Balana de putere ca principiu determinant al sistemului internaional de state

Tema: Balana de putere ca principiu al sistemului I. de state

1: Conditia aparitiei Balanei de putere si caracteristica ei generala
2: Esenta balandei de putere ca principiu determinat al sistemului international de
state
3: Manifestarea principiilor balantei de putere in conditiile actuale ale vietzii
internationale
subiectul1: Balanta de putere
Balanta de putere este un concept fundamental al Relatiilor Intenationale, care
conduce si reglementeaza relatiile dintre state.
Hedley Bull defineste Balanta de putere ca o stare de lucruri in care nici o putere nu
se afla intr-o pozitie preponderenta si nu poate face legea pentru altii. Balanta de putere este
un fapt datorita distributiei uniforme a puterii in sistem, conducand astfel la o egalitate
relative intre componentele sistemului international.
Morgenthau plecnd de la ideea c balana puterii reprezint o lege universal a
domeniului relaiilor internaionale, d urmtoarea definiie acestui termen: Aspiraia spre
putere a unora dintre naiuni, fiecare ncercnd fie s menin, fie s rstoarne starea de fapt,
conduce la necesitatea unei constelaii numit balan a puterii i a unor politici care s-i
propun s o pstreze balana internaional a puterii este doar o manifestare particular a
unui principiu social general, cruia toate societile alctuite din mai multe uniti
autonome i datoreaz autonomia prilor lor componente.
Echilibrul sau balana puterii reprezint o modalitate de meninere stabilitii ntr-un
sistem compus din mai multe uniti autonome. De regul, autoritatea care a asigurat
repartizarea echilibrat a puterii n cadrul sistemului a fost fie o mare putere, fie un grup de
mari puteri care, la momentul respectiv, asigurau conducerea sistemului.
Premisele asigurrii echilibrului de putere sunt, n esen, dou la numr: toate
unitile sunt necesare sistemului; i, respectiv, faptul c dac nu se intervine, una din
uniti va dobndi ascenden asupra celorlalte.
Tipurile de aciune pentru a asigura echilibrul de putere sunt:
opoziia direct, n care puterile se confrunt reciproc (cu adugirea c nu avem dea face cu o confruntare exclusiv, ci c, n realitate, este vorba de o mpletire ntre
conflict si cooperare),
competiia, care presupune existenta unui obiect al acesteia, de regul o parte ter.
Unul din teoreticienii importani ai echilibrului puterii a fost Morton Kaplan,
reprezentant al colii behavioriste. El a identificat existena a 6 tipuri de sisteme
internaionale ipotetice bazate pe echilibrul puterii. n cadrul fiecrui tip, el a identificat 5
seturi de variabile: reguli eseniale; reguli de transformare; variabile de clasificare a
actorilor; variabile de capabilitate ;variabile informaionale. Regulile eseniale de
funcionare a sistemului clasic de echilibru al puteriii sunt urmtoarele:
1. Actorii i sporesc capacitile, dar mai degrab negociaz, dect lupt; 2. Mai degrab
lupt, dect s scape ocazia de a-i spori capacitile; 3 Mai degrab opresc lupta, dect
s elimine un actor esenial; 4. Refuz preponderena unui actor sau a unei aliane de actori;
5. Caut s-i constrng pe cei ce caut s subscrie la principii supranaionale; 6. Permit
nvinsului reinserarea n sistem.

n prezent, conceptul de echilibru de putere cunoate att o diminuare de utilitii sale

determinat de ntrirea consensului, cooperrii i indterdependeei, ct i o revigorare,
innd seama de competiia multipolar generat de apariia unor noi centre de putere.
Teoria echilibrului puterilor inca prezinta carente de formulare, termenii nefiind
utilizati de toi specialitii cu determinare precis, cu toate acestea pentru o perioada a
constituit instrumentul de baza in sfera internationala. Ideile principale ale acestei teorii sunt
urmatoarele:
deoarece exist mai multe naiuni n sistemul internaional i aceste naiuni dein
puterea n grade diferite, fiecare urmrind s o mreasc pe a sa la maximum exist
tendina de a se ajunge la echilibru: statele se grupeaz astfel nct nici o putere s
nu ajung att de puternic nct s i nghit pe ceilali, cci puterea sa e
contrabalansat de aceea a grupului opus si independena micilor naiuni e
asigurat.
Exist mai multe tipuri de balanta a puterii: balanta simpla (cu 2 talere) specifica
sistemului bipolar, o putere fata de o alt putere, o putere fata de mai multe puteri si
mai multe puteri fata de mai multe puteri
Un alt tip de echilibru il reprezinta balanta complexa (candelabrul cu mai multe
talere): mai multe naiuni/grupuri de naiuni se echilibreaz unele pe altele i
membrii unui grup se echilibreaz unii pe alii. In cadrul grupului pentru disputele
minore variaiile de combinaii n echilibrele multiple nu sunt limitate
Naiunile sunt n conflict nu doar pentru c au interese naionale divergente ci i
pentru c fiecare ncearc s i maximizeze puterea.
Prin structura sa sistemul international poate fi unipolar, bipolar sau multipolar.
Balanta de putere este specifica sistemului bipolar sau multipolar si poate fi descrisa astfel:
cind o putere se dezvolta avind tendinte revizioniste ea devine o amenintare pentru
securitatea si starea celorlalte puteri ale sistemului determinindu-le pe acestea sa formeze
aliante impotriva ei, puterile tinzind sa se echilibreze.
Istoric
Balanta de putere a aparut formal in sec XV n Europa, dei unii gnditori i caut
rdcina n vremea polisurilor greceti; acest mecanism internaional a funcionat cel mai
bine n secolele XVI-XVIII (epoca de aur a echilibrului european), dar nu numai. In sec XX,
mecanismul s-a dereglat/deteriorat, trebuind s apar alte mecanisme care s funcioneze n
sistemul internaional.
Exista doua perspective privind istoricul conceptului de balanta a puterii.
Alfred Vagts considera ca balanta de putere in sensul unui anumit echilibru
este o caracteristica profund naturala a comportamentului uman. El gaseste
originile conceptului in sistemul relatiilor internationale in epoca Renasterii
cind statele italiene contracarau politica expansionista a regilor francezi. A
rezultat formarea Ligii de la Venetia (1495).
Vagts defineste balanta de putere ca un instrument al relatiilor internationale,
utilizat doar de actorii internationali si numai in relatiile dintre ei.
Ernest B. Haas sustine ca balanta de putere are originea in opera lui
Guiciardini, referindu-se la relatiile dintre republicile si statele italiene din
secolul al XV-lea.
Interpretarea balantei de putere
Teoreticienii relatiilor internationale considera ca balanta de putere este un concept
cu sensuri multiple, datorita transformarilor istorice pe care le-a suferit succesiv.
Dimensiunile conceptului de balanta de putere sunt:
descriptiva: stabileste starea la un moment dat a sistemului international;

