ARHITECTURA RELIGIOASA

IN SECOLUL
XX-

BISERICA SI ARHITECTURA

Bisericile variază in funcţie de perioada in care au fost construite, adică

după stilul arhitectonic; stilurile din trecut au fost reluate si adesea
reinterpretate. Cele mai vechi locuri de întâlnire creştine erau case
transformate in acest scop numite titulae. Dupa ce creştinismul a fost legalizat
prin Edictul de la Milano in 313, bazilicile si bisericile centralizate s-au
răspândit repede in următorii 50 de ani, pe tot teritoriul Imperiului Roman.
Cele mai importante au fost construite peste altarele cele mai sacre, locurile
unde Christos a fost crucificat si înmormântat in Ierusalim si mormântul Sf.
Petru din Roma, de exemplu. La mormântul lui Christos s-a construit o
cupola circulara ( care exista inca parţial ), si in apropiere era o biserica; cel
doua sunt combinate intr-o singura biserica cunoscuta ca Biserica Sfantului
Mormant. Prima biserica a lui Sf. Petru din Roma, înlocuita de actuala
biserica ce dateaza din perioda Renasterii, a fost o biserica uriasa proiectata
cu aripi laterale, formand o
cruce latina. Domul central,
forma care a persistat in
estul Slav si Bizantin, in
bisericile medievale,
mici ca dimensiuni, a
luat forma a cinci domuri
care împreuna formau o
cruce greaca.
In lumea latina de vest,
bazilica a evoluat întâi in stilul Romanesc ( sec.11-12) si apoi in cel Gothic
(sec.12-15). Acestea aveau arcade, adică erau acoperite cu placi de piatra
arcuite, cele in stil Romanesc cu arcuri si arcade de forma semicirculara, cele
in stil Gotic cu elemente ascuţite, bisericile in stil Romanesc erau in mare
parte rezultatul influentei monastice care concentra forţele construirii unei
biserici in comunitati de călugări, in special in Franta. Bisericile mari erau
construite de către arhitecţi călugări dea-lungul unor drumuri de pelerini
care duceau din Europa de Nord spre sudul Spaniei si la Roma. In crearea
stilului Gotic, comercianţii din oraşele care apăreau, împreuna cu monarhii
influenti au jucat un rol foarte important. Prima clădire Gotica caracteristica
a fost mânăstirea regala de la Saint Denis, de lângă Paris construita la
mijlocul secolului al 12-lea; a fost creatia administratorului ecleziast Abbot
Suger. Pana in secolul al 14-lea cele mai multe oraşe europene, incluzându-le
si pe cele din insulele britanice, aveau cate o catedrala Gotica, o structura
impozanta cu ferestre mari de vitralii si cu intrări si acoperişuri împodobite cu
sculpturi.

Bisericile in stil Renascentist si Baroc ( începând cu secolul al 15-lea ) au

fost constrite in Italia si la nord de Alpi. Ca si întreaga cultura renascentista
aceste biserici s-au născut după un studia al antichitatii romane clasice, si
astfel se compun din arcade cu şiruri de coloane si cupole, toate asamblate
intr-o armonie reţinuta si eleganta in contrast puternic cu elaborarea
somptuasa a nordului medieval. In secolul al 16-lea si in cele care au urmat,
un fel de stil renascentista fost dus peste mari de ordinele catolice romane in
special de către iezuiţi. In acelaşi timp, bisericile protestante ale Reformei,
care la început au avut tendinţa sa simplifice tipul medieval, au adoptat
treptat principiile renascentiste.

Ultimul stil bisericesc original inaite de perioada moderna, a fost cel baroc,
un stil opulent si încărcat emoţional care a apărut in Roma in jurul anului
1600 ca răspuns direct la invataturile Contrareformei, este întâlnit cu
deosebire in lumea latina si in Germania Romano-Catolica si Centrul Europei.

