Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
5
5.9. DEFECTE DE DISTRUGERE CAUZATE DE FACTORI BIOTICI. AGENłI DISTRUCTIVI. MĂSURI DE
PREVENIRE SI COMBATERE
O categorie importantă de defecte ale lemnului, care se adaugă celor menŃionate anterior, sunt cele de distrugere
cauzate de factori biotici (bacterii, ciuperci, plante parazite, insecte, dăunători marini), în urma cărora sunt afectate grav
structura, compoziŃia chimică şi integritatea acestuia.
5.9.2.2. Putregaiul
45
Putregaiul alb rezultă ca urmare a degradării mai intense a ligninei decât a
celorlalte componente chimice din pereŃii celulari, astfel că în urma pierderii
46
timpul se diminuează, mai cu seamă când protecŃia a fost realizată cu produse pe bază de cupru - crom - arsen (Hale şi Eaton,
1988).
În cazul putregaiului moale instalat pe lemnul folosit la placarea faŃadelor expuse la intemperii, în condiŃii climatice foarte
umede din centrul şi nordul Europei, hifele pot străbate peliculele de vopsea, conducând la răspândirea atacului (Kühne,
Leukens, Sell, şi Wälchli, 1970).
Exprimarea cantitativă a putregaiului. Exprimarea cantitativă a putregaiului se face în mod diferit, după cum lemnul
este rotund sau prelucrat, precum şi în funcŃie de locul unde acesta apare.
• În cazul sortimentelor de lemn rotund, putregaiul interior se estimează raportând diametrul sau aria suprafaŃei atacate
la diametrul sau aria secŃiunii transversale a pieselor; putregaiul exterior se exprimă prin adâncimea de pătrundere pe direcŃie
radială în valori absolute sau în părŃi din diametrul secŃiunii transversale.
Normele în vigoare prevăd ca, la livrarea către beneficiar, mărimea cu care volumul lemnului trebuie diminuat să se
calculeze Ńinându-se cont de următoarele elemente :
- la piesele cu putregai interior la ambele capete: de diametrul mediu al părŃii interioare atacate, măsurat la ambele
capete şi lungimea piesei;
- la piesele cu putregai interior numai la un capăt şi având diametrul zonei atacate mai mare de 8 cm: de diametrul mediu
al zonei respective şi lungimea pe jumătate a piesei;
- la piesele cu putregai exterior: de suprafaŃa atacată şi adâncimea medie a porŃiunii putrede, determinată prin sondaje;
- la piesele cu putregai exterior pătruns spre centru în formă de con: de suprafaŃa porŃiunii laterale atacate şi adâncimea
pe jumătate a lemnului putred.
• În cazul sortimentelor de lemn prelucrat, putregaiul se măsoară prin adâncimea, lăŃimea, lungimea sau aria zonei
afectate, ori cel puŃin prin una din dimensiuni şi se exprimă în valori absolute ori în procente, în raport de dimensiunile sau aria
suprafaŃei pe care apare.
47
a unirii alveolelor, în lemn apar goluri, arborii devenind scorburoşi. Dat fiind faptul că alburnul nu este atacat, în vetrele formate
de arborii infectaŃi exemplarele bolnave sunt aparent sănătoase. Spre deosebire de cazul atacului produs de gheba de rădăcini,
acum îngălbenirea frunzelor se produce treptat, începând de la bază spre vârful coroanei, ceea ce face ca arborii să moară
lent.
La pin, miceliul colonizează totalitatea rădăcinilor infectate, mai ales cambiul. Apoi, urcă către colet, antrenând
distrugerea completă a sistemului radicelar. Boala se soldează cu asfixia rădăcinilor, ca şi în cazul atacurilor produse de gheba
de rădăcini. Se înregistrează înroşirea acelor şi o debilitare progresivă a arborilor, în final producându-se moartea acestora. În
consecinŃă, la această specie putrezirea părŃii centrale a fusului nu ar avea loc.
Corpurile de fructificaŃie pot fi întâlnite pe cioate, pe rădăcinile groase sau subŃiri şi chiar la suprafaŃa solului, în ultimul caz
aflate însă în legătură cu rădăcina arborelui.
Diseminarea sporilor se produce tot anul, prezentând un maxim la începutul primăverii şi unul toamna (Sylvestre-Guinot şi
Delatour, 1978). În sol, pătrund până la adâncimea de circa 90 cm şi îşi pot păstra vitalitatea mai multe luni de zile. CondiŃiile optime
pentru producerea atacului sunt întrunite pe soluri uşoare, permeabile, bogate în substanŃe minerale, cu pH > 6 (Bailly, 1990).
