Viteza de propagare a sunetului în lemn paralel cu fibrele este comparabilă cu viteza de propagare a sunetului prin multe
materiale, ca de exemplu prin oŃel (5100 m/s), aluminiu (5200), cupru (3500), beton (4000), zidărie de cărămidă (4000) şi este
mult mai mare decât cea de propagare prin aer la 20°C (344), apă la 13°C (1441), plută (500), cauciuc (40-200).
● RezistenŃa (impedanŃa) acustică specifică reprezintă rezistenŃa opusă de lemn la propagarea sunetului în masa
lui (analog rezistenŃei electrice a unui conductor) şi se determină cu relaŃia:
Rs = c L ⋅ ρ [N · s /m3] . (6.54)
Determinări efectuate la o serie de specii lemnoase foioase şi răşinoase au condus la valori ale rezistenŃei acustice
specifice la propagarea sunetului prin lemnul uscat pe direcŃie longitudinală relativ apropiate, cuprinse între (280-330) · 104
N · s /m3. Pentru comparaŃie se menŃionează valorile rezistenŃei acustice specifice, exprimate în N · s /m3, ale câtorva medii,
pentru care mai înainte s-au precizat valorile vitezei sunetului: oŃel (4000 · 104), aluminiu (1400 · 104), cupru (3100 · 104),
beton (800 · 104), zidărie de cărămidă (720 · 104), aer la 20°C (414), apă la 13°C (144 · 104), plută (12 · 104), cauciuc (4 ·
104 - 40 · 104). Se observă că, în general, în raport cu metalele, lemnul are rezistenŃa acustică specifică mult mai redusă,
valorile corespunzătoare acestuia fiind de 5-10 ori mai mici.
● RadiaŃia acustică exprimă emisia de radiaŃie sonoră în spaŃiul înconjurător, a lemnului prin care se propagă undele
sonore, fiind dată de relaŃia:
cL E
K= = [m4/(N · s2)] . (6.55)
ρ ρ3
Expresia (6.55) a fost dedusă de Hahnemann şi Heght în anul 1917 şi regăsită ulterior, în anul 1937, de către Andreev,
ultimul dându-i şi numele de constantă de radiaŃie acustică (Ghelmeziu şi Beldie, 1970).
RadiaŃia acustică reprezintă un criteriu de bază pentru stabilirea calităŃii lemnului de rezonanŃă utilizat la construcŃia
instrumentelor muzicale. Cu cât valoarea sa este mai ridicată, cu atât lemnul respectiv îndeplineşte mai bine condiŃiile pentru
fabricarea acestora, limita inferioară admisă fiind de 10 m4/(N · s2), la umiditatea de 10%.
● Frecarea internă, proprietate care cauzează pierderea de energie sonoră, având drept consecinŃă reducerea
amplitudinii undelor acustice după o lege exponenŃială şi stingerea treptată a oscilaŃiilor, se exprimă în mod obişnuit cu
ajutorul decrementului logaritmic al amortizării vibraŃiilor, care se calculează cu relaŃia:
lg A − lg B
δ= , (6.56)
n
unde n este numărul de oscilaŃii complete, din intervalul amplitudinilor A şi B.
Pentru simplificarea determinării se ia n =10, relaŃia (6.56) devenind:
lg A − lg B
δ= . (6.57)
10
Decrementul logaritmic al amortizării vibraŃiilor rezultă şi din relaŃia:
π ⋅ ( f 2 − f1 )
δ= , (6.58)
fr
în care fr este frecvenŃa de rezonanŃă, în Hz, iar f1 şi f2 - frecvenŃele corespunzătoare amplitudinii A1,2 = 0,707 · Amax , în Hz,
determinate cu ajutorul curbei frecvenŃei de rezonanŃă (v. 6.7.2).
Decrementul logaritmic al amortizării vibraŃiilor variază în raport cu umiditatea, la temperatura camerei, astfel
(Kollmann şi Krech, citaŃi de Ugolev, 1986): crescând umiditatea, iniŃial, acesta scade, înregistrând un minim la umiditatea de
6-8 %, după care, până la atingerea punctului de saturaŃie a fibrei, se majorează. La valori ale umidităŃii superioare punctului
de saturaŃie a fibrei, decrementul logaritmic al amortizării vibraŃiilor rămâne aproximativ constant.
Factorul de calitate al amortizării vibraŃiilor este cel de al doilea indice cu ajutorul căruia se exprimă frecarea internă.
