Capitolul VI

O Teorie

-Pai din cate mi-ai explicat, imi pare ca scutul tau seamana
acum cu o tesatura. E format din fire, sau fasii-cum ai spus tu. Si
aceste fire arata ca o oglinda, spuse el doar sapte minute mai
tarziu, suficient timp pentru mine sa ii explic cum sta treaba.
-Cum adica oglinda? Am intrebat nedumerita.
Nu mai intelegeam nimic. Tesaturi, oglinzi...mai avea putin
si semana cu o matura.
-Reflecta. Ganduri, declara Carlisle foarte sigur pe el.
-Si atunci ce era cu tesatura? Am intrebat si mai
nedumerita.
-Sau fasiile? Pai unele reflecta gandurile tale altora iar
altele reflecta gandurile altora pentru tine, spuse el, cu fata din ce in
ce mai senina.
-Cum...adica...gandurile mele? Am reusit eu sa rasuflu.
-Dar tu cum ti-ai explicat ca femeia a stiut exact ce
gandesti? Sau ca Charlie a preluat ce ai gandit tu, doar ca din
punctul lui de vedere?
Am ramas...masca. De fapt asta eram tot timpul, o masca
dura si nemiscata si asta as putea fi o vesnicie dar acum era in
modul uman. Ar fi trebuit sa fiu rezistenta la socuri. Nu m-a dat pe
spate faptul ca eram capabila sa citesc ganduri...dar chiar sa le
transmit altora? Sa ii fac sa gandeasca ce vreau eu? Nu-mi
amintesc sa fi crezut vreodata in telepatie.
-Dar totusi, cum reusesti sa transmiti gandurile?
Mi-am ridicat fata spre expresia plina de curiozitate si de
sete pentru teorii a lui Carlisle.
-Dar eu de unde sa stiu? Aproape am pufnit in ras.
-Dar cine sa stie? Rase Carlisle in locul meu.
Am incercat sa ma concentrez pentru ca doar eu aveam
raspunsul. Scutul nu revenise inca la normal dar de data asta am
reusit sa il controlez. Pentru ca il simteam ca pe un muschi, nu a
fost greu sa imi dau seama cum sa il fac sa redevina tesatura, sau
oglinda, sau ce o fi fost. In timp ce se descompunea si de
recompunea in noua lui forma, am observat un mic spatiu gol din
mintea mea care in acea singura clipa nu gandea nimic si mi-am
incercat norocul.
"As vrea sa ii fac lui Edward o surpriza cu asta, asa ca as fi
recunoscatoare daca nu te-ai gandi deloc la mine in preajma lui"
In timp ce gandeam cuvintele cu acea parte de creier,
vedeam fata lui Carlisle luminandu-se mai mult, dar eu eram
nemultumita. Era un coltisor in acel colt de minte arid, gol, pe care
nu il putusem folosi, nu putusem gandi cu el, desi m-am fortat. M-
am gandit ca este acea parte cu care pot face o persoana sa
gandeasca ce vreau eu. Nu-mi era neaparat sa fiu despotica cu
mintile altora, asa ca nu am incercat sa-i impun ceva lui Carlisle.
Mi-am inlocuit repede nemultumirea de pe fata si am zambit
glorioasa. La urma urmei eram mai tare ca Aro!
Imi venea sa sar in sus de bucurie si abia ma abtineam desi
stiam ca ar fi un comportament copilaresc.
M-am ridicat ca vantul dar m-am oprit langa usa pentru
ajusta viteza.
-Sa nu te gandesti nici la morfina, am soptit peste umar;
stiam ca aude.
Am aruncat un salut si am iesit. Am ajuns in parcare
aproape saltand si m-am aruncat in masina mea care, la sapte ani
vechime, arata ca noua, datorita grijii lui Rosalie.
Am ajuns acasa si mi-am recompus expresia, sa nu
observe Edward ca sunt asa fericita. In primul rand pentru ca se
presupune ca l-am anuntat pe Carlisle ceva ce pe mine ma deranja
putin. In al doilea pentru ca ii voi face o surpriza atunci cand va afla
ce pot face.
Am intrat in sufrageria alba, unde i-am simtit mirosul sotului
meu. Aparent nu facea nimica, dar avea o privire jucausa.
-Ghici ce! Striga el strangandu-ma in brate.
-Ce? Am intrebat eu, preluandu-i entuziasmul.
-Mergem la Paris!
Am ridicat o spranceana, dar zambeam inca entuziasmata
de entuziasmul lui, dar si de micul meu secret. Aproape uitasem de
Charlie si de grija cu morfina.
-Cumpar o masina, clarifica el.
-Aha. Si cand mergem? Am intrebat incropind in minte un
mic plan cu doua fatete. Bine, nu chiar asa mic.
-La noapte avem avion. Mai era unul in doua ore dar trebuia
sa facem escala la Madrid plus ca nu prea putem sa ne aratam prin
oras, devreme ce se stie ca avem cariere in Atlanta si traim acolo.
Plecam doar noi doi, si ne intoarcem in trei zile. Imi place masina,
aproape se scuza el, si e editie limitata. Maine iese din fabricatie
prima masina de acel fel si am comandat-o deja. Si nu am rabdare
pana ajunge ca sa o vad, termina el explicatia, ca un copil care are
o rugaminte la parintele preferat.
Am tras aer in piept sa il intreb cam ce bagaje fac cand-
-Am facut eu bagajele deja. Pentru amandoi, ranji el
superior.
Am ranjit inapoi, cand mi-am amintit ceva.
-Unde e Renesmee? Si Jacob?
-S-au dus la Charlie. Cred ca au multe de discutat, rase el
in timp ce fata mea se intuneca din ce in ce mai mult.
-Ce s-a intamplat? Ma intreba el alarmat.
-Si Carlisle de duce la Charlie.
-Si ce daca? Intreba el, nedumerit de data asta.
-O sa fie inghesuiala acolo, am baiguit eu o explicatie cand
mi-am dat seama ce era sa fac.
Rase cand ma stranse in brate si desi am afisat o fata
linistita, inauntru fierbeam pentru ca nu stiam cum va iesi si ce va
iesi. Speram doar ca socrul meu nu va spune nimic de fata cu fiica
mea si Jacob.
Doar jumatate de ora mai tarziu, Carlisle intra in casa cu o
expresie obisnuita, din care nu puteam deduce daca Charlie a
renuntat sau nu dar a fost suficient sa imi folosesc noul talent ca sa
imi dau seama de la cine am mostenit incapatanarea. Tot de talent
a trebuit sa ma folosesc si ca sa ii spun sa il transforme imediat ce
noi vom pleca, pentru ca nu am reusit sa raman singura cu el.

