Capitolul VI

Raspunderea administratorilor

6.1. Administrarea unei afaceri, indiferent care este forma juridica in care este organizata,
este o activitate complexa, o provocare permanenta pentru titularul ei, prilej si nevoie de
valorificare a competentelor si informarii in domenii multiple, economic, juridic,
financiar, administrativ, management, si nu numai, a capacitatii si aptitudinilor de
comunicare, de adaptare, previziune, de a lucra in conditii stresante, etc. Activand intr-un
mediu economico- social directionat spre globalizare, puternic competitiv, dinamic,
adesesea impredictibil, instabil, neprietenos, administratorul/managerul detine rolul
fundamental in cadrul firmei, in orientarea acesteia spre succes, performanta, sau,
dimpotriva, spre esec. Dimensiunea acestui rol este direct si esential legata de anvergura
afacerii, crescand direct proportional cu ea. Nu-i mai putin adevarat ca privit in sens
invers, dinspre performantele manageriale, dinspre competentele in administrare spre
rezultat, se poate afirma ca nivelul afacerii este dat de profesionalismul cu care este
condusa.

In esenta, rolul administratorului este corect si exact surprins coreland obligatiile,

responsabilitatile sale, cu efectul nerealizarii lor, concretizat in raspunderea juridica ce-i
revine si care-i evalueaza dupa caz, neglijenta, nepriceperea, superficialitatea, reaua
intentie, atitudinea frauduloasa. Adevarul afirmatiei potrivit careia “administratorul
exercita o functie periculoasa pentru el insusi, dar si pentru societate si terti”1 este plenar
pus in valoare de capitolul consacrat raspunderii sale juridice. A raspunde din punct de
vedere juridic inseamna a suporta consecintele pagubitoare ale actelor si faptelor
savarsite, si, eventual, in functie de gravitatea lor, a suporta pedeapsa instituita de lege,
daca pericolul social al faptelor conduce la calificarea lor in infractiuni. Asadar, in functie
de natura si gravitatea abaterii de la obligatiile specifice complexe, va putea fi antrenata
raspunderea civila, contraventionala, penala, dupa caz. Complexitatea regimului juridic al
raspunderii organelor de conducere ale societatii este data de natura juridica a raporturilor

1
Gheorghe Piperea, Obligatiile si raspunderea administratorilor societatilor comerciale”, Ed. All-Beck,
Bucuresti, 1998, pag.198;
sale cu societatea, care imbina elemente ale contractului de mandat, prioritar fiduciare,
cu responsabilitatile decurgand direct din lege.

6.2. Cine are dreptul si, nu in ultimul rand, interesul de a solicita angajarea
raspunderii administratorilor  ?
Efectele activitatii administratorilor se produc cu prioritate fata de societatea comerciala,
si, indirect fata de asociatii/actionarii acesteia, precum si fata de toate categoriile de
persoane interesate in supravietuirea inteprinderii, (stakeholders) - salariati, creditori,
autoritati, etc., deci, terti, in general. Fiecare dintre aceste categorii beneficiaza de cai
legale proprii prin care isi pot proteja interesele specifice. Vom analiza, in continuare,
care sunt acestea si conditiile in care pot fi valorificate. Astfel, actiunea in raspundere
impotriva membrilor organelor de conducere va putea fi intiata de:
6.2.1. adunarea asociatilor/adunarea generala ordinara a actionarilor ;
Exercitand o actiune sociala, (in interesul societatii), nu una proprie, asociatii/actionarii
vor adopta hotararea de antrenare a raspunderii administratorilor :
a) in cadrul adunarii asociatilor societatilor in nume colectiv sau in
comandita simpla, cu voturile asociatilor reprezentand majoritatea capitalului social;

b) in cadrul societatilor cu raspundere limitata, cu votul asociatilor

reprezentand majoritatea absoluta a asociatilor si partilor sociale;

c) in cadrul adunarii generale ordinare a actionarilor societatii pe

actiuni; cand adunarea generala ordinara este chemata sa se pronunte asupra situatiilor
financiare anuale ale societatii, ca efect al analizei acestora, va putea sa decida
antrenarea raspunderii administratorilor, directorilor, membrilor consiliului de
supraveghere sau directoratului, dupa caz, daca materialele analizate justifica o astfel de
masura, chiar daca ea nu era fixata pe ordinea de zi a respectivei sedinte. Evident, nu este
exclusa convocarea adunarii special pentru a transa intr-o astfel de problema, avand deci
un astfel de obiectiv inscris pe ordinea de zi. Ca efect al adoptarii hotararii, mandatul
administratorilor, respectiv al membrilor consiliului de supraveghere sau directoratului,
dupa caz, va inceta de drept. In aceeasi adunare, in locul lor vor fi alesi alti membri.
 Adunarea va desemna, de asemenea, un reprezentant care, in numele societatii, va
exercita in instanta actiunea privind antrenarea raspunderii administratorilor/membrilor
consiliului de supraveghere sau ai directoratului. Acesta va putea fi unul dintre
asociati/actionari, sau, un alt membru al conducerii, cu conditia, in acest ultim caz, de a
nu se fi decis antrenarea raspunderii tuturor membrilor organului de conducere.

Daca actiunea in raspundere a fost hotarata impotriva directorilor, spre deosebire

de celelalte trei categorii de membri ai organelor de conducere, mandatul acestora se va
suspenda, nu va inceta de drept, pana la ramanerea irevocabila a hotararii. E greu de gasit
explicatii concludente pentru aceasta diferentiere a tratamentului juridic aplicabil sub
acest aspect directorilor, in raport cu celelalte trei categorii de membri ai organelor de
conducere. Cel mult, ele ar putea fi legate de calitatea de submandatari pe care directorii
o au fata de societate, ei fiind mandatarii consiliului de administratie. Ca urmare, acestuia
ii revine dreptul de a-i numi, a le cere socoteala si de a-i revoca. In plus, spre deosebire
de membrii directoratului, mandatul directorilor este unul exclusiv conventional,
existenta si intinderea lui fiind stabilite liber de catre consiliu, si nu atribuit direct prin
lege.

Impotriva membrilor directoratului, actiunea in raspundere poate fi angajata nu

doar de catre adunarea generala ci si de catre membrii consiliului de supraveghere. Daca
decizia acestora este luata cu doua treimi din voturi, ea va avea ca efect suplimentar si
incetarea de drept a mandatului membrilor directoratului. In schimb, daca nu are la baza
aceasta majoritate, desi pot fi trasi la raspundere prin hotararea membrilor consiliului de
supraveghere, incetarea mandatului lor ca efect al acestei hotarari, ramane atributia
adunarii generale ordinare a actionarilor.

