Universitatea „Dimitrie Cantemir” Targu Mures

Facultatea de „Psihologie si Stiinte ale Educatiei”

INFLUENŢA FAMILIEI BIPARENTALE ŞI MONOPARENTALE

ASUPRA DEZVOLTARII AFECTIVE

A PREŞCOLARULUI

Coordonator Cătinean
Luciana Diana

2010
 CUPRINS:

Capitolul 1
Familia
1.1. Caracteristici generale
1.2. Dimensiunea afectivă a familiei
1.3. Caracteristicile sistemului familial
1.4. Funcţiile familiei
1.5. Tipuri de familii
Capitolul 2
Copilul şi divorţul părinţilor
2.1. Separarea membrilor familiei prin părăsire sau divorţ
2.2. Semne lăsate de divorţul părinţilor asupra copiilor
Capitolul 3
Metodologia cercetării
3.1. Obiectivul cercetării
3.2. Ipoteza cercetării
3.3. Eşantionul
3.4. Mateiale folosite
3.5. Interpretarea rezultatelor

Concluzii

Bibligrafie

Anexe

2
 Capitolul 1

FAMILIA

1.1. Caracterizare generală

Familia este o tema binecunoscuta a artei din toate timpurile.Ea defineşte

o societate intr-un anumit stadiu de civilizaţie,dar marchează profund destinul
fiecărui individ. Literatura urmareste cu precădere traseul parcurs de om de la
familia in care se naşte pana la familia pe care si-o întemeiază,fixându-si astfel
statutul social.Familia reprezintă o reunire a vârstelor dar si un potetial conflict
intre generaţii.Societatea tradiţionala impune individului,ca o cale de integrare in
comunitate,dar si de împlinire individuala,întemeierea unei familii.Modelul
acesteia este adoptat sau respins in funcţie de propria experienţa de formare dar
si de spiritul epocii.Ca instituţie familia conferă stabilitate unei societati de aceea
este protejata prin legi scrise si nescrise.Statul isi asuma responsabilitatea reglării
relaţiilor dintre indivizi in interiorul familiei mai ales in momente cruciale.Biserica
instituţie a statului consfinteste momentele importante pentru evoluţia unei
familii prin botez si cununie,doua dintre cele şapte Sfinte Taine.
Familia–aceasta forma istorica de comunitate umana are un nucleu social
elementar întemeiat prin casatorie si apoi prin raporturi strânse de ordin
biologic,economic,si nu in ultimul rând spiritual.Pentru o reuşita totala in clădirea
unei familii este nevoie de inteligenta si de o strădanie continua de a ne modela
pe noi insine printr-un adevărat act de voinţa,de educaţie si de forta morala.Cu
aceste cuvinte,atât bărbatul cat si femeia,trebuie sa devină in ultima
instanţa,creatorii propriului chip,călăuzitor spre armonie,frumuseţe fizica si
spirituala,sinceritate si mai ales încredere.Căsnicia cea care creaza familia are la
început un dram de necunoscut datorat deprinderilor bune si rele pe care le au
tinerii.Cu puţin efort ei pot modifica unele deprinderi negative,ori le pot înlătura
3
sau înlocui atunci când exista hotărâre,iubire adevărata si dorinţa apriga curata
de a crea familia.Numai astfel atât el cat si ea devin placuti,utili si
respectaţi.Familia la primii ei paşi înseamnă de ambele parţi respect pentru
adevăr pentru ca numai aşa se poate trai si muri liniştit si frumos.Un proverb
spune:„minciuna are picioare scurte”,ea nu poate merge prea departe,căci va fi
prinsa din urma si descoperita de adevăr,spre ruşinea celui care a făcut abuz de
ea.Poetul englez Jhon Dryden deşi era casatorit de puţin timp se ocupa mai mult
de poeziile si cartile sale decât de tânăra lui soţie. Cam plictisita aceasta i-a spus
intr-o zi:

„-As prefera sa fiu o carte,poate aşa mi-ai acorda mai multa atenţie!
-In cazul acesta draga mea,ar trebui sa fi mai degrabă un calendar!
-De ce un calendar?
-In fiecare an ai fi astfel noua!”
Femeia este intradevar cea care trebuie sa dea dovada de o mare arta in
păstrarea unei atmosfere proaspete si tinere in căsnicie.Daca fiecare din cuplu va
veni in ajutorul celuilalt in momentele mai dificile,acestea vor fi depasite cu o mai
mare usurinta totul devenind in final la normal. De altfel se spune si este un
adevăr ca numai aceea este dragoste adevărata in care iubeşti partenerul cu
defectele lui cu tot.Nimeni nu este perfect iar pentru armonie si pace nici un efort
nu este prea mare.Singura si unica nobleţe intr-o familie proaspăt întemeiata,este
virtutea de a fi om.
Familia ca împlinire a fiinţei este reprezentata cel mai bine de George Călinescu in
„Cartea nu In aceasta lume plina de greutati, famila este cea
care prin intelegere, încredere, respect si iubire reciproca reuseste sa le
depasasca, ea fiind totodată unul dintre lucrurile de pe aceasta lume pentru care
viata capata un sens; un lucru pentru care merita sa mori si sa traiesti in acelaşi
timp; un lucru minunat ce nu poate fi definit prin cuvinte; ceva plin de mister,
ceva ce întruchipează binele, si de asemenea modul si locul in care copiii isi
regăsesc atât stăpânirea de sine cat si încrederea si respectul in propria

persoana.”

4
 1.2. Dimensiunea afectiva a familiei

Familia si relatiile familiale reprezinta principalul izvor al vietii afetive a

omului. Relatia afectiva a copilului cu mama si tatal sau vor fi modelul de baza al
dezvoltarii sentimentelor fata de sine si ceilalti. Acest lucru este frumos si foarte
clar surprins de Dorothy Law Nolte in poemul sau "Copiii invata ceea ce traiesc"
(1954):

„Daca traiesc in critica si cicaleala, copiii invata sa condamne;

Daca traiesc in ostilitate, copiii invata sa fie agresivi;
Daca traiesc in teama, copiii invata sa fie anxiosi;
Daca traiesc inconjurati de mila, copiii invata autocompatimirea;
Daca traiesc inconjurati de ridicol, copiii invata sa fie timizi;
Daca traiesc in gelozie, copiii invata sa simta invidia;
Daca traiesc in rusine, copiii invata sa se simta vinovati;
Daca triesc in incurajare, copiii invata sa fie increzatori;
Daca traiesc in toleranta, copiii invata rabdarea;
Daca traiesc in lauda, copiii invata pretuirea;
Daca traiesc in acceptare, copiii invata sa iubesca;
Daca traiesc in aprobare, copiii invata sa se placa pe sine;
Daca traiesc inconjurati de recunoastere, copiii invata ca este bine sa ai
un tel;
Daca traiesc impartind cu ceilalti, copiii invata sa fie generosi;
Daca traiesc in onestitate, copiii invata respectul pentru adevar;
Daca traiesc in corectitudine, copiii invata sa fie drepti;
Daca traiesc in bunavointa si consideratie, copiii invata respectul;
Daca traiesc in siguranta, copiii invata sa aiba incredere in ei si in
ceilalti;
Daca traiesc in prietenie, copiii invata ca e placut sa traiesti pe lume.”

Iubirea
5
 Iubirea este sentimentul puternic de afectiune, atractie si unire a celor doi
parteneri care formeaza cuplul (marital sau nu). Actualmente iubirea este
principala motivatie pentru transformarea cuplurilor erotice in cupluri conjugale
(casatorie).
E. Wheat (1980, apud I. Mitrofan, 1997, p. 177) descrie cinci forme de manifestare
a iubirii:
1. Epithumia - se refera la dorinta fizica puternica, reciproc exprimata prin
dragoste sexuala plina de satisfactie. Satisfactia sexuala este un indicator sigur al
sanatatii casniciei, chiar daca, dupa Wheat, relatiile sexuale nu sunt aspectul cel
mai important al casatoriei.
2. Eros - este forma de dragoste ce implica cel mai mult romantismul. Eros
presupune mai ales ideea de contopire, unificare, fuziune cu fiinta iubita, dar si
dorinta de a o poseda total (fizic, mental, spiritual). De aici - romantismul. Este o
iubire pasionala si sentimentala si reprezinta cel mai adesea punctul de plecare in
casatorie.
3. Storge - este o forma de dragoste, descrisa ca relatie confortabila, care
inglobeaza o afectiune naturala si sentimentul de apartenenta reciproca. Se
bazeaza pe loialitate mutuala si se manifesta in relatiile dintre soti, parinti si copii,
frati si surori, realizand sentimentul de apartenenta la un grup unit.
4. Fileo - este genul de iubire care pretuieste pe cel iubit manifestand-se cu
gingasie, dar asteptand intotdeauna un raspuns. Se traduce prin prietenie,
reciprocitate. Fileo creeaza prieteni, in stransa apropiere. Ei isi marturisesc si
impartasesc ganduri, planuri, sentimente, atitudini, visuri, probleme intime, pe
care nu le-ar putea incredinta altcuiva. Ei isi impart timpul si interesele, ceea ce
confera casatoriei siguranta, atractivitate si recompensa.

