Ministerul Educatiei si Tineretului al RM

Colegiul National de Comert al ASEM

RAPORT
La Turismul Rural

Pe tema: Satul Trebujeni

Elaborat de:Mistreanu Cristina

Gr. TUR-262
Controlat de:Gonta Vladislav

Chisinau 2009

1.1 Localizarea satului

 TREBUJENI - este un sat moldovenesc, aşezat оn zona centrală a
Moldovei, situat la 30 de km de or. Orhei si la 60 km de Chisinau,
оmbrăcat оn covoare de păduri, podgorii.Aceste locuri te cuceresc
printr-o taină fermecătoare din primăvară pоnă iar оn primăvară,
din zori pоnă-n amurg. Lumina aici te surprinde prin multituidinea
de culor de iarbă de-a lungul stradelelor, ale pomilor de pe lоngă
case.
Localitatea Trebujeni este o comună оn componenţa căreia intră trei
sate: Trebujeni, Morovaia şi Butuceni sate moldoveneşti cu tradiţii de
peste 500 ani, amplasate оn zona naturală ce se оncadrează оn
zona Codrilor de Est care cuprinde peisajele naturale Ivancea -
Trebujeni. Aşezarea fizico-geografică precum si apropierea de
Complexul Muzeal „Orheiul Vechi” creează avantaje оn special ceea
ce ţine de dezvoltarea turismului rural.

1.2 Toponimica localitatii

Cele trei sate aşezate оn lunca Răutului au o vechime de circa 400-

500 ani şi s-au constituit оn acelaşi timp.Fiind un loc bun, prielnic
pentru aşezerile omeneşti, strămoşii acestor localităţi s-au aşezat cu
traiul atăt оn defileurile formate cоndva de retragerea Mării
Sarmatice, cоt şi pe vоrful stоncelor. Legendele despre aceste trei
localităţi alcătuite, dar nu din abundenţă. Aşa cum Morovaia a fost
mereu o periferie, оn cronici doar se aminteşte despre o aşezare de
oameni cu denumirea de Morovaia.
Trebujeni a fost de la оnceput o aşezare mai mare şi mereu a fost la
оnceput un tоrg unde veneau locuitorii din celelalte sate şi chiar de
departe.
Butucenii, aflăndu-se оn mijloc a avut parte de mai multe legende
decоt celelalte două sate.
Se spune, că demult tare demult o domnişoară bogată se
оndrăgostise de un băiat sărac, pe nume Butuc. Tată-l fetei aflоnd
despre acestea, imediat a hotărоt să-şi mărite fata cu cine credea el
că-i mai bine. Auzind vestea despre nunta logodnicei lui, băiatul se
aruncă оn rоu şi muri, i-ar fata auzind despre cele оntоmplate se
aruncă şi ea după el оn apă. De atunci localitatea оşi poarta numele
de Butuceni.

1.3 Istoricul localitatii

La оnceputul secolului XIV teritoriul din sudul şi centrul Moldovei

a fost cotropit de către Hoarda de Aur. O parte din populaţie al
acestui stat efemer cu centrul pe rоul Volga s-a stabilit aici pentru
totdeauna. Tătaro-mongolii au cucerit şi oraşul Orhei, transformindu-
l in reşedinţa conducerii populaţiei ce s-a stabilit pe aceste
meleaguri. Oraşului i s-a schimbat denumirea in Sahr al-Djedid
(Oraşul nou). Conducerea a adus in oraş, din alte localitate ale
Hordei de Aur, meşteri-constructori şi alte specialităţi, оncepоnd sa
reconstruiască oraşul după tipul localităţilor medievale orientale. In
scurt timp au fost construite mai multe edificii fundamentale de
menire publica: doua caravansaraie (hanuri), o moschee, trei bai
publice de tip oriental, diverse ateliere, case de locuit de diferita
mărime şi forma. etc. Pentru conducere oraşului a fost edificata o
noua cetate de piatra pe ruinele celei semicirculare anterioare. In
interiorul ei a fost ridicat un palat impunător, clădit din cărămidă de
lut. In centrul palatului se afla o moschee zidita din cărămida roşie,
cu un cavou subteran edificat din blocuri mari de piatra. In Oraşul
Nou activau mulţi meşteri in prelucrarea şi fasonarea pietrei,
lemnului, olari etc., care satisfăceau necesităţile locuitorilor oraşului
cu cele necesare pentru viata de toate zilele. Pentru prima data in
zona in oraş оncepe prelucrarea fontei, din care se toarnă cazane.

Aici , in oraşul de reşedinţa a hanului, a оnceput sa fie emisa

moneda locala de arama, utilizata pentru comerţul intern. Pe
moneda era fixata denumirea noua a oraşului. Cei decedaţi erau
inmormоntaţi in doua cimitire: unul pentru creştini, iar altul pentru
musulmani. Demnitarii de stat musulmani erau inmormоntaţi in
cripte speciale numite ,,mazare". Arheologii au descoperit teritoriul
oraşului ruinele ai trei ,,mazare". Unul dintre demnitarii de rangul cel
mai оnalt a fost оnmormоntat in moscheia palatului din cetate
Ocupaţia Orheiului Vechi de către tătaro-mongoli a durat pоna la
оnceputul anilor şaizeci ai secolului XIV. După ce armata Hoardei de
Aur a fost zdrobita in anul 1362 de către cetele lituaniene ale lui
Oligherd. Cotropitorii au fost alungaţi de pe aceste meleaguri de
către armata domnitorului Moldovei. Oraşul, fiind prădat şi distrus, a
rămas ruine.

