Sunteți pe pagina 1din 16

EXPLICÂNDU-I FIICEI MELE… ECONOMIA

de André Fourçans

PROLOG

André Fourçans îi propune fiicei sale să scrie împreună o carte, dar nu o


carte propriu-zisă, ci una care să cuprindă convorbirile dintre cei doi legate de
economie, aşa cum spune autorul, „un fel de schimb spiritual în faţa semineului ”.

Întrebarea care declaşează întreaga pledoarie este aceea pe care Fourçans


şi-o pune: „Oare economia nu este tocmai viaţa?”. Pentru a putea răspunde la
această întrebare el consideră că primul pas ar fi acela de a intra în contact zi de zi
cu „lumea şi creaturile ei” este vital, astfel este posibilă înţelegerea problemelor
esenţiale ale economiei.

Capitolul I: DE CE ECONOMIA

O „barbă” de-a lui tata

În viziunea lui André Fourçans, economia este departe de a fi plictisitoare, ci


poate fi chiar pasionantă. El nu o consideră o limbă moartă a cărei funcţie ar fi să
stimuleze neuronii sau să dea prilej unor jocuri intelectuale. Scopul ei principal
constă în a ajuta la înţelegerea lumii şi a creaturilor, la luarea celor mai bune decizii
atât în cadrul vieţii individuale, cât şi sociale sau în cadrul afacerilor.

Capitolul II: UN PIC DE METODĂ

Bucolicul şi stresul

„Nu există nimic mai practic decât o teorie bună.”( Henri Poincaré)

„...ideile, juste sau false, ale filozofilor economiei sau politicii sunt mult mai
importante decât se crede în general. Să recunoştem, lumea este condusă exclusiv
de acestea. Oamenii de acţiune, care se cred total eliberaţi de influenţele doctrinale
sunt, de cele mai multe ori, sclavii unui economist din trecut. Vizionarii influenţi,
care aud voci din cer, distilează utopii născute cu câţiva ani mai devreme în creierul
vreunui scriitoraş de Facultate.” (John Maynard Keynes)

Pagina 1
EXPLICÂNDU-I FIICEI MELE… ECONOMIA

de André Fourçans
Conform Fourçans, o teorie este „singurul mijloc de a discerne realitatea şi de
a construi temelia acţiunii”. Datoria economistului ramâne aceea de a formula şi de
a face să funcţioneze mecanismele care guvernează relaţia dintre acţiunea A şi
obiectivul B. Pentru a înţelege rapid esenţialul unor fenomene, economiştii au
considerat că o reprezentare simplificată ar fi soluţia.

Prin exemplul hărţii rutiere, Fourçans evidenţiază faptul că o teorie nu este


bună decât în funcţie de utilizarea pe care vrem să i-o dăm, nici complexitatea ei,
nici gradul ei de precizie absolută nu-i determină eficienţa.

Capitolul III: STRĂMOŞI ILUŞTRI

Prăjituri din belşug

Principalele curente fondatoare ale raţionamentelor economice se împart în


cel „clasic” şi cel „neo-clasic”.

Fourçans defineşte economia ca fiind o „ştiinţă a perioadei moderne” şi


susţine faptul că aceasta a luat naştere o dată cu gândirea filozofică individualistăşi
liberală din secolul al XVIII-lea, însă declară că ea nu porneşte de la zero, ci preia
bazele de la călugări şi alte feţe bisericeşti luminate, precum Toma dăAquino,
Aristotel sau Platon.

Economia modernă s-a dezvoltat în momentul în care s-a recunoscut faptul


că există un sistem economic, adică atunci când s-a recunoscut faptul că economia
constituie un ansamblu care, prin opţiunilor individuale şi al interactiunilor dintre
acestea, se reglează prin el însuşi.

Primii care au scris pe această temă au fost fiziocraţii francezi ( Quesnay,


Cantillon, Dupont de Nemours), britanicul Hume şi mai ales părintele spiritual al
economiei de piaţă, Adam Smith.

În cea mai importantă operă a sa, „Avuţia naţiunilor, cercetare asupra naturii
şi cauzelor ei” (1976), Adam Smith a explicat cum indivizii care îşi urmăresc ,
înainte de orice, propriul interes fac să progreseze „interesul general”. Este vorba
de faimoasa „mână invizibilă”, care-l face pe individ „să îndeplinească un scop pe
care nu-l avea în intenţie...Neavând doar grija interesului personal, el munceşte
adeseori mult mai eficient în interesul societăţii, ca şi când acesta i-ar fi adevăratul
ţel!”

