OMORUL CALIFICAT

1. Conţinutul legal

Deşi infracţiunea de omor prezintă întotdeauna aceleaşi caracteristici –

acţiunea de a ucide cu intenţie o fiinţă omenească, acţiune ce are ca rezultat
moartea victimei – în realizarea concretă poate prezenta diverse
particularităţi după cum în jurul faptei tipice (omorul simplu) se grupează, se
alătură diferite elemente care, fără a schimba substanţa faptei , îi dau
acesteia o coloratură diferită sporindu-i gradul de pericol social.
Omorul calificat reprezintă fapta persoanei care săvârşeşte un omor în
anumite împrejurări, anume prevăzute de lege1. Omorul calificat, infracţiune
prevăzută în art. 179 C. pen.2, reprezintă o modalitate agravată a infracţiunii
de omor.
Această faptă prezintă un grad de pericol social mai ridicat faţă de
infracţiunea de omor simplu, ceea ce explică incriminarea sa, prin dispoziţii
separate şi sancţiunea mai severă3.

2. Obiectul ocrotirii penale

a) Obiectul juridic special îl constituie relaţiile sociale privind dreptul

fundamental la viaţă.
b) Obiectul material este corpul persoanei aflată în viaţă asupra căreia se
îndreaptă acţiunea ucigătoare. Nu interesează dacă victima era sănătoasă ori
se afla într-o stare avansată de boală şi nu ar mai fi trăit mult dacă ar fi fost
ucisă.

3. Circumstanţele judiciare în prezenţa cărora există omor calificat

1
Vintilă Dongoroz, Siegfried Kahane, Ion Oancea, Iosif Fodor, Nicoleta Iliescu,
Constantin Bulai, Rodica Stănoiu, Victor Roşca, Explicaţii teoretice ale Codului penal
roman. Volumul III. Partea specială, Editura Academiei, Bucureşti, 1971, pag. 186-187.
2
Codul penal a fost adoptat prin Legea nr. 301/2004 publicată în Monitorul Oficial,
Partea I, nr. 575 din 29 iunie 2004. Conform art. 512 C. pen., Codul penal va intra în
vigoare la data de 29 iunie 2005.
3
Vasile Dobrinoiu, Drept penal. Partea specială. Volumul I. Curs universitar, Editura
Lumina Lex, Bucureşti, 2004, pag. 25.
a) OMORUL SĂVÂRŞIT CU PREMEDITARE (art.179 lit.a C.pen.).
Premeditarea, ca element circumstanţial al infracţiunii de omor calificat,
presupune nu numai trecerea unui interval oarecare de timp de la luarea
hotărârii (rezoluţiei) până la exteriorizarea ei, dar şi o chibzuire anticipată
asupra faptei, o deliberare anterioară, persistare asupra hotărârii, cât şi
exteriorizarea ei, concretizarea ei prin acte de pregătire a săvârşirii faptei,
cum ar fi: obţinerea de informaţii, procurarea de mijloace, pândirea victimei,
atragerea ei într-o cursă, căutarea de complici etc4.
Considerarea premeditării ca o împrejurare care califică omorul se explică
prin aceea că o faptă săvârşită în mod spontan este socotită ca mai puţin
gravă decât fapta comisă în urma unei reflexii, unei deliberări prin care
făptuitorul a elaborat un plan de executare şi a organizat aducerea acestuia la
îndeplinire5.
Cu alte cuvinte, premeditarea reprezintă o chibzuinţă în comiterea
infracţiunii. Premeditarea ţine de perioada internă (gândul criminal din
mintea făptuitorului). Pentru a se putea considera infracţiune, cel care comite
fapta trebuie , să treacă la actele din perioada externă (actele pregătitoare,
tentativa, faptul consumat, faptul epuizat). Infracţiunea de omor calificat,
fiind comisă în formă continuată necesită şi trecerea la actele din perioada
esternă. În cazul în care gândul criminal nu s-a exteriorizat prin acte de
executare (prin trecerea la act), rămânând doar în mintea omului,
4
George Antoniu, Constantin Bulai (coordonatori), Practica judiciară penală. Volumul
III. Partea specială, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1992, pag. 27; Tribunalul
Suprem, Secţia penală, decizia nr. 493/1980 în Vasile Papadopol, Mihai Popovici,
Repertoriu alfabetic de practică judiciară penală pe anii 1976-1980, Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti, 1982, pag. 281; Tribunalul Suprem, Secţia penală, decizia nr.
2997/1974 în Vasile Papadopol, Mihai Popovici, Repertoriu alfabetic de practică
judiciară în materie penală pe anii 1969-1975, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică,
Bucureşti, 1977, pag. 308 ; Tribunalul Municipiului Bucureşti, Secţia a I-a penală,
sentinţa nr. 10/1991 în Tribunalul Municipiului Bucureşti, Culegere de practică judiciară
penală pe anul 1991 cu note de Vasile Papadopol, Casa de Editură şi Presă ,,Şansa”
S.R.L. , Bucureşti, 1992, pag. 196 ; Curtea Supremă de Justiţie, Secţia penală, decizia nr.
5155 din 27 noiembrie 2001 în Curtea Supremă de Justiţie, Buletinul jurisprudenţei.
Culegere de decizii pe anul 2001, Editura All Beck, Bucureşti, 2003, pag. 191; Oliviu
Augustin Stoica, Drept penal. Partea specială, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1976, pag. 70; Curtea Supremă de Justiţie, Secţia penală, decizia nr. 2672 din
28 mai 2002 în Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Buletinul jurisprudenţei. Culegere de
decizii pe anul 2002, Editura All Beck, Bucureşti, 2004, pag. 449; Curtea Supremă de
Justiţie, Secţia penală, decizia nr. 1014 din 9 iulie 1993 în Curtea Supremă de Justiţie,
Buletinul jurisprudenţei. Culegere de decizii pe anul 1993, Editurile ,,Continent XXI”
& ,,Universul”, Bucureşti, 1994, pag. 171-172.
5
Vintilă Dongoroz, Siegfried Kahane, Ion Oancea, Iosif Fodor, Nicoleta Iliescu,
Constantin Bulai, Rodica Stănoiu, Victor Roşca, op.cit., pag. 189.

