Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
- Cuprins -
I. Introducere
I. Introducere
Europa de Vest (sau Occidentală) se distinge de Europa de Est (sau Răsăriteană) mai
degrabă prin istorie şi cultură decât prin geografie. Aceste graniţe europene sunt schimbătoare,
existând suprapuneri şi fluctuaţii care fac foarte dificilă orice fel de diferenţiere. De aceea,
conceptul de Europă Occidentală este asociat mai degrabă cu democraţia liberală, ţările din
regiunea astfel denumită împărţind multe tradiţii culturale, economice şi politice cu SUA şi
Canada – ţări care au primit milioane de colonişti vest-europeni de la descoperirea Lumii Noi.
Până la Primul Război Mondial, Europa de Vest cuprindea Franţa, Insulele Britanice şi
Beneluxul. Aceste ţări reprezentau democraţiile învingătoare în amândouă războaiele mondiale.
Politicile şi ideologiile de aici au penetrat de aceea spre est, într-un proces nu cu mult diferit de
efectele războaielor napoleoniene, când noile idei ale Revoluţiei franceze s-au răspândit către est.
Pe durata Războiului rece, această apartenenţă la Europa de Vest a fost dată, în plus, şi de
caracterul de piaţă al economiei din Occident, faţă de economiile planificate, puternic
centralizate din Europa Răsăriteană, oglindă a curentului anticomunist apărut în vest după
victoria revoluţiei bolşevice din 1917. Aceasta face ca Europa de Vest să includă şi ţări
democratice nemembre NATO, (Finlanda, Suedia şi Elveţia), dar şi ţări cu regimuri dictatoriale
care aveau, însă, economie de piaţă, (Spania şi Portugalia). Aşa se explică şi de ce ţări precum
Grecia şi Turcia au fost considerate occidentale, deşi, din punct de vedere geografic, se află în
sud-est. Graniţa dintre est şi vest, aprig apărată, a devenit ceea ce a fost cunoscut sub numele de
Cortina de fier.
Până la lărgirea Uniunii Europene din 2004, Europa Occidentală a fost, uneori, asociată
cu Uniunea, deşi ţări care nu sunt membre, ca Norvegia şi Elveţia, erau în mod indiscutabil părţi
ale regiunii geografice a Europei de Vest.
O abordare simplificată a Europei de Vest include următoarele părţi:
• Danemarca;
• Insulele Britanice – Regatul Unit şi Irlanda;
• Ţările din Benelux – Belgia, Olanda, Luxemburg;
• Franţa şi Monaco;
Suprapunerile dintre diferitele categorii este evidentă. Ţările scandinave sunt incluse atât
în categoria Europa de Nord, cât şi în cea Vest. De asemenea Ţările Alpine pot fi considerate ca
făcând parte din Europa Centrală, iar Italia, Ţările Iberice, Monaco şi Grecia pot fi considerate
ca făcând parte din Europa de Sud.
agriculturii practicate în cea mai mare parte la un nivel tehnologic rudimentar. Practica
sistemului citemené, pârlogirea îndelungată (uneori 7-10 ani), slaba utilizare a animalelor de
tracţiune, lipsa îngrăşămintelor, a surselor de investiţii, preponderenţa femeii în muncile
câmpului (la grupul bamenda bărbatul lucrează în agricultură 10 zile pe an, iar femeia 160 zile),
lipsa specialiştilor sunt câteva din cauzele care determină obţinerea unor randamente agricole
slabe, deşi efortul fizic este mare. Beneficiile foarte reduse ale ţăranilor africani, care formează
majoritatea populaţiei active, nu pot susţine bugetele statelor prin impozite pe venitul agricol.
Ţările vestice, pe cealalta parte, au în comun un standard de viaţă ridicat, prin comparaţie
cu restul lumii. Viaţă politică este caracterizată prin parlamentarism, democraţie şi respectarea
drepturilor omului. În plus, nivelurile culturale similare pot caracteriza societăţile occidentale.
Din punct de vedere diplomatic şi militar, societăţile occidentale au fost într-un fel sau altul
aliate între ele de la sfârşitul celui de-al doilea război mondial. In Africa libertatea, egalitatea si
demnitatea constituie teluri supreme in vederea imdeplinirii dorintelor indreptatite ale popoarelor
africane. Spre deosebire de Europa de Vest, Africa se confrunta mai des cu xenofobismul.
Termenul gândire occidentală este destul de ambiguu, de timp ce poate defini două seturi
separate de valori (deşi înrudite): tradiţia morală şi religioasă creştină (eventual catolică-
apuseană) pe de-o parte şi tradiţia seculară, tradiţional anticlericală, pe de altă parte.
Ideile de căpătâi ale occidentului pot fi considerate: creştinismul, laicitatea, raţionalismul,
statul de drept, respectarea drepturilor omului, dezvoltarea ştiinţelor şi tehnologiei. Iluminismul a
avut o influenţă covârşitoare asupra modului occidental de gândire în ultimele două secole.
Vom face o scurta descriere a celor mai importante regiuni ale Africii Subsahariene, dar
si cele ale Europei Occidentale.
aluminiului. Importa masini, confectii, produse alimentare si exporta energie electrica. Resurse
subsolice: gaze naturale, aur, titan, bauxita, minereu de fier. Raurile interioare au un mare
potential hidroenergetic.