El rezultă din relaŃia:
π fr
Q= = . (6.59)
δ f 2 − f1
Factorul de calitate al amortizării vibraŃiilor exprimă fenomenul de stingere a sunetului, după ce excitaŃia sonoră a
încetat.
Factorul de calitate al amortizării vibraŃiilor este cel de al doilea indice cu ajutorul căruia se exprimă frecarea internă. El
rezultă din relaŃia:
π fr
Q= = . (6.60)
δ f 2 − f1
72
Fig.6.26. Schema de montaj a instalaŃiei pentru determinarea frecvenŃei de
rezonanŃă:
a - la vibraŃii longitudinale; b - la vibraŃii transversale;
1 - epruvetă; 2 - plăcuŃe din metal feromagnetic; 3 - dispozitiv de prindere a epruvetei; 4 - traductor electromagnetic
de excitaŃie; 5 - traductor electromagnetic receptor;
6 - amplificator de putere; 7 - generator de ton; 8 - milivoltmetru;
9 - frecvenŃmetru numeric.
Schema instalaŃiei experimentale utilizate la efectuarea încercărilor acustice este redată în figura 6.26. Generatorul de
ton 7 al instalaŃiei produce oscilaŃii de audiofrecvenŃă, care sunt amplificate de amplificatorul de putere 6 şi, cu ajutorul
excitatorului electromagnetic 4, sunt transformate în unde elastice,
acestea fiind transmise epruvetei 1, prin intermediul unei plăcuŃe
din metal feromagnetic. Undele elastice generate în epruvetă ajung
la receptorul 5, după care sunt transmise sub formă de oscilaŃii
electrice, la milivoltmetrul electronic 8.
La început, crescând treptat frecvenŃa generatorului de ton,
milivoltmetrul electronic va indica o amplitudine a oscilaŃiilor din ce
în ce mai mare. Stării de rezonanŃă, căreia în corespunde
frecvenŃa fr , ce se citeşte la frecvenŃmetrul numeric 9, se
înregistrează atunci când amplitudinea oscilaŃiilor devine maximă,
Amax. După depăşirea valorii Amax, la creşterea în continuare a
frecvenŃei generatorului de ton, amplitudinea oscilaŃiilor se
micşorează. De reŃinut că în cazul încercării la vibraŃii longitudinale
epruveta este fixată la mijloc într-un dispozitiv tip cuŃit, în timp ce la
încercarea la vibraŃii transversale este susŃinută cu fire de mătase
din dreptul celor două puncte nodale.
Pentru estimarea frecării interne, se modifică frecvenŃa
generatorului de ton şi, urmărind indicaŃiile milivoltmetrului electronic
pentru diferitele valori ale frecvenŃei vibraŃiilor, se construieşte curba
frecvenŃei de rezonanŃă (fig. 6.27). Cu ajutorul acesteia se determină
Fig.6.27. Curba frecvenŃei de rezonanŃă valorile f 1 şi f2 , ele fiind situate de o parte şi de alta a punctului de
a lemnului pe abscisă corespunzător frecvenŃei de rezonanŃă, în dreptul
ordonatelor corespunzătoare amplitudinilor A1 şi A2 , de valoare
A1,2 = 0,707 · Amax .
6.7.3. Lemnul ca materie primă pentru construcŃia instrumentelor muzicale (lemnul de rezonanŃă)
Prin lemn de rezonanŃă se înŃelege materialul lemnos cu structură foarte fină şi respectiv, cu proprietăŃi fizice
corespunzătoare pentru construcŃia instrumentelor muzicale. În practică, lemnul de rezonanŃă şi-a găsit de asemenea
întrebuinŃări în construcŃia de diferite tipuri de ambarcaŃii, în industria aeronautică, pentru confecŃionarea draniŃei ş.a.
Cele mai preŃuite specii cu lemn de rezonanŃă sunt molidul şi paltinul, primul folosit pentru faŃa instrumentelor cu corzi
şi arcuş, şi cu corzi pentru ciupit, iar cel de al doilea pentru dosul şi eclisele (părŃile laterale) acestora. Din lemnul de molid de
rezonanŃă se mai produc funduri de piane, claviatură şi elemente de bară (sinonim, bară de rezonanŃă, piesă profilată care
intră în componenŃa unor instrumente muzicale). După Bucur (1983), lemnul de brad (Abies alba L.) ar fi apt pentru
realizarea viorilor de concert, ca şi cel de molid. Se consideră că, în trecut, în construcŃia instrumentelor muzicale lemnul de
brad a fost folosit pe scară largă, ulterior în locul lui utilizându-se lemnul de molid (Filipovici, 1965).
