Sunteți pe pagina 1din 16

DIALOGURILE TELEVIZATE.

SCHI DE TIPOLOGIE

Mirela-Ioana Borchin, conferen iar


Gabriel B rd an, lector
Universitatea de Vest din Timi oara

În presa audio-vizual , asist m la o exploatare f r precedent a structurilor


dialogale prin punerea în circula ie a ideilor din diverse domenii de interes
public. De la dialogul direct între persoane aflate într-un studio de televiziune, la
interac iuni cu locutori absen i din cadrul studioului, ori la sondajele telefonice
aplicate în direct sau nu telespectatorilor, recept m numeroase i variate forme
de interlocu ie oral /scris pe care beneficiarii le privesc i le aud de la distan .
O abordare pragmatic a acestor dialoguri televizate nu se poate dispensa
de distinc iile tipologice. Pentru realizarea unei taxinomii cât mai relevante,
dup inventarierea cât mai exact a formelor de dialog promovate în
audiovizual, se pune problema stabilirii unor criterii pe baza c rora
interac iunile verbale urm rite la televizor s se poat diferen ia.
Opera ionalizarea acestor criterii este extrem de dificil , mai cu seam din
pricina fenomenului interferen elor unor aspecte care, pân la un punct, ar putea
fi considerate specifice unui dialog sau altuia.
În prima parte a acestui articol, am c utat s formul m acele criterii prin
aplicarea c rora s se eviden ieze distinc iile tipologice. Pentru aceasta, am luat
în considerare particularit i esen iale ale situa iei de comunicare, cu rol de
factori determinan i pentru construc ia dialogal . Criteriile pentru care am optat
in de elementele componente ale actului de comunicare (canalul de comunicare,
num rul participan ilor la dialog, cadrul comunic rii), de factori psihosociali
(rela iile dintre participan i) i pragmalingvistici (varianta de limbaj utilizat ).
În conformitate cu aceste criterii, se deosebesc urm toarele tipuri de
dialog televizat:

Tabelul nr. 1. Tipologia cadru a dialogurilor televizate

Criteriul canalul de num rul de prezen a varianta rela iile


taxinomic comunicare participan i participan ilor stilistic dintre
în cadru de limbaj participan i
Tipul de Dialogul dialogul între dialogul direct dialogul dialogul
dialog telefonic vs. dou persoane (fa în fa ) vs. formal conflictual vs.
dialogul televizat vs. dialogul între dialogul mediat (solemn) dialogul
între mai multe (la distan ) vs. dialogul nonconflictual
interlocutori persoane vs. informal
prezen i în cadru dialogul cu un (colocvial)
vs. dialogul cu grup
un interlocutor reprezentativ
din alt cadru (socioprofesional,
televizat politic, de vârst
/nontelevizat etc.)
În cea de-a doua parte a acestui demers, vom descrie fiecare tip delimitat
pe baza acestor criterii, men ionând, acolo unde este cazul, i subtipurile
aferente.
1. Dup canalul de comunicare
Acest criteriu ne oblig la semnalarea unor diferen e între formele de
dialog, diferen e pe care le suscit opozi ia de natur a canalului:
a) natural
b) artificial (tehnic)
a) Sunt antrenate în comunicare canalele naturale de emisie-recep ie ori de
câte ori to i participan ii la dialog se afl în acela i cadru fizic (studio, platou de
filmare etc.). În dialogul oral fa în fa , care constituie forma primar i cea
mai complex a dialogului, comunicatorii utilizeaz semne apar inând unor
coduri diferite, emise concomitent pe mai multe canale (vizual, auditiv, olfactiv,
tactil etc.) - v. interviul televizat, întrevederea, conferin a de pres , talk-show-ul,
dezbaterea, masa rotund etc. Trebuie s men ion m faptul c în aceste variante
ale dialogului oral direct, canalele sunt naturale în prima faz a producerii
actului de interlocu ie, preluat i retransmis prin canal tehnic c tre telespectatori.
b) În dialogul oral la distan intervine medierea tehnic . De la opera ia de
stabilire a contactului comunica ional (Avem leg tura cu..., X, ai leg tura, Am
preluat leg tura la...) la întreruperea deliberat sau accidental a contactului
(Avem o problem tehnic ., S-a întrerupt leg tura cu...) , interlocutorii depind
de canale artificiale prin care este asigurat transmiterea mesajelor: auditiv, în
cazul convorbirii telefonice între un interlocutor aflat în studio i un altul „pe
teren” (corespondentul de la fa a locului), respectiv un telespectator invitat sau
acceptat s intervin cu propriul mesaj într-o dezbatere sau într-un talk-show etc.
Dac transmisiile „de la fa a locului” se fac tot mai mult dup tiparul dialogului
televizat, astfel încât interlocutorii se v d i se aud, deci emisia i receptarea
implic atât canalul vizual, cât i canalul auditiv, conversa iile cu telespectatorii
se fac, în majoritatea situa iilor, dup modelul dialogurilor radiofonice,
preponderent pe canal auditiv, telespectatorul cu rol de interlocutor
neputându-se vedea. De altfel, din motive tehnice, el este chiar sf tuit s se
îndep rteze de televizor pentru evitarea unui bruiaj sonor, iar, în acest caz, este
greu de b nuit c î i vede el însu i interlocutorul / interlocutorii. – v. inser ia de
medii artificiale în cazul tuturor dialogurilor la distan televizate: conversa ii cu
telespectatorii, cu reporterii de teren, cu oameni politici sau de autoritate în
diverse domenii solicita i s se pronun e pe o anumit chestiune, cu interlocutori
plasa i în studiouri diferite etc.
2. Dup num rul de participan i
În func ie de num rul participan ilor la dialog, se pot diferen ia
urm toarele tipuri fundamentale:

- dialogul interpersonal, forma de comunicare definitorie pentru uzul de


limbaj, la care particip doi sau mai mul i comunicatori, care îndeplinesc,
alternativ, rolurile de emi tor i receptor. Atunci când persoanele care particip
la un dialog mediatizat reprezint un grup social (profesional, politic, etnic etc.),
ele comunic de pe pozi iile unui emi tor i receptor multiplu, fiind obligate s
nu vorbeasc în nume propriu, s nu î i exprime propriile opinii i atitudini, ci
pe cele ale grupului c ruia îi apar in (v. interviul, întrevederea, negocierea,
ancheta jurnalistic , talk-show-ul, conferin a de pres etc.).
- dialogul cu un grup, frecvent în presa audiovizual atunci când este
vizat sondarea problemelor unor categorii sociale (ale pensionarilor, ale
tinerilor), profesionale (ale cadrelor didactice, ale cadrelor medicale, ale
func ionarilor publici etc.), etnice (a rromilor), politice (a sus in torilor /
adversarilor lui Traian B sescu) etc. De regul , sunt invita i la o mas rotund /
dezbatere reprezentan i ai acestor categorii, un public format din indivizi ce le
apar in, pentru a se ajunge, printr-un civilizat schimb de replici, la scoaterea în
eviden a problemelor reale cu care se confrunt un grup socioprofesional,
politic sau etnic.
3. Dup prezen a participan ilor în acela i cadru fizic
Atunci când vorbitorii afla i în interac iune se g sesc în acela i loc, în
acela i moment, dialogul se desf oar direct. El este mediatizat în timp real sau
întregistrat i transmis ulterior.
Dialogul indirect este purtat între interlocutori afla i la distan , gra ie
mijlocirii tehnice. Evolu ia tehnologiilor comunic rii a ajuns la performan e
inimaginabile, datorit c rora se poate realiza un dialog la distan la orice or ,
indiferent de locurile unde s-ar afla pe glob interlocutorii conecta i la o re ea de
telefonie, fix ori celular , sau la internet (v. supra 1).
Diferen a între dialogurile purtate între vorbitori afla i în acela i cadru i
cele sus inute între vorbitori plasa i în cadre distincte nu se rezum la canal i
tehnologie. Un important factor distictiv este cel temporal. În linii mari, se
diferen iaz în func ie de acesta::
- dialogul televizat la distan , transmis în timp real (în care receptarea se
face în acela i timp cu emiterea);
- dialogul televizat la distan , defazat (în care receptarea se face într-un
moment ulterior emiterii, la un interval temporal mai scurt sau mai lung).
4. Dup varianta stilistic de limbaj
Principala opozi ie stilistic în m sur s determine dialogurile televizate în
dou clase este marca formal – informal care se atribuie limbajului utilizat.
Aceast distinc ie stilistic se realizeaz în func ie de mai mul i factori, între
care primeaz rela ia dintre interlocutori, statutul lor social, cadrul
comunica ional i stilul enun rii. Astfel, în timp ce dialogul formal ar putea fi
descris ca o discu ie, purtat pe teme serioase, de cele mai multe ori cu scopul
de a g si solu ii la anumite probleme, dialogul informal ar corespunde defini iei
conversa iei, care, fie c se poart pe teme minore, fie implic numai o
comunicare fatic , de stabilire i/sau de men inere a unui contact
comunica ional. În orice caz, conversa ia se desf oar liber, nu urm re te un
scop anume, nu are o progresie tematic rigid , ci permite trecerea de la un
subiect la altul.
Dialogul formal este planificat, se desf oar dup un anumit scenariu,
vorbitorii respect o ordine a interven iilor verbale, î i cenzureaz mimica i
gesturile, stilul enun rii lor este, în majoritatea cazurilor, solemn. În contrast,
dialogul informal este ocazional, spontan, aparent f r nicio finalitate
informa ional , liber de constrângeri, iar enun area este preponderent familiar .
Participan ii la un dialog formal sunt distan i, rolurile lor se realizeaz în
func ie de statutul social i de raporturile dintre ei. Partenerii de dialog informal
sunt apropia i, iar condi ia lor social este irelevant pentru felul în care se
desf oar schimbul de replici.
4.1. Conversa ia este tipul informal de comunicare dialogic oral , în
care doi sau mai mul i participan i î i asum în mod liber rolul de emi tor1.
Purtat în contexte i pe teme deosebit de variate, între interlocutori ce vorbesc
de pe pozi ii de egalitate, într-un stil familiar, conversa ia este mult mai pu in
structurat tematic decât discu ia.
Poate fi caracterizat drept conversa ie interviul cu VIP-uri cu finalit i
variate, precum socializarea, cunoa terea celuilalt, dobândirea de informa ii,
oferirea de informa ii, acordarea ansei de exprimare public etc. Este de
remarcat în cazul conversa iei faptul c semnifica ia mesajelor vehiculate este
construit de participan i de pe pozi ii interpersonale, nu în func ie de statutul
socioprofesional al indivizilor implica i în actul de comunicare. În plan
lingvistic, conversa ia folose te registre stilistice variate (stilul familiar, stilul
neutru etc.) i este, în general, tolerant la abaterile de la norma limbii literare.
În calitatea sa de dialog informal, conversa ia acoper o gam larg de
interac iuni verbale, f r s se preteze îns la subclasific ri.
4.2. Discu ia este un tip de dialog formal, care se opune conversa iei în
primul rând la nivelul configura iei stilistice a limbajului utilizat. Ea reprezint
un dialog marcat de sobrietate, între doi sau mai mul i participan i, desf urat
într-un context socioprofesional, politic, cultural etc., având drept scop
prestabilit rezolvarea unor probleme de tip institu ional.
Caracterul formal al discu iei este relevat i de un ridicat grad de
structurare tematic , aceasta desf urându-se conform unui anumit protocol de
interac iune, i de constrângerile lexicale i gramaticale generate de necesitatea
de respectare a normelor limbii literare.
Tipuri de discu ii televizate
4.2.1. Întrevederea este un tip de dialog formal care presupune întâlnirea
oficial dintre dou sau mai multe persoane publice (lideri politici, oameni de
afaceri, mini tri, reprezentan i ai sindicatelor i ai patronatului etc.), cu scopul
de a discuta probleme sau teme de interes general din domeniul politicului,
economicului, socialului, religiosului, al culturii etc. Între participan i se
stabile te un dialog oral i direct, cu caracter oficial, întrucât ace tia
interac ioneaz de pe pozi ia rolului avut în contextul politic na ional i
interna ional sau în domeniul socioprofesional în care activeaz . De asemenea,
caracterul protocolar al întrevederii este conferit de planificarea riguroas a
temei i obiectivelor ce urmeaz a fi discutate, a datei i cadrului în care se va

