Sunteți pe pagina 1din 19

FACULTATEA DE STIINTE ECONOMICE

MASTER AN I

CONTABILITATE APROFUNDATA

CONTABILITATEA
CREATIVA

2009

1
CUPRINS

I. Concepte generale privind practicile de contabilitate creativă

II. Tehnici de manipulare a imaginii bilantului


1. Dezindatorirea in fapt
2. Reevaluarea imobilizarilor corporale
3. Emisiunea de titluri hibride
4. Clasificarea titlurilor de valoare achizitionate
5. Vanzari cu posibilitatea de returnare a bunurilor
6. Vanzarea si rascumpararea stocurilor

III. Tehnici de manipulare a contului de profit si pierdere


1. Contabilizarea contractelor pe termen lung
2. Politica de amortizare
3. Imputarea cheltuielilor ocazionate de cresterea capitalului asupra primelor de
emisiune
4. Politica de provizioane
5.Alegerea metodei de evaluare a stocurilor
6.Utilizarea metodei reportului deficitului fiscal
7.Politica de amortizare a imobilizărilor corporale

IV. Contabilitatea creativă şi operaţiile de lease-back

BIBLIOGRAFIE

2
Contabilitatea creativa
I. Concepte generale privind practicile de contabilitate creativă

Contabilitatea creativă este procesul prin care profesioniştii contabili îşi folosesc
cunoştinţele în scopul manipulării cifrelor contabile, profitând de posibilitatea interpretării actelor
normative şi de existenţa numeroaselor opţiuni în rezolvarea diferitelor probleme contabile.
Notiunea de contabilitate creativa a fost invocata pentru prima data in literatura in anul
1973 de catre cercetatorul britanic J. Argenti. Acesta a stabilit o legatura directa intre practicile de
contabilitate creativa, incompetenta managerilor si declinul afacerilor, precizand ca utilizarea
contabilitatii creative reprezinta un indiciu prevestitor de criza. Cea mai importanta definitie a
contabilitatii creative ii apartine lui K. Naser: procesul prin care, data fiind existenta unor brese in
reguli, se manipuleaza cifrele contabile si profitand de flexibilitate, se aleg acele practici de
masurare si divulgare ce permit transformarea documentelor de sinteza din ceea ce ele ar trebui sa
fie in ceea ce managerii doresc. Contabilitatea creativă este procesul prin care tranzacţiile sunt
structurate de asemenea manieră încât să permită “producerea” rezultatului contabil dorit.

Principalele premise ale creativităţii contabile pot fi:

1. Posibilitatea, oferită de normele contabile, de a alege între diferite metode contabile. De


exemplu, în unele ţări, întreprinderile pot alege între înscrierea integrală a cheltuielilor de
dezvoltare în contul de profit şi pierdere şi amortizarea lor pe perioada proiectului.

2. O serie de elemente necesită estimări sau previziuni. De exemplu, durata de utilizare a


unui activ corporal, în vederea calculului amortizării, reprezintă o estimare realizată de către
întreprindere. Ca urmare, contabilul “creativ” beneficiază de oportunitatea de a fi mai “optimist”
sau mai “pesimist” în estimare. Alteori, în estimare se apelează la un expert intern. În astfel de
cazuri, contabilul poate manipula valoarea apelând la un expert cunoscut pentru evaluări optimiste
sau pesimiste.

3. Se pot utiliza tranzacţii artificiale pentru a manipula valorile din bilanţ sau pentru a
netezi rezultatul. De exemplu, se procedează la vânzarea unui activ şi concomitent preluarea lui în
regim de închiriere pentru durata de viaţă rămasă (lease-back). Preţul de vânzare poate fi mai
mare sau mai mic decât valoarea actuală a activului deoarece diferenţa se poate compensa prin
chirii mai mari sau mai mici decât preţul pieţei.

Principalele mecanisme şi procedee care fac obiectul contabilităţii creative pot fi grupate în
funcţie de obiectivele urmărite în1:

A. Procedee care au impact asupra măsurării rezultatului:

 imobilizarea cheltuielilor de dezvoltare;


 încorporarea cheltuielilor financiare în costul de producţie al imobilizărilor;
1
Grupare realizată de Stolowy, citat de N. Feleagă, în Controverse contabile, Editura Economică, 1996, pag. 148.

3
 cesiunea unei imobilizări, apoi reluarea aceluiaşi bun prin leasing (lease-back);
 întocmirea şi revizuirea planului de amortizare;
 subevaluarea (sau supraevaluarea) provizioanelor pentru depreciere;
 existenţa mai multor metode de contabilizare a contractelor pe termen lung (pe măsura
avansării, la terminare).
B. Procedee care au impact asupra prezentării contului de profit şi pierdere:
 pierderi privind creanţele neîncasabile;
 creşterea rezultatului curent prin încorporarea plusurilor de valoare din cesiunea
activelor.
C. Procedee care au impact asupra prezentării bilanţului:
 cesiunea unei imobilizări, apoi reluarea aceluiaşi bun prin leasing (lease-back);
 scontarea unei cambii sau bilet la ordin;
 dezîndatorirea în fapt: anularea economică a unei datorii (transferul unei datorii în
gestiunea unui trust însărcinat să efectueze rambursarea), ceea ce determină diminuarea
ratei îndatoririi, creşterea ratei autonomiei financiare şi creşterea rentabilităţii financiare.
În România, o serie de elemente vin să completeze înclinaţia profesioniştilor contabili spre
creativitate:
 mărimea rezultatului contabil este punct de plecare în determinarea impozitului pe profit.
 importanţa excesivă care se acordă rezultatului contabil în determinarea valorii unei
întreprinderi, în detrimentul altor indicatori, precum: cifra de afaceri, activul net contabil,
mărimea fluxurilor de numerar.
În mod concret, utilizarea tehnicilor de contabilitate creativă va avea ca efect:

1. Majorarea sau diminuarea cheltuielilor. Normele contabile lasă o anumită marjă de


manevră în cuantificarea cheltuielilor care aparţin unui exerciţiu. De exemplu, pentru anumite
active se indică doar numărul maxim de ani în care trebuie amortizate. O durată mai mică sau mai
mare de amortizare afectează mărimea rezultatului.

