Curs nr.

6.7. PROPRIETĂłI ACUSTICE. LEMNUL CA MATERIE PRIMĂ PENTRU CONSTRUCłIA INSTRUMENTELOR

MUZICALE (LEMNUL DE REZONANłĂ). LEMNUL CA MATERIAL ABSORBANT ŞI IZOLATOR FONIC

6.7.1. ProprietăŃi acustice

Sursele sonore pot produce sunete sau zgomote. Sunetul este senzaŃia percepută de organul auditiv, datorită mişcării
oscilatorii, cu frecvenŃa cuprinsă între 16 şi 20000 Hz, a particulelor unui mediu elastic. FrecvenŃelor mici le corespund sunete
joase (grave), iar frecvenŃelor mari sunete înalte (ascuŃite). Zgomotul, spre deosebire de sunet, reprezintă vibraŃii acustice care
conŃin componente cu caracteristici diferite şi cu variaŃii dezordonate, concretizate în percepŃii de senzaŃii auditive neplăcute,
nocive.
Lemnul are proprietatea de a recepŃiona şi emite energia sonoră, comportarea sa în acest sens depinzând atât de
caracteristicile sunetelor, cât şi de o serie de factori care îi sunt proprii, între care umiditatea, densitatea, orientarea fibrelor în
raport cu câmpul energiei sonore, structura pereŃilor celulari, dimensiunile elementelor şi formaŃiunilor anatomice, existenŃa
anumitor substanŃe chimice, ca oleorezine, gume, taninuri etc. Pătrunzând în lemn, sunetele produc în pereŃii celulari ai
elementelor anatomice vibraŃii complexe, acestea din urmă dând naştere la frecări interne, care transformă energia sonoră, astfel
că sunetele emise au caracteristici modificate. Totodată, frecările interne fac ca o parte a energiei sonore să se piardă, prin
transformarea acesteia în căldură.
● Viteza de propagare a sunetului prin lemn. Este cunoscut că un corp oarecare poate transmite unui mediu elastic
cu care vine în contact, în cazul de faŃă lemnului, vibraŃiile pe care le produce. Drept urmare, în mediul elastic respectiv ia
naştere o perturbare, care nu rămâne localizată în dreptul zonei de contact cu corpul în cauză, ci se transmite în continuare,
din aproape în aproape, în celelalte particule ale lui. În acest mod iau naştere undele elastice, inclusiv undele acustice. În
cazul mediilor solide, sunetele se pot propaga sub forma mai multor tipuri de unde. Când direcŃia mişcării vibratorii a
particulelor mediului coincide cu direcŃia de deplasare a undelor, undele în speŃă se numesc longitudinale. În cazul când
particulele oscilează după o direcŃie perpendiculară pe direcŃia de deplasare a undelor, undele respective sunt transversale.
Considerând cazul undelor longitudinale, viteza de propagare a sunetului în lungul fibrelor se poate calcula cu relaŃia:
E
cL = [m/s] , (6.52)
ρ
în care E este modulul de elasticitate longitudinală, în N/m2 şi ρ - densitatea lemnului, în kg/m3.
Când, pe baza încercărilor de laborator, se cunoaşte frecvenŃa de rezonanŃă la oscilaŃii longitudinale, viteza de
propagare a sunetului rezultă din relaŃia:
cL = 2 ⋅ l ⋅ f r , (6.53)
unde l este lungimea epruvetei folosite la efectuarea încercărilor, în m şi fr frecvenŃa de rezonanŃă, în Hz.
Viteza de propagare a sunetului în lemn paralel cu fibrele diferă în raport cu specia (tab.6.13). Există totodată diferenŃe
între exemplarele uneia şi aceleiaşi specii.
Tabelul 6.13
Date privind viteza de propagare a sunetului,
paralel cu fibrele, prin lemnul în stare absolut uscată
al câtorva specii forestiere
Viteza sunetului,
Specia
m/s
Molid 4790
Pin 4760
Brad 4890
Paltin 3826
Fag 4638
Stejar 4304
Tei 3700

Viteza de propagare a sunetului în lemn paralel cu fibrele este comparabilă cu viteza de propagare a sunetului prin multe
materiale, ca de exemplu prin oŃel (5100 m/s), aluminiu (5200), cupru (3500), beton (4000), zidărie de cărămidă (4000) şi este
mult mai mare decât cea de propagare prin aer la 20°C (344), apă la 13°C (1441), plută (500), cauciuc (40-200).
● RezistenŃa (impedanŃa) acustică specifică reprezintă rezistenŃa opusă de lemn la propagarea sunetului în masa
lui (analog rezistenŃei electrice a unui conductor) şi se determină cu relaŃia:
Rs = c L ⋅ ρ [N · s /m3] . (6.54)
 Determinări efectuate la o serie de specii lemnoase foioase şi răşinoase au condus la valori ale rezistenŃei acustice
specifice la propagarea sunetului prin lemnul uscat pe direcŃie longitudinală relativ apropiate, cuprinse între (280-330) · 104
N · s /m3. Pentru comparaŃie se menŃionează valorile rezistenŃei acustice specifice, exprimate în N · s /m3, ale câtorva medii,
pentru care mai înainte s-au precizat valorile vitezei sunetului: oŃel (4000 · 104), aluminiu (1400 · 104), cupru (3100 · 104),
beton (800 · 104), zidărie de cărămidă (720 · 104), aer la 20°C (414), apă la 13°C (144 · 104), plută (12 · 104), cauciuc (4 ·
104 - 40 · 104). Se observă că, în general, în raport cu metalele, lemnul are rezistenŃa acustică specifică mult mai redusă,
valorile corespunzătoare acestuia fiind de 5-10 ori mai mici.
● RadiaŃia acustică exprimă emisia de radiaŃie sonoră în spaŃiul înconjurător, a lemnului prin care se propagă undele
sonore, fiind dată de relaŃia:
cL E
K= = [m4/(N · s2)] . (6.55)
ρ ρ3
Expresia (6.55) a fost dedusă de Hahnemann şi Heght în anul 1917 şi regăsită ulterior, în anul 1937, de către Andreev,
ultimul dându-i şi numele de constantă de radiaŃie acustică (Ghelmeziu şi Beldie, 1970).
RadiaŃia acustică reprezintă un criteriu de bază pentru stabilirea calităŃii lemnului de rezonanŃă utilizat la construcŃia
instrumentelor muzicale. Cu cât valoarea sa este mai ridicată, cu atât lemnul respectiv îndeplineşte mai bine condiŃiile pentru
fabricarea acestora, limita inferioară admisă fiind de 10 m4/(N · s2), la umiditatea de 10%.
● Frecarea internă, proprietate care cauzează pierderea de energie sonoră, având drept consecinŃă reducerea
amplitudinii undelor acustice după o lege exponenŃială şi stingerea treptată a oscilaŃiilor, se exprimă în mod obişnuit cu
ajutorul decrementului logaritmic al amortizării vibraŃiilor, care se calculează cu relaŃia:
lg A − lg B
δ= , (6.56)
n
unde n este numărul de oscilaŃii complete, din intervalul amplitudinilor A şi B.
Pentru simplificarea determinării se ia n =10, relaŃia (6.56) devenind:
lg A − lg B
δ= . (6.57)
10
Decrementul logaritmic al amortizării vibraŃiilor rezultă şi din relaŃia:
π ⋅ ( f 2 − f1 )
δ= , (6.58)
fr
în care fr este frecvenŃa de rezonanŃă, în Hz, iar f1 şi f2 - frecvenŃele corespunzătoare amplitudinii A1,2 = 0,707 · Amax , în Hz,
determinate cu ajutorul curbei frecvenŃei de rezonanŃă (v. 6.7.2).
Decrementul logaritmic al amortizării vibraŃiilor variază în raport cu umiditatea, la temperatura camerei, astfel
(Kollmann şi Krech, citaŃi de Ugolev, 1986): crescând umiditatea, iniŃial, acesta scade, înregistrând un minim la umiditatea de
6-8 %, după care, până la atingerea punctului de saturaŃie a fibrei, se majorează. La valori ale umidităŃii superioare punctului
de saturaŃie a fibrei, decrementul logaritmic al amortizării vibraŃiilor rămâne aproximativ constant.
Factorul de calitate al amortizării vibraŃiilor este cel de al doilea indice cu ajutorul căruia se exprimă frecarea internă.
El rezultă din relaŃia:
π fr
Q= = . (6.59)
δ f 2 − f1
Factorul de calitate al amortizării vibraŃiilor exprimă fenomenul de stingere a sunetului, după ce excitaŃia sonoră a
încetat.
Factorul de calitate al amortizării vibraŃiilor este cel de al doilea indice cu ajutorul căruia se exprimă frecarea internă. El
rezultă din relaŃia:
π fr
Q= = . (6.60)
δ f 2 − f1

6.7.2. Determinarea experimentală a frecvenŃei de rezonanŃă a lemnului

FrecvenŃa de rezonanŃă a lemnului se poate determina cu ajutorul metodei dinamice (rezonanŃei). În principiu, această
metodă constă în încercarea unor epruvete de lemn, special confecŃionate, la vibraŃii longitudinale sau transversale (de
încovoiere), cu frecvenŃa variind în domeniul audibil şi determinarea amplitudinii maxime a vibraŃiilor, acesteia din urmă
corespunzându-i frecvenŃa de rezonanŃă.
Dimensiunile epruvetelor sunt 500 × 20 × 20 mm.

