Construcţia identităţii româneşti şi construcţia arealului geopolitic 1

Construcţia identităţii româneşti şi construcţia arealului

geopolitic

Student: Alexandrescu Izabela Anamaria

Îndrumător: Dan Petre
Curs: Geopolitică şi Geostrategie

Ianuarie 2010
 Construcţia identităţii româneşti şi construcţia arealului geopolitic 2

Tema abordată îmbină cunoştinţe din domeniul geopoliticii şi cunoştinţe din

domeniul teoriei culturii şi se ajută de partea istorică pentru a-şi susţine ideile.
Identitatea şi raportarea la alteritate nu sunt subiecte sau probleme noi cu care se
confruntă omul. Din cele mai vechi timpuri alteritatea a pus omul într-o mai mică sau
mai mare dificultate deoarece, cunoscând coordonatele propriei gândiri, trebuia să
încerce să interpreteze, să asimileze „altfel”. Identitatea este omniprezentă în
contextul internaţional actual, lumea fiind caracterizată când de migraţionism
exagerat, când de crispare identitară. Geopolitica este o realitate şi ea existentă încă
din cele mai vechi timpuri, însă concretizarea principiilor ei ca ştiinţă s-a întâmplat
mult mai târziu şi a cunoscut ajustări.
Se poate vorbi despre identitate individuală sau de grup, despre identitate
socială, culturală, politică etc. Dacă ar fi să se regăsească o definiţie a identităţii s-ar
spune că este un „setiment al coerenţei în timp şi spaţiu, un semn al unităţii
personale”. (Note curs de Carmen Diaconescu). Formarea identităţii individuale se
află în strânsă legătură cu mediul cultural, cu grupul social în care se naşte şi se
dezvoltă subiectul. Construirea identităţii se face prin procesul de socializare, acest
proces presupunând însuşirea unor modele culturale recunoscute, însuşirea unor valori
recunoscute ca fiind valabile la nivelul grupului respectiv (limbă, modalităţi de
relaţionare, religia, modalităţi de acţiune practică, norme de ordin moral şi politic).
Aprecierea valorilor şi performanţelor se face în funcţie de ceilalţi, astfel, individul
este rezultatul prelucrării într-o manieră specifică a unor modele culturale. La fel,
însuşirea unor elemente se face în funcţie de experienţele trăite de fiecare individ. În
cazul preluării elementelor de identitate prin socializare, se poate face legătura cu
ideea de alteritate. Apare necesitatea omului de a se raporta la celalalt şi de a se
modela în funcţie de coordonatele identităţii semenului; această modelare presupune
două aspecte: cel al repingerii alterităţii, ura, şi acceptarea alterităţii (adeziunea)
(Spiridon, 2002, p.101). Identitatea colectivă se referă la capacitatea unei colectivităţi
de a se recunoaşte în calitate de grup, iar aceasta se face prin adeziunea, acceptarea
principiilor alterităţii (grupul, naţiunea) în momentul intrării individului în societate.
Formarea acesteia presupune identificare în interiorul grupului (ştergerea diferenţelor
şi scoaterea în evidenţă a elementelor menite să îi unească pe membri grupului) şi
diferenţierea (membri unui grup îşi conştientizează elementele specifice în raport cu
alte grupuri). Această diferenţiere rezultă dintr-o activitate sistematică asupra
specificităţii, activitate desfăşurată de istorici, activişti în general ai grupului
 Construcţia identităţii româneşti şi construcţia arealului geopolitic 3

respectiv. Dimensiunea culturală este implicată în orice identitate, astfel se vorbeste