5. Agape - este dragostea completa, lipsita de egoism, care are capacitatea de a

se oferi continuu, fara a astepta nimic in schimb. Ea pretuieste si slujeste
neconditionat, spre deosebire de Fileo care presupune reciprocitate. Este modelul
iubirii Christice, dincolo de emotii si sentimente pasionale, fiind profund infuzata
spiritual, rod al unei optiuni constiente, al unei alegeri libere. Este definita si ca o
dragoste a actiunii, presupunand ajutorare, a face bine, a avea compasiune
pentru celalalt, fiind mai curand o atitudine si un comportament motivat spiritual,
6
si aproape deloc emotie.

1.3. Caracterizarea sistemului familial

Familia ca sistem. In psihologia familiei, teoria generala a sistemelor si

cibernetica (prin Norbert Wiener, Ludwig von Bertalanffy) au avut un cuvant
important de spus. Astfel, a fost preluata ideea de sistem, definit ca ansamblu de
elemente aflate intr-o ordine nonintamplatoare, care functioneaza pe baza unor
reguli si dispune de homeostazie (echilibru). Bertalanffy a lansat ideea conform
careia un sistem este mai mult decat suma partilor lui, deci, cu alte cuvinte,
aplicat la familie, familia este mai mult decat suma membrilor ei componenti.
Adica, ceea ce conteaza in abordarea familiei este si interactiunea dintre acesti
membri, care se realizeaza dupa anumite reguli, avand anumite functii si cautand
sa isi metina un anumit echilibru.
Exista sisteme inchise (care nu comunica cu mediul, nu fac schimb de resurse cu
mediul inconjurator) si sisteme deschise (care comunica cu mediul, fac schimb de
resurse cu mediul inconjurator). Dupa acest model, familiile pot avea grade
diferite de deschidere catre mediul inconjurator, alcatuit din prieteni, rude, vecini,
scoala, alte institutii, etc. Astfel familiile pot fi:
- mai inchise, avand putine relatii sau chiar deloc cu mediul, functionand dupa
regulile si principiile proprii, acestea avand un mare grad de rigidizare si fiind
foarte rezistente la schimbare; de exemplu familii care au foarte putini prieteni, la
care nu vin in vizita rude, vecini, prieteni, care isi educa copiii doar dupa propriile
principii, nefiind prea disponibili la noi idei sau modalitati de functionare;
- mai deschise, cele cu multe relatii de preietenie care presupun vizite reciproce,
preocupari pentru modificarea regulilor si a conceptiilor prin observarea altor
familii.

Structura sistemului familial

Salvador Minuchin defineste structura familiala ca fiind setul invizibil de

7
cerinte functionale ce organizeaza modurile in care membrii familiei
interactioneaza.
Minuchin considera ca structura familiala are nevoie de flexibilitate, deoarece ea
trebuie sa reziste la schimbare (pana la un anumit nivel), dar sa se si adapteze
atunci cand circumstantele o cer, pentru a-si putea mentine integralitatea si
functionalitatea. Acest lucru se realizeaza prin intermediul subsistemelor familiale.
Subsistemele familiale sunt reprezentate fie de indivizii singuri, fie de ''diade''
(exemplu mama-copil, sot-sotie). Ele se pot forma dupa criterii precum: generatia
careia membrii apartin, sex, interese, functii. Cele mai importante si mai des
intalnite subsisteme familiale sunt:
a. Subsistemul adorultil :uneori acesta este denumit si subsistemul marital sau al
sotilor, deoarece include, de regula, diada sotilor. Rolul preponderent este cel de a
modela intimitatea si angajamentul. Principalele abilitati necesare pentru a-si
indeplini acest rol sunt complementaritatea si acomodarea reciproca. Adica ambii
soti simt ca pot fi independenti, dar in acelasi timp si ca sunt impreuna.
Dificultatile de relationare pot aparea de exemplu, atunci cand unul dintre soti
insista in urmarirea propriilor scopuri, lasand in urma scopurile diadei ca intreg.
Subsistemul marital are nevoie si de protectie fata de cerintele si nevoile altor
sisteme, mai ales in situatia cuplurilor cu copii, pentru a-si oferi unul altuia suport
emotional.

b. Subsistemul parental: apare atunci cand se naste primul copil si de regula

cuprinde parintii, dar poate include si membrii ai familiei extinse (exemplu
bunica). Responsabilitatea lor este mai ales de a creste copiii, de a-i ghida, de a
stabili limitele si de a-i disciplina. Acum apar de multe ori dificultati, deoarece
adultii devin in acelasi timp partener pentru celalalt membru al diadei maritale,
dar si parinte pentru copil si nu intotdeauna aceste doua tipuri de functii sunt
eficient intrepatrunse. Asta poate duce la destabilizarea cuplului marital, prin
atragerea unui copil in interiorul acestui subsistem sau la izolarea copilului de
catre cuplul marital (mai rar). Orice influenta exterioara asupra copilului sau
modificare in evolutia acestuia va avea efecte si asupra acestui subsistem, chiar si
asupra celui marita. c. Subsistemul
fratriilor :include copiii din familie si le ofera acestora primul grup social in care
8
sunt cu totii egali. in acest subsistem copiii invata negocierea, cooperarea,
competitia, submisivitatea, suportul reciproc, atasamentul fata de prieteni. Ei
preiau diferite roluri si pozitii in familie, iar de multe ori acestea devin
semnificative pentru evolutia lor ulterioara in viata. In familiile cu multi copii
exista o diferentiere a rolurilor si mai accentuata, cel mic inca actionand in aria
securitatii, ingrijirii si a ghidarii, timp in care cel mare deja experimenteaza
contactele si contractele cu mediul extrafamilial.
Fiecare subsistem are nevoie de granite clare, dar si flexibile pentru a se
proteja de cerintele si nevoile celorlalte subsisteme, dar si pentru a fi capabil sa
negocieze si sa interactioneze cu acesta.

Granitele reprezinta un concept fundamental al orientarii structuraliste.

Ele reprezinta reguli care definesc cine participa si cum. Rolul granitelor este de a
proteja diferentierea subsistemelor. Fiecare dintre acestea are functii specifice si
anumite cerinte de la membrii sai; dezvoltarea abilitatilor interpersonale in
interiorul acestor sisteme se repercuteaza asupra libertatii subsistemului respectiv
fata de celelalte.
Natura granitelor va avea un puternic impact asupra functionarii fiecarui
subsistem, dar si al familiei ca intreg.
Minuchin descrie trei tipuri de granite care se intind pe un continuum de la
foarte rigide la foarte difuze:
- Granitele rigide: sunt cele care permit o interactiune si o comunicare
minimala intre subsisteme. Indivizii pot fi izolati sau fortati sa actioneze autonom.
Ele permit membrilor maximum de independenta si o interactiune minima cu
ceilati membrii. Subsistemele (adica indivizii sau diadele) pot deveni astfel
separate de restul familiei.
- Granite clare: se afla la mijlocul continuumului dintre rigid si difuz; sunt
cele care promoveaza comunicarea deschisa si intimitatea subsistemelor, astfel
incat acestea pot opera liber pentru indeplinirea functiilor lor in cadrul familiei.:
- Granite difuze :sunt caracterizate prin
definirea vaga a functiilor si a membrilor care fac parte din subsisteme. Ele permit
o intimitate minima si o interactiune maxima. Nu este clar cine are
responsabilitatea si autoritatea, iar membrii familiei pot fi mult influentati unul de
9
celalalt. in alti termeni, relatiile dintre membrii sunt suprapuse.

1.4. Functiile familiei

Exista mai multi autori care au descris pe larg functiile pe care le

indeplineste o familie. O prezentare clara si detaliata o putem gasi la Maria
Voinea, in cartea ei "Sociologia Familei" (1993). Eu am preferat aici o scurta
trecere in revista a principalelor functii ale familiei. Acestea sunt:

 Functia economica - presupune a asigura resursele materiale, financiare

necesare existentei familiei (locuinta, hrana, haine, etc.). Aceasta functie es
te foarte importanta. Daca ea este realizata corespunzator, atunci familia se
poate concentra si poate indeplini si celelalte functii. Aceasta functie este
realizata de ambii soti prin aducerea veniturilor (ca urmare a exercitarii unei
profesii, cel mai des), prin procurarea si producerea hranei, a obiectelor de
imbracaminte si de trai, prin transmiterea profesiei si/sau sustinerea copiilor
in alegerea profesiei.