Pentru combatere se poate recurge la tratarea suprafeŃei cioatelor imediat după doborârea arborilor, folosind ca
antiseptice soluŃii pe bază de azotit de sodiu sau uree. InfecŃiile mai pot fi prevenite prin evitarea cu desăvârşire a rănirii
arborilor, ca şi prin execuŃia oricăror lucrări de doborâre în afara perioadelor de vârf ale diseminării sporilor. La nevoie, se
recurge la scoaterea cioatelor, care pot constitui multă vreme adevărate focare de infecŃie primară şi secundară.
În FranŃa, unde Fomes annosus produce pagube considerabile în molidişuri, se întreprind cercetări experimentale vizând
identificarea unor clone cu sensibilitate redusă la atacul agentului patogen respectiv.
Măsuri de protecŃie împotriva ciupercilor de distrugere a lemnului arborilor în picioare. Pentru evitarea atacurilor
ciupercilor de distrugere a lemnului arborilor în picioare şi menŃinerea unei stări fitosanitare bune a arboretelor, se pot aplica
măsuri preventive constând în:
- strângerea şi valorificarea resturilor de exploatare;
- cojirea lemnului doborât, îndeosebi a celui de răşinoase, în cazul când acesta urmează să rămână după exploatare un
timp în pădure;
- execuŃia sistematică a lucrărilor de igienă, prin acestea fiind extraşi arborii uscaŃi sau în curs de uscare, rupŃi, doborâŃi
de vânt ori zăpadă, cu crăpături, atacaŃi de insecte sau cu putregai, răniŃi;
- evitarea rănirii arborilor;
- execuŃia îngrijită a elagajului artificial;
- menŃinerea unei consistenŃe pline a arboretelor, pentru a facilita producerea elagajului natural, fără cioturi de
dimensiuni mari, evitând riscul infecŃiilor cu agenŃi patogeni.
Combaterea se realizează prin extragerea arborilor atacaŃi în cel mult 30 zile după depistarea atacului, sau în cazul
arboretelor puternic vătămate prin includerea acestora în rândul arboretelor urgent exploatabile.
5.9.2.2.3. Ciuperci de distrugere a lemnului doborât şi a celui folosit în aer liber, inclusiv în construcŃiile în
aer liber.
Defectele de distrugere a lemnului doborât şi sortimentelor de lemn folosite în construcŃii în aer liber sunt produse de
Coriolus versicolor, Fomes fomentarius, Lentinus lepideus, Lenzites abietina, Lenzites sepiaria, Pleurotus ostreatus ş.a.
Coriolus versicolor (L.) Quél. = Trametes versicolor (L.) Pil., iasca de ciot a foioaselor. Se întâlneşte în mod obişnuit pe
buştenii aflaŃi în pădure şi pe cioatele speciilor foioase uneori pătrunzând însă prin răni şi în arborii în picioare, fiind considerată
una dintre speciile xilofage cele mai răspândite. Produce o putrezire albă-gălbuie a lemnului, limitată în cazul speciilor cu
duramen numai la alburn. La carpen şi fag este atacat lemnul din zona centrală a secŃiunii transversale, acesta putrezind
complet în decursul unui singur an.
48
Corpurile fructifere au forma unor pălării semicirculare, subŃiri, iniŃial moi, apoi, după ce se usucă, tari. Pe faŃa superioară
prezintă o serie de zone concentrice diferit colorate, brune ruginii, cenuşii, galbene, cu luciu metalic, iar pe faŃa inferioară pori
gălbui, foarte fini şi deşi. Sunt aşezate grupat, în număr mare, suprapuse, pe buşteni şi cioate, pe arborii în picioare fiind
dispuse în dreptul rănilor.
Pentru prevenirea atacului, lemnul trebuie scos din pădure şi prelucrat pe cât posibil imediat după doborârea arborilor.
Lentinus lepideus (Buxb.) Fr. = Lentinus squamosus (Schaeff.) Quél. Ciuperca atacă lemnul de răşinoase prelucrat şi
utilizat în medii cu umiditate ridicată (traverse de cale ferată, stâlpi, alte sortimente folosite în aer liber), lemnul utilizat în lucrări
miniere, în pivniŃe. Este de asemenea prezentă pe cioate. Produce un putregai brun, cu crăpături longitudinale şi transversale.
Se caracterizează printr-o putere mare de distrugere, ca şi prin rezistenŃă la temperaturi ridicate şi uscăciune.