normativa: determina prin legi proprii politica externa a statelor; actionala:

stabileste mecanismele prin care statele actioneaza.
Balanta de putere in sens de echilibru reprezinta un principiu de dorit in distributia
echitabila a puterii, dar nu presupune o perfecta egalitate. Cineva are un avantaj, lupta fiind
in pierderea si cistigarea acestuia.
Balanta de putere ca forma de actiune internationala reprezinta un mecanism de
mentinere a echilibrului, fiind actiunea deliberate a unui actor international pentru
reechilibrarea balantei de putere. Aceasta este o lege politica care se aplica fiecarui stat in
functie de caracteristicile specifice acestuia.
Se disting trei strategii majore de actiune in sistemul international:
balansarea in sensul indeplinirii rolului de echilibrator;
alinierea care are ca scop supravietuirea sau obtinerea de beneficii rezultate
in urma conflictului;
pasarea responsabilitatii.
Cautind sa mentina echilibru de putere in sistem statele lupta conducind la o stare de
instabilitate si razboi, dar eforturile acestora de a mentine echilibru conduc la pace si
stabilitate.
Subiectul 2) Rolul balantei puterii in constructia politicii externe a statelor
Politica extern reprezinta o parte a relaiilor internaionale care urmareste aciunile
unui stat fata de un alt stat. In aceste condiii, exista mai multe elemente care contribuie la
coerena decizional pentru politica extern a unui stat: scopuri i aspiraii, resurse.
Politicile sunt elaborate n funcie de starea sistemului international si de raportul de
fore si distributia acestora n plan internaional. Statele nu reacioneaz identic n planul
politicii externe. De asemenea, politica extern poate fi, n funcie de gradul de urgen al
deciziei, forma de guvernmnt i alte elemente, elaborat sau ntmpltoare.
Elaborarea politicii externe are in vedere de trei tipuri de obiective: fundamentale,
pe termen mediu, imediate.
Prima categorie include aprarea suveranitii i integritii teritoriale, protejarea
sistemului politic i economic propriu i aprarea intereselor populaiei.
Obiectivele pe termen mediu sunt formulate n funcie de conjunctur i ele nu
vizeaz doar partea politico-diplomatic, ci au n vedere i interesele materiale sau
chiar prestigiul statului.
Obiectivele imediate sunt determinate de o mulime de factori, adesea imprevizibili,
de multe ori acest tip de politic fiind unul reactiv.
Hans Morgenthau s-a impus n teoria relaiilor internaionale prin lucrarea Politics Among
Nations, unde analizeaza conceptul de politic a puterii. Sensurile, si cadrul acestui concept
sunt vizualizate ntr-o putere echilibrat.
Morgenthau aduce n atenie cele trei impulsuri de baz ale omului: impulsul de a
tri, de reproducere i de a domina. Datorita ultimului dintre ele, omenirea a fost angajat
ntr-o permanent lupt pentru putere, aceasta constituind esena politicii i a rzboiului.
Morgenthau n analiza relaiilor internaionale pornete nu de la indivizi, ci de la
state, ca principali actori ai disciplinei relaiilor internaionale. Pe msur ce societatea
uman a evoluat au aprut noi concepte, cum ar fi naiunea i statul naional, fenomenul
naionalismului fiind cel care a fcut legtura dintre individ i statul ca actor unitar.
Statul naional controleaz lupta pentru putere ns, deoarece ea exista permanent
este orientat spre exterior: Nereuind s-i satisfac pe deplin dorina de putere n

interiorul granielor naionale, oamenii i transfer aspiraiile nendeplinite pe scena

internaional.
Lipsa unei autoriti centrale fa de care statele, ca entiti distincte, s rspund,
este un domeniu specific disciplinei relaiilor internaionale. Preciznd faptul c balana
puterii nu este o problem de opiune politic ci ceva natural, Morgenthau surprinde mai
multe nivele ale balanei puterii: statele tampon, statele protectoare i state de interes,
respectiv acele state pentru care marile puteri intr n competiie i le doresc n sfera lor de
influen. Din aceast complex abordare rezult c balana puterii nu ntotdeauna poate
mentine pacea, dimpotriv n unele situaii este cea care a provocat rzboiul, prin
mecanismele de echilibrare a configuratiei puterii.
Pe baza principiului sistemic, componentele sistemului international au libertatea de
a-si decide in mod suveran si autonom interesele si caile de promovare a acestora.
Distributia inegala a puterilor intr-un sistem international anarchic conduse la tensiuni intre
componentele sale.
Nivelul puterii statului depinde de elementele specifice puterii nationale: asezare
geografica, resurse naturale, demografie, moralul national, caracterul national, calitatea
guvernarii si a diplomatiei, capacitatile, tehnologice, economice si militare. Constructia
politicii externe a fiecarui stat depinde de aceste elemente specifice.
Comportamentul statelor in sistemul international este influentat de mai multi
factori, cel mai important fiid puterea. Statele nu sunt constranse in politica externa decit de
actiunile celorlalte state si de propriile lor interese si capacitate. In sistemul international,
amenintarea cu folosirea fortei unui stat asupra altui stat este principala sursa de insecuritate.
Balanta de putere in aceasta situatie este mecanismul de reducere a posibilitatilor de
izbucnire a razboiului si a conflictelor.
Subiectul 3)Manifestarea principiilor balantei de putere in conditiile actuale ale
vietzii international
Lumea unipolar, cea a unei singure superputeri, SUA, este greu de modelat i constatm
c victoria n Rzboiul rece a fcut mult mai dificil implementarea visului wilsonian de
securitate colectiv. n absena unei puteri potenial dominante, naiunile principale nu
vd ameninarea la adresa pcii n acelai fel i nici nu sunt dispuse s-i asume aceleai
riscuri pentru nvingerea acelor ameninri pe care le recunosc nelegerea reaciilor
binevoitoare sau greite ale acestora, asumarea propriilor erori i corecia disfunciilor
interne Democratizarea relaiilor internaionale a determinat o cretere a influenei
actorilor non-statali n foarte multe compartimente ale societii civile, unele instituii ale
statului suveran cednd o parte a autoritii unor astfel de organizaii, erodndu-se
controlul statului pe anumite segmente ale exercitrii puterii statale. Apare, astfel, ntre
stat i aceti actori non-statali, un factor de interdependen, fiecare din pri ncercnd sl modeleze pe cellalt. n ciuda oricror influene din partea actorilor non-statali, statul
suveran nu este pus n pericol, dar, ncet i sigur, aceti actori erodeaz autoritatea
statului, fcnd, astfel, jocul globalizrii care erodeaz puterea statelor, pn la dispariia
multora.
Mediul extern - internaional este o creaie convenional a statelor. n acest mediu, n
context westfallian, nu aveau acces dect statele ca instituii care guvernau societi
distincte, iar societatea participa la stabilirea ordinii mondiale, n mod determinant, prin
intermediul statului naiune. In context postwestfallian societatea particip, cu accente
diferite, direct n aren (n cea european, de exemplu), astfel, observm c, nivelul i
limita statului naiune se restrng, nemaiputnd mpiedica societatea (vectorii si
componeni) s ptrund n mediul internaional.
Pn la Pacea Westfalic (1648), sistemul de state europene se confrunta cu aspiraiile
medievale ctre universalitate ale Imperiului Roman i ale Bisericii Catolice, ntruchipate

