Sunteți pe pagina 1din 9

Universitatea Babeș Bolyai

Facultatea de Educație Fizică și Sport


Specializarea Kinetpterapie

TESTAREA LA EFORT A
BOLNAVILOR CARDIO-VASCULARI
(TE)

Studentă: Anghel Iulia


Grupa: 304
Anul Școlar 2009/2010

Cluj-Napoca,
09.04.2010
Testarea la efort a cardiovascularilor reprezintă o completare a diagnosticului clinic. Este
necesară pentru:
• Cunoaşterea severităţii bolii
Monitorizarea evoluţiei sale
• Individualizarea programului de antrenament fizic
Monitorizarea efectelor obţinute prin aplicarea diferitelor măsuri terapeutice
Evaluarea toleranţei la efort în cadrul activităţii profesionale
Există astăzi numeroase tehnici care permit explorarea funcţională cardiovasculară, de la cele
mai simple, accesibile fiecărui medic şi kinetoterapeut şi aplicabile în masă, până la cele mai
complicate, practicate în laboratoare specializate, putând să cuprindă un număr mic de bolnavi.
Oportunitatea şi alegerea unora sau altora dintre ele înaintea instituirii unui program de antrenament
fizic depinde nu numai de posibilităţile laboratorului care le execută, dar mai ales de afecţiunea despre
care este vorba, de stadiul ei de evoluţie şi de scopul examinării.
Clasica determinare:
• a frecvenţei cardiace şi a tensiunii arteriale:
în clinostatism
în ortostatism
în timpul executării unui efort fizic
după terminarea lui
• înregistrarea electrocardiogramei:
în repaus
în timpul efortului
asigură o mare parte din cerinţele necesare în vederea instituirii programului de kinetoterapie. În
numeroase cazuri însă, este necesar să se recurgă la datele oferite de cercetările din laborator pentru a
deduce cel puţin unele aspecte care ar putea fi prezente la bolnavul examinat.
Se admite astăzi că testul de efort progresiv, pe cicloergometru, se indică tuturor coronarienilor
(mai puţin angina pectorală instabilă şi infarctul miocardic acut în primele zile de evoluţie), inclusiv
celor cu insuficienţă cardiacă congestivă.
Scopul testului de efort este:
• stabilirea capacităţii de efort (deficitul aerobic funcţional - DAF, clasa NYHA)
stabilirea pragului anginos (deficitul aerobic miocardic - DAM)
Limitarea efortului unui coronarian este determinată de imposibilitatea creşterii debitului
coronarian pente un anumit nivel denumit prag anginos care este cu atât mai redus cu cât severitatea
bolii coronariene este mai mare.

PROTOCOLUL TESTULUI DE EFORT - CICLOERGOMETRU

Durerea. Deşi în depistarea cardiopatiei ischemice, sensibilitatea durerii, chiar tipică, este
inferioară celei aparţinând subdenivelării ST, la coronarianul cunoscut, durerea de tip anginos are o
importanţă deosebită în interpretarea testului de efort. Intensitatea durerii anginoase poate fi diferită în
cursul testării şi în general ea este progresivă. Oprirea testului în momentul apariţiei unei jene
precordiale este unul dintre motivele principale ale absenţei, într-un procent semnificativ de cazuri, a
modificărilor ST indeosebi la coronarienii cunoscuţi.
Kattus concepe o scală în patru trepte de evaluare subiectivă a durerii (TABELUL 1):
treapta 1 – durere abia perceptibilă
treapta 2 – durere persistentă
treapta 3 – durere intensă la care bolnavul obişnuieşte să-şi întrerupă activitatea
treapta 4 – durere intolerabilă
Se recomandă ca testarea la efort să se întrerupă doar în momentul apariţiei gradului 3 al
durerii, mult mai frecventă în acest caz fiind şi însoţirea acesteia de modificări ale ECG-ului.
Durerea anginoasă neânsoţită de modificări ale segmentului ST nu va determina declararea testului de
efort ca fiind pozitiv, însă apariţia ei, şi asemănarea cu durerea pe care pacientul o percepe în timpul
desfăşurării activităţii cotidiene, rămâne un indicator clinic sensibil al pragului anginos, respectiv a
activităţii pe care pacientul este capabil de a o desfăşura.
Apariţia durerii însoţită se modificări ST la valori joase de efort şi frecvenţă cardiacă, reprezintă un
element de prognostic nefavorabil indicând din punct de vedere clinic revascularizarea miocardică.