2. Majorarea sau diminuarea veniturilor. În anumite cazuri, se poate grăbi sau încetini
recunoaşterea veniturilor prin aplicarea principiului prudenţei sau a principiului conectării
cheltuielilor la venituri.

3. Majorarea sau diminuarea activelor. Existenţa unei flexibilităţi în ceea ce priveşte


calculul amortizării şi provizioanelor crează posibilitatea majorării sau diminuării valorii nete a
activelor. De asemenea, stocurile se pot evalua prin diferite metode şi, ca urmare, valoarea lor
poate fi diferită, cu efecte corespunzătoare asupra contului de profit şi pierdere.

4. Majorarea sau diminuarea fondurilor proprietarilor.Modificarea veniturilor şi cheltuielilor


afectează mărimea rezultatului şi, în consecinţă, mărimea rezervelor.

5. Reclasificarea activelor sau datoriilor.

6. Manipularea informaţiilor prezentate în notele explicative şi politicile contabile din


cadrul situaţiilor financiare. Există părţi în acestea în care se pot include mai multe sau mai puţine
informaţii.
În mod concret, contabilitatea creativă vizează trei direcţii:

4
 maximizarea rezultatului;
 creşterea capitalurilor proprii;
 reducerea ratei îndatoririi.
Deşi există o diferenţă clară între contabilitatea creativă şi încălcarea deliberată a legii
(fraude), ambele fenomene apar în condiţii de dificultate financiară a întreprinderilor şi au la bază
intenţia de a înşela.

Tehnici de manipulare a imaginii bilantului

Bilantul este documentul de sinteza care reda starea si evolutia situatiei financiare. El permite
formularea de judecati de valoare privind randamentul si riscul aferente unei intreprinderi, precum si
evaluarea miscarilor viitoare de trezorerie. Din acest motiv, intreprinderile sunt tentate sa incerce sa-si
amelioreze structura bilantului. Tehnicile de manipulare prezentate sunt destinate in mod particular
ameliorarii bilantului. Aceste tehnici actioneaza asupra unuia sau mai multora dintre elementele
urmatoare: capitalurile proprii, datoriile, nevoia de fond de rulment, trezoreria.

1. Dezindatorirea in fapt

Dezindatorirea in fapt reprezinta aranjamentul prin care societatea transfera active unui
trust, care preia, totodata, si gestiunea unor datorii. Din punct de vedere juridic, societatea nu este
absolvita de obligatia de a plati aceste datorii, ea ramanand debitorul principal. Uneori, creditorii nici
nu afla de aceste tranzactii si pastreaza, in continuare, relatia cu societatea in cauza in vederea
recuperarii creantei.
In continuare avem descris un exemplu privind influenta acestei tehnici de manipulare asupra
imaginii bilantului:
Intreprinderea detine o creanta cu valoarea nominala de 450 RON, recuperabila prin transe
anuale egale; deasemeni ea are o datorie de 475 RON rambursabila pe patru ani sub forma de anuitati
constante. Societatea transfera, la inceputul anului creanta si datoria unui tert, care va asigura
gestiunea datoriei platind transele anuale prin recuperarea creantei. Efectul acestei metode poate fi
observat in bilantul urmator:
Tabel 2.1.1 RON
ACTIV Fara dezandatorare Cu dezandatorare
Active imobilizate 9.500 9.500
Actve circulante
Stocuri 7.300 7.300
Creante 4.500 4.050
Disponibil 500 500
Total active 21.800 21.350
PASIV
Capitaluri proprii
Capital social 10.000 10.000
Rezultat 0 25
Datorii 11.800 11.325
Total pasiv 21.800 21.350

5
Se poate observa ca desi datoriile nu au fost platite, utilizarea tehnicii de dezandatorare
in fapt face posibila eliminarea lor din bilant, ceea ce duce la ameliorarea pozitiei financiare si
crearea premiselor pentru obtinerea de noi imprumuturi.

2. Reevaluarea imobilizarilor corporale

Desi, conform principiului prudentei, activele trebuie evaluate la costul istoric, aplicarea
cu strictete a acestui principiu poate afecta pozitia financiara a unei intreprinderi. De aceea, in
unele tari, normalizatorii contabili autorizeaza reevaluarea, in anumite conditii, a imobilizarilor
corporale.
Reevaluarea imobilizarilor corporale furnizeaza, prin intermediul unor variabile precum
diferentele din reevaluare, baza de amortizare si durata de amortizare posibilitati de a manipula
imaginea bilantului. Prin reevaluarea imobilizarilor corporale, o intreprindere poate supravietui
unei reduceri semnificative a capitalurilor proprii datorate unei pierderi. Diferenta din reevaluarea
activului poate ridica nivelul capitalurilor proprii la un nivel mai mare de 50% din capitalul social
( nivel impus de legislatia societatilor comerciale ).
Pentru a evita unele abuzuri in cazul reevaluarii, in unele tari, cum ar fi Franta, se interzice
reevaluarea imobilizarilor .
Daca operatia de reevaluare ar afecta profitul la nivelul amortizarii acumulate si doar
diferenta ar fi inregistrata la diferente din reevaluare, profitul si rezultatul pe actiune ar fi
substantial imbunatatite.

Exemplu privind operatia de reevaluare a imobilizarilor corporale:

Societatea detine in cadrul imobilizarilor o cladire in valoare bruta de 30.000 RON ,


amortizare acumulata 15.000 RON. Valoarea actuala a cladirii este de 35.000 lei.

Table 2.1.2 RON


ACTIV Inainte de de reevaluare Dupa reevaluare
Imobilizari corporale 70.000 90.000
Cladiri 30.000 50.000
Amortizarea cladirii (15.000) (15.000)
Mijloace fixe 40.000 40.000
Amortizarea mijl. fixe (10.000) (10.000)
Valoare neta a imob corporale 45.000 65.000
Active circulante 35.000 35.000
Total activ 80.000 100.000
PASIV
Capital social 50.000 50.000
Diferente din reevaluare 0 20.000
Rezultatul reportat (30.000) (30.000)
Rezultatul exercitiului 3.000 3.000
Total capitaluri proprii 23.000 43.000
Datorii 22.000 22.000
Total pasiv 45.000 65.000

6
Se poate observa ca diferenta din reevaluare scoate intreprinderea din situatia in care
capitalurile proprii erau mai mici de 50% din capitalul social.