Pagina 2
EXPLICÂNDU-I FIICEI MELE… ECONOMIA

de André Fourçans
Alături de Smith şi alţi importanţi economişti clasici, precum David Ricardo şi
John Stuar Mill, au descoperit „legea randamentelor descrescătoare” în urma
studiului asupra proceselor de piaţă şi a factorilor care influenţează oferta de
bunuri. Ei au observat că dacă toţi factorii ramân constanţi cu excepţia unuia,
mărirea cu o unitate a acestuia contribuie la creşterea producţiei, dar cu o sumă
totală care se diminuează de fiecare dată. Acest lucru se traduce în termeni
economici prin a spune că „productivitatea marginală” a factorului respectiv este
„descrescătoare”.

În consecinţă, clasicii au susţinut caracterul negativ al progresului tehnic


până la sfârsitul secolului al XIX-lea, conform ideii că acesta ar duce la catastrofă.

Reprezentanţii revoluţiei marginaliste sau neo-clasice (Stanley Jevons în


Anglia, Carl Menger în Austria şi Léon Warlas în Franţa) au examinat îndeaproape
preferinţele consumatorilor şi comportamentul lor în privinţa cererii de bunuri şi
servicii, elaborând astefl legea „utilităţii marginale descrescătoare”. Conform
acestei legi, utilitatea, satisfacţia avută de un consumator când a folosit un bun sau
un serviciu, creşte o dată cu cantitatea consumată, dar într-un ritmcare se
diminuează într-un mod constant. Utilitatea marginală negativă sau „dezutilitatea”
se caracterizează printr-o stare de saţietate, nefavorabilă pentru consumator.

Legea utilităţii marginale descrescătoare evidenţiază valoarea bunurilor,


adică raritatea relativă unui bun este cea care îi determină valoarea, altfel spus,
utilitatea sa marginală. Plecând de la această teorie a valorii şi a legii
randamentelor descrescătoare, economiştii au arătat că, în unele condiţii, schimbul
voluntar constituie cel mai eficient mod de organizare al activităţii economice. Pe
această bază a putut fi dezvoltată „legea cererii şi a ofertei” care, prin intermediul
preţurilor, echilibrează pieţele şi coordonează multiplele cerinţe individuale, numite
generic de economişti, „forţe ale pieţii”. Astfel, schimbul voluntar duce la situaţia
economică optimală („optimul lui Pareto”). Existenţa „optimului” este vitală
deoarece niciun schimb suprimentar nu poate îmbunătăţii bunăstarea cuiva fără a o
deteriora pe a altuia. Aici intervine statul, al cărui rol de a corecta anumite rezultate
ale pieţii sau a lua măsuri în privinţa unor disfuncţionalităţi este de asemenea vital
pentru economie.

Un alt „personaj” important din istoria secolului, Karl Marx, s-a dedicat
studiului evoluţiei societăţilor indivizilor. Pentru el, relaţiile de producţie sunt în
centrul relaţiilor sociale şi al dinamicii societăţilor. Ideile marxiste au avut un rol
important, impactul lor asupra analizei economice şi asupra dezvoltării ştiinţei
economice a rămas mai degrabă marginal.

Pagina 3
EXPLICÂNDU-I FIICEI MELE… ECONOMIA

de André Fourçans
Capitolul IV: PIATA, PRETURILE ŞI INFLATIA

Sardele şi oameni

André Fourçans afirmă că „piaţa nu înseamnă numai tejgheaua pe care îşi


etalează marfa negustorul de fructe şi legume sau magazinul de unde îţi cumperi
tot felul de fleacuri şi de zorzoane”. Piaţa este considerată de acesta o fiinţa vie al
cărei puls depinde de indivizi şi de instituţii care sunt sângele şi nervii ei. Preţurile
reglează piaţa aşa cum semafoarele coordonează circulaţia urbană. Modificarea
acestora arată producătorilor şi cumpărătorilor dacă trebuie să producă mai mult
sau mai puţin, dacă trebuie să producă mai mult sau mai puţin.

Legea productivităţii marginale descrescătoare, ca şi costul factorilor de


producţie îi determină pe antreprenori să calculeze cantitatea necesară de muncă,
de maşini şi alte echipamente necesare, astfel rezultă un preţ de fabricaţie. Ceea ce
urmăreşte producătorul este un preţ de vânzare cât mai mare pentru a putea obţine
un profit cât mai mare. Dar producătorul depinde de consumator în privinţa stabilirii
pretului de vânzare. Consumatorul depinde de venitul său, dar şi de satisfacţia pe
care o are când consumă, satisfacţie dată de utilitatea sa marginală. Astfel,
interacţiunea dintre totalitatea producătorilor şi a consumatorilor duce la stabilirea
preţului de piaţă, care fluctuează o dată cu cererea sau cu oferta (cu cât preţul
creşte mai mult, cu atât cerea scade, şi invers).