InfecŃia are loc ca urmare a contactului sporilor cu lemnul umed. Atacul se produce în partea centrală a secŃiunii
transversale în lemnul slab impregnat, ca şi în lemnul impregnat în profunzime dar deteriorat, de exemplu prin găurire. Întrucât
este afectată mai întâi partea din mijloc a sortimentelor, atacul nu poate fi remarcat decât mai târziu, când lemnul capătă
culoarea închisă şi încep să apară crăpăturile. În spaŃii închise, uneori la suprafaŃa pieselor se formează un strat fin de miceliu,
de culoare iniŃial albă apoi brună.
Corpurile fructifere apar din luna mai până în octombrie, având o dezvoltare normală pe porŃiunile lemnului aflate în
lumină şi aer uscat. Au o pălărie galben-brună cu solzi roşiatici-purpurii pe partea superioară şi cu lamele albicioase cu
marginile ferăstruite pe partea inferioară, a cărei mărime poate ajunge la 10 (15) cm diametru. Piciorul, atunci când există, este
lung, aşezat excentric, şi poate fi orientat lateral. În tinereŃe corpurile fructifere sunt cărnoase, fiind comestibile, iar mai târziu se
usucă şi devin lemnoase. Când se formează în locuri întunecoase şi umede, corpurile fructifere iau forme anormale, pălăria
prezentând ramificaŃii şi piciorul alungindu-se în mod exagerat.
Pentru prevenirea atacului se impune impregnarea cât mai profundă a materialului lemnos, depăşind grosimea
alburnului, eventualele operaŃii de găurire, scurtare ş.a., care ar deschide căi de acces infecŃiei, fiind obligatoriu efectuate
înaintea acesteia. Combaterea atacurilor incipiente se poate face uscând piesele de lemn şi aplicând substanŃe de protecŃie.
În interiorul construcŃiilor lemnul este atacat de Coniophora cerebella, Merulius lacrymans, Poria vaporaria ş.a.
Merulius lacrymans (Wulf.) Schum. = Merulius domesticus Falck, buretele de casă, ciuperca de pivniŃă, putrezirea roşie a
lemnului din construcŃii. Răspândită în întregul continent european, cu deosebire în Ńările nordice, ciuperca produce pagube extrem de
mari lemnului din construcŃii, mai ales în cele situate în zone umede, în păduri, pe malul râurilor etc. Ea întâlneşte condiŃii optime de
viaŃă în subsoluri cu infiltraŃii de apă şi atmosferă umedă, în spaŃii întunecoase şi calde, fără curenŃi de aer, rar vizitate. Atacă lemnul
din pereŃi, tavane, duşumele, care vin în contact cu apa provenită din precipitaŃii sau scursă din conductele defecte. Descompune
celuloza, pe care o foloseşte ca substrat nutritiv, lăsând intactă lignina. Pe lângă lemnul masiv, distruge orice alt material pe bază de
lemn (PAL, PFL ş.a.), precum şi cărŃi, covoare, împletituri de nuiele, blănuri. Pe lângă că se poate instala pe o gamă destul de mare de
materiale, ciuperca se caracterizează printr-un grad mare de periculozitate şi pentru faptul că are proprietatea de a umezi părŃile de
lemn uscat, în acest scop folosind apa rezultată din procesul de descompunere a celulozei şi transportată prin hife de la distanŃă.
Odată cu distrugerile provocate lemnăriei, conduce la igrasia zidurilor, ceea ce favorizează proliferarea unor noi dăunători.
Se instalează în special pe lemnul de răşinoase, mai rar pe cel de stejar, răspândirea ciupercii făcându-se prin spori,
precum şi cu ajutorul rizomorfelor. Cu ajutorul acestora din urmă, trece prin lemn, prin fisurile din ziduri, colonizând materialul
lemnos din întreaga clădire, de la subsol până la acoperiş. Dezvoltarea ciupercii este favorizată în condiŃiile unui mediu acid
(pH = 2,5-5), mediul alcalin nefiindu-i prielnic. Umiditatea lemnului prea ridicată (peste 55%) nu-i prieşte. Optimul sub raport
termic se realizează la 18-22°C.
Produce putregaiul brun, cu structură cubică, lemnul putrezit, apăsat între degete, transformându-se în pulbere. Ca
urmare a atacului generalizat, construcŃiile din lemn se pot prăbuşi.
Corpul de fructificaŃie apare de la sfârşitul verii până toamna târziu, pe lemnul putrezit şi are forma unei cruste, iniŃial
cărnoase, apoi de consistenŃa pielii, groase de circa 1 cm, destul de uşor de desprins de pe suportul pe care se găseşte.