 Functia de socializare -presupune a transmite cu scopul asimilarii de catre

copii, mai ales, dar si de catre toti membrii familiei, a atitudinilor, valorilor,
principiilor, modelelor de comportament caracteristice unui anumit grup
social. Cu alte cuvinte, este vorba de functia de educare. Scopul acesteia
este integrarea in societate a persoanei (copilului). Educatia se manifesta la
toate nivelurile: material, fizic, psihologic, moral, spiritual. Evident, familiile
au diferite grade de manifestare a acestei functii: unele se preocupa foarte
mult de educarea membrilor sai, in timp ce altele mai deloc.

 Functia de solidaritate - presupune a asigura unitatea si stabilitatea familiei.

Ea implica manifestarea sentimentelor de afectiune, de respect, de
apartenenta la grupul familial, a increderii membrilor unii in altii, a ajutorarii
si a sustinerii reciproce de-a lungul timpului, a dezvoltarii intimitatii. Se
observa ca in ultima vreme aceasta functie pare din ce in ce mai slab
10
 indeplinita, fapt dovedit de cresterea ratei divorturilor si a inmultirii relatiilor
de concubinaj, a celibatarilor si a familiilor monoparentale.

 Functia sexual-reproductiva -presupune ca cei doi soti sa se ssatisfaca

sexual reciproc si sa dea nastere la copii. Aceste doua componente ale
acestei functii sunt indeplinite diferit, in sensul ca in unele familii accentul
se pune pe implinirea sexuala, in timp ce in alte familii, se acorda o
importanta mai mare nasterii copiilor. Evident acest lucru este dependent
de cultura din care fac parte familiile, de gradul si tipul de educatie avut, de
credintele religioase, de dorinta si caracteristicile fizice si psihologice ale
celor doi soti (parteneri). Actualmente, in societatile mai avansate economic
cuplurile si familiile tind tot mai mult sa puna in prim plan implinirea afectiv-
sexuala, dupa care cea reproductiva.

1.5. Tipuri de familii

Literatura de specialitate ofera o multitudine de tipologii referitoare

la familii. Facand o sinteza a lor, vom lua in considerare cateva dintre
criteriile pe care le consider a fi cele mai importante pentru identificarea si
intelegerea tipurilor de familii.

Criteriul numarului de parteneri care formeaza familia:

A: familii poligame, la randul lor de doua tipuri: familii poliandrice - unde exista
mai multi parteneri barbati, femeia avand dreptul sa se casatoreasca cu mai multi
barbati; familii poliginice - unde exista mai multe partenere femei, adica barbatii
au dreptul de a-si alege mai multe sotii. De regula, numarul de copii in astfel de

11
familii este mai mare. Poligamia este intalnita la unele popoare si are rolul de a
proteja societatea prin promovarea sexului masculin sau feminin, dupa caz.
B: familii monogame, in care un barbat sau o femeie are dreptul sa se
casatoreasca doar cu un singur partener. La randul ei, monogamia, ca forma
familiala, poate fi seriala, adica in cazul decesului partenerului sau al divortului
partenerul ramas se poate recasatori, sau monogamie stricta, atunci cand
partenerul nu mai are dreptul sa se recasatoreasca. Societatea este cea care
confera dreptul de casatorie cu unul sau mai multi parteneri. Societatea
romaneasca este, dupa cum se stie, o societate care promoveaza monogamia
seriala.
Tot in cadrul monogamiei putem diferentia alte doua tipuri de familii:

~ familii extinse;

~familii nucleu;

Avantajele sunt cu atat mai mari si mai evidente cu cat fiecare membru isi
cunoaste si isi duce la bun sfarsit rolul pe care il are si respecta nevoile si relatiile
celorlalti, in special intimitatea.
Pe langa familia nucleara si cea extinsa se mai vorbeste in literatura si de
familia de origine, care este reprezentata de familia in care s-a nascut cineva,
adica parintii si fratii unei persoane.
- criteriul numarului de parinti care formeaza familia:

Familii biparentale

Familii biparentale, in care exista ambii parinti; la randul lor, acestea pot fi
formate din parintii naturali ai copilului (copiilor) sau pot fi familii mixte sau
reconstituite, daca parintii au mai fost casatoriti si au divortat sau si-au pierdut
partenerul. Ei vin cu proprii copii in noua casatorie, dar pot avea si copii comuni.

12
Familiile reconstituite intampina o serie de dificultati pe care vor trebui sa le
depaseasca si care provin din pierderile suferite anterior formarii lor. Cele mai
frecvente obstacole sau probleme intalnite de familiile reconstituite sunt:
*neacceptarea parintelui vitreg de catre copil (copii) din simplul fapt ca il percepe
ca "inlocuind-ul" pe cel natural; aceasta neacceptare este insotita adesea de
sentimente de respingere, furie, ura, gelozie. Aceste sentimente sunt insa destul
de firesti pentru copil, dar ele pot sa se diminueze in timp. La aceasta situatie pot
contribui si atitudinile sau greselile de comportament ale parintilor, cum ar fi
devalorizarea parintelui vitreg in fata copiilor, retragerea dreptului de a educa sau
admonesta copilul, tehnicile educative dure sau pur si simplu diferite pe care
parintele vitreg le foloseste etc.
*copilul poate considera ca parintele sau natural ii ofera mai putina atentie si
iubire dupa recasatorire, mai ales daca parintele nu explica diferenta dintre
iubirea parentala si cea conjugala.
*neacceptarea copilului de catre parintele vitreg. Este uneori foarte dificil pentru
parintele vitreg sa manifeste afectiune pentru copilul partenerului, mai ales daca
acesta il respinge sau chiar se revolta si lupta impotriva sa. De multe ori, parintele
este cel care are nevoie sa isi ajusteze comportamentul astfel incat sa poata sa
faca fata acestei situatii.
conflicte fraterne dintre copiii proprii ai celor doi parteneri si/sau copiii proveniti
din casniciile lor anterioare. Copiii din casatoriile anterioare se pot simti mai putin
importanti, mai putin doriti sau iubiti decat noul copil al cuplului. Sau se pot
considera dezavantajati sau mai pedepsiti atunci cand gresesc decat fratele sau
sora lor vitrega.

Familii monoparentale

Familiile monoparentale in care unul dintre parinti nu exista, copilul sau

copiii fiind crescuti doar de un singur parinte. Lipsa unui parinte se poate datora
decesului acestuia, divortului, sau alegerii unei persoane de a deveni parinte unic,
prin nasterea unui copil conceput prin fertilizare in vitro sau cu un partener care

