Familia si scoala - factori implicati in educatie

Acasa / Articole / Educatie

Familia constituie primul mediu organizat în care

este angajat copilul încă de la naştere şi ea are cea mai îndelungată influenţă asupra sa. O
judecată de valoare asupra unei familii se poate realiza cu succes, mai ales prin prisma
contribuţiei la antrenarea copiilor în activităţi educogene, cu efecte favorabile asupra lor
înşişi şi asupra celorlalţi oopii. O adevarată familie întruchipează, printre caracteristicile
sale definitorii, o preocupare susţinută şi eficientă în direcţia modelării unor personalităţi
care să prezinte garanţia formării omului, ca om şi cetăţean, la nivelul de realizare pretins
de societate.

Rolul educaţional familiei se simte din primele momente ale vietii. Mama este primul
educator. Copilul simte afinitatea maternă încă de timpuriu şi o răsplăteşte cu zâmbetul
suav, pe care numai o mama adevărată îI poate pătrunde în întreaga semnificaţie şi numai
ei i se poate acorda în acest fel. Contribuţia mamei în conturarea treptată a copilului, mai
întâi ca persoană şi apoi ca personalitate în devenire, nu poate fi suplinită pe deplin, în
primii ani ai vieţii, de nici o altă sursă educaţională.

Meritul familiei este cu atât mai mare, cu cât reuşeşte să-i aducă o contribuţie mai
valoroasă în asigurarea fundamentării temeliei individualităţii copilului, încă din vârsta
fragedă.

Mediul familial oferă primele ocazii de stabilire a unor relaţii sociale, de comunicare
afectiva şi verbală cu cei din jur. Activitatea din familie prezintă primul model care
stimulează iniţiativa copilului în acţiuni umane. Chiar şi când copilul rupe învelişul
familial, desfăşurând activităţi şi în alte medii sociale, părinţii, fraţii şi alte rude apropiate
continuă să exercite o influenţă deosebită, având o contribuţie evidentă, în mersul
devenirii copilului.

Climatul familial de care beneficiază copilul îşi pune amprenta pe personalitatea sa. Unui
climat familial sănătos îi este proprie o coeziune spirituală trainică, cu adânci implicaţii
pozitive în natura relaţiilor din cadrul acestui grup social restrâns. Tot aşa precum
ciimatul familial nesănătos este un mediu dăunător, dezechilibrant, cu implicaţii nefaste
mai ales asupra vieţii afective a copiilor.
Intervenţia educativă a părintelui vizează respectarea particularităţilor nu numai de
vârsta, ci şi individuale, ce se cer cunoscute. Şi nu numai cunoscute, ci ţinut seama de ele,
în procesul formării şi dezvoltării personalităţii copilului şi mai târziu a tânărului.

Din păcate, nu în toate familiile există acelaşi grad de preocupare în sprijinirea copiilor,
în dezvoltarea lor, existând familii, care lasă totul în grija şcolii, din convingerea, ca
şcoala este cea care răspunde de educaţie şi nimeni altcineva. Şi nu numai de educaţie,
bineînţeles. Instrucţia este, de asemenea, apanajul şcolii şi numai al şcolii.

În mediul familial normal, învăţarea elevului din clasele primare se face sub
supravegherea, îndrumarea, stimularea, sprijinul şi controlul părinţilor. Efectul
preocupării părinţilor pe acest plan depinde, în mare grad, de modul, în care îşi cunosc
copiii, şi de nivelul angajării în formarea personalităţii acestora. În familie pot fi
remarcate caracteristici individuale care ajută sau împiedică copilul în procesul învăţării.
Se evidenţiază de timpuriu la unii copii anumite preocupări desprinse mai ales din
activităţile lor libere. Părintele îşi dă seama de acestea şi îI stimulează în cultivarea unor
trăsături pozitive. Activitatea socială din familie poate constitui şi ea un model de
acţiune, care să se întipărească în mintea şi în inima şcolarului şi sa-l ajute în stabilirea
unor relaţii corespunzătoare cu cei din jur.

Odată cu intrarea copilului în şcoală, funcţiile educative ale familiei nu încetează, ci se

amplifică, în sprijinirea rolului de elev. Elevul din ciclul primar poate fi sprijinit de
parinţi în înţelegerea corectă a necesităţii angajării în procesul învăţării, concomitent cu
înmulţirea atribuţiilor din clasă în clasă. În felul acesta, familia sprijină şi trecerea
copilului din ciclul primar în cel gimnazial.

