Sunteți pe pagina 1din 17

Pulbere de stele

Odată, demult, într-un colţ îndepărtat al lumii dăinuia


fericirea şi iubirea eternă. Pe tărânul Stelvis. În celălalt colţ al
lumii avea stăpânire un vrăjitor pe nume Arshell, iar numele
tărâmului era Nortoc, întunecat ca şi inima stăpânului. Tărâmul
Stelvis era un loc pur şi sigur unde toţi locuitorii trăiau în pace şi
încredere. Sufletele lor erau curate ca o coală de hârtie albă,
nepătată. Acolo ura, durerea, suferinţa, deznădejdea nu existau
deşi se ştiau înţelesurile acestora.

Locuitorii Stelvisului ştiau că cea mai mare putere în viaţă e


dragostea, cel mai de preţ lucru e credinţa, cea mai mare
~1~
bucurie este aceea de a dărui iar cea mai importantă prezenţă
în viaţa lor este Dumnezeu. Ei nu uitau asta niciodată, orice se
întâmpla ei mergeau mereu pe aceste principii, ştiau că orice
necaz s-ar abate asupra lor soarele mereu va străluci tot mai
puternic căci toate încercările prin care aveau să treacă le erau
destinate pentru a deveni mai puternici.
În schimb, tărîmul Nortoc era întunecat şi sumbru, straniu şi
urât privirii, iar cel care stăpânea locul era la fel ca şi mediul în
care trăia, mereu trist, fără milă şi părea că îl mistuieîn inimă o
flacără adâncă, fără vindecare deoarece se spunea că a fost
căsătorit cu o prinţesă atât de frumoasă şi bună la suflet încât
după moartea sa, Arshell a înebunit de durere şi a hotărât să-şi
închidă sufletul pe vecie, încetând să mai viseze şi să iubească.

~2~
Ura tot ce însemna iubire, tandreţe, fericire şi inocenţă, era
bolnav de ură şi se părea că nu are nici un leac. Se spunea că
poate fi învins cu apusul întunericului care toţi credeau că e
lumina, iar oricine îndrăznea să-l înfunte era spulberat în
pulbere de praf. Pe când Arshell îşi făcea planuri pentru
atacarea Stelvisului, pentru că nu suporta atâta fericire în acel
loc, acolo dăinuia fericirea ca întotdeauna şi mai ales se înfiripa
cea mai mare iubire posibilă care putea exista vreodată, o
iubire pură şi credincioasă între doi copii cu vârsta de 15 ani
care avea o putere nebanuită la locul potrivit şi timpul prielnic.
Acea iubire creştea pe zi ce trece tot mai mult.

Celor doi copii, Iris şi Aissa, sinceri, calzi la suflet şi iubindu-


se unul pe celălalt din toată inima, sperând şi dăruind li se citea

~3~
în ochi bunătatea pură şi armonioasă. Erau unici, dar totodată
asemănători.
Totul începuse într-o zi blândă şi caldă în care simţeai
mângâierea soarelui pe obraz. Dintr-o curioasă coincidenţă dar
totuşi menită a fi, cei doi s-au întâlnit, înfiripindu-se între ei din
prima clipă firul iubirii. În sufletele lor o prietenie pe vecie
aştepta încet vremea pentru a birui.

Niciodată nu se certau din nimic, mereu se puneau de acord în


orice privinţă, toţi se mirau cum poate exista aşa ceva,
niciodată nu s-au jignit, toate jocurile copilăriei şi micile
supărări care existau îi făceau să fie mai uniţi şi tot mai
puternici. Aissa era forte frumoasă, avea o privire drăgălaşă,
ochii ei erau precum un izvor de primăvară, puri şi cristalini,
părul era ca aurul, curat, de un auriu strălucitor ca al unei stele,
iar numele era caracteristic ei: Aissa, atât de bună la suflet încât
nu era în stare să ucidă nici o muscă, era miloasă şi îi ajuta
mereu pe copiii săraci pentru că locuitorii Stelvisului nu erau

