Sunteți pe pagina 1din 11

Universitatea Oradea

Facultatea de Ştiinte Juridice


Specializarea Drept

REFERAT

Profesor coordonator: TEACĂ MIHAELA


Student: Puşcaş G. Sebastian
Anul II, Grupa 5

1
FAMILIA IN DREPTUL
MUSULMAN

2
Termenul “islam” desemnează religia monoteistă care are la bază Coranul si al
cărei profet este Muhammed. Prin extensiune,cuvântul islam se referă si la
intreaga civilizaţie,cu un cadru legislativ unic,cu structuri politice specifice,cu
tradiţii sociale şi morale care se revendică de la această religie.
Cuvântul are la bază verbul arab “aslama” care înseamnă"a se supune","a se
dărui în întregime",de aici,în Coran,"a se încredinţa cu totul lui
Dumnezeu",atitudine considerată specifică adevăratului credincios.”Din punctul
de vedere al islamului,monoteismul absolut este consubstanţial naturii umane şi
religia islamică nu face decât să restituie prin Coran,ultima revelaţie adresată
întregii umanităţi puritatea originară a unei credinţe.”1
`Cei mai buni oameni sunt cei care se casatoresc si care isi aleg sotiile, iar cei mai
rai oameni dintre musulmani sunt cei care se tin departe de casatorie``.2
`` Casatoria este Sunna mea. Cel care se tine departe de ea( casatorie) nu ma
urmeaza``.
Acestea sunt doar cateva hadisuri ce ilustreaza importanta casatoriei in islam.
Profetul Muhammad a subliniat in repetate randuri necesitatea casatoriei, efectele
sale benefice asupra omului si a comunitatii. Intotdeauna, Profetul si-a incurajat
oamenii sa duca o viata maritala cat mai buna si i-a avertizat despre consecintele
vietii in celibat. Ori de cate ori cate un companion manat de zel isi arata dorinta
de a-si dedica in totalitate viata lui Allah, acest lucru insemnand rugaciune
continua, post prelungit si celibat, Profetul oferea exemplul sau de viata pentru a
le arata ca de fapt nu secluziunea este cea care te face mai credincios sau mai
aproape de Allah ci tocmai viata in familie, participarea la activitatile zilnice, la
viata comunitatii.
Nu este de mirare ca institutia casatoriei este atat de valorizata in islam. La urma
urmelor familia ( desi in prezent mai ales in Vest exista atatea tipuri de familie
unul dintre acestea fiind familia monoparentala) rezultata in urma
consimtamantului celor doi parteneri, este temelia societatii, este celula de baza a
societatii. O familie bine intemeiata nu poate decat sa conduca catre o societate
mai buna. 3
Prin casatorie individul urmareste atat sa urmeze exemplul Profetului Muhammad,
cat mai ales cuvintele lui Allah. Casatoria este cel mai bun aparator al puritatii
sufletesti si fizice, mai ales intr-o lume care se indreapta tot mai mult catre
celibate si relatii extraconjugale atat de condamnate in religia noastra. Tot prin
casatorie, cei doi parteneri isi ofera dragoste reciproca, sprijin, companie si
asigura un mediu potrivit cresterii viitorilor copii, care vor trebui educati in spiritul
islamului.
Avand in vedere toate aceste lucruri, alegerea unui partener este o chestiune
foarte serioasa. De aceasta depinde viitorul viitoarei familii. In islam, exista o
traditio ca parintii sa aleaga viitorul partener de viata al copiilor lor. Totusi, ultimul
1
Meududi, Bucuresti, Ed. Charter, 1991 ,pag. 11
2
Abdel Aziym, Dr.Sherif, Femeia in islam, Bucuresti , Ed. Taiba, 2008, pag.34
3
Meududi, Introducere in Islam, Bucuresti, Ed. Charter, 1991