GUINEEA ECUATORIALA - economia este slab dezvoltata, avand un PIB/loc. de 2000$.
Agricultura este axata pe cultura trestiei de zahar (in principal pentru export), orez, cocotieri,
bananieri si cresterea bovinelor si caprinelor.
GABON - cele mai importante resurse naturale ale Gabonului sunt cele solice, si anume
lemnul pretios de okoume. Agricultura este sectorul economic dominant, antrenand peste 60 %
din populatia activa a statului. Cultura plantelor: cafea, cacao, manioc, porumb. Resurse
subsolice: petrol, mangan (al treilea exportator mondial).
KENYA - dispune de importante rezerve subsolice de aur, sare si cupru. Industria
prelucratoare este dezvoltata (produse petroliere, ciment, produse alimentare). Agricultura
polarizeaza aproximativ 71% din populatia activa a statului si este axata pe cresterea animalelor
(caprine, ovine, bovine). Cultura plantelor: porumb, grau, cafea, ceai, manioc, arahide, tutun,
trestie de zahar, bumbac, etc. Kenya este cel mai vizitat stat al Africii Negre.
UGANDA - are o economie slab dezvoltata, avand un PIB/loc. de circa 1000$, desi detine
importante resurse solice si subsolice (cauciuc, cobalt, cupru, wolfram, aur, sare, lemn, etc.).
Agricultura este axata pe culturile de cocotieri, orez, bananieri (locul IV pe Glob), fasole, cafea,
cresterea bovinelor. Exporta cafea, ceai si bumbac. Principalii parteneri comerciali sunt: Kenya,
Japonia si Uniunea Europeana. Industria prelucratoare, sector ce antreneaza 5,2 % din populatia
activa este axata pe: industria alimentara, metalurgica, chimica, a materialelor de constructii si
industria energiei electrice (obtinuta in hidrocentrale).
ANGOLA - dispune de o economie slab dezvoltata cu importante si variate resurse
subsolice, mai ales de petrol si diamante (95% pentru export). Industria prelucratoare este axata
pe productia de energie electrica obtinuta in cadrul hidrocentralelor, industria lemnului, industria
alimentara(faina de peste). Agricultura antreneaza peste 30 % din populatia activa, fiind axata pe
culturile de porumb, trestie de zahar, nuci de cocos (pentru ulei) si cafea (cea mai importanta pe
ansamblul economiei a carei productie a scazut de cateva zeci de ori in urma conflictelor armate
de dupa 1976 datorita nationalizarii marilor companii particulare, cand dupa modelul marxist s-a
inceput construirea socialismului). Cresterea anmalelor: porcine, ovine, bovine.
MOZAMBIC - economia este slab dezvoltata, axata pe agricultura, sector ce polarizeaza
80% din populatia activa. Se cultiva: orz, mei, sorg, batate, arahide de pamant, manioc. Industria
prelucratoare este foarte slab dezvoltata, bazata in principal pe prelucrarea lemnului. Importa
confectii, produse alimentare si masini si exporta ceai, bumbac si creveti. Resurse subsolice:
carbuni, pietre pretioase, minereu de fier. Raurile interioare au un mare potential hidroenergetic
(cea mai mare hidrocentrala este la Cabora Bassa - peste 2000MW putere instalata - pe fluviul
Zambezi).
ZAMBIA - economia este slab dezvoltata, axata pe agricultura, sector ce polarizeaza peste
95% din populatia activa a statului. Se cultiva orz, mei, sorg, batate, arahide de pamant, manioc.
Industria prelucratoare este foarte slab dezvoltata, bazata in principal pe industria energiei
electrice (obtinute in hidrocentralele: Victoria Falls, Kafue Gorge si Kariba North). Exporta
energie electrica si cupru (peste 90% din valoarea exporturilor).
MADAGASCAR - subsolul insulei este bogat in crom, uraniu, grafit, toriu si pietre
pretioase. Principalul sector economic este agricultura, care polarizeaza 60 % din populatia
activa. Principalele culturi si plantatii sunt cele de: porumb, orez, cartofi, fasole, manioc, batate,
bumbac, arahide, trestie de zahar, vita de vie (vitis vinifera), portocali, cocotieri, nuci de acaju,
cafea, avocado, ananas, tutun, cuisoare, vanilie (primul loc pe plan mondial ca productie), piper
etc. Se practica o crestere extensiva a caprinelor, ovinelor si bovinelor. Desi este inconjurata de
ape, pescuitul in Madagascar reprezinta o pondere mica in economie. De asemnea industria nu
este dezvoltata, fiind reprezentata prin cateva ramuri ale industriei alimentare (zahar, carne),
textila, sticlarie, hartie, etc.
grau, orz, secara, ovaz, cartofi, pomicultura etc. Un rol important il reprezinta floricultura (peste
1000 de sortimente de lalele). Cresterea animalelor este axata pe cresterea bovinelor (mai ales
pentru lapte - primul exportator mondial), porcilor si pasarilor de curte (primul exportator
mondial de oua).
