MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE

CATEDRA”TURISM şi SERVICII HOTELIERE”

PROIECT DE SPECIALITATE

ROLUL PATRIMONIULUI MONDIAL UNESCO IN TURISM

Executat de:
studenta anului III,
gr.T276
Gobzievici Stella

Controlat de:
lector suplimentar,
Rusu Livia

Chişinau 2010
 CUPRINS

Introducere......................................................................................3

Capitolul I.Patrimoniul mondial UNESCO in turism.

Caracteristici generale.
1.1.Caracteristici generale.Scurt istoric............................................5
1.2.Scopuri,principii şi funcţiile UNESCO......................................7
1.3.Sediul.Statele fondatoare şi documente adoptate.......................9

Capitolul II.Infrastructura patrimoniului UNESCO.

2.1.Structura organizaţiei.Adunarea Generală.................................11
2.2.Consiliul executiv.Director General..........................................13
2.3.Secretariatul UNESCO..............................................................15
2.4.Comisii naţionale şi delegaţii permanente.................................16

Capitolul III.Patrimoniul UNESCO.Programe.Strategii.

Centre de suport UNESCO.
3.1.Instituţii şi centre de suport a patrimoniului UNESCO.
Comunitaţi de cooperare............................................................20
3.2.Buget. Strategii şi condiţii.Programe de dezvoltare...................23

Incheiere............................................................................................27

Bibliografie........................................................................................29

Anexe.................................................................................................31

2
 Introducere

În Preambulul Actului Constitutiv se poate citi următorul motto al

Organizaţiei: „Dat fiind că războaiele iau naştere în mintea oamenilor, în însăşi
mintea oamenilor trebuie clădită apărarea păcii”.

Filosofia UNESCO presupune că educaţia (mai ales când are ca scop înţelegerea la
nivel internaţional), schimburile culturale şi, în general, toate activităţile ce tind să
sporească numărul de contacte între membrii diferitor naţiuni şi să-i facă să se
înţeleagă reciproc contribuie în mod inevitabil la crearea unei comunităţi
internaţionale şi la menţinerea păcii. Această presupunere implică şi ideea că
statele sunt naţionaliste şi declanşează războaie pentru că nu se cunosc suficient de
bine unul pe altul şi pentru că operează la diferite niveluri de educaţie şi cultură.
Ambele presupuneri sunt eronate.

In timpul celor douazeci de ani care au trecut de la întemeierea Unesco,mersul

istoriei a cunoscut o accelerare considerabilă.Abolirea multora dintre ultimele
lanţuri ale independenţei coloniale a adus dupa sine accesul la suveranitate a
numeroase ţări.Aceste transformări spectaculoase în raporturile internaţionale au
făcut şi mai evidentă amploarea nevoilor unor societăţi dintre cele mai
defavorizate.Lumea intreagă – fie cercurile guvernamentale,fie marele public –
capătă o conştiinţă din ce în ce mai limpede a importanţei domeniilor care ţin de
competenţa Unesco – cum ar fi necesitatea cooperării internaţionale în aceste
domenii – pentru a asigura progresul economic,dreptatea socială şi pacea.
De aici rezulta pentru organizaţie – al cărei număr de state membre,la sfîrşitul
anului 1965,s-a ridicat la 120 – o însemnată mărire a responsabilităţilor şi o
apreciabilă creştere a mijloacelor.Astăzi ea dă prioritate în programul său şi îşi
consacră două treimi din resursele sale extrabugetare educaţiei şi ştiinţei – precum
şi aplicaţiilor lor tehnologice – ca factori ai dezvoltării.”Toată lumea este de acord
în a recunoaşte,constată directorul general,dl.Rene Maheu,că o transformare
hotărîtoare a avut loc în cadrul Unesco,datorită felului în care ea are răspuns,
printr-o acţiune operaţională de mare anvergură,imenselor nevoi ale ţărilor în curs
de dezvoltare.Dar acest realism de acţiune,care a dat operei noastre o mare
dimensiune nouă şi,totodată,o eficacitate nouă,o actualitate şi,în cele din urma,o
insecrţie în realitate vizibilă pentru oricine,nu trebui totuşi să ne facă să pierdem
din vedere că vocaţia Organizaţiei nu este utilitară,ci etică.Pentru
Unesco,educaţia,ştiinţa,cultura şi informaţia nu sînt scopuri în sine ,ci doar
mijloacele sau modalitaţile unei acţiuni spirituale şi ale unui efort moral care
constituie adevăarata ei misiune şi care se aflau pe primul plan al preocupărilor
întemeitorilor ei.”

3
Unesco cunoaşte,mai mult decît oricare altă organizaţie,relaţiile existente între
componentele progresului economic,social şi cultural,şi,prin urmare,este conştientă
de necesitatea unei gîndiri sintetice şi a unei acţiuni conjugate.
Organizaţia reprezintă un centru pentru difuzarea şi schimbul de informaţii şi
cunoştinţe ce ajuta statele membre să construiască capacităţile umane şi
instituţionale în diverse domenii.Mai mult ca atît,ea nu şi-a limitat acţiunea
normativă numai la organizarea circulaţiei ideilor şi a difuzării ştiinţei.Ea a mers
mult mai departe,elaborînd reglementări – convenţii sau acorduri – şi recomandări
internaţionale care angajează statele sau le invită să ţină seama,în domeniile
educaţiei,ştiinţei şi culturii,de principiile şi de metodele valabile pentru toţi. Ea
crează condiţii pentru un dialog autentic bazat pe respect pentru valorile
împărtăşite şi a demnităţii fiecărei civilizaţii şi culturi.În cadrul acestui vast efort
de organizare nu poate fi trecută cu vederea lupta împotriva discriminării;lupta
împotriva analfabetismului;adaptarea programelor,mai cu seamă celor din
învăţămîntul secundar,ce favorizează de altfel lucrările întreprinse în acest sens de
numeroase ţări din „a treia lume”,în special în Africa;introducerea noilor tehnici şi
metode în stare să marească eficacitatea mijloacelor întrebuinţate,începînd cu
randamentul profesorilor,întrebuinţarea mijloacelor audio-vizuale şi furnizarea
diferitor echipamente materiale adecvate.Cu alte cuvinte,efortul fiecărei ţări să
constituie propriul ei potenţial ştiinţific şi tehnic,adică un ansamblu operaţional de
talente şi resurse,de care trebuie să dispună cu drept suveran,în scopul de a defini şi
de a rezolva toate problemele care se ridică în domeniul educaţiei,culturii şi ştiinţei
şi al aplicaţiilor ei practice.
„Transformarea lumii,progresul său economic şi tehnic ar fi lipsite de sens,afirma
în 1963 Directorul general,dacă omul în totalitatea lui,omul în carne şi spirit,care
este totodată agentul mutaţiilor necesare şi beneficiarul lor,nu ar fi obiectul
progreselor de orice fel.Dezvoltarea nu poate fi decît un proces instrumental în
slujba unui scop,care este demnitatea umană.”Un mai tîrziu,prezentînd în faţa
Conferinţei generale cele mai recente activităţi ale Organizaţiei,dl.Maheu
spunea:”Vocaţia Unesco este fundamental etică

4
 Capitolul I.Patrimoniul mondial UNESCO in turism.
Caracteristici generale.

1.1.Caracteristici generale.Scurt istoric.

UNESCO (Organizaţia Naţiunilor Unite)pentru Educaţie, Ştiinţă şi

Cultură,conform denumirii originale din engleză, United Nations Education,
Science and Culture Organization) a fost fondată la 16 noiembrie 1945 de 20 de
state,şi anume:Marea Britanie,Noua Zeelanda,Arabia Saudita,Africa de
Sud,Australia,India,Mexic,Franţa,Turcia,Egipt,Norvegia,Canada,China,Danemarca
,S.U.A.,Cehia,Republica Dominicană,Brazilia,Liban,Grecia.

La 4 noiembrie 1946 şi-a stabilit în mod oficial sediul la Paris,Franţa, Franţa, dar
are şi 73 de suboficii active în diverse ţări ale lumii.Redactat cu un an mai devreme
la Londra,cu prilejul unei conferinţe organizate la invitaţia guvernelor Angliei şi
Franţei ,şi la care au participat reprezentanţii unui număr de 44 de ţări.

Constituţia adoptată în Conferinţa de la Londra din noiembrie 1945 şi aplicată

începând cu 4 noiembrie 1946, a fost adoptată de cele 20 de state fondatoare
(Regatul Unit,Noua Zeelandă,Arabia Saudită,Africa de Sud,Australia,India,
Mexic,Franţa,RepublicaDominiciană,Turcia,Egipt,Norvegia,Canada,China,
Danemarca,Statele Unite ale Americii,Cehoslovacia,Brazilia,Liban şi Grecia).

5
UNESCO are 191 de state membre (octombrie 2003) şi 6 state asociate. Romînia
este membră UNESCO din 27 iulie 1956.

În 1942, în plin război mondial, guvernele ţărilor europene care s-au confruntat cu
Germania nazistă şi aliaţii săi s-au reunit în Marea Britanie pentru Conferinţa
Miniştrilor Educaţiei. Al doilea război mondial era departe de a se termina, totuşi
aceste ţări căutau căi şi mijloace pentru reconstruirea sistemului lor de educaţie
odată ce pacea era restabilită. Foarte repede, proiectul a luat amploare şi a dobândit
o dimensiune universală. Noi guverne, inclusiv cel al Statelor Unite, au decis să se
alăture. Cînd s-a întrunit Conferinţa de la Londra ,cel de-al doilea război mondial
nu se terminase incă. În clipa în care se stabilea o nouă stare a lucrurilor pe plan
internaţional apăarea ca o necessitate să se recunoască vieţii intelectuale
,îmbunătăţirii sistemelor de educaţie ,dezvoltării ănţelegerii între popoare prin
metodele şi tehnicile adecvate,un rol esenţial în organizarea cooperării
internaţionale.

Desigur că,între cele două conflicte mondiale ,Institutul internaţional de cooperare

intelectuală,creat la Paris in 1924 cu ajutorul Franţei şi sub egida Societăţii
Naţiunilor,se ocupase mai înainte de aceste probleme ,cu sprijinul uor personalităţi
emitente,care se consacrau cercetării şi creaţiei,şi cu ajutorul unor
universităţi,academii şi altor societăţi savante.Forţele pe care se sprijinea această
acţiune aparţineau însă unor personae particulare,şi nu unor
guverne.Dimpotrivă,Unesco,preluînd această moştenire şi făcînd apel în mod
constant la toate cercurile intelectuale- educatori,oameni de
ştiinţă,tehnicieni,artişti,scriitori,ziarişti – pentru realizarea programului ei,avea să
ia foma unei societăţi intre state.Încă din vremea celor trei ani care au precedat
Conferinţa de la Londra,miniştrii educaţiei din guvernele aliate se adunaseră d mai
multe ori împreună cu colegii lor din Anglia,pentru a examina problema refacerii
intelectuale a ţărilor lor şi pentru a pune bazele cooperării lor viitoare.De acum
inainte,statele care au urmat să adere la Unesco se vor angaja,aşa cum stipulau
termenii unei convenţii,ăn realizarea unei politici,concepută şi adoptată de comun
accord.