de Sfntul mprat Romano-German. ns Rzboiul de 30 de ani, purtat n interiorul

Imperiului ntre catolici i protestani (i mai apoi francezi), a determinat prbuirea sa i
apariia unei noi ordini n sistemul internaional.
Noile state-naiuni i-au condus politica extern n baza unui concept mai nti practicat i
abia apoi teoretizat: echilibrul de putere. Conform acestuia, ori de cte ori un stat i
sporea puterea i devenea amenintor, celelalte state se coalizau, crend aliane de
contrabalansare i subminnd ambiiile hegemonice ale statului puternic. Echilibrul, care
nsemna pace, se realiza prin diferite mijloace, de la rzboi la diplomaie, n timp ce
dezechilibrul conducea aproape sigur la crize i conflicte.
ntr-un astfel de sistem internaional, doi actori importani i-au asumat sarcina de a
modera echilibrul de putere: Marea Britanie i Statele Unite ale Americii. Pentru Anglia
secolelor XVIII i XIX, rolul de protector al echilibrului puterii a nsemnat sprijinirea
celui mai slab mpotriva celui mai puternic. Anglia i putea alege n voie disputele, de
vreme ce singurul su interes european era echilibrul; diverii aliai ad hoc ai Marii
Britanii aveau propriile lor obiective, dar cnd treceau mai departe de ceea ce Anglia
considera potrivit, ea se situa de cealalt parte i organiza coaliii mpotriva aliailor de
odinioar [1]. ns acest lucru a presupus o politic extern lipsit de obiective pe termen
lung i de o strategie oficial i previzibil, fapt surprins cu exactitate de Sir Edward Grey
(ministru de externe ntre 1892-1895 i 1905-1916), atunci cnd a afirmat c minitrii de
externe britanici au fost cluzii de ceea ce li s-a prut a fi interesul imediat al rii lor,
fr a face calcule laborioase cu privire la viitor [2].
Pe de alt parte, Statele Unite ale Americii au trecut peste politica izolaionist confirmat
prin instituirea doctrinei Monroe (1823) i au intervenit n Europa n momente critice (cele
dou Rzboaie Mondiale), atunci cnd Marea Britanie nu mai putea evita instaurarea
hegemoniei pe continent i echilibrul european prea irevocabil compromis. ns spre
deosebire de Anglia, Statele Unite au intrat n rzboi nu pentru a apra un interes naional,
ci pentru a impune o nou ordine mondial, determinat de valorile americane, i pentru
c pricepea securitatea ca fiind una colectiv. n viziunea sa, sistemul internaional trebuia
s se bazeze pe principii, nu pe putere, pe lege, nu pe interese.
Perioada Rzboiului Rece reuete s transforme ntr-o msur considerabil natura
balanei de putere, care devine acum o aprig curs a narmrilor ntre cei doi poli
sistemici, dublat de o politic extern expansionist. Scopul acestei balane de putere nu
mai rmne acelai, anume pstrarea unui echilibru ntre capacitile relative ale marilor
poli ai sistemului; el const mai degrab n ctigarea unui avantaj asupra oponentului,
care s sporeasc securitatea sau ansele de a supravieui unui conflict cu el.
Ultima etap din evoluia echilibrului de putere este n plin desfurare, ncepnd cu
colapsul Uniunii Sovietice n 1991 i sfritul Rzboiului Rece. n actualul sistem
internaional, principala caracteristic a balanei de putere este aceea c ea nu mai este una
sistemic, ci una a subsistemelor. Echilibrul puterii din zilele noastre se practic n
subsistemele relaiilor internaionale, iar unul dintre cel mai des invocate exemple este
Asia [3].
Odat cu conturarea disciplinei relaiilor internaionale drept domeniu distinct de cercetare
tiinific, echilibrul de putere a fost teoretizat i intens dezbtut, att de (neo) realiti, ct
i de (neo) liberaliti.
Astfel, pentru realiti principiul suprem al relaiilor internaionale este puterea, iar fiecare
stat urmrete maximizarea ei. Prin intermediul balanei de putere, politica internaional
devine un joc cu sum nul, n care un ctig propriu nseamn o pierdere pentru adversar.
Pentru liberaliti, securitatea internaional este o consecin a pcii, iar n meninerea
pcii nu echilibrul este soluia, ci dreptul internaional. n schimbul alianelor specifice

balanei de putere, idealitii mizeaz pe eficiena i virtuile organizaiile internaionale de

cooperare i integrare.
O dezvoltare a curentului realist, neorealismul argumenteaz c n sistemul internaional
actual puterea nu mai este un scop n sine, ci un mijloc pentru atingerea pcii i securitii.
ns ntruct nici natura uman, nici sistemul internaional nu au cunoscut schimbri de
esen, balana de putere rmne un obiectiv prioritar al politicii externe practicate de ctre
state.
Conceptul balanei de putere
Balan a puterii(echilibru a puterii) a constituit un principiu cluzitor al diplomaiei i politicii
europene. n plus, acest concept a fost folosit de muli teoreticieni i comentatori pentru a explica
importante aspecte ale comportamentelor statelor ce compun sistemul internaional.
Exist un relativ consens n rndul cercettorilor asupra faptului c obiectivul fundamental al
crerii unui sistem de tip balan a puterii este acela de a proteja statele participante n fa a
potenialelor agresiuni. Principiul ar fi c nici unei entiti din cadrul sistemului s nu i se
permit obinerea predominanei asupra celorlalte. Aadar, teoria clasic a balanei puterii
implic o distribuie specific a puterii ntre entitile ce compun sistemul internaional, astfel
nct nici un stat i nici o alian existent s nu poat obine n mod covritor sau predominant
puterea. Ideea non-predominanei constituie miezul analitic fundamental al oricrei teorii clasice
a balanei puterii.1
Martin Wight distinge nou sensuri diferite pentru acest concept:
1.
O distribuie egal a puterii;
2.
Principiul conform cruia puterea trebuie s fie distribuit n mod egal;
3.
Distribuia existent a puterii;
4.
Principiul creterii egale a marilor puteri pe seama celor slabe
5.
Principiul conform cruia una dintre pri trebuie s aib o anumit limit a puterii pentru
a evita pericolul ca puterea s fie distribuit inegal;
6.
Un rol special n meninerea unei distribuii egale a puterii (atunci cnd este folosit
mpreun cu verbul a deine);
7.
Un avantaj special n distribuia existent a puterii (atunci cnd este folosit cu verbul a
deine);
8.
Predominana;
9.
O tendin inerent a politicii internaionale de a produce o distribuie egal a puterii.