13
nu va lua parte la cresterea copilului, sau prin adoptia unui copil. Cele mai multe
familii monoparentale se datoreaza divortului parintilor si decesului unui partener.
in plus, cele mai multe familii monoparentale sunt cele formate din mama si copil
(copii), atat din motive naturale, cat si din ratiuni culturale (tribunalele inca
considera mamele parinti mai potriviti pentru copii, desi nu intotdeauna este asa).
Dar in ultima vreme asistam la tot mai multe femei care isi asuma rolul de mama
singura, prin nasterea unui copil sau prin adoptie. Tocmai pentru ca rolul de
parinte singur nu este tocmai confortabil si usor de realizat financiar, persoanele
care isi asuma aceasta postura fac parte din cele cu venituri peste medie si nivel
crescut de educatie. De asemenea, acestea vor experimenta mai putine dificultati
comparativ cu cele cu venituri mici si nivel scazut de educatie. Parintii singuri sunt
pusi in situatia de a educa singuri copilul, dar de regula ei apeleaza si la persoane
din familia extinsa (bunici, alte rude, bone etc.). Exista insa o diferenta intre
mamele singure si tatii singuri. Mamele singure tind sa nu apeleze la fel de mult la
alte persoane pentru ajutor, ajungand de aceea la suprasolicitare si tensiuni
interioare care se pot transforma in simptome, atat la ele, cat si la copii. De
asemenea, ele tind sa preia si rolul tatalui, ceea ce se intampla foarte rar in cazul
barbatilor parinti singuri. in aceste familii este foarte evidenta: modificarea
regulilor de exemplu, mamele singure au uneori tendinta de a deveni mai
autoritare, mai rigide in aplicarea regulilor, incercand sa suplineasca lipsa tatalui;
tatii, dimpotriva, au unoeri tendinta de a deveni mai delicati, mai afectuosi, dar si
mai restrictivi in unele reguli (de exemplu, venirea acasa seara a fetelor);
Studiul familiei s-a impus ca o necesitate abea în epoca modernă, deşi
preocupările în acest sens sunt foarte vechi. Problema organizării vieţii de familie
şi a consecinţelor ei funcţionale, a evoluţiei rolurilor masculine şi feminine apare
în germene în lucrările gânditorilor antici şi a celor renascentişti. Strânsa
dependenţă care există între membrii aceleiaşi familii, întemeiată mai ales pe un
joc de interrelaţii afective foarte intense, face ca mediul familial să fie foarte apt
de a reacţiona la trebuinţele iniţiale ale copilului şi de a favoriza prima elaborare a
personalităţii proprii şi a imaginii sale despre lume, care operează, la copil după
modalităţi esenţial afective.
Din perspectiva sociologică, familia este instituţia fundamentală în toate
14
societăţile, nucleul de bază al societăţii. Altfel spus, “familia este o formă
complexă de relaţii biologice, sociale, materiale şi spirituale între oameni legaţi
prin căsătorie, sânge sau adopţie. Fiind un fenomen social, ea se dezvoltă odată
cu dezvoltarea societăţii şi se modifică în raport cu aceasta.O altă abordare
asemănătoare defineşte familia “drept o formă de comunitate umană întemeiată
prin căsătorie care uneşte soţii şi descendenţii acestora prin relaţii strânse de
ordin biologic, economic, psihologic, moral, afectiv şi spiritual.”
În limbajul comun, termenul familie este folosit în mod nediferenţiat atât
pentru familia din care provine individul, cât şi pentru propria familie, constituită
prin căsătorie. Definită ca ansamblu de relaţii sociale reglementate, familia este
un complex de roluri şi statusuri sociale. Partenerii cuplului familial se raportează
unul la altul prin rolurile şi statusurile de soţ şi soţie. Aceiaşi parteneri îndeplinesc
în raporturile cu descendenţii lor rolul de părinţi.Cu toate acestea, familiile din
societăţile contemporane, dezvoltate sau în curs de dezvoltare, au suportat în
ultimele decenii transformări profunde. Schimbările intervenite sunt atât de
importante, încât şi termenul familie a devenit tot mai ambiguu, tinzând să
acopere astăzi realităţi diferite, altele decât cele caracteristice generaţiilor
precedente.Familia, ca mediu activ mai presus de orice, este într-o măsură
oarecare predestinată să răspundă cel mai bine tinerei fiinţe deocamdată esenţial
afective, este cea mai adecvată trebuinţelor acestei fiinţe; numai o astfel de lume
a sentimentelor îl poate înţelege şi intui cel mai adânc pe copil şi îi poate accepta
mai bine starea sa de copilărie.Familia bazata pe un singur parinte a fost mult
timp stigmatizata si functionalitatea acestui tip de familie era pusa sub semnul
intrebarii. In societatea moderna a disparut conceptia potrivit careia este
dezavantajos pentru copil sa fie crescut doar de mama sau doar de tata.

Majoritatea psiho-sociologilor au ajuns la concluzia ca este mai indicata

pentru copil o familie monoparentala, decat una bantuita de certuri si de
probleme. De aceea, daca in trecut se credea ca este mai bine pentru copil ca
familiile care au casatorii nefericite sa ramana impreuna de dragul copiilor, in
prezent multi cred ca este mai bine pentru copii daca parintii se despart, in loc sa-
i supuna unui permanent conflict in familie. Problema care apare insa in familiile

15
monoparentale este faptul ca ele se confrunta cu dificultati economice si sociale
mai mari decat familiile complete. De aceea trebuie insistat pe aceste aspecte.
Copilul nu trebuie sa resimta aceste lucruri. Chiar daca el ramane doar cu un
parinte, contactele sociale cu alte familii nu trebuie sa lipseasca. Un alt lucru
important ce are loc atunci cand mamele raman parinti singuri este extinderea
rolurilor. Totodata mamele singure manifesta anumite schimbari in relatia cu
copilul, schimbari care ar trebui evitate. Astfel mamele divortate isi schimba
maniera in care relationeaza cu copilul, ceea ce voaleaza barierele intre rolurile de
parinte si copil. Mama obisnuieste sa-i faca confidente copilului, sa-i
marturiseasca sentimentele, ceea ce ii consolideaza copilului rolul de confident.
Astfel, treptat si subtil, mama ii atribuie copilului rolul de partener, de suport
emotional, substitutiv al parintelui absent; copilul este fortat sa se maturizeze
mult mai repede, ceea ce poate avea consecinte negative. Daca intr-o familie
monoparentala mama-copil se asigura functia materiala, nu este neglijata functia
de socializare, iar relatia cu copilul este una adecvata, exista premise ale unei
dezvoltari normale si armonioase a copilului.Un copil de trei ani nu va intelege ce
este un "divort" si cu atat mai mult motivele pentru care parintii s-au separat. Cu
timpul, cand va creste si va pune intrebari, trebuie explicat pe intelesul lui
neintelegerea dintre parinti. Nu am fost niciodata de acord cu acele mame care,
dorind sa protejeze la maxim copilul (si nu se recomanda o astfel de protectie
exagerata), si-au luat asupra lor totul, evitand sa vorbesca despre tata, de
problemele avute cu el. Astfel s-a ajuns in situatia in care copilul ridica "o statuie"
tatalui si chiar incepe sa-si condamne mama ca s-au despartit. Iar tatii continua o
relatie de vizitare, de cele mai multe ori ajungand sa vorbeasca urat si sa o
invinovateasca pe mama. Ideea de a-l sti la serviciu pe tata, cand de fapt el nu
mai vine zilnic pentru ca s-a mutat, este o solutie provizorie. Depinde si de relatia
mamei cu tatal, dar si de cat de mult acesta doreste sa o ajute. Ar fi recomandat
sa vina la copil inainte de culcare, sa mareasca treptat perioada de lipsa si sa se
fixeze zile clare pe care copilul sa le cunoasca si sa nu mai puna apoi intrebari.
Din pacate pentru copil, la varsta de 3-4 ani se cristalizeaza sentimentele, iar
constanta relatiilor familiale si a atitudinilor, cu frecventa si calitatea lor,
contribuie la acest proces. Atasamentele afective ale copilului mic se transforma
16
in relatii afective stabile, consistente si de durata. Inter-relatiile din triunghiul
mama-copil-tata plamaduiesc matritele afectivitatii pentru o viata. Conteaza si
sexul copilului, acum este varsta cand incep sa constate diferentele de sex; copiii
care isi iubesc parintii le descopera atat calitatile, cat si defectele. Fetita se va
identifica cu mama si baiatului cu tata. Este varsta aparitiei complexelor
"oedipiene" sau "electra". In lipsa tatalui exista riscul unei fixatii afective fata de
mama care poate sa intarzie sau sa perturbe procesul normal, de mai tarziu al
intemeierii propriei familii.

Influenţa familiei monoparentale asupra formării conştiinţei de

sine la prescolar. Alături de gradinita, scoala şi organizaţiile de tineret, familia este
unul din factorii care se preocupă de educaţia omului. Şi alte persoane, instituţii şi
organizaţii sociale se ocupă de educaţia oamenilor, dar influenţele educative
exercitate de acestea sunt mai puţin organizate decât cele ale familiei,
şcolii,gradinitei şi organizaţiilor de tineret.
Familia exercită o influenţă destul de adâncă asupra copiilor. O mare parte din
cunoştinţele despre natură, societate, deprinderile igienice, obişnuinţele de
comportament, copilul le datorează educaţiei primite în familie. Trăsăturile de
personalitate, temperamentul acestora, precum şi formarea conştiinţei sine sunt
influenţate de familia în care copilul creşte.
De aceea este foarte important ca un copil să crească într-o familie sănătoasă, în
care să primească afecţiune de la ambii părinţi. Chiar dacă aceştia sunt divorţaţi
trebuie sa conştientizeze faptul că copilul lor are nevoie de amândoi pentru a se
dezvolta normal şi pentru a deveni un adaptat din punct de vedere social.