Această nouă organizaţie deasemenea trebuia să stabilească „solidaritatea

intelectuală şi morală a umanităţii” şi, astfel, să prevină izbucnirea unui nou război
mondial.
La sfârşitul Conferinţei, cele 37 de ţări care au semnat Actul Constitutiv au
fondat Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură. Actul
Constitutiv intră în vigoare în 1946, ratificat de 20 de state: Africa de Sud, Arabia
Saudită, Australia, Brazilia, Canada, Cehoslovacia, China, Danemarca, Egipt,
Franţa, Grecia, India, Liban, Mexic, Norvegia, Noua Zeelandă, Regatul Unit al
Marii Britanii, Republica Dominicană, Turcia şi Statele Unite ale Americii. Prima
sesiune a Conferinţei Generale s-a ţinut la Paris între 19 noiembrie şi 10 decembrie
1946. Au participat reprezentanţii celor 30 de guverne cu drept de vot. UNESCO s-

6
a născut din cenuşa celui de-al Doilea Război Mondial, iar lista statelor fondatoare
confirmă acest lucru.
Japonia şi Republica Federală Germană au devenit membre în 1951, iar
Spania în 1953. URSS s-a alăturat UNESCO în 1954 şi a fost înlocuit de Federaţia
Rusă în 1992.
În 1956 Republica Africa de Sud s-a retras din UNESCO susţinând că unele
dintre publicaţiile Organizaţiei intervin în „problemele rasiale” ale ţării. Statul a
revenit în Organizaţie în 1994 sub conducerea lui Nelson Mandela.
Nouăsprezece state africane au devenit membre în 1960.
Republica Democrată Germană a fost membră din 1972 până în 1990, când
s-a unit cu Republica Federală Germană.
În 1984 Statele Unite ale Americii se retrag din Organizaţie invocând
dezacordul faţă de managementul UNESCO şi alte probleme. Regatul Unit al
Marii Britanii şi Singapore s-au retras în 1985. Prin urmare, bugetul Organizaţiei a
scăzut considerabil.
În perioada 1991-1993 douăsprezece republici din fosta Uniune Sovietică s-
au alăturat UNESCO.
Regatul Unit al Marii Britanii a revenit la UNESCO în anul 1997, iar Statele
Unite ale Americii în 2003.

În perioada 24 – 26 septembrie 2009, va avea loc în Monza, Italia, primul Forum

mondial UNESCO despre industriile culturale.

Evenimentul este organizat de UNESCO în parteneriat cu Guvernul italian,

Regiunea Lombardia şi municipalitatea din Monza şi are ca obiectiv principal
crearea unei platforme de schimburi şi întâlniri dintre sectorul privat, factorii de
decizie şi creatori pe teme specifice.

Tema acestei prime ediţii a Forumului se focalizează asupra artizanatului şi

industriilor culturale. Scopul evenimentului este evidenţierea rolului pe care îl are
cultura în dezvoltarea economică şi socială, explorarea rolului artizanatului ca
purtător de identitate, valoare şi sens, dar şi ca fundament în procesul de inovarea
economică şi socială.

1.2.Scopuri,principii şi funcţiile UNESCO.

Scopul Organizaţiei este să contribuie la menţinerea păcii şi securităţii prin

promovarea colaborării între naţiuni în domeniile educaţiei, ştiinţei şi culturii,
pentru a impune un climat de respect universal faţă de valorile justiţiei, drepturilor
omului şi libertăţilor fundamentale care sunt enunţate pentru toate popoarele lumii,
fără deosebire de rasă, sex, limbă sau religie, în Carta Organizaţiei Naţiunilor
Unite. Pentru realizarea acestor scopuri, Organizaţia:
7
a) va colabora pentru promovarea cunoaşterii şi înţelegerii reciproce între popoare,
prin toate mijloacele de comunicare în masă şi va recomanda în acest sens
înţelegerile internaţionale necesare pentru a promova exprimarea liberă a ideilor
prin cuvinte şi imagini;
b) va oferi un nou impuls educaţiei oamenilor şi promovării culturii:
- colaborând cu Membrii, la cererea lor, pentru dezvoltarea unor activităţi
educaţionale;
- instituind colaborarea între naţiuni pentru a promova idealul egalităţii de şanse în
educaţie, indiferent de rasă, sex sau alte diferenţe, economice sau sociale;
- sugerând metodele educaţionale cele mai potrivite pentru a pregăti copiii lumii
pentru responsabilităţile libertăţii;
c) va menţine, va spori şi va difuza cunoaşterea :
- asigurând conservarea şi protejarea tezaurului mondial de cărţi, opere de artă şi
monumente istorice şi ştiinţifice şi recomandându-le naţiunilor implicate
convenţiile internaţionale necesare;
- încurajând cooperarea între naţiuni în toate ramurile activităţii intelectuale,
inclusiv schimburile internaţionale de persoane active în domeniile educaţiei,
- ştiinţei şi culturii şi schimbul de publicaţii, obiecte de interes artistic şi ştiinţific,
precum şi alte materiale informative;
- iniţiind metode de cooperare internaţională menite să le ofere oamenilor din
toate ţările acces la materiale tipărite şi publicate în oricare dintre aceste state .
Pentru a evalua contribuţia pe care UNESCO o poate aduce la menţinerea păcii
internaţionale, trebuie făcute trei precizări :
1) nu ne preocupă aici contribuţia pe care UNESCO o poate avea în promovarea
culturii şi educaţiei ca scopuri în sine ;
2) nu ne interesează contribuţia pe care UNESCO o poate avea la menţinerea păcii
internaţionale prin intermediul cooperării internaţionale;
3) ne interesează aici numai întrebarea privind contribuţia UNESCO în vederea
menţinerii păcii internaţionale prin promovarea înţelegerii între state, a educaţiei şi
a activităţilor culturale în general. Ceea ce Carnegie Endowment for International
Peace a declarat în evaluarea pe care a făcut-o programului UNESCO în 1948 -
„Mai presus de orice, elementele sale luate separat nu au fost întotdeauna în mod
clar şi evident legate de menţinerea păcii şi securităţii” - este valabil pentru toate
activităţile UNESCO, oricât de meritorii ar fi ele în esenţă. Acest defect nu este o
caracteristică accidentală a anumitor programe desfăşurate de UNESCO, care au
nevoie numai de o revizuire şi de o consolidare pentru a-şi îndeplini funcţia de
menţinere a păcii. Dimpotrivă,ia naştere din însăşi filosofia care stă la baza
organizaţiei şi care îi influenţează toate activităţile. Astfel, în data de 17 noiembrie
1952, rezumând discuţiile purtate în cadrul Conferinţei Generale a UNESCO, dl .
Jaime Torres Bodet, director general, a avertizat că „pericolul cel mai mare care
ameninţă UNESCO este irosirea eforturilor sale” .
Una dintre misiunile UNESCO este aceea de a menţine o listă de locuri din
patrimoniul mondial. Aceste locuri sunt importante din punct de vedere natural sau
istoric, astfel încât conservarea şi salvarea lor prezintă o importanţă deosebită
pentru comunitatea mondială.
8
 Educaţie
În 1948 UNESCO recomandă Statelor Membre să declare învăţământul
primar gratuit obligatoriu şi universal.
Conferinţa Mondială privind Educaţia pentru Toţi care a avut loc în 1990 în
Jomtiem, Thailanda, lansează o mişcare globală pentru asigurarea educaţiei de
bază pentru toţi copiii, tinerii şi adulţii. Zece ani mai târziu, în Dakar, Senegal,
Forumul Mondial pentru Educaţie a solicitat statelor să asigure educaţia de bază
pentru toţi până în 2015.
Sub auspiciile Naţiunilor Unite şi UNESCO este înfiinţată la Tokio, în 1975,
Universitatea Naţiunilor Unite.

Mediu
În 1960 a avut loc lansarea „expediţiei” din Nubia, Egipt, pentru a muta
Marele Templu de la Abu Simbel pentru a se evita inundarea de râul Nil după
construirea barajului Aswan. În timpul celor 20 de ani de campanie, 22 de
monumente şi complexuri arhitecturale sunt mutate. Aceasta este prima şi cea mai
importantă dintr-o serie de campanii printre care cele de la Moenjodaro (Pakistan),
Fez (Maroc), Kathmandu (Nepal), Borobudur (Indonezia) şi Acropolis (Grecia).
UNESCO a organizat în 1968 prima conferinţă interguvernamentală care are
ca scop o conciliere între mediul înconjurător şi dezvoltare, ceea ce se numeşte
acum „dezvoltare durabilă”. Aceasta a condus la crearea Programului „Omul şi
biosfera”.
În 1992 a avut loc crearea programului „Memoria lumii” care cuprinde
arhive audio, cinematografice şi de televiziune.

1.3.Sediul.Statele fondatoare şi documente adoptate.

La Conferinţa constituantă de la Londra s-a luat hotărărea ca sediul Organizaţiei să

fie stabilit la Paris.Unesco s-a instalat mai întîi întâi ân localul hotelului
Majestic,pus la dispoziţie de guvernul francez,unde a rămas timp de doisprezece
ani.Foarte curând ânsă s-a resimţit nevoia ca Organizaţia să aibă un local
permanent propriu,care să corespundă funcţiunilor ei.În 1952,Conferinţa generală a
hotărît construirea acestui local pe un teren din piaţa Fontenoy,oferit în mod gratuit
de autorităţile franceze,care au avansat şi banii necesari,sub formă de împrumut
rambursabil în treizeci de ani,fără dobindă.Clădirile sînt opera arhitecţilor
Breuer(American),Nervi (Italian) şi Zehrfuss (francez).Inaugurarea solemnăa avut
loc cu ocazia celei de-a zecea sesiuni a Conferinţei generale,în noiembrie 1958,în
prezenţa preşedintelui Republicii franceze,Rene Coty.In iulie 1954,între Franţa şi
Unesco s-a încheiat un acord privind stabilirea definitivă a sediului pe teritoriul
francez,precum şi relaţiile dintre organizaţie şi statul gazdă.La scurt timp însă,noul
sediu s-a dovedit neîncăpător faţă de nevoile crescînde ale instituţiei şi,în

9
1962,Conferinţa generală a hotărît să se construiască pe terenul sediului o a patra
clădire,subterană,a cărei realizare a fost încredinţată arhitectului Zehrfuss.