După eliberarea localităţii de sub ocupaţia tătaro-mongola oraşul

Orhei a оnceput a se reface. Oamenii trăiau in bordeie şi case de
suprafaţa. Lucrurile s-au schimbat după ce domnitorul Moldovei a
instituit la Orhei una din pоrcălabiile sale. După acest eveniment a
fost reparata cetatea de piatra, s-au desfăşurat lucrări de reparaţie
şi de replanificare a palatului din cetate, oraşul оncepоnd sa se
dezvolte energic. In acesta perioadă au fost ridicate un şir de
lăcaşuri sfinte. In anul 1499 oraşul Orhei a fost prădat de către
tătarii din Crimeea. Peste 9 ani, tot tătarii sin Crimeea au incendiat
oraşul prădat, care a ars definitiv. Pe vatra fostului oraş-cetate
Orhei, s-a construit un sat numit Peştere. Satul cu timpul a dispărut
de pe acest loc, si-a srtămutat şi el vatra, dar denumirea
locului ,,Peştere" - s-a păstrat. Locuitorii din Butuceni şi Trebujeni
numesc şi astăzi vatra fostului oraş Orhei - ,,Peştere".

1.4 Cadrul natural al localitatii

Este un coltisor impunator, care, prin frumusetea sa virgina,

dupa impresiile multor iubitori de natura, nu ramane in urma
peisajelor rustice din Elvetia sau Caucaz. Dar nu toti cunosc aceasta
gura de rai, n-au auzit nimic despre ea.
Este asezata pe versantii abrupti, impaduriti ai raului Raut, pe o
suprafata de circa 700 ha si ocupa crangurile faloasei paduri de la
Trebujeni, defileurile rauletelor Ivancea si Draghinici.
E uimitor faptul ca jur-imprejur, cat poate cuprinde vederea, e
numai stanci: marete, zguduitoare, gata parca in orice clipa sa se
rostogoleasca la vale, spre bratul lucitor si ingust al Rautului.
Dar cum se intampla ca uneori insusi minunile contin minuni? Asa e
si cu stancile de la Trebujeni - toate sunt lipsite de vegetatie si
numai un povarnis este verde. Ramai frapat nu numai de aceasta
opera maiastra a naturii, cand arborii cresc cu radacinile in piatra, ci
si de faptul ca padurea exista doar pe un singur povarnis.
Deocamdata, nimeni nu poate explica fenomenul.
Si inca un lucru curios. Padurea de pe malul extrem de abrupt e
neobisnuit - pitica. Parca-s aceeasi stejari, tei, artari, proprii
padurilor Moldovei, dar toti sunt pitici, piperniciti. Se vede ca s-au
adaptat sarmanii la conditiile extrem de severe si numai astfel pot
supravietui.
Privelistile Trebujenilor constituie un coltisor irepetabil al naturii, in
care armonizeaza aproape surprinzator stancile golase, acoperite cu
o vegetatie saraca cu sectoarele impadurite aproape de netrecut,
unde domina stejarii si carpenii, teii si visinii salbatici, perii si frasinii.
Subarboretul aici e de o varietate deosebit de originala: scumpie,
paducel, maces, corn, porumbar, care in toamna se invesmanteaza
in culori de cele mai fine nuante. Plantele ierboase din padure sunt
asemeni unei panze stropite cu deditei, ghiocei, floarea vantului,
albastrele, lacramioare, toporasi si clopotei. Stancile sunt acoperite
cu soaldina, plevaita, nemtisor si altele. Printre copaci ratacesc
adesea caprioare, mistreti, jderi, veverite. In desisurile mai
intunecoase se intalnesc cele mai rare specii de serpi: sarpele-
tarator, esculapul, sarpele-de-casa, sarpele-de-balta. Iar in slavile
cerului se rotesc cateva specii rare de vulturi, care au mai ramas sa-
si faca cuiburile undeva prin stancile salbatice.
Nu cedeaza in aceasta privinta si defileul destul de putin accesibil -
Draghinici. Fiind asezat mai departe de localitatile omenesti, pare a
fi un coltisor virgin al naturii. Versantii impaduriti zac intr-o tacere
solemna si seamana cu zidurile unei cetati greu de asaltat. Tacerea,
insa, e o iluzie, caci cantul neobosit al pasarilor, zgomotul
nenumaratelor caderi de apa a firicelului de rau Draghinici, fosnetul
specific al padurii ne convinge ca viata aici clocoteste. Admirand
toate acestea, adaugand multimea de reptile atestate in Cartea
Rosie a Moldovei (sarpele-cu-abdomenul-galben, esculap, alunarul),
iti face impresia ca ai nimerit in raiul unei vai salbatice
intermontane.
Orice coltisor al rezervatiei se distinge prin ceva aparte si pitoresc:
valea uscata a fostului raulet Cusmirca e interesanta din punct de
vedere geomorfologic, malul abrupt cu numeroase grote ale
Rautului prezinta interes din punct de vedere floristic - aici se
intalnesc multe plante rare de stanca - si al lumii animale - multi
lilieci, animale mici de prada.
Conform unei dispozitii a guvernului, rezervatia peisagistica naturala
"Trebujeni" este declarata monument de stat.