~4~
chiar foarte bogaţi din puct de vedere material, însă din punct
de vedere sufletesc bogăţia lor era nemăsurată. Isis era
puternic şi negru ca abanosul. Ochii căprui ca pământul
maroniu, iar sufletul ca al unui vânt cald de primăvară, tăcut şi
mângăitor, iar în ochii săi se citea cel mai pur sentiment:
iubirea. Strălucirea feţei era ca a unui soare printr-un curcubeu
multicolor şi timpuriu.
Nimic nu era mai frumos decât să-i vezi împreună.
Dragostea lor era foarte puternică, iar timpul avea de spus
totul. Erau suflete pereche. Păreau că nici o putere existentă nu
le poate distruge dragostea deoarece era sinceră şi caldă, dar ei
nu aveau de unde să ştie ce plan are viitorul pentru ei. Erau
orbiţi de faţa înşelătoare a timpului. Timpul trecea iar cei doi
copilaşi deveneau adulţi, în toată firea. Acum aveau 19 ani,
erau mai maturi şi cu mai multe responsabilităţi. Dragostea lor
era din ce în că mai puternică şi trecerea timpului n-a a fectat-o
deloc.
La fiecare 65 de ani trebuia să fie aleşi doi conducători ai
tărâmului Stelvis, doi oameni care vor lupta pentru fericirea
acestuia din toate răsputerile, iar cei mai potriviţi erau Iris şi
Aissa. Foştii conducători aveau datoria de a-i îndruma şi a-i
sfătui pe cei care erau posibilii cadidaţi în a-i urma.
Vestea că cei doi se iubesc foarte mult a ajuns la urechile
vrăjitorului, iar el ştia că, dacă îi va distruge pe ei, îi va fi mult
mai uşor să cucerească Stelvisul. Deja îşi urzise planul de

~5~
distrugere. Iris şi Aissa nu aveau de unde să ştie cîte vor avea de
îndurat şi de luptat pentru apărarea iubirii lor, însă ştiau că se
vor iubi până la moarte, chiar şi dincolo.
O furtună neobişnuită se apropia de tărâmul fericirii. O furtună
care avea de-a face doar cu conducătorii acestuia. Foştii
conducători, Ripo şi Aisha ştiau totul , aşa că îi chemară în grabă
pe cei doi, pe Isis şi pe Aissa la ei pentru a-i sfătui cum să apuce
calea spre un lung drum şi drept.
- Bună ziua, dragă Aişha şi bunule Ripo.
-Bune-s toate zilele , copiii mei, însă drum greu v-aşteaptă în
continuare.
-Vreau să vă spun că acum este timpul pentru a vă dovedi
iubirea, nu vă îndoiţi niciodată unul de altul, iubiţi-vă mereu cu
o dragoste adevărată chiar dacă va urma pentru voi o încercare
grea. Aveţi încredere unul în celălalt, fiţi sinceri, să nu uitaţi
nicicând vorbele mele pentru că ele vă vor lumina atunci când
calea vieţii voastre va fi întunecată.

~6~
-Acum porniţi spre tărâmul Nortoc şi spre Biserica Sfântă în
care vă veţi uni sufletele pe vecie. Dacă veţi reuşi să faceţi asta,
va însemna distrugerea vrăjitorului dar dacă nu, va însemna
distrugerea noastră aşa că grăbiţi-vă. Până la trecerea soarelui
în faza a treia adică până la data de 4 iunie sufletele voastre
trebuie să fie unite. Ne punem toată nădejdea în voi aşa că daţi-
ne de veste dacă totul este bine prin mesagerul porumbel şi nu
uitaţi că Arshell va fi în stare de orice ca să vă învingă. Luaţi apă
şi mâncare pentru multă vreme şi fiţi siguri că toţi ne vom ruga
pentrun voi.
Cu teamă în suflet dar şi cu încredere, cei doi porniră pe
calea lor, pe un drum greu şi lung, care le va schimba întreaga
viaţă. Trebuiau să se grăbească deoarece era cale de două
săptămâni până la 4 iunie şi furtuna întunecată îi urmărea
mereu pentru a-i raporta vrăjitorului tot ceea ce se întâmpla cu
ei doi.
Aflase că cei doi sunt pe drum spre Biserica Sfântă dar şi în
drum spre el dacă reuşesc să-şi unească sufletele la timpul
potrivit şi în ciuda obstacolelor pe care le erau destinate,
deoarece vrăjitorul deja urzise un plan împotriva lor. După o
săptămână de popasuri şi primejdii îndurate, Iris şi Aissa se
hotărâseră să se oprească într-un loc pentru a se odihni
deoarece nu mai aveau putere să păşească. În acest timp
vrăjitorul s-a arătat într-un vis lui Iris, sub forma unei zâne care