LUXEMBURG - prezinta o economie dezvoltata (PIB/loc=32.400$), bazata pe servicii
(operatiuni bancare in special). Industrie diversificata: siderurgie (pe baza resurselor proprii de
minereu de fier si a materiilor prime din import), industria chimica (produse clorosodice, mase
plastice), industria sticlei, industria alimentara, etc. Agricultura este axata pe cresterea animalelor
(mai ales bovine). Se cultiva vita de vie, tutun, pomi fructiferi, cereale. Turismul este foarte
dezvoltat, asigurand anual peste 250 milioane $. Principalii parteneri ai Luxemburgului sunt
Belgia, Olanda, Germania si Franta.
ITALIA - face parte din categoria statelor dezvoltate (ocupa locul 5 pe Glob). Intre N si S
Italiei apar diferentieri din punct de vedere economic. Nordul Italiei este foarte dezvoltat, fiind
inima economica a statului, in schimb Sudul (la S de Roma) este slab dezvoltat datorita cauzelor
naturale (soluri degradate cu fertilitate scazuta, seismicitatea maxima, climatul mai uscat).
Serviciile contribuie cu circa 2/3 la PIB. Industria (bazata pe materii prime din import) este bine
reprezentata prin: industria textila, alimentara, siderurgia (in special otel - locul 9 pe Glob),
electronica si electrotehnica, chimica. Foarte dezvoltata este industria constructiilor de masini
(automobile - Torino, Napoli, Modena; tractoare si masini agricole - Milano, Verona).
Agricultura Italiei este intensiva, moderna si practicata in toate regiunile: grau, masline (38 %
din productia mondiala), legume, orez. Cea mai importanta regiune agricola este Campia
Padului. Principalele resurse ale subsolului sunt fierul din insula Elba, sulful din Sicilia, marmura
din Carrara, etc. Principalii parteneri de comert ai Italiei sunt celelalte state membre UE, comert
bazat pe exportul de autoturisme, branzeturi, paste fainoase, dulciuri, vinuri, incaltaminte si pe
importul de bumbac, carbuni, petrol, gaze naturale. Turismul are o contributie deosebita la
dezvoltarea economiei, Italia ocupand locul 1 pe Glob in ceea ce priveste incasarile din turismul
international.
DANEMARCA - desi nu dispune de resurse minerale semnificative, Danemarca are o
economie dezvoltata. Principalele resurse subsolice sunt: petrolul (Marea Nordului), gazele
naturale, caolin (argila fina de culoare alba), nisip cuartifer, creta. Industria este diversificata:
constructia de nave, motoare diesel, motoare electrice, generatoare eoliene (locul 1 pe Glob),
farmaceutica, alimentara. Agricultura este bazata pe cresterea bovinelor (pentru carne si lapte).
Plantele de cultura sunt: orz, ovaz, secara in nord, grau in sud, legume, sfecla de zahar. Foarte
dezvoltat este pescuitul, care ocupa primul loc in UE.
NORVEGIA - prezinta o economie dezvoltata cu industrie diversificata: industria
energiei electrice (mai ales hidroenergie - locul 1 pe Glob), industrie chimica, siderurgica,
constructoare de nave, rafinarea petrolului; prelucrarea pestelui (in special hering). Resurse
subsolice: petrol si gaze naturale la Ekofisk, Eldfisk (locul 4 la gaze naturale si locul 2 la petrol
in Europa). Norvegia detine 10% din flota petroliera a lumii. Agricultura este axata pe cresterea
animalelor (bovine si ovine pentru carne si lapte), iar cultura plantelor nu este decat pe 3% din
suprafata (secara, cartofi). Principalii parteneri sunt statele UE.
ISLANDA - economia este bazata pe pescuit si industria pestelui (primul loc pe Glob la
productia de peste pescuit). In ultima perioada a inceput diversificarea industriei pe baza
materiilor prime din import: metalurgia neferoasa, petrochimia. Foarte bine reprezentata este
industria energiei electrice (energie geotermica si hidroenergie). Datorita conditiilor climatice
nefavorabile, agricultura este axata in principal pe cresterea animalelor (ovine, bovine). Foarte
dezvoltat este sectorul serviciilor care asigura 2/3 din PIB, in special turismul aflat intr-o
continua expansiune. Principalii parteneri de afaceri sunt statele UE si SUA. Islanda importa
cupru, plumb, zinc, cauciuc natural, etc. si exporta peste, ulei de peste si blanuri.
SUEDIA - este un stat cu o economie dezvoltata, predominant industrial - agrara.
Industria extractiva este ramura cu cea mai veche traditie, axata pe minereu de fier. Cel mai
bogat depozit se gaseste la Kiruna (peste 300 mil tone). Industria este diversificata: industria
metalurgica (producatoare de otel, rulmenti, utilaj minier, locomotive, masini, unelte etc),
industria chimica (mase plastice, fire si fibre sintetice), industria lemnului producatoare de
cherestea (peste 7500 de intreprinderi), mobila, industria textila, industria alimentara. Agricultura
se practica in sud, in Scania, unde se cultiva orez, ovaz, secara, sfecla de zahar. Cresterea
animalelor se bazeaza pe: reni, bovine, ovine si pasari.Pescuitul se practica in Golful Botnic si
Marea Baltica. Suedia exporta celuloza, hartie, minereu de fier, fonta, otel, nave maritime,
chibrituri. Turismul aduce mari beneficii.