Solurile zonei codrilor Orheiului se caracterizeaza printr-o mozaicare

si diversitate majora. Procesul de pedogeneza are loc sub actiunea
unui complex de factori, la care participa activ relieful, rocile (de
diverse varste si componenta), astfel formandu-se urmatoarele
tipuri de soluri: brune, cenusii silvestre si de padure, cernoziomuri,
soluri aluviale. Solurile se succed conform legitatii zonalitatii
orizontale, adica de la nord spre sud. Daca privim schema
pedologica, observam ca primele soluri sunt cele cenusii si cenusii
de padure. Urmeaza, in majoritate, cernoziomurile levigate, care
sunt potrivite pentru livezi, cultivarea sfeclei de zahar si a
cerealelor. De-a lungul Rautului se gasesc cernoziomurile tipice sau
obisnuite. La nord-vest este o fasie ihgusta de cernoziomuri
calcaroase. La gurile Rautului sunt soluri aluviale si de faneata,
adesea saraturate care favorizeaza recoltarea efectiva a legumelor
si a altor culturi farajere.

1.5 Economia localitatii

Economia satului Trebujeni a cunoscut o instabilitate in ultimii 19 ani din cauza
perioadei de tranzitie a economiei nationale.

Economia locală este reprezentată prin 1778 subiecţi ai

antreprenoriatului, din care 98% sunt gospodăriile ţărăneşti. Fondul
funciar al comunei constituie 4003 ha din care suprafaţa terenurilor
agricole constituie 42,7 la sută din total, inclusiv teren arabil – 91%,
plantaţiile multianuale ocupă 8,5% din terenurile agricole.
Infrastructura locală de afaceri este slab dezvoltată, lipseşte
totalmente industria de prelucrare.
Serviciile sunt reprezentate prin 4 unităţi comerciale şi 3
agropensiuni. Problemele principale ale agricultorilor ţin de lipsa /
depărtarea infrastructurii de aprovizionare cu resursele necesare оn
activitate (carburanţi, оngrăşăminte, seminţe, erbicide, consultanţă,
etc.)

Infrastructura serviciilor sociale este foarte slab dezvoltată, iar

cea existentă necesită reparaţii şi dotări cu echipament şi mobilier
care este оnvechit şi foarte uzat. Infrastructura tehnico-edilitară
este de asemenea slab dezvoltată. Localitatea nu este gazificată şi
nu dispune de un sistem de apeduct şi canalizare, capacitatea
staţiei de telefoane este minimă, lăsă mult de dorit serviciile radio şi
tv. Оn localitate lipsesc оntreprinderile de prestare a serviciilor
sociale precum frizerii, ateliere de deservire, baie, şi alte astfel de
servicii.

Agentii economici din sat

Denumirea Genul de Adresa Director Telefon

activitate
,,T.Moraru’’ Gosp.Ţărănescă Trebujeni T.Moraru 56-047

,,M.Benzin’’ Gosp.Ţărănescă Trebujeni M.Benzin 56-030

О.I,,VISOLDIN’’ comerţ Trebujeni V.Sоnchetr 56-061

u
О.I,,Speranţa’’ comerţ Trebujeni Şt.Rotari 56-098
О.I,,I.Morari’’ comerţ Trebujeni Ion Morari 56-080

О.I ,,L.Gusin comerţ Trebujeni Lidia Gusin 56-849

О.I,,Ion Doncila’’ comerţ Butuceni Ion Doncila 56-091

SRL,,.PASANA’’ Hotel- Bar Butuceni Suvac 56-912

Pavel
О.I.,,DIANA’’ comerţ Trebujeni Sv. 56-043
Gandrabur

Obiective turistice
,,Casa din Luncă’’ Pens. Trebujeni Ala Benzin 56-044
agroturistică
,,La Hanul Orheiului Pens. Trebujeni Ion Buzila 56-099
Vechi’’. agroturistică
,,Casa de sub stоncă’’ Pens.agroturistică Trebujeni Galina 56-077
Buzila
,,La popas’’ Pens agroturistică Butuceni Ion Doncila 56-091

,,Anişoara’’ Pens. Trebujeni Ion Stamati 56-046

agroturistică
,,La Musica’’ Pens.agroturistică Trebujeni Maria 56-054
Stamati
Gospodăria Roşcovan Pens. Trebujeni Feodosia
agroturistică Roşcovan

1.6 Populatia

Potenţialul uman al comunei constituie 2105 locuitori, din

care circa 69 la sută reprezintă populaţia aptă de muncă. Numărul
populaţiei comunei este оn descreştere faţă de anul 2004 dar оn
creştere faţă de 2002. Cauza constantei numărului populaţiei constă
оn descreşterea natalităţii şi influenţa tot mai vădită a factorului
migrator foarte activ оn ultimii ani. Deşi dispune de resurse de forţă
de muncă considerabile, majoritatea
populaţiei nu este angajată la un loc de muncă oficial practicind
lucrări sezoniere оn alte localităţi sau lucrări agricole in cadrul
gospodăriilor personale.

Capacitatea instituţională a localităţii este afectată de reducerea

serviciilor publice, lipsa structurilor societăţii civile şi slaba implicare
a cetăţenilor оn gestionarea problemelor publice. Deşi dispune de
un personal competent cu o bogată experienţă оn domeniu,
fluctuaţia cadrelor afecteaza funcţionarea serviciilor publice din
cauza condiţiilor necorespunzătoare de activitate şi a salarizării
necorespunzătoare atribuţiilor de serviciu. Este necesar de a
оnzestra primăria cu echipamentul tehnic necesar pentru a
operativitatea atвt a lucrărilor de contabilitate şi secretariat, cвt şi
nivelul de informare a populaţiei. Bugetul local este relativ mic şi
este оn dependenţă de transferurile din bugetul raional care
constituie peste 76% din venituri.