1
S. C. Levinson, Pragmatics, Cambridge, Cambridge University Press, 1983, p. 284-285, apud Liliana
Ionescu-Rux ndoiu, Conversa ia. Structuri i strategii, Bucure ti, All, 1999, p. 39
produce întâlnirea dintre comunicatori, de anun area acestor informa ii în pres
i chiar de difuzarea lor la televiziune.
4.2.2. Negocierea este dialogul formal care se sus ine cu scopul
armoniz rii unor puncte de vedere, ini ial, divergente. Interlocutorii se situeaz
la începutul discu iilor pe pozi ii antagonice, dar au în vedere parcurgerea
fazelor unui protocol care s duc la g sirea unei solu ii de dezamorsare a
conflictului, la un rezultat convenabil ambelor p r i.
În acest scop, negocierea presupune concesii reciproce repetate pân la
atingerea unei st ri de echilibru, pe care fiecare parte o apreciaz ca
mul umitoare în raport cu interesele sale. Negocierea se deruleaz , a adar, în
etape, se fac pa i înainte i înapoi, iar, pentru a se ie i din momentele de criz ,
negociatorii trebuie s fie nu numai cooperan i, ci i – strategic – concilian i, s
aib dispozi ia de a accepta anumite compromisuri i de a se adapta la situa iile
nou ivite. Este considerat e uat o negociere în urma c reia fie nu se ajunge la
un acord, fie se ajunge ca una din p r i s cedeze mai mult decât era dispus s
o fac la începutul dialogului.
Numeroase conflicte politice sau litigii majore din diferite domenii au
fost aplanate printr-un dialog etichetat ca negociere.
Fiind legat de situa ii conflictuale, negocierea de interes public se poart
„cu u ile închise”. Accesul presei este permis în anumite momente, pentru
comunicate ale reprezentan ilor celor dou p r i, sau în finalul negocierilor,
pentru comunicarea rezultatului – care certific dezamorsarea conflictului ini ial
sau/ i al celor ocurente pe parcursul dialogului. Persoane publice implicate în
negociere sunt invitate la dezbateri televizate pentru a- i expune i argumenta
punctele de vedere într-un cadru diferit de cel al negocierii asupra c reia se
pronun .
4.2.3. Ancheta este dialogul formal purtat cu finalitatea dobândirii unor
informa ii sau a dezvelirii unui adev r ascuns. Interlocutorii au un statut clar, un
singur rol discursiv, pe care nu îl schimb pe parcursul dialogului. Pe de o parte,
se afl anchetatorul (cel care pune întreb rile), iar, pe de alt parte, anchetatul
(cel care d r spunsurile). Exist numeroase tipuri de anchet mediatizate prin
televiziune (social , politic , juridic , jurnalistic etc.).
În anchetele de natur jurnalistic , jurnalistul, prin întreb ri deschise,
închise, sau cu r spuns indus, urm re te s -l fac pe cel anchetat s furnizeze
informa ia pe care o caut , în timp ce persoana anchetat are interesul s
ascund informa ia respectiv i, de regul , fie ofer informa ii false, fie neag
faptul c ar cunoa te adev rul.
În chestionarele aplicate de o redac ie, anchetatorul recurge la întreb ri
standardizate pentru a ajunge la informa ii dintre cele mai diverse (v. sondajul
de opinie, miniinterviul la distan etc.). Aceste chestionare nu urm resc
influen area/manipularea interlocutorului, ci radiografierea unei st ri de fapte.
4.2.4. Interviul implic o rela ie dialogal între minimum doi
interlocutori, bazat pe alternan a întrebare-r spuns, i are ca scop ob inerea,
clarificarea i transmiterea unor informa ii utile pentru cel care ia interviul sau
pentru cei pe care îi reprezint cel ce pune întreb rile. Interviul se afl în
leg tur direct cu ancheta din perspectiva scopului (ob inerea informa iei) i a
rolurilor discursive ale comunicatorilor (care sunt bine delimitate: intervievator
i intervievat).
De i interlocutorii au un statut clar la nivelul rolului lor discursiv, în
cadrul interviului este dificil determinarea „raportului de for e” care se
stabile te între intervievator i intervievat, întrucât acesta depinde de
particularit ile tipului de interviu, de func ia i personalitatea celui intervievat:
din punctul de vedere al structurii dialogale, intervievatorul este cel care
domin sau conduce comunicarea, pe când, din punctul de vedere al
con inutului informa ional vehiculat în schimbul de replici, cel intervievat are
rolul de a furniza materialul informa ional (informa ia propriu-zis )2.
Interviul se deosebe te de dezbatere i conversa ie prin disimetria
rolurilor interac ionale. Din punct de vedere structural, orice interviu este
construit dintr-o succesiune de întreb ri i r spunsuri, fundamentul acestuia
fiind întreb rile, întrucât r spunsurile intervievatului reprezint un efect al
tipului de întrebare i al felului în care aceasta a fost formulat .3
În domeniul jurnalisticii, no iunea de interviu este perceput din dou
puncte de vedere4: ca surs de informare i ca gen publicistic. Cea de-a doua
modalitate de a percepe interviul publicistic intereseaz i domeniul
comunic rii, întrucât acesta reprezint un dialog specializat, o form de
interac iune verbal de natur formal .
Interviul poate fi publicat în presa scris sau difuzat la radio i
televiziune.
Tipologia interviurilor publicistice este foarte variat . Aceste interviuri se
clasific în func ie de diverse criterii, dintre care putem aminti câteva:
a) scopul imediat i func ia interviului5: interviul de informa ie
(urm re te datele concrete, faptele, oferind informa ii, preciz ri, descrieri de la
persoanele implicate în evenimente); interviul de interpretare (persoana
intervievat este un specialist sau un comentator specializat care explic i
interpreteaz în manier obiectiv un fapt sau un eveniment, evitând s fac
apel la p rerile sale pentru a fi impar ial), interviul de opinie i comentariu
(prezint reac ia celui intervievat fa de un anumit eveniment, reliefând opinia
i pozi ia personal ), interviul emo ional (urm re te s prezinte starea de spirit
provocat de un eveniment celui intervievat: bucurie, nemul umire, revolt
etc.), interviul de atmosfer (are rolul de a caracteriza un eveniment, un loc sau
un grup social prin caracteristicile de limbaj ale celui intervievat, prin
vestimenta ie, prin mimic sau prin comportament), interviul de promovare
(urm re te s atrag aten ia publicului asupra unui eveniment social, cultural,
sportiv: inaugurarea unei institu ii, premiera unui spectacol, vernisajul unei
expozi ii, o competi ie sportiv interna ional etc.), interviul portret (are ca scop