3
cuvant de spus il au copii. Ei decid daca aceasta alegere este potrivita pentru ei
sau nu. In realitate lucrurile nu stau atat de simplu. Am putea vorbi de doua tipuri
de casatorie: una in care parintii aleg, sugereaza eventuali parteneri, iar copii
urmeaza sa accepte sau sa refuze. Au asadar libertatea de alegere, sustinuta de
altfel de Profetul Muhammad. Un alt tip de casatorie este cel in care parintii aleg
si decid. Acesta din urma este descurajat de religie, pentru ca tocmai persoanele
in cauza nu au dreptul de a hotari. Chiar daca parintii pot sti mai bine ce li se
potriveste copilor lor, ei nu pot sa decida in locul lor. La urma urmelor, cel/ cea
care va avea de suferit consecintele unei casatorii nereusite este tanarul/ tanara
si nu parintii in mod direct. Din pacate aceasta situatie este destul de frecventa.
Poate urmarile nu sunt imediate dar ele exista in mod clar si se vor manifesta intr-
un fel sau altul mai devreme sau mai tarziu. Exemplificare prin urmatorul
exemplu:
Pe canalul Al-Arabyia s-a relatat cu ceva timp in urma, povestea dramatica as zice
eu, a unui barbat din Emiratele Arabe Unite. Venind momentul sa se
casatoreasca, tatal sau i-a ``propus`` o femeie din familia sa( pentru ca tot
vorbim despre asta, Profetul Muhammad a descurajat casatoriile in familie). Omul
a acceptat. Mama( parintii erau divortati si evident nu in relatii bune) la randul
sau vine cu o alta propunere de data aceasta din familia sa. Tanarul accepta si de
data aceasta. Ati crede ca s-a terminat. Ei bine nu. Tatal nu se lasa mai prejos si-i
sugereaza fiului ca o a treia sotie, din familia sa. Zis si facut. Dar mama….. stiind
ca in islam sunt premise 4 sotii, decide sa grabeasca lucrurile si sa-i mai ofere
fiului o sotie. Fiul accepta. Toate acestea s-au petrecut in aproximativ 6 luni.
Finalul?? Omul ajunge la un spital de boli mintale si nu mai vrea sa auda nici de
mama, nici de tata si cu atat mai putin de cele 4 neveste. 4
Legislaţia musulmană concepe căsătoria ca un contract de drept civil
încheiat,în principiu,între viitorul soţ şi tutorele legal al viitoarei soţii.Prin
contractul acesta soţul se angajează să plătească o sumă de bani o "dotă" soţiei.
Pentru ca respectivul contract să fie valabil este nevoie:
 -să nu existe piedici în calea căsătoriei

 -să existe consimţământul persoanelor determinate

 -să se constituie dota

 -să fie îndeplinite formalităţile legale

Piedicile în calea căsătoriei sunt de două tipuri:


-permanente(înrudirea de sânge sau prin alianţă,colactaţie,consumarea
căsătoriei în perioada numită idda, jurământul de anatemă)
-temporare(religie mixtă,poligamia,înrudirea între soţiile aceluiaşi soţ,perioada de
idda,tripla repudiere).
Câteva lucruri atrag atenţia în mod special în cadrul acestor piedici în calea
căsătoriei.În primul rând,căsătoria nu este posibilă cu o categorie largă de
"persoane interzise"(maharim) printre care se numără ascendenţii şi descendenţii
precum şi soţiile acestora,sora şi descendenţii surorilor şi fraţilor,mătuşile,surorile

