Grigore Alexandrescu, Umbra lui Mircea.

La Cozia
Poezia Umbra lui Mircea. La Cozia de Grigore Alexandrescu a aprut n primul
numr al revistei Dacia literar, tema ei fiind evocarea trecutul istoric n spiritul ideilor
paoptiste.
Titlul poeziei este alctuit din dou pri separate prin punct. Prima parte a titlului
indic obiectul evocrii(personalitatea istoric a domnitorului Mircea cel Btrn), iar cea de-a
doua spaiul n care are loc aceasta(la mnstirea unde se afl mormntul marelui domn, dar
i unde a fost compus poezia - La Cozia).
Poezia este alctuit din aisprezece strofe cu versuri ample ce pot fi grupate n trei
secvene: primele 12 strofe compun prima secven format din cadrul romantic cruia i se
asociaz o atmosfer misteroas ce permite evocarea trecutului (figura istoric a lui Mircea
cel Btrn); a doua secven (urmtoarele dou strofe) este o meditaie asupra rzboiului, iar
ultima secven (strofele XV i XVI) reprezint revenirea la solemnitatea iniial.
Opera este construit prin amalgamarea speciilor, ceea ce i confer un spirit
romantic. Astfel, primele apte strofe compun un pastel romantic, imaginea iniial
declannd incursiunea n trecut. n aceast prim secven predomin imaginile vizuale i
dinamice: umbrele turnurilor stau aplecate peste undele i valurile Oltului care lovesc ritmic
Zidul vechi al mnstirei, singurul element auditiv al nserrii. Sugestia nfiorrii nopii
este creat de asonana vocalei u urmat de consoane nazale i surde: Ale turnurilor
umbre peste unde stau culcate. De asemenea, forma reflexiv a verbelor la prezent se
ntind i se prelungesc sugereaz micarea i expansiunea, iar imaginile dinamice care
dezvluie o natur slbatic sunt reprezentate de structurile valuri mndre, generaii
spumegate, n caden l izbesc.
n strofa a doua se remarc prezena unor imagini simbolice ale trecutului, elementul
fantastic tipic romantic fiind nvierea umbrelor: De pe muchie, de pe stnc, chipuri negre
se cobor. Cadrul fantastic impresioneaz chiar i natura: Muchiul zidului se mic...
pntre iarb se strecoar/ O suflare, care trece ca prin vine un fior. Primul vers din strofa a
doua realizeaz amplificarea cadrului nocturn, specific romantismului, prin atmosfera
misterioas care induce emoie i nfiorare. Enumerarea complementelor circumstaniale de
loc dintr-o peter, din rp, de pe muchie, de pe stnc, printre iarb i a
verbelor de micare conjugate la prezentul etern care vizeaz nscrierea fenomenului ntr-un
tipar mitic (iese, mpresoar, se cobor, se mic, trece) genereaz ceasul
nlucirei, momentul apariiei fantomei. Propoziiile principale, eliptice, precum i
punctele de suspensie prezint, n mod gradat, apropierea nlucii i sugereaz atmosfera de
solemnitate.
n stil romantic, eul liric se adreseaz direct Oltului personificat, recurgnd la
vocativ i la o interogaie retoric: Oltule, care-ai fost martur vitejiilor trecute/ [...] Cine
oar' poate s fie omul care te-a-ngrozit? . ntrebrile retorice din strofa a asea i ofer eului
poetic prilejul de a compara figura lui Mircea cel Btrn cu alte personaliti istorice,
precum Traian sau Decebal.
Ultima strof a primei secvene lirice confirm identitatea marelui voievod romn,
iar elementele naturii - dealul, Oltul, valurile, Dunrea i marea personificate, l recunosc i

