Sunteți pe pagina 1din 33

Acţiuni şi decizii specifice

modelului de comportament
al consumatorului
Obiective

• Cunoaşterea componentelor modelului de comportament al


consumatorului şi a importanţei acestora în procesul decizional.
• Evidenţierea legăturilor dintre acţiunile specifice modelului de
comportament al consumatorului.
• Definirea modalităţilor de aplicare în practică a modelului de
comportament al consumatorului.

4.1 Modelul de comportament al consumatorului

Aflaţi în situaţia procurării unor mărfuri, consumatorii acţionează în


mai multe direcţii, dintre care fundamentale sunt considerate următoarele:
• efectuarea diferitelor combinaţii între mărfuri (micşorarea
cantităţii la unele mărfuri şi creşterea compensatorie la alte mărfuri) prin
care să-şi asigure acelaşi nivel de satisfacţie (sau de utilitate), deci să aibă o
atitudine de indiferenţă;
• sporirea cantităţii de mărfuri consumate (la o parte sau la toate
mărfurile) permite creşterea nivelului de satisfacţie (utilitate);
• diminuarea cantităţilor de mărfuri consumate (la o parte sau la
toate mărfurile) determină scăderea nivelului de satisfacţie (utilitate).
Aceste direcţii de acţiune determină un anumit comportament al
consumatorului pe piaţă.
În funcţie de direcţiile menţionate, consumatorul (care poate fi o
persoană, un grup de persoane sau orice organizaţie sau grup de organizaţii)
îşi poate schimba atitudinea asupra mărfurilor pe care doreşte să le
Teorie şi practică în microeconomie

achiziţioneze. Ca urmare, va trebui să ţină seama şi de influenţa


următoarelor elemente:
• satisfacţia;
• preferinţele;
• veniturile;
• preţurile.

Elementele specificate, cunoscute şi sub denumirea de „factori de


influenţă asupra cererii”, determină adoptarea de către consumatori a
deciziilor privind alocarea de venituri şi achiziţionarea de mărfuri la
anumite preţuri, astfel încât să le asigure satisfacţia maximă.
Preţurile îi informează pe consumatori asupra situaţiei mărfurilor
existente pe piaţă pe care doresc să le achiziţioneze, indică posibilităţile de
substituire a unor mărfuri cu altele.
Deciziile consumatorilor privind alegerea mărfurilor în funcţie de
elementele specificate sunt complexe, multicriteriale, reunind problemele
alocării de resurse limitate (exprimate prin venituri) cu cele ale selecţiei
unei variante optime de volum şi structură a consumului raportate la
satisfacţia maximă şi gama preferinţelor.
Criteriile pe baza cărora se fundamentează şi se apreciază
raţionalitatea deciziilor formează modelul de comportament al
consumatorului, care cuprinde următoarele ipoteze:
• întregul venit se foloseşte pentru consum;
• libertatea de decizie şi de acţiune este asigurată de funcţionarea
normală a mecanismului pieţei.
Modelul de comportament al consumatorului se exprimă în
practică prin desfăşurarea următoarelor acţiuni:
Ø reprezentarea şi analiza preferinţelor consumatorului;
Ø definirea ratei marginale de substituire între mărfuri;
Ø cunoaşterea liniei bugetului şi a echilibrului consumatorului;
Ø elaborarea deciziei optime a consumatorului;
Ø cunoaşterea efectului de substituire şi a efectului de venit.
Acţiuni şi decizii specifice modelului de comportament al consumatorului

4.2 Reprezentarea şi analiza preferinţelor consumatorului


4.2.1 Definirea curbei de indiferenţă
Reprezentarea şi analiza preferinţelor consumatorului se exprimă cu
ajutorul curbei de indiferenţă.
Curba de indiferenţă (sau curba de izoutilitate) cuprinde ansamblul
combinaţiilor de mărfuri (numite şi pachet de mărfuri) care-i permit
consumatorului, ce dispune de un anumit nivel al veniturilor, să obţină
acelaşi nivel de satisfacţie (sau de utilitate).
Reprezentată grafic, curba de indiferenţă este locul geometric al
punctelor ale căror coordonate arată combinaţiile de mărfuri ce creează
satisfacţii (utilităţi) egale, iar panta curbei de interferenţă este exprimată
prin raportul de înlocuire între mărfuri.
Deoarece nivelul de satisfacţie este acelaşi, consumatorului îi este
indiferent asupra cărei combinaţii de mărfuri optează.
Astfel, dacă ne referim la împărţirea cheltuielilor în alimentare şi
nealimentare, se poate constata că un consumator poate opta asupra uneia
din următoarele structuri de consum: 61% cheltuieli alimentare şi 39%
cheltuieli nealimentare sau 60,50% din prima categorie şi 59,50% din cea de
a doua categorie. Caracterul consumului rămâne constant, deoarece
diferenţele menţionate sunt nesemnificative.
Grafic (figura 4.1) curba de indiferenţă se prezintă ca o combinaţie
de două mărfuri având particularitatea că este la fel de preferată în raport cu
celelalte combinaţii posibile, fiind cuprinsă într-o zonă delimitată de mărfuri
analizate (x şi y)
Cantitãþile din marfa y

Curba de indiferenþã

yA A

Combinaþiile de mãrfuri
(pachetul de mãrfuri x ºi y):
yB B xA ºi yA; xB ºi yB ; xC ºi yC
pentru care consumatorul
poate opta
yC C

xA xB xC
Figura 4.1 Curba de indiferenţă
Teorie şi practică în microeconomie

Abordarea analizei curbelor de indiferenţă în spaţiu bidimensional


este cea mai întâlnită în practica economică, însă, modelul poate fi extins şi
în cazul combinaţiilor multiple de mărfuri, care se pot reprezenta în spaţii
multidimensionale.

Exemplu:

Pentru reprezentarea curbei de indiferenţă, considerăm două mărfuri


x şi y pe care un consumator, care dispune de un anumit venit, doreşte să le
achiziţioneze în diverse combinaţii de cantităţi, astfel:

Cantităţi
Variante
marfa x marfa y
A 10 6
B 15 4
C 20 3
D 39 2

Fiecărei combinaţii din tabel îi corespunde o variantă (în spaţiu


reprezintă un punct cu două coordonate) al cărei nivel de satisfacţie (sau de
utilitate) este acelaşi cu al celorlalte variante (sau combinaţii).
Variantele A, B, C, D ale combinaţiilor dintre mărfurile x şi y se
găsesc pe curba de indiferenţă.
Curba de indiferenţă astfel construită (figura 4.2) se asociază univoc
cu un anumit nivel de satisfacţie.
Conform preferinţelor (definite prin atitudinea unui consumator faţă
de un anumit pachet de mărfuri care corespunde necesităţilor şi
posibilităţilor sale), pentru asigurarea unui maxim de utilitate,
consumatorul a cumpărat conform variantei A o unitate din marfa x şi 6
unităţi din marfa y. Interpretând curba de indiferenţă, se poate constata că
există varianta în care consumatorul este dispus să cedeze 2 unităţi din
marfa y pentru a procura în plus 5 cantităţi din marfa x. Varianta B prezintă
combinaţia
15 unităţi din marfa x şi 4 unităţi din marfa y. Ca urmare, pentru consumator
variantele A şi B au acelaşi nivel de satisfacţie (sau de utilitate), deci îi este
indiferent pe care o achiziţionează. În acest fel, se pot analiza şi celelalte
variante C şi D.
Acţiuni şi decizii specifice modelului de comportament al consumatorului