72
 Fig.6.26. Schema de montaj a instalaŃiei pentru determinarea frecvenŃei de
rezonanŃă:
a - la vibraŃii longitudinale; b - la vibraŃii transversale;
1 - epruvetă; 2 - plăcuŃe din metal feromagnetic; 3 - dispozitiv de prindere a epruvetei; 4 - traductor electromagnetic
de excitaŃie; 5 - traductor electromagnetic receptor;
6 - amplificator de putere; 7 - generator de ton; 8 - milivoltmetru;
9 - frecvenŃmetru numeric.
Schema instalaŃiei experimentale utilizate la efectuarea încercărilor acustice este redată în figura 6.26. Generatorul de
ton 7 al instalaŃiei produce oscilaŃii de audiofrecvenŃă, care sunt amplificate de amplificatorul de putere 6 şi, cu ajutorul
excitatorului electromagnetic 4, sunt transformate în unde elastice,
acestea fiind transmise epruvetei 1, prin intermediul unei plăcuŃe
din metal feromagnetic. Undele elastice generate în epruvetă ajung
la receptorul 5, după care sunt transmise sub formă de oscilaŃii
electrice, la milivoltmetrul electronic 8.
La început, crescând treptat frecvenŃa generatorului de ton,
milivoltmetrul electronic va indica o amplitudine a oscilaŃiilor din ce
în ce mai mare. Stării de rezonanŃă, căreia în corespunde
frecvenŃa fr , ce se citeşte la frecvenŃmetrul numeric 9, se
înregistrează atunci când amplitudinea oscilaŃiilor devine maximă,
Amax. După depăşirea valorii Amax, la creşterea în continuare a
frecvenŃei generatorului de ton, amplitudinea oscilaŃiilor se
micşorează. De reŃinut că în cazul încercării la vibraŃii longitudinale
epruveta este fixată la mijloc într-un dispozitiv tip cuŃit, în timp ce la
încercarea la vibraŃii transversale este susŃinută cu fire de mătase
din dreptul celor două puncte nodale.
Pentru estimarea frecării interne, se modifică frecvenŃa
generatorului de ton şi, urmărind indicaŃiile milivoltmetrului electronic
pentru diferitele valori ale frecvenŃei vibraŃiilor, se construieşte curba
frecvenŃei de rezonanŃă (fig. 6.27). Cu ajutorul acesteia se determină
Fig.6.27. Curba frecvenŃei de rezonanŃă valorile f 1 şi f2 , ele fiind situate de o parte şi de alta a punctului de
a lemnului pe abscisă corespunzător frecvenŃei de rezonanŃă, în dreptul
ordonatelor corespunzătoare amplitudinilor A1 şi A2 , de valoare
A1,2 = 0,707 · Amax .

6.7.3. Lemnul ca materie primă pentru construcŃia instrumentelor muzicale (lemnul de rezonanŃă)
Prin lemn de rezonanŃă se înŃelege materialul lemnos cu structură foarte fină şi respectiv, cu proprietăŃi fizice
corespunzătoare pentru construcŃia instrumentelor muzicale. În practică, lemnul de rezonanŃă şi-a găsit de asemenea
întrebuinŃări în construcŃia de diferite tipuri de ambarcaŃii, în industria aeronautică, pentru confecŃionarea draniŃei ş.a.
Cele mai preŃuite specii cu lemn de rezonanŃă sunt molidul şi paltinul, primul folosit pentru faŃa instrumentelor cu corzi
şi arcuş, şi cu corzi pentru ciupit, iar cel de al doilea pentru dosul şi eclisele (părŃile laterale) acestora. Din lemnul de molid de
rezonanŃă se mai produc funduri de piane, claviatură şi elemente de bară (sinonim, bară de rezonanŃă, piesă profilată care
intră în componenŃa unor instrumente muzicale). După Bucur (1983), lemnul de brad (Abies alba L.) ar fi apt pentru
realizarea viorilor de concert, ca şi cel de molid. Se consideră că, în trecut, în construcŃia instrumentelor muzicale lemnul de
brad a fost folosit pe scară largă, ulterior în locul lui utilizându-se lemnul de molid (Filipovici, 1965).
Pentru alte părŃi componente ale instrumentelor muzicale se mai folosesc mesteacănul şi fagul (pentru arcuşuri) şi
părul (pentru cordare şi pentru cuiele de întindere a corzilor). La instrumentele de calitate superioară, arcuşul se execută din

73
lemn de pernambuc (Caesalpinia echinata Lamb.), iar cordarele şi cuiele de întindere a corzilor, din lemn de abanos
(Diospyros ebenum Koen.) sau de pernambuc.
Foarte importante pentru sonoritatea instrumentelor muzicale sunt, pe lângă calitatea lemnului folosit, forma geometrică a
acestora şi procesul tehnologic de execuŃie, precum şi calitatea celorlalte materiale (verniurile şi coloranŃii utilizaŃi la finisare).

6.7.3.1. Lemnul de molid de rezonanŃă

6.7.3.1.1. Elemente generale privind molidul cu lemn de rezonanŃă
Forma cu lemn de rezonanŃă a molidului (Picea abies (L.) Karst), denumită molid de rezonanŃă, este considerată un
ecotip apărut în condiŃiile pădurii virgine, bine diferenŃiat şi individualizat din punct de vedere biologic (Ştefănescu, 1961).
Răspândirea molidului cu lemn de rezonanŃă este legată de răspândirea pădurii virgine şi respectiv a pădurii
naturale cu structură plurienă. În trecut el a ocupat o suprafaŃă mult mai mare decât în prezent. Treptat, însă, şi-a restrâns
prezenŃa, ajungând de exemplu să fie complet eliminat, încă de multă vreme, din MunŃii Alpi şi MunŃii Boemiei (Stinghe, citat
de Rădulescu, 1969).
La noi, unde a beneficiat de condiŃii
naturale de vegetaŃie dintre cele mai bune,
molidul de rezonanŃă a ocupat suprafeŃe mai
mari ca în alte părŃi ale Europei (Grapini şi
Constantinescu 1968), centrul de greutate al
răspândirii lui constituindu-l CarpaŃii Orientali,
cu precădere zona nordică a acestora.
Diminuarea răspândirii molidului de
rezonanŃă în România a fost cauzată în
Fig, 6.28. Zone de creştere caracteristice (zona A - cu lemn de rezonanŃă) primul rând de exploatarea intensă a sa
delimitate în raport cu evoluŃia lăŃimii inelelor anuale la înălŃimea de 1,30 timp de mai bine de 200 ani, datorită
excelentei sale calităŃi lemnul acestuia fiind
m faŃă de nivelul solului
unul dintre sortimentele foarte mult căutate.
Trebuie de asemenea avute în vedere
utilizarea pe scară largă a lemnului de molid
de rezonanŃă pentru draniŃă, ca şi pierderile cauzate de desele doborâturi de vânt, care au contribuit şi ele în bună măsură la
reducerea ariei de răspândire a lui.
Foarte multă vreme lemnul de molid de rezonanŃă românesc a fost exportat sub formă de buşteni sau cherestea, prin
nenumăratele viori şi piane în care a fost încorporat el contribuind din plin la înflorirea culturii europene şi mondiale (Giurgiu,
1982). În Polonia, spre exemplu, până în anul 1938, ca şi după cel de al doilea război mondial, industria constructoare de
instrumente muzicale s-a bazat pe lemnul de rezonanŃă provenit din România, respectiv din Bucovina (Krzysik, 1968).
Creşterea molidului cu lemn de rezonanŃă, aşa după cum reiese din analiza evoluŃiei lăŃimii inelelor anuale pe
secŃiunea de la înălŃimea de 1,30 m faŃă de nivelul solului, este în general mai înceată decât la arborii de molid obişnuit, dar,
comparativ cu cazul acestora din urmă, se continuă până la vârste mai înaintate. În mod obişnuit, la acest nivel al trunchiului,
la arborii de molid de rezonanŃă se disting două, uneori trei zone de creştere caracteristice în ceea ce priveşte lăŃimea şi
uniformitatea inelelor anuale (fig. 6.28). În prima parte a vieŃii arborilor, este de regulă evidentă o porŃiune cu inele anuale
late şi variate ca lăŃime, ce constituie zona C. Începând aproximativ de la vârsta de 50 ani, când se admite că arborii şi-au
definitivat locul în coronamentul arboretului (Ştefănescu, 1964), inelele anuale devin înguste şi uniforme, alcătuind porŃiunea
cu lemn de rezonanŃă, notată zona A. Uneori, pe secŃiunea transversală se intercalează şi o porŃiune, notată zona B, cu
aspectul inelelor anuale diferit de al celorlalte două.
Având în vedere că, datorită neuniformităŃii lăŃimii inelelor anuale, o parte din secŃiunea transversală a trunchiului este
necorespunzătoare din punct de vedere calitativ, precum şi faptul că grosimea pe rază a zonei de lemn de rezonanŃă trebuie
să depăşească lăŃimea celor mai mici semifabricate de lemn pentru instrumente muzicale - minimum 130 mm pentru vioară
(Cotta, 1983) - rezultă că prevederea reglementărilor în vigoare referitoare la diametrul minim la capătul subŃire, fără coajă,
al pieselor de lemn rotund de molid de rezonanŃă (34 cm) este cât se poate de judicioasă. În marea majoritate a cazurilor
arborii de molid de rezonanŃă satisfăcând condiŃiile de ordin dimensional la vârste relativ înaintate, se poate totodată
conchide că şi vârsta exploatabilităŃii tehnice, cuprinsă după normele tehnice privind amenajarea pădurilor între 150 şi 180
ani este de asemenea judicios stabilită. De reŃinut că arborii de molid de rezonanŃă pot depăşi uneori 300 ani, păstrându-şi
nealterată starea de sănătate şi fără a înregistra vătămări care să conducă la diminuări importante ale volumului de lemn
valorificabil.
Identificarea arborilor de molid de rezonanŃă, în vederea exploatării, se face Ńinând cont în primul rând de portul
acestora, de ansamblul particularităŃilor de ordin morfologic precizate. Pentru mai multă siguranŃă, se recurge la metoda
practicată de marii lutieri italieni, în secolele al XVI-lea şi al XVII-lea. În principiu, această metodă, aplicabilă şi la brad,
constă în lovirea trunchiului cu un ciocan de lemn în partea lui sudică şi ascultarea sunetului de răspuns, cu urechea lipită de
arbore, în partea opusă. În cazul arborilor cu lemn de rezonanŃă, sănătoşi, sunetul este înalt şi clar, în timp ce la arborii cu