Aşadar, preţurile contribuie la repartizarea rarităţii în funcţie de cererea


utilizatorilor şi la creşterea sau reducerea fabricaţiei de către producători. Un alt rol
al acestora este acela că stimulează activităţi noi şi investiţii. (ex: atunci când preţul
petrolului creşte, se investeşte în energii substituente- electrică, nucleară etc.)

Autorul defineşte preţurile ca un rezultat al unei negocieri permanente între


consumatori şi producători, procesat de un calculator gigantic, care uneori mai dă
şi rateuri.

O astfel de sifuncţie care adesea face ravagii, nu numai economice, ci şi


politice, sociale şi umane este inflaţia (atunci când „preţurile iau foc”); aceasta
perturbă piaţa şi distribuţia eficientă a resurrselor, descurajează calculele pe
termen lung şi încurajează speculaţiile sau plasamentele pe termen scurt.

Fourçans precizează că „inflaţia este de natură globală, adică ea implică


creşterea unei medii a ansamblului preţurilor, ceea ce se numeşte nivel general al
preţurilor”. Milton Friedman enunţa că „inflaţia este întotdeauna şi peste tot un
fenomen monetar”, adică afirmă că dacă se controlează stocul de monedă în
circulaţie, „vâlvătaia” preţurilor nu va apărea, cel puţin nu pentru mult timp.

Pagina 4
EXPLICÂNDU-I FIICEI MELE… ECONOMIA

de André Fourçans
Alţi factori care contribuie la creşterea preţurilor, pe care autorul îi consideră
importanţi, sunt: deficitul bugetar, salariile, scăderea convertibilităţii unei monede
cu alta, preţurile bunurilor importate, lupta pentru împărţirea veniturilor; însă toţi
aceşti factori nu o puternică influenţă făra existenţa unei evoluţii a masei monetare
în circulaţie prea rapidă.

Soluţia prezentată de economist fiicei sale este aceea că puterile publice


trebuie să facă în aşa fel încât masa monetară în circulaţie să evolueze într-un ritm
pe cât de stabil şi de regulat posibil, fără şocuri importante, şi sensibil egal, cu
câteva ajustări, cu cel al creşterii normale a economiei, o creştere medie a masei
monetare susceptibilă să asigure stabilitatea preţurilor. Stabilizarea preţurilor
însemna pentru Fourçans o rată medie a inflaţiei între 0% şi 2%.

Capitolul V: MONEDA ŞI BANCA

Banii dumneavoastră mă interesează

Nimeni nu ştie când şi cum a fost inventată moneda. De-a lungul timpului,
bunuri exotice (precum peştele uscat în Terra-Nova, scoicile în Oceanul Indian, dinţii
de balenă în insulele Fiji, ceaiul în Tibet, cuverturile la indienii din Canada, sarea în
Etiopia şi altele) au ţinut loc de monedă. Apoi au urmat rândul metalelor (aurul,
argintul şi cuprul) de a avea rol de monedă.

Originea termenului „monedă” datează din vremea romanilor care-şi băteau


piesele în Capitoliu, Intr-un templu dedicat zeiţei Iunona Moneta. Seniorii feudali au
emis şi ei monedă cu scopul de a evidenţia diferenţa dintre valoare cumpărăturilor
permise de piese şi de valoarea metalului conţinut de acestea.

Apariţia monedei are la bază trocul (schimbul de mărfuri), însă acest sistem
nu putea funcţiona decât dacă schimburile nu erau numeroase şi dacă exista „o
dublă coincidenţă de nevoi”.

În viziunea lui Fourçans, moneda este lubrifiantul necesar bunei funcţionări a


aparatului economic, ajută la simplificarea socotelilor şi la măsurarea valorii
bunurilor; tot moneda permite şi păstrarea veniturilor de-a lungul timpului evitând
deteriorarea acestora. Cu alte cuvinte, moneda are o utilitate socială considerabilă.

„Dreptul seniorial ” din Evul Mediu îi revine însă statului care şi-a atribuit ca
regulă generală monopolul punerii în circulaţie a pieselor şi a bancnotelor.

Pagina 5
EXPLICÂNDU-I FIICEI MELE… ECONOMIA

de André Fourçans
Bancnotele au fost introduse în Germania secolului al XVII-lea, iar în Franţa în 1803,
după ce a fost fondată Banca Franţei de către Napoleon. O dată cu dezvolatarea
băncilor au apărut şi depozitele bancare, care au dobândit o importanţă
considerabilă datorită progreselor în utilizarea cecurilor şi a electronicii (cărţi de
credit, terminale). Totalitatea acestor elemente constituie masa monetară, stocul de
monedă în circulaţie în economie.

Băncile au un rol esenţial în crearea de monedă, anume banca centrală,


care dă bani cu împrumut bancherilor sau furnizându-le direct fonduri, pe care ei le
utilizează la rândul lor pentru a împrumuta întreprinderilor sau persoanelor fizice
(„open market”).