2
Catherine Kerbrat-Orecchioni, Les interactions verbales. Approche interactionnelle et structure des
conversations, Tome 1, Paris, Armand Colin, 1998, p. 119
3
Ibidem, p. 119-120
4
Mariana Cernicova, Interviul, un dialog specializat, Timi oara, Augusta, 1997, p. 8
5
Mariana Cernicova, op. cit., p. 198-199
conturarea personalit ii celui intervievat surprinzând aspectele ce in de
domeniul care l-a consacrat i nu numai: scriitor, artist, sportiv, politician etc.),
interviul stradal sau vox pop-ul6 (presupune o succesiune de câteva scurte
interviuri realizate pe strad , cu trec tori ale i la întâmplare i are ca scop
ilustrarea atitudinii opiniei publice sau nivelul de cunoa tere al unei probleme;
se utilizeaz în emisiunile de tiri, în talk-show-uri, în documentarele de
televiziune i în anchete, în unele emisiuni de divertisment).
b) gradul de formalism impus de rela iile dintre interlocutori7:
interviul neprotocolar (în care intervieva ii sunt oameni obi nui i), interviul
semiprotocolar (cei intervieva i sunt lideri politici, func ionari superiori,
oameni de afaceri, directori de institu ii etc.) i interviul protocolar (cei
intervieva i sunt conduc tori de state, guverne, organiza ii interna ionale etc.).
c) num rul de participan i8: interviul cu un reporter i un intervievat
(apare cel mai frecvent în pres ); interviul cu un reporter i mai mul i
intervieva i (se folose te pentru faza de documentare în realizarea materialelor
de pres , dar i pentru a pune în eviden curentele de opinie); interviul cu mai
mul i reporteri i un singur intervievat (este situa ia tipic a conferin ei de
pres ); interviul cu mai mul i reporteri i mai mul i intervieva i (se întâlne te în
cazul dezbaterii sau al mesei rotunde).
4.2.5. Dezbaterea reprezint tipul de dialog formal ce presupune o
confruntare de opinii între mai mul i participan i pe o problem de interes
general, înfruntare de idei desf urat , de regul , într-un context public i
difuzat prin intermediul radioului sau al televiziunii.
Dezbaterea are un caracter organizat, întrucât actan ii comunic rii au
roluri discursive clar definite: moderatorul ce are atribu ia de a coordona i de a
veghea la buna desf urare a dezbaterii dobândind statut de „autoritate” liber
acceptat în contextul comunica ional creat; un num r limitat de participan i
care pot fi speciali ti ai domeniului la care se refer tema dezb tut , oameni de
cultur , oameni politici, precum i reprezentan i ai grupurilor sociale sau
profesionale interesate de problema abordat ; publicul care asist la dezbatere,
fie în mod direct prin prezen a în sal , fie mediat, ca telespectatori.
Caracterul argumentativ al dezbaterii este dat de înfruntarea de opinii
dintre participan i. Acestora li se cere s - i sus in pozi ia sau s contrazic
ideile celorla i participan i cu ajutorul argumentelor pentru a modifica opiniile
interlocutorilor. Participan ii la dezbatere inten ioneaz s g seasc o solu ie
acceptabil pentru problema abordat , fiind dispu i s - i reconsidere pozi ia
ini ial i s accepte o alta, dac acesta este bine fundamentat . Dorin a comun
de a g si solu ii de rezolvare a problemei face ca discu ia în contradictoriu s se
desf oare într-o atmosfer amiabil , plin de respect i folosind un limbaj
decent.
Dezbaterea poate fi raportat la alte tipuri de dialog precum discu ia,
interviul i talk-show-ul. Prin caracterul s u argumentativ, dezbaterea are
6
Ibidem, p. 205-206
7
Ibidem, p. 200
8
Cf. Ibidem, p. 13-46, passim.
tr s turi comune cu discu ia, prin caracterul mediatic se aseam n cu interviul9
i prezint similitudini relative cu talk-show-ul, prin ambele aspecte men ionate.
4.2.6. Talk-show-ul este un dialog specializat (apropiat ca structur de
dezbaterea televizat ), din punct de vedere comunica ional, i totodat un gen
publicistic, din perspectiva contextului în care se actualizeaz i a finalit ilor
sale, fiind specific radioului i televiziunii. Acesta se caracterizeaz prin
coexisten a func iei informative i a celei de divertisment10, aspect pus în
eviden prin însu i termenul cu care este denumit, întrucât primul element talk
trimite spre caracterul s u de interac iune verbal , iar show spre statutul s u de
spectacol mediatic11.
Talk-show-ul reprezint o emisiune TV construit pe principiile
dialogului i structurat – asemenea dezbaterilor TV – de dispozitive
comunica ionale care iau forma unei duble „puneri în scen ”: o punere în scen
verbal , întrucât moderatorul are sarcina de a coordona schimbul verbal dintre
participan i în spa iul televizat (locul în care se afl moderatorul i invita ii s i),
i o punere în scen vizual , care se refer la modalit ile tehnice de redare a
imaginii pe ecran, necesare construirii unui spa iu televizual (spa iul perceput
de telespectator pe ecran) 12. Rela ia de comunicare pe care o actualizeaz
talk-show-ul este bidirec ional : un dialog direct între cei afla i în emisiune i
un dialog mediat, prin implicarea telespectatorilor în analizarea problemei (v.
cazul telefoanelor în direct) i prin inten ionalitatea oric rui produs mediatic
(receptarea diverselor mesaje de c tre publicul larg).
Scopul talk-show-ului este acela de a lua în discu ie diverse aspecte
controversate ale unor probleme de actualitate din sfera politicului, socialului,
culturii sau a lumii mondene i de a pune în situa ie de confruntare direct ,
invita i cu opinii, idei, credin e, atitudini diferite. Confruntarea dintre
interlocutori are caracter conflictual, dialogul dintre ace tia construindu-se în
jurul ac iunii de respingere a discursului celuilalt, pe dezacordul dintre invita i,
fapt ce conduce la o marcare net a pozi iei fiec rui participant13. Interven iile
invita ilor sunt construite pe obiective perlocu ionare opuse i urm resc „pe de
o parte anihilarea interlocutorilor, pe de alta, câ tigarea acordului i a aprob rii
publicului”14.
Rolul moderatorului în talk-show este esen ial. El gestioneaz
interac iunea verbal : prezint invita ii, aloc un anumit timp interven iilor,
anun dreptul la replic al participan ilor, întrerupe invitatul dac este necesar,
men ine prin redirec ionarea invita ilor tema ini ial , întrerupe dezbaterea
pentru momentele de publicitate. Moderatorul are îns i rolul de participant la
dialogului invita ilor: este cel care adreseaz întreb ri „comode” sau
9
Vezi Catherine Kerbrat-Orecchioni, op. cit., p.118
10
C. Ilie, Semi-institutional discource: The case of talk shows, in „Journal of Pragmatics”, 33, p. 211, apud
Ioana-Cristina Pârvu, Aspecte ale metacomunic rii în talk-show, în Gabriela Pan Dindelegan (coord.), Aspecte
ale dinamicii limbii române actuale, online: http://www.unibuc.ro/eBooks/filologie/
11
V. Liliana Ionescu-Rux ndoiu, Cooperare i conflict în dezbaterea televizat , în Gabriela Pan Dindelegan
(coord.), loc. cit.
12
V. Guy Lochard, Henri Boyer, Comunicarea mediatic , Ia i, Institutul European, 1998, pp. 96-97
13
V. Liliana Ionescu-Rux ndoiu, loc. cit.
14
Ibidem
„incomode” invita ilor, intensific starea conflictual dintre ace tia sau
tempereaz pornirile conflictuale, ironizeaz diverse aspecte dezb tute, joac
rolul moralistului, dar i destinde atmosfera prin replici amuzante15.
În talk-show-urile televizate, comunicarea direct cu publicul din fa a
ecranului este limitat sau chiar absent (totu i p rerile telespectatorilor pot
ajunge în emisiune prin intermediul internetului, îns în urma unei selec ii
f cute de moderator sau de realizatori acestea devin publice), spre deosebire de
talk-show-urile radiofonice, unde interven iile telefonice directe ale
ascult torilor sunt vitale.16
Distinc ia dintre dezbaterile televizate i talk-show-uri
De i dezbaterile televizate i talk-show-urile au o serie de tr s turi
comune (cuvânt pus în imagine, schimb-confruntare de opinii organizat de un
moderator, mod de a trata teme care se refer la raportul dintre individ i
societate17, prezen a unui public provocat sau nu s reac ioneze la problema
abordat ), acestea reprezint , atât din perspectiv comunica ional , cât i din
perspectiv jurnalistic , dou tipuri de dialog distincte cu particularit i de
con inut, nu atât de structur i, implicit, dou genuri publicistice aparte pentru
c ele corespund unei „mize mediatice proprii”18.
Într-o form schematizat , tabelul de mai jos um re te s sintetizeze
aspectele semnificative prin care dezbaterile televizate se deosebesc de
talk-show-urile televizate, conform analizei propuse de P. Charaudeau, R.
Ghiglione19:

Tabelul nr. 2. Distinc ia dezbateri TV – talk-show-uri

Aspecte Dezbaterile TV Talk-show-urile TV


analizate
1. Tematica - trateaz teme fundamentale ancorate - nu trateaz o tem politic ,
în spa iul public care in de domenii religioas , tiin ific etc., ci un fapt
variate: politicul, religiosul, juridicul, social sau un eveniment
tiin ificul i „domeniul civil”; (delincven , epidemii criminalitate,
calamit i naturale etc.)
2. Finalitatea - urm resc problematizarea, în m sura - urm resc, prin faptele sociale
în care tema abordat este prezentat prezentate, conflictele i
din perspectiva problemelor pe care le „spectacolul” conflictelor i implic
implic i în elegerea, în m sura în o vag problematizare;
care se adopt o strategie de explicare
sau ilustrare destinat s fac - mizeaz s scoat în eviden
inteligibile problematizarea i tezele conflictul sau drama uman în
sus inute; diferite ipostaze în leg tur cu o tem
- mizez pe ob inerea credibilit ii, pretext, prin confruntarea unor
reliefând adev rul, prin confruntarea judec i i opinii exprimate tran ant;
unor tipuri diferite de cunoa tere a

15
Cf. Ioana-Cristina Pârvu, op. cit., în Gabriela Pan Dindelegan (coord.), loc. cit.
16
O. imonca, Talk-show-ul radiofonic, în Manual de jurnalism. Tehnici fundamentale de redactare, vol. al
II-lea, M. Coman (coord.), Ia i, Polirom, 1999, p. 249
17
Patrick Charaudeau, Rodolphe Ghiglione, Talk-show-ul. Despre libertatea cuvântului ca mit, Ia i, Polirom,
2005, p. 107
18
Ibidem
19
Ibidem, pp. 107-112, passim.
aceleia i teme;
3. Participan ii - aduc în fa a publicului participan i - prezint faptele sociale prin
ale i fie pentru competen a lor, intermediul experien ei sau al
intervenind în calitate de exper i expertizei unui anonim (avocat,
(oameni de tiin , magistra i, oameni judec tor, poli ist etc.), fie prin
politici, reprezentan i ai unor grupuri intermediul experien ei personale ce
socioprofesionale etc.), fie pentru permite accesul în spa iul privat al
încrederea pe care o prezint în calitate unor indivizi;
de martori;
4. Valoarea - corespund unor puneri în scen a - corespund unor puneri în spectacol,
actului cuvântului care sunt apte s serveasc care sunt apte s serveasc unei
comunicativ unei perspective ra ionale de abordare perspective emo ionale de abordare a
a problemei. conflictelor dintre indivizi i a
dramelor intime ale acestora.