2
infracţiunea nu există deoarece nuda cogitatio, nemo partitur, adică gândul
criminal nu se pedepseşte. Când se efectuează urmărirea penală, organele de
urmărire penală trebuie să strângă toate probele necesare pentru a-i putea
dovedi vinovăţia învinuitului, deoarece, dacă există cea mai mică îndoială
asupra vinovăţiei sale, în faza de judecată, va exista posibilitatea să fie
achitat de instanţa de judecată care se pronunţă asupra vinovăţiei sale, căciin
dubio pro reo, adică orice îndioală profită autorului şi actori incumbit
probatio adică sarcina probei revine celui care acuză, acuzator fiind organul
de urmărire penală.
Dacă făptuitorul nu a avut posibilitatea să mediteze, să cântărească şansele
de realizare a rezoluţiei, fiind într-o activitate continuă, circumstanţa
agravantă nu poate fi reţinută6. Nu se extind efectele premeditării atunci când
făptuitorul care luase hotărârea de a ucide o persoană întâlneşte din
întâmplare altă persoană şi în urma unei dispute o omoară, fiindcă hotărârea
de a săvârşi acest omor este distinctă şi spontană7.
Subiect activ al infracţiunii de omor calificat săvârşit cu premeditare este
necalificat de text, putând fi orice persoană care răspunde penal. Conform
art. 113 C. pen., minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani nu răspunde
penal. Minorul care are vârsta între 14 şi 16 ani răspunde penal numai dacă
se dovedeşte că a săvârşit fapta cu discernământ. Proba săvârşirii sau nu cu
discernământ a faptei poate fi făcută prin expertiză medico-legală psihiatrică
(pentru stabilirea stării de discernământ în cazul oricărui făptuitor, indiferent
de vârsta sa, nu numai la minorii cu vârsta între 14 şi 16 ani). În cazul în
care, prin expertiză medico-legală psihiatrică se stabileşte că făptuitorul a
avut discernământ la data comiterii faptei prevăzute de legea penală (în acest
caz omor calificat) el va putea fi tras la răspundere penală, conform legii. În
caz contrar, nu răspunde penal. Minorul care a împlinit vârsta de 16 ani
răspunde penal, potrivit legii.
Subiectul pasiv nu este, în acest caz calificat de text, fiind persoana căreia i
s-a suprimat viaţa ca urmare a premeditării subiectului activ.
Participaţia este posibilă sub toate formele ei: coautorat, instigare sau
complicitate. Există coautorat, de exemplu, dacă făptuitorii au luat împreună
hotărârea în seara precedentă săvârşirii omorului, urmată de înarmarea lor cu
un topor şi un ciomag, pândirea victimei în apropierea locuinţei sale şi

6
Curtea Supremă de Justiţie, Secţia penală, decizia nr. 1047/1990 în ,,Dreptul” nr.
12/1991, pag. 104 ; Tribunalul Suprem, Secţia penală, decizia nr. 862 din 24 aprilie 1985
în Culegere de decizii ale Tribunalului Suprem pe anul 1985, Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti, 1987, pag. 304 ; Vasile Dobrinoiu, op.cit., pag. 26.
7
Vintilă Dongoroz, Siegfried Kahane, Ion Oancea, Iosif Fodor, Nicoleta Iliescu,
Constantin Bulai, Rodica Stănoiu, Victor Roşca, op.cit., pag. 189.