1.7 Obiceiurile si traditiile

Ceea ce caracterizeaza, printre altele, folclorul romanesc este

bogatia obiceiurilor traditionale legate de muncile agricole de peste
an si de pastorit. De origine foarte veche, cele mai multe dintre ele
s-au pastrat, cu succesive schimbari de functie si cu necontenita
accentuare a partii spectaculoase, pana in zilele noastre in satul
Trebujeni. Printre obiceiurile traditionale, cele ale sarbatorilor de
iarna ocupa, datorita amploarei lor, un loc deosebit.
Traditia obiceiurilor, de Craciun si Anul Nou cere ca flacaii care
colinda si ureaza cu plugusorul si cu buhaiul, sau care fac jocurile cu
masti, sa fie organizati in cete. Colindatul era un maret spectacol, ce
dadea deosebita solemnitate sarbatorilor Anului Nou. Se colinda in
tot satul. Gazda casei colindate este intotdeauna intrebata daca
primeste colinda. Se canta intai o colinda la usa sau la fereastra,
prin care de obicei se vesteste sarbatoarea, apoi ceata intra in casa,
canta colinda gospodarului (colinda cea mare) si pe urma, din
initiativa cetei sau la cererea gazdei, alte 2-3 colinde. In casa
colindatorii sunt asteptati cu darurile pe masa. Dupa terminarea
colindatului, se ureaza pentru fiecare dar in parte si la sfarsit se
multumeste gazdelor in formule traditionale. In anumite regiuni se
danseaza la casele cu fete sau acolo unde este loc mai mult si vin
fetele din mai multe case sa intampine ceata colindatorilor. Pe ulita
ceata se deplaseaza cu cantece si strigaturi.
Оn satele de pe ambele maluri ale Nistrului de Mijloc şi cel Inferior
copiii (băieţi şi fete) umblă cu Licheiul. Mamele copiilor оn ajunul
Crăciunului coc cоte un lichei. Este o turtă coaptă оn mod arhaic,
numai din făină de grоu şi apă, fără sare şi fără grăsime. Licheiul
este pus оntr-o legătură de şervet, оmpreună cu alte bucate de sec
(deoarece este post). Licheiul este dus la rudele apropiate оn etate
(bunei, moşi, mătuşe). Obiceiul educă la copii respectul deosebit
faţă de rudele оn vоrstă. Tradiţia conţine şi o urare pentru roada
bogată de grоu оn anul care оncepe.
Teatrul folcloric de Anul Nou este specific pentru nordul Republicii
Moldova , respectiv sint prezente si in Trebujeni. Pentru
reprezentările de Anul Nou sоnt caracteristice jocurile cu diferite
măşti de animale şi păsări: Ursul, Cerbul, Capra, Căluţul, Vulpea,
Cucoşul, Cocostоrcul etc. Sоnt practicate alaiurile (fără subiecte
оnchegate) de tipul Malancăi. Оn cazul de faţă avem şi influenţe
ucrainene. Оn zilele noastre au o mare popularitate piesele
haiduceşti Bujor, Jianu ş.a.

Daca v-ati plictisit in oras si doriti sa plecati undeva la tara, puteti

merge intru-un satuc, care se afla doar la 60 km de la capitala-
Trebujeni. Aici veti putea beneficia de un meniu din feluri de
mancare moldovenesti adevarate: mamaliga, placinte, vin de casa.
Cand veti acasa de la pescuit, veti lua cu mana o bucata de
mamaliga, o veti muia in branza razuita, smantana de casa
proaspata, sau bucatele de carne prajita, le veti mananca si veti bea
un pahar de vin abia scurs din butoiul din beci – aveti impresia ca nu
este nimic mai gustos. .
Astfel vi se ofera ocazia sa va familiarizati cu particularitatile
nationale ale poporului nostru, incepand cu arta culinara si
terminand cu cantecele, dansurile, obiceiurile nationale vechi. Aici
veti putea cunoaste arta mestesugarilor autohtoni. In timpul
plimbarii pe cal, veti putea admira peisaje de o frumusete de
nedescris.

Pentru cunoasterea mai indeaproape a traditiilor si obiceiurilor satenilor este

recomandat vizitarea pensiunii agroturistice “Casa din lunca”. Desigur, nu veti
pleca pina nu veti minca o zeama cu taitei, sarmale in foi de vita de
vie sau legume din gradina de linga casa. Nu va lipsi nici
specialitatea casei - placinte calde scoase din cuptor care se servesc
numai cu vin rosu proaspat scos din butoi.
Deasemenea oaspetii au posibilitatea sa guste si sa culeaga fructe
si legume din ograda gospodarului si sa savureze din vinurile
moldovenesti produse in conditii casnice. In perioada calda masa se
serveste la terasa lucrata in lemn sau intr-o coliba acoperita cu stuf
si ornamentata cu covoare moldovenesti. In fata pensiunii se
deschide un peisaj impresionant, unde se contopesc apele raului cu
zonele silvice de stanca impadurite cu copaci seculari si arbusti de
diferite forme, care alcatuiesc un ansamblu peisagistic unic.
Agrement - pensiunea ofera nu numai "casa-masa", dar si alte
servicii traditionale la solicitarea turistilor: plimbarea cu barca pe un
traseu de 2-5 km; plimbari cu carul si sania, cu caruciorul tras de
magarus; familiarizarea oaspetilor cu muncile specifice satului,
precum sunt mulgerea caprinelor, cultivarea si prelucrarea roadelor,
prepararea branzeturilor, pregatirea bucatelor traditionale, coacerea
painii de ritual si a placintelelor. Gospodarii au si stupuri, astfel se
face si degustarea mierii de albini .

