi e d e g refă : Vâ rsta d e a u r, e o co nv i n g e r e ,/ n u p ri v e şte î n

ca l e n d a r u l risi p e i . Ţe s u t u ri l e s e r e c u n o s c p ri n / i nt u iţi i r ă ma s e d i n a lţi ev i , fă r ă ce rti f i ca te n a ta l e . ( Pe ri co l î n s o mn ) . S u b s emn u l u n e i v u l n e ra b i l ităţi ( i nte rmite nte , p o ate s emi p e rma n e nte ) , a p rox i mităţi i u lti me l o r tra n smisi i/emisi i a l e u n u i „ me s a j ” î n c ri ptat u n e o ri p â n ă l a r u n ă s a u ca rt u ş h i e ro g l i f i c , Oc tav i a n M i h a l c e a fo l o s e şte , c u o b i n e d e p ri n s ă te h n i că , a ş a - n u mita „ sti l isti că a e s c h i ve i ”, c e a p e ca re E u ge n Ne g ri c i o s emn a l a î n ve rs u ri l e l u i V irg i l M a zi l e s c u , c e l ca re s e re co ma n d a „ o mu l v irg i l ”. V i (r) g i l e nţe l e ţi n d e u n fe l d e tra n s ă vo it

cronica literară a şte pta t î n sta d i u l f u l

n e g l i j e ntă , o o bs c u riza re , u n d i c te u co ntro l at d a r d e o ma re s p o nta n e itate a s o c i ati vă , î n ca re p rezu mat u l l e c to r a re şi d ato ri a , d a că b i n evo i e şte , s ă co n l u c reze , s ă a co p e re s a lt u ri s p e c ta c u l o a s e c u o b o l u l fa ntezi e i s a l e si mp ateti c e . A r f i e c h i va l e nt u l u n e i sit u aţi i s eve re , î n ca re o tremu ra re d e p l e o a p e , o d is c retă p a l p a re s u p l i n e s c o s p ove d a n i e , i n d i caţi i te stame nta re , co mp ri mate p â n ă l a o rgo l i o a s a , p e cât d e mo d e sta n ă zu i nţă a rg h ezi a n ă : „ u n n u me a d u n at p e - o ca rte ”. S u nt te l e g rame d i n n o ma n ’s l a n d , d i c tate î n ta n ga j u l u n e i c h a ro n i c e l u ntre , şi exa c t î ntr- o Pa u ză d e p l â n s î n te a tr u l d i v i n ( C a l a ) , ca re s e re c u n o s c a f i Fr a g me nte d u p ă fr a g me nte , şti i nţa i l u zi e i î ntr u şti i nţa / p l â n s u l u i r e l a ti v ( Î n că l ov iri

VITRINĂ DE ARTĂ NOuĂ

  • 12 NO. 9-10 / 2015

cronica literară a şte pta t î n sta d i u l f u l

cronica literară

n a t u r a l e ) , c u b u n a s p e ra nţă co n s o l ato ri e că u n d ev a î n că ma i/ r e s p ir ă a rmu r a s o a r e l u i p u r ( A rmu r a s o a r e l u i ) , u n p u s e u a p o l l i n i c ca u n s a l u t tra n smis d i n metro u . E o atmo sfe ră stra n i e , s p ita l i c e s c - ca zo n ă , ami nti n d d e g i mn a sti c i l e d e , ,re c u p e ra re ” ( ma i p u ţi n co n o taţi a p o l iti că , c re d ) , d i n f i l mu l l u i M irc e a D a n e l i u c , „Gl iss a n d o ” : Vr eme a , ca şi v i a ţa , î n ce p e mâ i n e , câ n d vo m f i mu lţi l a zi d u l/ p l ă s mu iri l o r a ntisi n g u r ă ta te . A ş a p ă tr u n d em î n ca ste l u l/ vo a l u ri l o r a l b e , si n ce r î n co n j u r a ţi d e i l u zi a p isi c i l o r n e g r e ,/ stă p â n ito a r e . ( C i o p l iri ) . Î n re st, a u to s co p i i l e d e n o tă , câ n d şi câ n d , o ri mb a l d i a n ă î n stră i n a re / d e d u b l a re , u n tra n sfe r î n a ltc i n eva /c e l ă l a lt: S e î ntâ mp l ă i u b iri d e a zi s p r e i e ri . A l c u i e str ă i n u l/ ce co b o a r ă ? ( A j n a ) . C o nf u zi e , a lte ritate mi n ată d e o o b o sită a u to iro n i e : b u n ă a n a temă , c i n ev a ca r e / mă i u b e şte p e ntr u ce e a ce n u s u nt… ( S ă mâ nţa ) . S c ris u l d ev i n e şi o d ex te ritate / p ro b ă î n o bs c u ritate : A f l ă -ţi s u f l et u l şi/ s c ri e p e î nt u n e ri c . A j u tă ! ( S c ris u l p e î nt u n e ri c ) . D u p ă c e , şi e l , r u p e gât u l e l o c ve nţe i , c h i a r câ n d u ze a ză d e n işte s e nte nţi ozităţi à r e b o u rs, Oc tav i a n M i h a l c e a co mu n i că , î n tre a căt, câteva „ d i d a h i i ” mu n d a n e , p a rcă p o s a c mat h e i n e : Îţi s p u n că n o r o i u l a tr a g e b a n i i , i u b ir e a şi mo a rte a ( Iris) ; c u m şi : Fă r ă p l ă ce r e , to ţi ca u tă / a u r p e tă r â mu l b r o a şte l o r. B ă r b a ţi i a u ca r n e a tr a n sl u c i d ă ./ Feme i l e – ma i mu lte p o rţi c u j a r, i a r n a . S - a o p rit p l o a i a . C a i d e e a u ita tă , î n fa ţă a p a r e v irt u te a ca ri a ti d e l o r. ( V irt u te a ca ri a ti d e l o r) . Î n a l căt u ire a d e h e r b , p o et u l a re (şi ) f u ga re g u st u ri ste n d h a l i e n e , p e ca re l e d i v u l gă s u b rezerva că „nu a fost să fie”, promiţându-şi n işte re e sti mă ri a l e câmp u l u i d e l u ptă şi ,

î n c e l e d i n u rmă , a rmistiţi u l p e d u rată

n e d ete rmi n ată : Ro ş u l p o a rtă o ma r e v i n ă . Î n c l e şta tă î n s u r â s u l fo rme i ,/ o ri ce î ntâ mp l a r e e ste v e ş n i că r u ti n ă (…) V is ez

s ă mă v i n d e c , s ă / d is e c mi n u n e a , ca î n

l e g e n d a c u lti v a to r u l u i d e u mb r e . (Nu ma i ce str ă l u ce şte ) . D a că „ o ri c e ca rte e ste o b o a l ă î nv i n s ă ”, p ri n „ E p i c riza ”, Oc tav i a n

M i h a l c e a şi - a n e go c i at, c u n o ta b i l p ro f it l a b u rs a eva n e s c e nţe l o r ( va ma i f i f i i n d , a c u m, d e î n c h i p u it, l a fe l d e u ş o r ca p e

v reme a câ n d u n

p o et s e ave nt u ra s ă

ex p l o ateze o p l a ntaţi e d e c u i e ? ) , re co lta d e u mb re d i n p ro d u c ti va zo n ă s u b l i mi n a l ă . Un p a ş a p o rt e l e ga nt, c u v ize

n e g re -ro şi i l a ve d e re .

cronica literară n a t u r a l e ) , c u b u
cronica literară n a t u r a l e ) , c u b u

VITRINĂ DE ARTĂ NOuĂ

NO. 9-10 / 2015

13

cronica literară

Chemarea

nedesluşitului

Codruţ Radi

N-ai zice că este vorba despre o carte de debut, dincolo de graniţa tăcerii. Semnatarul, Valentin Irimia, membru al Grupului de la Ploieşti, este, în acelaşi timp, un bun cantautor ce m-a dus cu gândul la mişcarea Flower Power, în mod special la manifestul artistic al lui Bob Dylan. Însăşi poezia lui vine ca un astfel de manifest al ideii, într-o construcţie fără cusur, fără opintelile formale sub presiunea imediatului înconjurător. Pentru că temele abordate vin, desigur, din această zonă existenţială, pe care Valentin Irimia o explorează într-o manieră originală, proprie adevăraţilor poeţi, care ridică esafodajul poeziei peste rugul veşnic aprins al simţămintelor omeneşti. „Chemarea nedesluşitului ” este o acoladă a gândului la graniţa percepţiei poetice senzoriale, dureroasă de cele mai multe ori, prin deschiderea unor răni ancestrale. Conceput în patru părţi-„cărţi ”, cum le numeşte chiar autorul, volumul se conturează din aceste structuri într-o ordine universală firească. Plecând de la Cartea I - „Haotidiada”, ca percepţie a haosului imanent într-o formă constatatorie, bine susţinută poetic, cu elemente stilistice evidente, convingătoare, însăşi rima făcând

cronica literară Chemarea nedesluşitului Codruţ Radi N-ai zice că este vorba despre o carte de debut,

parte din această recuzită ce leagă unitar versurile înspre poezie, precum:

„Se răsfira o boare de-nceputuri Un zvon desfoliind înfiorări Povară şi ofrandă altor trupuri Şi pofta lor ca un pieziş pe scări,

Înţelepciunea cere să se nască Dar golul timpului nedumerit Şi-aşează masca peste altă mască Şi noima lui se înfăşoară-n mit.” (Leagăn)

Cărţile se leagă între ele, Cartea a doua, „ Alintul tenebrelor ”, deja sugerează reflectarea realităţii prin sufletul poetic, vine cu mai multe răspunsuri decât întrebări, lumea înconjurătoare îşi găseşte refugiu, fără a se mai risipi, în chiar poetul ce şi-a deschis porţile pribegiei ca destin. Cuvintele încep să lege nu numai frânturile de lume surprinse de poet în declinul lor, dar şi ecourile acestora înăuntrului care trebuie să liniştească volburile. El, poetul, se va „întenebra” de toate trecerile prin haos, îşi va asuma întâmplările timpului risipite nepăsării, pregătind, „rugul de-ndurare” pentru cea de-a treia Carte, „Cântece de taină”, găselnita pentru depăşirea tenebrelor pare-se a fi dragostea,

VITRINĂ DE ARTĂ NOuĂ

  • 14 NO. 9-10 / 2015

cronica literară Chemarea nedesluşitului Codruţ Radi N-ai zice că este vorba despre o carte de debut,

cronica literară

marea taină tăcută a suferinţei, „imposibila taină”, cum îi spune autorul, în sensul nemărginirii. Poetul va încerca o eliberare din propria veghe, alegându-şi o pereche imaginară cu care va împărţi durata iubirii. Ne dă uneori impresia unui „alter ego”, care îi răscumpără durerea fără prejudecăţi narcisiste, precum în poezia „Clipă furată”:

„Parcurgi un anotimp fără durată Purtând în trup amare frumuseţi Şi-n ochi cu înserări şi dimineţi Te scurgi dinspre oricând spre niciodată,

De sub deochi de oarbă prevestire Vom zăbovi prin zodii de-mprumut Miraţi că niciodată n-am ştiut De ce iubirea s-a numit iubire”.

