Sunteți pe pagina 1din 16

Fenomenul Violentei Domestice

1. Definirea conceptului de violenta domestica. Delimitari conceptuale

Fenomenul violentei domestice este prezent in realitatea noastra de zi cu zi, mai


aproape sau mai departe de caminul nostru, de valorile noastre, de obiceiurile privind
rezolvarea conflictelor si de cele privind autocontrolul asupra impulsurilor. Evantaiul
formelor de violenta este larg, cuprinzand toate aspectele personalitatii: fizic, psihic
(emotional), moral si sexual.
Comisia europeana asupra infractionalitatii a Consiliului Europei defineste grupul familial ca
fiind „ un cuplu casatorit sau necasatorit, descendentii acestuia, familiile de origine,
descendentii sau rudele oricarui dintre fiii cuplului, cu conditia ca acestia sa continue sa
locuiasca impreuna sau sa continue relatiile determinate de o coabitare anterioara” 1. In
consecinta, prin familie trebuie sa se inteleaga mai mult decat am fi tentati sa credem, sub
conditiile date. Acelasi organism defineste si violenta in familie astfel: „ reprezinta violenta in
familie orice act sau omisiune a unui act in contextul relatiilor de familie de catre unul dintre
membrii familiei, prin care este subminata viata, integritatea corporala sau psihica sau
libertatea unui alt membru al familiei, sau care afecteaza in mod grav dezvoltarea
personalitatii acestuia” 2. Consiliul Europei apreciaza ca, prin violenta domestica sunt
incalcate trei drepturi fundamentale ale omului: dreptul la viata, dreptul la integritate fizica si
psihica si dreptul la securitatea persoanei.
In sens larg, violenta domestica inseamna indreptarea agresivitatii catre un membru de
familie, de obicei sotia, dar uneori si copiii sau persoanele varstnice, uneori barbati, respectiv
orice persoane aflate dintr-un anumit motiv in inferioritate, in stare de dependenta3.
Nicolae Mitrofan, in Manual de Psihologie Sociala, afirma ca “ agresivitatea poate fi
considerata o caracteristica a acelor forme de comportament orientate distructiv, in vederea
producerii unor daune, fie ele materiale, moral psihologice, sau mixte”4. De remarcat ca, in
mod frecvent agresivitatea este asociata sau chiar confundata cu violenta. Insa putem vorbi si
despre cazuri de conduita agresiva (este clara intentia de a vatama, de a face rau) in forme
non-violente. Septimiu Chelcea considera ca agresivitatea este “comportamentul verbal sau