Morgenthau ofera acestui termen patru intelesuri diferite. Astfel, el se refera la balanta de putere
ca la:
- o politica indreptata spre o anumita stare de lucruri;
- o stare efectiva de lucruri;
- o distributie aproximativ egala a puterii;
1

Evans, Graham i Newnham, Jeffrey, Dicionar de relaii internaionale, Ed. Universal Dalsi, 2001,

p. 51-54.

- orice fel de distributie a puterii;2

Viziunea lui Morgenthau asupra balantei de putere este legata in mod natural si inevitabil de
lupta pentru putere, care este la randul sau o parte integranta in realitatea socio-biologica din
toate timpurile. Sistemele independente ale balantei puterii au fost o realitate istorica inca din
inceputurile civilizatiei umane. El totusi asociaza sistemului european de balanta a puterii, care
incepe a se contura din secolul al 16-lea, o componenta a reflectiei teoretice sistematice, care
ar avea rolul de a ameliora instabilitatea produsa de vechiul echilibru al puterii.
Cand Morgenthau se refera la balanta puterii ca un fenomen universal, el presupune ca factorii de
decizie au fost intotdeauna constienti de propria baza de putere si de puterea vecinilor. El insista
de asemenea ca puterea este deosebit de greu de masurat, in principal pentru ca puterea este un
concept complex, deoarece ia in consideratie factori atat materiali (numarul de trupe, tehnica
militara) cat si intangibili cum ar fi moralul trupelor, caracterul national, calitatea guvernarii si
diplomatia. Din moment ce marimea erorilor in calcularea balantei de putere nu poate fi
cunoscuta, teoreticianul considera ca factorii de decizie nu au alta alternativa decat de a incerca
sa-si mareasca propria pozitie de putere. Prin urmare, Morgenthau considera ca marile puteri
urmaresc maximizarea potentialului de putere. El identifica o lege prin care daca un stat isi
mareste puterea in detrimentul unui stat rival, atunci va exista o crestere proportionala a puterii
celuilalt. Urmand aceeasi idee, daca un stat este in pericol de a fi depasit de un stat vecin, atunci
acesta va identifica alte state intr-o pozitie similara si va urmari formarea de aliante pentru a
contra-balansa. Totusi,n ceea ce priveste sistemul european de dupa secolul 16, Morgenthau
aduce in discutie faptul ca statele europene au constientizat importanta fiecarui stat in mentinerea
echilibrului si a unui climat de securitate.
In cartea lui Hedley Bull, Societatea Anarhica, autorul , pentru a defini conceptul de balanta a
puterii face referire la teoria lui Vattel :O stare de lucruri in care nici o putere nu este intr-o
pozitie preponderenta si poate face legea pentru altii.Aceasta definitie ne duce cu gandul mai
ales la puterea militara, dar trebuie avute in vedere si celelalte semnificatii ale puterii in politica
mondiala.
Dorinta de putere a mai multor natiuni,fiecare incercand fie sa mentina, fie sa rastoarne statusquoul, conduce inevitabil la o configuratie numita balanta de putere si la politicile ce-si propun
mentinerea ei.Conceptul echilibrului(balantei) poate fi gasit in multe alte stiinte, el reprezentand
stabilitatea in interiorul unui sistem compus din forte autonome.Astfel, daca acest echilibru este
tulburat de forte interne sau externe, sistemul reactioneaza in tendinta de a restabili echilibrul
originar, ori de a crea altul nou.
In opinia lui Waltz politica balantei de putere presupune existenta a cel putin trei mari puteri. El
da ca exemplu existenta a cinci sau mai multor puteri timp de mai bine de trei secole in Europa
de dupa Tratatul de la Westphalia(1648) si pana la al doilea razboi mondial. Astfel, este atestata
ideea ca existenta a doar doua state care sa-si imparta puterea ar creea posibilitatea unor miscari

Morgenthau, Hans J, Politica intre natiuni, ed.Polirom, Iasi, 2007,p 67.

3 Waltz, Kenneth N., Teoria politicii internationale, ed.Polirom, Iasi, 2006,p 132.

internationale si a unor realinieri nationale drept compensatii in urma unor schimbari survenite in
puterea oricarei dintre cele doua puteri.3
Concentrarea excesiva a puterii impiedica posibilitatea desfasurarii politicii de echilibru. In
sistemul international un singur lucru este continuu si sigur: amenintarea razboiului, astfel,
balanta de putere este obligatorie pentru a contracara, puterea militara avand un rol de o
importanta deosebita.La Waltz puterea este in maniera realismului clasic adica nu poate fi
separata de scopurile celor care o detin, scopuri preponderent malefice, ce tin de folosirea fortei
pentru a anexa noi teritorii, a influenta politicile altor state prin amenintarea cu folosirea fortei
sau chiar prin utilizarea ei , a interzice folosirea fortei prin apelarea la forta, a te opune fortei cu
forta .4
Teama utilizarii fortei a condus la regularizarea relatiilor dintre state si la formarea balantelor de
putere. Intr-o lume in care exista cel putin trei mari puteri exista intotdeauna posibilitatea
formarii de aliante precum si a destramarii acestora. Substanta balantei de putere se gaseste
tocmai in procesul incheierii si formarii aliantelor, in mentinerea sau in desfacerea lor. Scopul
fundamental al statelor este marirea securitatii si nu a puterii lor.
Sporirea puterii este doar un mijloc in vederea asigurarii scopului fundamental al statelor: acela
de a-si asigura supravietuirea si implicit securitatea. Puterea ramane un factor decisiv in
asigurarea securitatii. De aceea chiar daca Waltz inlocuieste puterea cu securitatea, nu aduce
schimbari in analiza traditionala a lui Morgenthau, care avea in centrul sau puterea, ca scop
imediat al oricarui stat.In anarhie, securitatea este scopul cel mai important.
Numai statele care sunt in siguranta, ale caror supravietuire le este garantata pot sa urmareasca
profitul sau puterea. Pentru ca puterea este un scop si nu un mijloc, statele prefera sa se
ralieze celei mai slabe dintre doua coalitii.Dovada cea mai clara ca statele prefera securitatea in
detrimentul puterii este ca am fost martori la formarea de balante de putere si nu la crearea de
hegemoni mondiali. Mentinerea pozitiilor in cadrul sistemului in echilibru poate fi considerata
preocuparea de importanta maxima a oricarui stat.
Pentru Waltz a urmari o situatie relativa a puterii mai buna nu inseamna maximizarea puterii.
Statele urmaresc sa-si mentina pozitia pe care o detin in sistem, si de aceea actiunile lor
indreptate inspre acest scop nu sunt indreptate inspre maximizarea puterii, ci inspre echilibrarea
acesteia.La fel ca si realistii clasici, Waltz considera sistemul intenrational ca fiind guvernat de
principiul self-help.Intr-un sistem in care statele nu pot conta decat pe ele insele, acele state care
sunt mai slabe vor avea de suferit, ele fiind amenintate mereu de cele mai puternice. Teama
generata de aceasta situatie le face pe state sa actioneze inspre crearea unei balante de
putere.Pentru stabilirea unei balante a puterii trebuie sa fie indeplinite urmatoarele doua conditii:
sa existe un sistem international anarhic si al carui unitati sa isi doreasca sa supravietuiasca. Prin
urmare principiul ordonator al structurii sistemului, anarhia, si dorinta statelor de a supravietui
conduc la crearea mecanismelor necesare pentru functionarea balantei puterii. Balanta de putere
este determinata de sistem.
Sistemul actioneaza asupra statelor si le determina sa duca o politica a balantei de putere, in
scopul echilibrarii sale.Stefano Guzzini, referindu-se la teoria balantei de putere a lui Waltz,
afirma ca este foarte important de observat totusi ca teoria lui Waltz nu face cu nimic mai
4 Waltz, Kenneth N., Teoria politicii internationale, ed.Polirom, Iasi, 2006,p 132.