i repet numele cu admiraie:Mircea! mi rspunde dealul; Mircea! Oltul repeteaz,

identificndu-se astfel pe lng motivul umbrei i cel al comuniunii omului cu natura.
Tot n prima secven, apar elemente de od i de imn (strofele VIII-XII) prin care se
evoc trecutul. Eul poetic se adreseaz direct voievodului cu sintagma cu iz arhaic srutare,
umbr veche!(primul substantiv este un arhaism semantic folosit cu sensul de a saluta).
n urmtoarele strofe se omagiaz rvna neobosit a lui Mircea cel Btrn n lupta pentru
libertatea i independena rii, un exemplu n acest sens fiind epitetul triplu
ntreprinderea-i fu dreapt, a fost nobil i mare. Savoarea arhaic a exprimrii e
realizat att prin substantive, ct i prin verbe: mirarea (admiraia), pricin (scop),
norod (popor) i n finalul ultimului vers al secvenei au stat este folosit cu sensul de au
existat. Totodat, se evoc i un alt moment istoric: faptul c soia lui Mihai Viteazul este i
ea nmormntat la Mnstirea Cozia. Alturarea simbolic a celor dou nume ilustre pentru
istoria noastr naional, Mircea i Mhai, accentueaz ideea continuitii luptei pentru
libertate i independen a poporului romn, sub conducerea unor domnitori patrioi.
Urmtoarea secven este o meditaie (specific romantismului) asupra scurgerii
timpului. Trecutul este mre (vremi de fapte strlucite), dar i plin de tristee i amrciune
din pricina multelor rzboiului comparat cu un bici groaznec, care moartea l iubete sau
a cerului urgie. Atitudinea antirzboinic a dus la ntia apariie a unui trecut care nu e
elogiat. Prezentul este, astfel, superior datorit progresului i civilizaiei care au nfrit
naiile prin tiine i prin arte, asigurnd pace i linite omenirii.
Prin cea de-a treia secven (ultimele dou strofe) poezia se ncheie simetric, apare
din nou cadrul solemn al naturii n care mantia nopii se ntinde peste dealurile din preajm,
norii se adun la apus, peste apele Oltului domnete ntunericul de neptruns i umbra evocat
reintr n mormnt. Reluarea motivului iniial, spargerea cadenat a valurilor Oltului de
zidurile mndre ale lcaului bisericesc realizeaz finalul n care trecutul i prezentul
(pregtind viitorul) devin dimensiunile aceluiai timp universal.
La nivel prozodic, muzicalitatea poemului este oferit de ritmul iambic, rima
ncruciat i msura inegal a versurilor.
Privit n ansamblu, poezia Umbra lui Mircea. La Cozia de Grigore Alexandrescu
dezvluie un lirism pur i sincer care-i ofer originalitate i valoare desvrit.

UMBRA LUI MIRCEA. LA COZIA - Creatie lirica romantica ::

UMBRA LUI MIRCEA LA COZIA de Grigore

ALEXANDRESCU
Grigore ALEXANDRESCU UMBRA LUI MIRCEA LA COZIA
Grigore Alexandrescu este un poet romantic autentic, atat in poeziile patriotice, cat si in elegii
si meditatii. El cultiva cu stralucire motivele romantice ale ruinelor, mormintelor, peisajelor
nocturne si fantastice, reinviind eroii istoriei nationale. Grigore Alexandrescu a preluat din
romantismul european modalitatile artistice, pe care insa le-a adaptat spiritualitatii romanesti,
transpunandu-le in idealurile inflacarate ale generatiei de la 1848 si urmarind sensibilizarea
contemporanilor pentru implinirea idealurilor de libertate si independenta nationala.