Şi pentru că orice existenţă este ciclică, Cartea a patra, „Elegii şoptite”, vine să închidă, cu o diagonală metafizică, spaţiul creat de poet ca posibil refugiu, demonstrând că omul, invariabil, revine la stările de nelinişte, chiar declin, nu ca regăsire, ci ca o permanentă căutare.

„ Alunec pe-o iluzie abruptă M-absoarbe o chemare fără glas Sunt clipa ce din veşnicii se-nfruptă Eu - Prometeul răstignit pe-un ceas,

Cum m-aş tămădui prin mine încă Să-mi distilez tot sângele amar În vene-mi urlă patima adâncă

cronica literară marea taină tăcută a suferinţei, „imposibila taină”, cum îi spune autorul, în sensul nemărginirii.

Nemarginire - singurul hotar ”

Spune poetul în poezia „Singurul hotar ”, tot el declarând, suficient de grav cât să fie crezut, că „ne naştem singuri ”. Aş adăuga eu că acest destin se duce până la capăt, trăind şi murind la fel de singuri. Ca şi cele patru părţi-cărţi ale volumului „Chemarea nedesluşitului ” pe care Valentin Irimia le aduce la mal într-o deplină simbioză a chemării abisului, mai degrabă decât a nedesluşitului. Pe o insulă numai a lui, unde se poate exila, de fiecare dată, pentru întâlnirile de taină, cu Poezia.

cronica literară marea taină tăcută a suferinţei, „imposibila taină”, cum îi spune autorul, în sensul nemărginirii.

VITRINĂ DE ARTĂ NOuĂ

NO. 9-10 / 2015

15

poesis

Ioan Vintilă Fintiş

LuPTA Cu uMBRA (1)

I

tu alergi către un punct luminos către o pasăre care dispare atunci se nasc seminţele rodind şi cresc tulpini din ele cum din cuvinte înţelesuri noi

II

locuiesc într-un concert ori într-o simfonie trupul devine absent ca şi cum în ape triunghiuri bermude ar fecunda o lacrimă divină sau nori de negru liliac treziţi din somn adânc

III

tu eşti doar un zbor copacii dansează pe cer păsări de ceaţă orbitoare pentru îngerii de la marginea câmpului acolo unde vaste pustietăţi dau culoare în somn asfinţitului

IV

îmi faci semn cu o îmbrăţişare cum într-o jertfă la templu pe trepte de fum sângele

poesis Ioan Vintilă Fintiş LuPTA Cu uMBRA (1) I tu alergi către un punct luminos către

crin în grădini de cărbune tu smulge pumnalul rotit mecanic în rana luminii trasă pe roată de judecătorii marilor texte

V

mijeşte cenuşiu dimineaţa rostogolesc zaruri pe ea

burează departe-n grădini parcă ar fi un început de noiembrie

la vămi soldaţii răsucesc mecanisme bizare ea nu se mai vede plânge cu opium pe eşafod pe coame de dealuri pândind

corul bătrânilor surpat în altare

POEMuL DE ROuĂ

I

inexistenţa

cerc luminos

înlăuntrul căruia

concepi tăcerea

II

sanctuar de cuvinte devine trupul tău între dealuri şi văi

VITRINĂ DE ARTĂ NOuĂ

  • 16 NO. 9-10 / 2015

poesis Ioan Vintilă Fintiş LuPTA Cu uMBRA (1) I tu alergi către un punct luminos către

poesis

lenevind când pielea amurgului înfloreşte peste hieroglifele oase

III

în purpura nopţii pluteşti pe masă gramofonul sticla de vin legănându-se

este decembrie

în părul tău balet de fluturi se croşetează din lumina plăpândă a felinarului

IV

îţi sărut lacrima de opium coapsa de cânepă neagră

ne contopim până la dispariţie

trage cearşaful nevinovat cortină gri deasupra oraşului

între cer şi pământ bulevarde pustii umbrele stacojii ale celor morţi şi a celor vii

V

fulgerul despică piramida

trupul aurit al faraonului

se curbează după ecuator biciuieşte tropicele polul nord şi polul sud

cântece stranii curg de acolo

cum sărutul frunzei de diamant căzută de pe marginea visului

VI

atunci se deschide o poartă

inima cerului străpunsă cu o săgeată de timp ia forma secundei

o amintire mi se pare trupul abur divin ori magie în constelaţii

VII

şi - n loc de trup o coasă pe aşternutul inocent de parcă cineva a cosit fânul tinereţii

sau poate crinul copilăriei

VIII

îngerul bate cu aripa un val apa s-a cuibărit în vis de acolo ţâşnesc formule şi alchimii

poesis lenevind când pielea amurgului înfloreşte peste hieroglifele oase III în purpura nopţii pluteşti pe masă

VITRINĂ DE ARTĂ NOuĂ

NO. 9-10 / 2015

17

poesis

Diana Adriana Matei

Vişinul

Întâi, îngropasem un sâmbure într-o margine a mea

apoi, sâmburele a început să crească, să crească oprindu-se lâng-o grămadă de oase

Îngropaţi-le şi pe ele, am strigat dar glasul mi-era mult prea trunchios

Îngropaţi-le şi pe ele şi-o ploaie de vişine mi se-arcui în jos

Îngropară-le-om şi pe ele îmi spunea când veşnic vor creşte arborii îmi spunea când oamenii ca şi arborii vor creşte dând din frunze ca dintr-o creangă cu cinci degete

că nu vei simţi gustul omului aşa cum simţi gustul vişinei

poesis Diana Adriana Matei Vişinul Întâi, îngropasem un sâmbure într-o margine a mea apoi, sâmburele a

ce muşti dintr-un om rămâne om

iar ce muşti dintr-o vişină sâmbure rămâne

tocmai de aceea când muşc dintr-o piatră scuip pietre când muşc din noroi tot noroi scuip iar când muşc şi din nuiele le scuip pe rând urlând din piele

numai eu fără de mine privindu-mă din orişicine muscându-mă şi scuipându-mă rămân un cer crăpat în stele şi noroi, şi pietre, şi nuiele!

Îngropară-le-om şi pe ele începuse să strige şi glasu-i deveni mult prea trupesc

Îngropară-le-om şi pe ele şi-n ochi lacrimi căprui încă-i se arcuiesc

VITRINĂ DE ARTĂ NOuĂ

  • 18 NO. 9-10 / 2015

poesis Diana Adriana Matei Vişinul Întâi, îngropasem un sâmbure într-o margine a mea apoi, sâmburele a

poesis

Despărţindu-ne

Aud cum creşte-un fir de păr de cum se colorează-un măr şi picuri de ferestre-n ploi scurgându-se din doi în doi strivind sub scoarţele căprui lumina ochilor, gutui

Te duci cum n-ai să vii curând cu mine-n gând şi în cuvânt, mă-ntorc cum nu ai fost nicicând mai viu ca-n mine, pe pământ

Şi-atunci mă lepăd de auz

cum răsăritul de apus şi-n picurii ferestrei ploi scurgându-se din doi în doi văz-duhul crăpând în amiezi bolta luceferilor verzi

Iubire

Port în junghiuri toate literele trupului al căror glas îmi fredonează sângele din care-o să-ţi cânt până-ţi va trece ca apa, prin vene, rămânând cuvinte

poesis Despărţindu-ne Aud cum creşte-un fir de păr de cum se colorează-un măr şi picuri de
poesis Despărţindu-ne Aud cum creşte-un fir de păr de cum se colorează-un măr şi picuri de

VITRINĂ DE ARTĂ NOuĂ

NO. 9-10 / 2015

19

poesis

Liviu Vişan

BALADA BĂTRÂNuLuI PĂSTOR (când aedul are iadă)

M-am îndrăgostit de iada blândă-a unui ţap de bere ca Pericle de Hellada, ca poeţii de himere

Prin păduri de conifere iada mea poartă cercei nu din vreo ureche-a Herei ci din ciucuri de hamei

Astfel am descins din zei şi m-am încurcat cu iada cea spumoasă de hamei care zestre-mi dă cu lada

Mă simt chiar vânat de prada care-mi toarnă-n gât polenul jur că-i apocrif poemul

POEMuL LuI TICĂ ARDELEANu (recitat de el dar scris de altul)

Într-o toamnă foarte veche cu ploi bete în fereastră deşi sunt fără pereche dau năvală la nevastă

Las în urmă cu durere poate ziua cea mai fastă, băutorii mei de bere n-au nici bani n-au nici nevastă

Într-o toamnă ca aceasta care ne îmbătrâneşte doar nevasta, doar nevasta nici nu moare dar trăieşte

Parc-o văd cum iese-n poartă însoţită de un câine, draga mea, te rog, mă iartă, n-am venit, te pup, pe mâine!