Criteriul numarului de copii

- familia fara copii, adica un cuplu casatorit care nu are inca sau nu va avea
niciodata copii. in zilele noastre sunt din ce in ce mai multe cupluri fara copii.
Apare un fenomen de a intarzia momentul nasterii unui copil in cuplu din mai
multe motive: partenerii doresc sa se bucure de intimitatea lor mai mult timp;
doresc sa isi testeze stabilitatea relatiei pana se adapteaza unul la celalalt, pentru
17
a nu creste sansele oferirii experientei de divort viitorului copil; doresc sa isi
consolideze statutul economic, fianciar (achizitia unei locuinte, obtinerea unui
serviciu bine remunerat, sau siguranta profesionala); unul sau ambii parteneri se
tem de responsabilitatile parentale (datorita unei imaturitati emotionale, a unor
dificultati experimentate atunci cand erau copii, a neincrederii in abilitatile
parentale, a neincrederii in sine); partenerii doresc o mai mare libertate de
presiunile familiei de origine cu care poate si locuiesc. Exista si cateva elemente
sociale care faciliteaza intarzierea aparitiei unui copil: folosirea pe scara larga a
metodelor contraceptive; constientizarea greselilor educative facute de parintii
partenerilor care formeaza cuplul actual; cresterea ratei divortialitatii; accentul
pus pe implinirea profesionala a tinerilor; cresterea timpului petrecut la serviciu
care are impact direct asupra gradului de stres, ceea ce duce la scaderea
capacitatii reproductive si a intimitatii in cuplu; influentele feminismului, ceea ce
duce la reorientarea femeilor catre viata personala si profesionala si amanarea
roluluimatern.
- familia cu un singur copil: este un model foarte intalnit acum la familiile
tinere de la noi. Este tipul de familie care implineste nevoia de paternitate a
partenerilor, dar si previne suprasolicitarea economica si psihologica determinata
de prezenta mai multor copii. Daca familia este functionala, echilibrata, atunci
copilul se dezvolta si el normal; de regula, el va simti nevoia unui frate sau sora.
Daca nu va avea un var care sa tina loc de frate, atunci el isi va dori prieteni.
Astfel, in functie de caracteristicile sale personale va deveni timid, izolat, sau
dimpotriva, sociabil. Copilul se simte in atentia ambilor parinti, ceea ce este un
lucru bun, dar cresc sansele rasfatului si a centrarii excesive pe sine. Poate,
datorita suprainvestitiei emotionale a parintilor, sa ramana in starea de copil
pentru multa vreme, desi, fizic, este un adult. Pentru ca traieste mai mult intre
adulti, copilul interiorizeaza usor trairile acestora, ceea ce poate duce la conflicte
interioare si la intarzierea sau accelerarea maturizarii. Are multe sanse de a se
dezvolta, deoarece beneficiaza de toate resursele familiei. Dar daca intimitatea
intre parteneri are de suferit (relatiile de afectiune s-au racit, exista conflicte sau
boli, etc.), copilul unic este usor atras in coalitii cu unul dintre parinti impotriva
celuilalt. Se intalnesc astfel numeroase familii in care mama se coalizeaza cu
18
copilul impotriva tatalui, datorita rolului timpuriu pe care il are mama in
relationarea cu copilul; varianta inversa este mai rar intalnita, desi se intalneste in
cazul mamelor cu perturbari majore de comportamente (de exemplu, datorate
unor boli fizice si psihice). Astfel, copilul poate substitui rolul de partener sau de
confident, in functie de sexul copilului si de nevoile neimplinite ale parintelui. De
aceea, copilul poate dezvolta o loialitate exagerata fata de parinte (sau parinti),
ceea ce va determina dificultati in asumarea rolului de partener in viitoarele sale
relatii. Loialitatea poate fi amestecata cu sentimente de vina pentru nefericirea
parintelui, sentimente de neputinta, neincredre in sine.
- familia cu doi copii: este un model de familie foarte apreciat si foarte intalnit.
Marele avantaj este ca fratii invata sa se accepte, sa se iubeasca, sa colaboreze,
sa negocieze. "Se au unul pe altul" se spune deseori, accentuand faptul ca
oricand se pot ajuta si sprijini. Rolurile in casa sunt impartite pe sexe si in ordinea
aparitiei (sau ordinea in fratrie). Apare intre ei si fenomenul competitiei, mai ales
pentru dragostea parintilor si pentru resursele materiale. Competitia este mai
evidenta la fratii apropiati ca varsta. Aceasta competitie nu este negativa, este
chiar de dorit, pentru ca ea stimuleaza abilitatile de negociere si de a face fata
societatii unde copilul va intalni foarte multi egali, nu doar unul. Conteaza si sexul
copiilor in manifestarea afectiunii, dar si a conflictelor: daca sunt de acelasi sex,
afectiunea poate fi mai degraba camaradereasca, dar si contribuie la formarea
unor tendinte homosexuale; daca sunt de sexe diferite, atunci uneori afectiunea
poate fi amestecata si cu sentimente erotice, reprimate de tabu-ul incestului sau
nu (depinde de atitudinea parintilor). Apar des coalitii, cele mai intalnite fiind intre
mama si copii, sau mama cu un copil si tatal cu celalalt.
- familia cu trei sau mai multi copii: in aceste familii, fratii au mari sanse sa se
formeze unul dupa celalalt, sa se creasca unul pe celalalt. Daca resursele
materiale ale familiei sunt insuficiente, de multe ori, mai ales in familiile
traditionale, primul copil va avea sarcini similare cu cele ale parintilor, adica de a
tine gospodaria, de a ajuta la cresterea celorlalti copii, de a lucra atunci cand
creste mai mare. Cu alte cuvinte, va deveni ceea ce se numeste copil parental.
Oricare dintre copiii din fratriile numeroase poate deveni parental, dar cele mai
mari sanse le au primii.
19
 Criteriul orientarii sexuale a celor doi parteneri:
- familii heterosexuale - in care ambii parteneri sunt heterosexuali. Este familia
cea mai intalnita in lume si asupra ei ne centram dominant si noi interesul;
- familii homosexuale - in care cei doi parteneri sunt homosexuali sau lesbiene.
Ei pot avea sau nu copii, proveniti din casatorii anterioare cu parteneri
heterosexuali, sau prin adoptie sau fertilizare in vitro. Este un tip de familie mai
putin intalnit, nou aparut in aria tipologiilor familiale. Exista doar cateva state
europene care au acceptat casatoriile dintre partenerii homosexuali, dar incepe sa
fie din ce in ce mai acceptat de catre alte state. Deocamdata, sunt mai acceptate
cuplurile homosexuale, fara a fi legalizate intr-o casatorie. Relaxarea mentalitatii
in ceea ce priveste orientarea homosexuala a determinat aparitia acestui tip de
familie. Totusi, homesexualii si lesbienele prefera inca sa ramana cupluri, si mai
putin sa intemeieze familii. Ei pun un accent foarte mare pe libertatea personala
si a exprimarii sexualitatii.

Criteriul apartenentei culturale al partenerilor:

- familii in care partenerii apartin aceleiasi culturi; este tipul cel mai
frecvent intalnit.
- familii mixte, in care partenerii apartin unor culturi diferite. Este un tip
de familie care devine din ce in ce mai obisnuit o data cu multiplele posibilitati de
calatorie dintr-o zona in alta a lumii, datorita dezvoltarii tehnicii de comunicare
prin telefon, fax, internet. Multe cupluri din ziua de astazi se formeaza in urma
primelor contacte avute prin internet. Avantajul este ca internetul faciliteaza
punerea in contact a oamenilor, fiind un adevarat ajutor pentru cei foarte ocupati
cu cerintele profesionale sau cei mai izolati social. O astfel de familie mixta are in
fata numeroase provocari, in special acelea de a armoniza si diferentele de
cultura, de traditii, alaturi de cele personale care exista in orice familie. in
Romania cele mai frecvente cazuri de familii mixte sunt cele realizate intre romani
si unguri, intre romani si nemti, intre romani si rromi, dupa care urmeaza celelalte
tipuri de combinatii.