3. Emisiunea de titluri hibride

Intreprinderile recurg la o serie de finantari de tip "mezanin" : emisiunea de obligatiuni


convertibile in actiuni, obligatiuni cu bonuri de subscriere de actiuni , care nu pot fi atasate cu
certitudine nici capitalurilor proprii, nici datoriilor financiare. Varietatea si complexitatea acestor
titluri hibride, precum si imprecizia si lipsa de unitate a definitiilor actuale pun probleme de
clasificare, care au un impact semnificativ asupra echilibrului structural.
In plus, utilizand o serie de montaje financiare, intreprinderile pot transforma unele datorii
in capitaluri proprii. Ideea consta in emisiunea de titluri care prezinta particularitatea ca sunt
rambursabile doar in momentul lichidarii societatii.
Aceasta particularitate le face asimilabile capitalurilor proprii. Dar, gratie unui montaj
juridic, care presupune interventia unui tert, creditorii (cumparatorii de titluri) primesc asigurarea
ca sumele imprumutate intreprinderii le vor fi rambursate intr-un timp determinat.
Contabilizarea in categoria capitalurilor proprii a unor finantari care ar trebui sa figureze
in datorii are drept consecinta modificarea echilibrului structural si reducerea ratei de indatorare
( ceea ce se urmareste de fapt prin aceasta tehnica de manipulare ).

4. Clasificarea titlurilor de valoare achizitionate

Contabilitatea opereaza cu mai multe categorii de titluri: titluri de participare, titluri


imobilizate ale activitatii de portofoliu, alte titluri imobilizate si titluri de plasament. Incadrarea
titlurilor in una sau alta dintre categoriile mentionate depinde, in mod normal, de intentia cu care
intreprinderea le-a achizitionat.
In unele cazuri insa, intreprinderile sunt tentate sa recurga la o anumita clasificare in
scopul de a ameliora situatia prezentata utilizatorilor externi. Astfel, clasificarea titlurilor in
categoria activelor circulante permite ameliorarea ratei de lichiditate.

Exemplu privind operatia de clasificare a titlurilor achizitionate si influenta asupra pozitiei


financiare:
Intreprinderea achizitioneaza titluri in valoare nominala de 2.500 RON. Societatea le
poate inregistra astfel:

Tabel 2.4.1 RON


ACTIV Varianta a Varianta b
Imobilizari
Corporale 6.500 6.500
Financiare 2.500 0
Active circulante
Stocuri 1.600 1.600
Creante 2.100 2.100
Titluri de plasament 0 2.500
Disponibil 650 650
Total Activ 13.350 13.350

7
PASIV
Capitaluri proprii
Capital social 8.000 8.000
Datorii
pe termen lung 5.000 5.000
pe termen scurt 350 350
Total pasiv 13.100 13.100
Fond de rulment ( Ac – Dts ) 4.000 6.500
Rata de lichiditate( Ac/Dts ) 11,42 18,57

Rata lichiditatii si nivelul fondului de rulment pot fi influentate in sensul cosmetizarii


lor prin simpla includere a titlurilor achizitionate in cadrul activelor circulante si nu in cadrul
activelor imobilizate.

5. Vanzari cu posibilitatea de returnare a bunurilor

In cazul anumitor societati, ca, de exemplu, editurile si casele de discuri, pot exista
anumite intelegeri formale sau informale care permit cumparatorului sa returneze bunurile ce nu
au putut fi vandute intr-un anumit termen.
Spre exemplu o casa de discuri vinde casete unei intreprinderi care conditioneaza achizitia
de posibilitatea returnarii casetelor nevandute. Casa de discuri va inregistra vanzarea la intreaga sa
valoare, desi este foarte probabil ca aproximativ 25% din casetele vandute sa fie returnate. Astfel ,
se inregistreaza un transfer de la activele mai putin lichide, cum sunt stocurile, la activele cu grad
ridicat de lichiditate cum sunt creantele sau disponibilitatile.
Este evident ca aceasta solutie de contabilizare conduce la ameliorarea ratei de lichiditate
si a rezultatului in exercitiul in care a avut loc vanzarea, intregul risc de aparitie a unei datorii
generate de returnarea bunurilor fiind transferat asupra unui exercitiu viitor. Desi nu este etica,
utilizarea acestei solutii in contabilitatea societatilor romanesti nu poate fi contestata atata vreme
cat regulamentul de aplicare a legii contabilitatii nu prevede reguli de aplicare a principiului
prudentei in cazul pasivelor.

6. Vanzarea si rascumpararea stocurilor

Pentru a obtine surse de finantare, societatile pot proceda la vanzarea stocurilor.


Particularitatea operatiei consta in faptuI ca in contractul de vanzare este prevazuta o optiune de
rascumparare a stocurilor. Intre data vanzarii si data rascumpararii stocului, societatea vanzatoare
utilizeaza rezultatul obtinut din operatia de vanzare ca o sursa de finantare. Stocul si datoria de a
rambursa finantarea acordata temporar de cumparatorul stocului sunt excluse din bilant. Diferenta
dintre pretul initial de vanzare si pretul de rascumparare al stocului va fi inclusa in costul
vanzarilor cand stocul va fi, in sfarsit, vandut unui cumparator independent