4
Aljazeera.net/english

4
şi mătuşile ascendenţilor,soacra şi descendenţii soţiei.Este posibilă căsătoria între
veri.Nu este posibilă căsătoria între persoane care au supt de la aceeaşi femeie şi
nici căsătoria unui bărbat cu femeia care l-a alăptat sau cu rudele acesteia.Nu
este posibilă căsătoria simultană cu două femei rude de sânge,prin alianţă sau
"de lapte".
O atenţie specială este acordată de legislaţia musulmană acestei "retrageri de
continenţă"numită idda,consecutivă unei căsătorii anterioare,perioadă care
durează patru luni şi zece zile şi în cadrul căreia femeia trebuie să se reţină de la
orice raporturi sexuale cu scopul de a se evita "confuzia părţilor",cu alte cuvinte,
cu scopul de a se putea stabili tatăl adevărat al copilului care ar urma să se
nască.Este vorba însă şi de o obligaţie morală,de respect pentru memoria
defunctului,de doliu,s-ar putea spune,pentru că această perioadă de continenţă
este impusă şi văduvei,chiar dacă nu s-a consumat căsătoria.Dacă, ignorând
interdicţia,căsătoria se consumă în această perioadă de abţinere,femeia îi este
interzisă pe veci celui ce a săvârşit păcatul.
Ceea ce se numeşte "jurământ de anatemă" este o formulă prin care se
chiamă mânia lui Dumnezeu faţă de femeia adulteră,ceea ce înseamnă
dezavuarea paternităţii faţă de copilul care s-ar naşte şi un divorţ irevocabil.
În ceea ce priveşte piedicile temporare,este de remarcat că "religia mixtă"
este o piedică numai în anumite condiţii:nu este permisă căsătoria unei
musulmane cu un nemusulman,dar este permisă căsătoria unui musulman cu o
femeie aparţinând uneia dintre religiile revelate(religiile creştină şi iudaică).Nu
este permisă căsătoria unui musulman cu o femeie aparţinând uneia dintre
religiile politeiste.
Un musulman nu se poate căsători cu o femeie căsătorită cu un altul pentru
că o musulmană nu poate avea decât un singur soţ.Un musulman poate avea însă
două,trei sau patru soţii,dar nu mai mult de patru în acelaşi timp.Căsătoria cu a
cincea femeie nu este posibilă:este vorba însă de o piedică temporară pentru că
un loc între cele patru poate deveni vacant prin divorţ sau prin deces.
Nu este permisă căsătoria simultană cu două femei aflate într-un grad de
înrudire între ele care,dacă ar fi fost de sexe diferite,nuar fi permis căsătoria.Nu
este permisă,de asemenea,căsătoria cu o persoană aflate în cursul perioadei de
continenţă sau cu o persoană repudiată de trei ori.În ceea ce priveşte
consimţământul necesar încheierii contractului,acesta se referă,în principiu, la
tutorele legal,dar poate să se refere,în anumite condiţii,şi la persoanele în cauză.
Tutorele legal este în primul rând tatăl,care îşi exercită dreptul de
constrângere (jabr) asupra fiului până la perioada pubertăţii şi asupra fiicei până
la contractarea primei căsătorii.În afara perioadei în care se exercită tutela
legală(de către tată sau de către un alt tutore-wali) părţile interesate trebuie să-şi
dea direct consinţământul.Tutela este concepută ca o modalitate de protecţie a
celui tutelat,deci se poate exercita numai în interesul acestuia.Există posibilitatea
să fie căsătoriţi copiii,în condiţiile în care tutorii se înţeleg între ei, consumarea
căsătoriei urmând să aibă loc în momentul în care cei doi ating vârsta legală.
Constituirea dotei(mahr,sadaq) este o condiţie obligatorie pentru
căsătorie:este interzis orice acord între părţi în vederea renunţării la aceasta.În
principiu,dota trebuie să fie serioasă,nu simbolică,să aparţină în întregime femeii
şi să nu presupună,în schimb,nici un fel de zestre din partea acesteia.Până la
vărsarea dotei-în întregime,sau partea stabilită anterior prin contract-soţul nu are