FINLANDA - economia este dezvoltata, axata pe exploatarea si prelucrarea lemnului si
producerea energiei electrice. Dispune de importante resurse subsolice (crom, cobalt, vanadiu,
nichel, cupru si fier) si solice (padurea Finlandei ocupa locul 3 in Europa din punct de vedere al
fondului forestier). Prezinta o industrie diversificata: industria lemnului (cherestea, furnire,
placaje, placi aglomerate, articole de sport si instrumente muzicale, rechizite din lemn), industria
energiei electrice (hidrocentrale, termocentrale si centrale nuclearo - electrice), industria
metalurgica (constructii de masini, siderurgie, metale feroase si neferoase), industria chimica,
textila, alimentara, a materialelor de constructii (ceramica, sticla, ciment, azbociment).
Agricultura este specializata in cresterea renilor (in N), bovinelor si porcinelor. Plantele de
cultura sunt: grau (pana la 63 ⁰ lat N), ovaz, secara, orz, sfecla de zahar, rapita, cartofi. Pescuitul
este axat pe somn, hering, hamsii, iar in Taiga se vaneaza. Turismul este deosebit de dezvoltat
(aducand anual 2 mld $).
AUSTRIA - dispune de un potential turistic diversificat si intens valorificat (locul 1 intre
statele membre OCDE), fiind vizitata de 26 de milioane de persoane (de 3 ori mai mult decat
populatia tarii). Turismul se face mai ales in sezonul rece pentru schi, dar si in interes cultural.
Principalul nod turistic este Viena, care dispune de numeroase puncte polarizatoare: Palatul
Schonbrunn, Academia de Muzica, Palatul ONU, etc.
ELVETIA - prezinta o economie puternic dezvoltata pe servicii (turism si finante) care
contribuie la formarea a 2/3 din PIB. Industria traditionala este reprezentata de ramurile:
electronica si electrotehnica (Zurich, Nechate), industria textila (Winterthur), farmaceutica
dezvoltate. Parisul şi împrejurimile sunt destinaţiile cele mai importante, urmate de Castelele de
pe Valea Loarei, Mont Saint-Michel, Coasta de Azur şi staţiunile montane din Alpi, pentru a
enumera doar cele mai prestigioase destinaţii. În anul 2003 turismul a reprezentat 6,6% din PIB
şi a angajat aproximativ 700.000 persoane în activităţi direct legate de acesta.
Franţa are o importantă industrie aerospaţială reprezentată de concernul european Airbus
şi este singura putere europeană (în afară de Rusia) care are propria sa bază de lansare de rachete
spaţiale (Centre Spatial Guyanais). Franţa este de asemenea cea mai independentă ţară din punct
de vedere energetic dintre ţările Europei de Vest datorită investiţiilor importante în domeniul
energie nucleare, lucru care face din Franţa unul dintre cei mai mici producători de gaze cu efect
de seră dintre cele mai industrializate naţiuni din lume. Peste 80% din nevoile de energie
electrică ale ţării sunt produse de centrale nuclearo-electrice.
Procentajul mare de terenuri fertile, cumulate cu utilizarea tehnologiilor moderne şi
importantele subvenţii europene (aproximativ 14 miliarde dolari) au făcut din Franţa principalul
producător şi exportator agricol din Europa şi al doilea exportator mondial de produse agro-
alimentare după Statele Unite. Cu toate acestea, datorită înaltului nivel de tehnologizare, sectorul
primar al industriei nu ocupă decât 4% din populaţia activă. Principalele produse de export sunt
grâul, produse lactate, carne de vită şi porc precum şi renumitele vinuri franţuzeşti.
Diferentele dintre cele doua regiuni sunt majore din toate punctele de vedere. Economia
dezvoltata a Europei Occidentale in comparatie cu cea subdezvoltata a Africii Sud Sahariene
arata diferentele intre nivelele de trai din cele doua zone ale Terrei.
Economia bine dezvoltata din Europa de Vest a ajutat la nivelul ridicat din ziua de azi a
populatiei. Dar, nu numai datorita conceptiilor oamenilor din Vest economia s-a dezvoltat, ci si
datorita conditiilor propice de dezvoltare, precum piata de desfacere, clima, relieful, etc.
In Africa, pe de alta parte, aceste lucruri au lipsit cu desavarsire. Pe langa clima foarte
dificila pe care o au, populatia africana nu a reusit sa gaseasca metodele necesare dezvoltarii pe
plan mondial. Si in ziua de azi se confrunta cu seceta si foamea.
De asemenea, la economia Africii Sub-Sahariene ajuta si domeniul zootehnic.
La sud de Sahara există mari densităţi de mamifere în rezervaţii (de exemplu, în parcul
Serengeti). Africanii preferă vânatul şi nu au îmblânzit animale. Cele domestice crescute în
prezent au fost introduse de europeni sau de asiatici, deşi fondul faunistic al continentului oferă
specii care s-ar putea preta la îmblânzire (antilopa eland sau bivolul african).
În foarte puţine zone ale continentului animalele sunt utilizate pentru tracţiune. Carnea şi
laptele nu intră printre preferinţele alimentare ale băştinaşilor. La Lomé se consumă 19 kg de
carne/an/loc., la Conakry 16 kg, iar la Niamey doar 13 kg. Laptele este şi mai puţin agreat,
consumându-se numai 2-3 kg/an/loc. Triburile lélé (Kasai) consideră consumul de carne de
animal domestic nedemn şi cel de lapte şi de ouă infect. În aproape toată Africa neagră femeile
nu au voie să consume ouă.