6 A

I
Cantitãþi marfa y
5 G

I
4 B

I
3 H C

I
2 D

I
1
I
I I I I I I
5 10 15 20 25 30
Cantitãþi marfa x

Figura 4.2 Exemplificarea curbei de indiferenţă

Orice punct (variantă) situat deasupra sau sub curba de indiferenţă


exprimă un alt nivel de satisfacţie.
Astfel, punctul G (figura 4.2) plasat deasupra curbei de indiferenţă
corespunde unui nivel de satisfacţie superior (care nu este cuprins pe curba
de indiferenţă iniţială). Cumpărătorul poate, potrivit variantei G, să
achiziţioneze 20 de unităţi din marfa x şi 5 unităţi din marfa y. Acest nivel
de satisfacţie superior presupune modificări în preferinţele, veniturile
consumatorilor şi în preţurile mărfurilor.
Punctul H (figura 4.2) situat sub nivelul curbei de indiferenţă iniţială
exprimă o combinaţie de mărfuri x (15 unităţi) şi y (3 unităţi) cu un nivel de
satisfacţie inferior.
Pentru un consumator, în funcţie de preferinţe, satisfacţie, venituri
sau preţuri pot exista la diverse pachete de mărfuri niveluri de satisfacţie
care corespund la tot atâtea curbe de indiferenţă.
În acelaşi sistem de axe de coordonate se pot reprezenta familii de
curbe de indiferenţă (figura 4.3) care reflectă diferitele niveluri de satisfacţie
accesibile unui consumator.
Curbele de indiferenţă se găsesc întotdeauna la aceeaşi distanţă (pe
toată dimensiunea lor) una faţă de alta.
Teorie şi practică în microeconomie

A3
Curbe de indiferenþã
A2

A1

Cantitãþi din marfa x

Figura 4.3 Harta de indiferenţă

Spaţiul xy în care sunt plasate familiile de curbe de indiferenţă


formează harta de indiferenţă a combinaţiilor dintre mărfurile x şi y
(figura 4.3)

4.2.2 Particularităţile curbei de indiferenţă

Reprezentarea şi analiza corectă a curbelor de indiferenţă se bazează


pe următoarele particularităţi:
1. Curbele de indiferenţă sunt descrescătoare, ele fiind expresia
relaţiilor de echivalenţă şi de indiferenţă, deci a „nonsaturării preferinţelor”.
Dacă o curbă de indiferenţă (figura 4.4) prezintă o porţiune crescătoare,
atunci va reflecta relaţii de „strictă preferinţă”. În acest caz, utilitatea se
schimbă ca urmare a creşterii cantităţii achiziţionate din ambele mărfuri,
anulându-se, astfel, conceptul de indiferenţă.
Acţiuni şi decizii specifice modelului de comportament al consumatorului

A
YA

Cantitate marfa y

C
YC
B

YB

xA
Cantitate marfa x

Figura 4.4 Curba de indiferenţă este descrescătoare

Prin modificarea curbei de indiferenţă de la B la C (figura 4.4) are


loc o creştere a cantităţilor mărfii x de la xB la xC şi a mărfii y de la yB la yC,
ceea ce nu corespunde cu sensul corect al conceptului de curbă de
indiferenţă.
2. Curbele de indiferenţă nu se pot intersecta.
Dacă două curbe de indiferenţă (figura 4.5) s-ar intersecta punctul de
intersecţie (A din figura 4.5) ar corespunde simultan la două niveluri diferite
de satisfacţie; lucru ce intră în contradicţie şi cu conceptul de hartă de
indiferenţă (figura 4.3).

y A
Cantitate marfa y

B
yB I1
C
yC
I2
xA xC xB
Cantitate marfa x

Figura 4.5 Curbele de indiferenţă nu se pot intersecta


Teorie şi practică în microeconomie

În situaţia intersecţiei curbelor de indiferenţă I1 şi I2 (figura 4.5)


punctele A, B (de pe curba I1) şi A, C (de pe curba I2) sunt echivalente din
punct de vedere al utilităţii.
Dacă A ≡ B şi A ≡ C, atunci şi B ≡ C, lucru imposibil, deoarece
punctul C se află pe curba de indiferenţă I2, care nu trece şi prin punctul B.
La preferinţe date, dacă toate punctele de pe o anumită curbă
exprimă aceeaşi satisfacţie, atunci nu poate exista o combinaţie de mărfuri
care să ofere la un anumit moment niveluri diferite de satisfacţie (utilităţi).

4.3 Rata marginală de substituire între mărfuri

Rata marginală de substituire (sau rata psihologică de


substituire) a două mărfuri x şi y exprimă câte unităţi suplimentare de
marfă y sunt necesare pentru a înlocui o unitate de marfă x, astfel încât
satisfacţia consumatorului (numită şi utilitate totală) să rămână neschimbată.
Rata marginală de substituire (RMS) între două mărfuri x şi y,
fiind înclinaţia curbei de indiferenţă între două puncte (figura 4.6), se poate
determina cu ajutorul formulelor:

a) în valori aritmetice:

− ∆y
RMS =
+ ∆x

b) în valori absolute:

-∆y
RMS =
+ ∆x

unde: ∆y şi ∆x = diferenţa între două puncte (combinaţii) a cantităţilor din


mărfurile y şi x.
Cantitatea cedată (∆y) este negativă, iar cantitatea primită (x) este
pozitivă.
RMS a mărfii y cu marfa x reprezintă panta curbei de indiferenţă în
raport cu axa y.
Acţiuni şi decizii specifice modelului de comportament al consumatorului

A
6
Cantităţi din marfa y

y
4
B
3 Curba de indiferenţă

1 2 3 4 6
x
Cantităţi din marfa x

Figura 4.6 Rata marginală de substituire

În exemplul din figura 4.6

3 − 6 −3
RMS = =
3 −1 2

adică pentru o creştere cu 2 unităţi a mărfii x este necesar să se renunţe la 3


unităţi din marfa y.
Rata marginală de substituire (RMS) are următoarele
particularităţi:
1. Pe măsura deplasării pe curba de indiferenţă, RMS se
micşorează; consumatorii vor trebui să renunţe la cantităţi tot mai mici din
marfa y pentru a obţine creşteri cu o unitate ale consumului din marfa x
(figura 4.7).
Teorie şi practică în microeconomie