20
 Capitolul 2

COPILUL ŞI DIVORŢUL PĂRINŢILOR

21
2.1. Separarea membrilor familiei prin parasire sau divort

22
 Separarea de partener sau de familie este o situatie din ce in ce mai des
intalnita in societatea noastra. Desi pare a se banaliza prin frecventa de care da
dovada, parasirea, fie ca este legala sau legala, prin divort, antreneaza o multime
de efecte psihologice negative asupra membrilor familie si asupra familiei care
mai ramane un urma acestui eveniment.
Lisa Parkinson (1993) definea divortul ca "un complex psihosocial in aceeasi
masura in care este un proces juridic". Ea identifica sase dimensiuni ale
experientei de divort: emotionala, legala, economica, parentala, comunitara si
psihologica. Cuplurile aflate in divort pot sa se confrunte cu probleme din toate
aceste domenii in acelasi timp, iar conflictul poate sa se raspandeasca repede
dintr-un domeniu in altul. Unele cupluri nu pot sa-si ofere unul altuia intimitatea si
distanta de care amandoi au nevoie in momente diferite si grade diferite. Aceste
probleme pot conduce la o instrainare permanenta. Iar instrainarea poate merge
pana la instrainarea de sine insusi. Incapacitatea de a tolera schimbarea si
dezvoltarea unuia dintre parteneri poate produce un divort emotional, fie ca este
sau nu insotit de un divort legal.
Conflictul cu privire la terminarea casniciei este asociat cu dispute cu
privire la alte probleme si cu o proasta adaptare post divort. Un indicator foarte
des citat al unui divort dificil, si poate singurul, este nerabdarea unuia dintre soti
de a termina casnicia cuplata cu lipsa de dorinta a celuilalt. Negarea faptului ca si
casnicia este terminata, adesea contribuie la mentinerea conflictului de vreme ce
chiar si o lupta apriga este preferabila variantei de a lasa partenerul sa plece. Cel
care pleaca, la randul sau, se poate comporta contradictoriu, in modalitati care
sugereaza ca are unele dubii cu privire la terminarea definitiva a relatiei. Aceasta
ambivalenta, poate cuprinde nu numai cuplul care divorteaza, dar de asemenea
copiii, noii parteneri etc.
Partenerii la care persista suferinta provocata de pierderea partenerului
au deseori dificultati in implicarea in relatii si activitati, fie ele noi sau obisnuite.
De multe ori ei trebuie sa invete sa se descurce fara a mai depinde de altcineva,
ceea ce este foarte greu, daca nu chiar imposibil pentru cei care nu au cunoscut
un alt model de trai. Acesta implica auto-cunoasterea si auto-valorizarea ca fiinta
23
umana interdependenta care reuseste sa-si fie auto-suficienta cu sau fara ajutor
de la prieteni sau rude. Pentru divortati, aceasta inseamna invatarea de a se
descurca cu probleme practice de care pana atunci se ocupa fostul partener.
Barbatii divortati tind sa duca o viata mult mai haotica decat cei
casatoriti, dormind mai putin si aprovizionandu-se cu dificultate.
Femeile divortate de asemenea sunt gata sa se simta dezorientate si
multe cauta ajutor medical pentru fenomene de depresie si dificultati de somn si
alimentatie, mai ales in primele faze ale separarii. Desi unii se pot agata cu
nerabdare de independenta care le lipsise anterior, multi simt o frica profunda de
a fi total singuri.
Pierderea unui partener prin divort a fost adesea comparata cu
pierderea prin moarte. Exista multe similaritati in sentimentele divortatilor si
vaduvilor desi faptul ca partenerul a plecat de buna voie, va lasa pe unii divortati
mai umiliti si cu mai multa amaraciune decat suporta in general vaduvii. Cei
divortati tind adesea sa fie considerabil mai tineri decat vaduvii si deci cu o
posibilitate mai mare sa se casatoreasca, dar neadaptarea este complicata in
ambele situatii cand mentin sentimente puternice de manie, respingere sau
vinovatie.
Divortul afecteaza foarte mult copii. In trecut, in societatile traditionale,
exista tendinta de stigmatizare a copilului ai carui parinti sunt despartiti, ceea ce
ducea la o suferinta acuta a acestora. in societatea moderna, urbana, acest
aspect aproape ca nu mai conteaza, desi unii copii inca mai reactioneaza agresiv
fata de copii din familiile "destramate". Desi divortul presupune desfintarea
casatoriei, multi parteneri renunta in acelasi timp si la rolul lor de parinti. Este
necesar pentru buna dezvoltare a copilului ca amandoi parintii sa fie implicati in
mod egal in procesul educativ familial. Ei sunt, din acest punct de vedere dar si
din cel al copilului, indispensabili evolutiei psihice a copiilor. De cele mai multe ori,
copiii cu parinti divortati prezinta dificultati de adaptare scolara si sociala,
labilitate si regresie emotionala, fragilitate morala, stari de anxietate, tendinte
exagerate spre izolare sociala sau violenta etc.

2.2. Semne lăsate de divorţul părinţilor

24
• Schimbari de comportament ale copilului-se intampla sa apara si
comportamente noi, cum ar fi suptul degetului, folosirea unui limbaj de bebelus,
udarea patului in timpul noptii, pierderea de obiecte, varsarea lucrurilor, uitarea
anumitor gesturi - toate expresii ale anxietatii sau ale furiei...Copilul trebuie
informat!
Fiind foarte sensibil, copilul simte ca se intampla ceva si vrea sa stie ce. Este de
dorit ca parintii sa anunte impreuna vestea separarii si inainte de data stabilita,
astfel incat copilul sa se obisnuiasca cu ideea ca nu va mai locui in aceeasi casa si
cu mama si cu tata. Pentru copil "familia" este alcatuita din indivizi care traiesc in
aceeasi casa. Ii este greu sa-si imagineze ca tata (mama) nu mai locuieste cu el,
ca nu-i mai poate citi o poveste in fiecare seara sau ca nu se mai uita impreuna la
televizor etc.

• Atentie la cuvinte si gesturi -momentul in care se anunta separarea, nu

trebuie sa contina reprosuri aduse partenerului, dar nici gesturi de tandrete care
ar bulversa copilul. Aceasta prima conversatie nu va inchide subiectul, el va fi
readus in discutie deseori. Trebuie sa evitati replici ca:” Totul ar fi mers mai bine
daca nu aveam un copilul!” „ Mai bine aveam un accident in ziua casatoriei!”
„Venirea ta pe lume a fost momentul in care ne-am dat seama ca nu merge!” „Un
copil aduce intotdeauna probleme in plus!” etc.

La o anumita varsta (3-6 ani) copilul doreste de multe ori sa-l „elimine ”
pe unul dintre parintii sai, ca sa ramana singur cu celalat. Cand separarea vine sa
realizeze aceasta dorinta a copilului, el se simte responsabil de ceea ce se
intampla si simte o mare vina. Deseori, copilul crede ca el este cauza
divortului/separarii, mai ales daca anuntarea acestuia vine dupa o serie de
reprosuri care i-au fost aduse. El crede ca parintii se despart pentru ca el a spart
vaza cea noua sau ca nu a spus destul de frumos poezia la serbare. Foarte
important este sa spunem copilului ca nu el este cauza separarii. El nu este
capabil sa inteleaga motivele separarii si nici consecintele ei. Anumite cuvinte si
comportamente il ajuta sa se linistesca, sa ii reduca aceasta neliniste sau aceste
25
ganduri de vinovatie. Trebuie sa ii explicam copilului, prin exemple, cum ca el nu
are nici o vina si ca nu este singurul copil ai carui parinti traiesc separat.” Aceasta
nu este o separare de copii!” „Nu mai suntem fericiti inpreuna, dar amandoi
suntem foarte fericiti cu tine!” „ Vom ramane mereu parintii tai, iar dragostea
noastra pentru tine nu se va schimba!”

• Copilul trebuie ajutat sa-si mentina echilibrul:

- asigurati copilul de dragostea si de intelegerea dvs.
- niciodata nu-i spuneti ceva rau despre celalalt parinte;
- nu incercati sa compensezi absenta cu o multitudine de cadouri;
- respectati in continuare regulile de disciplina de mai inainte;
- mentineti legatura cu cei patru bunici (in cazul in care bunicii nu sunt implicati
activ in conflict);
- respectati intelegerile asupra orelor si zilelor de vizita;
- aranjati copilului o camera sau un colt al lui, in fiecare dintre cele doua camine;
- nu va angajati in dispute in fata copilului de fiecare data cand va vedeti.

Ceea ce trebuie copilul sa suporte este destul de dureros. Daca parintii

se respecta si fac efortul sa discute ca niste adulti, copilul va putea sa suporte
mai usor situatia. Chiar si in cazul unei separari in conditii cat mai pasnice, nu
exista o formula magica pentru rezolvarea acestei situatii. Fiecare copil isi
manifesta suferinta diferit. Maniera in care copilul simte si exprima aceasta
situatie depinde de varsta, temperament, afectivitate etc. Reactiile cele mai
frecvente sunt: furie, inchidere in sine, tulburari de somn, probleme alimentare
sau scolare etc.

Testarile psihologice ale copiilor trebuie asociate de cele mai multe ori cu
joaca. Desenele copiilor ne pot spune foarte multe despre felul in care acestia
gandesc, imaginea de sine despre emotiile lor, despre felul in care percep mediul
inconjurator, dar si despre relatiile lor interpersonale. Testele care utilizeaza
tehnica desenului se numesc teste proiective. Pe langa testul familia mea, care
are o importanta deosebita in observarea relatiilor intrafamiliale mai exista si alte
teste proiective care pot evalua personalitatea copilului si anume” testul
26
arborelui” si „testul omuletului.”

Acest test ofera informatii foarte importante despre copil, despre usurinta sau
dificultatea acestuia de adaptare, despre felul in care el comunica, relationeaza si
evolueaza.

Capitolul 3

27
 Capitolul 4

Metodologia cercetării

3.1. Obiectivul cercetării

Obiectivul cercetării este determinarea trăirilor afective în cazul copiilor proveniţi din familii
biparentale şi monoparentale.