MISTERuL

Un pictor neştiut dar încă tânăr avea o pânză sul pe al său umăr precum cămila-n drumul spre Sumer purta în ochi un petic vag de cer

În urma lui ecoul unui cântec ducea culori de curcubeu în pântec şi o poveste tristă despre mila de-a răsplăti în plin deşert cămila

Când scoase sulul, ca pe-o veche hartă, desfăşurându-l peste marea moartă văzu şi oaza dar văzu şi cerul şi se-apucă de zugrăvit misterul

BALADA LuI GÉRARD DE NERVAL

Pe strada Vechiul felinar s-au fost oprit Gérard Nerval şi atârna de un grilaj într-un uşor şi trist tangaj

Avea un sfanţ în buzunar şi-un gând să fugă spre Fanar pe când cu deşte degerate şi-a scris biletul: Curaj frate!

L-au fost zărit un caraliu când încă mai părea că-i viu deşi săltase în etern pe uliţa Vieille Lanterne

Doar laţul atârnat de gard de care spânzura Gérard

VITRINĂ DE ARTĂ NOuĂ

  • 20 NO. 9-10 / 2015

poesis Liviu Vişan BALADA BĂTRÂNuLuI PĂSTOR (când aedul are iadă) M-am îndrăgostit de iada blândă-a unui

poesis

părea fereastra unui nou fantastic luminat hublou

prin care se uita-n Levant fantoma unui prinţ şarmant aşa cum mirele se-ncruntă când este gata pentru nuntă

POEM DESPRE VIAţA PICTORuLuI IVAN TuRBINCĂ IVANOV

Viaţa e atât de amplă par ’examplă viaţa noastră nici anostă şi nici vastă

Prinsă-n pânzele de in viaţa este un suspin şi bogată şi datoare tuburilor de culoare

Au pictat pereţii casei din podea până la grinzi El Zorabul vieţii mele fără moarte. Poţi să-l vinzi?

Abia ţin căpăstrul care gâtul calului mi-l cere în galopul lui spre stele. Care-i preţul artei mele?

ISTORIOARĂ DE REZBEL

Printre cărţi şi artefacte într-o şambră de bordel sta o pasăre de noapte pe un stârv de colonel

După multe gloanţe trase oarbe sau de cauciuc în ciorapii de mătase ardeau găuri de trabuc

Ea-l privea cu faţa suptă şi ţinându-se de şale -n zona câmpului de luptă patronat de tuburi goale

Se-auzea prin cercevele un colind cântat de Hruşcă, pluşul de pe canapele mirosea a praf de puşcă

TREN DE NOAPTE

Călătoream cu-n tren de noapte iarna, de mine se-ncălzea o navetistă cu-o mână-mi descheia încet vestonul la nasturii cu stemă comunistă

Eram blocaţi de oameni şi bagaje, spre locul de la geam înghesuiţi într-un compartiment de clasa-doua ticsit de babe şi de iezuiţi

Fata şi-a tras pe faţă, insolentă fularul meu de izmă şi tutun cu o mişcare atâta de firească la care n-am putut să mă opun

Mă întorceam ca dintr-o dezertare, fusesem după un cazan de ţuică, nu mă gândeam să legăn pe picioare aroma unui trup de nevăstuică

Şi în balansul trenului de noapte, la un macaz i-am lunecat sub crupă că n-am să uit nicicând călătoria pe când eram locotenent la trupă

poesis părea fereastra unui nou fantastic luminat hublou prin care se uita-n Levant fantoma unui prinţ

VITRINĂ DE ARTĂ NOuĂ

NO. 9-10 / 2015

21

arte vizuale

arte vizuale VITRINĂ DE ARTĂ NOuĂ 22 NO. 9-10 / 2015
arte vizuale VITRINĂ DE ARTĂ NOuĂ 22 NO. 9-10 / 2015

VITRINĂ DE ARTĂ NOuĂ

  • 22 NO. 9-10 / 2015

arte vizuale VITRINĂ DE ARTĂ NOuĂ 22 NO. 9-10 / 2015

arte vizuale

arte vizuale VITRINĂ DE ARTĂ NOuĂ NO. 9-10 / 2015
arte vizuale VITRINĂ DE ARTĂ NOuĂ NO. 9-10 / 2015
arte vizuale VITRINĂ DE ARTĂ NOuĂ NO. 9-10 / 2015

VITRINĂ DE ARTĂ NOuĂ

NO. 9-10 / 2015

23

arte vizuale

Pictura, o altă muzică

Codruţ Radi

De când îl ştiu, să tot fie vreo patruzeci de ani, Florian Bârsan trece discret prin viaţă, cu toată încărcătura lui artistică. Ca atâţia artişti, pentru care începutul este hotărât de alţii, este absolvent al unei facultăţi tehnice, promoţia 1980, cu o amprentă decisivă în organizarea ulterioară a drumului său printre arte. În 1982, a absolvit cursurile Scolii Populare de Artă - secţia de chitară clasică, o pasiune din care va face, pentru totdeauna şi cu generozitate, un act de educaţie muzicală, dăscălind o sumedenie de copii dornici de iniţiere şi desăvârşire pe acest tărâm. Adevărata împlinire artistică o va cunoaşte, însă, în lumea picturii, autodidact în mare măsură, dar şi sub îndrumarea pictoriţei Doina Duţă, ori în cadrul Cenaclului de artişti neprofesionişti „Arcade” din Ploieşti. Prima expoziţie personală vine, astfel, firesc, găzduită de Casa Municipală de Cultură „Geo Bogza” din Câmpina, în 1994, urmată de alte câteva, inclusiv două în Franţa (în 2003 şi 2006). Cea mai recentă, din februarie 2015, de la Centrul Cultural „Carmen Sylva” Sinaia, pune în evidenţă maturizarea artistului Florian Bârsan, drumul propriu pe care păşeşte acum. Î n co n d i ţ i i l e a c t u a l e , câ n d a rta n u

s e m a i s u p u n e u n o r c u re nte st i l ist i c e ev i d e nte , a rt ist u l , e l i b e rat d e ca n o a n e l e co n c e pţ i e i , îşi a l e ge te m e d i ve rs e , c e l e m a i m u l te d i n i m e d i ata ve c i n ătate . Î ntr- o a b o rd a re re a l istă a c re aţ i e i , p ri to c i n d î n l ă u ntr u l e i î nţe l e s u l a c e ste i a , o co nv i eţ u i re a c c e ptată ca f i i n d n o r m a l u l ex iste nţ i a l a l v re m u ri l o r n o a stre . Ş i p e ntr u că p i c t u ra e ste , p e ntr u e l , o a l tă m u zi că , e co u l c u l o ri l o r s e re gă s e şte î n s u f l et u l co n d a m n at a rt ist i c . P l i n d e l u m i n a c e s- a re c u p e rat vă zd u h u l u i s o l i ta r, ve n i n d d i n a n c e stra l , p ri n o g l i n zi m iş căto a re p re c u m p â n ze l e î n s u f l eţ i te d e a u to r. Peisajele lui Florian, temă dragă lui, te duc cu gândul la pictorul rus Levitan, dar şi la Ion Andreescu, lucrări precum „Fagul răzleţ ” şi „Stejar bătrân pe Valea Moraviei ” au conotaţii filosofice, meditative, accentuate de prim-planul solitudinii în raport cu natura. Altele, la limita realismului, cu vagi infuzii de impresionism, cum ar fi „Peisaj din Secăria”, „Căruţă cu fân”, o revelaţie a ochiului, amintesc poate de Nicolae Grigorescu, pe asemenea meleaguri. Artizan al detaliilor, în tot ce creează, excelează în portrete de o expresivitate remarcabilă, fiecare trăgând, parcă, după ele, o întreagă poveste, invariabil tristă. Este cazul lucrărilor „Mutul de pe Voila”, „Pescarul”, „Turcul” şi, mai ales „Bătrân de pe Valea Timocului ”, poate una dintre cele mai reuşite simbioze de sentiment şi culoare. „Pictor al stărilor emoţionale”, parafrazându-l aici pe Baudelaire care,

VITRINĂ DE ARTĂ NOuĂ

  • 24 NO. 9-10 / 2015

arte vizuale Pictura, o altă muzică Codruţ Radi De când îl ştiu, să tot fie vreo

arte vizuale

într-o definire a impresionismului peisagistic, foloseşte expresia „pictori ai stărilor atmosferice”, Florian Bârsan re-creează personajele sale cu o aură specifică, îndurerată şi dureroasă, în acelaşi timp. El însufleţeşte până şi naturile statice, asimilate deopotrivă ciclurilor universale ale lumii, vedem la el „gogoşari rostogolindu-se”, o „vioară cântând” singură, „nişte cărţi ” în care putem citi orice. Este, poate, după cum intitulează însuşi autorul una dintre lucrări, „tăcerea vorbind”. Ca şi Goya, din câteva tonuri face să ţâşnească imaginea artistică, suprimând uneori trecerea la vecinătăţile auxiliare prin distincţii selective într-un comun primitiv. Este cazul, mai ales, a peisajelor lui în care culorile curg spre o deschidere neaşteptată, a mişcării în spaţii sparte. O altă constantă, obsesi vă aproape, a temati c i i artistului F lorian Bârsan, este cea a flori lor, comparabi l cumva cu Ş tefan Luchian, într-o paletă de culori mai restrânsă, adesea trei sau patru culori complementare, ce au înghiţit, parcă, toată lumina. Cârc iumărese, lalele, trandafiri, mai ales, viorele (într-o superbă acuarelă de „natură stati că” ), bujori, mac i, c i coare, colţunaşi, chiar şi flori japoneze, transpuse în cele mai di verse tehni c i, de la acuarelă, tempera, pastel, la ulei, ac r yl ori mi x te. Toate des coperind sufletul pl in de sensibi l itate al artistului, aplecarea lui spre frumosul eternizat pe c râmpeie de efemer pământes c .