Se impune precizarea ca in timp ce in cazul societatilor pe actiuni este

reglementata in mod expres competenta adunarii generale ordinare a actionarilor de a
decide asupra formularii actiunii in raspundere a administratorilor, (art.155 din LSC), in
schimb, cu privire la celelalte tipuri de societate nu exista o atare prevedere in textul legii.
Ea rezulta insa, fara echivoc, din natura raporturilor de mandat dintre societate si
administratori, calitatea de mandatari a administratorilor obligandu-i sa dea socoteala
pentru modul in care si-au exercitat atributiile.

6.2.2. actionarii societatii, detinatori a cel putin 5% din capitalul social ;

In principal, in cadrul societatilor pe actiuni, rolul de initia actiunea in raspundere
contra administratorilor revine adunarii generale ordinare a actionarilor. Cand ea nu-si
exercita aceasta prerogativa, actionarii reprezentand cel putin 5% din capitalul social,
(singuri sau impreuna), o pot prelua, promovand actiunea in despagubiri impotriva
membrilor organelor de administrare. Ea nu va genera, insa, incetarea de drept a
mandatului acestora. Un astfel de efect se va putea produce numai dupa finalizarea
procesului si ramanerea irevocabila a hotararii prin care membrii organelor de conducere
au fost obligati la plata de despagubiri fata de societate. Pe baza hotararii judecatoresti
irevocabile, adunarea generala ar dreptul de a decide incetarea mandatului lor.
Legiuitorul s-a ferit sa atribuie actiunii in despagubiri initiate de actionari efectul incetarii
de drept a mandatului celor impotriva carora a fost promovata spre a nu incuraja
atitudinile sicanatoare ale actionarilor minoritari, care, daca din considerente personale ar
fi interesati sa inlature anumiti membri ai conducerii, ar fi suficient sa promoveze o
actiune in despagubiri impotriva acestora, indiferent daca ar fi sau nu intemeiata.

Si in acest caz, ca si in cazul cand hotararea de angajare a raspunderii apartine

adunarii generale, beneficiara despagubirilor la care sunt obligati
administratorii/directorii/membrii consiliului de supraveghere sau directoratului este
societatea, actionarii care au initiat-o, detinatori a minim 5% din capitalul social,
exercitand o actiune sociala, in interesul societatii, nu al lor personal. Interesul lor
personal ramane unul indirect, concretizat in grija fata de modul in care este gestionat
patrimoniul societatii, a carui valoare se va proiecta implicit asupra valorii propriilor
actiuni. In plus, actiunea in despagubiri initiata de actionari impotriva membrilor
organelor de administrare este una subsidiara, promovarea ei fiind conditionata de refuzul
adunarii generale de a hotara ea insasi asupra angajarii raspunderii, sau de lipsa de reactie
a acesteia la o atare solicitare.
 Rezulta deci, ca actionarii detinatori ai unei cote de capital de valoare inferioara
pragului minim de 5% instituit prin lege, nu vor avea calitatea de a solicita obligarea
membrilor organelor de conducere la plata de despagubiri, dreptul lor rezumandu-se strict
la exercitarea votului avand ca obiect o astfel de problema, in cadrul adunarilor generale.
Aceeasi e situatia si in cazul asociatilor din celelalte tipuri de societati comerciale.
Actiunea in raspunderea administratorilor ramane, si in cazul acestora, prerogativa
adunarii asociatilor, eventual initiata de catre unul/unii dintre asociati, dar fara ca acestia
sa o poata exercita direct, in lipsa hotararii adunarii, ca organ de decizie al asociatilor.

Atat adunarea asociatilor/adunarea generala a actionarilor cat si actionarii care

detin 5% din actiunile societatii au dreptul de a antrena raspunderea
administratorilor/organelor de conducere, oricand de-a lungul mandatului acestora, cand
pot demonstra ca sunt intrunite conditiile juridice ale raspunderii. In ambele variante, asa
cum am mai aratat, actiunea este promovata in numele si in interesul societatii, este o
actiune sociala, nu una personala sau de grup.

In practica, sunt putine exemplele in care asociatii/actionarii societatii, fie reuniti

in adunare, fie ca detinatori ai pragului minim de capital care le confera calitate
procesuala, au recurs la valorificarea acestor cai legale. In cazul actionarilor detinand 5%
din capital, exemplele sunt si mai putine. Faptul ca ar trebui sa avanseze personal sumele
aferente sustinerii procesului, urmand sa le recupereze de la societate dupa incheierea lui,
nu este un argument care sa incurajeze acest demers procesual. Poate doar actionarii
minoritari institutionali nu sunt impiedicati de acest aspect. Pe de alta parte, realitatea
demonstreaza ca, in majoritatea societatilor, fie ele cu raspundere limitata sau pe actiuni,
membrii organelor de conducere sunt si asociati/actionari, astfel ca influenta acestora in
cadrul societatii poate paraliza astfel de initiative. Chiar daca, in calitate de membri ai
organelor de conducere, nu pot vota, ca asociati/actionari, hotararile privind angajarea
raspunderii lor, fiind obligati sa se abtina de la vot cand in discutie sunt probleme legate
de administratia societatii, deci, inclusiv cand se discuta antrenarea raspunderii lor
juridice, de putine ori se ajunge la valorificarea acestei parghii legale. Faptul ca actionarii
sunt, de regula, mai putin avizati in problemele societatii decat organele ei de conducere
si ca sunt tentati, ca urmare, sa le acorde incredere ca specialisti, ar putea constitui un alt
argument al lipsei lor de interes pentru utilizarea acestor cai legale de responsabilizare a
conducatorilor. Efectele negative asupra imaginii si onorabilitatii societatii completeaza
lista explicatiilor posibile.

In ce priveste societatile de persoane si chiar cele cu raspundere limitata,

antrenarea raspunerii administratorilor la cererea adunarii asociatilor, desi legal este
posibila, in practica este aproape inexistenta. Cumulul posturii de asociat cu cea de
administrator, caracteristica pentru societatile de persoane si extrem de frecventa pentru
cele cu raspundere limitata, explica, si in acest caz, situatia.