Statele fondatoare.
Iniţial au existat 20 de state fondatoare (Africa de Sud, Arabia Saudită, Australia,
Brazilia, Canada, Cehoslovacia, China, Danemarca, Egipt, Franţa, Grecia, India,
Liban, Mexic, Norvegia, Noua Zeelandă, Regatul Unit al Marii Britanii, Republica
Dominicană, Turcia şi Statele Unite ale Americii).
În prezent UNESCO are 192 de state membre şi 6 state asociate. În 2007,
Muntenegru a devenit al 192-lea stat membru. România este membră UNESCO
din 27 iulie 1956.

Principalele documente adoptate:

●Convenţia Universală privind Dreptul de Autor a fost adoptată la Geneva în anul
1952 şi revizuită la Pris în anul 1971.
În deceniile care au urmat celui de-al doilea război mondial, Convenţia „a lucrat”
la extinderea protecţiei drepturilor de autor în numeroase state care nu erau atunci
părţi ale Convenţiei de la Berna pentru protecţia operelor literare şi artistice
(1886).
●Convenţia privind Protecţia Patrimoniului Mondial Cultural şi Natural- semnată
pe16 noiembrie 1972 la Paris. Comitetul Patrimoniului Mondial a fost creat în
1976 şi primele situri au fost înscrise pe lista Patrimoniului Mondial în 1978.
●Declaraţia privind rasele şi prejudecăţile de rasă- adoptată şi proclamată de
Conferinţa Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite în domeniul învăţămîntului,
ştiinţei şi culturii la sesiunea a douăzecea pe 27 noiembrie 1978.
● În 1980 au fost publicate primele două volume ale UNESCO privind „Istoria
generală a Africii”. Au apărut şi alte serii similare concentrate pe alte regiuni,
îndeosebi Asia Centrală şi Caraibe.
●Declaraţia Generală privind genomul uman şi drepturile omului,adoptată şi
proclamată de Conferinţa Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 11 noiembrie
1997.
● În 2001 a fost adoptată Declaraţia Universală privind Diversitatea Culturală în
cadrul Conferinţei Generale a UNESCO.

Timbrele poştale.

Diverse ţări au emis timbre comemorative UNESCO. Sigiliu organizatiei si

construirea sediul acesteia au fost teme comune. În 1955 a Organizaţiei Naţiunilor

10
Unite poştală Administraţie (UNPA) a emis primele sale cei care onorează
organizatiei.

În timp ce UNESCO nu a emis separat valabile pentru timbre poştale, 1951 - 1966,
aceasta a emis o serie de 41 de timbre cadou pentru a strînge bani pentru
activităţile sale. Proiectat de artiştii din diferite ţări, acestea au fost vândute la un
birou de UNPA contra situate în sediul Organizaţiei Naţiunilor Unite clădire în
New York City. Nu mai este disponibil la ONU, cele mai multe dintre aceste
timbre Cenuşăreasa pot fi achizitionate de la un cost scăzut de la dealeri de timbru
de specialitate.

Capitolul II.Infrastructura patrimoniului UNESCO.

2.1.Structura organizaţiei.Adunarea Generală.

Buna funcţionare a Unesco este asigurată de trei organe:Conferinţa
Generală,Consiliul executiv,Secretariatul.

Adunarea Generală.

Conferinţa generală este format din reprezentanţi ai statelor membre ale

Organizaţiei. Se întruneşte o dată la doi ani, şi este urmat de către statele membre
şi de membri asociaţi, împreună cu observatorii pentru non-membre state,
organizaţii interguvernamentale, organizaţiile non-guvernamentale (ONG-uri).
Conferinţa generală stabileşte politicile şi direcţiile principale de activitate al
Organizaţiei (articolul IV din Constituţie):

• a discuta toate problemele referitoare la politica generală a organizaţiei, şi,

ocazional, prin concentrarea asupra unor teme majore;
• de adoptare pentru următorii doi ani, un program şi buget, proiectul de care
este înaintat Conferinţei generale şi este rezultatul unui proces de consultare
între statele membre şi Secretariatului;
• de alegere a membrilor Comitetului executiv;

11
 • de numire, la fiecare patru ani, directorul general;
• de adoptare a şase ani, strategii pe termen mediu al Organizaţiei.

Adunarea generală întruneşte o dată la doi ani, în sesiune ordinară. Dacă este
necesar, se pot organiza, de asemenea, sesiuni extraordinare. Adunarea generală sa
întrunit de 34 de ori în sesiune ordinară şi de 4 ori în sesiune extraordinară.
Conferinţa generală începe cu o ceremonie de deschidere în plen, temporar
prezidat de şeful delegaţiei a cărui ţară a fost preşedinte la sesiunea precedentă.

Se aprobă ordinea de zi sale, pregătite de către Comitetul executiv, apoi îşi alege
preşedintele şi vicepreşedinţii, la propunerea Comitetului de nominalizari. Apoi,
preşedintele Consiliului de executiv şi directorul general introduce dezbaterea
politică generală prin prezentarea raportului privind activităţile organizaţiei pe
ultimii doi ani şi proiectul de program şi de buget pentru doi ani pentru a veni.

Pe parcursul ultimilor trei zile de sesiune, plenare reia activitatea în scopul de a lua
în considerare şi să adopte rapoartele Comisiilor de buget şi de către Comisiile
deciziile devin (numite rezoluţii) a Adunării Generale.

Structura şi funcţionarea:

• Reuniune plenară
Adunarea generală a statelor membre, sau de şedinţe plenare,
examinează recomandările care îi sunt prezentate şi ia toate deciziileA
şefilor de delegaţii participe la reuniune plenară şi să ia parte la
dezbatere politică generală.

• Comitetul General
Comitetul General al Conferinţei generale este format din preşedintele
şi vicepreşedinţii a Conferintei Generale, precum şi preşedinţilor
organelor sale subsidiare. Comitetul General coordonează activitatea
comisiilor. Aceasta stabileşte ordinea de zi a reuniunilor plenare,
întocmeşte o listă a vorbitorilor în dezbaterea politică generală, şi
analizează cererile pentru includerea de elemente noi în ordinea de zi.
Fiecare preşedinte comisie face un raport periodic Comitetul General
cu privire la evoluţia lucrărilor.
• Organe subsidiare
Conferinţa generală poate înfiinţa, la fiecare sesiune, indiferent de
organele subsidiare pe care le consideră necesare pentru desfăşurarea
activităţii sale. Având în vedere multe subiecte care trebuie abordate,
în şedinţa plenară se referă o mare parte din ordinea de zi a comisiilor
şi comitetelor. Biroul ales din fiecare Comisia este compusă dintr-un
preşedinte, patru vicepreşedinţi şi un raportor, care sunt asistate de un
secretariat compus din membrii personalului detaşat special pentru a
12
 Comisiei pentru durata sesiunii. Ordinea de zi a comisiilor sunt
organizate în jurul una din temele principale ale programului
UNESCO, dar fiecare Comisia consideră că o mare varietate de
subiecte legate de cea centrală.

• Cinci comisii statutare

o Comitetul de Acreditare este format din nouă membri
aleşi de la prima reuniune plenară, la propunerea preşedintelui
temporare; acesta se acreditările de participanţi.

o Comisia juridică este format din 24 de membri aleşi la

sesiunea anterioară, este responsabil pentru examinarea
proiectelor de modificare a Constituţiei sau de Regulamentul de
procedură al Conferintei Generale, precum şi aspecte juridice
care sunt prezentate la ea.

o Nominalizări Comitetul este format din şefii de tuturor

delegaţiilor cu drept de vot în cadrul Conferinţei Generale; ea
examinează şi înaintează propuneri de Conferinţa Generală
privind componenţa comisiilor şi comitetelor şi alte organisme
ai căror membri trebuie să fie aleşi de către Conferinţa generală.

o . Comitetul General boi la lucrările Conferinţei generale

şi coordonează activitatea comisiilor şi comitete, este alcătuit
din preşedintele şi vicepreşedinţii a Conferinţei generale şi
preşedinţii de organe subsidiare.

o Comitetul Sediul este format din 24 de membri aleşi la

sesiunea anterioară; se recomandă directorului general cu
privire la chestiuni referitoare la sediul central al organizaţiei. It
reports thereon to the General Conference. Aceasta rapoarte cu
privire la aceasta pentru a Conferinţei generale.

2.2.Consiliul executiv.Director General.

Comitetul executiv este ales de către Conferinţa generală şi este una dintre cele trei
organe constituţional al UNESCO. Se compune din 58 state membre, cu un mandat
de patru ani. Membrii supleanţi Fiecare stat membru numeşte un reprezentant şi
poate numi, de asemenea,. Comitetul executiv examinează programul de lucru
pentru organizarea şi estimările bugetare corespunzătoare.
Acesta asigură executarea eficientă şi raţională a programului de către directorul
general.
13
Alegerea în calitate de Preşedinte pentru a Comitetului executiv îl ocupă Dna
Eleonora Valentinovna Mitrofanova, Ambasador, delegat permanent al Federaţiei
Ruse la UNESCO 23 noiembrie 2009 , autor al mai multor lucrări ştiinţifice în
domeniul de legături de transport internaţional; membru al Consiliului de
administraţie al Asociaţiei Maritime Internaţionale Drept.

Consiliul executiv se compunea,la început,din 18 membri aleşi de Conferinţa

generală,personalităşi eminente din domeniul educaţiei,ştiinţei şi culturii,care îşi
desfăşurau activitatea cu titlul personal.În 1954,Conferinţa generală a adoptat un
amendament la Actul constitutive prin care,menţinîndu-se principiul alegerii unor
personae şi nu a unor state,aceste personae devin în acelaşi timp reprezentanţi ai
guvernelor lor.Trebuie de menţionat totuşi că,dacă membrii Consiliului ,care sînt
aleşi pe patru ani,primesc în mod individual instrucţiuni din partea guvernelor
respective,în mod collegial însă ei reprezintă Conferinţa generală în totalitatea ei.O
dată la doi ani se realege jumătate din Consiiliu;numărul membrilor lui s-a
ridicat,succesiv,la 20 în 1952, 22 în 1954, 24 în 1956 şi 30 în 1962,ţinîndu-se astfel
seama de creşterea numărului statelor care fac parte din Organizaţie.

Însărcinat să vegheze asupra execuţiei programului şi a administrării bugetului

între sesiunile Conferinţei generale,Consiliul executiv trebuie,de asemenea,să
studieze proiectul de program şi de buget pentru exerciţiul viitor,care este supus de
către Directorul general.El are menirea să prezinte acest proiect Conferinţei
generale,formulînd orice fel de recomandări pe care le judecă oportune.Tot el
propune candidatura unei personalităţi cu prilejul alegerii Directorului
general.Consiliul se întruneşte de obicei de două ori pe an,în sesiuni de cîte trei
pînă la patru săptămini.