ARHITECTURA DE FACTURA ROMANTICA

Putin mai tirziu decit influenta clasicista, pe la inceputul sec. 19, in

arhitectura romaneasca incepe sa patrunda si spiritul romantic, atit prin
modele formale, cit si ca impuls catalizator, determinind doua tipuri de
cautari stilistice, ambele cu ecouri in arhitectura secolului 20.
Pe de o parte, se situeaza o arhitectura bazata pe imprumuturi formale
din diverse manifestari stilistice de factura romantica specifice unor zone
ale Europei occidentale si centrale (forme de neogotic, neoromanic, si
alte forme neomedievalizante, diverse stiluri regionale, mai ales
germane, etc.), denumita
generic arhitectura de
factura romantica.
Manipulind, spre
deosebire de cea clasicista,
un repertoriu
morfologic heteroclit, format
din elemente
constructive si decorative din arhitectura feudala europeana, dupa o
sintaxa in cautarea pitorescului, ea se mai regaseste inca in secolului 20
in arhitectura unor resedinte boieresti si burgheze si a unor cladiri publice
(cele doua edificii Rieber, palatul Cretzulescu, casa Grigore Cerchez,
toate in Bucuresti; Palatul Culturii de la Iasi - arh. I.D. Berindei), in
arhitectura funerara, in arhitectura de interior si in mobilier. Dar mai ales,
a dat un mare avint arhitecturii peisagere: s-au amenajat atit multe
gradini si parcuri ale resedintelor elitei (dintre care numai unele s-au
pastrat, dar documentele atesta un mare numar), cit si gradini si parcuri
urbane publice. Gradini romantice cum ar fi gradina Cismigiu (inceputa
pe la 1845, Carol Friederich Meyer) si gradina Kiseleff (Carol Meyer,
1843), organizarea cimitirelor Bellu, Sf. Vineri, Ghencea, isi au originea in
acest tip de arhitectura. Mai tirziu, parcul Carol (Redont), organizat
pentru marea expozitie din 1906, a reprezentat expresia de virf a
pitorescului romantic. O mentiune deosebita o merita ansamblul
castelului regal si parcului Peles de la Sinaia (inceput in 1875-1880, arh.
Doderer si Schultz, completat fericit in 1896-1914, arh. Karel Liman),
care a imprimat stilul sau pitoresc (in spiritul unei combinatii eclectice de
vernacular medieval german, renastere germana si alte componente
stilistice de diferite facturi), intregii localitati si chiar zonei. In plus,
interventiile de la manastirile Bistrita, Tismana, Curtea de Arges, Arnota,
Antim, Negoiesti, Caldarusani, etc., datorate arhitectului Shlatter,
reprezinta primele incercari de restaurare, desi, in spiritul vremii, el
transmite monumentelor autohtone o expresivitate "gotica" nespecifica si
atmosfera nostalgica a castelelor create de romantismul german.

In Transilvania, arhitectura de factura romantica neomedievalizanta, desi

este mai organic legata de traditia arhitecturala locala, are mai putine
prelungiri in secolul 20, cind este mai rapid inlocuita de cautarile de tip
Secession. A fost practicata de arhitecti autohtoni: Antal Kagerbauer,
marele arhitect al neogoticului, autor al bisericii Sf. Petru (1846) si
primariei din Cluj (1843-1846),
aripa noua a castelului Banffy
de la Bontida (1855),
castelului Miko Imre de la
Ocna Mures si al multor
monumente funerare, urmat
de arhitectii Ferdinand
Hottner (azilul
Sf.Elisabeta din Cluj), Samu
Pecz (palatul Szeky,
Cluj), Janos Bohm, Kalman
Rimanoczy, Gotfried Orendi,
etc.
Pe de alta parte, se gasesc cautarile care incearca, in spirit romantic, sa
valorizeze arhitectura popular-nationala. Daca aceasta orientare a starii
romantice spre elaborarea unei arhitecturi nationale se va maturiza mai
tirziu, abia spre sfirsitul secolului, devenind o directie de cautari stilistice
durabila si de sine statatoare (a se vedea mai departe: arhitectura
neoromaneasca), arhitectura "importata" de factura romantica reprezinta,
alaturi de arhitectura de factura clasicizanta, un moment incipient
important in procesului de occidentalizare a societatii romanesti,
caracteristic celei de a doua jumatati a sec. 19.
Atit arhitectura clasicista cit si cea de factura romantica au largit
considerabil aria arhitecturii romanesti, scotind-o de pe fagasul restins al
traditiei autohtone, dar in moduri diferite: daca arhitectura clasicista a
adus in arhitectura romaneasca rigoarea si ordinea rationala ale traditiei
clasice (pe teritoriul vechiului regat aceasta traditie fiind aproape
inexistenta), arhitectura de factura romantica a adus un mare aport
imaginativ si o aplecare catre farmecul arhitecturilor trecute. Ambele
directii au dat roade mai tirziu.