Oboseala fizică şi epuizarea. Nu este de neglijat, din punct de vedere al stabilirii capacităţii de
efort al unui individ, momentul apariţiei simptomelor de epuizare şi oboseală fizică percepute de
acesta, indiferent de simptomatologia obiectivă care o acompaniază.
Borg concepe o scală ce se referă la perceperea subiectivă a greutăţii efortului (TABELUL 1). Această
scală are 20 de trepte, permiţând aprecierea efortului astfel:
treptele 7-8 – efort foarte foarte uşor
treapta 9 – efort foarte uşor
treptele 10-12 - efort destul de uşor
treptele 13-14 – efort oarecum greu
treptele 15-16 – efort greu
treptele 17-18 - efort foarte greu
treptele 19-20 – efort epuizant.
Oprirea efortului este realizată spontan de bolnav în momentul în care efortul devine foarte
greu, când de regulă apar şi alte simptome ca dispneea sau durerea anginoasă.

Testarea de efort

Pentru a aprecia in timp tratamentul aplicat bolnavului apelam la capacitatea de efort. Testarea
ei se realizeaza prin probe de efort neetalonabile sau etalonabile.
Din probele de efort neetalonabile fac parte diferite tipuri de efort fizic (genuflexiuni; mers;
alergare; urcare de scari sau rampE) ce nu pot fi folosite pentru bolnavi. Sunt folositoare la sportivi
cand se urmareste modificarea unui parametru al starii sale fizice. Dezavantajul este ca sunt
nereproductibile si nu pot fi comparate cu altele.
Se apeleaza la probe de efort etalonabile prin care se realizeaza dozarea consumului de energie
al organismului pentru un efort oarecare. Energia consumata de organism se evidentiaza prin consumul
de O2. Intensitatea unui efort oarecare este evidentiata prin formula forta de deplasare/timp. Unitatea
de masura este kgxm/secunda.
Un echivalent al acestei unitati de masura este Watt/secunda. 1 Watt/secunda=6,12 kgm/minut.
Potrivit acestei formule lucrul mecanic (L)=intensitate (I) x timp. In fiziologia umana ne intereseaza
intensitatea eforturilor, timpul fiind standardizat (5, 6, 10 minutE).
Pe durate scurte aceste teste nu suprasolicita organismul prin timpul desfasurarii, ci prin
intensitatea efortului depus. Daca eforturile de tip maximal sau submaximal pot fi suportate de
organism pe perioade mici de timp, acelasi organism poate desfasura un lucru mecanic moderat pe
durate de timp cuprinse intre 30 de minute si 4, 6 ore. Toate aparatele folosite pentru testare sau pentru
sustinerea unui efort sunt etalonate in Watt/secunda sau un kgm/minut.
Tipurile de efort sunt: efortul dinamic (sau izotonic) si efortul static (sau izometric).
In efortul dinamic musculatura are activitate ciclica; pe baza acestui tip de efort sunt concepute toate
sistemele de testare sau de antrenare (urcarea sau coborarea unei scarite; alergarea pe covor rulant;
ramajul; pedalaJ). Efortul dinamic se poate intinde pe durata mai mare de timp dozand cantitatea de
efort depusa si servind ca mijloc de antrenare.
Efortul static se masoara cu dinamometru, muschiul realizand o contractie unica, lunga, fara
relaxare. In situatiile patologice, testarea prin eforturile statice nu este recomandata; ea va fi aplicata
doar la bolnavii ce nu pot fi mobilizati.
In cazul scaritei, subiectul urca si coboara intr-un anumit ritm mentinut cu ajutorul
metronomului. Lucrul mecanic depus consta in ridicarea propriei greutati corporale la nivelul treptei de