Pentru alte părŃi componente ale instrumentelor muzicale se mai folosesc mesteacănul şi fagul (pentru arcuşuri) şi
părul (pentru cordare şi pentru cuiele de întindere a corzilor). La instrumentele de calitate superioară, arcuşul se execută din
73
lemn de pernambuc (Caesalpinia echinata Lamb.), iar cordarele şi cuiele de întindere a corzilor, din lemn de abanos
(Diospyros ebenum Koen.) sau de pernambuc.
Foarte importante pentru sonoritatea instrumentelor muzicale sunt, pe lângă calitatea lemnului folosit, forma geometrică a
acestora şi procesul tehnologic de execuŃie, precum şi calitatea celorlalte materiale (verniurile şi coloranŃii utilizaŃi la finisare).
74
defecte, acesta este jos şi voalat. Arborii cu putregai au sunet înfundat. Andrea Amati (1535-1612), căutând lemn pentru viorile
sale în pădurile Alpilor de Sud, utiliza această metodă, alegând arborii sănătoşi, cu sunet deschis şi clar (Hegyesi, 1962).
Exploatarea arborilor de molid de rezonanŃă se execută numai în perioada de repaus vegetativ, pe vreme cu
temperatura de 3-5°C, nu pe timp geros, cu strat gros de zăpadă şi chiar amenajându-se paturi de crăci cu cetină, evitându-
se astfel producerea de crăpături interne la cădere. Materialul lemnos exploatat în timpul perioadei de vegetaŃie, când pereŃii
celulari sunt îmbibaŃi cu sevă, este expus atacului ciupercilor şi insectelor xilofage şi înregistrează deprecieri sub raportul
proprietăŃilor acustice. Uscarea rapidă provocată de timpul călduros din perioada de vegetaŃie poate de asemenea conduce
la apariŃia crăpăturilor adânci. Piesele de lemn brut rotund au diametrul minim la capătul subŃire, fără coajă, aşa după cum s-
a arătat, de 34 cm, iar lungimea minimă de 2,00 m, cu creşteri din 0,10 în 0,10 m.
SemnificaŃia proprietăŃilor fizice considerate caracteristice pentru aprecierea calităŃii de rezonanŃă a lemnului:
- viteza de propagare longitudinală a sunetului prin lemn este în strânsă legătură cu claritatea sunetelor emise de
instrumentele muzicale în care acesta este încorporat; cu cât valorile acestui parametru sunt mai mari, cu atât claritatea
sunetelor este mai bună;
- radiaŃia acustică semnifică emisia de unde sonore, iar frecarea internă - pierderea de energie sonoră. Şi radiaŃia
acustică şi frecarea internă au ca efect amortizarea vibraŃiilor, respectiv reducerea amplitudinii undelor sonore, dar în timp ce
prima caracteristică exprimă o emisie de energie în spaŃiu, sub formă de unde sonore, cealaltă exprimă o pierdere de
energie în lemn. Lemnul de molid cu calitate acustică bună prezintă valori mari ale radiaŃiei acustice şi valori reduse ale
frecării interne. RadiaŃia acustică este, după unii cercetători, cea mai adecvată caracteristică pentru aprecierea calităŃii
lemnului de molid de rezonanŃă;
- factorul de calitate. În cazul molidului de rezonanŃă, valorile reduse ale factorului de calitate [Q < 100 (105)] relevă o structură a
lemnului complexă, care favorizează amortizarea oscilaŃiilor, pe când valorile superioare denotă o structură simplă, uniformă, continuă,
ce facilitează propagarea vibraŃiilor de-a lungul elementelor anatomice; lemnul cu valori ridicate ale factorului de calitate prezintă valori
mari ale vitezei de propagare longitudinală a sunetelor (Bucur, 1983).