~7~
îi spuse că Aissa nu-l iubeşte suficient de mult ca să continue
drumul şi că din această pricină ea va fugi.

Speriat se trezi se Iris din somn, iar pe Aissa Arshell a vrăjit-


o să nu-l mai cunoască şi să trăiască restul vieţii rătăcind în
pădurea în care era prinsă, iar în fiecare seară se auzeau
plânsele ei ca un ecou rătăcitor.
Îris începu să plângă când şi-a dat seama că asta a fost
mâna lui Arshell şi hotărâseră să o caute în toată pădurea
pentru a o găsi şi a-şi continua drumul. Trecuseră trei zile de
când Iris nu găsise nicio urmă de-a Aissei, însă nu se dădea
bătut, dar simţea nevoia să plângă şi să-şi încarce sufletul din
nou cu speranţă şi s-a hotărât să se oprească timp de o oră
pentru acele trei zile nedormite.

~8~
Căzuse jos de oboseală, însă inima nu-l lăsa să doarmă,
începu să plângă încet spunând aceste cuvinte care erau
destinate Aissei.

Mi-e dor de tine...privesc spre cer să tezăresc, poate te voi


găsi, mi-e teamă căci speranţa moare şi nu mai are putere să
învie.. Mă tot gândesc ce s-a întâmplat cu noi, e prima dată
când tu nu eşti lângă mine şi nu ştiu ce să fac. Acum sufletul
mi-e pustiu, m-am apropiat de tine fără să vreau şi fără să ştiu.
Îmi dau seama că nu te am decât pe tine şi mai mult nici nu-mi
doresc. Fără tine sufletul mi-e pustiu. Unde eşti? Îmi geme
sufletul şi creşte o lacrimă scăldată-n dor, în suferinţă şi
tristeţe, mă înec.. aş prefera să mor... simt inima în piept cum
plânge, bătăi mai grele şi mai rare.. devin mai reci cărările de
sânge .. unde încape atâta moarte în mine? Mă rătăcesc în
gânduri şi mă pierd, cuvintele sunt mute, un stol de litere mi-

~9~
apare, nu pot să le culeg. Dar am putere şi zâmbesc .. pentru că
ştiu că mă iubeşti... mi-e dor de tine, mi-e atât de dor.. ochii mi
se ascund tot mai des sub pleoape .. vor să te viseze, pe-
aproape... Noroc că de-atâta dor nu a încetat inima să-mi bată
deşi e şi ea din ce în ce mai supărată..
Toate aceste cuvinte arătau câtă dragoste ţinea Iris în el,
iar destinul a făcut exact în clipa aceea ca Aissa să treacă pe
acolo, la auzul acestor cuvine inima i s-a dezgheţat, iar vraja s-a
spulberat.
-Iris, te iubesc!
-Aissa, Eşti aici! Nu pot să cred! Te rog iartă-mă, nu ştiu ce s-a
întâmplat, îmi amintesc doar că am fost răpită, cred că era
Arshell.
-Ştiam că e mâna lui, doar n-a fost atât de deştept încât să ne
despartă. Acum să mergem la Biserică pentru că mai avem
patru zile.
-Da, aşa este, să mergem!

~ 10 ~
Pe feţele celor doi curgeau şiroaiede lacrimi din cauză că s-au
reîntâlnit. Vrăjitorul a aflat între timp şi a trimis un trăsnet
asupra celor doi pentru ca să-i nimicească exact în faţa Bisericii
Sfinte pentru că ei ajunseseră acolo.