1
Doina, Gadei, Victimizarea femeii in Romania in perioada de Tranzitie, Ed. Sinteca, Craiova, 2003.
2
Idem.
3
Maria, Roth-Szamoskozi, Copii si femei victime ale violentei, Ed. Presa Universitara Clujeana, Cluj-Napoca,
2005.
4
Nicolae, Mitrofan, in Adrian Neculau, coord., Manual de Psihologie Sociala, Ed. Polirom, Iasi, 1996, p. 433.
actional ofensiv, care are ca scop umilirea, vatamarea sau chiar suprimarea altor personae,
care sunt motivate sa evite acest tratament”5.
Maria Roth-Szamoskozi afirma ca violenta este universal prezenta, dar totodata si
condamnata, intrucat ea afecteaza viata umana atat la nivel interpersonal, cat si la nivel
societal. La nivel interpersonal prin: acte de delicventa, acte de criminalitate, violenta fizica,
emotionala si psihologica dintre persoane (membrii de families sau din afara ei), iar la nivel
societal prin: razboaie, inegalitati sociale, conflicte intercomunitare si intre natiuni6.
Potrivit Legii nr. 217 din 22 mai 2003 pentru prevenirea si combaterea violentei in familie,
constituie violenta in familie impiedicarea femeii de a-si exercita drepturile si libertatile
fundamentale.
Din punct de vedere clinic o definitie larg acceptata a violentei domestice este cea formulata
de Stark si Flitcraft: “ violenta domestica este o amenintare sau provocare, petrecuta in
prezent sau in trecut, a unei raniri fizice in cadrul relatiei dintre partenerii sociali, indiferent de
statutul lor legal sau de domiciliu. Atacul fizic sau sexual poate fi insotit de intimidari sau
abuzuri verbale; distrugerea bunurilor care apartin victimei; izolarea de prieteni, families au
alte potentiale surse de sprijin; amenintari facute la adresa altor persoane, semnificative pentru
victime, inclusiv a copiilor; furtul; controlul asupra banilor, lucrurilor personale ale victimei,
alimentelor, deplasarilor, telefonului si a altor surse de ingrijire si protectie”7 Aceasta definire
a violentei este cuprinzatoare si sub aspectul potentialelor manifestari ale ei in cadrul familiei.
Ana Munteanu descrie elementele specifice care diferentiaza violenta domestica de alte forme
de incalcare a drepturilor omului:8
• Accesul permanent al agresorului la victima
• Existenta unui ciclu repetitiv al violentei, cu o frecventa tot mai mare si o gravitate tot
mai severa
• Schimbarile produse in personalitatile celor implicati, cu scaderea eficientei lor in
indeplinirea functiilor sociale
• Antrenarea intregului sistem familial (a tuturor membrilor familiei)
• Existenta unor relatii emotionale intre victima si agresor
• Caracterul secret, privat, ceea ce face ca victima sa aiba accesul limitat la sprijin
• Tendinta celorlalti de a inchide ochii fata da asemenea situatii (neinterventionism)
5
Septimiu, Chelcea, coord., Psihosociologie-teorie si aplicatii, Ed. Economica, Bucuresti, 2006, p. 89.
6
Maria, Roth-Szamoskozi, Copii si femei victime ale violentei, Ed. Presa Universitara Clujeana, Cluj-Napoca,
2005.
7
Ana, Munteanu, apud Stark, E., Flitcarft, A., Women at risk, in Adrian, Neculau, Violenta- aspecte psihologice,
Ed. Polirom, Iasi, 2003, p. 149.
8
Ana, Munteanu, Violenta domestica si maltratarea copilului, Ed. Eurostampa, Timisoara, 2000, p. 28.
• Lipsa de specialisti si de servicii adecvate
• Toleranta sociala in multe culturi fata de acest fenomen
• In general, victima este femeia
Adunarea Generala a ONU, la recomandarea Comisiei pentru statutul femeii, a adoptat
Declaratia asupra violentei impotriva femeilor ( Rezolutia Adunarii Generale 40/ 104 din 20
dec. 1993). Declaratia subliniaza faptul ca violenta impotriva femeilor este o violare a
drepturilor omului si recomanda strategii care sa fie folosite de catre statele membre si de
catre agentiile specializate ale ONU, pentru eliminarea acestei probleme. Acest document
defineste violenta impotriva femeilor astfel:
Art. 1. In termenii acestei declaratii, expresia de violenta impotriva femeilor inseamna orice
act de violenta bazat pe sex, care are drept rezultat ranirea sau suferinta fizica, sexuala sau
psihologica a femeii, inclusiv amenintarea cu asemenea acte, coercitia sau privarea arbitrara
de libertate, fie in public sau in viata privata.
Art. 2. Prin violenta impotriva femeilor trebuie sa se inteleaga:
a) violenta fizica, sexuala sau psihologica in familie, inclusiv bataie, abuz sexual fata de
fetele din casa, violenta legata de zestre, viol marital, mutilarea genitala a femeilor si
alte practici traditionale care produc ranirea femeii, violenta cauzata de sot si violenta
cauzata de exploatare.
b) violenta fizica, sexuala si psihologica in comunitate, inclusiv abuz sexual, viol,
hartuire sexuala si intimidare la locul de munca, in institutii educationale si in alta
parte, trafic de femei si prostitutie fortata.
c) violenta fizica, sexuala si psihologica comisa sau permisa de Stat, oriunde ar avea
loc.9
Asadar, forme ale violentei, cu precaderea ale violentei impotriva femeilor, sunt intalnite la
toate nivelurile de organizare: in familie, in comunitate si chiar la nivel statal, iar multe dintre
cazurile produse raman necunoscute autoritatilor abilitate sa ia masuri.
La a 4a Conferinta Mondiala asupra Conditiei Femeii, de la Beijing, din 1995, s-a afirmat ca:
„ violenta impotriva femeilor este o problema globala, legata de puterea barbatilor, ca
privilegiu si control, accentuata de ignoranta, de lipsa unor legi potrivite si a eforturilor
adecvate din partea autoritatilor publice pentru intarirea legilor existente. Violenta fata de
femei desemneaza toate actele agresive indreptate impotriva femeilor, cauzatoare sau posibil
cauzatoare de prejudicii sau suferinte fizice, sexuale sau psihologice, inclusiv amenintarea cu

9
Doina, Gadei, Victimizarea femeii in Romania in perioada de Tranzitie, Ed. Sinteca, Craiova, 2003.
asemenea acte, constrangerea sau privarea arbitrara de libertate”. ( Platforma de actiune de la
Beijing, 1995, cap. Violenta impotriva femeilor, parag. 1)
Se pare totusi ca, familia ramane cel mai propice mediu de dezvoltare a violentei. Iata ce au
afirmat in 1999 R.J. Gelles si M.A. Strauss cu privire la acest aspect: „ violenta infloreste in
intimitate. Cu exceptia politiei si a armatei, familia este, probabil, cel mai violent grup social,
iar casa cel mai violent spatiu social din societatea noastra. O persoana este mai probabil sa
fie lovita sau omorata in propria casa de catre un alt membru de familie, decat oriunde
altundeva sau de catre oricine altcineva” (SIRDO, 1999).
Gelles R.J. si Strauss M.A. au identificat doisprezece factori de risc, care fac ca familia sa fie
cea mai expusa dintre grupurile mici la dezvoltarea violentei10. Acestia sunt:
1) timpul petrecut de membrii familiei in acelasi spatiu domestic
2) gama diversa de activitati si interese a membrilor familiei care poate genera
posibile conflicte
3) intensitatea speciala a implicarii emotionale a membrilor apartinatori grupului
familial
4) simultaneitatea activitatilor domestice care se pot stanjeni reciproc
5) dreptul de a influenta (conform cutumelor) comportamentul celorlalti membri
ai familiei
6) discrepantele de varsta si sex ce pot avea ca urmare aparitia de „conflicte
culturale”
7) traditionalismul atribuirii rolurilor in familie pe criterii biologice si nu de
competenta
8) intimitatea crescuta a familiei si superficializarea relatiilor sociale ce au ca
urmare lipsa controlului social
9) apartenenta involuntara- amanarea deciziei de a te „rupe” de familie, de a pleca
de acasa, de a-ti face alta familie
10) nivelul crescut al stresului la nivel macro si microsocial
11) aprobarea normativa- dreptul parintilor de a-si lovi copiii este permis in baza
caruia, in casnicie, barbatul isi permite lovirea partenerei
12) socializarea in violenta si generalizarea ei- pedeapsa fizica administrata de
parinti ii face pe copii sa asocieze dragostea cu violenta, ceea ce ii determine sa
perpetueze aceasta asociere in relatia maritala.