despre expresia simbolică a ceea ce este specific grupului şi despre codificarea
experienţei în naraţiunea, activitatea ce reprezintă rolul pe care îl are cultura în
definirea identităţii colective. După cum se poate vedea din cele menţionate mai sus,
identităţile sunt strâns legate de fenomenul cultural (de expresia modului uman de
existenţă) şi de axiologie (ştiinţa care studiază valorile, teoria valorilor).
Lumea valorilor este vizată atunci când punem în relaţie obiecte, stări de lucruri
cu anumite preferinţe, aspiraţii. Valoarea reprezintă o serie de substantive şi adjective
cu ajutorul cărora se caracterizează elemente din mediul înconjurător. Astfel, se
vorbeşte de valoare ca fiind ceva preţuit de cineva în cadrul unei relaţii speciale care
se stabileşte între doi termeni.
Valorile ce sunt menite să constituie identitatea unui grup sunt insuflate unui
nou membru prin diferite căi, toate pornind de la procesul de socializare. Astfel, una
dintre căile de stabilire a valorilor identitare ale unui grup este sistemul de învăţământ
în care sunt înglobate o serie de informaţii, toate văzute prin prisma identităţii
naţionale. Exemplul potrivit în acest sens este istoria: evenimente privite dintr-o
anumită perspectivă sau manipulare pentru a servi unei idei fundamentale a identităţii,
„decoperirea, colectarea şi interpretarea, după aceea transmiterea şi conservarea
tuturor urmelor care ar putea să dea seama de coeziunea unor grupuri constituie,
sarcina unei activităţi culturale specializate, reputat ştiinţifice şi cu un discurs
specializat – istoria”; „istoria este custodele depozitului de memorie al unui grup”
(Bârlogeanu, 2005, p.93). Un exemplu de manipulare a istoriei pentru a demonstra
existenţa unor tradiţii din timpuri îndelungate este cazul românilor. Istoria lor
aminteşte şi încearcă în mod continuu să demonstreze continuitatea într-un spaţiu
geografic, lucru menit să legitimeze tradiţiile şi unele fundamente ale identităţii
naţionale.
„ ... ea a pus accent aparte pe reperele spaţiale în definirea identităţii noastre. Însăşi
poziţia topografică, politică şi istorică a României sugerau această orientare. (...) un
stoc de stereotipii perceptive, traduse sintetic de textele scrise în formule memorabile
de tipul (...)- surorile noastre de gintă latina” ( Spiridon, 2002, p 71)
Alt discurs ar fi cel literar: diverse curente literare ce au cuprins multe ţări sunt
prezentate prin prisma ideilor identităţii locale, se face practic un fel de amestec al
culorilor în planul ideilor: concepte ale curentelor care se suprapun pe stratul ideilor
de grup preexistente. În această ordine de idei, în România, după decembrie 1989, are
 Construcţia identităţii româneşti şi construcţia arealului geopolitic 4