un anumit numar de ori pe minut. Avantajele acestui tip de efort sunt ca este ieftin, usor de realizat si
pacientul este usor de instruit. Dezavantajele sunt ca parametrii cardiovasculari (frecventa cardiaca;
tensiune arteriala…) se urmaresc greu in timpul efortului.
Modalitatile de modificare a efortului in acest caz sunt: modificarea inaltimii scaritei;
modificarea ritmului de urcare; modificarea greutatii deplasate prin adaugarea de greutati.
Covorul rulant: efortul depinde de viteza de derulare a covorului si de panta covorului. Avantaje: este
un efort fiziologic, iar pacientul poate fi monitorizat. Dezavantaj: relativ complicata aparatura si la
viteza mare de derulare se pot produce accidente.
Bicicleta ergometrica: subiectul pedaleaza in functie de intensitatea stabilitatii cu franare mai
mare sau mai mica; sistemul de franare este electric sau electromagnetic; bicicletele sunt etalonate in
Watt.
Avantaje: ritmurile de pedalare sunt constante; frecventa de pedalare variaza 60-90/minut; cand
subiectul oboseste, bicicleta isi incetineste ritmul sau il micsoreaza; franarea este mai usor de montat,
mai ieftina decat covorul rulant; subiectul poate fi monitorizat; poate fi folosit si de pacienti
supraponderali, deoarece descarca articulatiile membrelor inferioare; poate fi rasturnata si folosita din
decubit.
Dezavantaje: pacientul nu stie sa mearga pe bicicleta.
Kinetoterapeutul trebuie sa aiba grija ca saua sa fie montata astfel incat membrul inferior sa fie usor
flectat si sa poata exercita presiune asupra pedalei in tot timpul rotatiei.
Tipuri de efort:
-se poate face efort de lunga durata in scop de antrenament (pentru bolnavi nu mai mult de 20-30 de
minutE);
-se poate face efort de scurta durata in scop de testare (la bolnavI) sau de antrenament (la sportivI).
La sportivi, intensitatea efortului creste brusc pe durata de 90 secunde-2, 3 minute inainte ca
parametrii cardiovasculari sa se adapteze la efort. La subiectii bolnavi se foloseste efortul cu durata de
4-6 minute crescandu-se treptat intensitatea pana la intensitate maxima.
Pentru un adult sanatos treptele sunt de 25W. Capacitatea maxima de efort a fiecarui individ
este apreciata indirect. Un individ de 15 ani are o frecventa cardiaca maxima de 220 batai/minut; 18
ani-195-205 batai/minut; 65 de ani-165 batai/minut. Si la testare si la antrenament nu se va depasi 85%
din frecventa cardiaca maxima relativa.
La testarea de efort se urmareste atingerea acestei frecvente maxime relative ce variaza cu
varsta: 20-29 ani- frecventa maxima relativa de 170 batai/minut; 30-39 ani - 160 batai/minut; 40-49
ani 150 batai/minut; 50-59 ani - 140 batai/minut; 60-69 - 130 batai/minut.
Capacitatea maxima de efort va fi urmarita prin mentinerea frecventei cardiace in timpul
antrenamentului la nivelul maxim relativ; treptat se observa prin imbunatatirea conditionarii cresterii
lucrului mecanic efectuat la aceeasi frecventa cardiaca.
In paralel se imbunatateste consumul de O2, eliminarea de CO2, coeficientul respirator,
scaderea cantitatii de acid lactic din sange.
Daca consumul de O2 nu mai creste peste anumite limite in timpul antrenamentului inseamna ca
pacientul si-a atins capacitatea maxima de efort
Teste de efort