- impedanŃa (rezistenŃa) acustică specifică exprimă lejeritatea (sprinteneala) sunetelor, având valori mici în cazul
lemnului de molid de rezonanŃă cu calitate acustică bună;
- densitatea, deşi nu este un parametru acustic, prezintă un interes deosebit în aprecierea calităŃii de rezonanŃă, ea
fiind strâns legată de structura lemnului şi structura la rândul ei influenŃând direct comportarea acestuia din punct de vedere
75
sonor. În ceea ce priveşte legătura cu elementele de structură, se menŃionează că densitatea este influenŃată de lăŃimea
inelelor anuale şi de proporŃia de lemn târziu, diminuându-se la creşterea primului parametru şi majorându-se la creşterea celui de
al doilea. Referitor la legătura cu proprietăŃile acustice, trebuie reŃinut că, în principiu, lemnului de molid de rezonanŃă îi corespund
însuşiri cu atât mai bune cu cât densitatea este mai mică. Astfel, odată cu descreşterea densităŃii, cresc viteza de propagare
longitudinală a sunetului şi radiaŃia acustică, şi scade impedanŃa acustică specifică. Face excepŃie frecarea internă care, la
diminuarea densităŃii, înregistrează o uşoară creştere.
Caracterele macroscopice ale lemnului devenite criterii clasice pentru recunoaşterea lemnului de molid de
rezonanŃă sunt: structură simplă şi fină, regularitate a inelelor anuale foarte bună, proporŃie a lemnului târziu în cuprinsul inelelor
anuale de numai 20-25%, absenŃa totală a defectelor. LăŃimea inelelor anuale pentru vioară trebuie să fie de 1,2-2,0 mm,
această mărime corespunzând unei mari regularităŃi a creşterilor şi asigurând un bun aspect estetic şi suprafeŃe curate la
şlefuire. Pentru violoncel şi contrabas lăŃimea inelelor anuale poate ajunge la 3,5 mm şi respectiv la 4-5 mm. Lemnul de molid de
rezonanŃă are culoarea uniformă, albă, albă-aurie şi luciul mătăsos. Prezintă fibră dreaptă şi se despică foarte uşor pe direcŃie
radială.
76
La arborii doborâŃi, existenŃa fibrei ondulate poate fi depistată examinând tapa, suprafaŃa cioatei în partea opusă tapei,
sau secŃiunea de bază a trunchiului. În acelaşi scop se pot face de asemenea observaŃii asupra lemnului, îndepărtând coaja
în diferite puncte ale trunchiului.
Cauzele formării fibrei ondulate, aşa după cum s-a arătat anterior, nu au fost pe deplin elucidate. În lumea lutierilor
predomină părerea că paltinul de munte cu fibra ondulată ar creşte pe soluri sărace, la altitudini mai ridicate, în general în
condiŃii climatice dificile. AlŃii iau în considerare cauze de ordin mecanic, cum ar fi greutatea arborilor, forŃa de compresiune
care apare în zonele comprimate prin încovoiere, în porŃiunile prezentând curbură sau în partea opusă vântului. Nu este
omisă totodată influenŃa factorilor ereditari.
Răspândirea paltinului. Cele mai apreciate zone din Ńara noastră pentru lemnul de paltin furnizat sunt Maramureşul şi
Nordul Moldovei. Fibra ondulată se întâlneşte la un număr de arbori redus, uneori putând trece neobservată. În FranŃa, după
Arbogast (1992,a), raportat la numărul total de arbori, exemplarele cu fibră ondulată nu ar depăşi proporŃia de 3%.
Exploatarea lemnului de paltin destinat construcŃiei instrumentelor muzicale se efectuează în timpul perioadei de
repaus vegetativ, până în luna aprilie (conform unor tradiŃii, pe lună plină sau în descreştere – Arbogast, 1992,a). Diametrul
minim, la capătul subŃire, fără coajă, al lemnului brut rotund trebuie să fie 36 cm. Pentru debitarea pieselor de violoncel şi de
contrabas se cer diametre de la 90 cm în sus. Lemnul trebuie să fie perfect sănătos şi lipsit de orice fel de defect. Pentru
evitarea apariŃiei crăpăturilor, a coloraŃiilor anormale etc., acesta trebuie introdus cât mai grabnic în fabricaŃie (din cauza
căldurii, poate căpăta pete închise la culoare).
Lemnul de paltin creŃ se prelucrează mai anevoie decât cel de paltin obişnuit. Se menŃionează că la realizarea
instrumentelor muziale cu corzi şi arcuş, şi cu corzi pentru ciupit, din lemn de paltin se execută fundul, eclisele, gâtul,
scaunul (sau căluşul, piesă care serveşte la sprijinirea corzilor).