5
dreptul să pretindă consumarea căsătoriei.Femeia are dreptul la dota întreagă în
cazul în care căsătoria a fost consumată sau dacă soţul moare înainte chiar de
consumare;are dreptul la jumătate din dotă în cazul în care căsătoria se desface
înainte de consumare; şi nu are dreptul la dotă când căsătoria este anulată.
Pentru încheierea contractului pe care îl reprezintă căsătoria este nevoie de
formalităţi simple: se cere consimţământul părţilor şi trebuie să existe doi
martori.Cei doi martori trebuie să fie musulmani liberi,sănătoşi la minte şi de sex
masculin.Se poate admite(în rit hanefit) ca unul dintre cei doi martori să fie
înlocuit de două femei.
Codurile moderne adaugă la aceasta formalităţi administrative legate de
întomirea actului de căsătorie.
Căsătoria antrenează drepturi şi datorii din partea ambilor soţi.Este vorba de
datorii reciproce,cum ar fi coabitarea ,respectul şi afecţiunea mutuală,drepturi de
succesiune,drepturi asupra copiilor rezultaţi din căsătorie şi drepturi ale fiecăreia
dintre părţi.Soţia are dreptul la întreţinere(hrană,îmbrăcăminte,locuinţă,îngrijire
medicală), dreptul la tratament egal cu al celorlalte soţii în caz de
poligamie,dreptul de a face vizite părinţilor şi de a-i primi pe aceştia,libertatea de
a-şi administra bunurile,fără control din partea soţului.Soţul are dreptul să-i ceară
soţiei fidelitate,supunere,alăptarea la sân a copiilor,grija pentru bunul mers al
căminului,respect faţă de tatăl său,de mama sa şi faţă de rudele apropiate.
Se remarcă faptul că,în dreptul canonic musulman,soţii trăiesc în regim de
completă separaţie a bunurilor.
Desfacerea căsătoriei se produce fie prin decesul uneia dintre părţi,fie prin
divorţ.În ceea ce priveşte divorţul există,pe de o parte,repudierea care are loc la
iniţiativa soţului (talaq) şi,pe de altă parte,divorţul propriu-zis(tatliq sau
tafriqa),pronunţat de cadiu,la cererea bărbatului sau femeii.
Când este vorba de repudiere,aceasta poate avea loc numai după ce
căsătoria a fost consumată şi duce la separarea soţilor în cursul perioadei de
continenţă:în această perioadă,repudierea poate fi revocată.Dacă nu a fost
revocată,urmează o nouă perioadă de separare,după care despărţirea este
definitivă.În cazul în care soţul pronunţă o a treia repudiere după alte două
succesive,el nu se mai poate căsători cu femeia respectivă decât după desfacerea
unei alte căsătorii contractate legal de aceasta şi consumată.Deşi soluţia nu este
foarte ortodoxă,soţul poate pronunţa de trei ori,una după alta,formula de
repudiere,antrenând astfel,o despărţire definitivă,chiar fără respectarea
perioadelor de despărţire temporară în cursul cărora poate avea loc împăcarea.
În ceea ce priveşte divorţul propriu-zis,el este pronunţat de judecător în
cazul în care are loc "jurământul de anatemă",când nu sunt îndeplinite condiţiile
fiziologice pentru consumarea căsătoriei sau când una dintre părţi nu-şi
îndeplineşte obligaţiile care-i revin prin căsătorie.Soţia poate cere divorţul,de
pildă,atunci când soţul este absent mai mult de un an sau când nu-i acordă
întreţinere la nivelul cerut de condiţia sa socială.
Trebuie subliniat faptul că nici dreptul islamic,nici morala conjugală
tradiţională nu încurajează infidelitatea soţului:relaţiile extraconjugale sunt
permise numai în perioada sclavagistă,cu sclavele concubine.În cazul în care se
naşte un băiat dintr-o asemenea relaţie,acesta poate fi recunoscut de tatăl său,iar
sclava respectivă capătă statutul de umm walad "mamă de băiat",ceea ce
înseamnă că nu mai poate fi vândută,iar la moartea stăpânului devine liberă.