Dintre lucrările care m-au impresionat cel mai direct şi ireversibil, aş aminti „Colţul de atelier ”, cu revelaţia începutului artei moderne prin pictorul francez Delacroix, un „Nud pur ”, rupt parcă din Michelangelo şi depus, ca ofrandă, pe un pat la fel imaculat, „Turnul Domniţei, Micul Trianon, Floreşti ”, o acuarelă stil Petraşcu, de un realism trist, poate nu fatal, al închipuirii ruinelor, „Odaie din Secăria”, pastel impresionant creat din suprapuneri de culori şi linii într-o tendinţă de verticalizare simbolistică. N u î ntâ m p l ăto r, a m l ă s at l a u r m ă a c e a stă l u c ra re , p e ntr u a s u b l i n i a , î n că o d ată , fa pt u l că F l o ri a n B â rs a n şi - a m a rcat tre c e re a o ri ş e d e re a , p e o ri u n d e , c u o v izi u n e p e rs o n a l ă a l o c u ri l o r, o a m e n i l o r şi a m ă n u nte l o r ca re l - a u s e n si b i l izat . C e l e m a i m u l te , ev i d e nt , d i n zo n a C o m a r n i c u l u i , că r u i a i - a ră m a s u n f i d e l s co r m o n i to r d e ta l e nte a rt ist i c e şi d e i m a g i n i v re d n i c e d e a f i p u s e p e p â n ză . A d ă u gâ n d l a a c e st p o rtret fa pt u l că , d e - a l u n g u l t i m p u l u i , a rt ist u l p l a st i c F l o ri a n B ă rs a n a re a l izat s c u l pt u ri î n l e m n , re m a rca b i l e f i i n d m a i m u l te i co a n e , l u c ră ri î n m a r m u ră ( e m b l e m e , ef i g i i m o n u m e nta l e , etc . ) , co n si d e r că a m s u r p ri n s, cât a m p u t u t d e b i n e , d i n co n d i ţ i a m e a d e a d m i rato r şi p ri ete n , p reze nţa p ri ntre n o i , a u n u i a d evă rat a rt ist .

n

arte vizuale într-o definire a impresionismului peisagistic, foloseşte expresia „pictori ai stărilor atmosferice”, Florian Bârsan re-creează

VITRINĂ DE ARTĂ NOuĂ

NO. 9-10 / 2015

25

arte vizuale

arte vizuale VITRINĂ DE ARTĂ NOuĂ NO. 9-10 / 2015
arte vizuale VITRINĂ DE ARTĂ NOuĂ NO. 9-10 / 2015
arte vizuale VITRINĂ DE ARTĂ NOuĂ NO. 9-10 / 2015

VITRINĂ DE ARTĂ NOuĂ

  • 26 NO. 9-10 / 2015

arte vizuale VITRINĂ DE ARTĂ NOuĂ NO. 9-10 / 2015

arte vizuale

arte vizuale VITRINĂ DE ARTĂ NOuĂ NO. 9-10 / 2015
arte vizuale VITRINĂ DE ARTĂ NOuĂ NO. 9-10 / 2015
arte vizuale VITRINĂ DE ARTĂ NOuĂ NO. 9-10 / 2015

VITRINĂ DE ARTĂ NOuĂ

NO. 9-10 / 2015

27

poezie italiană

Alice Sturiale

Acum este seară

Dacă mă gândesc la clipa de azi-dimineaţă când cerul era senin, iar eu m-am sculat din pat îmi dau seama că a trecut o infinitate de timp. astăzi le-am ascultat pe profe, am făcut temele, am cântat la pian, dar acum totul s-a terminat, ce-a fost a fost, acum nu mai am nimic de făcut. Acum pot să mă odihnesc.

un alt fel de Crăciun

Au trecut trei zile de când îmi scotocesc prin inima, caut... îmi caut Crăciunul meu dintotdeauna Crăciunul fericit şi emoţionant, Crăciunul împlinirii, Crăciunul pe care-l caut şi nu-l găsesc... unde l-oi fi pus? L-am aruncat într-o pungă care, anul ăsta, nu se mai deschide

poezie italiană Alice Sturiale Acum este seară Dacă mă gândesc la clipa de azi-dimineaţă când cerul

pentru că n-am nicio foarfecă, iar sufletul meu nu-i gata şi-mi vine să urlu:

„Aşteptaţi! nu este încă timpul, nu sunt gata! Mai daţi-mi încă puţin timp pentru că n-aş vrea să văd sărbătoarea ce zboară repede sub ochii mei. Daţi-mi timp, ajunge şi-o noapte, această noapte.

Sardinia

Şi marea cânta, Şi vântul Îmi spunea poveşti. Nisipul îmi era Un cald aşternut. Şi atunci ştiam că visez! Stelele mă luminau Luna mă proteja Cerul îmi descătuşa sufletul. Şi atunci ştiam că visez, Însă când Dumnezeu îmi spuse „Eu te-am creat!”

VITRINĂ DE ARTĂ NOuĂ

  • 28 NO. 9-10 / 2015

poezie italiană Alice Sturiale Acum este seară Dacă mă gândesc la clipa de azi-dimineaţă când cerul

poezie italiană

Marea rămase doar mare

Şi totul era adevărat

 

ştiam că trăiesc!

Handicap

Poate că fără patru roţi e mai simplu. Mai simplu să te distrezi. Mai simplu să te mişti. E mai simplu. E mai simplu şi să cucereşti baieţi. Dar eu cred că cele patru roţi ajută să cunoşti întreaga viaţă, aşa cum e ea, şi să ştii s-o înfrunţi şi să învingi. _________

Alice Sturiale è la Anna Frank d’Italia

(Gianni Riotta, Corriere della Sera). A l i c e S t u r i a l e a t ră i t d o a r 1 2 a n i . S u fe re a d e o b o a l ă c o n g e n i t a l ă c a re o î m p i e d i c a s ă m e a rgă , î n s ă n - o î m p i e d i c a s ă i u b e a s c ă v i a ţ a c u t o a t ă fo r ţ a ş i p ro f u n z i m e a s e n t i m e n t e l o r s a l e . A f l a t ă m e re u î n t r- u n m e d i u p r i e t e n o s , ş i - a t ră i t s c u r t a v i a ţ ă c u e n t u z i a s m ş i s p i r i t d e av e n t u ră , fă ră s ă f u gă d i n c a l e a g re u t ă ţ i l o r. Astfel se descria în clasa a patra: „Sunt mulţumită cu ceea ce sunt. Mă numesc Alice, ai mei mă strigă «şerpoaica», dar eu nu mă supăr, pentru că sunt mândră de caracterul meu schimbător.” „Am multe calităţi, însă recunosc că am şi multe defecte, precum caracterul supărăcios. În schimb, printre calităţi, se regăseşte faptul că sunt extravertită, mă

integrez uşor printre prieteni şi mă bucur de compania tuturor… Am o adevărată pasiune pentru sporturi, chiar dacă îmi este imposibil să le practic pe toate, pentru că am probleme motorii din cauza cărora nu pot merge, totuşi schiez şi asta mă face fericită.” De-a lungul vieţii sale, Alice nu a cunoscut numai suferinţa, ci chiar a fost fericită, aşa cum arată şi coperta cărţii în care a fost publicat jurnalul său. Acest volum cuprinde poeziile, gândurile şi poveştile ei fie adevărate, fie fantastice. Dar cine îşi imaginează că este vorba doar despre amintirea unei copile luate prea devreme din braţele părinţilor ei va rămâne surprins. Încă de la primele cuvinte, îşi va da seama de forţa pe care o au scrierile lui Alice de a tulbura, de a face orice persoană, de orice vârstă, să mediteze asupra sensului vieţii. De fapt, sub aparenţa simplităţii acestor scrieri străluceşte profunzimea unui suflet care pare să fi cules sensul vieţii şi să indice drumul trăirii implicate şi al deschiderii faţă de lume. „Să luptăm împreună pentru a-i ajuta pe ceilalţi şi pentru a schimba viaţa întregii lumi ”, „Aş putea să-l ajut pe aproapele meu să depăşească orice greutate şi să-l învăţ să aibă mereu acea forţă, aşa încât el să se bucure de ea şi să- l înveţe, la rândul său, pe aproapele lui s-o găsească.”, „Dacă iubirea este motorul ce împinge fiinţa umana, înseamnă că oamenii nu au limite nici măcar în ceea ce pare imposibil.” Sunt doar câteva din gândurile lui Alice.

Prezentare şi traducere din

italiană de Alexandra Irimia

poezie italiană Marea rămase doar mare Şi totul era adevărat ştiam că trăiesc! Handicap Poate că

VITRINĂ DE ARTĂ NOuĂ

NO. 9-10 / 2015

29

poezie portugheză

Fernando Pessoa

(1888-1935)

Alberto Caeiro

Não basta abrir a janela

Não basta abrir a janela Para ver os campos e o rio. Não é bastante não ser cego Para ver as árvores e as flores. É preciso também não ter filosofia nenhuma. Com filosofia não há árvores: há ideias apenas. Há só cada um de nós, como uma cave.

Há só uma janela fechada, e todo o mundo lá fora; E um sonho do que se poderia ver se a janela se abrisse, Que nunca é o que se vê quando se abre a janela.

4-1923

Alberto Caeiro

Nu e destul să deschizi

fereastra

Nu e destul să deschizi fereastra Ca să vezi câmpurile şi râul. Nu este destul să nu fii orb ca să vezi copacii şi florile. De asemenea, trebuie să nu ai nici o filozofie. Cu filozofia nu există copaci: nu există decât idei. Există doar un fel de peşteră în fiecare din noi. Există doar o fereastră închisă şi lumea

întreagă de-afară; şi un vis despre ceea ce ar putea fi dacă fereastra s-ar deschide, ceva ce nu vezi niciodată când se deschide fereastra.