ARHITECTURA RELIGIOASA
Pe teritoriul actualei Republici Moldova au existat edificii de cult aparţinând
diferitor confesiuni religioase. Astfel, lângă satul Butuceni arheologii au
descoperit rămăşiţele unui sanctuar geto-dacic de formă circulară, datat,
probabil, cu secolele III-II înainte de Hristos. În apropiere de acest sanctuar,
tot în cadrul rezervaţiei Orheiul Vechi, încă în anii 50 ai sec.XX au fost
dezgropate ruinele moscheei, mihrabului, caravanseraiului şi băilor oraşului
medieval tătăresc, cunoscut sub numele de Şerh-al-Djeadit (sec.XIV). Edificii
de cult musulmane au existat în oraşul Tighina, fostă raia otomană, la
Căuşeni (capitala
tătarilor din Bugeac), la
Cetatea Albă, unde şi astăzi se
înalţă un minaret
construit încă de turci.

La Raşcov, în Transnistria pot

fi văzute ruinele unei
impunătoare sinagogi
evreieşti, construite,
probabil în sec. XVII-XVIII.
Edificii, datorate cultului
mozaic există şi astăzi la
Chişinău, Orhei, Soroca şi în multe alte localităţi urbane ale Republicii
Moldova.

În ceea ce priveşte religia creştină, căreia îi sunt datorate marea majoritate a

edificiilor de cult din Republica Moldova, trebuie de spus că ea a fost
îmbrăţişată de populaţia ţinutului într-o epocă destul de îndepărtată,
anterioară chiar apariţiei statalităţii. Spre deosebire de alte popoare creştine
(armeni, ruşi, franci) românii din Moldova, Ţara Românească sau
Transilvania nu au o dată cronologică exactă care ar marca trecerea lor la
creştinism. Întemeierea statelor feudale româneşti are lor deja într-un mediu
creştin.

MANASTIREA CAPRIANA
Este lesne de presupus, că pe teritoriul Basarabiei creştinismul
pătrunde încă în primele secole ale erei lui Hristos, fiind adus de
misionarii de la sud de Dunăre, în special de cei din Dobrogea
actuală (fosta Sciţia-Minor). Numele sfinţilor Ioan Casian, a lui
Sava Gotul, a lui Niceta din Remesiana, a celor 60 de martiri de la
Tomis, probează existenţa unei vieţi creştine intense în această parte
a Europei. Surse literare concludente în această privinţă pot fi
găsite şi în
celebrul
tratat "De
administrando imperio" a împăratului bizantin Constantin
Porfirogenetul (sec.X după Hristos). Scriind despre oraşele de pe
malul drept al Nistrului (Aspron, Tungatî, Cracnacatî ş.a.) augustul
autor menţiona existenţa în regiune a unor biserici rupestre părăsite
şi a unor cruci săpate în piatră. Informaţia parvenită de la
împăratul bizantin îşi găseşte
confirmarea deplină în existenţa celor peste patruzeci de complexe
monastice rupestre, situate în bazinul Nistrului. Din punct de vedere
tipologic, edificiile de cult din Republica Moldova prezintă o
varietate destul de mare. În afară de schituri, mănăstiri rupestre şi
complexuri monastice (mănăstiri cu biserici de vară şi de iarnă,
acareturi, trapeze, paraclisuri, clopotniţe, încăperi pentru chiliile
călugărilor, anexe mănăstireşti, grădini şi livezi înconjurătoare),
există şi biserici parohiale urbane şi rurale. Bisericile urbane sunt
în majoritate din piatră sau cărămidă, tencuite la suprafaţă, cu
clopotniţa lipită sau de sine stătătoare.
La sate se mai găsesc în număr mic, - deşi în sec.XVIII ele erau
majoritare, - biserici de
lemn, construite pe
parcursul sec. XVIII XIX,
acoperite la suprafaţă cu
nuiele sau căptuşite cu
scânduri. Numărul lor
este redus, întrucât
materialul în care au fost
executate este cu mult
mai puţin rezistent decât
piatra, şi cade deseori
pradă incendiilor şi
distrugerilor mecanice. Bisericile mai importante din oraşe pot avea
statutul de catedrale metropolitane. Atât la mănăstiri, cât şi în
localităţile urbane există paraclisuri, uneori cu valoare
comemorativă (cum este cazul Paraclisului din Chişinău, dedicat
memoriei voluntarilor bulgari). Marea majoritate a bisericilor şi
toate mănăstirile Republicii Moldova sunt ortodoxe, dar există (în
special la oraşe) şi edificii de cult ale creştinilor catolici, luterani,
armeni-gregorieni, precum şi edificii iniţial construite ca clădiri
laice, dar devenite cu timpul locuri de rugăciune a diferitor
confesiuni de origine reformată sau protestantă (baptişti, adventişti,
martori ai lui Iehova, mormoni etc.) Întrucât arhitectura acestor
clădiri a fost de factură laică şi nu conţine elemente distinctive
pentru arhitectura religioasă, ele nu sunt prezentate în cadrul
acestui compartiment.
Arhitectura in Tara Romaneasca si Moldova in
secolele XIX-XX