74
defecte, acesta este jos şi voalat. Arborii cu putregai au sunet înfundat. Andrea Amati (1535-1612), căutând lemn pentru viorile
sale în pădurile Alpilor de Sud, utiliza această metodă, alegând arborii sănătoşi, cu sunet deschis şi clar (Hegyesi, 1962).
Exploatarea arborilor de molid de rezonanŃă se execută numai în perioada de repaus vegetativ, pe vreme cu
temperatura de 3-5°C, nu pe timp geros, cu strat gros de zăpadă şi chiar amenajându-se paturi de crăci cu cetină, evitându-
se astfel producerea de crăpături interne la cădere. Materialul lemnos exploatat în timpul perioadei de vegetaŃie, când pereŃii
celulari sunt îmbibaŃi cu sevă, este expus atacului ciupercilor şi insectelor xilofage şi înregistrează deprecieri sub raportul
proprietăŃilor acustice. Uscarea rapidă provocată de timpul călduros din perioada de vegetaŃie poate de asemenea conduce
la apariŃia crăpăturilor adânci. Piesele de lemn brut rotund au diametrul minim la capătul subŃire, fără coajă, aşa după cum s-
a arătat, de 34 cm, iar lungimea minimă de 2,00 m, cu creşteri din 0,10 în 0,10 m.

6.7.3.1.2. Caracteristici ale lemnului de molid de rezonanŃă

Având în vedere sonoritatea celebrelor viori ale marilor maeştri lutieri asigurată de materialul lemnos folosit la construcŃia
lor, lemnul de molid de rezonanŃă, care a stat la baza creaŃiilor lui Stradivarius, şi rămâne şi în prezent o materie primă de
neegalat, este apreciat de către Schmidt-Vogt (1981) ca fiind cel mai valoros de pe Pământ. Antonio Stradivarius (1644-1737),
reprezintă cea mai proeminentă personalitate din istoria creatorilor acestui instrument. Înalta preŃuire de care se bucură şi astăzi
o vioară construită de el (în prezent, în întreaga lume se mai păstrează încă 650 instrumente ale acestuia) dovedeşte în plus că,
cel puŃin 300 ani, datorită în parte şi lacului protector, lemnul încorporat în instrumentele muzicale îşi poate păstra neştirbite
proprietăŃile acustice. La realizarea celebrelor sale viori, se crede că a fost folosit lemn adus probabil chiar din Ńara noastră, de
către neguŃătorii veneŃieni (Hegyesi, 1962).
Pentru prelucrarea în Ńară a acestei materii prime, după cel de al doilea război mondial au fost construite fabricile de
instrumente muzicale de la Reghin şi Bucureşti.
Lemnul de molid de rezonanŃă este utilizat pentru realizarea plăcilor vibratorii, de rezonanŃă, din structura cutiei sonore
a instrumentelor muzicale cu coarde, intensificând sunetul şi formând timbrul specific al acestora. Se precizează că din
energia totală furnizată de strune, numai o mică parte, respectiv 3-5%, este radiată în aer sub formă de sunet, restul
disipându-se în materialul plăcilor de rezonanŃă şi în punctele de consolidare a acestora, în corpul instrumentelor (Ugolev,
1986).
Limitele intervalelor de variaŃie a valorilor proprietăŃilor acustice şi densităŃii, corespunzătoare lemnului arborilor de
molid de rezonanŃă din diferite Ńări (România, Italia, Germania, FranŃa, Austria, Polonia, Rusia, Canada), apreciate de Bucur
(1976) şi Cotta (1983) drept caracteristice pentru această formă a speciei, sunt consemnate în tabelul 6.14.
Tabelul 6.14
Date privind proprietăŃile acustice şi densitatea lemnului de molid de rezonanŃă
Valorile limită pentru molidul
Proprietatea
de rezonanŃă
- Viteza de propagare longitudinală a sunetului cL , m/s 4800 - 5700
- RadiaŃia acustică K, m4/(kg · s) 10,00 - 13,90
- Frecarea internă δ < 0,02
- Factorul de calitate Q >100 (105)
- ImpedanŃa (rezistenŃa) acustică specifică Rs , N · s/m3 (2,16 - 2,50) · 106
- Densitatea ρ, kg/m3 400 - 500

SemnificaŃia proprietăŃilor fizice considerate caracteristice pentru aprecierea calităŃii de rezonanŃă a lemnului:
- viteza de propagare longitudinală a sunetului prin lemn este în strânsă legătură cu claritatea sunetelor emise de
instrumentele muzicale în care acesta este încorporat; cu cât valorile acestui parametru sunt mai mari, cu atât claritatea
sunetelor este mai bună;
- radiaŃia acustică semnifică emisia de unde sonore, iar frecarea internă - pierderea de energie sonoră. Şi radiaŃia
acustică şi frecarea internă au ca efect amortizarea vibraŃiilor, respectiv reducerea amplitudinii undelor sonore, dar în timp ce
prima caracteristică exprimă o emisie de energie în spaŃiu, sub formă de unde sonore, cealaltă exprimă o pierdere de
energie în lemn. Lemnul de molid cu calitate acustică bună prezintă valori mari ale radiaŃiei acustice şi valori reduse ale
frecării interne. RadiaŃia acustică este, după unii cercetători, cea mai adecvată caracteristică pentru aprecierea calităŃii
lemnului de molid de rezonanŃă;
- factorul de calitate. În cazul molidului de rezonanŃă, valorile reduse ale factorului de calitate [Q < 100 (105)] relevă o structură a
lemnului complexă, care favorizează amortizarea oscilaŃiilor, pe când valorile superioare denotă o structură simplă, uniformă, continuă,
ce facilitează propagarea vibraŃiilor de-a lungul elementelor anatomice; lemnul cu valori ridicate ale factorului de calitate prezintă valori
mari ale vitezei de propagare longitudinală a sunetelor (Bucur, 1983).
- impedanŃa (rezistenŃa) acustică specifică exprimă lejeritatea (sprinteneala) sunetelor, având valori mici în cazul
lemnului de molid de rezonanŃă cu calitate acustică bună;
- densitatea, deşi nu este un parametru acustic, prezintă un interes deosebit în aprecierea calităŃii de rezonanŃă, ea
fiind strâns legată de structura lemnului şi structura la rândul ei influenŃând direct comportarea acestuia din punct de vedere