Am analizat dreptul actionarilor/asociatilor societatii, indiferent de forma ei

juridica, de a exercita actiunea in raspundere ca actiune sociala, in interesul societatii, ca
beneficiara a obligatiei de despagubire a administratorilor. Ea valorifica dreptul
actionarilor de a cere socoteala in numele societatii, pentru modul in care mandatarii
acesteia, administratorii, sau, in cazul societatii pe actiuni, oricare dintre membrii
organelor de administrare, si-au indeplinit obligatiile specifice functiei. In cazul
societatilor pe actiuni, introducerea conceptului deciziei de afaceri are meritul de a oferi o
« unitate de masura » a conduitei acestora, care va fi sau nu culpabila in functie de
corectitudinea, justetea sau, dimpotriva, incorectitudinea deciziei de afaceri adopate.

Indirect, rezulta ca dreptul actionarilor/asociatilor de a promova o actiune

personala impotriva administratorilor, o actiune in despagubiri al carei beneficiar este
insusi actionarul/asociatul care a initiat-o si nu societatea, este, de cele mai multe ori,
absorbit de actiunea sociala. In masura in care el va putea, totusi, proba un prejudiciu
personal, ar putea sa pretinda sa-i fie reparat de catre societate si administrator,
deopotriva, daca cu privire la acesta poate demonstra ca se face vinovat de fapta ilicita
care l-a cauzat. El are si alternativa de a actiona doar societatea care, pe cale actiunii in
regres, va putea recupera de la administratorii vinovati daunele achitate actionarului
reclamant.
 6.2.3. creditorii ;
A) In cazul societatii in functiune (rasunderea exceptionala);
Spre deosebire de actionari/asociati, care au dreptul de a solicita angajarea raspunderii
administratorilor societatii in stare de functionare, (in bonis), (cu conditia de a demonstra
intrunirea conditiilor legale necesare antrenarii raspunderii juridice contractuale sau
extracontractuale, dupa caz), creditorii societatii au, in aceasta problema, o situatie mai
nefavorabila, dreptul lor de a se indrepta direct impotriva administratorilor societatii fiind
restrans, reglementat doar pentru anumite situatii determinate, de exceptie. Explicatia este
data si de aceasta data de faptul ca, administratorii, organele de conducere ale societatii,
in general, actioneaza in numele societatii, astfel incat, creditorii au dreptul de a-si
formula pretentiile in raport cu societatea nu cu mandatarii acesteia. Este problema
societatii ca, pentru ceea ce a platit creditorilor sa recupereze de la administratori, daca
acestia se fac vinovati de cauzele prejudiciului deja achitat creditorilor. Totusi, creditorii
au dreptul de a se indrepta direct impotriva administratorilor societatii in functiune, cu
titlu exceptional, in cazurile in care ;
a) actul din care a rezultat prejudiciul a fost incheiat in numele societatii de catre
administratorul acesteia, cu depasirea limitelor mandatului incredintat, iar aceste
limite ale atributiilor administratorului ii erau opozabile tertului. In plus, adunarea
generala nu i-a ratificat administratorului actul incheiat cu depasirea
competentelor ce i-au fost stabilite, asa incat, pentru ceea ce excede mandatului
incredintat, administratorul devine direct raspunzator fata de tert; de exemplu,
desi adunarea generala il autorizase pe administrator sa cumpere un imobil in
limitele sumei de un milion lei, acesta il cumpara la un pret de un milion si
jumatate. Creditorul pretinde pretul societatii, in calitatea sa de cumparatoare, iar
aceasta se opune platii diferentei de jumatate de milion care depaseste limitele
acordate administratorului si despre care creditorul avea cunostinta. Acestuia ii
ramane posibilitatea de a pretinde suma direct administratorului

b) pentru prejudiciile cauzate de administrator prin fapte straine de cele care decurg
din functia sa de administrator ;
 c) in calitate de garant personal al obligatiilor contractate de societate, cand, in
temeiul raspunderii solidare si a naturii comerciale a obligatiei, creditorul are
dreptul de a-l urmari pe oricare dintre codebitori, in orice ordine, nefiindu-i
aplicabile beneficiul de discutiune2 si de diviziune3 ; de exemplu, daca
administratorul s-a oferit sa garanteze pentru societate un credit bancar contractat
de aceasta, banca are dreptul de a pretinde plata ratelor de la oricare dintre
codebitori, respectiv societate sau administrator, in totalitate si in orice ordine,
chiar daca singura beneficiara a creditului a fost societatea.

Trebuie remarcat, ca, in mod real, doar in cazul prevazut la lit.a) antrenarea raspunderii
este consecinta directa a exercitarii functiei de administrator. Situatiile de la lit.b) si c) nu
sunt derivate din exercitarea acestor atributii ci sunt consecinta suprapunerii cu ea

B) In cadrul procedurii insolventei, (raspundere agravata) ;

Desi textul art.73 din LSC reglementeaza dreptul creditorilor societatii de a promova
actiunea in raspundere impotriva administratorilor societatii numai in cadrul procedurii
insolventei, trebuie precizat ca aceasta dispozitie este in prezent partial aplicabila datorita
modificarii legii in materia insolventei. Actuala lege, nr.85/2006, instituie dreptul de a
promova actiunea in raspundere impotriva organelor de conducere ale societatii in
insolventa, in favoarea urmatoarelor categorii de participanti la procedura:
 administratorul judiciar;
 lichidatorul judiciar, si, in subsidiar,
 comitetul creditorilor sau creditorul care detine mai mult de jumatate din
valoarea creantelor inscrise in procedura, dar numai cu autorizarea
judecatorului sindic, daca administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar,
dupa caz, omite sa solicite angajarea raspunderii.

2
beneficiu de discutiune - exceptie prin care fidejusorul „cere creditorului sa urmareasca mai intai bunurile
debitorului principal si abia apoi, daca va mai fi nevoie, sa urmareasca bunurile fidejusorului” – Mircea
Muresan, Dictionar de drept civil, Ed. Cordial Lex, 2009, pag.86;
3
beneficiu de diviziune – exceptie pe care o poate invoca unul dintre fidejusori, cerandu-i creditorului sa-si
divida pretentiile in raport cu toti cofidejusorii care garanteaza aceeasi creanta
 Lipsesc din enumerare creditorii societatii, detinatori ai unor creante valorand mai
putin de jumatate din totalul creantelor inscrise in procedura. Nu inseamna insa ca
interesele lor sunt neglijate. Dimpotriva, ele sunt urmarite de cele trei categorii de organe,
mai sus enumerate, dintre care, primele doua, prioritar, au capacitatea si calificarea
necesare reprezentarii intereselor colective ale creditorilor.