Ocupă suprafeŃe rotunde sau ovale, de la câŃiva centimetri până la 1 m2 sau mai mult. Central, prezintă o suprafaŃă
mucilaginoasă, cu proeminenŃe şi adâncituri numeroase şi are culoarea gălbui-ruginie, datorită sporilor. Marginea, de lăŃime
neregulată, albă sau gălbui-deschis, cu picături de lichid cu aspect de lacrimă, de la care şi-a împrumutat numele, este sterilă.
Ciuperca nu formează tuburi.
Pentru prevenirea instalării buretelui de casă, construcŃiile trebuie amplasate pe terenuri ridicate, bine drenate. Pentru
umplutură se utilizează pământ uscat, bine îndesat, evitându-se zgura, care fiind poroasă şi higroscopică, favorizează dezvoltarea
miceliului. Se execută lucrările de izolaŃii hidrofuge necesare la acoperişuri, împotriva pătrunderii apelor de precipitaŃii în construcŃie;
la fundaŃii şi la pereŃii de subsol, împotriva acŃiunii apelor provenite din infiltraŃii sau din pânzele de apă subterană freatice. Materialul
lemnos folosit va fi perfect sănătos şi uscat în mod corespunzător. De mare importanŃă este tratarea pieselor de lemn cu substanŃe
fungicide, cunoscând că infecŃia începe în toate cazurile cu instalarea sporilor la suprafaŃa acestora. Se pot folosi bicromat de
potasiu, sulfat de cupru soluŃie 4 %, petrol, motorină, aplicarea efectuându-se prin pensulare sau pulverizare. Se recomandă de
asemenea aerisirea din timp în timp a încăperilor, mai ales vara şi tratarea spaŃiilor cu pericol de infecŃie mărit cu dioxid de sulf,
pentru a împiedica germinarea sporilor.
Combaterea atacului presupune din capul locului înlocuirea în întregime a materialului lemnos compromis şi arderea
acestuia. Lemnul sănătos, care s-a aflat în contact cu cel atacat, se arde la suprafaŃă cu o lampă de benzină, distrugându-se
astfel sporii şi miceliul aderent, generatori de infecŃii, după care se acoperă cu o peliculă de vopsea de ulei. Piesele de lemn
49
noi, înainte de a fi introduse în operă se tratează cu substanŃe fungicide, cum s-a arătat mai înainte. În cazul când combaterea
nu este bine realizată, după 2-3 ani atacul reapare.
50
- în raport cu diametrul pe care îl au, se disting galerii mici al cărui diametru maxim este de 3 mm şi galerii mari având
diametrul mai mare de 3 mm.
Alte criterii în funcŃie de care se pot clasifica galeriile de insecte sunt:
- forma în secŃiune transversală (galerii circulare, galerii ovoidale);
- direcŃia de pătrundere în lemn în raport de suprafaŃa acestuia (galerii drepte care pătrund pe direcŃie perpendiculară şi galerii
piezişe care pătrund pe direcŃie oblică);
- prezenŃa sau absenŃa dăunătorului în interiorul lor (galerii active, galerii inactive);
- prezenŃa sau absenŃa, în interiorul lor, a particulelor de lemn;
- eventuala tapisare cu materii negricioase sau brune, reprezentând, cel puŃin în parte, micelii ale ciupercilor (galerii
negre, galerii normal colorate).
Caracteristicile galeriilor depind de specia de insecte considerată.
Galeriile superficiale nu au, în mod direct, o influenŃă negativă deosebită, din cauza lor neavând de suferit nici
randamentul la prelucrare şi nici însuşirile fizico-mecanice ale pieselor ecarisate obŃinute, întrucât după debitare ele se
regăsesc în rămăşiŃele de prelucrare a buştenilor. ImportanŃa acestor vătămări nu trebuie totuşi desconsiderată, având în
vedere că insectele care le produc rămân periculoase, prin aceea că pot asigura răspândirea altor dăunători. În acelaşi timp,
afectând integritatea scoarŃei, ele fac posibil accesul aerului şi vaporilor de apă, creând condiŃii favorabile de viaŃă pentru noi
agenŃi.
Estimarea defectelelor cauzate de insecte se efectuează determinând diametrul şi adâncimea de pătrundere a
galeriilor, ca şi numărul de găuri pe unitatea de lungime sau de suprafaŃă a piesei, indicându-se, dacă este posibil, direcŃia
acestora şi dăunătorul care le-a produs.