3
uciderea acesteia după ce a ieşit din casă.
Participaţia la infracţiunea de omor calificat în forma complicităţii se poate
face sub forma complicităţii materiale sau a complicităţii morale.
Complicitatea poate fi materială atunci când autorului îi sunt procurate
mijloace apte pentru a ucide victima, când sunt obţinute informaţii despre
victimă (de exemplu, adresa victimei, ora la care aceasta soseşte acasă).
Complicitatea poate fi morală, ca de pildă, prin întărirea intenţiei autorului
de a săvârşi omorul calificat.
În situaţia instigatorului, răspunderea penală a acestuia va fi angajată numai
în măsura în care acesta, prin activitatea sa, a determinat pe autor să comită
sau să încerce a săvârşi omorul. Simplele îndemnuri, care prin ele însele, nu
au fost de natură să determine în persoana autorului voinţa de a ucide, sau
care au fost atât de slabe, încât şi-au pierdut influenţa până la comiterea
faptei, nu vor putea fi considerate instigare8. Conform art. 39 C. pen.,
instigatorul este persoana care, cu intenţie, determină o altă persoană să
săvârşească o faptă prevăzută de legea penală. Prin urmare, dacă actele de
instigare nu au dus la comiterea infracţiunii de omor calificat, acestea nu vor
putea fi considerate instigare.
Forma de vinovăţie în cazul săvârşirii infracţiunii de omor calificat este
intenţia directă, deoarece infractorul prevede rezultatul acţiunii sale
ucigătoare (decesul victimei), urmărind producerea lui (prin procurarea de
mijloace, obţinerea de informaţii în vederea comiterii infracţiunii), urmărind
producerea lui prin săvârşirea acelei fapte (autorul trece la actul criminal
ucigând victima).
Premeditarea infracţiunii de omor calificat constituie, în general, o
circumstanţă personală care nu se răsfrânge asupra celorlalţi participanţi,
fiind o activitate psihică, dar, când cel care a premeditat săvârşirea faptei
efectuează acte de pregătire împreună cu alte persoane care cunosc scopul
pregătirii, circumstanţa personală devine o circumstanţă reală care se
răsfrânge asupra participanţilor9.
b) OMORUL SĂVÂRŞIT ASUPRA SOŢULUI SAU UNEI RUDE
APROPIATE (art. 179 lit.b C. pen.)
Omorul săvârşit asupra soţului (uxoricid) constă în uciderea persoanei cu
care autorul era căsătorit10. În cazul acestei circumstanţe a infracţiunii de
omor calificat, atât subiectul activ, cât şi subiectul pasiv sunt calificaţi.
Subiectul activ, adică cel care comite o infracţiune de omor calificat este
soţul sau ruda apropiată a persoanei căreia i s-a suprimat viaţa.
8
Vasile Dobrinoiu, op.cit., pag. 19.
9
Vasile Dobrinoiu, op.cit., pag. 26-27.
10
Oliviu Augustin Stoica, op.cit., pag. 72.

4
Subiectul pasiv al infracţiunii, adică persoana ucisă ca urmare a activităţii
subiectului activ, este soţ sau rudă apropiată cu subiectul activ.
Calitatea de soţ atât a subiectului activ, cât şi a subiectului pasiv, trebuie să
existe în momentul săvârşirii faptei. Dacă această calitate a încetat ca urmare
a pronunţării unei sentinţe definitive de desfacere a căsătoriei, fapta
constituie omor simplu, prevăzut la art. 178 C. pen. Încercarea de a ucide pe
soţ, după pronunţarea hotărârii de desfacere a căsătoriei dar înainte de
rămânerea definitivă a hotărârii, constituie tentativă de omor calificat, părţile
având la data săvârşirii faptei calitatea de soţi11.
Infracţiunea de omor calificat poate fi săvârşită şi asupra unei rude
apropiate12. Omorul săvârşit asupra unei rude apropiate constă în uciderea
unei persoane care este rudă apropiată a autorului. Omorul poate fi comis:
asupra descendenţilor sau ascendenţilor (patricid) ori asupra fraţilor
(fratricid). Potrivit art. 164 C. pen., ,,rude apropiate” sunt ascendenţii şi
descendenţii, fraţii şi surorile, copiii acestora, precum şi persoanele devenite
prin adopţie, potrivit legii, astfel de rude. Dispoziţiile privitoare la rude
apropiate se aplică, în caz de adopţie, atât persoanei adoptate, cât şi
descendenţilor acesteia şi în raport cu rudele fireşti. Astfel, inculpatul, care l-
a ucis pe fiul său, care fusese adoptat cu efecte depline de bunicii materni ai
acestuia, a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat13.
Săvârşirea omorului asupra unei rude apropiate există şi atunci când fapta a
fost comisă de nepot asupra unchiului, deoarece unchii şi mătuşile, care sunt
rude în linie colaterală de gradul III, sunt consideraţi, în înţelesul legii
penale, rude apropiate14.
Dacă făptuitorul nu a cunoscut că între el şi victimă există o relaţie de
rudenie, precum şi în caz de error in persona sau de aberratio ictus
circumstanţa agravată menţionată nu va opera, fiind aplicabile regulile
privitoare la eroarea de fapt (art. 33 alin. 2 C. pen.). De asemenea, nu va
opera agravanta în cazul în care inculpatul, deşi luase hotărârea să omoare pe
soţ sau pe ruda apropiată, în fapt, datorită erorii asupra persoanei sau, ca
urmare a devierii acţiunii, a ucis o altă persoană. În acest caz, răspunderea sa

11
Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a II-a penală, decizia nr. 502/A/2001 în ,,Revista de
drept penal” nr. 4/2002, pag. 137.
12
Curtea Supremă de Justiţie, Secţia penală, decizia nr. 5543 din 13 decembrie 2002 în
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, op.cit., pag. 450.
13
Curtea Supremă de Justiţie, Secţia penală, decizia nr. 3988/1999 în ,,Revista de drept
penal” nr. 4/2001, pag. 150.
14
Tribunalul Suprem, Secţia penală, decizia nr. 1498/1975 în Vasile Papadopol, Mihai
Popovici, Repertoriu alfabetic de practică judiciară în materie penală pe anii 1969-1975,
Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1977, pag. 308.