Ramane valabila si in cazul insolventei necesitatea dovedirii vinovatiei

persoanelor din conducere, spre a se putea antrena raspunderea lor personala pentru
aducerea societatii in stare de insolventa. Devine necesara insa o conditie suplimentara -
intentia in savarsirea faptei, pe care vor trebui sa o dovedeasca administratorul judiciar
sau lichidatorul judiciar, dupa caz, ca principali titulari ai cererii. Nu este un demers facil.
Ar fi unul aproape imposibil, insa, pentru un creditor, intrucat acesta nu are acces la
documentele sau infomatiile ce apartin debitorului, multe dintre ele confidentiale, si care
ar putea deveni probe ale vinovatiei organelor sale de conducere. In schimb, au acces la
aceste documente cele doua categorii de specialisti in procedura, asa incat, pe baza lor,
pot decide, in cunostinta de cauza, asupra asumarii unei astfel de actiuni. Comitetul
creditorilor sau creditorul detinator a cel putin jumatate din valoarea creantelor inscrise in
procedura dobandesc calitatea de a promova cererea numai ca rezultat al omisiunii celor
dintai, dar vor valorifica concluziile acestora, bazate pe constatarile permise de
documentele debitorului.

6.3. Cum raspund administratorii/organele de conducere ale societatii? Formele

raspunderii

6.3.1.Raspunderea juridica civila, definita ca obligatie de a repara paguba pricinuita

unei persoane ca efect al unei conduite culpabile constand in neindeplinirea unei obligatii
sau indeplinirea ei defectuoasa, este forma de raspundere cel mai frecvent antrenata in
cazul administratorilor societatii comerciale. La randul ei, raspunderea civila poate fi a)
contractuala sau b) extracontractuala, dupa cum rezulta din nerespectarea unei obligatii
nascute dintr-un contract sau a uneia ce decurge direct din lege. Analizand obligatiile
organelor de conducere ale societatii in functie de izvorul lor contractual sau
extracontractual se poate constata ca, in general, raspunderea acestora fata de societate isi
are izvorul in raporturile de mandat, in calitatea de mandatari ai societatii, fiind deci, in
mod prioritar, o raspundere de natura contractuala. Ea se completeaza cu cea
extracontractuala, reprezentand efectul obligatiilor stabilite in sarcina lor direct prin lege.
Indiferent ca este o raspundere contractuala sau extracontractuala,4 deci, delictuala, cel
care urmareste antrenarea ei, in calitate de persoana pagubita, trebuie sa demonstreze ca
sunt indeplinite conditiile cumulative ale raspunderii civile, in general, si anume :
a) fapta ilicita a administratorului/oricaruia din membrii organelor de conducere;
b) existenta unui prejudiciu ;
c) un raport de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu,
d) culpa autorului faptei, in speta, a conducatorului; indeplinind un mandat
comercial, deci, remunerat, culpa sa apreciaza dupa tipul abstract-culpa levis in
abstracto ; el trebui sa manifeste diligenta unui bun administrator.

Obligatia de reparare a prejudiciului este integrala, cuprinzand atat paguba efectiv

suferita, (damnum emergens) cat si beneficiul nerealizat (lucrum cessans). De exemplu,
daca societatea, in calitate de antreprenor, nu a finalizat lucrarile contractate, avand ca
obiect edificarea unui hotel, in termenul reglementat cu beneficiarul, acesta este indeptatit
sa pretinda de la antreprenor atat c/v lucrarilor nerealizate, cu titlu de paguba efectiv
suferita, cat si beneficiul nerealizat, constand in suma pierduta prin nepunerea in
functiune a obiectivului si care ar fi fost rezultatul utilizarii imobilului potrivit functiunii
sale specifice. In masura in care societatea antreprenoare, la randul ei, ar putea demonstra
culpa exclusiva a propriului administrator in intarzierile inregistrate, ar avea dreptul, ca,

4
Desigur, exista nu doar asemanari, ci si diferente intre conditiile raspunderii contractuale si a celei
delictuale. Fara a intra in detalii, spre a nu risca analize pur juridice, ce ar excede interesului direct adecvat
profilului de studii, mentionam la capitolul deosebiri : a) au un domeniu de aplicare distinct : in timp ce
raspunderea contractuala intervine intre partile unui contract, cea delictuala poate fi angajata in toate
situatiile in care o persoana este prejudiciata prin incalcarea unor obligatii legale, generale, aplicabile
tuturor ; b) dovada culpei este necesara pentru angajarea raspunderii delictuale; in schimb, culpa este
prezumata in cazul celei contractuale ; c) in cazul raspunderii delictuale, intinderea reparatiei la care este
obligata persoana vinovata este stabilita in functie de cuantumul prejudiciilor directe, previzibile si
imprevizibile pe cand, in cazul celei contractuale, se au in vedere doar prejudiciile directe si previzibile,
etc.
pe cale actiunii in regres, sa-si recupereze de la acesta suma achitata beneficiarului
lucrarii.

Pe de alta parte, in toate cazurile, indiferent de natura ei contractuala sau

extracontractuala, in functie de titularul dreptului de a solicita angajarea raspunderii
administratorilor/membrilor organelor de conducere, doctrina a clasificat urmatoarele
forme de raspundere :
1) raspundere obisnuita5 a administratorilor – fata de societatea comerciala ;
este, la randul ei,
a) directa, atunci cand societatea este cea prejudiciata prin fapta culpabila
a administratorilor ; de exemplu, cand administratorii nu si-au indeplint
obligatia legala de a tine registrul actionarilor si, ca urmare, au fost
distribuite dividende unor persoane care nu mai aveau calitatea de
actionari, societatea este indreptatita sa pretinda repararea pagubei
cauzate prin plata respectivelor dividende direct de la administratori,
vinovati de neindeplinirea obligatiei privind regulata tinere a registrelor
impuse de lege ;

b) de regres, atunci cand societatea se indreapta impotriva

administratorilor proprii spre a-si recupera prejudiciul suferit prin plata
facuta unui tert, cu titlu de despagubire datorata dintr-un raport juridic
incheiat cu acesta si de care, in calitate de reprezentant al societatii, se
face vinovat administratorul. De exemplu, societatea a fost obligata sa
achite tertului atat c/v produselor livrate de acesta cat si dobanda legala
datorata pentru intarzierea la plata. Intrucat aceasta intarziere se
datoreaza negljentei administratorului si nu unei cauze obiective,
societatea va avea dreptul de a-si recupera de la acesta c/v dobanzii
legale achitate creditorului.

c) de garantie, in situatii de genul:

5
Gheorghe Piperea, Drept comercial, vol.I, Ed.C.H.Beck, Bucuresti, 2008, pag.227
 in sistemul unitar, administratorii sunt solidar raspunzatori cu
directorii pentru prejudiciile rezultate din activitatea culpabila a acestora; se considera
ca daca administratorii si-ar fi indeplinit propriile obligatii de supraveghere si control,
prejudiciul creat de directori ar fi putut fi evitat ;

 administratorii sunt solidar raspunzatori cu predecesorii lor imediati, pentru faptele

prejudiciabile ale acestora, daca, luand cunostinta de ele, nu sesizeaza cenzorii,
desolidarizandu-se astfel de consecintele respectivelor fapte;

 in cazul societatilor constituite prin subscriptie publica, primii administratori sunt

solidar raspunzatori cu fondatorii societatii, pentru o durata de 5 ani de la constituirea
societatii, pentru modul de indeplinire a obligatiilor privitoate la infiintarea societatii,
(subscrierea aporturilor, veridicitatea publicatiilor facute in vederea constituirii, etc.)