-Iris, uite sus! Se apropie un trăsnet imens.


-Aissa, ia-mă de mână şi gândeşte-te la cel mai strălucitor lucru
care există, gândeşte-te la soarele de pe cerul verii.
-Mă gândesc, dar mi-e aşa de frică. Trăsnetul este atât de
aproape..
-Nu!! Ştiu acum, apusul întunericului nu este lumina, este mai
mult decât atât, este iubirea!
-Da, iubirea nostră, Aissa!

~ 11 ~
-Gândeşte-te la cât de mult ne iubim!
Situaţia era din ce în ce mai tensionată, iar trăsnetul se apropia
din ce în ce mai mult. Când trăsnetul era gata să lovească, din
mâinile celor doi se născu o lumină puternică care birui
trăsnetul şi îl aruncă în văzduhul cerului. Iris şi Aissa au învins
încă o dată răutatea vrăjitorului Arshell, spre dezamăgirea lui.
Acesta devenise atât de furios încât era în stare de orice!
În timp ce Arshell îşi făcea noi planuri de distrugere, cei
doi s-au unit în Sfânta Biserică pe viaţă, iar , din păcate, pentru
vrăjitor asta însemna distrugerea sa pentru că era data de 4
iunie. Pe feţele lor se citea fericirea şi încrederea , ochii lor
aveau o străcucire aparte, se priveau cu atâta iubire de parcă
erau vrăjiţi. O astfel de iubire există atât de rar, iar ei ştiau asta
şi se bucurau în fiecare clipă, spunându-şi în fiecare minut cât
de mult se iubesc.
-Aissa, tu eşti primul gând dimineaţa când mă trezesc şi ultimul
seara când dorm, te iubesc atât de mult!
-Iris, dacă ai şti cât de mare e iubirea mea pentru tine, ai
rămâne uimit, nici toate stelele de pe cer nu fac cât jumătate,
te iubesc cu toată fiinţa mea.
Aşa era mereu, atât de îndăgostit. Ceea ce li s-a întâmplat
cu Arshell a fost o lecţie importantă pentre ei, o lecţie pentru
iubirea lor.
Vrăjitorul Arshell avea două opţiuni. Ori trăia în pace cu
tărâmul Stelvis şi renunţa la toată ura, dar pentru asta era

~ 12 ~
nevoie de Iris şi de Aissa ca să-i reînvie inima moartă, deoarece
aceasta nu mai iubea, nu mai simţea şi nu mai dăruia, era
pustiu! Iar a doua opţiune era ca viaţa lui să nu mai existe. Risca
să fie închis pentru totdeauna în norii cerului. Cei doi au hotărât
să lupte pentru fericirea Stelvisului, alegând calea cea mai grea:
să readucă speranţa în viaţa vrăjitorului. Le era mult mai uşor
să-l închidă în norii cerului pentru vecie dar nu voiau să renunţe
atât de uşor, pentru că aveau şansa de a-l schimba pentru
totdeauna.
Cei doi porniră spre Arshell, însă nu ştiau că vrăjitorul a
trimis după ei o mulţime de trăsnete negre care erau ascunse
după soare, aşa că ei se duceau exact în calea morţii.
După un timp, Iris şi Aissa au ajuns în faţa castelului lui
Arshell şi au cerut să vorbească cu el. Acesta aceptă.
-Ce căutaţi aici, nesăbuiţilor? Nu ştiţi că riscaţi să fiţi ucişi pem
loc?
-Bă da, dar totuşi suntem aici!
-Vrem să-ţi spunem că noi putem să-ţi redăm fericirea, dacă
vrei!
-Lăsaţi-mă în pace! Vă credeţi mai deştepţi decât mine? Doar
un semn să fac şi sunteţi morţi!
-Bine, noi am vrut să te ajutăm, acum luptă-te cu mine dacă eşti
viteaz!
-Bine, tu ai vrut-o!
-Ai grijă....nu trebuia să se întâmple asta!