Capitolul VI: RATA DOBÂNZII ŞI PIETELE FINANCIARE

Mesajul economistului

Dobânda este preţul pe care îl cere cel ce dă cu împrumut pentru a fi plătit


mâine şi nu azi; şi cheltuiala pe care trebuie să o suporte cel ce ia cu împrumut ca
să-şi satisfacă nevoile din prezent, plătind însă mai târziu. Altfel spus, rata dobânzii
este un mijloc de repartizare a consumului de-a lungul timpului.

Rolul ratei dobânzii este să asigure buna alocare a resurselor între prezent şi
viitor, iar acest lucru trebuie făcut in toate domeniile de activitate.

Dobânda este determinată după legea cererii şi a ofertei de fonduri. Cererea


de fonduri provine de la întreprinderi care au mare nevoie da bani pentru a investi
în maşini, utilaje şi alte echipamente. Creditorii sunt cei care au reuşit să
economisească sau băncile. O rată a dobânzii mică generează o investiţie mai
mare, iar o rată a dobânzii ridicată duce la o utilizare crescută a resurselor actuale
pe seama consumului de mai târziu

Politica monetară exercită o influenţă considerabilă asupra pieţii de fonduri şi,


implicit, asupra ratei dobânzii. Pentru a accelera crearea de monedă, banca centrală
trebuie procure lichidităţi băncilor pentru ca acestea să poată da la rândul lor

Pagina 6
EXPLICÂNDU-I FIICEI MELE… ECONOMIA

de André Fourçans
credite, iar procurarea acestor lichidităţi nu poate fi posibilă fără diminuarea ratei
dobânzii pentru a obţine fonduri din depozite. Prin urmare, o accelerare monetară
duce la scăderea ratei dobânzii, dar se poate ca, după un anumit timp, să provoace
o noua creştere. De aceea, în perspectivă, ratele ridicate de creştere s masei
monetare sau anticipările de creştere monetară sunt asociate cu o rată a dobânzii
ridicată şi nu invers.

Cea mai bună metodă pentru a menţine rata dobânzii la niveluri scăzute o
perioadă îndelungată de timp este,după autor, o politică monetară care să asigure
stabilitatea preţurilor.

Fourçans precizează că ar trebui să existe o diferenţiere între rata reală şi


cea nominală. Rata nominală este cea respectată pe piaţă, iar rata reală este „o
ficţiune a economiştilor”, aceasta identificându-se cu dobânda pe care cel care ia cu
împrumut oplăteşte efectiv sau reprezentând ceea ce creditorul primeşte, după ce
s-a eliminat impactul creşterii preţurilor. Rata reală este diferenţa dintre rata
nominală şi rata inflaţiei anticipate, de aceea ea afectează comportamentele
economice, mai ales pe cel al investiţiilor şi, deci, în perspectivă, pe cel al creşterii
şi al folosinţei.

Rata reală a dobânzii depinde de toate elementele economice fundamentale:


creşterea, deficitele bugetare şi sociale, economisirea şi investigaţiile,
profitabilitatea intreprinderilor, incertitudinile legate de fluctuaţiile ratei inflaţiei,
credibilitatea politicii monetare, rata şomajului, riscurile asociate plasamentelor
financiare în ţară.

Capitolul VII : BOGĂTIA NATIUNILOR

Mai bine bogat Si frumos decât...

Inconvenientele dezvoltării sunt: poluare, blocaje de circulaţie, deşeuri etc.

Autorul remarcă faptul că bogăţia (creşterea) nu este determinată de cererea


stimulată de o distribuţie artificială de putere de cumpărare monetară.

Nu s-au găsit alte metode decât MUNCA, CAPITALUL (uzinele, maşinile etc),
TEHNOLOGIA şi INOVATIA pentru ca naţiunile să prducă şi să prospere. Progresul
tehnic este marele învingător, urmat de muncă şi apoi de capital, însă progresul
tehnic depinde la rândul lui de dezvoltarea cunoaşterii şi de ameliorarea eficacităţii
globale a economiei, de „capitalul uman” (educaţie, formare, sănătate) şi de
cercetare.

Pagina 7
EXPLICÂNDU-I FIICEI MELE… ECONOMIA

de André Fourçans
Fără evoluţiile pieţelor de capital, ale alegerilor societăţilor, ale ajutorului
public dat educaţiei şi fără alte schimbări instituţionale, mai ales în sectorul
serviciilor, creşterea din trecut nu ar fi avut acelaşi elan.

În perioada 1960-1990, jocul pe cât posibil de liber al preturilor pieţii,


menţinerea unui sistem de drepturi de către puterile publice, un nivel ridicat de
sănătate şi de formare a oamenilor, un nivel scăzut de consum al statului şi un
procent de natalitate scăzut au permis oorganizare economică mai eficace, au
permis o eră de creştere.