75
sonor. În ceea ce priveşte legătura cu elementele de structură, se menŃionează că densitatea este influenŃată de lăŃimea
inelelor anuale şi de proporŃia de lemn târziu, diminuându-se la creşterea primului parametru şi majorându-se la creşterea celui de
al doilea. Referitor la legătura cu proprietăŃile acustice, trebuie reŃinut că, în principiu, lemnului de molid de rezonanŃă îi corespund
însuşiri cu atât mai bune cu cât densitatea este mai mică. Astfel, odată cu descreşterea densităŃii, cresc viteza de propagare
longitudinală a sunetului şi radiaŃia acustică, şi scade impedanŃa acustică specifică. Face excepŃie frecarea internă care, la
diminuarea densităŃii, înregistrează o uşoară creştere.
Caracterele macroscopice ale lemnului devenite criterii clasice pentru recunoaşterea lemnului de molid de
rezonanŃă sunt: structură simplă şi fină, regularitate a inelelor anuale foarte bună, proporŃie a lemnului târziu în cuprinsul inelelor
anuale de numai 20-25%, absenŃa totală a defectelor. LăŃimea inelelor anuale pentru vioară trebuie să fie de 1,2-2,0 mm,
această mărime corespunzând unei mari regularităŃi a creşterilor şi asigurând un bun aspect estetic şi suprafeŃe curate la
şlefuire. Pentru violoncel şi contrabas lăŃimea inelelor anuale poate ajunge la 3,5 mm şi respectiv la 4-5 mm. Lemnul de molid de
rezonanŃă are culoarea uniformă, albă, albă-aurie şi luciul mătăsos. Prezintă fibră dreaptă şi se despică foarte uşor pe direcŃie
radială.

6.7.3.1.3. Clase de calitate acustică a lemnului de molid de rezonanŃă

NoŃiunea de clasă de calitate acustică a lemnului de molid de rezonanŃă, introdusă de Beldeanu şi Pescăruş (1996),
răspunde necesităŃii de a face posibilă evaluarea acestei însuşiri complexe. În legătură cu acest fapt, s-au efectuat cercetări,
verificate statistic, asupra lemnului a 10 arbori, proveniŃi din Ocoalele Silvice MoldoviŃa, Tomnatic, Coşna şi Valea Gurghiului,
apreciaŃi pe teren ca fiind de rezonanŃă. La laborator s-au executat determinări acustice prin metoda dinamică, epruvetele
prelevate din lemnul arborilor respectivi fiind supuse la vibraŃii longitudinale, cu frecvenŃa în domeniul de audibilitate (16-
20000 Hz). Rezultatele au fost apoi comparate cu datele privind proprietăŃile acustice şi densitatea considerate caracteristice
lemnului de molid de rezonanŃă în literatura de specialitate (tab. 6.14), pe acestă bază fiind catalogate ca foarte bune, bune
sau necorespunzătoare. S-au pus astfel în evidenŃă următoarele clase de calitate acustică a lemnului arborilor care au făcut
obiectul cercetărilor:
- clasa R1 - lemn de rezonanŃă de calitate acustică foarte bună;
- clasa R2 - lemn de rezonanŃă de calitate acustică bună;
- clasa R3 - lemn de rezonanŃă de calitate satisfăcătoare;
- clasa O - lemn obişnuit, lipsit de calitate acustică.
Ordinea în care proprietăŃile cercetate au fost luate în considerare la stabilirea claselor de calitate acustică este
următoarea: viteza de propagare longitudinală a sunetului; radiaŃia acustică; frecarea internă; impedanŃa (rezistenŃa)
acustică specifică. Primele două proprietăŃi se consideră a avea un grad de semnificaŃie superior celorlalte.

6.7.3.2. Lemnul de paltinş

Denumirea de lemn de paltin, în domeniul construcŃiei instrumentelor muzicale, priveşte în primul rând lemnul de paltin
de munte (Acer pseudoplatanus L.), dar şi lemnul de paltin de câmp (Acer platanoides L.) şi de jugastru (Acer campestre L.),
paltinul de câmp fiind utilizat pe scară mai redusă, iar jugastrul în mod cu totul excepŃional.
Caracteristicile generale ale lemnului. În cazul paltinului de munte, lemnul are culoarea albă sidefie, uneori alb-
roşiatică, este potrivit de greu, tare. Prezintă raze foarte numeroase şi lucioase, cu înălŃimea până la 1,5 mm. Se prelucrează
uşor, fără a se scămoşa sau aşchia. Are o stabilitate dimensională foarte bună şi crapă puŃin.
Lemnul de paltin cu fibră ondulată (de paltin creŃ), cunoscut în luterie de câteva secole şi foarte mult apreciat
pentru aspectul său estetic, este produs îndeosebi de paltinul de munte. Este însă specific şi paltinului de câmp şi, uneori şi
jugastrului (Arbogast, 1992, a). OndulaŃiile, rezultate ca urmare a dispunerii anormale a fibrelor în lemn, sunt vizibile sub
forma unor benzi strălucitoare, ce alternează cu benzi mate, paralele între ele. LăŃimea benzilor, constantă la unul şi acelaşi
arbore, variază de la un exemplar la altul, măsurând de la câŃiva milimetri până la mai mult de 1 cm. În general, au lăŃime
mică a benzilor arborii cu inele anuale înguste şi invers, arborii cu inele anuale late au benzi de lăŃime mai mare. Când
creşterile anuale sunt reduse, benzile sunt foarte mici, putând chiar să dispară, pierzându-se astfel desenul caracteristic. De
reŃinut că Leonhardt şi Milancovič (citaŃi de Bucur, 1976) disting la paltinul creŃ mai multe categorii de desene: fibre ondulate
înguste, fibre ondulate late, fibre ondulate dispuse în flăcări late, fibre ondulate dispuse în flăcări înguste.
Exemplarele având lemnul în totalitate ondulat sunt extrem de rare, în mod obişnuit dispunerea anormală a fibrelor
afectând doar o parte a volumului acestora. De regulă, fibra ondulată apare între colet şi baza primei ramuri groase, mai des
până la înălŃimea de 50-60 cm faŃă de nivelul solului. Ca semn al prezenŃei acesteia, arborii pot avea coaja cutată, pliurile, de
4-5 mm înălŃime, mai mult sau mai puŃin pronunŃate, mergând pe întreaga circumferinŃă sau numai pe o parte a ei. Cute
asemănătoare, dar ceva mai fine, pot fi remarcate şi mai sus, la nivelul nodurilor, ramificaŃiilor, curburilor, altor defecte, ele
relevând posibilitatea existenŃei în dreptul lor a fibrei ondulate. Cutele sunt mai frecvent întâlnite pe părŃile nordice şi nord-
vestice ale trunchiului. Dacă arborii urmează a fi doborâŃi, rezultatele acestor observaŃii se pot verifica, îndepărtând bucăŃi
mici de coajă şi examinând direct suprafaŃa lemnului. Expresivitatea desenului poate fi sporită, ungând lemnul cu particule
fine de pământ sau lăsându-l să se decoloreze timp de 1-2 săptămâni sub acŃiunea razelor solare.

