Sunteți pe pagina 1din 4

Minoritatea bulgarilor pavlicheni

Prof. Iancu Berceanu


(Liceul Teoretic “Sfinţii Kiril şi Metodii”
Dudeştii Vechi, Jud. Timiş)

1. Puţină istorie

Cunoscuţi în istorie şi cu numele de bulgari pavlicheni, comunitatea bulgarilor


bănăţeni este originară din nord-vestul Bulgariei. Aici s-a produs o răscoală antiotomană
în anul 1688 la care au participat şi strămoşii bulgarilor bănăţeni, locuitori din Belene,
Trančevica şi Oreš (Fig.1). Această revoltă a bulgarilor a fost încurajată de
contraofensiva armatei imperiale austriece împotriva turcilor, care au urmat asedierii
Vienei în 1683. Răscoala a fost, însă, înnăbuşită, oraşul Ciprovti a fost distrus, iar
participanţii au fost nevoiţi să ia calea pribegiei. În acel an, 1688, un număr de 2200 de
bulgari pavlicheni, de religie romano – catolică, au trecut Dunărea şi s-au refugiat în Ţara
Românească, în primul an de domnie al voievodului Constantin Brâncoveanu.
Trecuţi de partea stângă a fluviului, bulgarii pavlicheni s-au aşezat în Craiova,
Brădiceni şi Râmnic. Ulterior, episcopul catolic de Nikopol a încurajat emigrarea
bulgarilor catolici din Belene, Trančevica şi Oreš în Oltenia. Aici au obţinut dreptul de a-
şi întemeia propria localitate între Jiu şi Desnăţui (în apropierea localităţii Segarcea) pe
care au numit-o Iurit. Şi-au construit o biserică, la care primul preot catholic, de origine
croată a fost Blasius Cristofor Mili.
În 1737 bulgarii din Oltenia au format un corp de armată care s-a alăturat
austriecilor în luptă contra Imperiului Otoman. Anul următor, însă, Imperiul Habsburgic a
pierdut teritoriile de la sud de Carpaţi, iar pavlichenii din Iurit şi-au părăsit localitatea şi
au emigrat în Banat, unde s-au stabilit – o parte în Vinga şi alta pe teritoriul unei aşezări
vechi, depopulate numită Óbesenyő. Aceasta din urmă avea să fie, începând din 1738 şi
până în prezent, fieful comunităţii bulgarilor bănăţeni. Localitatea s-a numit, în limba
bulgară, Stár Bišnov – Beşenova Veche în limba română sau Altbeschenowa în germană.
În 1742 preotul Blazius Cristofor Mili a făcut un recensământ în această localitate la care
au fost numărate 172 de familii, cu un efectiv total de 1689 persoane.

Oreš · ·Belene
·Trancevica
·Ciprovti
Fig.1 Ţinutul de baştină al bulgarilor pavlicheni (după http://bulgaria-
map.info/maps/Bulgaria_Cities_Map.gif )

Numele actual Dudeştii Vechi a fost impus în 1964 de către mai – marii vremii,
întrucât aceştia au considerat necorespunzător numele de Beşenova. Astăzi localitatea

1
Dudeştii Vechi are un efectiv demografic de 3901 locuitori (2002), din care bulgari sunt
2987.
În deceniile care au urmat colonizării la Beşenova Veche, bulgarii şi-au dublat
efectivul demografic, astfel că terenul agricol a devenit insuficient.
În 1779 prima localitate formată prin roirea bulgarilor pavlicheni a fos Modoş.
Aceasta avea în anul 1910, 410 locuitori aparţinând acestei etnii.
În cursul secoului al XIX – lea au mai luat fiinţă şi alte localităţi bulgăreşti în
Banat: Konac (1820), Breştea (1842), colonia Bulgară (1846). În anii 1866 – 1867 mulţi
s-au stabilit la Ivanovo, Giurgevo şi Skorenovac (Fig.2).
După dezrobirea Bulgariei, în 1878, un număr însemnat de bulgari bănăţeni s-au
întors pe ţinuturile de baştină de lângă Nikopol şi Belene, întemeind satele: Dragomirovo
(1883), Bardanski Gheran (1887), Gustile şi Bregare (1889).