În orice ar consta intervenţia statului, aceasta respectă anumite principii


fundamentale: menţinerea „marilor echilibre”(inflaţie redusă, economisire ridicată şi
consum moderat, finante publice sănătoase), investitii masive în formarea mâinii de
lucru; pieţe destul de deschise schimbului internaţional şi inovaţiilor tehnice, preţuri
libere de a se ajuta în cadrul dreptului de proprietate protejat prin lege; sistem
politic stabil.

Capitolul VIII: CREŞTEREA ŞI LOCURILE DE MUNCă: REVOLUTIA


KEYNESIANĂ

Şampanie la toată lumea!

Principalele linii de dezvoltare ale perioadei moderne le datorăm unor


economişti englezi, Alfred Marshall şi Arthur C. Pigou. Ei au creat primul model
coerent, ipotetico-deductiv al sistemului economic, cu toate interacţiunile sale. Ei
pleacă de la ipoteza că pieţele sunt „perfecte”, adică informaţia despre preţuri este
transparentă şi disponibilă pentru toată lumea şi că nicio întreprindere nu are
monopolul sau poziţia dominantă. Altfel spus, producţia şi numărul locurilor de
muncă tind să atingă maximum posibil, date fiind starea tehnologiei şi libertatea de
a alege a indivizilor, mai ales în privinţa muncii pe care vor să o efectueze.

Conform gândirii economice, este de datoria statului să ia anumite măsuri ca


să se apropie de condiţiile pieţei perfecte: să lupte contra monopolurilor şi
întreprinderilor în poziţie dominantă, să scadă, dacă nu să suprime, barierele la
intrarea pe pieţe, adică să sporească concurenţa şi informaţia susceptibile de a
asigura o fluiditate maximă a economiei pentru ca totalitatea preţurilor, inclusiv
salariile, să urmeze cel mai repede fortele ofertei şi ale cererii. Guvernanţii trebuie
să controleze crearea de monedă pentru a evita inflaţia.

Pagina 8
EXPLICÂNDU-I FIICEI MELE… ECONOMIA

de André Fourçans
În contextul crizei din 1929 şi-a construit reputaţia John Maynard Keynes care
s-a ridicat contra părinţilor săi intelectuali pentru a pune la punct „revoluţia
keynesiană” al cărei impact asupra istoriei şi asupra spiritelor celei de-a doua
jumătăţi a secolului al XX-lea este de nepreţuit.

Keynes pretindea că nu se poate continua să se analizeze echilibrele


economice acceptând ideea de flexibilitate completă a preţurilor, mai ales în
privinţa flexibilităţii la scăderea preţului muncii. El nega afirmaţia neo-clasicilor
conform căreia sistemul economic ar tinde să se stabilizeze in mod automat la
folosirea totală a resurselor.

Ideea care se află în spatele acestei asertiuni keynesiene este că anumiţi


oameni mai economi se vor teme ca fluctuaţiile ratei dobânzii să nu-i facă să-şi
piardă banii. Astfel, întreprinderile nu vor beneficia de resurse pentru a asigura o
cerere de bunuri suficientă pentru a-şi vinde toată producţia. Soluţia pentru ieşirea
din această criză ar aceea ca statul să compenseze această insuficienţă de cerere
globală de bunuri şi servicii mărind cheltuielile, punându-şi bugetul în deficit sau
scăzând rata dobânzii şi injectând monedă suplimentară în circuitele economiei.

Capitolul IX: CREŞTEREA ŞI PROBLEMA LOCURILOR DE MUNCĂ:


MONETARISMUL ŞI VIZIUNEA MODERNA

În arşiţa dezbaterilor

Criza din 1929 a fost contracţia economică mondială cea mai severă a
timpurilor moderne. Keynes a recomandat o stimulare a cererii de bunuri şi servicii,
deoarece din 1929 până în 1933 puterea de cumpărare din Statele Unite s-a
prăbuşit în mod dramatic.

La începutul anilor 1970, Milton Friedman a lansat o nouă paradigmă


economică. El a ştiut să combine analiza teoretică şi empirică de fond.

Pe plan teoretic, Friedman a pus în discuţie viziunea asupra


comportamentului monetal al indivizilor, căt şi comportamentul lor de consumatori
şi de oameni care economisesc. În acest sens, economiile sunt plaste şi reinjectate
în circuitele economiei prin intermediul pieţei financiare, fie prin intermediul
băncilor care joacă un rol considerabil în societăţile moderne, fie prin investiţii pe
care cei care economisesc le efectuează ei înşişi, direct, în automobile, în frigidere
(bunuri durabile), fie plătind studiile copiilor lor sau chiar pe ale lor.