3.2. Ipoteza cercetării

Se presupune că trăirile afective ale copiilor proveniţi din familii biparentale sau complexe sunt mai
stabile şi intense decât ale copiilor proveniţi din familii monoparentale cauza urmărită fiind divorţul.

3.3. Eşantionul
Pentru îndeplinirea obiectivului cercetăii, am ales ca subiecţi 30 de preşcolari cu vârsta cuprinsă
între 3 şi 6 ani de la Grădiniţa cu P.P. Nr. 15, copiii provenind atât din familii complexe cât şi din familii
monoparentale.
Din totalul de 30 de subiecţi, selectaţi în vederea determinării trăirilor afective la copiii proveniţi din
cele două tipuri de familii menţionate mai sus,am ales un număr egal de cazuri, adică 15 subiecţi în
cazul cărora putem vorbi de convieţuire alături de ambii părinţi şi 15 subiecţi care trăiesc doar cu unul
dintre părinţi, principala cauză a separării fiind divorţul.

sex masculin Din totalul de 15

sex fem inin
subiecţi monoparentali, 7
sunt de sex masculin,
28
 reprezentând 46.6 % şi 8 sunt de sex feminin, adică 53.3 %.

sex masculin
sex fem inin

Din totalul de 15 subiecţi biparentali, 3 sunt de sex masculin, reprezentând 20 % şi 12 sunt de

sex feminin adică 80 %.

4 4 ani
5 ani
3
6 ani
2 7 ani
1

Din totalul de 15 subiecţi monoparentali, 2 au vârsta de 4 ani, 6 au vârsta de 5

ani, 6 au vârsta de 6 ani şi 1 are vârsta de 7 ani.

4 4 ani
5 ani
3
6 ani
2 7 ani
1

Din cei 15 subiecţi biparentali, 6 au 4 ani, 2 au 5 ani, 5 au 6 ani şi 2 au 7 ani.

29
 3.4. Materiale folosite:

Pentru cercetare am folosit ca material Testul parametric „Familia mea”.

Cu ajutorul acestui test putem descoperi relatiile pe care copilul le are cu membrii
familiei, sentimentele reale si sincere pe care acesta le impartaseste fata de cei
apropiati, precum si de relatiile care exista intre ceilalti membrii ai familiei si felul
in care acestea il afecteaza pe copil.

Pentru efectuarea acestui test i-am oferit copilului o foaie de hartie si

creioane colorate si l-am rugat sa ii deseneze pe membrii familiei. Acest desen va
trebui sa il reprezinte si pe copil. Este important sa ii oferim copilului creioane
colorate si nu un singur creion deoarece el va pune accent pe detalii, acestea
dandu-ne indicii despre modul in care membrii familiei sunt perceputi de catre
copil.

Copilului i se va acorda timpul necesar pentru a executa desenul si va fi

rugat sa anunte el singur momentul in care acesta este gata. De obicei, copilul se
va reprezenta in centrul familiei, inconjurat de membrii acesteia simbolizand
astfel faptul ca el se simte protejat in sanul familiei.

3.5. Interpretarea rezultatelor

Având în vedere interpretarea desenelor realizate de copii, observăm că ipoteza cercetării se

confirmă.

Concluzii

Odată cu interpretarea testului „Familia mea”, ipoteză cercetării se confirmă ceea ce relevă
faptul că subiecţii proveniţi din familii biparentale sunt mai stabili din punct de vedere al afectivităţii în
comparaţie cu cei crescuţi de un singur părinte, exprimându-şi în desenele lor sentimentele pozitive

30
care reies din dimensionarea desenului şi a elementelor corporale, a aşezării în pagină a desenului;
modul de trasare a liniilor sugererând modalitatea încare subiectul delimitează personajele de mediu
sau alte personaje, inclusiv propriile graniţe dintre el însuşi şi lumea înconjurătoare. Culorile calde
prezente în desene indică de regulă tendinţa la sentimentele pozitive. Elementele corporale, faţa, poziţia
corpului şi picioarele reprezentate sugerează starea de spirit al copilului, accentuarea detaliilor feţei
înseamnp de regul interes şi preocupare faţă de aparenţel exterioare şi relaţiile sociale.
Interpretarea desenelor realizate de copiii proveniţi din familii monoparentale, luând în
considerare separarea părinţilor prin divorţ, sugerează lipsa unui grad ridicat de afectivitate. Fac această
afirmaţie luând în considerare aşezarea în pagină, mai precis în centrul paginii a persoanelor acest lucru
sugerând insecuritatea de care se loveşte copilul. Absenţa unuia dintre membrii indică sentimente de
respingere sau agresivitate (conştiente sau nu) faţă de acel membru. Folosirea unei singure culori sau a
culorilor închise indică tendinţa de respingere sau chiar anxietate, timiditate, evitarea relaţionării
sociale, ceea ce demonstrează gradul redus al trăirilor afective.

31
 Bibliografie

1. MITROFAN, I., CIUPERCA C. (1990), Introducere in psihosociologia si

psihosexologia familiei, Bucuresti: Ed. Alternative;
2. MINULESCU, M. (2001), Teste proiective, Bucureşti: Ed. Titu Maiorescu;
3. DOLTO, F. (2003), Cand parintii se despart. Cum sa prevenim suferintele
copiilor, Bucuresti: Ed. Trei;
4. HARRIS, R. (2001), Cum se formeaza copiii nostri, Bucureşti: Ed. Humanitas;
5. MITROFAN, I. (1989), Cuplul conjugal , armonie si dizarmonie, Bucuresti: Ed.
Stiintifica si Enciclopedica;
6. http://www.ifeel.ro/lifestyle/familie/teste-de-personalitate-pentru-copii-partea-
I.html
7. http://www.psihologie.weebly.com

32
 Anexe

Exemplu de desen aparţinând fetiţei G. provenită din familie monoparentală

- După plasamentul desenului in pagină se presupune ca ar exista sentimentul de insecuritate a

mamei, tendinţa de impulsivitate, accentul fiind pus mai mult pe trecut.

- A doua persoană reprezentată de fetiţa este amplasată in partea dreaptă ceea ce presupune
tendinţa către imaginar, frica de experienţe noi, chiar anxietate.

- Liniile folosite de G. pot sugera o graniţă difuză, permeabilă la influenţele celorlalţi.

33
- Distanţa dintre cele două personaje sugerează starea de conflict in care se afla cei doi parteneri.

- Omiterea celui de-al treilea membru al familiei din desen poate sugera respingerea subiectului
sau poate fii un sentiment de agresivitate constient sau nu.

- Gura celor două personaje din desen pot sugera respingerea nevoii de afecţiune sau chiar
dependenţa copilului faţa de ci din jur.

- Picioarele sunt foarte slab conturate ceea ce poate indica lipsa de autonomie

- Culoarea folosita este una singură ceea ce indică sentimente negativve din punct de vedere
afectiv.

34
 Exemplu de desen realizat de M. provenită din familie biparentală

- Plasarea celor trei personaje din desenul M este facută in partea de jos a
paginii indicând faptul ca subiectul este legat de partea sa instinctiva, de
ceea ce trăieste este cuprins de emoţii puternice referitoare la trecut

- Culorile folosite sunt calde si multe la număr ceea ce reprezintă o stare

afectivă foarte bună de asemenea si sentimente pozitive

- Distanţa dintre cele trei personaje este foarte mică ceea ce poate sugera
existenţa unor relaţii foarte apropiate intre membrii familiei

- Liniile fine subţiri din care este alcatuit desenul indica o graniţă difuză
permeabila la influenţele celorlalţi

- Faţa persoanlor reprezentate in desen poate sugera intens si preocuparea

faţa de relaţiile sociale

- Picioarele cu labele foarte mici reprezintă dependeţa faţa de cei din jur.

Se dau instrucţiunile următoare:

Veţi primi fiecare câte o foaie de hârtie şi o cutie cu creioane colorate cu

ajutorul cărora va trebui să vă desenaţi membrii familiei; este foarte important
ca voi să nu lipsiţi din imagine. Aveţi la dispoziţie atât timp cât va fi nevoie
pentru realizarea acestei lucrări. Încearcaţi să vă imaginaţi înfăţişarea tuturor
membrilor familiei voastre şi să utilizaţi creioane colorate.

Criteriile de interpretare a desenelor

Daca reprezentarea copilului in desen va fi facuta la o anumita distanta de

ceilalti membrii ai familiei putem deduce ca acesta nu se simte integrat in propria
familie. Daca copilul deseneaza membrii familiei la marimi diferite vom interpreta
35
acest lucru prin faptul ca unii sunt mai importanti pentru el decat ceilalti. Parintii
vor fi oricum reprezentati la o alta dimensiune fata de copii.