Secolul XIX inseamna, atat in Tara Romaneasca cat si in Moldova

disparitia aproape totala a vechiului stil romanesc din arhitectura
bisericeasca, din cauza influentelor occidentale si a celor rusesti
(acestea din urma vizibile mai ales in Moldova, in tendinta de
inmultire a turlelor de diverse forme, mai ales cepiforme). in nordul
Moldovei, arhitectul austriac Romstorfer restaureaza citeva
monumente de arta ca : Putna (in forma din secolele XVII-XVIII),
Sf. Gheorghe din Suceava (de la inceputul secolului XVI), Mirautii
din Suceava (in forma din sec. XVII) s.a., respectand oarecum
vechiul stil moldovenesc.

In Tara Romaneasca, in epoca domnitorilor Barbu Stirbei si

Gheorghe Bibescu, arhitecti ca austriacul Schlatter, fara nici o
intelegere fata de valorile artei bizantine si romanesti, refac intr-un
stil neogotic hibrid, la moda pe atunci in Austro-Ungaria, biserici
vechi, ca Bistrita din Oltenia (secolele XV-XVI), Tismana, Arnota,
Antim si Sf. Spiridon din Bucuresti s.a., modificandu-le substantial
formele initiale. Opera aceasta de falsificare a infatisarii originare a
vechilor noastre monumente e continuata, dupa Unirea
Principatelor, de arhitectul, francez Andre Lecomte du Nouy, care
"restaureaza", unele vechi ctitorii, fara sa le darame (manastirea
lui Neagoe de la Curtea de Arges si Trisfetitele de la Iasi), dar
daramand pe altele, pentru a le reface din materialele vechi, in
forme cu totul noi, sau prea putin asemanatoare cu cele vechi
(mitropolia din Targoviste, Sf. Nicolae domnesc din Iasi, Sf.
Dumitru din Craiova s.a.).
Sfarsitul secolului XIX si inceputul secolului XX aduce renasterea
nu numai a stilului national in arhitectura civila (prin arhitecti ca
Ion Mincu), ci si a celui bizantino-romanesc in arhitectura noastra
bisericeasca, datorita arhitectilor si istoricilor de arta grupati in
jurul fostei Comisii a Monumentelor Istorice (N. Iorga, Gr. Cerkez,
N. Ghika-Budesti s.a.). Sub conducerea acestora se ridica din ruine
si se
restaureaza
in formele
lor originare
(sau cat mai
apropiate de
acestea)
monumente
ale artei
bisericesti,
ca : Sf. Ni-
colae din
Curtea de
Arges, Cozia,
Snagovul,
Mihai Voda
si Curtea Ve-
che din
Bucuresti, o
mare parte din bisericile moldovene ale lui Stefan s.a. Totodata, sub
conducerea unor arhitecti (ca Petre Antonescu, N. Ionescu-
Berechet s.a.), se cladesc biserici-catedrale si parohiale
monumentale, care revin la formele arhitecturii clasice bizantine
sau reproduc monumentele cele mai izbutite ale stilului national
muntenesc (brancovenesc) sau moldovenesc (Sf. Elefterie Nou si Sf.
Vineri-Grivita din Bucuresti, catedrala mitropolitana din Sibiu,
catedrala din Tg. Mures, catedrala fostei episcopii din Constanta
s.a.).