În mod normal, copilul urmează ciclul gimnazial în şcoala unde a facut şi ciclul primar,
în circumscripţia şcolară. Există însă unii părinţii care îşi orientează copii spre alte şcoli,
pe motiv că acolo s-ar face mai multă carte sau ar cădea pe mâna unor profesori preferaţi.
Există unele şcoli de renume pe baza unui prestigiu câştigat pe merit, prin contribuţia
neobosită a unor cadre didactice deosebit de bine pregătite, pasionate în muncă şi cu
interes remarcabil pentru formarea copiilor. Cert este că nu pot fi cuprinşi toţi copiii în
aceste şcoli. În unele cazuri, renumele este depaşit, din cauza pensionării, cu ani în urmă,
a cadrelor didactice respective ori a transferării lor. Cu toate acestea, unii părinţi stăruie
să-şi aducă copilul, în ciclul gimnazial, la o astfeI de şcoala, deşi e departe. Dezavantajele
au o mai mare pondere, în astfel de situaţii, decât avantajele. În cazul, în care copilul şi-a
format un stil de muncă corespunzător în cic!ul primar nu există motive pentru a-I
împiedica să frecventeze şcoala cea mai apropiată. În caz contrar, urmărind sa-i facem un
bine, îi creăm, de fapt, dificultăţi.

De regulă, elevii din clasele mici sunt familiarizaţi cu atmosfera de muncă din acea
unitate şcolară, cunosc o mare parte dintre profesori. De obiecei, viitorul diriginte al
clasei a - V - a ia legătura cu viitorii săi elevi, introducându-i în atmosfera ciclului
gimnazial. Părinţii cunosc problemele şcolii din anii trecuţi şi pot contribui la rezolvarea
lor. Timpul afectat deplasării copiiior la şcoală şi înapoi este scurt, ceea ce este în
sprijinul respectării unui regim zilnic optim. Cu toate acestea, unii părinţi încearcă să-şi
mute copii pentru ciclul gimnazial, făcând un deserviciu propriului copil şi şcolii în
general. În mod voit, părintele izolează copilul de colectivul în care a lucrat timp de 4 ani,
de multe ori strică prietenii utile şi relaţii de colaborare rodnice. Fără să vrea, influenţează
negativ şi caracterul copilului. Uneori copilul este de-a dreptul lezat afectiv, datorită
faptului că părintele îl înstrăinează de colegi, de locuri cunoscute şi agreate. Astfel de
hotărâri luate de familie, uneori chiar fără consimţământul copilului, pot duce la
închistarea în sine a acestuia şi chiar la regres şcolar, precum şi la pierderea încrederii în
forţele proprii, în cazul în care el nu mai întalneşte satisfacţiile morale şi intelectuale din
vechiul mediu de lucru.

Efectul negativ al unor intervenţii familiale de acest gen işi găseşte rezonanţa şi pe plan
administrativ, făcând mai dificilă respectarea cifrei de şcolarizare, dezechilibrând
numarul elevilor din clase şi împiedicând realizarea unor predicţii şcolare adecvate.

Se ştie că perioada gimnazială coincide cu vârsta pubertăţii, în care copilul se află în

etapa preadolescenţei, cu multiple transformări anatomo-fiziologice şi psihice.
În general, elevii ciclului gimnazial sunt mult mai sensibili, adeseori mai irascibiii decât
în ciclul primar, intensificându-se predilecţia pentru vârsta adultului, tind spre acte care
uneori Ie depăşesc puterea şi experienţa de viaţă şi care pot avea urmări mai puţin
plăcute. Actele de bravură întâlnite la unii preadolescenţi, de a ieşi de sub tutela
părintească şi uneori şi şcolară, dorinţa de a cunoaşte mai mult decât ceea ce Ie oferă
cadrul obişnuit al vieţii de toate zileIe, intenţia de afirmare mai ales faţă de sexul opus şi
alte astfel de manifestări , dacă nu sunt cunoscute, întelese şi dirijate corect de familie şi
de şcoală, pot determina abateri care să frâneze bunul mers al dezvoltării personalităţii.

O apropiere mai atentă de proprii copii, o observare minuţioasa a manifestărilor lor şi un

sprijin acordat la timp netezesc drumul depăşirii unor dificultăţi inerente vârstei şi
pregătesc terenul desfăşurării unor activităţi cu efecte formative evidente.

În ciclul gimnazial obligaţiile şcolare sporesc mereu, se intensifică gradul de încordare a

elevului, iar satisfacţiile muncii se amplifică. Familia, prin condiţiile oferite, prin
înţelegerea corectă a manifestărilor copiilor, prin contribuţia în lărgirea orizontului
profesional al acestora şi prin oferirea unor modele pozitive de convieţuire socială
contribuie la păşirea corectă a tânărului în viaţă.

În funcţie de interesele, preocupările, aptitudinile şi randamentul şcolarului de vârstă

mijlocie, familia poate stimula elevul, îl poate mobiliza în acţiuni legate de un anumit
domeniu de activitate faţă de care manifestă aderenţă şi pentru care prezintă mai multă
garanţie, în valorificarea capacităţilor proprii. Părintele îşi poate da mai bine seama de
toate acestea în colaborare cu şcoala.