6
Astfel, filiaţia este recunoscută prin însăşi existenţa căsătoriei.Principiul este:
"copilul aparţine patului [conjugal]"(al walad li-l firaş).
Tatăl are drepturi asupra copilului,decurgând din statutul său de tutore şi,în
primul rând,dreptul la constrângere matrimonială(jabr)care se exercită asupra
fiului până la 18 ani(15 ani ani ritul hanefit) şi asupra fiicei până la consumarea
primei căsătorii.În această perioadă,tatăl are obligaţia să asigure întreţinerea
copiilor şi să vegheze la educaţia lor.
Mama are dreptul la gardă(hadana)asupra copiilor câtă vreme aceştia au
nevoie de îngrijirea ei.Acest drept se exercită din momentul naşterii până la şapte
ani pentru băieţi şi nouă ani pentru fete (vârsta variază la diferite rituri) şi se
exercită chiar în cazul în care căsătoria este desfăcută,cu condiţia ca femeia să nu
se recăsătorească în această perioadă:dacă o face,îşi pierde dreptul la gardă
asupra copilului sau copiilor rezultaţi din căsătoria anterioară.
Referitor la drepturile femeilor si la rolul familiei naturale ca structura de baza a
societatii, un punct de referinta este predica de adio a profetului Muhammed în
care a spus urmatoarele:„O, oameni! Aveti frica de Dumnezeu în ceea ce priveste
femeile! Cu adevarat, voi le-ati luat prin grija lui Dumnezeu si vi le-ati facut
legiuite prin cuvintele lui Dumnezeu. Ele au obligatia sa-si onoreze drepturile
conjugale si sa nu faca lucruri necuviincioase. Voi însa aveti obligatia de a le
asigura conditii bune de trai, adica hrana si îmbracaminte corespunzatoare.” 5Aici
trebuie notat ca aceste cuvinte au apartinut lui Muhammed, fiind rostite în secolul
al VII-lea, când, în afara zonei Islamului, pozitia femeii în societate era, cu unele
exceptii, destul de modesta si chiar degradanta. Islamul, prin vocea Profetului
Muhammed i-a înaltat statutul, numind-o „partener si ajutor apropiat” al sotului.
În Coran exista mai multe versete care-i confera femeii o pozitie egala în
societate, cu drepturi proprii, inclusiv dreptul de mostenire. Recunoasterea valorii
femeii nu doar în sânul familiei, ci si în afara ei, îsi gaseste întruchiparea în Aisa,
sotia Profetului care, dupa moartea sa, a ramas una dintre cele mai importante
autoritati în materie de a înregistra hadisuri (colectie de vorbe si fapte ale
Profetului care formeaza sursa secundara a legislatiei islamice din zilele noastre).
Aceasta schimbare rapida în modul de tratare a femeilor în Islam a avut loc, asa
cum am mentionat, într-o perioada în care pozitia femeii era mult sub cea ocupata
de barbat si efectul a fost asezarea femeii pe o noua treapta în societatea
islamica. Desigur, au existat si exceptii, unele chiar în acele timpuri. Este si cazul
primei sotii a Profetului , Khadija. Ea a fost un excelent om de afaceri si un
antreprenor care l-a angajat pe Muhammed drept coordonator al caravanelor sale
comerciale. Ulterior s-a casatorit cu el, pe parcursul acestui mariaj profetul
primind si profetia. Fiind pentru o perioada angajatorul lui Muhammed si
posedând o avere însemnata, Khadija nu se numara printre femeile sarmane, cum
erau cele mai multe din societatea araba. În acest caz si în alte situatii similare
intervine întelepciunea cuvintelor profetului care au stabilit ca femeia este un
„partener si ajutor apropiat” al sotului. Pe aceasta cale, în Islam s-au pus bazele
unei pozitii emancipate a femeii, în toate domeniile economice si sociale. Mai
înainte, am mentionat ca drepturile omului au fost stabilite în mod evident, odata
cu sosirea lui Muhammed, dar ca ele au avut de suferit datorita influentelor
externe. Sa detaliem acum acest aspect. Când s-a întâmplat aceasta tragedie,
dintr-o varietate de cauze istorice si socio-politice, mai multe segmente ale
5
Meududi,Introducere in Islam, Bucuresti, Ed. Charter, 1991