Consumul de calorii in Africa este la nivelul cel mai redus de pe Glob: 2261 cal./zi/loc.
Nici porcul nu este un animal agreat, astfel că în întreg continentul se cresc doar 13 milioane
porcine.
În schimb, creşterea vitelor este pentru negri o problemă de prestigiu. Triburile nandi şi
massai (Kenya), peul (Ciad) sau pendi (Transvaal) au crescători de vite foarte legaţi afectiv de
ele, încât se ajunge uneori la divizarea animalelor sau la practicarea unei tezaurizări în vite şi
folosirea lor drept mijloc de schimb.
O activitate destul de rentabilă este şi exploatarea animalelor din rezervaţiile cu efective
mari. Sistemul zootehnic al fermelor moderne, în stil intensiv, este în extindere în Africa de Sud,
Kenya, Zambia, Zimbabwe etc.
Ca sa scoatem mai mult in evidenta diferentele dintre Europa Occidentala si Africa Sub-
Sahariana, vom mai da ca exemplu cate o tara dezvoltata, am putea spune chiar cele care ocupa
locul 1 ca dezvoltare economica, din fiecare regiune, acestea fiind: Germania, respectiv Africa de
Sud.
Economia:
Germania are cea mai mare economie naţională din Europa, a patra din lume ca PIB
nominal, şi a cincea din lume în funcţie de paritatea puterii de cumpărare, conform datelor din
2008. De la începuturile erei industriale, Germania a fost un lider, inovator şi beneficiar al unei
economii din ce în ce mai globalizate. Germania este lider mondial în exporturi, exportând
bunuri în valoare de 1,133 trilioane de dolari în 2006 (incluzând ţările din zona Euro), şi
generează un surplus comercial de 165 de miliarde. Sectorul servicii contribuie cu aproximativ
70% la PIBul total, sectorul industrie cu 29,1%, şi sectorul agricultură cu 0,9%. Majoritatea
produselor sunt din domeniul ingineriei, în special automobile, instalaţii mecanice, metalurgie şi
bunuri chimicale. Germania este cel mai mare producător de turbine de vânt şi tehnologia puterii
solare din lume. Cele mai mari târguri şi congrese internaţionale de comerţ din fiecare an au loc
în oraşe germane, cum ar fi Hanovra, Frankfurt şi Berlin.
În topul celor mai mari 500 de companii listate la bursă, top organizat în funcţie de
veniturile companiilor, există 37 de companii cu sediul în Germania. În 2007, cele mai mari
dintre acestea erau Daimler, Volkswagen, Allianz (compania cea mai profitabilă), Siemens,
Deutsche Bank (a doua companie ca rentabilitate),E. ON. , Deutsche Post,Deutsche Telekom,
Metro, şi BASF. Printre companiile cu cei mai mulţi angajaţi se numără Deutsche Post, Robert
Bosch GmbH, şi Edeka. Branduri renumite la scară mondială sunt Mercedes Benz, SAP, BMW,
Adidas, Audi, Porsche, Volkswagen si Nivea
Germania este o susţinătoare a integrării economice şi politice europene, iar politicile ei
comerciale sunt din ce în ce mai mult determinate de acordurile dintre membrii Uniunii
Europene şi de legislaţia europeană privind piaţa comună. Germania a adoptat moneda unică
euro, iar politica ei monetară este stabilită de Banca Centrala Europeana, cu sediul la Frankfurt.
Chiar şi după reunificarea Germaniei, din 1990, nivelul de trai şi veniturile anuale au rămas
sensibil mai mari în fosta Germanie de Vest. Modernizarea şi integrarea economiei din estul
Academia de Studii Economice, 2009
| 15
Germaniei continuă să fie un proces de lungă durată, şi se prevede că acesta va dura până în
2019, transferurile anuale de la vest la est fiind de aproximativ 80 de miliarde de dolari. Rata
somajului a scăzut începând cu 2005, ajungând la cea mai scăzută cotă din ultimii 15 ani, 7,5%,
în iunie 2008. Acest procentaj variază de la 6,2% în fosta Germanie de Vest, la 12,7% în fosta
Germanie de Est. Fostul guvern, al cancelarului Gerhard Schröder, a iniţiat o serie de reforme
privind piaţa de muncă şi instituţiile legate de bunăstarea publică, în timp ce actualul guvern a
adoptat o politică fiscală restrictivă, şi a redus numărul de locuri de muncă din sectorul public.
Economia Africii de Sud este o economie de piaţă funcţională. Africa de Sud este ţara cu
economia cea mai dezvoltată din Africa, bazată pe exploatarea şi prelucrarea unor resurse
minerale extrem de variate şi bogate şi dispunând de o infrastructură modernă (inclusiv
financiar-bancară).
În afară de faptul că deţine cvasimonopolul unor rezerve minerale (peste 4/5 din rezervele
mondiale de mangan, 2/3 din cele de platină, peste 1/2 din cele de aur şi crom) şi al producţiei în
domeniu, Republica Africa de Sud este unul dintre principalii producători mondiali de diamante,
uraniu, cărbuni superiori, minereu de fier, metale rare (titan, vanadiu, antimoniu ş.a.) etc.