10
Doina, Gadei, apud Gelles R.J. si Strauss M.A., 1980, Victimizarea femeii in perioada de Tranzitie, Ed.
Sinteca, Craiova, 2003..
Asadar, definirea unanima a violentei domestice, ca si fenomen social, reprezinta un demers
destul de dificil, intrucat, in functie de domeniul de activitate, specialistii formuleaza sub alti
termeni ceea ce toti numim violenta domestica, insa toti sunt de acord cu formele de
manifestare, cat si cu nocivitatea ei, atat la nivel micro, dar si macrosocial.

2. Abordarea socio-culturala a violentei domestice

Violenta domestica a stat in conul de umbra a interesului general mult prea mult timp,
iar manifestari ale interesului asupra acestei probleme s-au oprit in fata usii inchise a
caminului care adaposteste viata familiei. Viata privata apartinea exclusiv indivizilor, familiei,
dar de fiecare data cand aceasta interfera cu bunul mers al comunitatii al comunitatii, cu
reglementarile generale ce girau viata comunitatii, se luau masuri mai degraba punitive, decat
reparatorii. Astazi putem observa o crestere a atentiei publice fata de spatiul vietii private, iar
dezvaluirile privind abuzurile care se petrec in acest spatiu au obligat statele democratice la
asumarea responsabilitatii fata de fiecare membru al ei, indiferent unde s-ar afla, chiar si in
spatele usilor inchise ale caminului familiei.11 Despre societatea romaneasca inca se poate
spune ca este una traditionala, comparativ cu alte societati europene, care mai respecta
modelul traditional patriarhal. La sfarsitul secolului 20, 46,2% din populatia Romaniei locuia
in mediul rural. Astfel ca perpetuarea modelului traditional de viata familiala este explicabila.
Acest model impune femeilor devotamentul fata de barbati si copii, cat si responsabilitatea
activitatilor gospodariei. Ideea ca barbatul este superior femeii si ca aceasta trebuie sa i se
supuna este tipica familiilor din mediu traditional rural, cu atat mai mult cu cat este sustinuta
si de religia ortodoxa. 12
In perioada comunista, familia si casnicia au incetat partial sa mai faca parte din viata privata,
atunci cand controlul partidului comunist s-a extins si asupra comportamentului reproductiv si
al divorturilor. Partidul comunist considera ca mentinerea casniciei nu putea ramane doar in
seama sotilor, reprezentand o problema personala, ci apararea unitatii familiei era considerata
o datorie morala. Misiunea de baza a familiei era aceea de a naste si de creste copii „ in
spiritul nou, socialist, pentru a deveni cetateni demni ai patriei socialiste”. Sub pretentia ca
este o conceptie innoitoare, in fapt politica familiala a lui Nicolae Ceausescu urmarea
mentinerea valorilor traditionale, paternaliste, care nu oferea spatiu public problematicii
violentei domestice si a emanciparii femeii in cadrul familiei.