5
penală se stabileşte pentru omor simplu15. Calitatea de soţ sau de rudă
apropiată a autorului, fiind o circumstanţă personală, nu se răsfrânge asupra
participanţilor.
c) OMORUL SĂVÂRŞIT ASUPRA UNUI MINOR CARE NU A
ÎMPLINIT VÂRSTA DE 15 ANI (art. 179 lit. c C. pen.)
Fapta este mai gravă în această modalitate datorită calităţii speciale a
subiectului pasiv – un minor care nu a împlinit vârsta de 15 ani. Prin urmare,
subiectul pasiv este circumstanţiat de text, şi anume un minor care, la data
comiterii faptei să nu fi împlinit vârsta de 15 ani. Prin instituirea acestei
agravante se doreşte protejarea vieţii minorilor, avându-se în vedere că fapta
se poate săvârşi mai uşor asupra acestor categorii de persoane, opoziţia
acestora fiind minimă, chiar inexistentă. De asemenea, impactul asupra
societăţii a unei astfel de fapte este mare, generând sentimente de revoltă,
indignare, teamă.
Pentru a putea fi încadrată infracţiunea de omor calificat la modalitatea
prevăzută de art. 179 lit. c C. pen. este necesar ca făptuitorul să fi cunoscut
vârsta subiectului pasiv al infracţiunii. Cunoaşterea vârstei subiectului pasiv
de către făptuitor înainte de comiterea omorului trebuie dovedită de organele
de urmărire penală prin administrarea unor probe concludente. Făptuitorul
putea să cunoască vârsta victimei ca urmare a unor informaţii obţinute de
făptuitor anterior comiterii omorului. Condiţia cunoaşterii vârstei victimei se
consideră îndeplinită şi atunci când vârsta este evidentă ca urmare a
trăsăturilor fizico-somatice ale acesteia, a insuficientei sale dezvoltări fizice
sau a categoriei de unitate de învăţământ pe care o urmează victima (de
exemplu, omorârea unui minor într-o unitate de învăţământ primar ori dintr-
o unitate preşcolară etc.).
Dacă făptuitorul nu cunoştea vârsta subiectului activ şi nu o putea deduce
(de exemplu, deşi vârsta victimei era sub 15 ani, acesta avea o înălţime de
1,90 m, suferind de gigantism), sunt incidente dispoziţiile art. 33 alin. 2 C.
pen. privind eroarea de fapt16. În acest caz, făptuitorul va răspunde pentru
infracţiunea de omor în formă simplă, eventual cu aplicarea altor
circumstanţe agravante, în funcţie de specificul faptei.
Dovada împrejurărilor concrete care au determinat eroarea de fapt incumbă
inculpatului17.
Circumstanţa prevăzută la art. 179 lit. c C. pen. este o circumstanţă reală
15
Vintilă Dongoroz, Siegfried Kahane, Ion Oancea, Iosif Fodor, Nicoleta Iliescu,
Constantin Bulai, Rodica Stănoiu, Victor Roşca, op.cit., pag. 191 ; George Antoniu,
Constantin Bulai (coordonatori), op. cit., pag. 31 ; Vasile Dobrinoiu, op.cit., pag. 27.
16
Conform art. 33 alin. 2 C. pen., nu constituie circumstanţă agravantă împrejurarea pe
care făptuitorul nu a cunoscut-o în momentul săvârşirii infracţiunii.

6
care, conform art. 42 alin. 2 C. pen., se răsfrânge asupra tuturor
participanţilor numai în măsura în care aceştia au cunoscut-o sau au
prevăzut-o. Astfel, instigatorul la un omor calificat va răspunde pentru
această modalitate agravată a infracţiunii de omor calificat dacă acesta
cunoştea anterior comiterii faptei vârsta victimei18.
d) OMORUL SĂVÂRŞIT PROFITÂND DE STAREA DE NEPUTINŢĂ A
VICTIMEI DE A SE APĂRA (art. 179 lit. d C. pen.)
Această formă de omor calificat constă în săvârşirea faptei profitând de
starea de neputinţă a victimei de a se apăra, datorită căreia victima nu are
posibilitatea de a se împotrivi acţiunii de ucidere care se săvârşeşte asupra sa
ori nu are posibilitatea de a o evita19.
Starea de neputinţă a victimei de a se apăra se poate datora unor incapacităţi
fizice (de exemplu: stare de somn, intoxicaţii cu alcool ori cu diferite
substanţe stupefiante). Pentru existenţa acestei circumstanţe a infracţiunii de
omor calificat se cer îndeplinite cumulativ două condiţii:
1.fzptuitorul trebuie să fi cunoscut starea incapacitate a victimei de a se
apăra datorată stării fizice sau psihice ori unor alte cauze, victima
infracţiunii neputând reacţiona împotriva agresorului. Această stare de
neputinţă a victimei trebuie să fie preexistentă acţiunii subiectului activ, nu
să fie consecinţa atacului subiectului activ20.
2. făptuitorul să profite de această stare a victimei21.
O persoană aflată în stare de somn este în neputinţă a se apăra împotriva
agresiunii, atacul exercitându-se în momentul în care cel atacat, neputându-l
percepe, nu poate lua hotărârea de a se apăra impusă de instinctul de
conservare22.
Dacă făptuitorul a fost în eroare cu privire la starea victimei, atunci
făptuitorul va răspunde pentru comiterea infracţiunii de omor, infracţiune
prevăzută în art. 178 C. pen. Circumstanţa din art. 179 lit. d C. pen. este o
circumstanţă reală, răsfrângându-se asupra tuturor participanţilor.
e) OMORUL SĂVÂRŞIT ASUPRA UNEI FEMEI GRAVIDE (art. 179 lit.
e C. pen.)
17
Vintilă Dongoroz, Siegfried Kahane, Ion Oancea, Iosif Fodor, Nicoleta Iliescu,
Constantin Bulai, Rodica Stănoiu, Victor Roşca, op.cit., pag. 358.
18
Vasile Dobrinoiu, op.cit., pag. 28.
19
Oliviu Augustin Stoica, op.cit., pag. 72 .
20
George Antoniu, Constantin Bulai (coordonatori), op.cit., pag. 29.
21
Vintilă Dongoroz, Siegfried Kahane, Ion Oancea, Iosif Fodor, Nicoleta Iliescu,
Constantin Bulai, Rodica Stănoiu, Victor Roşca, op.cit., pag. 191.
22
Tribunalul Suprem, Secţia penală, decizia nr. 280/1974 în Vasile Papadopol, Mihai
Popovici, Repertoriu alfabetic de practică judiciară penală pe anii 1969-1975, Editura
Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1977, pag. 308.