Industria prelucrătoare, bine dezvoltată şi variată, concentrată în 4 mari regiuni
industriale: Transvaal(minerit, metalurgie, construcţia de maşini ş.a.), Cape (rafinarea petrolului,
industria alimentară şi uşoară), Port Elizabeth (metalurgie, mijloace de transport, textile ş.a.) şi
Pretoria (autovehicule, industrie chimică, alimentară etc).
Agricultura (5% din PIB, c. 30% din populaţia activă, 1999), cu o mare varietate de
situaţii (de la ferme ultramoderne, la agricultura de subzistenţă), prezintă un echilibru între
cultura plantelor (cereale, trestie şi sfeclă de zahăr, bumbac, tutun, citrice, viţă de vie) şi creşterea
animalelor (ovine - locul 1 în Africa, ca efective şi ca producţie de lână -, apoi caprine, bovine şi
porcine). Balanţa agricolă este excedentară, Republica Africa de Sud fiind unul dintre principalii
exportatori mondiali de produse agricole.
Reţea de transport bine dezvoltată (30% din reţeaua feroviară şi, respectiv, 45% din
parcul de autovehicule ale Africii), porturi active şi aeroporturi internaţionale ce asigură legături
cu restul lumii. Balanţă comercială constant excedentară, principalii parteneri fiind Marea
Britanie, SUA, Italia, Germania, Japonia..
Turismul, legat prioritar de vizitarea numeroaselor zone naturale ocrotite, contribuie, de
regulă, cu aproape 3 md. $/an la veniturile ţării.
Chiar daca sunt doua tari independente, situate pe continente diferite, se remarca
interdependenta dintre ele prin rata ridicata a importurilor si exporturilor realizate intre cele doua
tari. Putem remarca superioritatea Germaniei care exporta mult mai multe produse catre Africa
de Sud decat importa.
VEGETAŢIA: Vegetaţia naturală a Germaniei este cea de lande cu păduri de conifere
(peste ¼ din suprafaţă este acoperită de păduri de pin, fag, stejar, în Masivul Harz predomină
pădurea de foioase în timp ce în Pădurea Thuringieişi în Munţii Metalici cea de conifere). Fauna
este destul de variată şi cuprinde elemente caracteristice atât Europei nordice, cât şi estice şi sud-
estice: căprioara, jderul, pisica sălbatică, bizamul, hârciogul, sturzul, privighetoarea, bufniţa
pitică, ciocănitoarea neagră, etc.
Vegetaţia tipică a Africii de Sud este reprezentată prin plante xerofile, de deşert si
semideşert. Savanele se prelungesc din podişurile estice, unde au ierburi înalte (veld) spre
interiorul ţării, unde se transformă în stepe cu ierburi rare şi tufişuri. În vest apar fâşii de
vegetaţie dispuse aproape paralel cu ţărmul: deşert (Namib), stepe şi asociaţii de plante suculente
(aloe). Regiunea Cap are o vegetaţie mediteraneană bogată, cu numeroşi arbuşti veşnic verzi.
Industria:
Germania este cel mai mare producator european de carbune; este adevarat ca CSI o
depaseste ca productie, dar cea mai mare parte a acesteia este obtinuta din partea asiatica.
Germania (practic cele doua Germanii – de vest si, respectiv, de est) a extras multa vreme in jur
de 500 mil. t anual, dar in ultimii ani si-a redus productia la cca 443 mil. t in 1990, 350 mil.t in
1991 si sub 300 mil. t din 1993. In 2002, productia a crescut la 210,6 mil. t, din care 182 mil. t
lignit si carbune brun ( locul I pe gob la aceasta categorie de carbuni). Zacamintele de carbune
inferior sunt concentrate indeosebi in partea estica, in bazinele Saxono – thuringian (sau al
Elbei), cu cea mai mare participare (peste 1/2 ) la productia totala a tarii, si Lauchhammer,
aceasta din urma avand rezerve mai importante. Alte bazine din care se exploateaza carbuni
inferiori, atat lignit cat si carbune brun, se afla in partea vestica: Aachen, Koln, Saxonia
Inferioara, Bavaria.
In ceea ce priveste carbunii superiori (28,6 mil. t in 2002), se remarca bazinul Rhur –
situat in vest si axat pe raul omonim, afluent al Rhinului – unul dintre cele mai mari din lume, cu
rezerve importante de huila (cca 20 miliarde de tone). Constituie cel mai mare complex
carbonifer din Europa Occidentala si unul dintre cele mai mari din lume, el favorizand, alaturi de
alti factori – intre care si minereurile de navigatie – dezvoltarea uneia dintre cele mai complexe
si importante regiuni industriala din lume. Un alt bazin huilifer este Saar, situat mai spre sud de
Rhur, in apropiere de granita cu Franta.
In ceea ce priveste industria de rafinare, Germania concentreaza pe teritoriul sau
urmatoarele grupari: Rhenano-Wetfaliana (Koln, Gelsenkirchen, Wesseling, Dinslaken), sudul
tarii (Karlsruhe, Ingolsadt, Neustadt, Mannheim) si nordul tariii, mai ales porturile Hamburg si
Wilhelmshaven.