loc redimensionarea semnificativă a priorităţilor şi valorilor. Devin importante

dezvoltarea individuală, afirmarea identităţilor sociale şi a mişcărilor religioase,
descentralizarea, acceptarea diferenţelor, capitalul educaţional, consumul cultural.
Gradat, mobilitatea socială creşte, iar societatea civila se revigorează şi ea treptat. Este
de menţionat că identitatea se bazează mult în construirea sa pe elemente de tradiţie.
Totuşi, trebuie să fim atenţi deoarece şi tradiţia presupune la rândul ei construcţie.
Cele amintite până acum sunt elemente din lumea laicului ce ajută la construirea
unei identităţi, însă, strâns legat de partea laica este milenarul (sacrul, divinul,
transcendentul).
„Una dintre chestiunile cruciale pe care le determină configuraţia unei culturi,
dinamica culturală a unei societăţi, strategiile sale globale este reprezentarea sau
înţelegerea lui Dincolo, a planului transcendent şi, în speţă, a Divinităţii, a Figurii
centrale a spiritualităţii” (Rogojinaru, 2007, p.157).
Se poate afirma că spiritualitatea joacă un rol principal în comportamentele
culturale ale unui grup şi implicit în formarea unei identităţi. Diferite viziuni asupra
Divinităţii, asupra raportului ei cu oamenii şi asupra puterii acesteia de a influenţa
imediata sau îndepărtata apropiere a individului, explică anumite tipuri de
comportamente la nivel colectiv în numeroase cazuri. Orice ţară, orice grup mai extins
se defineşte şi prin concepţii comune asupra spiritualităţii, aşa se poate explica şi
predarea religiei recunoscute naţional în şcoli. În premodernitatea relaţiilor
internaţionale se putea distinge un anumit tip de comportament comun tuturor
grupurilor, civilizaţiilor formate: oglindirea cerului pe pământ; şeful grupului era
considerat trimisul Divinităţii pe pământ, iar ierarhiile şi obiceiurile se învârteau în
jurul acestei viziuni spirituale (de amintit aici Grecia Antica, Imperiul Roman). Cu
timpul, religia a mai pierdut din teren prin laicizarea multor aspecte ale vieţii
colectivităţilor, însă multe aspecte sunt încă prezente şi se observă mai pregnant la
societăţi conservatoare. De exemplu, în religia musulmană concepţia rolului femeilor
este transpusă şi în viaţa socială, în vestimentaţie, comportamente etc., astfel
arătându-se clar modul în care religia, spiritualitatea, influenţează direct identitatea
individului.
Profesorul şi publicistul Nae Ionescu aşază cazul ortodoxismului în strânsă
legătură cu identitatea românească în marea majoritatea a lucrărilor sale în perioada
interbelică (aproximativ 400 de articole de presă pe teme religioase).
 Construcţia identităţii româneşti şi construcţia arealului geopolitic 5

„ Toate acestea se subsumează la Nae Ionescu credinţei puternice că Biserica

Ortodoxă are menirea de a juca un rol important în viaţa statului român, ca depozitară
şi garantă, totodată, a păstrării spiritualităţii naţionale, ea însăşi de esenţă ortodoxă
autentică”. Publicistul interbelic afirma că ortodoxia ar fi parte integrantă a spiritului
românesc, că suntem ortodocşi în aceeaşi măsură în care suntem români şi pune
religia în contextul tradiţiei, în contextul comportamentului caracteristic românului. În
discursul său public, Nae Ionescu a pus religia ortodoxă la baza identităţii naţionale a
românilor, folosind astfel un reper „spaţial în construcţia identitară, cel al opoziţiei
între Occident şi Răsărit (...) îşi propune să valorifice spiritualitatea bizantină pentru a
crea diferenţa specifică faţă de spiritualitatea vestică, văzută ca străină şi nepotrivită
pentru dezvoltarea poporului roman” ( Rogojinaru, 2007, p.161). Este adevărat că
mulţi consideră uşor extremiste ideile lui Nae Ionescu, însă nu este de contestat
importanţa publicaţiilor sale ţinând cont că a fost susţinut în idei şi de alţi gânditori
ortodocşi din vremea sa.
Se vor analiza care sunt elementele definitorii ale unei naţiuni şi se vor da
exemple din realitatea României. „Din punctul de vedere al etniei, concepţia despre
naţiune spune că este de ajuns să posezi un teritoriu, trebuie să fie pământul nostru,
pământul strămoşilor noştri şi al eroilor şi eroinelor noastre (...) Astfel, la setul de
concepţii despre naţiune se adaugă următoarele:
- se pune accent puternic pe genealogie, pe legătura fictivă a descendenţilor etnici
în definirea apartenenţei la comunitatea respectivă;
- importanţa culturilor graiului, incluzând mituri ale alegerilor, coduri lingvistice,
obiceiuri şi tradiţii;
- interpretarea istoriei de catre nativi, sau etno-istorie – set de povesti autentice
repovestite de comunitate;
- angajamentul faţă de popor şi deci un accent pus pe mobilizarea populară ca fiind
cheie a autenticităţii.”(Smith, 2002, p 9)
Şi în cazul României aceste caracteristici pot fi surprinse fie că vorbim de
costumul popular, fie că vorbim de muzica hip hop atât de gustată de tineri pentru
adevărurile sociale pe care le suprinde.