Metode de combatere. Metoda de combatere integrată, utilizată astăzi în protecŃia pădurilor şi bazată pe principii
ecologice, îmbină toate mijloacele de luptă împotriva insectelor, urmărind menŃinerea acestora la un nivel la care nu se
înregistrează pierderi economice (Marcu şi Simon, 1995). Se au astfel în vedere măsuri preventive, prin care se preîntâmpină
apariŃia şi înmulŃirea în masă a insectelor dăunătoare, precum şi metode de combatere propriu-zisă, pe cale mecanică, chimică
şi biologică.
Metoda chimică, prezintă unele avantaje (garanŃia efectului scontat, simplitatea modului de obŃinere a substanŃelor
utilizate ş.a.), ce o fac indispensabilă, în ciuda efectului negativ de poluare a mediului înconjurător. Se impune însă ca
substanŃele întrebuinŃate să aibă toxicitate ridicată faŃă de insectele vizate, dar să nu fie toxice pentru celelalte componente ale
biocenozelor forestiere sau pentru om, să aibă remanenŃă redusă, să fie uşor biodegradabile în produşi netoxici. Se
menŃionează în acest sens că, în ultima vreme, au fost puse la punct o serie de insecticide pe bază de fosfor (organofosforice),
de piretrine, carbamice, ce răspund într-o largă măsură acestor cerinŃe.
5.9.4.1. Insecte care aduc vătămări lemnului arborilor în picioare sau proaspăt doborâŃi, în
sevă
Principalele insecte care aduc vătămări lemnului arborilor în picioare, sau proaspăt
doborâŃi, în sevă, fac parte din ordinele Coleoptera (gândaci), Lepidoptera (fluturi),
Hymenoptera (viespi şi furnici).
Cerambyx cerdo L. (fam. Cerambycidae) - croitorul mare al lemnului de stejar.
Croitorii, în general, sunt gândaci cu corpul alungit, cu antene mai lungi decât corpul.
Vătămările sunt produse numai de larve şi galeriile sunt pline cu rumeguş.
Croitorul mare al lemnului de stejar (fig. 5.44) este considerat cel mai important
dăunător tehnic al stejarului. Destul de răspândit, atacă arbori de stejar, cer, gorun, de peste
80 ani, uneori de fag, carpen, fiind căutate de regulă exemplare izolate, aflate în plin soare. Fig. 5.44. Cerambyx
Poate produce însă vătămări şi la arbori recent doborâŃi. Este un dăunător cu caracter cerdo L., croitorul mare al
secundar, atacând mai cu seamă arbori bolnavi, dar uneori poate prezenta şi caracter lemnului de stejar
primar.
Gândacul, de 30-50 mm lungime, negru, cu vârful elitrelor roşcat. Durata unei generaŃii este de 3 (5) ani. Ouăle sunt
depuse pe scoarŃă în partea inferioară a trunchiului, din ele dând larve care la maturitate ajung până la 80-90 mm lungime.
Sunt alb-gălbui la culoare, prevăzute dorsal cu plăci chitinoase.
În primul an, galeriile sunt localizate între scoarŃă şi lemn. Ulterior, ele pătrund adânc în lemn,
ajungând până la 50 cm lungime. În secŃiunea transversală sunt eliptice, de lăŃimea unui deget. Au
pereŃii adesea negricioşi, datorită ciupercilor instalate şi sunt pline cu rumeguş. Unul şi acelaşi trunchi
poate avea mai multe larve şi deci mai multe galerii.
Arborii atacaŃi, care pot rămâne 15-20 ani în picioare fără a se usca, se recunosc după
scurgerile de sevă brună-negricioasă de pe trunchi, ca şi după rumeguşul din dreptul găurilor roase
în scoarŃă şi găurile mari de zbor.
Cel mai bun mijloc de prevenire a atacului acestui dăunător este acela de a menŃine în jurul
arborilor vârstnici un subarboret de 3-4 m înălŃime, cunoscând că ouăle nu sunt depuse pe trunchiurile
umbrite. Combaterea insectei se face prin extracŃia arborilor atacaŃi în lunile mai-iunie, înainte de
producerea zborului, iar în cazul depozitelor de buşteni, prin stropiri ale acestora cu soluŃii insecticide Fig. 5.46. Monochamus
(Georgescu, 1957). sartor F., croitorul
Monochamus sartor F. (fam. Cerambycidae) - croitorul mare al lemnului de răşinoase (fig. mare al lemnului de
5.46). Atacă în special molidul, uneori pinul. Gândac lung până la 32 mm, negru cu luciu metalic, răşinoase
cu elitre mult mai lungi decât late, punctate. Larvele, date din ouăle depuse în crăpăturile scoarŃei,
51
pot ajunge la circa 40 mm lungime, sunt
albe, cu capul cafeniu şi, lateral, au peri
cafenii. Ele rod galerii la început în şi sub
scoarŃă. Mai târziu galeriile pătrund în lemn,
mergând radial 3-4 cm, după care se
curbează spre suprafaŃa lemnului. Insecta
are generaŃia de un an. Sunt atacaŃi arborii
vârstnici de molid şi uneori de pin.