11
Ana, Munteanu, in Adrian Necula, coord., Violenta-aspecte psihologice, Ed. Polirom, Iasi, 2003, p. 140.
12
Elena, Zamfir, Catalin, Zamfir, Situatia femeii in Romania, Ed. Expert, Bucuresti, 2000.
Implicarea statului in problemele intime ale vietii de familie nu a condus spre intarirea
gradului de securitate a membrilor familiei, care se confruntau cu riscul trairii unor violente.
Familiile nucleare au inlocuit treptat familiile extinse, astfel ca, odata cu migrarea spre oras,
familiile provenite din mediul rural au trait sentimente de frustrare si instrainare, iar tensiunile
familiale s-au accentuat. In locul obtinerii unei protectii sporite, in aceasta perioada
indatoririle femeilor s-au dublat, intrucat pe langa rolul lor traditional de a creste si ingriji cat
mai multi copii, a aparut si rolul de angajata, rol fara de care familia nu ar fi avut suficiente
resurse pentru implinirea nevoilor de baza13. Perioada dominata de regimul comunist este una
destul de trista, asadar, si din perspectiva politicilor sociale pentru familie. Marciana Popescu
surprinde foarte bine realitatea romaneasca referitoare la viata familiei, specifica perioadei
comuniste, cat si viziunea liderilor politici din acea vreme. Ea spune ca:
„In Romania, ideologia comunista promoveaza principiul egalitatii dintre sexe, lansand pe
piata imagini deformate ale femeii si incurajand, in numele egalitatii, un proces de
masculinizare a acesteia (vezi femeia-macaragiu, femeia-lucrator in metalurgie, femeia-
sudor etc.). Cu toate acestea, este incurajat in acelasi timp principiul non-interventiei statului
in viata privata a individului, principiu incalcat numai in vederea pastrarii unei constiinte
politice corecte si corespunzatoare din punctul de vedere al vederilor Partidului Comunist.
Violenta, dincolo de usile bine ferecate ale familiei, se pastreaza in stadiu latent, fiind
negata, la fel ca toate celelalte probleme sociale, de catre un regim care reusise sa instaureze
o stare de beatitudine generala, intretinuta prin constrangere ideologica si forta maselor.”14
Probleme ce inainte de 1989 se aflau in stare latenta, devin manifeste, atat datorita ridicarii
cenzurii politice impuse in derptul lor, cat si acutizarii lor prin criza declansat de hiatusul de
putere, asociat cu frica de orice modele care ar fi fost oarecum similare modelului impus pana
atunci. 15
Elena Zamfir precizeaza ca, asemeni altor societati europene traditionale, societatea
traditionala romaneasca sustine un model legitim de violenta impotriva femeilor. In acest caz
violenta ar reprezenta un instrument cultural legitim de exercitare a autoritatii barbatului in
familie si de a afirma superioritatea statutului sau. Totodata, din punct de vedere cultural,
violenta impotriva femeii a fost limitata, formele grave de violenta fiind sanctionate de
comunitate. Intrucat femeia avea un rol important in organizarea si conducerea gospodariei
rolul ei in familie a fost intarit, limitand astfel nivelul si gravitatea violentei indreptate asupra
13
Maria, Roth-Szamoskozi, Copii si femei victime ale violentei, Ed. Presa Universitara Clujeana, Cluj-Napoca,
2005.
14
Marciana, Popescu, Violenta domestica: raspunsul comunitar, in Elena, Zamfir, coord., Strategii antisaracie si
dezvoltare comunitara, Ed. Expert, Bucuresti, 2000, p. 398.
15
Ibidem.
sa. Potrivit aceleiasi autoare, pozitia relativ puternica a femeii in cadrul familiei s-a datorat
mai multor factori, cum ar fi:
a) istoria zbuciumata, incarcata de razboaie si caracterizata de migratia
destul de frecventa a barbatilor in cautarea unui loc de munca, facea ca femeia sa preia
rolul de conducere a familiei. O caracteristica a societatii traditionale este reprezentata
de femeia activa, capabila sa rezolve problemele familiei.
b) traditional, situatia standard era cea a familiei nucleare, in sensul ca
familia proaspat formata isi intemeia, de regula, propria gospodarie, astfel ca
autoritatea parintilor asupra lor era mult diminuata si limitata.
c) conform valorilor traditionale cei doi soti aveau responsabilitati
reciproce, loialitatea reciproca fiind inclusa16.
In lumina acestor factori, pozitia femeii este mult intarita in cadrul familiei, chiar daca este
pastrata subordonarea fata de sot. Astfel de factori au condus la diminuarea si limitarea
violentei impotriva femeii. Formele grave de violenta impotriva femeii in familie ocupa o
pozitie socio-cultura specifica, in sensul ca acestea sunt privite ca fiind legitime doar in
cazurile exceptionale si justificate ( desi noi, astazi, afirmam cu toata taria ca violenta
domestica nu este justificata in nici un fel de situatie). Spre exemplu, adulterul era considerat
in mod traditional un motiv intemeiat de administrare a unei pedepse fizice severe. In acelasi
timp, insa, violenta sistematica si extrem de dura era asociata cu forme de dezagregare a
familiei, cu tulburari comportamentale, potentate si de consumul de alcool. Comunitatea nu
aproba asfel de forme severe si constante de violenta, ci erau considerate, mai degraba, semne
ale unei vieti de familie dezagregate, ale prezentei unor tulburari psihopatologice, si care nu
aveau o legitimitate sociala. Pe langa notiunile de legitim/ nelegitim, tebuiesc luate in
considerare si cele de toleranta/ acceptare. In culturile traditionale, toleranta/ acceptarea
violentei fata de femei era in raport cu legitimitatea acesteia. Astfel, in interiorul familiei
abuzarea/ violentarea femeii era considerata un compotament legitim al sotului sau al tatalui,
in consecinta violenta era tolerata chiar de catre femeia abuzata si, implicit de comunitate. Din
pacate auzim si astazi afirmatii de genul: „ e casa omului, poate sa faca ce vrea la el in casa”,
incalcand flagrant drepturi si libertati ale celui de langa el. E drept ca ordinea sociala se
bazeaza pe principiul noninterventiei comunitatii in problemele de familie, iar opinia publica,
desi dezaproba anumite cazuri de violenta domestica, nu putea interveni decat in mod
exceptional si marginal. Asadar, toleranta comunitatii fata de violenta domestica era
favorizata atat de ligitimitatea atribuita, cat si lipsa modalitatilor legale de interventie. Trebuie
16
Elena, Zamfir, Catalin, Zamfir, Situatia femeii in Romania, Ed. Expert, Bucuresti, 2000, p. 164.
specificat, pe de alta parte, si intorsura lucrurilor, care s-a produs in ultimele doua decenii,
cand s-a dezvoltat o cultura paneuropeana. Aceasta presupune impletirea elementelor
moderne cu cele ale unei culturi romantice, in care este plasata femeia. Valorile culturii
moderne sustin respectarea drepturilor egale pentru barbati si femei, echilibrarea structurii
autoritatii in familie si valorizarea demnitatii si respectului femeii in familie. Cultura
romantica promoveaza un statut special pentru femeie, fiinta delicata ce trebuie protejata17.
In consecinta, se poate spune ca exista doua atitudini culturale diferite in fata violentei
domestice, de-a lungul istoriei societatii romanesti. Prima ar fi cea a autoritatii masculine,
care include si o violenta legitima, sustinuta de toleranta fata de aceasta violenta, in numele
principiului noninterventiei. A doua a fi cea moderna a egalitatii si respectului, sustinuta de
elementele romantice.