8
Tehnici de manipulare a contului de profit si pierdere

Teoria economica considera ca obiectivul oricarei firrne este maximizarea profitului. Exista,
totusi, intreprinderi care doresc sa obtina doar un profit satisfacator.
Practicile contabile le permit intreprinderilor sa prezinte, in anumite limite, rezultate conforme
mai degraba cu obiectivele lor decat cu realitatea.
Unele dintre aceste practici, numite politici contabile rezulta din alegerea intre diferitele
metode de contabilizare si au drept finalitate fie ameliorarea rezultatului curent si a rezultatului
net, fie modificarea structurii rezultatului fara a influenta rezultatul net.
Alte practici, numite decizii de gestiune, nu reprezinta un simplu joc de inregistrari contabile,
ci operatii care au fost realmente realizate de catre intreprindere si au drept consecinta ameliorarea
rezultatului curent si a rezultatului net.
Politicile contabile cuprind optiunile managerilor referitoare la solutiile contabile de
aplicat.
Acestea pot fi:

 alegerea (sau modificarea) metodelor de evaluare;


 alegerea (sau modificarea) metodelor de prezentare a documentelor de sinteza;
 stabilirea volumului si gradului de agregare a informatiei publicate in documentele
de sinteza, in general, si in anexa, in special;
 stabilirea informatiilor publicate in raportul de gestiune;
 stabilirea datei de comunicare a informatiilor financiare;
 publicarea voluntara a unor documente de sinteza facultative (de exemplu, tabloul
de finantare);
 alegerea (sau schimbarea) auditorului;
 alinierea (partiala sau totala) la referentialul contabil international
sau la referentiale contabile international recunoscute;
 abandonul anumitor principii contabile.

Practicile de contabilitate creativa ce decurg din politicile contabile sunt:

1. Contabilizarea contractelor pe termen lung

Optiunea contabila intre utilizarea metodei terminarii lucrarilor si metoda procentajului


de avansare da posibilitatea repartizarii rezultatului fie pe parcursul lucrarii fie inregistrarea
acestuia in anul terminarii lucrarii.

Exemplu privind contabilizarea contractelor de lunga durata:

Intreprinderea s-a angajat prin contract sa construiasca o cladire, estimand costul


lucrarilor la nivelul de 33.000 RON si un venit de 38.000 RON . Costul lucrarilor pe cei trei ani au
fost de 8.000 RON, 14.000 RON si 11.000 RON.

9
Contul de profit si pierdere va arata astfel:
Tabel 3.1.1 RON
Anul I Anul II Anul III
Costul lucrarii 8.000 14.000 11.0000
Venituri din lucrari (metoda 10.000 15.000 13.000
avans procentual )
Rezultat (met.avans. procent) 2.000 1.000 2.000
Venituri din lucrari (met. terminarii
lucrarii) 8.000 14.000 11.000
Rezultat (met. term. lucrarii) 0 0 5.000

Desi cele doua metode au recunoscut acelasi rezultat total, ele difera in ceea ce priveste
masurarea si raportarea rezultatului periodic pe durata lucrarilor de constructie.
Se observa ca metoda terminarii lucrarilor este foarte obiectiva, tinand cont de faptul ca
veniturile si cheltuielile unui contract sunt cunoscute cu certitudine doar in momentul finalizarii
lucrarilor, insa nu respecta principiul independentei exercitiului.
Principalul inconvenient al metodei procentajului de avansare este ca rezultatul este
masurat pe baza estimarilor privind lucrarile realizate. Astfel , rezultatul poate fi crescut sau
diminuat artificial supraevaluand sau subevaluand gradul de avansare a lucrarilor.
Alegerea uneia dintre cele doua metode si trecerea de la o metoda la alta modifica
contul de profit si pierdere. Unele intreprinderi sunt tentate sa utilizeze metoda terminarii
lucrarilor in perioadele cu rezultate pozitive pentru a evita prezentarea unui rezultat dificil de
mentinut pe termen lung. Pentru aceasta este suficient ca ele sa pretinda ca anumite contracte nu
mai satisfac conditiile necesare utilizarii metodei procentajului de avansare. Aceasta schimbare
risca sa treaca neobservata deoarece ea reprezinta doar o simpla schimbare de estimari contabile.

2. Politica de amortizare

In functie de nivelul de amortizare stabilit de intreprindere rezultatul este in mod invers


proportional influentat. O cota mai mare de amortizare va duce la diminuarea rezultatului si
reciproc.
Exemplu privind influenta politicii de amortizare asupra rezultatului:
Intreprinderea detine un mijloc fix in valoare de 2.100 lei si are posibilitatea amortizarii
acestuia fie liniar, fie degresiv pe trei ani. In functie de aceasta, rezultatul exploatarii va arata
astfel:
Tabel 3.2.1 RON
Anul I Anul II Anul III Total
Cifra de afaceri 28.000 28.000 28.000 84.000
Consumuri de la terti 13.500 13.500 13.500 40.500
Cheltuieli de pers. 8.000 8.000 8.000 24.000
Cheltuieli cu amortizare 700 700 700 2.100
( liniar )
Cheltuieli cu amort. 1.050 525 525 2.100
(degresiv)
Rezultat ( liniar ) 5.800 5.800 5.800 17.400

10
Rezultat ( degresiv ) 5.450 5.975 5.975 17.400
Desi rezultatul total pe cei trei ani de utilizare a bunului a fost acelasi, indiferent de
metoda de amortizare utilizata, in cazul metodei amortizarii degresive, se creeaza impresia unei
societati a carei performanta se amelioreaza dupa primul an. In realitate insa performanta
intreprinderii este aceeasi indiferent de metoda de amortizare utilizata.