Alaturi de Gheorghe Asachi, Costache Negruzzi, Vasile Alecsandri in Moldova, Ion Heliade
Radulescu, Vasile Carlova, Cezar Bolliac in Muntenia si Timotei Cipariu, George Baritiu, Andrei
Muresanu in Transilvania, Grigore Alexandrescu se inscrie in generatia scriitorilor pasoptisti,
care au cultivat tema evocarii istorice, a naturii meleagurilor romanesti, fiind animati de un
adevarat si inflacarat patriotism.
Poezia "Umbra lui Mircea. La Cozia" a fost scrisa in urma unei calatorii pe care Alexandrescu a
facut-o pe la manastirile din Oltenia, impreuna cu prietenul sau, Ion Ghica. Desi a fost scrisa in
1842, poezia va fi publicata in 1844, in revista "Propasirea", editata de Mihail Kogalniceanu.
Semnificatia titlului. Titlul este alcatuit din doua parti, ce par ca nu au o legatura stransa,
deoarece sunt despartite de punct si fiecare dintre ele este scrisa cu majuscula. "Umbra lui
Mircea" evoca personalitatea istorica a domnitorului muntean Mircea cel Batran. "La Cozia"
este numele manastirii ctitorite de marele conducator, lacas care a inspirat poezia si unde, se
pare, ca a fost scrisa.
Structura compozitionala a poeziei. Poezia este structurata in saisprezece strofe si este
construita prin imbinarea subtila a mai multor specii romantice. Astfel, primele sapte strofe se
constituie intr-un pastel romantic, descriind cadrul natural nocturn in care apare fantoma lui
Mircea cel Batran^ urmatoarele cinci strofe contin elemente de oda si imn prin care se slavesc
faptele de vitejie ale domnitorului. Urmatoarele doua strofe compun o meditatie, in care poetul
exprima idei filozofice despre timpul trecator| cu identificarea momentelor importante din
trecut si prezent, precum si o viziune asupra viitorului, iar ultimele doua strofe revin, simetric,
la imaginea initiala a pastelului, implinind astfel perfectiunea artistica a poeziei.
Primele sapte strofe compun un pastel romantic, in care cele t dintai imagini vizuale sunt
umbrele turnurilor aplecate peste undele si valurile Oltului, care lovesc ritmic "Zidul vechi al
manastirei", singurul element auditiv al linistii inserarii. Poezia incepe cu un anapest (picior
metric alcatuit din trei silabe, dintre care primele doua sunt neaccentuate, iar a treia
accentuata - A.A.), "Ale turnurilor umbre peste unde stau culcate", care dau poeziei
gravitate evocatoare si, prin
* aceasta, muzicalitate interioara versurilor, fapt ce 1-a determinat pe G. Calinescu sa
considere ca Alexandrescu face parte "dintre aceia care au contribuit la apropierea poeziei de
muzica". Printr-o personificare
; metaforica, poetul aseamana generatiile de oameni care s-au succedat de-a lungul timpului
pe aceste meleaguri cu undele curgatoare ale , raului - "S-ale valurilor mandre generatii
spumegate". Imaginea vizuala este redata prin forma reflexiva a verbelor "se intind", "se
prelungesc" care se refera la umbrele turnurilor, parand ca ating "tarmul dimpotriva".
Cadrul nocturn este specific romantismului prin atmosfera misterioasa care induce emotie si
infiorare. Imaginile vizuale sunt construite printr-o enumeratie a complementelor
circumstantiale de loc - "dintr-o pestera", "din rapa", "de pe muche", "de pe stanca", "pantre
iarba" - si prin folosirea verbelor la prezentul etern - "iese",
; "ma-mpresoara", "se cobor", "se misca", "sa strecoara", "trece". Atmosfera fantastica si
infricosatoare este ilustrata de "ceasul nalucirei", un element tipic romantic fiind aparitia
fantomei incoronate care iese din mormant: "O fantoma-ncoronata din el iese o zaresc".
Natura este umanizata, deoarece toate elementele sale participa emotional la intamplarile
miraculoase: "Muschiul zidului se misca pantre iarba sa strecoara / O suflare, care trece ca
prin vine un fior / ".[] Raul inapoi se trage muntii varful isi clatesc". Imaginile sunt
ihiperbolizate pentru a realiza maretia coplesitoare cu care "marea fantoma" porunceste si la
un semn "Ostiri, taberi fara numar imprejuru-i inviez". Autoritatea personalitatii istorice a lui
Mircea cel Batran este ilustrata prin propozitii scurte si puncte de suspensie . "lese vine catre
tarmuri sta in preajma ei priveste". Verbul la imperativ, "Ascultati!", este o adresare directa a
poetului catre toate componentele naturii inconjuratoare si infiorate. Printr-o intoarcere
graduala in trecut, procedeu artistic tipic romantismului, poetul incita la contemplatie, pentru
a se vedea cum "marea fantoma" a dat speranta romanilor si a ingrozit - totodata - pe toti
dusmanii de odinioara: "Transilvania-1 aude, ungurii se inarmez". Aceasta idee este construita
printr-o hiperbola, deoarece porunca voievodului se aude peste Carpati, fiind repetata,
amplificat, "din stanca-n stanca". De remarcat in aceasta strofa este cezura, care imparte