76
 La arborii doborâŃi, existenŃa fibrei ondulate poate fi depistată examinând tapa, suprafaŃa cioatei în partea opusă tapei,
sau secŃiunea de bază a trunchiului. În acelaşi scop se pot face de asemenea observaŃii asupra lemnului, îndepărtând coaja
în diferite puncte ale trunchiului.
Cauzele formării fibrei ondulate, aşa după cum s-a arătat anterior, nu au fost pe deplin elucidate. În lumea lutierilor
predomină părerea că paltinul de munte cu fibra ondulată ar creşte pe soluri sărace, la altitudini mai ridicate, în general în
condiŃii climatice dificile. AlŃii iau în considerare cauze de ordin mecanic, cum ar fi greutatea arborilor, forŃa de compresiune
care apare în zonele comprimate prin încovoiere, în porŃiunile prezentând curbură sau în partea opusă vântului. Nu este
omisă totodată influenŃa factorilor ereditari.
Răspândirea paltinului. Cele mai apreciate zone din Ńara noastră pentru lemnul de paltin furnizat sunt Maramureşul şi
Nordul Moldovei. Fibra ondulată se întâlneşte la un număr de arbori redus, uneori putând trece neobservată. În FranŃa, după
Arbogast (1992,a), raportat la numărul total de arbori, exemplarele cu fibră ondulată nu ar depăşi proporŃia de 3%.
Exploatarea lemnului de paltin destinat construcŃiei instrumentelor muzicale se efectuează în timpul perioadei de
repaus vegetativ, până în luna aprilie (conform unor tradiŃii, pe lună plină sau în descreştere – Arbogast, 1992,a). Diametrul
minim, la capătul subŃire, fără coajă, al lemnului brut rotund trebuie să fie 36 cm. Pentru debitarea pieselor de violoncel şi de
contrabas se cer diametre de la 90 cm în sus. Lemnul trebuie să fie perfect sănătos şi lipsit de orice fel de defect. Pentru
evitarea apariŃiei crăpăturilor, a coloraŃiilor anormale etc., acesta trebuie introdus cât mai grabnic în fabricaŃie (din cauza
căldurii, poate căpăta pete închise la culoare).
Lemnul de paltin creŃ se prelucrează mai anevoie decât cel de paltin obişnuit. Se menŃionează că la realizarea
instrumentelor muziale cu corzi şi arcuş, şi cu corzi pentru ciupit, din lemn de paltin se execută fundul, eclisele, gâtul,
scaunul (sau căluşul, piesă care serveşte la sprijinirea corzilor).
ProprietăŃi fizico-acustice ale lemnului de paltin obişnuit şi de paltin creŃ. În comparaŃie cu lemnul de molid,
lemnului de paltin îi corespund valori mai mici ale vitezei de propagare longitudinală a sunetului, radiaŃiei acustice şi
factorului de calitate, în timp ce densităŃii îi corespunde o valoare superioară (tab. 6.15). În virtutea acestor valori, utilizarea
lemnului de paltin pentru spatele instrumentelor este pe deplin justificată, el intervenind aici în amortizarea vibraŃiilor,
respectiv în stingerea sunetelor, spre deosebire de lemnul de molid, cu valori mari ale proprietăŃilor acustice specificate şi cu
o valoare mai mică a densităŃii, care, încorporat în faŃa instrumentelor, trebuie, dimpotrivă, să răspundă necesităŃii nu de a
stinge sunetele ci de a le transmite.
Tabelul 6.15
Date privind proprietăŃile acustice şi densitatea în cazul lemnului de paltin
utilizat în construcŃia instrumentelor muzicale
Categoria cL K ρ DirecŃia
Q
de lemn m/s m /(kg · s)
4 kg/m 3 de debitare
Paltin obişnuit 4900 7,50 45 650 longitudinală tangenŃială
Paltin creŃ 4500 7,80 35 570 longitudinală radială

Datele înscrise în tabelul 6.29 atestă de asemenea că cele două forme de paltin, obişnuit - debitat tangenŃial şi creŃ -
debitat radial, la care factorul de calitate are valori apropiate, se situează pe picior de egalitate. Din punct de vedere strict
acustic, lemnul de paltin cu fibră ondulată nu se ridică deasupra aceluia de paltin obişnuit (Bucur, 1976). Aspectul decorativ,
mult apreciat, face însă din lemnul de paltin cu fibră ondulată o materie primă extrem de valoroasă şi foarte căutată pentru
realizarea instrumentelor de maestru.

7. PROPRIETĂłI MECANICE ALE LEMNULUI

7.1. ELEMENTE GENERALE
ProprietăŃile mecanice ale lemnului reprezintă însuşirile acestuia de a se opune forŃelor exterioare, şi respectiv
fenomenele care se produc în cuprinsul său, în timpul solicitărilor. De reŃinut că lemnul se opune forŃelor exterioare prin
calităŃile sale elastice, plastice, de rezistenŃă şi de duritate.
Caracterul anizotrop-ortotrop şi heterogen al lemnului. Comparativ cu corpurile cristalizate omogene, cum sunt de
exemplu metalele, lemnul este un material cu o construcŃie de mare complexitate, care pune probleme specifice în calculul
rezistenŃei. În timp ce oŃelul poate fi considerat compus din particule aşezate unele peste altele în vid, lemnul se prezintă ca
un corp fibros şi poros, constituit din celule variate ca formă, dimensiuni şi constituŃie. În conformitate cu funcŃia îndeplinită în
timpul vieŃii arborelui, membranele (pereŃii) celulelor acestora prezintă multiple perforaŃii, diferite ca formă. FaŃă de oŃel, care
este izotrop, având proprietăŃi elastice identice în toate direcŃiile, lemnul este anizotrop, proprietăŃile lui fiind diferite în raport
de direcŃia forŃei. O contribuŃie esenŃială la realizarea caracterului anizotrop o are faptul că, în trunchiul unui arbore, circa
90% din celule sunt verticale (care, în plus, sunt şi foarte lungi) şi doar circa 10% sunt mai mult sau mai puŃin orizontale. În
aceste condiŃii, rezistenŃa lemnului este mare în sens longitudinal şi mică în sens transversal. Dat fiind faptul că printr-un
punct oarecare al trunchiului arborelui ca şi al unui buştean trec trei plane aproximativ perpendiculare între ele, numite plane
de simetrie elastică, respectiv planele longitudinal (axa x), radial (axa y) şi tangenŃial (axa z), se spune că lemnul este un

77
material ortotrop. Totodată, lemnul nu este omogen, ci heterogen. Este format din creşteri anuale, alcătuite din zone timpurii
mai puŃin dense, cu pereŃi celulari subŃiri şi din zone târzii mai dense, cu pereŃi celulari mai groşi. Alburnul şi duramenul sunt
fundamental diferite. DirecŃia fibrelor nu este totdeauna paralelă cu axa longitudinală a trunchiului arborelui. Alte elemente
perturbatoare sunt nodurile, crăpăturile. Se poate deci conchide că în afară de natura solicitărilor şi de specia lemnoasă,
proprietăŃile mecanice ale lemnului variază în funcŃie de numeroşi alŃi factori.
Felul şi direcŃia sarcinilor care acŃionează asupra lemnului. Sarcinile pot fi statice sau dinamice, deosebirea constând
în faptul că în primul caz ele cresc lent şi apoi rămân aproape constante, iar în cel de al doilea cresc brusc cu o anumită
viteză.
De asemenea, în condiŃiile caracterului anizotrop al lemnului, sarcinile pot avea o direcŃie paralelă cu direcŃia fibrelor,
sau dimpotrivă, o direcŃie perpendiculară. Cele care acŃionează perpendicular pe direcŃia fibrelor, la rândul lor, pot avea un
mers radial, când acŃionează aproximativ paralel cu razele, sau un mers tangenŃial, când acŃionează aproximativ tangenŃial
la inelele anuale. Se disting astfel solicitări paralele cu fibrele sau perpendiculare pe fibre precum şi solicitări perpendiculare
radiale şi perpendiculare tangenŃiale.
Metodele de determinare a indicilor proprietăŃilor mecanice ale lemnului. Se disting metode distructive, ce constau în
încercări ale unor epruvete până la rupere şi metode nedistructive, ce constau în încercări ale epruvetelor fără a le rupe, sau
încercări efectuate direct asupra materialului fără confecŃionarea de epruvete. Metodele nedistructive recurg la corelaŃii între
rezistenŃele mecanice şi anumiŃi parametri fizici, elastici.
• Metoda distructivă de determinare a indicilor proprietăŃilor mecanice ale lemnului, bazată pe folosirea de
epruvete de dimensiuni mici, fără defecte.
Aplicabilitatea metodei. Cu ajutorul acestei metode se pot determina indicii corespunzători arboretelor, arborilor,
buştenilor, pieselor de cherestea, produselor finite. Având în vedere neomogenitatea lemnului, respectiv variabilitatea
proprietăŃilor, pentru fiecare din aceste cazuri este necesar să se confecŃioneze un număr corespunzător de epruvete, iar
prelucrarea şi interpretarea rezultatelor să se efectueze folosind procedee ale statisticii matematice. Una din cele mai
importante aplicaŃii ale metodei priveşte estimarea indicilor carateristici diferitelor specii şi evidenŃierea acŃiunii diferiŃilor
factori de influenŃă asupra acestora.
Metoda în speŃă s-a impus prin aceea că dimensiunile mici permit confecŃionarea unui număr de epruvete satisfăcător
dintr-un volum de material lemnos redus şi totodată, rezultatele
nu sunt afectate de prezenŃa eventualelor defecte. De
asemenea, se evită consumul mare de lemn pentru determinări
şi se simplifică modul de lucru, nefiind necesare forŃe
exagerate de rupere şi în consecinŃă, nici maşini foarte mari de
încercat.
Forma şi dimensiunile epruvetelor. În conformitate cu
prevederile standardelor în vigoare, epruvetele utilizate la
executarea încercărilor este necesar să îndeplinească o serie
de condiŃii. Astfel, aşa după cum rezultă din exemplul ilustrat în Fig. 7.1. Forma şi dimensiunile epruvetei pentru
figura 7.1, axa lor longitudinală trebuie să coincidă cu direcŃia determinarea rezistenŃei la compresiune
fibrelor lemnului, iar secŃiunea transversală să fie
perpendiculară pe axa respectivă, făcând în acest mod posibilă
realizarea de solicitări în lungul fibrei şi perpendicular pe fibre. Drept urmare, epruvetele vor avea feŃele şi baza orientate
riguros pe cele trei secŃiuni plane fundamentale ale lemnului (transversală, radială, tangenŃială). În acelaşi timp, dimensiunile
în secŃiunea transversală, de regulă de 20x20 mm, îndeplinesc condiŃia de a fi suficient de mici, dar şi pe aceea de a asigura
rezultatelor precizia corespunzătoare.
Prelevarea epruvetelor se face în concordanŃă cu scopul urmărit, respectând cerinŃele privind alegerea arboretelor, a
suprafeŃelor şi arborilor de probă, ca şi a locului din cuprinsul arborilor, pentru a asigura autenticitatea rezultatelor. Se Ńine de
asemenea cont de tipurile de încercări proiectate a se executa, ca şi de numărul de epruvete necesar pentru fiecare tip de
încercare, corespunzător preciziei urmărite a rezultatelor. Odată aceste obiective stabilite, din arborii aleşi se taie buşteni de
probă, având însemnate pe ei orientarea nordică şi elementele necesare identificării. Buştenii se debitează în rigle, care vor
servi la confecŃionarea epruvetelor. Debitarea epruvetelor se face astfel încât fibrele lemnului să fie paralele cu axa lor
longitudinală, feŃele să fie plane, cele opuse să fie riguros paralele, iar cele care se întretaie să fie perfect perpendiculare
între ele. În vederea efectuării încercărilor, epruvetele se condiŃionează, operaŃia, desfăşurată într-o atmosferă controlată, cu
temperatura 20°C şi umiditatea relativă a aerului de 65%, urmărind aducerea lor la umiditatea normală de 12%. Înainte de
efectuarea încercării, se măsoară dimensiunile exacte ale epruvetelor în viitorul plan de rupere. La final, pentru fiecare
epruvetă încercată, se determină umiditatea reală, urmând ca folosind formulele şi coeficienŃii de corecŃie prevăzuŃi în
standarde să se recalculeze rezistenŃa pentru umiditatea de 12%.