3. Imputarea cheltuielilor ocazionate de cresterea capitalului asupra primelor de


emisiune

In unele tari din Europa continentala, normele in vigoare (de exemplu, in Franta,
articolul 343 din Legea societatilor comerciale din 24 iulie 1966) lasa intreprinderilor posibilitatea
de a imputa cheltuielile ocazionate de cresterea capitalului social asupra primelor de emisiune
aferente. Aceasta posibilitate creeaza un teren favorabil manifestarii abuzurilor in veea ce priveste
continutul conceptului de "cheltuieli ocazionate de cresterea capitalului social".
Imputarea cheltuielilor ocazionate de cresterea capitalului asupra primelor de emisiune
s-ar putea realiza prin una dintre urmatoarele cai:
- Cheltuielile de stabiliment sunt contabilizate dupa natura lor. Apoi, pentru a compensa
aceste cheltuieli, contul "Prime de emisiune" este debitat prin creditul contului "Transferuri de
cheltuieli".
- Cheltuielile de stabiliment sunt capitalizate, urmand a fi amortizate. Pentru a
compensa cheltuiala cu amortizarea, in fiecare an, se va debita contul "Prime de emisiune" prin
creditul contului "Transferuri de cheltuieli" pentru amortizarea aferenta exercitiului respectiv.
Managerii isi motiveaza decizia de a imputa cheltuielile ocazionate de majorarea
capitalului social asupra primelor de emisiune prin faptul ca un asemenea tratament nu lezeaza
interesele nimanui. Astfel, imputarea cheltuielilor are drept efect o majorare a rezultatutui
exercitiului, pastrand insa nemodificat totalul capitalurilor proprii. Majorarea rezultatului contabil
si a celui fiscal, prin excluderea cheltuielilor de stabilirnent din categoria cheltuielilor deductibile,
in anul capitalizarii lor, favorizeaza interesele administratiei fiscale, imputarea asupra primelor de
emisiune suprimand orice amortizare ulterioara.
De asemenea, valoarea intreprinderii ramane nemodificata deoarece capitalurile proprii
au ramas la acelasi nivel. Ca urmare, actionarii nu au motive sa se planga.
In realitate insa, desi totalul capitalurilor proprii ramane acelasi, indiferent de marimea
cheltuielilor imputate, nu trebuie neglijat un element esential: rezultatul se modifica. Or,
utilizatorii externi, care doresc sa isi creeze o imagine despre intreprindere pe baza studierii
documentelor de sinteza publicate, vor fi tentati sa compare evolutia rezultatelor, fara a acorda
prea multa atentie variatiei postului "prime de emisiune". In plus, imputarea timpului pe care
managerii 1-au consacrat operatiei de majorare a capitalului apare ca fiind fortata. Nu trebuie uitat
ca marimea cheltuielilor salariale ar fi fost aceeasi in absenta majorarii capitalului.

4. Politica de provizioane

Provizioanele sunt destinate acoperirii de riscuri, cheltuieli sau pierderi al caror obiect
este determinat cu precizie, dar a caror realizare si marime sunt incerte. Necesitand estimari,
provizioanele creeaza conditii pentru netezirea rezultatelor. Astfel, "umflarea" provizioanelor in
anii beneficiari diminueaza rezultatul, iar "dezumflarea" provizioanelor în anii deficitari
majoreaza rezultatul.

11
Exemplu privind influenta politicii de provizionare asupra rezultatului:
Intreprinderea constituie in primul an un provizion aferent unui risc care se va produce
in anul al treilea. In functie de “necesitatile” managementului ea ar putea supraevalua riscul in
perioada in care rezultatul e mai mare si va relua la venituri o parte din provizioane in anii mai
slabi din punctul de vedere al rezultatului:

Var. A
Tabel 3.4.1 RON
Anul I Anul II Anul III Total
Cifra de afaceri 3.300 3.300 3.300 9.900
Venituri din provizioane 0 0 300 300
Consumuri de la terti 2.700 3.200 3.100 9.000
Alte cheltuieli 0 0 300 300
Cheltuieli cu provizioane 300 0 0 300
Rezultat din exploatare 300 100 200 600

Var. B
Tabel 3.4.2 RON
Anul I Anul II Anul III Total
Cifra de afaceri 3.300 3.300 3.300 9.900
Venituri din provizioane 0 100 300 400
Consumuri de la terti 2.700 3.200 3.100 9.000
Alte cheltuieli 0 0 300 300
Cheltuieli cu provizioane 400 0 0 400
Rezultat din exploatare 200 200 200 600

Se poate observa din exemplu ca in 12ndiffe A intrerpinderea pare instabila din


12ndiffer de vedere al rezultatului. In 12ndiffe B intreprinderea pastreaza aparenta de mentinere in
timp a performantei ( rezultatul se mentine in timp ).
In realitate, performanta intreprinderii este aceeasi in ambele variante.

5.Alegerea metodei de evaluare a stocurilor

Exista trei metode prin care se pot evalua iesirile de stocuri:


- metoda FIFO – primul intrat primul iesit;
- metoda CMP – cost mediu ponderat;
- metoda LIFO – ultimul intrat primul iesit.

Exemplu privind influenta metodei de evaluare a stocului asupra rezultatului:

Intreprinderea inregistreaza in luna mai a anului urmatoarele operatii in gestiunea


stocului de marfa x : stoc initial 360 Kg la pret de 0,08 RON, intrari pe data de 5 de 500 kg la pret
de 0,085 RON, iesiri pe 15 de 400 kg, intrari pe 20 de 300 kg la 0,09 RON si iesiri pe data de 25
de 450 kg. Pretul de vanzare unitar a fost de 0,12 RON pe kg.

12
Tabel 3.5.1 RON
Data Stoc initial Intrari Iesiri Stoc FIFO Stoc LIFO Stoc CMP
1.05 360*0,08 360*0,08 360*0,08 360 *0,08474
5.05 500*0,085 360*0,08 360*0,08 860*0,08474
500*0,085 500*0,085
15.05 400 460*0,085 360*0,08 460* 0,08474
100*0,085
20.05 300*0,09 460*0,085 360*0,08 760* 0,08474
300*0,09 100*0,085
300*0,09
25.05 450 10*0,085 310*800 310* 0,08474
300*0,09
30.05 98,3 27,8500 24,8 26,2694

Contul de profit si pierdere va arata astfel:


Tabel 3.5.2 RON
Cont de profit si pierdere FIFO LIFO CMP
Cifra de afaceri 102 102 102
Cheltuieli cu marfuri 70,45 73,5 72,0306
Rezultat 31,55 28,5 29,9694
Se poate observa din exemplul prezentat ca rezultatul intreprinderii depinde de metoda
de evaluare a stocurilor aleasa . Metoda FIFO determina cel mai mare rezultat iar metoda LIFO
cel mai mic rezultat si implicit cea mai mica cheltuiala cu impozitul pe profit.
In plus, in cazul in care intreprinderea decide schimbarea metodei de evaluare a
stocurilor de la un exercitiu la altul ii va permite netezirea rezultatului.
6. Utilizarea metodei reportului deficitului fiscal