versul in doua emistihuri,. propozitiile sunt scurte si marcate prin puncte de suspensie: "Iese
vine catre tarmuri sta in preajma ei priveste". in stil romantic, poetul se adreseaza direct
Oltului, martorul permanent al "vitejiilor trecute", care privise cu mandrie legiunile militare si
caruia ii erau cunoscute "Virtuti mari, fapte cumplite" ale acestui trecut glorios. Oltul este
personificat, poetul recurgand la vocativ si la o interogatie retorica: "Oltule, care-ai fost martur
vitejiilor trecute /[] Cine oar poate sa fie omul care te-a-ngrozit?". Portretul de erou al natiunii
romane este construit de Alexandrescu prin intrebari retorice asupra identitatii acestui viteaz,
fiind o maniera artistica stralucita aceea a compararii lui Mircea cel Batran cu cele mai
stralucite personalitati istorice: "Cavaler de ai credintei, sau al Tibrului stapan, / Traian, cinste
a Romei ce se lupta cu Natura, / Urias e al Daciei, sau e Mircea cel Batran?". Ultima strofa a
acestei secvente lirice confirma identitatea marelui voievod roman, iar la auzul numelui sau
intreaga natura este personificata si el este recunoscut de toate elementele naturii - dealul,
Oltul, valurile, Dunarea si marea - care-i repeta numele cu evlavie si admiratie: "Mircea! imi
raspunde dealul; Mircea! Oltul repeteaza".

Urmatoarea secventa lirica - alcatuita din cinci strofe - este o oda inchinata marelui domnitor
roman, caruia poetul i se adreseaza direct, in numele tuturor romanilor: "Sarutare, umbra
veche! Priimeste-nchinaciune / De la fiii Romaniei care tu o ai cinstit". Poetul omagiaza ravna
neobosita a lui Mircea cel Batran, care a fost neobosit in a lupta pentru libertatea si
independenta tarii. Patriotismul domnitorului este exprimat metaforic - "intreprinderea-ti fu
dreapta, a fost nobila si mare" - ilustreaza ideea ca Mircea a purtat razboaie drepte, de
aparare a tarii, din dragoste pentru poporul sau, care il venereaza si astazi: "De aceea al tau
nume va fi scump si nepatat".

Epitetul triplu "dreapta", "nobila" si "mare" accentueaza eroismul atriotic si daruirea cu care
voievodul a luptat pentru independenta prii. Un alt procedeu romantic consta in exprimarea
retorica sub forma de maxime, ilustrand valoarea etica a exemplului patriotic al lui Mircea cel
Batran si avand valoare generalizatoare: "Veacurile ce-nghit neamuri al tau nume l-au hranit".
Istoria neamului romanesc a consemnat si alte momente glorioase, poetul presupune ca
Mircea cel Batran a "simtit placere" atunci cand a aflat despre faptele eroice ale lui Mihai
Viteazul, care a iubit, ca si el, tara si poporul roman. Alaturarea simbolica a celor doua nume
ilustre pentru istoria noastra nationala, Mircea si Mihai, accentueaza ideea continuitatii luptei
pentru libertate si independenta a poporului roman, sub conducerea unor domnitori patrioti.
Generatiile care au invatat despre faptele de vitejie ale personalitatilor istorice ii venereaza pe
eroii neamului, dar in antiteza cu acestia, contemporanii poetului se simt slabi si marunti:
"Greutatea i ne-apasa, trece slaba-ne masura / Ne-ndoim dac-asa oameni intru adevar au
stat". Urmat6area secventa lirica este alcatuita din doua strofe si se constituie intr-o meditatie
filozofica privind scurgerea timpului. Trecutul este maret, "vremi de fapte stralucite", dar si plin
de tristete si amaraciune din pricina multelor razboaie purtate, acestea fiind "biciroaznec, care
moartea il iubeste" sau "a cerului urgie". Prezentul este superior datorita progresului si
civilizatiei, care au infratit natiile "prin stiinte si prin arte", asigurand pace si liniste omenirii.