Directorul general, ales pe patru ani, a fost ambasador al Republicii Bulgaria la

Franţa şi Monaco, Organizaţia Internaţională de la Francophonie" şi permanent
Delegat la UNESCO 2005 - 2009. Născut in 1952, ea a obţinut un MBA de la stat
din Moscova Institutul de Relaţii Internaţionale şi a studiat la universităţile din
Maryland şi Harvard din SUA. In timpul carierei sale lungi şi distins, de asemenea,
ea a servit ca reprezentant Bulgariei la Organizaţia Naţiunilor Unite şi, ca ei de la
ţară a lui Secretarul de stat pentru integrare europeană şi de ministrul de externe.
Doamna Bokova a promovat de timp în care tranziţia la integrarea europeană. Ca
fondator şi preşedinte al politicii Forumului European, ea a lucrat pentru a depăşi
divizii în Europa şi de a promova valorile de dialog, diversitate, demnitatea umană
şi drepturile.

Ea spune că anul 2009 este marcat de important provocărilor globale care au

afectat omenirea ca niciodată înainte.. În timp ce globalizarea a avut un efect
pozitiv asupra milioane de oameni, ajutându-le crească gradul de sărăcie, acestei
crize globale ale proporţie neobişnuit - economice, financiare, sociale, de mediu,
precum şi morale şi etice, pune în pericol îndeplinirea ordinea de zi cele mai
importante prezenta-multilateralismul zi - de Dezvoltare ale Mileniului, şi

14
afectează ţările cele mai vulnerabile, în special în Africa. Această criză stabileşte
un imperativ, să acţioneze fără întârziere.
În ultimele nouă luni,ea a vizitat 45 de ţări, a vorbit cu şefi de stat, şefi de guvern,
miniştri, intelectuali, oameni de ştiinţă şi artişti. A vizitat zeci de comisii nationale,
precum si birourile de UNESCO la Abuja, Bangkok, Islamabad, Kingston, New
Delhi si Santiago de Chile.
Convingerea că cea mai mare provocare în lumea de astăzi este de guvernare
globală a secolului 21, a fost reconfirmat. În depăşirea crizei, nu ar trebui să ne
întoarcem la status quo-ul de ieri. Cea mai mare provocare este de a conduce
lumea într-o nouă eră de pace şi umanismului, pentru a crea mai incluzive, doar, şi
societăţi echitabile printr-o dezvoltare economică şi socială durabilă, bazată în
domeniul ştiinţei, inovării şi a tehnologiilor noi, care va servi omenirea şi va păstra
mediu.

2.3.Secretariatul UNESCO.

Secretariatul este organul executiv care asigură funcţionarea obişnuită a instituţiei

şi aplicarea hotărîrilor Conferinţei generale şi ale Consiliului executiv,mai cu
seamă traducerea în viaţă a programului.Limbile de lucru sînt engleza şi
franceza,pe cînd Conferinţa generală şi Consiliul executiv au ca limbi oficiale
engleza,spaniola,franceza şi rusa.
Secretariatul este format din directorul general şi personalului desemnat de
acesta.Începând din ianuarie 2007, Secretariatul angajat aproximativ 2100 de
funcţionari publici din aproximativ 170 de ţări. Personalul este împărţit în general
Professional şi categoriile de servicii. În conformitate cu o politică de
descentralizare recent, membri ai mai mult de 700 de lucru cu personalul în
birourile UNESCO câmp 58 din întreaga lume.
Avînd sarcina unei opera internaţionale,Secretariatul este prin el însuşi
internaţional,datorită compoziţiei şi statutului său.Membrii săi sînt recrutaţi din
toate statele care aparţin Organizaţiei şi principiului unei repartiţii echitabile după
diversitatea culturală a lumii este unul dintre criteriile principale care stau la baza
unei recrutări,îndată după competenţa profesională şi itegritatea morală.Statutul
lui,care este asemănător cu al tuturor secretariatelor din sistemul Naţiunilor
Unite,acordă acestor funcţionari inseminate privilegii şi imunităţi,analoage celor
recunoscute diplomaţilor.În schimb,prin statut li se impugn obligaţii foarte stricte
de obiectivitate,imparţialitate,precum şi de discreţie şi tact,a căror respectare aste

15
absolute indispensabilă în serviciul internaţional.Îndeosebi ei nu trebuie să solicite
sau să accepte instrucţiuni din partea nici unei autorităţi – guvernamentale sau de
altă natură – dinafara Organizaţiei.
Secretariatul este recrutat,organizat şi condus de un director general,ales pe şase
ani de către Conferinţa generală.Cel mai înalt funcţionar al Unesco este,în primul
rind,un administrator.El are sarcina,înainte de toate,de a asigura condiţiile
administrative care călăuzesc funcţionarea instituţiei şi execuţia programului său;el
pregăteşte şi girează bugetul afferent acestui program.Cu toate acestea,lăsînd la o
parte funcţiunea de reprezentare a Organizaţiei care îi revine în permanenţă,sarcina
de a elaboraşi a realiza programul îi conferă importante responsabilităţi,de
iniţiativă sau de decizii.El este secondat de un director general adjunct.
Primul director general a fost biologul englez Julian Huxley – devenit apoi sir -
,care a condus la Londra,în 1945,secretariatul comisiei pregătitoare a Organizaţiei
şi a lucrat ca director general în primii doi ani (1946-1948).A urmat dl. Jaime
Torres Bodet,pe atunci ministru al instrucţiunii publice din Mexic,care a lucrat
timp de 4 ani.În dezacord cu Conferinţa generală asupra cifrei bugetului,al a
dimesionat în decembrie 1952 şi interimatul a fost încredinţat,pînă în luna iulie din
anul următor,adjunctului său,dl.John W.Taylor,din Statele Unite ale Americii.Cei
doi directori generali care au urmat au fost aleşi dintre membrii Consiliului
executiv:dr.Luther H.Evans,fost bibliotecar al Congresului Statelor Unite ale
Americii,care a lucrat între 1953 şi 1958,şi dl.Vittorino Veronese,italian,care,ales
în 1958,a fost nevoit să demisioneze trei ani mai tîrziu din motive de sănătate.
După ce a asigurat timp de un an interimarul Direcţiei Generale,dl.Rene
Maheu,francez,care a intrat în Secretariat în anul 1946 şi a fost numit director
general adjunct în 1959,a fost ales în 1952 pentru a succeda,ca titular,d-lui
Veronese.
Funcţionînd în sediul Organizaţiei,Secretariatul este împărţit în patru mari sectoare
de activitate,avînd fiecare în fruntea sa cîte un subdirector general,care răspunde de
două departamente: educaţie (Departamentul învăţămîntului şcolar şi superior şi
Departamentul educaţiei adulţilor şi al activităţilor de tineret);
ştiinţe(Departamentul dezvoltării ştiinţelor şi Departamentul aplicării ştiinţelor la
dezvoltare); ştiinţe sociale,ştiinţe umane şi cultură (Departamentul ştiinţelor
sociale şi Departamentul culturii); informaţie şi schimburi internaţionale
(Departamentul informaţiei şi Departamentul schimburilor internaţionale).
Serviciile admnistrative – buget,control financiar,personal,servicii
generale,conferinţe,documente şi publicaţii – au în fruntea lor un al cincilea
subdirector general.În sfîrşit,trei birouri – probleme juridice,relaţii cu statele
membre,relaţii cu organizaţiile şi programele internaţionale – depind direct de
Direcţia generală.
Aşa cum s-a arătat mai sus,membrii Secretariatului care lucrează la Sediu nu
reărezintă însă decît o parte din personalul Organizaţiei.Aceasta,consacrînd o
proporţie crescîndă din resursele sale unor proiecte operaţionale care sînt destinate
să sprijine activităţile statelor membre,a trebuit să întărească structura dinafara
sediului în timpul ultimilor ani.

16
Pe de o parte,există birouri regionale,părţi integrante ale Secretariatului,care
răspund de vaste programe de activitate,îndeosebi în domeniile educaţiei şi
ştiinţelor.Acestea sînt în numar de 8,la care se adaugă Biroul de legătură de la
New York.
Pe de altă parte,anumite centre,institute şi organizme analoage –
internaţionale,regionale sau naţionale – se consacră execuţiei unor proiecte
anumite,realizate de către Unesco sau sub auspiciile ei.La 1 noiembrie 1965
existau 63 asemena organizme.

2.4.Comisii naţionale şi delegaţii permanente.

Numeroase state membre au trimis pe lîngă Unesco delegaţii permanente,ale căror

birouri se află la Paris şi care sînt însărcinate să menţină un contact strîns între
Organizaţie şi guvernele respective.În prezent există 85 de delegaţii permanente,la
care se adaugă 3 observatori permanenţi – trimişi de Vatican,Liga statelor arabe şi
Biroul de educaţie ibero-american.
Statele membre nu sînt singurii agenţi ai Organizaţiei.Actul constitutiv stipulează
că fiecare stat membru va crea o comisie naţională,cuprinzînd,pe lîngă
reprezentanţii guvernului,personalităţi în stare să asocieze la opera Organizaţiei
principalele grupuri naţionale care se interesează de problemele educaţiei,cercetării
ştiinţifice şi culturii.
Aceste comisii naţionale paraguvernamentale constituie una dintre originalităţile
structurii constituţionale a Unesco.Crearea lor atestă grija pe care au avot-o
întemeietorii Organizaţiei de a face apel la toate energiile şi la toate
competenţele,fie că depind sau nu de guverne.Delegaţiile permanent la UNESCO,
asigură legătura între guvernele statelor membre şi Secretariatului Organizaţiei.
În prezent, 182 de state membre au stabilit.În plus, există 4 observatori permanenţi
şi 9 organizaţii interguvernamentale cu Permanente misiuni de observare de la
UNESCO.
Delegaţiile permanente sunt conduse de către o persoană care are statut diplomatic
(în general, cu rang de ambasador). Atunci când un delegat permanent este numit
pentru a Organizaţiei, numirea face obiectul unei comunicări oficiale adresate
directorului general al Organizaţiei.
Ample consultări sunt organizate în mod regulat cu Delegaţiile permanente pe
probleme importante în ceea ce priveşte funcţionarea organizaţiei şi a activităţilor
sale.
În present există 112 comisii naţionale şi acţiunea lor se află în continuă
creştere.Concepute mai întîi ca nişte organe consultative pe lîngă guvernele
respective – mai cu seamă dacă este vorba să se studieze pe plan naşional proiectul
de program pentru exerciţiul următor – ele au devenit foarte curînd nişte preţioşi
agenţi de legătură cu Scretariatul internaţional şi,datorită acestui rol,funcţiile lor

17
consultative tind din ce în ce mai mult să îmbine cu unele activităţi executive care
întră fie în sarcina guvernului,fie în cea a Organizaţiei.
Oferirea de formare de calitate pentru a personalului nou-numiţi ai Comisiilor
Nationale constituie o componentă importantă a capacităţii de UNESCO de
consolidare a programului. Ca cifra de afaceri de personal în secretariatelor comisii
nationale "este persistent ridicat, obiectivul de o astfel de formare este de a furniza
informaţii de bază despre structura UNESCO, priorităţile şi metodele de lucru. Ea
are drept scop asistarea comisii nationale pentru a continua executarea sarcinilor
lor şi care participă la activităţile organizaţiei eficient.
În bienal 2008-2009, peste 250 de funcţionari ai Comisiilor Nationale au fost
instruiţi de către UNESCO, prin interregionale, regionale şi sub-programelor de
formare regionale. Cea mai recentă serie de seminarii de formare au avut loc la
Tirana (Albania), Addis-Abeba (Etiopia) şi Cairo (Egipt).
În 2009, UNESCO a organizat o serie de seminare de instruire a Comisiilor pentru
Naţională, în strânsă cooperare cu statele membre în cauză.