Deplasarea pe curba de indiferenţă

Curba de indiferenţă
y

x
x

Figura 4.7 Relaţia dintre curba de indiferenţă şiRMS

Pentru a menţine acelaşi nivel de satisfacţie, cantităţi tot mai mici


dintr-o marfă vor fi sacrificate pentru a obţine creşteri succesive şi egale ale
consumului celeilalte mărfi (numită şi legea tendinţei de reducere a RMS).
Dacă RMS = 1 o marfă se poate substitui complet cu cea de-a doua
marfă.
2. RMS are corespondenţă grafică în panta tangentelor duse în
diferite puncte ale curbei de indiferenţă (figura 4.8)
y

Curba de indiferenþã

A, B puncte de tangenþã
la curba de indiferenþã
A

Figura 4.8 Punctele de tangenţă la curba de indiferenţă

3. RMS are semnificaţia unor costuri alternative


Decizia luată de un consumator de a creşte consumul dintr-o marfă
determină cheltuieli, ca urmare a renunţării la o anumită cantitate din
cealaltă marfă.
Acţiuni şi decizii specifice modelului de comportament al consumatorului

4. RMS reflectă:
• la câte unităţi dintr-o marfă trebuie să se renunţe, atunci când se
doreşte un consum suplimentar dintr-o altă marfă;
• de câte ori este mai scumpă o marfă oarecare decât marfa cu care
se substituie;
• care este preţul relativ al mărfii substituite.

Exemplu:

Pentru un consumator s-au calculat experimental următoarele


combinaţii cu aceeaşi valoare a satisfacţiei la două mărfuri x şi y:
Combinaţii Combinaţii cu aceeaşi valoare a satisfacţiei pentru
de consum Marfa x Marfa y
A 2 13
B 3 6
C 4 4,5
D 5 3,5
E 6 3
F 7 2,7

Graficul din figura 4.9 arată descreşterea curbei de indiferenţă pe


măsură ce se schimbă combinaţiile dintre cele două mărfuri x şi y,
consumatorul renunţă din ce în ce mai puţin din marfa y pentru
achiziţionarea unui surplus din marfa x.
Teorie şi practică în microeconomie

14 A
12
10 G

6 B
B

4 D
E
F
2

0 1 2 3 4 5 6 7 x

Figura 4.9 Descreşterea curbei de indiferenţă

Orice combinaţie situată în zona NE sau SV a curbei de indiferenţă


reprezintă un alt nivel de satisfacţie (superior sau inferior).
Astfel, un punct G, în care x = 3 şi y = 10, reprezintă în graficul din
figura 4.9 un nivel superior de satisfacţie care se găseşte pe o altă curbă de
indiferenţă.
Rata marginală de substituire între mărfuri (RMS) pentru toate
combinaţiile (de la A la E) de înlocuire a mărfii y pentru o unitate
suplimentară din marfa x (începând de la 7 pentru combinaţia AB la 0,3
pentru combinaţia EF) este prezentată în tabelul următor:

Combinaţii cu aceeaşi valoare a - ∆y


Combinaţii
satisfacţiei RMS =
de consum ∆x
x y
A 2 13 -
B 3 6 7
C 4 4,5 1,5
D 5 3,5 1,0
E 6 3 0,5
F 7 2,7 0,3

Pentru RMS = 1 (combinaţia CD) o marfă se poate substitui complet


cu cealaltă.
Acţiuni şi decizii specifice modelului de comportament al consumatorului

4.4 Linia bugetului şi decizia optimă a consumatorului

Linia bugetului (numită şi linia veniturilor sau linia preţurilor)


reprezintă totalitatea combinaţiilor dintre două mărfuri (sau pachet de
mărfuri) care au preţuri bine determinate şi pe care consumatorul doreşte să
le achiziţioneze cheltuind în totalitate veniturile de care dispune. Grafic,
linia bugetului este dreapta care uneşte două puncte situate într-un spaţiu
bidimensional pe axele Ox şi Oy (figura 4.10).

Figura 4.10 Linia bugetului

Pentru trasarea liniei bugetului este necesară stabilirea ecuaţiei liniei


bugetului.
În acest sens se procedează astfel:
Presupunem că un consumator dispune de un anumit nivel al
veniturilor R pe care doreşte să-l folosească în totalitate numai pentru
procurarea mărfurilor x şi y (ce formează pachetul de consum) ale căror
preţuri Px şi Py sunt date.
Relaţia dintre componentele menţionate (R = venituri, x = unităţi din
Teorie şi practică în microeconomie

marfa x, Px = preţul mărfii x, y = unitatea din marfa y, Py = preţul mărfii y)


este următoarea:

xPx + yPy = R (1)

Pe baza relaţiei (1) se poate stabili ecuaţia liniei bugetului:

Px R
Y= - x+
Py Py (2)

(formă determinată a ecuaţiei unei drepte Y = ax +b)


Trebuie subliniat că din relaţia (1) se poate determina şi formula de
stabilire a lui x în funcţie de y:

Py R
X= - y+
Px Px (3)

Linia bugetului (figura 4.11) uneşte cele două extremităţi ale axelor
Ox şi Oy obţinute din cele două expresii (2) şi (3) pentru x = 0 şi respectiv
y=0

R R
Y= şi X=
Py Px

unde elementele prezentate au aceeaşi semnificaţie ca în expresiile (1), (2) şi


(3).
Acţiuni şi decizii specifice modelului de comportament al consumatorului

R)
A (0, __
Py

C
T
G
H

D
0 R
__ x
B ( Px , 0 )

Figura 4.11 Variaţia liniei bugetului

Panta (înclinaţia) liniei bugetului este determinată de raportul


Px
preţurilor (- ) şi exprimă din punct de vedere economic cu cât se poate
Py
substitui o marfă x cu o altă marfă y.
Linia bugetului îşi poate schimba poziţia, ca urmare a variaţiei
venitului consumatorului sau a nivelului preţurilor (dreapta CD din
figura 4.11).
În punctele A şi B (figura 4.11) nu există nici o combinaţie între cele
două mărfuri x şi y şi, ca atare, fie se va procura numai marfa x (în punctul
B), fie numai marfa y (în punctul A) folosind în totalitate venitul (R).
Pe segmentul AB se găseşte mulţimea combinaţiilor pe care
consumatorul le poate accepta pentru cumpărarea diverselor cantităţi din
cele două mărfuri x şi y folosind întregul venit.
Punctele situate sub linia bugetului, cum ar fi, de exemplu, punctul H
(figura 4.11), reprezintă combinaţiile între cantităţile celor două mărfuri x şi
y, ce au preţurile determinate Px şi Py, care nu depăşesc limitele venitului
(disponibilităţilor băneşti). În situaţia aceasta relaţia dintre x, y, Px, Py şi R
se prezintă astfel:

xPx + yPy < R

Toate combinaţiile de mărfuri situate deasupra liniei bugetului (cum


este punctul G din figura 4.11) depăşesc veniturile consumatorului de
Teorie şi practică în microeconomie

