CURS 1

Definitie. Puntea dentara reprezinta o proteza fixa care stabileste

integritatea morfologica si functionala a arcadelor dentare in edentatii
intercalate, reduse, intinse si multiple.
Partile componente ale puntii dentare sunt reprezentate de
urmatoarele:
Corpul de punte sau dintii intermediari care inlocuiesc dintii
pierduti de pe arcada;
Elementele de agregare de care este solidarizat corpul
depunte la extremitati si realizeaza fixarea (agregarea) prin
cimentare pe dintii stalpi a intregii proteze. Elementele de
agregare sunt in numar de cel putin doua, asezate, in general,
pe cei doi dinti limitati ai bresei edentate.

Caracteristicile puntilor dentare:

sunt fixate pe dintii stalpi prin cimentarea elementelor de
agregare, ceea ce le confera stabilitate o lunga perioada de
timp, reprezentata de mai multi ani;
volumul pe care il ocupa in cavitatea bucala este mai mic sau,
cel mult, egal cu acela ocupat de dintii naturali;
formele suprafetelor vestibulare si orale sunt asemanatoare cu
a dintilor naturali;
pozitia in sens vestibulo-oral a corpului de punte este identica
cu a dintilor absenti;
transmit presiunile masticatorii fiziologic de la nivelul fetelor
ocluzale ale corpului de punte si ale elementelor de agregare,
prin parodontiul dintilor stalpi si osului alveolar;
sunt constructii rigide, nedeformabile, rezistente la rupere si
tocire;
sunt obtinute in laboratorul de tehnica dentara in urma unor
procese tehnologice complexe. In scopul realizarii, sunt
necesare interventii laborioase asupra campului protetic.
din punct de vedere fizionomic pot fi nefizionomice,
fizionomice si partial fizionomice.

Factorii ce influenteaza conceperea puntilor

Puntea dentara este alcatuita din doua componente care pot avea o
mare variabilitate de forma si de structura.
Alegerea unui anumit tip de corp de punte sau element de agregare
nu reprezinta o preferinta subiectiva, o intamplare, ci este rezultatul unui
proces de gandire ce coreleaza urmatorii factori.

Topografia edentatiei. Topografia defineste locul de pe arcada unde

este situata edentatia. Este cunoscuta impartirea fiecarei arcade in doua
zone topografice, frontala si laterala.
Zonele topografice prezinta ,in general, un interes morfo-structural. Pentru
protectia dentara pare sa fie mai interesanta valoarea morfo-functionala.
In zona frontala, functia estetica este cea care domina si orienteaza
activitatea restauratoare. In zona laterala, functia masticatorie ocupa locul
celei fizionomice. In mod deosebit intereseaza daca bresa edentata este
plasata in zona frontala sau in zona laterala, daca este la maxilar sau la
mandibula, daca ea cuprinde atat zona frontala cat si pe cea laterala. In
functie de zona in care este situata edentatia, vor fi aleste elementele de
agregare si corpul de punte. Pentru zona frontala puntile vor fi total sau
partial fizionomice iar pentru zona laterala partial fizionomice sau
nefizionomice.
Astfel, in zona frontala metalul trebuie sa fie putin sau deloc aparent,
pentru a satisface cerintele fizionomice, pe cand in zona laterala
necesitatea asigurarii rezistentei si rigiditatii impune renuntarea la
elementul fizionomic, metalul fiind acela care va asigura rezistenta
mecanica.

Marimea bresei edentate. Cu ajutorul puntilor dentare se pot inlocui

1,2,3 dinti naturali pierduti. In mod exceptional 4 dinti la nivelul unei
singure brese, de exemplu in zona frontala, cand edentatia cuprinde
grupul celor 4 incisivi sau in zona laterala mandibulara, cand sunt pierduti

premolarii si doi molari, bresa fiind delimitata de canin si molarul de minte,

bine implantati, cu doua radacini voluminoase.
Marimea bresei edentate influenteaza alegereadintilor stalpi si numarul
acestora, alegerea elementelor de agregare, a formei si raportului corpului
de punte cu creasta edentata, a materialului din care se va confectiona
puntea. Edentatiile cu 4 dinti lipsa se rezolva rareori prin punti. Explicatia:
solicitarea dintilor stalpi devine foarte mare, iar lungimea corpului de
punte determina aparitia de deformari elastice sau chiar ruperea lor.