Organizaţiile neguvernamentale.
Aceste comisii nu sînt de altfel singurele organisme extraguvernamentale care
participă la opera Unesco.Încă de la început,pentru realizarea operei
sale,Organizaţia şi-a alăturat diferite organizaţii neguvernamenale – denumite în
mod obişnuit ONG-uri - ,care ,pe plan internaţional,adună specialiştii din diferite
discipline aflate în competenţa sa sau care, în cadrul anumitor grupuri sociale sau
sectoare ale opiniei publice,se străduiesc să îmbine interesele şi planurile pe care le
succină unele aspecte sau obiective din opera ei.
Unesco întreţine în prezent relaşii oficiale cu 243 de organizaţii de asemenea
natură,dintre care 144 au relaţii consultative cu Organizaţia.
Nici o altă instituţie din sistemul Naţiunilor Unite nu admite un număr atît de mare
de colaboratori internaţionali neguvernamentali.
Dintre aceste organizaţii,unele joacă un rol considerabil,alături de Secretariat,în
elaborarea şi execuţia programului.Datorită aceste organizaţii,unele joacă un rol
considerabil,alături de Secretariat,în elaborarea şi execuţia programului.Datorită
lor,aşa cum spunea Directorul general,”se suprapune în chip gradat,peste armătura
instrumentală a Unesco,formată din guverne şi funcţionari,adevărata
Unesco,aparţinînd poparelor şi cetăţenilor.

Unesco-instituţie specializată a Naţiunilor Unite.

Fiind o organizaşie autonomă,Unesco este în acelaşi timp o instituţie specializată a
Naţiunilor Unite.În această calitate,relaţiile sale cu ONU au fost definite juridic
printr-un acord încheiat în luna decembrie 1946.
Termenii acestui acord arată că Unesco este supusă acţiunii coordonatoare pe care
Consiliul economic şi social o exercită faţă de ansamblul programelor şi
activităţilor unor instituţii specializate.Această acţiune se efectuează cu ajutorul
unor recomandări pe care Consiliul le formulează după examinarea
rapoartelor,periodice sau cerute special,întocmite de instituţiile specializate.

18
În mod reciproc,competenţa deosebită a Unesco,aşa cum a fost ea definită în Actul
său constitutiv,este recunoscută de către ONU nu numai prin această acţiune
coordonatoare,dar şi prin faptul că recurge la sprijinul Organizaşiei ca auxiliar al
olerei ONU.Într-adevăr,Unesco este consilierul tehnic de drept,în domeniile care
ţin de competenţa ei,al diferitelor organe ale ONU.De asemenea,este agentul firesc
de execuţie a rezoluţiilor lor,în măsura în care aceasta privesc domeniile
respective.
Unesco şi-a manifestat în chip constant adeziunea faţă de rolul de coordonator al
Consiliului economic şi social.Prin însuşi obiectul ei,care se adresează întregului
complex uman,Unesco cunoaşte,mai mult decît oricare altă organizaţie,relaţiile
existante între componentele progresului economic,social şi cultural,şi,prin
urmare,este conştientă de necesitatea unei gîndiri sintetice şi a unei acţiuni
conjugate.
Unesco a dovedit totdeauna că este gata să indeplinească rolul de consilier al
Naţiunilor Unite.Astfel,ea adresat cu regularitate Consiliului de tutelă comentarii
asupra raporturilor dintre puterile administrative,precum şi rapoarte către
Comitetul de informaţii despre teritoriile neautomate;ea participă,în măsura
drepturilor care intră în competenţa sa,la examinarea rapoartelor pe care statele
membre le trimit Comisiei drepturilor omului,ea a efectuat,pentru Consiliul
economic şi social,mai multe anchete şi studii importante:despre tendinţele
principale ale cercetării în domeniul ştiinţelor exacte şi naturale,despre organizarea
internaţională a documentaţiei ştiinţifice şi difuzarea ei,despre nevoile ţărilor în
curs de dezvoltare în ce priveşte mijloacele de informaţie,despre educaţia
tineretului pentru o înţelegere internaţională,despre principiile directoare aplicabile
la cooperarea culturală internaţională şi,foarte recent un studiu despre stadiul
analfebitismului în lume şi mijloacele de a-l elimina.
În sfîrşit ,în afară de aceste relaţii şi colaborări particulare,Unesco se
străduieşte,prin forţe proprii,să contribuie la opera Naţiunilor Unite,printr-o
orientare generală a programului său,mai profundă şi mai hotărîtă.Caracterul său
de instituţie specializată se afirmă astfel mai bine şi se traduce în fapte.
În primii ani s-a căutat realizarea unei asemenea îmbinări a eforturilor,mai ales în
domeniul educaţiei şi al informaţiei,pentru înţelegerea şi cooperarea
internaţională,precum şi pentru promovarea drepturilor omului.
De atunci,acţiunea în favorizarea progresului economic şi social al ţărilor în curs
de dezvoltare,îndeosebi al celor care şi-au cîştigat în curînd independenţa,a trecut
pe primul plan al obiactivelor Unesco,ca şi ale ONU.Astfel,participarea la
programul Naţiunilor Unite pentru dezvoltare - ,apoi cooperarea cu Banca
internaţională penru reconstrucţie şi dezvoltare şi cu filiala ei,Asociaţia
internaţională de dezvoltare,au devenit elemente din ce în ce mai importante ale
activităţii Unesco.

19
 Capitolul III.Patrimoniul UNESCO.Programe.Strategii.
Centre de suport UNESCO.

3.1.Instituţii şi centre de suport a patrimoniului UNESCO.

Comunitaţi de cooperare.

Instituţiile sunt departamente specializate ale Organizaţiei că, cu toate acestea,

sprijinul programul UNESCO, oferind, în acelaşi mod ca şi birourile regionale,
sprijin specializate pentru dispersie şi oficiile naţionale.
Unesco promovează construirea de comunităţi virtuale şi reţele între o mare
varietate de instituţii în interiorul statelor sale membre.
Reţele de arhive,biblioteci şi centre de informare pot oferi platforme de schimb
virtuale pentru a conecta profesionişti şi să ofere acces la informaţii persoanelor
private.
Instituţiile educaţionale, cum ar fi şcolile şi universităţile se leagă de una de alta,
pentru a forma reţele trans-disciplinare. Reţele culturale format din muzee,
instituţii de patrimoniu şi site-uri de patrimoniu mondial, de asemenea, au

20
comunităţile lor special online pentru a face schimb de cunoştinţe şi de schimb de
informaţii.UNESCO cooperează cu organizaţii interguvernamentale, în special
Organizaţia Naţiunilor Unite şi ale organizaţiilor sale şi alte organizaţii
interguvernamentale (OIG-uri).
UNESCO aparţine familiei Organizaţiei Naţiunilor Unite şi ca acţiuni, cum ar
aceleaşi idealuri şi obiective: păcii şi securităţii, justiţiei şi drepturilor omului,
promovarea progresului economic şi social şi îmbunătăţirea nivelului de trai.
Acesta susţine diferite forme de cooperare cu alte agenţii specializate, fondurile şi
programele care fac parte din sistemul astfel cum se menţionează în articolul XI
din Constituţia sa.

"UNESCO poate coopera cu alte organizaţii interguvernamentale şi agenţii

specializate ale căror interese şi activităţi sunt legate de scopurile sale."
În cadrul mandatului stabilit în Constituţia sa, UNESCO cooperează şi
coordonează activităţile sale cu organizaţii interguvernamentale, în special
Organizaţia Naţiunilor Unite şi organizaţiile din sistemul Organizaţiei Naţiunilor
Unite.
În scopul de a consolida cooperarea, UNESCO a semnat acorduri cu 16 organizaţii
din sistemul Naţiunilor Unite.
UNESCO menţine o colaborare strânsă şi se străduieşte să consolideze relaţiile
sale operaţionale cu Naţiunile Unite,agenţiile specializate,fondurile şi programele
prin activităţi comune la nivel de ţară, regional şi global. UNESCO are o
îndelungată experienţă de colaborare şi relaţii de lucru cu aproape toate fondurile,
programele şi agenţiile specializate din sistemul ONU, în care lucrează împreună,
cu ţările membre, în beneficiul lor forte combinate.
UNESCO caută parteneriate cu sistemul ONU, pe baza domeniile sale de expertiza
definit prin mandatul său, în special în punerea în aplicare a tuturor angajamentelor
convenite, scopuri şi obiective privind obiectivele de dezvoltare internaţionale,
inclusiv de Dezvoltare ale Mileniului(ODM). În 2001, UNESCO s-au alăturat
Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare Group(UNDG), care obiectivul principal este
de a îmbunătăţi coerenţa şi eficienţa programelor de dezvoltare de ONU la nivel de
ţară şi de a consolida echipele ţara ONU (UNCTs).
Recent, în cadrul reuniunii din 34 UNDG, domnul Matsuura exprima sprijinul
puternic pentru sistem îmbunătăţit de ONU coerenţa largă, a subliniat importanţa
menţinerii "unitate în diversitate", argumentând că puterea principal al ONU, în
comparaţie cu instituţiile de la Bretton Woods (BWI) se află în expertiza sa bogat
şi variat sectoriale. UNESCO caută parteneriate cu sistemul ONU, pe baza
domeniile sale de expertiza definit prin mandatul său, în special în punerea în
aplicare a tuturor angajamentelor convenite, scopurile si obiectivele legate de
obiectivele de dezvoltare internaţionale, inclusiv de Dezvoltare ale Mileniului
(ODM). Secretarul general-2002, agenda de suplimentare pentru apeluri de
reformă a ONU de programare a crescut în comun şi punerea în comun a resurselor
pentru a îmbunătăţi şi mai mult eficienţa sistemului Naţiunilor Unite în ţările în
curs de dezvoltare, şi pentru a asigura resursele sistemului combinat sunt puse la
cele mai bune de utilizare. Raportul de Dezvoltare ale Mileniului din 2005 ne arată
21
cât de mult progrese au fost realizate în unele zone, si cat de mare este nevoie de
un efort să îndeplinească obiectivele în altele. Acest lucru înseamnă că nu există
progrese în continuare să se facă şi să fie promovată printr-un parteneriat global
pentru dezvoltare. În acest sens, UNESCO promovează şi caută de cooperare de la
agenţiile de sora ONU, care împărtăşesc acelaşi interes şi priorităţi ale căror
îndeplinirea acestor al UNESCO.
Prin urmare, există mai mult de un domeniu în care cooperarea poate fi stimulată.
De fapt, programul UNESCO semestriale şi bugetul oferă o bază solidă şi de un
cadru pentru parteneriat.