Deficitul fiscal al unui exercitiu poate fi reportat, conform IAS 12, asupra exercitiilor
viitoare sau asupra exercitiilor anterioare. In functie de exercitiul asupra caruia se imputa deficitul,
exista metoda reportului inainte si metoda reportului inapoi.
Exemplu privind influenta imputarii deficitului fiscal asupra rezultatului:
Intreprinderea inregistreaza in anul N-2 un beneficiu de 25.000 lei, in anul N-1 o pierdere de
10.000 lei si un profit de 18.000 lei in anul 13ndiffe. In functie de metoda aleasa, rezultatul
intreprinderii va arata astfel:
Table 3.6.1 RON
An N-2 An N-1 An N Total
Rezultatul curent 25.000 ( 10.000 ) 18.000 33.000
4000 0 1280= 5.280
Impozit pe profit
(18.000-
(metoda reportului inainte) 16%
10.000)*16%
Rezultat contabil net 21.000 ( 10.000 ) 160 247.5
(report inainte)
Impozit pe profit 4.000 ( 1.600 ) 2.880 5.280
(metoda report inapoi) 16%

13
Rezultat contabil net(report inapoi) 21.000 ( 8.400 ) 15.120 27.720
Se poate observa ca indiferent de metoda utilizata, rezultatul total pe cei trei ani este
acelasi; in cazul metodei reportului inapoi insa pierderea din anul N-1 este diminuata, netezind
astfel nivelul rezultatului.

7. Politica de amortizare a imobilizărilor corporale

a)Influenţa duratei de amortizare asupra rezultatului unei societăţi


Estimarea duratei de amortizare (duratei de viaţă utilă a imobilizărilor) este o problemă de
judecată profesională care presupune luarea în considerare a mai multor factori:
 nivelul estimat de utilizare a activului;
 uzura fizică estimată, ţinând cont de programul de întreţinere şi reparaţii al
întreprinderii;
 uzura morală;
 limitele legale de utilizare a activului, cum ar fi durata contractului pentru bunurile
care fac obiectul unui contract de leasing financiar.
Durata de viaţă utilă depinde de politica managerială privind activele firmei, deci poate fi
inferioară duratei de viaţă economică. Durata de viaţă utilă se poate exprima (conform IAS 4
“Contabilitatea amortizării”) în unităţi de timp sau în unităţi fizice de producţie.
Durata de amortizare a unei imobilizări trebuie reexaminată periodic şi, dacă previziunile
sunt sensibil diferite de estimările anterioare, cheltuielile cu amortizările exerciţiului în curs şi ale
exerciţiilor viitoare trebuie să fie ajustate. În cursul utilizării unui activ poate să devină evident că
estimarea duratei sale de utilizare este neadecvată. Este cazul lucrărilor de mentenanţă şi reparaţii
efectuate asupra imobilizărilor, a ameliorării stării acestora, când durata de amortizare poate să
crească (cu până la 10%). Pentru exemplificarea influenţei duratei de amortizare asupra
rezultatului, presupunem că există două societăţi cu aceleaşi performanţe care deţin şi utilizează
aceeaşi categorie de active. Societăţile A şi B deţin fiecare un mijloc fix achiziţionat cu 120
milioane lei. Deşi cele 2 active corporale sunt identice şi sunt utilizate în aceleaşi condiţii, pentru
amortizarea lor au fost reţinute durate diferite: 2 ani la SC A şi 3 ani la SC B. În funcţie de durata
de amortizare stabilită, conturile de profit şi pierdere ale celor 2 societăţi se prezintă astfel:
Tabel 3.7.1 RON
SC A Anul 1 Anul 2 Anul 3 Total
Cifra de afaceri 2.000 2.000 2.000 6.000
Consumuri de la terţi 1.200 1.200 1.200 3.600
Ch de personal 600 600 600 1.800
Ch cu A 60 60 0 120
Rezultat din exploatare 140 140 200 480

Table 3.7.2 RON


Soc B Anul 1 Anul 2 Anul 3 Total
Cifra de afaceri 2.000 2.000 2.000 6.000
Consumuri de la terţi 1.200 1.200 1.200 3.600
Ch de personal 600 600 600 1.800
Ch cu A 40 40 40 120
Rezultat din exploatare 160 160 160 480
Societăţile A şi B au performanţe identice.

14
A doua societate alege însă o durată de amortizare mai mare, ameliorându-şi astfel
rezultatul (prin includerea în cheltuielile curente ale exerciţului a unei cheltuieli cu amortizarea
mai mici), dând impresia unei societăţi performante.
Pentru a evita această capcană, utilizatorii externi interesaţi în compararea celor două
societăţi trebuie să se asigure că duratele de amortizare sunt comparabile sau, făcând abstracţie de
cheltuiala privind amortizarea, să compare excedentul brut din exploatare.