Germania se situeaza, prin productia sa de energie electrica de peste 523 mld. KWh, pe
locul 7 in lume, 2/3 din productie fiind obtinuta in termocentrale; cele mai mari sunt situate in
bazinele carbonifere Rhur, Koln si Aachen, precum si in partea de est, in bazinele carbonifere
Saxono - Thuringian, Leipzig- Halle s.a, unde sunt cantonate mari rezerve de lignit. Energia
hidraulica joaca un rol redus in balanta de energie primara (3%), amenajari hidroenergetice
afland-se pe Dunare, Rhin, Saale si pe unele rauri din Muntii Padurea Franconiei si Padurea
Thuringiei.
Daca de Irlanda putem vorbi de faptul ca nu este o tara bogata din punct de vedere al
resurselor de subsol, nu acelasi lucru se poate spune despre Nigeria care este o tara bogata din
acest punct de vedere. Resursele principale sunt: aurul, fierul, carbunele, uraniul şi petrolul.
Petrolul reprezinta peste 90% din exporturile Nigeriei, productia fiind de aproximativ 90 de
milioane de tone pe an. Rafinariile de petrol sunt situate la Port Harcourt, Warri si Kaduna. Desi
dispune de o producţie de petrol importantă, Nigeria rămâne o ţară relativ săracă, fapt datorat în
principal corupţiei. Conform valorii PIB-ului său, se plasează ca a treia ţară din Africa, după
Africa de Sud şi Algeria. Cu toate că au loc scrutinuri electorale cu vot universal, democraţia nu
este încă stabilită, la ultimul scrutin electoral având loc fraude masive, conform observatorilor
internaţionali.
Rafinariile de petrol sunt situate la Port Harcourt, Warri si Kaduna. Exista si zacaminte
imense de gaze naturale, dar productia este totusi mica. Mai exista carbuni in Enugu, staniu si
columbit in Podisul Jos, minereuri de fier, plumb si zinc. Nigeria este principalul producator de
columbit din lume.
Nigeria este bogata in energie, obtinuta din petrol, gaze naturale, carbune si putin lignit.
Termocentralele au fost dintotdeauna importante, dar la Kainji se dezvolta o retea hidroelectrica.
40% din energia electrica este acum obtinuta din hidrocentrale.
Din punct de vedere al industriei Nigeria nu este foarte dezvoltata, deoarece petrolul care
este una din cele mai importante resurse ale acesteia nu este exploatat suficient si ar putea fi un
mod foarte important de a dezvolta economia Nigeriei. Totusi, mineritul creeaza industrii de
rafinarie a petrolului si de lichefiere a gazelor la Port Harcourt. Rafinarii de petrol si uzine
petrochimice ezista si la Warri si Kaduna. Alte industrii sunt prelucrarea uleiului de palmier, a
arahidelor, bumbacului, cauciucului, lemnului si pieilor. Industria manufacturiera s-a dezvoltat
rapid in ultimii ani. Materialele de constructii, produsele chimice, autovehiculele, fierul si otelul
si constructiile au devenit importante. Principalele orase industriale sunt Lagos, Ibadan, Enugu,
Kano si Port Harcourt.
Datorita politicii guvernului de sustinere a mediului de afaceri si a investitiilor, timp de
10 ani, Irlanda a reusit sa obtina cele mai inalte cote de crestere economica din Europa si totodata
sa devina unul dintre cele mai bune profitabile locatii pentru investitii. Investitiile au fost
orientate, în principal catre sectoarele: electronica, produse farmaceutice si pentru sanatate, IT si
servicii financiare. Cresterea economica a obligat guvernul irlandez sa-si modifice politica
generala si astfel au aparut schimbari importante în domenii precum: infrastructura, impozite,
legislatia referitoare la concurenta, forta de munca, servicii. Economia Irlandei era în trecut o
economie bazata pe agricultura.. Începând cu 1950, însa, industria si sectorul serviciilor s-au
dezvoltat tot mai mult, ajungându-se în 2001 la un PIB de 103,3 miliarde USD, în care serviciile
detin 55% din PIB si industria 42%; agricultura a contribuit doar cu 4% la PIB.
Republica Irlanda are o economie mică, modernă şi dependentă pe comerţ extern. Cu un
PIB de aproximativ $40,000 pe cap de locuitor, Irlanda este a treia cea mai bogată ţară din
Europa şi a patra cea mai bogată din lume. Economia este caracterizată de o forţă de muncă
foarte educată şi de o rată foarte înaltă de investiţie străină.
Creşterea economică a ajuns la o medie de 10% pe an între 1995 şi 2000, din cauza
procesului Tigrului Celtic. Între 2002 şi 2004, creşterea medie pe an a fost în jur de 4-6%.
Agricultura, care era pentru mult timp cel mai important sector economic, este acum eclipsat de
industrie, care face 46% din PIB, Irlanda fiind la ora actuală printre cele mai industrializate
economii din lume. 80% din exporturi sunt compuse de bunuri industriale, deşi acest sector
angajează doar 28% din forţa de muncă. Deşi exporturile rămân cea mai mare sursă a creşterii
dinamice a economiei, Irlanda beneficiază de o creştere în consum şi de o renaştere a sectoarelor
de construcţie şi investiţie în afaceri.