În primul rând vom lua exemplul istoriei românilor predate în şcoli încă din
clasele primare şi vom observa că primele lecţii ţin să susţină ideea de legătură a
descendenţilor etnici. Titluri ca „Geto-dacii, stramosii poporului român”, „Teoria
 Construcţia identităţii româneşti şi construcţia arealului geopolitic 6

continuităţii şi teoria imigraţionistă” sunt în manualele de istorie ce acoperă ciclul I-

IV, V-VIII chiar şi cel liceal. Cunoştiinţele dobândite în aceste lecţii includ şi
formarea limbii române, menţionându-se totodată clar problema documentelor
maghiare menite să ateste sau să infirme continuitatea românilor pe teritoriul etnic
definit ca fiind românesc:

„Istoricii unguri se străduiesc acum să nege orice valoare a unui document

capital, anume cronica scrisă în latineşte pe la anul 1200 de un notar anonim al
regelui Béla al Ungariei – cronicar desemnat de aceea în istoriografie cu numele de
Anonymus – document, zic, capital pentru istoria noastră, fiind că, bazat probabil pe o
cronică anterioară, povesteşte cum ungurii, pătrunzând în Transilvania de la vest la
est, au dat de trei voievodate locuite de români şi de slavi.” (Djuvara, 1999, p22)

Prin publicitatea facută produselor româneşti, şi nu numai, se pot observa

elemente ale identităţii româneşti la care se face apel tocmai pentru a putea convinge
mai bine. Se amintesc reclame de genul celei pentru produsul Napolact
(http://www.youtube.com/watch?v=-7nGDDX9CpA) sau celei pentru produsul Pateu
Sibiu (http://www.youtube.com/watch?v=-vHO4iIzBqA). În acestea sunt folosite
costumele nationale româneşti, graiuri ale limbii române folosite în anumite zone,
peisaje româneşti, în special cele de munte.
Identitatea fiecărui stat, cu toate elementele care o alcătuiesc, este importantă
în contextul unei scene internaţionale, mai bine zis în contextul multitudinii de state
ce coexistă într-un spaţiu geografic. De aceea este necesară studierea geopoliticii unui
stat. Obiectul geopoliticii „îl constituie potenţialul statelor. Acesta este rezultanta
însuşirilor tuturor factorilor constitutivi pentru un stat: a teritoriului, a neamului, a
populaţiei, a economiei acestuia, a structurii sociale, a modului cum e guvernat, a
mediului său politic. Cercetarea geopolitică nu este, deci, numai geografică, ori
numai economică, ori numai politică, ci este concomitent geografică, demografică,
economică, socială, culturală, politică.” (“Însemnare cu privire la definirea
preocupării geopolitice”, vol. “Geopolitica”, pag.106).
Studiind România din perspectiva geopolitică se constată că trebuie atinse
problemele prezentării monografice a poziţiei geopolitice a ţării noastre, pornind de la
elemente de relief, graniţe, până la vecinătăţi, simboluri geopolitice. Gheorghe I.
Brătianu spunea că „România se găseşte la o răspântie de drumuri, la o răspântie de
 Construcţia identităţii româneşti şi construcţia arealului geopolitic 7

culturi şi, din nefericire, la o răspântie de năvăliri şi imperialisme. Noi nu putem fi