procurare a diverselor cantităţi din mărfurile x şi y care-i asigură aceeaşi


satisfacţie.
Suprafaţa cuprinsă între linia bugetului şi axele Ox şi Oy reprezintă
„zona în care consumatorului îşi poate stabili posibilităţile de consum”
(figura 4.11).
Orice schimbare a veniturilor consumatorului determină o nouă linie
de buget şi o altă zonă de consum.
Alegerea optimă a combinaţiilor dintre două mărfuri x şi y este în
punctul în care curba de indiferenţă este tangentă la linia bugetului (punctul
T din figura 4.11). Combinaţiile de mărfuri x şi y care asigură decizia
optimă a consumatorului (exprimată, aşa cum s-a menţionat, în punctul de
tangenţă al curbei de indiferenţă la linia bugetului) este influenţată de
următoarele criterii:
• criteriul utilităţii bazat pe factorii endogeni din modelul de
comportament al consumatorului (structura de preferinţe şi tendinţa
maximizării satisfacţiei totale urmărită prin consum);
• criteriul comercial fundamentat pe factorii exogeni din modelul
de comportament al consumatorului (veniturile consumatorului şi preţurile
practicate pe piaţă).
În punctul de tangenţă criteriile utilităţii şi comercial asigură luarea
aceleiaşi decizii, iar combinaţia de mărfuri selectată este echilibrată (deci
optimă).
O combinaţie de mărfuri (pachet de mărfuri) reprezentată printr-o
curbă de indiferenţă situată deasupra sau sub linia bugetului înseamnă
depăşirea sau folosirea necorespunzătoare a veniturilor consumatorului.

Exemplu:

O persoană are un venit R şi un consum format din două mărfuri x şi


y care au preţurile Px şi Py.
Se cere:
a) Să se reprezinte linia bugetului când R=32, Px = 4, Py = 8. Să se
arate pe grafic (figura 4.12.) zona în care persoana îşi poate stabili
consumul.
b) Să se scrie ecuaţia liniei bugetului pentru valorile numerice de la
punctul a). Să se explice semnificaţia economică a pantei liniei bugetului.
c) Să se reprezinte grafic linia bugetului când Px creşte la 8 şi apoi
scade la 2 şi să se menţioneze pe grafic posibilităţile de alegere ale
persoanei în acest caz (Py rămâne cu valoarea de la punctul a).
Acţiuni şi decizii specifice modelului de comportament al consumatorului

" Rezolvare:

a) Pentru R = 32, Px = şi Py =8 şi ţinând seama de relaţia:


xPx +yPy = R
numărul maxim de unităţi de marfă (x, y) ce se pot cumpăra sunt:
- pentru Px = 4 şi R = 32 (iar Py = 0), x = 8;
- pentru Py = 8 şi R = 32 (iar Py = 0); y =4.
Pornind de la valorile maxime ale cantităţii (x = 8 şi y = 4), graficul
liniei bugetului este prezentat în figura 4.12.

Zonele în care persoana îşi poate


stabili consumul (OAB, OAC, OAD)
A
4

3
2
1
C B B D
0 x

Figura 4.12 Exemplificare linia bugetului

AB = linia bugetului pentru Px = 4, Py = 8 şi R = 32


AC = linia bugetului pentru Px = 8, Py = 8 şi R = 32
AD = linia bugetului pentru Px = 2, Py = 8 şi R = 32

b) Ecuaţia liniei bugetului (AB din figura 4.12) este:


Px R
y= ⋅
Py Py
care pe baza datelor de la punctul a) devine:
y = 0,5x + y.
Px 4 1
Panta liniei bugetului = − =− =−
Py 8 2
Teorie şi practică în microeconomie

care exprimă faptul că o unitate din marfa x se poate substitui cu două


unităţi din marfa y (numită şi semnificaţia economică a pantei liniei
bugetului).

c) Pentru Px = 8, Py = 8 şi R = 32 din relaţia xPx+yPy = R rezultă ca


valori maxime x = 4 (în acest caz y = 0) şi y = 4 (în acest caz x = 0).
Linia bugetului este reprezentată în figura 4.12 prin segmentul AC
iar zona în care persoana îşi poate stabili consumul (OAC) este mai redusă
decât în prima situaţie (OAB).
Pentru Px = 2, Py = 8 şi R = 32 conform relaţiei xPx + yPy = R
rezultă ca valori maxime pentru cantitate x = 16 (în acest caz y = 0) şi y = 4
(în acest caz x = 0).
Linia bugetului reprezentată de dreapta AD (figura 4.12) măreşte
zona în care persoana îşi poate stabili combinaţiile de substituire între
mărfurile x şi y (OAD din figura 4.12).

4.5 Efectul de substituire şi efectul de venit

Combinaţiile dintre mărfurile pe care consumatorul le poate


achiziţiona în funcţie de venit şi preţ exprimă două fenomene care se pot
manifesta individual sau în comun şi anume:
- efectul de substituire;
- efectul de venit.
Efectul de substituire (sau de substituţie) este determinat de
variaţiile preţului uneia din cele două mărfuri ce fac obiectul consumului în
condiţiile în care preţul celeilalte mărfi rămâne constant.
Efectul de substituire determină schimbarea liniei bugetului şi a
combinaţiei ce constituie decizia optimă a consumatorului, deşi preferinţele
acestuia rămân neschimbate şi sunt incluse pe aceeaşi curbă de indiferenţă
(figura 4.13).
Acţiuni şi decizii specifice modelului de comportament al consumatorului

Cantitate din marfa y


T2

T1

A2 A1

Figura 4.13 Efectul de substituire

Dacă preţul mărfii x creşte (figura 4.13), linia bugetului îşi modifică
poziţia de la Al la A2, iar combinaţia optimă de consum se va deplasa pe
curba de indiferenţă de la punctul T1 la T2. În acest caz, consumatorul,
pentru a-şi menţine nivelul de satisfacţie, trebuie să renunţe la o parte din
consumul mărfii x care a devenit, prin modificarea preţului, mai scumpă.
Efectul de venit se caracterizează prin translaţia liniei bugetului ca
urmare a modificării veniturilor consumatorului în condiţiile menţinerii
preţurilor mărfurilor (figura 4.14).
Y
C

K2
A
K1

y2 T2
T1
y1

x1 x2 B D x

Figura 4.14 Efectul de venit

Prin modificarea veniturilor, linia bugetului AB (figura 4.14) se


deplasează spre dreapta în poziţia CD. Ca urmare, noului punct de optim
Teorie şi practică în microeconomie