stiintific' conceptul de balanta a puterii care poate fi intalnit la Morgenthau; nu este decat o
reluare.5
Hedley Bull, spre deosebire de Kenneth N. Waltz accepta existenta a doua tipuri de balante de
putere, cea simpla si cea complexa.Balanta simpla poate fi exemplificata de confruntarea
mocnita dintre S.U.A. si U.R.S.S. din timpul razboiului rece, 1947-1989, pe cand cea complexa
este sugerata de perioada premergatoare primului razboi mondial cand o balanta cu sase puteri a
fost simplificata prin combinari pur diplomatice astfel creandu-se Tripla Antanta si Tripla
Alianta.O balanta simpla poate sa fie definita de egalitatea puterilor in schimb una complexa nu
necesita asa ceva.Daca intr-o ecuatie cu trei sau mai multe puteri una din ele se dezvolta formand
o inegalitatea flagranta nu inseamna neaparat ca va atinge si o pozitie de preponderenta deoarece
celelalte au, si e istoric dovedit faptul, posibilitatea de a se alia impotriva ei.4
Functiile balantei de puteri in sistemul de state modern au fost cel mai bine exemplificate de
Bull:
a) Existenta unei balante generale a puterii in intregul sistem international a servit la oprirea
transformarii sistemului intr-un imperiu universal prin cuceriri
b) Existenta balantelor locale de putere a servit la protejarea independentei statelor in anumite
zone in fata absorbirii sau dominarii lor de catre o putere preponderent locala.
c) Atat balantele de putere generale cat si cele locale, acolo unde au existat, au asigurat conditiile
in care alte institutii de care depinde ordinea internationala (diplomatia, razboiul, dreptul
international, managementul marii puteri)puteau sa opereze.
Cea mai importanta critica este aceea ca urmarirea balantei de putere are efecte negative asupra
sistemului international deoarece incercarea de mentinere este in sine o sursa de razboi si ca
numai puterile mari pot beneficia de pe urma ei, in detrimentul puterilor mici.
Declinul major al numarului de state europene intre 1648 si 1914 demonstreaza principiul
compensarii adica a tendintei statelor mari de a le imparti si absorbi pe cele mai mici, totul in
numele mentinerii balantei.Cazul clasic ce denunta principiul balantei de puteri ca fiind doar un
mod de marire colectiva a statelor mari este impartirea Poloniei din 1772 de catre Austria, Rusia
si Prusia.

Exemplificare a functionarii balantei de putere

45

Bull, Hedley, Societatea Anarhica, ed. CEU Press, Chisinau, 1998,p 89.

Nr. Perioada
crt.

Modul
organizare
istemului

1. 1815-1919

Concertul
1792-1815
de
Congresul de la Viena
putere (balanta
(razboaiele
(1815)
de
putere
napoleoniene)
multipolara)

2. 1919-1939

Sistem
1914-1918
Conferinta de pace de la Paris
multipolar
(primul
razboi
(1919)
(incercare
mondial)
de
instituire
a
securitatii
colective)
Sistem bipolar1939-1945
Conferintele interaliate
(al doilea razboi
mondial)
Teheran-Ialta-Postdam

3. 1945-1990

Punctul
de
cotitura
a

Pacea
de

(1943-1945)

BALANTA DE PUTERE SI SECURITATEA INTERNATIONALA

Securitatea este:
-lipsa relativa a razboiului (Ian Bellany, 1981);
-capacitatea unei natiuni de a promova cu succes interesele sale nationale (Penelope HartlandThunberg, 1982);
-capacitatea de a face fata agresiunii externe (Giacomo Luciani, 1989);
Dupa caderea comunismului se poate constata si maturizarea constructiei securitatii continentale.
Semnalele sunt multiple, cele mai profitabile fiind, intre altele: lansarea de catre N.A.T.O. a
Parteneriatului pentru Pace; infiintarea Fortei de Reactie Rapida; politica de extindere a Uniunii
Europene; lansarea unor programe de cooperare economica, cel maicunoscut fiind PHARE.
Securitatea internationala este caracterizata de mai multe dimensiuni:
a) militara, importanta insa daca avem in vedere numeroasele zone de conflict la nivel planetar,
precum si multitudinea de surse ale insecuritatii, in ciuda faptului ca principala alianta politicomilitara la scara planetara, N.A.T.O., se autodefineste ca fiind una de tip defensiv;
b) politica-ce joaca astazi un rol mai important ca oricand, datorat mai ales noului climat
international, propice dialogului si gasirii unor mijloace pasnice de rezolvare a diferendelor
dintre state;
c) economica- rolul sau fiind pus in valoare de marile diferente dintre Nord si Sud, care pot
genera noi tipuri de amenintari pentru securitatea globala;

d) sociala- aflata in stransa legatura cu latura economica;

