Bacalaureat 2009: Varianta 18: Tema familiei într-un text

narativ: Moromeţiide Marin Preda

Tema familiei este una dintre cele mai întâlnite din literatură, permiţând
surprinderea unui complex de interrelaţionări umane. Complexitatea pe care o
impune ilustrarea unor astfel de relaţii umane presupune desfăşurări epice ample,
fapt ce implică abordarea acestei teme în specii realiste precum nuvela si romanul.
În literatura română, tema familiei este predilectă în literatura realistă. Una dintre
operele literare narative ce abordează acestă temă este romanul “Moromeţii”, al
lui Marin Preda. Pregătit de nuvele care prefigurează motive, întamplări şi
personaje din roman, “Moromeţii” este publicat în două volume, elaborate la 12 ani
distanţă: volumul I, 1955, volumul al doilea, 1967. Prima realitate scriitoricească a
rămas constantă în opera lui Marin Preda, cea rurala, a satului românesc din Câmpia
Dunării.
În primul volum al romanului, tema familiei este mai precis
conturată. Acţiunease petrece într-un sat din Câmpia Dunării, în preajma celui de-
al Doilea Război Mondial. Romanul este construit dintr-un număr mare de personaje
din planuri diferite, dar care dobândesc un sens unitar, plasate în universul satului şi
al unei familii pe cale să se destrame. Există o legătură strânsă între incipit şi final,
tema romanului putând fi redusă la două cuvinte : omul şi timpul (“se pare că
timpul era foarte răbdător cu oamenii” – “timpul nu mai avea răbdare”).
Astfel tema familieipoate fi subordonată celeilalte teme obsedante din opera lui
Preda – relaţia omului cu timpul. Pe parcursul acţiunii romanului, familia are de
suferit o serie de transformări, ca urmare a numeroaselor conflicte ce se
declanşează între membrii familiei Moromete, dar şi a tranziţiei suferite de satul
românesc în perioada din preajma celui de-al Doilea Război Mondial. Romanul va
urmări, aşadar, procesul destrămării familiei Moromete sub presiunea unor factori
exteriori sau a unor elemente de comportament.
Acţiunea primului volum se desfăşoară în vara anului 1936 şi prezintă viaţa unei
familii din satul Siliştea – Gumeşti. Aici este conturat triplul conflict din cadrul
familiei Moromete. În primul rând, conflictul dintre Moromete şi cei trei fii ai
săi, Achim, Nilă şi Paraschiv, este stârnit de modalitatea diferită de întelegere a
lumii; astfel, pentru tată , pământul semnifică garanţia libertăţii, în timp ce cei trei
fii ai săi sunt preocupaţi doar de bani. Acest conflict se încheie cu plecarea celor trei
fii cu oile la Bucureşti, în încercarea de a-şi câştiga singuri existenţa. Al doilea
conflict este cel dintre Moromete şi soţia sa, Catrina. Aceasta şi cele două fiice ale
sale îi reproşează lui Moromete faptul că nu trece casa pe numele ei, temând-se că
ar putea rămâne pe drumuri. Cel de-al treilea conflict este cel conturat între Ilie şi
sora lui, Maria (Guica). Ea se teme că va rămâne singură la bătrâneţe; sora lui Ilie
Moromete nu a fost de acord cu cea de-a doua căsătorie a fratelui său, tot ea fiind
cea care îi îndeamnă pe băieţi să fugă de acasă.
Pe un alt plan, cartea prezintă rânduielile împământenite ale existenţei ţărăneşti,
fiind descris un adevarat ritual: plecarea şi întoarcerea de la câmp, pregătirea
secerişului, cina familiei.
Două dintre scenele semnificative pentru reflectarea ideii destrămării
femiliei sunt cina şi tăierea salcâmului. Scena cinei este reprezentativă pentru
statutul protagonistului. Fragmentul începe cu un dialog între el şi Catrina,
autoritatea sa aparent incontestabilă manifestându-se prin voce : “Deodată curtea
răsună de un glas puternic şi ameninţător, făcându-i pe toţi să tresară de teamă.”
Catrina mai fusese căsătorită o dată şi are o fiică. Actuala sa familie este una dintre
cele mai numeroase din sat şi printre puţinele care au copii din două căsătorii.
Membrii familiei par a fi grupaţi în tabere rivale, în ciuda faptului că stau toţi asezaţi
la o masă rotundă şi foarte mică; acest lucru însa nu ajută la sporirea unităţii
familiei. Cei trei fraţi din prima căsătorie a lui Moromete “stăteau pe partea din afară
a tindei, ca şi când ar fi fost gata în orice clipă să se scoale de la masă şi să plece
afară.” Acest detaliu sugerează ideea că ei nu aparţin familiei, pentru că mama
vitregă îi are lângă ea ”pe ai ei, Niculae, Ilinca şi Tita, copii făcuţi cu Moromete”.