7
În acest caz, subiectul pasiv este calificat (o femeie gravidă).Legiuitorul a
înţeles să agraveze această formă de omor din trei considerente:
1. uciderea femeii gravide implică şi uciderea fructului concepţiunii
(fetusului) care, fără a echivala cu o pluralitate de victime, înseamnă totuşi o
dublă atingere adusă vieţii umane
2. o femeie gravidă, în general, nu se poate apăra23
3. o asemenea faptă are un ecou extrem de negativ în opinia publică.
Nu are relevanţă stadiul în care se află sarcina. Pentru a i se putea aplica
această modalitate făptuitorul trebuie să fi ştiur că victima este însărcinată
sau să fi foat atât de evidentă sarcina, încât putea să-şi dea seama de
existenţa acesteia. Altfel, va exista o eroare de fapt în raport cu circumstanţa
de agravare, iar autorul va răspunde numai pentru săvârşirea infracţiunii de
omor simplu.
Pentru existenţa circumstanţei prevăzute de art. 179 lit. e C. pen. este
necesar ca starea de graviditate să fie reală. În cazul în care făptuitorul a
crezut că femeia este gravidă dar în realitate sarcina era inexistentă,
circumstanţa agravantă nu se va aplica, subiectul activ răspunzând penal
pentru comiterea infracţiunii de omor simplu.
f) OMORUL SĂVÂRŞIT PRIN CRUZIMI (art. 179 lit. f C. pen.)
Caracteristică pentru infracţiunea de omor săvârşit prin cruzimi este
atitudinea aberantă a făptuitorului. Omorul se consideră săvârşit prin cruzimi
atunci când făptuitorul a conceput şi executat fapta în aşa fel încât a produs
victimei suferinţe mult sporite faţă de cele inerente acţiunii de ucidere24.
Suferinţele inerente oricărei acţiuni de ucidere pot fi, de exemplu, durerile
provocate de un glonte tras sau de otrava absorbită, astfel de suferinţe
producându-se în majoritatea cazurilor de omor, fără ca prin aceasta omorul
să capete caracterul de calificat.
Suferinţele mult sporite pot fi produse prin: flagelări, loviri repetate,
secţionarea unor zone nevitale (gât, torace, abdomen), smulgerea părului sau
a unghiilor, bătaia cu biciul, lipsirea de hrană sau băutură, provocarea de
arsuri prelungite, zdrobirea oaselor, jupuirea pielii. Prin urmare există omor
săvârşit prin cruzimi atunci când făptuitorul a conceput şi executat fapta în
aşa fel încât a produs victimei suferinţe mult mai mari decât cele pe care le

23
Vintilă Dongoroz, Siegfried Kahane, Ion Oancea, Iosif Fodor, Nicoleta Iliescu,
Constantin Bulai, Rodica Stănoiu, Victor Roşca, op.cit., pag. 199.
24
Tribunalul Suprem, Secţia penală, decizia nr. 986 din 19 mai 1977 în Culegere de
decizii ale Tribunalului Suprem pe anul 1977, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică,
Bucureşti, 1978, pag. 259-260; Tribunalul Suprem, Secţia penală, decizia nr. 1445 din 24
iunie 1983 în Culegere de decizii ale Tribunalului Suprem pe anul 1983, Editura
Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1984, pag. 227-228.

8
implică în mod firesc suprimarea violentă a vieţii. Autorul provoacă
conştient victimei suferinţe, spre a-i mări chinurile şi a face ca acţiunea de
ucidere să fie mai crudă. Cu alte cuvinte, caracteristica acestei circumstanţe
de agravare constă în aceea că făptuitorul întrebuinţează în mod voit anumite
metode de chinuire a victimei25. Omorul este cauzat prin cruzimi atunci când
făptuitorul a provocat victimei, prin modul în care este realizată acţiunea de
ucidere, suferinţe grele, prelungite. Fapta inculpaţilor de a lovi victima cu
toporul şi parul, cu o deosebită intensitate, pe o durată mare în timp şi pe
aproape toată suprafaţa corpului, inclusiv la cap, lovituri care au produs
tumefacţii, fracturarea a 8 coaste, a ambelor gambe, rupturi de plămâni,
splină şi ficat, iar, după aceea, de a o lăsa noaptea în zăpadă, ceea ce i-a
cauzat şi degerături de gradul II şi III, victima încetând din viaţă după circa 8
ore, prezintă toate trăsăturile infracţiunii de omor calificat prevăzută la art.
179 lit. f C. pen.26.
Circumstanţa are un caracter real, răsfrânfându-se asupra tuturor
paricipanţilor.
g) OMORUL SĂVÂRŞIT ASUPRA A DOUĂ SAU MAI MULTE
PERSOANE (art. 179 lit. g C. pen.)
Există această circumstanţă ori de câte ori activitatea de ucidere săvârşită cu
intenţie a avut ca rezultat – urmărit sau acceptat conştient – moartea a cel
puţin două persoane (subiecţi pasivi multipli). Pericolul social foarte ridicat
derivă în acest caz din numărul persoanelor ucise şi din temerea pe care o
inspiră persoana făptuitorului27. Această pluralitate de victime conferă
omorului o gravitate deosebită şi îl caracterizează pe autor ca deosebit de
periculos28.
Omorul săvârşit asupra a două sau mai multe persoane poate fi rezultatul
unei acţiuni unice sau a unei acţiuni săvârşite în aceeaşi împrejurare, la
intervale scurte de timp, chiar prin acţiuni diferite29.