3. Factori cauzali si favorizanti

Petru Ilut sustine pe baza cercetarilor efectuate in domeniu ca „ violenta familiala este
un raspuns complex la anumite conditii: saracia, lipsa de putere sociopolitica, promovarea in
mass-media a violentei fata de femei, ideologia dominatiei si a agresivitatii masculine”.18 Pe
langa acestia factori s-ar mai putea adauga si: cultura/ educatia rigida, traditionalism privind
rolul barbatului/ femeii, impasibilitatea/ comoditatea societatii civile, viciile/ lacunele
legislative, neegalitatea de sanse barbati/ femei, neimplicarea autoritatilor. Desigur, toti acesti
factori „macro” conteaza foarte mult si, in mod indreptatit, studiile sociologice se focalizeaza
asupra lor. Insa, variabilele psihologice „de blamare” (soti betivi, mame necorespunzatoare,
sotii amenintatoare si rele) nu trebuiesc neglijate. Situatiile cotidiene, ca si investigatiile
empirice, arata ca in aproxomativ aceleasi conditii sociale, oamenii se comporta diferit si in
privinta violentei. Numeroase modele psihologice au incercat sa explice violenta domestica,
iar unul dintre ele este cel al situatiei sociale, care incrimineaza drept cauze hotaratoareale
violentei doua seturi de variabile: a) presiuni structurale (venituri mici, somaj, boala etc.); b)
normele culturale transcrise in zicale, precum: „bataia e rupta din rai”. Conlucrand, acesti
factori imping la violenta familiala.19 Tot aici se mai adauga un factor important: adultii si, in
speta copiii, invata sa fie agresivi din societate in general, insa, mai degraba, violenta este
invatata in familie.

17
Idem, p. 165.
18
Petru, Ilut, Sociopsihologia si antropologia familiei, Ed. Polirom, Iasi, 2005, p. 157.
19
Ibidem.
Un alt model care explica violenta este cel al resurselor, care pleaca de la prezumtia ca
indivizii recurg la violenta atunci cand, dorind autoritatea si dominanta, nu au resurse oficiale
(situatie materiala, prestigiu social) pentru a le obtine sau pastra. Femeile sunt victime ale
agresivitatii barbatilor in toate mediile sociale si la toate rasele si etniile, dar nu in aceeasi
proportie si cu aceeasi intensitate. Cercetari diverse arata ca la familiile cu un status
socioeconomic scazut, bataile sunt mai frecvente si severe, iar intre conditia socioeconomica,
rasa si etnie exista o corelatie destul de stransa. Atfel incat, femeile cele mai dezavantajate in
Romania sunt cele din comunitatile de rromi. In asemenea familii, si certurile sunt mai grave,
fiind determinate de consumul de alcool si droguri, de lipsa banilor, de inegalitatea flagranta
in efectuarea treburilor gospodaresti, de gelozie. In viziunea lui Petru Ilut aceste caracteristici
sunt atat de interdependente, incat formeaza un sindrom al incapacitatii de convietuire
normala care duce, in marea majoritate a cazurilor, la disolutia familiala.20
Date reprezentative in domeniu arata ca discordantele familiale sunt un factor important care
premerg, dar si insotesc abuzul; apoi factorii stresori pentru familie, cum ar fi dificultatile
financiare sau numarul mare de copii, sunt asociati cu un risc crescut de violenta. 21 Literatura
de specialitate, cat si studiile efectuate au ajuns la concluzia ca exista cateva cauze, specifice
abuzatorului, pe scurt acestea ar fi:
 istorie personala cu abuz
 nemultumiri la locul de munca
 consum de alcool si/ sau substante
 neincrederea in sine
 inabilitatea de a-si identifica sentimentele
 schimbari de atitudine
 imaturitate emotionala
 temperament violent
 stare de sanatate
 gelozie/ spirit posesiv
 abilitati scazute in viata intima
 atitudinea negativa fata de femeie
 cultura/ educatia rigida

20
Idem, p. 158.
21
Gayla, Margolin, Interpersonal and Intrapersonal factors associated with marital violence, in G.T. Hotaling,
D. Finkelhor, J.T. Kirkpatrick, M.A. Straus, Family abuse and its consequences, Sage Publication, London,
1988, p. 203.
Totodata, observarea cazurilor de violenta declarata arata ca majoritatea barbatilor care isi bat
sotiile consuma si abuzeaza de alcool. Consumul exagerat de alcool ( si alte droguri) conduce,
de cele mai multe ori, la agresivitate, atat prin efectul sau dezinhibitor, cat si prin pierderea
luciditatii, persoana in cauza nemailuand in considerare consecintele nu de putine ori fatale
asupra vietilor celorlalti si a lui insusi. Fara nici o indoiala starea de ebrietate este cauza
imediata si cea mai frecventa in actele de violenta asupra sotiilor.
Pe de alta parte, gelozia constituie un factor care determina violenta domestica, mai ales
atunci cand sotul, in concordanta cu prejudecatile sexiste, experimenteaza un profund
sentiment de posesivitate asupra femeii, solicitandu-i o fidelitate absoluta. In multe cazuri de
gelosie, sotul este dominat de un puternic sentiment de insecuritate si de abandon, care ii
invadeaza imaginatia sub forma unui veritabil complex- Othello. Din acest punct de vedere
sotul isi suspecteaza partenera de orice cuvant sau gest, chiar daca in realitate aceasta ii este
extrem de fidela. In toate acestea sunt identificati si factori prezenti in cazul victimei, in
sensul ca exista anumite caracteristici generale femeilor-victime, care accepta/ tolereaza
abuzurile din partea partenerului. Foarte pe scurt acestea ar fi:
 istorie personala cu abuz in copilarie
 consum de alcool si/ sau substante
 neincredere in sine
 imaturitate emotionala
 abilitati scazute in viata intima
 cultura/ educatia rigida
 traditionalism privind rolul barbatului/ femeii
 starea de sanatate
 subordonarea materiala
4. Tipologia violentei domestice

