Sunteți pe pagina 1din 10

V

Una din cele mai mari personalitati ale veacului trecut, osciland intre adanca
intelegere a sufletului omenesc si propriile contradictii si tensiuni interioare,
Lev Tolstoi a marcat nu numai destinul literaturii ruse, ci chiar pe cel al
romanului realist al secolului al XX-lea.
Mereu preocupat de istorie si societate, de destinul implacabil al omului, de
filosofie si morala, el a dat propriei vieti un curs filosofic, aspirand spre
desavarsire launtrica si spre inaltare spirituala.
Destinul sinuos al marelui Tolstoi a determinat structurarea universului sau
artistic in trei mari etape de creatie: prima a operelor de tinerete, se intinde
pana la aparitia romanului Razboi si pace, cea de-a doua cuprinde marile
realizari epice si corespunde in plan biografic vietii linistite de familie, iar
ultima, marcata de o profunda criza morala, tine de la 1880 si pana la sfarsitul
vietii scriitorului.
In proza de tinerete, care anunta romanul, Tolstoi abordase deja teme precum
razboiul, iubirea, taranul, inlocuind, inca de atunci, imaginea romantica prin
tablouri veridice, in descriere realista.
Tolstoi merge pe drumul deschis de Turgheniev, pentru a demonstra
superioritatea morala si profunzimea sufleteasca a omului simplu, pe care il
surprinde in situatii limita, in lupta cu timpul si cu moartea.

onstructie complexa si densa, in care se reconstruieste o epoca trecuta ca model


existential pentru cea prezenta si se realizeaza o epopee de dimensiuni impresionante
si totodata o vasta fresca sociala, romanul se structureaza pe mai multe planuri,
urmarind dialectica pacii si a razboiului.
Actiunea debuteaza in anul 1805 cu o scena ce permite cititorului sa se apropie de
personajele din salonul Annei Pavlovna Scherer: Pierre Bezuhuv si Andrei Bolkonski,
primul inalt, masiv, stangaci, de o blandete copilareasca, cel de-al doilea sever si
distant. Pe parcursul celor patru volume, pana la epilog, prozatorul va urmari aceste
doua destine angajate in cautarea febrila a sensului existentei, proiectate pe ecranul
istoriei alaturi de ceilalti eroi cu incarcatura mitica sau simbolica: Napoleon si Kutuzov,
nemaul Bolkonskilor si al Rostovilor, Anatol Karaghin, Natasa, Karataev etc.
ampania militara din 1805, desfasurata pe teritoriu austriac, ramane straina ca
idealuri, acestei societati rusesti ce-si continua existenta mondena in saloanele
Moscovei si ale Petersburgului. Batranul print Bolkonski o tiranizeaza pe devotata
Maria, superficiala Helene se complace in iluzia iubirii, Andrei pierde si apoi regaseste
dragostea adevarata. In ciuda acestei aparente detasate, intreaga societate traieste
sub spectrul amenintator al razboiului. Au loc bataliile de la Borodino si Austerlitz,
Kutuzov isi inspecteaza trupele la Brannau, se desfasoara inatalniri intre imparati la
Tilsit si Erfurt, este incendiat Smolenskul, Moscova este parasita.

In toata desfasurarea de forte a acestui razboi, Tolstoi urmareste raportul real


dintre multime si individ in jocul crud al istoriei. Pe campul de lupta de la
Austerlitz nu mai exista eroica armata a tarului, ci doar individualitati ca
Andrei, Nikolai Rostov, Sidorov, fiecare actionand pe cont propriu. Ranit in
lupta de la Borodino, Andrei este dus intr-un spital de campanie.
Tot ceea ce vedea imprejur se redusese pentru el la o singura impresie
generala, aceea a trupurilor omenesti dezgolite si insangerate...Dar era
acelasi trup, aceeasi chair a canon care, ca si cum i-ar fi prevestit cele ce se
petreceau acum, trezise in el groaza.
Si din acest tablou se contureaza o singura trasatura, caci omul de langa el,
ramas fara picioare, redus la suferinta, nu este altul decat Anatol Kuraghin
care capata deja in ochii printului o alta identitate, determinata de perspectiva
razboiului.
Multimea dirijata de orbul destin ii apare lui Andrei ca o mare de oameni in
care se regaseste si pe sine, cu toate valentele sale de om. Eroul a fost gandit
de autor ca un purtator al conceptiei sale de viata. Din perspectiva lui putem
vedea istoria ca pe o suita de evenimente savarsite de oameni vii,caci marele
merit al lui Tolstoi este tocmai acela de a smulge personajele de sub tirania
istoriei si de a le proiecta pe fundalul plin de semnificatii al vietii.

Napoleon isi pierde aura romantica si coboara din tiparele prejudecatilor in


mijlocul soldatilor sai, infatuat, teatral, dar rational, scriitorul justificandu-i in
chip logic actiunile, miscarile si cuvintele. Tarul isi pastreaza si el doar doza de
maretie pe care i-o impune lui Tolstoi patriotismul, dar este desacralizat,
vulnerabil. In acelasi timp insa, Platon Karataev, coborat din galeria oamenilor
simpli, unul din cele mai viguroase personaje, devine ipostaza mitizata a
istoriei inteleasa ca libertate, caci el traieste intr-o deplina impacare cu sine si
cu natura, dezvaluindu-i acest model si lui Pierre:
Platon Karataev ramase pentru totdeauna in sufletul lui Pierre ca amintirea
cea mai tainica si mai scumpa si ca intruchiparea a tot ceea ce este omenesc,
blajin si rotunjit in sine.
Osciland intre statutul de fresca si acela de epopee cronica, Razboi si pace
ofera modelul unor caractere puternice, tesute in valtoarea istoriei, caci marea
arta a romancierului ramane aceea a construirii personajelor. Atat de
numeroase si de diverse sub raport tipologic, ele sunt perfect individualizate
nu numai prin portretele fizice, zugravite cu o forta nebanuita de sugestie, si
prin faptele lor determinate de intelegerea sensului vietii, ci chiar si prin felul in
care vorbesc si isi argumenteaza punctele de vedere.