Asa numita raspundere obisnuita, fie ea directa, de regres sau de garantie, este cea care
poate fi antrenata de adunarea generala ordinara a actionarilor/adunarea asociatilor, sau,
in subsidiar, de catre actionarii detinand 5 % din capitalul social, potrivit celor prezentate
la sectiunea 6.2, punctele 6.2.1 si 6.2.2 din acest capitol.

2) o raspundere exceptionala, a administratorului, directorilor sau membrilor

directoratului, dupa caz - fata de terti, in perioada de functionare a societatii. Am
prezentat situatiile de exceptie in care creditorii pot solicita in mod direct antrenarea
raspunderii organelor de conducere si nu a societatii, la sectiunea 6.2.3, lit.A) din
prezentul capitol. Este considerata o raspundere exceptionala tocmai datorita
accesibilitatii acestei cai strict in cazuri determinate, regula comuna, obisnuita de
recuperare a prejudiciului creditorilor, ramanand antrenarea raspunderii societatii
comerciale.

3) o raspundere agravata; este raspunderea organelor de administrare ale

societatii in stare de insolventa, antrenata, deci, la cererea categoriilor de participanti la
procedura insolventei, enumerati la sectiunea 6.2.3, lit.B) a acestui capitol. Este calificata
ca fiind o raspundere agravata datorita urmatoarelor motive:
a) antrenarea ei se face numai de persoanele anume prevazute de lege si
numai in cadrul procedurii de insolventa, care corespunde starii de criza a
societatii, definita prin incetarea de plati, cauzata de lipsa lichiditatilor
necesare platii datoriilor banesti certe, lichide si exigibile, mai mari de
30.000 lei; (este o actiune colectiva, fiind initiata in interesul tuturor
creditorilor inscrisi in procedura) ;

b) antrenarea raspunderii se face numai in cazurile expres reglementate de

art.138 din Legea insolventei, nr.85/2006, adica, pentru faptele ilicite aici
enumerate si cu scopul recuperarii unui prejudiciu colectiv, rezultat din
imposibilitatea acoperirii intregii mase pasive a societatii debitoare
datorita insuficientei activelor in patrimoniul acesteia; (dimensiunea
prejudiciului ce ar putea fi stabilit in sarcina administratorului autor al
uneia/unora din faptele enumerate este reprezentata de partea de pasiv
neacoperita de debitor, din lipsa de active) ; 

c) legatura de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu, necesara, in general,

in raspunderea civila delictuala, se stabileste in cazul acestei raspunderi
speciale, agravate, intre fapta ilicita – dintre cele expres enumerate de
textul art.138, si starea de insolventa pe care o astfel de fapta a generat-o
pentru societate; in plus, titularul dreptului de a cere angajarea raspunderii
nu este oricare dintre creditori, in mod individual, (ut singuli), in calitate
de persoana pagubita, ci, in numele lor, numai persoanele carora legea le
recunoaste a atare calitate, (cele enumerate la sectiunea 6.2.3, lit B) din
acest capitol).

Prezentam sintetic, in cele ce urmeaza, situatiile expres reglementate de art.138 din Legea
insolventei, nr.85/2006, care conduc la antrenarea raspunderii organelor de conducere ale
societatii aflate in insolventa, in interesul creditorilor acesteia, (raspunderea agravata).
Enumerarea lor este limitativa, ceea ce nu permite extinderea aplicarii prin interpretare
analogica.

 Utilizarea bunurilor sau creditelor debitorului aflat in insolventa in folosul

propriu al celui care il conduce sau al altei persoane juridice;
Este vorba de bunurile patrimoniale si nepatrimoniale, corporale si/sau necorporale
existente in patrimoniul debitorului. Notiunea de credit are, aici, si acceptiunea de
credibilitate, onorabilitate – debitorul profita in scopuri personale, straine de interesele
societatii, de credibilitatea acesteia.

Deturnarea utilizarii bunurilor dinspre destinatia lor fireasca, proprie societatii debitoare,
spre interesul personal al conducatorului acesteia sau al altor persoane juridice fata de
care respectivul justifica un astfel de interes, poate dobandi in practica o mare diversitate
de forme de realizare. Strict exemplificativ, indicam cateva: garantarea datoriilor
personale cu averea societatii ; utilizarea in scop personal a avansurilor ridicate din
societate sau a creditului bancar contractat in numele si interesul societatii; incasarea in
numerar, de catre administrator, a pretului serviciilor prestate de catre societate si
neevidentierea lor in contabilitate; acordarea unor remuneratii exagerate, membrilor
conducerii, desi societatea inregistra pierderi, nerecuperarea deliberata a pretului
marfurilor livrate sau a serviciilor prestate, etc.

 Efectuarea de acte de comert in interes personal, sub acoperirea persoanei

juridice ;
Textul are in vedere toate acele situatii in care conducatorii societatii debitoare profita de
pozitia pe care o detin in cadrul acesteia, utilizand-o ca “paravan” pentru actele de comert
realizate in scop personal, (de ex.: debitorul, o societate profilata pe efectuarea de
transporturi de marfa, dipune, in acest scop, de un parc auto, iar administratorul acesteia
incaseaza personal pretul transporturilor efectuate cu mijloaceacele auto ce apartin
societatii, etc.) ;
  Continuarea, in interes personal, a unei activitati care conducea in mod
vadit societatea la incetarea de plati;
Spre a genera antrenarea raspunderii pentru o astfel de fapta, este necesar sa se
demonstreze comportamentul intentional al administratorului, persistenta lui intr-o
activitate vadit ineficienta pentru societate, doar pentru a-i valorifica personal rezultatele.