7.2. ELASTICITATEA LEMNULUI

78
 Sub acŃiunea unei forŃe exterioare, corpurile solide se deformează, mărimea deformaŃiei depinzând de structura şi
elasticitatea lor. Aşa dar, deformaŃia lemnului reprezintă capacitatea sa de a-şi modifica dimensiunile şi forma sub acŃiunea
unei forŃe. Un indicator important al deformaŃiei lemnului, ca material anizotrop, îl constituie modulul de elasticitate.
În concordanŃă cu cele arătate, o piesă cu lungimea iniŃială L poate suferi alungirea ∆L.
DeformaŃia relativă ε = ∆L/L, exprimată în procente, evoluează în raport cu tensiunea σ (forŃa raportată la unitatea de
suprafaŃă σ = F/A0), conform schemei generale reprezentată în figura 7.2. Se remarcă faptul că până la o tensiune limită σe ,
căreia îi corespunde deformaŃia εe , relaŃia între cei doi parametri este liniară şi reversibilă (legea lui Hooke). Cu alte cuvinte,
până la această limită, deformaŃia este proporŃională cu tensiunea., iar din momentul în care solicitarea nu mai există (σ = 0)
deformaŃia dispare (ε = 0), piesa reluându-şi forma iniŃială. În acest domeniu, materialul este elastic. Punctul P, aflat la limita
de limita de elasticitate, este numit şi limită de proporŃionalitate.
Elasticitatea este caracterizată prin raportul între tensiunea pe care o suportă piesa şi deformaŃia rezultată. Acest
raport se numeşte modul de elasticitate sau modul Joung, redat prin simbolul E:
E=σ/ε. (7.1)
În cazul lemnului, în funcŃie de orientarea fibrelor acestuia, se disting modulele de elasticitate longitudinală EL , radială
ER şi tangenŃială ET .
Raportul:
α=ε/σ (7.2)
reprezintă expresia deformaŃiei pe unitatea de tensiune.
La tensiuni cuprinse între limita de elasticitate σe şi limita de rupere σr , evoluŃia deformaŃiei se produce în domeniul
de plasticitate, în care fenomenul încetează de a mai fi liniar şi reversibil, iar legea de proporŃionalitate a lui Hooke nu mai
este aplicabilă. Totodată, din momentul în care sub acŃiunea unor tensiuni mari limita de elasticitate este depăşită şi se
ajunge în domeniul curgerii plastice, valorile modulelor de elasticitate scad în mod accentuat, având loc creşterea plasticităŃii
lemnului. Deasupra limitei de elasticitate, modulul de elasticitate poartă numele de modul de plasticitate Ep .
În acelaşi timp, trebuie reŃinut că după depăşirea limitei de elasticitate σe , deformaŃia totală ε este formată din două
părŃi: o deformaŃie elastică, reversibilă εe şi una neelastică, ireversibilă, denumită deformaŃie permanentă sau plastică εp .
Când tensiunea încetează să acŃioneze (σ = 0), deformaŃia nu dispare total. O imagine a acestor deformaŃii la lemn este
redată în figura 7.3.
Factori de influenŃă privind elasticitatea lemnului. În scop ilustrativ, în tabelul 7.1 se prezintă valorile modulelor de
elasticitate şi ale gradelor de anizotropie, pentru cazul general al lemnului de foioase şi răşinoase. Se remarcă mai întâi că, în
comparaŃie cu alte materiale, lemnul are în general valori ale modulului de elasticitate relativ mici. Spre exemplu, acestea sunt
mai reduse de circa 2 ori faŃă de beton, de circa 5 ori faŃă de aluminiu, de circa 15 ori faŃă de oŃel.

Fig. 7.2. Curbă caracteristică σ = f (ε ) la lemn

Fig. 7.3. DeformaŃii elastice şi plastice la lemn

79
 Tabelul 7.1
Date privind valoarea modulelor de elasticitate şi gradelor de anizotropie,
ale lemnul de foioase şi răşinoase (din Guitard, 1987)
Grupa de specii Foioase Răşinoase
Umiditatea [%] 12 12
Densitatea [g/cm3] 0,65 0,45
Modulul de elasticitate [MPa]
EL 14 400 13 100
ER 1 810 1 000
ET 1 030 636
Gradul de anizotropie
EL / ER 8 13
EL / ET 14 21
ER / ET 1,7 1,6

Un factor de influenŃă important îl constituie grupa de specii şi respectiv speciile, între ele. La grupa speciilor foioase,
după cum reiese din datele cuprinse în tabel, valorile modulului de elasticitate le depăşesc pe cele corespunzătoare grupei
speciilor răşinoase. În schimb, aşa după cum se remarcă din figura 7.4, la densităŃi egale lemnul speciilor foioase prezintă
valori inferioare ale modulului de elasticitate comparativ cu lemnul speciilor răşinoase. Faptul este pus de Guitard (1987) pe
seama diametrului mai mare al vaselor şi a lungimii mai mici a fibrelor în cazul speciilor foioase, comparativ cu diametrul mai
mic şi lungimea mai mare a traheidelor la speciile răşinoase.
În concordanŃă cu dispoziŃia celulelor respective, modulul de elasticitate longitudinală EL are o valoare foarte ridicată,
în timp ce modulele de elasticitate radială ER şi îndeosebi tangenŃială ET au valori mai mici (EL >> ER > ET ). Pe această
bază, cu ajutorul rapoartelor între modulele de elasticitate respective poate fi estimat gradul de anizotropie: EL / ER ; EL / ET ;
ER / ET .
AlŃi factori de influenŃă sunt felul solicitării
(compresiune, tracŃiune, încovoiere, forfecare,
torsiune), unele caractere ale structurii lemnului,
unghiul de înclinare a fibrelor şi inelelor anuale faŃă de
direcŃia forŃelor, densitatea, umiditatea şi temperatura
lemnului.