despărţiţi de întregul complex geografic care, cum veţi vedea, ne mărgineşte şi ne
hotărăşte destinul, între cele două elemente care îl stăpânesc, muntele şi marea. Ceea
ce aş vrea să apară lămurit este că pentru a ne înţelege trecutul, trebuie să înţelegem
mai întâi întregul complex geografic, istoric, geopolitic, din care acesta face parte”
(Brătianu, Curs 1941-1942, p 11-12).
De aceea inevitabil se va vorbi de contextul grografic al României dar nu în
sensul de determinism georafic, ci în sensul în care elementele geografice au
influenţat comportamentele umane şi nu numai.
Principalul element fizic este reprezentat de existenţa Carpaţilor. Munţii
Carpaţi nu se întind doar în România. Ei sunt prezenţi în întreaga Europă centrală şi
de sud est în următoarele ţări: Ucraina, Ungaria şi Serbia. Aceşti munţi, care nu sunt
aşa de înalţi precum Alpii, se împart în două lanţuri: Carpaţii nord-vestici (Tatra şi
Munţii Slovaciei) şi Carpaţii sud-estici. Peste jumătate din întreaga suprafaţă a
Carpaţilor se află pe teritoriul actual al României. Dacă avem în vedere doar Carpaţii
sud-estici, atunci 8/10 se află pe terioriul român, o zecime revenind Ucrainei şi altă
zecime Serbiei. Deci putem conchide că România este prin excelenţă o ţară
carpatică. De-a lungul istoriei, ei au reprezentat o cetate de apărare, care a oferit
totodată şi un mediu prielnic pentru viaţa oamenilor. Viaţa românilor de-a lungul
istoriei a pendulat de o parte şi de alta a Carpaţilor. Mai mult decât în alte ţări, munţii
noştri nu au reprezentat unităţi de relief care au despărţit ci, dimpotrivă, au unit. De
altfel, nu este întâmplător că locul de etnogeneză a românilor este plasat tot în
apropierea munţilor, la Sarmisegetusa, în Transilvania. România prezintă nu numai o
impresionantă unitate fizico-geografică (Munţii Carpaţi au aceeaşi fizionomie, aceeaşi
constituţie geologică, aceeaşi vegetaţie), ci şi una culturală şi de limbă. Un francez din
nord şi unul din sud se înţeleg mai greu, pentru că dialectele diferă foarte mult. Un
român din Maramureş şi unul din Dobrogea se înţeleg foarte bine. Cum se explică
acest lucru? Una dintre îndeletnicirile de bază ale românilor a fost păstoritul. Numai la
români se întâlneşte obiceiul transhumanţei. Vara ciobanii creşteau oile la munte,
iarna porneau cu ele spre câmpie până în Dobrogea, până spre apele Nistrului şi chiar
dincolo de acestea. Astfel s-a produs o omogenizare a limbii. Faptul că românii din
interiorul munţilor Carpaţi nu se deosebesc prin limbă, port şi obiceiuri de cei din
exteriorul acestui inel arată că munţii Carpaţi nu au reprezentat un obstacol, o barieră
ci, dimpotrivă, un element de legătură.
 Construcţia identităţii româneşti şi construcţia arealului geopolitic 8