(T2), care se găseşte la intersecţia curbei de indiferenţă K2 cu linia


bugetului CD, îi corespunde o combinaţie de mărfuri (x2, y2) în cantităţi
mai mari decât în situaţia liniei bugetului AB.
Linia care uneşte punctele optime T1 şi T2 (figura 4.14) de pe liniile
bugetului AB şi CD aflate în tangenţă cu ambele curbe de indiferenţă se
numeşte linia de expansiune a veniturilor.
În situaţia reală de pe piaţă, efectele de substituire şi de venit se pot
suprapune prin variaţii simultane de preţ şi de venit (figura 4.15).
y

K1 K2

T1 T2
T3

I1 I3 I2
x

Figura 4.15 Linia de expansiune a veniturilor

Iniţial, consumatorul încearcă o substituire între combinaţiile cu


acelaşi nivel de satisfacţie (punctele de optim T1 şi T3), iar apoi ţinând
seama de situaţia de pe piaţă schimbă nivelul de satisfacţie (de exemplu, de
la curba de indiferenţă K1 la curba de indiferenţă K2 din figura 4.15) în
funcţie de dinamica veniturilor sale (punctele T3 şi T2 în cazul creşterii
veniturilor). În această situaţie se schimbă şi combinaţiile dintre mărfuri.
Exemplele prezentate la efectul de substituire, efectul de venit şi la
combinaţia dintre ele (figurile 4.13, 4.14, 4.15) nu reprezintă decât o singură
variantă (din fiecare caz în parte) a manifestării celor două fenomene
individual sau împreună.
În practică există următoarele variante:
a) pentru efectul de substituire:
• Px creşte, Py rămâne nemodificat;
• Px scade, Py rămâne nemodificat;
Acţiuni şi decizii specifice modelului de comportament al consumatorului

• Px rămâne nemodificat, Py creşte;


• Px rămâne nemodificat, Py scade.
(unde: Px = preţul mărfii x, Py = preţul mărfii y).

b) pentru efectul de venit:


• venitul (R) creşte;
• venitul (R) scade.

c) pentru manifestarea împreună a efectului de substituire şi a


efectului de venit:
• Px creşte, Py rămâne nemodificat, R creşte;
• Px creşte, Py rămâne nemodificat, R scade;
• Px scade, Py rămâne nemodificat, R creşte;
• Px scade, Py rămâne nemodificat, R scade;
• Px rămâne nemodificat, Py creşte, R creşte;
• Px rămâne nemodificat, Py creşte, R scade;
• Px rămâne nemodificat, Py scade, R creşte;
• Px rămâne nemodificat, Py scade, R scade.

4.6 Relaţia dintre maximizarea utilităţii şi comportamentul


consumatorului

Legea cererii se bazează pe o situaţie normală, deoarece un preţ


ridicat descurajează consumatorul să cumpere, dimpotrivă un preţ scăzut îl
determină să achiziţioneze o cantitate mai mare de mărfuri. Evoluţia curbei
cererii (poziţia sau panta curbei) poate fi explicată şi prin manifestarea
individuală sau împreună a efectelor de substituire şi de venit.
O altă explicaţie a evoluţiei curbei cererii este faptul că, deşi
dorinţele consumatorilor pot fi, în general, insaţiabile, totuşi cantitatea
cerută pentru anumite mărfuri poate fi asigurată, deoarece cu cât
achiziţionează mai mult dintr-o marfă, cu atât consumatorii vor dori să
cumpere, în perioadele următoare, mai puţine cantităţi din marfa respectivă
orientându-se spre alte mărfuri substituibile.
Acest lucru poate fi observat cu uşurinţă la mărfurile care sunt
cumpărate cu o anumită frecvenţă unde cantitatea achiziţionată în timp nu
depăşeşte anumite limite.
O anumită nevoie de consum poate fi satisfăcută prin cumpărarea şi
folosirea succesivă de unităţi dintr-o marfă. Important de amintit este că
Teorie şi practică în microeconomie

orice marfă care satisface o anumită nevoie de consum are utilitate, noţiune
subiectivă şi dificil de măsurat.
Cu toate acestea, în anumite analize la nivel microeconomic se
folosesc două forme de exprimare a utilităţii: utilitatea totală (care arată
satisfacţia pe care o persoană o poate obţine în urma consumării unor
cantităţi dintr-o marfă) şi utilitatea marginală (care reprezintă satisfacţia
unei persoane datorită consumului unei unităţi suplimentare dintr-o marfă).
De altfel, utilitatea marginală reprezintă schimbările din utilitatea totală ce
rezultă din consumul unei unităţi suplimentare din marfa respectivă.
Relaţia dintre utilitatea totală şi utilitatea marginală (exprimate
convenţional prin diverse valori denumite unităţi de utilitate sau utili) este
reprezentată în figura 4.16 şi a fost determinată cu ajutorul datelor din
următorul tabel:

Cantitatea Utilitatea Utilitatea


consumată totală marginală
dintr-o marfă (Ut) (Um)
0 0 -
1 10 10
2 18 8
3 24 6
4 28 4
5 30 2
6 30 0
7 28 -2

Notă: Um = Ut1 − Ut 0
Acţiuni şi decizii specifice modelului de comportament al consumatorului

Utilitate totalã

Utilitate marginalã

Utilitate

30

25

20

15

10

0 1 2 3 4 5 6 Cantitate
7
-5

Figura 4.16 Evoluţia utilităţilor totale şi marginale

Analizând evoluţia utilităţii totale şi a utilităţii marginale se pot face


următoarele observaţii:
• Utilitatea totală atinge nivelul maxim după cea de-a şasea unitate
de cantitate consumată, după care descreşte.
• Rata de creştere a utilităţii totale până la nivelul maxim nu este
constantă.
• Modificarea utilităţii totale ce se referă la fiecare unitate de
cantitate consumată măsoară, prin definiţie, utilitatea marginală.
• Utilitatea marginală este pozitivă, dar descrescătoare până la cea
de-a cincia unitate de cantitate consumată, deoarece utilitatea totală creşte,
dar cu o rată din ce în ce mai mică.
• Utilitatea marginală este zero la cea de-a şasea unitate de
cantitate consumată când, de fapt, utilitatea totală atinge pentru a doua oară
acelaşi nivel maxim.
• Începând cu cea de-a şaptea unitate de cantitate consumată
utilitatea marginală devine negativă, deoarece utilitatea totală descreşte.
Concluzionând se poate spune că fiecare nouă unitate de cantitate
consumată (coloana 1 din tabel) determină cantităţi suplimentare (utilitate
marginală) din ce în ce mai reduse, lucru explicabil prin faptul că nevoia de
consum a persoanei ajunge la saturaţie.
Teorie şi practică în microeconomie