 Au tinut o contabilitate fictiva sau neconforma cu legea sau au provocat

disparitia unor documente contabile
Tinerea unei contabilitati fictive presupune evidentierea intentionata in contabilitate a
unor date eronate menite sa induca in eroare asupra starii patrimoniale a debitorului.
Faptul ca administratorul nu se conformeaza solicitarii lichidatorului judiciar de a-i pune
la dispozitie documentele contabile este constant evaluat in practica judiciara ca
prezumtie a netinerii contabilitatii, de natura sa-l faca vinovat si deci, raspunzator. Nu
este singura ipoteza, e doar una frecventa. Inregistrari contabile care nu au la baza
documente justificative sau bazate pe documente incomplete, emiterea de facturi fictive,
intocmirea mai multor balante contabile pentru aceeasi luna, etc., sunt alte exemple
practice ale faptei enuntate ;

 Deturnarea sau ascunderea unei parti din activul persoanei juridice sau
marirea fictiva a pasivului acesteia ;
Modificarea, ascunderea sau falsificarea unor acte contabile cu scopul de a scoate fictiv
anumite bunuri din patrimoniul debitorului ; inregistrarea in contabilitate a unor obligatii
inexistente sau bazate pe documente false reprezinta doar cateva din exemplele
subsumate acestei fapte ;

 Au folosit mijloace ruinatoare pentru a asigura fonduri societatii, cu

scopul de a intarzia ajungerea acesteia in incetare de plati ;
Sunt astfel de fapte : contractarea unui imprumut foarte oneros pentru societate, cu
dobanzi si comisioane superioare valorilor practicate la momentul respectiv pe piata, cu
scopul de a evita starea de insolventa ; vanzarea unor active detinute de societate la
preturi mult subevaluate, etc.
  Plata preferentiala facuta unui/unor creditori, in dauna celorlalti, in luna
precedenta celei in care a survenit incetarea de plati;
Fapta consta in plata preferentiala a unei/unor creante neexigibile in favoarea unui/unor
creditori, avantajandu-i in raport cu ceilalti, detinatori la acel moment a unor creante
exigibile. Prin plata astfel facuta, creditorul in cauza nu mai este expus riscului de a nu-si
incasa creanta in cadrul procedurii insolventei sau de a o incasa doar in parte, in schimb,
s-au diminuat cu aceeasi suma, disponibilitatile banesti cuvenite creditorilor detinatori ai
unor creante certe, lichide, exigibile, inscrisi in procedura insolventei.

Constatarea savarsirii oricareia din faptele enumerate si antrenarea raspunderii

conducatorilor societatii comerciale aflate in insolventa este de competenta judecatorului
sindic, sesizat cu o astfel de cerere de catre oricare din titularii carora legea le confera
acest drept.

6.3.2. Raspunderea penala

Daca faptele administratorilor/organelor de conducere prezinta gradul de pericol social
care conduce la calificarea lor in infractiuni, ele vor avea ca rezultat angajarea raspunderii
penale a autorului lor. Infractiunea, ca singur temei al antrenarii acestei forme de
raspundere, este fapta prevăzută de legea penală, nejustificată şi imputabilă persoanei
care a săvârşit-o, (art.15 din noul Cod Penal al Romaniei). In mod prioritar, rolul de „lege
penala” care incrimineaza si pedepseste faptele penale ale administatorilor revine, firesc,
LSC, care, configurand atributiile acestora, previne neindeplinirea lor prin reglementarea
efectelor in plan sanctionator. In completare, Legea insolventei, nr.85/2006, precum si
multe alte acte normative cu caracter general sau special, intregesc regimul sanctionator
aplicabil administratorilor. Spre a-l surprinde in termeni cat mai exacti, ne vom referi
sintetic, in continuare, la principalele infractiuni reglementate de cele doua acte
normative. Riscurile specifice activitatii administratorilor devin si mai elocvente daca
sunt analizate din perspectiva efectelor in plan penal pe care faptele lor le pot genera.

A) Infractiuni reglementate de LSC

Fara a ne propunem sa le inventariem complet, consideram utila prezentarea
principalelor infractiuni reglementate de LSC. Cele mai multe dintre ele le sunt aplicabile
administratorilor in general, indiferent de forma juridica a societatii. Prin exceptie, o
parte dintre ele vizeaza strict activitatea organelor de administrare ale societatilor pe
actiuni.

 Prezentarea de date nereale sau ascunderea datelor corecte despre

societatea comerciala; refuzul de a pune la dispozitia expertilor
documentele necesare realizarii materialelor lor profesionale sau
impiediarea acestora spre a-si derula activitatea;6
Masura este stabilita pentru protejarea intereselor actionarilor, ale publicului, tertilor, in
general, a caror apreciere asupra rezultatelor activitatii sau, dupa caz, hotararea de a
investi in societate, vor fi formate in raport de situatiile economice si financiare
comunicate de aceasta; deformarea sau ascunderea lor, inclusiv prin refuzul de a pune la
dispozitia expertilor documentele ce le-ar face evidente, poate deveni cauza unor
plasamente ineficiente, posibil dezastruoase pentru investitori. Infractiunea vizeaza
activitatea membrilor organelor de conducere, (sau fondatorilor, dupa caz) din societatile
care au obligatia legala de a face publice anumite informatii. Este cazul societatilor
detinute public, sau a celor din domeniul financiar-bancar, asigurarilor, etc.

 Abuzul de bunurile sau creditul societatii ; creditarea administratorilor de

catre societate, incalcarea prevederilor legale referitoare la fondurile de
rezerva;7
Textul are in vedere, de fapt, o pluralitate de patru infractiuni dintre care o parte
incrimineaza fapte prin care administratorul abuzeaza de bunurile din patrimoniul
societatii fie a) cumparand actiuni in contul acesteia la preturi mult superioare celui real,
de piata, sau invers, vanzand actiuni detinute de societate la alte societati comerciale, la
preturi mult inferioare celui real, fie b) utilizeaza bunurile societatii, creditul sau
credibilitatea acesteia spre a obtine foloase personale sau pentru o alta societate in care
este interesat; c) se imprumuta sub orice forma, direct sau printr-o persoana interpusa, de

6
se pedepsesc cu inchisoare de la unu la cinci ani, in temeiul art.271, LSC
7
Se pedepsesc cu inchisoare de la unu la trei ani, in temeiul art.272, LSC
la societatea pe care o administreaza sau de la o societate controlata de aceasta, suma
imprumutata fiind superioara valorii de 5000 EURO; ultima dintre infractiunile acestui
articol are in vedere incalcarea obligatiei legale de constituire a fondului de rezerva
legala care trebuie sa atinga cel putin 20% din capitalul social.