Educaţie.
(printre partenerii cheie sunt UNICEF,PNUD,UNAIDS,ICNUR,UNFIP,UNFPA)
UNESCO ca agenţie de plumb adună eforturile sale de a satisface Dakar
angajamentele Forumul mondial al educaţiei, în special prin intermediul "Educaţie
pentru Toţi (EFA) ProgramSe întăreşte rolul său de coordonare şi sprijin pentru
eforturile naţionale în vederea realizării educaţie de calitate de bază pentru toţi şi la
pursing ODM 1 şi 2.
UNESCO va fi în continuare explorarea cooperarea în următoarele domenii:
- Alfabetizarea Iniţiativa pentru abilitare (LIFE) şi a Naţiunilor Unite pentru
alfabetizare Deceniul (UNLD)
- Profesor de Educaţie Iniţiativa în Africa Sub-Sahariană
- Iniţiativa globală în domeniul educaţiei şi HIV / SIDA (EDUCAIDS)

Ştiinţele Naturii,printre partenerii-cheie sunt UNEP,UNFIP,UNDP,GEF,ISDR.

Programele ştiinţe al UNESCO reprezintă un efort multidisciplinar conceput
pentru a permite ţărilor să se adapteze la schimbările printr-o tranziţie echilibrată şi
echitabilă faţă de societăţile de cunoştinţe. Ştiinţele naturii majore Programului
UNESCO, aşa cum a fost definit de al 32-lea Conferintei Generale, în octombrie
2003, este structurat în două programe:
• Ştiinţă, mediului şi dezvoltării durabile, cu scopul de a îmbunătăţi securitatea
umană printr-o gestionare mai bună a mediului;
• Consolidarea capacităţilor în domeniul ştiinţei şi tehnologiei pentru dezvoltarea,
care caută să consolideze capacităţile umane şi instituţionale în domeniul ştiinţei şi
tehnologiei pentru a permite participarea cât mai largă în societatea bazată pe
cunoaştere, şi să îşi adapteze politica ştiinţei la nevoile societăţii.
Parteneriatul va fi, în special, a încurajat, în cadrul acestei bienal, în prevenirea
dezastrelor naturale şi atenuarea efectelor acestora prin următoarele domenii:
- Evaluarea ştiinţifică a riscurilor şi a vulnerabilităţii; pregătire în caz de
catastrofe; post-dezastru de reabilitare;
- Focus pe vulnerabilitatea statelor insulare mici în curs de dezvoltare (SIDS), în
caz de catastrofe;

Socială şi Ştiinţe Umane,printre partenerii-cheie sunt

ONUSIDA,UNOPS,UNFPA.
22
UNESCO mandat în domeniile ştiinţe sociale şi umane este de a avansa
cunoaşterea, standardele şi cooperarea intelectuală pentru a facilita transformările
sociale care să ducă la valorile universale justiţiei, libertăţii şi demnităţii umane,
prin furnizarea de cercetare, identificarea şi analiza tendinţelor. De asemenea,
încurajează responsabilizare şi a participării la societatea cunoaşterii în curs de
dezvoltare, prin accesul echitabil, consolidarea capacităţilor şi a schimbului de
cunoştinţe.

Cultură,printre partenerii-cheie sunt

PNUD,UNFIP,VNU,OCHA,UNAIDS,UNEP.
UNESCO contribuie la dezvoltarea durabilă, prin programul World Heritage. El
permite de promovare a planului de instrumentele juridice existente pentru
UNESCO şi aplicarea lor, inclusiv sprijin pentru gestionarea Patrimoniul mondial
şi la punerea în aplicare a Planurilor de acţiune a Capodopere ale orală şi
necorporale Patrimoniului Cultural al umanităţii. În acest sens, este în mod
constant o coordonare consolidată în special pentru promovarea dialogului
intercultural după adoptarea Convenţiei privind protecţia şi promovarea diversităţii
expresiilor culturale, pe care abilitează Declaraţia universală UNESCO privind
diversitatea culturală.

Comunicaţii şi Informare,printre parteneri-cheie sunt

PNUD,OCHA,OHCHR,VNU.
TIC joacă un rol important pentru dezvoltare. Pentru a face mai eficient, se fac
eforturi pentru a îmbunătăţi sinergii cu TIC ONU Task Force, şi de sistemul ONU,
în special în punerea în aplicare a planului de acţiune al Summit-ului Mondial
pentru Societatea Informaţională (WSIS, 2003 Geneva, 2005 Tunis). În special,
cooperarea va fi consolidată în promovarea utilizării TIC în educaţie, dar şi
consolidarea libertăţii de exprimare şi rolul mass-media în susţinerea guvernării
democratice.

3.2.Buget. Strategii şi condiţii.Programe de dezvoltare.

Finanţarea activităţilor Unesco este asigurată prin bugetul ordinar,pe care

Conferinţa generală îl votează o dată la doi ani,şi prin resurse
extrabugetare,majoritatea acestora fiind atribuită Organizaţiei în vederea unor
programe comune cu diferite instituţii şi agenţii ale Naşiunilor Unite.
Participînd tot mai active la ajutorarea ţărilor în curs de dezvoltare,Unesco a fost
antrenată în ultimii ani într-un process de evoluţie rapidă.Întrd-adevăr,în decursul
primului deceniu al existenţei sale,bugetul ordinar al Organizaţiei,pentru care
Conferinţa generală fixează,în procente,cifra contribuţiei fiecărui stat membru,nu a
crescut decît într-un ritm foarte lent:de la 7 milioane de dolari în 1947,la
12 800 000,în 1959.Începînd însă din 1960,progresia s-a accentuat simţitor,aşa
23
încît,pentru 1965/66,totalul bugetului ordinar,care este de 48 857 000 de dolari,se
află într-o creştere de 10 milioane de dolari,în raport cu cel din exerciţiul
precedent,şi de 22 milioane în raport cu cel din 1959/60.Creşterea resurselor
extrabugetare a urmat o progresie paralelă:de la 12 milioane pentru 1959/60,la 22
milioane pentru 1961/62,apoi la 34 de milioane pentru 1959/64,ajungînd să atingă
aproape cinzeci de milioane de dolari pentru 1963/64,ajungînd să atingă aproape
cinzeci de milioane de dolari pentru 1965/66.Ceea ce dovedeşte că Unesco
dispune,pentru acest exerciţiu financiar ,de aproximativ o sută de milioane de
dolari şi că bugetl ei ordinar a devenit mai mic decît resursele ei extrabugetare.
Fie că este vorba de educaţie,de ştiinţă,de cultură sau de informaţie,Unesco
consacră – începînd din anul 1954 – o parte apreciabilă din bugetul său propriu
unor activităţi întreprinse la cererea statelor membre,pe teritoriul acestora,în
vederea unei acţiuni directe asupra realităşilor naţionale,sau a unor activităţi
menite să sprijine mai multe state din aceeaşi regiune.Unesco datorează însă
finanţarea acţiunii sale operaşionale mai ales Asistenţei tehnice şi Fondului special
al Naţiunilor Unite - ,contopite cu începere de la 1 ianuarie 1966 într-un Program
al Naţiunilor Unite pentru dezvoltare,la care statele consimt în mod volunat să
contribuie cu anumite fonduri,în afara contribuţiilor lor la funcţionarea ONU şi a
instituţiilor specializate.

UNESCO primeşte în prezent, considerabil mai mult de jumătate din resursele sale
de finanţare din surse extrabugetare. UNESCO depinde tot mai mult pe voluntariat
(extrabugetare) contribuţiile pentru a-şi îndeplinească misiunea, în special în ceea
ce priveşte activităţile operaţionale de cooperare pentru dezvoltare la nivel de ţară.
În cursul anului 2005, o alocare a unor SUA 373 milioane dolari, care cuprinde
unele fonduri reportate din contribuţiile anii anteriori "a fost disponibilă la
UNESCO pentru programe şi proiecte aprobate.
Contribuţii proaspete în cursul aceluiaşi an, din toate sursele ridicat la circa 349
milioane dolari SUA, iar unele 47 milioane dolari SUA a fost canalizat direct la
categoria UNESCO-am institute.

UNESCO principalele surse de finanţare sunt:

-Bilaterale donatori de guvern,
-Fondurile Naţiunilor Unite şi a programelor,
-Băncile multilaterale de dezvoltare,
-Comisia Europeană,
-Sectorul privat.

Ca o agentie specializata din sistemul Naţiunilor Unite, UNESCO este finanţat din
contribuţiile evaluate din statele sale membre. Cu toate acestea, programul regulate
şi Buget - în valoare de 610 milioane dolari SUA, pentru perioada de doi ani 2006-
2007 - este departe de a fi suficient pentru a permite UNESCO pentru a ajunge la
toate scopurile şi obiectivele sale, şi pentru a atinge impactul deplin al misiunii
sale.

24
În plus, resursele de la Programul de periodice şi buget sunt într-o mare măsură,
folosite pentru cheltuielile cu personalul, guvernare, standard şi norma activităţile
de stabilire, precum şi alte activităţi în interesul universală a statelor membre.

Cupoane UNESCO Programul oferă asistenţă ţărilor cu caractere non-devize

convertibile sau care suferă de o lipsă de valute convertibile pentru achiziţionarea
materialelor educaţionale şi ştiinţifice şi de a plăti taxele şcolare şi universitare şi
abonamente la instituţiile de învăţământ, ştiinţifice sau culturale în întreaga lume.

Programe de dezvoltare.

UNESCO adoptă la fiecare şase ani o strategie pe termen mediu, care stabileşte
obiectivele strategice şi a rezultatelor preconizate pentru activitatea organizaţiei. În
ceea ce privește documentul 35C/5, Programul şi Bugetul pentru bieniumul 2010
– 2011, acesta a fost revizuit de Consiliul executiv , 35C/5 Rev., și va fi supus
dezbaterilor sub deviza Să investim pentru a ieşidin criză. Activitatea UNESCO
din această perioadă va urmări cele două priorități globale, Africa și egalitatea
între sexe și își va îndeplini rolurile și funcțiile tradiționale , adică :

a) laborator al ideilor,
b) instituire de standarde,
c) centru pentru schimb de experienţă și bune practici,
d) organism de creare și consolidare de competenţe în statele membre,
e) catalizator al coperării internaţionale .