Pagina 9
EXPLICÂNDU-I FIICEI MELE… ECONOMIA

de André Fourçans
Friedman a insistat şi asupra impactului anticipărilor de inflaţie în
funcţionarea economiei. El a explicat că agentii economici îşi ajustează
comportamentele în funcţie de previziunile lor în privinţa preturilor şi veniturilor şi
învaţă din greşeli.

„Noua economie keynesiană” caută încă din anii 1980 să descopere punctul
slab al monetariştilor şi al „noilor clasici” care aureau din nou blazonul pieţii şi
restabileau rolul statului la proportii mai modeste. Aceşti noi keynesieni caută
fundamente teoretice rigidizării preţurilor şi salariilor care ar reabilita o anume
acţiune a statului, şi aceasta chiar dacă ei acceptă ipoteza anticipărilor raţionale,
dragă noilor clasici. Ei sunt de acord cu esenţialul teoriei monetariştilor şi chiar cu
noii clasici moderaţi, în ceea ce priveşte condamnarea măsurilor de relansare a
cererii prin intermediul bugetului şi al monedei pentru o aşa zisă stimulare durabilă
a creşterii şi a creării de locuri de muncă.

Capitolul X: ŞOMAJUL ŞI ACTIVITATEA ECONOMICĂ

Un „Nez-Roux” proeminent

Pentru adepţii lui Keynes, răul provine dintr-o insuficienţă a cererii globale de
bunuri şi servicii.

Majoritatea economiştilor nu mai consideră că şomajul poate fi combătut într-


o măsură semnificativă şi durabilă stimulând cererea. Cu alte cuvinte, este greu de
crezut că putem combate şomajul pe termen lung generând inflaţie, conform
viziunii lui Phillips.

„Curba lui Phillips” sugerează exitenţa unei relaţii inverse între inflaţie şi
şomaj.

Pentru Milton Friedman şi Edmund Phelps, curba lui Phillips nu este decât o
iluzie optică, deoarece relaţia inversă dintre şomaj şi inflaţie nu este valabilă pe
termen lung. (creşterea preţurilorrevendicări salarialecostul muncii creşte
restructurări)

NAIRU (Non Accelarating Inflation Rate of Unemployment) este rata


şomajului asociată unei inflaţii stabile sau rata şomajului la care se stabilizează
economia atunci când erorile făcute în anticipările inflaţiei sunt eliminate şi, în

Pagina 10
EXPLICÂNDU-I FIICEI MELE… ECONOMIA

de André Fourçans
consecinţă, agenţii şi-au adaptat comportamentele. NAIRU mai este numită şi „rată
naturală”, care evoluează în funcţie de timp şi diferă de la o ţară la alta.

Capitolul XI: ŞOMAJUL STRUCTURAL

Untul sau banii de unt?

Cât despre fiica lăptarului...

Introducând limite ale salariilor sau modificând anumiţi factori care


influenţează comportamentele celor care oferă şi ale celor care cer slujbe. Unii cred
că soluţia cea mai directă pentru a da vigoare creării de locuri de muncă pentru
tineri ar fi suprimarea legislaţiei privind salariul minim sau cel puţin o anume
supleţe dată acestuia.

Fără a suprima sau a diminua salariul minim primit de muncitor, o metodă de


a reuşi acest lucru este micşorarea cotizaţiilor salariale pe care întreprinderile
trebuie să le achite. O altă cale: să se dezvolte şi să se revadă sistemele de formare
la intrarea în viaţă activă,

Au fost analizate de către economişti valoroşi şi alte rigidităţî susceptibile de


a crea şomaj. Puterea sindicatelor măreşte remuneraţiile neraţional, ceea ce
provoacă şi creşterea şomajului. Apoi, insider-ii care beneficiază de o rentă de
situaţie pe care outsider-ii nu o pot cere: primii să mobilizează pentru obţinerea
unor salarii ridicate, dar făcând acest lucru frânează angajarea celor din urmă, care
ar fi gata să muncească cu salarii inferioare.

În acest caz, salariile rămân la niveluri prea ridicate pentru a asigura locuri de
muncă pentru toată lumea.

Un element explicativ suplimentar al existenţei şomajuluiar fi avantajele


sociale. În funcţie de suma şi de durata indemnizaţiilor pe care le primesc, aceşti
şomeri pot fi incitaţi să caute un post mai repede sau mai încet. Cu cât acest timp
de căutare este mai lung, cu atât şomajul este mai mare. Suma şi durata
indemnizaţiilor este o „alegere politică”, cu siguranţă importantă în materie de
protecţie socială, dar care are şi urmări importante şi asupra situaţiei şomajului.
Unii consideră că indemnizaţiile deşomaj ar fi folosite cu mai multă eficienţă dacă
ar fi vărsate direct întreprinderilor în schimbul efectuării anagajărilor, astfel se
diminuează costul muncii pentru categoriile în cauză şi incită patronii să creeze
posturi suplimentare.