e) ecologica- mediul inconjurator, despre prezervarea biosferei planetare ca suport al
ecosistemului sau ca garantie a vietii pe Terra si mai ales despre amenintarile globale
f) culturala si religioasa-dimensiune care probeaza faptul ca latura spirituala joaca si va mai juca
inca o buna perioada de timp un rol important pentru fiinta umana.
In perioada razboiului rece, dezvoltarea unei tehnologii militare avansate de catre una dintre
superputeri genera o stare de inferioritate militara celeilalte superputeri. Initiativa
razboiul stelelor a SUA a contribuit, in cele din urma, la prabusirea URSS.
Fenomenul de spirala: cu cat un stat se orienteaza mai mult catre cresterea securitatii, cu atat
celelalte state se simt mai amenintate si iau masuri proprii de crestere a securitatii. Ex. cursa
inarmarilor.
Consecinte ale dilemei securitatii:
1. reducerea propriei capacitati militare a statului care initiaza dilema securitatii;
2. cresterea valorii pe care adversarul o ataseaza ideii de expansiune, ceea ce ingreuneaza
descurajarea adversarului;
3. consum inutil de resurse.
IDEALISM SI REALISM IN RELATIILE INTERNATIONALE POZITII
IDEOLOGICE
Scoala realista - Morgenthau, Aron, Neighbuhr, Kennan, Herz, Wight, Kissinger studiul istoriei ne arata modul de comportare a actorilor politici; puterea este variabila cheie a
explicatiei scolii realiste; natura sistemului international - grupurile politice (triburi, orasestat, regate, imperii, state) exista si interactioneaza in cadrul unui sistem international
anarhic; anarhie = nu exista o autoritate sau guvern mondial care sa reglementeze
interactiunea partilor constitutive; fiecare parte constitutiva este autonoma si suverana; cand
interesele statelor converg = pace in sistemul international; cand interesele sunt divergente
= conflict;
Ipotezele realismului
Actorii relevanti in politica sunt grupurile si nu indivizii; cel mai important grup organizat in
politica este statul national (nation-state); Relatiile inter-nationale sunt in mod esential
competitive si conflictuale (anarchy), ceea ce genereaza insecuritate; Motivatia prima in
politica este puterea si securitatea (power and security).
Scoala liberala (idealista) - individul mai presus de orice organizare (Rousseau), drepturile
omului (ale individului) primeaza; securitatea este o consecinta a pacii; pacea se instaureaza ca
urmare a lipsei razboiului (Wilson); societatea internationala are ca prima menire prezervarea
pacii si a securitatii internationale (Hedley Bull); organizarea internationala presupune cooperare
si integrare prin reglementari stabilite ad-hoc (Deutsch, Keohane); interdependenta (Keohane Democratiile nu lupta una impotriva alteia).
Ipotezele liberalismului: individul si drepturile sale primeaza; securitatea este o consecinta
a pacii; organizarea internationala suplineste neajunsurile sistemului de state si tendinta
anarhica a acestuia.
Doua conceptii idealiste de rezonanta sunt cele ale Lordului Bryce si ale lui Wilson. In urma cu
aproximativ 70 de ani, Lord Bryce vedea in democratia aplicata in relatiile internationale o
forma de guvernamint compatibila cu 'firea umana', care se indreapta treptat, dar decisiv, spre
tarile 'lumii civilizate si chiar mai departe'. Idealismul a aparut odata cu sfarsitul Primului
Razboi Mondial, atunci cand, dupa cum afirma Steffano Guzzini, rolul diplomatiei si al
razboiului au fost reconsiderite din temelii . Noua politica avea ca scop gasirea cauzelor care au

dus la inceperea razboiului, precum si evitarea acestora pe viitor. Practic, in viziunea idealistilor
razboiul trebuia contracarat prin orice mijloc, redefinind astfel intelesul si scopul politicii
externe, ba chiar si modalitatea de a concepe relatiile externe. Pentru realizarea acestui obiectiv
era necesara crearea unui organism international , din care sa faca parte toate statele democratice,
care urma sa devina instrumentul diplomatiei internationale. Printre primii care au adoptat
aceasta noua mentalitate s-a numarat si presedintele de atunci al Statelor Unite, Woodrow
Wilson. Cele doua orientari dominante pana in anii '80 - perspective ireconciliabile, cu solutii
contradictorii. Exemple:
- in scoala realista (anglo-saxona, rusa) - un actor international (stat, alianta) are suficienta
securitate daca are suficienta putere (militara, economica, politica, culturala, informationala, etc)
- in scoala idealista - un actor are suficienta securitate daca se instaureaza pacea mondiala ( Fr.
Fukuyama).
PERSPECTIVA HERZIANA
Conform principiului lansat de John Herz, orice gest facut pentru dobindirea securitatii
in relatiile internationale atrage imediat reactii care vor creste gradul de insecuritate. El afirma
ca o notiune structurala in care incercarile statelor de auto-ajutorare urmarind nevoile lor de
securitate, indiferent de intentii, tind sa conduca la cresterea insecuritatii pentru ceilalti actori,
atunci cand fiecare interpreteaza propriile masuri ca defensive, iar masurile celorlalti ca o
potentiala amenintare.
Conform acestei teorii, intr-un mediu necoagulat, al auto-ajutorarii self-help, asa cum este
sistemul international, statele se confrunta cu o stare de nesiguranta greu de evitat datorita
pregatirilor militare facute de catre alte state. Intrebarea care macina este urmatoarea: toate
aceste pregatiri sunt intreprinse pur si simplu pentru propria lor aparare sau ele fac parte dintrun proiect mult mai agresiv? Deoarece aceasta incertitudine este de nerezolvat, statele raman cel
mai adesea neincrezatoare in relatiile dintre ele. In schimb, daca neincrederea este reciproca,
poate rezulta foarte bine un ciclu dinamic actiune-reactiune, apt sa ridice temerile ambelor
parti la cote mai inalte. Insecuritatea va alimenta viitoarea insecuritate, cu posibilitatea mereu
actuala ca lucrurile sa degenereze intr-un conflict armat.
La radacina dilemei de securitate stau, totusi, neincrederea si teama. Chiar si atunci cand statele
sunt crezute ca au doar intentii benigne, ramane totusi temerea ca aceste intentii se pot schimba.
Diferenta dintre pregatirile facute cu intentia de a declansa un conflict si precautiile impotriva
unui atac exista cu claritate numai in mintile celor care construiesc armamentele. Aceasta
distinctie nu este insa evidenta pentru ceilalti. Prin urmare, un guvern care manifesta retineri fata
de orice sugestie din care rezulta ca propriile sale masuri sunt percepute ca excesive in raport cu
nevoile lui reale de aparare, priveste masurile similare ale unui alt guvern ca o pregatire pentru
atac. Dupa unele opinii se pare ca omenirea nu s-a dovedit capabila sa depaseasca aceasta
dilema.
Analiza factorilor perturbatori ai securitatii internationale
POZITIA LUI BARRY BUZAN
Una dintre dificultatile conceptului este stabilirea locului exact unde aceasta gama de
preocupari inceteaza sa merite urgenta etichetei de securitate, devenind o parte a
incertitudinilor vietii cotidiene. Securitatea se refera in primul rand la soarta colectivitatilor
umane si abia in al doilea rand la securitatea personala, a fiintelor umane individuale. In sistemul
international contemporan, unitatea standard a securitatii este astfel statul suveran din punct de
vedere teritorial. Tipul ideal este statul-natiune, in care granitele etnice si culturale coincid cu
cele politice, cum e cazul in Japonia sau in Danemarca. Dar intrucat natiunile si statele nu se