Reducerea utilităţii marginale pe măsură ce cresc unităţile


suplimentare dintr-o marfă este cunoscută ca LEGEA DESCREŞTERII
UTILITĂŢII MARGINALE.
Conform legii descreşterii utilităţii marginale, consumatorul
ajungând la un anumit nivel de satisfacţie nu mai este interesat să cumpere
aceeaşi marfă la preţuri mai scăzute deoarece, de fapt, cu diferenţa de preţ
poate achiziţiona alte mărfuri având alternative pentru noi utilităţi.
Pentru producători descreşterea utilităţii marginale îi obligă să scadă
preţul astfel încât consumatorii să cumpere mai mult dintr-o marfă. Această
atitudine arată modificările care pot să apară în curba cererii.
Utilitatea marginală influenţează şi elasticitatea cererii. În acest caz,
dacă utilitatea marginală scade pe măsură ce noi unităţi de marfă sunt
consumate coeficientul elasticităţii cererii se modifică, iar cererea devine
inelastică.
Totodată scăderea utilităţii marginale arată modul cum consumatorii
trebuie să-şi schimbe comportamentul alegând din mai multe mărfuri
combinaţia considerată că ar putea să-i asigure maximum de utilitate
(satisfacţie), însă ţinând seama de influenţa celorlalte elemente ale
modelului de comportament al consumatorului: gusturi, preţuri, venituri.
Pentru obţinerea maximizării utilităţii consumatorul trebuie să-şi
folosească veniturile, astfel încât pentru o unitate consumată în plus să
obţină acelaşi nivel de utilitate (satisfacţie). În microeconomie, această
situaţie reprezintă REGULA MAXIMIZĂRII UTILITĂŢII care respectată
înseamnă aplicarea corectă a modelului de comportament al consumatorului.
Presupunem că un consumator încearcă să stabilească o combinaţie
de cantităţi din două produse A şi B, care ar putea să fie comparată cu
venitul său zilnic de 10 uv (uv = unităţi valorice), astfel încât să-şi asigure
maximizarea utilităţii (satisfacţiei). Preţurile celor două produse sunt:
Pa = 1 uv şi Pb = 2 uv.
În tabelul următor sunt prezentate preferinţele consumatorului pentru
cele două produse A şi B exprimate prin utilitatea marginală pe total produs
şi pe uv (unitate valorică) cheltuită.
Acţiuni şi decizii specifice modelului de comportament al consumatorului

Unităţi UMa pe uv UMb pe uv


UMa UM
consumate cheltuită cheltuită
1 2 3 4 5
1 11 11 24 12
2 10 10 20 10
3 8 8 18 9
4 7 7 16 8
5 6 6 12 6
6 4 4 6 3
7 3 3 4 2

Notă: UMa şi UMb utilitatea marginală a produselor A şi B

Datele prezentate în tabel scot în evidenţă următoarele aspecte:


• Legea descreşterii utilităţii marginale începe să se manifeste odată
cu prima unitate consumată din fiecare produs.
• Preferinţele consumatorului sunt influenţate atât de utilitatea
suplimentară obţinută cu fiecare unitate consumată din produsele A şi B, cât
şi de uv (unitatea valorică) pe care trebuie să o cheltuiască din respectivele
produse având în vedere preţul corespunzător şi venitul de care dispune.
• Coloanele 3 şi 5 arată că la început consumatorul ar trebui să
cumpere o unitate din produsul B, deoarece acesta asigură o unitate
marginală pe uv cheltuită mai mare decât produsul A (12 în loc de 11). În
acest caz, el cheltuieşte 2 uv din venitul aflat la dispoziţie.
În faţa unei noi decizii de cumpărare, consumatorul poate achiziţiona
o unitate din produsul A şi a doua unitate din produsul B, starea de
indiferenţă fiind determinată de faptul că ambele produse îi asigură acelaşi
nivel de utilitate marginală pe unitatea valorică (10 utilităţi).
Până în acest moment, consumatorul a cheltuit din venitul disponibil
5 uv (2 produse B ∗ 2 uv + 1 produs B ∗ 1 uv).
La a treia variantă de unitate consumată persoana poate achiziţiona o
unitate din produsul B, care are utilitatea marginală pe unitatea cheltuită mai
mare decât în cazul produsului B (9 faţă de 8). Din venitul existent
consumatorul a mai rămas cu 3 uv cu ajutorul cărora poate achiziţiona încă
un produs A şi un produs B, iar la a patra variantă de unitate consumată
există acelaşi nivel al utilităţii marginale pe uv cheltuită.
Teorie şi practică în microeconomie

Deci, cele 10 uv ale venitului au fost cheltuite astfel:

2 produse A ∗ 1 uv + 4 produse B ∗ 2 uv = 10 uv

Acest exemplu arată că pentru respectarea regulii maximizării


utilităţii se impune respectarea următoarei egalităţii:

UMa UMb
=
Pa Pb

cu condiţia epuizării de către consumator a întregului venit disponibil.


Asigurarea maximizării utilităţii este valabilă atunci când
consumatorul îşi alocă venitul disponibil până când ultima unitate valorică
cheltuită pentru mărfurile achiziţionate produce aceeaşi utilitate marginală.
De asemenea, efectele de substituire şi de venit pot fi explicate prin
raportarea la regula maximizării utilităţii.
Pornind de la datele din exemplul anterior să presupunem că singura
modificare este scăderea preţului la produsul B de la 2 la 1 uv (uv = unitate
valorică). Ca urmare, coloana 5 prezintă următoarele valori: 24, 10, 18, 16,
12, 6, 4.
Relaţia dintre efectul de substituire şi regula maximizării utilităţii se
explică în felul următor:
™ Înainte de reducerea preţului la produsul B starea de echilibru a
utilităţilor marginale era pentru două unităţi achiziţionate din produsul A şi
patru unităţi din produsul B:

UMa UMb  8 16 
=  = 
Pa Pb 1 2 

™ După reducerea preţului pentru produsul B de la 2 la 1 uv, în


situaţia de mai sus se înregistrează raportul:

UMa UMb  8 16 
<  < 
Pa Pb 1 1 

Ultima unitate valorică (uv) cheltuită pentru achiziţionarea


produsului B determină mai multă utilitate (16) decât ultima unitate valorică
cheltuită pentru achiziţionarea unei unităţi din produsul A (8). Acest lucru
arată că, pentru a asigura un alt echilibru, trebuie inversate cheltuielile de la
Acţiuni şi decizii specifice modelului de comportament al consumatorului

B la A, adică o înlocuire a produsului B (al cărui preţ s-a redus) cu mai


multe unităţi din produsul A.
În ceea ce priveşte efectul de venit reducerea preţului la produsul B
determină o altă formă de utilizare a venitului de către consumator. La un
preţ de 1uv a produsului B ar trebui să cheltuiască 6 uv în loc de 10 uv la
aceeaşi combinaţie a cantităţilor cumpărate din cele două produse.

(2 produse A ∗ 1 uv + 4 produse B ∗ 1 uv = 6 uv).

Restul de 4 uv din venit le poate folosi pentru a cumpăra mai mult din
produsul A, produsul B sau mai mult din ambele produse.