 Raspandirea de stiri false sau utilizarea altor mijloace frauduloase in

scopul influentarii valorii titlurilor emise de societate, (actiuni,
obligatiuni), pentru a obtine avantaje personale sau in favoarea altei
persoane, pagubind societatea 8
Fapta are in vedere actiuni denigratoare la adresa societatii menite sa influenteze pretul
actiunilor acesteia si, ca urmare, comportamentul potentialilor investitori. Ea poate
reprezenta si o forma de publicitate mincinoasa, sau de manipulare a pietelor,

 Incaseaza sau plateste dividende, sub orice forma, din profituri fictive ori
care nu puteau fi distribuite, in lipsa de situatie financiara sau contrarii
celor rezultate din aceasta;9
Profitul realizat de societate, sau cel putin o parte din acesta poate primi diverse
destinatii: incorporarea in rezerve, reinvestire, majorare a capitalului social, repartizare
sub forma de dividende. Repartizarea acestuia va fi hotarata de catre adunarea
asociatilor/adunarea generala ordinara a actionarilor si va fi subsecventa aprobarii
situatiilor financiare si a contului de profit si pierderi. Prima concluzie ar fi aceea ca, din
moment ce adunarea generala decide acordarea dividendelor, administratorului nu i se
poate stabili vrea culpa pentru aplicarea acestei hotarari, decat in masura in care,
cunoscand caracterul fictiv al profitului, nu si-a exercitat dreptul de a se opune adoptarii
hotararii de distribuire. Nu-i mai putin adevarat ca administratorul poate fi el insusi
artizanul situatiilor financiare fictive propuse spre aprobare, caz in care devine vinovat
tocmai de punerea lor pe rolul adunarii generale spre a le aproba, cu scopul de a incasa
sau distribui dividende dintr-un profit care nu exista in realitate sau care, legal, trebuia sa
primeasca alte destinatii, (ex. alimentarea fondului de rezerva legala). Pe de alta parte,

8
se pedepesesc cu inchisoare de la 2 la 8 ani, conform art.2721 LSC
9
fapta se pedepseste cu inchisoare de la 2 la 8 ani, conform art.2721 LSC
.
administratorul avand obligatia legala de a realiza situatiile financiare in scopul
prezentarii lor spre aprobare adunarii generale, chiar daca faptic, incheierea acestora a
apartinut prepusilor calificati in acest sens, (contabilului), se prezuma ca acesta le-a
acceptat si deci, le sustine, preluand riscul unor date incorecte inserate in ele.

Pana la calificarea ca infractiune a faptei constand in distribuirea de dividende in lipsa

unor situatii financiare, in mod frecvent se recurgea in practica la repartizarea acestora in
avans, mai ales in cazul societatilor mici, in care asociatii, implicati efectiv in activitatea
societatii, isi asigurau sursele de existenta din avansul din dividende incasat pe durata
anului, anterior intocmirii situatiilor financiare si, deci, in lipsa unei hotarari a adunarii
generale cu privire la ele. In prezent, calificarea acestei fapte ca infractiune, inlatura o
astfel de solutie. Si totusi, fapta penala poate fi evitata, recurgandu-se la elaborarea de
situatii financiare si supunerea lor spre aprobarea adunarii asociatilor/adunarii generale
ordinare, ori de cate ori in cursul anului se urmareste repartizarea de dividende. Este o
solutie legala, la indemana administratorilor. Legea impune realizarea situatiilor
financiare la sfarsitul anului financiar, dar nu interzice incheierea lor si in cursul anului.
Ce se intampla insa, daca la sfarsitul anului financiar nu se atinge profitul previzionat ?
Sunt sau nu fictive dividendele deja distribuite? Intr-o prima opinie exprimata in
literatura juridica10, s-a considerat ca, pentru ca repartizarea sa nu devina ilegala este
absolut necesara o accentuata predictibilitate a profitului, corelata cu o riguroasa
gestionare de catre administratori a platilor si incasarilor societatii, in cursul anului, astfel
incat, la incheierea lui, dividendele deja distribuite sa nu depaseasca valoarea profitului
efectiv inregistrat. Intr-o a doua opinie11, pe care o sustinem, s-a apreciat ca relevanta este
situatia de la data platii dividendelor si cata vreme la acel moment plata s-a bazat pe
situatii financiare care evidentiau profit, nu se poate invoca nelegalitatea lor.

 Incalca dispozitiile legale privitoare la actiunile sau obligatiunile emise de

societate12, prin operatiuni de genul:

10
St. D. Carpenaru, S. David, C. Predoiu, Gh. Piperea, op.cit., pag.pag.1029
11
Ioan Schiau, Titus Prescure, op.cit., pag.782
12
Se pedepsesc cu inchisoare de la 6 luni la 5 ani, in temeiul prevederilor art.273 din LSC
 a) emite actiuni de valoare mai mica decat cea legala sau la un pret inferior
valorii nominale, sau emite noi actiuni inainte de a fi integral achitate cele
din emisiunea precedenta;
b) se foloseste, in adunarile generale de actiuni nesubscrise sau nedistribuite
actionarilor,
c) nu respecta prevederile legale privitoare la anularea actiunilor neachitate
de catre cei care le-au subscris;
Textul reglementeaza, si in acest caz, o varietate de infractiuni, fiecare vizand incalcarea
unor dispozitii legale exprese cu privire la emiterea si utilizarea actiunilor emise de
societate, cum sunt: interdictia de a emite noi actiuni inainte de varsarea integrala a celor
din emisiunea precedenta, interdictia de a vota cu actiuni care au fost emise dar, la data
votului, nu erau subscrie sau distribuite actionarilor, etc.

Nu am epuizat infractiunile reglementate cu privire la actiunile si obligatiunile emise de

societate. Sintetizand, trebuie precizat ca ele se refera, in exclusivitate, la societatile pe
actiuni.