Pagina 11
EXPLICÂNDU-I FIICEI MELE… ECONOMIA

de André Fourçans
Şomerii pe lungă durată înfruntă anumite dificultăţi specifice precum
descurajarea şi pierderea motivaţiei de a-şi câuta un post, dar şi reticenţele
patronilor de a-i angaja deoarece le consideră calificarea şi capacitatea de adaptare
la noul loc de muncă insuficiente.

Alţi factori care influenţează situaţia şomajului sunt: cheltuielile şi datoriile


publice, impozitele şi cotizaţiile sociale obligatorii, datorită impactului lor asupra
structurii economiei, rigidităţile şi supra-reglementările de pe piaţele bunurilor şi
serviciilor care frânează cerea de locuri de muncă.

O greşeală curentă este a aceea de a acuza progresul tehnologic de creştere


a şomajului. Nu, maşina nu „ucide” locurile de muncă, ea le deplasează şi le
recompune. În ceea ce priveşte progresul tehnologic este faptul că rezultatul nu
este vizibil imediat, ci dupa o perioadă de tranziţie, mai mică sau mai mare.

Capitolul XII: RATELE DE SCHIMB ŞI SISTEMUL MONETAR INTERNATIONAL

Afacerişti în stil mare

Pe o piaţă a schimburilor libere rata de schimb a unei monede în raport cu


alta va depinde de legea cererii şi a ofertei.

Există trei categorii de factori care influenţează rata de schimb: comerţul


internţional, tranzacţiile asupra capitalului fizic şi plasamentele pe pieţele financiare
şi în bănci, sau la bursă fac loc unor vânzări şi cumpărări de monede între ele şi ,
deci, influenţarea parităţilor.

Moneda poate urca fără ca vreo schimbare în principiile economiei să fi


contribuit la această mişcare ascendentă: acest fenomen are un nume foarte
drăguţ: „bulă speculativă”. Pentru a face faţă mişcărilor monedelor şi posibilelor lor
efecte destabilizatoare asupra economiilor, mai există şi alte sisteme în afara celui
al schimburilor flotante: sistemul de schimburi fixe, unde ratele de schimb sunt
fixate cu autoritate de către puterile publice şi deci nu se pot schimba. Ratele de
schimb nu pot rămâne fixe decât dacă bancherii centrali „intervin” pe piaţa de
schimb.

Faptul că un mecanism de partiăţi fixe nu poate funcţiona decât dacă


naţiunile implicate îşi coordonează acţiunile şi urmează politici coerente, adică
dacă parametrii lor fundamentali evoluează într-o înţelegere deplină, înseamnă că
asistăm la „devalorizări ” şi la „reevaluări”.

Pagina 12
EXPLICÂNDU-I FIICEI MELE… ECONOMIA

de André Fourçans

Capitolul XIII: SCHIMBUL INTERNATIONAL: DE CE SE PRACTICĂ?

Profesorul şi secretara.

Una din cauzele schimbului internaţional este faptul că avem nevoie de alţii
pentru a ne satisface nevoile, după cu şi alţii au nevoie de noi pentru a obţine
produse care nu există la ei din motive climatice, geologice. O altă cauză are drept
explicaţie teoria „avantajul comparativ” a lui David Ricardo.

Fourçans prezintă problema profesorului. Activitatea de dactilograf are pentru


profesorul nostru un „cost de oportunitate”: toate articolele şi cărţile pe care nu le-
ar putea scris din cauza timpului pierdut la dactilografierea maniscrusului.
Producătorul are interesul de a se specializa în activităţi propriu zise de profesor,
unde are un avantaj absolut şi mai important asupra ei.

Fiecare ţară exportă mărfuri pentru care are un avantaj relativ de const de
fabricaţie şi de preţ, şi reciproca în ceea ce priveşte importurile. Dar nici avantajele
comparative şi specializarea care decurg de aici nu sunt fixe, ele evoluează cu
timpul, cu excepţia situaţiei când sunt bazate pe resurse naturale, climatice sau
geografice particulare. Evoluţia tehnologică, inovaţia şi cercetarea, formarea şi
educaţia oamenilor, nivelul de dezvoltare şi salariile sau oricare altă raţiune fac să
nu existe nicio fatalitate particulară pentru ca o ţară să se limiteze la specializări
date.

Capitolul XIV: SCHIMBUL INTERNATIONAL ŞI PROTECTIONISMUL

Să declarăm război soarelui!

Restricţiile aplicate comertului internaţionalau adesea drept scop protecţia


unor sectoare ameninţate în mod special de către concurenţa străină. În perioada

Pagina 13
EXPLICÂNDU-I FIICEI MELE… ECONOMIA

de André Fourçans
anilor 1930, protecţionismul a contribuit la o scădere masivă a nivelului trai şi la un
şomaj nu mai puţin masiv.