Conditiile tehnico-materiale. Prin conditii tehnice, trebuie sa se

inteleaga gradul de pregatire profesionala a celor doi specialisti care
participa la procesul tehnologic de realizare a puntii dentare. Stomatologul
sa posede cunostiinte teoretice si practice care sa permita prepararea
dintilor stalpi pentru toate tipurile de microproteze ce pot fi folosite ca
elemente de agregare.
In scopul amprentarii sa selecteze materialul cel mai potrivit, sa-i
cunoasca toate caracteristicile fizico-chimice si modul de preparare,
precum si tehnica de amprentare.
Tehnicianul dentar sa posede calificarea si capacitatea profesionala
incat sa modeleze, sa toarne aliajele, sa polimerizeze rasinile, sa arda
portelan si sa prelucreze materialele utilizate in confectionarea puntilor.
Prin conditii materiale trebuie sa se inteleaga urmatoarele:
la nivelul cabinetului stomatologic sa existe unit dentar cu
motor si turbina, instrumentar abraziv, materiale pentru
amprentare;
la nivelul laboratorului sa existe materialele necesare (pentru
model, macheta, tipar si prelucrare), aparate (motor
suspendat, vacuum malaxor, motor orizontal, cuptoare,
sablator, etc. ).
In functie de posibilitatile tehnico materiale ale cabinetului si
laboratorului, specialistul poate alege planul de tratament.
Aceste conditii pot impune si optiunea privind materialul din care se
va confectiona lucrarea protetica.

Puntile pot fi:

 metalice din aliaj de aur, argint-paladiu, aliaje inoxidabile

(Crom-Cobalt, wipla-nichel-crom);
nemetalice acrilice sau ceramice;
mixte metalo-acrilice, metalo-ceramice;
Folosirea unuia sau altuia din aceste materiale este legata de
urmatorii factori: topografia edentatiei, marimea bresei edentate, cerintele
de redare a fizionomiei si conditiile tehnico-materiale.
Materialele folosite in confectionarea puntilor dentare au preturi de
cost foarte diferite, unele fiind foarte scumpe iar altele fiind foarte ieftine.
Alegerea materialului este dependenta de vointa pacientului. Din
aliajele nobile pot fi obtinute toate tipurile de elemente de agregare si de
corpuri de punte.

Avantajele restaurarii edentatiei prin punti dentare

Restaurarea integritatii morfologice a unei arcade dentare inseamna

imbunatatirea conditiilor de functionalitate a aparatului dento maxilar.

Din punct de vedere masticator. Orice proteza trebuie sa

restabileasca, total sau partial, functiile afectate prin pierderea organului
pe care il suplineste, in cazul de fata dintele. In edentatiile partiale
intercalate absenta unor dinti diminueaza functia masticatorie. Puntile
dentare realizeaza o masticatie in limite fiziologice, asemanatoare celei
efectuate cu arcadele dentare naturale.
Masticatia este posibil sa se realizeze datorita urmatoarelor
caracteristici pe care le au puntile dentare:
fixitatii pe dintii stalpi limitanti ai bresei edentate. Puntea
dentara transmite presiunile masticatorii fiziologic la osul
alveolar prin intermediul tesutului parodontal. Starea de
troficitate a tesutului parodontal a dintilor stalpi asigura
preluarea presiunilor masticatorii si efectuarea masticatiei;
relieful ocluzal al puntii, in concordanta cu cel al dintilor vecini,
al dintilor antagonisti si al stereotipiilor dinamicii mandibulare,
4

reprezinta al doilea element favorizant pentru efecturea unei

masticatii corespunzatoare.
Puntea prezenta pe arcada dentara, dupa cimentare, trebuie sa
realizeze contacte dento-dentare corecte si sa participe la formarea
caracteristicilor ocluziei functionale.
Concluzia, eficienta masticatorie a puntilor dentare este superioara
protezelor mobilizabile.