Asa cum am mai afirmat, violenta afecteaza toate aspectele personalitatii persoanei
abuzate si, de cele mai multe ori, aceste planuri se intrepatrund, iar conscintele lor coexista si
se manifesta simultan sau consecutiv asupra tuturor laturilor personalitatii victimei.
Formele de manifestare ale violentei domestice sunt foarte variate: fizica, sexuala,
emotionala, sociala, financiara, etc. Cunoasterea si recunoasterea pericolelor sociale ale
diferitelor forme de manifestare pot porni de la unele caracteristici comune, care sunt
elementele definitorii ale violentei. Dupa Hearn, acestea sunt:22
- recurgerea de catre agresor la forta fizica/ alt gen de constrangere
- intentia de a cauza o vatamare
- victima resimte un abuz
- recunoasterea actelor ca fiind abuzive de catre o autoritate legala

4.1. Violenta fizica


Violenta fizica a fost definita ca fiind orice act sau omisiune comisa in interiorul familiei de
catre unul dintre membrii acesteia, care aduce atingere vietii, integritatii corporale sau
psihologice, ori libertatii altui membru al aceleiasi familii, pericliteaza in mod serios
dezvoltarea lui fizica si psihologica ( Consiliul Europei, Recomandarea R (85) 4 cu privire la
problematica violentei intrafamiliale). Exemple de agresiune fizica pot fi: trasul de par,
zgarierea, arsuri, lovirea cu palma, pumnii, obiecte contondente, ruperea oaselor, izbirea
victimei de pereti sau de mibila, aruncarea de obiecte, folosirea armelor albe sau de foc, chiar
injunghieri si omor. Modalitatile de abuz fizic sunt diverse si, se pare ca exista o progresie a
gravitatii si profunzimii lor.
Cercetarile efectuate au aratat ca efectele diverselor tipuri de abuz se manifesta in mod
cumulativ, iar efectele violentei fizice sunt cele mai vizibile si cel mai usor de constatat, insa
nu se poate spune cu certitudine ca aceasta forma de violentare a femeii este cea mai intalnita.
In Cercetarea Nationala privind violenta in familie si la locul de munca ( Centrul Parteneriat
pentru Egalitate, 2003), dintr-un total de 214 respondenti, 17% din esantionul de femei au
indicat cel putin una dintre formele de manifestare a violentei fizice. Procentul cel mai ridicat
( 10%) din lotul femeilor respondente a dat un raspuns afirmativ la intrebarea vi s-a intamplat
ca cineva din familie sa va dea o palma sau sa va loveasca cu piciorul?
Aceasta este considerata, de regula, una dintre formele usoare de violenta casnica si tocmai de
aceea inca prea multi barbati continua sa isi abuzeze in acest mod partenerele. 6% dintre
respondente au declarat ca li s-a intamplat ca cineva din familie sa le ameninte cu moartea.
5% au raspuns cu DA la intrebarea vi s-a intamplat ca cineva din familie sa va arunce sau sa
va tranteasca de perete sau de podea? 23% dintre femeile chestionate au raspuns ca cea mai
grava situatie este atunci cand sunt palmuite sau lovite cu piciorul, poate pentru ca aceasta
este cea mai frecventa forma de manifestare a violentei fizice. Aceeasi cercetare arata si
faptul ca modul de menifestare violent si regularitatea admonestarilor corporale sunt
22
Hear, J., The violences of men, Sage Publication, London, 1989, p. 28.
caracteristice acestui tip de violenta. Astfel, 37% din esantionul femeilor „victime” au spus ca
au fost violentate de multe ori, cu regularitate, iar 39% au raspuns ca s-a intamplat de cateva
ori sa fie abuzate. Interesant de remarcat este si perioada vietii cand sunt cel mai des intalnite
aceste forme de manifestare violenta. 43% dintre femei au raspuns ca s-a intamplat sa fie
abuzate in primii cinci ani de casatorie/ concubinaj, iar 52% au spus ca au fost abuzate in
urmatorii ani ai casatoriei/ concubinajului. Se pare ca in aceasta perioada a vietii se
cimenteaza rol-statusul fiecaruia dintre parteneri in cadrul familiei, apar copiii si, deci, alte
indatoriri pentru familie. Interesant de observat este faptul ca nici o persoana de confesiune
neo-protestanta nu a raportat violenta fizica in familie, insa persoanele de religie ortodoxa o
raporteaza in aceeasi masura cu toata populatia, in timp ce persoanele de confesiune romano-
catolica marturisesc violenta fizica in familie intr-o proportie semnificativ mai mare (16%).
Ca si moment al aparitiei, violenta fizica nu cunoaste o perioada sau moment specific in ciclul
vietii, ci mai degraba se intinde pe toata durata vietii. Totusi, incidenta fenomenului creste de
patru ori de la copilarie (10%) si tinerete timpurie (10%), la primii cinci ani de casatorie
(47%), atinge maximul in urmatorii ani ai casatoriei (63%), pentru ca sa scada din nou la
batranete (22%).
Conform Barometrului de gen din 2000, 53% dintre respondenti cunosc barbati care isi bat
sotiile sau partenerele, iar 18% dintre femeile chestionate sustin ca au fost cel putin odata
batute de sot sau de partener ( pe cand la aceeasi intrebare doar 1% dintre barbati raspund
afirmativ).