Poziţia tatălui reliefează autoritatea sa absolută : “stă deasupra tuturor, în pragul
celei de-a doua odăi, de pe care el stăpânea cu privirea pe fiecare.”
Atmosfera conflictuală din cadrul familiei Moromete este evidentă din gesturi şi
din priviri : Moromete are în glas “fire de ameninţare”, îi vorbeşte ameninţător lui
Achim, care îi răspunde cu dispreţ, pe Niculae îl fulgeră cu privirea apoi, certându-l
cu “glas îndesat”.
Tot în această scenă ne sunt dezvăluite treptat şi ameninţările ce vor duce, în
timp, la destrămarea familiei; şcoala lui Niculae trebuie achitată, fonciirea a rămas
neplătită, iar Achim doreşte să plece cu oile la Bucureşti, fiind necesară şi plătirea
ratei la bancă. Cei trei îşi condamnă tatăl pentru ezitările sale.
Scena salcâmului este construită într-un registru stilistic diferit. E spre ziuă, iar
luna “semăna cu un soare mort, ciuntit şi rece”. Bocetele ce se aud din cimitir pare
că “ies din pământ”. Uriaşul salcâm în care “copiii se urcau în orice primăvară şi îi
mâncau florile”, iar iarna “îi îmbrăţişau tulpina”, care “era curăţat de crăci în fiecare
an şi creştea la loc mai bogat” domina întreg satul şi pare nemuritor. Chiar când
aşchiile încep să sară din trunchiul său, ele par să se aşeze în jurul lui protector.
Când se prăbuşeşte la pământ, totul dobândeşte un aer tragic, de moarte violentă,
ca şi cum cineva ar fi silit să răspundă unui alt destin, nefast. Protecţia salcâmului
nu se mai exercită asupra împrejuruimilor : “cercul deschis şi câmpia năpădeau
împrejurimile” şi “totul se făcuse mic.”
Scena se încheie în aceeaşi atmosferă rău prevestitoare în care începuse, cu stolul
de ciori care zboară derutate, căci nu mai recunosc locul. Salcâmul a reprezentat în
lumea vegetală ceea ce reprezintă Ilie pentru familia sa, un “pater familias”.
Destinul unuia este anticipat de destinul celuilalt.
Deşi Moromete ţine la unitatea familiei, aceasta se va destrăma din cauza
imposibilităţii de comunicare dintre membrii săi (tatăl reprezintă mentalitatea
tradiţională, în timp ce fiii săi mai mari sunt atraşi de mirajul oraşului, iar fiul cel
mic, Niculae, este dornic de a studia.), dar şi pentru că timpul era nerăbdător cu
oamenii. Dacă la începutul romanului lumea era aşezată, în final lucrurile se
precipită, ameninţând liniştea acesteia. În volumul al doilea, Ilie Moromete intră
într-un con de umbră. Moromete face ultima încercare nereuşită de a îşi aduce fiii
acasă. Părăsit la bătrâneţe de Catrina, el rămâne doar cu fata cea mică, autoritatea
lui scade, oamenii nu îl mai respectă ca altădată. În ciuda transformărilor sociale la
care asistă, Ilie Moromete nu acceptă ideea că rostul său în lume a fost greşit şi că
ţăranul trebuie “să dispară”. Ultima replică a lui Moromete – crezul său de viaţă,
libertatea morală, - “D-le… eu întotdeauna am dus o viaţă independentă!”
Romanul urmareşte procesul destrămării familiei Moromete, destrămare
simbolică pentru “stingerea unei lumi” sub presiunea unor factori exteriori sau unor
elemente de comportament. Pe lângă tema familiei ,care include şi tema paternităţii,
se observă şi tema tercerii timpului, confruntarea omului cu istoria potrivnică. Se
insistă pe relaţiile dintre membrii familiei Moromete şi mai ales pe drama tatălui
nepuntincios în a menţine familia unită. Drama paternităţii se grefează pe
contextul social – istoric, care aduce schimbarea ordinii cunoscute a lumii.
Agresiunea istoriei spulberă iluzia personajului : unitatea familiei, libertatea morală
a individului. Risipirea familiei duce la prăbuşirea morală a tatălui.
Aşadar , tema familiei în romanul “Moromeţii” este prezentată într-o manieră
modernă, cu realism, valoarea romanului fiind sporită şi de acest aspect.