ProprietăŃi fizico-acustice ale lemnului de paltin obişnuit şi de paltin creŃ. În comparaŃie cu lemnul de molid,
lemnului de paltin îi corespund valori mai mici ale vitezei de propagare longitudinală a sunetului, radiaŃiei acustice şi
factorului de calitate, în timp ce densităŃii îi corespunde o valoare superioară (tab. 6.15). În virtutea acestor valori, utilizarea
lemnului de paltin pentru spatele instrumentelor este pe deplin justificată, el intervenind aici în amortizarea vibraŃiilor,
respectiv în stingerea sunetelor, spre deosebire de lemnul de molid, cu valori mari ale proprietăŃilor acustice specificate şi cu
o valoare mai mică a densităŃii, care, încorporat în faŃa instrumentelor, trebuie, dimpotrivă, să răspundă necesităŃii nu de a
stinge sunetele ci de a le transmite.
Tabelul 6.15
Date privind proprietăŃile acustice şi densitatea în cazul lemnului de paltin
utilizat în construcŃia instrumentelor muzicale
Categoria cL K ρ DirecŃia
Q
de lemn m/s m /(kg · s)
4 kg/m 3 de debitare
Paltin obişnuit 4900 7,50 45 650 longitudinală tangenŃială
Paltin creŃ 4500 7,80 35 570 longitudinală radială
Datele înscrise în tabelul 6.29 atestă de asemenea că cele două forme de paltin, obişnuit - debitat tangenŃial şi creŃ -
debitat radial, la care factorul de calitate are valori apropiate, se situează pe picior de egalitate. Din punct de vedere strict
acustic, lemnul de paltin cu fibră ondulată nu se ridică deasupra aceluia de paltin obişnuit (Bucur, 1976). Aspectul decorativ,
mult apreciat, face însă din lemnul de paltin cu fibră ondulată o materie primă extrem de valoroasă şi foarte căutată pentru
realizarea instrumentelor de maestru.
77
material ortotrop. Totodată, lemnul nu este omogen, ci heterogen. Este format din creşteri anuale, alcătuite din zone timpurii
mai puŃin dense, cu pereŃi celulari subŃiri şi din zone târzii mai dense, cu pereŃi celulari mai groşi. Alburnul şi duramenul sunt
fundamental diferite. DirecŃia fibrelor nu este totdeauna paralelă cu axa longitudinală a trunchiului arborelui. Alte elemente
perturbatoare sunt nodurile, crăpăturile. Se poate deci conchide că în afară de natura solicitărilor şi de specia lemnoasă,
proprietăŃile mecanice ale lemnului variază în funcŃie de numeroşi alŃi factori.
Felul şi direcŃia sarcinilor care acŃionează asupra lemnului. Sarcinile pot fi statice sau dinamice, deosebirea constând
în faptul că în primul caz ele cresc lent şi apoi rămân aproape constante, iar în cel de al doilea cresc brusc cu o anumită
viteză.
De asemenea, în condiŃiile caracterului anizotrop al lemnului, sarcinile pot avea o direcŃie paralelă cu direcŃia fibrelor,
sau dimpotrivă, o direcŃie perpendiculară. Cele care acŃionează perpendicular pe direcŃia fibrelor, la rândul lor, pot avea un
mers radial, când acŃionează aproximativ paralel cu razele, sau un mers tangenŃial, când acŃionează aproximativ tangenŃial
la inelele anuale. Se disting astfel solicitări paralele cu fibrele sau perpendiculare pe fibre precum şi solicitări perpendiculare
radiale şi perpendiculare tangenŃiale.
Metodele de determinare a indicilor proprietăŃilor mecanice ale lemnului. Se disting metode distructive, ce constau în
încercări ale unor epruvete până la rupere şi metode nedistructive, ce constau în încercări ale epruvetelor fără a le rupe, sau
încercări efectuate direct asupra materialului fără confecŃionarea de epruvete. Metodele nedistructive recurg la corelaŃii între
rezistenŃele mecanice şi anumiŃi parametri fizici, elastici.
• Metoda distructivă de determinare a indicilor proprietăŃilor mecanice ale lemnului, bazată pe folosirea de
epruvete de dimensiuni mici, fără defecte.
Aplicabilitatea metodei. Cu ajutorul acestei metode se pot determina indicii corespunzători arboretelor, arborilor,
buştenilor, pieselor de cherestea, produselor finite. Având în vedere neomogenitatea lemnului, respectiv variabilitatea
proprietăŃilor, pentru fiecare din aceste cazuri este necesar să se confecŃioneze un număr corespunzător de epruvete, iar
prelucrarea şi interpretarea rezultatelor să se efectueze folosind procedee ale statisticii matematice. Una din cele mai
importante aplicaŃii ale metodei priveşte estimarea indicilor carateristici diferitelor specii şi evidenŃierea acŃiunii diferiŃilor
factori de influenŃă asupra acestora.