4.2.Violenta sexuala
Violenta sexuala asupra femeilor sau fetelor din familie este o alta forma de manifestare a
violentei domestice, iar manifestarile ei sunt foarte diverse. Potrivit Cercetarii Nationale
Privind Violenta in Familie si la Locul de Munca, violenta sexuala este raportata doar
impreuna cu celelalte tipuri de violenta: fizica, psihologica, economica si sociala. Aceasta
forma de violenta este raportata in exclusivitate de femei ( 2,6%), iar 1,4% din populatia
adulta a tarii raporteaza aceasta forma de violenta. 12% dintre femeile divortate marturisesc
violul marital, pe langa 2,3% dintre femeile casatorite oficial. Nici o femeie in uniune
consensuala nu raporteaza violenta sexuala in famlie. Manifestarea acestui tip de violenta
domestica presupune ca barbatul sa abuzeze de drepturile sale firesti din cadrul cuplului si sa
incalce drepturile partenerei. Formele de manifestare a abuzului sexual includ: violul marital,
incestul, penetrarea anala sau orala fara consimtamantul ambelor parti implicate, constrangere
la a poza sau a fi filmata in scopul realizarii filmelor pornografice, etc.
Femeile victime ale violentei sexuale in familie sunt de toate etniile, varstele, religiile,
nivelurile de educatie si din toate categoriile socio-profesionale.
Studiile arata ca violenta sexuala este insotita intotdeauna de violenta fizica. Cauzele sau
factorii favorizanti sunt aproape aceeasi ca si in celelalte forme de violenta, iar efectele sunt
cumulative, insa, se pare ca toleranta fata de violenta sexuala este mai mica si efectele
psihologice sunt mai profunde. In Romania, violenta sexuala, alaturi de violenta fizica
(ambele indreptate impotriva femeii), reprezinta forme de violenta in familie fata de care
populatia are cea mai puternica atitudine de respingere. Totusi scorul mediu obtinut este de
3,48, care in context european este mai degraba scazut. In celelalte tari europene scorul mediu
este de 3,86 (Cercetarea Nationala privind Violenta in Familie si la Locul de Munca, Centrul
Parteneriat pentru Egalitate, 2003).

4.3. Violenta psihologica


Violenta psihologica se poate manifesta sub forma de: insulte, injurii frecvente, amenintari
repetate cu moartea, cu despartirea, amenintare cu bataia, partenerul violent din punct de
vedere psihologic ii spune frecvent celuilalt ca „ nu este bun de nimic”, ii distruge sau ii ia
lucrurile valoroase, etc., insa cele mai frecvente forme de manifestare sunt: insultele, injuriile
si „nu esti buna de nimic”.
4.4. Violenta sociala
Violenta sociala a fost cercetata si estimata pe baza a patru itemi: „vi s-a intamplat ca cineva
din familie in mod frecvent sa nu va dea voie sa va vedeti sau sa vorbiti cu prietenii”, „ sa nu
va dea voie sa iesiti din casa”, „sa va verifice exagerat de mult ca sa stie unde sunteti si ce
faceti”, „ sa va acuze de infidelitate fara motiv”. Din formularea acestor itemi ne putem da
seama care sunt posibilele forme de manifestare pe care le poate lua violenta sociala. In
literatura de specialitate, aceasta forma de violenta este considerata violenta psihologica
pasiva. Dintre persoanele care au raportat violenta sociala 45% au trebuit sa suporte una
dintre formele enuntate mai sus, iar restul de 55% au fost abuzate social sub multiple forme.
7,1% din populatia adulta a tarii raporteaza violenta sociala in familie. Si de aceasta data
femeile sunt victime majoritare (9,3%), pe cand barbatii declara ca sunt victime ale acestui tip
de violenta in proportie de 4,6%.
Femeile victime reprezinta 70% din totalul victimelor violentei sociale, un risc mai mic il
prezinta femeile pensionare, iar un risc crescut il au femeile divortate sau cele care, de-a
lungul vietii, au trecut prin experienta divortului, precum si cele care au trait in concubinaj.
Spre deosebire de celelalte tipuri de violenta, abuzurile sociale, in cele mai multe cazuri, au
loc o singura data sau de cateva ori, pe perioade mai scurte de timp, in medie de 3,5 ani.
Aceste caracteristici sunt valabile pentru ambele medii de rezidenta, pentru toate varstele,
barbati si femei, indiferent de instructie.
4.5. Violenta economica
Aceasta forma a violentei domestice a fost cercetata si estimata sub dorma a trei itemi: „vi s-a
intamplat ca cineva din familie sa va impiedice sa mergeti la serviciu sau sa va gasiti un loc
de munca”, „ sa va ia fara acordul dumneavoastra o parte sau toti bani pe care ii aveati”, „sa
nu va lase sa aveti bani pentru dumneavoastra personal”. In acest mod se pot contura si
posibilele forme de manifestare a abuzului economic. Toate aceste forme de violenta
economica sunt foarte rare in familie. De regula, alte persoane din gospodarie iau fara acordul
victimei din banii acesteia sau o impiedica sa aiba banii sai personali.
5. Efectele violentei domestice asupra femeii