Un alt element geografic important este Dunarea care străbate România pe o

suprafaţă de 1075 kilometri. Ea reprezintă al doilea element natural care marchează
configuraţia naturală a României. De aceea, ţara noastră mai este definită drept o ţară
carpato-danubiană.
Dunărea este importantă pentru România, întrucât pe teritoriul ţării noastre ea
se varsă în Marea Neagră. De aceea, Gurile Dunării reprezintă un foarte important
punct strategic pentru controlul Mării Negre, al doilea după Bosfor şi Dardanele. Este
semnificativ din acest punct de vedere că în istorie, lupta de căpetenie dintre puterile
care s-au întîlnit pe acest teritoriu s-a dat pentru stăpânirea Gurilor Dunării. În secolul
trecut s-a creat Comisia europeană pentru Gurile Dunării cu scopul de a media
conflictul dintre puterile vremii, în special cel dintre Rusia şi Germania. Importanţa
Dunării pentru întreaga Europă este relevată şi de faptul că din această comisie făceau
parte şi ţări non-dunărene, de pildă Marea Britanie. Printre rolurile Dunării se
aminteste cel de arteră de navigaţie, cunoscută încă din Antichitate şi reluată cu
intensitate la începutul epocii moderne, apoi rolul de hotar, Dunarea despărţind aici
Europa Balcanică de Europa centro-orientală căreia îi aparţine şi România. Toate sunt
în contrast între cele două mari diviziuni: relieful mai mult muntos, predominarea
terţiarului, procentul redus al loess-ului, climatul premediteranean, ca şi flora şi fauna
sunt caracterele principale ale Peninsulei Balcanice, în timp ce în Europa centrală
avem forme de relief variate, cu un procent mare de şes (I. Bădescu, “Sociologia şi
geopolitica frontierei”,1995, p100-101). Există câteva elemente care amplifică, în
zilele noastre, importanţa Dunării, transformând-o într-o axă comercială majoră a
Europei. Este vorba despre crearea canalului Rin-Main-Dunăre, care leagă Marea
Nordului cu Marea Neagră, portul Rotterdam cu portul Constanţa. Ţările din Europa
centrală pot avea acces direct la Marea Neagră şi de aici la Canalul Suez. Apare o
nouă rută comercială: Canalul Suez-Europa Centrală via Constanţa, care, faţă de cea
veche (cea care traversează întreaga Mare Mediterană şi ocoleşte Penisula Iberică)
prezintă următorul avantaj: scurtează drumul cu opt zile, inclusiv costurile aferente.
Marea Neagră este şi ea un element important din perspectiva geopoliticii.
Locurile şi reperele geografice nu au aceeaşi valoare geopolitică în toate perioadele de
timp. Valoarea geopolitică va creşte în funcţie de evoluţiile din zonă, de intensitatea
comerţului şi a vieţii economice. Valoarea geopolitică a Mării Negre creşte în zilele
noastre din mai multe motive. Datorită plasării geografice, ea a fost considerată o
perioadă o mare închisă, care nu are importanţă strategică în războiul modern. S-a
 Construcţia identităţii româneşti şi construcţia arealului geopolitic 9

sustras acestui statut, în primul rând prin creşterea importanţei comerciale a Dunării,
şi, în al doilea rând, prin descoperirea zăcămintelor petroliere din Marea Caspică.
Acestea vor trebui transportate spre Europa şi spre întreaga lume, iar una dintre rutele
principale este Marea Neagră. Dacă ne uităm la principelale rute de transport ale
acestor bogăţii, ne apare limpede că portul rusesc Novorosiisk creşte foarte mult în
importanţă. De aici, rutele de transport pot să urmeze direcţii diferite: direct cu
tancurile spre Bosfor şi Dardanele sau cu tancurile de petrol până în Constanţa.
Ȋn conluzie, identitatea Romȃniei joaca un rol important ȋn geopolitica
statului, ȋnsă nu este singura. Printre elementele care determină acțiunile cu tematică
geopolitică se numără Dunărea, Marea Neagră ș i Munții Carpați. Aceste forme de
relief au influen țat de-a lungul istoriei evenimente ș i comportamente ȋn viața statului
romȃnesc.
 Construcţia identităţii româneşti şi construcţia arealului geopolitic 10

Bibliografie şi referinţe:

1. Gh. I. Brătianu, Chestiunea Mării Negre. Curs 1941-1942, p.p. 11-12

2. I. Bădescu, Sociologia şi geopolitica frontierei, p. 100-101, 1995
3. http://istoriaro.3x.ro/
4. Monica Spiridon, Cultura: modele, repere, perspective, Ed. Ararat, 2002,
p.101, p.71
5. Lavinia Bârlogeanu, Identitate şi globalizare, Ed. Humanitas Educational,
2005, p. 93
6. Adela Rogojinaru, Comunicare, relaţii publice şi globalizare, Ed. Tritonic,
2007, p.157, p.161
7. Anthony D. Smith, When is a Nation? publicat de Frank Cass, Londra, 2002,
p. 9
8. Neagu Djuvara, O scurta istorie a românilor povestită celor tineri, Editura
Humanitas, 1999, p. 22
9. http://www.youtube.com/watch?v=-7nGDDX9CpA
10. http://www.youtube.com/watch?v=-vHO4iIzBqA
11. Anton Golopenţia, Geopolitica, p.106
12. Noti țe curs Carmen Diaconescu, Teoria culturii, 2009