Din punct de vedere fonetic. Acest avantaj isi are valabilitatea, in

special, pentru puntile din zona frontala. Functia fonetica se desfasoara in
locuri diferite, dar este finalizata la nivelul rezonatorului bucal. Formarea
consoanelor dentale este posibila in urma articularii (sprijinului) varfului
limbii pe fetele orale a dintilor frontali. Redarea functiei fonetice fara
modificari de timbru si de pronuntie a consoanelor se obtine la protezele
fixe (punti), daca sunt conservate urmatoarele elemente de morfologie
dentara:
forma fetelor orale ale corpului de punte sa fie asemanatoare
sau identica cu cea a dintilor naturali (existenta crestei
marginale si a cingulumului);
aranjamentul dintre fetele orale (orientarea lor pe o linie
curba) un arc de cerc continuu sau cu denivelari;
pozitionarea fetelor orale in sens vestibulo-oral. Aceste fete sasi regaseasca aceeasi pozitie cu a dintilor naturali, varful limbii
sa se sprijine in acelasi loc;
volumul puntilor dentare, egal sau mai redus decat al dintilor
naturali, este favorabil pentru miscarile limbii. Se conserva
spatiul functional util limbii in fonatie.

Parodonto-profilactic. Transmiterea presiunilor ocluzale in axul lung al

dintilor stalpi reprezinta un stimul pentru mentinerea troficitatii tesutului
parodontal. Stimulii sunt functionali la puntile a caror dinti stalpi sunt intrun numar suficient, ce pot prelua sarcinile dintilor absenti, inlocuiti prin
corpul de punte.

Ocluzo-functional. Restaurarea integritatii arcadei reprezinta refacerea

multiplelor contacte dento-dentare, a conducerii anterioare sau laterolaterale. De asemenea reprezinta un element favorizant repartizarii
sarcinilor ocluzale pe intreaga arcada in mod alternativ, creandu-se
5

momente de repaus functional (pe partea nelucratoare) si momente de

activitate functionala pe partea activa (lucratoare) a tuturor elementelor
morfologice ale aparatului dento-maxilar.

Din punct de vedere al confortului. Prin termenul de confort se poate

intelege totalitatea conditiilor morfologice existente la nivelul ADM ce
formeaza o functionalitate normala a acestuia. Modificarea conditiilor
morfologice poate determina perturbari atat locale cat si generale de
natura psihica, pe cale reflexa.
Puntile dentare fixeate la nivelul arcadelor dentare, sunt in scurt timp
integrate in funtionalitatea ADM. Avand la baza cunostiintele
fundamentale despre morfo-fiziologia cavitatii bucale, reprezentate prin
cele doua elemente:
1.
cavitatea bucala la dentat, la edentat partial sau la edentat total,
este o cavitate virtuala, partile moi in repaus au un raport de contact fara
sa existe un spatiu evident cavitar.
2.
sensibilitatea tactila a mucoasei cavitatii bucale si, mai ales, a limbii
este mult mai mare decat a suprafetei tegumentului din orice regiune a
corpului. Ea percepe corpuri straine de foarte mica dimensiune, deci are
capacitatea sa amplifice dimensiunile.
Apreciind din aceste puncte de vedere ale cunostiintelor de morfofiziologie enuntate, orice tip de lucrare protetica, mai ales la inceput, va
determina aparitia senzatiei de corp strain. Puntile dentare avand un
volum cel mult egal cu al dintilor inlocuiti, se vor integra intr-un timp
foarte scurt din punct de vedere psihosenzorial. Pacientul nu simte
prezenta lucrarii protetice in caviatea bucala.
Alaturi de volum, la crearea starii de confort participa, in acelasi grad,
si fixitatea pe dintii stalpi, creandule stabilitate in activitatea ADM.

Dezavantajele restaurarii edentatiei prin punti

Alaturi de avantajele descrise, puntile dentare prezinta si unele

dezavantaje, fata de care stomatologul trebuie sa-si orienteze atitudinea in
6

conversatia cu pacientul, inainte de inceperea tratamentului propriu-zis.

Dezavantajele il determina pe stomatolog sa fie mai prudent fata de
pacientii care manifesta unele pretentii imposibil de materializat, in
prezent, in practica specialitatii noastre.