Vătămările produse sunt atât
fiziologice (gândacii se hrănesc cu scoarŃa
ramurilor tinere ale molizilor bătrâni), cât şi
tehnice, uneori lemnul atacat nemaifiind apt
Fig. 5.61. Atacul insectei
decât pentru foc.
Camponotus herculeanus
Pentru combatere, este recomandată
doborârea arborilor infestaŃi şi
fasonarea lemnului până a începe
zborul gândacilor, adică cel târziu
până în iunie.
Insectele din familia
Cossidae sunt fluturi, în general
mari. Vătămarea este produsă de
omizi. Rumeguşul şi reziduurile
alimentare sunt îndepărtate din
galerii. ExistenŃa unui lichid vâscos
trădează prezenŃa insectei. Fig. 5.56. Cossus cossus L.,
Fig. 5.57. Aspectul vătămării produse de Cossus cossus L., sfredelitorul sfredelitorul roşu al sălciilor
Cossus cossus roşu al sălciilor (fig. 5.56). Atacă de
preferinŃă arbori de plop şi salcie, dar şi de alte specii foioase, ce cresc izolaŃi, în plină
lumină, din cauza vătămărilor suferite aceştia treptat putându-se usca. GeneraŃia este de doi ani. La început, omida tânără roade galerii
între scoarŃă şi lemn, apoi, în primăvara care urmează, pătrunde în lemn, galeriile mergând acum în toate direcŃiile, până în axul trunchiului
(fig. 5.57). Lungimea unei galerii săpate în lemn ajunge la 1 m şi diametrul la 15 mm. IniŃial de culoare roz, la maturitate, când poate
măsura până la 10 cm lungime, omida are spatele vişiniu închis şi partea ventrală gălbuie. Ea poate fi recunoscută şi după mirosul specific
de oŃet, emanat. Când nu dispune de hrană suficientă, omida poate părăsi trunchiul atacat, pentru a se deplasa, pe sol, la un alt exemplar.
Adultul este un fluture de dimensiuni mari, cu anvergura până la 12 cm, culoarea corpului şi
aripilor lor fiind brună-cenuşie.
Combaterea se realizează prin extragerea arborilor atacaŃi, sau efectuând
injectări în galerii cu insecticide de respiraŃie (de exemplu, sulfură de carbon,
cloropicrină), găurile fiind apoi astupate cu lut.
Sirex gigas L. (fam. Siricidae), viespea lemnului de răşinoase (fig. 5.59).
Dăunător tehnic mai cu seamă la molid şi brad, mai rar la pin sau alte specii răşinoase,
ce atacă arbori dominaŃi, bolnavi, slăbiŃi sau recent doborâŃi şi chiar cojiŃi, în toate
cazurile având însă lemn sănătos, încă în sevă. Cheresteaua umedă din depozite, ca
şi lemnul încă neuscat din structura diverselor construcŃii, pot fi de asemenea atacate.
Lemnul uscat nu mai este atacat, chiar dacă este reumezit, însă insectele pe care le
adăposteşte rămân în continuare active. Speciile
foioase sunt atacate doar după ce lemnul lor este
aproape complet distrus de către ciupercile xilofage.
Viespea adultă prezintă un puternic dimorfism sexual,
Fig. 5.59. Sirex gigas L. (fam.
exceptând capul şi toracele care au aceeaşi culoare,
Siricidae), viespea lemnului de
neagră, cele două sexe deosebindu-se destul de mult.
răşinoase
Femela este mai mare decât masculul (24-45 mm faŃă
de 20-32 mm) şi totodată are abdomenul negricios la mijloc şi galben la extremităŃi, în timp ce la
acesta din urmă abdomenul este roşcat, cu ultimul segment negru la capăt. Larva este albă,
cilindrică, ultimul inel abdominal terminându-se cu un spin curbat în sus. Din ouăle pe care
viespea le depune direct în alburn, cu ajutorul oviscaptului, ascuŃit şi lung cât corpul său, ies
larve, care rod galerii circulare, lungi până la 20 cm, ce merg la început spre măduvă şi apoi se
reîntorc pe o direcŃie oblică spre periferie. Capătul galeriilor, unde are loc împuparea, ajunge Fig. 5.60. Camponotus
astfel să se situeze aproape de suprafaŃa lemnului. Rumeguşul nu este îndepărtat din galerii. herculeanus L. (fam.