Soluţia se află în mecanismele de reglare pe piaţa muncii, printr-o mai bună


funcţionare şi mai multă flexibilitate a acesteia prin sisteme de formare
performante, prin programe bine concepute de ajutorare în căutarea unui loc de
muncă şî la reconversiunea muncitorilor afectaţi de concurenţa străină.

În medie, colectivitatea câştigă din schimbul internaţional, dar împărţirea


câştigurilor nu este identică, iar unii pot chiar să piardă. Această repartizare inegală
a avantajelor şi a inconvenientelor constituie sursa principală a rezistenţei şi a
întârzierii liberalizării complete a comerţului internaţional.

Anumite ţări folosesc arma monetară, devalorizându-şi rata de schimb în aşa


fel încât îşi diminuează preţurile de export şi deci favorizează numitele exporturi.
Fourçans consideră că ar fi mai bine ca în aceste ţări să se liberalizeze schimburile
şi să se progreseze convertibilitatea totală a monedelor lor.

Capitolul XV: STATUL ŞI PIATA

Gogoşi cu duiumul

Piaţa fără reguli şi legi nu ar fi altceva decât o maşină nebună, fără direcţie şi
făra coerenţă. Statul fără contra-puterea nu numai economică, ci şi politică pieţii s-
ar transforma repede într-un monstru rece care macină oamenii şi îi sărăceşte.

Capitolul XVI: PIATA POLITICĂ ŞI OPTIUNILE PUBLICE

Fantezie galică

Economiştii au crezut ca este suficient să leindice guvernanţilor ce trebuie să


facă pentru ca aceştia să o facă. În momentul în care au descoperit autonomia
statului, aceştia s-au apucat să exploreze domeniul funcţionării statului, a
administraţiei şi a democraţiei în întregime.

Autonomia pieţii politice explică dificultatea de a elimina fostele programe,


chiar dacă au devenit inutile.

Administraţia posedă şi ea o autonomie de funcţionare.

Pagina 14
EXPLICÂNDU-I FIICEI MELE… ECONOMIA

de André Fourçans
Grupurile sau categoriile sociale care primesc beneficiile directe ale măsurilor
statului vor împinge sistemul politic şi administrativ să acţioneze mai departe în
favoarea lor şi să sporească importanţa statului şi a intervenţiilor sale.

Economistul se străduieşte să ţină cont de constrângerile şi de impulsionările


instituţionale asupra comportamentului uman şi sa-i analizeze cpnsecintele logice
fără părtinire şi neţinând seama de tabu-uri.

Capitolul XVII: TEORIA ECONOMICĂ A CĂSĂTORIEI

Dragostea, întodeauna dragostea

Conform Fourçans, satisfacţia umană nu se rezumă doar la obtinerea de


bunuri şi servicii pe care le poţi achiziţiona de pe piaţa de îmbrăcăminte, ci şi de
bunurile şi serviciile produse de familie.

În viziunea sa, familia este o „întreprindere” cu „factori de producţie” proprii,


dotaţi cu productivitate marginală, costuri de funcţionare şi de control, totul ducând
la o „producţie” care trebuie să facă faţă „concurenţei ” de pe „piaţa căsătoriei”.

Teoria căsătoriei nu neagă existenţa dragostei, dar este unul dintre


elementele „productivităţii” asocierii acestor doi factori de producţie, care sunt
bărbatul şi femeia; dragostea conduce de asemenea la o micşorare a costurilor de
control ale uniunii.

Capitolul XVIII: ECONOMIA CRIMINALITĂTII

Necunoscutul din Nord-Express

Profesioniştii criminalităţii ignoră şi resping metoda economică, ce, după ei,


ar căuta „să determine o cantitate ce nu poate fi măsurată” sau, pentru jurişti, „să
depăşească limitele adevărului juridic”.

Pe piaţa delicvenţei se ajunge la un echilibru care depinde de măsurile luate


şi de diferite mijloace pe care colectivitatea le foloseşte pentru a lupta împotriva

Pagina 15
EXPLICÂNDU-I FIICEI MELE… ECONOMIA

de André Fourçans
activităţilor ilegale: amenzile monetare, închisoarea cu permisiune de a ieşi sau nu,
înapoierea pagubei cauzate etc.

EPILOG

Economistul André Fourçans afirmă că societatea este o natură sesnsibilă,


care trebuie mânuită cu abilitate.

Ştiinţa economică a descifrat o mulţime de subiecte: microeconomia


(comportamentele producătorului şi al consumatorului individual şi rolul structurii
pieţei), economia publică(fiscalitatea şi protecţia socială), aplicarea metodei
economice câtorva mari probleme (problema mediului) ş.a.m.d.

Pagina 16