7
societatii islamice, în special cele care deja fusesera afectate în mod treptat sub
regulile coloniale din Asia, Africa sau de oriunde altundeva, s-au confruntat cu
deteriorarea sistemului de valori mostenit. Rolul si statutul femeii în domenii
precum educatia, dreptatea sociala si drepturile omului au avut de suferit.
Saracia, analfabetismul, cultura si moralitatea diferita, în general, au invadat
societatile islamice în acelasi mod precum în cazul altor civilizatii anterioare.
Lumea islamica a cazut prada unor situatii care au determinat-o sa-si piarda
abilitatea de a-si reveni sau de a controla evenimentele. Iar rezultatul se poate
observa chiar în zilele noastre în unele dintre statele islamice.6 Întrebarea care se
ridica: poate fi facut Islamul responsabil pentru aceasta stare? În cautarea unui
raspuns, cineva va avea nevoie sa se întoarca catre alte religii, în mod special
catre cele doua care au precedat Islamul, si sa se informeze, spre exemplu, daca
poate fi Crestinismul blamat pentru câteva colonizari discutabile din Asia, Africa
sau din alte parti ale lumii, petrecute în secolul al XVIII-lea si al XIX-lea, colonizari
care au violat în permanenta drepturile omului. Sau poate sa fie tras la
raspundere Crestinismul pentru cele doua razboaie mondiale ale secolului al XX-
lea, pentru pierderile imense de vieti omenesti si materiale? Sau poate fi
Crestinismul blamat pentru producerea si propulsarea bombelor atomice asupra
oraselor Hirosima si Nagasaki care, printre altele, au încalcat si drepturile omului?
Ori religia crestina este cea care a introdus Holocaustul pe portile Europei, cel
care a afectat în mod brutal drepturile omului? Poate Iudaismul, ca religie, sa fie
facut responsabil pentru devierea din comportamentul evreilor, când Moise s-a
aflat pe muntele Sinai, aproape de Dumnezeu?Raspunsurile nu sunt greu de gasit
si, în mod normal, ele se rezuma la unul singur: NU! Asadar, acelasi algoritm de
judecata trebuie aplicat si în ceea ce priveste responsabilitatea Islamului în raport
cu deficientele din sfera respectarii drepturilor omului care se pot observa în
unele state islamice astazi si pe care le recunoastem deschis. Totusi, cauzele
acestor deficiente tin mai degraba de circumstante sau de conditiile sociale,
istorice, ancorate în neglijenta practicii coloniale, decât de practica islamica.
„Religia nu poate gresi. Acest lucru îl fac doar oamenii.” Iata de ce, asa cum este
importanta asigurarea unor masuri la nivel national si international care sa
împiedice revenirea la colonialism, imperialism, comunism si alte curente „ismice”
distructive sau la producerea si utilizarea armelor de distrugere în masa, tot asa
de imperativa este si asistarea tuturor tarilor, inclusiv a celor islamice afectate, în
calea eforturilor acestora de a readuce, cât mai repede posibil, bucuria
manifestarii drepturilor omului.Un pas important în aceasta directie a fost facut de
catre Organizatia Conferintei Islamice, cea care la Cairo, în august 1990, a
adoptat în unanimitate Declaratia drepturilor omului în Islam. Iata câteva dintre
articolele sale, Articolul 1 a) Toti oamenii formeaza o singura familie, ai carei
membri sunt uniti prin supunere în fata lui Dumnezeu si care provin din Adam si
Eva. Toti oamenii sunt egali din punct de vedere al demnitatii, obligatiilor si
responsabilitatilor de baza, fara nici o discriminare pe criterii de rasa, culoare,
limba, sex, credinta religioasa, afiliere politica, pozitie sociala sau alte
considerente. b) Toti oamenii sunt creaturile lui Dumnezeu, iar cei mai iubiti de
catre El sunt aceia care sunt cel mai de folos restului comunitatii. Nici unul nu
este superior celuilalt decât în pietate si în plinirea de fapte bune. Articolul 5 a)
Familia reprezinta baza societatii, iar casatoria – caramida sa. Barbatii si femeile
6
ibidem

8
au dreptul la casatorie si nici o restrictie legata de rasa, culoare sau nationalitate
nu poate sa-i împiedice sa-si exercite acest drept.b) Barbatul este responsabil
pentru sprijinul si bunastarea familiei. Articolul 17 a) Oricine are dreptul sa
traiasca într-un mediu curat, departe de vicii si de coruptia morala, un mediu care
trebuie sa cultive auto-dezvoltarea si care sa stea drept garant al statului si al
societatii în general, în exercitarea drepturilor.b) Oricine are dreptul la îngrijire
medicala si protectie sociala, precum si la toate înlesnirile pe care le ofera
societatea si statul, în limitele resurselor de care dispun.c) Statul trebuie sa
asigure dreptul individual la o viata decenta care sa permita satisfacerea tuturor
nevoilor de baza si secundare, incluzând hrana, îmbracaminte, locuinta, educatie,
asistenta medicala si alte nevoi primare. Iar în problematica guvernarii si a
democratiei, articolul 17 prevede: a) Autoritatea implica responsabilitate, abuzul
sau gestionarea ei într-un mod tendentios fiind interzise în mod categoric, astfel
încât drepturile fundamentale ale omului sa poata fi garantate.b) Oricine are
dreptul sa participe direct sau indirect la activitatile privind administrarea tarii
sale sau sa îndeplineasca o functie publica conform prevederilor Sariei. Acestea
ne conduc catre concluzie. Declaratia drepturilor omului în Islam reprezinta primul
pas în revigorarea drepturilor si obligatiilor pe care Dumnezeu le-a lasat pentru
oameni, cei care le conduc pe toate celelalte creaturi ale Sale de pe Pamânt. În
fata realitatilor si constrângerilor care îngradesc mersul în aceasta directie,
adoptarea acestei declaratii înseamna câtiva pasi facuti înainte pe un drum lung
si dificil.7