Specialitatile casei:

Zeama cu taitei
Amenajarea mesei de sarbatoare la Trebujeni
 Carne prajita cu scrob

Vin rosu si alb proaspat scos din butoiul din beci

 Mamaliguta cu brinza

Tot aici turistii ar putea face cunostinta cu citeva obiceiuri locale

precum ar fi: Impletitul in panusa. Sculptura in lemn. Incondeierea
oulelor. Crosetatul Pot asista la un spectacol folcloric cu dansuri si
muzica populara. Pot face plimbari cu caruta trasa de cai. Pot face
plimbari cu barca pe riu. Pot vizita imprejurimile satului. Pot pescui .
Pot participa la activitatile casnice din gospodarie.
 Grup folcloric

Etnografie
Zona Orheiului Vechi se remarcă, de asemenea, prin cultura sa tradiţională
originală, conservată оn cadrul gospodăriilor ţărăneşti.
Din punct de vedre etnografic, cultura tradiţională din zona Orheiului Vechi se
remarcă printr-un colorit deosebit, care poate fi definit drept „Coloritul Orhei”,
acesta fiind propriu şi satelor din preajma complexului istorico-natural.Specificul
etnografic al zonei Orheiului Vechi se remarcă prin diverse elementede cultură
tradiţională, inclusiv:
- prin оnscrierea habitatului tradiţional оn forme naturale proprii pentru aceste
locuri;
- prin păstrarea unor tehnici, tehnologii şi forme arhaice de construcţie;
- prin conservarea formelor şi complexului arhitectural tradiţional;
- prin оmbinarea armonioasă a formelor de arhitectură tradiţională cu forme
ornamentale arhaice;
- prin culoarea specifică a caselor tradiţionale şi a stвlpilor de porţi, care denotă
ocromatică deosebită – un albastru pronunţat, dar cu nuanţe deschise, care se
imbuing perfect cu culorile cerului, bine profilat оn regiunea de defileu a zonei
Orheiului Vechi şicare poate fi definit drept un „albastru de Orhei” – un rezultat al
оmbinarii fenomenului natural cu cel al civilizaţiei.
1.8 Importante obiective socio-culturale
Potenţialul istorico-cultural din perimetrul comunei
Trebujeni este de importanţă excepţională pe plan naţional şi
european. Complexul Orheiul Vechi, care ocupă o bună parte din
spaţiul comunei nominalizate se оmbină organic cu arhitectura
ansamblu de civilizaţiei trecute şi existente. Spaţiul comunei
Trebujeni se remarcă printr-o concentrare de situri arheologice rar
оntвlnită, оn această microzonă fiind
prezente vestigii arheologice din toate epocile istorice cunoscute оn
spaţiul pruto- nistrean, de la paleolitic pвnă оn epoca medievală
tвrzie, inclusiv mai multe cetăţi geto-dace şi două oraşe medievale,
dintre care unul (Şehr al-Gedid) de tip oriental din sec. XIV şi altul
(Orheiul Vechi) de tip european (moldovenesc) din sec. XV-XVI.
Acest patrimoniu, care оn cea mai mare parte nu este acoperit de
construcţii
contemporane oferă posibilităţi enorme pe planul valorificării lui
turistice, economice şi cultural-ştiinţifice.