În ultimul deceniu, guvernul irlandez a implementat o serie de proiecte naţionale
economice cu ţelul de a reduce inflaţia şi ratele de taxaţie. Alte ţeluri includ: reducerea
cheltuielilor guvernamentale ca procentaj a PIB-ului, îmbunătăţirea pregătirilor a forţei de muncă
şi promovarea investiţiei străine, care deja este la printre cele mai mari niveluri din lume. Irlanda
a adoptat moneda euro cu încă alte 11 ţări din Uniunea Europeană în 2002
Nigeria are o economie slab dezvoltata. Conform valorii PIB-ului său, se plasează ca a
treia ţară din Africa, după Africa de Sud şi Algeria.
Majoritatea irlandezilor sunt de etnicitate celtică, deşi este o minoritate importantă
engleză. Limbile oficiale sunt irlandeza, o limbă celtică, şi engleza, care este a doua limbă
oficială. Limba irlandeză este obligatorie în sistemul de învăţământ şi este prima limbă oficială,
deşi limba engleză este cea vorbită de majoritatea populaţiei ca limbă maternă. Semnele publice
sunt în general bilingvale. Comunităţiile care vorbesc irlandeza ca prima limbă trăiesc în
principal în zonele de Gaeltacht în vestul Irlandei, deşi acestea formează un procentaj mic a
populaţiei totale a ţării.
92% din populaţia republicii sunt romano-catolici, deşi în ultimul timp a fost un declin
masiv de credinţă şi involvare religioasă a catolicilor irlandezi. În 2001, doar 48% din cei care se
declară catolici merg de regulă la servicii regilioase. A doua religie este cea anglicană, cunoscută
oficial ca Biserica Irlandeză (Church of Ireland în limba engleză). Există şi o minoritatea care
crede în judaism şi un număr mic, dar crescător de musulmani.
Atat in Irlanda, cat si in Nigeria principala limba oficiala este engleza.
Jumatate din saracii lumii traiesc in tari cu resurse bogate, bogatiile se afla acolo dar
locuitarii tarii nu au acces la ea, au acces indeosebi tarile dezvoltate din Europa Occidentala.
Nigeria este cel mai mare exportator de petrol din Africa si totusi 70% din populatie traieste sub
pragul saraciei. Orasul Lagos a avut o populatie de 700,000 de locuitori, in 1960 si va ajunge la
16 mil in 2025. Are cea mai mare crestere dintre megalopolisurile din lume.
Pe de alta parte, cu ajutorul relatiilor comerciale care s-au stabilit intre Europa de Vest si
Africa Subsahariana, odata cu exportul petrolului, unii din noi au dobandit un confort fara
precedent. In 50 de ani, intr-o singura viata, Pamantul a fost schimbat mai mult decat in toate
generatiile anterioare. Pe campuri, masinile au inlocuit omul. Un litru de petrol genereaza mai
multa energie decat 100 de perechi de maini in 24 de ore. Agricultura noastra a devenit
alimentata de petrol.
atinge 50%. Începând cu anii '60, ponderea Africii în cadrul comerțului mondial a cunoscut chiar
o scădere, de la 6% la 2%. Iar costurile transportului maritim au continuat să crească.
Ameliorarea și facilitarea fluxurilor de transport între cele două continente, care răspunde
unei necesități atât de ordin economic, cât și comercial, va permite reducerea costurilor de
transport și ameliorarea durabilității și fiabilității serviciilor de transport. Această facilitare
necesită o abordare coordonată în ceea ce privește planificarea și implementarea infrastructurilor,
precum și o cooperare mai strânsă în domeniul transportului aerian și al celui maritim, care
reprezintă principalele moduri de transport utilizate.
Europa, cel mai mare donator la nivel mondial, contribuie astfel cu aproape 30% din
finanțarea alocată infrastructurilor de transport prin programele indicative naționale din cadrul
Fondului European de Dezvoltare.
În actualul context de criză economică mondială, la care se adaugă degradarea
sistematică a mediului și schimbările climatice, există temerea că țările cele mai sărace și cele
mai vulnerabile vor fi afectate mai rapid și mai grav. Aceste crize multiple afectează marile
fluxuri migratorii naționale și intraregionale, care s-ar putea intensifica și ar putea spori
presiunea migratorie asupra economiilor avansate. Pentru a ajuta țările în curs de dezvoltare să
facă față crizei, Consiliul a adoptat, la 18 mai 2009, o serie de concluzii care încurajează în
special sprijinul acordat infrastructurilor regionale și realizarea de infrastructuri care lipsesc în
prezent în Africa Sub-Sahariană. De asemenea, Consiliul a încurajat sprijinul acordat
infrastructurilor regionale din zona Mediteranei în cadrul Uniunii pentru Mediterana.
Prin urmare, este important să se continue eforturile de dezvoltare în beneficiul Africii,
care trebuie să se poată sprijini pe un sistem de transport performant, pe infrastructuri de calitate
și pe coordonarea tuturor modurilor de transport. Toți cei implicați, atât în Europa, cât și în
Africa, trebuie să își urmeze angajamentele și acțiunile. În acest sens, Uniunea Europeană
intenționează să își continue activitatea de cooperare și de coordonare cu instituțiile financiare
europene și internaționale, în special cu Banca Mondială și cu Banca Africană de Dezvoltare, în
vederea sporirii eficacității și perenității proiectelor realizate, facilitarii fluxurile de transport
între Africa si Europa, si initierii unui proces de reflectie, în vederea extinderii retelelor
transeuropene către Africa si de a contribui la lucrările Parteneriatului pentru infrastructuri în
domeniul serviciilor de transport.