Barbatul si femeia sunt egali in islam, dar ei au fost creati diferiti si au roluri
diferite. Islamul considera ca sotul si sotia se completeaza reciproc. Nici unul nu-l
domina pe celalalt. Fiecare are drepturile si indatoririle sale individuale, impreuna
ei formeaza o familie linistita si fericita care constituie baza unei societati unite si
prospere.Femeia nu este nici pe departe lipsita de drepturi. Ea are dreptul de a-si
alege singura sotul, sa aiba si sa mosteneasca avere, sa divorteze in anumite
conditii (cand barbatul nu isi indeplineste indatoriile de sot, nu o poate intretine
sau o maltrateaza). Ea nu este supusa barbatului ci doar lui Allah, si are dreptul
sa-l infrunte pe sotul sau tatal sau daca i se cere sa mearga impotriva poruncilor
lui Allah. Coranul stabileste reguli cu privire la felul in care trebuie sa se imbrace o
femeie, dar acestea au fost interpretate in diferite culturi cu diferita strictete.
Controversatul voal pe care femeile trebuie sa il poarte in public isi are originea in
Biblie, unde este mentionat ca obligatoriu de catre apostolul Pavel. Desigur, cum
crestinii au ales sa ignore aceasta regula si majoritatea musulmanilor care traiesc
in societati moderne au ales sa o ignore (in Turcia este chiar interzisa purtarea
voalului in scolile statului). Deasemenea, islamul stabileste reguli cu privire la
cum trebuie sa se imbrace barbatii (spre ex, genunchii trebuie sa fie acoperiti - in
Iran este ilegal sa porti pantaloni scurti!). Sa nu avem impresia ca crestinismul
este mai putin strict cu privire la portul barbatilor, iata ce spune Pavel in I
Corintineni 11:14: "necinste este pentru un barbat sa-si lase parul lung". Aparitia
islamului a avut ca urmare o imediata si drastica imbunatatire a conditiilor de
viata a femeilor din peninsula arabica. Dupa moartea profetului insa, regulile
7
Yves Thoraval, trad. N. Anghelescu, Dictionar de civilizatie musulmana, Larouse, Editura
Universul Enciclopedic, , Bucuresti, 1997

9
stabilite in Coran au fost interpretate in mod diferit si situatia femeilor a devenit
similara cu cea din epoca pre-islamica. In general insa, Coranul nu face
diferentieri intre femeie si barbat. Spre exemplu, cand se incurajeaza studiul se
subintelege ca aceasta se aplica atat pentru femei, cat si pentru barbati.
Diferentele care exista in acest sens in unele tari islamice se datoreaza culturii si
obiceiurilor locale si nu religiei.
Poligamia
In timpul vietii profetului, razboiul continuu a lasat un numar mare de femei
vaduve care nu mai puteau sa se intretina si sa isi creasca copii. Considerand ca
este mai bine ca un barbat sa aiba mai multe neveste, decat o femeie sa traiasca
singura si sa nu aiba posibilitatea de a se intretine, Coranul permite poligamia. Un
barbat nu trebuie insa sa aiba mai mult de patru neveste si trebuie sa fie capabil
de a fi drept si just fata de fiecare dintre ele. O femeie care va deveni a doua sotie
poate refuza sa se casatoreasca cu un barbat pe motivul ca acesta are deja o
sotie. Poligamia nu este incurajata cu exceptia situatiilor de mai sus, iar in zilele
de astazi este foarte rar practicata si interzisa prin lege in majoritatea tarilor
islamice.

Bibliografie

1. Meududi, Introducere in Islam, Bucuresti, Ed. Charter,


1991

2. Abdel Aziym, Dr.Sherif, Femeia in islam, Bucuresti , Ed.


Taiba, 2008

10
3. Yves Thoraval, trad. N. Anghelescu, Dictionar de
civilizatie musulmana , Larouse, Editura Universul
Enciclopedic, , Bucuresti, 1997

4. Aljazeera.net/english

11