Ultimele doua strofe ale poeziei constituie un pastel si readuc imaginea initiala a tabloului
nocturn, in care stapaneste linistea peste Jintreaga natura. Personificata, noaptea isi intinde
mantia "peste dealuri", norii "se intind ca un vesmant", comparatia avand rolul de a
recompune atmosfera misterioasa de la inceputul poeziei. Peste intreaga natura se instaleaza
"groaza si tacere", atunci cand "umbra intra in mormant". Turnurile "cele-nalte" sunt
personificate printr-o comparatie, "Ca fantome de mari veacuri pe eroii lor jalesc" si constituie
marturia istorica a gloriei si patriotismului conducatorilor romani intr-un trecut plin de maretie.
Valurile Oltului lovesc ritmic zidul vechi al manastirei" fiind personificate si asemanate cu
"mandre generatii spumegate", idee care subliniaza inca o data permanenta si continuitatea
romanilor pe aceste meleaguri.

Limbajul artistic. Poezia "Umbra lui Mircea, La Cozia" de Grigore Alexandrescu are versuri

lungi, de 15 silabe (vers decapentacasilaB), maniera prozodica folosita inainte de poetii

Vacaresti si ulterior de Eminescu in "Memento mori". Ritmul alterneaza, regasindu-se in poezie
atat dactilul cat si iambul, ceea ce confera o muzicalitate aparte. Un alt procedeu pentru a
crea efecte muzicale este cezura (pauza ritmica in interiorul unui vers, care-1 imparte in doua
emistihuri - A.A.), care imparte versul lung in doua sau mai multe emistihuri (fiecare dintre
cele doua jumatati ale unui vers, despartite de cezura - n.n.) pentru a sustine cadenta poeziei.
George Calinescu apreciaza in mod deosebit aceasta maiestrie artistica a poetului Grigore
Alexandrescu: "Dar marile efecte sunt scoase din prelungirea la maxim a cezurei, cu acel efect
de eliminatie prelungita a aerului pe care il scoatem la harmonium".
Creatia literara a lui Grigore Alexandrescu s-ar putea defini prin cateva caracteristici,
meditativa, elegiaca si satirica, fapt ce 1-a determinat pe criticul Paul Cornea sa afirme despre
acest scriitor ca este "un romantic printre clasici si un clasic printre romantici".

Grigore ALEXANDRESCU UMBRA LUI MIRCEA LA COZIA

Ca si Trecutul. La Manastirea Dealul, Rasaritul lunii. La Tismana, Mormintele. La Dragasani
sau Adio. La Targoviste, Umbra lui Mircea. La Cozia face parte din ciclul compunerilor
romantice ale lui Grigore Alexandrescu. In spiritul ideilor pasoptiste, poetul evoca trecutul de
marire cu scopul de a inflacara inimile contemporanilor sai pentru cauza libertatii si
independentei nationale. Tema c frecventa la toti scriitorii vremii, de la Vasile Carlova (18091831) pana la Vasile Alecsandri (1821-1890) si ea va forma obiectul preocuparii generatiilor
urmatoare, Eminescu, Cosbuc, Sadoveanu.
In vara anului 1842, impreuna cu prietenul sau Ion Ghica, Grigore Alexandrescu face o
calatorie la manastirile din Oltenia. Dupa cum reiese din Memorialul acestei calatorii, poezia
in chestiune ar fi fost compusa chiar la Cozia, unde se si afla mormantul marelui domn, intr-o
noapte romantica, pe cand poetul contempla inspirat muntii negri si valea Oltului, dintr-un
turn al manastirii. A fost publicata insa abia la 7 mai 1844, in revista Propasirea, editata la Iasi
de Mihail Kogalniceanu.
Poezia incepe solemn, intr-un vers amplu instrunat, de o muzicalitate indelung si amanuntit
studiata, cu cezura larga, necesara risipirii ecourilor. Este momentul meditatiei romantice, al
solitudinii in cadrul naturii si al noptii. Sonurile care predomina sunt - in consecinta - cele
minore si grave, surdinizate prin vocalele inchise, intre care mai frecventa este u, pusa sub
accent prelungit:
Ale turnurilor umbre// peste unde stau culcate; Catre tarmul dimpotriva// se intind, se
prelungesc, alternand cu vocala cea mai deschisa - a - pentru contrast:
S-ale valurilor mandre generatii spumegate Zidul vechi al manastirii// in cadenta il izbesc.
Impresionanta este personificarea valurilor Oltului, vazute ca niste generatii, sugerand ideea
vesnicei deveniri istorice si, totodata, a permanentei. De asemeni, noaptea e inchipuita ca o
himera neagra, vie, miscatoare, iesind dintr-o pestera, din rapa, impresurand totul cu mantia ei
intunecata:
Dintr-o pestera, din rapa, noaptea iese, ma-mpresoara.
Acum este ora propice nalucirilor si fantomele ies din morminte. Motivul e de tipul
preromantic, cu punctele de plecare in englezii Gray, Young si Ossian-Macpherson, cunosucti
la noi inainte de Grigore Alexandrescu, prin traduceri franceze si rusesti. Fantomele, "chipuri
negre", coboara de pe muchii de stanca ca un fluid misterios ce patrunde fiinta celor vii "ca
prin vine un fior", facand sa se miste "muschii zidului". La aparitia lui Mircea, hamletiana,
pura proiectie a eului subiectiv al poetului, elementele naturii se cutremura:
Raul inapoi se trage muntii varful isi clatesc.
5