potrivesc perfect in multe locuri, colectivitatile ne-statale, in mod special natiunile, sunt de
asemenea o unitate importanta de analiza. (p.30)
Securitatea colectivitatilor umane este afectata de factori din cinci sectoare principale: militar,
politic, economic, social si de mediu.
Vorbind in general, securitatea militara priveste interactiunea dubla a capacitatilor statului de
ofensiva si defensiva armata, si perceptia statelor, fiecare despre intentiile celuilalt.
Securitatea politica se refera la stabilitatea organizationala a statelor, a sistemelor de guvernare
si a ideologiilor care le legitimeaza. Ideea de stat, in particular expresia indentitatii nationale a
acestuia si ideologia de sustinere precum si institutiile care o intruchipeaza sunt in mod obisnuit
tintele amenintarilor politice.
Securitatea economica priveste accesul la resurse, finante si piete necesar pentru a sustine un
nivel acceptabil de bunastare si de putere a statului.
Securitatea sociala se preocupa de capacitatea de sustinere, in limitele unor conditii de evolutie
acceptabile, a elementelor traditionale de limba, cultura, identitate si obiceiuri culturale si
religioase. Exemplu: 1. Securitatea palestiniana sau kurda nu poate fi abordata decat in termeni
societali; palestinienii si kurzii nu au stat si nu si-au definit o natiune; cu cat aceste societati sunt
mai coezive si isi dezvolta si afirma mai ferm identitatea, cu atat devin mai subversive la adresa
statelor care le contin (Israel si Irak).
Securitatea mediului se refera la mentinerea biosferei locale si planetare, ca suport esential de
care depind toate actiunile oamenilor.
Aceste cinci sectoare nu opereaza izolat unul de celalalt. Fiecare defineste un punct central in
cadrul problematicii securitatii, ca si un mod de a ordona prioritatile, dar toate sunt intretesute
intr-o stransa retea de legaturi.

EXEMPLIFICAREA ISTORICA A BALANTEI DE PUTERE

Sistemul Mediteranean de Rasarit (anii 300 100 IC)
Urmand extinderea imperiului macedon sub conducerea lui Alexandru cel Mare, esecul de a crea
o structura administrativa capabila sa sustina imperiul si moarta sa prematura in 323 IC, au
condus la un climat razboinic in zona Marii Mediterane intre statele conduse de generalii sai.
Pentru marea parte a secolului 3 iC, cele mai mari state elene regatul Antigonid din Macedon,
cel Ptolemaic din Egipt si cel Seleucid din Siria si Mesopotamia au pastrat un instabil echilibru
al puterii. Fiecare dintre aceste dinastii isi avea intemeietorii in fostii generali ai lui Alexandru
Macedon, si fiecare se ghida dupa o ideologie militarista conform careia avea dreptul de a-i

conduce imperiul mondial. Aceasta situatie a permis statelor de rang mijlociu sa existe urmand
tactica temperarii ambitiilor unei puteri in beneficiul celorlalte. Intre 207 si 200 IC, aceasta
deprindere subtila de a balansa a fost primejduita prin declinul puternic al Imperiului Ptolemaic.
Confruntandu-se cu o revolta a egiptenilor si cu o clasa administrativa instabila si nepopulara in
timp ce la conducerea sa se afla un rege tanar lipsit de experienta, imperiul se afla pe punctul de
a se dezintegra. Dorind sa profite de aceasta situatie favorabila, regii Antioch al 3-lea al Siriei si
Filip al 5-lea al Macedoniei s-au napustit asupra teritoriilor ptolemaice din zona Mediteranei.
Pana in 201 IC, pe intregul mal al Mediteranei din zona Orientului Mijlociu pornind de la
frontiera egipteana pana la Bizant si pana la Marea Neagra se duceau batalii. Antioch si Filip
ajunsesera la un pact prin care toate teritoriile regatului Ptolemaic sa fie impartite intre ei.
Sistemul European de secol VII - XIX
Conceptul de Balanta de putere sau echilibrul puterii este folosit cu precadere pentru a
descrie sistemul de securitate european din perioada dintre secolul XVII si Primul Razboi
Mondial. Chiar daca mecanismul de auto-reglare a puterii este acelasi in istoria umana in
interiorul unui sistem de actori, indiferent de nivel, inca de la inceputul formarii aliantelor,
perioada cardinalului de Richelieu introduce statul ca actor rational al relatiile internationale.
In sistemul european, Marea Britanie a jucat rolul de contra-greutate in balanta de putere, ea
asigurandu-si securitatea profitand de pozitia insulara si de suprematia maritima. Deoarece nu se
identifica permanent cu politicile niciunui stat european, acest lucru ii permitea schimbarea cu
usurinta a centrului de greutate, urmarind tot timpul pastrarea echilibrului cu orice pret.
Securitatea statului britanic era in stransa legatura cu impiedicarea oricarei puteri de pe continent
sa aspire la statutul de hegemon, deoarece ar fi lasat regatul insular fara aparare in fata unei
posibile invazii.
Impiedicarea lui Napoleon de a institui un imperiu continental prin dominarea Europei a
determinat constituirea unui sistem delicat de echilibrare militar si politic. Acesta era indreptat in
directia mentinerii ordinii sistemului european printr-o pastrare a unui raport asemanator a puterii
militare dintre state astfel incat fiecarui stat sa ii fie garantata securitatea. Urmand acest fir logic,
nici o tara nu s-ar angaja intr-o campanie de expansiune militara din cauza fricii ca i se va
impotrivi o forta cel putin la fel de puternica. Vechiul sistem din care facea parte Franta,
Brandenburg-Prusia, Austro-Ungaria si Rusia este deci inlocuit cu un altul. Sub conducerea
cancelarului Otto von Bismarck, Germania a urmarit cu consecventa principiile raison detat si
ale realpolitk, astfel incat in 1873 formeaza impreuna cu Austro-Ungaria si Rusia Alianta celor
trei imparati. Cele trei state garantau sa se consulte reciproc in tema intereselor comune din
Europa si sa ramana neutre daca oricare membru ataca un non-membru (Franta sau statele
Balcanice).
Acest echilibru al puterii este cel mai bine definit de relatia Europei cu asa-zisul om bolnav al
Europei, Imperiul Otoman. In momentul sau de expansiune maxima, otomanii controlau
Orientul Mijlociu, parti din Africa de Nord si teritorii precum Bosnia-Hertegovina. Din
momentul in care stapanirea ii ajunsese la Balcani, majoritatea Europei prefera aceasta varianta
unei in care o alta putere s-ar fi impus in Peninsula Balcanica. Pastrand intact capitala otomana,
Constantinopolul, echilibrul puterii din Europa putea fi mentinut, totusi, volatilitatea Balcanilor
ameninta fundatia balantei de putere europene, dupa cum aveau sa fie denumiti butoiul cu
pulbere al Europei.
Sistemul Razboiului Rece (1945 1989)