De o atenție specială se va bucura continuarea programului de reformă internă

a UNESCO, în cadrul mai larg al reformei sistemului Națiunilor Unite.
Obiectivele strategice ale UNESCO pentru următorul bienium sunt proiectate în
baza unor priorități sectoriale și unor axe de acțiune pe domenii, astfel:
A. Educaţie – susținerea educației pentru toți EPT ( fundamentele EPT :
alfabetizarea, formatorii, competențe pentru activitatea profesională; elaborarea
de sisteme educative eficiente pentru învățarea pe tot parcursul vieții;
sprijinirea guvernelor pentru planificarea și gestionarea sistemelor naționale de
educație ) și asumarea de către UNESCO a rolului de instituție coordonatoare a
efortului mondial de aplicare a recomandărilor marilor conferințe internaționale
în domeniul educației ( realizarea unor agende și foi de parcurs în domeniul
educației, cu accent pe educația în sprijinul dezvoltării durabile, monitorizarea
evoluțiilor )
B. Științe naturale și exacte - susținerea elaborării de politici şi a consolidării
capacităţilor în domeniul ştiinţei, tehnologiei şi inovării în scopul dezvoltării
durabile şi al eliminării sărăciei precum și gestionarea durabilă a biodiversității,
a resurselor de apă dulce , a resurselor oceanelor şi a celor terestre, precum şi de
pregătire în caz de catastrofe şi de atenuare a efectelor acestora.

25
 C. Științe sociale și umane – urmărește , în principal, identificarea
provocărilor sociale majore cu care se confruntă lumea şi promovarea
cercetărilor și politcilor menite să le atenueze efectele în cadrul general al unei
culturi a păcii, a dialogului intercultural, bazat pe drepturile omului , dar și în
contextul provocărilor eticii în știință și tehnologie, în expansiune la nivel
mondial.
D. Cultura – susține aplicarea de politici la nivel național pentru protecţia,
salvgardarea şi gestionarea patrimoniului mondial material și imaterial și
promovarea diversităţii expresiilor cultural și a dialogului între culturi şi
civilizaţii în vederea formării și dezvoltării la scară mondială a unei culturi a
păcii.
E. Comunicare și informare – susține promovarea libertății de exprimare şi de
informare și consolidarea capacității de a asigura accesul universal la
informaţii şi cunoaștere.

Mediu UNESCO strategii pe termen pentru perioada 2008-2013 stabileşte

viziune strategică şi cadru programatic de acţiune a UNESCO, în toate domeniile
sale la nivel global, regional şi naţional în următorii şase ani.

Strategii pe termen mediu este construită în jurul declaraţia de misiune unul, care
orientează acţiunile UNESCO în toate domeniile sale de competenţă:

"Ca o agentie specializata din sistemul ONU, UNESCO contribuie la construirea

păcii, reducerea sărăciei, dezvoltarea durabilă şi a dialogului intercultural prin
intermediul educaţiei, ştiinţelor, cultură, comunicare şi informare."

În îndeplinirea misiunii sale, UNESCO va efectua de către comunitatea

internaţională cinci funcţii stabilite:
i) de laborator de idei, inclusiv previziune;
ii) standard de-setter;
iii) casa de compensaţie;
iv) catalizator pentru cooperarea internaţională.

De-a lungul strategie, UNESCO este hotărâtă să acorde prioritate în Africa şi la

egalitatea de gen. Mai mult decât atât, acţiune specifică direcţionate se are în
vedere pentru tineret, ţările cel mai puţin dezvoltate (LDC), precum şi statele
insulare mici în curs de dezvoltare (SIDS). UNESCO va răspunde în continuare la
nevoile defavorizate şi a grupurilor excluse, precum şi segmentele cele mai
vulnerabile ale societăţii, inclusiv a populaţiilor indigene.
Strategii pe termen mediu este structurat în jurul a cinci program-condus
obiectivele principale pentru întreaga organizaţie, care definesc zone în care
UNESCO are un profil unic şi de avantaj comparativ în domeniul multilaterale:

26
 • Atingerea unui nivel de educaţie de calitate pentru toţi;
• Mobilizarea cunoştinţelor ştiinţifice şi politica de ştiinţă pentru dezvoltarea
durabilă;
• Addressing emerging ethical challenges; Abordarea provocărilor etice în
curs de dezvoltare;
• Promovarea diversităţii culturale şi a dialogului intercultural;
• Construirea unor societăţi inclusive cunoştinţe prin informare şi comunicare.

• Paisprezece obiectivele strategice ale programului apoi traduce modul în

care obiectivul global va fi urmărit într-un mod tematice şi prin intermediul
sectoriale şi / sau acţiuni intersectoriale.

În afară de principalele obiective programatice, C 34 / 4 conţine secţiuni

privind gestionarea de impact; circumscripţii, parteneri şi parteneriate,
precum şi a vizibilităţii şi de informare a publicului.
Foaia de parcurs prevăzute în strategii pe termen mediu trebuie să fie traduse
în trei consecutive de program şi documente de buget (C / 5), începând cu
programul şi bugetul pentru perioada 2008-2009 (document de 34 C / 5).

Încheiere

Niciodată ca acum popoarele nu au manifestat atîta grijă faţă de instaurarea

păcii,deoarece ele ştiu că există mijloacele de a nimici întreaga omenire şi că un al
treilea conflict mondialar pune în cauză însăşi supraveţuirea speciei.
Această preocupare crescîndă se manifestă într-o epocă în care relaţiile
internaţionale devin din ce în ce mai complexe,prin creşterea considerabilă a
numărului de state independente şi prin divesificarea mereu mai mare a civilizaţiei
noastre,precum şi a relaţiilor pe care ea le implică.
Este deci lesne de înţeles că,în asemenea condiţii,organizaţiile internaţionale au
devenit o caracteristică a epocii noastre.Ele răspund unor cerinţe reale ale lumii
actuale şi se inscriu în curentele profunde ale epocii.
Există două feluri de a a borda problema menţinerii păcii în lume.Se poate crea un
mechanism destinat să împedice războiul în caz de criză internaţională.Sau se
poate suscita,prin eforturi continuie,crearea şi menţinerea unei societăţi în care vor
27
exista mai puţine prilejuri de apariţie a unor crize,în care grija faţă de bunăstarea
oamenilor va fi cea dintîi preocupare,în care se vor consolida respectful şi
înţelegerea reciprocă între naţiuni.
Actul constitutive atribuie Organizaţiei trei sarcini primordiale,şi anume:”Să ajute
la menţinerea,dezvoltarea şi difuzarea ştiinţei;să imprime un imbold viguros
educaţiei şi răspîndirii culturii;să favorizeze cunoaşterea şi înţelegerea reciprocă
intre naţiuni.”S-a criticat adesea apartenenta împrăştiere a activităţilor
Organizaţiei.În realitate,diversitatea lor este inevitabilă din pricina multitudinii
domeniilor şi a disciplinilor faţă de care trebuie să-şi manifeste interesul,precum şi
a varietăţii problemelor,mijloacelor,nevoilor şi aspiraţiilor statelor membre.
Desigur,înainte de a fi o datorie de cooperare internaţională,dezvoltarea educaţiei,a
ştiinţei şi a culturii constituie o datorie naţională pentru fiecare dintre statele
membre ale Unesco.Şi,deşi este instrumentul voinţei colective a acestor
ţări,Organizaţia nu ar putea pretinde că le poate procura,ea singură,tot ceea ce au
nevoie în domeniile de competenţa sa.Dacă totuşi influenţa Unesco se
măreşte,acest lucru se datorează,în mod evident,caracterului sistematic calitativ al
acţiunii ei totuşi limitate,ca şi idealului universalist căruia i se consacră.
Lumea întreagă – fie cercurile guvernamentale,fie marele public – capătă o
conştiinţă din ce în ce mail limpede a importanţei domeniilor care ţin de
competenţa Unesco – cum ar fi necesitatea cooperării internaţionale în aceste
domenii – pentru a se asigura progresul economic,dreptatea socială şi pacea.
Între primul şi cel de-al doilea război mondial s-a pus accentual mai ales pe prima
metodă;astăzi însă el se pune cu egală vigoare şi pe cea de-a doua.A preîntîmpina
războiul înseamnă,înainte de toate,a consolida pacea.
„Dat fiind că războaiele iau naştere în mintea oamenilor în însăşi mintea oamenilor
trebuie clădită apărarea păcii”,se poate citi în Preambulul Actului constitutiv al
Organizaţiei... „Demnitatea omului pretinde difuzarea culturii şi a educaţiei tuturor
în vederea dreptăţii,libertăţii şi păcii,acestea sunt,pentru toate naţiunile,datorii
sacre pe care trebuie să le îndeplinească într-un spirit de asistenţă reciprocă....O
pace întemeiată doar de acorduri economice şi politice între guverne nu se va putea
bucura de adeziunea unamină,durabilă şi sinceră a popoarelor;în consecinţă,pacea
nu trebuie să fie stabilită pe temeiul solidarităţii intelectuale şi morale a
omenirii...”
Iată anume de ce Unesco îşi propune să „contribuie la meţinerea păcii şi a
securităţii,întărind,prin educaţie,ştiinţă şi cultură,colaborarea între naţiuni,în scopul
de a asigura respectul universal al dreptăţii,legii,drepturilor omului şi libertăţilor
fundamentale pentru toţi oamenii,fără deosebire de rasă,sex,limbă sau religie,pe
care Carta Naţiunilor Unite le recunoaşte ca un bun al tuturor poparelor.”
Unesco deasemenea rămîne aşa cum au dorit-o întemeitorii ei:marea instituţie de
care trebuie să fie şi să simtă legaţi educatorii,oamenii de
ştiinţă,artiştii,scriitorii,ziariştii din lumea întreagă.Ea constituie pentru aceştia un
cadru,un mijloc de întîlnire şi un instrument de cooperare.Ea îngăduie de asemenea
o muncă generală de meditaţie asupra problemelor fundamentale ale dezvoltării
educative,ştiinţific şi culturale:muncă de bază,larg internaţională,pe care se poate
sprijini acţiunea concretă a Organizaţiei,adaptată din ce în ce mai mult unor
28
obiective practice specifice şi vizînd un rezultat determinat într-o anumită perioadă
de timp.
Marea noutate a epocii în care trăim constă în creşterea unor naţiuni noi,chiar şi a
unor regiuni întregi,care vor să ajungă din urmă în cîţiva zeci de ani – şi nu în
cîteva secole – ţările cele mai bine echipate.Ele nu-şi pot îngădui să urmeze,ca şi
celelalte,o evoluţie lentă.