GeneraŃia este de doi ani, uneori mai lungă, depinzând de umiditatea lemnului. Din cauza Formicidae), furnica
atacurilor repetate, arborii în picioare pot avea larve din mai multe generaŃii, spre deosebire de mare neagră de pădure
buşteni, care nu pot fi atacaŃi decât o singură dată.
Pentru prevenirea atacului, lemnul rotund trebuie cojit cât mai repede şi conservat prin imersie în apă. Combaterea se
face prin tratare termică (aburire, uscare) sau prin gazare. Larvele din lemn pot fi distruse prin impregnarea acestuia în
profunzime cu substanŃe antiseptice.
52
Camponotus herculeanus L. (fam. Formicidae), furnica mare neagră de pădure (fig. 5.60). Furnică de dimensiuni mari,
femela ajungând la 18 mm, masculul la 12 mm şi lucrătoarea (apteră) la 14 mm, reprezentând un dăunător tehnic important. Corpul
este închis la culoare, slab păros şi aripile transparente. Sunt atacaŃi arbori în picioare, bătrâni, bolnavi, dar uneori şi sănătoşi,
precum şi arbori doborâŃi, în special de specii răşinoase.
Vătămările (fig. 5.61) sunt produse de insecta adultă, care pătrunde în lemn la baza trunchiului, prin găurile produse de
alte insecte, ca şi prin rănile şi cioturile întâlnite, rozând galerii până la înălŃimea de 10 m şi îndepărtând rumeguşul rezultat.
Atacul vizează doar construirea cuibului, dat fiind faptul că hrana o constituie secreŃiile dulci ale unor afide, precum şi seva
arborilor. Este afectat exclusiv lemnul timpuriu, mai moale, în timp ce zonele de lemn târziu, mai tari, rămân intacte, luând cu
timpul forma unor pereŃi cilindrici, concentrici, separaŃi de spaŃii goale. Atacul se localizează în partea centrală a trunchiului,
partea periferică cu umiditate mai ridicată fiind evitată. În galeriile roase de furnici se instalează ciuperci xilofage.
Combaterea constă în doborârea arborilor atacaŃi, scoaterea imediată din pădure a materialului lemnos şi arderea lui.
O altă specie de furnici, care atacă tot speciile răşinoase, dar are dimensiuni ceva mai mici, este Camponotus ligniperda
Latr. Modul de viaŃă şi vătămările produse sunt asemănătoare.
5.9.4.2. Insecte care aduc vătămări lemnului brut în timpul depozitării, precum şi celui
încorporat în construcŃii sau prelucrat
Lemnul brut depozitat, precum şi cel încorporat în construcŃii sau prelucrat poate suferi
vătămări datorită unor insecte din ordinele Coleoptera şi Isoptera (termite).
Anobium punctatum De Geer = A. striatum, Oliv., A. domesticum Geoff. (fam. Anobiidae),
denumit cariul mobilei (fig. 5.62). Insectele din familia Anobiidae sunt gândaci de talie mică, de
culoare castanie, ai căror adulŃi şi larve trăiesc în lemnul uscat din construcŃii, galeriile pe care le rod
fiind pline cu o pulbere fină alb-gălbui, îndesată (de la care îşi trag numele de prăfuitori). În perioada
în care încăperile se încălzesc, activitatea vitală a insectelor se întrerupe, ulterior, când încălzirea
încetează şi umiditatea aerului creşte din nou, ea fiind reluată.
Cariul mobilei este cel mai cunoscut dintre speciile din familia Anobiidae. Atacă lemnul de Fig. 5.62. Anobium
foioase şi răşinoase încorporat în diferite obiecte din clădiri, mai ales în subsoluri şi pivniŃe, priindu-i o punctatum De
umiditate ceva mai mare a aerului. Poate de asemenea să distrugă placajele încleiate cu lianŃi Geer, cariul
naturali, precum şi materialele celulozice, cum sunt de exemplu cărŃile. Gândacii sunt mici, mobilei
nedepăşind lungimea de 5 mm, au culoarea corpului castanie şi prezintă elitre cu perişori fini,
brăzdate cu o serie de dungi longitudinale punctiforme brune. Larvele, de culoare alb-gălbuie, au
aproximativ aceeaşi mărime ca şi insecta adultă. CondiŃiile pentru dezvoltarea acestora sunt optime când lemnul are umiditatea
apropiată de punctul de saturaŃie a fibrelor, umiditatea relativă a aerului este ridicată, depăşind 55-60% şi temperatura măsoară
22-23°C. GeneraŃia este de un an, mai rar de 2 sau 3 ani. Larvele, care pot aparŃine mai multor generaŃii, rod în lemn galerii
neregulate, fine, pline cu un rumeguş foarte mărunt.