4.7 Factorii de influenţă asupra comportamentului


consumatorului

Comportamentul consumatorului care se exprimă, aşa cum s-a


menţionat, printr-o serie de acţiuni şi cuprinde ca elemente: satisfacţia
(utilitatea), preferinţele, veniturile şi preţurile mărfurilor este influenţat
direct sau indirect de manifestarea unor factori care pentru management au
importanţă în procesele decizionale privind producţia şi distribuţia
produselor sau prestarea serviciilor. De natură exogenă sau endogenă
factorii de influenţă asupra comportamentului consumatorilor se pot
cuprinde în câteva categorii tipologice:
• factori demografici;
• factori economici;
• factori psihologici.

a) Factorii demografici au impact direct sau indirect asupra


formării şi manifestării comportamentului consumatorilor fie că se referă la
persoane fizice, fie că au în vedere nivelul agregat al acestora:
familiile/gospodăriile.
Astfel, se pot menţiona:
1) la nivel individual:
• grupa de vârstă;
• nivelul de instruire;
• ocupaţia;
• distribuţia după sex;
• domiciliul urban sau rural;
• zona geografică/istorică a domiciliului;
Teorie şi practică în microeconomie

• nivelul veniturilor.
2)la nivelul familiei/gospodăriei:
• mărimea familiei/gospodăriei;
• structura după sex şi vârstă a familiei/gospodăriei;
• mărimea/categoria (municipiu, oraş, etc.) a localităţii de
domiciliu;
• zona geografică/istorică de domiciliu; veniturile
familiei/gospodăriei.

b) Factorii economici pot fi direct observabili şi acţionează pe orice


piaţă şi în legătură cu orice categorie de consumatori.
În categoria factorilor economici se pot include:
• preţurile produselor/serviciilor;
• salariul mediu la nivelul economiei naţionale;
• veniturile populaţiei şi structura acestuia pe surse de provenienţă;
• cheltuielile populaţiei şi structura acestora pe destinaţii;
• nivelul/valoarea consumului de produse şi servicii;
• rata inflaţiei;
• numărul produselor de folosinţă îndelungată cumpărate într-o
anumită perioadă de timp.
Dacă ne referim la consumatori persoane juridice (organizaţii)
factorii economici ţin seama de caracteristicile acestora şi se referă la:
nivelul resurselor financiare existente, costurile de producţie, nivelul dotării
tehnice, experienţa şi nivelul de pregătire profesională a personalului, preţul
produselor ce urmează a fi vândute (dacă este vorba de factori de influenţă
interni) sau la: numărul de pieţe şi puterea de manifestare a organizaţiilor în
aceste pieţe, preţul produselor şi al factorilor de producţie, rata inflaţiei,
reglementările normative, oferta de produse şi tehnologii (când factorii de
influenţă sunt la nivelul sistemului economico-social naţional).

c) Factorii psihologici explică comportamentul de cumpărare şi de


consum al persoanelor şi cuprind: percepţia, învăţarea, personalitatea,
motivaţia.
Percepţia se referă la procesul de recepţionare, selectare, organizare
şi interpretare a informaţiilor provenite din mediul înconjurător privind
produsele/serviciile şi cărora consumatorul le dă o anumită semnificaţie care
stă la baza atitudinilor faţă de produs/servicii şi a motivelor de cumpărare
sau nu a acestuia.
Acţiuni şi decizii specifice modelului de comportament al consumatorului

Învăţarea reprezintă însuşirea informaţiilor prin modul de utilizare


sau de achiziţionare a produsului/serviciului rezultat din repetarea actului
comportamental şi a mesajelor promoţionale.
Personalitatea exprimă acele trăsături ale unui consumator care fac
ca acesta să aibă un comportament distinct de cumpărare şi consum, în
comparaţie cu alţi consumatori.
Motivaţia presupune că manifestările comportamentale ale unei
persoane în procesul de cumpărare şi consum al produselor/serviciilor sunt
generate de necesitatea satisfacerii unei anumite nevoi sociale, fizice,
biologice.
Cele trei categorii de factori de influenţă (demografici, economici,
psihologici) sunt în interdependenţă ceea ce exprimă complexitatea
comportamentului consumatorilor în achiziţionarea de produse/servicii.

Rezumat

Comportamentul consumatorului se poate analiza pe baza unui


model care cuprinde o serie de elemente ce se pot interconecta:
reprezentarea şi analiza preferinţelor consumatorului, rata marginală, linia
bugetului, decizia optimă a consumatorului, efectul de substituire şi efectul
de venit.
Reprezentarea şi analiza preferinţelor consumatorului se
exprimă cu ajutorul curbei de interferenţă, care reprezintă ansamblul de
mărfuri (numite şi pachet de mărfuri) ce-i permit consumatorului (persoană
fizică sau organizaţie) să obţină acelaşi nivel de satisfacţie prin
achiziţionarea lor. Pentru alegerea combinaţiilor de mărfuri (indiferent de
opţiune) consumatorul dispune de un anumit venit.
Pentru un consumator pot exista mai multe niveluri de satisfacţie,
care corespund la tot atâtea curbe de indiferenţă; combinaţiile de mărfuri
fiind, în acest caz, influenţate nu numai de venit, dar şi de preţ, preferinţe,
satisfacţie.
Rata marginală de substituire arată câte unităţi suplimentare
dintr-o marfă sunt necesare pentru a înlocui o altă marfă, astfel încât
satisfacţia consumatorului (numită şi utilitate totală) să rămână neschimbată,
ea completând în acest fel analiza curbei de indiferenţă.
Toate combinaţiile dintre două mărfuri pe care un consumator le
poate achiziţiona folosind în întregime venitul de care dispune formează
linia bugetului, o altă componentă a modelului de comportament al
consumatorului. Legătura dintre curba de indiferenţă şi linia bugetului este
Teorie şi practică în microeconomie

exprimată în punctul de tangenţă al celor două concepte. Acest punct este,


de fapt, decizia optimă a consumatorului privind alegerea pachetului de
mărfuri dintr-o multitudine de combinaţii.
Pentru alegerea deciziei optime, consumatorul are la dispoziţie două
criterii: al utilităţii (bazat pe preferinţe şi satisfacţie) şi cel comercial
(determinat de venit şi de preţ).
În selecţia şi analiza combinaţiilor dintre mărfuri apar două
fenomene ale modelului de comportament al consumatorului: efectul de
substituire şi efectul de venit, care se pot manifesta individual sau împreună,
ele direcţionând asupra zonelor de stabilire a consumului, pornind de la preţ,
cantitate şi venit, şi deci de selecţie a combinaţiei dintre mărfuri.