Sistemul instituit dupa cel de-al doilea razboi mondial este caracterizat prin preeminenta a doua
mari puteri, care si-l subordoneaza: SUA si URSS. Trasaturile pe care le-a dat acestei perioade
intrarea in epoca atomica (odata cu explozia bombei nucleare de la Hirosima la 6 august
1945) - cu urmarile imediate in planul dotarii militare a acestor mari puteri - a motivat
transformarea sistemului intr-unul bipolar. SUA si URSS devin superputeri, celelalte mari
puteri sunt subordonate competitiei dintre acestea, devenindu-le aliati minori. Competitia
dintre cei doi poli ai sistemului este cunoscuta sub numele de razboi rece si a consemnat cea
mai indelungata perioada de pace (definita ca absenta confruntarii intre marile puteri) din
ultimile doua sute de ani.Lumea bipolara este anuntata de desfasurarea celui de-al doilea razboi
mondial. Practic, acest conflict militar, desfasurat la cele mai ample dimensiuni, a insemnat
alianta principalilor actori ai sistemului - indiferent de orientarea lor ideologica - pentru a se
impotrivi instituirii hegemoniei Germaniei si Japoniei la nivel planetar.
Lumea bipolara releva trasaturi distincte, singularizind-o in organizarile de sistem de pina atunci.
Una dintre aceste trasaturi este aceea ca doar cele doua superputeri sunt capabile sa se concureze
in domeniul armamentelor nucleare, marile puteri traditionale (din ratiuni de potential industrial
si stiintifico-tehnologic) fiind incapabile sa ameninte dominatia celor doi poli. In consecinta,
are loc o rigidizare a relatiilor internationale in jurul acestora din urma, care recurg la
satelitizarea aliatilor, coagulati in blocuri politico-militare opuse -NATO si Pactul de la Varsovia.
Satelitizarea aliatilor dobindeste si o teoretizare in ambele tabere, consfintind sfere de influenta.
Sistemul Orientului Mijlociu 1945 2009
Dupa ce-a de-a doua conflagratie mondiala, regiunea devine subiect de disputa intre zonele de
influenta ale Razboiului Rece, iar John Campbell da trei motive pentru care preintampinarea
controlului regiunii de catre sovietici devine imperativa:
1.
prezenta sovietica ar flanca NATO si ar schimba decisiv balanta puterilor
2.
controlul sovietic al Orientului Mijlociu ar submina economia lumii libere
3.
trimful comunismului in inima lumii islamice ar putea fi preludiul triumfului sau in
Asia, Africa si Europa de Est.
Pe data de 14 februarie 1945 presedintele Franklin D. Roosevelt se intalneste cu regele saudit
Abd al-Aziz Ibn Saud la bordul vasului american Quincy in canalul Suez unde cei doi hotarasc
ca Statele Unite sa protejeze militar regatul in schimbul concesionarii resurselor tarii. Astfel se
pun bazele unui lung parteneriat intre cele doua tari. Politica Statelor Unite ale Americii in
Orientul Mijlociu in timpul Razboiului Rece tine de limitarea influentei sovietice si de
dezvoltarea unui sistem de aliante care sa permita mentinerea stabilitatii si a status-quo-ului
favorabil intereselor SUA (idem, p194).
Prezenta celor doua tabere (SUA si URSS) in regiune s-a materializat intr-o continua
implicare in afacerile interne si externe ale statelor, importanta fiind mentinerea echilibrului
regional. Astfel, incercarile repetate ale arabilor unionisti de a se constitui intr-o republica araba
unita s-au soldat cu esecuri Republica Araba Unita sub Nasser in 1961 si ruptura dintre partidul
Baath sirian si cel irakian. Revolutia islamica din 1979 din Iran a dus la schimbarea contextului
de securitate din zona, iar proaspatul presedinte al Irakului, Saddam Hussein a profitat de ocazie
pentru a-si extinde teritoriile bogate in petrol si a declansat razboiul dintre cele doua tari ce a
tinut pana in 1988. Castigatoarea in urma conflictului a fost SUA pentru ca a beneficiat de
reducerea amenintarii regionale din partea fundamentalistilor siiti din Iran dar si pentru ca Irakul
constituia o amenintare mai mica pentru statul Israel, principalul aliat al SUA in regiune.

Sfarsitul Razboiului Rece gaseste Orientul Mijlociu dominate de SUA, iar doctrina Bush nu
lasa loc nici unui pretendent la rolul de hegemon regional, ceea ce conduce la primul razboi din
Golf. Pozitia de hegemon global al Statelor Unite ii permite sa decida configurarea balantei
regionale din pozitia de importanta strategica a pe care o are Orientul Mijlociu, iar Irakul este
perceput drept o amenintare la adresa echilibrului de putere regional. In decembrie 2004 regele
Iordaniei Abdullah al II-lea declara in Washington Post pericolul unei luni siite care se
prelungeste din Iran prin Iraq, Siria si Liban.

Concluzii
Lumea se afla acum intr-un nou mileniu, in care noile riscuri si amenintari la adresa securitatii si
a relatiilor internationale au determinat-o sa reconsidere valorile general umane ce leaga intre ele
statele si natiunile.
Am depasit sistemul bipolar al secolului XX si ne aflam astazi in fata a ceea ce se numeste
conceptul de aliniere. Calculul de politica externa se bazeaza pe balanta amenintarilor (S. Walt)
sau balanta intereselor (R. Schweller), iar modelul deciziei la nivel international are in vedere
actorul rational - teoria utilitatii asteptate (B. Bueno de Mesquita), teoria perceptiilor gresite
(Robert Jervis). Aspectele psihologice ale deciziei (J.G. Stoessinger) fac de cele mai multe ori
diferenta.
Aspectele teoretice ale balantei de putere, abordarile realiste sau idealiste, considerentele istorice
care au determinat de-a lungul timpului schimbarea polilor decizionali de la o balanta sextupla la
una dualista sau de la una unipolara la tripolarizarea actuala a lumii pe axa SUA - Uniunea
Europeana Asia de Sud-Est sunt cele mai concludente elemente in privinta instabilitatii
factorilor de putere. De aceea este intotdeauna necesar a constientiza si identifica politicile
agresive/non-agresive la care se apeleaza, factorii perturbatori privind echilibrul puterii,
parametrii economici, sociali, militari ai lumii actuale si principiile aplicate.