-Inca tot nu pot sa cred ca acea marca a inceput sa fabrice

masini sport de lux, spuse Edward, rupand tacerea in care paseam
incet prin padurea Saint-Germain, leganand mainile de care ne
tineam.
Ajunsesem de la marginea Parisului in mijlocul padurii in
doar doua minute si acum mergeam lent, admirand natura. Sau cel
putin eu admiram natura; Edward probabil contempla imaginea
mentala a noii sale-noii noastre masini.
Nu am spus nimic, desi l-am vazut privindu-ma curios, in
timp ce ma uitam in sus, cu ochii mari, la fagul purpuriu, unii dintre
putinele exemplare din specia sa care au mai ramas in lume.
Scoarta sa cu mii de crapaturi pe centimetru patrat avea o puternica
tenta de mov iar coroana care incepea de la o inaltime de trei metri
era extrem de deasa. Nu degeaba i se zice "fagul purpuriu"; pana si
frunzele aveau o tenta de mov insa acest lucru nu prea putea fi
vazut de ochiul uman.
Tocmai observasem o frunza cu dimensiuni ciudat de mari
fata de celelalte cand o adiere fina aduse un miros nou, strain
padurii si noua.
Miros de vampir.
Automat am luat pozitia de aparare in spatele lui Edward
care ma trase inapoia lui crispat dar dupa o secunda de
concentrare in care presupun ca citea gandurile celui care se
apropia, se relaxa si ma trase usor de talie langa el zambind. Am
ajuns intr-o pozitie care ne facea sa semanam a gazde care
asteapta nerabdatoare un musafir drag.
Totul s-a intamplat foarte repede si nu am avut timp sa imi
amintesc ca si eu pot citi ganduri. Mirosul devenea tot mai strident
si, desi nu era neplacut, ma facea sa imi amintesc de Volturi.
Nu am asteptat mai mult de trei secunde.
De dupa trunchiul gros al fagului purpuriu care se inalta
falnic intr-un mini-luminis, aparu incetisor o femeie care, dupa
figura, sigur fusese transformata inainte sa implineasca douazeci
de ani. Avea o fata blanda cu buze subtiri si -soc- ochii aurii. Parul
saten inchis cadea drept si liber pana putin mai jos de nivelul
umerilor. Avea o statura putin mai mica decat a mea iar pielea alba
parea foarte fragila. Cand a atins trunchiul copacului, modul in care
s-a modelat pielea dupa forma lui m-a facut sa imi dau seama ca
are pielea moale ca argila si in acelasi moment m-a strafulgerat
amintirea lui Aro. Incepeau sa fie ciudate legaturile mentale pe care
le faceam cu familia care ne urmarea din umbra.
Hainele erau ciudate. Era incaltata cu un fel de mocasini
imblaniti-incaltaminte purtata de unele triburi nordice de indieni
disparuti iar imbracamintea ponosita, zdrentuita, in culori sumbre,
se potrivea cu stilul evului mediu.
In clipa in care strania necunoscuta deschise gura sa spuna
ceva, se auzi vocea lui Edward, un amestec de usurare, uimire,
neincredere:
-Didyme!
Necunoscuta pe care Edward parea sa o cunoasca si nu
numai pentru ca i-a citit gandurile ridicase putin capul, uimita.
De unde o cunostea Edward? Doar mi-a povestit de toate
vampiritele care au vrut o relatie cu el. In timp ce incercam
disperata sa imi raspund la intrebare, mi se invarteau in cap
aceleasi cuvinte rostite cu aceeasi tonalitate.
Didyme!...Didyme!...

ww.Nu ma consideram o persoana geloasa dar se pare ca in atatia

ani nu am reusit sa ajung sa ma cunosc nici pe mine insami. Mi-am
ridicat ochii spre frumoasa necunoscuta in timp ce spatele mi se
arcuia automat pentru a ajunge in pozitia de atac.