 Punerea in executare a hotararilor adunarii generale referitoare la

modificarea actului constitutiv, ca efect al fuziunii, divizarii, reducerii
capitalului social, fara respectarea termenelor legale prevazute pentru
fiecare dintre aceste operatiuni, si, in plus, in cazul reducerii capitalului
social, inainte ca asociatii care inregistreaza restante in varsarea
aporturilor la capital, sa fi fost executati pentru efecturarea
varsamintelor13
Procedura reglementata pentru fiecare din operatiunile enumerate in continutul articolului
prevede termene speciale care se impun a fi respectate spre a proteja interesele
actionarilor/asociatilor sau, dupa caz, ale creditorilor. De exemplu, reducerea capitalului
social va putea fi realizata numai dupa trecerea unui interval de 2 luni de la publicarea
hotararii adunarii generale in Monitorul Oficial, termenul fiind stipulat in favoarea

13
Se pedepseste cu inchisoarea de la o luna la un an sau cu amenda, potrivit art.274 din LSC
creditorilor, pentru eventuale lor opozitii. Operarea reducerii cu nesocotirea acestui
termen conduce la calificarea faptei ca fiind infractiune.
 Incalcarea de catre administratori (sau asociati) a unor obligatii legale
speciale, cum sunt: a) nerespectarea obligatiei de a-i informa pe auditori
sau cenzori si de a nu participa la exprimarea votului privind operatiuni
in care, direct sau indirect, au interese contrare celor ale societatii,
(incalcarea obligatiei de non-concurenta); b) neindeplinirea obligatiei de
convocare a adunarii generale in cazurile prevazute de lege; c) efectuarea
de operatiuni in numele societatii cu raspundere limitata, inainte de
varsarea integrala a capitalului social; d) emiterea de parti sociale ca
titluri negociabile, (asemeni actiunilor), in societatea cu raspundere
limitata;14
Infractiunile enumerate reprezinta modalitati de incriminare a abaterilor de la obligatii
speciale reglementate in sarcina administratorilor; cu scopul de a oferi protectie penala
valorilor si relatiilor sociale specifice, dintre societate si conducatorii acesteia.

Toate infractiunile reglementate de LSC pot fi puse in miscare din oficiu, deci, in lipsa
unei plangeri prealabile formulate de persoanele vatamate prin producerea lor.

B) Infractiuni reglementate de Legea insolventei, nr.85/2006

Din ansamblul infractiunilor reglementate de acest act normativ, spre a ramane fideli
tematicii analizate, le vom avea in vedere, succint, doar pe cele privitoare la
administratorii debitorului ajuns in insolventa, nu si pe cele care ii pot avea ca autori pe
ceilalti „actori” participanti la procedura, (administrator judiciar, lichidator judiciar,
creditori, etc.). Astfel,
 neintroducerea sau introducerea tardiva de catre debitorul persoana
fizica sau reprezentantul legal al debitorului persoana juridica a cererii
de deschidere a procedurii insolventei in termenul legal, sau in cel mult

14
se pedepsesc cu inchisoare de la o luna sau un an sau cu amenda, potrivit art.275 din LSC
 6 luni de la expirarea acestuia, constituie infractiunea de bancruta simpla
15

Potrivit aceluiasi act normativ, debitorul aflat in stare de insolventa are obligatia de a
cere el insusi, prin reprezentantul legal, (daca debitorul e persoana juridica), deschiderea
procedurii insolventei, in termen de 30 de zile de la aparitia starii de incetare de plati.
Neexercitarea acestei obligatii, in termenul legal sau cel mai tarziu in sase luni de la
expirarea acestuia constituie infractiune de care se face vinovat reprezentantul legal al
respectivului debitor, (sau debitorul insusi, in cazul persoanelor fizice). Ratiunea
rigiditatii reglementarii este data de preocuparea de a preveni acumularea datoriilor si a
diminua astfel, suplimentar, sansele de recuperare a creantelor.

 Se face vinovat de savarsirea infractiunii de bancruta frauduloasa autorul

urmatoarelor fapte:
a) falsifica, sustrage sau distruge evidentele debitorului ori ascunde o
parte din activul averii acestuia;
b) prezinta datorii inexistente si sume nedatorate prin includerea lor in
situatiile financiare, in registrele debitorului sau alte documente ale
acestuia, cu scopul de a frauda interesele creditorilor;
c) instraineaza active ale debitorului, in frauda creditorilor. 16

 Refuzul de a pune la dispozitia judecatorului sindic, administratorului

judiciar sau lichidatorului judiciar, documentele si informatiile prevazute
de lege sau impiedicarea acestora, cu rea-credinta, de a intocmi respectiva
documentatie. E vorba de documentele financiare ale debitorului,
inventarul bunurilor, lista si adresele creditorilor, etc.

Infractiunile enumerate exista doar daca este indeplinita conditia premisa, aceea ca fata
de debitor sa se fi deschis procedura insolventei, in oricare din modalitatile sale,
reorganizare judiciara sau faliment. In lipsa acesteia, nu exista infractiune. In plus, doar

15
se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la un an sau cu amenda, in temeiul art.143 din Legea insolventei,
nr.85/2006;
16
se pedepsesc cu inchisoare de la 6 luni la 5 ani, in temeiul art.143 din Legea insolventei ,nr.85/2006
in masura in care fapta a fost comisa cu intentie, cu rea credinta, se considera ca prezinta
pericolul social care conduce la calificarea ei in infractiune.

Se poate observa ca multe dintre faptele penale avute in vedere de Legea insolventei,
sunt, in acelasi timp, sanctionate si de LSC, ceea ce inseamna ca, in cazul acestora, nu e
necesar ca societatea sa ajunga in insolventa pentru ca administratorul sa poate fi pedepsit
pentru savarsirea lor, oricand in cazul societatii in functiune fiind aplicabile dispozitiile
in materie penala din LSC.

6.3.3. Cumul celor doua forme de raspundere

Cele doua forme de raspundere pot coexista, pot fi cumulate, daca prin infractiunea
savarsita s-au cauzat prejudicii persoanei vatamate. Fiecare dintre ele are functii si
finalitati proprii, distincte. In timp ce raspunderea civila are un caracter reparator,
urmarind repararea pagubei produse, cea penala are un rol esentialmente sanctionator . Ca
urmare, plata prejudiciului cauzat nu poate deveni cauza de neaplicare a pedepsei penale,
chiar daca ambele forme de raspundere sunt generate de aceeasi fapta.

6.3.4. Considerente finale;

Consecinta condamnarii pentru oricare dintre infractiunile reglementate de LSC sau de
Legea insolventei, precum si a unor infractiuni de drept comun, ca; gestiune frauduloasa,
abuz de incredere, fals, uz de fals, inselaciune, delapidare, marturie mincinoasa, dare sau
luare de mita, consta in faptul ca, autorilor lor le este interzisa calitatea de administrator
al societatii comerciale, (precum si de fondator, cenzor). Sunt decazuti din drepturi cei
care, fiind intr-o astfel de functie, au fost condamnati pentru una din aceste infractiuni.

In principiu, membrii organelor de conducere raspund solidar din punct de vedere civil.
Raspunderea penala este, insa, intotdeauna personala – consecintele faptei penale vor fi,
fara exceptie, suportate de autorul acesteia.