În peisajul mediatic actual, cele dou genuri publicistice – dezbaterea


televizat i talk-show-ul televizat – tind s se suprapun i, adesea, li se
atribuie denumirea unic de talk-show, fapt ce d senza ia unui gen hibrid,
întrucât acesta amestec tr s turi ce le diferen iaz , cel pu in în plan teoretic.
4.2.8. Masa rotund este tipul de dialog formal ce presupune o discu ie
cu caracter riguros pe o tem prestabilit , la care sunt invitate s participe mai
multe persoane (speciali ti din diverse domenii ale tiin ei, cercet tori, oameni
de cultur , oameni politici, întreprinz tori, jurnali ti etc.) i are ca scop g sirea
unor solu ii de rezolvare a problemelor relevate sau identificarea unor noi
perspective de analiz a temei discutate20.
Caracterul formal al acestei interac iuni verbale dialogice este conferit de
urm toarele particularit i:
• cadrul comunica ional de tip institu ional în care se desf oar : masa
rotund este organizat sub egida unei institu ii (universit i, facult i,
organiza ii, partide politice, federa ii sindicale, ministere, centre i agen ii
na ionale, zonale sau locale etc.);
• statutul comunicatorilor: participan ii la masa rotund sunt reprezentan i
ai unei institu ii i comunic de pe pozi ia rolului socio-profesional pe care îl au
(profesie, func ie, titlu, rang etc.), astfel c imaginea public nu las s se
manifeste componenta personal , individual a actan ilor comunic rii; eficin a
acestui act de comunicare este condi ionat de men inerea imaginii publice pe
tot parcursul dialogului;
• rela ia ce se stabile te între interlocutori este de natur protocolar , dar
favorizeaz comunicarea orizontal (de la egal la egal)21, întrucât participan ii la
masa rotund au acela i statut, neexistând discordan e la nivelul „raportului de
for e”, aspect ce favorizeaz atingerea obiectivelor întâlnirii; egalitatea i
relativa distan dintre interlocutori, caracterul s u protocolar sunt atestate chiar
i prin termenul care desemneaz acest tip de dialog, deoarece masa rotund
elimin pozi iile privilegiate în cadrul comunic rii de grup;

20
L. Ionic , op. cit., p. 194
21
Cf. Ibidem
• rolurile discursive sunt similare, iar participan ii respect o anumit
ordine a interven iilor verbale, evitându-se întreruperea vorbitorului,
monopolizarea rolului de locutor i refuzarea dreptului de a interveni în
discu ie, fapt ce m re te gradul de conven ionalism al comunic rii;
• stilul enun rii este solemn, obiectiv, impersonal, aceast variant a
limbajului oral fiind în strâns leg tur cu natura protocolar , formal a
dialogului, precum i cu temele de discu ie care solicit anumite competen e
profesionale i lingvistice pentru abordarea lor.
De i mesele rotunde nu implic în mod necesar prezen a unui auditoriu,
acestea pot fi accesibile publicului prin difuzarea lor la televiziune.
4.2.9. Conferin a de pres este un tip de dialog formal specializat i
reprezint o întâlnire cu caracter oficial între reprezentantul unei institu ii, numit
purt tor de cuvânt, (sau chiar între cel care conduce institu ia respectiv –
ministru, prim-ministru, pre edinte de partid, pre edinte de ar etc.), delegat s
fac publice diverse informa ii, elementele de noutate i pozi ia fa de un
anumit eveniment sau s justifice/s argumenteze o anumit hot râre, situa ie
etc., i jurnali ti, care au dreptul de a pune întreb ri referitoare la subiectul
prestabilit al conferin ei. Obiectivul general al acestei forme de comunicare îl
constituie informarea publicului larg prin intermediul mass-mediei.
Componenta comunica ional a conferin ei de pres este reliefat , pe de o
parte, de dialogul direct ce se stabile te între instan ele discursive, cu roluri
prestabilite, iar, pe de alt parte, de rela ia de comunicare unidirec ional i
mediat dintre sursa de emitere a mesajelor (o institu ie) i destinatarul acestora
(publicul larg interesat s se informeze). Practic, situa ia dialogal actualizat
prin conferin a de pres nu este decât o modalitate de intermediere a comunic rii
dintre institu ii sau dintre acestea i masele interesate de mesajele transmise.
Natura formal a acestui tip de dialog se justific prin urm toarele
elemente:
• caracterul planificat i organizat al conferin ei de pres : întâlnirile dintre
reprezentan ii diverselor institu ii i jurnali ti, în aceast form , nu se produc la
întâmplare, ci sunt preg tite din timp atât în privin a cadrului de desf urare, a
con inutului informa ional ce urmeaz a fi f cut public, cât i în privin a
modalit ilor de informare a reprezentan ilor presei. A adar, organizatorii
conferin elor de pres redacteaz o invita ie, care con ine informa ii referitoare
la data, ora i locul de desf urare, i o prezentare concis i clar a
subiectului/temei. Se desemneaz persoana/persoanele care vor face prezentarea,
se schi eaz sau se nuan eaz informa iile ce vor fi f cute publice, se prev d
posibilele întreb ri ale jurnali tilor i chiar concluzia întâlnirii. În acela i sens,
organizatorii întocmesc un dosar de pres ce va fi oferit jurnali tilor22.
• rolurile discursive prestabilite: situa ia de comunicare descris aduce fa
în fa interlocutori care rela ioneaz de pe pozi ia pe care le-o confer
conferin a de pres . Comunicatorii interac ioneaz în func ie de rolul lor
institu ional. Purt torul de cuvânt (sau cei care conduc institu ia organizatoare a

22
V. http://www.guidon.asso.fr/article
conferin ei de pres ), a a cum reiese i din sintagma nominal utilizat pentru a
fi denumit, este doar „vocea” desemnat s fac public mesajul unei institu ii.
Acestuia nu i se permite s emit p reri personale, s î i manifeste imaginea
personal /individual , ci doar s redea sau s explice pozi ia forului pe care îl
reprezint ; el este, în acest context, imaginea public a institu iei în numele
c reia vorbe te. Jurnali tii invita i comunic , de asemenea, de pe pozi ia rolului
socioprofesional pe care îl au, fiind cei care vor transmite, la rândul lor,
publicului interesat informa ia primit sau extras gra ie competen ei
profesionale personale. Reprezentan ii presei au sarcina de a pune o serie
întreb ri cu scopul de a nuan a, de a completa sau de a clarifica diverse aspecte
referitoare la subiectul conferin ei. Ei sunt, în aceast situa ie de comunicare
„vocea” i imaginea public a oamenilor care vor s se informeze. Rela iile de
comunicare actualizate prin conferin a de pres pot fi redate grafic prin schema
urm toare:

Purt torul Jurnali tii


INSTITU IE de cuvânt PUBLIC LARG
(ofert de informa ie) (imaginea (imaginea (cerere de informa ie)
institu iei) publicului)

COMUNICARE DIRECT

COMUNICARE MEDIAT

• caracterul structurat i coordonat al actului comunica ional:


interac iunea verbal generat de conferin a de pres se deschide cu o secven
monologal , realizat de purt torul de cuvânt prin expunerea informa iilor pe
care institu ia vrea s le aduc la cuno tin a marelui public, i este urmat de o
secven dialogal concretizat prin alternan a întreb rilor adresate de jurnali ti
cu r spunsurile purt torului de cuvânt. Gestionarea procesului de comunicare
este realizat de purt torul de cuvânt (sau de coordonatorul conferin ei, în cazul
în care exist ), acesta având control asupra timpului alocat conferin ei de pres ,
asupra num rului de întreb ri la care r spunde, asupra ordinii întreb rilor i
asupra timpului rezervat secven ei de întreb ri i r spunsuri din cadrul actului de
comunicare23. Uneori, aceast caracteristic determin un raport de for e inegal
între jurnali ti i purt torul de cuvânt, care poate manipula interlocutorii, dac
întrebarea adresat este dificil , incomod sau atinge un punct sensibil, folosind
diverse strategii comunica ionale menite s evite adev ratul r spuns: oferirea
unor r spunsuri foarte scurte sau mai lungi, neclare, vagi, cu ocoli uri, cu

23
Mariana Cernicova, op. cit., p. 33
repeti ii i reveniri în acela i loc, utilizarea unui limbaj de lemn (termeni prea
specializa i sau neîn ele i de mase, cli ee etc.).24

5. Dup rela iile dintre participan i


Potrivit acestui criteriu delimit m dialogul conflictual i dialogul
nonconflictual.
Dac dialogul nonconflictual poate fi definit ca discu ie/conversa ie între
interlocutori în bune rela ii de tip comunica ional, cooperan i, dispu i s
respecte regulile realiz rii unei comunic ri eficiente, dialogul conflictual
(cearta, polemica, alterca ia) se poart între persoane aflate în rela ii antagonice.
Dialogurile nonconflictuale se desf oar în acord cu principiile i
maximele comunica ionale, datorit excluderii sau minimaliz rii tensiunii în
rela iile dintre interlocutori.
În contrast cu acestea, dialogurile conflictuale sunt marcate de raporturile
tensionate, antagonice, dintre participan i. Neîn elegerile dintre vorbitori pot fi
anulate printr-un discurs conciliant sau pot escalada, ducând pân la ruperea
oric rei leg turi dintre ace tia (v. cearta, alterca ia).
5.1. Polemica (termeni sinonimi: disput , controvers ) este tipul de
dialog conflictual, care presupune o confruntare de opinii pe o tem de
actualitate, între doi sau mai mul i participan i cu idei diferite, urm rind
impunerea opiniei unuia dintre interlocutori printr-un proces de argumentare25.
Acest tip de interac iune se bazeaz pe dezacordul dintre comunicatori în ceea
ce prive te ideile sus inute i pe contrazicerea acestora prin argumente26
pertinente, folosind „arme” precum: demonstra ia, controversa, dilema,
ra ionamentul, analiza sau sinteza etc. Dorin a persoanelor implicate într-o
dezbatere polemic este aceea de a-i demonstra adversarului c propria opinie
este mai întemeiat decât cea sus inut de acesta.
Caracterul conflictual, „violent” al polemicii se manifest la nivelul
con inutului ideatic, partenerii evitând orice form de agresivitate. Evaluarea
opiniilor disputate din prisma valorii lor de adev r (adev rat-fals) eviden iaz
componenta asertiv , nu agresiv a polemicii27. „Duelul exclusiv al ideilor”,
prin apelul la argumente i contraargumente, nu las loc atacurilor i agresivit ii
verbale, ci încurajeaz o conduit ac ional i lingvistic civilizat .
5.2. Cearta este acea form a dialogului în care cei ce vorbesc se situeaz
pe pozi ii opuse într-o anumit privin . Interlocutorii î i sus in punctul de
vedere într-un mod nepoliticos, maximalizându- i orgoliul i desconsiderând
ansele interlocutorului de a se face în eles. Nu exist inten ia de acord final
într-o ceart . Dimpotriv , prin argumentele aduse, fiecare dintre parteneri î i
justific dorin a de men inere a diferen ei de opinii, niciunul dintre ei neavând
vreo inten ie de conciliere, indiferent de consecin e. (v. cearta televizat

24
Tatiana Slama-Cazacu, Stratageme comunica ionale i manipularea, Ia i, Polirom, 2000, p. 120
25
Cf. C. Munteanu, Pamfletul ca discurs literar, Bucure ti, Minerva, 1999, p. 116-117, apud Carmen Radu,
Rolul componentei asertive în discursul polemic actual, în Gabriela Pan Dindelegan (coord.), loc. cit.
26
Cf. Mariana Tu escu, L’Argumentation, deuxième partie, chapitre V, (online) http://www.unibuc.ro/eBooks/
27
Carmen Radu, op. cit., în Gabriela Pan Dindelegan (coord.), loc. cit.
B sescu – T riceanu, cu mai multe episoade care ilustreaz înc lcarea
principiilor de cooperare i de polite e, absen a oric rei inten ii de conciliere,
abuzuri lingvistice „la nivel înalt” i un final dezastruos din punct de vedere
politic pentru ambii actan i).
Spre deosebire de polemic , cearta are o mai accentuat component
agresiv . „B t lia ideatic ” este compromis de o confruntare lingvistic într-un
registru stilistic marcat peiorativ, apoi de manifest ri para- i nonverbale brutale,
având ca efect, de cele mai multe ori, poten area st rii conflictuale i nicidecum
ie irea din impasul comunica ional.
Concluzionând asupra tipologiei dialogului, putem spune c diversitatea
formelor pe care le poate lua dialogul, datorit variet ii situa iilor de
comunicare în care acesta se poate actualiza, se reduce la un model unic
reperabil în defini ia sa: dialogul este o unitate comunica ional , structurat ca
schimb(uri) de replici între dou sau mai multe persoane, care îndeplinesc,
succesiv i alternativ, rolurile de emi tor i receptor. A adar, unitatea
dialogului este dat de func ia instan elor implicate în procesul de comunicare,
iar varietatea acestuia se reflect prin aspectele particulare generate de
contextele comunica ionale în care se poart dialogul.