Metoda în speŃă s-a impus prin aceea că dimensiunile mici permit confecŃionarea unui număr de epruvete satisfăcător
dintr-un volum de material lemnos redus şi totodată, rezultatele
nu sunt afectate de prezenŃa eventualelor defecte. De
asemenea, se evită consumul mare de lemn pentru determinări
şi se simplifică modul de lucru, nefiind necesare forŃe
exagerate de rupere şi în consecinŃă, nici maşini foarte mari de
încercat.
Forma şi dimensiunile epruvetelor. În conformitate cu
prevederile standardelor în vigoare, epruvetele utilizate la
executarea încercărilor este necesar să îndeplinească o serie
de condiŃii. Astfel, aşa după cum rezultă din exemplul ilustrat în Fig. 7.1. Forma şi dimensiunile epruvetei pentru
figura 7.1, axa lor longitudinală trebuie să coincidă cu direcŃia determinarea rezistenŃei la compresiune
fibrelor lemnului, iar secŃiunea transversală să fie
perpendiculară pe axa respectivă, făcând în acest mod posibilă
realizarea de solicitări în lungul fibrei şi perpendicular pe fibre. Drept urmare, epruvetele vor avea feŃele şi baza orientate
riguros pe cele trei secŃiuni plane fundamentale ale lemnului (transversală, radială, tangenŃială). În acelaşi timp, dimensiunile
în secŃiunea transversală, de regulă de 20x20 mm, îndeplinesc condiŃia de a fi suficient de mici, dar şi pe aceea de a asigura
rezultatelor precizia corespunzătoare.
Prelevarea epruvetelor se face în concordanŃă cu scopul urmărit, respectând cerinŃele privind alegerea arboretelor, a
suprafeŃelor şi arborilor de probă, ca şi a locului din cuprinsul arborilor, pentru a asigura autenticitatea rezultatelor. Se Ńine de
asemenea cont de tipurile de încercări proiectate a se executa, ca şi de numărul de epruvete necesar pentru fiecare tip de
încercare, corespunzător preciziei urmărite a rezultatelor. Odată aceste obiective stabilite, din arborii aleşi se taie buşteni de
probă, având însemnate pe ei orientarea nordică şi elementele necesare identificării. Buştenii se debitează în rigle, care vor
servi la confecŃionarea epruvetelor. Debitarea epruvetelor se face astfel încât fibrele lemnului să fie paralele cu axa lor
longitudinală, feŃele să fie plane, cele opuse să fie riguros paralele, iar cele care se întretaie să fie perfect perpendiculare
între ele. În vederea efectuării încercărilor, epruvetele se condiŃionează, operaŃia, desfăşurată într-o atmosferă controlată, cu
temperatura 20°C şi umiditatea relativă a aerului de 65%, urmărind aducerea lor la umiditatea normală de 12%. Înainte de
efectuarea încercării, se măsoară dimensiunile exacte ale epruvetelor în viitorul plan de rupere. La final, pentru fiecare
epruvetă încercată, se determină umiditatea reală, urmând ca folosind formulele şi coeficienŃii de corecŃie prevăzuŃi în
standarde să se recalculeze rezistenŃa pentru umiditatea de 12%.
78
Sub acŃiunea unei forŃe exterioare, corpurile solide se deformează, mărimea deformaŃiei depinzând de structura şi
elasticitatea lor. Aşa dar, deformaŃia lemnului reprezintă capacitatea sa de a-şi modifica dimensiunile şi forma sub acŃiunea
unei forŃe. Un indicator important al deformaŃiei lemnului, ca material anizotrop, îl constituie modulul de elasticitate.
În concordanŃă cu cele arătate, o piesă cu lungimea iniŃială L poate suferi alungirea ∆L.
DeformaŃia relativă ε = ∆L/L, exprimată în procente, evoluează în raport cu tensiunea σ (forŃa raportată la unitatea de
suprafaŃă σ = F/A0), conform schemei generale reprezentată în figura 7.2. Se remarcă faptul că până la o tensiune limită σe ,
căreia îi corespunde deformaŃia εe , relaŃia între cei doi parametri este liniară şi reversibilă (legea lui Hooke). Cu alte cuvinte,
până la această limită, deformaŃia este proporŃională cu tensiunea., iar din momentul în care solicitarea nu mai există (σ = 0)
deformaŃia dispare (ε = 0), piesa reluându-şi forma iniŃială. În acest domeniu, materialul este elastic. Punctul P, aflat la limita
de limita de elasticitate, este numit şi limită de proporŃionalitate.