25
Curtea Supremă de Justiţie, Secţia penală, decizia nr. 1341/2002 în ,,Revista de drept
penal” nr. 3/2003, pag. 125 ; Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, op.cit., pag. 455-456.
26
Tribunalul Suprem, Secţia penală, decizia nr. 986/1977 în Vasile Papadopol, Mihai
Popovici, Repertoriu alfabetic de practică judiciară în materie penală pe anii 1976-1980,
Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1982, pag. 289.
27
Vintilă Dongoroz, Siegfried Kahane, Ion Oancea, Iosif Fodor, Nicoleta Iliescu,
Constantin Bulai, Rodica Stănoiu, Victor Roşca, op.cit., pag. 198.
28
Vasile Dobrinoiu, op.cit., pag. 31.
29
Tribunalul Municipiului Bucureşti, Secţia a II-a penală, sentinţa nr. 48/1990 în
Tribunalul Municipiului Bucureşti, Culegere de practică judiciară penală pe anul 1990
cu note de Vasile Papadopol, Casa de Editură şi Presă ,,Şansa’’ S.R.L., Bucureşti, 1992,
pag. 112 ; George Antoniu, Constantin Bulai (coordonatori), op.cit., pag. 33.

9
În categoria acţiunilor unice se încadrează, de exemplu, detonarea unui
explozibil într-un mijloc de transport în comun, punerea de otravă în
mâncareadestinată mai multor persoane.
În categoria acţiunilor săvârşite în aceeaşi împrejurare, dar la intervale scurte
de timp intră , de pildă, acţiunea făptuitorului care, prin mai multe focuri de
armă, ucide două sau mai multe persoane aflate într-un anumit loc.
Omorul săvârşit asupra a două sau mai multor persoane este o infracţiune
complexă, care implică, în conţinutul său, cel puţin două fapte de omor.
Fiind vorba deci de o infracţiune unică, în cazul în care prin fapta săvârşită
s-a urmărit uciderea a două persoane, a căror viaţă a fost însă salvată
inculpatului urmează a i se aplica o singură pedeapsă, în baza art. 55 C. pen.,
raportat la art. 179 C. pen.30.
Infracţiunea se consumă dacă se produce moartea a cel puţin două persoane;
dacă activitatea de ucidere îndreptată împotriva a două sau mai multor
persoane rămâne fără rezultatul cerut de lege, în sensul că nu se produce
moartea nici uneia dintre acele persoane, va exista tentativă la această
infracţiune. În cazul în care, în urma unei agresiuni săvârşite cu intenţia de a
ucide două persoane, una dintre victime moare, iar viaţa celeilalte este
salvată, există concurs între infracţiunea consumată de omor şi tentativa la
infracţiunea de omor. Fapta constituie infracţiune unică de omor calificat
săvârşită asupra a două sau mai multor persoane numai dacă toate victimele
decedează, şi tentativă la infracţiunea de omor calificat asupra a două sau
mai multor persoane numai dacă infracţiunea a rămas în fază de tentativă în
raport cu toate victimele31. Încercarea de a ucide două persoane, în aceeaşi
30
Tribunalul Suprem, Secţia penală, decizia nr. 2311/1978 în Vasile Papadopol, Mihai
Popovici, Repertoriu alfabetic de practică judiciară în materie penală pe anii 1976-1980,
Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1982, pag. 288 ; Conform art. 55 alin. 3 C.
pen., infracţiunea este complexă când în conţinutul său intră, ca element constitutiv sau
ca element circumstanţial agravant, o acţiune sau inacţiune care constituie prin ea însăşi o
faptă prevăzută de legea penală. Prin urmare, atunci când sunt ucise două sau mai multe
persoane,.avem infracţiune complexă deoarece, intră, ca element constitutiv sau ca
element circumstanţial agravant, cel puţin o altă infracţiune de omor (când este vorba de
uciderea a două persoane) sau chiar mai multe infracţiuni de omor (când este vorba de
uciderea mai multor persoane), infracţiunea de omor constituind prin ea însăşi o faptă
prevăzută de legea penală, incriminată la art. 178 C. pen.) ; Potrivit art. 55 alin. 1 C. pen.,
în cazul infracţiunii continuate şi al infracţiunii complexe nu există pluralitate de
infracţiuni. Aşadar, în cazul infracţiunii continuate şi al celei complexe se va aplica o
singură pedeapsă, nefiind aplicabil concursul de infracţiuni, adică omor, raportat la omor
calificat, ci i se va aplica numai pedeapsa privitoare la omorul calificat, săvârşit în
modalitatea prevăzută la art. 179 lit. g C. pen.
31
Curtea Supremă de Justiţie, Secţia penală, decizia nr. 3507 din 4 iulie 2002 în Înalta
Curte de Casaţie şi Justiţie, op.cit., pag. 458.