7.3. REZISTENłELE LEMNULUI

Mersul determinărilor rezistenŃelor lemnului.
Epruvetele folosite la încercări sunt supuse la rupere cu
ajutorul maşinilor universale pentru încercări mecanice,
la care se montează organe active corespunzătoare
fiecărei solicitări în parte. Exceptând determinarea
rezistenŃei la încovoiere dinamică şi la oboseală, la
efectuarea celorlalte încercări aplicarea sarcinii până la
rupere se face lent şi progresiv. Pe scările gradate de
Fig. 7.4. VariaŃia modulului de elasticitate longitudinal EL
pe cadranul maşinilor se citesc apoi forŃele de rupere,
în funcŃie de densitatea lemnului la umiditatea 12% ρ12
după care se calculează rezistenŃele. Ca indicator al
unei proprietăŃi mecanice oarecare se ia rezistenŃa
limită, adică valoarea maximă a tensiunii la care acesta nu este distrus.
În cazul fiecărei determinări, se măsoară umiditatea reală a lemnului epruvetei cu ajutorul unei metode rapide, urmând
să se procedeze la recalcularea rezistenŃei dacă aceasta diferă de 12%.

80
 RelaŃia de calcul pentru estimarea rezistenŃei corespunzătoare umidităŃii de 12% este:
B12 = Bw [ 1 + α ( w – 12)] , (7.4)
unde: Bw este rezistenŃa la umiditatea w; w – umiditatea lemnului (reală) în momentul încercării; α – coeficientul de
corecŃie a umidităŃii, care arată cu cât se modifică valoarea rezistenŃei date pentru variaŃia umidităŃii cu 1%.
Se menŃionează că indicatorii proprietăŃilor lemnului depind în mare măsură de umiditatea şi de temperatura acestuia.
O influenŃă puternică are umiditatea în domeniul apei legate. Cu excepŃia încercării la încovoiere dinamică, indicatorii
proprietăŃilor mecanice au valoare maximă în cazul lemnului anhidru şi valoare minimă la umiditatea corespunzătoare
punctului de saturaŃie a fibrei (circa 30%). La umidităŃi mai mari de 30% indicatorii proprietăŃilor mecanice practic nu se mai
modifică, întrucât în domeniul apei libere, rezistenŃa nu mai depinde de umiditate.
7.4.1. RezistenŃa la torsiune (răsucire)
Încercarea la torsiune constă în măsurarea momentului de torsiune care produce ruperea unei epruvete de formă
prismatică, având lungimea de 400 mm şi secŃiunea un pătrat cu latura de 20 mm, folosind în acest scop o maşină specială.
Prinderea în maşina de torsionat se face astfel încât axa ei longitudinală să coincidă cu axa de răsucire a maşinii şi
porŃiunea liberă de răsucire să fie de 300 mm. RelaŃia de calcul a rezistenŃei este:
Mt
τ t = 4,80 [MPa] , (7.16)
h3
unde Mt este momentul de torsiune la rupere în N·mm, iar h latura secŃiunii transversale a epruvetei în mm.
În general, rezistenŃa la torsiune a lemnului este mică, cifrându-se la aproximativ jumătate din rezistenŃa la forfecare
longitudinală. În cazul barelor de secŃiune circulară are valori mai mari decât în cazul celor cu secŃiune rectangulară. Valorile
sunt de asemenea mai mari la probele de foioase cu densitate aparentă mare, precum şi la cele cu o proporŃie ridicată de
lemn târziu, mai cu seamă la răşinoase. Umiditatea influenŃează şi ea rezultatele, la fiecare creştere a sa cu 1% rezistenŃa
scăzând cu circa 3%.

7.4.2. RezistenŃa la încovoiere dinamică (şoc)

RezistenŃa la încovoiere dinamică (şoc) este o însuşire a lemnului care interesează în cazul produselor supuse la
solicitări dinamice, cum sunt articolele sportive, cozile şi mânerele pentru unelte, elementele de construcŃie pentru vagoane
ş.a. Proprietatea care caracterizează capacitatea acestuia de a absorbi lucrul mecanic din loviturile unui corp în mişcare,
sarcina aplicându-se instantaneu, fără a se rupe, se numeşte rezilienŃă. Cu cât este mai mare cantitatea de lucru mecanic
necesar ruperii unei piese de lemn, cu atât mai mare este rezilienŃa sa. Lemnul pentru a cărui rupere este necesar un
consum mic de lucru mecanic se numeşte fragil, iar cel care necesită un consum mare se spune că este tenace.
Determinarea se efectuează cu ajutorul ciocanului-pendul tip Charpy (fig. 7.21). Ciocanul, cu masa G, este montat pe
o tijă cu lungimea l, prin intermediul căreia pendulează în jurul unui ax. Epruveta, identică aceleia folosite la încercarea la
încovoiere statică, se aşază cu faŃa radială în jos pe reazemele orizontale ale aparatului, aflate la distanŃa de 240 mm una
faŃă de alta, urmând să fie lovită la mijloc de ciocanul-pendul eliberat din poziŃia iniŃială de repaus (fig. 7.21, A). Prin cădere
de la înăŃimea H, ciocanul-pendul rupe epruveta, apoi urcă la o înălŃime h, mai mică sau mai mare în funcŃie de rezistenŃa
acesteia. DiferenŃa dintre energiile potenŃiale ale ciocanului în poziŃia iniŃială şi finală constituie energia de rupere a
epruvetei. Pierderile de energie (prin frecare) care intervin în cursul determinării sunt neglijate. Cu cât rezistenŃa are o
valoare mai mare, cu atât materialul este mai tenace.
Indicele de rezilienŃă K, prin care se exprimă rezistenŃa la încovoiere dinamică, este dat de relaŃia:
L
K= [J/cm2] , (7.17)
bh
în care L este lucrul mecanic consumat la
rupere în J, iar b şi h - laturile secŃiunii transversale a
epruvetei în cm.
RezistenŃa la încovoiere dinamică are valoare
maximă în sens radial (când epruveta este aşezată ca
în figura 7.21,B) şi minimă în sens tangeŃial (fig.
7.21,C). Este puŃin influenŃată de umiditatea lemnului,
dar se micşorează în cazul alterării incipiente produsă
de ciuperci, al tratării prin aburire, ca şi al uscării la
temperatură înaltă. Lemnul de foioase are, în medie, o
rezistenŃă de două ori mai mare decât cel de
răşinoase. În general, rezistenŃa scade la creşterea
umidităŃii, în special în intervalul până la 16%, şi creşte
odată cu creşterea densităŃii aparente. Felul ruperii
Fig. 7.21. Reprezentare schematică a încercării pentru
determinarea rezistenŃei la încovoiere dinamică

81
constituie un indiciu privind calitatea lemnului: lemnul tenace se rupe cu aşchii mici, iar cel fragil prezintă ruperi netede.

7.4.3. RezistenŃa la oboseală

În cazul lemnului utilizat în anumite organe de maşini, articole sportive ş.a., se manifestă solicitări variabile în timp,
oscilante, pulsante, alternante, ruperea, numită prin oboseală, producându-se brusc la tensiuni mai mici decât tensiunile
critice ale solicitărilor statice. Se numeşte rezistenŃă la oboseală tensiunea limită până la care lemnul poate să suporte un
număr foarte mare de cicluri de solicitare (practic 107) fără să se rupă. Ruperile respective, specifice solicitărilor ciclice
variabile se numesc ruperi prin oboseală, dat fiind faptul că în
general apar numai după o durată de serviciu destul de mare.
Determinarea
rezistenŃei la oboseală se
poate efectua solicitând la
încovoiere rotativă
alternant-simetrică, Fig. 7.22. Forma şi dimensiunile epruvetei
succesiv, un număr de folosite la încercarea la oboseală
epruvete (fig. 7.22), fiecare
dintre ele prinsă în maşină în consolă şi încărcată la o anumită sarcină, în ordine
descrescătoare. În final, pentru fiecare epruvetă încercată, se dispune de o pereche
de valori: numărul de cicluri la care a avut loc ruperea, respectiv tensiune la care
epruveta a cedat. Pe baza ansamblului perechilor de valori determinate, se
trasează aşa numita curbă Wöhler (fig. 7.23), având pe abscisă numărul de cicluri,
iar pe ordonată tensiunea. Comparativ cu rezistenŃa la rupere la solicitări statice,
rezistenŃa la rupere la oboseală are valori inferioare, frecvent nedepăşind 28-30%
din mărimea celor dintâi.
Fig. 7.23. Curba Wöhler pentru
lemnul de brad