4-1923

Ricardo Reis

Segue o teu destino

Segue o teu destino, Rega as tuas plantas, Ama as tuas rosas. O resto é a sombra De arvores alheias.

A realidade Sempre é mais ou menos Do que nos queremos. Só nos somos sempre Iguais a nos-proprios.

Suave é viver só. Grande e nobre é sempre Viver simplesmente. Deixa a dor nas aras Como ex-voto aos deuses.

Ve de longe a vida. Nunca a interrogues. Ela nada pode Dizer-te. A resposta Está alem dos deuses.

Mas serenamente Imita o Olimpo No teu coração. Os deuses são deuses

Porque não se pensam.

1-7-1916

VITRINĂ DE ARTĂ NOuĂ

  • 30 NO. 9-10 / 2015

poezie portugheză Fernando Pessoa (1888-1935) Alberto Caeiro Não basta abrir a janela Não basta abrir a

poezie portugheză

Ricardo Reis

urmează-ţi destinul

Urmează-ţi destinul Udă-ţi plantele Iubeşte-ţi trandafirii Restul e umbră De arbori străini

Realitatea E mereu mai mult sau mai puţin Aşa cum ne dorim. Noi înşine suntem mereu Egali cu noi înşine.

Să trăieşti singur e plăcut. Mare şi nobil e mereu Să trăieşti cât mai simplu Durerea las-o pe altare Ofrandă zeilor.

Uită-te la viaţa leilor. Niciodată nu pune întrebări. Ea nimic nu-ţi poate spune. Răspunsul Este dincolo de zei.

Dar în linişte Imită Olimpul În inima ta. Zeii sunt zei

Pentru că ei nu se gândesc pe ei.

1-7-1916

Álvaro de Campos

Ah, um soneto…

Meu coração é um almirante louco Que abandonou a profissão do mar

E que a vai relembrando pouco a pouco

Em casa a passear a passear...

No movimento (eu mesmo me desloco Nesta cadeira, só de o imaginar) O mar abandonado fica em foco Nos músculos cansados de parar.

Há saudades nas pernas e nos braços. há saudades no cérebro por fora. Há grandes raivas feitas de cansaços.

Mas — esta é boa! — era do coração

Que eu

e onde diabo estou eu agora

Com almirante em vez de sensação?...

12-10-1931?

Álvaro de Campos

Ah, un sonet…

E un amiral nebun, inima mea, Care a părăsit marinăria Şi care încet-încet îşi amintea Că-ntoarcerea acasă-i bucuria.

În mersul lui (mă chinui să schimb locul Pe un scaun, am vini imaginare) Marea abandonată e-n mijlòcul Muşchilor osteniţi de nemişcare.

Sunt nostalgii în braţe şi în vână. Sunt nostalgii în minte căci afară Mâniile din istoviri se-adună.

Dar – e grozav! – chiar inima vorbeşte… Eu unde naiba sunt acum, s-apară Un amiral care mă-nlocuieşte?

12-10-1931?

Traducere de Florin Dochia

poezie portugheză Ricardo Reis urmează-ţi destinul Urmează-ţi destinul Udă-ţi plantele Iubeşte-ţi trandafirii Restul e umbră De

VITRINĂ DE ARTĂ NOuĂ

NO. 9-10 / 2015

31

poezie americană

Charles Bukowski

Stil

Stilul este răspunsul la toate. Un mod diferit de a aborda un lucru monoton sau periculos. Este preferabil să faci un lucru monoton cu stil decât să faci un lucru periculos fără stil. Să faci un lucru periculos cu stil, asta numesc eu artă. Lupta cu tauri poate fi o artă. Boxul poate fi o artă. Iubirea poate fi o artă. A deschide o conservă de sardine poate fi o artă. Nu mulţi au stil. Nu mulţi pot păstra stilul. Am văzut câini cu mai mult stil decât bărbaţii. Deşi nu mulţi câini au stil. Pisicile au din abundenţă.

poezie americană Charles Bukowski Stil Stilul este răspunsul la toate. Un mod diferit de a aborda

Când Hemingway şi-a zburat creierii pe pereţi cu o puşcă, acesta a fost stil. Pentru că uneori oamenii îţi dau stil. Ioana d’Arc a avut stil. Ioan Botezătorul. Isus. Socrate. Cezar. Garcia Lorca. Am cunoscut bărbaţi cu stil în închisoare. Am întâlnit mai mulţi bărbaţi cu stil în puşcărie decât în libertate. Stilul este o diferenţă, un mod de a face, un mod de a se face. Şase stârci stând liniştiţi într-un bazin cu apă, sau tu, ieşind din baie, fără să mă vezi.

poezie americană Charles Bukowski Stil Stilul este răspunsul la toate. Un mod diferit de a aborda

VITRINĂ DE ARTĂ NOuĂ

  • 32 NO. 9-10 / 2015

poezie americană Charles Bukowski Stil Stilul este răspunsul la toate. Un mod diferit de a aborda

poezie americană

aşadar, vrei să fii scriitor?

dacă nu izbucneşte din tine fără să ţină seama de nimic, nu o face. dacă nu iese nechemată din inima, din mintea, din gura ta şi din stomacul tău, nu o face. dacă trebuie să stai ore întregi holbându-te la ecranul computerului sau gheboşat deasupra maşinii de scris căutându-ţi cuvintele, nu o face. dacă o faci pentru bani sau pentru faimă, nu o face. dacă trebuie să stai acolo şi să rescrii din nou şi din nou, nu o face. dacă ţi-e greu doar să te gândeşti la asta, nu o face. dacă încerci să scrii ca altcineva, uită de asta.

dacă trebuie să aştepţi să zbiere din interiorul tău, atunci aşteaptă liniştit. dacă nu răcneşte niciodată din tine, fă altceva.

dacă mai întâi trebuie să-i citeşti nevestei sau iubitei, sau iubitului sau părinţilor, sau altcuiva,

nu eşti pregătit.

nu fi precum atât de mulţi scriitori, nu fi precum atâtea mii de oameni care se numesc scriitori, nu fi mărginit şi plictisitor, nu fi pretenţios şi mistuit de iubirea de sine, bibliotecile lumii s-au afundat în somn din cauza celor de acest fel. nu te alătura lor. nu o face. decât dacă iese din sufletul tău precum o rachetă, dacă existenţa nu te conduce încă la nebunie sau la suicid, la crimă, nu o face. dacă soarele din interiorul tău nu îţi arde organele, nu o face.

când vine timpul cu adevărat şi ai fost ales, se va face de la sine şi va continua să se facă până vei muri sau până va muri în tine.

nu există altă cale

şi nu a fost niciodată.

Traducere: Liliana Ene

poezie americană aşadar, vrei să fii scriitor? dacă nu izbucneşte din tine fără să ţină seama

VITRINĂ DE ARTĂ NOuĂ

NO. 9-10 / 2015

33

poezie franceză

poezie franceză Charles Baudelaire unei trecătoare În jurul meu urla asurzitoare strada. Înaltă, zveltă, oh, durere

Charles Baudelaire

unei trecătoare

În jurul meu urla asurzitoare strada. Înaltă, zveltă, oh, durere majestuoasă În voal de doliu, văd cum trece fastuoasă Femeia legănând dantela şi torsada;

Agilă, nobilă, picior ca de statuie. Eu beam crispat, ca unul extravagant sadea, Din ochiul ei, cer palid ce uragan vestea, Deliciu ucigaş, plăcere amăruie.

Un

fulger...

apoi noaptea! Frumos chip

trecător, Ce-aduce cu privirea-i renaşterea-mi deodat ’, Te-oi revedea vreodată în veacul călător?

În zări îndepărtate! târziu! ori niciodat ’! Mi-era obscură calea-ţi, tu drumu-mi nu-l aflai, Ce mult eu te-am iubit, oh, tu asta chiar ştiai!

poezie franceză Charles Baudelaire unei trecătoare În jurul meu urla asurzitoare strada. Înaltă, zveltă, oh, durere

Raymond Queneau

Momentul fatal

Un poem e un lucru mic doar ceva mai mult decât un ciclon în Antile decât un taifun în marea Chinei un cutremur la Formosa o inundaţie de Yang Tse Kiang se îneacă o sută de mii de chinezi dintr-o singură lovitură Trosc ăsta chiar nu e subiect de poem Un lucru mic

Ne-am distrat ca lumea în sătucul nostru vom construi o şcoală nouă vom alege un nou primar şi schimba zilele de târg a fost în centrul lumii se află acum lângă fluviul ocean care devorează orizontul

Un poem e un lucru mic.