Bibliografie

B rd an, Gabriel, Curs practic de comunicare oral , Timi oara, Excelsior Art,
2006
Borchin, Mirela-Ioana, Paradigme ale comunic rii: limbaje i limbi, Timi oara,
Excelsior, 2001
Borchin, Mirela-Ioana, Comunicarea oral , Timi oara, Excelsior Art, 2006
Bougnoux, Daniel, Introducere în tiin ele comunic rii, Ia i, Polirom, 2000
Boutaud, Jean-Jacques, Comunicare, semiotic i semne publicitare (Teorii,
modele i aplica ii), Bucure ti, Tritonic, 2005
Caluschi, C., O nou frontier : comunicarea direct , Ia i, Polirom, 2006
Cernicova, Mariana, Interviul, un dialog specializat, Timi oara, Augusta, 1997
Charaudeau, Patrick, Ghiglione, Rodolphe, Talk-show-ul. Despre libertatea
cuvântului ca mit, Ia i, Polirom, 2005
Charaudeau, Patrick, Maingueneau, Dominique (eds.), Dictionnaire d’analyse
du discours, Paris, Seuil, 2002
Chelcea, Septimiu (coord.), Comunicarea nonverbal în spa iul public (Studii,
cercet ri, aplica ii), Bucure ti, Tritonic, 2004
Chiru, Irena, Comunicarea interpersonal , Bucure ti, Tritonic, 2003
Coman, Alina, Coman, C., Tehnici de comunicare i negociere, Bra ov,
Universitatea „Transilvania”, 2002
***, Contribu ii la studiul dialogului, în „Semiotic i poetic ”, Cluj,
Universitatea din Cluj-Napoca, 1984, nr.1
DeFleur, Melvin L., Ball-Rokeach, Teorii ale comunic rii de mas , Ia i,
Polirom, 1999
***, Dialogul în româna vorbit , Lauren ia Dasc lu Jinga, Liana Pop (coord.),
Bucure ti, Oscar Print, 2003
Gramatica limbii române, vol. al II-lea, Enun ul, Bucure ti, EA, 2005
Ionescu-Rux ndoiu, Liliana, Conversa ia: structuri i strategii. Sugestii pentru o
pragmatic a românei vorbite, Bucure ti, ALL, 1995
Ionescu-Rux ndoiu, Liliana, Cooperare i conflict în dezbaterea televizat , în
Gabriela Pan Dindelegan (coord.), Aspecte ale dinamicii limbii române
actuale, online: http://www.unibuc.ro/eBooks/filologie/
Ionic , L., Interviul de televiziune, în Manual de jurnalism. Tehnici
fundamentale de redactare, vol. al II - lea, M. Coman (coord.), Ia i,
Polirom, 1999, pp.193-216
Kerbrat-Orecchioni, Catherine, Les interactions verbales. Approche
interactionnelle et structure des conversations, Tome 1, Paris, Armand
Colin, 1998
Lochard, Guy, Boyer, Henri, Comunicarea mediatic , Ia i, Institutul European,
1998.
Lohisse, Jean, Comunicarea. De la transmiterea mecanic la interac iune, Ia i,
Polirom, 2002
Marinescu, Valentina, Introducere în teoria comunic rii – principii, modele,
aplica ii, Bucure ti, Tritonic, 2003
Mucchielli, Alex, Arta de a comunica (Metode, forme i psihologia situa iilor de
comunicare), Ia i, Polirom, 2005
Mucchielli, Alex, Arta de a influen a (Analiza tehnicilor de manipulare), Ia i,
Polirom, 2002
Pailliart, Isabelle (coord.), Spa iul public i comunicarea, Ia i, Polirom, 2002
Pâni oar , Ion-Ovidiu, Comunicarea eficient (Metode de interac iune
educa ional ), Ia i, Polirom, 2004
Pârvu, Ioana-Cristina, Aspecte ale metacomunic rii în talk-show, în Gabriela
Pan Dindelegan (coord.), Aspecte ale dinamicii limbii române actuale, online:
http://www.unibuc.ro/eBooks/filologie/
De Peretti, A., Legrand, J.-A, Boniface, J., Tehnici de comunicare, Ia i, Ed.
Polirom, 2001.
Popa, D., Comunicare i publicitate, Bucure ti, Ed. Tritonic, 2005.
Prutianu, t., Antrenamentul abilit ilor de comunicare, vol. I-II, Ia i, Polirom,
2004
Radu, Carmen, Rolul componentei asertive în discursul polemic actual, în
Gabriela Pan Dindelegan (coord.), Aspecte ale dinamicii limbii române
actuale, online: http://www.unibuc.ro/eBooks/filologie/
Randall, David, Jurnalistul universal, Ia i, Polirom, 1998
Ross, R., Speech communication, New Jersey, Prentice Hall, 1984
Roven a-Frumu ani, Daniela, Analiza discursului. Ipoteze i ipostaze, Bucure ti,
Tritonic, 2004
Slama-Cazacu, Tatiana, Stratageme comunica ionale i manipularea, Ia i,
Polirom, 2000
erb nescu, Andra, Întrebarea. Teorie i practic , Ia i, Polirom, 2002
oitu, L., Comunicare i ac iune, Ia i, Institutul European, 1997
Stanton, Nicki, Comunicarea, Bucure ti, Societatea „ tiin i tehnic ” SA,
1995
imonca, Ovidiu, Talk-show-ul radiofonic, în Manual de jurnalism. Tehnici
fundamentale de redactare, vol. al II - lea, M. Coman (coord.), Ia i,
Polirom, 1999, p.240-250
Tu escu, Mariana, L’Argumentation, (online) http://www.unibuc.ro/eBooks/
http://www.guidon.asso.fr/article
Zanc, I., Informa ie i comunicare. Aspecte psihologice i sociale, Cluj-Napoca,
Dacia, 2005