Bibliografie

1.Unesco-Patrimoniul universal – Natura şi cultura protejate în Europa Centrală şi

de Sud-Est.Editura Schei-Braşov,pag.5.

2.Virgil Necula „Cooperarea economică în Bazinul Mării Negre:evoluţii în

turism”.Continent,2004,pag.302-309.

3.”Ce este Unesco”.Editura didactică şi pedagogică.Bucureşti,1966.

4.Drumea Luminiţa,Savin Angela „Bioetica : Documente ale UNESCO”.Editura

Unesco,2006.Chişinău.

5. Unesco-Reseau du Sisteme Ecoles assaciees:Congres International du 50e

Anniversaire. Editura Réseau du Systémé des Écoles Associées
(réSEAU).Paris,2004.

29
6. Fernando Valderrama „A history of Unesco”.Editura UNESCO
Publishing.Paris,1995.

7. UNESCO Publishing 2002 : Catalogue.

Editura Unesco.Madrid,2001.

8. THE UNESCO COURIER.The United Nations Educational, Scientific and

Cultural Organization.Editura Unesco.Paris,France.

9.Курьер Унеско.Editura Unesco.

10.Unesco-Patrimoniul universal-Natura şi cultura protejată în Europa de Nord-

Vest.Editura Schei-Braşov.

11.Unesco-Constituţia.

12.Unesco-The comenius medal.

13. Unesco-Patrimoniul universal-Natura şi cultura protejată în Europa de

Sud.Editura Schei-Braşov.

14. Varga, Susan (2006). Edinburgh Old Town (Images of Scotland) (Images of
Scotland) . The History Press Ltd.

15. Save UNESCO : http://saveunesco.wordpress.com/2009/08/24/a-prehistory-of-unesco/

16. http://www.migrationmuseums.org/web/

17. http://portal.unesco.org/education/en/ev.php-
URL_ID=35173&URL_DO=DO_TOPIC&URL_SECTION=201.html

18. WADA. "Summary update on Government progress to become a State Party to the UNESCO
International Convention against Doping in Sport" (PDF). p. pag. 2 . http://www.wada-
ama.org/rtecontent/document/Item_8_6_Attachment_1_SummaryUpdateGovernments_UNESC
O_Oct2008_ENG_FINAL.pdf

30
19. List of the voting countries : http://saveunesco.files.wordpress.com/2009/08/electoral-
groups-unesco.pdf

20. UNESCO/L'ORÉAL Co-Sponsored Fellowships for Young Women in Life Sciences

21.Site-ul oficial al Unesco-http//www.unesco.org

Anexe

Anexa nr.1.
Lista a 192 de state membre şi a 6 membri asociaţi al Unesco.

• Afganistan, 4 mai 1948

• Albania 16 octombrie 1958
• Algeria, 15 octombrie 1962
• Andorra 20 octombrie 1993
• Angola 11 martie 1977
• Antigua şi Barbuda 15 iulie 1982
• Argentina 15 septembrie 1948
• Armenia 9 iunie 1992
• Australia 4 noiembrie 1946
• Austria 13 august 1948
• Azerbaidjan 3 iunie 1992
• Bahamas 23 aprilie 1981
• Bahrain 18 ianuarie 1972
• Bangladesh 27 octombrie 1972
• Barbados, 24 octombrie 1968
• Belarus 12 May 1954
• Belgia 29 noiembrie 1946
• Belize 10 mai 1982
• Benin 18 octombrie 1960
• Bhutan 13 aprilie 1982
• Bolivia 13 noiembrie 1946
31
• Bosnia şi Herţegovina 2 iunie 1993
• Botswana 16 ianuarie 1980
• Brazilia 4 noiembrie 1946
• Brunei Darussalam 17 martie 2005
• Bulgaria 17 mai 1956
• Burkina Faso 14 noiembrie 1960
• Burundi 16 noiembrie 1962
• Cambodgia 3 iulie 1951
• Camerun 11 noiembrie 1960
• Canada 4 noiembrie 1946
• Capul Verde 15 februarie 1978
• Republica Centrafricană 11 noiembrie 1960
• Ciad 19 decembrie 1960
• Chile, 7 iulie 1953
• China 4 noiembrie 1946
• Columbia 31 octombrie 1947
• Comore 22 martie 1977
• Congo, 24 octombrie 1960
• Insulele Cook 25 octombrie 1989
• Costa Rica 19 mai 1950
• Coasta de Fildeş, 27 octombrie 1960
• Croaţia 1 June 1992
• Cuba, 29 august 1947
• Cipru 6 februarie 1961
• Republica Cehă 22 februarie 1993
• Korea 18 octombrie 1974
• Republica Democrată Congo 25 noiembrie 1960
• Djibouti 31 august 1989
• Dominica 9 ianuarie 1979
• Republica Dominicană 4 noiembrie 1946
• Ecuador 22 ianuarie 1947
• Egipt 4 noiembrie 1946
• Guineea Ecuatorială 29 noiembrie 1979
• Eritreea 2 septembrie 1993
• Estonia 14 octombrie 1991
• Etiopia 1 July 1955
• Finlanda 10 octombrie 1956
• Franţa 4 noiembrie 1946
• Gabon 16 noiembrie 1960
• Gambia 1 August 1973
• Georgia 7 octombrie 1992
• Germania 11 iulie 1951
• Ghana 11 aprilie 1958
• Grecia 4 noiembrie 1946
• Grenada 17 februarie 1975
• Guatemala 2 ianuarie 1950
• Guineea 2 februarie 1960
• Guineea-Bissau 1 November 1974
• 1946 Haiti 18 noiembrie 1946
• Honduras 16 decembrie 1947
• Ungaria 14 septembrie 1948
• India, 4 noiembrie 1946

32
• Indonezia 27 mai 1950
• Iran (Islamic Republic of) 6 septembrie 1948
• Irak, 21 octombrie 1948
• Irlanda 3 octombrie 1961
• Israel 16 septembrie 1949
• Italia 27 ianuarie 1948
• Jamaica 7 noiembrie 1962
• Japonia 2 iulie 1951
• Iordania 14 iunie 1950
• Kazahstan 22 mai 1992
• Kenya 7 aprilie 1964
• Kiribati, 24 octombrie 1989
• Kuweit 18 noiembrie 1960
• Kârgâzstan 2 iunie 1992
• Laos Republica Populară Democrată 9 iulie 1951
• Letonia 14 octombrie 1991
• Liban 4 noiembrie 1946
• Lesotho 29 septembrie 1967
• Liberia 6 martie 1947
• Jamahiriya Arabă Libiană 27 iunie 1953
• Lituania 7 octombrie 1991
• Luxemburg, 27 octombrie 1947
• Malaezia 16 iunie 1958
• Insulele Maldive 18 iulie 1980
• Mali 7 noiembrie 1960
• Insulele Marshall 30 iunie 1995
• Mauritania, 10 ianuarie 1962
• Mauritius 25 octombrie 1968
• Mexic 4 noiembrie 1946
• Micronezia (Statele Federale) 19 octombrie 1999
• Monaco 6 iulie 1949
• Mongolia 1 November 1962
• Maroc 7 noiembrie 1956
• Muntenegru 1 March 2007
• Mozambic 11 octombrie 1976
• Myanmar 27 iunie 1949
• Namibia 2 noiembrie 1978
• Nauru 17 octombrie 1996
• Nepal 1 se putea 1953
• Ţările de Jos o 1 1947
• Noua Zeelandă 4 noiembrie 1946
• Niger 10 noiembrie 1960
• Nigeria 14 noiembrie 1960
• Niue 26 octombrie 1993
• Norvegia 4 noiembrie 1946
• Pakistan 14 September
• Panama 10 January 1950
• Papua New Guinea 4 October
• Paraguay 20 iunie 1955
• Peru 21 November
• Filipine 21 noiembrie 1946
• Polonia 6 noiembrie 1946

33
• Portugalia (1) 11 septembrie 1974
• Qatar 27 ianuarie 1972
• Republica Coreea 14 iunie 1950
• 1993 Republica Macedonia 28 iunie 1993
• Republica Moldova, 27 mai 1992
• România 27 iulie 1956
• Federaţia rusă 21 April 1954
• Rwanda 7 noiembrie 1962
• Sfânta Lucia 6 martie 1980
• Saint Vincent şi Grenadine 14 ianuarie 1983
• Samoa 3 aprilie 1981
• San Marino 12 noiembrie 1974
• São Tomé şi Príncipe 22 ianuarie 1980
• Arabia Saudită 4 noiembrie 1946
• Senegal 10 noiembrie 1960
• Serbia (2) 20 decembrie 2000
• Insulele Seychelles 18 octombrie 1976
• Sierra Leone 28 martie 1962
• Singapore 8 octombrie 2007
• Slovacia 9 februarie 1993
• Slovenia 27 mai 1992
• Insulele Solomon 7 septembrie 1993
• Somalia 15 noiembrie 1960
• Africa de Sud (3) 12 decembrie 1994
• Spania 30 ianuarie 1953
• Sri Lanka 14 noiembrie 1949
• Sudan 26 noiembrie 1956
• Swaziland 25 ianuarie 1978
• Suedia 23 ianuarie 1950
• Elveţia 28 ianuarie 1949
• Republica Arabă Siriană 16 noiembrie 1946
• Tadjikistan 6 aprilie 1993
• Thailanda un 1 1949
• Timorul de Est 5 iunie 2003
• Tonga 29 septembrie 1980
• Trinidad-Tobago 2 noiembrie 1962
• Tunisia 8 noiembrie 1956
• Turcia 4 noiembrie 1946
• Turkmenistan 17 august 1993
• Tuvalu 21 octombrie 1991
• Uganda 9 noiembrie 1962
• Ucraina 12 mai 1954
• Emiratele Arabe Unite 20 aprilie 1972
• Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord (4) 1 iulie 1997
• Republica Unită a Tanzaniei 6 martie 1962
• Statele Unite ale Americii (5) 1 octombrie 2003
• Uruguay 8 noiembrie 1947
• UzbUzbekistan 26 octombrie 1993
• Vanuatu 10 februarie 1994
• Venezuela 25 noiembrie 1946
• Vietnam 6 iulie 1951
• Yemen 2 aprilie 1962

34
 • Zimbabwe 22 septembrie 1980

membrii asociaţi

• Aruba 20 octombrie 1987

• Insulele Virgine Britanice 24 noiembrie 1983
• Insulele Cayman 30 octombrie 1999
• Macau, China 25 octombrie 1995
• Antilele Olandeze 26 octombrie 1983
• Tokelau 15 octombrie 2001
• Insulele Feroe 12 octombrie 2009

statut de observator

• Palestina
• Sfântul Scaun

35