Studii de caz, probleme, întrebări

1. O persoană are un venit R şi un consum format din două mărfuri


A şi B care au preţurile Pa şi Pb.
Să se determine:
a) Ecuaţia şi graficul liniei bugetului pentru R = 4 800 uv, Pa = 60
uv şi Pb = 80 uv;
b) Zona din graficul de la punctul a în care persoana îşi poate stabili
consumul;
c) Modificarea liniei bugetului când Pa creşte la 80 uv şi scade la
40 uv fără ca Pb să-şi modifice valoarea iniţială;
d) Zona din grafic în care persoana îşi poate stabili consumul fără să
fie influenţată de schimbările preţului;
e) Pentru fiecare situaţie în parte semnificaţia economică a raportului
dintre Pa şi Pb.
2. O persoană cheltuieşte întregul venit pe două mărfuri A şi B. Preferinţele
sunt descrise cu ajutorul unor curbe de indiferenţă. Persoana urmăreşte
să-şi maximizeze satisfacţia şi consideră ca fiind stabilite preţurile
Pa = 10 uv şi Pb = 5 uv.
Venitul persoanei este R = 200 uv, iar consumul său actual cuprinde
cantităţile Qa = 10 bucăţi şi Qb = 20 bucăţi.
Se cere:
a) Să se stabilească graficul şi ecuaţia liniei bugetului;
b) Să se explice de ce consumul actual este cel mai ieftin decât
oricare alt consum care ar da satisfacţii egale la preţurile date,
reprezentându-se grafic totodată şi decizia optimă a
consumatorului.
Acţiuni şi decizii specifice modelului de comportament al consumatorului

3. Pentru un consumator s-au calculat următoarele combinaţii cu aceeaşi


valoare a satisfacţiei la două mărfuri A şi B.
Combinaţii Combinaţii cu aceiaşi valoare a satisfacţiei
de consum marfa A marfa B
a 4 15
b 5 12
c 6 10,5
d 7 8
e 8 6,5
f 9 4
g 10 2,5
Se cere:
a) Să se reprezinte grafic curba de interferenţă ţinând seama de
combinaţiile de consum specificate şi să se explice configuraţia
acesteia pornind de la proprietăţile curbelor de indiferenţă.
b) Să se reprezinte pe acelaşi grafic o combinaţie de consum h de
coordonate 7 (pentru marfa A) şi 7 (pentru marfa B) şi să se
explice dacă sunt încălcate proprietăţile curbelor de indiferenţă.
c) Să se aleagă diverse alte combinaţii de consum care împreună cu
situaţia iniţială să asigure pe acelaşi grafic reprezentarea hartei de
indiferenţă.
d) Să se reprezinte rata marginală de substituire pentru toate
combinaţiile de consum specificate şi să se interpreteze rezultatul.
4. O persoană obţine din consumul unei mărfi A următoarele niveluri ale
satisfacţiei exprimate prin utilitatea totală (care cuprinde diverse valori
denumite unităţi de utilitate).
Cantitatea Utilitatea totală (în unităţi de
consumată utilitate)
0 0
1 9
2 15
3 23
4 28
5 32
6 40
7 40
8 36
a) Să se exprime grafic utilitatea totală.
b) Să se reprezinte pe acelaşi grafic (de la puncul a) utilitatea
marginală şi să explice rezultatul ţinînd seama şi de legea
descreşterii utilităţii marginale.
Teorie şi practică în microeconomie

5. Să se reprezinte grafic următoarele situaţii ale combinaţiilor dintre


efectul de substituire şi efectul de venit pentru două mărfuri A şi B:
a) Pa rămâne nemodificat, Pb creşte, R creşte.
b) Pa scade, Pb rămâne nemodificat, R scade.
c) Pa rămâne nemodificat, Pb creşte, R creşte.
d) Pa creşte, Pb rămâne nemodificat, R scade.
(unde: Pa = preţul mărfii A, Pb = preţul mărfii B, R = venitul
consumatorului).
6. În tabelul următor sunt redate pentru diferite niveluri de consum utilitatea
(satisfacţia) totală măsurată în unităţi de satisfacţie provenite din
consumul mărfurilor A, B, C.
Dacă venitul săptămânal al consumatorului este de 52 uv iar preţurile
sunt: Pa = 1 uv, Pb = 2 uv, Pc = 4 uv, care combinaţie a celor trei mărfuri
va cumpăra consumatorul pentru a-şi mări satisfacţia şi cât de mare va fi
aceasta? Motivaţi răspunsul.
Marfă Unităţi de satisfacţie (utili)
A 50 120 200 240 258 268 275 280 285
B 100 400 600 700 720 730 738 744 748
C 70 130 180 225 265 300 328 348 360
Nivel
1 2 3 4 5 6 7 8 9
deconsum
7. Egalitatea de mai jos arată respectarea regulii maximizării utilităţii:
UMa UMb
=
Pa Pb
(unde: UMa şi UMb reprezintă utilităţile marginale pentru o unitate
cheltuită de consumator, iar Pa şi Pb sunt preţurile produselor A şi B).
Să presupunem următoarea situaţie:
UMa = 5 (unitate de utilitate cheltuite),
UMb = 3, Pa = 3 uv, Pb = 2 uv.
Se cere:
a) Să se explice că situaţia menţionată nu corespunde echilibrului
consumatorului care trebuie să achiziţioneze cele două mărfuri A
şi B (se are în vedere regula maximizării utilităţii).
b) Să se specifice care sunt valorile ce pot fi incluse în egalitatea
specificată ţinând seama că venitul consumatorului este de 18 uv.
c) Construiţi un tabel care pornind de la situaţia specificată să arate
relaţia dintre utilitatea totală şi utilitatea marginală.
8. Pornind de la conţinutul modelului de comportament al consumatorului
să se explice următoarele afirmaţii:
Acţiuni şi decizii specifice modelului de comportament al consumatorului

a) Comportamentul consumatorului poate fi definit prin deciziile şi


acţiunile persoanelor implicate în procesul de cumpărare şi de
utilizare a produsului.
b) Consumatorul alege şi achiziţionează un produs din următoarele
motive: are nevoie de acest produs; îi place confortul pe care
produsul îl oferă; crede că prin cumpărarea unui produs creşte
gradul de bunăstare; îi place să se laude că a cumpărat un produs;
l-a cumpărat pentru siguranţa personală.
9. Un consumator doreşte să cumpere cu 7 000 uv bere şi ţigări. Preţul
fiecărui produs este de 1 000 uv, iar utilitatea totală se prezintă în tabelul
de mai jos:
Unităţi
Ut (bere) Ut (ţigări)
consumate
0 0 0
1 10 8
2 14 12
3 16 13
4 17 13
5 17 10

a) Care este utilitatea marginală a fiecărei unităţi consumate?


b) Care sunt cantităţile cumpărate din cele două produse?
c) Care sunt cantităţile cumpărate dacă preţul la ţigări se dublează?
10. Comentaţi următoarele afirmaţii:
a) Curba de indiferenţă indică diferite situaţii de consum care au
egală importanţă pentru consumator, dar nu arată la care
combinaţie concretă trebuie să se oprească consumatorul.
b) Scăderea utilităţii marginale, pe măsura creşterii cantităţilor
consumate, îl determină pe consumator să fie dispus să plătească
un preţ tot mai redus pentru o unitate suplimentară dintr-un
produs.

S-ar putea să vă placă și