10
împrejurare, constituie o singură tentativă la infracţiunea de omor calificat
prevăzută la art. 179 lit. g C. pen., iar nu două tentative la această
infracţiune, indiferent dacă a fost săvârşită printr-o singură acţiune sau prin
acţiuni diferite şi dacă rezoluţia a fost unică ori, sub aspect subiectiv,
făptuitorul a acţionat pe baza unei rezoluţii distincte32. Conform art. 183 C.
pen. tentativa la omor calificat, indiferent de modalitatea săvârşirii, se
sancţionează cu pedeapsa prevăzută pentru infracţiunea consumată sau cu o
pedeapsă în cadrul limitelor imediat inferioare pedepsei prevăzute de lege
pentru infracţiunea consumată.
Săvârşirea omorului calificat în modalitatea prevăzută la art. 179 lit. g C.
pen. poate avea loc atât cu intenţie directă, cât şi cu intenţie indirectă.
Dacă cerinţa intenţiei este îndeplinită în raport cu una dintre victime, iar
uciderea celeilalte/celorlalte persoane s-a produs datorită culpei autorului
infracţiunii, va exista concurs de infracţiuni, şi nu o infracţiune unică
prevăzută în art. 179 lit. g C.pen.33.
h) OMORUL COMIS PENTRU A SĂVÂRŞI SAU A ASCUNDE
SĂVÂRŞIREA UNEI TÂLHĂRII SAU PIRATERII (art. 179 lit. h C. pen.)
Infracţiunea prevăzută la art. 179 lit. h C. pen. constituie o modalitate
agravată a omorului, caracterizată prin scop, acela de a săvârşi sau a ascunde
săvârşirea unei tâlhării sau piraterii, această infracţiune subzistând chiar şi în
cazul în care făptuitorul nu a comis acea tâlhărie sau piraterie. Dacă
făptuitorul a săvârşit atât omorul, cât şi infracţiunea a cărei săvârşire sau
ascundere a urmărit-o prin comiterea omorului, trebuie reţinute ambele
infracţiuni, cea de omor calificat şi cea de tâlhărie sau, după caz, piraterie34.
În art. 252 C. pen. tâlhăria este definită ca furtul săvârşit prin întrebuinţarea
de violenţe sau ameninţări, ori prin punerea victimei în stare de inconştienţă
sau neputinţă de a se apăra, precum şi furtul urmat de întrebuinţarea unor
astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea
urmelor infracţiunii. Conform art. 254 alin. 1 C. pen., pirateria reprezintă
jefuirea prin acte de violenţă, săvârşite în scopuri personale, de echipajul sau
pasagerii unei nave împotriva persoanelor sau bunurilor care se găsesc pe
32
Tribunalul Suprem, Secţia penală, decizia nr. 209 din 30 ianuarie 1987 în Culegere de
decizii ale Tribunalului Suprem pe anul 1987, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică,
Bucureşti, 1989, pag. 295-296.
33
Ion Gheorghiu Brădet, Drept penal. Partea specială, Editura Europa-Nova, Bucureşti,
1993, pag. 82.
34
Curtea Supremă de Justiţie, Secţia penală, decizia nr. 5257 din 30 noiembrie 2001 în
Curtea Supremă de Justiţie, Buletinul jurisprudenţei. Culegere de decizii pe anul 2001,
Editura All Beck, Bucureşti, 2001, pag. 194; Tribunalul Suprem, Secţia penală, decizia
nr. 2298 din 27 octombrie 1983 în Culegere de decizii ale Tribunalului Suprem pe anul
1983, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1984, pag. 229.

11
acea navă ori împotriva altei nave, dacă navele se află în marea liberă sau
într-un loc care nu este supus jurisdicţiei nici unui stat. În art. 254 alin. 2 C.
pen. se precizează că există piraterie şi dacă fapta s-a comis pe o aeronavă
sau între aeronave şi nave.
Justificarea acestei agravante constă în aceea că tâlhăria şi pirateria sunt
infracţiuni de o maximă gravitate. Totodată este de remarcat şi
periculozitatea deosebită a infractorului cu predispoziţie spre fapte de mare
violenţă.
Omorul săvârşit în condiţiile art. 179 lit. h C. pen se deosebeşte de tâlhăria
care a avut ca rezultat moartea victimei (art. 253 alin. 2 C. pen.), infracţiune
ce presupune ca făptuitorul să fi fost în culpă cu privire la rezultatul mai
grav, moartea victimei (infracţiune praeterintentionată). La omorul săvârşit
în condiţiile art. 179 lit. h C. pen., făptuitorul a urmărit de la început
producerea rezultatului sau a acceptat posibilitatea morţii victimei, neavând
relevanţă pentru existenţa omorului dacă scopul s-a realizat sau nu.Dacă
omorul s-a săvărşit cu scopul comiterii unei tâlhării sau piraterii, dar nu s-a
săvârşit niciuna din aceste din urmă fapte, se va reţine numai omorul
calificat, deoarece autorul a urmărit scopul cerut de lege, chiar dacă nu l-a
realizat35.
i) OMORUL SĂVÂRŞIT ÎN TIMPUL SAU ÎN LEGĂTURĂ CU
ÎNDEPLINIREA ÎNDATORIRILOR DE SERVICIU SAU PUBLICE ALE
VICTIMEI (art. 179 lit. i C. pen.)
Această împrejurare agravantă constituie un element circumstanţial în
conţinutul omorului calificat.
Modalitatea agravantă prevăzută în art. 179 lit. i C. pen are în vedere acele
fapte de omor care se comit din sentimentul răzbunării sau al nemulţumirii
făptuitorului cu privire la modul în care victima şi-a îndeplinit faţă de el
îndatoririle publice. Este necesar, aşadar, ca mobilul agresiunii să fie în
timpul sau în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu de către
victimă, nefiind suficient ca omorul să se fi comis în timpul când victima îşi
exercita atribuţiile de serviciu, ci să fie în legătură cu modul în care victima
îşi exercită atribuţiile de serviciu (de exemplu, uciderea paznicului în
momentul în care inculpatul este surprins sustrăgând de pe terenul
proprietate publică)36. iar nu cu o stare conflictuală survenită din alte motive,
străine de îndeplinirea îndatoririlor victimei37.
35
Vasile Dobrinoiu, op.cit., pag. 32-33.
36
George Antoniu, Constantin Bulai (coordonatori), op.cit., pag. 30.
37
Tribunalul Suprem, Secţia penală, decizia nr. 1971 din 27 august 1986 în Culegere de
decizii ale Tribunalului Suprem pe anul 1986, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică,
Bucureşti, 1988, pag. 258.