b) Influenţa metodei de amortizare asupra rezultatului societăţii


Conform legislaţiei în vigoare, persoanele juridice amortizează imobilizările corporale
utilizând unul din următoarele regimuri de amortizare:
1) amortizarea liniară, care constă în repartizarea uniformă a valorii de intrare a imobilizărilor
corporale pe toată durata de viaţă utilă stabilită a acestora;
2) amortizarea degresivă, care presupune multiplicarea cotelor de amortizare liniară cu
coeficienţii prevăzuţi de lege (1,5; 2; 2,5). Utilizarea regimului de amortizare degresiv se
aprobă de Consiliul de administraţie al agentului economic, respectiv de responsabilul cu
gestiunea patrimoniului.
3) amortizarea accelerată, constând în calcularea, în exerciţiul financiar în care imobilizările
corporale intră în activul persoanei juridice, a unei amortizări în limita prevăzută de lege
(50%) din valoarea de intrare a acestora. În exerciţiile următoare amortizarea se calculează
după regimul amortizării liniare.
În alegerea metodei de amortizare, conducătorii societăţilor vor ţine cont de ritmul de
consumare a avantajelor economice generate de deţinerea şi utilizarea imobilizărilor respective.
Metoda de amortizare degresivă se utilizează mai ales atunci când imobilizările se uzează moral
într-o perioadă relativ scurtă de timp.
Norma IAS 16 trece în revistă metodele de amortizare utilizabile, şi anume: metoda
liniară, metoda degresivă şi metoda însumării cifrelor2.
Comparativ cu practica din România, utilizarea metodei liniare aduce următoarele
elemente noi: deducerea valorii reziduale din valoarea iniţială sau din valoarea reevaluată şi
estimarea de către întreprindere a duratei de viaţă a imobilizărilor corporale.
Metoda însumării cifrelor are ca rezultat alocarea costului iniţial în funcţie de gradul de
utilizare a activului sau de producţia obţinută.
Metoda degresivă determină o cheltuială descrescătoare cu amortizarea pe parcursul
duratei de viaţă utilă a activului.
Pentru a exemplifica influenţa metodei de amortizare asupra rezultatului unui agent
economic, presupunem cazul a două societăţi comerciale care deţin şi utilizează aceeaşi categorie
de active imobilizate (un mijloc fix achiziţionat cu 120 mil. lei), amortizabile pe aceeaşi perioadă
de timp (3 ani). Metodele de amortizare utilizate de cele două societăţi sunt însă diferite: metoda
degresivă în cazul primei societăţi şi metoda liniară de amortizare pentru cea de-a doua.
În funcţie de metoda de amortizare reţinută, conturile de profit şi pierdere ale celor 2
societăţi se prezintă astfel.

2
R. Neag, Contabilitate financiară între naţional şi internaţional, Editura Universităţii “Petru Maior”, Târgu-Mureş,
2003, pag. 135.

15
Tabel 3.7.3 RON
Soc A (degresivă) Anul 1 Anul 2 Anul 3 Total
Cifra de afaceri 2.000 2.000 2.000 6.000
Consumuri de la terţi 1.200 1.200 1.200 3.600
Ch de personal 600 600 600 1.800
Ch cu A 60 30 30 120
Rezultat din exploatare 140 170 170 480

Tabel 3.7.4 RON


Soc B (liniară) Anul 1 Anul 2 Anul 3 Total
Cifra de afaceri 2.000 2.000 2.000 6.000
Consumuri de la terţi 1.200 1.200 1.200 3.600
Ch de personal 600 600 600 1.800
Ch cu A 40 40 40 120
Rezultat din exploatare 160 160 160 480

Metoda de amortizare are influenţă asupra contului de profit şi pierdere. Alegând metoda
amortizării degresive, prima societate crează impresia unei societăţi a cărei performanţă se
ameliorează de la un an la altul (coeficientul amortizării degresive se obţine prin multiplicarea
coeficientului de amortizare liniară cu 1,5; 2 sau 2,5; prin urmare amortizarea degresivă calculată
va fi mai mare decât cea liniară în primii ani ai duratei de utilizare, diminuând rezultatul; în anii
următori cheltuiala cu amortizarea degresivă este mai mică, dând astfel impresia ameliorării
rezultatului faţă de anii precedenţi). În realitate, performanţele celor două societăţi sunt identice şi
constante.
Potrivit reglementărilor actuale, societăţile pot decide utilizarea metodei de amortizare
accelerată fără a mai fi nevoie de avizul organului teritorial al Ministerului Finanţelor Publice
(pentru echipamentele tehnologice, respectiv maşini, utilaje şi instalaţii de lucru, computere şi
echipamente periferice ale acestora, puse în funcţiune după data intrării în vigoare a prezentei legi,
se poate utiliza regimul de amortizare accelerată fără aprobarea organului fiscal teritorial. Acelaşi
regim de amortizare se poate utiliza şi pentru brevetele de invenţie, de la data aplicării acestora de
către contribuabil).
O consecinţă a utilizării metodei de amortizare accelerată este majorarea cheltuielilor cu
amortizarea în primul an al duratei de funcţionare a activului (amortizarea calculată reprezintă
50% din valoarea activului), ceea ce determină reducerea rezultatului din exploatare. În anii
următori se înregistrează reducerea acestor cheltuieli (amortizarea se va calcula prin metoda
liniară, în funcţie de durata de funcţionare rămasă şi de valoarea rămasă de amortizat). Metoda de
amortizare accelerată este preferată de societăţile care doresc netezirea rezultatelor, în cazul în
care pentru primul an al utilizării acestei metode se prevede realizarea unui rezultat curent
semnificativ, care prin majorarea cheltuielilor cu amortizarea va ajunge la nivelul considerat
“normal”, comparabil cu cel din anii următori.
De asemenea, când câştigurile se situează mult sub limita maximă, se va recurge la
procedeul numit “big bath”, care permite ca în anul în care societatea înregistrează o pierdere,
managerii să majoreze pierderea respectivă prin includerea unor cheltuieli suplimentare, ceea ce
va permite prezentarea unor câştiguri ridicate în anii care urmează şi creează impresia unei
societăţi ale cărei performanţe se amelioareză.

16
Potrivit principiului permanenţei metodelor, metoda de amortizare aleasă trebuie să fie
aceeaşi pe tot parcursul exerciţiului financiar.
Teoretic, în virtutea principiului permanenţei metodelor, societăţile pot influenţa
rezultatul prin politica de amortizare doar în anul în care realizează o investiţie.
Astfel, o societate care, în anul achiziţiei unui utilaj, a ales să îl amortizeze pe o perioadă
de 6 ani, va trebui să respecte această alegere şi în următorii 5 ani, chiar dacă în anul al doilea ea
constată că ar fi fost preferabilă amortizare degresivă sau o altă durată de amortizare. În realitate
însă, societăţilor le este permis să schimbe durata de amortizare, metoda de amortizare şi valoarea
reziduală dacă estimările iniţiale nu corespund situaţiei actuale, cu condiţia, impusă de lege, a
menţionării în notele explicative a oricăror modificări ale politicilor contabile, pentru ca
utilizatorii să poată aprecia dacă noua politică contabilă a fost aleasă în mod adecvat, efectul
modificării asupra rezultatelor raportate ale perioadei şi tendinţa reală a rezultatelor activităţii
persoanei juridice.