Elasticitatea este caracterizată prin raportul între tensiunea pe care o suportă piesa şi deformaŃia rezultată. Acest
raport se numeşte modul de elasticitate sau modul Joung, redat prin simbolul E:
E=σ/ε. (7.1)
În cazul lemnului, în funcŃie de orientarea fibrelor acestuia, se disting modulele de elasticitate longitudinală EL , radială
ER şi tangenŃială ET .
Raportul:
α=ε/σ (7.2)
reprezintă expresia deformaŃiei pe unitatea de tensiune.
La tensiuni cuprinse între limita de elasticitate σe şi limita de rupere σr , evoluŃia deformaŃiei se produce în domeniul
de plasticitate, în care fenomenul încetează de a mai fi liniar şi reversibil, iar legea de proporŃionalitate a lui Hooke nu mai
este aplicabilă. Totodată, din momentul în care sub acŃiunea unor tensiuni mari limita de elasticitate este depăşită şi se
ajunge în domeniul curgerii plastice, valorile modulelor de elasticitate scad în mod accentuat, având loc creşterea plasticităŃii
lemnului. Deasupra limitei de elasticitate, modulul de elasticitate poartă numele de modul de plasticitate Ep .
În acelaşi timp, trebuie reŃinut că după depăşirea limitei de elasticitate σe , deformaŃia totală ε este formată din două
părŃi: o deformaŃie elastică, reversibilă εe şi una neelastică, ireversibilă, denumită deformaŃie permanentă sau plastică εp .
Când tensiunea încetează să acŃioneze (σ = 0), deformaŃia nu dispare total. O imagine a acestor deformaŃii la lemn este
redată în figura 7.3.
Factori de influenŃă privind elasticitatea lemnului. În scop ilustrativ, în tabelul 7.1 se prezintă valorile modulelor de
elasticitate şi ale gradelor de anizotropie, pentru cazul general al lemnului de foioase şi răşinoase. Se remarcă mai întâi că, în
comparaŃie cu alte materiale, lemnul are în general valori ale modulului de elasticitate relativ mici. Spre exemplu, acestea sunt
mai reduse de circa 2 ori faŃă de beton, de circa 5 ori faŃă de aluminiu, de circa 15 ori faŃă de oŃel.
79
Tabelul 7.1
Date privind valoarea modulelor de elasticitate şi gradelor de anizotropie,
ale lemnul de foioase şi răşinoase (din Guitard, 1987)
Grupa de specii Foioase Răşinoase
Umiditatea [%] 12 12
Densitatea [g/cm3] 0,65 0,45
Modulul de elasticitate [MPa]
EL 14 400 13 100
ER 1 810 1 000
ET 1 030 636
Gradul de anizotropie
EL / ER 8 13
EL / ET 14 21
ER / ET 1,7 1,6
Un factor de influenŃă important îl constituie grupa de specii şi respectiv speciile, între ele. La grupa speciilor foioase,
după cum reiese din datele cuprinse în tabel, valorile modulului de elasticitate le depăşesc pe cele corespunzătoare grupei
speciilor răşinoase. În schimb, aşa după cum se remarcă din figura 7.4, la densităŃi egale lemnul speciilor foioase prezintă
valori inferioare ale modulului de elasticitate comparativ cu lemnul speciilor răşinoase. Faptul este pus de Guitard (1987) pe
seama diametrului mai mare al vaselor şi a lungimii mai mici a fibrelor în cazul speciilor foioase, comparativ cu diametrul mai
mic şi lungimea mai mare a traheidelor la speciile răşinoase.
În concordanŃă cu dispoziŃia celulelor respective, modulul de elasticitate longitudinală EL are o valoare foarte ridicată,
în timp ce modulele de elasticitate radială ER şi îndeosebi tangenŃială ET au valori mai mici (EL >> ER > ET ). Pe această
bază, cu ajutorul rapoartelor între modulele de elasticitate respective poate fi estimat gradul de anizotropie: EL / ER ; EL / ET ;
ER / ET .
AlŃi factori de influenŃă sunt felul solicitării
(compresiune, tracŃiune, încovoiere, forfecare,
torsiune), unele caractere ale structurii lemnului,
unghiul de înclinare a fibrelor şi inelelor anuale faŃă de
direcŃia forŃelor, densitatea, umiditatea şi temperatura
lemnului.