Piesele de mobilier atacate de insectele din familia Anobiidae se pot trata injectând abundent insecticide cu efect de
contact şi de respiraŃie în găurile de zbor, precum şi în zonele adiacente acestora. Obiectele mai mici se pot introduce în pungi
de material plasatic sau recipienŃi cu închidere ermetică, alături de ele punându-se substanŃe care emană gaze toxice, în acest
mod fiind distruse ouăle, larvele, pupele, insectele adulte. Încăperile cu diferite obiecte din lemn, cărŃi ş.a., pot fi şi ele supuse
gazării. Larvele sunt de asemenea sensibile la tratamentul cu căldură.
Termitele, denumite şi furnici albe (fig. 5.65), sunt insecte extrem de vătămătoare ale lemnului de lucru şi din construcŃii.
Ele sunt specifice regiunilor tropicale şi subtropicale, dar şi-au extins arealul, pătrunzând în alte zone geografice odată cu
materialul exportat.
În Europa ar exista patru specii de termite, una din familia Kalotermitidae,
respectiv Kalotermes flavicollis F. şi trei din familia Rhinotermitidae, respectiv
Reticulitermes lucifugus Rossi., R. clypeatus Lash. şi R. flavipes Kollar. Totodată, în
FranŃa ar mai fi răspândită subspecia R. lucifugus santonensis Feytud (Dominik şi
Starzik, 1983). Specia R. clypeatus ar fi prezentă şi în România (Hrdy, 1961).
Termitele, ca regulă generală, sunt insecte cu viaŃă socială, ai căror indivizi
formează colonii în pământ, unde întâlnesc condiŃii corespunzătoare de umiditate şi
dispun de un regim termic mai constant de temperatură. Ele constituie una din
categoriile de dăunători ai lemnului cele mai de temut. La început, este atacat lemnul
aflat în contact cu pâmântul, apoi, din aproape în aproape, restul materialului lemnos
din componenŃa construcŃiei. Se remarcă faptul că, în timp ce partea interioară a
Fig. 5.65. Termite: pieselor este roasă în întregime, straturile lor exterioare rămân intacte, astfel că în
a – lucrătoare; b – soldat; pofida caracterului aparent trainic al construcŃiei, există pericolul permanent al unei
c- regină prăbuşiri neaşteptate a acesteia.
Hrana termitelor o reprezintă îndeosebi celuloza. În procesul de digerare a
lemnului, unele dintre ele sunt ajutate de bacteriile şi protozoarele cu care trăiesc în simbioză şi pe care le adăpostesc în
intestin. În alte cazuri, procesul este favorizat de prezenŃa ciupercilor, dovadă atacul produs cu predilecŃie mai întâi în cazul
lemnului cu putregai şi umed. De asemenea, miceliul ciupercilor pe care termitele le cresc în lemnul atacat este utilizat ca
rezervă de hrană, precum şi ca hrană pentru larvele tinere, ori pentru producerea de căldură prin fermentaŃie.
53
RezistenŃa naturală a lemnului diferitelor specii forestiere este în general scăzută. În zona temperată, dintre speciile răşinoase se
consideră rezistente Taxodium distichum şi Sequoia sempervirens. Dintre speciile foioase, o anumită rezistenŃă au cele al căror lemn
conŃine substanŃe toxice sau revulsive pentru termite, iar de la noi cele bogate în substanŃe tanante, ca stejarul, castanul, salcâmul.
Termitele se combat distrugându-le cuiburile prin dinamitare şi tratând pământul cu insecticide. În ceea ce priveşte protecŃia
lemnului utilizat la exterior, împotriva atacului acestora se poate recurge la impregnarea sa în profunzime, prin vid-presiune, cu
substanŃe nelavabile. Rezultate bune dau produsele pe bază de arsen, la aplicarea cărora datorită toxicităŃii lor foarte ridicate
trebuie însă luate măsuri severe de protecŃia muncii. Piesele din interior se pot trata cu substanŃe fără miros ca de exemplu
hidroxid de bariu, săruri de cupru etc.
54