Complexul arheologic Orheiul Vechi este amplasat оn valea rвului

Răut, un afluent de dreapta al Nistrului, оntre satele Trebujeni şi
Butuceni, raionul Orhei, la distanţă de 60 km nord-est de Chişinău,
оntr-o zonă istorico-geografică bine delimitată, vestită şi
conştientizată de către localnici, оncă din timpurile străvechi, drept
Codrii Orheiului sau Ţara Orheiului - care reprezenta, оn vremurile
istorice, o unitate teritorial-administrativă distinctă, ce se includea
perfect оn şirul multiplelor ţări medievale romвneşti din imensul
spaţiu carpato-nistrean. La Orheiul Vechi, natura şi civilizaţia umană
s-au оmpletit organic, formвnd un tablou perfect al conlucrării lor
milenare.
Numele rezervaţiei arheologice, respectiv cel al complexului muzeal,
provine de la denumirea unei localităţi istorice - oraşul medieval
Orhei - care a existat pe aceste meleaguri оn secolele XV-XVI,
denumire evoluată оn Orheiul Vechi după părăsirea aşezării şi
оntemeierea оn alt loc a unui oraş nou, cu acelaşi nume.
Complexul muzeistic Orheiul Vechi reprezintă un sistem de
monumente istorice şi landşafturi naturale, amplasate pe
promontoriile meandrice formate de albia sinusoidală a Răutului,
оntre satele Trebujeni şi Butuceni. Din cadrul complexului Orheiul
Vechi fac parte două promontorii gigantice (Peştere şi Butuceni), la
care se alătură alte trei promontorii adiacente (Potarca, Selitra şi
Scoc) amplasate оn lanţ, de la nord spre sud.
Atвt solul fertil, cвt şi caracterul fortificat al reliefului au fost
observate de oameni din cele mai vechi timpuri, oameni care
totdeauna s-au străduit să folosească avantajele naturale pentru
organizarea unei vieţi liniştite, cвt mai оndelungate, оntr-un anumit
teritoriu, aşa cum s-a оntвmplat şi la Orheiul Vechi. Toate acestea,
luate оn ansamblu, au determinat caracterul permanent al
habitatului uman din regiunea Orheiului Vechi, оncepвnd cu
vremurile preistorice şi, cu unele mici оntreruperi, continuвnd оn
perioada medievală tвrzie, pвnă astăzi.
Cetatea getică
Оn cadrul complexului arheologic Orheiul Vechi se delimitează
cвteva construcţii monumentale din piatră care prezintă un interes
deosebit atвt din punct de vedere ştiinţific, cвt şi din punct de
vedere muzeografic. Printre acestea se remarcă cinci obiective:
cetatea getică, cetatea medievală, feredeul, hanul şi biserica.
Cea mai veche construcţie fortificată de la Orheiul Vechi este
cetăţuia getică de pe promontoriul Butuceni. Teritoriul pe care se
află urmele fostei fortificaţii are o formă ovală alungită orientată pe
direcţia răsărit-asfinţit. Partea de nord a teritoriului, mai оnaltă, este
stвncoasă şi se оnalţă deasupra oglinzii apei rвului Răut, la 60 m.
Suprafaţa ocupată de cetate se uneşte cu teritoriul din jur, care este
mult mai оnalt, printr-o trecătoare оngustă ce poate fi uşor оnchisă,
barată. Locul era deci favorabil pentru a face o cetate.
Cercetările arheologice au arătat că pe vвrful dealului Butuceni au
locuit oameni оncepвnd cu secolele VIII-VII о.Hr. Оn secolul al V-lea
о.H., locuitorii au fortificat aşezarea, apoi, de mai multe ori, au
modificat-o, refăcвnd sistemul defensiv. Urmele de оntărituri
descoperite prin cercetări arheologice ne arată că, la оnceput, a fost
fortificat tot terenul din curbura Răutului. Оn locul cel mai оngust al
curburii rвului, locuitorii au săpat mai multe şanţuri cu valuri de
pămвnt lвngă ele, care оncepeau la marginea stвncii din partea de
nord a spaţiului şi se terminau la malul Răutului. Şanţurile de
apărare aveau o adвncime de circa 3,5 m, iar lăţimea era de circa
4,5 m pвnă la 7 m. Locuitorii cetăţii au prefăcut partea cea mai
оnaltă a dealului оn citadela apărată din partea de nord de stвnca
Răutului, iar din celelalte părţi fiind оnconjurată de o palisadă făcută
din bвrne, piatră şi pămвnt. Оn partea exterioară a palisadei era
săpat un şanţ de apărare. Оn interiorul citadelei se intra printr-o
poartă specială, aflată оn capătul de răsărit al citadelei. Nu departe
de poarta citadelei, оn exterior, specialiştii au dezvelit resturile unui
zid făcut din blocuri mari de calcar local. Acest zid provine de la o
poartă masivă, ridicată sub influenţa cetăţilor greceşti de la Marea
Neagră. Un interes deosebit prezintă descoperirea urmelor unei
construcţii de cult situate pe locul cel mai оnalt al citadelei, оn
centrul acesteia, lвngă malul stвncos al Răutului.
Lăcaşul de cult de la Butuceni era de forma rotundă şi consta dintr-o
vatră de piatră, оnconjurată de 3 rвnduri de stвlpi. Оn primul cerc
sunt trei gropi de stвlpi, оn al doilea - şase, iar оn al treilea - 12.
Materialele arheologice găsite pe locul sanctuarului datează din sec.
IV-III о.Hr. Se presupune că această construcţie avea semnificaţie
calendaristică.
Cetatea de la Butuceni a fost părăsită pe la sfвrşitul secolului al III-
lea-оnceputul secolul al II-lea о.Hr., ca rezultat al năvălirii triburilor
germanice ale bastarnilor. Activitatea locuitorilor s-a prelungit оn
cadrul unei aşezări nefortificate situate pe malul rвului.
Cetatea medievală
După ocuparea de către tătaro-mongoli a spaţiului carpato-nistrean
la оnceputul secolului al XIV-lea, pe suprafaţa promontoriului dintre
actualele sate Trebujeni şi Butuceni, din valea Rautului, unde se
găsea o aşezare autohtonă mai veche, denumită Orhei, ce оnsemna
оntăritură, a fost edificat un oraş care a fost denumit Sehr-al-Djedid,
adica Oraşul Nou. Оn noua localitate au fost aduşi, din Asia Mica,
Crimeea şi din alte centre cucerite de către tătaro-mongoli,
specialişti оn toate domeniile gospodăriei, aceştia refăcвnd „oraşul“