Literatura de specialitate subliniaza si accepta consecintele psihologice negative pe


care le are violenta asupra femeii care traieste intru-un mediu familial violent. Pentru
explicarea acestor efecte se face apel la un model simptomatologic cunoscut sub numele de
sindromul femeii batute, inclus in DSM III la capitolul „Soc post-traumatic”. Sindromul clinic
include atat elemente de anxietate si tulburari afective, distosiuni cognitive si pierderi de
memorie, reexperimentarea evenimentelor traumatice (flashback, vise traumatice etc.) prin
expunere la stimuli asociativi, dificultati de relationare interpersonala si tulburari
psihofiziologice.23 Acest sindrom descris prima data in manualul DSM III din 1980, apare
atunci cand persoana nu se mai simte capabila sa reziste la stresul situatiei, iar retragerea este
imposibila. Persoana isi pierde sentimentul ca poate controla situatia, sentiment ce
conditioneaza adaptarea la realitate.24
Apare o hipersensibilitate fata de evenimentele cu potential violent, care creeaza o asteptare
de agresiune si o pregatire de aparare si autoprotejare. Daca apararea pare imposibila, atunci
se dezvolta abilitati de a face fata situatiilor violente pentru a mentine agresiunile la cote cat
mai joase. Pentru anumite persoane autoapararea pare o sarcina imposibila si adopta o reactie
pasiva, de neajutorare.

4. Masuri nationale si masuri guvernamentale de prevenire si combatere a violentei


domestice

23
Lenore, E. Walker. The battered woman syndrome, in G.T.Hotaling, D. Finkelhor, J.T. Kirkpatrick, M.A.
Straus, Family abuse and its consequences, Sage Publication, London, 1988.
24
Ana, Muntean, Violenta in familie si maltratarea copilului, in George Neamtu, coord., Tratat de Asistenta
Sociala, Polirom, Iasi, 2003, p. 696.
Misiunea de a crea cele mai eficiente si adecvate mecanisme de combatere a fenomenului de
violenta domestica revine Legii 217 din 2003. Agentia Nationala pentru ocrotirea Familiei, cu
filialele sale locale, personalul specializat din cadrul Politiei, personalul specializat din cadrul
unor ministere, etc., trebuie sa se constituie intr-o retea care sa asigure aplicarea prevederilor
legale si combaterea fenomenului.
In octombrie 1995 se infiinta Departamentul General pentru Protectia si Promovarea
Drepturilor Femeii, care avea in componenta doua sub-departamente: Departamentul general
de coordonare a strategiilor drepturiloe femeior si Departamentul pentru politici ale familiei.
Structurile au fost inglobate in cadrul Ministerului Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei,
fiind coordonate de un secretar de stat. Obiectivul principal al acestora este monitorizarea
legislatiei interne din perspectiva de gen, dezvoltarea politicilor nationale si a mecanismelor
din domeniul participarii egale, a cooperarii cu societatea civila si sindicatele, cu scopul de a
imbunatatii metodele de promovare si aparare a drepturiloe omului. In 1996 Romania a
gazduit Conferinta Regionala a Expertilor in probleme de gen din tarile Europei Centrale si de
Est, organizata de departamentul ONU pentru Drepturile Femeilor. A fost elaborat Planul
National de Actiune pentru Imbunatatirea Conditiei Femeii, adoptat de Guvernul Romaniei
in1997.
In 1996 Ministerul Muncii si Solidaritatii Sociale a organizat Centrul Pilot pentru Protectia
Femeilor si Copiilor impotriva violentei domestice.
In 1999, in baza deciziei guvernamentale 967, Ministerul Muncii si Solidaritatii Sociale a
propus creearea Comisiei Nationale Consultative pentru Sanse Egale (CODES), organism
interministerial cu competente si responsabilitati in monitorizarea legislatiei din perspectiva
asigurarii sanselor egale intre femei si barbati si armonizarea legislatiei romanesti cu
recomandarile internationale. In 2001, Parlamentul a decis sa reactiveze Sub-Comisia pentru
Sanse egale si sa inregistreze pe agenda sa de lucru proiectele finale ale legii pentru sanse
egale si Legea asupra Violentei Domestice. Primul proiect de lege asupra oportunitatilor egale
a fost adoptat in 2000 prin Ordonanta de Guvern 137.
Din aprilie 2005 functioneaza Agentia Nationala pentru Egalitatea de Sanse intre Femei si
Barbati (ANES), dupa ce, in al doilea semestru al lui 2004, a fostadoptata Ordonanta de
Guvern nr. 84/2004 pentru modificarea si completarea Legii 202/2002 referitoare la egalitatea
de sanse. Aceasta Agentie a fost infiintata prin Proiectul Phare de infratire institutionala
Romania-Spania, ca organ de specialitate a administratiei publice centrale, cu personalitate
juridica, in subordinea MMSSF, care promoveaza egalitatea de sanse si lupta impotriva
tuturor formelor de discriminare a femeilor.25
Unul dintre obictivele ANES este acela de a implementa cel de-al II lea Plan de Egalitate de
Sanse intre Femei si Barbati prin actiuni concrete, care pe perioada 2005-2009 vor fi puse in
aplicare de institutiile publice in scopul atingerii egalitatii de sanse la nivelul societatii.
Acestea presupun: cadrul legislativ, cu actiuni destinate modificarii normelor de drept in
sensul armonizarii cadrului juridic national cu legislatia internationala, in special cu legislatia
Uniunii Europene;

25
www.mmssf.ro, 4 aprilie 2007.