~ 13 ~
Amândurora li s-a dat câte o sabie şi au începu să se lupte!
Ciocnirile se auzeau fioros, iar cei doi se băteau din răsputeri.
Într-o clipă de neatenţie din partea lui Iris sabia vrăjitorului îl
lovise direct în inimă.
Aissa plângea de durerea pierderii, parcă era în locul lui,
nu putea să creadă!
-Iris, nu! Te rog nu muri! Te iubesc atât de mult!
-Aissa, promit că te voi veghea mereu din cer. Acum voi deveni
o stea!
-Te iubesc!!
-Nu, te rog, ia-mă cu tine
-Nu pot, acum ai de dus bătălia de una singură, trebuie să-i
dezgheţi inima vrăjitorului!
-Nu!

~ 14 ~
Şi aşa povestea celor doi îndrăgostiţi părea că se sfârşise, dar
Arshell nu ştia ce i-a pregătit destinul!
Pentru că i-a luat cel mai de preţ lucru pe care-l avea, Aissa
s-a hotărât să se răzbune pe Arshell, aşa că a hotărât în inima ei
să rămână în castelul său sub pretextulul de a se căsători cu el.
El acceptă deoarece Aissa era foarte frumoasă!
După un timp cei doi făcură nunta, însă sufletul Aissei se
schimbase, era înveninat de ură, toată îndreptată spre Arshell.
Ea a hotărât să-l ucidă chiar în noaptea nunţii. În acea noapte
Iriss s-a arătat pe cer, sub forma celei mai strălucitoare stele şi
îi spuse Aissei:
-Aissa, ce e cu tine? Ce mult te-ai schimbat! Ce rău îmi pare!
-Iris, fac asta pentru tine, trebuie să răzbun moartea ta!
-Aissa, unde încape atâta moarte în tine? Tu nu erai aşa!Te rog,
renunţă la această răzbunare cruntă!
-Dar nu ştiam ce să fac! Tu nu erai aici!

~ 15 ~
Ştiu, dar Dumnezeu a îngăduit ca eu să devin o stea tocmai ca
să te pot ajuta! Ia de la mine această pulbere de stele şi arunc-
o asupra vrăjitorului, ea îl va conduce în norii cerului şi va fi
închis acolo pentru totdeanuna!
-Bine, aşa voi face! Mulţumesc că mi-ai dat jos vălul de
ură.
Orele au trecut repede şi a venit clipa închiderii lui Arshell
în norii cerului. Ea a aruncat pulberea de stele asupra lui şi aşa
i-a fost îndeplinită dorinţa. Ea era în sfârşit mai liniştită ştiind că
şi Stelvusul a fost salvat şi iubirea lor la fel.
Imediat, Iris a coborât din cer pe o cărare din pulbere de
stele spre Aissa.
-Iris, ce dor mi-era să te îmbrăţişez!
-Şi mie mi-era dor de tine!
-Te iubesc!
-Acum vino cu mine, să fim fericiţi pentu totdeauna şi să
veghem asupra Stelvisului cu iubire.
Cei diu au urcat spre cer pe cărarea stelelor, la fel de
îndrăgostiţi ca întotdeauna, iubirea lor crescând din secundă în
secundă. Aşa a fost iubirea lor, o iubire adevărată, chiar dacă a
fost supusă la multe încercări şi tocmai din cauza acestui lucru
ea a devenit din ce în ce mai puternică. Iris şi Aissa au devenit
cele mai strălucitoare stele de pe cer, veghind Stelvisul cu
dragoste şi cu iubire, iar Arshell a rămas rătăcind prin lumea de

~ 16 ~
Sus, în norul veşnic. Când este furios îşi descarcă furia cu ploi şi
tunete asupra pământului.

Totul s-a întâmplat aşa cum a fost scris. Şi astăzi, dacă dorim să
privim spre cer cu atenţie îi vom vedea pe Iris şi Aissa, cufundaţi
într-o iubire veşnică în puterea strălucirii, ca două stele
nemuritoare. Iar cei doi mereu se încurajează unul pe celălalt:
Nu te-ndoi, ci crede
Că după orice nor
E-un soare şi mai strălucitor
Nu Arshell este veşnic
Ci stelele-s acele
Ce înving şi rămân mereu.

~ 17 ~