Din punct de vedere igienic, puntile dentare sunt inferioare protezelor

mobilizabile. Toate tipurile de punti dentare, indiferent de forma si volumul
ce il pot avea, prezinta suprafete, zone sau locuri ascunse, pe care se
depoziteaza resturi alimentare.In general, sunt suprafetele orientate spre
mucoasa gingivala care acopera creasta alveolara. De pe aceste suprafete
resturile alimentare nu pot fi indepartate prin periaj sau prin miscarile
partilor moi periprotetice (autocuratire). Retentiile alimentare sunt mai
evidente la corpurile de punte cu suprafete mucozale mari. Dezavantajul
igienic este deosebit de neplacut pentru purtatorii de punti dentare, se
manifesta prin halena a gurii si chiar leziuni ale mucoasei bucale.
In scopul imbunatatirii igienei s-au imaginat corpuri de punte cu forme
si raporturi variate fata de mucoasa crestei alveolare si punti speciale,
cunoscute sub numele de punti mobilizabile si punti demontabile. Puntile
speciale sunt indepartate din cavitatea bucala a pacientului zilnic sau
periodic, cum sunt cele demontabile, pentru a fi igienizate.
In spiritul orientarii profilactice a fost imaginat, pentru zona laterala
mandibulara, un corp de punte cu o forma care sa favorizeze indepartarea
resturilor alimentare la maximum prin mecanismul de autocuratire. Acest
corp de punte este igienic si pentru pacientii cu o igiena bucala deficitara.

Din punct de vedere fizionomic. Puntile dentare din zona frontala sau
fronto-laterala realizate pentru edentatii de 2-3-4 dinti se impune sa fie
rezistente la rupere, nedeformabile, capabile sa suporte presiunile incizocluzale ale dintilor antagonisti. Conditia rezistentei mecanice inseamna:
puntile dentare au o structura de rezistenta reprezentata de aliajele unor
metale.Toate aliajele au aspect cromatic total diferit, comparativ cu cel al
tesuturilor dentare. In scopul redarii aspectului coloristic al dintior, aliajele
sunt acoperite cu materiale ce au culori asemanatoare dintilor naturali.
Aceste materiale sunt reprezentate de rasinile sintetice (rasini acrilice) si
de masele ceramice, cunoscute sub numele de materiale fizionomice.
Materialele fizionomice, pe langa dezavantajul unei rezistente scazute la
rupere, au un grad de transparenta in strat de 1-1,5 mm, ceea ce-I
determina modificarea culorii de catre aliajul pe care il acopera.

Caracteristicile fizico-chimice a materialelor utilizate pentru obtinerea

puntilor, nu asigura nuantele de culori la nivelul fetelor vestibulare si
transluciditatea specifica tesuturilor coronare in zona treimii incizale.
Forma, volumul si aranjamentul dintilor ce formeaza corpul de punte
in unele situatii nu mai pot fi redate. Forma, cu imagine de individualizare,
nu este posibil de realizat deoarece structura de rezistenta este
reprezentata schematic de o bara continua cu dimensiuni uniforme.
Volumul dintilor corpului de punte este uneori mai mare, daca intre
dintii naturali au existat spatii (treme, diasteme).Aranjamentul diferit
pentru fiecare dinte, cand au existat usoare suprapuneri, inghesuiri, este
de cele mai multe ori numai schitat, imposibil de reconstituit.

Din punct de vedere al executiei clinico-tehnice. Puntea dentara

este realizata in urma prepararii si amprentarii campului protetic, ceea ce
inseamna pentru stomatologi consum de energie si de timp. In laborator
sunt prelucrate aliajele, are loc procesul topire-turnare in tiparele obtinute
dupa ambalarea machetelor, ceea ce inseamna deasemenea consum de
energie si de timp.
Pentru pacient, starea generala de sanatate reprezinta conditia
principala care trebuie sa il faca apt pentru tratamentul edentatiei partiale
cu ajutorul puntilor dentare. Prepararea dintilor stalpi reprezinta momente
traumatizante psiho-somatice, posibile sa declanseze stari emotionale,
conflictuale si reflexe, organice nefavorabile suportarii acestei interventii.
Pentru prelucrarea dintilor, uneori este necesara administrarea unei
anestezii, folosind anumite substante a caror actiune secundara poate sa
fie nociva.
Toate aceste dezavantaje, la care se asociaza si sacrificiul de tesuturi
dentare in vederea tratamentului prin punti, mai ales in zona frontala,
unde realizarea unui corp de punte curb, impune utilizarea unui numar
sporit de dinti stalpi, ne determina sa afirmam ca nu in totdeauna cea mai
buna indicatie de tratament este puntea dentara. Nu trebuie neglijat nici
pretul ei de cost, atunci cand este confectionata din aliaje nobile.
In practica, datorita avantajelor pe care le are pentru aparatul
dento-maxilar, si pentru intregul organism, continuam sa o preferam in
locul unei proteze partiale.
Campul protetic