Andrei Bolkonski este eroul central, care isi duce existenta la mosia Lisie Gori,
alaturi de mica printesa Liza, pe care nu o iubeste, dar de la care va avea un
fiu, alaturi de tatal sau, ursuzul print Nikolai, si de supusa printesa Maria.
Voluntar si inteligent, el se angajeaza cu scepticism in razboi, dar dupa ce
este ranit descopera natura superioara a actiunilor omenesti si are revelatia
unui nou sens al existentei prin iubire. El se va simti regenerand prin iubirea
pentru Natasa, dar greseala copilareasca a acesteia, care va incerca sa fuga
cu Anatol Kuraghin, il va rani profund. Erou complex, zbuciumat, ambitios,
Andrei intelege in clipa mortii ca fericirea individuala este iluzorie si
primejdioasa.
Pierre Bezuhov, prietenul lui Andrei, dar ca personalitate opus acestuia, isi
traieste viata la cote maxime, se casatoreste cu frivla Helene si este
deziluzionat, incearca sa aplice reforme pe propriile mosii fara a intelege
resorturile vietii taranului, se angajeaza cu energie in razboi, unde traieste
revelatia mortii, si, descopera sensul autentic al existentei, cunoscandu-l pe
Karataev. Pentru el, adevarata fericire vine din impacarea cu sine si din
acceptarea legilor lumii, cu pretul iubirii si al devotamentului.
Platon Karataev este chiar intruchiparea sufletului rus, prin intelepciunea sa
simpla, dar adanca, bazata pe iubirea fata de tot ceea ce iti ofera viata.

In vreme ce Bori Drubetcoi este tipul alunecos si abil, capabil sa intoarca orice
situatie in favoarea sa, Nikolai Rostov este eroul care da curs primelor porniri,
actionand intotdeauna cu indrazneala si inflacarare. In lupta se avanta cu
dorinta de a invinge, dar si dintr-o admiratie uriasa fata de imparatul
Alexandru I. Implinirea destinului sau se va face alaturi de Maria Bolkonskaia,
cu care se va casatori dupa nunta Natasei cu Pierre Bezuhov.
Figurile istorice, Napoleon si Kutuzov, sunt surprinse intr-o opozitie care
intregeste, de fapt, imaginea istoriei. Napoleon intruchipeaza geniul militar
care face din existenta o campanie de supunere a faptelor. eea ce istoria
retinuse ca fiind maret in personalitatea imparatului francez la Tolstoi se
pastreaza doar virtual, caci Napoleon, orbit de propria-i maretie, pierde chiar
intelesul evenimentelor pe care vrea sa si le supuna.
Spre deosebire de el, Kutuzov nu doreste jertfe inutile si apreciaza
evenimentele si intelesurile lor ascunse. De aceea, pentru el, lupta de la
Borondino este de fapt o victore, caci va sti sa o redirectioneze in favoarea
armatei sale. Personajul colectiv este cel care, in viziunea lui Tolstoi, da sens
de miscare faptelor, avand si deplina lor responsabilitate.

Tolstoi zugraveste cu sensibilitate si intelegere sufletele feminine.


Natasa Rostova, prin simplitatea, delicatetea si spontaneitatea ei,
ramane una dintre cele mai realizate personaje din literatura
universala. Ea isi traieste adolescenta cu gratie si daruire, se arunca cu
patima in valtoarea iubirii, asumandu-si erorile, isi echivaleaza tineretea
cu devotamentul fata de Andrei, obtinand, astfel, iertarea lui, si devine
sotie si mama alaturi de Pierre, implinindu-si astfel destinul in fericire.
La polul opus se afla Helene Bezuhova, frumusete fada, lipsita de orice
orizont al cunoasterii. Toate aspiratiile ei sunt efemere, ca si
frumusetea fizica, singura frumusete pe care o va avea.
Alaturi de aceste personaje, in roman prinde viata o intreaga lume de
nobili, tarani, militari, cu intrigi marunte, cu scene politice sau de salon.
Arta narativa se articuleaza pe sinteza stralucita dintre paginile de
descriere memorabila a campurilor de lupta ori a cerului care il
fascineaza pe Andrei, egal pentru toti, si cele de naratiune alerta,
ordonata in cronologia evenimentelor, pe care se dezvolta dialogul
dinamic, oferind imaginea veridica a realitatii.

O apreciere a cartii, pe care G.Ibraileanu o considera


mai vie decat viata face Mihail Sadoveanu: Am intrat
candva in paginile cartii acesteia ca-ntr-o tara...Am
vazut peisagii noi, am auzit vorbind, am privit
miscandu-se lucruri, oameni dupa oameni...Am fost si
eu de fata la multe imprejurari din Razboi si pace. As
putea spune ca am impresii personale. De multe ori
stau la indoiala, imi aduc aminte de intamplari ale
mele...ori de intamplari de dincolo, din tara straina in
care am trait un timp.

Mona otofan, Liliana Balan ompendiu de Literatura Universala, Polirom, Iasi,


2001