Asezarea membrilor familiei in pagina este la fel de importanta, acestia putand

fi reprezentati in planuri diferite. Exista un fel de departajare intre cei situati pe
diverse planuri (unii membrii pot fi desenati mai sus pe pagina fata de altii).

La fel de importanta este si distanta intre personajele reprezentate. O distanta

prea mare intre doi sau mai multi membrii poate simboliza o familie dezbinata.
Uneori este posibil ca copilul sa-si deseneze parintii si fratii/surorile tinandu-se de
mana, suprapunand in desen mainile acestora- acest lucru reprezinta o familie
unita.

Exista posibilitatea ca uneori copilul sa emita reprezentarea unui membru al

familiei. De exemplu, pe tata sau un frate plecat de mult timp, iar acest lucru
trebuie interpretat ca fiind un mecanism de aparare al copilului fata de o persoana
care ar putea fi agresiva cu copilul sau care nu se implica in activitatile familiei
impreuna cu copilul.

De o importanta majora sunt si detaliile pe care copilul le deseneaza la un

anumit personaj. Aceste detalii simbolizeaza apropierea afectiva si importanta pe
care copilul o acorda membrului respectiv. Contrar acestui lucru, o reprezentare
simpla, fara prea multe detalii denota departarea pe care copilul o resimte fata de
personajul respectiv.

36
- dimensiunea desenului si a elementelor componente (persoane, obiecte,
animale etc.) -de regula, desenele mari sugereaza extraversiune a subiectului,
tendinta sa de a umple spatiul psihologic, iar desenele de dimensiuni reduse
indica tendinta a introversiune, usoara depresie sau tendinta la izolare. De
asemenea, valorizarea personajelor se va face si dupa marimea lor: cele inalt
valorizate vor avea dimensiuni mai mari decat cele respinse sau nevalorizate.
- asezarea in pagina - aici se respecta regulile de interpretare a probelor
proiective de desen, adica: asezarea in partea de sus a paginii indica tendinta
subiectului de a rationaliza, de a se orienta spre viitor, spre ideal, spre dorinte, si
deci mai putin legat de realitate, de traire si emotionalitate, poate chiar tendinta
de a fugi de ceva ce traieste ca iind dureros. De regula familiile plasate in partea
superioara a paginii indica o tendinta subiectului de a reprezenta familia dorita.
Daca desenul este plasat in josul paginii, atunci avem indicii ca subiectul este
legat de trecut, de partea sa instinctiva, de ceea ce traieste, in sensul ca este
cuprins de multe emotii puternice referitoare la continutul desenului, in cazul
nostru familia. Prezenta desenului in partea stanga a paginii sugereaza o legatura
emotionala cu latura feminina, adica de exemplu, relatii intense cu toate
personajele feminine, mama, sotie, etc., dar si cu ceea ce este reprezentat de
caracteristicile feminine (pasivitate, emotionalitate, delicatete). Dimpotriva,
plasarea desenului in partea dreapta indica legaturi emotionale cu latura
masculina (tata, bunic, etc.) dar si caractristici masculine (dinamism, dominanta,
agresivitate). Evident, desenele aflate in mijlocul paginii sugereaza un echilibru
intre aceste tendinte.
- modul de desenare a liniilor -sugereaza modalitatea in care subiectul
delimiteaza personajele de mediu sau alte personaje, inclusiv propriile granite
dintre eu si lume: liniile groase, dublate indica o tendinta de retragere, izolare,
granita rigida cu lumea, iar liniile fine, subtiri sau discontinue, o granita difuza,
permeabila la influentele celorlalti.
- distanta si raportul dintre personaje - de regula, sugereaza calitatea
relatiilor dintre membrii familiei desenati, cei cu relatii apropiate sunt apropiati si
in desen, cei aflati in conflict sunt separati prin spatiu, linii, obiecte etc. Tipul de
37
relatie a membrilor unii fata de altii este sugerata prin plasare in diferte tipuri de
raport: unii deasupra celorlalti, intorsi unul catre celalalt, unul in casa altul afara,
etc.
- prezenta sau absenta unor personaje - de regula, omiterea unui membru
indica sentimente de respingere sau agresive (constiente sau nu) fata de acel
membru, cum este de exemplu, absenta unui tata vitreg, a unui frate nou-nascut.
Adaugarea unor persoane care nu fac parte din familie (vecini, bona, var, prieten
propriu sau al parintelui) sau apartin familiei extinse indica sentimente de
afectiune si de apartenenta.
- culorile folosite - indica, de regula, tendinta la sentimente pozitive (culorile
calde, intense) sau la cele negative (culorile inchise, lipsa culorii sau folosirea unei
singure culori).
- valorizarea unor personaje sau elemente prin marime, culoare, detalii
etc. -personajele fata de care subiectul se simte apropiat emotional, pe care il
valorizeaza sau cu care se identifica se va distinge in desen prin coloristica
folosita, prin numarul detaliilor, prin marimea data personjului. De asemenea,
putem observa valorizarea unor obiecte (de exemplu, tablouri de familie, masa,
pat, obiecte de picnic) care au semnificatia pentru anumite sentimente prezente
in familie, de regula cele care mentin unitatea familiala. Valorizarea poate fi si fata
de animalele de casa (pisici, caini, pasari etc.)
- modul de detaliere a personajelor - detalierea poate fi la nivel corporal sau
la nivelul mediului. Prea multe elemente de mediu indeparteaza atentia
privitorului de la familie, ceea ce poate indica o tendinta a subiectului de a evita
dezvaluirea despre familia sa (oare ce ar dori sa ascunda ? ceva considerat de el
neplacut, dureros, de neacceptat), prea multe elemente despre familie poate fi o
atragere a atentiei catre familie sau catre un anumit personaj. Modul de desenare
al persoanelor din familie respecta modalitatea de interpretare a desenului
peroanei sau omuletului.
- identificarile sau diferentierile sexuale - se remarca prin prezenta tipurilor
de imbracaminte, accesorii sau actiuni specific feminine sau masculine. Femeile
vor fi des reprezentate in fuste, cu parul lung, cu bijuterii, pantofi cu toc. Ele vor
avea linii curbe si indicii de sexualitate (sani). Lispa acestora poate indica
38
perceptia conflictelor referitoare la feminitatea personajului resectiv. Barbatii sunt
de regula reprezentti in pantaloni, cu linii drepte, si accesorii specifice (palarii,
genti, instrumente de lucru). De asemenea, pot fi folosite aceleasi culori, detalii,
marimi intre persoanjele de acelasi sex. De exemplu, toate femeile din familie
sunt imbracate la fel, cu aceleasi accesorii; exista desene in care de exemplu,
fetele sunt imbracate la fel ca tatii, sugerand prezenta o relatie afectuoasa
stransa intre cei doi, sau dorinta fetei de a trage atentia tatalui (prezenta
complexului Electra) sau identificarea fetei cu tatal, respingand propria feminitate.
- deplasarile - adica schimbarea sexului personajelor, a varstei, a situatiei
personajului, transformarea unui personaj in animal. Toate aceste indica un
fenomen regresiv datorat unor trebuinte neastisfacute in relatie cu respectivul
personaj. De exemplu, un copil poate sa reprezinte mama ca fiind o pisica cu dinti
pentru a comunica agresivitatea ei verbala.
- tipurile de detalii -pot indica nevoi ale subiectului, sentimente sau tendinte.
Cele mai intalnite detalii sunt casa, pentru a sugera nevoia de stabilitate, de
unitate familiala, de siguranta, soarele, ca simbol al caldurii, masculinitatii,
puterii, copaci, iarba, flori, ca elemente de infrumusetare sau ca nevoie de
relaxare pentru familie, de a strange familia laolalta, mese, paturi, covoare, sol,
pentru nevoia de stabilitate, de echilibru, apa, ca element feminin suplimentar,
nori, ploaie, pentru tendintele depresive.
Toate aceste caracteristici ale desenului ne vor da informatii despre:
sistemul familial, subsistemele sale, coalitiile din familie, tipurile de relatii, de
conflicte paterne, fraterne, informatii despre dezvoltarea sexuala (de exemplu,
identificarile sexuale, complexul Oedip etc.).
Este indicata folosirea cuvintelor"sugereaza" sau "de regula" deoarece aceste
interpretari nu trebuie sa fie rigide si nici luate ca atare. In partea stanga se
noteaza caracteristicile desenului, iar in partea dreapta toate sugestiile pe care le
ai cu privire la acea caracteristica.. Evident interpretarea acestor caracteristici ale
desenului trebuie armonizata si cu datele obtinute din povestea subiectului

39