II. Contabilitatea creativă şi operaţiile de lease-back

Operaţia de lease-back (sau tranzacţia de vânzare asortată concomitent cu o locaţie)


reprezintă un montaj financiar prin care proprietarul unui bun îl vinde unui terţ, pentru a-l relua,
concomitent, printr-un contract de locaţie. Plata în numele locaţiei şi preţul de vânzare sunt în
general legate, deoarece ele sunt negociate împreună. Contabilizarea unei operaţii de vânzare a
unui contract de locaţie depinde de categoria de contract de locaţie.
Contextul aferent acestui montaj este sugerat de următoarea schemă de principiu3:

Vânzarea bunului
Întreprinderea I1
concomitent cu reluarea Întreprinderea I2
bunului în locaţie

Avantajele întreprinderii I1:


 păstrează bunul, beneficiind de utilizarea lui;
 rezolvă o posibilă problemă de trezorerie, prin încasarea imediată a preţului de vânzare al
bunului.
Avantajele întreprinderii I2:
 în varianta unei locaţii finanţare, prin redevenţele încasate, îşi asigură rentabilitatea
investiţiei sale (veniturile din dobânzi);
 în varianta unei locaţii simple, rentabilitatea nu se poate asigura decât atunci când suma
chiriilor încasate este superioară preţului de vânzare.
Acest montaj poate fi utilizat de întreprinderi pentru cosmetizarea imaginii lor financiare,
atunci când jocul între cele două tipuri de contracte de locaţie este speculat pentru “împodobirea
bilanţului”.
Operaţia de lease-back reprezintă o decizie de gestiune deoarece situaţia reală a
întreprinderii nu este în fapt modificată, ea utilizând în continuare activul ca şi cum ar proprietar.
Această operaţie permite realizarea unui plus de valoare care poate fi constatat, în anul vânzării, la
rezultate. În realitate, acest plus de valoare va fi neutralizat de chiriile viitoare. În plus, prin

3
N. Feleagă, L. Malciu, Politici şi opţiuni contabile, Editura Economică, 2002, pag. 165.

17
încadrarea contractului de închiriere în categoria leasingului operaţional, se evită constatarea unei
datorii şi, în consecinţă, majorarea ratei îndatorării.
Pentru a demonstra cele afirmate, vom compara consecinţele operaţiei de lease-back asupra
rezultatului cu consecinţele recurgerii la un împrumut garantat prin imobilizarea în cauză.
Fiecare dintre cele două variante determină o influenţă diferită asupra contului de profit şi
pierdere şi asupra bilanţului. Primirea unui împrumut se regăseşte în contul de profit şi pierdere
prin prisma cheltuielilor cu dobânzile aferente împrumutului. În cazul operaţiei de lease-back, în
contul de profit şi pierdere se vor regăsi, în categoria altor venituri din exploatare, veniturile din
cedarea imobilizării respective, care vor majora rezultatul curent al exerciţiului. Chiriile aferente
primirii în locaţie a bunului vor diminua rezultatul din exploatare al exerciţiilor următoare.
Operaţia de lease-back nu are drept consecinţă numai ameliorarea rezultatului. Ea permite
manipularea bilanţului. Datorită faptului că resursele procurate prin cedarea activului nu
reprezintă, din punct de vedere juridic un împrumut, operaţia nu majorează rata îndatoririi
(raportul dintre total datorii şi capitaluri proprii).
Consecinţele operaţiilor de lease-back asupra contului de profit şi pierdere şi asupra
bilanţului au făcut din acestea o modalitate de finanţare mai atractivă, în unele cazuri, decât
finanţarea bancară. Pentru a stopa “împodobirea” situaţiilor financiare, prin recurgerea la operaţii
de lease-back, unele organisme de normalizare au inclus în norme prevederi privind contabilizarea
acestora. Astfel, norma internaţioanlă IAS 17 stabileşte că modul de contabilizare depinde de
natura contractului de locaţie.
Dacă este vorba de o locaţie-finanţare, plusul (minusul) de valoare degajat de operaţia de
vânzare nu trebuie considerat un beneficiu (o pierdere) al (a) exerciţiului în care are loc vânzarea,
ci trebuie etalat pe durata contractului.
Deşi, în ultimii ani a sporit vigilenţa analiştilor financiari, tehnica finanţării prin lease-back
îşi conservă încă o parte din eficacitate. Acest lucru este posibil deoarece notele explicative ale
situaţiilor financiare nu precizează care este natura locaţiilor, nu descompune vânzările de
imobilizări în “vânzări normale” şi “vânzări lease-back” şi nici nu furnizează informaţii privind
valoarea justă a preţurilor de vânzare şi a redevenţelor. În plus, sarcina analiştilor financiari este
îngreunată de faptul că există cazuri în care utilizarea finanţării de tip lease-back nu decurge din
dorinţa întreprinderilor de a degaja un rezultat artificial, ci dintr-o bună gestiune.

Concluzionand, un sudiu realizat in Regatul Unit de catre Kamal Naser a evidentiat ca 91%
dintre auditorii intervievati considera contabilitatea creativa o problema care nu va putea fi
niciodata rezolvata. Altfel spus, indiferent de numarul si de gradul de detaliere a normelor
contabile, intotdeauna vor fi unii care vor gasi o cale de a bate sistemul. Ca urmare, misiunea
normalizatorilor si a reprezentantilor profesiei contabile nu este una simpla. Chiar daca nu sunt
siguri ca vor cuceri razboiul impotriva contabilitatii creative trebuie sa faca efortul de a
raspunde imaginatiei cu imaginatie.

18
BIBLIOGRAFIE

1. L. Malciu Contabilitate creativa, Editura Economica, Bucuresti, 1999


2. N. Feleagă, L. Malciu, Politici şi opţiuni contabile, Editura Economică, 2002
3. Niculae Feleagă Controverse contabile, Editura Economica, Bucuresti, 1996
4. Neag Ramona Contabilitate financiară între naţional şi internaţional, Ed.
Universităţii „Petru Maior”, Tg. Mureş, 2004
5. www.biblioteca.ase.ro, www.contabilul.ro

19