8. PROPRIETĂłI TEHNOLOGICE ALE LEMNULUI

8.1. REZISTENłA LA TĂIERE

Tăierea este o metodă clasică de prelucrare a lemnului, în procesul de transformare în diferitele produse. Ea se
realizează cu unelte sau scule cu tăişuri ascuŃite, şi are drept scop formarea de noi suprafeŃe, prin detaşarea unui strat de
lemn de anumite dimensiuni pe toată traiectoria de mişcare a muchiei tăietoare a sculei, determinată de felul mişcării de
lucru a lemnului şi a sculei (Dogaru, 1981). Tăierea se poate face cu formare de aşchii, când se numeşte şi aşchiere, şi fără
formare de aşchii. Aşchierea se realizează prin tăiere cu pânze (de gater, panglică şi circulare), prin rindeluire, frezare,
strunjire, burghiere ş.a., iar tăierea fără formare de aşchii presupune simpla divizare cu cuŃite şi respectiv decuparea,
întâlnite la croirea furnirelor şi decuparea din furnire a zonelor cu defecte.
Se consideră o piesă de lemn supusă tăierii cu ajutorul
unui cuŃit în formă de pană (fig. 8.1). Aşchia delimitată de
planul de tăiere are înălŃimea h şi lăŃimea b. Dintre elementele
geometrice ale cuŃitului se menŃionează muchia tăietoare (sau
tăişul) oo' , faŃa cuŃitului oo'mm', spatele cuŃitului oo'nn' unghiul
de ascuŃire β, unghiul spatelui α, unghiul de tăiere δ, unghiul
feŃei γ. P reprezintă forŃa de aşchiere, sub acŃiunea căreia
cuŃitul desprinde aşchia.
RezistenŃa specifică de tăiere este dată de raportul
dintre forŃa de aşchiere, determinată pe cale experimentală şi
dimensiunile aşchiei:
P
Fig. 8.1. Geometria cuŃitului şi a aşchiei la
K= [MPa] . (8.1)
bh
tăierea lemnului
Mărimea rezistenŃei se determină deseori în practică
după tabele, Ńinându-se cont de o serie de coeficienŃi, a căror valoare depinde de modul de prelucrare, de lăŃimea de tăiere,
grosimea aşchiei, viteza de tăiere, umiditatea lemnului, gradul de tocire a cuŃitului. Determinarea se mai poate face analitic
sau după nomograme şi diagrame.
RezistenŃa specifică de tăiere are valoarea minimă la tăierea tangenŃială. FaŃă de aceasta, rezistenŃa la tăiere
longitudinală este mai mare de 2-3 ori, iar cea la tăiere transversală de 7-8 ori. Ca urmare, consumul de energie la tăierea

82
lemnului în lucrările de exploatare a pădurilor, unde tăierea este aproape exclusiv transversală, îl depăşeşte pe cel din
industrie, aici tăierea fiind mai puŃin orientată spre această direcŃie de tăiere.
În raport de rezistenŃa opusă la tăiere, speciile lemnoase se pot împărŃi în trei grupe (Dogaru, 1981):
- specii care se prelucrează uşor prin tăiere, având coeficientul de specie Ksp = 0,8-1,2: tei, plop, pin, molid, anin, larice;
- specii care se prelucrează potrivit de greu prin tăiere, având coeficientul de specie Ksp = 1,2-1,6: mesteacăn, fag;
- specii care se prelucrează greu prin tăiere, având coeficientul de specie Ksp = 1,6-2,2: stejar, frasin, ulm, salcâm.
Creşterea umidităŃii lemnului, în cazul tăierii cu pânze, conduce la creşterea forŃei de aşchiere, aceasta din cauza
creşterii forŃelor de deformaŃie a lemnului în planurile laterale.
Uzura cuŃitului, care se accentuează continuu în timpul tăierii, provoacă la rândul ei creşterea forŃei de aşchiere şi
implicit mărirea rezistenŃei specifice de tăiere; forŃa de aşchiere este influenŃată mai puŃin de uzură în cazul tăierii cu aşchii
groase, decât când aşchiile sunt mai subŃiri.

8.2. REZISTENłA LA UZURĂ

Prin uzură se înŃelege deteriorarea suprafeŃei lemnului prin strivire, desprindere şi măcinare datorită frecării cu corpuri dure cu
proprietăŃi abrazive. Proprietatea lemnului de a se opune acestei deteriorări se numeşte rezistenŃă la uzură, ea constituind un criteriu de
apreciere a posibilităŃilor de utilizare a lui în construcŃia de pardoseli, trepte de scări, planuri înclinate etc.
RezistenŃa la uzură se determină prin supunerea lemnului la încercări constând în principiu în frecare cu hârtie de
şlefuit şi măsurarea pierderii de masă sau de grosime a materialului analizat. Determinarea este numai comparativă (de
regulă, faŃă de stejar), fiind funcŃie de procedeul aplicat şi de condiŃiile de lucru.
Fagul este, de exemplu, mai rezistent la uzură decât stejarul. AlŃi factori de influenŃă pe lângă specia lemnoasă, sunt
suprafaŃa lemnului supusă la încercări, densitatea aparentă, umiditatea. Astfel, suprafaŃa lemnului cu rezistenŃa la uzură cea
mai mare este cea radială, după ea urmând suprafeŃele tangenŃială şi transversală. Odată cu creşterea densităŃii, rezistenŃa
creşte şi ea. În schimb, la creşterea umidităŃii, rezistenŃa se micşorează.
În raport de rezistenŃa la uzură, principalele specii lemnoase de la noi se clasifică după cum urmează: foarte
rezistente (salcâmul); rezistente (gorunul, stejarul, frasinul, nucul, carpenul); puŃin rezistente (ulmul, paltinul, bradul, pinul
silvestru, salcia albă); foarte puŃin rezistente (molidul, teiul, plopul).
Încercarea pentru determinarea rezistenŃei la uzură se poate efectua cu ajutorul unui aparat care simulează
deteriorarea suprafeŃei pardoselei prin mers. Epruveta, de forma unei prisme cu baza de 50x50 mm şi înălŃimea de 25 mm,
efectuează o mişcare de dute-vino în plan orizontal, la fiecare cursă fiind lovită prin căderea unui picior artificial, având
suprafaŃa de contact acoperită cu hârtie pentru şlefuire uscată. În total se execută 20 000 curse ale epruvetei, însumând 4
seturi de câte 2 500 curse în lungul fibrei şi 2 500 curse perpendicular pe fibre, după fiecare set înlocuindu-se hârtia uzată.
La începutul încercării şi după fiecare pachet de 2 500 curse, se măsoară masa şi grosimea epruvetei (ca medie pentru 5
puncte de măsurare). Uzura se determină prin pierderea de masă (Um) şi prin pierdere de grosime (Ug), folosind relaŃiile:
mi − m f
Um = [g/cm2] ; (8.2)
a
U g = g i − g f [mm] , (8.3)

în care mi şi mf sunt masa iniŃială şi finală a epruvetei, a - aria suprafeŃei de frecare, gi şi gf grosimea iniŃială şi finală a epruvetei.

8.3. REZISTENłA LA SMULGEREA CUIELOR ŞI ŞURUBURILOR

Determinarea rezistenŃei la smulgerea cuielor şi şuruburilor interesează în practică în problemele privind stabilitatea îmbinărilor
lemnului din construcŃii, componentelor de lăzi, de mobilă, de diferite structuri etc., la care se folosesc aceste elemente de asamblare.
În principiu, forŃa necesară pentru baterea sau smulgerea cuielor şi şuruburilor în direcŃie axială depinde de densitatea aparentă
şi umiditatea lemnului, de mărimea suprafeŃei de frecare a acestora în lemn, dată de diametrul lor d şi adâncimea de pătrundere h. În
cazul şuruburilor, la smulgere intervine o forŃă suplimentară, necesară forfecării filetului de lemn făcut de acestea.
În conformitate cu rezultatele cercetărilor efectuate, forŃa de smulgere şi energia consumată la batere cresc liniar
odată cu densitatea aparentă. Referitor la umiditate, s-a stabilit că forŃa de smulgere prezintă un maxim în jurul punctului de
saturaŃie a fibrei, după care scade până la umiditatea de 60-70%, pentru a creşte apoi din nou.
RezistenŃa lemnului la smulgerea cuielor se calculează cu relaŃia:
Pmax
τc = [MPa] , (8.4)
π⋅d ⋅h
în care Pmax este forŃa de smulgere, d – diametrul cuiului şi h – adâncimea de pătrundere a cuiului în lemn.
RezistenŃa la smulgerea şuruburilor, la rândul ei, este dată de relaŃia:
Pmax
τs = [MPa] , (8.5)
h

83
în care Pmax este forŃa de smulgere şi h – adâncimea de pătrundere a şurubului în lemn (lungimea filetului).

84