in jurul fantomei voievodului, iesind din mormant inarmat si cu coroana pe cap, se aduna
atunci hotarele Tarii Romanesti:
Mircea! imi raspunde dealul; Mircea! Oltul repeteaza, Acest sunet, acest nume valurile-1
priimesc; Unul altuia ii spune; Dunarea se-nstiinteaza, Si-ale ei spumate unde catre mare il
pornesc.
Poetul se prosterna in fata maretei umbre si vine a depune la mormantu-i prinosul de
recunostinta al contemporaneitatii. Mircea fusese aparatorul libertatii si realizase odinioara
fapte rasunatoare, de necrezut in momentul de fata. Voievodul ii apare poetului ca un urias a
carui armura n-ar mai putea-o purta urmasii bicisnici:
Noi citim luptele voastre, cum privim vechea armura Ce un urias odata in razboaie a purtat;
Greutatea ei ne-apasa, trece slaba-ne masura, Ne-ndoim dac-asa oameni intru adevar au stat.
De remarcat coloratura arhaica din finalul versului ultim: "intru adevar au stat".
Fapt oarecum curios, insa perfect explicabil in contextul literaturii romane din epoca de la
1848, romanticul Grigore Alexandrescu, admirator al trecutului, este totodata un artist si un
ganditor care avea neaparat in vedere prezentul si viitorul. In spirit rationalist, autorul
satirelor, epistolelor si fabulelor gaseste totusi ca razboiul e "bici groaznic, care moartea il
iubeste". Fatal in evul de mijloc, el poate fi inlaturat in epoca moderna, cand natiile, "infratite
prin stiinte si prin arte", pot afla "drumul slavei in gandire si in pace". Este aici, constatabila
in spatiul uneia si aceleiasi poezii, manifestarea unei trasaturi cu totul caracteristica operei lui
Grigore Alexandrescu in general, ca de altfel intregii literaturi de la 1848: imbinarea
elementelor clasice si iluministe cu cele romantice. Asa se explica introducerea gandirii
rationaliste in cadrul meditatiei romantice care este Umbra lui Mircea. La Cozia.
Poezia se incheie insa tot romantic. Din nou mantia noptii se intinde peste muntii din preajma,
norii se aduna la apus, peste apele Oltului domneste intunericul de nepatruns si umbrele
reintra in morminte. Cu un deosebit simt al echilibrului compozitional, poetul realizeaza
finalul, rotund, prin reluarea motivului initial, ca intr-o mica piesa simfonica:
Lumea e in asteptare turnurile cele-nalte Ca fantome de mari veacuri pe eroii lor jalesc; S-ale
valurilor mandre generatii spumegate Zidul vechi al manastirii in cadenta il izbesc.
Muzicalitatea poemului si, de aici, atmosfera de solemn mister in fata umbrelor trecutului
voievodal sunt date, din punct de vedere prozodic, printr-o anumit studiata succesiune a
accentelor, constand in alternarea dactilului cu iambul:
S-a-le-va-lu-ri-lor-man-dre//ge-ne-ra-tii-spu-me-ga-te
Zi-dul-vcchi-al-ma-nas-ti-rii//iivca-dcn-ta-il-iz-bcsc, ca si in alternarea rimei feminine cu cea
masculina: nalte - spumegate, jalesc - izbesc s.a.m.d., ritmand energic discursul liric si
asezandu-1 in tipare de neclintit.