cucerit оntr-un centru cu aspect oriental. Cetăţuia mai veche din
pămвnt şi lemn a fost nivelată, iar pe ruinele ei s-a construit o
cetate nouă, din piatră.
Inginerii şi arhitecţii care se ocupau de construcţia citadelei trebuiau
s-o plaseze оn spaţiul dintre stвncă şi drumul central de intrare оn
localitate. Ea trebuia sa fie pătrată, cu intrarea dinspre miazăzi. Dar,
din cauza stвncii, marginea căreia este orientată de la nord-vest
spre sud-est, constructorii au fost nevoiţi să facă zidul de nord al
cetăţii pe marginea prăpastiei, aşa cum era ea orientată, şi să
scurteze latura de răsărit, pentru a păstra direcţia nord-sud a
construcţiei. Drept rezultat, cetatea a căpătat o formă trapezoidală,
cu laturile de aproximativ 110 m.
Оn interiorul citadelei se află o clădire mare, lipită de zidul de nord
al construcţiei. Fiind orientată cu intrarea spre sud, clădirea, ca şi
cetăţuia, avea o formă neregulată şi un plan оntortocheat. Peretele
de răsărit al clădirii era mai scurt decвt cel de asfinţit. Pereţii clădirii
erau făcuţi din cărămidă pătrată. Se оntrebuinţa cărămida arsă la
roşu şi cea numai uscată la soare. Era folosit mortar din var şi
cărămidă pisată, ori lut obişnuit.
Clădirea avea 26 de оncăperi de diferite dimensiuni, iar оn centru se
afla o оncăpere mare cu un cavou subteran. Unele materiale ne
indică faptul că оncăperea centrală a clădirii era o moschee, cu
subsol şi patru compartimente laterale situate conform punctelor
cardinale.
După ce oraşul a fost eliberat de sub ocupaţia Hoardei de Aur,
clădirea din citadelă a devenit reşedinţa pвrcălabului de Orhei. Fiind
dotată cu un cerdac, intrarea оn clădire a căpătat aspectul caselor
băştinaşilor din Moldova. Cripta a fost transformată оn beci, unde se
păstrau rezervele de produse alimentare. Nu este exclus ca subsolul
din palatul pвrcălabului să fi fost folosit şi ca temniţă. După refacere,
оn subsol se intra printr-o deschizătură făcută special оn colţul de
nord-est al criptei.
Palatul pвrcălabului a ars, probabil, оn anul 1510, cвnd oraşul a fost
incendiat de tătari.
Baia publică avea оncălzire centrală de tipul termelor antice
Strămoşii romвnilor desemnau prin termenul feredeu localul public
pentru scăldat, baia. Оntr-un document privind Orheiul Vechi este
menţionat locul unde era feredeul. Cвnd arheologii au оntrebat pe
localnici unde-i locul numit Feredeu, ei au arătat spre terenul de pe
malul Răutului, lвngă valul de peste rвu, mai sus de podul actual. Оn
locul indicat, arheologii au descoperit zidurile fundaţiilor unei clădiri
cu temelie de piatră.
Arheologul Gheorghe Smirnov, care era şeful şantierului arheologic,
şi colegii lui, оn rezultatul cercetărilor, au ajuns la concluzia ca
fundaţiile descoperite pe malul Răutului, lвngă vad, aparţin unei băi
publice de tip oriental.
Clădirea avea forma unui patrulater cu lungimea de 40 m şi lăţimea
de 23 m. Pereţii erau făcuţi din piatră colţuroasă, puţin prelucrată.
Puţin mai bine sunt prelucrate blocurile de la uşi. Baia avea două
secţii, probabil una pentru femei şi alta pentru bărbaţi. Camerele de
scăldat erau de diferite dimensiuni. Toate оncăperile erau dotate cu
apeducte din ţevi de lut, care treceau prin perete, iar clădirea, оn
оntregime, avea оncălzire centrală, de tipul termelor antice. Aerul
cald circula оn spaţiul gol de sub podeaua de piatră, оncălzind-o.
Unele оncăperi ale băii erau căptuşite cu lespezi de marmură. Оn
clădire era prevăzută o sală pentru odihnă după baie, оn care erau
aşezate scaune şi o masă de piatră. Baia, ale cărei fundaţii s-au
păstrat pвnă оn prezent, este una dintre cele trei feredeie făcute оn
prima jumătate a sec. al XIV-lea, оn diferite colţuri ale oraşului.
Faptul că localnicii nu au uitat unde au fost feredeiele sugerează
presupunerea că ele au funcţionat şi după izgonirea ocupanţilor şi
eliberarea oraşului.
Interiorul curţii hanului, amenajat cu galerii şi оncăperi
pentru clienţi
Hanul reprezintă o bucată de teren de formă dreptunghiulară, cu
dimensiunile 57,7x51,5 m şi o suprafaţă de 1.861 de metri pătraţi,
оnconjurată cu zid de piatră, grosimea căruia era de 1,3 m. Curtea
hanului era orientată оn lungime, de la nord spre sud. Intrarea оn
curte se află pe latura de nord, fiind prevăzută cu doi piloni din
blocuri de piatră, bine prelucraţi, legaţi cu scoabe de fier. Faţada
exterioară a intrării era căptuşită cu piatră fasonată şi ornamentată.
Оn colţul de nord-est al clădirii, arhitectul a prevăzut un bastion cu
şase laturi.
Interiorul curţii hanului era amenajat, pe tot perimetrul pereţilor, cu
galerii şi оncăperi pentru clienţi, trăsurile şi caii acestora. Hanuri de
acest tip sunt cunoscute atвt din surse arheologice, cвt şi din cele
etnografice. Оn Bucureşti s-a păstrat pвnă оn zilele noastre un han
de acest tip, cunoscut sub denumirea Hanul lui Manuc, pentru că a
fost făcut de refugiatul turc de provenienţă armeană Manuc Bei,
care a avut un castel şi оn orăşelul Hвnceşti din Moldova.
După eliberarea oraşului de sub ocupaţia Hoardei de Aur, оn jurul
clădirilor hanului au fost făcute locuinţe şi alte construcţii. Unele
dintre ele erau aproape sau chiar alipite de pereţii clădirilor de
piatră. Faptul că оn interiorul construcţiilor de piatră n-au fost făcute
locuinţe şi alte оncăperi ne permite să presupunem că hanul a
funcţionat şi după eliberarea oraşului.
Puţin mai jos, la sud-est de han, a fost descoperită fundaţia unei
biserici şi urmele cimitirului creştin ortodox. Despre aceasta, оnsă,
cвt şi despre оntregul complex monahal, extraordinar prin
semnificaţia sa profundă, vom vorbi оntr-o altă ediţie a publicaţiei
noastre.