80
RelaŃia de calcul pentru estimarea rezistenŃei corespunzătoare umidităŃii de 12% este:
B12 = Bw [ 1 + α ( w – 12)] , (7.4)
unde: Bw este rezistenŃa la umiditatea w; w – umiditatea lemnului (reală) în momentul încercării; α – coeficientul de
corecŃie a umidităŃii, care arată cu cât se modifică valoarea rezistenŃei date pentru variaŃia umidităŃii cu 1%.
Se menŃionează că indicatorii proprietăŃilor lemnului depind în mare măsură de umiditatea şi de temperatura acestuia.
O influenŃă puternică are umiditatea în domeniul apei legate. Cu excepŃia încercării la încovoiere dinamică, indicatorii
proprietăŃilor mecanice au valoare maximă în cazul lemnului anhidru şi valoare minimă la umiditatea corespunzătoare
punctului de saturaŃie a fibrei (circa 30%). La umidităŃi mai mari de 30% indicatorii proprietăŃilor mecanice practic nu se mai
modifică, întrucât în domeniul apei libere, rezistenŃa nu mai depinde de umiditate.
7.4.1. RezistenŃa la torsiune (răsucire)
Încercarea la torsiune constă în măsurarea momentului de torsiune care produce ruperea unei epruvete de formă
prismatică, având lungimea de 400 mm şi secŃiunea un pătrat cu latura de 20 mm, folosind în acest scop o maşină specială.
Prinderea în maşina de torsionat se face astfel încât axa ei longitudinală să coincidă cu axa de răsucire a maşinii şi
porŃiunea liberă de răsucire să fie de 300 mm. RelaŃia de calcul a rezistenŃei este:
Mt
τ t = 4,80 [MPa] , (7.16)
h3
unde Mt este momentul de torsiune la rupere în N·mm, iar h latura secŃiunii transversale a epruvetei în mm.
În general, rezistenŃa la torsiune a lemnului este mică, cifrându-se la aproximativ jumătate din rezistenŃa la forfecare
longitudinală. În cazul barelor de secŃiune circulară are valori mai mari decât în cazul celor cu secŃiune rectangulară. Valorile
sunt de asemenea mai mari la probele de foioase cu densitate aparentă mare, precum şi la cele cu o proporŃie ridicată de
lemn târziu, mai cu seamă la răşinoase. Umiditatea influenŃează şi ea rezultatele, la fiecare creştere a sa cu 1% rezistenŃa
scăzând cu circa 3%.
81
constituie un indiciu privind calitatea lemnului: lemnul tenace se rupe cu aşchii mici, iar cel fragil prezintă ruperi netede.
82
lemnului în lucrările de exploatare a pădurilor, unde tăierea este aproape exclusiv transversală, îl depăşeşte pe cel din
industrie, aici tăierea fiind mai puŃin orientată spre această direcŃie de tăiere.
În raport de rezistenŃa opusă la tăiere, speciile lemnoase se pot împărŃi în trei grupe (Dogaru, 1981):
- specii care se prelucrează uşor prin tăiere, având coeficientul de specie Ksp = 0,8-1,2: tei, plop, pin, molid, anin, larice;
- specii care se prelucrează potrivit de greu prin tăiere, având coeficientul de specie Ksp = 1,2-1,6: mesteacăn, fag;
- specii care se prelucrează greu prin tăiere, având coeficientul de specie Ksp = 1,6-2,2: stejar, frasin, ulm, salcâm.
Creşterea umidităŃii lemnului, în cazul tăierii cu pânze, conduce la creşterea forŃei de aşchiere, aceasta din cauza
creşterii forŃelor de deformaŃie a lemnului în planurile laterale.
Uzura cuŃitului, care se accentuează continuu în timpul tăierii, provoacă la rândul ei creşterea forŃei de aşchiere şi
implicit mărirea rezistenŃei specifice de tăiere; forŃa de aşchiere este influenŃată mai puŃin de uzură în cazul tăierii cu aşchii
groase, decât când aşchiile sunt mai subŃiri.
în care mi şi mf sunt masa iniŃială şi finală a epruvetei, a - aria suprafeŃei de frecare, gi şi gf grosimea iniŃială şi finală a epruvetei.
83
în care Pmax este forŃa de smulgere şi h – adâncimea de pătrundere a şurubului în lemn (lungimea filetului).
84