12
Omorul se comite prin două acţiuni alternative:
1. în timpul
2. în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu
Subiectul pasiv este calificat, acesta putând fi: magistrat, poliţist, funcţionar
public38. În situaţia în care victima este magistrat, poliţist, funcţionar public
care exercită o autoritate publică, omorul poate implica şi un act de ultraj
(ultrajul fiind, însă,absorbit în infracţiunea de omor calificat, iar făptuitorul
va răspunde numai pentru infracţiunea prevăzută în art. 179 lit. i C. pen.).
Circumstanţa are, în general, caracter personal, nerăsfrângându-se asupra
celorlalţi participanţi, dar, dacă participanţii acţionează în comun din acelaşi
mobil ca şi autorul, atunci va deveni o circumstanţă reală, răsfrângându-se
asupra tuturor participanţilor.

4. Sancţiuni

Omorul calificat se pedepseşte cu detenţiunea pe viaţă sau detenţiune severă

de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi. Tentativa la această
infracţiune se pedepseşte, în condiţiile prevăzute în art. 183 C. pen., cu
pedeapsa prevăzută pentru infracţiunea consumată sau cu o pedeapsă în
cadrul limitelor imediat inferioare pedepsei prevăzute de lege pentru
infracţiunea consumată (în cazul de faţă, conform art. 58 alin. 4 lit. a C. pen.,
închisoare strictă de la un an la 15 ani).

5. Aspecte procesuale

Acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu.

BIBLIOGRAFIE

1. Vintilă Dongoroz, Siegfried Kahane, Ion Oancea, Iosif Fodor, Nicoleta

Iliescu, Constantin Bulai, Rodica Stănoiu, Victor Roşca, Explicaţii teoretice
ale Codului penal român. Volumul III. Partea specială , Editura Academiei,
Bucureşti, 1971
2. Vasile Papadopol, Mihai Popovici, Repertoriu alfabetic de practică
38
Potrivit art. 161 C. pen., prin funcţionar public se înţelege orice persoană care exercită
permanent sau temporar o însărcinare de orice natură, în serviciul unei autorităţi publice,
instituţii publice sau altei persoane juridice de drept public.

13
judiciară în materie penală pe anii 1969-1975, Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti, 1977
3. Culegere de decizii ale Tribunalului Suprem pe anul 1977, Editura
Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1978
4. Oliviu Augustin Stoica, Drept penal. Partea specială, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1979
5. Vasile Papadopol, Mihai Popovici, Repertoriu alfabetic de practică
judiciară în materie penală pe anii 1976-1980, Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti, 1982
6. Culegere de decizii ale Tribunalului Suprem pe anul 1983, Editura
Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1984
7. Culegere de decizii ale Tribunalului Suprem pe anul 1985, Editura
Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1987
8. Culegere de decizii ale Tribunalului Suprem pe anul 1986, Editura
Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1988
9. Culegere de decizii ale Tribunalului Suprem pe anul 1987, Editura
Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1989
10. Tribunalul Municipiului Bucureşti, Culegere de practică judiciară
penală pe anul 1990 cu note de Vasile Papadopol, Casa de Editură şi
Presă ,,Şansa” S.R.L., Bucureşti, 1992
11. Tribunalul Municipiului Bucureşti, Culegere de practică judiciară
penală pe anul 1991 cu note de Vasile Papadopol, Casa de Editură şi
Presă ,,Şansa” S.R.L., Bucureşti, 1992
12. George Antoniu, Constantin Bulai (coordonatori), Practica judiciară
penală. Volumul III. Partea specială, Editura Academiei Române, Bucureşti,
1992
13. Curtea Supremă de Justiţie, Buletinul jurisprudenţei. Culegere de decizii
pe anul 1993, Editurile ,,Continent XXI” & ,,Universul”, Bucureşti, 1994
14. Curtea Supremă de Justiţie, Buletinul jurisprudenţei. Culegere de decizii
pe anul 2001, Editura All Beck, Bucureşti, 2003
15. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Buletinul jurisprudenţei. Culegere de
decizii pe anul 2002, Editura All Beck, Bucureşti, 2004
16. Vasile Dobrinoiu, Drept penal. Partea specială. Volumul I. Curs
universitar, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2004
17. Codul penal adoptat prin Legea nr. 301/2004 publicată în Monitorul
Oficial, Partea I, nr. 575 din 29 iunie 2004

14
Powered by http://www.referat.ro/
cel mai complet site cu referate

15