Urmele unui mare oraş

Suprafaţa complexului arheologic este extraordinar de mică pentru
numărul mare al monumentelor naturale şi de arhitectură descinse
direct din istorie şi legendă. Stвnd оntr-un punct fix, sus, pe
marginea promontoriului de stвncă, conturat de meandrele
Răutului, insinuate şerpuitor pe fundul defileului creat оn formă de
liră, şi contemplвnd panorama din jur, ai senzaţia comprimării
spaţiului şi a timpului, ca şi cвnd cineva le-ar fi pus aici, aducвnd
nepreţuitele comori оn această tainică ascunzătoare, spre a le feri
de orice primejdie.
Оn „Descrierea Moldovei“ a lui Dimitrie Cantemir găsim o mică
notiţă cu privire la „ruinele unui tвrg vechi, pe care locuitorii оl
numesc Orheiul Vechi. Din felul cum este situat, se vede că
răspunde lui Petrodava din vechea Dacie“. Autorul localizează
această aşezare „pe malul de apus al lacului, оn pădurile
dimprejur“, lacul se găseşte nu departe de tвrgul Orhei, „spre
răsărit“, unde este şi o „insulă frumoasă“.
Dimitrie Cantemir, făcвnd confuzie оn ceea ce priveşte situarea
geografică a vechiului tвrg, fără оndoială că a avut оn ve-dere
localitatea numită „Peştera“, de pe malul Răutului, lвngă satul
Trebujeni, la o distanţă de 15 kilometri de Orheiul de astăzi, spre
răsărit, unde se văd şi acum urmele unei cetăţi mari. Desigur că оn
legătură cu această cetate a fost şi biserica veche din comuna
Butuceni.
Malul Răutului, stвncos оn general, pe măsură ce se apropie de
Nistru devine atвt de оnalt şi abrupt, оncвt, mergвnd uneori chiar
kilometri оntregi, este imposibil să-l cobori sau să-l urci.
Оn apropiere de Trebujeni, cursul rвului se оncolăceşte оn aşa fel că
formează o peninsulă rotundă, „prinsă“ numai cu o fвşie оngustă de
pămвnt de restul terenului. Malul acestei peninsule e lin, cu o
uşoară pantă spre limba de pămвnt care o leagă de оmprejurimi. Оn
general, nivelul acestei porţiuni de pămвnt este mai jos decвt
nivelul terenului din jurul rвului.
Malul stвng al Răutului, adică malul opus, este atвt de stвncos şi
abrupt, оncвt formează un zid de apărare naturală, оn formă de
semicerc. Pe această peninsulă atвt de bine apărată se văd urmele
oraşului despre care vorbeşte Cantemir. Valuri, resturi de cărămidă,
piatră şi moloz arată că aici a fost un oraş mare. Se distinge şi locul
unde a fost biserica, cu cimitirul оn jur.
Schitul “Adormirii Maicii Domnului”

Dateaza din sec. XV-XIX. Este amplasat оntr-o stвnca la cca

100m оnaltime, fiind alcatuit din mai multe compartimente aflate pe
trei niveluri. Partea veche este situata la nord si constituie 19
caverne, utilizate ca chilii, trapeza si biserica. Toate comunica оntre
ele prin intermediul unei cararuse оnguste.
Partea noua a schitului a fost construita оn anul 1756 si are un plan
geometric bine definitivat. Cele trei niveluri formeaza respectiv
acareturile, trei chilii si clopotnita.
Оn prima jumatate a secolului XIX schitul a fost reconstruit, fiind
refacute zidurile distruse si construita o galerie exterioara sustinuta
de stвlpi de lemn.

1.9 Concluzii

Trebujeni este prima localitate care a infiintat pensiuni

agroturistice din Moldova, patrimonial acestuia fiind inclus
in patrimonial UNESCO.
Zona turistică Trebujeni prin numărul şi calitatea
resurselor turistice este оn prezent una din cele mai
atractivă zone din Republica Moldova pentru excursii, vizite
şi respectiv dezvoltarea turismului. Potenţialul turistic
existent deocamdată are o influenţă minimă asupra
nivelului de dezvoltare a localităţii. Оn ultimii ani au fost
deschide primele agropensiuni care sunt un model de
urmat pentru alte gospodării atit din sat cit si din alte sate
pitoresti din tara.

Bibliografie
www.orhei.moldova.md
http://pensiuneorhei.com
www.google.com

ANEXE