Fig.2(sursa:http://ro.wikipedia.org/wiki/B
ulgari_b%C4%83n%C4%83%C5%A3eni )

2. Provenienţa numelui „pavlichean”

Între ei, bulgarii bănăţeni îşi spun


„pavlikene“, „palukene“, „palkene“.
Originea acestor „pavlicheni” o regăsim în
vechile cronici bizantine din secolul al VII –
lea. Iniţial, termenul de „pavlichean” a fost
propriu unei erezii dualiste creştine însuşite
de populaţii din Asia Mică şi nordul Siriei.
Aflată mereu în opoziţie cu perceptele
Bisericii Ortodoxe, această comunitate a
pavlichenilor a fost persecutată, iar unii
împăraţi bizantini au trimis împotriva lor
expediţii militare. În cursul secolelor VIII –
X contingente însemnate de pavlicheni au
fost colonizate în Tracia şi Macedonia. Din
aceste comunităţi, în secolele următoare s-a
produs un proces de difuzie a ereziei pauliciene în masa populaţiei bulgare, care nu
trecuse încă la creştnism. Izvoarele isorice ulterioare atestă existenţa unor comunităţi bine
închegate de adepţi ai acestei religii pe teritoriul Bulgariei.
În jurul anului 1352 au început incursiunile armatei otomane asupra ţaratelor
bulgare, evenimente care au culminat cu ocuparea Peninsulei Balcanice de către turci. În
acelaşi timp, Ţaratul de la Vidin a fost supus în 1365 de regele Ludovic I cel Mare al
Ungariei (1342 - 1382). Ocupaţia maghiară a durat doar până în 1369 – timp în care
locuitorii din vord – vestul Bulgariei au fost supuşi acţiunilor de convertire la religia
romano – catolică. Optimişti, misionarii au raportat 200 000 de suflete care au trecut sub
oblăduirea Sfântului Scaun de la Roma şi, în acelaşi timp, au menţionat faptul că cel mai
uşor de convins au fost ereticii bogomili şi paulicieni. După retragerea ungurilor din

2
Vidin, o parte din bulgarii convertiţi la catolicism au trecut Dunărea în Banat şi – după
unele izvoare – ar fi stat la baza comunităţii caraşovenilor.
În secolul al XVII – lea nordul Bulgariei a devenit un lagăr al armatelor turceşti şi
tătare, fapt care a dus la înrăutăţirea condiţiilor de trai pentru populaţia băştinaşă, care a
fost nevoită să ia calea pribegiei spre nord în Ţara Românească sau spre sud în Tracia.

3. Observaţii geodemografice

Numărul bulgarilor pavlicheni în Banat a suferit variaţii însemnate în cursul


secolelor XVIII – XX. Principalii factori care au controlat dinamica populaţiei au fost
natalitatea, mortalitatea în scădere şi roirea populaţiei.
Graficul de mai jos relevă evoluţia numerică a populaţiei bulgare în Banat la
principalele recensăminte (Fig.3).
După 1930 natalitatea a intrat pe un trend descendent, datorită emancipării
culturale a populaţiei, odată cu trecerea la etapa a III – a a tranziţiei demografice.
Începând cu 1950 colectivizarea forţată a lăsat majoritatea familiilor de la ţară în
imposibilitatea de a – şi asigura un trai decent, iar copiilor lor le-a rezervat un viitor
cenuşiu, fără perspectiva unei realizări în plan social şi profesional. Aceasta a determinat
un „exod” continuu al populaţiei rurale bulgăreşti spre oraşe: Timişoara, Arad, Deta
Sânnicolau Mare şi Reşiţa.
Nici Revoluţia din 1989 nu a adus bulgarilor mult dorita dezvoltare economică şi
socială, fapt care s-a repercutat în intensificarea emigrării acestora spre marile oraşe,
îndeosebi Timişoara. De asemenea, pe fondul scăderii continue a populaţiei de vârstă
fertilă din ultimele decenii, natalitatea şi-a accentuat, şi ea, panta descendentă. O simplă
comparaţie este relevantă: în 1907, în Dudeştii Vechi s-au născut 207 copii, iar în 2009,
au fost înregistrate 19 naşteri.

Evoluţia numerică a populaţiei bulgarilor bănăţeni

20000 18298

18000
16000 13536
14000
10944
12000 10235
9384 9050
10000 7943 7670
8000 6143
6000
4000
2000
0
1880 1900 1910 1930 1956 1966 1977 1992 2002

Fig.3

3
Bibliografie:

1. Castiov, M., 1995, Palcenete / Pavlichenii, Ed. Mirton, Timişoara;


2. Drinovan, Gh., 1973, Micromonografia Judeţului Timiş: geografico – istorică şi
economico – turistică, Intreprinderea Poligrafică „Banat” , Timişoara;
3. Ronkov, Ana, Sârbu, I., Parvan, Maria, Mirkovics, Anamaria, Kalcsov, C.,
Vasilcin, I., Velciov, P., Ganciov, Ecaterina, Boboiciov, Maria, Berceanu, I,
2006, Monografia localităţii Dudeştii Vechi, Judeţul Timiş, Editura Mirton,
Timişoara;
4. xxx, 1980, Ghid micromonografic al lucalităţilor Judeţului Timiş, Editura
Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti;
5. xxx, Fondul de date al Primăriei Dudeştii Vechi, Judeţul Timiş.

Prof. Iancu Berceanu


(Liceul Teoretic “Sfinţii Kiril şi Metodii”
Dudeştii Vechi, Jud. Timiş)