Traducere de Florin Dochia

VITRINĂ DE ARTĂ NOuĂ

  • 34 NO. 9-10 / 2015

poezie franceză Charles Baudelaire unei trecătoare În jurul meu urla asurzitoare strada. Înaltă, zveltă, oh, durere

poezie arabă

Adonis:

poetul subversiunii

Adonis, după celebrul său pseudonim, sau Ali Ahmed Saïd Esber, după adevăratul său nume, este un poet siro-libanez, incontestabil unul dintre cei mai mari poeţi ai lumii, de mai multe ori candidat la premiul Nobel pentru literatură, e cunoscut pentru subversiunea, modernitatea, forţa poeziei sale şi scriiturii sale. Cunoscut pentru poziţiile sale hotărât laice, antireligioase, el nu a încetat să pună în cauză „crima de arieraţie [înapoiere]”, cum o numeşte, în care se bălăceşte „lumea arabo-musulmană”. În eseul său despre cultura arabă publicat în 1993, Rugăciunea şi Sabia, repune în cauză fundamentele mitico-istorice care guvernează cultura arabă. Repune în cauză religiozitatea arhaică ce-a cuprins expresia literară, mai cu seamă în opoziţie faţă de calificarea drept „poezie a ignoranţei ” (Al Chî ’r Al Jahili) a poeziei ante-islamice. Atunci când s-a dus la Alger, chemat de Amin Zaoui, pe atunci director al Bibliotecii naţionale El Hamma, ca să susţină o conferinţă, un cutremur de magnitudine opt pe scara Richter a prostiei a zguduit supantele statului algerian. Renegat de unii, criticat de alţii, huiduit, numit în toate felurile, directorul bibliotecii a fost demis din funcţiile sale de Bouteflika; un cronicar scria: „ţara care nu suportă un poet douăzeci şi patru de ore!”… Pentru că poetul a spus că, atâta vreme cât arabii se agaţă într-atâta de religie,

poezie arabă Adonis: poetul subversiunii Adonis, după celebrul său pseudonim, sau Ali Ahmed Saïd Esber, după

nu se va întâmpla nimic bun şi că dacă s-ar da la o parte toate realizările occidentale din spaţiile publice, nu ar mai rămâne decât moschei…

[Kabyleuniversel.com - Berbèrité, Universalité. Pour le propre de chacun et le commun de tous]

Index al lucrărilor vântului (aforisme)

Mi-am scris identitatea În faţa vântului Şi am uitat să-mi scriu numele. * Timpul nu se opreşte asupra scrisului Dar face semn cu degetele apei. * Arborii din satul meu sunt poeţi Ei îşi înmoaie piciorul În călimara cerului. * Oboseşte vântul Şi cerul aşază un covoraş ca să se-ntindă. * Memoria este ultima ta reşedinţă Dar nu o poţi locui Decât cu un corp devenit el însuşi memorie. * În deşertul limbii Scrisul este o umbră În care se adăposteşte. *

poezie arabă Adonis: poetul subversiunii Adonis, după celebrul său pseudonim, sau Ali Ahmed Saïd Esber, după

VITRINĂ DE ARTĂ NOuĂ

NO. 9-10 / 2015

35

poezie arabă

Cel mai frumos mormânt pentru un poet Este golul cuvintelor sale. * Poate că lumina Te va induce în eroare Dacă se întâmplă acest lucru Nu te teme de nimic, greşeala este a soarelui.

Tălmăcire de Florin Dochia după versiunea franceză semnată de François Xavier

A atinge lumina

Printr-o noapte cu lună plină încerc să fixez galaxia Tu vei vedea că e curs de apă cu braţele tale ca afluenţi pieptul ca estuar * Azi cerul şi-a scris poemul cu cerneală albă A numit-o zăpadă * Visul tău întinereşte pe măsură ce tu îmbătrâneşti Visul creşte mergând spre copilărie * Visul este o iapă care ne duce departe fără să se deplaseze vreodată * Norul a obosit de voiaj Coboară cât mai aproape de râu ca să-şi spele cămaşa Abia şi-a pus picioarele în apă că s-a dizolvat cămaşa şi a dispărut

* Un trandafir sare din patul său ia mâinile dimineţii ca să-şi frece ochii * Palmierul vorbeşte cu trunchiul său trandafirul cu parfumul său * Vântul şi spaţiul vagabondează mână în mână * Curcubeu? Unitatea cerului şi a pământului împletită într-o singură coardă. * Merge pe versanţii toamnei sprijinit de braţul primăverii * Şi cerul plânge dar îşi şterge lacrimile cu eşarfa orizontului * Când vine oboseala vântul desfăşoară covorul spaţiului ca să se-ntindă * În pădurea zilelor mele nu mai am loc cu excepţia vântului * Ca să atingi lumina trebuie să te sprijini pe umbra ta * Simt uneori că vântul e un copil care ţipă purtat pe umerii mei * Ca o mână lumina se deplasează pe corpul tenebrelor

VITRINĂ DE ARTĂ NOuĂ

  • 36 NO. 9-10 / 2015

poezie arabă Cel mai frumos mormânt pentru un poet Este golul cuvintelor sale. * Poate că

poezie arabă

* Cum să descrii unui arbore gustul fructelor sale? Arcului truda corzii?

* umărul spaţiului se scufundă jos sub norii negri * Spaţiul în ochiul ghilotinei e el însuşi cap de tăiat * Nu poţi fi făclie dacă nu porţi noaptea pe umerii tăi * Voi încheia un pact cu norii ca să elibereze ploaia Un altul cu vântul ca să elibereze norii şi pe mine * Cuvântul rămâne în exil drum în patrie * ce straniu e acest pact între valuri şi ţărm - ţărmul scrie nisipul valurile şterg scrisul * Memorie – o altă locuinţă a ta unde nu poţi pătrunde decât cu un corp devenit amintire * Iată-l gol - Nu găseşte ca să se-mbrace decât cuvinte

* Pe ţărmul epuizării nu găseşte pentru odihnă decât umbra sa * Şi-a închis poarta nu pentru a-şi înlănţui bucuriile ci pentru a-şi elibera neliniştile * Nu vorbeşte – iradiază zgârcit cu ale sale cuvinte generos cu scânteierile * El a întrebat viaţa – Când vei fi prietena mea Ea a răspuns – Când vei fi prieten cu moartea * Dacă ziua vorbeşte ea anunţă noaptea * Crepusculul – singurul aşternut În care se-mbrăţişează ziua cu noaptea * Visele nopţii sunt firele cu care ţesem veştmintele zilei * În praf ating degetele vântului În vânt citesc scrisul prafului * Praful are un corp care nu dansează decât cu vântul * Ştiu acum pentru ce au sfâşiat uneori tenebrele cei care visează numai lumina *

poezie arabă * Cum să descrii unui arbore gustul fructelor sale? Arcului truda corzii? * umărul

VITRINĂ DE ARTĂ NOuĂ

NO. 9-10 / 2015

37

poezie arabă

Vântul învaţă tăcerea deşi continuă să vorbească * Arborelui îi place să cânte cântece de care vântul nu-şi aminteşte * Că nu ai avut nici un secret acesta este un secret * Se spune că a imita e uşor Ah de aş putea imita marea * Mereu uit ce am ca să mă eliberez mai bine de ceea ce am * Se-ntâmplă ca soarele să nu te poată lumina atunci când o lumânare te aprinde * A ieşi din singurătatea mea pentru a merge unde * Mă opresc în faţa oglinzii nu ca să mă văd ci pentru a mă asigura – cel pe care-l văd e într-adevăr eu * trecutele mele zile au un mormânt Tar nu un cadavru * Ieri când m-am trezit am văzut soarele frecându-şi genele de sticla ferestrei mele * Abisul peste care zbor îmi pare uneori că nu e destul de larg pentru paşii mei

* De fiecare dată când mă întreb mă desfac în două – eu şi întrebarea mea Întrebarea caută un răspuns şi eu o altă întrebare * Scrie - e glasul suveran ca să te citeşti tu însuţi şi să asculţi lumea * Spune bună ziua drumului tău dacă vrei ca soarele să te-nsoţească * ca să fii fratele dimineţii trebuie să te fi legat cu noaptea * Viaţa este elixirul morţii şi moartea nu îmbătrâneşte nicicând * Speranţa are degete Ele nu colectează decât fluturi morţi * Lumina nu se apără Lumina asaltează sau capitulează * Norul are gânduri Fulgerul le dictează tunetul le transmite * dacă marea era pădure cuvintele erau păsări

Tălmăcire de Florin Dochia după versiunea franceză semnată de Anne Wade Minkowski

VITRINĂ DE ARTĂ NOuĂ

  • 38 NO. 9-10 / 2015

poezie arabă Vântul învaţă tăcerea deşi continuă să vorbească * Arborelui îi place să cânte cântece

poezie spaniolă

Federico García Lorca

Sonet

Eu ştiu că profilu-mi linişte va fi în muşchiul unui nord cu noaptea mată*:

Mercur de veghe, oglindă curată unde pulsul stilului meu se opri.

Căci dacă trupul mi se va tot umbri sub fina iederă înmiresmată, profilul în nisip fi-va odată tăcere veche fără sfială şi,

atunci când gust de flăcări stă s-apară, e limba-mi ca hulubul amorţit, da-mi place mult pustiul de năgară,

semn că-i e liber legii asuprite, voi fi acolo,-n ramul împietrit şi-n nesfârşitul florilor strivite.

Decembrie 1929

* v e rsi u n e r e d a c ta tă l a Po ntev e d r a şi

p u b l i ca tă l a p a g . 6 a r ev iste i C rista l , n o . 6 / 1 9 3 2 : « î n n o rd u l u n u i c e r d e n o a pte m ată ”

Mi-e teamă să nu pierd acea minune

Mi-e teamă să nu pierd acea minune din ochii-ţi de statuie şi accentul ce noaptea vine-obrazul să-ncunune cu-n tainic roz alintu-ţi, inocentul.

Mă chinui pe-acest ţărm fiind, aş spune, trunchi fără ram; căinţa-i sentimentul din lipsa florii, pulpei, humei bune acelui vierme-al jalei. Abundentul

tezaur eşti, comoara mea ascunsă, dacă eşti crucea, umeda durere, dacă sunt câine-al casei tale, cum să

mă laşi să pierd tocmai a mea avere, decor să fac în unda-ţi nepătrunsă cu frunze ale toamnei, ah, stinghere.

Poetul îi cere iubitei să-i scrie

Iubirea cărnii mele, vie moarte, să-mi scrii cuvinte speranţa e-n zadar şi cred, cu floarea ce se uscă, ar fi viaţa-ţi fără mine prea departe.

Aer etern. Inerta piatră foarte străină pare de umbră şi de har. Nu va primi nicicând inima în dar mierea-ngheţată ce luna o-mparte.

Dar eu te-am plâns atât. Venele mi-am rupt, tigru şi porumbiţă,-a ta centură duel de muşcături şi de crini abrupt.

Deplin, apoi, cuvinte-s aventură nebună, o, mă lasă să mă înfrupt senin din noaptea inimii obscură.