I. Metodologia testelor de effort


Ι Ι . Parametrii monitorizati
III. Factori limitanti ai capacitatII de efort

a) Indicatii
1. Preventive:
- masurarea gradului capacitatilor fizice (conditia fizica);
- depistarea afectiunilor coronariene latente la subiectii cu risc crescut.
2. Diagnostice:
- diagnosticul diferential al durerii toracice (angina de efort, angina de repaus, dureri atipice);
- aprecierea capacitatii functionale a a bolnavului cardio pulmonar; - determinarea prognosticului si
gravitatii bolii.
3. Reabilitare: desemnarea candidatilor la programul de reabilitare cardio pulmonara.

b) Tipuri de teste de efort:


1. Cicloergometrul:
- permite masurarea efortului (in wati sau in kg / m / min);
- permite mentinerea relativ imobila a toracelui (culegere EKG facila);
- cost mic, spatiu ocupat redus.
2. Covorul rulant (treadmill):
- tip de efort obisnuit, fiziologic pentru persoane neantrenate;
- permite realizarea celui mai mare consum de oxigen ( la calcularea consumului O2 intra si greutatea
corporala) .
3. Proba de efort dinamic cu bratele (se aplica in caz de handicap motor la membrele inferioare).
4. Proba scaritei (Masters): proba clasica, dar rar utilizata in prezent.
5. Stimularea atriala cu sonda electrod (pacing atrial).

c) Metodologia testului de efort:


• efort continuu (rectangular) ;
• in trepte ( cu repaus sau fara repaus intre treptele de efort) .

Cel mai utilizat teste este cel cu cicloergometrul.

Tehnica probei :
1. Pretestarea:
- informarea pacientului asupra modului de desfasurare a probei cu obtinerea acordului acestuia;
- examenul clinic complet;
- EKG standard de repaus.
2. Testarea :
- se fixeaza derivatiile EKG, se masoara TA;
- se executa incalzirea cu pedalare la 10 Wati timp de 1 minut;
- se creste puterea in trepte de 3 minute cu cite 30 Wati;
- monitorizarea EKG (pe osciloscop) cu inregistrare la fiecare treapta de efort;
- se masoara TA la fiecare treapta de efort ;
- in cazul aparitiei complicatiilor se intrerupe proba;
3. Post testarea:
- se continua efortul la 25 Wati (pentru evitarea colapsului circulator)
- se monitorizeaza TA si EKG timp de 5 minute
- repaus in clinostatism pentru 30 minute

II. Parametrii monitorizati :

a) Parametri electrici (EKG ):


1. Modificari ale segmentului ST in raport cu punctul J (jonctiunea S - ST) :
- coborirea ST la 0.08 sec dupa punctul J cu mai mult de 1 - 1.5 mV este considerata patologica (gradul
subdenivelarii apreciaza gravitatea ischemiei);
2. Unda R in derivatiile precordiale:
- cresterea ampplitudinii semnifica suferinta coronariana;
3. Alte modificari:
- tulburari de conducere (bloc atriventricular);
- tulburari de ritm.

b) Parametri mecanici:
1. Frecventa cardiaca : corelatii frecventa / putere dezvoltata in wati
2. Presiunea arteriala : sitolica, diastolica, diferentiala (converganta, divergenta)
3. Consumul de oxigen :
3.1. Consumul maxim de oxigen ( V O2 max ) depinde de modul de efectuarea exercitiului, gradului de
antrenare si evalueaza starea functiei cardio-pulmonare
3.2. Indicele de antrenare (Fitness index - FI ) se poate deduce din relatia dintre frecventa si cons. max.
de oxigen:

V O2 max (ml / kg / min )

FI = -------------------------------------

Fc (batai / min )

Indicele de antrenare se evalueaza astfel:


- foarte bun > 20,5
- bun 16,5 - 20, 5
- satisfacator 12, 5 - 16, 5
- slab 8, 5 - 12, 5
- foarte slab < 8,5
Pe durata sustinerii efortului dozat , subiectul va trece prin 3 faze functionale de adaptare la efort :
• Faza de adaptare ( 3 - 4 min ) a functiei respiratorii , circulatorii si metabolice ; incepe sa se
acumuleze o " datorie de oxigen " care va fi platita in fazele terminale ;
• Faza de echilibru functional ( " steady state " ) , care poate dura un timp variabil , in functie de gradul
de solicitare a organismului ; in acest interval , consumul de oxigen si generarea de CO2 sint
proportionale cu consumul metabolic , ventilatia corespunde necesitatilor schimburilor gazoase , iar
debitul cardiac ramine nemodificat ;
• Faza de revenire ( 6 - 8 min ) reprezinta perioada de timp de dupa intreruperea efortului , in care
parametrii functionali revin la valorile de repaos. Durata perioadei de revenire dupa efort depinde de
intensitatea efortului .

c ) Parametri termici : Temperatura cutanata


III.Factorii care limiteaza capacitatea de efort :

• Greutatea corporala ;
• Virsta persoanei ;
• Sexul persoanei ;
• Frecventa pasului ;
• Inaltimea treptei ( pentru testul scaritei ) .
Fiecare din acesti factori poate aduce prin variatia lui , modificarea rezultatuli final al efortului
depus , si de aceea este necesara stabilirea unui raport precis intre valorile fiecaruia . Calculul
individual este laborios si se prefera cercetarea corespondentei individuale cu cea din tabele sau
nomograme.

Tehnica de explorare cardiaca ce consta in practicarea electrocardiografiei unui


bolnav in cursul unui efort fizic.

Indicatii - Proba de efort cauta sa precizeze, in cursul unui efort fizic, comportamentul
principalelor variabile hemodinamice, care sunt: frecventa cardiaca si presiunea arteriala si sa detecteze
existenta unor simptome anormaIe (dureri toracice, stari de rau, palpitatii) sau a unor anomalli
electrocardiografice (tulburari de ritm sau tulburari de repolarizare ventriculara in faza de recuperare
electrica) evidentiind o insuficienta coronariana).

Tehnica - O electrocardiograma este practicata mai intai in pozitie orizontala a bolnavului, apoi
una in pozitie sezand si alta in picioare. Cu electrozii plasati la locurile cuvenite, pacientul efectueaza
un efort fizic pe o bicicleta ergometrica sau pe un covor rulant. Desfasurarea testului de efort este
programata in functie de bolnav si de informatiile dorite si obtinute, prin cresterea rezistentei aplicate la
pedala bicicletei sau prin accelerarea vitezei de actionare a covorului rulant si/sau a maririi pantei sale.
In cursul probei, frecventa cardiaca, presiunea arteriala si electrocardiograma sunt inregistrate in fiecare
minut in mod sistematic, ori atunci cand intervine un simptom, apoi in fiecare minut in timpul fazei de
recuperare a efortului (aproximativ 6 minute) sau pana la disparitia simptomului.

Supravehere - Desi total lipsita de pericol in majoritatea cazurilor, proba de efort este
practicata de catre un medic specializat care dispune de un defibrilator si de un material de reanimare
cardiorespiratorie adaptat. Proba nu necesita spitalizare.
Rezultate - Proba de efort permite cuantificarea nivelului de efort care face sa apara semne de
ischemie miocardica, de angor sau alte modificari electrocardiografice. Existenta, la efort, a diferite
tulburari ale ritmului cardiac sau evolutia valorilor presiunii arteriale a unui pacient hipertensiv pot fi
precizate.
Sinonim: electrocardiografie de efort.
Bibliografie:
1. http://www.romedic.ro/teste-de-efort-0C418

2. http://www.umftgm.ro/~fizio/edu/prezentare/prezentare.html

3. http://www.reflexoterapie.esrl.ro/?pag=pro&pro=1063&cat=343&title=Teste%20de%20efort

4. http://www.sfatulmedicului.ro/dictionar-medical/proba-de-efort_4642

5. http://www.medicultau.com/boli-si-tratamente/boli/suflurile-cardiace-si-clacmentele-frecatura-
pericardica.php