Notiunea de proteza dentara ramane totdeauna legata de ansamblul

elementelor morfologice ale zonei unde este asezata, pentru a fi integrata
morfofunctional aparatului dento-maxilar.
In acest context, puntea dentara are unele formatiuni anatomice
raporturi de contact, iar de altele se fixeaza (dintii restanti, limitanti
spatiului edentat). Toate aceste elemente morfologice sunt cunoscute sub
numele de camp protetic.
Campul protetic este necesar sa fie totdeauna studiat, analizat si
cunoscut, deoarece influenteaza conceperea, functionalitatea si
prognosticul puntii dentare.
Analiza campului protetic in scopul unei cunoasteri temeinice este
posibila daca sunt corelate datele obtinute la examenul clinic al
pacientului, al modelului arcadelor si radiografiilor.
Valoarea examenului modelului de studiu este reprezentata de
urmatoarele: ofera, in mod foarte vizibil, toate elementele anatomice ale
campului protetic, este posibila o examinare directa a tuturor fetelor
dintilor restanti, sunt apreciate pozitiile dintilor restanti ce vor fi folositi ca
dinti stalpi, este evaluat raportul care se va stabili intre corpul de punte la
nivelul fetelor ocluzale cu dintii antagonisti, apare evidenta necesitatea
eventualelor interventii pentru modelarea suprafetelor ocluzale ale
acestora si este utilizat pentru unele probe de modelaj in ceara a viitorului
corp de punte, sau pentru proba unor fatete prefabricate din portelan sau
din acrilat.
Elementele componente sunt: dintii stalpi in edentatiile frontale si
dintii omologi de pe cealalta hemiarcada, dintii antagonisti si creasta
edentata.

Dintii stalpi de punte sunt dintii naturali ce delimiteaza spatiul

edentat la ambele extremitati sau numai la o extremitate (pentru puntile
cu extensie), care vor fi preparati pentru a fi confectionate elementele de
agregare. In edentatiile mai intinse (fronto-laterale), sunt folositi si dinti
vecini dintilor limitanti ca dinti stalpi, pentru a prelua o parte din presiunile
masticatorii.
In special pe modelul de studiu se observa, consecutiv edentatiei, ca
dintii stalpi pot suferi modificari privind pozitia lor pe arcada, ca axul de
implantare este altul. Raportul intre partea coronara, extraalveolara si cea
intraalveolara sa fie schimbat, caliatatea implantarii sa prezinte reduceri
insemnate. Deplasarile dintilor, cunoscute sub numele de migrari, au
9

directia intotdeauna orientata spre spatiul edentat. Aceste migrari se pot

produce in doua planuri: in plan orizontal si in plan vertical.
Migrarile in plan orizontal reprezinta rezultatul deplasarii dintelui dea lungul apofizei alveolare spre spatiul edentat. Consecinta migrarii este
micsorarea spatiului, cu aparitia concomitenta a dificultatilor in
dimensionarea mezio-distala a dintilor de inlocuire a viitoarei punti
dentare.
Migrarile insotite de inclinari ale dintilor limitanti spatiului edentat,
impun sacrifici mari de tesuturi dentare pentru crearea conditiilor de
introducere (insertie) a lucrarii finite.
Dintii antagonisti sunt dintii existenti pe maxilarul (arcada) opusa,
corespunzator spatiului edentat.

Creasta alveolra rezulta in urma atrofiei procesului alveolar dupa

pierderea dintilor. Gradul de atrofie este influentat de mai multi factori,
printre care si de cauzele care au determinat edentatia. Atrofia este mai
mare la cei la care cauza pierderii dintilor a fost parodontopatia. Atrofia
este mai redusa la cei la care extractia a fost determinata de carie si de
complicatii ale acesteia. Atrofia este proportionala cu perioada de timp
scursa de la edentare si cu intensitatea traumatismelor produse la nivelul
peretilor alveolari in momentul extractiei. Interventiile laborioase, cu
distrugeri marcate a peretilor alveolari, vor fi urmate de creste alveolare
atrofiate. Creasta este analizata pe model din punct de vedere al
dimensiunii si al formei, deoarece conditioneaza alegerea tipului de raport
de contact pe care il va avea corpul de punte cu varful crestei.

10