Traducere: Florin Dochia

poezie spaniolă Federico García Lorca Sonet Eu ştiu că profilu-mi linişte va fi în muşchiul unui

VITRINĂ DE ARTĂ NOuĂ

NO. 9-10 / 2015

39

poezie franceză

Boris Vian

Fraţii

Pe un drum oarecare Pe lângă Somme ca fraţi Erau patru bărbaţi Păşind cu pasul mare.

Primul se numea Jules.

Punea jgheaburi şi repara ferestre şi, în viaţa lui privată, era somnambul În fiecare luni dimineaţa, îl durea capul, aşa că abia la sfârşitu’ săptămânii se purta ca lumea. Avea părul tuns nasul drept, ochi albaştri gură obişnuită şi bărbie rotundă înălţime: un metri şai ’ş’doi semne particulare: neant. Într-o zi, făcu cunoştinţă cu o fată foarte remarcabilă nu era ca altele. Din moment ce era înclinat spre decenţă şi-ntrucât ea voia să rămână pe- aproape făcură şi ei cum făcură, cam cum facem şi noi şi din chestia asta avură doi prunci fără osteneală.

Al doilea se numea Victor.

poezie franceză Boris Vian Fraţii Pe un drum oarecare Pe lângă Somme ca fraţi Erau patru

Vindea cravate şi pietre de brichetă Şi, în viaţa lui privată, suferea cu coarnele. În fiecare luni dimineaţa, bea multă apă, aşa că abia la sfârşitu’ săptămânii se purta ca lumea. Nasul? Un nas coroiat ochii negri, părul negru gură obişnuită, bărbie rotundă înălţime: un metru cin’ze’ş’opt semne particulare: neant. Într-o zi când se ducea la muncă O fată cu privirea tulburătoare trecu prin calea lui. Asta făcu să-i sară de pe şine vagonul de sentimente, deci le veni ideea să-şi facă lipeala a doua zi. În fiecare sâmbătă, joacă biliard.

Cel de-al treilea se numea Leon.

Era câine dentist şi trăia din rupturi şi în viaţa privată avea viziuni. În fiecare luni dimineaţă, avea gura seacă, aşa că abia la sfârşitu’ săptămânii se purta ca lumea. Ochii lui aveau reflexii verzi părul şaten, nasul ca o trompetă gură obişnuită, bărbie rotundă

VITRINĂ DE ARTĂ NOuĂ

  • 40 NO. 9-10 / 2015

poezie franceză Boris Vian Fraţii Pe un drum oarecare Pe lângă Somme ca fraţi Erau patru

poezie franceză

înălţime: un metru şai ’şapte semne particulare: neant. Într-o bună zi, avu avantajul de a se aventura din întâmplare în camera servitoarei care trăia la etajul aş şaselea. Se va întoarce aici în fiecare seară Dar dulcea Maria deveni atât de leneşă încât îi oferi patul său şi îi plăti o bonă.

Ultimul se numea Michel.

Ultimul se numea Michel, era bucătar şi în viaţa lui privată, avea pietre la rinichi. În fiecare luni dimineaţă, îl durea falca aşa că abia la sfârşitu’ săptămânii se purta ca lumea. Părul era maro-nchis Nas mijlociu, ochi căprui gură obişnuită, bărbie rotundă înălţime? Un metru optzeci semne particulare: neant.

Într-o zi, îi căzu norocul să lege nişte relaţii cu frumoasa Marinette care-şi exersa cu conştiinţî - de modistă - profesia. Pentru ea concepu într-o seară reţeta de muselină cu crustă în sos de dantele.

Cum erau prieteni, se-mbrăcau la fel, cu pantaloni jegoşi, moletiere, o manta grea de pânză pentru cai, o puşcă unsuroasă, cizme mizere; cum erau prieteni, erau nedespărţiţi puneau totul la un loc şi-mpărţeau totul:

nas coroiat, nas mijlociu, nas drept, nas ca trompeta, gură obişnuită, bărbie rotundă. Chiar, de la un moment dat, cum erau prieteni, se-mbrăcau la fel:

nu s-arătau geloşi: era pentru fiecare un metru de pământ cu o cruce mică.

Traducere: Florin Dochia

poezie franceză înălţime: un metru şai ’şapte semne particulare: neant. Într-o bună zi, avu avantajul de
poezie franceză înălţime: un metru şai ’şapte semne particulare: neant. Într-o bună zi, avu avantajul de

VITRINĂ DE ARTĂ NOuĂ

NO. 9-10 / 2015

41

poezie poloneză

Czeslaw Milosz

Poem pentru sfârşitul veacului

Când totul era bine Şi cuvântul păcat dispăruse Şi pământul era pregătit În pace universală Să se odihnească şi să triumfe Fără crezuri şi utopii, Eu, nu se ştie de ce, Învelit de cărţile Prorocilor şi teologilor Filosofilor şi poeţilor, Căutam un răspuns Încruntându-mă, strâmbându-mă, deşteptându-mă În mijlocul nopţii Bombănind în zori. Ce mă apăsa pe mine atât Era oarecum ruşinos. Lipsă de tact şi prudenţă Ar fi cu voce tare să vorbesc de asta, Ar putea chiar părea o ofensă Împotriva sănătăţii omenirii. Din păcate, memoria mea Nu vrea să mă părăsească Şi în ea, fiinţe vii Fiecare cu propriile dureri, Fiecare cu propria moarte, Cu spaima ei. De ce atunci neprihănire Pe plaje paradiziace, Un cer imaculat Peste biserica mântuirii? Este oare pentru că Asta a fost demult? Unui sfânt înţelept - Aflăm dintr-o istorioară arabă -

poezie poloneză Czeslaw Milosz Poem pentru sfârşitul veacului Când totul era bine Şi cuvântul păcat dispăruse

Dumnezeu i-a spus cam răutăcios:

„Dacă aş fi dezvăluit oamenilor Ce păcătos eşti Nu te-ar putea preamări ” „Iar eu, dacă le-aş mărturisi Cât eşti de milos - Răspunse bărbatul sfânt - Nu s-ar sinchisi de tine.” Spre cine să mă întorc Cu acea problemă întunecată A durerii şi, de asemenea, a vinei În conceperea lumii, Dacă fie aici jos, Fie acolo sus Nici o putere nu poate aboli Cauza şi efectul? Nu gândi, nu îţi aminti Moartea pe cruce, Deşi zilnic moare Unicul, cel ce iubeşte, Care fără nici o nevoie A consimţit şi a dat dezlegare Ca tot ce este să existe Inclusiv cuiele de tortură. Cu totul enigmatic. Cu neputinţă de dezlegat. Mai bine să ne oprim aici. Limba asta nu-i pentru oameni. Binecuvântat fie triumful. Culesul viilor şi secerişul. Chiar dacă nu fiecăruia, Îi e îngăduită pacea.

Traducere Laura Şerban şi Florin Dochia

VITRINĂ DE ARTĂ NOuĂ

  • 42 NO. 9-10 / 2015

poezie poloneză Czeslaw Milosz Poem pentru sfârşitul veacului Când totul era bine Şi cuvântul păcat dispăruse

poezie poloneză

Campo di Fiori

În Roma pe Campo di Fiori Coşuri cu măsline şi lămâi Caldarâm stropit cu vin Şi cu resturi de flori. Fructe de mare trandafirii Dorm pe tejghelele precupeţilor, Grămezi de struguri negri Şi pe jos puful de piersici.

Aici, chiar în aceasta piaţă A fost ars Giordano Bruno, Călăul flacăra rugului a aţâţat Zorit de mulţimea curioasă. Când flacăra nici n-a murit Tavernele-s pline din nou, Coşuri cu măsline şi lămâi Purtau precupeţii pe capete.

Mi-am amintit de Campo di Fiori La Varşovia, lângă carusel, Într-o seară senină de primăvară, În sunetele muzicii de carnaval. Lumina melodiei îneca Salvele de lângă zidul ghetoului Iar cupluri îşi luau zborul Înaltul în cerul fără nor.

La răstimpuri, din casele arse Vântul aducea fâşii întunecate, Zburau prin aer zmeie Şi se lăsau pe carusel. Ridica fustele fetelor Vântul din casele arse, Se distra mulţimea veselă În acea frumoasă duminică varşoviană.

Cineva ar putea citi morala Că oamenii din Roma sau Varşovia Se tocmesc, râd, iubesc Trecând pe lângă rugul suferinţei. Altcineva ar putea citi morala Vremelniciei celor omeneşti, Uitării, care apare Când flacăra nici n-a murit.

Dar în acea zi mă gândeam numai La singurătatea celor dispăruţi. La faptul că atunci când Giordano A urcat pe rug , Nu a ştiut în limba omenească Un singur cuvânt, De rămas bun pentru oameni, Aceşti oameni care rămâneau.

Deja alergau să dea vinul pe gât, Să vândă stele albe de mare, Coşuri cu măsline şi lămâi Pe care sporovăind vesel le-au adus. Iar el de ei era deja departe, Ca şi cum veacuri ar fi trecut, Şi ei o clipă doar au aşteptat Ca el în foc să îşi ia zborul.

Celor ce-au dispărut, singuratici, Deja uitaţi de lume, Limba noastră le-a devenit necunoscută Ca limba unei vechi planete. Până când totul legenda va fi Şi atunci, după mulţi ani Pe noul Campo di Fiori Cuvântul poetului va aţâţa mânia.

În româneşte de Laura Şerban şi Ioana Ursu

poezie poloneză Campo di Fiori În Roma pe Campo di Fiori Coşuri cu măsline şi lămâi

VITRINĂ DE ARTĂ NOuĂ

NO. 9-10 / 2015

43

poezie sud-americană

Jorge Luis Borges

Artă poetică

Să priveşti râul făcut din timp şi apă şi să-ţi aminteşti că timpul este un alt râu să ştii că ne pierdem ca un râu şi că trec chipurile ca o apă.

Să simţi că starea de veghe e un alt somn că visul nu visează şi că moartea de care se teme carnea noastră e moartea din fiecare noapte, care se cheamă somn.

Să vezi în zi sau în an un simbol al zilelor omului şi al anilor săi, să converteşti ofensa anilor săi într-o muzică, un murmur şi un simbol,

să vezi în moarte somnul, şi în apusul soarelui un aur trist, aceasta e poezia nemuritoare şi săracă. Poezia revine ca aurora şi ca apusul soarelui.

poezie sud-americană Jorge Luis Borges Artă poetică Să priveşti râul făcut din timp şi apă şi

Uneori seara o faţă ne priveşte din adâncul oglinzii; arta trebuie să fie asemenea oglinzii care ne dezvăluie propria faţă.

Se spune că Ulise, obosit de miracole, plângea de dragoste văzându-şi Ithaca verde şi umilă. Arta e această Ithaca de un verde etern, nu de miracole.

De asemenea, e ca râul ce nu se mai opreşte, care continuă să treacă şi e cristalul unui acelaşi Heraclit nehotărât, care e acelaşi şi e altul, ca râul ce nu se mai opreşte din drum.

Traducere de Florin Dochia

poezie sud-americană Jorge Luis Borges Artă poetică Să priveşti râul făcut din timp şi apă şi

VITRINĂ DE ARTĂ NOuĂ

  • 44 NO. 9-10 / 2015

poezie sud-americană Jorge Luis Borges Artă poetică Să priveşti râul făcut din timp şi apă şi

poeme din concurs

Festivalul Naţional de literatură «Geo Bogza», 2015

Marele premiu şi Trofeul «Geo Bogza»

Alexandra Alina Negru

Zona zero

Intimitatea mea e această barieră electrică prin care te las să treci pentru că-mi eşti drag, cu inima ta hăituită şi bormaşina cu care-mi faci semne frumoase în memorie, şi teama asta bolnavă să nu mor înaintea ta,

mişti degetele pe pe piele şi distrugi toate celulele reactive, urmele abuzurilor, coşmarul în care am stat o vreme scufundată ca într-o cadă plină, plină cu frică,

ieşim în stradă şi sângele nostru nociv lumi- nează tot oraşul, e un fel de a înfrunta totul, dragostea noastră e cea mai sinceră scenografie, ne încolăcim unul de celălalt şi asta înseamnă siguranţă, o linişte dementă în minte în care totul pare posibil,

mă săruţi şi în gură se zbat violent tot felul de insecte.

Premiul 1

Diana-Andreea Beldeanu

bear spring

e uşor & e o consolare, iarna îşi face seppuku plasturi impermeabili se agaţă de vârful copacilor ceaţa se izbeşte se unduie odată cu camera foto

primăvara e mult mai umană e altceva decât ţigle negre & sfori de zăpadă gheaţa lucioasă care ţi-e mamă ţi-e tată e altceva când blocul din faţă se îneacă în luminiţe în lavă de chakre sfărmate

parcă sunt visele tale lucide din cărţile de psiho/ le place să-şi fabrice fericirea pe foi de tutun pe regrete târzii

dar n-o să-ţi răsară câmpiile elizee în faţa şcolii cu prima floare n-o să dispară trepidaţiile din nopţile cu stele de duzină va curge prin tine o lună amară obsedantă la fel ca nepreţuita cerneală a primului tău tatuaj

până când o voce va aşeza ţiglele lui martie pe culori ştiute & va îngropa ursuleţul tău psihopat

poeme din concurs Festivalul Naţional de literatură «Geo Bogza», 2015 Marele premiu şi Trofeul «Geo Bogza»

VITRINĂ DE ARTĂ NOuĂ

NO. 9-10 / 2015

45

poeme din concurs

Festivalul Naţional de literatură «Geo Bogza», 2015

Premiul 2

Victoriţa Tudor

ecouri

pe dinăuntru, s-a pierdut totul de la prima zvâcnire eram morţi dinainte să tragem din prima ţi- gară, dinainte să lăsăm muzica să se lovească de pereţii ăştia frumoşi ce se strâng într-un labirint perfect uman, în unicul punct cald pe care-l cunosc, în sin- gurul meu mine. dinainte să fim copii am fost mai bătrâni decât toamna, mai bătrâni decât Homer. doar foşnete de rochii ale zecilor de mame moarte - rochii lungi până la iad cum îmi plac mie - ne dansează obsesiv între tibie şi radius. sublime jocuri de ADN şi iubire, endorfină şi iama veşnică a oaselor noastre.

să ştii că sunt mai aproape de adevăr cu o spaimă, mai aproape de moarte cu două obsesii, mai aproape de Dumnezeu cu mai puţin de 10 crime pe care încep de la o vreme să regret că nu le-am comis.

teoria literaturii

există seri ghemuite în cronotopul poveştii noastre când dragostea tulbură linearitatea spaţiului ca inima unei vrăbii întinderea unui arbore şi atunci te iau de mână şi-ţi vorbesc despre Bahtin ca unui copil de grădiniţă

Premiul revistei urmuz

Adina Maria Vaman

romsilva şi ăştia de la ocolul silvic pojorâta pentru că în bdj nu e nici unul

urăsc să fiu umbra copacilor cu păr roşcat o dată cu vârsta îţi tunzi şi venele capului şi umbra care zbiară din ce în ce mai tare privirile te urmăresc ca pe-o shaorma cu de toate de la dristor kebap se învârt în jurul tău bucăţi de c opacii de alaltăieri plescăitul din buze&crengi devine ideal hai să gândim sărind din cutia pandorei care aduce un pic cu (neom fiinţă intangibilă cu roţi de cărucior copac cu păr roşcat cu roţi de cărucior) lemnul specific naşte ursuleţi haribo care dansează lasciv în groapa de gunoi la umbra copacilor expir microparticule de comic sans cu unghiile roşii m-agăţ de pielea inflamată a copacului o zgârii +r+e+p+e+a+t+ acum ştiu ce înseamnă să nu văd pădurea din cauza copacilor nu-i bai cad unul câte unul

VITRINĂ DE ARTĂ NOuĂ

  • 46 NO. 9-10 / 2015

poeme din concurs Festivalul Naţional de literatură «Geo Bogza», 2015 Premiul 2 Victoriţa Tudor ecouri pe

poeme din concurs

Festivalul Naţional de literatură «Geo Bogza», 2015

Premiul „Gherasim Rusu Togan”

Ani Bradea

[Tu]

Tu, cel care ştii limba focului, n-ai vrut să-mi tălmăceşti vorbele din rug! şi mi-a fost teamă să ştiu, şi ţi-a fost teamă să-mi spui. sporind întunericul nu scade lumina! Eu am văzut ce e dincolo de noapte!

Şi, dacă m-am scăldat în mările calde ale sudului, împreună cu peşti coloraţi, aparent veseli şi prietenoşi, dar care mă priveau cu o curiozitate rece când eu, preocupată să învăţ înotul sincron, nu-i vedeam, nu e mai bine! Dacă am învăţat să vânez în păduri, unde nu ştiam că eu sunt vânatul, dar, prin cine ştie ce minune, niciun laţ nu mi-a muşcat din glezne, nu e, deloc, mai bine! Dacă la cina tăinuită mi-am înmuiat inima în vin dăruind-o celui înfometat înainte de moartea cea mică, nu mi-e mai bine!

Toate amintirile acestea, călăule, nu valorează nimic în mlaştină!

Acolo unde nimeni nu citeşte poezie şi unde toate vieţuitoarele, dar absolut toate, cred că Mozart e o fabrică de bomboane, bune pentru a îndulci gustul mâlului.

Premiul „ Julia Hasdeu”

Mihaela Galu

unde ne sfârşim noi şi începe marea

scufundătorului din Delos

e atâta nimic acolo unde mă termin eu şi începi tu pe corabia aceasta, scufundătorule, navigam cu pânzele strânse X marchează locul în care valul se desparte de val locul în care doar demonii mei dau piept cu demonii tăi noi privim lupta lor de departe ca doi yoghini ce pricep transcendenţa şi ştim:

va exista mereu un pirat ce-mi va îngropa cufărul pe-o insulă străină va exista mereu o sirenă ce-ţi va cânta naufragiul, căpitane, doar tu ai spus:

suntem toţi accidente ce aşteaptă să se întâmple scufundări ce-şi aşteaptă furtuna înainte de-a deveni epave ne vom devora şi nimicul nu va mai exista niciodată

totul e final

chiar şi clipa aceasta suspendată-n învieri mersul orelor pe sârmă spre începutul zadarnic ochiul timpului strivit sub talpa unui dinozaur sublimul pervertit în vise şi zâmbetul ce-mi şoptea uneori:

dacă tu nu-l simţi, nu înseamnă că nu există

poeme din concurs Festivalul Naţional de literatură «Geo Bogza», 2015 Premiul „Gherasim Rusu Togan” Ani Bradea

VITRINĂ DE ARTĂ NOuĂ

NO. 9-10 / 2015

47

Acest număr este ilustrat cu lucrări semnate de Florian Bârsan 5 lei Layout & DTP: Flowerin

Acest număr este ilustrat cu lucrări semnate de Florian Bârsan

5 lei

Layout & DTP: Flowerin Flow

Editor: Biblioteca Municipală „Dr.  C. I. Istrati” Câmpina Director: Liliana Ene (Bulevardul Culturii, nr. 39, 105600 Câmpina PH) în colaborare cu Cercul literar „Geo Bogza” Câmpina Redactor-şef: Florin Dochia e-mail: revistaurmuz@gmail.com site: http://revistaurmuz.blogspot.ro/

Redacţia mulţumeşte tuturor celor care au contribuit cu generozitate la realizarea acestui număr al revistei

I S S N 2 3 5 9 - 7 5 8 5 I S S N - L 2 3 5 9 - 7 5 8 5

VITRINĂ DE ARTĂ NOuĂ

  • 48 NO. 9-10 / 2015

Acest număr este ilustrat cu lucrări semnate de Florian Bârsan 5 lei Layout & DTP: Flowerin